INFECŢIILE NOSOCOMIALE ÎN CHIRURGIA

CARDIACĂ PEDIATRICĂ
 

As. Med. Torok Adriana

ETIOLOGIE – TRANSMITERE - PREVENŢIE
 Infectiile nosocomiale reprezinta infectii dobandite in
spital in urma unor manevre de investigatie, a unor manevre
terapeutice sau din cauza mediului spitalicesc.
Termenul de infectie nosocomiala deriva din cuvantul
nosocomea care in greaca veche semnifica locul unde sunt
adunati si ingrijiti cei suferinzi, iar in greaca moderna prin
nosocomeion se defineste spitalul.
Este important a se deosebi infectiile nosocomiale de
infectiile dobandite in afara mediului spitalicesc. Astfel o
infectie nosocomiala dovedita semnifica existenta dovezii ca
infectia nu era prezenta la momentul internarii.
 Nu se considera infectii nosocomiale:
-infectia asociata cu o complicatie
-extinderea a unei infectii prezente la internare, daca nu s-a
schimbat agentul cauzator sau daca semnele nu arata o noua
infectie
-infectia transplacentara la nou-nascut care devine evidenta la
scurt timp dupa nastere
Infectiile nosocomiale neonatale sunt infectii ce apar dupa
trei zile de la nastere.
Incidenta variaza intre 2-10 % in functie de unitatea
spitaliceasca. Cea mai mare rata a infectiilor o au sectiile de
terapie intensiva.
 CARE SUNT FACTORII DE RISC?
 1.Factori intrinseci, care tin de gazda:
-depresia sistemului imunitar  
-scaderea protectiei barierelor naturale,
cum sunt tegumentele sau mucoasele
-dezvoltarea florei endogene
-varsta de gestatie  -alimentatia parenterala
-severitatea bolii
-anomalii congenitale
-boala pulmonara cronica
2.Factori extrinseci:
-utilizarea materialelor dispozabile de
investigatie: electrod pe scalp, catetere
arteriale ombilicale, ventilatie mecanica
-transfuzii cu produse de sange
-ingrijirea respiratorie
-laptele de mama
-mediu inconjurator: aglomerarea
paturilor in salon
-durata prelungita de spitalizare
-contaminarea echipamentului
 In ceea ce priveste nou-nascutul, cel mai mare risc de infectie nosocomiala o
are:
-prematurul, in special cel cu prematuritate extrema
-nou-nascutul cu traumatism la nastere ce necesita terapie intensiva ulterioara
-nou-nascutul cu alta patologie ce urmeaza terapie intensiva prelungita
-nou-nascutul cu varsta gestationala mica
Varsta de gestatie si greutatea la nastere sunt cei mai importanti factori de
risc pentru infectiile nosocomiale, din cauza depresiei functiei sistemului
imunitar.
Nou-nascutul este in mod particular vulnerabil la colonizarea cu bacterii
de pe suprafata tegumentelor si mucoaselor, deoarece nu are o flora
protectoare ca si copilul mare.
Laptele de mama poate fi un vehicul de infectie, astfel incat acesta trebuie
pasteurizat la 62.5?C, pentru 30 de minute si testat bacteriologic, inainte de
administrare, pentru evitarea prezentei bacililor Gram negativi, stafilococului
auriu , streptococului alfa si beta hemolitic.
CARE SUNT SURSELE DE INFECTIE?
 
 Sursele de infectie cele mai des intalnite sunt:

1.Din afara spitalului-familia, vizitatorii

2.Din spital:
-mainile nespalate corect sau cu supuratii ( aproximativ 20% din personalul
medical este purtator de stafilococ auriu)
-purtatorii de germeni patogeni ( personalul medical sau mama)
-nou-nascutii bolnavi
-solutiile terapeutice dezinfectante contaminate
-echipamentul medical
-umidificatoare
-ventilatoare
-produse de sange
-lapte de mama
 CUM SE POT TRANSMITE INFECTIILE NOSOCOMIALE?
 

 Infectiile nosocomiale se pot transmite :

1.aerogen- pentru virusul sincitial respirator, stafilococul

patogen, Gram negativi,streptococ
2.digestiv- pe cale fecal-orala pentru enterovirusuri,
rotavirusuri, E.coli enteropatogen
3.prin contact direct cu sursa de infectie (mainile personalului
medical) 
4.vascular- perfuzii, cateterizari venoase, arteriale sau capilare.
 CE ETIOLOGIE AU INFECTIILE NOSOCOMIALE?
 
 Etiologia infectiilor nosocomiale poate fi:

-bacteriana: bacterii conditionat patogene ca S.aureus, germeni Gram

negativi, E.coli, Enterobacter, Klebsilla, Acinetobacter, Serratia,
Proteus, Pseudomonas, H. influenzae, Listeria monocytogenes;
bacterii inalt patogene ca Salmonella, Shigella, E.coli enteropatogen,
sau bacterii accidental patogene ca S.epidermidis
-virala: virusuri hepatitice, adenovirusuri, enterovirusuri, virusul
sincitial respirator, rotavirusuri
-micotica: Candida, Aspergillus niger
Infectiile nosocomiale se pot manifesta fie localizat, asa cum se
intampla cel mai frecvent, sau se pot generaliza.
 CUM SE PREVIN INFECTIILE NOSOCOMIALE?
 
 Strategiile de prevenire a infectiilor nosocomiale necesita eforturi tehnic-
organizatorice si economice. Conceptul de profilaxie a infectiilor nosocomiale
trebuie bine inteles atat de personalul medical cat si de bolnavi si de vizitatori.
Se au in vedere urmatoarele elemente:
-precizarea diagnosticului de infectie nosocomiala, a tratamentului si a
masurilor de combatere
-medicul ce constata infectia nosocomiala consemneaza acest lucru in foaia de
observatie, indica investigatiile de laborator necesare , recomanda masurile
potrivite de profilaxie si tratament.
-asigurarea conditiilor pentru efectuarea corecta a sterilizarii 
-asigurarea conditiilor igienico-sanitare si efectuarea dezinfectiilor profilactice
-stabilirea circuitelor functionale: circuitul bolnavilor, circuitul vizitatorilor,
circuitul personalului
 Cele mai importante metode de prevenire a infectiilor nosocomiale, ce pot fi utile atat
personalului medical cat si vizitatorilor, sunt:

 1.Spalarea mainilor: este una din cele mai importante metode de prevenire a infectiilor
nosocomiale. Este recomandat sa se spele mainile la intrarea in sectii, spalarea sa se
efectueze cu apa si sapun. Spumele de tip antiseptic si servetele impregnate cu solutie
antiseptica nu trebuie folosite niciodata ca substituiente pentru spalarea standard cu apa si
sapun, ci mai degraba ca ajutatoare pentru spalare. De asemenea, sapunul folosit pentru
spalarea mainilor trebuie sa aiba o componenta antimicrobiana.

2.Manusile trebuie purtate in cazul contactului direct cu sangele sau alte fluide ale
organismului sau in cazul manoperelor chirurgicale si trebuie schimbate de la un pacient la
altul.

