ASEPSIA

Asepsia reprezintă totalitatea mijloacelor de îndepartare a germenilor patogeni de pe tot ce

ar putea constitui o sursă microbiană care ar contamina o plagă, acest lucru realizându-se
prin sterilizare.
Asepsia medicală cuprinde toate practicile ce vizează circumscrierea unui microorganism
prin reducerea numărului, creşterii şi propagării acesuia.
Asepsia chirurgicală desemnează ansamblul de practici ce vizează menţinerea unui spaţiu
sau a unui obiect fără orice tip de microorganism; cuprinde măsuri destinate distrugerii tuturor
microorganismelor şi sporilor. Se aplică în cursul oricărei intervenţii asupra unei părţi sterile a
corpului.

TIPURI DE AGENŢI PATOGENI

Agenţii patogeni sunt clasificaţi în patru grupe: bacterii, viruşi, paraziţi şi ciuperci.
Bacteriile constituie grupul cel mai numeros. Se adaptează mediului şi se multiplică prin
sinteză celulară. Sute de tipuri de bacterii ce provoacă infecţii la om supravieţuiesc în aer şi
sunt transportate de către aer, apă, alimente, sol, ţesuturi şi lichide organice, obiecte.
Viruşii pentru a se reproduce necesită penetrarea în celule vii, pe care le distrug. Familiile de
viruşi cele mai cunoscute şi răspândite sunt: Rinovirus, viruşii hepatici, herpetici şi virusul
imunodeficienţei umane (HIV).
Mycetele cuprind levurile şi mucegaiurile. Cea mai cunoscută şi răspândită este Candida
albicans, care face parte din flora microbiană vaginală normală.
Paraziţii trăiesc datorită altor microorganisme vii. Cuprind protozoarele (malarie), helminţii
(viermi) şi artropodele (pureci, păduchi).

TIPURI DE INFECŢII

Colonizarea-procesul prin care anumite organisme ajung să facă parte din flora normală a
individului. Microorganismul incriminat creşte şi se multiplică fără a produce o infecţie.
Infecţia locală-circumscrisă unei părţi delimitate a organismului (panariţiu, abces dentar).
Infecţia generalizată-agentul patogen se propagă la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor.
Bacteriemie-prezenţa de microorganisme în sânge.
Septicemie-infecţie generalizată la care se adaugă bacteriemia.
Infecţia acută-apare brusc şi este de scurtă durată (amigdalită acută, gripă).
Infecţia cronică-evoluează lent, pe o perioadă lungă de timp şi durează luni sau chiar ani
(hepatită cronică).

INFECŢIA NOZOCOMIALĂ

Infecţia nozocomială este asociată prestării de îngrijiri într-o instituţie sanitară (spital).
Devine manifestă în timpul sejurului pacientului la spital sau după externare. Agenţii patogeni
nozocomiali (bacilul tuberculozei, HIV) pot infecta şi personalul medical şi paramedical,
producând grave probleme de sănătate.
Infecţiile nozocomiale şi rezistenţa la antibiotice reprezintă o problemă de sănătate publică
majoră. Secţiile în care infecţiile nozocomiale sunt cele mai frecvente sunt secţiile de
chirurgie şi terapie intensivă. Cele mai frecvente infecţii nozocomiale sunt localizate la nivelul
căilor urinare, respiratorii, sângelui şi plăgilor. Microorganismele cele mai incriminate sunt
escherichia coli, stafilococul aureu şi enterococii.
Există numeroşi factori predispozanţi:
-infecţiile iatrogene rezultă în urma unei intervenţii diagnostice sau terapeutice (cateter
intravascular)
-sistem imunitar slab ca urmare a unei afecţiuni sau a unei chirurgii
-mâinile personalului medical constituie un vehicul curent de diseminare a
microorganismelor; spălarea mâinilor utilizând o tehnică ineficace reprezintă un factor
favorizant de propagare a agenţilor patogeni nozocomiali
Se disting trei clase de risc infecţios în timpul sejurului la spital:
1. Risc infecţios legat de pacient
-politraumatizat: prezenţa de numeroase dispozitive invazive
-arsuri, leziuni cutanate
-vârstă: vârstnicul acumulează deficienţe imunitare, escare, ulcere varicoase, insuficienţă
respiratorie; nou-născutul este la risc şi mai ales prematurul cu sistem imunitar nedezvoltat
-diabet
-insuficienţă renală şi hepatică
-stare nutriţională perturbată
2. Risc infecţios legat de îngrijiri
-acte invazive: intervenţii chirurgicale, instalarea sondei urinare, a cateterului sau drenului,
intubarea, traheostomia
-tratamente: corticoterapie, chimioterapie, radioterapie, antibioterapie

3. Risc infecţios legat de mediul înconjurător

-dezinfecţie insuficientă a materialului
-îngrijiri medicale defectuoase: igienă defectuoasă a mâinilor, asepsie insuficientă,
nerespectarea protocoalelor de îngrijire, organizare deficitară
-întreţinerea insuficientă a localurilor: nerespectarea protocoalelor de întreţinere, utilizare
deficitară a produţilor de dezinfecţie şi dezinsecţie
Aceste infecţii nozocomiale asociază costuri considerabile pentru pacient şi mediul în care
acesta este îngrijit, prelungesc perioada de spitalizare şi absenteismul de la locul de muncă,
cauzează indispoziţii, incapacităţi sau chiar moartea individului.

