Nevoia de a învața cum să-ți păstrezi sănătatea

Nevoia de a învăţa repezintă necesitatea fiinţei umane de a acumula cunoştinţe,

atitudini şi deprinderi pentru modificarea comportamentelor sale sau adoptarea de noi
comportamente.
Independența în satisfacerea nevoii
Învăţarea este o problemă comună a pedagogiei, psihologiei, eticii, sociologiei şi a
altor a altor ştiinţe, care cercetează comportamentul uman din diferite puncte de vedere.
Procesul învătării este deosebit de complex si cuprinde organizarea întregii comportări
a individului, pentru a deveni capabil să-şi dirijeze întreaga sa activitate în mod creator, în
funcţie de condiţiile în care se află, pe baza cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor însuşite
anterior.
Pedagogia şi medicina sunt două domenii care se interacţionează şi au analogii.
Finalitatea practică pentru medicină este păstrarea sănătăţii şi/sau vindecarea.
De-a lungul vieţii sale, omul trebuie să se adapteze continuu la schimbările de mediu,
care modifică măsurile necesare menţinerii sănătăţii. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru
a preveni şi analiza unele obişnuinţe, astfel încât să poată verifica dacă a luat măsurile
adecvate menţinerii sănătăţii.
În urma acestei analize, omul poate simţi nevoia da a învăţa mijloacele cele mai
eficace de menţinere a sănătăţii.
După ce a dobândit cunoştinţe, atitudini, deprinderi pentru menţinerea sănătăţii, el capătă un
sentiment de siguranţă, prin care devine capabil să lupte împotriva bolii, anxietăţii şi stresului
vieţii cotidiene.
Terminologie
• Învăţarea – activitate pentru însuşirea de cunoştinţe şi dobândirea de noi deprinderi
în toate sectoarele vieţii psihice (cunoaştere, voinţă, emotivitate). Produsul final al învăţăturii
poate fi: un concept teoretic, o atitudine, o deprindere motorie sau poate fi multidimensional.
• Deprinderea – componentă automatizată a activităţii. Pentru menţinerea
independenţei în satisfacerea nevoii de a învăţa să-şi păstreze sănătatea, pacienţii sunt
conştienţi de necesitatea formării de atitudini şi deprinderi corecte, necesare obţinerii unei
stări de bine.
• Cunoştinţe (informaţii) – reflectarea în conştiinţă a realităţii obiective.
• Dorinţa – interesul în acumularea cunoştinţelor.
• Educaţia – ansamblul de acţiuni de transmitere a cunoştinţelor, de formare a
deprinderilor şi comportamentului.
Educaţia pentru sănătate are rolul de a oferi pacientului modalităţi concrete, specifice de
menţinere sau redobândire a sănătăţii (rolul de educator al asistentei medicale).
•Gândirea – proces psihic, ce reflectă nemijlocit – dar abstractizat şi generalizat –
obiectele, fenomenele, relaţiile dintre ele.
•Memoria – capacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a experienţei cognitive
acumulate.
•Anxietatea – sentimentul de disconfort şi de tensiune pe care le simte omul în faţa
problemelor vieţii.
•Stresul – dezechilibrul între experienţa la care individul trebuie să facă faţă şi
capacitatea sa de a realiza acest lucru, cu repercusiuni asupra stării de sănătate.
• Cultura – totalitatea valorilor materiale şi spirituale create de omenire în procesul
practicii social-istorice.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
Factori biologici
 • Vârsta
Copilul, în timpul creşterii şi dezvoltării sale, învaţă cu uşurinţă metodele şi mijloacele de a-şi
menţine sănătatea, dacă este instruit, supravegheat şi controlat.
Adultul învaţă şi se perfecţionează pentru a utiliza toate mijloacele necesare menţinerii
sănătăţii.
Vârstnicul acumulează mai greu noi cunoştinţe (amnezia de fixare), dar are capacitatea de a le
utiliza şi adapta pe cele învăţate anterior.
• Capacităţi fizice
Fiinţele umane, potrivit condiţiilor lor fizice (integritatea fizică somatică şi a organelor de
simţ, facultăţile intelectuale), fac posibilă dobândirea de cunoştinţe, atitudini, deprinderi
pentru menţinerea sănătăţii.
Factori psihologici
•Motivatia – totalitatea factorilor dinamizatori şi direcţionali care îl dinamizează pe
om, îl incită la acţiune, îi jalonează direcţia acesteia.
Printre factorii motivaţionali de dinamizare sunt: trebuinţele şi năzuinţele.
Învăţarea, ca activitate umană, răspunde unor trebuinţe sau interese ale persoanei, deci se
supune legii motivaţiei şi este îndreptată spre un scop, adică se supune legii finalităţii:
finalitatea practică în medicină care rezidă în păstrarea sănătăţii sau în vindecare.