 3.Folosirea echipamentelor de protectie: halate, bonete, masti. Purtarea halatelor este

indicata in cazul contactului cu sangele sau alte fluide ale organismului, la nou-nascutii
izolati, in cazul prezentei infectiilor cu microorganisme care sunt considerate a fi transmise
prin contact direct.

4. Materiale consumabile de unica folosinta

 5. Echipamente medicale: echipamentele se folosesc pentru un singur caz, apoi se
dezinfecteaza sau sterilizeaza pentru urmatorul caz. 

6. Supravegherea personalului: triajul starii de sanatate a personalului medical,

interzicerea accesului in sectie a persoanelor cu infectii respiratorii, cutanate,
enterocolotice, leziuni herpetice orale sau genitale, zona zoster, boli transmisibile (
hepatita , TBC activa, HIV). Acestia nu trebuie sa vina in contact cu copii sau cu
noi-nascutii atat timp cat sunt infectati. Imunizarile antigripale anuale sunt
administrate personalului de ingrijire dar si gravidelor.

7. Izolarea: doar un numar mic de infectii impun precautii din punct de vedere al
contactului direct- infectiile varicelice necesita o camera izolata cu ventilatie cu
presiune negativa. Multe alte infectii necesita o izolare de contact care poate fi
realizata prin separarea fizic, de tip paravan.

8. Supravegherea sectorului: un program de supraveghere poate fi o componenta

importanta de prevenire a infectiilor. Supravegherea se face in cele mai multe spitale
prin investigatii bacteriologice ale personalului, cat si prin controlul suprafetelor.
  
Asepsia si Antisepsia
 
INTRODUCERE
 Organismul uman se gaseste permanent intr-un mediu ambient in care
isi duc existenta o multitudine de microorganisme. Pentru mentinerea
starii de sanatate, organismul uman este intr-o continua lupta cu aceste
microorganisme, lupta care, in majoritatea cazurilor, nu este sesizata (ca
expresie a sistemului imun de aparare), ajungandu-se astfel la un
echilibru. Acest echilibru poate fi perturbat fie prin scaderea
mecanismelor de aparare ale morganismului, fie prin cresterea
agresivitatii microorganismelor, in ambele cazuri ajungandu-se in final
la starea de sepsa (de infectie) a organismului.
 In conditiile unui act medical (in special interventii chirurgicale) suntem
nevoiti sa aplicam o serie de masuri menite sa intareasca bariera dintre
mediul inconjurataor si organismul uman. Acest lucru se poate realiza
prin aplicarea metodelor de asepsie si antisepsie, ce fac parte din grupa
metodelor prin care se realizeaza dezinfectia.
 1. CURĂŢENIA este metoda de decontaminare care asigură
îndepărtarea microorganismelor de pe suprafeţe, obiecte sau
tegumente, odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor
organice.Aplicarea corectă a metodelor de curăţenie a
suprafeţelor, obiectelor şi echipamentelor poate realiza o
decontaminare de 95-98%, foarte apropiată de cea obţinută
prin dezinfecţie. Prin activitatea de curăţenie se acţionează
asupra tuturor microorganismelor. Nu înlocuieşte dezinfecţia
ci o completează crescând nivelul de decontaminare până la
99,9%.
2. DEZINFECTIA este procesul prin care sunt distruse cele
mai multe, sau toate microorganismele patogene (în proporţie
de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni,. de pe obiectele
din mediul inert.Dezinfecţia se aplică în cazurile în care
curăţenia nu elimină riscurile de răspândire a infecţiei, iar
sterilizarea nu este necesară.
3. ANTISEPSIA reprezinta totalitatea mijloacelor prin
care se urmareste distrugerea germenilor patogeni
prezenti intr-o plaga, in mediu sau tegumente, fiind o
metoda CURATIVA.
4. ASEPSIA reprezinta ansamblul de masuri prin care se
impiedica contactul germenilor cu plaga operatorie; este
o metoda PROFILACTICA, fiind definita cel mai bine
prin STERILIZARE.
I. CURATENIA - METODE GENERALE DE EFECTUARE.

1. CURATENIA - METODE GENERALE DE EFECTUARE.

Cuprinde:
 Spălarea,
 Ştergerea,
 Aspirarea,
 Perierea.
  1. Prin spălare sunt îndepărtate, prin udare, concomitent cu procedurile
mecanice, pulberile şi substanţele organice. Puterea de spălare depinde de
capacitatea de udare. Spălarea se realizează prin folosirea de apă caldă şi
substanţe tensioactive. Apa caldă, la 35 – 45 C, are o putere de spălare
superioară apei reci, deoarece are o putere mai mare de emulsionare şi
dizolvare.
 2. Prin ştergerea umedă a suprafeţelor (ex.: lambriuri, mobilier) se realizează
îndepărtarea microorganismelor. Se practică pentru întreţinerea curăţeniei în
intervalele dintre spălări.  
 3. Aspirarea. Curăţenia prin aspirare este recomandabilă numai cu
aspiratoare cu proces umed, a căror construcţie permite curăţarea şi
dezinfecţia lor şi menţinerea uscată după utilizare.
 
 4. Metode combinate. Pentru curăţenia pavimentelor şi a mochetelor (este
recomandată limitarea utilizării lor în spaţiile unităţilor sanitare) pot fi
utilizate aparate care realizează spălarea şi aspirarea umedă.
 
 5. Alte metode de curăţenie. În anumite cazuri se pot utiliza măturatul sau
periatul umed, metode care au eficacitate redusă. Nu se recomandă
măturatul uscat, sau scuturatul, în încăperi, locuri circulate sau aglomerate.

 6. Curăţenia şi dezinfecţia în încăperi trebuie întotdeauna asociate cu

aerisirea.
Curăţenia se practică în mod obişnuit ca metodă de decontaminare
profilactică; în bolile infecţioase cu transmitere aeriană (ex.: rubeolă,
rujeolă, varicelă etc.) aerisirea este singura metodă de decontaminare
necesară în focar.
 PRODUSE UTILIZATE ÎN PROCESUL DE EFECTUARE A CURĂŢENIEI

1. SĂPUNURI
 Săpun tare: întreţinerea suprafeţelor cu ceramică, ulei, oţel inoxidabil.
 Săpun moale (săpun negru): curăţare grosieră (ex.: paviment mozaicat, gresie).
 
2. DETERGENŢI
 Detergenţi neutri sau detergenţi lichizi universali pentru: mobilier, paviment,
veselă şi spălarea manuală a textilelor.
 Detergenţi alcalini sau “decapanţi”. În funcţie de diluţie: spălarea zilnică a
pavimentelor sau / şi decaparea pavimentului placat (întreţinere de fond), înainte
de aplicarea unui nou tratament.
 Detergenţi acizi sau “detartranţi”: curăţarea materialelor cu depuneri de piatră:
ceramică, pavimente placate cu materiale care suportă acizi, sticlărie de laborator,
bazine, bazinete, urinare.
Detartranţi “tamponaţi “ utilizaţi pentru: robinete, baterii, chiuvete inox, alte
articole inox.
 Detergenti-dezinfectantii sau detergentii cationici sunt produse a caror
II. DEZINFECŢIA

2. DEZINFECŢIA PRIN MIJLOACE FIZICE

 Dezinfecţia prin căldură
  Căldura uscată: flambarea şi incinerarea.