LANŢUL TRANSMITERII INFECŢIILOR

Agentul etiologic (agentul patogen)

Capacitatea de a provoca o infecţie depinde de numărul de microorganisme prezente, de
virulenţa şi patogenitatea acestora, de capacitatea de a penetra în corpul uman, de
receptivitatea gazdei şi de capacitatea agentului patogen de a supravieţui în corpul gazdei.
Anumite microorganisme (virusul variolei) au capacitatea de a infecta aproape orice
individ receptiv expus; alte microorganisme (bacilul tuberculozei) nu produc infecţii decât la
un număr relativ redus de indivizi ai unei populaţii receptive expuse, cel mai adesea se
cantonează la indivizii ce suferă de denutriţie, ce au funcţia imunitară redusă (bîtrâni, pacienţi
cu cancer).
Rezervorul (sursa)
Există numeroase rezervoare sau surse de microorganisme, cele mai întâlnite sunt
reprezentate de fiinţele umane, flora normală a fiecărui individ, plante, animale şi mediul
înconjurător; apa şi fecalele au şi ele funcţie de rezervor sau sursă. Fiecare individ constituie
principala sursă de infecţie atît pentru ceilalţi cât şi pentru el.
Se numeşte purtător un individ sau un animal cu funcţie de rezervor pentru un anumit
microorganism care nu provoacă o infecţie manifestată prin semne clinice specifice.
Poarta de ieşire a microorganismului
 Pentru a putea provoca o infecţie gazdei, microorganismul sau agentul patogen trebuie să
găsească o poartă de ieşire. Principalele porţi de ieşire sunt reprezentate de căile respiratorii,
tractul gastro-intestinal, căile genito-urinare, sânge şi diversele ţesuturi ce prezintă răni de
diverse etiologii.

Modul de transmitere
După părăsirea rezervorului, microorganismul trebuie să utilizeze un anumit mod de
transmitere pentru a penetra în corpul unui individ (gazdă) utilizând o poartă de intrare
accesibilă. Există trei moduri de transmitere:
1. Contact direct
a) Transmiterea prin contact direct- reprezintă transferul de microorganisme de la o
persoană la alta prin atingere, muşcătură, sărut sau relaţii sexuale.
b) Transmiterea prin picături- este considerată o formă de transmitere prin contact
direct deoarece se produce atunci când sursa şi gazda se află la o distanţă mai mică
de un metru. Picăturile al căror diametru este mai mare de 5μm provin din căile
respiratorii şi sunt răspândite în aer dar nu rămân în suspensie. Prin strănut, tuse,
vorbire se proiectează picături la nivelul conjunctivei, nasului sau mucoasei bucale
a unei alte persoane.
2. Contact indirect
a) Transmiterea prin vehicul- vehiculul este reprezentat de orice tip de substanţă ce
serveşte drept intermediar în transportul unui agent patogen şi în introducerea
acestuia într-o gazdă receptivă, utilizând o poartă de intrare adecvată. Vehiculul
poate fi reprezentat de o batistă, o jucărie, o haină, o ustensilă de bucătărie, un
instrument chirurgical sau un pansament dar şi de alimente, sânge, ser şi plasmă.
Astfel, un purtător al virusului hepatitei A poate contamina prin manipulare
alimente şi apă, acestea fiind apoi consumate de o gazdă receptivă.
b) Transmiterea prin vector- un animal sau o insectă ce serveşte drept intermediar în
transportul unui agent patogen.
3. Transmiterea aeriană (prin intermediul aerului)- diseminarea în aer a
microorganismelor prin intermediul particulelor de praf sau a picăturilor ce rămân în
suspensie în aer pe perioade lungi şi care se pot regăsi la distanţe mai mari de un metru
de individ. În general microorganismele rămân în aer până vor găsi o gazdă receptivă
şi o poartă de intrare, reprezentată de căile respiratorii.

Poarta de intrare în corpul gazdei receptive

Pentru ca o persoană să fie infectată trebuie ca microorganismele să penetreze în corpul
său. Tegumentul reprezintă o barieră de protecţie contra agenţilor patogeni însă orice leziune
la acest nivel constituie o poartă de intrare. Un microorganism pătrunde de obicei în corpul
gazdei pe aceraşi cale pe care a părăsit rezervorul. Mucoasele şi aparatul respirator sunt porţi
de intrare curentă a microorganismelor de diverse feluri.
Gazda receptivă- este reprezentată de orice persoană care prezintă risc de infecţie.
Receptivitatea gazdei creşte o dată cu reducerea imunităţii: vârstnicul sau nou-născutul,
tratament imunodepresor în cancer, afecţiuni cronice, transplant de organ, imunodeficienţa.

MECANISME DE APĂRARE
A ORGANISMULUI CONTRA INFECŢIILOR

Un individ în perfectă stare de sănătate posedă mecanisme de apărare ce îl protejează

împotriva infecţiilor. Aceste mecanisme de apărare sunt clasificate în:
-mecanisme de apărare nespecifice: protejează împotriva tuturor microorganismelor, fie că
gazda receptivă a mai fost expusă sau nu la acestea. Această apărare este datorată barierelor
anatomice şi fiziologice (tegumente, mucoase, lizozimul din salivă, lacrimile, aciditatea
sucului gastric, flora normală a colonului, peristaltismul intestinal, secreţiile vaginale) precum
şi de reacţia inflamatorie.
-mecanisme de apărare specifice sau imunologice: protejează împotriva bacteriilor, viruşilor,
mycetelor sau a altor agenţi patogeni existenţi.
Imunitatea umorală şi cea mediată celular fac parte din aceste mecanisme.

