Nutritie - Curs 1 - 12.10.

2015

Sursele de hrana ale animalelor

Exista o varietate de nutreturi, ca surse de hrana ale animalelor, principale fiind

cele de origine vegetala. Totusi, au contributia lor la acoperirea necesarului animalelor si
sursele de origine animala, de origine minerala sau sursele sintetice.

Nutreturile de origine vegetala

1. Nutreturile verzi

O importanta sursa de hrana pt ierbivore in timpul sezonulu cald, apreciat in

Romania la cca 6 luni. Inainte de toate, nutreturile verzi se caracterizeaza printr-un continut
ridicat in apa 70-85%, cea care imprima acestora un grad ridicat de consumabilitate, efecte
diuretice si dietetice. Au o buna valoare nutritiva energetica si proteica, sunt exelente surse
de vitamine si de minerale, contribuind decisiv la mentinerea starii de sanatate a
animalelor si la realizarea productiilor. De asemenea, sunt cele mai ieftine surse de hrana,
influentand pozitiv pretul de cost al produselor animaliere. Nutreturile verzi se pot obtine de
pe pajsti si din culturi de plante furajere.

* Pajistile

Din punct de vedere tehnic, cea mai simpla pajiste este aceea creata prin
insamantarea unei singure specii de plante (evident pasunabila), care poate fi o graminee
perena (ex. raigras englezesc) sau o leguminoasa perena (ex. lucerna). Acest tip de pajiste
are o durata scurta de exploatare (1-4 ani) si este descrisa drept pajiste temporara.

Exista si pajisti permanente, naturale, cu crestere permanenta care includ mai

multe tipuri de plante, atat graminee cat si leguminoase, precum si buruieni. Pentru
Romania, pajistile permanenta naturale reprezinta o importanta sursa de hrana pentru
ierbivore, prin potentialul productiv, dar mai ales prin suprfata ocupata (cca. 20% din
suprafata agricola a tarii).

Alimentatia animalelor pe pasune este diferita de cea a animalelor din incinta

fermelor, dinmai multe motive:

1. Ratiile pot fi formulate doar cu o anumita aproximatie, datorita variabilitatii mari a

productivitatii si a valorilor nutritive (evident daca acestea sunt bine cunoscute,
oportunitatile de formulare a unor ratii corecte sunt mai mari).

2. Animalele la pasune petrec mai mult timp si consuma mai multa energie pentru
consumul hranei.

Pajistile naturale au compozitii si valori nutritive variabile, date de mai multi factori
de influenta, precum:

- stadiul de vegetatie;
- familia botanica;
- tipul solului;
- folosirea ingrasamintelor;
- conditiile de exploatare.

Stadiul de vegetatie. Cu cat plantele avanseaza mai mult in vegetatie, cu atat

ele acumuleaza cantitati mai mari de celuloza bruta, de la 200g/g SU la plantele tinere la
400g/kg SU la plantele mature. In aceste conditii digestibilitatea substantei organice
oscileaza de la 85% la plantele tinere primavara, la numai 50% la plantele mature toamna.
 Intr-o situatie inversa cu celuloza se gaseste proteina, care scade pe masura
avansarii plantelor in vegetatie (prin raportare la substanta uscata).

Familia botanica. Plantele furajere de pe pajistile naturale apartin in principal familiilor

graminee si leguminoase, la care se adauga si alte familii in proportii mai mici. Se admite
ca o pajiste de calitate trebuie sa contine: 65-75% graminee, 20-25% leguminoase si 5-10%
alte specii. Calitatea unei pajisti este data, insa, nu numai de proportiile familiilor botanice,
ci si de speciile reprezentative ale fiecarei familii. Astfel, dintre graminee sunt considerate
specii bune raigrasul englezesc si raigrasul italian dintre graminee, iar dintre leguminoase
trifoiul alb/rosu si lucerna.

Tipul solului. Acesta influenteaza compozitia pajistilor, in special continutul in minerale -

fosfor, magneziu, cupru si cobalt (deficit in cazul plantelor care cresc pe pajisti). In mod
normal plantele reactioneaza la deficitul solului in minerale fie prin limitarea cresterii lor, fie
prin reducerea concentratiei lor in aceste elemente nutritive. Aciditatea solului este un
important factor care influenteaza in particular nivelul microelementelor minerale din
plante, in special al molibdenului, in timp ce pe soluri calcaroase , manganul si cobaltul
sunt slab absorbite de plante.

Fertilizarea pajistilor. Aceatsa poate influenta atat ritmul de crestere al plantelor, cat si
continutul lor. Fertilizarea cu ingrasaminte azotate conduce la cresterea nivelului proteinei
brute din plante, dar si al continutului acestora in amide si nitrati, precum si la stimularea
dezvoltatii gramineelor in detrimentul leguminoaselor.

Factorii de exploatare. In special pasunatul nerational, efectuat fie prin sub-pasunat, fie prin
supra-pasunat, duce la disparitia speciilor valoroase si la aparitia speciilor cu valoare
scazuta.

2. Nutreturile verzi cultivate

Nutreturile verzi cultivate constituie sursa principala de hrana a erbivorelor -

graminee + leguminoase.

Leguminoasele verzi

Familia leguminoase are cca 18000 de specii cu abilitatea de a creste in simbioza cu

bacteriile fixatoare de azot si prin rezistenta la seceta. Leguminoasele sunt perene (se
recolteaza mai multi ani) sau anuale.

Leguminoasele perene verzi - sunt cultivate pe suprafete mari datorita valorii

nutritive ridicate productivitatii mari si pentru ca se preteaza a fi folosite in hrana multor
categorii de animale. In primul rand, sunt excelente surse de proteina, atat sub aspect
calitativ, cat si cantitativ - acest lucru face ca, administrate singure animalelor, sa duca la o
risipa de proteina, datorita mai ales dezechilibrului acesteia cu energia, de aceea se
recomanda ca leguminoasele perene sa nu se administreze singure animalelor, ci in
combinatie cu nutreturi recunoscute printr-o concentratie proteica mai mica si o
concentratie energetica mai mare.

Lucerna (Medicago sativa) - avantaje:

- productii mari obtinute la hectar;

- in conditii de irigare se poate cosi si de 4-5 ori/an;

- se mentine eficient in cultura pana la 4 ani;

- continut ricat in substante nutritive, in special in proteina, in calciu si in caroten;

- rezista bine la seceta si reactioneaza foarte bine la irigatii;

- lasa pamantul mai bogat in substanta organica si in azot decat il gaseste si este, prin
urmare, o excelenta planta premergatoare.

Lucerna este pretentioasa, insa, la tipul solului (rezultate slabe pe soluri acide).

In cazul lucernei, dar si a altor leguminoase perene,productivitatea maxima nu

se obtine in acelasi timp cu valoarea nutritiva maxima. Productivitatea creste de la primele
stadii de vegetatie pana la inflorire, dupa care are tendinta sa scada valoarea nutritiva este
maxima in primele starii de vegetatie, iar pe masura avansarii plantelor in vegetatie,
scade.In aceste conditii trebuie surprins momentul optim de recoltare - pentru lucerna
acest moment este cuprins intre sfarsit de imbobocire si inceput de inflorire (exceptie:
lucerna la prima coasa, cand momentul optim pentru recoltare este jumatate inflorire,
pentru a permite o mai buna regenerare).

Lucerna poate fi administrata sub forma de nutret verde transformata in fat sau
in faina de lucerna sau se poate insiloza. cu conservanti sau alte nutreturi usor insilozabile,
pentru ca, datorita continutului mare in proteina lucerna singura se insilozeaza greu Sub
diferitele ei forma se poate administra in hrana tuturor speciilor de animale.

Are o valoare nutritia energetica VNE usor scazuta = 0,70-0,75 UFL/kg SU si o valoare
nutritiva proteica VNP relativ ridicata = 17-19% PB in SU sau 110-130g PDIN/kg SU. Are si o
valoare foarte ridicata de calciu = 16g/kg SU.

La rumegatoare, lucerna verde poate provoca timpanism, datorita unor saponine pe care le
contine si care inhiba activitatea respiratorie si digestiva, Cauza primara a timpanismului
este retinerea gazelor de fermentatie in rumen, acestea neeliminandu-se prin eructatie.
Pentru a preveni o asemenea situatie se recomanda: consumul maxim trebuie atins
treptate in 8-10 zile, administrarea in completare a unor furaje uscate, evitarea consumului
de lucerna udata, palirea ei cand se administreaza la adapost.

Trifoiul rosu- da rezultate mai bune decat lucerna in soluri mai umede si cu pH
mai scazut. Rezista in cultura o durata mai scurta, 2-3 ani. Poate fi utilizat in cultura pura
sau in asociatie cu unele graminee perene, in special cu raigrasul italian.In general, se
poate folosi in hrana animalelor cu respectarea acelorasi reguli prezentate la lucerna (si el
poate provoca timpanism). VNE = 0,75-0,85 UFL/kg SU; VNP = 15-17% PB in SU sau 100-
120g PDIN/kg SU.

Trifoiul alb - adaptabilitate mai buna decat trifoiul rosu, rezista mai bine la frig,
inregistreaza productii mai mari decat trifoul rosu, are o mai mare rezistenta la defoliere in
momentul transformarii in fan Se poate utiliza in cultura pura sau in combinatie cu unele
graminee perene. VNE = foarte mare = 0,95 - 1,00 UFL/kg SU la fel si VNP = 20-22% PB in
SU sau 130-140g PDIN/kg SU.

Trifoiul egiptean - se cultiva mai ales in zona mediteraneana si in India

recunoscuta mai ales prin ritmul rapid de crestere la temperaturi mai scazute si pentru mai
buna capacitate de regenerare dupa cosit. VN apropiata de cea a lucernei.

Sulfina alba - de obicei pe soluri nisipoase si sarate cu rezultate mai bune

decat alte leguminoase perene; este mai rezistenta la ger si seceta Se utilizeaza ca nutret
verde pana la imbobocire, dupa aceea capata un gust amar si miros specific cauzate de
cumarina, un factor antinutritional (antivitamina K).
 Sparceta - leguminoasa perene cu rezultate mai bune in zone calcaroase si
mai secetoase. Pleaca mai bine in vegetatie primavara decat lucerna si trifoiul. Dupa
stadiul de inflorire, tulpina se lignifica puternic, devenind greu digestibila. Nu produce
timpanism, probabil datorita abilitatilor taninurilor pe care le contine de a precipita
proteinele solubile.

Ghizdeiul - se poate utiliza singur (in cantitati mai mici decat lucerna si trifoiul,
nefiind consumat cu placere de animale din cauza gustului amar) sau in amestecuri. Da
rezultate mai bune decat lucerna si trifoiul in regiuni umede si cu soluri acide; cultivat in
monocultura se recomanda a fi transformat in fan (gustul amar dispare)

Leguminoasele anuale verzi - folosite pe scara mai redusa decat cele perene in
hrana animalelor Se cultiva in cultura pura ocazional, cel mai adesea impreuna cu unele
graminee anuale (orz, ovaz) formand borceagurile.

Mazarea comuna si mazarea furajera - in functie de momentul insamantarii,

mazarea are o forma de toamna si una de primavara. Cea de toamna se cultiva adesea cu
orzul si graul, iar cea de primavara cu ovazul si secara. Se poate cultiva si in culturi
intercalate (un rand mazare/un rand porumb). Se poate cultiva si in cultura pura - avantaj:
paraseste terenul devreme, permitand insamatarea in acelasi an si pe acelasi teren a altor
plante = culturi duble. Recoltarea pentru masa verde se face intre inflorire si inceputul
formarii boabelor, deoarece dupa aceea tulpinile se lignifica si planta devine greu
digerabila. Se remarca un echilibru la varf, printre alte nutreturi verzi, intre energie si
proteina = 0,80 - 0,90 UFL/kg SU si 16-17% PB in SU (85-90g PDIN/kg SU), are un continut
ridicat in calciu 11-12g/kg SU.

Mazarichea - are forma de toamne/primavara. Foarte rar se cutiva in cultura

pura, cel mai adesea in combinatii cu aceleasi graminee anuale ca la mazare. Are o
perioada de vegetatie mai scurta decat mazarea, asa incat, pentru conditiile din Romania
poate fi folosita ca sursa de masa verde chiar la sfarsitul lui aprilie-inceputul lui mai. Acest
lucru este dependent de cereala cu care intra in combinatie, cel mai devreme putandu-se
recolta daca i se alatura secarei, apoi orzului, apoi graului. Are valoare nutritiva
asemanatoare cu cea a mazarei.