 1 Flambarea este utilizată în laborator; flambarea

instrumentelor medico-chirurgicale în recipiente cu alcool este
interzisă - fiind ineficace!
 2. Incinerarea se utilizează pentru obiecte contaminate, fără
valoare şi pentru deşeuri cu potenţial contaminant, septice, de la
săli de operaţie şi săli de tratamente, pentru piese anatomice
rezultate din intervenţii chirurgicale, pentru cadavrele animalelor
de laborator.
 Căldura umedă: pasteurizare şi fierbere
 3. Pasteurizarea: este o metodă de dezinfecţie a lichidelor,
la temperaturi cuprinse între 55 - 95C. După expunere, de
durată variabilă în funcţie de rezistenţa germenilor, sunt
distruse 90 – 95% din microorganismele patogene.

 4. Dezinfecţia prin spălare la temperatura de 60 - 95C

(dezinfecţie termică) este un proces complex la care, pe
lângă acţiunea căldurii umede, se adaugă şi acţiunea
detergenţilor sau a altor substanţe, cât şi acţiunea mecanică
de spălare. Acest procedeu se foloseşte la spălarea şi
dezinfecţia lenjeriei, veselei, sticlăriei de laborator,
instrumentarului.
 5. Fierberea în apă la temperatura de 100C sau utilizarea
aburului de 100C realizează distrugerea în decurs de 10-20
minute a formelor vegetative ale microorganismelor patogene,
precum şi a unor forme sporulate mai puţin rezistente la
temperaturi ridicate.
 Fierberea alimentelor este una din metodele curente de prevenire
a bolilor transmisibile cu poartă de intrare digestivă. În anumite
cazuri, pentru prevenirea acestor boli, apa de băut se consumă
fiartă, răcită şi aerată.
 Fierberea la temperaturi între 100 - 110C se poate obţine prin
adaosul unor substanţe care ridică punctul de fierbere (ex.
adaosul de carbonat de sodiu, pentru fierberea lenjeriei).
 Dezinfecţia prin căldură umedă, cu fierul de călcat, completează
decontaminarea lenjeriei, distrugerea formelor vegetative a
bacteriilor, în 5 - 10 secunde şi a sporilor, în 50 secunde.
 
 Dezinfecţia cu raze ultraviolete

 Indicaţii: dezinfecţia suprafeţelor netede şi aerului în boxe de laborator,

săli de operaţii, alte spaţii închise, pentru completarea măsurilor de
curăţenie şi dezinfecţie chimică.
Condiţii de eficacitate:
 1. Condiţii generale: utilizarea doar a lămpilor destinate dezinfecţiei;
lămpile destinate dezinfecţiei pot fi fixe sau mobile, cu tuburi de UV între
15 şi 30 W, prevăzute să funcţioneze în absenţa omului (cu radiaţie
directă) sau în prezenţa omului (cu radiaţie indirectă, ecranată şi fără
emisie de ozon).
 2. Condiţii speciale, pentru dezinfecţia suprafeţelor:
 se utilizează aparate cu radiaţie directă;
 dezinfecţia se efectuează în absenţa omului;
 durata de expunere se calculează ţinând seama de gradientul energetic al
radiaţiei bactericide dat de distanţa dintre sursă şi suprafaţa tratată şi de
cantitatea de energie necesară pentru distrugerea în proporţie de 99,90 –
99,99% a germenului test tratat.
 Dezinfecţia prin mijloace chimice

 În unităţile medicale dezinfecţia se realizează, în principal,

prin utilizarea unor substanţe dezinfectante chimice.
 Un produs etichetat ca detergent dezinfectant nu este
similar cu un produs etichetat ca dezinfectant. Detergentii-
dezinfectanti, in concentratiile de utilizare recomandate de
producator, sunt produse a caror principala actiune este cea
de curatare. Dezinfectia se realizeaza cu produse etichetate
ca dezinfectanti.
 Clasificarea dezinfecţiei (adaptată după CDC).
 Această clasificare se bazează pe tipul de microorganisme
patogene distruse şi are în vedere timpul de contact necesar
substanţelor dezinfectante pentru a distruge
microorganismele. După aceste criterii, dezinfecţiei se
clasifică pe patru nivele:

 - Sterilizare chimică
 - Dezinfecţie de nivel înalt
 - Dezinfecţie de nivel intermediar
 - Dezinfecţie de nivel scăzut
 1. STERILIZARE CHIMCĂ

 Realizează distrugerea tuturor microorganismelor şi a unui număr mare de

spori bacterieni.
 Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat este
de câteva ore.
 Este obligatorie respectarea recomandărilor producătorului referitoare la
timpul de contact şi condiţiile de realizare.
 Substanţele chimice care realizează sterilizarea chimică sunt:
- Glutaraldehida (2%)
- Peroxid de hidrogen stabilizat (6%)
- Acidul peracetic (diferite concentraţii)
 2. DEZINFECŢIA DE NIVEL ÎNALT

 Realizează distrugerea tuturor microorganismelor, cu excepţia unui

număr mare de spori bacterieni.
 Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat
trebuie să fie de cel puţin 20 minute.
 Este obligatorie respectarea recomandărilor producătorului.
 Substanţele chimice şi mijloacele prin care se poate realiza dezinfecţia
de nivel înalt sunt:
- Glutaraldehida (2%)
- Peroxidul de hidrogen stabilizat (6%)
- Acidul peracetic (diferite concentraţii)
- Hipocloritul de sodiu (5,25%)
3. DEZINFECŢIA DE NIVEL INTERMEDIAR (MEDIU)

 Realizează distrugerea Mycobacterium tuberculosis, a bacteriilor în

formă vegetativă, a celor mai multe virusuri şi fungi, dar nu şi a
sporilor bacterieni.
 Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat
este de 10 minute.
 Substanţele chimice care realizează dezinfecţia de nivel intermediar
sunt:
- Fenoli
- Iodofori
- Alcooli
- Compuşi pe bază de clor
 4. DEZINFECŢIA DE NIVEL SCĂZUT

 Poate distruge cele mai multe bacterii în forma vegetativă, unele

virusuri, unii fungi, dar NU distruge microorganisme rezistente,
cum sunt Mycobacterium tuberculosis, sau sporii bacterieni.
 Timpul de contact necesar al substanţei chimice cu substratul tratat
este de sub 10 minute.
 Substanţele chimice care realizează dezinfecţia de nivel scăzut sunt:
 Dezinfectante care conţin fenoli, iodofori, substanţe cuaternare de
amoniu şi agenţi de spumare;
-Alcooli (70C, 90C);
-Hipoclorit de sodiu (5,25%)
CLASE CHIMICE DE SUBSTANŢE DEZINFECTANTE ŞI DEZINFECŢIA CHIMICĂ

