CUPRINS

Nr. pagina
Planul lucrării
Aparatul locomotor - Generalități 3
Sistemul osos 3
Spata 3
Humerus 3
Radius 4
Ulna 4
Autopodium toracic 5
Coxalul 5
Femurul 6
Rotula 6
Tibia 6
Fibula 7
Autopodium pelvin 7
Articulația membrului toracic 8
Articulațiile falangiene 8
Articulațiile membrului pelvin 8
Mușchii membrului toracic 9
Mușchii membrului pelvin 9
Mușchii abdominali 10
Patologia aparatului locomotor 10
Afecțiuni ale coloanei vertebrale și bazinului 10
Spondilitele și spondilartritele 11
Epifiziologia lombară 11
Fractura coloanei vertebrale 12
Epifizologia ischiatică 12
Entorsa dorso-lombară 13
Artrozele rahidiene 13
Abcesele medulare 14
Boli comune membrului toracic și pelvin 15
Plăgile 15
Contuziile articulare 15
Plăgile articulare 16
Artrita traumatică închisă 16
Artrita traumatică deschisă 17
Artrita infecțioasă supurativă 17
Poliartrita cronică 18
Fracturile 19
Higroma 20
Bolile regiunii acropodiale 20

1
Leziuni abrazive 21
Leziuni macerative 22
Seimele 23
Panarițiul 24
Furbula 25
Pododermatita 26
Pododermatita aseptică acută 26
Pododermatita cronică 26
Pododermatita septică 27
Pododermatita supurativă 27
Pododermatita gangrenoasă 27
Degerăturile ongloanelor 28
Dermatita vegetantă 28
Ongloanele de stabulație 29
Boli specifice membrului toracic 29
Entorsa scapulo-humerală 29
Artrita supurativă a cotului 30
Artrita carpieră a sugarilor 30
Boli specifice membrului pelvin 30
Desmorexia coxo-femurală 31
Gonartrita acută supurativă 31
Artroza jaretului 32
Concluzii 33
Bibliografie 34

2
 PATOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR LA SUINE

APARATUL LOCOMOTOR

Generalități

Sistemul osos:
Spata - este foarte gâtuită.
I. Fețe:
1. Laterală:
- Spina scapulară cu tuberozitate exagerată;
- Fosa intraspinoasă;
- Fosa supraspinoasă.
2. Costală:
- Fosa subscapulară.
II. Margini:
1. Cervicală - foarte convexă.
2. Axială - foarte îngroșată.
3. Vertebrală - este prevăzută cu un cartilaj scapular bine
dezvoltat.
III. Unghiuri:
1. Cervical redus.
2. Toracic îngroșat fără a fi tuberos.
3. Glenoidal.
Humerus I. Corpul:
1. Masiv, scurt și turtit în sens lateral.
2. Față laterală.
3. Fața anterioară care este delimitată de cea laterală.
4. Fața medială.
II. Extremitatea proximală:
1. Partea articulară.
2. Partea extraarticulară.
III. Extremitatea distală:
1. Partea articulară.
- Trocleea redusă și îngustă;
- Gâtul evident și adânc;
- Condilul proeminent.
2. Partea extraarticulară:
- Fosa olecraniană;
- Fosa coronoidă;
- Epicondilul lateral;
- Epicondilul medial.

3
 Radiul și ulna
Radius:
I. Corpul - este grosolan scurt și gros, neregulat și îngroașat spre
extremitatea distală:
1. Fața cranială;
2. Fața caudală.
II. Extremitatea proximală:
1. Partea articulară:
- Două suprafețe articulare glenoide;
- Un relief median evident;
- Două suprafețe diatrodiale;
- O suprafață laterală.
2. Partea extraarticulară:
- Tuberozitatea bicipitală redusă;
- Tuberozitatea laterală ștearsă.
III. Extremitatea distală:
1. Partea articulară;
2. Partea extraarticulară.
- Extremitatea exagerat de tuberoasă;
- O largă depresiune de alunecare tendinoasă așezată cranial.
Ulna:
Mai dezvoltată decât radiusul, având și canal medular larg, ulna are o
formă prismatică triunghiulară, turtită și trasă lateral.
I. Corpul:
1. Fața caudo-medială netedă și foarte concavă.
2. Fața cranio-laterală extrem de neregulată.
II. Extremitatea proximală:

4
 1. Partea articulară foarte accidentală.
2. Partea extraarticulară: olecranul lung reprezentând 1/3 din
lungimea osului.
III. Extremitatea distală:
Este separată de un corp printr-un gât care prezintă:
- O suprafață diartrodială;
- O suprafață aspră de sudură.

Autopodium toracic
I. Basipodium: 8 oase.
1. Rândul 1: pisiform, piramidal, semilunar și scafoid.
2. Rândul 2: unciform, capitat, trapezoid și trapez.
II. Metapodium:
Patru oase metacarpale principale, dintre care cele
corespunzătoare degetelor 3 și 4 mai lungi și egale între ele, iar
cele ale degetelor 2 și 5 tot egale dar mai scurte decât primele
două.
III. Acropodium:
Fiecare deget posedă câte 3 falange, doi sesamoizi și un
sesamoid mic.
Coxalul
I. Ilium:
Paleta ilică - pare rotunjită datorită așezării la distanța spinelor
iliace, este trasă în totalitatea ei din afară și ușor deplasată lateral.
II. Ischium:

5
 Osul, în general, apare masiv, grosolan și un aspect tuberos.
III. Pubic:
1. Tuberculul ilio-pectineu foarte dezvoltat, așezat pe partea
medială a cotiloidei.
2. Tuberculul prepubian exagerat, așezat median pe fața ventrală
pubisului.
Femurul
I. Corpul ușor turtit lateral:
1. Fața cranială relativ rotundă.
2. Fața caudală rectangulară, limitată lateral de o creastă lungă care
coboară de la raza trocanterului.
II. Extremitatea proximală:
1. Partea articulară:
- Capul articular bine detașat.
- Axul transversal.
- Suprafața articulară.
2. Partea extraarticulară:
- Trocaterul masiv.
- Fosa trocanterică.
III. Extremitatea distală:
1. Partea articulară.
- Trocleea cu buze distale.
- Condilii masivi.
- Incizia intercondiliană.
Rotula (Petalla)
I. Fața cutanată:
Este turtită dintr-o parte în alta, apare extrem de tuberoasă. Un veritabil
tubercul lateral și tras spre bază, împarte fața craniană în două versante.
II. Fața articulară:
Este în formă de patelă neregulat triunghiulară este sculptată pe două
fațete cu aspect glenoid, alungite în sens vertical și despărțite de un relief
madian redus.
Tibia și fibula
Tibia
I. Corpul cilindric, mult turtit în sens cranio-caudal.
1. Fața caudală aproximativ netedă.
2. Creasta caudală masivă și întinsă.
II. Extremitatea proximală:
1. Partea articulară:
- Suprafețe articulare;
- Spina tibială.
2. Partea extraarticulară:
- Tuberozitatea laterală;
- Tuberozitatea medială;

6
 - Tuberozitatea anterioară;
- șanțul muscular redus.
III. Extremitatea distală:
1. Partea extraarticulară.
- Cocleea;
- Suprafața pentru osul maleolar lipsește;
- Maleola laterală;
- Extremitatea cranială.
2. Partea extraarticulară:
- Este masivă și dezvoltată;
- Maleola laterală redusă.

Fibula:
Egală în lungime cu tibia, fibula de porc are o formă de spatulă, lățită pe
extremitatea proximală și escavată pe fața laterală.
1. Corpul - turtit dintr-o parte în alta.
2. Extremitatea proximală, este mult lățită și sculptată pe o suprafață
articulară pentru tibie.
3. Extremitatea distală este masivă și tuberoasă:
- În partea inferioară prezintă o suprafață articulară pentru
calcaneu;
- Pe partea laterală este excavată de o culisă pentru mușchii
fibulari.
Autopodium pelvin
I. Basipodium : 7 oase:
- Rândul I: - astral, calcaneu, interpus-scafoidal;
- Rândul II: - cuboid, tarsal III, tarsal II, tarsal I.
II. Metapodium: 4 oase metatarsale, degetele 3 și 4 mai dezvoltate,
iar degetele 2 și 5 mai reduse dar egale.

7
 Articulațiile membrului toracic
I. Articulația humero-radială - suprafețele articulare sunt mai largi,
incizura articulară mai concavă, prezintă partea inferioară mult
lățită.
II. Articulația radio-ulnară prezintă un ligament interosos, care se
calcifică destul de târziu.
III. Articulația metacarpiană prezintă în plus următoarele caractere
diferențiale:
1. Suprafețe articulare:
Extremitatea proximală a fiecărui metacarp este șlefuită în plus
de câte o fațetă diartroidală pentru articularea cu metacarpul cu
care vine în contact.
2. Mijloace de legătură:
Dorsal și ventral - ale articulației genunchiului sunt
asemănătoare cu ale calului, dar se prelungesc mai mult atât
proximal cât și distal.
Ligamentele interosoase sunt așezate între oasele metacarpiene.
Articulațiile falangiene
I. Articulațiile metacarpo-falangiană:
- Este lipsită de ligament intersesamoidian care se leagă între
ei sesamoizii concentrici.
II. Articulația interfalangiană:
- Marele burelet glenoidian se confundă cu intersecția
membrului flaxor superficial, iar ligamentele colaterale,
laterale nu ajung până la micul sesamoid.
III. Articulația interfalango-sesamoidiană prezintă:
1. Ligamentele colaterale asemănătoare cu cele de la cal.
2. Un ligament elastic asemănător cu cel de la bovidee.
3. Câte un ligament sesamoidian lateral așezat pe partea
excentrică a degetelor.
4. Două ligamente transversale:
- Unul superior;
- Altul inferior.
5. Patru ligamente interdigitale longitudinale, câte două pentru
fiecare deget principal și anume:
- Două concentrice;
- Două excentrice.

