Sisteme de productie in

acvacultura
Acvacultura, in sensul larg al cuvantului, inseamna
tehnologia de crestere a organismelor din mediul
acvatic, folositoare omului, in care rolul predominant
apartine pestilor, algelor, molustelor si crustaceelor.
Acvacultura este considerata in prezent ca stiinta care
se ocupa cu studiul bazelor biologice si elaborarea
metodelor biotehnice pe baza carora organismele
acvatice se inmultesc, cresc, se dezvolta in bazine
acvatice naturale sau antropice.
 Ca urmare a existenţei unor criterii variate, este foarte dificilă o
clasificare distinctă a sistemelor de creştere din acvacultură

Astfel, în funcţie de nivelul de

intensivitate a producţiei
sistemele de creşterea pot fi:
• sisteme extensive;
• sistemele semi-intensive;
• sistemele intensive;
• sisteme super-intensive.
Din punct de vedere al modului de amplasare a unităţilor de creştere se
disting următoarele variante de locaţii(Funge-Smith and Phillips, 2001):
locaţii terestre („land based”): heleştee, sisteme recirculante;
locaţii acvatice („water based”): viviere / cuşti flotante, ţarcuri;
locaţii de tranziţie („tidal zone based”).

De asemenea, în sistemele de creştere pot fi cultivate:

specii de apă dulce;
specii de apă sărată;
specii de apă salmastră.
În funcţie de numărul de specii introduse în unităţile de creştere,
distingem:
sisteme de creştere în monocultură – se referă la creşterea unei
singure specii în cadrul aceleaşi structuri/incinte de producţie;
sisteme de creştere în policultură – se referă la creşterea mai multor
specii de cultură fie:
 în aceeaşi incintă de producţie (heleşteu, iaz, bazin)
 în incinte diferite, circumscrise, de producţie (sistem de custi/viviere

amplasate în heleştee, bazine tip canal amplasate în heleştee etc.);

sisteme de creştere integrate – se referă la creşterea mai multor
specii de organisme acvatice de cultură în cadrul aceleaşi ferme; de
altfel, speciile de cultură pot fi atât organisme animale cât şi
vegetale.
După dinamica circulaţiei apei în sistemele de creştere, se
întâlnesc următoarele situaţii:
sisteme deschise – apa de alimentare trece o singură dată la nivelul
unităţilor de creştere şi este apoi evacuată în mediul înconjurător;
sisteme semi-deschise/semi-închise – apa de cultură de la nivelul
unităţilor de creştere poate proveni atât din sursa de alimentare
cât şi din recircularea parţială a apei tehnologice;
sisteme închise – apa de cultură care intră la nivelul unităţilor de
cultură este tratată pentru condiţionarea calităţii şi recirculată în
totalitate; aportul de apă proaspătă este bine cuantificat (5 – 10 %
din volumul total de apă) şi introdus în sistem doar pentru
suplinirea pierderilor de apă datorate, în special, evaporării;
De asemenea, în funcţie de profilul producţiei realizate, întâlnim:
pepiniere – în care se produce material biologic de populare, pe
baza loturilor proprii de reproducători, sub formă de: icre, icre
embrionate, larve, alevini, remonţi;
crescătorii – în care se realizează creşterea şi îngrăşarea
materialului biologic în structuri complexe ce permit acest
lucru şi cu cicluri de exploatare diferite: până la vârstă de un an,
doi, trei ani etc.;
mixte – unităţi în care se realizează reproducerea, creşterea şi
îngrăşarea materialului biologic în facilităţi tehnologice
destinate fiecărei etape (creştere, îngrăşare, iernare etc.).
Biomasa de cultură poate fi crescută în următoarele
tipuri de unităţi de creştere:
heleştee;
bazine (din fibră de sticlă, betonate etc.)
canale tip („raceways”);
structuri de plasă: cuşti/viviere flotante, ţarcuri.
A. Sisteme de creştere extensivă a peştilor
Aceste sisteme de creştere se referă la toate ecosistemele naturale sau antropogene la

nivelul cărora creşterea biomasei piscicole se bazează exclusiv pe productivitatea lor

naturală.

