Ca structură specia este alcătuită din : semispecie, subspecie şi rasă.

Semispecia- este o specie în curs de apariţie care posedă unele însuşiri ale speciei dar nu pe
toate, manifestând un început de mecanism de izolare reproductivă.
Subspecia-(rasa geografică sau rasa ecologică) este un grup de populaţii ale unei specii, ce se
aseamănă fenotipic, ocupă un habitat din cadrul habitatului speciei şi se deosebesc de
celelalte populaţii ale speciei.
Rasa- este alcătuită din populaţii ce dispun de genetică proprie şi este distinctă fenotipic de
alte rase ale aceleiaşi specii. (fenotip=  Totalitatea însușirilor caracteristice ale unui organism,
care s-au format în procesul dezvoltării individuale.)

Caracterele morfologice- sunt cele mai importante, pe baza carora se recunosc speciile
Acestea se referă la diferite însuşiri legate de aspectul, forma, mărimea, organismului

RASELE DE ANIMALE
Rasa este unitatea de lucru utilizată în ştiinţa şi practica zootehnică
În cadrul speciilor de animale domestice care se întind pe un areal geografic mare,
anumite populaţii s-au diferenţiat între ele prin izolare reproductivă generând rasele de
animale.
Acestea s-au format sub influenţa unor factori genetici proprii şi a unor condiţii de
mediu asemănătoare.
Reproducerea între indivizii raselor aparţinând aceleiaşi specii este nelimitată,
izolarea reproductivă între acestea fiind relativă.
Baza genetică a unei rase este rezultatul activităţii ştiinţifice a omului, care prin
metode specifice de ameliorare (încrucişare, selecţie, dirijarea împerecherilor ) reuşeşte să
creeze populaţii de animale cu performanţe productive înalte.
că definirea rasei se poate face în felul următor:
„rasa este o populaţie sau un agregat de populaţii de animale cu un anumit bagaj
ereditar , reflectată în fenotipul propriu (caracterele morfofiziologice), care o deosebeşte de
alte rase, se transmite la descendenţi şi interacţionează cu condiţiile de mediu”,
aceasta trebuie să prezinte interes utilitar-economic, să aibă o valoare zootehnică
ridicată şi un număr suficient de indivizi pentru evitarea împerecherilor consangvine.
După natura lor caracterele de rasă pot fi : caractere morfologice şi caractere
fiziologice.
Caracterele morfologice se referă la talie, masa corporală, conformaţia corporală,
piele şi producţiile piloase, culoare.
Culoarea părului, a lânii şi a penajului constituie un caracter de diferenţiere a raselor
la-taurine, suine, ovine, caprine, mai puţin la cabaline şi păsări.
Caracterele fiziologice: Capacitatea productivă, Prolificitatea este însuşirea femelelor
din speciile multipare de a da naştere la un număr mai mare de produşi, Precocitatea este
însuşirea pe care o au unele rase de a atinge maturitatea reproductivă, corporală şi productivă
la vârste cât mai timpurii.

Rasele perfecţionate(suprarase) sunt rezultatul muncii de ameliorare a omului. Se mai

numesc „rase pure” având sensul de „complet izolate reproductiv”, nu de homozigote.
Sunt rase artificiale cu rol ameliorator, izolate reproductiv prin ţinerea registrului
genealogic. Acestea au productivitate mare ca urmare a selecţiei într-o singură direcţie

Subdiviziunile rasei

Subdiviziunile rasei sunt linia şi familia

 Linia este o subpopulaţie a rasei a cărei izolare reproductivă este riguros
controlată de om şi care face obiectul unei munci de ameliorare foarte lungă
La animalele mari liniile poartă denumirea întemeitorului iar la animalele mici sunt
codificate prin numere sau litere

Domesticirea animalelor
Domesticirea animalelor este un proces îndelungat, efectuat sub controlul omului, de
transformare a animalelor sălbatice în animale domestice și de modificare a caracteristicilor
lor biologice corespunzător intereselor lui economice.
Etapele domesticirii
În cadrul procesului de domesticire se disting următoarele etape:
1. Captivitatea este capturarea animalelor adulte sau tinere şi ţinerea lor în spaţii
restrânse, ca rezervă de hrană. Aceasta a constituit o etapă îndelungată în procesul
de domesticire a animalelor.
2. Îmblânzirea, reprezintă cea de-a doua etapă a procesului de domesticire în care
animalele şi-au diminuat sau pierdut caracterul de agresivitate , au devenit mai
dependente de om.
3. Domesticirea- treptat animalele îmblânzite au început să se reproducă, astfel
încât descendenţii născuţi şi crescuţi, timp de mai multe generaţii, în condiţii
diferite de cele ale părinţilor au devenit domestici. Aceştia au început să
dobândească însuşiri morfo-productive noi, comparativ cu animalele sălbatice
Câinele se pare că a fost primul animal domesticit care s-a apropiat singur de aşezările
omeneşti punându-se în slujba omului.
Prin toate cele trei etape ale domesticirii au trecut: taurinele, ovinele, cabalinele,
suinele şi unele specii de păsări