• Emoţiile
Emoţiile şi sentimentele legate de anxietate pot accelera procesele de cunoaştere (pacientul
devenind conştient asupra propriei responsabilităţi ce o are asupra sănătăţii sale).
Factori sociologici
• Mediul ambiant
Un mediu ambiant adecvat, cu luminozitate şi temperatură normale, atmosferă de calm şi
linişte, creează ambianţa propice pentru însuşirea de cunoştinţe.
Nevoia de a învața – Manifestări de independenţă
– exprimarea dorinţei de a învăţa;
– manifestarea interesului de a învăţa;
– starea de receptivitate;
– dobândirea de cunoştinţe, singur, prin lectură;
– dobândirea cunoştiinţelor împreună cu alţii prin intermediul radioului, tv, cursuri, conferinţe;
– dobândirea de noi atitudini, deprinderi si modificarea comportamentului pentru menţinerea
sănătăţii.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea independenţei
– asistenta medicală explorează nevoile de cunoaştere ale pacientului;
– elaborează obiective de studiu cu pacientul;
– informează cu privire la mijloacele şi resursele pe care le poate asigura: broşuri, cărţi,
pliante, reviste, diapozitive etc;
– susţine motivarea pacientului fată de cunoştinţele care urmează să le dobândească;
– organizează activităţi de educaţie pentru sănătate: convorbiri, cursuri, conferinţe, filme,
demonstraţii practice;
– prezintă materiale cu subiecte interesante, atractive, cu mijloace şi procedee adecvate
nivelului de cultura şi gradului de înţelegere a pacienţilor.
Dependență în satisfacerea nevoii
Dacă nevoia de a învăţa nu este satisfăcută survin următoarele probleme de
dependenţă:
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi.
2. Deficit de cunostințe.
Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
 – lezarea integrității fizice ;
– deficitele senzoriale, în special, auditive şi vizuale, tulburările de vorbire (dislalie, afazie),
diminuarea sau abolirea simţului senzorial vocal ;
– durerea în funcţie de intensitatea ei determină manifestări fizice (modificări ale ritmului
respirator şi cardiac, ale T.A. pană la starea de şoc) şi psihice (nelinişte, agitaţie, iritabititate,
teamă) ;
Surse de ordin psihic
– afectarea stării de conştientă: obnubilare, delir, comă;
– dezvoltare intelectuală; un interes redus limitează acumularea de cunoştinţe;
– tulburări de gândire şi memorie;
– anxietatea;
– stresul;
– situaţia de criză- este determinată de situaţii majore din viaţă:
– pierderea unei persoane dragi;
– modificarea importantă a schemei corporale;
– modificarea modului de viaţă ;
Surse de ordin sociologic
– mediu necunoscut;
– lipsa interesului de a învăţa legată de educaţie şi cultură;
– lipsa cunoştinţelor sau un nivel scăzut de cunoştinţe despre regulile generale de igiena fizică
şi mentală, despre sănătate şi menţinerea ei;
– insuficienta cunoaştere de sine – conduce la comportamente şi fenomene negative, care
depăşesc posibilităţile de adaptare ale individului;
– insuficiente cunoaştere a mediului înconjurător.
1. Ignoranţa faţă de dobândirea de noi cunoştinţe, atitudini, deprinderi
Manifestări de dependență
Refuzul de a invata – neacceptarea insusirii cunostintelor noi
Lipsa de receptivitate -nu are predispoziție de a primi impresii sau influențe din afară.