FACTORI CE PREDISPUN LA APARIŢIA INFECŢIILOR

1. Factori ce ţin de gazda receptivă

Unul din cei mai importanţi factori este receptivitatea gazdei, care depinde de vârstă,
ereditate, stres, stare nutriţională, administrarea unei terapii medicale sau afecţiuni
preexistente.
Vârsta influenţează riscul apariţiei infecţiei deoarece mecanismele de apărare ale
vârstnicului şi nou-născutului sunt mai slabe. Infecţiile sunt o cauză importantă de deces la
nou-născut şi sugar deoarece sistemul său imunitar nu este matur, el fiind protejat în primele
luni de viaţă numai de imunoglobulinele transmise pasiv de la mamă. După vârsta de trei luni
copilul începe să sintetizeze propriile imunoglobuline. Vaccinarea permite asigurarea
protecţiei copilului pentru anumite afecţiuni de tip infecţios.
Răspunsul imunitar diminuează o dată cu vârsta. Se recomandă vaccinarea anti-gripală a
vârstnicului ce prezintă afecţiuni cardiace, respiratorii, metabolice sau renale cronice.
Riscul de infecţie depinde şi de factori genetici, explicată printr-o sensibilitate ereditară a
unor indivizi la apariţia anumitor infecţii. Este cazul persoanelor care prezintă o deficienţă de
imunoglobuline serice, care joacă un rol important în mecanismul de apărare a organismului.
Stresul duce la creşterea concentraţiei de cortizon din sânge, concentraţie ce se menţine la
valori crescute pe perioade lungi de timp, aceasta duce la reducerea intensităţii reacţiei
inflamatorii şi deci, în final, se produce o reducere a rezistenţei la infecţii.
Starea nutriţională influenţează şi ea rezistenţa la infecţii. Deoarece anticorpii sunt
particule de proteine, o nutriţie inadecvată poate altera capacitatea individului de a-i sintetiza,
în special atunci când rezervele de proteine ale organismului sunt reduse.
2. Factori datoraţi măsurilor terapeutice
Anumite terapii medicale predispun la infecţii. Radioterapia, utilizată în terapia anumitor
forme de cancer, nu distruge numai celulele canceroase ci şi pe cele sănătoase, crescând astfel
receptivitatea la infecţii. Anumite tehnici diagnostice predispun la infecţii în special atunci
când este necesară efracţia tegumentului sau penetrarea într-o cavitate sterilă a corpului.
3. Factori datoraţi medicaţiei
Anumite medicamente cresc sensibilitatea organismului la infecţii. Medicamentele
citostatice (anticanceroase) afectează funcţia măduvei hematogene explicând astfel producerea
insuficientă de leucocite care joacă un rol esenţial în lupta contra infecţiilor.
Antiinflamatoarele de tipul corticosteroizilor inhibă reacţia inflamatorie şi apărarea contra
infecţiilor. Chiar şi anumite antibiotice utilizate pentru tratarea infecţiilor au uneori efecte
indezirabile: pot distruge flora microbiană normală favorizând astfel proliferarea tipurilor de
microorganisme ce în mod normal sunt incapabile creştere şi multiplicare la nivelul
organismului. În anumite cazuri, administrarea antibioticelor creşte rezistenţa anumitor tipuri
de bacterii.
 INTERVENŢII NURSING CE VIZEAZĂ PREVENŢIA INFECŢIILOR
SPĂLATUL MÂINILOR
Reprezintă principal măsură de preventive a infecţiilor. Orice individ este susceptibil de a
găzdui diverse microorganisme, de obicei inofensive pentru acesta dar care pot fi periculoase
pentru o altă persoană sau pentru el însuşi atunci când există o poartă de intrare.
Obiective:
Prevenirea şi controlul extinderii infecţiilor de la pacient la personal, de la personal la
pacient, de la un pacient la altul.
-reducerea numărului de microorganisme la nivelul mâinilor;
-reducerea riscului de transmitere a microorganismelor;
-reducerea riscului de contaminare încrucişată;
-reducerea riscului de auto- transmitere a agenţilor patogeni.
Nursa se spală pe mâini:
-când începe serviciul ;
-când murdăria este vizibilă;
-înainte şi după contactul cu pacientul;
-după contactul cu o sursă microbiană;
-după proceduri aplicate aceluiaşi pacient;
-înainte de proceduri;
-înainte şi după administrarea medicamentului;
-înainte de prepararea şi servirea alimentelor;
-după îndepărtarea mănuşilor;
-înainte şi după folosirea toaletei;
-după terminarea serviciului.

Nu uita!
-unghiile naturale tăiate scurt adăpostesc un număr mult mai mic de microorganisme;
-unghiile lungi pot provoca uşor leziuni de grataj pacienţilor sau pot perfora mănuşile;
-bijuteriile adăpostesc şi ele un număr mare de microorganisme în montură sau sub inele şi
împiedică o spălare uşoară a mâinilor şi antebraţelor;
-spălarea mâinilor cu apă rece îndepărtează mai greu substanţele grase şi microorganismele.
Săpun simplu: solid sau lichid
-utilizat în mod curent de către personal şi pacienţi;
-utilizat pentru spălarea mâinilor murdare, sânge sau alte materii organice;
-poate conţine concentraţii foarte reduse de agenţi antimicrobieni ce au ca şi scop
împiedicarea proliferării microbiene la nivelul produsului;
-sapunul solid trebuie păstrat într-o savonieră ce permite scurgerea apei.
Agenţi antiseptici ce nu necesită utilizarea apei: spumă, şerveţele antiseptice, şerveţele
dezinfectante.
-înlocuiesc săpunul simplu
-utilizaţi atunci când nu există condiţii adecvate pentru spălarea mâinilor cu apă şi săpun
(ambulanţă, absenţa apei);
-nu sunt eficace atunci când mâinile sunt foarte murdare, conţin o cantitate mare de sânge sau
alte materii organice;
-se utilizează conform recomandărilor fabricantului;
-eficacitatea variază în funcţie de concentraţia de alcool conţinută;
-pentru prezervarea integrităţii tegumentului este necesară utilizarea cremelor hidratante.
Agenţi antiseptici
-utilizaţi pentru o spălare antiseptică înaintea realizării unui act invaziv;
-utilizaţi în cazul administrării de îngrijiri acordate pacienţilor cu deficienţe severe de
imunitate;
-utilizaţi în secţiile de reanimare, nou-născuţi;
-spălarea mâinilor înainte de chirurgii;
-în general sunt sub formă lichidă;
-proprietăţile acestora diferă de la un produs la altul;
-utilizarea curentă a hexaclorofenului nu este recomandată deoarece este neurotoxic şi se
absoarbe relativ uşor la nivelul tegumentelor;
-cei ce conţin cantităţi mari de alcool trebuie păstraţi împreună cu alţi produşi inflamabili.