Articulațiile membrului pelvin

I. Articulația femuro-tibio-rotuliană
Dispoziția ligamentelor și a meniscurilor este asemănătoare cu cea de la
solipede. Sub extremitatea inferioară a ligamentului femuro-patelar median se
găsește o pungă redusă cu ajutorul căruia acesta alunecă peste foseta digitală.

8
 II. Articulația tibio-fibulară:
Fibula de porc se articulează mobil la ambele extremități între cele două
oase existând un larg spațiu interosos. Va exista deci:
- O articulație tibio-fibulară proximală;
- O articulație tibio-fibulară distală redusă.

Mușchii membrului toracic

I. Mușchii umărului:
1. Mușchiul Supraspinam.
2. Mușchiul Deltoideus.
3. Mușchiul Teres minor.
4. Mușchiul Capsularis.
II. Mușchii brațului:
1. Mușchiul Biceps brachii.
2. Mușchiul Brachialis.
3. Mușchiul Triceps brachii.
4. Mușchiul Tensor fasciae antebrachii.
III. Mușchii antebrațului:
1. Mușchiul Extensor carpi radialis.
2. Mușchiul Abductor pollicis longus.
3. Mușchiul Extensor indicis proprius.
4. Mușchiul Extensor digitalis communis.
Prezintă trei porțiuni:
a). - mușchiul Extensor digiti terții proprius;
b).- mușchiul Extensor digitalis communis;
c). - mușchiul Extensor digiti quarti et quinti.
5. Mușchiul Extensor digiti quarti proprius.
6. Mușchiul Extensor digiti quinti proprius.
7. Mușchiul Extensor carpi ulnaris.
8. Mușchiul Flexor carpi radialis.
9. Mușchiul Flexor carpi radialis.
10.Mușchiul Flexor digitalis superficialis.
11.Mușchiul Flexor digitalis profundus.
12.Mușchiul pronator teres.

Mușchii membrului pelvin

I. Mușchii bazinului
1. Mușchiul Glutaeus superficialis
2. Mușchiul Glutaeus medius.
3. Mușchiul Glutaeus accessorius.
4. Glutaeus profundus.
5. Mușchiul Quadratus femoris.
II. Mușchii coapsei
1. Mușchiul Quadriceps femoris.

9
 2. Mușchiul biceps femoris.
3. Mușchiul paramelaris.
III. Mușchiul gambei
1. Mușchiul Fubularis tertius.
2. Mușchiul Tibialis anterior.
3. Mușchiul Extensor digitalis pedis longus.
4. Mușchiul Fibularis longus.
5. Mușchiul Fibularis brevis.
6. Mușchiul Fibularis minor.
7. Extensor digiti secundi proprius.
8. Mușchiul Gastrocnemius lateralis.
9. Mușchiul Gastrocnemius medialis.
10.Mușchiul Soleus.
11.Mușchiul Flexor digitalis pedis superficialis.
12.Mușchiul Flexor hallucis longus.
13.Mușchiul Flexor digitalis pedis longus.
14.Mușchii Pedioși.
Mușchii abdominali
1. Mușchiul Obliquus externus.
2. Mușchiul Obliquua internus.
3. Mușchiul Quadratus lumborum.
Tunica abdominală este mai redusă decât la rumegătoare.
Diafragma - se remarcă dezvoltarea exagerată a pilierilor, care în unele
cazuri poate ajunge până la ultima vertebră lombară.
Mușchii Spino-dorsalo-lombari
1. Mușchiul trapezius.
2. Mușchiul Latissimus dorsi.
3. Mușchiul Serratus dorsalis caudalis.
4. Serratus dorsalis cranialis.
5. Mușchii Intercostalesexterni.
6. Mușchiul Iliospinalis.
7. Mușchii interspionoși.

PATOLOGIA APARATULUI LOCOMOTOR

AFECȚIUNI ALE COLOANEI VERTEBRALE ȘI BAZINULUI

I. Spondilitele și spondilartritele:
Spondilitele și spondilartritele sunt infecții specifice localizate la coloana
vertebrală. Apariția lor este favorizată de rasă (mai frecvent la rasa Landrace și
metișii săi), vârstă, traumatisme ale coloanei vertebrale și condiții deficitare de
zooigienă.
Afecțiunea se localizează mai frecvent la vertebrele expuse solicitărilor
mecanice, interesând în special segmentul lombar, lombo-sacral și mai rar,

10
dorsal, dar în marea majoritate a cazurilor infecția începe prin leziuni de
osteomielită. După agentul etiologic deosebim:
- Spondiloză brucelică;
- Spondiloză tuberculoasă;
- Spondiloză corynebacteriană.
Spondilita brucelică începe prin necroză vertebrală și paravertebrală cu
formarea de abcese încapsulate, pentru că în stadiul următor să apară proferări
osteofitice. Aceste proliferări osoase se pot dezvolta și în canalul rahidian.
Extinderea procesului de necroză la canalul vertebral determină producerea de
pahimeningite și mielite foarte grave.
Spondilita tuberculoasă apare mai frecvent la corpul vertebral și mai rar
la discul intervertebral. Au fost descrise localizări dorsale, cervicale și la nivelul
coastelor. Predominanța procesului necrotic, comparativ cu cel proliferativ, duce
la slăbirea rezistenței oaselor și expunerea lor la fracturi.
Spondilita corynebacteriană este o osteomielită supurativă urmată de
proliferări osteofitice ale segmentelor lombar, lombo-sacral și dorsal.
Leziunile osoase se localizează la 2-3 sau mai multe vertebre care
formează, un bloc fibro-osos. Osteofitoza se localizează fie la epifizele corpului
vertebral fie la apofizele articulare ale arcului vertebral.
Tabloul clinic - este dominat de tulburarea locomotorie: animalul stă mai
mult în decubit, iar la deplasare se ridică pe membrele toracice târând trenul
posterior. Starea generală este nemodificată, chiar și după instalarea paraplegiei
apetitului este prezent.
Diagnosticul spondilitelor și spondilartritelor infecțioase se stabilește pe
baza semnelor locale coroborate cu examenul bacteriologic, serologic și alergic.
Tratamentul este preventiv și curativ. Profilaxia se realizează prin
tratarea precoce a afecțiunilor mamare, puerperale și podale, precum și prin
îmbunătățirea condițiilor de zooigienă.
Local se procedează la deschiderea abceselor asigurând un bun drenaj.
Plăgile operatorii rămase se vor trata prin aspersiuni cu sânge sulfamidat, eter
iodoformat 10%, sau se vor pudra cu manis pulvis. Bune rezultate se obțin prin
aspersarea de racilin.

Epifiziologia lombară
Epifiziologia lombară reprezintă apariția unei discontinuități între corpul
vertebrei și epifiza articulară. Afecțiunea apare mai frecvent la rasa Landrace și
metișii săi.
Cauzele sunt determinate și favorizante.
Cauzele determinate sunt reprezentate de acțiuni mecanice repetate
executate la nivel lombar în timpul deplasării animalului, ca urmare a alungirii
regiunii lombare.
Tabloul clinic este dominat de paraplegia instalată consecutiv
compresiunii medulare ca urmare a depărtării vertebrelor vecine. Animalul
adoptă poziția „câinelui șezând”. Această poziție ne ajută să diferențiem

11
epifizioliza lombară de cea ischiatică, la care membrele sunt în extensie.
Morfopatologic se constată desprinderea epifizelor caudale ale corpurilor
vertebrelor 2, 4 și 6.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice coroborate cu cele
anamnetice (alunecări, căderi, salturi).
Pronosticul este grav, animalul fiind dirijat spre sacrificare cu maximă
urgență.
Tratamentul curativ nu se practică. Profilaxia se referă la furajarea
echilibrată și condițiile de zooigienă.

Fractura coloanei vertebrale

Forma și dimensiunile corpului suinelor, precum și acoperirea cu un
țesut adipos abundent, determină ca la nivelul coloanei vertebrale frecvența
fracturilor să fie scăzută.
Traumatismele puternice produse de unele accidentări (căderi pe corpuri
dure) determină și alte tulburări (fracturi costale). Sediul cel mai frecvent este
regiunea dorso-lombară și vertebrele lombare.
Tabloul clinic este dominat de compresiunile măduvei spinării traduse
prin pareze și paralizii. Local se constată la porcii depigmentați infiltrații
sanguine consecutiv traumatismului. La palpare regiunea este sensibilă, animalul
manifestând neliniște.

Epifizioliza ischiatică
Afecțiunea se caracterizează prin tulburări locomotorii determinate de
liza cartilagiului de conjugare dintre ischium și tuberozitatea ischiatică. Se
întâlnește frecvent la scroafe în ultima perioadă de gestație. Afecțiunea apare
mai frecvent la rasele Landrace, Marele Alb, în raport cu condițiile de întreținere
și exploatare. Cauzele determinante sunt reprezentate de tracțiuni musculo-
tendinoase ca urmare a alunecărilor. Grigorescu și colaboratorii arată că această
disfuncție locomotorie a trenului posterior se întâlnește la scroafele de
reproducție în perioada de lactație sau după înțărcare.
Cercetările efectuate de Burtan (1978) demonstrează că epifizioliza
ischiatică apare la scroafele cu dismineraloză și tulburări ale circulației epifizare.
Histologic apar zone de rarefiere osoasă prin lipsa substanței
fundamentale a lemelor osoase.
Dozarea calciului seric evidențiază hipocalcemie la femelele în luna a
IV-a de gestație și în perioadele următoare(alăptare și pregătire). S-a constatat că
dismineraloza fosfocalcică poate fi consecința unei insuficiente de aport, de
absorbție sau de fixare a calciului și a fosforului. Carența în calciu și fosfor se
poate instala chiar și atunci când acestea sunt prezente în rație.
Simptomatologia diferențiază două forme: epifiziologia ischiatică
incipientă și epifiziologia ischiatică cu deplasarea tuberozității.
În forma incipientă animalul are poziția cifozată, cu membrele toracice și
pelvine sub el.