Nesiguranţa şi frica de necunoscut – datorită unor evenimente neprevăzute, bolnavul
trebuie să facă faţă unor necesităţi de schimbare a stilului de viată şi a obiceiurilor pentru
redobândirea sănătăţii. El ignoră măsurile ce pot fi luate pentru redobândirea independenţei ;
Neobişnuinţa în abordarea anumitor acţiuni pentru redobândirea sănătăţii – bolnavul
nu acordă importanţa cuvenită bolii, nu respectă sfaturile medicale în tratarea îmbolnăvirilor
sau prevenirea imbolnăvirilor ;
Lipsa interesului de a învăţa – este refractar la orice acţiune sau cunoştinţe necesare
menţinerii sau redobândirii sănătății;
2. Deficit de cunostinte
Manifestări de dependență
Cunoştinţe insuficiente
Bolnavul nu are cunoştinţe referitoare la:
– boală ;
– prevenirea îmbolnăvirilor ;
– importanta respectării tratamentului ;
– prevenirea complicaţiilor ;
– perioada de convalescenţă ;
– reintegrarea socio-profesională ;

Dificultate în învăţarea măsurilor preventive şi curative

 Nu înţelege necesitatea de a învăta şi nu este receptiv datorită:
– tulburărilor de gândire;
– ritmul gândirii poate fi accelerat – fuga de idei: ideile se succed cu repeziciune, încât nu pot
fi ordonate într-o însuşire raţionala;
– încetinirea ritmului gândirii : scăderea puterii de judecată, imposibilitatea de a gândi;
– inoperanţa gândirii: priveşte legătura logică dintre noţiuni si idei (amestec de cuvinte fără
legătură);
– tulburari de memorie: amnezie de fixare si/sau de evocare ;
– intelect limitat;
– incapacitatea de asimilare, fixare şi reproducere a cunoştinţelor;
– carenţe educaţionale: lipsa deprinderilor igienice, a celor privind alimentaţia raţională etc.;
Lipsa de informaţii
– bolnavul nu are acces la informaţii, dar nici nu este interesat de procurarea lor ;
Intervenţiile asistentei medicale
Obiective – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să acumuleze noi cunoştinţe
– explorează nivelul de cunoştinţe al bolnavului privind boala, modul de manifestare,
măsurile preventive şi curative, modul de participare la intervenţii şi la procesul de recuperare;
– identifică manifestările de dependenţă, sursele lor de dificultate, interacţiunile lor cu alte
nevoi;
– stimulează dorinţa de cunoaştere;
– motivează importanţa acumulării de noi cunoştinţe;
– conştientizează bolnavul asupra propriei responsabilităţi privind sănătatea;
– organizează activităţi educative, folosind metodele de învăţământ cunoscute:
– expunerea, conversaţia, demonstraţia respectând principiile pedagogice;
– verifică dacă bolnavul a înţeles corect mesajul transmis si dacă şi-a însuşit noile cunoştinţe;
Pacientul să dobândească atitudini, obiceiuri şi deprinderi noi
– identifică obiceiurile şi deprinderile greşite ale bolnavului;
– corectează deprinderile dăunătoare sănătăţii;
– ţine lecţii de: formare a deprinderilor igienice, alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat,
administrare a diferitelor tratamente;
– efectuează demonstraţii practice;
– întocmeşte programe de recuperare şi reeducare a bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi
motorii (gimnastică medicala, kinetoterapie);
– va încuraja şi ajuta la dobândirea noilor deprinderi.
Rolul asistentului medical în educația pentru sănătate
Cuprinde acţiuni care au scopul de a promova sănătatea, de a preveni boala, de a ajuta
persoana să dobândească mai multă autonomie, de a asigura continuitatea îngrijirilor din spital
la domiciliu.
Caracteristicile procesului educaţional
Identificarea nevoilor de educaţie a pacientului pe baza informaţiilor culese se va
aprecia:
– nevoia de a învăţa (ce ştie pacientul referitor la starea de sănătate actuală,
experienţele pacientului având incidenţă asupra nevoii de a învăţa, informaţiile de care
membri familiei au nevoie pentru a răspunde nevoitor pacientului);
– dorinţa de a învăţa (capacitatea de concentrare când i se pun întrebări, atenţia,
factorii care motivează pacientul să întrebe, tendinţa de a pune întrebări);
– capacitatea de a învăţa (stadiul de dezvoltare a pacientului, forţa fizică, coordonarea
mişcărilor, prezenţa unor deficienţe senzoriale);
– mediul de învăţare (prezenţa surselor de perturbare a învăţării, confortul camerei);
 – resurse de învăţare (felul în care familia percepe şi înţelege boala pacientului şi
consecinţele ei, dorinţa pacientului de a face familia să participe la programul educaţional,
resursele de care dispune pacientul la domiciliu);
Stabilirea obiectivelor educaţionale
– Obiectivele educaţionale pot fi pe termen scurt şi pe termen lung;
Fiecare obiectiv educaţional va cuprinde trei aspecte:
– anunţul şi descrierea unui comportament (pacientul va fi capabil să îndeplinească o sarcină
în limitele perioadei de învăţare);
– identificarea condiţiilor educaţionale (de exemplu,pacientul va merge cu cârjele din cameră