SPĂLAREA MÂINILOR

Obiective:
-reducerea numărului de microorganisme de pe tegumentul mâinilor ;
-reducerea riscului de transmitere a microorganismelor ;
-reducerea riscului de contaminare încrucişată ;
-reducerea riscului de autotransmitere a agenţilor patogeni.
Evaluarea:
-prezenţa factorilor predispozanţi la infecţii;
-utilizarea medicamentelor imunodepresoare;
-aplicarea recentă a unei tehnici de diagnostic sau tratament ce necesită efracţia tegumentului
sau penetrarea unei cavităţi a corpului;
-starea nutriţională actuală;
-semne şi simptome ale infecţiei.
Materiale necesare:
-săpun;
-apă de robinet călduţă;
-prosoape de hârtie.

ETAPE DA NU
Prepararea
 Examinarea mâinilor (unghii scurte, leziuni ale
tegumentelor)
 Îndepărtarea bijuteriilor
 Şerveţele de hârtie la îndemână
Executarea
 Explicarea etapelor pacientului, dacă este cazul
 Deschiderea robinetului
1. Reglarea temperaturii apei
1. Udarea completă a mâinilor
 Aplicarea a 2-4 ml de săpun lichid
 Menţinerea mâinilor mai jos faţă de coate
1. Spălarea palmelor, a feţelor dorsale ale mâinii precum
şi a articulaţiilor radio-carpiene folosind mişcări
circulare
1. Încrucişarea degetelor şi a policelor şi efectuarea de
 mişcări de du-te-vino
1. Frecarea extremităţilor degetelor contra palmei
fiecărei mâini
1. Frecarea timp de cel puţin 10-15 secunde
1. Spălarea sub unghii pentru fiecare mână
 Limpezirea mâinilor
1. Ştergerea completă a mâinilor şi a braţelor
 Închiderea completă a robinetului cu ajutorul unui
şerveţel de hârtie
1. Aruncarea şerveţelului

SPĂLAREA MÂINILOR ÎNAINTEA REALIZĂRII UNEI TEHNICI STERILE

ETAPE DA NU
Prepararea
 Examinarea mâinilor (unghii scurte, leziuni ale
tegumentelor)
 Îndepărtarea bijuteriilor
 Şerveţele de hârtie la îndemână
Executarea
 Explicarea etapelor pacientului, dacă este cazul
 Deschiderea robinetului
 Reglarea temperaturii apei
 Udarea completă a mâinilor
 Menţinerea mâinilor mai sus faţă de coate, mâinile şi
coatele sunt sub jetul de apă
 Aplicarea a 2-4 ml de săpun lichid
 Spălarea palmelor, a feţelor dorsale ale mâinii precum
şi a articulaţiilor radio-carpiene folosind mişcări
circulare, ţinând mâinile mai sus decât coatele
 Încrucişarea degetelor şi a policelor şi efectuarea de
mişcări de du-te-vino
 Frecarea extremităţilor degetelor contra palmei
fiecărei mâini
 Frecarea timp de cel puţin 10-15 secunde
 Spălarea sub unghii pentru fiecare mână
 Limpezirea mâinilor ţinând mâinile mai sus decât
coatele
 Ştergerea completă a unei mâini cu ajutorul mişcărilor
circulare până la nivelul cotului
 Aruncarea şerveţelului
 Ştergerea completă a celei de-a doua mâini cu ajutorul
mişcărilor circulare până la nivelul cotului
  Aruncarea şerveţelului
 Închiderea completă a robinetului cu ajutorul unui
şerveţel de hârtie
 Aruncarea şerveţelului

Agent etiologic (microorganism)

-asigurarea că toate obiectele utilizate (contaminate) au fost spălate corect şi dezinfectate sau
sterilizate înainte de o nouă utilizare;
-educarea pacientului şi familiei în vederea utilizării metodelor necesare spălării, dezinfectării
sau sterilizării obiectelor.
Rezervor (sursă)
-schimbarea pansamentelor pătate cu sânge sau diverse secreţii;
-nursa ajută şi educă pacientul pentru realizarea îngrijirilor necesare ale cavităţii bucale şi
tegumentelor;
-manipularea adecvată de către nursa a lenjeriei de pat murdare;
-colectarea urinei şi fecalelor în recipienţi speciali.
Poarta de ieşire
-se evită vorbirea, tusea sau strănutul deasupra unei plăgi deschise sau a unui câmp steril.
Mod de transmitere
-spălarea mâinilor;
-utilizarea mănuşilor pentru manipularea secreţiilor sau excreţiilor;
-utilizarea bluzei în caz de risc de pătare a uniformei cu lichide biologice;
-depozitarea materialelor contaminate în locurile special amenajate;
-manipularea cu grijă a urinei şi fecalelor din ploscă sau urinoar;
-punerea în practică a precauţiilor aseptice în cazul tuturor pacienţilor, fără excepţie;
-utilizarea măştii faciale şi a ochelarilor de protecţie pentru a preveni contaminarea prin
picături sau în caz de risc de stropire cu lichide biologice.
Poarta de intrare
-aplicarea de tehnici sterile în cazul procedeelor efractive (injecţie, cateter);
-aplicarea de tehnici sterile pentru îngrijirea şi pansarea plăgilor;
-depozitarea obiectelor tăietor -înţepătoare în recipientele galbene;
-utilizarea de produse de toaletă individuale pentru toţi pacienţii.
Gazda receptivă
-menţinerea integrităţii tegumentelor şi mucoaselor;
-regim alimentar echilibrat;
-educarea pacientului cu privire la importanţa vaccinării.

