ELEMENTE DE EPIDEMIOLOGIE A BOLILOR INFECŢIOASE

GARAIACU OANA-RUXANDRA

AN II- C. A.M.G
 Elemente de epidemiologie a
bolilor infecţioase

Epidemiologia, ştiinţa medicală fundamentală, are ca obiect de activitate studiul dinamic al

factorilor determinanţi apariţiei şi distribuţiei stării de sanatate şi a bolilor într-o populaţie.
Procesul epidemiologic reprezintă totalitatea factorilor şi mecanismelor implicate în apariţia,
extinderea şi evoluţia unei boli infecţioase într-o populaţie. Constituit din trei factori majori
(determinanţi): izvorul de infecţie, căile de transmitere, masa receptivă şi din numeroşi factori
favorizanţi, procesul epidemiologic trebuie diferenţiat de procesul infecţios.
Procesul infecţios rezultă din interacţiunea agentului patogen cu organismul-gazdă, în anumite
condiţii de mediu şi constituie componenta biologică a procesului epidemiologic.

Factori epidemiologici determinanţi

Sursa/izvorul de infecţie

Toţi agenţii patogeni au un rezervor şi o sursă care pot să coincidă sau nu.
Rezervorul este locul în care agenţii patogeni există, trăiesc şi se multiplică. Rezervorul poate
avea o specificitate înaltă (ex. virusul poliomielitic sau Salmonella triplu, rezervorul este întotdeauna
uman) sau un agent patogen poate fi găsit cu rezervoare animate cât şi inanimate.
Sursa de infecţie este reprezentată de organismul (uman sau animal) care adăposteşte sau
creează condiţii de viaţă şi de multiplicare sau în care se acumulează şi de unde se elimină şi trece la
persoanele receptive. Sursa de infecţie împreună cu teritoriul din jurul ei, în care există oportunităţi de
transmitere a agentului patogen la alte persoane receptive constituie focarul epidemic.
Eliminarea agenţilor patogeni în mediul extern se realizează la nivelul porţilor de eliminare.
Căile de eliminare ai agenţilor patogeni de la nivelul sursei pot fi reprezentate de:
- secreţiile nasofaringiene şi sputa, implicate în infecţiile respiratorii (gripa, tusea
convulsivă,tuberculoza);
- saliva, (în rabie, infecţia urliană);
- secreţiile purulente şi produsele cutaneomucoase, în stafilocociile sau streptocociile cutanate,
boli venerice;
- materiile fecale şi vărsăturile în infecţiile digestive (dizenterie, hepatite virale enterale);
- sânge infectat cu virusuri, bacterii, rickettsii, protozoare (hepatitele virale parenterale, HIV,
malarie);
- secreţia lactată umană, (HIV, VHB) sau animală (tuberculoza, febra aftoasă).
Durata eliminării agenţilor patogeni este variabilă şi reprezintă perioada de contagiozitate.
Sursele de infecţie umane sunt reprezentate de omul bolnav şi de purtătorii de germeni.
Bolnavul poate elimina agentul patogen în oricare din stadiile de evoluţie a bolii, dar
contagiozitatea maximă se înregistrează în perioada de invazie şi de stare.
Purtătorii de germeni sunt reprezentaţi de:
- foştii bolnavi (convalescenţi sau cronici);
- persoane sănătoase care nu s-au îmbolnăvit în urma infecţiei dar elimină temporar sau cronic
agenţi patogeni.
Surse animale de infecţie: mamiferele, păsările, artropodele pot fi bolnave sau purtătoare de
diverse organisme patogene care ajung accidental la om. Bolile comune omului şi animalelor se
numesc antropozoonoze (leptospiroza, antraxul, rabia, trichineloza).