Bobul - 3 varietati: cu bob mare, cu bob mijlociu, cu bob mic. Ultimele doua se
pot cultiva si pentru masa verde, iar ulterior se pot transforma in silozuri. Ca nutret verde
se recomanda a se administra in cantitati mai mici sau in amestec cu alte nutreturi,
deoarece are un grad mic de consumabilitate.

Lupinul - alb, galben, albastru. Se foloseste mai putin si in cantitati mai mici,
datorita gustului amar si continutului in anumiti factori anti-nutritionali. S-a creat o
varietate de nutret dulce, fara gust amar si cu un continut mai scazut in factori anti-
nutritionali, care se poate include in ratii in cantitati mai mari sau se poate utilizata in scop
dietetic.

Soia - ca nutret verde este utilizata pe scara redusa, desi poate constitui o
resursa furajera foarte valoroasa. Pentru nutret verde s eutilizeaza soiuri diferite decat cele
pentru boabe, mai tardive, cu talie mai inalta, cu o masa foliara mai bogata. Recoltarea se
face la formarea pastailor. Intr-o faza de vegetatie mai avansata (bob in lapte) se poate
insiloza impreuna cu porumbul, formand o combinatie valoroasa.

Nutritie - Curs 2 - 19.10.2015

Gramineele verzi - perene sau anuale.

 Gramineele perene verzi - cele mai cultivate sunt raigrasul italian si raigrasul
englezesc. Pe o scara mai redusa: golomatul, paiusul, firuta, timoftica.

Raigrasul italian - cea mai cultivata graminee perena datorita productivitatii

foarte mari. Se utilizeaza cu eficienta maxima timp de 2 ani, dupa aceea productivitatea
scade evident. Are un ritm rapid de crestere si o mare usurinta de implantare in sol (este
utilizat cu succes in acest sens ca prima cultura pe un teren defrisat). Se remarca si printr-o
rezistenta mai scazuta la frig si seceta fiind o planta de origine mediteraneana. Cel mai
adesea aceasta graminee perena se cultiva singura, fiind o planta relativ inalta. Sub aspctul
valorii nutritive se remarca un echilibru intre proteina si energie, in faza optima de
recoltare, inceputul inspicarii, avand cca. 0,80 - 0,85 UFL/kg SU si 65-70g PDIN/kg
SU.Varietatea anuala, in primele stadii de vegetatie se remarca printr-un continut foarte
ridicat in proteina 130g PDIN/kg SU. Poate fi utilizat fie ca nutret verde cosit, fie ca siloz, fie
ca fan.

Raigrasul englezesc - graminee perena clasica, cu o durata de exploatare eficienta,

de cca. 4 ani. Este adaptata climatului oceanic umed, motiv pentru care este foarte
sensibila la seceta. Se preteaza foarte bine la pasunat, aceasta fiind princpala modalitate
de exploatare (transformarea in fan se face mai greu datorita uscarii greoaie, in special a
tulpinilor). Are doua varietati: timpurie/tarzie. La inceputul inspicarii, momentul optim de
recoltare, are o valoareb nutritiva de 0,80 - 0,85 UFL/kg SU (asemanatoare la cele 2
varietati) si o valoare proteica diferita, mai mare la varietatea timpurie 85-90g PDIN/kg SU,
respectiv 65-70g PDIN/kg SU.

Golomatul - se poate exploata pe o perioada lunga de timp, chiar 5-6 ani, Este bine
adaptat conditiilor tarii noastre, rezistan destul de bine la seceta, Este un nutret valoros mai
ales in stadiul tanar, dupa aceea avand o tendinta de lignificare, cu o productivitate buna,
cu o mare capacitate de refacere.Se poate cultiva singur sau in amestec cu leguminoase
perene, mai ales cu lucerna, putandu-se exploata fie prin pasunat, fie prin cosit. In anii
favorabili, si in conditii de irigare poate fi recoltat si de 4-5 ori pe an. Valoare nutreitiva
energetica si proteica este asemanatoare cu a raigrasulu englezesc, varianta precoce.

Paiusul - paiusul de livada si paiusul inalt. Paiusul de livada are o buna capacitate
de refacere, regenerand repede dupa pasunat sau cosit. Este considerat una din cele mai
rezistente graminee perene (la seceta, frig, exces de umiditate). Se poate exploata atat
singur sau in combinatie cu trifoiul alb, atat prin pasunat cay si prin cosit. Paiusul inalt se
foloseste mai ales in amestecuri cu golomat, lucerna, trifoi alb pentru infiintarea de pajisti
temporare.

Firuta - o planta tipica de pasune, care creste in toate zonele, incepand din stepa si
pana in regiunile forestiere. Se introduce mai rar in amestecuri pentru infiintarea pajistilor
temporare, deoarece are o crestere lenta si este concuraya puternic de celelalte specii din
amestec.

Timoftica - se intalneste frecvent in flora spontana a pajistilor din regiunile umede.

In aceste regiuni se foloseste d eobicei in amestec cu trifoi rosu pentru refacerea pajsitilor
degradate.

Gramineele anuale verzi - reprezinta o importanta sursa de hrana datorita

productivitatii ridicate. Principalul reprezentat = porumb, dar si secara, orzul graul, sorgul,
ovazul, etc.

Porumbul planta intreaga verde sau transformat in siloz, a produs in ultimii 20-30
de ani, o mutatie profunda in alimentatia rumegatoarelor, fiind componenta de baza in
ratiile acestora. In scop furajer se folosesc siuri de porumb diferite fata de cele pentru
boabe, cu talie mai inalta, cu masa foliata mai bogata. Porumbul furajer planta intreaga
esye bogat in amidon si zaharuri simple, dar sarac in proteina si minerale. In comparate cu
alte plante furajere ingestibilitatea si digestibilitatea porubului planta intreaga sunt foarte
ridicate si constante, indiferent de stadiul de vegetatie, atata timp cat planta se mentine
verdeAceste caracteristici confera porumbului planta intreaga o valoare nutritiva energetica
foarte ridicata pentru un nutret de volum = 0,88 - 0,92 UFL/kg SU, apropiata de cea a
concentratelor. Valoarea nutritiva proteina este insa mai scazutaL 7,5-8% PB in SU = 45-
48g PDIN/kg SU Datorita dezechilibrulu energo-proteic este bine sa se asocieze cu
leguminoase sau cu alte furaje complementare. Stadiul optim d recoltare depinde de modul
de folosinta. Astfel, daca este folosit ca nutret verde, se recomanda a se recolta in perioada
dintre inflorire si stadiul de lapte al boabelor (intreaga planta are 20-25% SU), iar daca va fi
transformat in siloz va fi recoltat in momentul in care boabele stiuletilor sunt in stadiul de
lapte-ceara sau chiar ceara (30-35% SU la nivelul intregii plante).

Sorgul cu doua varietati: sorgul furajer si iarba de Sudan. Ele pot asigura masa
verde in regiune mai secetoase, deoarece au o rezistenta mai buna ca porumbul. In primele
stadii de vegetatie (sub 40-50cm inaltime), sorgula re efecte toxice pronuntate, din cauza
glicozizilor cianogeni pe care ii contine (acestia descompunandu-se in acid cianhidric care
poate provoca moartea). Se recomanda a se administra animalelor adulte, in cantitati
limitate, sau insilozat. La acelasi continut in SU, sorgul are o valoare energetica mai mica
decat porumbul, si o valoare proteina asemenatoare.

Secara - se recolteaza inainte de inflorire deoarece apoi tulpina se lignifica

puternic si devine greu consumabila. In cantitati mari, la inceputul sezonului verde si, mai
ales, cand se administreaza umeda poate induce tulburari dgestive; se recomanda in acest
sens, trecerea treptata la consumul maxim admis, includerea in ratii a durajelor uscate.

Orzul si ovazul - ca si secara, pot fi folosite atat in cultura pura (direct ca

nutreturi verzi sau insilozate), cat si in amestecuri cu leguminoase anuale, formand
borceaguri. Se recomanda preferential in hrana vacilor in lactatie, dar se pot folosi si in
hrana altor erbivore.

Graul - se foloseste mai rar in hrana animalelor, ca nutret verde, pentru ca

principalul scop este obtinerea boabelor.

Silozurile - insilozarea este un mijloc de conservare al plantelor verzi, in mediu

umed, prin intermediul fermentatiior controlate

Fermentatiile din silozuri - plantele verzi cosite continua sa respire mai multe
zile, atata timp cat ele dispun de O2 si de un mediu umed Acelasi lucru se petrece si la
inceputul insilozarii plantelor, cand respiratia = dscompunerea zaharurilor cu producere de
apa, CO2 si caldura si, in ltima instanta, prin pierderea de SU. De aceea respiratia plantelor
trebuie oprita cat mai curand posibil prin tasare si prin inchiderea silozurilor.

Plantele supuse insilozarii au pe suprafata lor diverse microorganisme, care se

dezvolta in siloz utilizand ca substrat nutrivit continutul celular, rezultat in ruma tocarii.
microorganismele se multiplica din ce in ce mai mult cu cat cnditiile sunt mai favorabile si
determina producerea anumitor tipuri de fermentatii: lactice, acetuce, butirice, alcoolice,
etc.

Fermentatiile lactice

Fermentatiile lactice, provocate de lactobacili, sunt considerate fermentati

dorite (imprima calitate silozurilor). In urma ferentatiilor lactice rezulta acid lactic ,
rezultatul practic fara pierderi al transformarii zaharurilor in acizi. Acest tip de fermentatii
se desfasoara atat in prezenta, cat si in absenta oxigenului (bacteriile lactice sunt facultativ
anaerobe) si in mediu acid. Formarea acidului lactic incepe aproximativ din ziua a 3-a de
insilozare si continua cca. 3 saptamani, dupa care inceteaza si determina in final scaderea
pHului silozurilor, permitand o buna conservare a acestora.

Exista un numar mare de specii de bacterii lactice: bacterii homofermentative

(ex. Lactobacillus planctarum), bacterii heterofermentative (ex. Lactobacillus brevis).
Primele descompun zaharurile cu producere aproape unica de acid lactic si actioneaza la un
pH optim de 4 - 4,5. Celelalte produc alaturi de acid lactic si acid acetic si alcool, CO2,
actioneaza la un pH de 5 - 5,5.

Fermentatiile acetice - sunt produse de bacterii coliforme, prescum

Escherichia coli, care sunt facultativ anaerobe si concureaza cu bacteriile lactice.

Bacteriile coliforme actioneaza primele in masa plantelor supuse insilozarii,

chiar si in prezenta oxigenului, la un pH optim de 6-7, producand acid acetic, CO2, alcool,
pe seama glucidedlor solubile. Ele ataca, insa si proteinele, solubilizandu-le si
transformandu-le in amoniac (consecinta este diminuarea valorii proteice).

Activitatea maxima a bacteriilor coliforme se desfasoara in primele 3 zile de

insilozare, fiind inlocuita de activitatea bacteriilor lactice. Cand pHul din silozuri ajunge la
4,5 fermentatia acetica este oprita, de aceea trebuie limitata durata de viata a acestor
pacterii - un sloz de calitate trebuie sa aiba cantitati foarte reduse de acid acetic.

Fermentatiile alcoolice sunt produse de drojdii Majoritatea drojdiilor sunt aerobe,

deci favorizeaza dezvoltarea bacteriilor lactice. In urma fermentatiilor alcoolice, cu pondere
mica in toalul fermentatiilor, rezulta, in principal, alcool etilic, care, in cantitati mici imprima
silozului un gust placut si un miros placut. Drojdiile sunt insa responsabile de producerea de
toxine in silozuri, daca acestea sunt expuse la aer.

Fermentatiile butirice sunt produse de bacterii butirice din genul Clostridium. Ele
ataca zaharurile solubile si acidul lactic (cu producere de acid butiric si gaze) cat si
proteinele (cu producere de amoniac si amine - acestea din urma reprezentate de
putrescina sau de cadaverina, au efecte toxice asupra animalelor). => Fermentatiile
butirice duc in final, la degradarea calitatii silozurilor (miros+gust neplacute, valoare
nutritiva scazuta, efecte toxice).

Bacteriile din genul Clostridium, strict anaerobe, au o dezvoltare maxima la un

pH de 7 -7,4. la n pH de 4 - 4,5 activitatea lor este inhibata.