12
 Palpația profundă a membrului afectat nu înregistrează zone de
hiperestezie. În forma clinică de epifiziolică ischiatică animalul nu se mai poate
menține în stațiune patrupodală, adoptând poziția „câinelui șezând”.
Diagnosticul epifiziolizei ischiatice se stabilește prin palpație și
ascultare. Palpația și ascultația au importanță deosebită în cazul epifiziolizei cu
deplasare.
Prognosticul este rezervat în formă incipientă și grav în formă avansată.
Animalele bolnave scad în greutate.
Tratamentul este de urgență și vizează cauzele determinate. Pe cale
generală se administrează tripedin. În forma avansată animalul va fi sacrificat de
urgență.
Profilaxia se adresează atât factorilor determinanți cât și factorilor
favorizanți.

Entorsa dorso-lombară
Boala apare mai frecvent la tineret, în special din rasa Landras, ca
urmare a alunecării, salturilor și executării de mișcări greșite. Mișcările violente
ale coloanei vertebrale și traumatismele dorso-lombare determină leziuni ale
articulațiilor intervertebrale.
Simptomalogia este dominată de paraplegia ce se instalează imediat după
efort.
În repaus membrele pelvine sunt duse sub corp și depărtate mărind
stabilitatea animalului care stă nemișcat.
Diagnosticul este dificil datorită variantei patologii dorso-lombare
(fracturi, spondilite infecțioase). Examenul este de un real folos.
Pronosticul este grav.
Tratamentul nu se practică recomandând sacrificarea animalului.

Artrozele rahidiene
Artrozele coloanei vertebrale sunt rezultatul tulburărilor trofice și
metabolice ale corpului vertebral, discului intervertebral și țesuturilor
paravertebrale, caracterizate prin procese degenerative și proliferative însoțite de
tulburări funcționale.
Etiologia nu este pe deplin elucidată. Dintre cauzele determinate un rol
important se atribuie agenților microbieni ca Brucella suis, Corynebacterium
Pyogenes (Vlăduțiu).
Cauzele favorizante sunt reprezentate de rasă, vârstă, anomalii de
dezvoltare a coloanei vertebrale (cifoza, londoza). Traumatismele vertebrale
determină tulburări circulatorii locale, fiind cauza osteoporozei și osteofitozei.
Afecțiunea este localizată la nivelul lombar și lombo-sacral.
Corpul vertebral este sediul proceselor de osteoporoză și osteofitoză
marginală caracterizate prin depunerea sărurilor de calciu pe fața ventrală.
Simptomele sunt evidente în faza a doua de evoluție când procesele
osteofitice comprimă nervii producând dureri permanente.

13
 Starea generală a animalului este puțin modificată. Animalul preferă
decubit, consumă rația din poziția culcat. În poziția patrupedă stă cifozat, rigid,
prezintă tremurături musculare. Vierii evită saltul pentru montă.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice prezentate în faza a
doua a evoluției a bolii.
Prognosticul este grav, leziunile instalate fiind ireversibile.
Tratamentul este preventiv și se referă la cauzele favorizante privind
condițiile de întreținere și furajare. Se recomandă mișcarea zilnică și
vitaminoterapia contribuie la profilaxia acestor dismetabolii osoase.

Abcesele medulare
Abcesele medulare sunt colecții purulente dezvoltate în canalul medular.
Prin compresiunile exercitate asupra măduvei spinării fac parte din principalele
cauze ale paraplegiei la porcinele de toate vârstele.
Abcesele se formează în orice a măduvei, dar apar mai frecvent la
nivelul dorso-lombar, lombar și sacral. Din colecțiile purulente au fost izolați
Corynebacterium pyogenes, stafilococi și streptococi.
Semnele clinice apar brusc. Se constată o lipsă de coordonare a trenului
posterior, care după 1 - 2 zile evoluează spre paraplegie. Temperatura crește și
apetitul este diminuat și se constată durere la nivelul coloanei.
Diagnosticul se precizează numai prin examen radiologic.
Prognosticul este grav.
Tratamentul este numai preventiv și constată în tratarea precoce.
Diagnosticarea impune sacrificarea de necesitate a animalului.

Fracturile bazinului
Traumatismele bazinului se pot solda cu fracturi care, în funcție de
localizare, afectează integritatea centurii pelviene.
Acoperirea bazinului cu țesut muscular și adipos bine dezvoltat
determină frecvența scăzută a fracturilor bazinului la porcine. Totuși, la
animalele tinere și adulte cu stare mediocră de întreținere, contuziile puternice
pot provoca fracturi la: unghiul extern al ilionului, paleta iliacă, gâtul ilionului,
simfiza ischiopubienă, etc.
Cauzele fracturilor sunt prezentate de traumatisme violente produse prin
alunecări și căderi pe pardoseala umedă și căderi consecutive.
Simptomele variază cu localizarea fracturii și se exteriorizează prin
șchiopături de diferite grade în funcție de localizarea fracturilor. Fracturile
ischio-pubiene sunt însoțite de impotență și infiltrație sanguină în regiunea
ingvinală.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice. Examenul radiologic
precizează locul fracturii.
Prognosticul este rezervat spre grav în raport cu localizarea.
Tratamentul este numai preventiv, iar animalele cu fracturi de bazin se
sacrifică.

14
 BOLI COMUNE MEMBRULUI TORACIC ȘI PELVIN

Plăgile
Plăgile sunt leziuni traumatice deschise, produse în special prin
mușcătură, localizate în regiunea scapulară, brațului, coapsei și gambă. Apar atât
la adulte cât și la tineret în urma lotizării.
Clinic, plăgile prin mușcătură produse de porci, se asemănătoare cu
plăgile prin smulgere și rupere. Treptat buzele plăgii se depărtează expunând
țesuturile subiacente acțiunii florei bacteriene din adăpost, în special în timpul
decubitului lateral.
Simptomele funcționale lipsesc, iar starea generală a animalului nu se
modifică. Plăgile localizate la gambă și braț produc jenă locomotorie.
Vindecarea acestor plăgi se produc greu datorită stratului abundent de
țesut adipos. Frecvent apar complicații septice localizate dezvoltându-se
abcesele de mărimi diferite.
Diagnosticul se stabilește ușor pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este variabil fiind în raport cu întinderea, profunzimea și
gradul de infecție a plăgilor.
Tratamentul este preventiv și curativ. Prevenim plăgile prin mușcătură
prin supravegherea porcilor în urma lotizării, transporturilor, prin secționarea
colților crescuți excesiv, etc.
Tratamentul curativ este local și general. Local se execută toaleta
regiunii și plăgii. Țesuturile devitalizare, precum și cele care conferă plăgii
aspect neregulat, se vor exciza cu foarfeca sau cu bisturiul, iar în acest mod
grăbim procesul de cicatrizare. În general plăgile prin mușcătură la porc nu se
pretează la sutură, de aceea se vor trata descoperit, stimulând procesul de
înmugurire. Pe plagă se aspersează sprayul antiinfecțios cu cloramfenicol sau se
pudrează cu unul din produsele manis, sulfadimin, iar în jurul plăgii se fac
fricțiuni cu tinctură de iod.

Contuziile articulare
Contuziile articulare pot fi directe și indirecte. În contuziile directe
corpul contondent acționează asupra articulației afectând țesuturile
periarticulare. Contuziile indirecte se produc mai frecvent la porcine cu greutate
corporală mare. Contuziile apar la nivelul regiunii scapulo-humerale, carpiene,
graset, jaret și bulet.
Simptomatologia se manifestă prin semne funcționale în raport cu gradul
contuziei. Abundența de țesut adipos maschează tumefacția regiunii scapulare și
grasetului, dar mișcările pasive produc durere.
Uneori inflamația îmbracă un caracter subacut și are loc o fibrozare a
țesutului pariarticular.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este rezervat din cauza complicațiilor ce pot apare (artrite).

15
 Tratamentul urmărește reducerea fenomenului inflamator în primele 2 -
3 zile utilizând cura antiflogistică (apă rece, acetat bazic de plumb, soluția
Burrow, etc.). cel mai frecvent se fac fricțiuni cu tinctură de iod.

Plăgile articulare
Plăgile articulare sunt leziuni traumatice deschise produse la nivelul
articulațiilor.
După aspectul clinic pot fi: plăgi nepenetrante și plăgi penetrante. Plăgile
penetrante sunt soluții de continuitate ale țesuturilor periarticulare până la
membrana sinodală, iar în plăgile penetrante este interesată și membrana
sinovală.
Simptomele sunt în raport cu aspectul clinic. În cazul plăgilor
nepenetrante, la nivelul articulației apare plaga însoțită de durere.
Scurgerea lichidului sinoval continuu sau la mișcările articulare
demonstrează că agentul contondent a interesat și membrana sinovală.
Diagnosticul se stabilește unor având în vedere semnele clinice. Se
impune de la început precizarea aspectului clinic al plăgii.
Prognosticul este favorabil dacă se intervine precoce și rezervat în
plăgile penetrante.
Tratamentul trebuie aplicat de urgență pentru a nu apare complicații. În
cazul plăgilor nepenetrante se interzice explorarea plăgii. După toaleta plăgii, se
afrontează buzele plăgii prin fire de sutură, se pudrează cu manis, sulfadimidin
sau pulverizează spray-uri cu antibiotice.
Tratamentul plăgilor penetrante se încadrează în urgențe vizând
aseptizarea cavității articulare. Cu ac steril se extrage o cantitate de sinovie și se
introduc în loc pe același ac, ser fiziologic în care s-a dizolvat 200 000 U.I
Penicilină.
Prezența corpilor străini în plagă impune îndepărtarea lor și executarea
antisepsiei mecanice.