MĂSURI DE PRECAUŢIE

În instituţiile sanitare se aplică diferite măsuri de precauţie pentru a reduce riscul

transmiterii microorganismelor potenţial patogene la membrii echipei medicale, pacienţi sau
vizitatori.
PRACTICI DE BAZĂ
Practicile de bază se aplică tuturor pacienţilor spitalizaţi, indiferent de diagnostic, de
prezenţa sau absenţa unei infecţii. Aceste practici vizează sângele, toate lichidele organice,
secreţiile şi excreţiile, tegumentul lezat şi mucoasele. Scopul utilizării acestor practici este
reducerea riscului de transmitere a microorganismelor de la o sursă cunoscută sau
necunoscută.
Spălarea mâinilor se face după contactul cu sânge sau alte lichide organice, secreţii, excreţii
sau obiecte contaminate, indiferent dacă s-au utilizat sau nu mănuşi în prealabil.
Utilizarea de mănuşlor se facei în caz de risc de contact cu sânge, secreţii organice, excreţii
sau obiecte contaminate.
Utilizarea unei măşti faciale şi a ochelarilor de protecţie sau a unui ecran facial este
necesară în caz de risc de stropire cu sânge sau alte lichide organice, secreţii sau excreţii.
Utilizarea bluzei este necesară când îngrijirile acordate pacientului riscă să antreneze
stropiri cu sânge sau alt lichid organic, cu secreţii sau excreţii, cu scopul de a proteja
uniforma.
Manipularea materialului utilizat se realizează cu grijă, atunci când acesta este contaminat
cu sânge sau alte lichide organice, secreţii sau excreţii, cu scopul de a evita transferul
microorganismelor spre alte persoane din mediul respectiv.
Manipularea, transportarea şi tratarea lenjeriei murdare de sânge sau alt lichid organic, de
secreţii sau excreţii se realizează astfel încât să se evite contaminarea propriei uniforme şi
transferul microorganismelor către alte persoane sau mediul înconjurător.
Este necesară prevenirea leziunilor cauzate de orice material utilizat şi considerat
contaminat prin plasarea acestora într-un container special, neperforabil.

PRECAUŢII ADIŢIONALE
Precauţiile adiţionale se aplică în combinaţie cu practicile de bază în cazul pacientului
cunoscut cu o infecţie transmisibilă pe cale aeriană, prin picături sau contact şi pacientului
suspect de a prezenta o astfel de infecţie.
Transmitere pe cale aeriană: rujeolă, varicelă, TBC
-instalarea pacientului într-o cameră individuală, cu presiune de aer negativă, cu recirculare a
aerului de 6-12 ori/h, evacuarea aerului la exterior sau utilizarea unui sistem de filtrare a
aerului. Uşa salonului trebuie să rămână în permanenţă închisă;
-dacă nu este posibilă utilizarea camerei individuale, pacientul va împărţi camera cu alţi
pacienţi infectaţi cu acelaşi microorganism;
-utilizarea unei măşti faciale la intrarea în salonul unui pacient cu TBC sau în cazul
suspicionării acestei boli,
-limitarea deplasării pacientului ce prezintă diverse infecţii; părăsirea salonului se face numai
dacă este esenţial iar pacientul trebuie să poarte o mască facială pe durata acestor deplasări.
Transmiterea prin picături: difterie, pneumonie cu micoplasme, oreion, rubeolă, scarlatină
-instalarea pacientului în cameră individuală;
-pacientul împarte salonul cu alţi pacienţi ce prezintă o infecţie cu acelaşi microorganism. Uşa
salonului poate rămâne deschisă;
-vizitatorii şi familia nu se apropie de pacient la o distanţă mai mică de un metru;
-nursa poartă mască facială şi ochelari de protecţie atunci când în timpul îngrijirilor trebuie să
se apropie de acesta, distanţa de sub un metru nemaiputând fi respectată;
-limitarea deplasărilor pacientului la exteriorul salonului, exceptând nevoile speciale; pe
timpul deplasărilor pacientul poartă mască facială.
Transmiterea prin contact: infecţii gastro-intestinale, respiratorii sau cutanate, plăgi
infectate sau colonizate cu bacterii multirezistente la antibiotice, E. Coli, Clostridium dificile,
Shigela, VHA, herpes, impetigo
-instalarea pacientului în cameră individuală;
-pacientul împarte salonul cu alţi pacienţi ce prezintă o infecţie cu acelaşi microorganism. Uşa
salonului poate rămâne deschisă;
-utilizarea de mănuşi;
-utilizarea bluzei în salonul pacientului;
-limitarea deplasării pacientului în afara salonului;
-este de preferat ca materialele de îngrijire să fie rezervate fiecărui pacient sau grup de
pacienţi ce prezintă acelaşi microorganism (termometru).

ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE INDIVIDUALĂ

În prezenţa unui risc de expunere la un material potenţial infecţios, tot personalul medical
trebuie să utilizeze mănuşi, bluză, mască şi ochelari de protecţie.
Mănuşile
Utilizarea mănuşilor protejează mâinile nursei când aceasta manipulează diverse substanţe
sau lichide organice, când vine în contact şi atinge mucoasele sau tegumentele lezate ale
pacientului. Mănuşile reduc riscul transmiterii de microorganisme de la nursa la pacient dar
protejează şi nursa de microorganisme atunci când tegumentul de la nivelul mâinilor prezintă
leziuni. Transmiterea microorganismelor de la un pacient la altul, prin intermediul mâinilor
nursei, se evită prin utilizarea mănuşilor de către aceasta. Schimbarea mănuşilor se face de
fiecare dată când nursa îngrijeşte un alt pacient. După îndepărtarea mănuşilor este obligatorie
spălarea mâinilor cu apă şi săpun deoarece: mănuşile pot prezenta defecte de fabricaţie sau se
pot deteriora de-a lungul utilizării lăsând astfel liberă trecerea microorganismelor spre
tegumentul nursei; contaminarea tegumentului mâinilor se poate face în timpul îndepărtării
mănuşilor.
În general, mănuşile sunt confecţionate din latex sau cauciuc. Un procent important (6-
17%) din personalul medical prezintă alergie la latex. Pentru a oferi protecţie acestor
persoane, se utilizează mănuşi hipoalergene, în care nu există latex.
Bluza
Nursa poartă bluză din pânză sau bluză de unică folosinţă în timpul intervenţiilor în care
există risc de pătare a uniformei. Bluza nu se utilizează decât o dată.
Masca
Utilizarea măştii vizează reducerea riscului de transmitere a microorganismelor prin
intermediul picăturilor, pe cale aeriană sau prin stropire cu lichide organice.
Există mai multe tipuri de măşti ce diferă în funcţie de capacitatea de filtrare şi de
modalitatea de adaptare la formele feţei. Masca este eficientă dacă este corect aplicată pe
figură; se schimbă ori de câte ori se murdăreşte sau se umezeşte.
Ochelarii de protecţie
Se recomandă purtarea ochelarilor de protecţie sau ecranul facial şi masca facială atunci
când există risc de stropire cu lichide organice la nivelul feţei.

PUNEREA ŞI ÎNDEPĂRTAREA
ECHIPAMENTULUI DE PROTECŢIE INDIVIDUALĂ
(MĂNUŞI, BLUZĂ, MASCĂ, OCHELARI DE PROTECŢIE)

Obiective:
-protejarea tuturor indivizilor precum şi a nursei contra transmiterii de agenţi patogeni
potenţiali infecţioşi
Materiale necesare:
-bluză ;
-mască facială ;
-ochelari de protecţie ;
-mănuşi.
ETAPE DA NU
Prepararea
  Spălarea mâinilor
 Îndepărtarea tuturor obiectelor ce riscă să cadă
(stetoscop)
Executarea: punerea echipamentului
 Explicarea etapelor pacientului şi răspunderea la
întrebările acestuia
 Punerea bluzei:
1. Alegerea unei bluze curate şi deschiderea acesteia fără
a o atinge de obiectele sau persoanele din jur
2. Introducerea mâinilor şi a braţelor în mânecile bluzei
3. Innodarea şnururilor din regiunea cervicală posterioară
4. Suprapunerea părţilor laterale ale bluzei la spate
5. Legarea cordonului fixat în talie
 Punerea măştii:
1. Reperarea extremităţii superioare a măştii
2. Prinderea măştii de cordoanele superioare (sau de
elastice)
3. Plasarea extremităţii superioare a măştii pe piramida
nazală şi înnodarea cordoanelor superioare în
regiunea posterioară a capului (sau trecerea
elasticelor după urechi)
4. Plasarea extremităţii inferioare a măştii sub menton şi
înnodarea cordoanelor inferioare la nivelul cefei
5. Ajustarea benzii metalice pe piramida nazală
 Punerea mănuşilor:
1. Punerea mănuşilor nesterile
2. Ridicarea mănuşilor astfel încât să acopere articulaţiile
radio-carpiene (sau manşetele bluzei)
Executarea: îndepărtarea echipamentului
 Îndepărtarea mănuşilor:
1. Dezlegarea cordonului bluzei
2. Prinderea primei mănuşi de partea ce acoperă regiunea
palmară, sub ariculaţia pumnului
3. Îndepărtarea mănuşii întorcând-o pe dos
4. Ţinerea mănuşii îndepărtate cu ajutorul degetelor
celeilalte mâini care are mănuşă
5. Plasarea indexului şi a majorului mâinii goale în
interiorul mănuşii, la nivelul articulaţiei pumnului
6. Îndepărtarea mănuşii întorcând-o complet pe dos în aşa
fel încât să prindă la interior şi prima mănuşă
7. Aruncarea mănuşilor
 Spălarea mâinilor
1. Îndepărtarea măştii:
1. Dezlegarea cordoanelor inferioare (îndepărtarea
elasticelor ţinându-le la distanţă de urechi sau de
tegumentele feţei)
2. Dezlegarea cordoanelor superioare
3. Aruncarea măştii
 Spălarea mâinilor
  Îndepărtarea bluzei înainte de a ieşi din salon sau
îndepărtarea bluzei foarte murdară:
1. Punerea în evidenţă a interiorului bluzei
2. Lăsarea bluzei să alunece de-a lungul braţelor
3. Rularea bluzei fără a atinge părţile contaminate
4. Punerea bluzei în sacul de lenjerie contaminată