1. FENOLII
 Fenolul şi derivaţii fenolici (fenoli)
Fenolul a fost prima substanţă întrebuinţată în dezinfecţie.
Actualmente nu se mai utilizează ca atare, ci sub forma de derivaţi
fenolici, care au proprietăţi antibacteriene superioare fenolului.
 În comparaţie cu alte substanţe dezinfectante, fenolii sunt mai ieftini
şi stabili în soluţie. Pentru a le creşte solubilitatea în apă se aditivează
cu un detergent sau un săpun compatibil.
 Fenolii au acţiune bactericidă, inclusiv pentru Pseudomonas
aeruginosa, fungicidă şi tuberculicidă; nu au acţiune sporicidă.
Prezenţa materialului organic nu influenţează activitatea biocidă.
Deoarece au activitate virulicidă slabă sau nulă, ştiut fiind că pentru
un dezinfectant este importantă prezenţa activităţii virulicide
(îndeosebi împotriva virusurilor transmise prin sânge: virusurile
hepatitice B, C, virusul imuno-deficienţei umane - HIV, etc.),
 Folosirea fenolilor este limitată doar pentru dezinfecţia mediului
(suprafeţe, aer).
 NU este recomandată utilizarea lor pentru dezinfecţia
instrumentarului, datorită corozivităţii şi nici utilizarea ca
antiseptice, datorită toxicităţii.
 NU este recomandată utilizarea fenolilor în ariile de preparare a
mâncării, în ariile de cazare a bolnavilor, pentru dezinfecţia
echipamentelor care vin în contact cu mucoasele, precum şi în
secţiile de pediatrie şi nou-născuţi.
 Este un iritant puternic pentru piele.
 Este un iritant puternic pentru ochi.
 Inhalarea sub formă de vapori, în doze cronice, duce la iritarea
căilor respiratorii şi determină scleroza vaselor sanguine.
 În caz de ingestie, produce efecte caustice asupra tubului
digestiv, tulburări neurologice, cardiovasculare, hepatice, renale.
 Doza letală pentru om este de 10 g fenol.
 2. HALOGENII: compuşi care eliberează clor, brom sau iod
Substanţe chimice care eliberează clor:
 Se utilizează pe scară largă, ca agenţi eliberatori de clor, în special:
dicloroizocianuratul de sodiu (NaDCC) şi hipocloriţii, fiind de preferat altor
compuşi eliberatori de clor, cum ar fi: cloraminele B şi T şi varul cloros.
 Aceste dezinfectante, care acţionează prin eliberarea clorului, sunt ieftine şi
eficiente, nu sunt toxice la concentraţii mici şi au un spectru larg de utilizare,
atât în mediul spitalicesc, cât şi pentru uz gospodăresc. Sunt folosite pentru:
- tratarea apei,
- curăţarea biberoanelor,
- dezinfecţia zonelor de preparare a mâncării.
 Agenţii care eliberează clor nu sunt compatibili cu unii detergenţi; din
această cauză trebuie să se aibă în vedere compatibilitatea detergentului
utilizat la curăţenie. Înainte de aplicarea soluţiilor clorigene, suprafeţele
trebuie clătite pentru a se îndepărta urmele de detergent.
 Nu trebuie amestecaţi cu acizi - inclusiv fluide acide ale organismului, (ex.:
urină), deoarece clorul eliberat poate fi periculos, mai ales în spaţiu închis.
Soluţiile pot fi stabilizate cu substanţe alcaline sau clorură de sodiu.
 Dicloroizocianuratul de sodiu

 Dezinfectantele pe bază de NaDCC sub formă de tablete,

pulbere, granule; prezintă siguranţă şi uşurinţă în preparare, chiar
şi pentru persoanele neexperimentate. Sunt stabile pe perioada
stocării şi sunt mai eficiente şi mai puţin corozive decât soluţiile
de hipoclorit. Prezintă avantajul că se pot folosi pentru
dezinfecţia instrumentarului din metal inoxidabil.
 Soluţiile sunt instabile, de aceea, în practică se recomandă
utilizarea soluţiilor imediat după preparare.
 Dezinfectantele pe bază de NaDCC au activitate: bactericidă,
fungicidă, virulicidă şi tuberculicidă şi sunt recomandate în
special în cazurile în care există riscul unor contaminări virale.
 Sunt rapid inactivate de către materia organică (ex. puroi,
murdărie, sânge, etc.).
 2. Hipocloriţii
 Hipocloriţii sunt cei mai vechi dintre compuşii cu conţinut de clor activ
utilizaţi în domeniul dezinfecţiei chimice. Au proprietăţi dezodorizante, nu
sunt substanţe otrăvitoare pentru om, chiar în concentraţii ridicate, sunt
coloraţi, dar nu pătează şi sunt uşor de manipulat.
 Se comercializează sub formă de soluţii, dintre care, cel mai mult se utilizează
hipocloritul de sodiu, sub denumirea de Extract de Javel şi Apă de Javel.
 Hipocloritul de sodiu: conţine 12,5% clor activ (150g Cl/l)
- soluţia 4% conţine 0,5% clor activ
- soluţia 10% conţine 1,25% clor activ
 Concentraţii recomandate:
• Suprafeţe (pereţi, pavimente): soluţie 4%
• Lenjerie, echipament de protecţie: soluţie 2%
• Vesela: soluţie 0,5% - 1%
• Sticlărie de laborator folosită: soluţie 10%
 Hipocloriţii nu sunt produse periculoase în condiţiile manipulării corecte.
Studiile experimentale au demonstrat că soluţiile au o causticitate
descrescândă, în funcţie de concentraţie.
 3. Cloraminele
 Cele mai cunoscute cloramine folosite în dezinfecţie sunt cloraminele organice,

cum ar fi: cloramina B şi cloramina T. Se prezintă sub formă de pulberi albe

cristaline, sau sub formă de comprimate. .
 Cloraminele prezintă activitate bactericidă (cu spectru larg de acţiune faţă de flora

Gram negativă şi Gram pozitivă, iar în concentraţii crescute distrug

Mycobacterium tuberculosis), fungicidă, virulicidă.
 Cloramina B: conţine 25 - 29% clor activ

 Concentraţii recomandate:

• Suprafeţe (pereţi, pavimente): soluţie 2 g %

• Lenjerie, echipamente de protecţie: soluţie 1 - 1,5 g %
• Obiecte (sticlă, porţelan, plastic, jucării, termometre): sol. 1%
• Veselă: soluţie 0,5 g % - 1 g %
• Sticlărie de laborator folosită: soluţie 2 g %
 Toxicitatea Cloraminelor

Efectul expunerii pe termen scurt: irită tractul respirator. Inhalarea vaporilor poate
cauza reacţii de tip astmatiform.
Atenţie! Persoanele cu afecţiuni astmatice nu trebuie să vină în contact cu
cloraminele.
 4. Iodul şi iodoforii.