De regulă, acestea sunt lacurile şi bălţile care au o alimentare naturală şi din care se

pot obţine producţii mici de peşte, exprimate în kg la unitatea de suprafaţă (m 2 sau

ha).

 Este greu de încadrat într-un interval valoric producţia unitară piscicolă (200-500

kg/ha) deoarece ea va depinde în totalitate de inputurile naturale din ecosistem;

practic, sistemele extensive sunt ecosisteme dinamice care răspund la şi

interacţionează cu factorii fizici, chimici şi biologici.

De regulă, în aceste sisteme se practică policultura.

 
B. Sisteme de creştere semi-intensivă a peştilor
Cultura semi-intensivă a peştilor se bazează pe productivitatea naturală
şi/sau îmbogăţită prin fertilizare a ecosistemelor antropogene, respectiv şi
pe administrarea de hrană suplimentară.
Cultura semi-intensivă presupune obţinerea unei biomase piscicole cu
costuri de producţie mici ca urmare a folosirii unor inputuri necostisitoare.
În acest caz, este evidentă intervenţia factorilor antropogeni pentru crearea
unor condiţii favorizante creşterii peştilor, cum ar fi: sistem propriu de
alimentare şi evacuare a apei din ecosistem (permite înlocuirea a 10-15% din
apa), aplicarea unor tratamente pentru îmbunătăţirea calităţii fizico-
chimice ale apei şi solului (aplicarea unor fertilizanţi organici şi anorganici,
amendamente etc) şi folosirea sistemelor de aerare pentru menţinerea unor
concentraţii optime de oxigen dizolvat în apă.
În aceste sisteme de cultură poate fi crescută o singură specie (monocultură)
dar este agreată creşterea mai multor specii de peşti care valorifică nişe
trofice complementare (policultură).
a. Creşterea peştilor în monocultură

Obiectivul principal al fertilizării heleşteelor este de a stimula productivitatea

primară la nivelul lor, îmbunătăţind astfel producţia organismelor autotrofe şi

heterotrofe. Practic, prin fertilizarea heleşteelor, intrările majore sunt reprezentate

de azot (N), fosfor (P) şi carbon (C) iar raportul dintre aceste substanţe este foarte

important. Potasiul (K) nu este considerat, în general, un element fertilizant major

însă el poate fi suplimentat în condiţiile în care alcalinitatea apei arată valori mici.

Se recomandă ca nutrienţii necesari dezvoltării fitoplanctonului în heleştee să

atingă următoarele proporţii: 45-50% C, 8-10% N şi 1% P, într-.un raport de 50:10:1

(Edwards et.al.,2000).
b. Creşterea peştilor în policultură
Creşterea diferitelor specii de peşti împreună, în policultură duce la obţinerea unor producţii net superioare

sistemului de monocultură, ca urmare a exploatării maxime a tuturor nişelor trofice.

Pentru a maximiza producţia peştilor în sistemele în policultură este esenţial să cunoaştem relaţiile stabilite atât între

speciile de peşti cât şi între peşti şi mediu.

Alegerea celor mai adecvate specii de peşti sau alte organisme acvatice, clase de vârstă, densităţi de populare, regim

de fertilizare, furaje asigură succesul unui astfel de sistem de producţie. De regulă, eficienţa utilizării resurselor din

acelaşi heleşteu creşte cu cât speciile de peşti au spectrul nutritiv diferit. Creşterea eficienţei producţiei este atinsă în

condiţiile în care deşeurile metabolice ale unei specii sunt folosite ca hrană de către o alta.

Alegerea celor mai potrivite specii pentru policultură va minimiza relaţiile antagonice şi maximiza sinergia relaţiilor

din heleştee, conducând la creşterea disponibilităţii resurselor de hrană pentru speciile de cultură şi îmbunătăţirea,

totodată, a condiţiilor de mediu.