Tipul si cantitatea de acizi produsi in timpul insilozarii plantelor pot oferi idee
asupra calitatii silozurilor. Profilul optim la fermentatiilor pentru silozul de porumb (cel mai
utilizat) este pH 3,6 -4 / acid lactic = 4-6% din SU / acid acetic = sub 2% din SU / acid
butiric sub 1% din SU.

Factori care influenteaza calitatea silozurilor

Pentru a se produce silozuri de calitate trebuie cunoscuti si urmatorii factori:

Continutul plantelor in glucide usor solubile

Fermentatiile dorite, in special cele lactice se instaleaza cu atat mai usor si cu atat
mai profund cu cat plantele supuse insilozarii contin o cantitate mai mare de glucide
solubile. Din acest pdv, gramineele (in primul rand porumbul), cu un continut superior in
glucide solubile, se insilozeaza mai usor decat leguminoasele (in primul rand lucerna). Insa,
continutul plantelor in glucide usor solubile este influentat, in afara de specie, si de stadiul
de vegetatie (cotinut mai mare la inceputul vegetatiei), numarul ciclurilor de vegetatie (mai
mare la ciclul I de vegetatie), conditiile climatice (mai mare in primaverile reci) sau de
gradul de fertilizare (mai mare la folosirea unor cantitati mai mici de ingrasaminte pe baza
de azot).

Continutul plantelor in substanta uscata

In cazul in care plantele au un continut redus in SU sunt favorizate fermentatiile

acetice (silozul se acreste) si scade calitatea silozurilor. La un continut mai mare in SU,
tasarea se face inficient, neasigurate conditiile de anaerobioza si sunt favorizate
fermentatiile nedorite. In aceste conditii se apreciaza ca plantele supuse insilozarii trebuie
sa aiba un continut in SU intre 25-45% (25-35% silozurile clasice; 35-35% semisilozurile).

Tocarea, tasarea si invelirea silozurilor

Tocarea plantelor la dimensiuni optime determina eliberarea rapida a sucului

celular, substratul nutritiv al bacteriilor lactice (si, deci, scurtarea perioadei de insilozare),
permite o tasare corespunzatoare (crearea mediului anaerob). Pentru porumb ticarea se
daxe a dunebsuybu nucum cca 1 cm, iar pentru alte plante la 2-3 cm.

Tasarea trebuie efectuata imediat dupa introducerea plantelor in siloz, pentru a crea
un puternic mediu anaerob, favorabil bacteriilor lactice. Se face cu tractoare cu senile sau
chiar cu roti.

Invelirea silozurilor, cu ajutorul unor folii de plastic, trebuie facuta imediat dupa
tasare, pentru ca crea un mediu anaerob.

Adaugarea aditivilor de insilozare

In silozuri se pot introduce anumiti aditivi in scopu inhibarii activitatii unor

microorganisme nedorite sau favorizarii unor anumite tipuri de fermentatii.

Aditivii pentru insilozare se pot clasifica in 2 tipuri:

a. stimulatori ai fermentatiilor (ex. produse bogate in zaharuri simple, enzime, inoculantii);

b. inhibitori ai fermentatiilor (ex. acizi minerali, acizi organici).

Melasa a fost printre primii aditivi de insilozare, folosita ca sursa de zaharuri

simple, pentru a permite dezvoltarea de bacterii lactice.

Inoculantii = culturi de bacterii lactice homofermentative, se folosesc atunci cand

plantele sunt greu insilozabile (lucerna, trifoi).

Enzimele = celulaze + hemicelulaze - permit degradarea peretilor celulari ai

plantelor, eliberand zaharurile solubile.

Acidul formic - cel mai utilizat acid organic, inhiba dezvoltarea microorganismelor
nedorite. Este greu de manipulat.

nutritie curs 3 26.10.2015

Fanuri,furaje deshidratate artificial si pailele

Fanurile

Metoda traditionala de conservare a furajelor verzi este transformarea lor in fanuri, evidet
prin deshidratare
Pierderile in timpul uscarii

In timpul uscarii planelor verzi, in vederea transformarii lor in fanuri, au loc pierdieride
substante nutritive, datorita mai multor cauze.

Pierderile chimice

In timpul uscarii plantelor au locmodificari chimice, care privesc, in special,hidratii de

carbon solubili si proteinele.

La inceputul procesului de uscare au loc modificari ale hidratilor de carbon , precum

formarea fructozei din hidroliza fructanilor. Pe masura avansarii procesului de uscare au
loc poerderi considerabile de hexoze, ca rezultat al respiratiei plantelor, ceea ce conduce la
cresterea concentratiei in peretii cerulari(celuloza bruta).

In plantele cosite, supuse transformarii in fanuri,proteazele, prezente in sucul celular,

hidrolizeaza rapid proteinele in peptide si animoacizi iar acestia din urma sunt supusi unor
procese de degradare, care conduc la scaderea valorii proteice.

Pierderi datorite activitatii microorganismelor

Daca uscarea plantelor se prelungeste, ca urmare a conditiilor rele de mediu, au loc

schimmbari datorita activitatii bacteriilor si fungilor.

Fermentatiile bacteriene conduc a producerea unor mici cantitati de acid acetic si de acid
propionic in plantele cosite.

Fungii,daca apar, produc micotoxine in fanuri, care pot afecta starea de sanatate a
animalelor si actinomiceti , responsabili de aparitia alergiilor la oameni care manipuleaza
fanurile.

Pierderile mecanice

In timpul uscarii, frunzele pired mai repede din apa pe care o contin, in comparatie cu
tulpinele. In felul acesta devin mai fragile si se desprind usor de pe tijele plantelor.

Excesiva manipulare conduce, deci, la pierderea de frunze si, in final, la reducerea valorii
nutritive a fanurilor (frunzele contin elemente nutritive mult mai digestibile decat
tulpinile). Pierderea de frunze in timpul manipularii este mai evidenta pentru fanurile de
leguminoase, precum fanul de lucerna.

Pierderi in timpul depozitarii

Fanurile, dupa producerea lor, contin intre 10 si 25 % apa. Cu cat continutul in apa este mai
mare, cu atat se intensifica activitatea enzimelor si a microorganismelor, a caror actiune
conduce la reducerea valorii nutritive.

Pierderi totale

Pierderile totale, de la cosirea plantelor pana la administrarea fanurilor la animale, sunt

considerabile, de ordinul a 20% pentru substaanta uscata si de prdinul a 25% pentru
substanta organica digestibila si proteina bruta digestibila.

Tipuri de fanuri

Fanurile se pot obtine de pe pajisitile naturale sau din plante cultivate.

1. Fanurile naturale
 Fanurile naturale se caracterizeaza printr-o mare variabilitate a insusirilor lor, data de
caracteristicile pedoclimatice, care influenteaza cresterea plantelor si calitatea lor.

2.Fanuri cultivate

Fanurile obtinute din plante cultivate apartin, cel mai adesea, familiei leguminoaselor
perene, apoi a gramineelor perene. Un fan valoros este fanul de borceag, o combinatie
intre o graminee annuala si o leguminoasa anuala.

n Fanul de lucerna

Este cel mai folosit si cel mai valoros fan datorita unor caracteristici proprii: productivitate
mare, valoare nutritiva ridicata, se poate administra inhrana tuturor speciilor si categoriilor
de animale, inclusiv la monogastrice sub forma de faina de fan de lucerna.

In conditii normale de crestere a animalelor nu poate lipsi, pe perioada de iarna, din hrana
tineretului erbivor, a reproducatorilor masculi, a vacilor gestante si in lactatie. la tineret
influenteaza favorabil cresterea, la femelele gestante asigura o buna dezvoltare a fetusilor,
la vacile in lactatie stimuleaza productia de lapte si marirea procentului de grasime din
lapte.

In conditiile in care silozul de porumb este tot mai des folosit in hrana animalelor erbivore,
el isi gaseste unn ccomplement ideal in fanul de lucerna (echilibrarea valorii proteice si a
proceselor fermentative din rumen).

Fanul de lucerna , produs in stadiul de inflorire, are ccca. 0,60 UFL/kg SU si 17% PB in SU.

n Alte fanuri de leguminoase perene

Au in general aceleasi insusiri ca fanul de lucerna.

Inlocuiesc fanul de lucerna acolo unde acesta darezultate mai slabe, sub aspectul
productivitatii, inregiunile umede si cu soluri mai acide (fanul de trifoi rosu) , in regiunile cu
slouri mai calcatoare ( fanul de sparceta) sau in regniunile cu soluri mai sarate si nisipoase
(fanul de sulfina).

n Fanurile de graminee perene

Din aceasta familie botanica, cel mai adesea se utilizeaza faul de raigras italian/englezesc.

Sub aspectul valorii nutritive, in comparatie cu fanul de lucerna, fanurile de graminee

perene se caracteriszeaza printr-un continut in energie ceva mai ridicat ( cca. 0,65 UFL/kg
SU) si printr-un continut in proteina evident mai scazut ( cca. 9% PB in SU).

n Fanul de borceag

Este un fan cu un continut echilibrat in energie si proteina, acest echilibru fiind conditionat
de proportia in care se gasesc gramineele si leguminoasele.

Furajele deschidratate artificial

Uncarea artificiala a plantelor verzi este o metoda care producefurajede calitate, insa este
scumpa.

In nordul Europei ierburile perene si amestecul dintre ierburi perene si trifoi sunt cele mai
cunoscute furaje deshidratate, in timp ce in America de Nord lucernaeste pe primul loc.
 Uscarea se realizeaza prin trecerea rapida a plantelor verzi print-un tambur rotativ, unde
intalneste gaze fierbinti, la o temperatura de aproximativ 800 C.

Temperatura si timpul de uscare sunt controlate foarte atent pentru ca furajul nu este
niciodata complet deshidratat, iar produsul final contine, de obicei, aproximativ 5-10% apa.
Dupa uscare, produsul este in general macinat si trecut printr-o presa rotativa pentu a
forma granule.

Ca o tehnica de conservare, uscarea artificiala este extrem de eficienta. Pierderile de

substanta prin uscare si manipulare nu depasesc 10%, ia valoarea nutritiva a produsului
uscat este, prin urmare, apropiata de cea a plantelor verzi.

Paiele

Paiele (grosierele) sunt tulpinile si frunzele plantelor ramase dupa indepartarea semintelor
prin taierat, si sunt subproduse , de cele mai multe , ale culturilor cerealiere.

Toate paiele au un continut foarte mare in celuloza bruta (peste 40%), cele mai multe au un
continut ridicat in lignina, si toate sunt de o valoare nutritiva scazuta.

Continutul lor ridicat in fibre determina utilizarea lor numai la rumegatoare si cabaline.

Principalele nutreturi grosiere sunt urmatoarele:

Paiele de orz si de ovaz

Continutul in PB al acestora este scazut, de prdinul a 20-25 g/kg SU, cu valori ceva mai
mari la cele obtinute in regiunile mai reci si mai umede, unde cerealele nu se maturizeaza
complet.

Principalul component al SU este CB, 400-450 g/kg SU ( si aceasta cu nivele ridicate de

lignina , 80-120 g/kg SU). Pe plan vitamininc si al mineralelor esentiale practice nu
conteaza.

Digestibilitatea SO nu depaseste 50%, iar VNE este de cca.0,4UFL/kg SU. Dincolo de aceste
caracteristici, au si un grad scazut de ingestibilitate. Imbunatatirea gradului de
digestibilitate si de ingestibilitate se poate obtine prin tratamente chimice cu amoniac
anhidru (in acest caz creste si continutul in proteina) sau de hidroxid de sodiu.

Paiele de orez

In multe zone ale lumii, in particular in Asia, paiele de orez reprezinta o sursa importanta
de hrana pentru animalele erbivore.Continutul in proteina si inn energie este asemanator
cu cel al paielor de orz si de ovaz. Au un continut foarte ridicat in minerale, cca. 170 g/kg
SU, din care siliciul este primul. In contrast cu alte paie, tijele au un grad mai mare de
digestibilitate.

Paiele de grau si de secara

Paiele de grau si de secara au o valoare nutritva mai scazutadecat cele de orz si de ovaz.
Ca in cazul tuturor paielor valoarea nutritiva poate fi imbunatatita prin tratamente chimice.

