-1-

CAPITOLUL III

CARACTERISTICILE DE BAZA ALE CADRULUI NATURAL IN CARE SE

AFLA PODGORIA SAMBURESTI -
JUDEŢUL OLT

3.1.Poziţia geografică si elementele de ordin geomorfologic

Podgoria Sârnbureşti se situează în nordul judeţului Olt, în partea stângă

a râului cu acelaşi nume, la o distanţă de circa 60 km de Municipiul Slatina,
reşedinţa de judeţ, şi la 25 km N-V de oraşul Drăgăşani.
Teritoriul se află la intersecţia paralelei 44^48' cu meridianul de 24^24'
ceea ce arată o poziţie dintre cele mai favorabile pentru cultura viţei de vie.
Situată în zona de tranziţie dintre dealurile getice şi colinele prelungi,
care alcătuiesc jumătatea piemontului format din prima parte a cuaternarului, la
sud de Carpaţii Meridionali, |n raport cu unităţile mari de relief, podgoria se
încadrează în Podişul Getic mai precis în piemontul Cotmeana, situat între văile
Oltului la vest şi Argeşului la est. (figura 3.1.)
Condiţii de relief şi roca de solificare.
Zona studiată din punct de vedere geomorfologic aparţine Podişului
Getic. In această unitate morfologică se găseşte o gamă largă de forme de relief
reprezentat de mezarelief alcătuit din sistemul de văi şi interfluvii şi microrelief
cu o variaţie si o extindere mai mare.
Altitudinile sunt cuprinse în general între 260-390 m.
Analizând relieful, se pot stabili trei nivele hipsornetrice: cea mai mare
suprafaţă este cuprinsă între altitudinile 280-320 m, o altă parte între cotele cele
mai înalte de 320-390 m şi numai o mică parte între cotele 260-280 m.
Sub aceste cote se profilează firul văilor care drenează teritoriul
respectiv. Prezenţa celor trei pâraie relativ apropiate având caracter torenţial au
dus la fragmentarea reliefului, în majoritate predominând relieful cu adâncimea
de fragmentare dată de valorile cuprinse între 40-50 rn/km2. Semnificativ pentru
aprecierea fragmentării reliefului, sunt pantele versanţilor, acestea au valori
cuprinse între 2-6& pe platouri şi 10-24^ pe versanţii care sunt cultivaţi cu viţă
de vie.

Peste această înclinare versanţii care sunt cultivaţi cu viţă de vie sunt
împăduriţi în scopul prevenirii efectului erozional care şi aşa este evident.
 -2-

