NURSING ÎN BOLI INFECȚIOASE

ANUL 2 AMG - CURSUL 1

ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU BOLI INFECȚIOASE

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Bolile infecțioase sunt boli provocate de: bacterii, virusuri, fungi sau paraziți.
Epidemiologia studiază cauzele și modul de răspândire ale acestora în mediul
extern. Bolile infecțioase se pot transmite pe diverse căi: de la om la om sau de la
animal la om. Astfel în practică, se vorbește adesea de boli infecto - contagioase.

 Factorii epidemiologici principali, sunt:

Sursa de infecție: reprezentată de organismele vii (om, animale, artropode) în care

pătrunde agentul patogen și se multiplică, eliminându-se pe diferite căi:

- secreții nazofaringiene și spută (în scarlatină, rujeolă, tuse convulsivă),

- vărsături,
- materii fecale (în hepatite tip A și E; febră tifoidă, dizenterie),
- urină (febră tifoidă),
- sânge (hepatita virală A, B, C, D, SIDA, malaria),
- secreții purulente (piodermită).

Animalele pot elimina germenii prin:

- dejecții (salmonella),
- urină (leptospire),
- salivă, sânge, carne, piele, lapte ( BK, unii streptococi și stafilococi).

1
Calea de transmitere:

a. Transmitere directă – se poate produce prin contact nemijlocit între

persoana receptivă și cel care elimină germeni sau prin contact direct cu
produsul infecțios (infecții produse prin sânge: SIDA, HBV).
b. Transmitere indirectă – se poate produce prin intermediul unor elemente din
mediul extern (apă, aer, sol, alimente, obiecte) sau prin agenții vectori
(muște, gândaci, purici, țânțari, căpușe).

Calea de transmitere a fost folosită drept criteriu pentru clasificarea bolilor

contagioase, astfel:

- boli transmise prin contact direct,

- boli aerogene,
- boli digestive
- boli transmise prin vectori.

Masa receptivă – se definește ca fiind totalitatea persoanelor dintr-o colectivitate,

care nu prezintă imunitate față de o anumită boală infecțioasă. Imunitatea
organismului poate fi:

- congenitală - prin naștere.

- dobândită - care poate fi naturală (ca urmare a unei îmbolnăviri) sau
artificială (creată prin vaccinare).

 Factorii epidemiologici secundari:

Factori naturali:

- meteoclimatici, casnici, geografici, telurici.

Factori economico-sociali:

- locuința, alimentația, condițiile de muncă,

- rozătoarele, marile calamități, cultura sanitară.

2
  Formele de manifestare ale proceselor epidemiologice:

Sporadicitatea – apariția unui număr redus de îmbolnăviri în populație.

Epidemia – izbucnirea aceleiași boli la un număr mai mare de persoane dintr-o

regiune și care au, cel puțin la început, o sursă comună de infecție (gripa, varicela,
tusea convulsivă, hepatita, dizenteria). După calea de transmitere epidemiile pot fi:

- hidrice (cu o creștere rapidă a numărului de cazuri),

- alimentare (cu izbucnire bruscă la toți consumatorii și sfârșit tot brusc),
- prin vectori,
- de contact - apar, în general, sub formă de cazuri sporadice (bolile cu
transmitere sexuală).

Endemia – este acea situație particulară în care o boală se află în mod permanent în
anumite teritorii (scarlatina, tusea convulsivă, hepatita).

Pandemia – boala infecțioasă care se extinde pe un teritoriu foarte mare (țară,

continent, toată lumea; ex: gripa, holera).

 Agenții infecțioși
 Bacterii:
o Coci (stafilococi, streptococi, pneumococi, gonococi, meningococi),
o Bacili (difteric, cărbunos, colibacili, Klebsiella, Proteus, piocianic,
tetanic),
o Spirili (leptospire, treponema pallidum).
o Microbacterii (bacilul koch).
 Virusuri: virusul hepatic, virusul rujeolic, virusul rabic, adenovirusuri
(gripal, HIV, poliomielitic).
 Ricketzi: tifosul exantematic, febra Q, febra butonoasă.
 Fungi (ciuperci): candida albicans.
 Protozoare: giardia,lamblia, tricomonas vaginalis, malaria, tripanosoma/bola
somnului, toxoplasma.
 Metazoare: trichineloza.

3
 2. PROFILAXIA ȘI COMBATERE BOLILOR INFECȚIOASE

A. Măsuri preventive față de sursa de infecție

a. Măsuri față de persoane:

 Depistarea și înregistrarea tuturor surselor de infecție – prin examinări

periodice,
 Educație pentru sănătate,
 Izolarea și tratarea bolnavilor, contacților și suspecților, în funcție de boală și
de posibilitățile de izolare la domiciliu,
 Pentru contacții direcți – carantină pe perioada maximă a incubației bolii.
 Carantina nu este obligatorie pentru toate bolile infecto-contagioase,
 În unele cazuri contacții pot fi protejați prin administrarea de medicamente,
antimicrobiene, antivirale prin sero-profilaxie, gamaglobuline, vaccinare.
 Anihilarea surselor de infecție (se pot steriliza purtătorii de streptococ
betahemolitic, de bacili difterici, de meningococi),
 În funcție de tipul infecției se vor folosi metode de dezinfecție a bolnavului:
nazofaringiană, gargarisme,
 Controlul medical periodic al personalului din sectorul alimentar, din
colectivitățile de copii, din sectorul de igienă comunală.

b. Măsuri față de animale:

 Sunt luate de medicii veterinari,

 Rozătoarele vor fi distruse,
 În cazul celorlalte animale, se procedează de la caz la caz: vaccinare,
deparazitare sau sacrificarea animalului (în caz de turbare).

