Infectiile nasocomiale

Infectiile nosocomiale sunt infeciile contractate n spital sau alte uniti sanitare, si se
refer la orice boal datorat microorganismelor, boal ce poate fi recunoscut clinic sau
microbiologic, care afecteaz fie bolnavul, datorit internrii lui n spital sau ngrijirilor
primite, fie ca pacient spitalizat sau n tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorit
activitilor sale.
-reflect schimbrile din ecosistemul uman:
-abuz de antibiotice, neglijarea igienei,
-perturbarea raporturilor dintre agenii patogeni,
-grupuri mari de imunosupresai.
Incidenta este in crestere peste tot in lume, cauzele sunt comune dar si diferite, in raport
cu gradul de dezvoltare a unei tari sau regiuni.
Teoretic, orice agent patogen din lumea virusurilor, bacteriilor, parazitilor sau micetelor, pot
produce infectie nozocomiala, in functie de:
- conditiile generale dintr-o unitate medico-sanitara,
- natura gazdelor umane,
-particularitatile agentilor patogeni circulanti,
-specificul prestatiilor efectuate,
-situatia din populatia generala, etc.
In mod frecvent cele mai grave IN sunt cauzate de agenti patogeni cu rezistenta mare in
mediu, iar pentru unele bacterii, aceasta se caracterizeaza prin plurirezistenta la antibiotice
(stafilococi, E.coli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Yersinia,
Campylobacter). La acestea se adauga virusurile hepatitice, HIV, virusurile cu poarta de
intrare la nivelul cailor respiratorii, micete, paraziti etc.
Formele clinice cele mai frecvente de infectii nasocomiale sunt:
-infectiile urinare, infectii de cateter
-pneumonii
-infectiile plagilor operatorii.
Masurile preventionale generale includ:
-preocupari pentru ca proiectarea si realizarea constructiilor pentru asistenta medico-sanitara
sa dispuna de circuite multiple si alte facilitati care sa evite diseminarea agentilor patogeni
- aisgurarea unei igienizari zilnice corecte, decontaminare, dezinsectie si deratizare
periodica
- folosirea corecta a circuitelor pentru persoane si materiale
- reglementarea accesului vizitatorilor
- asigurarea unor operatiuni corecte de pregatire si efectuarea sterilizarii instrumentarului si
a altor materiale
- pastrarea in rezerva a unor antibiotice cu spectru larg pentru interventia de urgenta in caz
de infectia nosocomiala produsa de agenti rezistenti la antibioticele utilizate.
Combaterea
In cazul aparitiei unei imbolnaviri de tip nosocomial se va efectua, cu caracter de urgenta:
-ancheta epidemiologica, interventii epidemiologice, clinice si cu laboratorul pentru
depistarea si izolarea bolnavilor;
-se vor institui masuri de protectie a celorlalti bolnavi, mai ales cei cu risc;
-se suspenda internarile;
-se desfasoara investigatii complexe pentru depistarea si corijarea cauzelor care au
determinat imbolnavirile;

-se suspenda total sau partial, pe termene variate, activitatea serviciului, timp in care se vor
efectua renovari si reprofilari;
-in cazul repetarii unor episoade epidemice, unitatea poate fi desfiintata;
-educatia si instruirea personalului medico-sanitar va completa procesul de combatere.

Infectia nasocomiala a tractului urinar

Infectiile tractului urinar sunt cele mai frecvente infectii nasocomiale. Din fericire aceste
infectii sunt cel mai usor de tratat, avand cele mai putine consecinte nefaste pentru pacient.
A fost demonstrata prezenta a cel putin 4 factori de risc care concura la aparitia infectiilor
urinare la pacientii spitalizati: sexul femnin, cateterismul urinar prelungit, absenta unei
chimioterapii adecvate administrate sistematic si prezenta unei erori in supravegherea
corespunzatoare a cateterului urinar. S-a constatat ca, frecventa infectiilor urinare la
pacientii cu sonda urinara, mentinuta cel putin timp de 5 zile, a scazut simtitor atunci cand
s-a recurs la utilizarea unui tratament cu antibiotice. Prelungirea timpului de utilizare a unui
cateter urinar v-a conduce la cresterea semnificativa a riscului de infectie chiar si in prezenta
unei terapii adecvate cu antibiotice orale sau sistematice.
Patogeneza infectiilor urinare este diferita pentru barbati si femei. In cazul femeilor,
mecanismul infectios implica colonizarea periuretrala cu microorganisme provenite din
flora fecala, urmate de ascensionarea acestora pe cateter, pana la nivelul vezicii urinare;
mecanismul este asemanator cu cel declansat in cazul femeilor care nu au sonda urinara,
bacteriile ascensionand foarte usor pe uretra scurta de numai cativa centimetri. Raportat la
acest mecanism patogen, contaminarea periuretrala nu poate fi demonstrata in cazul
barbatilor, majoritatea infectiilor aparute la acesti pacienti, se datoreaza ascensionarii
patogenilor, intraluminal, spre vezica urinara. Speciile Proteus si Pseudomonas faciliteaza
dezvoltarea unui biofilm in lungul lumenului cateterului urinar, care formeaza mici cruste ce
vor impiedica evacuarea urinei la nivelul vezicii- factor suplimentar de risc care faciliteaza
aparitia infectiilor urinare.
Infectia tractului urinar reprezinta o infectie nasocomiala destul de frecvent raportata in
cadrul unitatilor spitalicesti. Dezvoltarea unui status febril, la un pacient cu cateter urinar, va
fi urmata de analiza tuturor cauzelor posibile de infectie, nu doar a cauzelor urinare. De
obicei, un pacient cu infectie a tractului urinar sau pielonefrita va prezenta febra, disurie
(mictiuni dureroase), polakiurie (mictiuni frecvente), leucocitoza (cresterea numarului de
leucocite din sangele circulant), durere in flanc sau in unghiul costovertebral. In astfel de
situatii se impune controlul functiei urinare; se va proceda la analiza urinii prelevade din
prima mictiune- sumarul de urina si se va cerceta cu atentie sedimentul urinar, in vederea
stabilirii numarului de leucocite si celule epiteliale descuamate ca urmare a prezentei unei
infectii de-a lungul tractului urinar.

Bibliografie:
1. www.sfatulmedicului.ro