Artrita traumatică închisă

Artrita traumatică închisă este inflamația acută a articulației apărută
consecutiv contuziilor violente și plăgilor profunde nepenetrante.
Local se produce hiperemie activă, edem și evoluția spre congestie
pasivă. Leucocitele invadează focarul inflamator, fibronogenul din exudatul
sinoval se transformă. Exudatul intrasinovial ia caracter seros, serofibrinos sau
purulent în raport cu cele trei tipuri de artrită pe care le denumește.
Simptomatologia debutează prin tumefacția articulară caldă și dureroasă.
Prezența exudatului purulent determină extinderea infecției la țesuturile
periarticulare formând periatrita flegmonoasă.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice și funcționale.
Prognosticul este grav în raport cu tipul morfopatologic de artrită. Artrita
flegmonoasă a grasetului este ce mai gravă.
Tratamentul urmărește înlăturarea cauzelor, calmarea durerii, activarea

16
fenomenelor de resorbție și cicatrizare. Durerea se combate prin infiltrarea de
Procaină 2% periarticular, repetată la 4 zile.

Artrita traumatică deschisă

Este inflamația acută septică a componentelor articular. Sunt afectate în
special articulațiile carpienă, cotului, graset, jaret și bulet.
Simptomatologia se manifestă prin durere și impotență funcțională.
Animalul ține membrul în demiflexiune, articulația afectată este mărită în
volum. Marginile plăgii articulare sunt depărtate și tumefiate. Tumefacția
articulară poate cuprinde și regiunile vecine. Mișcările pasive ale articulației
sunt dureroase.
Diagnosticul este ușor de stabilit pe baza simptomelor locale și generale.
Tumefacția articulară, durerea excesivă sunt semne caracteristice bolii. Se va
diferenția artrita traumatică deschisă la flegmonul periarticular.
Prognosticul depinde de vechimea bolii și localizarea procesului septic.
Artrita grasetului are un pronostic grav.
Tratamentul este prevenit și curativ. Tratarea corectă a plăgilor articulare
și artritei traumatice închise previne artrita traumatică deschisă.
Tratamentul curativ se referă la drenarea conținutului purulent,
combaterea infecției și prevenirea fenomenelor degenerative și proliferative ce
duc la anchiloză. Tratamentul curativ este de lungă durată și costisitor, de aceea
nu se recomandă la porcine din îngrășătorii care se sacrifică de urgență. procesul
septic nu cuprinde toate lojile articulare, de aceea se interzice exploatarea
fistulei, pentru a nu difuza infecția în celelalte loje. Drenarea se asigură prin
mărirea fistulei și introducerea de 15 - 20 ml. Ser fiziologic în care s-au dizolvat
200 000 UI Penicilină repetându-se la 24 ore, timp de 4 - 5 zile. Pe buzele plăgii
se aspersează spray-uri cu antibiotice (Berlicetin, Cloramfenicol).

Artrita infecțioasă supurativă

Artrita infecțioasă supurativă apare ca rezultat al diseminării hematogene
a germenilor dintr-un focar septic. Spre deosebire de artrita traumatică unde este
afectată numai articulația, în acest caz boala evoluează ca o poliartrită
infecțioasă acută.
Boala atinge porcinele de toate vârstele. La porcii tineri focarul de
infecția primar poate fi localizat la ombilic, iar la adulte artrita infecțioasă apare
consecutiv infecțiilor mamare, podale și puerperale.
Evoluția bolii este rapidă, membrana sinovală se congestionează și
infiltrează cu leucocite. Ruperea capsulei articulare face ca procesul infecțios să
cuprindă țesuturile periarticulare.
Simptomatologia este dominată de tulburarea locomotorie consecutiv
evoluției procesului septic articular. Articulația afectată este mult mărită, caldă,
dureroasă și ținută în demiflexiune. Animalul manifestă neliniște, guiță, iar
scroafele se răzbună pe purcei care lovesc articulațiile dureroase.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice și se confirmă prin

17
examenul bacteriologic al lichidului sinovial.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul este preventiv și curativ. Prevenirea se realizează prin
decontaminarea adăposturilor, îmbunătățirea condițiilor de furajare și întreținere.
Tratamentul curativ este local și general. Local se fac fricțiuni zilnice cu
tinctură de iod. Intraarticular se injectează Penicilină cristalizată 200 000 UI în
10 ml. Ser fiziologic care se repetă de 3 ori din 2 în 2 zile. În plăgile de drenaj se
aspersează eter 10% sau cloramfenicol. Pe cale generală se administrează
Moldamin sau Tripedin, tratamentul durând 5 - 10 zile.

Poliartrita cronică (artrita reumatismală)

Poliartrita cronică, artrita reumatismală sau alergică este manifestarea
clinică a bolii reumatismale cu localizare articulară.
Se consideră că infecțiile de focar cu streptococ, stafilococ,
Corynebacterium pyogenes, Bacilul rujetului sunt principala cauză a sursei de
endalergene.
Caracteristica acestei boli este evoluția ei cronică și proliferativă, fără
formarea de colecții purulente ca în alte artrite.
Artrita reumatismală evoluează în patru faze:
- Sinovită hipertrofică viloasă
- Degenerarea cartilajului articular
- Anchiloza fibroasă
- Anchiloza osoasă.
Simptomatologia este marcată de dureri articulare ambulatorii
generatoare de șchiopături în raport cu greutatea animalului. Tineretul are
mersul țeapăn. Porcinele cu greutate de peste 75 kg. exteriorizează mai pregnant
durerile articulare, adoptând poziția cifozat, mutarea excesivă a greutății de pe
un picior pe celălalt. Localizările frecvente sunt la articulațiile carpiene și
tarsiene, dar și la cele ale coloanei vertebrale. Articulația afectată este caldă și
dureroasă.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice, dar trebuie făcut
diferențiat cu artritele acute reumatice și cele infecțioase. În artritele traumatice
este afectată o singură articulație și nu are caracter ambulatoriu. Artritele
infecțioase se diagnostică prin examene bacteriologice, serologice și alergice.
Prognosticul este grav datorită evoluției insidioase, apoi acute și cu
recidive.
Tratamentul este preventiv și curativ. Se poate preveni sau reduce
frecvența îmbolnăvirii prin condiții de zooigienă corespunzătoare, furajare
echilibrată, decontaminări periodice, distrugând astfel agenții patogeni.
Salicilatul de sodiu este folosit și administrat per os. Efectul său
terapeutic se datorează acțiunii antiinfecțioase, antiinflamatorii, analgezice.
Hidrocortizonul se administrează intramuscular în doză de 50 - 200 mg.
Itaminmoterapia B1, C și D precum și terapia cu calciu contribuie la
prevenirea anchilozei articulare. Tratamentul antiinfecțios general cu Moldamin

18
se asociază altor indicații.

Fracturile
Fractura reprezintă întreruperea parțială sau totală a continuității unui os.
Cauzele fracturilor pot fi sistematizate în determinante, favorizante,
externe și interne. Dintre cauzele determinante citez căderile pe pardoseala
alunecoasă și dură, prinderea membrelor sub jgheaburi, etc. Cauzele favorizante
sunt reprezentate de diverse osteopatii ce duc la scăderea rezistenței razei
osoase. Traumatismele exercitate asupra oaselor reprezintă cauzele externe, pe
când contracțiile musculare violente constituie cauzele interne. Indiferent de
cauza care acționează, osul poate fi fracturat parțial sau total putând interesa atât
membrele toracice cât și cele pelvine.
Dintre fracturile parțiale sau incomplete se pot întâlni: fisuri, înfundături
osoase prin înfundarea capului femural și mai rar fractură în lemn verde, din
cauza masivității și scurtării oaselor lungi, putând f închise și deschise când
focarul de frac tură comunică cu exteriorul.
Simptomatologia variază cu tipul fracturii.
În cazul fracturilor incompetente se remarcă jenă locomotorie, evoluând
spre șchiopătură de gradul II, III în raport cu talia animalului.
Semnele din fractură completă: durere, tumefacție, impotență
funcțională, mobilitatea anormală a regiunii și crepitația osoasă. Durerea este vie
în primele zile, atât deplasarea cât și mișcarea manuală a capetelor fracturate.
Deformarea regiunii este mai evidentă la extremități, pe când la nivelul
femurului poate fi marcată de bogata dezvoltare a musculaturii coapsei,
fracturilor incomplete și examinarea capetelor fracturate în cazul fracturii
complete.
Prognosticul este rezervat în fracturile incomplete și grav în fracturile
complete.
Tratamentul diferă cu tipul fracturii. Fracturile incomplet se tratează prin
metoda „spațiului închis”. Izolarea animalului în boxă evită deplasarea și
mișcările anormale impuse de ceilalți porci
Tratamentul fracturilor complete este dificil la porc, întrucât membrele
scurte și groase fac imposibil procedeul conservator prin imobilizarea cu altele.