Paiele de porumb

Cocenii de porumb, printre grosiere, au cea mai ridicata digestibilitate si cele mai mari
valori nutritive ( cca 60 g PB/kg SU si cca.0,5 UFL/kg SU).
 Paiele de leguminoase

Paiele de mazare sau de fasole au o valoare nutritiva mai ridicata decat celelalte, inclusivo
valoare proteica mai mare si un continut mai mare in calciu si in magneziu.

Din cauza tulpinilor groase, paiele de leguminoase se usuca mai grei si frecvent se pot
infesta cu mucegaiuri in timpul depozitarii.

Radacinile, tuberculii su subpodusele lor

Radacinile si subprodusele lor

Principalele caracteristiciale radacinilor suntcontinutul ridicat inapa (75-90%) si continutul

scazut in proteina si in celuloza.Substanta uscata a radacinilor este dominata de zaharuri
(50-75% in SU).

Sfecla furajera si sfecla de zahar

Aceste nutreturi fac parte din aceeasi specie , Beta vulgaris, si se diferentiaza,in principal,
prin continnutul lor in SU.

Sfecla furajera are un continut in SU de 14-16 % , dar la ora actuala sunt varietati si cu 22%
SU. sDo este foarte ridicata, cca. 90% si VNE pe masura, cca 1,15 UFL/kg SU. Sfecla
furajera este un nutret folosit pe scara larga in hrana vacilor in lactatie. Insa, in exces
poate provocac tulburari digestive (asociate cu continutul ridicat inzaharuri) si
hipocalcemie.

Utilizarea sfeclei furajere in hrana porcilor a dat rezultate satisfacatoare. Se recomanda

insa, ca la porci, sa fie administrata cruda, deoarece daca se fierbe poate provoca
intoxicatii, prin transformarea nitratilor pe care-i contine in nitriti.

Sfecla de zahar are un continut in SU mai mare ca al sfeclei furajere, cca 22-23%.

Evident, destinatia ei principala este industria zaharului. Se foloseste insa siin hrana
animalelor, in special la vacile in lactatie si la porci. Din aceleasi motive, prezentate la
sfecla furajera, sfecla de zahar trebuie administrate restrictionat rumegatoarelor.

Morcovul

Se remarca printr-un grad mare de digestibilitate si printr-un continut ridicat de caroten.

Datorita cantitatilor limitate, se recomanda cu prioritate in ratiile de iarna ale erbivorelor in

covalescenta si ale reproducatorilor masculi.

Gulia

Se poate folosi la fel de bine si in alimentatia oamenilor si in alimentatia animalelor.

Nu se recomanda a se administra vacilor in lactatie inainntea mulsului, deoarece poate

altera calitatea laptelui.

Pulpa de sfecla de zahar

Este evident un suprodus de la idnustria zaharului, remarcat printr-un continut ridicat in

apa, 85-90%.
Se poate folosi in hrana animalelor fie in stare proaspata (insa cu dificultati de transport),
fie deshidratata. Forma deshidratata are un continut ridicat in celuloza, cca. 200 g/kg SU, si
un continut scazut in proteina si fosfor.

Se poate melasa( amesteca cu meleasa) devenind un nutret mai valoros, in special pentru
vacile in lactatie.

Melasa

Un subrpodus rezultat in urma extractiei zaharului din sfecla de zahar sau din trestia de
zahar.

Este un nutret lichid vascos, cu un continut in substanta uscata de 70-75%. Peste jumatate
din SU este reprezentata de zaharuri. Continutul in proteina este foarte scazut, 2-4% in SU,
cea mai mare parte din aceasta fiind structurata pe azot neproteic. Este singurul nutret de
origine vegetala care nu contine celuloza bruta.

Avand actiune laxativa, se administreaza animalelor in cantiati mici.

Se poate amestecacu alte nutreturi recunoscute printr-un grad mai redus de

consumabilitate, in special cu paie. Se foloseste, ca liant, in producerea nutreturilor
combinate granulate, destinate tuturor speciilor si categoriilor de animale.

Tuberculii si subrodusle lor

Tuberculii difera de radacini, in primul rand prin conntinutul ridicat in amidon si in fructani,
in locul glucozei si alzaharozei.

Cartoful

Continutul in proteina al cartofului oscileaza intre 90 si 120 g PB/kg SU, cu o medie de 110
(jumatatedin proteina este insa structurata pe azot nproteic). De asemenea, proteina din
cartofii cruzi este slab digerata de animalele monogastrice, precum porcii.

Nivelul celulozei brute este foarte scazut, sub 40g CB/kg SU, ca de altfel si al mineralelor in
particular al calciului.

Cartofii contin un factor anti-nutritional, solanina, care oate produce gastroenterita la

porci(niv acestui alcaloid creste daca cartofii sunt expusi la soare). Riscul se reduce
considerabil daca cartofii sunti fierti.

Rumegatoarele sunt mai rezistente la act solaminei, probabil dat inactivarii acesteia in
rumen.

Pentru porci, cartofii fierti au o val energetica asemanatoare cu a porumbului, 14-15 Mj/kg
SU.

Cartoful dulce

Cartoful dulce este tubercului unei plante tropicale, folosit pe scara larga in alimentatia
omului. Se foloseste insa si in ratiile animalelor.

Are o valoare nutritiva similara cu a cartofului , totusi cu un continut ceva mai mare in
substanta uscata si un continut ceva mai mic in proteina.

Cassava
 Cassava este cunoscuta si sub numele de manioc, o planta tropicala perena de la care se
folosesc tuberculii. In cassava domina hidratii de carbon, iar din acestia cca. 80% reprezinta
amidonul. Continutul in proteina este mai mic decat cel din cartof.

Maniocul se folosestte mai ales in hrana omului, din care se prepara tapioca. Se poate folosi
insa si in hrana taurinelor, a porcilor, chiar si a pasarilor. la porci si la pasari se foloseste ,
de obicei, in forma deschidratata, ca inlocuitor partial al cerealelor.

Pulpa de cartofi

Este cunoscuta si sub numele de borhot de cartofi si este subprodusul obtinut in urma
extragerii amidonului.

Se poate utiliza in hrana animalelor sub forma proaspata, deschidratata sau insilozata cu
nutreturi grosiere.

In forma proaspata nu este consumata cu placere datorita unui gust fad.

Nutritie Curs 4 2.11.2015

Nutreturi concentrate

Cerealele si subprodusele lor

Cerealele sunt semintele gramineelor anuale si reprezinta sursa principal de hrana

pentru animale, dar si pentru oameni. In cereal domina hidratii de carbon, principalul
component fiind amidonulb (70-80%).

Continutul in proteina este relative redus si variabil, de la 70 la 140g PB pe kg SU.

Proteinele din cereal sunt deficitare in aminoacizi esentiali, mai ales lizina si metionina,
deci, au o calitate scazuta.

Continutul in lipide oscileaza printer tipuri:

Orz si secara: 20-30g GB/kg SU;

Ovaz si porumb: 40-60g GB/kg SU.

Continutul in fosfor este relative ridicat: 3-5g/kg SU, o buna parte din el existand sub forma
acidului fitic si este greu disponibil organismului. Toate cerealele sunt deficitare in calciu:
1g/kg SU. Cerealele sunt deficitare si in vitamina D si in provitamina A (cu exceptia
porumbului galben); cu toate acestea, sunt surse bune de vitamina E si de tianina, dar au
nivel scazut de riboflavina si vitamina B12.

1. Porumb si subprodusele sale

Exista 3 tipuri de porumb: galben, alb, rosu. Porumbul galben este cel mai raspindit si
contine un pigment numit criptoxantina, precursor al vitaminei A, responsabil de culoarea
galbenusului oului, pieii carcaselor de pui si a grasimii.

Porumbul contine cca. 73% amidon in SU, nivel scazut de CB si o Valoare Nutritiva
Energetica (VNE) ridicata (1,22 UFL/kg SU).

Amidonul din porumb este digerat mai lent in rumen decat cel din alte cereal si astfel, la
niveluri mai mari de hranire o cantitate mai mare de amidon ajunge in intestinal subtire
unde este digerat si absorbit formand glucoza.
 Continutul in GB = 4-6% in SU. In grasime se afla o cantitate mare de acid linoleic factor
important in controlul marimii oului la gaini si cel care induce producerea de grasime cu
consistenta moale.

Continutul in proteina = 90-100g PB/kg SU. Exista varietati cu nivel mai mare de proteina si
de aminoacizi esentiali; exemplu: soiul Opaque-2 cu continut mai mare de lizina, soiul Flouri
2 cu continut ridicat in lizina si metionina.

Porumbul este cea mai utilizata cereal in hrana animalelor, se poate folosi fara restrictii de
ordin nutritional la toate speciile si categoriile de animale.

Subprodusele rezulta din industria de producer a amidonului/glucozei si sunt utilizate in

hrana animalelor: germeni de porumb, tarate de porumb, gluten de porumb.

Germenii de porumb: foarte bogati in grasime, se folosesc la extractia uleiului de

porumb. Dupa extractive rezulta srot de germeni de porumb cu continut mai mare sau
mai mic in functie de modul de extractie (mecanic sau chimic).

Glutenul de porumb: din el se poate produce porumb gluten meal, recunoscut ca avand
continut mare in protein: 700g/kg SU; este de asemenea bogat in pigmenti => este un
nutret valoros mai ales pentru puii de carne.

Subprodusele sunt frecvent amestecate, rezultand porumb gluten feed, cu continut in

proteina de 200-250g/kg SU.

2. Orzul si subprodusele sale

Orzul este principal cereal din alimentatia rumegatoarelor si a porcilor in tarile din vestul
Europei + UK. In sistemul barely beef de ingrasare a tineretului taurin se folosesc ratii cu
cantitati mari de concentrate dominate de orz. Orzul este indicat porcilor la ingrasare
deoarece are ca effect producerea unei grasimi saturate de consistenta tare.

Continutul in proteina = 110-120g/kg SU nu este de calitate, este deficitara in

lizina. S-au creat soiuri cu un continut mai mare in lizina (exemplu: Notch-1, Notch-2).

Subprodusele rezulta din industria producerii berii si a alcoolului.

Bere: radicelele de malt, borhotul de bere, drojdia de bere.

Radicelele de malt: se mai numesc colti de malt. Sunt germeni de orz cu un continut in
proteina de 28% in SU (continut mare!).

Borhotul de bere: rezulta dupa separarea mustului in procesul de fabricare. Proaspat

contine 70-75% apa, sub aceasta forma se poate administra rumegatoarelor in lactatie,
suine, cabaline. Se poate deshidrata sau insiloza cu nutreturi grosiere.

Drojdia de bere: de obicei se deshidrateaza. Are un continut in proteina de 42% in SU, este
bogata in vitamine din complexul B si in fosfor, dar este saraca in calciu. Se poate folosi la
toate speciile si categoriile de animale mai ales porci si pasari.

Alcool: borhot de distilarie folosit in hrana vacilor in lactatie (proaspat sau insilozat). Dupa
distilarea alcoolului ramane un lichid uzat (distillers grain) care este amestecat in stare
uscata cu alte produse de distilarie si rezulta DDGS (dried distillers grains with solubles).
DDGS poate fi obtinut si din alte cereale.

3. Graul si subprodusele sale

 Graul si porumbul sunt cele mai cultivate cereal de pe glob, dar numai din cantitatea de
grau cultivate este furajera. In 2014 au fost cultivate 2,5 miliarde de cereal, din care 1,5
mld au fost porumb + grau, in cantitati aproximativ egale.

Continutul in proteina este variabil, in functie de varietate/sol/clima/grad de fertilizare: 80-

140g/kg SU. Unele din noile varietati au si 200g proteina/kg SU.

Continutul in gluten (proteina adevarata din grau) determina daca faina obtinuta poate fi
folosita in panificatie. Daca nivelul este prea scazut, ar rezulta o paine de proasta calitate,
astfel incat graul este dirijat spre animale.

In special cel macinat foarte fin are un grad mai redus de consumabilitate so formeaza o
pasta in stomac/rumen care produce tulburari digestive (mai ales la porci si rumegatoare,
mai rar la pasari).

VNE este apropiata de cea a porumbului = 1,18 UFL/kg SU.

Subprodusele rezulta din industria painii cand se separa endospermul (82%) de tarate
(15%) si de germeni (3%).

Din endosperm rezulta faina alba si mai departe painea alba (daca se adauga si tarate =>
painea neagra sau intermediara).