ÎMBRĂCAREA ŞI DEZBRĂCAREA MÂNUŞILOR STERILE

Obiective:
-manipularea obiectelor sterile;
-prevenirea transmiterii agenţilor potenţiali patogeni prin intermediul mâinilor nursei către o
persoană ce prezintă un risc crescut de infecţii.
Materiale:
-mânuşi sterile

ETAPE DA NU
Pregătirea
 nursa se asigură că mânuşile sunt sterile
Executarea
1. nursa explică pacientului ce urmează să execute
2. respectarea măsurilor de prevenţie a infecţiilor
3. asigurarea intimităţii pacientului
4. deschiderea ambalajului mânuşilor sterile
 depozitarea ambalajului ce conţine mânuşile
sterile pe o suprafaţă curată şi uscată (o
suprafaţă umedă duce la contaminarea
mânuşilor)
 îndepărtarea ambalajului exterior
 deschiderea ambalajului interior prin
deplierea colţurilor fără a atinge suprafaţa
interioară cu degetele

5. îmbrăcarea mânuşii mâinii dominante

 se apucă între index şi policele mâinii
nedominante rebordul mânuşii fără a atinge
faţa exterioară a mânuşii
 introducerea mâinii dominante în mânuşe
menţinând policele în contact cu faţa palmară
 îndepărtarea mâinii nedominante
6. îmbrăcarea mânuşii mâinii nedominante
 inserarea degetelor mâinii dominante sub
rebordul celei de a doua mânuşi menţinând
policele la un unghi de 900 faţă de celelalte
degete
 îmbrăcarea mănuşii
 ajustarea mănuşilor la nevoie
 7. îndepărtarea mănuşilor la finalizarea tehnicii prin
rulare

PRINCIPII DE BAZĂ ALE ASEPSIEI CHIRURGICALE

-orice obiect utilizat într-un câmp steril trebuie să fie steril;

-un obiect steril nu mai este considerat a fi steril dacă vine în contact cu un obiect contaminat;
-orice obiect steril ce se găseşte plasat în afara câmpului vizual al nursei sau la un nivel
inferior taliei sale, nu mai este considerat steril;
-un obiect steril este considerat contaminat după expunerea la microorganisme transmisibile
pe cale aeriană, pentru o perioadă de timp;
-într-un câmp steril în care se varsă lichid, microorganismele migrează prin capilaritate
contaminând câmpul şi obiectele sterile de pe suprafaţa acestuia;
-într-un câmp steril marginile nu sunt considerate sterile, de jur împrejur, pe o distanţă de 2,5
cm;
-este imposibilă sterilizarea tegumentului.

STERILIZAREA

Sterilizarea este procesul ce distruge toate microorganismele, inclusiv sporii şi viruşii.

Sterilizarea se realizează prin mijloace fizice şi chimice:
*mijloace fizice: • caldura uscată (flambarea);
• caldura uscată-prin utilizarea pupinelului-se face pe un nivel de 160-180 o C,
astfel :
-160o C-expunere 2 ore;
-170o C-expunere 1 ora si jumatate;
-180o C-expunere 45 de minute.
• caldura umeda: fierbere (100o C).
Astfel se sterilizează: tuburile de cauciuc, sonde, unele instrumente metalice. Este un procedeu
mai puţin sigur deoarece forma sporulată a bacteriilor este rezistentă .
• autoclavarea-sterilizarea sub caldură (124 o C) umedă cu vapori sub
presiune. 1 atm120 C; 2 atm136o C; 3 atm 144o C. Autoclavul este un cazan metalic
o

cilindric, închis ermetic, rezistă la 4-5 atmosfere presiune, prevazut cu manometre şi cu

dispozitive de siguranţă.
• sterilizarea prin radiaţii nucleare-se utilizează pentru cantităţi mari de
materiale medico-chirurgicale pe scară industrială.
Se folosesc 2 izotopi: cesiu (Ce137) şi cobalt (Co60). Dispozitivul folosit se numeste
ciclotron.
• sterilizarea cu raze U.V.-este folosită pentru combaterea infecţiilor
aerogene din sălile de operaţie (nota bene în urma unei sterilizari corecte raman sub 300
germeni/m3).

*mijloace chimice:
• sterilizarea cu vapori de formol: se obţine din preparate sub formă de
tablete puse în cutii metalice ce urmează a fi sterilizate .Vaporii trebuie să stea în contact cu
suprafata de sterilizat 24h-170C, 2h-250C, 30 minute-500C. Obiectele astfel sterilizate sunt
acoperite cu o crustă de formol care se îndepartează cu apa distilată imediat înainte de
utilizare.
• sterilizare cu vapori de etilen-este o metodă superioară de sterilizare.
Instrumentul folosit este asemanator cu autoclavul. Sterilizarea se realizeaza la 198 0C.
• sterilizarea cu solutii antiseptice –se foloseşte pentru materiale putin
rezistente la temperaturi înalte. Soluţii folosite: cloramina, alcoolul etilic, bromocet.
Asepsia în blocul operator, saloane, etc se numeşte dezinfecţie.
Formolizarea (solutie de aldehidă formică de concentratie 40%) în spaţiu închis timp de 24h.
Excesul se neutralizează folosind soluţii de amoniac.
ANTISEPSIA
Antisepsia este o metodă curativă. Foloseşte o serie de mijloace chimice pentru distrugerea
germenilor care au invadat plaga. O substanţă ca să fie eficientă trebuie să acţioneze asupra
corpului microbian şi să fie inofensivă cu ţesutul.