19
Orice încercare de tratare a fracturilor va fi însoțită de tratamentul general cu
Moldamin.

Higroma
Higroma sau bursita este inflamația burselor seroase subcutanate. Apare
la porcii adulți cu localizare la nivelul cotului și jaret.
Cauzele sunt reprezentate de traumatisme prelungite și de mică
intensitate. Sprijinul ischio-pubian, cu extensia membrelor, determină frecarea
bursei calcaneului de pardoseală dură și rugoasă. Același efect are loc la
traumatizarea bursei olecranului. În același timp hidroma poate să apară și ca o
infecție specifică.
Simptomatologia la porc este specifică evoluției cronice. La nivelul
calcaneului și olecranului apare o formațiune net delimitată de mărimea unei
nuci sau măr, nedureroasă și mobilă la palpare. Datorită iritațiilor produse de
pardoseală pielea regiunii se poate necroza infectând conținutul bursei seroase.
Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice și localizării precise a
afecțiunii.
Tratamentul constă în fricțiuni cu tinctură de iod și îndepărtarea
țesuturilor necrozate. În cavitatea creată se fac aspersiuni cu spray-uri cu
antibiotice.

Bolile regiunii acropodiale

Bolile regiunii acropodiale, descrise foarte sumar în tratatele de
patologie chirurgicală, au devenit în actualitate odată cu extinderea creșterii
intensive. Nu există o nomenclatură și o definiție unitară.
Majoritatea autorilor europeni întrebuințează frecvent denumirea de
panaritium incluzând toate afecțiunile supurotivo-necrotice de la nivelul
onglonului, fără a ține cont de etiopatogenie. De asemenea se mai utilizează și
termenul de „necrobaciloză podală”.
Referitor la frecvența îmbolnăvirilor la suine, cercetările efectuate de
Burtan, demonstrează că acestea înregistrează procente diferite în raport cu rasa.
Se constată morbiditatea maximă la rasa Landrace (38%) și metișii săi cu Marele
Alb (36,9%).
La porcinele cu afecțiuni acropodiale, cornul ongloanelor suferă
modificări importante în ceea ce privește compoziția chimică. Aceasta se
caracterizează prin creșterea conținutului de apă paralel cu scăderea cantității de
substanță uscată, calciului și magneziului.
Aceste modificări ale compoziției chimice sunt determinate de
deficiențele zooigienei și de furajarea nerațională în sensul unei carențe
vitamino-minerale.
Bolile regiunii acropodiale produc o serie de pierderi caracterizate prin
slăbirea animalelor, nerealizarea sporului în greutate și tulburări ale procesului
de reproducție. Porcinele cu afecțiuni ale ongloanelor slăbesc progresiv, în
raport cu gravitatea afecțiunii. Scroafele bolnave, datorită durerii și decubitului

20
prelungit, manifestă călduri șterse, dorința de împreunare și modificările
vaginale trec aproape neobservate.
În cazul leziunilor abrazive mai mult de jumătate din scroafe au
manifestat călduri evidente după 45 de zile ceea ce dovedește că durerea din
regiunea ongloanelor le obligă la decubit prelungit.
Vierii cu afecțiuni ale ongloanelor au prezentat absența sau diminuarea
instinctului genetic. Animalul nu poate exercita saltul sau din cauza durerii
renunță.
Afecțiunile ongloanelor la suine sunt foarte frecvente interesând atât
membrele toracice cât și cele pelviene. Observațiile anatomo-clinice permit
sistematizarea lor în: leziuni abrazive, leziuni macerative, seime, panarițiu,
ongloane de stabulație.

Leziuni abrazive
Boala constă în erodarea cornului apărând soluții de continuitate atât pe
fața plantară cât și la perete. Eroziunile sunt de mărimi diferite, cu descoperirea
membranei cheratogene și complicații septice.
Cauza determinantă este reprezentată de efectul abraziv al pardoselii din
beton. Afecțiunea apare mai frecvent la ongloanele externe ale membrelor
pelvine.
Eroziunile de la fața excentrică a membrului, în dreptul bureletului
cutidural sunt favorizate de decubitul lateral prelungit.
Leziunile abrazive pot interesa și ongloanele degetelor secundare,
mergând până la exteriorizarea falangelor sau chiar amputarea lor.
Eroziunile la fața plantară interesează de regulă cornul pulvinului, total
sau parțial, frecvent cu descoperirea membranei cheratogene ce apare roșie,
sângerândă, plaga luând uneori caracter ulcerativ. În zona tălpii leziunile
abrazive rămânând de obicei limitate la staturile superficiale.
La unele animale se constată abraziune zonei superioare a peretelui de pe
fața excentrică, de regulă în dreptul sfertului. Cornul este în întregime eliminat
de pe zone cu diametrul până la 3 – 4 cm, lăsând bureletul cutidural descoperit.
În rare cazuri plaga se acoperă cu crustă și se cicatrizează cu formarea unui țesut
cornos cu neregularități. deseori intervin complicații septice gangrenoase cu
macerarea putridă a cornului din jur.
Odată cu subțierea cornului tălpii, greutății corporale mari, apare contuzia
tălpii ce poate îmbrăca diferite aspecte în raport cu gradul său. Astfel, în
contuziile de gradul I și III peretele este tocit peste nivelul tălpii. În contuzia de
gradul III se constată o tumefacție intensă a țesuturilor din jurul coroanei și din
spațiul interdigital.
Simptome. Semnul clinic caracteristic este tulburarea locomotorie
manifestată prin șchiopătură de diferite grade. Onglonul cedează la presiunea
digitală, este cald și cu cornul infiltrat, animalul manifestă durere și deplasarea
dificilă.
Diagnosticul se pune pe baza tulburărilor locomotorii și modificările

21
locale.
Prognosticul este rezervat întrucât leziunile abrazive, prin descoperirea
membranei cheratogene, reprezintă punctul de plecare pentru complicațiile
septice.
Tratamentul este preventiv și curativ. Se previn leziunile abrazive,
controlul stării de integritate a pardoselii și a unui așternut corespunzător.
Dezinfecția regiunii acropodiale este o metodă care previne complicații
septice. Spațiul delimitat este umplut cu rumeguș care se îmbibă cu formol sol.
5%, după care se trec porcii prin dezinfector.
Tratamentul curativ constă în îndepărtarea țesuturilor necrozate,
prevenirea infecției și stimularea procesului de cicatrizare. După extirparea
țesuturilor se fac aspersiuni cu racilin. Regiunea se protejează cu pansament și
animalul se izolează. După trei zile de la aspersarea racilinului plaga delimitată
se pudrează cu manis sau unguent cu propolis 15%. Rezultate bune se obțin
atunci când se aspersează cu cloramfenicol spray și se aplică tratamentul general
cu moldamin sau tripedin în doză de 20 000 U.I. pe kg. greutate vie, repetându-
se la 48 ore timp de 6 zile.

Leziuni macerative
Afecțiunea se caracterizează printr-o macerare a peretelui și călcâielor
consecutiv procesului de dezintegrare a cornului parietal și pulvinului. Se
întâlnește sub aspect și profunzimi diferite. Frecvența acestor acțiuni este mare
și se produc pagube importante.
Etiologia este legată de stabulația permanentă și umiditatea pardoselii
care determină o înmuiere a cornului, urmând macerarea lui. La început are
constituție moale, apoi se transformă într-o pastă negricioasă cu miros ihoros,
fiind eliminat pe zone de întinderi variate.
Macerarea peretelui „sand crack” prezintă o alternanță a țesutului cornos
parietal care este considerată caracteristică acestei specii.
Simptomatologia este dominată de apariția șchiopăturii consecutiv
descoperirii membranei cheratogene. La palparea zonei afectate animalul
reacționează, evită deplasarea preferând decubitul.
Diagnosticul se stabilește ușor pe baza modificărilor locale.
Prognosticul este favorabil dacă nu au intervenit complicațiile septice
profunde. Tratamentul este profilactic și curativ. Profilaxia leziunilor macerative
de la nivelul peretelui și călcâielor se realizează prin respectarea condițiilor de
igienă a pardoselii. Evacuarea dejecțiilor și menținerea stării de uscăciune a
pardoselii previne îmbibarea cu lichide a cornului.
Tratamentul curativ constă în îndepărtarea țesuturilor macerate și
stimularea cicatrizării membranei cheratogene. Pentru aceasta se execută
antisepsia mecanică severă îndepărtând toate țesuturile macerate și infiltrate,
care formează un mediu prielnic producerii complicațiile septice. Se aspersează
unul din produsele: racilin, eter iodoformat 10%, cloramfenicol – spray. În faza
următoare se pudrează plaga cu manis sau se aplică unul din unguentele:

22
pododermatin, cresogal sau unguentul cu propolis 15%. Aplicarea unguentelor
previne pătrunderea dejecțiilor în profunzime.
Tratamentul local nu reușește să oprească singur infecția, de aceea se
impune antibioterapia generală (moldamin sau tripedin).