EX: relaţia sinergică în policultura peştilor planctonofagi - crap ce apare în urma activităţii crapului de agitare a

bentosului facilitând, astfel, utilizarea eficientă a materiei organice şi anorganice. Acest proces reduce semnificativ

acumularea amoniacului şi nitriţilor, precum şi a încărcăturii organice la nivelul fundului apei. Prin această mişcare,

nutrienţii sunt mai disponibili pentru algele macroscopice care, la rândul lor, pot fi utilizate în hrana peştilor. O

fotosinteză mai intensă conduce, de asemenea, la o mai bună oxigenare, creştere a pH-ului şi o nitrificare eficientă.
c. Creşterea peştilor în culturi integrate
Cultura integrata presupune creşterea semi-intensivă în heleştee a unei specii de peşti care se hrăneşte

natural cu resturile provenite din cultura intensivă a unei alte specii de peşti crescută în structuri de plasă

(ţarcuri, viviere) amplasate în heleştee. Avantajele culturii integrate a cuştilor/vivierelor flotabile în

heleştee sunt legate de următoarele aspecte:

deşeurile de natură organică derivate din dieta bogată în proteine a peştilor crescuţi în cuşti/viviere

flotabile pot fi folosite drept hrană de către peştii din heleşteu;

nutrienţii rezultaţi din descompunerea reziduurilor de la nivelul cuştilor/vivierelor flotabile sunt, astfel,

recuperaţi, reducând concentraţia acestora din efluentii care sunt, de regulă, eliberaţi direct sau indirect în

mediu înconjurător cauzând eutrofizarea apelor;

uzual, în acest sistem de policultură, dieta bogată în proteină se administrează doar la specia din cuşti care

ar trebui să aibă o valoare economică mare pentru face acest tip de producţie rentabil.

acest sistem permite, pe de o parte, îngrăşarea intensivă a puietului din cuşti prin administrarea unor diete

bogate în proteină şi, pe de altă parte, creşterea semi-intensivă în perioada larvară a speciei din heleşteu cu

ajutorul hranei naturale a cărei producţie este stimulată de reziduurile degajate din cuşti/viviere flotabile.
C.Sisteme de creştere intensivă a peştilor
 Acvacultura intensivă se bazează pe realizarea unor densităţi mari de
peşte cu o minimă folosinţă a apei. Un astfel de sistem depinde exclusiv
de hrănirea artificială şi de reutilizarea/schimbarea apei.
 Sistemele intensive permit obţinerea unei producţii mari, între 100-500
t/ha/an. Totuşi aceste sisteme necesită o investiţie de capital ridicată şi
costuri de operare care sunt asigurate şi recuperate prin aplicarea unor
niveluri tehnologice ridicate şi intrumente manageriale eficiente.
Speciile ideale pentru acest tip de sistem trebuie să tolereze densităţi
mari, o paletă largă de condiţii mediale, precum şi o rezistenţă ridicată la
stres, boli, manipulări.
Cultura intensivă a peştilor este practicată în prezent atât în scop
comercial cât şi experimental în următoarele structuri: heleştee, căzi,
bazine tip canal (raceways), cuşti/viviere flotante.
Calitatea apei (DO, temperatura, salinitatea, amoniacul, pH-ul etc.),
nutriţia şi hrănirea, precum şi densităţile de populare sunt cei mai
importanţi factori care determină succesul sau eşecul activităţii de
creştere intensivă a peştilor.
a.Creşterea
Din punct de vederepeştilor în cuşti/viviere
tehnologic creşterea peştilor în cuşti/viviereflotante sau
flotante reprezintă ţarcuri
o alternativă la
sistemul tradiţional de creştere a peştilor în heleşteu. Spre deosebire de sistemul clasic unde, în medie, se
obţin producţii de 0,4÷0,6 kg biomasă/m2, în acest sistem de creştere producţiile pot atinge valori
cuprinse între 30÷90 kg biomasă/m3.