SOLUTII ANTISEPTICE

ALCOOLUL
- concentraţie 70% ;
-antiseptic pentru tegument, interzis de a se folosi în plagă; pătrunde în straturi profunde de
tegument (glande sudoripare, glande sebacee, folicul pilos) ;
-utilizat pentru asepsia mâinilor şi pregătirea câmpului operator;
-dezinfectant pentru activităţi intermediare;
-dezinfecţia termometrelor, suprafeţe exterioare pentru unele piese din echipamentul medical
(stetoscop);
-utilizat ca dezinfectant principal în îngrijirile la domiciliu;
-avantaje: acţiune rapidă, nu pătează suprafeţele dezinfectate, nu prezintă reziduuri;
-dezavantaje: -volatil;
-evaporarea poate reduce concentraţia;
-inactivat de materiile organice;
-creşte duritatea produselor de cauciuc dezinfectate;
-NU se utilizează în sala de operaţie.

TINCTURA DE IOD 2 ‰
-creşte puterea de penetrare în ţesut a alcoolului;
-dezinfectant pentru activităţi intermediare pentru anumite instrumente (termometru, bazin de
hidroterapie);
-utilizat pentru pregătirea câmpului operator ;
-avantaje: acţiune rapidă, toxicitate redusă ;
-dezavantaje: -nu poate fi utilizat pentru dezinfectarea suprafeţelor dure ;
-coroziv pentru metale ;
-poate produce arsuri la nivelul ţesuturilor, nu se foloseşte pentru dezinfectarea
mâinilor ;
-inactivat de materiile organice ;
-pătează ţesuturile şi materialele sintetice ;
-septozolul –apa distilată, alcool ,iod, fenol. Se foloseşte pentru dezinfecţia tegumentelor din
câmpul operator.

CLORURI
-dezinfectant pentru activităţi intermediare ;
-dezinfecţia materialelor pentru dializă ;
-utilizat în ingrijirile la domiciliu ;
-avantaje: costuri reduse, acţiune rapidă ;
-dezavantaje: -coroziv pentru metal ;
-inactiv pe materii organice ;
-iritant pentru tegumente şi mucoase ;
-durata de utilizare se reduce atunci când este diluat ;
-trebuie utilizat în locuri bine ventilate.

APA OXIGENATĂ
- H2O2 are acţiune oxidantă asupra celulei microbiene. Are acţiune mecanică prin efervescenţă.
Nu se foloseşte în plăgi neinfectate. Se foloseşte proaspătă. Se prepară prin amestecarea a 30
ml de perhidrol la un litru de apa.

CLORAMINA-are acţiune oxidantă. Se foloseşte în plăgi septice şi la nivelul mucoaselor în

concentraţie de 0.5%.

PERMANGANAT DE POTASIU-este un oxidant puternic. Se foloseşte în plăgi infectate

(concentraţie 1‰, 2‰, 4‰).

RIVANOL-este sub forma de praf; se dizolvă în apă în concentraţie de 1.2%. Se foloseşte la

spălarea plăgilor şi a mucoaselor.
ALBASTRU DE METIL-soluţie cu concentraţie 2%; se foloseşte pentru badijonări şi ca
antiseptic în infecţii urinare.

Pulberi:
-ACIDUL BORIC- praf cristalin de culoare albă se foloseşte în dezinfecţia plăgilor (pentru
infecţia cu piocianic).
-DERMATOL- este sare de bismut, verde, are efect antiseptic şi cicatrizant.
-IODOFORM- praf brun, cu miros patrunzător, utilizat în plăgi infectate.

DEPARAZITAREA

Obiective:
-îndepărtarea şi distrugerea paraziţilor care pot transmite îmbolnăviri;
-evitarea leziunilor de grataj şi păstrarea integrităţii tegumentelor.
Materiale necesare:
-paravan;
-pieptăn des;
-soluţii insecticide;
-mănuşi de unică folosinţă;
-bonetă de material plastic;
-bucată de material albă.
Pregătirea pacientului:
-psihică: -nursa anunţă cu tact pacientul că va face control parazitologic
-îi explică necesitatea acestui control.
-fizică: -nursa examinează părul pacientului pentru a depista ouăle şi paraziţii adulţi;
-dezbracă pacienţii de haine şi verifică cusăturile;
 -examinează celelalte zone piloase;
Metoda de lucru:
-asigură intimitatea cu ajutorul paravanului;
-aşează pacientul într-o poziţie adecvată;
-asigură o sursă de iluminat;
-se spala pe mâini şi îmbracă mănuşi;
-despleteşte părul;
-împarte parul în şuviţe şi aplică insecticidul;
-acoperă parul cu o bonetă din material plastic şi pacientul cu o bucată de panză pentru a-i
proteja intimitate;
ATENTIE ! -scurtaţi părul numai cu acordul pacientului;
-se examinează celelalte parţi piloase;
-se verifică cu atenţie hainele;
-se trimite lenjeria la etuvare.
Îngrijirea pacientului:
-plasăm pacientul într-o cameră izolată;
-verificăm efectul insecticidului prin controlul părului pentru a îndepărta paraziţii;
-pieptănăm deasupra unei pânze albe;
-îndepărtăm paravanul şi ducem materialul folosit la locul de păstrare;
-îndepărtăm mănuşile:
-ne spălăm pe mâini.
Notarea pacientului:
-notează în planul de îngrijiri constatările făcute cu ocazia inspecţiei existenţa şi tipul
paraziţilor, data şi ora efectuării lor.
Rezultate dorite:
-la controlul efectuat nu se observă paraziţi vii sau ouăle acestora;
-pacientul exprimă stare de confort;
-nu prezintă leziuni de grataj.
Rezultate nedorite:
-se observă paraziţi vii şi ouale acestora;
-se repetă procedura;
-folosim un amestec de acid boric pentru a dizolva ouale de pe firul de par.