Seimele
Seimele sunt crăpături ale cutiei de corn, creând astfel soluții de
continuitate. Seimele pot fi longitudinale, oblice sau transversale. Seimele
longitudinale pot fi complete când se întind de la coroană până la marginea de
sprijin și incomplete sau parțiale, care la rândul lor pot fi coronare și palmare
sau plantare.
Etiologie. Seimele apar ca o reacție a cornului onglonului la pavimentul
dur. Pavimentul dur din beton creșterea procentului de apă din cutia de corn
precum și grosimea redusă a peretelui cornos, favorizează apariția acestor
crăpături.
Lipsa de mișcare a porcinelor este factorul care duce la producerea
seimei.
Hipobiotinoza la porcine este un factor favorizant cu importanță
deosebită. Biotina, vitamina H (Haut – piele) sau factorul antidermatozic al
șobolanilor, intervine în metabolismul grăsimilor și mai ales al proteinelor.
Sursele cele mai importante de biotină sunt ficatul, brânza, produsele lactate,
melasa. Administrarea de antiinfecțioase (antibiotice și sulfamide) în cantități
necontrolabile determină instalarea iatropatiei.
Carența de biotină apare și prin consumul de cereale. Hipobiotinoza
poate apare secundar în urma consumului de ouă crude care conțin antibiotină.
Simptome. Semnele caracteristice sunt reprezentate de prezența
crăpăturii și apariția șchiopăturii în raport cu profunzimea și întinderea ei.
seimele superficiale nu determină șchiopătură pe rând în cele profunde
simptomul funcțional este evident. La palparea onlogunului animalul manifestă
sensibilitate, iar cornul este infiltrat. Scroafele datorită durerii, sunt neliniștite și
uneori se culcă pe purcei. Vierii efectuează monta dificil. șchiopătura poate
apărea brusc și cu intensitate diferită de la simpla amenințare până la mersul în
trei picioare.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice: prezența fisurii și
tulburarea locomotorie.
Prognosticul este rezervat întrucât seimele se complică frecvent cu
leziuni macerative și pododermatită gangrenoasă.
Tratamentul este preventiv și curativ.
Profilaxia se realizează prin controlul periodic al ongloanelor urmărind
creșterea lor uniformă, prevenind supraîncărcarea unuia dintre ele.
Tratamentul curativ constă în îndepărtarea cornului afectat și aplicarea
de racilin secondat, la câteva zile, de unul din unguentele cageratogene
(pododermatin, cresogal). În funcție de gravitatea afecțiunii, exteriorizată prin
șchiopătură tratamentul local se completează cu tratament general cu antibiotice.

23
 Dezinfecția periodică cu formol sol. 5% a regiunii acropodiale, scade
morbiditatea prin seime și previne complicația septică a lor.

Panarițiul
Panarițiul este inflamația acută septico-necrotică, cu aspect flegmonos, a
regiunii coroanei, spațiul interdigital și țesuturilor subiacente. Boala are o
evoluție progresivă, mergând de la cutis la tendoane, tecile tendinoase și țesutul
osteo-articular.
Incidența panarițiului este mai mare la animalele de reproducție.
După localizare panarițiul se clasifică în: interdigital, coronar și al
călcâiului, iar după profunzime poate fi: superficial și profund.
Etiologie. Cauza determinantă este reprezentată de o soluție de
continuitate consecutiv leziunilor abrazive, macerative și seimelor, care
infectându-se cu floră polimicrobiană produce o masă purulento-necrotică.
Cauzele sunt reprezentate de umiditate excesivă, pardoseală rugoasă, etc.
Cercetările bacteriologice arată că infecția atât la nivelul pielii lezionate
– respectiv regiunea coroanei, călcâielor și spațiul interdigital. Leziunile
abrazive produse de pardoseală la nivelul coroanei, precum și macerarea
cornului parietal, formează porți de intrare pentru flora microbiană.
În desfășurarea acestui mecanism intervin factorii infecțioși și factorii
favorizanți reprezentanți de condițiile de zooigienă (umiditate excesivă, lipsa
așternutului, lipsa mișcării, etc.).
În faza de început a panarițiului cutanata cornul onglonului bolnav suferă
un proces de ramoliție în zona leziunilor. La nivelul tegumentului interdigital și
coronar apar modificări caracterizate fir prin hiperproducție de corn moale,
bazofil, fie prin necroza stratului cornos însoțită de exudație leucocitară.
Datorită afectării membranei cheratogene, regenerarea tubilor cornoși nu
mai este normală, între straturile sale, apar spații prin a căror confluare se produs
fisuri ce duc la desprinderea cornului.
Când procesul inflamator pleacă din spațiul interdigital sau regiunea
călcâielor pot fi observate modificări importante și la nivelul pielii. Apar zone
de infiltrație leucocitară cu necroza dermului și formarea unor focare purulente.
Leziunile principale sunt întâlnite la papilele dermului apărând hemoragii întinse
în corionul papilelor.
Infecțiile podale la suine, datorită fenomenului inflamator prelungit,
determină la nivelul articulațiilor interfalangiene și în țesutul osos acropodial,
modificări vaso-motorii importante bine evidențiate la examenul radiologic.
Aceste tulburări a căror intensitate este în raport cu durata și gravitatea infecției
se grupează astfel:
- procese caracterizate prin creșterea substanței osoase cu osteofitoză
marginală și intraarticulară;
- procese morfopatologice caracterizate prin scăderea substanței osoase,
respectiv osteoporoză și distrucții osoase.
Simptome. Manifestarea clinic a panarițiului este în funcție de localizare

24
și faza de evoluție.
- Panarițiul cutanat se manifestă prin șchiopătură de intensitate variabilă,
inapetență, febră, etc. local se constată semnele unei inflamații flegmonoase.
Tegumentul coronar al călcâielor este tumefiat de culoare roșie-albăstruie.
- În panarițiul tenosinoval tumefacția tegumentului interdigital,
prolabarea lui și depărtarea ongloanelor, au caracter marcant.
În panarițiul osteoarticular tumefacția crește, este caldă și sensibilă.
Starea generală a animalului este afectată, preferă decubitul, scăderea ponderală
fiind evidentă. Osteofitele acoperă toate falangele ceea ce face ca durerea să
persiste.
Diagnosticul panarițiului se precizează ușor pe baza semnelor clinice,
dar este dificil ca numai prin inspecție și palpație să stabilim stadiul de evoluție.
În acest caz examenul radiologic este de un real folos.
Prognosticul variază în raport cu faza de evoluție. În panarițiul profund,
prognosticul este rezervat spre grav, întrucât apar modificări ireversibile.
Tratamentul panarițiului este preventiv și curativ.
Se previne panarițiul prin:
- tratamentul corespunzător și precoce al leziunilor abrazive, macerative,
seime și plăgi podale;
- controlul periodic și ajustarea ogloanelor crescute în exces;
- izolarea și tratarea animalelor cu infecții podale;
- menținerea stării de curățenie și uscăciune a pavimentului boxelor.
Decontaminarea periodică a regiunii acropodale se realizează prin
trecerea animalelor printr-un dezinfector cu formol sol 5-7%.
Tratamentul curativ variază cu faza de evoluție a bolii.
În panarițiul cutanat se face toaleta regiunii afectate, se aplică unul din
unguentele: pododermatin, cresogal cu afecțiune antiinfecțioasă. Bune rezultate
se obțin cu aplicarea unguentului cu propolis 15%.
Tratamentul panarițiului osteorticular – se utilizează aspersiuni cu
racilin, eter iodoformat 10%, cloramfenicol – spray urmate de aplicarea
unguentelor. La tratamentul loc se asociază antiinfecțios general cu moldamin
sau tripedin.
Dacă intervenţia terapeutică este tardivă, procesul inflamator prelungit
asigură vindecarea prin anchiloză acropoidală generând durere în deplasare, în
intervenţia operatorie se administrează romtiazinul în doză de 2-3 mg pe kg
corp. în tehnica operatorie se utilizează dezarticularea dintre falanga proximală
şi intermediară, sau dintre intermediară şi distală.

Furbura
Furbura sau laminita este inflamaţia aseptică a membranei cheratogene și
falangetei.
Etiologia este multifactorială, însă majoritatea cazurilor sunt de natură
toxică şi mecanică.
Natura toxică defineşte boala ca o alergoză ca rezultat al autointoxicaţiei

25
îndeosebi cu histamină.
Furbura de origine mecanică-traumatică este cea mai frecventă.
Histologic se constată hiperemie, hemoragii şi stază limfatică în stratul
vascular al membranei cheratogene.
Simptome. Animalul se deplasează cu greutate, prezintă tresăriri în faza
de sprijin şi tremurături musculare. Membrele toracice sunt scoase alternativ din
sprijin. La palpaţie şi percuţie ongloanele sunt calde, sensibile şi percepe
pulsaţia arterelor digitale. Apetitul este normal.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor locale întrucât tulburările
funcţionale apar şi în alte boli ale aparatului locomotor.
Prognosticul este favorabil.
Tratamentul este preventiv şi curativ. Profilaxia turburei se realizează
printr-o furajare raţională. Pe cale generală se administrează antihistaminice d e
sinteză (romergan în doză de 1 mg pe kg greutate vie pe zi timp de trei zile) sau
hidrocortizon 50-75mg intramuscular.