Căile şi mijloacele de transmitere a infecţiei

Transmiterea, a doua componentă majoră a procesului epidemiologic se referă la mişcarea

agentului patogen de la sursa de infecţie la persoana receptivă.
Transmiterea unui agent patogen se poate face direct sau indirect.
 Trasmiterea directă:
- contact de imediată vecinătate (boli aerogene);
- contact fizic sexual (boli venerice, HIV, VHB), sărut (mononucleoză infecţioasă), muşcături
(rabie), transcutanat;
- transplacentar (rubeolă, toxoplasmoză, HIV, VHB);
- transfuzii de sânge (hepatite virale, retroviroze);
- transplante ( citomegal virus, VHB, HIV).
Transmiterea indirectă se face prin intermediul unor elemente din mediul extern (apă, aer, sol,
obiecte contaminate, "mâini murdare"):
- simplu, când este implicat un singur element din mediu;
- complex, când sunt implicaţi mai mulţi factori de transmitere.
Transmiterea aerogenă este una dintre cele mai comune căi de răspândire a agenţilor patogeni.
Răspândirea în aer se face prin:
- picături septice (picăturile Flügge) din secreţii provenind din nasofaringe sau bronhii,
expulzate prin tuse, strănut, vorbit în imediata apropiere a sursei;
- nucleosoli, picături care şi-au pierdut umiditatea de suprafaţă, dar asigură în interior condiţii
optime pentru conservarea unor microbi rezistenţi în mediul extern (H. tuberculosis);
- particule de praf,care provin din secreţiile uscate, încărcate cu agenţi patogeni rezistenţi la
uscăciune (stafilococi, streptococi).
Printre principalele boli aerogene se află gripa, tusea convulsivă,viroze respiratorii, pneumonii,
tuberculoza.
Transmiterea prin solul contaminat este posibilă pentru sarmonele dizenterice, vibrioni holerici,
geohelminţi, sporii unor microbi (bacilul tetanic,bacilul cărbunos).
Transmiterea hidrică este o cale deosebit de importantă de transmitere a agenţilor patogeni,
fiind implicată în declanşarea unor epidemii. Apa de suprafaţă se contaminează prin dejecţii umane sau
animale,adăpatul aminalelor bolnave, înot, deversarea apelor fecaloid-menajere. Instalaţiile de
aprovizionare centrale cu apă defecte, fisurate, incorect racordate, permit infiltrarea unor impurităţi,
inclusiv a agenţilor patogeni. Principalele boli cu transmitere hidrică sunt: holera,febra
tifoidă,dizenteria, hepatitele virale enterice etc.
Transmiterea prin alimente de origine animală sau vegetală este frecvent întâlnită. Alimentele
pot fi contaminate direct de la sursă (carnea cu Trichinella spiralis, Salmonella; laptele cu Brucella,
Staphilococcus aureus, H.tuberculosis; ouăle de raţă cu Salmonella), în timpul transportului,
depozitării, preparării, conservării sau servirii.
Transmiterea prin obiecte contaminate cu secreţiile sau excreţiile bolnavilor sau purtătorilor, cu
sânge sau prin intermediul altor factori (apă, vectori) este implicată în difuziunea unor boli infecţioase.
În unităţile sanitare, în acest tip de transmitere, pe lângă efectele personale intervin lenjeria şi vesela
bolnavilor,instrumentarul,echipamentele medicale nedezinfectate şi nesterilizate.
"Mâinile murdare" reprezintă un mijloc extrem de eficient de răspândire a unor boli infecţioase,
mai ales a celor cu poartăde intrare digestivă. Contaminarea mâinii se poate face cu agenţii patogeni
proprii (autocontaminare), prin contact direct cu sursa de infecţie, sau prin contact indirect în timpul
îngrijirii bolnavului, a manipulării unor obiecte sau produse umane sau animale contaminate. Pe acestă
cale se pot transmite dizenteria, febra tifoidă, hepatite virale enterice şi poliomielita.
Transmiterea prin vectori (insecte) este o altă cale importantă de răspândire a unor boli
infecţioase. Vectorii sunt membre ale încrengăturii arthropoda.
Vectorii pasivi vehiculează agenţii patogeni în mod mecanic, fără a le fi gazdă sau loc de
multiplicare (muştele, gândacii de bucătărie,furnicile). Se pot transmite: dizenterici, sarmonele etc.
Vectorii activi hematofagi sunt gazde intermediare, în care agenţii patologici îşi desfăşoară
parte din ciclul de dezvoltare (păduchi, purici, ţânţari, căpuşe). Astfel se transmit:
rickettisiile,plasmodiile malariei,virusuri encefalitice etc.