până la baie);
– stabilirea criteriilor de evaluare (în funcţie de gradul de precizie dorit, de reuşită, de
satisfacţie);
Principii educative
– să se aleagă momentul potrivit (la internare, la externare, pe timpul spitalizării) când
pacientul este dispus să înveţe ;
– durata să nu depăşească 20-30 de minute;
– repetarea să fie suficient de frecventă pentru a consolida învăţarea;
– structurarea materialului: noţiuni elementare, explicaţii; se va începe cu probleme mai
importante, se va recapitula;
– se va utiliza limbajul pacientului, putând recurge la analogii simple;
– se va menţine atenţia pacientului, care va fi determinat să participe (vor fi stimulate mai
multe simţuri, se va discuta pe ton variat şi intensitate diferită, se va puncta prin gesturi
aspectul mai important);
– se vor completa cunoştinţele existente;
– se vor adopta metode educative, în funcţie de nevoile pacientului;
Rolul asistentei în procesul educaţional
– să respecte principiile educative;
– să sesizeze orice comportament care indică o scădere a interesului sau a atenţiei;
– să ţină cont de atitudinea pacientului faţă de faptul că a reuşit să execute o tehnică;
– să stabilească, împreună cu pacientul, obiectivele educaţionale;
– să ghideze şi să sfătuiască pacientul, dându-i informaţii pertinente;
– să observe progresele pacientului în autoîngrijire şi să rămână la dispoziţia lui pentru a-l
ajuta;
– să demonstreze tehnicile ce urmează a fi învăţate de pacient (etapă cu etapă, fără grabă, cu
explicarea fiecărui gest);
– înainte de demonstrarea unei tehnici, să înlăture anxietatea pacientului prin explicaţii
pregătitoare
– să utilizeze metode de educaţie în grup, care permit schimbul de idei şi participanţii învaţă
unii de la alţi;
– să încerce integrarea educaţiei în procesul de îngrijire (de exemplu, educaţie sanitară în
timpul efectuării îngrijirilor igienice sau în timpul efectuării unui pansament);

Interdependența cu celelalte nevoi fundamentale

Nesatisfacerea nevoii de a invata afectează buna relaţie cu celelalte nevoi
fundamentale.
A comunica
• iritabilitate, neacceptare, neadaptare.
A se misca, a avea o buna postura
• sedentarism, hiperactivitate, pozitie si circulatie sanguina necorespunzatoare.
 A respira
• modificarea amplitudinii si ritmului respirator prin necunoastere.
A-si mentine temperatura in limite normale
• lipsa masurilor de protectie pentru caldura si frig.
A se alimenta si hidrata
• alimentatie si hidratare neadecvata.
A elimina
• eliminari necorespunzatoare.
A fi curat, a avea tegumente integre
• obiceiuri igienice nerespectate corespunzator.
A dormi, a se odihni
• insomnie, disconfort, oboseala.
A se imbraca si a se dezbraca
• imbracaminte, incaltaminte neadecvata.
A evita pericolele
• vulnerabilitate, atingeri ale integritatii fizice sau psihice.
A actiona dupa credinte si valori
• frustrare.
A se realiza
• neputinta.
A se recreea
• incapacitate de a desfasura activitati pentru destindere.
Procesul de îngrijire/ Nursing
Culegere de date
-vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.
Analiza si interpretarea datelor
Probleme de dependenţă: ignoranţa, deficitul de cunostinţe.
Manifestări de dependenţă: insuficienta cunoastere a bolii sale, a măsurilor
preventive, a tratamentului, refuzul de a învăţa, lipsa de receptivitate, tulburări de învăţare,
neînţelegerea informaţiilor, lipsa interesului de a învăţa, dificultatea de a învăţa măsurile
preventive si curative.
Surse de dificultate: atingere fizica, handicap, durere, tulburări de gândire, anxietate,
stres, pierdere – separare, situaţia de criză, mediul necunoscut, lipsa de educaţie, schimbarea
rolului, lipsa de cunostinţe.
Diagnostic de îngrijiri prealabile = P.E.S.
Planificarea îngrijirilor
Obiective potenţiale pentru pacient:
– sa fie îmbogăţite cunoştinţele pacientului aplicând principiile pedagogice, despre boala ,
măsuri preventive, curative;
– pacientul sa participare la îngrijirile proprii.
Aplicarea îngrijirilor
Acţiunile asistentului medical
– explorarea nevoilor de a învăţa ale persoanei;
– elaborarea de obiective de învăţare cu pacientul;
– verificarea motivaţiei persoanei pentru a învăţa;
– expunerea în faţa individului a resurselor şi mijloacelor folosite pentru a învăţa;
– acordarea ajutorului persoanei în timpul procesului de învăţare;
– observarea şi notarea achiziţionării, dobândirii treptate a cunoştinţelor, atitudinilor şi
deprinderilor, a modificării comportamentului său, a dobândirii unui comportament nou;
– verificarea îndeplinirii obiectivelor propuse împreună cu pacientul.
 Evaluarea îngrijirilor
Se va referi la:
– observarea si notarea dobandirii treptate a cunostintelor, atitudinilor si deprinderilor,
modificarii comportamentului sau a dobandirii unui comportament nou;
– urmarirea indeplinirii planului de educatie sanitara.