Modificările dobândite de animale în urma domesticirii

În urma domesticirii şi prin intervenţia dirijată a omului, animalele au suferit
modificări atât de profunde încât unele rase perfecţionate se mai aseamănă foarte puţin cu
strămoşii lor sălbatici.
(Modificările suferite de animalele domestice se datorează în primul rând condiţiilor
de mediu artificial creat de om, prin construirea adăposturilor şi furajarea echilibrată, la care
s-au adăugat ulterior metodele de ameliorare: selecţie, potrivirea perechilor, încrucişarea.
Modificările apărute pe parcursul timpului s-au fixat în baza ereditară şi s-au transmis
la descendenţă.)
Modificările dobândite de animale în urma domesticirii sunt de ordin :
morfologic şi fiziologic.

.....................................................................................................................................................

Modificările morfologice- vizează îndeosebi aspectul exterior al animalelor sub

raportul dezvoltării corporale , musculaturii, conformaţiei, producţiilor piloase, culorii, ş.a.
Dimensiunile corporale la unele specii cum sunt ovinele, caprinele, suinele nu
diferă prea mult de cele ale strămoşilor sălbatici. În schimb la alte specii cum sunt cabalinele,
bovinele, se observă o mare diversitate.
 Scheletul a suferit modificări atât de structură cât şi sub raportul formei şi numărului
unor oase, a devenit mai fin, mai puţin compact, iar gâtul şi membrele mai scurte. Structura
oaselor este mai spongioasă, dimensiunile şi forma lor s-a modificat. Musculatura a suferit
modificări importante, la animalele domestice fibrele musculare sunt mai fine, mai numeroase
şi perselate cu grăsime. Ţesutul adipos subcutanat este mai bine dezvoltat la animalele
domestice. Organele interne s-au modificat în conformitate cu tipul de producţie. Astfel, la
animalele de carne: tubul digestiv s-a scurtat mărindu-şi puterea de absorbţie prin creşterea
numărului şi mărimii vilozităţilor intestinale în timp ce la cele din lapte şi de lână tubul
digestiv s-a adaptat valorificării furajelor fibroase. La caii de viteză a crescut în volum inima
şi pulmonii.
Culoarea animalelor din homocromă a devenit heterocromă. La animalele domestice
sunt mai frecvente fenomenele de albinism (iepurele Angora), leucism (Sura de stepă),
melanism şi flavism.
Pielea şi producţiile piloase au suferit modificări importante. Astfel, la taurinele şi
ovinele de carne, pielea este mai groasă şi buretoasă, iar la cele de lapte, mai deasă, moale şi
elastică. Cel mai tipic exemplu de modificare a producţiilor piloase îl constituie lâna oilor ale
căror calităţi textile nu se compară cu părul nefilabil al strămoşilor sălbatici.
Modificările fiziologice sunt concretizate în modul de manifestare, instinctul genezic,
prolificitate, producţie, precocitate, rezistenţă ş.a. La formele sălbatice instinctul genezic se
manifestă o dată pe an, în timp ce la majoritatea speciilor domestice se manifestă pe tot
parcursul anului (taurine, suine, parţial la ovine şi cabaline).
La nivelul ovarului s-au produs modificări importante. Numărul foliculilor ovarieni
este mult mai mare. Astfel mistreţul produce 3-4 purcei pe an în timp ce Marele alb 20-24
purcei pe an. Găina sălbatică produce 8-15 ouă/an de 25-30g/ou, iar cea domestică 220 buc cu
o greutate dublă (55-60g/ou).
Glanda mamară a suferit modificări profunde de structură şi volum fiind mai mare de
8-10 ori la vacile de lapte decât la formele sălbatice. La scroafe s-a mărit mult numărul
mameloanelor (8-12) în comparaţie cu 3-5 perechi la rasele primitive.
Producţia de lapte la taurine a crescut şi s-a diversificat foarte mult în funcţie de rasă
şi tipul morfoproductiv fiind 3000-5000 litri/an la rasele mixte, 6000-8000 litri/an la rasele
de lapte (25.214 kg/an record), comparativ cu 500-700 litri/an la formele sălbatice.
Puterea de asimilare a hranei a crescut considerabil, mai cu seamă la rasele
producătoare de carne.
Precocitatea este însuşirea organismului de a creşte şi a se dezvolta într-un timp
relativ scurt. Aceasta a crescut considerabil la formele domestice. Astfel la rasa Friză viţelele
sunt apte pentru reproducţie la 14-16 luni faţă de 3 ani la rasele primitive, iar maturitatea
productivă se atinge la a 3-a sau a 4-a lactaţie.
Rezistenţa la condiţiile de mediu a slăbit ca urmare a asigurării mediului artificial de
viată şi a sustragerii animalelor de sub influenţa factorilor climatici. Totodată a scăzut şi
rezistenta faţă de unii agenţi patogeni.