Taratele au un continut relative ridicat in CB, sunt folosite in hrana vacilor in lactatie si a
cabalinelor (frecvent). Datorita proprietatilor laxative, sunt folosite in hrana femelelor in
ultima parte a gestatiei si in primele zile dupa fatare. Nu se folosesc in hrana porcilor si a
pasarilor din cauza continutului ridicat in CB. Continutul in proteina este de 160-200g/kg SU
(mai mare decat boabele din care provin). Au un continut ridicat in fosfor si vitamin din
complexul B, dar un continut scazut in calciu.

4. Ovazul si subprodusele sale

Ovazul este destinat in special rumegatoarelor si cabalinelor, mai putin porcilor si pasarilor.

Continutul in CB este relative crescut, la fel si valoarea energetica = 0,9 UFL/kg SU.

Continutul in proteina = 100-110g/kg SU, slaba calitativ, deficitara in aminoacizi esentiali.

Lizina este deficitara, dar totusi mai multa decat la alte cereale.

Continutul in GB este ridicat = 60g/kg SU. Este bogata in acizi grasi nesaturati si induce
producerea unei grasimi corporale moale.

Exista un tip, Naked oat,cu un continut mai scazut in CB, dar ridicat de proteina si grasime.

Subproduse: in urma decorticarii => coji de ovaz. Cu valoare nutritive scazuta, 30g
proteina/kg SU, dar cu 350-380g CB/kg SU. Destinatia cojilor de ovaz = rumegatoarele
adulte.

5. Orezul si subprodusele sale

Orezul este cea mai cultivate cereal in Asia, mai putin in Europa. Dupa treieirare are o coaja
fibroasa, ca si ovazul, in acest stadiu numindu-se orez brut (folosit in hrana
rumegatoarelor+cabalinelor). Dupa indepartarea cojii => orez brun (folosit in hrana porcilor
si a animalelor de companie), iar dupa separarea endospermului de tarate => orez polizat
(cel din magazine).

Subproduse: tarate si coji de orez.

 Taratele de orez: 12-14% proteina in SU si 11-18% GB in SU. Grasimile sunt
predominant nesaturate, pot rancezi usor.

Cojile de orez au un continut ridicat de CB si siliciu, ofera un effect irritant asupra

mucoaselor.

6. Secara si subprodusele sale

Secara este utilizata pe o scara relativ redusa printer cereal. Se aseamana cu graul dar in
proteina secarei lizina are un continut mai ridicat. Din toate cerealele, secara are cel mai
scazut grad de consumabilitate; nu se administreaza pasarilor (contine 2 factori cu efect
depresiv asupra apetitului; daca se folosesc cantitati limitate, poate provoca tulburari
digestive). Secara se poate contamina usor cu ciuperca Cornul secarei a carei toxina
(ergotina) este implicate in producerea avorturilor la vaci si iepe.

Subprodusele => din industria producerii berii si a alcoolului.

7. Triticale

Triticalele reprezinta o incrucisare intre grau si secara. Varietatile mai noi au continut de
proteina cel putin egal cu al graului, dar calitatea este mai buna (continut mai ridicat de
lizina si aminoacizi cu sulf). Triticalele se pot infecta cu ciuperca Claviceps purpurea. Trebuie
sa reprezinte maxim 50% din amestecul de cereale.

8. Sorg

Sorgul reprezinta principal cereal cultivate in Africa, China, India. Se aseamana cu porumbul
(in ceea ce priveste compozitia si valorile nutritive), dar boabele sunt mult mai mici.
Varietatile brune contin taninuri (factori antinutritionali care reduc digestibilitatea
proteinelor).

9. Meiul

Meiul are boabele cele mai mici; este cultivat in regiunile tropicale. Contine 10-12%
proteina in SU; 2-5% GB in SU; 2-9% CB in SU. Valorile nutritive sunt asemanatoare cu
ovazul (pondere mare a fibrelor nedigestibile). Se foloseste in hrana pasarilor, inclusiv
porumbei.

Procesarea cerealelor

Inainte de a fi administrate, cerealele se proceseaza sub o anumita forma.

Procesarea clasica = macinare (mai recent au aparut expandarea, micronizarea si
extrudarea).

Macinarea este esentiala pentru a obtine performante maxime de la animale (porci si

pasari crescute in sistem intensiv). In sistemul gospodaresc ele sunt hranite si cu cereal
intregi (la porci o parte importanta din cereale nu se digera complet). Pentru cabaline se
recomanda macinarea cerealelor pentru a oferi conditii opetime de digerare. La taurine se
accepta o macinare mai grosiera (si pentru a evita aparitia acidozelor ruminale). Ovinele au
o masticatie mai eficienta, astfel incat cerealele pot fi intregi daca sunt administrate
singure.

Micronizarea reprezinta un process avansat prin care cerealele sunt reduse la niveluri
microscopice in vederea maririi gradului de valorificare in organism al acestora.

Extrudarea este un proces de plastifiere sub presiune si la cald si presarea cerealelor

in diferite forme.
 Expandarea este procesul in care cerealele sunt expuse pentru putin timp (de ordinal
secundelor) la temperature si presiuni foarte mari (300C si 100 bari), astfel incat are loc o
crestere a gradului de digestibilitate in organism. Acest process ofera inalta rezistenta la
agresiunile microorganismelor, inclusive mucegaiurilor.

Nutritie Curs 5

Proteaginoase,oleaginoase si subprodusele lor

Proteaginoasele

Dupa cum le arata si numele sunt,in primul rand surse de proteina.Lizina are un nivel
relativ ridicat si intr-un raport convenabil cu aminoacizi cu sulf,ceea ce confera calitate
proteinelor.

Multe proteaginoase au efecte negative asupra sanatatii animalelor(contin factori anti-

nutritionali),motiv pentru care ele sunt supuse unor tratamente inainte de administrare.

Mazarea

Mazarea este o tot mai importanta sursa de proteina in Europa,in conditiile necesitatii
substituirii srotului de soia,provenit,in special,din SUA.

Are un continut in proteina de 24-25% in SU,cu un bun echilibru intre aminoacizi,inclusiv

intre lizina si metionina.Totusi,metionina ramane principalul aminoacid limitativ.

Continutul in celuloza este scazut(cca.6% in SU) si continutul in grasime este foarte

scazut(cca.1,5% in SU}.

Mazarea are o valoare energetica relativ ridicata,de ordinul a 13,4 MJ EM/kgSU la

rumegatoare(l,2UFL/kgSU} si 12, 7 MJ EM/kgSU la pasari.

Se poate folosi in hrana tuturor speciilor si categoriilor de animale,insa restrictionat

deoarece contine mai multi factori anti-nutritionali care pot afecta sanatatea si productia
animalelor.

Se recomanda sa fie incorporata in amestecul de concentrate in proportie de 10-15% la

tinere si de 20-25% la animalele adulte.

Bobul

Semintele de bob au un continut in proteina ceva mai mare decat cele de mazare,29-30%
in SU,un continut mai ridicat in taninuri si in unii factori anti
nutritionali(vicina,convicina).Datorita acestor ultime doua aspecte,semintele de bob se
folosesc mai putin in hrana porcilor si a pasarilor.

Se recomanda,in primul rand,in ratiile cabalinelor,ale vacilor in lactatie si ale taurinelor la

ingrasat,in proportii asemanatoare cu cele prezente la mazare.

LupinuI

Sunt 3 varietati de lupin,diferentiate in functie de culoare florilor:alb,albastru si

galben(ultimul contine un alcaloid toxic,denumit lupinina,10-20g/kg).lndiferent de
varietate,unele soiuri au gust amar,iar altele nu au gust mar.

Semintele provenite de la varietatea alba au un continut mai ridicat de proteina(37-38% in

SU),un continut mai scazut in celuloza bruta(12-13% in SU),un continut mai ridicat in
grasime(9-10% in SU) si se preteaza mai bine a fi incluse in hrana porcilor si a
pasarilor,decat celelalte doua varietati.

Nivelurile maxime de includere in amestecurile de concentrate sunt de 15% la rumegatoare

,de 10% la porci si pasarile adulte side 5% la tineretul porcin si aviar.

Fasolea

Fasolea este folosita in primul rand,in alimentatia oamenilor,dar si in cea a nimalelor.

Boabele de fasole provin de la mai multe varietati,unele de primavara si altele de
toamna.Cele de primavara au un continut in proteina mai mare(cca.26-27%in SU),fata de
cele de toamna(23-24% in SU).Calitatea proteinei este relativ buna,reflectata si intr un
raport convenabil intre lizina si metionina.

Sunt multe soiuri de fasole care contin factori antutriptici,ceea ce determina restrictionarea
folosirii in amestecurile de concentrate ale animalelor,la nivelurile prezente la mazare.

Oleaginoasele

Semintele oleaaginoaselor se disting,in principal,prin continutul lor ridicat in grasime(20-

40% in SU),ceea ce le confera o valoare energetica ridicata.

Utilizarea lor sub forma de seminte intregi este limitata,pentru ca au destinatie principala
extragerea uleiurilor.Un alt motiv pentru care semintele oleaginoaselor se folosesc in
cantitati !imitate este acela ca ele contin o serie de factori anti-nutritionali.

Este principala oleaginoasa cultivata pe plan mondial,dar pentru obtinerea uleiului.lnsa,ca

urmare a cresterii stocurilor de ulei s-a pus,in ultimul timp,si problema folosirii in hrana
animalelor si a soii integrafe.

Pe langa continutul mare in grasimi,21-22% in SU, soia se caracterizeaza si printr-un

continut remarcabil in proteina,cca.40% in SU.

Valoarea nutritiva energetica este foarte ridicata,cca.1,45UFL/kgSU.

Soia integrala se poate utiliza in hrana animalelor sub doua forme:neutra termic sau tratata
termic.

Soia integrala netratata termic se poate folosi in hrana tuturor animalelor cu tubul digestiv
complet dezvoltat.

Soia integra/a tratata termic (full-fat-soia} este de mai buna calitate,oentru ca sunt distrusi
factorii anti-nutritionali,grasimea este stabilizata si degradabilitatea proteinei in rumen
este mai rnica.Soia tratata termic se poate folosi la toate speciile si categoriilor de animale.

Floarea-soarelui

Semintele de floarea-soarelui se folosesc ocazional in hrana animalelor si in cantitati

limitate,datorita ponderii mari a cojilor(cca.20%) si a continutului foarte ridicat in
grasime{47-48% in SU}.

Continutul foarte ridicat in grasime le confera o valoare nutritiva energetica pe

masura,cca.1,SSUFL/kg SU.

Principalul acid gras din grasime,la soiurile clasice,este acidul linoleic(G0-70% din totalul
acizilor grasi},urmat de acidul oleic(lS-25%).S-au creat actualmente soiuri cu un continut
foarte ridicat in acid oleic,acesta devenind astfel primul acid gras.
Cand se pune problema utilizarii semintelor de floarea-soarelui integrale,ele sunt
dirijate,de obicei,catre rumegatoarele adulte,cca.10-15% in amestecul de concentrate.

Este posibil insa ca floarea-soarelui sa fie decorticata,partial sau total,situatie in care creste
continutul in proteina si scade continutul in celuloza bruta.ln aceasta situatie poate fi
folosita si in hrana animalelor monogastrice.

Rapita

Ca si floarea-soarelui,semintele de rapita integrale sunt folosite pe scara redusa in hrana

animalelor si restrictionat,desi ele au o valoare energetica extrem de
ridicata(cca.1,8UFL/kgSU) si o buna valoare proteica(20-21% PB in SU).

Principalul motiv al restrictionarii rapitei in ratii este prezenta glucozinolatilor.Acestia au

proprietati toxice,afectand ficatul si rinichii,si determina aparitia gusii endemice.

Prezenta glucazinolatilor in rapita nu este o problema asa de mare la

rumegatoare.Oricum,si la rumegatoare,se restrictioneaza la 10-15% din structura
amestecului de concentrate.

Rapita poate insa crea problemede sanatate la monogastrice.De aceea,daca se

foloseste,se recomanda numai la cele adulte si cu un prag de restrictie de 5-10% in
amestecul de concentrate.

Rapita contine,de asemenea,acid erucic,care poate produce leziuni ale cordului.

lnul

Semintele de in au un continut ridicat in grasime(35-36%in SU},in proteina(24-25%inSU)

si in substante pectice.

Continutul in substante pectice(formeaza cu apa un mucilagiu) determina folosirea lor in

scop dietetic.