 Iodul se caracterizează prin acţiune bactericidă şi virulicidă şi se

utilizează sub forma de soluţii apoase, hidroalcoolice sau iodofori.
Dintre acestea menţionăm: Lugolul - soluţie apoasă de iod,
tinctura de iod - soluţie hidroalcoolică de iod. Sub aceste forme,
iodul este folosit ca antiseptic al pielii şi ca dezinfectant al unor
instrumente medicale, mai ales din sticlă (termometre orale şi
rectale), iar în cazuri de urgenţă, chiar al instrumentelor din metal.
 Utilizarea soluţiei hidroalcoolice (tinctura) ca antiseptic al plăgilor
prezintă unele dezavantaje: evaporarea rapidă a solventului lasă
un reziduu de iod şi iodură de potasiu, care sunt caustice pentru
piele şi nu permite realizarea timpului de contact necesar.
 Iodoforii

 Soluţiile de iod tensioactiv neionic au fost denumite “iodofori”,

definind prin aceasta rolul de purtător al iodului (phoros) pe care îl
îndeplineşte substanţa tensioactivă. Iodoforii nu au miros şi nu
pătează. Sunt practic fără toxicitate şi neiritanţi. Activitatea germicidă
este mai ridicată decât a soluţiilor apoase sau alcoolice de iod – ioduri.
Aceasta se explică prin faptul că puterea de pătrundere a iodului sub
formă de iodofor este mult mai mare, datorită substanţei modificatoare
de tensiune superficială.
 Iodoforii au activitate bactericidă, virulicidă şi micobactericidă;
activitatea sporicidă este slabă, iar activitatea fungicidă este variabilă.
 Iodoforii reunesc în aceeaşi formă două proprietăţi esenţiale în
dezinfecţie: activitatea detergentă (datorită substanţei tensioactive) şi
puterea germicidă (datorită iodului).
5. COMPUŞI CUATERNARI DE AMONIU

 - CLORURA DE BENZALKONIUM
- CLORURA DE DIDECILDIMETILAMONIU
- CETRIMIDE

 Sărurile cuaternare de amoniu (SCA) sunt tensioactivi cationici şi

prezintă următoarele proprietăţi: sunt detergenţi şi emulsionanţi,
netoxici la concentraţiile de utilizare, solubili în apă şi alcool,
prezintă stabilitate, nu au miros şi nu pătează.
 Sărurile cuaternare de amoniu prezintă activitate bactericidă,
selectiv fungicidă şi virulicidă pe virusurile lipofilice. În general,
nu prezintă activitate tuberculocidă sau sporicidă .
6. CLORHEXIDINA
 Clorhexidina face parte din clasa biguanidelor şi se prezintă sub formă
de săruri. Cele mai folosite săruri de clorhexidină sunt acetatul de
clorhexidină sau gluconatul de clorhexidină.
 Este recomandată în antisepsie şi în dezinfecţie, dar este folosită în
special pentru dezinfecţia igienică şi chirurgicală a mâinilor, deoarece
prezintă o activitate reziduală după aplicare. Se foloseşte şi pentru
dezinfecţia preoperatorie a pielii.
 Dezinfectantele pe bază de clorhexidină prezintă activitate: bactericidă,
fungicidă şi virulicidă asupra virusurilor lipofilice. Clorhexidina nu are
activitate tuberculocidă şi sporicidă. Activitatea bactericidă este mai
mare asupra germenilor Gram-pozitivi, decât asupra celor Gram-
negativi.
 Gluconatul de clorhexidină în concentraţie de 0,5% în soluţie
alcoolică (70%) se foloseşte pentru dezinfecţia preoperatorie a pielii, iar
în concentraţie de 0,05% în soluţie apoasă se foloseşte pentru
dezinfecţia rănilor.
 7. ALCOOLII
 Cei mai uzuali alcooli utilizaţi în dezinfecţie şi antisepsie sunt:
alcoolul etilic şi alcoolul izopropilic. Aceştia nu trebuie utilizaţi în
stare pură, ci în soluţie apoasă, deoarece: apa este necesară pentru
ca alcoolul să poată fi absorbit de suprafaţa celulei microbiene, iar
alcoolul pur sau concentraţiile foarte înalte determină fenomene
de coagulare la nivelul celulei, formând astfel o barieră de
protecţie.
 Concentraţiile optime cu efect biocid sunt de 30-50% pentru
alcoolul izopropilic şi
 50-70% pentru alcoolul etilic. Alcoolul izopropilic se poate folosi
şi în concentraţii mai mari, fiind uşor mai activ decât alcoolul
etilic şi mai puţin coroziv pentru obiectele metalice .
 Alcoolii prezintă activitate: bactericidă, tuberculocidă,
fungicidă, virulicidă. Activitatea antivirală este variabilă, iar
la virusurile fără înveliş (ex. virusul polio) apare o tendinţă de
rezistenţă, mai ales la izopropanol. Nu au activitate sporicidă.
 Alcoolii se folosesc în dezinfecţie şi antisepsie. Ca
dezinfectant, se utilizează pentru dezinfecţia suprafeţelor,
instrumentelor, cum ar fi: termometre orale şi rectale,
stetoscoape, laringoscoape, iar în combinaţie cu alte substanţe
active, se pot folosi pentru decontaminarea instrumentarului
chirurgical. Dacă obiectele sunt contaminate cu sânge sau
secreţii, se recomandă o curăţare prealabilă.
 Se pot utiliza ca antiseptice pentru piele (mâini), înainte de
efectuarea injecţiilor (alcool etilic 70%, alcool izopropilic
60%), iar în combinaţie cu clorhexidina, povidone-iodine,
triclosan se utilizează pentru dezinfecţia mâinilor, având o
acţiune reziduală pe piele.
8. ALDEHIDE

 Aldehidele sunt utilizate în mediul spitalicesc pentru

dezinfecţia de nivel înalt şi ca sterilizante.
 1. Formaldehida se utilizează ca dezinfectant şi sterilizant, în
ambele forme: lichidă şi gazoasă.
 Formaldehida este agentul antimicrobian cu cel mai larg
spectru de acţiune biocidă: bactericid, tuberculocid, fungicid,
virulicid şi sporicid. Prezenţa materialului organic nu
influenţează activitatea biocidă.
 Formaldehida se poate folosi în spitale pentru dezinfecţia
suprafeţelor, instrumentarului chirurgical, lenjeriei, excreţiilor
şi la formolizarea încăperilor.
 2. Glutaraldehida

 este utilizată pe scară largă în unităţile sanitare, ca dezinfectant de nivel înalt şi ca

sterilizant chimic, sub forma de soluţii apoase.
 Glutaraldehida prezintă un spectru larg de acţiune biocidă: bactericid, fungicid,
tuberculocid, virulicid şi lent sporicid. Deoarece activitatea sporicidă se instalează
lent, este necesar un timp de contact de cel puţin 3 ore. Activitatea biocidă nu este
influenţată de prezenţa materialului organic.
 Dezinfectantele comercializate fi numai pe bază de glutaraldehidă, sau combinaţii
de glutaraldehidă cu alte substanţe active, care se folosesc ca dezinfectante de nivel
înalt, sau ca sterilizanţi chimici, în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune.
 Glutaraldehida în concentraţie de 2% este folosită pentru sterilizarea chimică a
articolelor, obiectelor şi echipamentelor medicale care sunt sensibile la căldură şi
nu pot fi sterilizate prin autoclavare.
 Ca dezinfectant de nivel înalt se foloseşte pentru echipamentul medical
termosensibil, cum ar fi: endoscoape flexibile, echipament de terapie respiratorie,
dializoare, echipament de anestezie.
 Toxicitatea glutaraldehidei