Avantaje
Se pot instala în diferite ecosisteme acvatice marine, salmastre, dulcicole, atât naturale (zonele costiere
ale marilor si oceanelor, lacuri, fluvii, râuri) cât şi antropice (lacuri de acumulare, iazuri, heleştee);
Sunt uşor de realizat, montat chiar şi în condiţiile unei reamplasări;
Permit aplicarea în timp util a unor corecţii de management tehnologic (optimizarea hrănirii în
conformitate cu densitatea de populare şi nivelul de intensivitate propus astfel încât performantele de
creştere ale materialului biologic să fie ridicate) concretizate, în final, prin scurtarea ciclului de producţie;
Asigura un control eficient asupra prădătorilor si al competitorilor la hrana;
Metodele de recoltare a materialului biologic sunt simple şi facile;
Monitoringul riguros al biomasei de cultură pe parcursul perioadei de creşterii, precum si prelevarea
facilă a unor probe biologice;
Permite posibilitatea recoltării totale a biomasei de producţie, într-un timp scurt, reducând astfel stresul
legat de manipularea peştilor si, implicit, mortalitatea, sau parţiale, cu o anumita ritmicitate, a unei
cantităţi de material biologic în funcţie de cerinţa pieţei;
Permite folosirea heleşteelor in vederea pescuitului sportiv sau pentru creşterea altor specii;
Investiţie iniţiala relativ scăzută în condiţiile existenţei unei adâncimi adecvate a apei pentru un
asemenea sistem de producţie.
 
Limitări
Dificultăţi de aplicare în cazul suprafeţelor de apă agitate, amplasarea cuştilor fiind
posibilă numai în cadrul unor zone adăpostite ale ecosistemelor acvatice;
Necesită un schimb adecvat al apei printre cuşti pentru îndepărtarea metaboliţilor şi
menţinerea unei concentraţii optime a oxigenului dizolvat; obstruarea ochilor plasei
prin dezvoltarea peliculei de biodermă vegetală („biofouling”) necesită spălări
frecvente ale acestora;
Dependenţă absolută faţă de hrana artificială; posibile pierderi de hrană prin pereţii
cuştii;
Frecvente şi importante interferenţe cu populaţia piscicolă naturală în sensul că peştii
mici pătrund în cuşti şi devin competitori la hrană;
Populaţiile piscicole naturale pot constitui un potenţial rezervor de boli şi paraziţi, pe
de o parte, respectiv posibilitatea răspândirii bolilor prin introducerea materialului
biologic de cultură;
Potenţial risc legat de accesul facil al braconierilor la materialul biologic.
Potenţiale probleme cauzate de scăderea concentraţiei de oxigen dizolvat din apa până
la valori critice care se pot rezolva, însă, prin operaţii suplimentare de aerare.
Gradul de extensivitate şi intensivitate al unor boli poate fi mare, acestea răspândindu-
se rapid în cazul apariţiei, efectele unui tratament nefiind resimţite în timp util.
b. Creşterea peştilor în căzi şi bazine tip canal
În general căzile pot fi construite din: beton, fibră de sticlă, metal ş.a., având o suprafaţă
internă fină ce protejează materialul biologic. Factorii care influenţează cultura peştilor
în căzi sunt: dimensiunea şi forma lor, densitatea şi talia de populare a exemplarelor de
peşte, debitul de primenire şi de înlocuire al apei tehnologice, sistemul de evacuare şi
îndepărtare a nămolului activ.
Pentru creşterea larvelor şi a puietului de mici dimensiuni sunt folosite căzi mici (<1-3
m3), în timp ce pentru peşte de talie comercială se poate ajunge la bazine > 30 m3 (în
acvacultura altor ţări).
În ceea ce priveşte forma căzilor sunt recomandate bazinele circulare deoarece asigură o
viteză mai bună a apei şi condiţii mai bune de viaţă pentru peşte. De asemenea,
distribuţia apei este mai bună, se auto-curăţă mai uşor utilizând o cantitate mai mică de
apă iar costul de construcţie este mai mic decât al bazinelor de tip canal („raceways”).
Sistemul de cultură în bazine de tip raceway este considerat ideal pentru zonele rurale
unde se găsesc bazine de irigare şi canale.
Informaţiile din literatura de specialitate privind acest sistem de producţie indică
densităţi variate de populare, în functie de specia utilizată (pentru diferite specii de
peşti, densitatea de populare de 5-20 ex/m3 ar asigura condiţii optime pentru obţinerea
unor bune producţii de peşte de consum). Creşterea densităţii peste aceste valori duce la
creşterea concentraţiei de amoniac şi descreşterea nivelului de oxigen dizolvat.
D.Sisteme de creştere super-intensivă a peştilor
Aceste sisteme sunt utilizate în special pentru creşterea speciilor cu valoare economică
ridicată, rar utilizate pentru ciprinide şi alte specii fără valoare economică.
Fezabilitatea şi eficienţa activităţii unui sistem de creştere superintensivă depind de
măsura în care este asigurată o optimă corelaţie între managementul tehnologic,
capacitatea portantă şi calitatea apei.
Multitudinea de configuraţii ale sistemelor de creştere superintensivă (ex. sistemele
recirculante) folosite în acvacultura industrială s demonstrează disponibilitatea acestora
de a asigura controlului calităţii apei în cazul unor tehnologii de creştere cu un grad
foarte ridicat al intensivităţii.
Principial, sistemele recirculante diferă între ele prin configuraţia echipamentelor
utilizate (hardware-ul sistemului), tehnologiile aplicate şi strategiile de management
abordate.
Datorită complexităţii elementelor de cerinţă tehnologică şi diversităţii constructive şi
funcţionale a echipamentelor folosite, nu se poate vorbi de o configuraţie standard a
sistemelor superintensive întâlnite în acvacultură.
 