Datorita si continutului in unii factori anti-nutritionali,inul se include in hrana animalelor in

cantitati reduse,pana la 10-15% din structura amestecului de concentrate(in special in
ratiile animalelor adulte la ingrasat).

In scop dietetic participa la formarea supelor administrate suplimentar viteilor si

manjilor(mash-uri).

Au actiune favorabila asupra parului si a penelor,conferindu-le un luciu deosebit(animalele

de expozitie).

Subprodusele oleaginoaselor

Subprodusele oleaginoaselor,denumite si sroturi,provin dupa extractia uleiului din

seminte(mai mult sau mai putin in functie de procedeele folosite).

Se utilizeaza doua procedee,unul mecanic(extractia sub presiune hidraulica) si unul

chimic(extractia cu solventi organici).

Sroturile au un continut ridicat in proteina,dar variabil,de la 20% la 50% si reprezinta o

importanta sursa de hrana pt animale.Si continutul in celuloza este variabil.Din punct de
vetere vitaminic practic nu prezinta interes.

Srotul de soia
Srotul de soia este una din cele mai importante surse de proteina pt animale,de altfel
comercializandu-se in functie de acest criteriu in diferite versiuni:srot de soia 44,46,48 si 50

Proteina din srotul de soia contine toti aminoacizii esentiali,insa concentratia in metionina
este suboptima,metionina fiind principalul factor limitativ.

Casi semintele din care provine,srotul de soia in stare cruda contine factori anti
nutritionali,activi mai ales la pasari si porci.Este motivul pt care daca este destinat
animalelor monogastrice se trateaza termic(nu excesiv pt a nu reduce disponibilitatea
aminoacizilor).

Srotul de soia poate fi incl us in ratiile tuturor speciilor de rumegatoare fara restrictii de
ordin nutritional.

In mod normal,nu poate lipsi din hrana pasarilor,a porcilor si a vacilor in lactatie de mare
productivitate.Proportia in care intra in amestecurile de concentrate este limitata numai
economic.

Prin extractia chimica a uleiului si prin indepartarea hidratilor de carbon insolubil rezulta
concentratul proteeic de soia,cu cca.70%PB in SU si fara factori anti-nutritionali,facandu-l
potrivit pt. includerea sa in substituentii de lapte pt vitei si in retete de nutreturi combinate
ale porcilor sugari.

Srotul de floarea-soarelui

Poate fi obtinut fie prin presarea hidraulica,fie prin extractia uleiului cu solventi.ln cea de-
a doua situatie are cca.35%PB in SU si cca.20%CB in SU.Daca se indeparteaza cojile(se
decorticheaza) rezulta un produs mai digestibil si cu un nivel mai ridicat al proteinei.

Srotul de floarea-soarelui este deficitar in lizina,principalul aminoacid limitativ,dar are

cca.doua ori mai multa metionina decat srotul de soia.

Are un continut ridicat in acizi grasi poli-nesaturati,care determina producerea unei grasimi
de consistenta mai moale la porci.

Rata maxima de includere in AC este de 20% la taurinele adulte,de 15% la porcii la

ingrasat si de 10% la pasarile adulte.Nu se recomanda a fi folosit la tineretul aviar,la
purcei,la vitei.

Srotul de rapita

In comparatie cu srotul de soia,cel de rapita are un continut mai mic in proteina(cca.38% in

SU) si mai mare in celuloza(cca.14% in SU).Valoarea energetica este mai scazuta,in special
la pasari.

Utilizarea acestui srot in hrana animalelor,mai ales monogastricele,este conditionata de

prezenta glucozinolatilor si a acidului erucic.Au aparut insa in ultimii ani varietati de rapita
cu cantitati reduse in acesti factori anti-nutritionali(asa zisele varietati dublu zero) care au
schimbat date le problemei.

Srotul de in

Este unic printre sroturi prin continutul ridicat in substante proteice(3-10% in SU),care
formeaza cu apa solutii vascoase,cu proprietati dietetice.

Aceste solutii sunt greu digerate de animalele monogastrice,insa rumegatoarele le

valorifica mai bine prin intermediul popilatiilor microbiene din rumen.
Srotul de arahide

Srotu de arahide obtinut prin extractie chimica are un continut foarte ridicat in
proteina,cca.50% in SU.

A fost evidentiat mai mult cand s-a constatat ca se infesteaza usor cu ciuperca

Aspergillus flavus,a carei toxina,aflatoxina,produce leziuni hepatice,mai ales la tineret. Este

utilizat in special in SUA,inclusiv in ratiile vacilor in lactatie.

Evident,exista si alte sroturi,cu mai mica pondere in ratiile animalelor:de

bumbac,palmier,ricin,dovleac,canepa.

Proteinele in microorganisme unicelulare

Se pot produce surse de proteina pt animale prin fermentatie microbiana.Organismele

unicelulare,precum anumite drojdii(Saccharomyces,Torula,Candida) sau
bacterii(Pseudonomas),cresc foarte repede in anumite conditii,acumuland proteina in corpul
lor.

Pentru aceasra trebuie folosite unele substraturi nutritive,precum:faina de

cereale,melasa,zer,sucuri de fructe,unele reziduri industriale(cele sulfitice de la industria
hartiei sau cele parafinice de la industria petrolului).Continutul in proteina al bacteriilor
este mai mare decat eel al drojdiilor(SO%,fata de45% in SU).Proteinele din bacterii au un
continut mai mare in aminoacizi cu sulf,dar mai mic in lizina.Proteinele din ambele tipuri de
microorganisme au un nivel ridicat al acizifor nucleici(S0-150g/kgSU ).

Asemenea surse de proteina se includ,de obicei,in retetele de nutreturi combinate ale

monogastricelor.La porci pot detine pana la 10%,inlocuind cu succes faina de peste,iar la
pasari pana la 5%.S-au obtinut rezultate bune si prin incorporarea lor in substituenti de
lapte pt vitei.

In conditiile interzicerii folosirii in UE a fainii de came obtinuta din resturile de abator si

antibioticelor ca promoteri de crestere,productia unor astfel de surse de proteina a
crescut constant in ultimii ani.

La ora actuala s-a reusit fractionarea drojdiilor in peretii celulari(care au o structura rigida)
si in continut celular(extractul de drojdie).

Peretii celulari de drojdie sunt deja o alternativa la folosirea antibioticelor ca promotori de

crestere(pot bloca colonizarea germenilor patogeni in tubul digestiv).

Extractul de drojdie(folosit si ca sursa de arome naturale) se constituie lntr-o foarte buna

sursa de proteina,prin nivel(peste 50%PB in SU),prin continutul in aminoacizi esentiali,prin
continutul in nucleotide(acestea au efecte favorabile asupra imunitatii si regenerarii
tesuturilor).

Ureea

Ureea este un nutret de sinteza si sursa de proteina pt rumegatoarele adulte,cu tractusul

digestiv complet dezvoltat.Se prezinta ca o sare alba,cristalina,este solubila in apa si are
cca.46% azot.

In rumen,ureea este hidrolizata de ureaza si rezulta amoniac(ca sursa de azot pt

microorganisme) si dioxid de carbon.
Ureea trebuie administrata in asa fel incat sa se produca o hidroliza lenta,pt ca eliberarea
rapida a amoniacului are efecte toxice dupa absorbtia lui prin peretii ruminaiL

De asemenea,prin diferite mijloace,trebuie incurajata utilizarea amoniacului pt sinteza de

proteina microbiana.

Pt aceasta,se recomanda respectarea urmatoarelor reguli:

-asigurarea unui substrat energetic de glucide usor asimilabile(necesar sintezei de proteina

microbiana)

-asigurarea unui nivel optim de azot proteic(din necesarul total de azot al animalelor,cel
mult 1/3 trebuie sa fie de natura neproteica(uree),restul trebuie sa fie sub forma
proteica,furnizat de aminoacizi)

-asigurarea unor elemente minerale(dintre minerale trebuie asigurat,in

special,sulful,implicat in proteosinteza)

-asigurarea unei perioade de adaptare cu ureea,care poate fi cca.1-2 saptamani.

-etapizarea consumului de uree(administrarea ei in 2-3 tainuri pe zi) si omogenizarea

foarte buna cu nutreturi concentrate.

Cel mai adesea,ureea se incorporeaza in amestecul de concentrate,pana la 2% din

structura acestuia.Uneori se poate incorpora si in blocuri de lins,formate in principal din
sare de bucatarie si amidon,dar putandu-se adauga si minerale sau vitamine.

Cantitatea medie de uree recomandata zilnic numai rumegatoarelor cu aparatul digestiv

complet dezvoltat este de 20-30g/100kgGC.

Nutritie - Curs 6 - 16.11.2015.

Nutreturile de origine animala

Sunt reprezentate de:

Laptele integral (si subprodusele lui

Fanurile animale
Grasimile animale

Laptele si concentratele proteice animale

Aceste produse se folosesc in cant relativi mici, pana ka acoperrrea necesarului

animallor in unii aae, car enu pot fi furnizati in totalitate de nutreturi de origine vegetala.

Au o contributie semnificativa in nutritia minerala si vitaminica a animalelor. Un alt motiv

pt care se folosesc in cant limit la anim de ferme = sunt scumpe si in aceste cond cresterea
anim ar deveni neeconomica.

Laptele si subprodusele sale

Laptele integral - Principalii constituenti ai laptelui integral sunt grasimile, proteinele,

hidratii de carbon si mineralele. Laptele integral de vaca (rasa Holstein) contine cca. 125g
SU/kg (875g apa/kg). Din aceasta cantitate, cca 38g reprezinta grasimea (30% in SU), 33g
proteina (26% SU), 47g hidratii de carbon (38% in SU) si 7g cenusa (6% in SU).

Grasimile din lapte sunt dominate de trigliceride, cele cu pondere mare a AG cu greutate
moleculara mica si care furnizeaza o excelenta sursa de energie. Laptele de vaca contine
din totalul AG cca 5% AGPN, 25% AGMN, 70% AGS, fata de un profil ideal pentru om de
10% AGPN, 60% AGMN, 30% AGS. Acesta esye motivul pentru care se incearca, prin diferite
mijloace, in special de ordin nutritional modificarea spectrului AG din lapte, in sensul
cresterii ponderii AGPN (in special omega-3 si acid linoleic conjugat), considerati
anticancerigeni naturali si protectori ai bolilor cardio-vasculare.

Proteinele sunt formate din mai multe fractiuni, cea mai importante = cazeina. Ea, cca
78% din proteina laptelui integral, este de calitate buna, in ciuda unui usor deficit in aa cu
sulf. Beta-lactoglobulina, o alta proteina din lapte, este bogata in acesti aa, asa incat
proteina din lapte in intregul sau are o valoare biologica foarte mare = 85%.

Hidratii de carbon sunt reprezentati aproape exclusiv de lactoza (un dizaharid format din
glucoza si galactoza), un compus specific numai laptelui. In cantitati foarte mici se mai
gasesc glucoza libera si galactoza libera.

Sub aspect mineral, laptele are un continut bun in calciu, fosfor, seleniu si zinc, insa
scazut in sodiu, fier, cobalt, mangan (prin raportare la cerintele nou-nascutilor apartinand
aceleasi specii).

In plan vitaminic, laptele integral este o buna sursa de vitamina A (in conditii normale de
hranire), dar este deficitar in vitamina D si E. Este o sursa buna de tiamina si riboflavina,
dar contine cantitati relastiv mici de vitamina B12.

Cu cat continutul in SU si in GB este mai mare, cu atat valoarea energetica a laptelui

integral este mai ridicata. Limitele merg de la 500 kcal/kg la laptele de iapa la 1600kcal/kg
la laptele de catea. De retinut si valoarea energetica medie a laptelui de vaca = 750kcal/kg,
a celui de oaie = 1100kcal/kg si a celui de scroafa = 1200kcal/kg.

Din laptele integral se obtin doua importante subproduse utilizate pe scara mare in
hranirea animalelor: laptele degresat si zerul.

Laptele degresat - subprodusul ontinut dupa separarea smantanii din laptele integral
prin centrifugare Continutul in grasime este foarte scazut, sub 10g/kg, iar valoarea
energetica cca. jumatate din cea a laptelui integral. Indepartarea grasimii face ca laptele
degresat sa devina o sursa saraca in vitamine liposolubile, dar o sursa mai concentrata in
proteina si in lactoza. Laptele degresat se poate folosi in hrana animalelor sub forma
deshidratata (praf, pudra) sau lichida.