B. Măsuri față de căile de transmitere

Se folosesc :

 Metode de dezinfecție mecanică (spălare, aspirare mecanică a prafului,

filtrare, ultrasunete).

4
  Metode de dezinfecție fizice și chimice și sterilizare (căldură, antiseptice sau
dezinfectante),
 Prin dezinsecție și deratizare.

a. Măsuri față de calea aerogenă:

 Aerisirea repetată (pentru reducerea microbilor),

 Metode de dezinfecție a aerului:
o expunere la soare și lumină; raze ultraviolete,
o aerosoli cu diferite substanțe bactericide;
o dezinfecții periodice cu vapori de formol,
o măsuri de împiedicare a ridicării prafului în aer (aspirator sau mătură
umedă),
o controlul strănutului, tusei (picăturile Pflugge),
o spălarea pardoselilor, pereților și mobilierului cu substanțe
dezinfectante.
o măsuri de antisepsie faringiană,
o evitarea aglomerărilor de bolnavi în saloanele de spital,
o respectarea circuitelor funcționale (septice și aseptice).

b. Măsuri față de calea digestivă:

 Igiena personală – spălatul pe mâini

 Evitarea contaminării apei din fântâni și conductele de apă potabilă.
 Protecția și dezinfecția apei, canalizare corespunzătoare,
 Interzicerea folosirii apei de râu.
 Controlul bacteriologic periodic (coproculturi), la personalul care lucrează la
instalațiile centrale de apă, în industrie sau în comerțul alimentar, în
instituțiile de copii.
 În caz de epidemii, se va bea și se va folosi la spălatul alimentelor numai apă
fiartă și răcită.
 Colectarea și îndepărtarea corectă și igienică a resturilor alimentare.
 Dezinfecția prin metode obișnuite și cu ajutorul insecticidelor,
 Stropirea cu soluții de cloramină a wc-lor, pereților, bucătăriilor, lăzilor de
gunoi și alte locuri unde se adună muștele.

5
c. Măsuri față de vectori:

 Distrugerea vectorilor (muște, gândaci de bucătărie, ploșnițe, țânțari,

păduchi, căpușe) prin dezinsecție, deparazitare și a rozătoarelor prin
deratizare. Se utilizează:
o insecticide de contact cu efect imediat,
o insecticide cu acțiune remanentă (săptămâni, luni),
o insecticide de șoc (Baygon),
o raticide (pentru distrugerea rozătoarelor),
o curse și capcane.

 Măsuri igienico-sanitare: igiena personală a locuințelor, igiena alimentară,

(pentru suprimarea condițiilor favorabile de dezvoltare a vectorilor).

C. Măsuri pentru protecția masei receptive

Măsurile au drept obiectiv principal creșterea rezistenței organismului, care poate

fi obținută prin:

 Profilaxie specifică:
o Imunizare activă (profilaxie prin vaccinare: BCG (bacilul Calmete
Guerin), v. antidifteric, v. antipertusis, v. antirujeolic, v. antihepatic
B). Acestă imunizare este de durată.
o Imunizare pasivă (administrare de seruri, imunoglobuline care conțin
anticorpi specifici gata formați). Această imunizare conferă o
protecție imediată, dar de scurtă durată.

 Profilaxie nespecifică:
Chimioprofilaxie (administrarea de antibiotice/chimioterapice).
o se realizează prin cura de aer, apă, soare, vitaminoterapie și
administrarea de microelemente ( Ca, Mg, K).
o metoda trebuie utilizată cu mult discernământ, deoarece prezintă unele
pericole, cum ar fi: selectarea unor germeni rezistenți, producerea de
efecte secundare alergice, toxice, ale antibioticelor respective.
6
 EXAMENE DE LABORATOR

Examenul bacteriologic - Punerea în evidență a agentului patogen se face din

diferite produse:

- din sânge,
- din produse patologice: secreții (spută, secreție faringiană, secreție
uretrală); exudate (pleural, articular; puroi.
- din produse de eliminare a organismului: fecale, urină, vărsături.

Frotiu - agentul cauzal poate fi pus în evidență prin examen direct la microscop
prin frotiu din materialul recoltat.

Culturi – însămânțarea produsului pe mediul de cultură: hemocultură, urocultură,

coprocultură, bilicultură, medulocultură (măduvă osoasă).

Inoculare – pe animale de laborator (șoareci, șobolani, cobai, iepuri), când agentul

patogen nu poate fi identificat nici prin frotiu, nici prin culturi. Astfel, se poate
preciza diagnosticul în urma necropsiei.

Examenul serologic - Punerea în evidență a anticorpilor specifici din serul

bolnavului se face prin:

 Reacții de aglutinare (Widal în febra tifoidă, Weil-Felix în tifosul

exantematic),
 Reacții de precipitare
 Reacții de neutralizare, hemaglutinare (r. Hirst – în viroze),
 Reacții de fixare a complementului (sifilis),
 Metode imunoenzimatice: ELISA, RIA.

Alte reacții de imunitate - Anticorpii mai pot fi puși în evidență și din diferite
umori, ca: LCR, lichid pleural, lichid articular, urină, fecale și piele.

7
Reacții cutanate:

 Reacția Schick – pentru determinarea receptivității față de difterie.

 Reacția Dick - pentru determinarea receptivității față de scarlatină.
 Reacția Schultz - Chariton – pentru punerea diagnosticului de scarlatină.
 Intradermoreacția Mantoux – pentru diagnosticul tulerculozei, se face cu
tuberculină purificată PPD.

Analize complementare - Examene curente:

- VSH, Glicemie,
- Uree sanguină,
- Examenul urinei,
- Examen coprologic
- Examenul LCR,
- EKG.
- Probe funcționale hepatice,
- Examenul radiologic.