 Contactul cu pielea:. Singurul efect semnalat în caz de

expunere repetată este apariţia eczemelor alergice.
Determină sensibilizarea pielii, provocând dermatita
alergică de contact.
 În caz de contact accidental cu ochii, substanţa poate
produce conjunctivită.
 Vaporii sunt iritanţi pentru tractul respirator, cauzând
senzaţii de usturime ale nasului şi gâtului.
 Glutaraldehida are potenţial mutagen, cancerigen,
teratogen.
9. PEROXIDUL DE HIDROGEN ŞI COMPUŞII ÎNRUDIŢI

 Peroxidul de hidrogen se poate folosi în unităţile sanitare ca

dezinfectant şi antiseptic, în diferite concentraţii. În concentraţie
de 3%, se foloseşte ca antiseptic şi pentru dezinfecţia de rutină.
 Peroxidul de hidrogen stabilizat, în concentraţie de 6%, este
considerat ca dezinfectant de nivel înalt. Se poate utiliza pentru
dezinfecţia aparatelor pentru măsurarea tensiunii, lentilelor de
contact, ventilatoarelor şi endoscoapelor.
 Peroxidul de hidrogen prezintă un larg spectru de acţiune biocidă:
bactericidă, tuberculocidă, fungicidă, virulicidă, sporicidă.
 Contactul de scurtă durată poate produce prurit, cu înroşire locală,
de la uşoară la severă, în funcţie de concentraţia substanţei.
Soluţiile concentrate pot produce flictene ale pielii.
 ANTISEPTICE
 Antisepticele sunt preparate ce deţin proprietăţi antimicrobiene
limitate, sau care distrug microorganismele, sau inactivează
virusurile de pe ţesuturile vii (piele sănătoasă, mucoase, plăgi).
Antisepticele nu sunt sterilizante, dar reduc temporar de pe piele şi
mucoase numărul de microorganisme.
 Antisepticele se deosebesc de dezinfectante prin:
- concentraţia de utilizare a substanţei chimice
- timpul de contact.
 Utilizarea antisepticelor pentru a elimina, distruge sau inactiva
microorganismele prezente pe piele sau mucoase permite:
- realizarea îngrijirilor aseptice,
- reducerea transmiterii germenilor, de la bolnav la bolnav, prin
intermediul mâinilor,
- tratarea infecţiilor locale cutanate si mucoase.
Concentraţii de utilizare. Exemple.

• Alcooli: - alcool etilic (50-70%);

- alcool izopropilic (30-50%)

• Clorura de benzalkonium:
- piele intactă: soluţie alcoolică 0,1-0,2%
- pe răni: soluţie apoasă 0,1-0,2%
- în obstetrică: 0,05-0,10%
- soluţii oftalmice: 0,01%
- instilaţii vezică urinară şi uretră: 0,005%
• Clorhexidina:
- dezinfecţia pielii: 0,05% + cetrimide 0,5%
- dezinfecţia preoperatorie a pielii: 0,5% în alcool
70%
- dezinfecţia rănilor: soluţie apoasă 0,05%
- dezinfecţia uretrei şi lubrefiant: 0,05% în glicerol
- spalături vezicale: 0,02%
- obstetrică: 1% sub formă de cremă
• Iod: soluţie 1% în etanol 70%
• Povidone-iodine: 7,5-10%
• Tinctura de iod 5%
• Apă oxigenată: 3%
STERILIZAREA ESTE FORMA CEA MAI COMPLETA DE DEZINFECTIE

 Sterilizarea este operaţiunea prin care sunt eliminate sau

omorâte microorganismele, inclusiv cele aflate în stare
vegetativă, de pe obiectele inerte contaminate, rezultatul acestei
operaţiuni fiind starea de sterilitate
 Dispozitivele şi materialele de unică folosinţă nu vor fi
niciodată reprocesate în vederea reutilizării.
 Termenii “ produs sterilizant” sau “sterilizare chimică” sunt
utilizaţi pentru o gamă restrânsă de compuşi chimici
(formaldehida, glutaraldehida) care, în condiţii controlate, pot
distruge sporii bacterieni.
 Toate dispozitivele medicale şi materialele care urmează a fi
sterilizate trebuie curăţate prin metode fizice şi dezinfectate
chimic înainte de a fi supuse unui proces de sterilizare
standardizat.
 Toate instrumentele chirurgicale, materialele textile şi alte
obiecte sau soluţii care pătrund în ţesuturile sterile sau
sistemul vascular, inclusiv instrumentele stomatologice,
trebuie să fie sterile (instrumente / obiecte critice).
 În unităţile de asistenţă medicală sterilizarea se poate
realiza prin :metode fizice- abur sub presiune (sau abur la
temperatură şi presiune ridicată/scazută), căldură uscată,
metode chimice- oxid de etilenă, “sterilizanţi”chimici:
formaldehidă si abur la temperaturi joase si presiune
subatmosferică.
 În stadiul actual al datelor ştiinţifice, sterilizarea cu vapori
de apă saturaţi sub presiune trebuie să fie metoda de elecţie,
dacă dispozitivul medical suportă această procedură
 ASEPSIA, ca metoda profilactica, include
urmatorii timpi ai unei interventii chirurgicale:
a) -spalarea mainilor chirurgilor
b) -protejarea acestora cu manusi sterile
c) -dezinfectia campului operator
d) -sterilizarea instrumentarului, campurilor si
materialelor necesare in momentul operatiei
e) -pastrarea sterila a plagii operatorii
Asepsia se realizeaza
printr-o serie de
mijloace fizice si
chimice:  MECANIC - se actioneaza
pentru pregatirea materialelor
 Mijloace fizice si instrumentarului in vederea
 Caldura sterilizarii. Se utilizeaza
• Umeda spalarea si curatarea mecanica
• Uscata (perii, apa, sapun, detergenti in
 Radiatii
 Mijloace chimice
 Formol
 Glutaldehida
 Etilenoxidul
CALDURA este utilizata sub doua forme:
 uscata

 umeda

 Mecanismul de actiune este reprezentat de coagularea proteinelor,

ce apare la temperaturi de peste 500C fiind proportionala si cu
cantitatea de apa inmagazinata de microorganism.
 In cazul aceluiasi germene, forma vegetanta nu rezista mai mult de
cateva minute la 55-700C, pe cand forma sporulata (saraca in apa)
rezista si cateva ore la 1000C.