Laptele degresat praf se foloseste ca sursa de proteina (cca 35% PB in SU) si de aae la
animalele monogastrice, in particular la purcei si pui de carne. Poate intra in structura NC la
purcei in proportie de pana la 10%Tot sub aceasta forma (praf) este componentul majoritar
a substituentilor de lapte pentru vitei. In forma lichida (proaspat sau acidulat), laptele
degresat este folosit mai ales in hrana porcilor.

Zerul - atunci cand laptele integral este tratat cu cheag, in vederea coagularii, in
procesul de ontinere a branzeturilor, cazeina precipita si atrage cu ea cea mai mare parte
din grasime si cca. 1/2 din calciu si fosfor. Serul ramas se numeste zer sau lactoserum care
are principal component lactoza. Cantitativ, zerul contine mai putina proteina decat laptele
integral, dar avand un nivel mai ridicat al beta-lactoglobulinei, calitatea proteinei sale este
foarte ridicata. Zerul are o valoare energetica scazuta si un nivel redus al vitaminelor
liposolubile, al calciului si al fosforului. Cel mai adesea zerul este utilzat in forma lichida,
proaspat sau acidulat, in hrana porcilor. Exista si posibilitatea deshidratarii si sub aceasta
forma poate fi substituent al subtituentilor de hrana pentru vitei.
 Colostrul = lichidul secretat de glanda mamara in primele zile dupa fatare. Se remarca
printr-o compozitie diferita fata de laptele integral, aceasta conferindu-i proprietati
specifice. Are unn continut mai mare in SU, proteine, grasimi, minerale, vitamine. Colostrul
de vaca, de exemplu, imediat dupa fatare are cca. 33% SU si 22% PB, pentru ca dupa 6-7
zile sa ajunga la cca. 12,5% SU si 3,3% PB (Cat are laptele integral).

Schimbarea rapida a compozitiei colostrului (de la ora la ora) impune administrarea lui
dupa un program riguros. In afara rolului nutritiv, colostrul are un important rol imunologic,
datorita gama globulinelor pe care le contine (permite instalarea imunitatii pasive a nou-
nascutilor). Prin proprietatile sale laxative, colostrul ajuta la eliminarea meconiului, produsul
de dezasimilatie al fetusilor din perioada intrauterina.

Concentratele proteice animale

Desi concentratele proteice animale (fainurile animale), provenite de la mamiferem sunt

la ora actuala interzise in UE, ca sursa de hrana pentru animale (dupa aparitia bolii vacii
nebune), sunt zone in lume unde folosirea lor este permisa.

Este posibil ca in viitor, prezenta prohivitie a folosirii lor in Europa sa fie ridicata, pentru
ca se pierd resurse imense de hrana. Un prim pas s-a facut in anul 2013 cand Comisia
Europeana a decis refolosirea fainurilor de carne, provenite de la porci si pasari, in
acvacultura sub denumirea de "proteina animala transformata".

In Franta, de exemplu, nu se consuma de catre om cca. 45% din corpul taurinelor si al

oilor si cca. 35% din cel al porcilor si al pasarilor (resturi de abator care ar putea fi
transformate in fainuri animale).

Fainurile animale au un continut ridicat in proteina si aceasta este de calitate. Au si un

continut bun in minerale si vitamine. Sunt destinate monogastricelor, deoarece
rumegatoarele, de cele mai multe ori nu au nevoie de proteine de cea mai buna calitate.
Principlele concentrate proteine animale sunt faina de peste, faina de carne, faina de
sange, faina de pene hidrolizata.

Faina de peste - provine mai ales din pestele oceanic si se obtine prin tratarea termica
si apoi prin indepartarea celei mai mari parti din grasime si din apa. Faina de peste in
diferitele ei varietati, are un continut foarte ridicat in proteina = 50-70% iar calitatea ei este
foarte buna si relativ constanta. Est ebogata in AAE, in particular in lizina, dar si in
metionina, cistina si triptofan. Din acest pdv este un complement ideal al cerealelor, mai
ales al porumbului. La faina de peste de cea mai buna calitate, digestibilitatea proteinei
este de 93-95%, insa aceasta poate scadea catre 60% daca conditiile de procesare, in
special intensitatea si durata tratamentelor termice nu sunt dintre cele mai bune. Faina de
peste are un continut ridicat in acizi grasi polinesaturati si raporturi optime intre AG omega-
3 si omega-6. Are, de asemenea un nivel ridicat al mineralelor (10-15%), in special al
calciului si al fosforului. Faina de peste este o sursa buna de vitamine din complexul B, in
particular de colina, de vitamina B12 si de riboflavina.are o influenta extrem de favorabila
asupra cresterii animalelor tinere, mai ales a puilor de carne si a purceilor, continand un
factor de crestere, generic denumit "animal protein factor" (APF). Faina de peste este
folosita cu predilectie in hrana animalelor monogastrice, in special a tineretului, pentru
continutul ridicat in proteina si in AAE si pentru efectul favorabil asupra cresterii, prin
amintitul APF. Se include in NC destinate tineretului apartinand monogastricelor in proportie
de pana la 10%, iar la animalele adulte pana la 5% si se scoate din retete in ultima parte a
ingrasarii din ratiuni economice sar si pentru a nu imprima carnii o tenta de miros de peste)
Aceasta posibilitate trebuie luata in calcul si in cazul oualor/laptelui. Pentru rumegatoare,
mai ales pentru vacile in lactatie cu productii ridicate, faina de lapte se folosest emai ales
ca sursa de proteina nedegradabila in rumen. Se va avea in vedere sa nu depaseasca 5%
din structura nutreturilor combnate sau a amestecurilor de concentrate deoarece in
aceasta situatie, vacile ar consuma cantitati mari de grasime si ar deregla fermentatiile
ruminale. Faina de peste, in conditii nece=orespunzatoare de pastrare se poate contamine
cu germeni patogeni, cu precadere cu Salmonela. Grasimea se oxideaza usor si apar
peroxizi toxici, motiv pentru care se incearca o cat mai buna degresare. Se asemenea,
sarea pe care o contine in cantitati relativ mari, poate provoca intoxicatii la tineret. Din
peste se poate obtine si concentratul proteic de peste. Exista o varianta provenita numai
din carne de peste dezosat si partial degresat, cu cca. 80% PB si o alta, provenita din peste
dezosat dar nedegresat cu cca. 75% PB.

Faina de carne - o pura obtinuta prin fierbere, degresare, sterilizare si macinare a

subproduselor de abator ale animalelor terestre.continutul in proteina al fainii de carne este
variabil, in functie de provenienta sa, de la 5 la 60%. Acolo unde utilizarea sa este permisa,
nu in UE, se foloseste, preferental, in hrana porcilor si a pasarilor, pana la 10% in structura
NC. In UE se poate folosi numai faina provenita din carne salubra, ca si cum ar fi destinata
consumului uman. Ea se introduce, ca ingredient de baza, in hrana industriala uscata
destinata cainilor si pisicilor. Este posibil ca oasele sa fie separate de carne, apoi sa fie
degresate, sterilizate si macinate. O parte din aceste oase este folosita la obtinerea
gelatinei, iar alta pentru obtinerea fainii de oase, importanta sursa de calciu si fosfor pentru
animale

Faina de sange = definia ca fiind produsul care se obtine prin uscarea sangelui de la
animale terestre cu sange cald. Sangele dupa recoltare si adaugarea unui anticoagulant
este supus uscarii, sterilizarii si apoi macinarii, obtinandu-se faina de sange. Ea, o pudra de
culoare ciocolatie, se caracterizeaza printr-un continut foarte mare in proteina, cca 80%, un
continut de apa de 10% si mici cantitati de grasime si minerale. Prezinta importata de ordin
nutritional numai ca sursa de proteina. Este una din cele mai importante surse de
metionina, de cistina si de leucina; este deficitara insa in izoleucina, ceea ce face ca
valoarea biologica a proeinei sa fe mai scazuta decat in cazul fainii de peste. Se utilizeaza,
acolo unde este permis, in hrana monogastricelor. Are un grad de palatabilitate mai mic,
fapt resimtit indeosebi de tineret. La pasarile adulte cel mai adesea rata de includere in
nutreturile combinate este de 2-3% iar la porci de 3-5%. Folosirea ei nu este permisa in UE.

Faina de pene hidrolizata - concentrat proteic, definit ca fiin dprodusul obtinut in urma
hidrolizei, uscarii si macinarii penelor. Hidroliza se produce prin tratarea penelor cu abur
sub presiune la o temperatura de 140-150C. Faina de pene are un continut foarte ridicat in
prteina, in medie 80%, cu oscilatii intre 60-90%. Calitatea proteinei este, insa, mai slaba,
fiind deficitara in lizina, metionina si histidina, acesta fiind primii trei AA limitativi.
DIgestibilitatea medie a AA este de oridinul a 50% cu valori mai mici sau mai mari pentru
unii din acestia. Exista dovezi ca dAA (digestibilitatea aa), in general a proteinei di faina de
pene, poate fi imbunatatita prin supunerea in timpul procesarii la o presiune mai mare,
pentru scurt timp. Faina de pene are un grad de palatabilitatea redus, motiv pentru care
trebuie introdusa gradual in ratii. Rata de includere in NC este redusa, de ordinul a 3-4% la
rumegatoarele adulte si de 2-3% la pasarile uatoare si la porcii la ingrasat. Ca si faina de
peste se poate contamina usor cu Salmonella, in conditii necorespunzatoare de pastrare.
Avand un continut foarte mare in proteina se poate folosi la falsificarea fainii de peste.

Nutritie - Curs 7 - 23.11.2015

Nutreturile combinate

Nutreturi combinate (NC) reprezinta amestecuri de nutreturi concentrate, de origine

vegetala, animala, micro-organica, minerala si de sinteza, dozate in asa fel incat sa se
constituie intr-o sursa de hrana completa sau o sursa de hrana complementara pentru
animale. NC, produse in fabrici de specialitate, s-au folosit in hrana animalelor inca de la
inceputul secolului XX (in SUA), dar de o adevarata industrie se poate vorbi dupa cel de-al
doilea razboi mondial. In Romania, primele fabrici de NC au aparut dupa anul 1960.

In lume se estimeaza ca s-au produs in anul 2013 cca 960 mil tone NC.

La nivel mondial cca 47% din nutreturile combinate produse sunt utilizate in hrana pasarilor
(de carne, de oua), cca 25% in hrana porcilor, cca 21% pt rumegatoare, 4% in acvacultura,
2% pentru animalele de companie si 1% pentru cabaline.

Primele trei tari in lume, in acelasi an 2013, sunt: China (cca 190 mil), SUA (170) si Brazilia
(67), iar in UE: Spania (29), Germania (23), Franta (21). In Romania s-au produs, in anul
2013, cca 3,5 mil tone.

Materii prime utilizate in industria NC

Se foloseste o gama diversa de materii prime, incluzand surse de energie, surse de proteina
si aditivi furajeri.

Surse de energie - principalele surse energetice sunt reprezentate de cereale (porumb,

orz, ovaz, grau, s.a). Alegerea cu prioritate a uneia sau alteia dintre cereale este dictata de
ratiuni de ordin nutritional si in functie de dispoonibilitatea lor.

Pentru a putea intra in componenta nutreturilor combinate, cerealele trebuie sa

indeplineasca anumite conditii legate, in special, de gradul de maturitate (in corelatie cu
continutul in apa) si de gradul de contaminare micotica.

Un grad de maturare insuficient al cerealelor (peste 13-14% apa), in afara de ponderea mai
mica de subst nutritive, si de calitatea mai redusa a acestora, presupune si o cheltuiala
suplimentara pentru uscare si riscul dezvoltarii unor mucegaiuri.

Mucegaiurile, in special cele din genurile Aspergillus, Penicillium si Fusarium, se dezvolta pe

cereale in camp, in timpu, recoltarii si depozitarii si produc micotoxine. Consumate de
animale, micotoxinele se elimina prin urina si prin fecale in cea mai mare parte, dar ramane
si o proportie mai mica care se fixeaza in tesuturile animalelor, inclusiv in lapte. Toxicitate
amicotoxinelor se manifesta sub forma de tulburari cronice, rar consemnandu-se moartea
animalelor. Este deci, necesara cunoasterea continutului cerealelor in micotoxine si care
sunt masurile ce se impun. Scoaterea lor din fabricatie, amestecarea cu alte cereale
sanatoase, folosirea unor lianti de micotoxine.

