Zanoschi Adrian Gabriel, Grupa 53, Seria E , Anul IV

Infectiile nosocomiale
Infecțiile contractate în spital reprezintă o complicație serioasă,
o problemă importantă de sănătate publică, destul de des întâlnită
pe întreg globul. Infecțiile nosocomiale sunt infecții dobândite în
spitale și/sau în alte servicii de asistență medicală, inclusiv clinici
ambulatorii și centre de îngrijire pe termen lung, cum ar fi casele de
îngrijire medicală și serviciile de recuperare medicală. IN nu sunt
prezente în faza activă sau de incubație la momentul internării.
Infecțiile contractate în spital sau în alte unități de îngrijire a
sănătății de către personalul medical sau vizitatori pot, de
asemenea, să fie considerate infecții nosocomiale. Termenul
„nosocomial“ vine de la cuvintele grecești: „nosus“ =“boală“ și
„komeion“ = „a avea grija de“.

Cauzele infectiilor nosocomiale

Pacienții sunt expuși în timpul spitalizării la o varietate de
microorganisme, de obicei cu un pattern crescut de rezistență la
agenții antimicrobieni și care se răspândesc foarte ușor în
organismul uman.
Agenții patogeni responsabili pentru IN variază în funcție de
patologia pacientului, de tipurile de servicii medicale, dar și de la
țară la țară. Ei pot fi de natură bacteriană, virală sau fungică.
Bacteriile sunt agenții patogeni cei mai comuni care determină
infecții nosocomiale. Acestea pot fi:

 Bacterii comensale – prezente în flora microbiană normală a

organismului uman. Flora bacteriană comensală joacă un rol
important protector – prin împiedicarea colonizării de către
microorganismele patogene. Unele dintre aceste bacterii
comensale pot provoca infecții în cazul afectării mijloacelor de
 apărare imunitară a organismului. Ex.: stafilococii cutanați
coagulazo-negativi pot cauza infecții la nivelul cateterului
vascular; Escherichia coli, prezent în intestine, este agentul cel
mai frecvent al infecției urinare.
 Bacterii patogene, înzestrate cu o virulență mai mare, pot
determina infecții, indiferent de statusul imun al organismului.
De exemplu:
 Bacilii anaerobi gram-
pozitivi: Clostridium perfringens cauzează gangrene.
 Bacterii gram-pozitive: Staphylococcus aureus (bacterie care
colonizează pielea și nasul pacientului și al personalului din
spital) poate cauza o diversitate de infecții – pulmonare,
osoase, cardiace, sanguine și, foarte frecvent, este rezistent la
antibiotice; streptococii beta-hemolitici de grup A sunt prin
excelență agenți patogeni ai organismului uman.
 Bacteriile gram-negative: enterobacteriile (ex.: Escherichia
coli, Klebsiella, Proteus, Enterobacter, Serratia marcescens) pot
coloniza anumite situsuri (situsul de inserție al unui cateter, al
unei canule sau sonde urinare) atunci când mijloacele de
apărare ale organismului sunt scăzute, putând provoca infecții
grave (infecții ale plăgilor operatorii, infecții pulmonare,
bacteriemie, infecții peritoneale etc.). De asemenea, aceste
bacterii pot prezenta rezistențe foarte înalte la
antibiotice. Pseudomonas spp., izolate adesea din apă și alte
medii umede, cu rezistență foarte crescută la antibiotice, sunt
printre microorganismele cele mai des întâlnite în etiologia IN.
 Alte bacterii care prezintă un risc crescut pentru infecțiile
intraspitalicești sunt: Legionella – poate cauza pneumopatii,
sporadice sau endemice, prin inhalarea aerosolilor din apa
contaminată (aer condiționat, duș, terapie cu
aerosoli); Streptococcus spp., Haemophilus influenzae,
Neisseria meningitidis etc.
 Virusurile. Numeroase virusuri pot cauza
infecții nosocomiale: virusurile hepatitelor B și C (prin
transfuzii, dializă, injecții, endoscopie, tratamente
stomatologice etc.); rotavirus și enterovirusuri (transmise pe
cale fecal-orală, mâini murdare); de asemenea, mai pot fi
implicați: virusul sincițial respirator, citomegalovirusul, HIV,
virusul Ebola, virusuri gripale, virusuri herpetice etc.
 Paraziții și fungii.
Rezervoarele de transmitere a infectiilor nosocomiale
Agenții infecțioși care cauzează IN pot proveni din surse diferite:

 Sursele endogene sunt reprezentate de situsurile

organismului uman, normal colonizate de microorganisme. Ex.:
nazofaringele, tractul gastrointestinal, tractul genito-urinar.
 Sursele exogene includ alți pacienți infectați, vizitatorii,
personalul medical. Bacteriile se transmit de la o altă
persoană/ alt pacient la alți pacienți în mai multe moduri:
 Prin contact direct între pacienți (mâini murdare, picături de
salivă, secreții nazale și/sau faringiene, sau alte lichide
biologice).
 Prin personalul medical, care poate fi purtător temporar sau
permanent al unor microorganisme patogene.
 Prin obiecte sau substanțe recent contaminate (material
medical, îmbrăcăminte etc.) de către alte surse umane (prin
mâinile contaminate ale pacienților, personalului medical sau
vizitatorilor).
 Prin contactul cu microorganisme care supraviețuiesc în mediul
spitalicesc: bacterii precum Pseudomonas, Acinetobacter,
Mycobacterium pot supraviețui în apă, în mediile umede, în
lenjerie și chiar în produsele dezinfectante sau în cele care, în
mod normal, trebuie să fie sterile, ca și în alimente; în
particulele de praf, ca și în picăturile Flugge, emise prin tuse
sau strănut, bacteriile pot supraviețui în aer timp de mai multe
ore, putând fi inhalate de pacienți.

Prevenirea infecțiilor nosocomiale:

Pentru diminuarea apariției IN trebuie respectate câteva

reguli simple, de exemplu:

 Instruirea personalului medical și un comportament mai bun al

acestuia (mai ales al medicilor, care trebuie să fie un exemplu
pentru toți ceilați), dar și al pacienților.
 Spații și condiții corespunzătoare pentru o bună igienă a
personalului și pacienților (săli de baie, dușuri, spălarea
frecventă a mâinilor, dezinfecția cu soluții antiseptice și pe
bază de apă și alcool pentru diminuarea riscului de transmitere
a IN prin intermediul mâinilor).
 Condiții de izolare a pacienților (pentru cei cu risc crescut la
infecții – vârstnicii, prematurii și copiii foarte mici,
imunosupresații etc.; pentru cei bolnavi sau susceptibili de o
boală infecțioasă; pentru cei suspectați a fi purtători ai unor
bacterii multirezistente la antibiotice; pentru pacienții cu
tuberculoză etc.).
 Utilizarea judicioasă a antibioticelor și supravegherea continuă
a rezistenței la antibiotice a agenților patogeni.
 Limitarea sau chiar renunțarea la manevrele și tratamentele
care pot favoriza apariția IN. Ex.: sondajul urinar, utilizarea
antibioticelor cu spectru larg și pe perioade lungi etc.
 Supravegherea serviciilor tehnice (spălătorie, bucătărie,
ventilație, diverse conducte).
 Constituirea unui comitet pentru combaterea și prevenirea IN,
cu un rol central în cooperarea multidisciplinară (administrație,
medic, epidemiolog, microbiolog, farmacist, asistenți și
personal de îngrijire) și în schimbul de informații.
 Instituirea unui program de supraveghere epidemiologică, cu
declarare regulată a IN.