 CALDURA USCATA este reprezentata prin :

 flambare
 incinerare
 sterilizarea prin aer cald
 FLAMBAREA utilizeaza caldura produsa de flacara.
 Se realizeaza prin trecerea unor obiecte (sticla, metal), sau expunerea unor
suprafete la nivelul flacarii.
 Aceasata metoda este intalnita cel mai des in laboratoarele de microbiologie
pentru sterilizarea anselor, baghetelor, pipetelor si a eprubetelor.
 In chirurgie este utilizata doar in cazuri exceptionale (izolare) pentru
instrumentele metalice, dejavantazul constand in deteriorarea acestora si
sterilizarea incompleta prin neincalzire neuniforma.

 INCINERAREA se efectueaza in crematorii unde se ard materialele folosite

pentru pansamente, fragmente si piese anatomice, in general tot ce prezinta
risc biologic de contaminare. Legislatia in vigoare obliga cabinetele
medicale si spitalele sa aplice normative standardizate pentru manipularea si
distrugerea acestor produse rezultate in urma activitatii medicale.
 STERILIZAREA PRIN CALDURA USCATA este metoda cea mai
utilizata pentru sterilizarea instrumentarului metalic.
 Aparatul utilizat se numeste pupinel sau etuva cu aer cald.
 Pupinelul este o cutie metalica cu pereti dubli, lateral fiind montate
rezistente electrice ce au rol in ridicarea temperaturii, uniformizarea
aerului cald realizandu-se cu ajutorul unui ventilator. Prezinta un
sistem de reglare a temperaturii si duratei de sterilizare, precum si
un termometru ce prezinta temperatura din interiorul acesteia.
 Parametriii de sterilizare la pupinel:
 160-1800C
 Durata normala intre 30 de minute si 2 ore in functie de materialele
utilizate si germenii potential prezenti.
PUPINELUL
 Etapele necesare in realizarea sterilizarii cu ajutorul pupinelului sunt:
 -instrumentele curatate mecanic si chimic (cloramina, detergenti) sunt
asezate in cutii metalice
 -asezarea cutiilor metalice cu capacul ½ deschis in interiorul acestuia
 -reglarea parametrilor de lucru ( cel mai adesea 180 0C peste 40 minute)
 -dupa oprirea aparatului se asteapta ca temperatura in interior sa
coboare la 30-400C
 -cand se deschide pupinelul se verifica realizarea sterilizarii prin
indicatorii utilizati (caramelizarea celulozei din hartie).
 Se inchid cutiile metalice si se banderoleaza, mentionandu-se data de
realizare a sterilizarii.
 Instrumentele astfel sterilizate pot fi utilizate in conditii optime in
urmatoarele 24 de ore, nu mai mult.
 STERILIZAREA PRIN CALDURA UMEDA se poate realiza in functie de
presiune astfel:
 fierbere (presiune atmosferica)
 caldura umeda sub presiune-AUTOCLAVARE

 FIERBEREA este o metoda care s-a utilizat mult timp pentru sterilizarea
seringilor, instrumentelor, tuburilor de cauciuc. Astazi este utilizata in conditii
deosebite, unde un pot fi utilizate alte mijloace.
 Aparitia seringilor de unica folosinta, incompleta sterilizare a germenilor la
1000C a dus la utilizarea cat mai restransa a acestora.

 Sterilizarea prin fierbere se realizeaza cu ajutorul fierbatoarelor ITM care sunt

cuve metalice in care se aseaza instrumentarul, se inunda cu apa, aceasta fiin
incalzita cu ajutorul unei rezistente electrice. Se considera sterilizat la
aproximativ 30-40 de minute dupa ce apa a atins temperatura de fierbere. Pe
parcursul fierberii un se ridica capacul fierbatorului, Instrumentele se pot
utiliza 8 ore dupa incetarea procesului de sterilizare.
 Sterilizarea cu vapori de apa sub presiune,

 Aceasta metoda este cel mai des utilizare in spital. Aparatul se numeste
AUTOCLAV, metoda purtand denumirea de autoclavare. Aceasta metoda de
sterilizare este cea mai eficienta si se bazeaza pe punctul de fierbere a apei
direct proportional cu presiunea.
 Astfel vom avea:
 la nivelul marii, cota 0, punctul de fierbere este de 100 0C
 la 900 m punctul de fierbere este de 96 0C
 o atmosfera duce de punct de fierbere 120 0C
 cresterea cu 2 atm punct de fierbere 136 0C
 cresterea cu 3 atm punct de fierbere 144 0C

 In functie de ceea ce dorim sa sterilizam si parametrii sunt diferiti:

 inventar moale (campuri, halate, comprese etc.) se sterilizeaza la 2,5 atm 30-
40 min
 apa sterila, sonde, ata chirurgicala se sterilizeaza la 1,5 atm 30-40 min
AUTOCLAVUL
 Autoclavul este un cazan cu perete dublu. Cazanul interior este in
contact cu spatiul dintre cei 2 pereti prin mai multe orificii si cu
exteriorul printr-un numar de robineti.
 Exista 2 tipuri de autoclav:
 Chamberland care isi produce aburul in cazanul de sterilizare (de
interes istoric)
 Autoclavul cu pereti dublii cu sursa exterioara de abur; acest tip este
utilizat in spitale avand avantajul volumului mare de lucru cat si a
posibilitatii de uscare a materialelor in finalul sterilizarii; sursa
exterioara de produs aburi poate fi centrala termica a spitalului (cel
mai des folosit) sau generatoare proprii cu rezistenta electrica situate
in apropierea autoclavului,
 STERILIZAREA PRIN RAZE ULTRAVIOLETE (RUV)

 Razele ultraviolete in sterilizare au ca mijloc de actiune efectul

germicid manifestat prin incetinirea sintezei ARN a
microorganismului precum si aproteinelor exterioare, actionand in
acelasi timp prin inhibitia totala temporara a sintezei ADN. RUV
actioneaza asupra bacteriilor si virusurilor. Nu au putere de penetrare,
de aceea spatiile de dezinfectat trebuiesc in prealabil spalate.
 RUV se utilizeaza pentru sterilizarea suprafetelor si microaeroflorei
din salile de operatii sau din incaperile carte necesita un grad ridicat
de asepsie. Eficacitatea este de pana la 1-1,5 m fata de sursa. Este total
contraindicata folosirea sterilizarii cu RUV in prezenta personalului
medical.
 STERILIZAREA PRIN RADIATII IONIZANTE
 Cele mai utilizate sunt radiatiile gamma. Acestea sunt utlizate pe larg pe scara
industriala pentru sterilizarea tuturor materialelor medicale de unica folosinta
(seringi, manusi, campuri, instrumente, halate, fire de sutura etc.). Mecanismul de
distrugere a germenilor are la baza capacitatea de ionizare si excitare a atomilor
acestora.
 Actiunea razelor gamma este direct proportionala cu doza aplicata.
 Avantajul sterilizarii cu radiatii gamma consta in faptul ca nu produce cresterea
temperaturii obiectului sterilizat fiind posibila iradierea produselor ambalate,
avand o putere de penetrare ridicata.