Masa (populaţia) receptivă

 Starea de receptivitate,a treia verigă principală a procesului epidemiologic, reprezintă
capacitatea organismului de a face (susceptibilitate) sau nu (rezistenţă, imunitate) o boală infecţioasă.
Receptivitatea la infecţie este influenţată de numeroşi factori: vârstă, sex, rasă, status hormonal,
alimentaţie şi stare de nutriţie, profesie, comportament de risc etc.

Factori favorizanţi ai procesului epidemiologic

Factorii determinanţi ai procesului epidemiologic sunt influenţaţi, activator sau limitativ, de o

serie de factori favorizanţi (secundari). Aceştia se pot sistematiza astfel:
- factori naturali: climaterici şi meteorologici (umiditate, precipitaţii, temperatură, radiaţii UV)
şi geografici (latitudine, altitudine, relief);
- factori socio-economici: nivelul de trai şi condiţiile de locuit, mişcările de populaţie, turismul
intern şi internaţional, profesia, gradul de cultură şi civilizaţie.

Forme de manifestare a procesului epidemiologic

Sezonalitatea
Aceasta reprezinta cresterea incidentei morbiditatii in anumite anotimpuri ale anului.Astfel, bolile
infectioase digestive, ca şi cele transmise prin vectori sunt mai frecvente în sezonul cald, iar bolile
infecţioase respiratorii domină sezonul rece.
Periodicitatea
Aceasta se referă la evoluţia epidemică multianuală a unei boli infecţioase şi este legată de
factori biologici şi sociali. Astfel, apariţia periodică, multianuală a unor epidemii depinde de gradul de
imunitate lăsat de boală,de specificitatea acesteia, de dimensiunile masei receptive, de persistenţa
surselor de infecţie în colectivitate, etc. Scarlatina, hepatitele virale parenterale prezintă evoluţie
periodică.
Sporadicitatea
Este caracterizată de apariţia unui număr redus de cazuri de îmbolnăvire, dispersate în spaţiu şi
timp, fără legătură aparentă între ele. Sporadicitatea reflectă o situaţie epidemiologică bună.
Endemicitatea
Aceasta se caracterizează prin apariţia într-un teritoriu a unui număr redus, dar constant de
îmbolnăviri, fără legătură evidentă între ele. Scarlatina, tusea convulsivă, dizenteria bacteriană
evoluează endemic.
Epidemia
Este definită de apariţia într-un teritoriu sau într-o colectivitate a unui număr mare de cazuri,
care depăşeşte nivelul de expectanţă, într-un interval de timp variabil (săptămâni,luni). După originea
şi modul de transmitere se disting:
- epidemii printr-un mod particular de viaţă: boala se extinde în comunitate de la o persoană la
alta, în "pata de ulei"; ex.: gripa, dizenteria, infecţia cu HIV,boli venerice;
- epidemii hidrice - îmbolnăvirile se limitează la persoanele care au consumat apă contaminată
dintr-o sursă comună (arealul epidemiei se suprapune peste teritoriul de distribuţie a apei din sursa
respectivă). Acest tip de epidemie este caracteristic infecţiilor digestive (holera, dizenterie,hepatite
virale acute).
- epidemii de tip alimentar - acestea au caractere asemănătoare celor hidrice, dar dimensiuni
mai reduse.
Pandemia
Este definităde extinderea procesului epidemiologic în populaţia unei arii geografice întinse
(ţară, continent sau chiar la nivel planetar). De-a lungul timpului, manifestări pandemice au avut
variola, holera, gripa iar în prezent infecţia cu HIV.

Măsuri generale de prevenire şi combatere

a bolilor transmisibile

Măsuri combative (lupta cu focar)