Ponderea de participare a cerealelor in NC este determinata de valoarea lor nutritiva si

sanitara, de cobinatiile dintre ele si de categoria de animale care va consuma NC. Asa incat
limitele sunt extrem de largi, de la 40 la 80%.

In anumite situatii, pentru realizarea unor niveluri energetice mari in NC, ca surse de
energie se mai folosesc grasimile animale si vegetale. Este cazul retetelor de NC folosite in
hrana puilor pentru carne sau a purceilor. ca surse de grasimi se pot folosi untura de porc,
seul de vita, uleiul de soia, uleiul de floarea soarelui, s.a. Trebuie acordata o deosebita
atentie pastrarii acestor grasimi, pentru ca rancezesc usor si afecteaza sanatatea si
calitatea produselor animaliere. Tot ca surse de enerhie se mai pot folosi melasa si zaharul
furajer. Melasa este folosita si pentru aportul sau in energie dar si ca liant pentru
producerea nutreturilor combinate granulate. Zaharul se foloseste in retete prestarter ale
purceilor si pentru a determina cresterea consumului.
Surse de proteina - nivelul proteic al NC este realizat in principal prin participarea unor
surse de origine vegetala, apoi de origine animala si de origina microorganica.

Principalele surse proteice de origine vegetala sunt sroturile (de soia, de floarea soarelui,
s.a).

Srotul de soia se poate folosi pana la atingerea nivelului proteic solicitat de retetele de
nutreturi combinate, cu conditia sa acopere si necesarul de metionina al animalelor.
Conditiile de calitate prevad, printre altele sa aiba max 10% apa si minim 38% PB.

Srotul de floarea soarelui se folosest elimitat, datorita continutului sau ridicat in CN.
Limitele merg pana la 10% la pasari si pana la 15% la porci. Printre conditiile de calitate ce
trebuiesc indeplinite de srotul de floarea soarelui sunt: max 10% apa si cel putin 30% PB.

Mazarea so soia tratata termic (full-fat-soia) se pot folosi si ele ca surse vegetale de
proteina in proportie pana la 20% ,la porci si 15% la pasari.

Alte resurse proteice de origine vegetala, utilizate atunci cand este cazul, alaturi de sroturi,
sunt taratele de grau si faina de lucerna. Si in acest caz ponderea de participare este
limitata de continului in CB, mai ales la porci si mai ales la pasari.

Dintre sursele proteice de origine animala sunt de amintit fainurile animale si laptele praf
degresat.

Fainurile animale, in frunte cu faina de peste, se folosesc pentru atingerea nivelului proteic
si al AA la retetele de NC destinate in special porcilor si pasarilor. Trebuie sa li se acorde o
deosebita atentie sub aspectul calitatii (continut in apa, in proteina, incarcatura
bacteriologica, gradul de rancezire al grasimilor).

Laptele praf degresat este constituentul de baza al substituentilor de lapte pentru vitei. Se
recomanda a fi inclus si in reteta de NC destinata purceilor sugari.

Cele mai cunoscute surse proteice de origine microorganica sunt drojdiile furajere. Acestea
se folosesc in mod curent in retetele de NC ale animalelor monogastrice (205% din
structura acestora), atat ca sursa de proteina cat si ca surse de vitamine din complexul B.
Ele trebuie sa aiba cel mult 10% apa si cel putin 45% PB.

Aditivii furajeri - fac parte dintr-o gama diversa de produse, menite sa imbunatateasca in
primul rand valoarea nutritivva a NC. Cei mai importanti adivitivi furajeri: sarurile minerale,
vitaminele, enzimele, aa sintetici si promotorii de crestere.

Mineralele (Sarurile minerale) - cele mai multe nutrturi de origine vegetala si animala
nu pot acoperi singure necesarul de minerale al animalelor, in special al acelora crescute in
sisteme intensive. Prin urmare, in NC trebuie incluse si surse de minerale de origine
anorganica, reprezentate prin saruri ale acestora. Exista saruri pentru toate mineralele
cunoscute si necesare animalelor, cele mai cunoscute fiind CaCO3, fosfatii de calciu
(monocalcic, dicalcic, tricalcic) si clorura de sodiu. Pentru sarurile microelementelor
minerale, trebuie acordata o atentie deosebita la dozajul si la omogenizarea acestora,
deoarece ele se folosesc in cantitati foarte mici.

Vitaminele - cele mai multe NC destinate rumegatoarelor si cabalinelor (drept complement

al nutrturilor care compun ratiile de baza) si ca unica sursa de hrana pentr porci, pasari,
caini s.a au in componenta lor si vitamine (altfel nu poate fi acoperit necesarul animalelor)
Mai mult, pretul acestora este relativ scazut in comparatie cu posibilele consecinte in cazuri
de deficienta. Este si motivul pentru care uzual se folosesc doze de vitamine mai mari,
peste necesarul strict a animalelor stabilit in conditii experimentale. Suplimentele de
vitamine sunt produse fie pe cale naturala, fie pe cale artificiala. Cele mai bune surse sunt
evident cele naturale extrase, izolate din plante, numai ca acestea sunt produs ein cantitati
mici si sunt scumpe. Aceasta situatie se imbunatateste daca vitaminele sunt produse prin
fermentatie de catre unele microorganisme sau se fabrica derivati stabili ai acestora
precum acetatul de tocoferol. In zilele noastre vitaminele se produc si prin procese chimice
controlabile si predictibile.

Enzimele - nu toate componentele hranei sunt degadate integral de catre enzimele din
corpul animalelor, asa incat o parte dintre elementele nutritive este indispobinila pentru
organism Acesta este motivul pentru care se golosesc suplimentele de enzime. Datorita
progreselor facute in biotehnologie, multe enzime pot fi produse astazi in cantitati mari si la
preturi rezonabile asa incat includerea enzimelor in NC a devenit un lucru comun, Enzimele
din comert deriva dintr o varietate de surse, in special din fungi precum Trichoderma sau
Aspergillus.Enzimele folosite ca aditivi furajeri actioneaza pe mai multe substraturi
nutritive. De ex. celulazele sunt folosite pentru ruperez legaturilor celylozice care nu au fost
degradate de enzimele endogene, chair si in cazul rumegatoarelor. Fitazele, alte enzime,
elibereaza gruparea orto-fosfatilor din acidul fitic, care reprezinta principala forma sub care
se gaseste fosforul in cereale si oleaginoase (lucu=ru foarte important pentru animalele
monogastrice). Rezultatul este o mai mare disponibilitate a fosforului in organism si
reducerea cantitatii de fosfor anorganic inclus in ratii. Sunt si alte enzime precum amilaze,
proteaze, lipaze, folosite in special la animalele tinere.

Aminoacizii sintetici - acoperirea ntegrala a necesarului de proteina si de aa pentru

animalele monogastrice presupune folosirea unor surse scumpe, precum faina de peste. Ca
o alternativa ar fi folosirea unor niveluri mai scazute de proteina, dar in combinatie cu
suplimente de aa. In aceasta situatie, descreste cantitatea de proteina consumata, creste
eficienta utilizarii ei in organism si se elimina mai putin azot prin fecale si prin urina. Aa
sunt produci pe scara industriala prin procedee chimice sau microbiologice. Ratiile porcilor
si ale apsarilor, bazate pe cereale si concentrate proteice vegetale, sunt acum uzual
suplimentate cu L-lizina, DL-metionina si L-treonina. La rumegatoarele cu performante
productive ridicate, precum vacile in lactatie, primul aa limitativ este l=metionina, apoi
lizina, sa incat se pot folosi si in acest caz aa sintetici. Pentru a creste fluxul de metionina si
de lizina catre intestinul subtire este necesara protejarea acestora impotriva degradarilor
ruminale.

Antibioticele - produse de microorganisme precum fungii, sau pot fi sintetizate in

laborator. In doze terapeutice (mai mari) de adiministreaza animalelor prin injectare in
hrana sau apa pentru tratarea bolilor produse de bacterii. In doze subterapeutice (mai
mici), se incorporeaza in hrana in vederea imbunatatirii ritmului de crestere a animalelor si
a eficientei utilizarii hranei (ele stopeaza dezvoltarea bacteriilor patogrnr in tractusul
digestiv).

Antibioticele ca promotori de crestere s-au folosit cu bune rezultate in special la porci,

pasari si vitei prerumegatori in cantitati de 20-40mg/kg NC. Exista insa parerea ca, desi se
folosesc in doze mici ar creste rzistenta bacteriilor la antibiotice si cand acestea vor fi
folosite in scop terapeutic nu vo rmai avea efect si bolile ar deveni netratabile. Acesta este
motivul pentru care la ora actuala folosirea antibioticelor ca promotori de crestere este
interzisa in UE. (permisa in SUA)

Probioticele - in contrast cu antibioticele care distrug bacteriile patogene, includerea

probioticelor in hrana animalelor stimuleaza anumite tipuri de bacterii favirabile in tractusul
digestiv. Probioticele sunt definite ca fiind suplimente microbiene care au actiune benefica
asupra organismului gazda prin umbunatatirea echilibrului microbian intestinal.
La animalele monogastrice, tulpini de Lactobacillus, Bacillus subtilis si Streprococcus sunt
folosite in acest scop. La rumegatoare, folosirea drojdiei Saccharomyces cerevisiae, in
forma forma vie sau liofilizata, are actiune benefica asupra fermentatiilor ruminale.

Oligozaharidele - fac parte dintr un grup de aditivi denumit prebiotice, care sunt definite
ca produsi, altii decat elementele nutritive, care stimuleaza dezvoltarea bacteriilor benefice
in organism. Oligozaharidele se gasesc natural in unele nutreturi sau pot fi produse
comerciale.

Evident, sunt si alti aditivi furajeri precum: acizii organici, plasma uscata, substantele
aromatizante, substantele colorante, antioxidantii, s.a.

Toti aditivii furajeri se pun pe un suport, format de obicei din srot de soia sau din porumb,
pentru o mai buna omogenizare, formand impreuna ceea ce se numeste premix, dupa care
premxul se include in NC.

Clasificarea nutreturilor combinate - NC complete si NC complementare.

Nutreturile combinate complete - folosite in cresterea de tip intensiv a porcilor si a

pasarilor, dar si pentru unele categorii de animale apartinand altor specii: iepuri, cai, pesti,
s.a. NC complete contin toate elementele nutritive de care animalele au nevoie pentru
acoperirea necesarului lor. In functie de varsta animalelor destinatare, NC complete poarta
diferite nume: prestarter, starter, grower si finisher.

NC prestarter - pentru animalele tinere in primele zile dupa fatare sau ecloziune. Se
remarca peintr-un continut foarte ridicat in elemente nutritive. De exemplu, reteta de NC
prestarter pentru broilerul de curca are 26-27% PB, iar reteta prestarter pentru purcei are
3300 kcal EM/kg, calor nemaintalnite la alte categorii de animale de ferma.

NC starter inlocuieste NC prestarter si este destinat urmatoarei categorii de varsta a

animalelor. Structura acestora este asemanatoare cu a retetei prestarter, dar cu un nivel
mai scazut al parametrilor nutritivi.

NC grower si finisher, destinate animalelor in ultima perioada de crestere, in termeni relativi

au un continut mai scazut in proteina si mai ridicat in energie.

Un tip special de NC complet = substituentii de lapte, meniti sa inlocuiasca laptele matern

la animalele tinere, in special la vitei. Prin compozitia lor, substituentii de lapte incearca sa
reconstituie laptele integral. Principalul component al acestora este laptele praf degresat
(70-75%), completat cu unele surse de proteina de origine animala si vegetala, grasimi
animale si vegetale (emulsionate si stabilizate) si diversi aditivi furajeri.

Nutreturile combinate complementare - produse din ratiuni de ordin economic si contin

surse de proteina si aditivi furajeri (incl vitamine si minerale). Fermierii le cumpara si le
amesteca cu cereale (ca surse de energie), reconstituind in felul acesta un NC complet.
Procentele de participare ale NC complementare sunt dependete de concentratia lor in
elemente nutritive si de categoriile de animale, osciland de la 5 la 40% (diferenta pana la
100% = cereale). Trebuie respectate cu strictete indicatiile privitoare la rata de incorporare,
pentru a nu afecta sanatatea animalelor.