 STERILIZAREA CU ULTRASUNETE 
 Este o metoda moderna de sterilizare, ultrasunetele fiind vibratii cu peste 9000 de
ciclii/sec. In functie de ordinul de marime a frecventei, microoragnismele pot
suferi alterari fizice si chimice. La frecvente foarte inalte se produce ruperea
membranei si liza celulara a microorganismului. La ora actuala pregatirea
materialelor prin sterilizare prin autoclavare sau etilen-oxid prezinta o faza initiala
reprezentata de sterilizarea prin ultrasunete ce vine sa completeze pregatirea
materialelor prin metodele amintite anterior.
 
 MIJLOACE CHIMICE 
 formol
 etilen oxid
 glutaraldehida

 FORMOL
 Se utilizeaza sub forma de vapori la rece sau la cald
 
 OXID DE ETILEN 
 Este o metoda fizico-chimica. Se bazeaza pe efectul bactericid asupra tututror microroganismelor
atat in forma vegetativa cat si sporulata. Oxietilena este un gaz incolor, cu miros dulceag cu
capacitate ridicata de penetratie prin textile, hartie, cauciuc, mase plastice. Este inflamabil. In
amestec cu freonul devine stabil. Temperatura de lucru este de 50-60 0C, presiune de 1-1,5 atm, cu o
durata intre 1 si 5 ore.
 Avantajele sunt multiple. Dezavantajele-nu pot fi sterilizate materialele puternic acide sau alcaline,
nu pot fi resterilizate materiale care initial au fost sterilizate prin radiatii gamma deoarece se
formeaza etilenclorhidrin, o substanta iritanta pentru tesuturi.
 Indicatii: materiale si instrumente termosensibile:
 instrumente si materiale chirurgicale metalice sau mase plastice
 tuburi cauciuc sau PVC
 materiale ce urmeaza a fi implantate in tesuturi (proteze)
 canule si materiale folosite in anestezie
 CONTROLUL STERILIZARII

 Se realizeaza prin mijloace fizice, chimice si biologice

 Fizice-manometre, termometre cu sau fara sistem de inregistrare grafica

 Chimice-substante sub forma de pulberi cu punct de fuziune cunoscut, benzi
de hartie impregnate cu diverse substante (testul Bowie &Dick), lichide
aşezate în tuburi care la o anumită temperatura îşi schimbă culoarea. Dintre
pulberi, sulful cu punct de topire 118 0 C, acidul picric la 1300 C.
 Biologice – cu Bacillus stearothermophylus comercializat sub formă de
Sterotest 120 (fiole, conţinut limpede, culoare violet), care este un indicator
pentru controlul sterilizării cu autoclav la 120 0C pe o durată de 30 de minute,
fiind puse în incubator la 560C. Mentinerea aspectului, culoare, transparenta,
arata o sterilizare corectă, virajul la galben şi o uşoară opalescenţă, arată o
sterilizare sub parametrii de eficienţă.
 PREGATIREA INSTRUMENTARULUI
CHIRURGICAL

 Dupa utilizare, instrumentarul se lasa in apa cu un antiseptic

(bromocet), se spala cu solutie de amoniac 2-3 %, se
limpezeste cu apa si se usuca. Se verifica instrumentarul din
punct de vedere functional. Se poate apela la o presterilizare
cu ultrasunete inaintea sterilizarii la pupinel sau inainte de
autoclavare. Se aseaza in cutii metalice pentru diferite tipuri
de interventii si se sterilizeaza la pupinel sau autoclav.
 Pregatirea inventarului moale
 Campurile pentru operatii, mese, comprese, halate, masti, se sterilizeaza
in casolete metalice de diverse dimensiuni prin autoclavare 2,5 atm 40
min. Dupa ce au fost utilizate cu exceptia celor de unica folosinta
(comprese) se triaza, se spala cu detergenti specifici ce indeparteaza
petele de natura biologica, se usuca si apoi se resterilizeaza.
 Pregatirea personalului pentru interventia chirurgicala

 La nivelul blocului operator, personalul medico-chirurgical este obligat

sa poarte echipament specific blocului operator (bluza/pantalon), avand
posibilitatea sa se schimbe de echipamentul purtat in restul spitalului
intr-o zona de filtru. Acest echipament este folosit in ziua respectiva,
apoi se recicleaza.
 Chirurgul trebuie sa-si pregateasca tinuta, constand in bluza/pantalon,
boneta, saboti si protectii pentru acestia din materiale plastice sau hartie
speciala.
 Dezinfectia mainilor se realizeaza in mod clasic prin spalare cu apa sterila si
sapun timp de 15 minute, fragmentat in 3 etape cu clatirea si indepartarea
sapunului intre acestea dupa cum urmeaza: 5 min mana plus antebrat, 5 min
mana plus 2/3 distale antebrat, si 5 min numai mana, pe toata aceasta
perioada mainile trebuie sa stea intr-un plan superior (vertical) fata de planul
articulatiei cotului (folosind curgerea progravitationala a apei de la nivelul
mainilor si antebratelor).
 Odata cu perfectionarea compozitiei detergentilor, spalarea mainilor
operatorului se face cu solutii antiseptice care realizeaza sterilizarea in circa
3-5 min, fara sa irite tegumentele. Dupa terminarea spalarii, chirurgil isi
usuca mainile cu ajutorul unui camp steril, apoi se scoate din casoleta masca,
care este fixata de catre asistenta, fara sa atinga mainile chirurgului. Halatul
steril nu trebuie sa atinga hainele decat pe interiorul sau. Dupa imbracarea
halatului urmeaza imbracarea manusilor sterile asa incat mana nu trebuie sa
atinga fata exterioara a acestora.
 Pregatirea campului operator

 Inaintea oricarei interventii chirugicale tegumentele trebuie curatate,

apoi dezinfectate cu ajutorul unui antiseptic bactericid.
 Curatarea mecanica a tegumentelor incepe in seara dinaintea
interventiei, printr-o baie generala si imbracarea in lenjerie curata.
Dupa baie regiunea unde urmeaza sa se faca incizia se dezinfecteaza
cu tinctura de iod sau septozol si se panseaza steril. Dupa ce
pacientul este asezat pe masa de operatie si anesteziat, se pregateste
campul operator: se dezinfecteaza tegumentele, apoi se izoleaza
regiunea cu campuri sterile, lasand la vedere doar locul inciziei.
 In ultimii ani campul operator este acoperit cu o folie de plastic, care
se incizeaza odata cu tegumentul.
 STERILIZAREA APEI PENTRU SPĂLAREA
CHIRURGICALA -la o presiune de sterilizare de 1,5 bari şi un
timp de sterilizare de 30 minute.
 Conductele pentru aducerea apei sterile de la autoclave la
spălătoare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 distanţa maximă de la autoclav la punctul de distribuţie nu va depăşi
20 m
 sunt admise numai conducte fără mufe
 eliminarea oricărei posibilităţi de contaminare a apei sterile prin
stagnarea în sistemul de distribuţie (cu interzicerea coturilor în “U”
sub nivelul conductei)
 apa sterilă pentru spălarea chirurgicală se prepară în ziua utilizării
ei.
Va Multumesc pentru atentia acordata !