Avantaje

• Productii ridicate
• Control foarte ridicat la nivelul tuturor fazelor tehnologice.
• Locaţii flexibile
• Controlul eficient al efluenţilor.
• Spaţii reduse
• Utilizarea eficientă a apei.

Dezavantaje
• Complexitate foarte ridicată a facilităţilor tehnologice
• Competenţă tehnică specială pentru monitoring-ul tehnologic
• Cerinţă ridicată privind puterea instalată
• Surse alternative alimentare energie electrică
• Costuri relativ ridicate
 Filtru nisip sub presiune

Locaţie unităţi creştere

Filtru pat
fluidizat
Filtru UV

Bazin tampon şi de
reglare a pH-ului

Configuraţie sistem recirculant

Sistem recirculant

Detalii bazine creştere

 Specii cu potential pentru crestrea in sisteme recirculante in Romania

Sturionii

Densitati: pana la 120 Kg/m3

FCR 1.0:1.4 juvenilii si 1.6:2.0 adultii
Densitati: 45-80Kg/m3
FCR: 1.0-1.8
Densitatea 125-250 (kg/m3)
FCR 0.85-1.5

SOMN AFRICAN
 Sisteme de acvacultura- comparatie

Performanta Helestee Raceway Sisteme

recirculante
N (retentie) [%] 20-50 21-35 21-35
P (retentie) [%] 5-10 15-25 15-25
Apa folosita 2000 14500-210000 150-400
[l/kg peste]
Apa deversata 286 780 150
[COD/kg fish]
Abordare ecologicala --- tehnica
Alte sisteme de productie
 Sisteme partitionate de acvacultura

Cea mai mare deosebire dintre un helesteu clasic si SPA este reprezentata de cresterea
sporita a biomasei de alge intr-un debit constant al apei ceea ce permite introducerea unor
specii filtratoare ca specii complementare de cultura.

AVANTAJE

-Productie ridicata (de pana la 6 ori mai

mare)
-Impact scazut asupra mediului
(preluarea nutrientilor de catre biomasa
algala)
-Control asupra calitaii apei
-Realizarea unei productii secundare
-Control asupra pradatarilor
-Control asupra bolilor
Sisteme integrate de acvacultura
Reziduri
solide si
dizolvate
Reziduri dizolvate
100% N 68-93% N
100% P 16-70% P
Convertori-
org. fototrofice –
7-32% N ierbivori
30-84% P
Solide
(18-43% din Furaj)

Convertori - Bacterii Convertori - Detrivori

 • Sisteme acvaponice

• Combina cresterea pestilor si a plantelor in sisteme

recirculante
• Nutrientii rezultati din descompunerea microbiana
sunt asimilati de plante
•Rata de schimb a apei este mica - impact scazut
asupra mediului
•Obtinerea unei productii secundare