1. Depistarea bolnavilor şi a purtătorilor de germeni;
 2. Izolarea bolnavilor şi suspecţilor (spital, domiciliu);
3. Transportul la spital;
4. Declararea cazurilor;
5. Înregistrarea şi raportarea;
6. Depistarea şi supravegherea contacţilor pe toată durata maximă a incubaţiei bolii;
7. Măsuri de sterilizare a purtătorilor de germeni;
8. Măsuri de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în focar;
9. Creşterea rezistenţei populaţiei receptive prin:
- măsuri nespecifice: igienico-sanitare, nutriţie corespunzătoare;
- măsuri de profilaxie specifică: administrarea de imunoglobuline, chimioprofilaxie,
imunizare artificială activă (vaccinarea);
10. Educaţie sanitară.
Măsurile de prevenire a bolilor infecţioase cuprind totalitatea acţiunilor întreprinse într-o
colectivitate în absenţa cazurilor de boală, cu scopul evitării apariţiei şi răspândirii acestora. Se disting
două mari categorii de măsuri de prevenire:
1. Măsuri generale igienico-sanitare: se bazează pe promovarea, aplicarea şi respectarea
normelor de igienă comunală, alimentară, şcolară, profesională, individuală.
2. Măsuri speciale antiepidemice care sunt:
a) trajul epidemiologic - practicat în special în colectivităţi de copii şi tineri, care
vizează depistarea şi izolarea precoce a suspecţilor şi bolnavilor;
b) controlul medical la angajare şi controlul periodic al personalului din sectoarele
speciale de activitate (alimentaţie publică,aprovizionare cu apă,colectivităţi de copii);
c) supravegherea activă a purtătorilor de germeni;
d) măsuti preventive, continue, sistematice de dezinfecţie,dezinsecţie şi deratizare;
e) depistarea activă şi lichidarea promptă a focarelor de parazitism;
f) organizarea şi aplicarea programelor de imunoprofilaxie.
Imunoprofilaxia
Se realizează cu ajutorul serurilor şi vaccinurilor.
Sărurile terapeutice
Conţin anticorpi specifici preformaţi,cu acţiune imediată după administrare. După specia
animală de origine sunt:
- seruri homologe (umane) - serul de convalescent (abandonat);
- imunoglobuline specifice hiperimune (antitetanice, antirabice, etc) şi într-o oarecare măsură
gammaglobulinele standard;
- seruri heterologe (recoltate de la alte specii animale) în mare măsură înlocuite cu
imunoglobuline hiperimune, din cauza riscului de accidente anafilactice la administrare.
Indicaţiile sunt profilactice sau curative.
Profilactic, se administrează post accident în cazul plăgilor cu risc tetanogen şi rabigen mare, al
plăgilor provocate de muşcătura şerpilor veninoşi etc, situaţii în care protecţia trebuie să fie imediată şi
totală.
Curativ,se administrează în boala declarată, cu cât mai devreme cu atât şansele de succes fiind
mai mari (difterie, tetanos, botulism). Durata protecţiei conferite, între 7 şi 16 zile, este limitată de rata
inactivării şi eliminării lor din organism. Din această cauză, imediat după ser se va începe şi vaccinarea
bolnavului, astfel încât anticorpii proprii să-i înlocuiască rapid pe cei de împrumut.
Din cauza riscului de accident prin sensibilizare prealabilă sau la primul contact (şoc la
proteină străină) se recomandă ca administrarea sărurilor heterologe să fie făcută după o prealabilă
desensibilizare.
Dezavantajele serurilor imune heterologe:
1. Reacţie anafilactică
2. Reacţii celulare de tip întârziat,sub forma bolii serului.
Această reacţie este de obicei localizată sub forma unor placarde urticariene apărute de 6-8 zile
după administrare în locurile de injecţii. Mai rar reacţia este generalizată, cu exantem urticarian, febră,
alterarea stării generale,chiar afectarea viscerală. Acest accident poate fi parţial prevenit prin
administrarea de antihistaminice şi corticoterapie 5-7 zile.
 3. Durata scurtă de protecţie conferită de serurile heterologe, în general 12-16 zile, fapt ce
obligă la imunizarea rapidă şi accelerată a bolnavului.
Serurile imune homologe nu mai există ca atare, ci sub o formă evoluată,prezentându-se doar