PODODERMATITA

Pododermatita sau chelodermatita este inflamaţia membranei

cheratogene produsă de agenţi mecanici şi infecţioşi. Din acest punct de vedere
pododermatita poate f i aseptică şi septică; după localizare: circumscrisă şi
difuză, iar după evoluţie: acută şi cronică.
Pododermatita aseptică acută
Etiologie. Apare la porcinele întreţinute în boxe cu paviment dur şi
rugos. Pododermatita aseptică poate f i seroasă, hemoragică şi hiperplastică
(cronică).
Simptome. Semnul principal este apariţia şchiopăturii ce denotă existenţa
unei posibilităţi a regiunii plantare. Starea generală nu este modificată, apetitul
este prezent dar deplasarea la hrană se face cu greutate.
Diagnosticul se stabileşte pe baza datelor culese prin inspecţie şi
palpaţie.
Prognosticul este favorabil.
Tratamentul pododermatitei aseptice acute este preventiv şi curativ. Se
revine prin înlăturarea cauzelor care au generat-o: pavimentul dur şi cu
neregularități, inegalitatea ongloanelor. Tratamentul curativ constă în duşuri cu
apă rece pentru atenuarea fenomenului inflamator. Pe cutia de corn se aplică un
unguent cu acţiune cheratoplastică (padodermatin, cresogal).
Padodermatita cronică hiperplastică a călcâielor
Boala este o inflamaţie cronică a membranei cheratogene, caracterizată
prin apariţia de porţiuni cornoase cu aspect neregulat.
Etiologic. Afecţiunea apare la efectivele de reproducţie, cu greutate
corporală mare şi cazate pe pardoseală dură şi umedă de unde rezultă iritaţia
călcâielor.
Simptome. La nivelul călcâiului se observă prezenţa unei mase cornoase,

26
proeminentă şi fisurată.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este rezervat având în vedere greutatea intervenţiei.
Tratamentul constă în excizarea cornului crescut în exces, aplicarea unei
pomezi cheratoplastice (cresogal, pododermatin) , iar pe călcâie se aplică
unguentul jecozinc sau unguentul propolis 15 %.
Pododermatita septică
Însăşi denumirea presupune intervenţia florei microbiene, care produce
necroza membranei cheratogene.
Pododermatita septică se clasifică în: supurativă şi gangrenoasă.

Pododermatita supurativă
Etiologie. Inflamaţia septică a membranei cheratogene apare ca o
complicaţie a pododermatitei aseptice, seismelor şi plăgilor podale.
Simptome. Animalul prezintă şchiopătură intensă, deseori cu sprijin nul
preferând decubitul. Regiunea este caldă, sensibilă la palpare. în cazul afectării
straturilor profunde ale membranei cheratogene este influenţată şi starea
generală a animalului
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice: şchiopătură, durere la
palpare şi exteriorizarea exudatului purulent.
Prognosticul este rezervat în special când necroza ţesuturilor profunde
cuprinde şi osul apărând complicaţii grave (septicemie şi piemie).
Tratamentul pododermatitei supurative este preventiv şi curativ.
Prevenirea leziunilor abrazive, macerative, plăgilor podale se face prin
decontaminarea periodică a pavimentului. Tratamentul curativ urmăreşte
îndepărtarea cornului desprins precum şi stimularea procesului de
cheratogeneză. Dacă pododermita supurativă este superficială, după îndepărtarea
secreţiei se aplică unguente antiseptice (pododermatin, cresogal), unguentul cu
propolis 15% sau se pudrează cu manis. Pe cale generală se administrează
antibiotice.
Pododermatita gangrenoasă
Etiologie. Pododermatita gangrenoasă este o complicaţie septică a
leziunilor podale produsă de o floră polimicrobiană. Procesul septic se propagă
rapid detrminînd gangrena umedă a membranei cheratogene.
Simptomatologie. Semnele clinice sunt reprezentate de apariţia
şchiopăturii de intensitate mare. Starea generală este afectată.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice. Prognosticul este
rezervat spre grav.
Tratamentul este preventiv şi curativ. Tratamentul preventiv se referă la
tratarea corectă a leziunilor podale şi la dezinfecţia periodică a regiunii
acropoidale. Pododermatita gangrenoasă beneficiază de un tratament variat local
şi general. Local se aspersează cu racilin sau eter iodofbrmat 10%.
Tratamentul local este susţinut de un tratament general cu moldamin sau
tripedin în doză de 20 000 U.I. pe kg greutate vie repetată la 48 ore.

27
 Degerăturile ongloanelor
Etiologie. Degerăturile ongloanelor apar la porcinele din fermele cu hale
prevăzute cu padocuri. Staţionarea porcinelor mai mult timp cu membrele ude în
padoc, acţiunea temperaturii scăzute determină apariţia degerăturilor.
Simptomatologie. Modificările locale permit descrierea a trei grade de
degerătură.
În degerătură de gradul I se constată o paloare a regiunii coronare, durere
după care apare insensibilitatea regiunii ca urmare a paraliziei locale.
Degerăturile de gradul II presupun o acţiune mai intensă şi mai prelungită
a frigului. Apare staza venoasă, acumularea de metaboliţi şi alterarea peretelui
vascular.
În degerăturile de gradul III este caracteristic gangrenarea ţesuturilor;
când obliterarea vasculară interesează arteriolele apare gangrena uscată, iar dacă
obliterarea este incompletă se instalează gangrena umedă.
Semnele generale sunt reprezentate de oboseală, somnolenţă, mers sigur,
poziţia cifozată.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este favorabil la degerăturile de gradul I şi rezervate la le de
gradul II şi III.
Tratamentul preventiv se referă la furajarea corespunzătoare a
porcinelor.
Tratamentul curativ trebuie aplicat cât mai repede pentru a nu apare
leziuni ireversibile. Regiunea afectată se fricţionează cu zăpadă sau alcool d 70
grade.
În degerăturile de gradul I regiunea se încălzeşte treptat apoi se pudrează
cu talc. La degerăturile de gradul II, se face infiltraţie perifocală de procaină
apoi se pudrează cu sulfatiazol. Focarele de cangrenă din degerăturile de gradul
III sunt îndepărtate, iar pe ţesutul sănătos se pudrează substanţe antiinfecţioase.
Pe cale generală se administrează antibiotice şi sulfamide .
Dermatita vegetantă
Dermatita vegetantă sau tiloma se caracterizează printr-o proliferare
dermo-epidermică cu diferite localizări.
Leziunile cutanate apar la purcei de la vârsta de trei zile, cu localizare la
faţa anterioară a spaţiului interdigital. La grăsuni afecţiunea este localizat; în faţa
anterioară a articulaţiei carpo-metacarpiene şi chişiţă, iar la animalei adulte la
nivelul carpului şi tarsului. Tiloma carpienă apare la toate scroafele cu greutate
corporală mare.
Etiologia este reprezentată de iritaţiile continui produse de pardoseală
asupra pielii regiunii autopodiale.
Simptomatologie. La sugari apare inflamaţia regiunii carpo-metacarpiene
şi a pielii de la nivelul spaţiului interdigital.
La animalele adulte se remarcă hiperplazia dermului din regiunea carpo-
metacarpienă şi tarsienă.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice locale.

28
 Prognosticul este favorabil.
Tratamentul constă în aplicarea de unguente chetatoplastice şi emoliente
(jecolan, jecozinc).
Profilaxia se referă la asigurarea plimbării zilnice a animalelor, evitarea
aglomerării şi întreţinerea integrităţii pardoselii.
Ongloane de stabulaţie
Creşterea excesivă a cutei de corn şi apariţia inegalităţii între degete se
numeşte sub genericul „ongloane de stabulaţie”.
Etiologie. Bureletul cutidural asigură creşterea cornului cu 6-9 mm pe a.
Simptomatologie. Ongloanele sunt crescute în exces alungindu-se axul
tero-posterior cu 12-15 cm. Sprijinul pe aceste ongloane, produce dezangrenarea
tălpii în apropierea călcâiului. Apare șchiopătura de intensităţi diferite. Apetitul
este prezent, dar deplasarea la hrană se face cu multă greutate.
Diagnosticul se stabileşte uşor prin inspecţie observând creşterea în exces
a ambelor ongloane sau inegalitatea lor.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul este preventiv şi curativ. Se previne apariţia ongloanelor de
stabulaţie prin controlul periodic al regiunii acropodiale la porcinele de
reproducţie. Tratamentul curativ se referă la ajustarea ongloanelor crescute în
exces pentru a corecta aplombul. Cu ajutorul cleştelui se îndepărtează cornul
crescut în exces.
După efectuarea ajustării se constată că animalul reia sprijinul corect, se
deplasează cu uşurinţă la hrană, iar după câteva zile vierii execută saltul pentru
montă.

BOLI SPECIFICE MEMBRULUI TORACIC

Bipedul toracic este sediul a numeroase traumatisme externe cât şi interne,

razele sale osoase şi ligamentele suportând peste 60% din greutatea corporală.

Entorsa scapulo-humerală
Entorsa sau efortul scapulo-humeral este o deplasare anormală şi
temporară a epifizelor articulare cu distensiuni ligamentare.
Afecţiunea este extrem de rară, articulaţia scapulo-humerală fiind puternic
consolidată de musculatura regiunii.
Simptomatologia entorsei scapulo-humerală este în raport cu gravitatea
leziunilor locale. Se manifestă prin durere, jenă sau chiar impotenţă funcţională
şi tumefacţie locală evidentă în special la sugari şi tineret unde stratul adipos
este mai redus. Şchiopătura apare imediat după efort.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este variabil în raport cu leziunile produse.
Tratamentul variază cu forma clinică a entorsei. In formele uşoare se
recomandă repaus şi fricţiuni periarticulare cu tinctură de iod. La adulte, datorită
interpunerii unui strat adipos între piele şi articulaţie, fricţiunile cu tinctură de

29
iod nu dau rezultate constante.
În formele grave, cu şchiopătura intensă, se recomandă sacrificarea
animalelor.
Artrita supurativă a cotului
Boala constă în inflamația supurativă a articulaţiei humeroradio-ulnar
Apare consecutiv traumatismelor externe ce interesează şi membrana sinovială
însămânţând flora bacteriană, sau în urma gratării florei endogent pe articulaţia
suprasolicitată. Prezenţa unui focar septic la nivelul regiunii acropoidale şi
traumatismele repetate ale articulaţiei cotului, consecutiv deselor căderi în
genunchi, determină diseminarea pe cale hematogenă a florei bacteriene.
Simptomatologie. La început animalul manifestă jenă locomotorie fără a
se putea stabili locul dureros. Apetitul este prezent, însă deplasarea la hrană se
face cu greu.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor critice.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul. Se vor preveni traumatismele articulaţiei cotului şi trata
corect procesele septice de la nivelul altor regiuni corporale.
Tratarea curativă urmăreşte evacuarea colecţiei purulente articulare,
combaterea infecţiei. Drenarea colecţiei purulente se realizează prin asigurarea
declivităţii. După evacuarea puroiului se introduc intraarticular 1 ml. ser
fiziologic cu 400000 - 800 000 U.I. penicilină. Periarticular se fac fricţiuni cu
tinctură de iod iar pe cale generală se administrează antibiotice retard.
Artrita carpieră a sugarilor
Boala apare ca o infecţie de focar în prima lună de viaţă, cauza
principală fiind inflamaţia septică a cordonului ombilical.
Traumatismele regiunii carpiene în timpul suptului reprezintă factorul
favorizant.
Simptomele sunt reprezentate de mărirea în volum a articulaţiei carpiene
care devine caldă şi dureroasă. În deplasare prezintă şchiopătură de gradul III,
uneori impotenţa funcţională cu imposibilitatea executării mişcărilor articulaţiei.
Starea generală a purcelului este afectată, stă mai mult culcat şi retras
pentru a-şi proteja articulaţia de loviturile produse de ceilalţi purcei.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor articulare apărute după
infecţia ombilicală.
Prognosticul este rezervat.
Tratamentul urmăreşte combaterea bolii primare ombilicale şi a celei
articulare. La nivelul ombilicului se recurge la drenarea colecţiilor, fricţiuni cu
tinctură de iod şi aspersarea spray-ului cu cloramfenicol. Artrita se tratează
utilizând salvocilinul, timp de 4-5 zile.

BOLI SPECIFICE MEMBRULUI PELVIN

Boala se caracterizează prin abducţia membrelor pelvine pecte limitele

fiziologice cu elongarea şi ruperea ligamentului capului femural, capsulei

30
articulare şi fibrelor musculaturii abductoare a coapsei.
Desmorexia coxo-femurală
Etiopatogenia acestei boli este asemănătoare cu cea de epifizioliză.
Producerea desmorexiei coxo-femurale este rezultatul acţiunii factorilor
fpiecanici asupra unui organism.
La porcinele cu desmorexie coxo-femurală se constată modificări de
formă la nivelul cavităţii acetabulare şi la capul femural. Cavitatea acetabulară
din rotundă devine ovală, datorită masei musculare mari.
Modificările de formă ale cavităţii acetabulare şi capului femural în
timpul alunecării determină o coaptare incompletă a elementelor articulare coxo-
femurale.
Ligamentul capsular coxo-femural prezintă sufuziuni şi deşirări în
porţiunea ventrală. Ligamentul capului femural este elongat sau prezintă deşirări
sau rupturi de fibre. Aceleaşi rupturi de fibre şi hemoragii au fost întâlnite şi la
ligamentul capsular coxo-femural, atât pe faţa ventrală cât şi pe cea dorsală.
Dismenorexia coxo-femurală, produce pagube importante. Apărând la
scroafele de reproducţie, duce la descompletarea efectivului matcă prin
sacrificare.
Simptomatologie. Se descriu două forme clinice: forma incipientă şi
forma avansată.
Forma incipientă se traduce prin mersul nesigur al animalului, care după
câţiva paşi execută abducţii anormale consecutiv alunecării. Din cauza
alunecărilor se produc întinderi şi rupturi musculare care generează durere şi
frică.
Apetitul este prezent şi starea generală nemodificată.
În forma avansată apare impotenţa funcţională, animalul adoptând
poziția „câinelui şezând”. Eforturile de sculare ale animalului suprasolicită
musculatura propulsoare.
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice.
Prognosticul este rezervat în forma incipientă şi grav în forma avansată.
Tratamentul se aplică numai în prima fază de evoluţie şi constă în
administrarea unei raţii echilibrate vitamino-mineral.
Administrarea intramusculară de tripedin timp de 6 zile.
Profilaxia este similară cu cea din epifizioliză.

Gonartrita acută supurativă

Afecţiunea se caracterizează prin inflamaţia acută supurativă a
articulaţiei grasetului. Apare consecutiv traumatismelor sau localizării
germenilor piogeni pe cale metastatica.
Simptomatologie. Inflamaţia flegmonoasă cuprinde toată articulaţia
grasetului care devine caldă şi dureroasă. Apariţia consecutiv traumatismului
este marcată de prezenţa plăgii articulare penetrante din care se scurge sinovie
purulentă.
Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice.

31
 Prognosticul este rezervat în infecţia recentă şi grav în panartrită din
cauza prezenţei meniscurilor articulare.
Tratamentul este similar cu cel din artrita traumatică deschisă. Local se
fac fricţiuni cu tinctură de iod iar pe fistule se introduc câte 5 ml. de ser
fiziologic în care s-au dizolvat 400.000 U.I. penicilină. Pe cale generală se
administrează antibiotice retard.

Artroza jaretului
Artroza jaretului sau artroza cronică deformantă a jaretului este o boală
degenerativă, frecventă la porcii graşi, care afectează diferite zone din
suprafeţele articulare ale oaselor tarsiene.
Etiopatogenie. La instalarea ei concură stabulaţia permanentă,
microtraumele generale de sistemul de întreţinere şi condiţiile explorare.
Ameliorarea porcilor a dus la obţinerea unor rase capabile, ca în timp
scurt, masa musculară să înregistreze o creştere rapidă, scheletul fiind obligat să
suporte o greutate mai mare.
Dezvoltarea exagerată a masei corporale se resimte asupra organelor de
susţinere.
Modificările morfopatologice suferite de articulaţiile se traduc printr-un
proces distructiv ce se termina cu distrugerea cartilajului articular și cu uzura
suprafeţelor osoase şi altul productiv cu producerea de osteofite şi exostoze.
Siptomatologie. Boala evoluează în două faze: - faza de debut,
corespunzătoare proceselor degenerative şi dominată de tulburări funcţionale şi
faza de anchiloză osoasă interstiţioasă şi osteofitoză periarticulară. Dacă
animalul este exploatat mai mult timp, treptat se observă apariţia deformării
articulare care se înregistrează mai bine la palpaţie. Acestea corespund cu
apariţia osteofitozei marginale. Mişcările pasive ale articulaţiei sunt mai
limitate, animalele deplasându-se cu dificultate.
Diagnosticul se precizează în faza a II - a când apar deformări articulare.
Animalul merge înţepenit, cu greutate în deplasare şi la sculare.
Prognosticul este defavorizabil întrucât boala are mers progresiv şi nu
beneficiază de tratament eficace.
Tratamentul este mai mult preventiv. Se vor înlătura toate cauzele care
contribuie la producerea artrozei jaretului.

32
 CONCLUZII

Lucrarea se adresează personalului veterinar practician care lucrează

direct cu suinele.
1. În lucrare sunt descrise toate părţile componente ale aparatului
locomotor astfel:
- sistemul osos
- artrologie
- mecanica musculară
2. Patologia este descrisă pe următoarele afecţiuni:
- medicale
- chirurgicale
- infecţioase.
3. Fiecare afecţiune patologică indiferent de matura ei este descrisă
amănunt şi prezentată după următorul plan:
- etiologie
- simptomatologie
- diagnostic
- pronostic
- tratament, și ce măsuri se impun pentru prevenirea acestor afecţiuni.
La baza lucrării stau cunoştinţele acumulate în decursul a 4 ani de studiu
şi de asemenea studierea unei vaste bibliografii de specialitate din disciplinele:
anatomie medicală
- chirurgie
- boli infecţioase
- igienă
- farmacologie.

33
 BIBLIOGRAFIE

1. Gheție V.; Paștea R.; Riga I. - Atlas de anatomie comparativă, 1954;

2. Paștea Eugeniu - Atlas practic de anatomie veterinară, 1979;
3. Vlăduțiu O. - patologia chirurgicală a animalelor domestice;
4. Adameșteanu I. - Tehnopatii la animalele domestice, 1975;
5. Adameșteanu I. - Simpozionul „Probleme actuale de patologie
chirurgicală în marile unități zootehnice”, 1977.
6. Burlan I. - Simpozion „Probleme actuale de patologie chirurgicală în
marile unități zootehnice”, 1977.
7. Burlan I. - Contribuții la studiul și profilaxia afecțiunilor aparatului
locomotor la porcine în sistemul de creștere intensă, 1978.
8. Căpățînă V. și colab. - Chirurgie veterinară, 1975;
9. Constantinescu Gh.; Moldovan M. - Simpozion „Probleme actuale de
patologie chirurgicală în marile unități zootehnice”, 1977;
10.Florescu Șt.; Vlăduțiu O. - Simpozionul „Boli de nutriție și
metabolism”, 1972;
11.Grigorescu I. și colab. - Patologia tineretului animal;
12.Grigorescu I. și colab. - Lucrări științifice, I.A. București, 1972;
13.Grigorescu I. și colab. - Simpozion „Boli e nutriție și metabolism”.
14.Ionescu Gh. și colab. - Lucrări științifice, I.A. seria Zootehnie
medicală veterinară,1978;
15.Moldovan M. și colab. - Simpozion „Probleme actuale de patologie
chirurgicală în marile zootehnice”, 1977.
16.Moraru Gh. - Revista de zootehnie și medicină veterinară, 1970;
17.Vaughan L.C. - Vet. Rec., 1971;
18.Vlăduțiu O.; Florescu Șt. - Simpozion „Boli de nutriție și
metabolism”, 1972;
19.Vlăduțiu O. și colab. - Lucrări științifice, I.A., seria C, 1972;
20.Vlăduțiu O și colab. - Revista de creșterea animalelor, 1975.

34