componenta de imunoglobuline ce suportă anicorpii specifici.
Gammaglobulinele se recoltează de la populaţia adultă, prin donări de sânge. Sunt
comercializate sub mai multe forme:
- gammaglobuline standard, cu concentraţie 10% sau 16%, cecuprind un mozaic de anticorpi la
diferite concentraţii; sunt utilizate destul de rar în profilaxia rujeolei (la copii vaccinaţi);
- gammaglobuline hiperimune specifice, cu un conţinut ridicat de anticorpi specifici, recoltate
de la persoane hiperimunizate activ (niciodată de la foşti bolnavi). Ele vor fi folosite specific în bolile
respective: antitetanice, antirabice, antirujeoloase etc.
Avantaje - volum mic şi eficienţă superioară;
- durată mare în organism 20-40 zile;
- toleranţă perfectă,fără risc de accidente anafilactice sau boala serului;
- posibilitatea de păstrare îndelungată-
- gammaglobulinele de uz intravenos sunt lipsite de specificitate de acţiune, având unele acţiuni
particulare:
- activitate antiinfecţioasă nespecifică;
- stimulează mijloacele de apărare nespecifică;
Sunt folosite ca terapie adjuvantă în infecţii sistemice severe, cazuri de SIDA la copii, etc.
Vaccinurile
Sunt preparate ce conţin agenţi patogeni omorâţi sau inactivaţi sau fragmente antigenice ale
acestora, destinate să provoace apariţia în organism a anticorpilor specifici.
Vacinurile sunt de mai multe tipuri:
1. Vaccinuri cu germeni vii
- vaccinul antivariolic - conţine virusul vaccinal nativ
- vaccinuri cu virus viu atenuat:
 vaccinul antirujeolic
 vaccinul antirubeolic
 vaccinul antivaricelor
 vaccinul antipoliomielitic oral
2. Vaccinuri totale, dar cu germeni omorâţi
- vaccinul antirabic;
- vaccinul pertusis (înglobat în DTP);
- vaccinul antipneumococic polivalent;
- autovaccinurile.
3. Vaccinuri ce conţin părţi ale agentului patogen:
- vaccinuri de tip toxoid (conţin anatoxină);
 antidifteric;
 antitetanic;
 anatoxina stafilococică.
- vaccinuri recombinate, vaccinul anti-HBS
Vaccinurile sunt folosite în scop profilactic preacident şi mai rar postaccident şi uneori chiar în
cursul bolii declarate (difterie, tetanos) pentru a induce anticorpi protectori antitoxici.
Căi de administrare
Majoritatea vaccinurilor sunt inoculate pe cale parenterală intramuscular sau subcutanat dar şi
pe cale orală (vaccinul antipoliomielitic oral) asigurând doza standard pentru o priză.
Vaccinarea se recomandă întregii populaţii, dar în special la copii; principalele vaccinuri
administrate copiilor sunt: BCG, DTP, AP, AH-B etc.
La adulţi vaccinarea se efectuează la anumite categorii de persoane:
- vârstnici, taraţi (boli cronice respiratorii şi cardiovasculare) - vaccin antigripal, eventual
vaccin antipneumococic;
- imunodeprimaţi (leucemii, neoplazii, tratamente imunosupresive) - vaccin antigripal,
antivaricelos;
- splenectomizaţi - vaccin antipneumococic;
 - persoane care călătoresc în ţări tropicale - pentru febra galbenă, antihepatită A şi B, febra
tifoidă, holera etc.;
- personalul sanitar.
Indicaţii specifice de vaccinare
Vaccinarea contra rubeolei este recomandată tuturor tinerilor şi familiilor în perioada fertilă.
Vaccinarea antirabică este practicată după expunere (animal suspect)
Vaccinarea antihepatică tip B - la nou născuţi din mame purtătoare de Ag HBs
Reacţii vaccinale
- reacţii precoce locale (durere) sau generale (febră);
- reacţii tardive consecutive administrării de vaccinuri cu virus viu atenuat (perturbări biologice
tranzitorii);
- incidente: noduli subcutanaţi (DTP), limfadenită (BCG), convulsii hipertermice (tusea
convulsivă), artralgii (rubeola);
- accidente: şoc anafilactic imediat, accidente neurologice (encefalopatie precoce la DTP sau
tardivă la antirujeolic, nefrite, mielite).
Contraindicaţiile vaccinării:
- boli infecţioase acute;
- reacţii clinice severe apărute după injecţiile anterioare;
- alergie imediată la albumină (ovalbumină);
- deficite imunitare congenitale;
- gravide.