Ca forme principale de microrelief întâlnim platouri înalte şi joase,

versanţi şi văi. Platourile sunt în general plane, pe alocuri ondulate sau uşor
înclinate. O altă caracteristică a acestora o constituie fragmentarea lor.
Altitudinea lor este cuprinsă între 370-320 m pentru cele înalte şi 320-
280 m pentru cele joase, aceasta scăzând treptat spre sud. Lăţimea lor este
variabilă de la 300 m până la 1200 m, variabilitatea fiind determinată de văile cu
densitate mare.
Forma versanţilor este în general dreaptă sau uşor văluită (în trepte).
Relieful zonei menţionate prezintă în unele locuri caracteristicile unui
adevărat şes, în altele este dominat de dealuri cu înălţimi medii sau chiar joase,
cu fragmentare relativ mare, în general cu pante domoale, cu numeroase văi
largi.
Dintre dealurile vestite ale podgoriei amintim:
-Dealul Vitomireşti, situat în cel mai nordic punct al podgoriei, pe
teritoriul comunei Vitomireşti la 378 m altitudine. Aici se află importante
platouri: Trepteni, Vitomireşti şi Bulimanu situate pe pante domoale cu expoziţii
sudice.
-Dealul Bolindeţu, situat în centrul podgoriei pe raza comunei
Sâmbureşti la o altitudine de 355 m, vestit prin calitatea de excepţie a vinurilor
roşii ce se obţin aici.
-Dealurile* Roşuleşti, vestit prin originea toponimică ce o are de la
culoarea solului (roşcat) ca o rugină veritabilă, aflat la altitudinea de 342 m.
-Dealul Groşerea, aflat în partea nordică faţă de Roşuleşti, separat de
pârâul Groşarea, ce curge spre vest formând o vale largă, iar terenul este în
terase naturale cu expoziţie sudică.
In partea S-V plantaţiile cu vii se întind spre centrul viticol Bolovanu pe
o suprafaţă ce uneşte cele două trupuri Sâmbureşti de Bolovanu prin satul
Vulpeşti.
-Dealul Bolovanu, are o poziţie dominantă în teritoriu prin altitudinea sa
care atinge 285m se întinde ca un mamelon uriaş brăzdat de mici pâraie
interioare, care în timp au format terase naturale în formă de amfiteatre cu
expoziţii E şi S.
Din punct de vedere administrativ, centrul podgoriei se află in comuna
Sâmbureşti şi ocupă teritoriul comunelor: Vitomireşti in partea de nord a
judeţului, apoi coboară spre sud pe raza comunei Dobroteasa, cu centrele
Bolovanu, Cîmpu-Mare, Batia, Vultureşti, Verguleasa şi Cungrea, însumând o
suprafaţa de circa 3500ha.
Comunicaţia rutieră este asigurată de D.N.67B Drăgăşani-Piteşti.
-Geologia.
Zona Sâmbureşti este amplasată în Piemontul Getic, care genetic a
rezultat în urma proceselor de acumulare pe soclul cristalin, scufundat, ce
aparţinea platformei Valahe.
Sub cuveltura sedimentară sunt depozite paleozoice, mezozoice,
paleogene şi neogene, la adâncimi cuprinse între 290t)-3500m.
 -3-

Silurianul-între 2700 şi 3100 este reprezentat printr-o serie de argile

cenuşiu-negricioase cu tentaculites şi probabil monoprinoide.
Doggerul este mai puţin răspândit în regiunea platformei Cotmeana.
Halocenul, ultima treaptă a cuaternarului, este prezentat prin halocenul
mediu şi are constituţia alcătuită din pietrişuri, nisipuri, argile.
Din punct de vedere geologic relieful din zonă constituit din platouri-
versanţi, văi, se consideră a fi cârsta levantivă fiind reprezentat printr-o
alternanţă de depozite argiloase şi nisipoase. In ceea ce priveşte materialul
parental întâlnim luturi argiloase şi argile lutoase la suprafaţă şi stratificaţii de
nisipuri şi luturi nisipoase în adâncime, uneori acestea din urmă conţinând şi
Schelet.
In general materialul este de natură fină procentul mare de argilă
imprimând solurilor caractere specifice. Hidrografia şi hidrologia
Reţeaua hidrografică a unei regiuni depinde de condiţiile naturale ale
acesteia.
Formarea şi regimul resurselor de apă sunt determinate de condiţiile
fizico-geografice şi geologice.
Scurgerea superficială este influenţată de factorii climatici şi în special
de precipitaţii, acestora li se adaugă şi alţi factori consideraţi secundari cum ar fi
vegetaţia, solul şi activitatea umană.
Clima are rol determinant asupra scurgerii superficiale în proporţie de
80-90%. Pentru apele subterane factorii climatici şi condiţiile naturale au
importanţă mai mică, scăzând odată cu creşterea adâncimii.
Caracteristic teritoriului studiat este faptul că influenţa condiţiilor
climatice se manifestă asupra reţelei hidrografice în ansamblu prin mărirea
debitului apelor permanente şi reactivarea apelor semipermanente.
Relieful influenţează scurgerea prin fragmentare, pante şi orientarea
generală a sa.
Covorul vegetal are şi el un rol important în apariţia apelor, contribuind
la geneza unor structuri de sol mai afânat.
In acest mod se urmăreşte permeabilitatea pentru apă a solului căci
gradul mai ridicat al acesteia duce la mărirea rezistenţei împotriva eroziunii
solului.
In teritoriul studiat reţeaua hidrografică este prezentată prin cursuri de
apă cu caracter semipermanent şi temporar cu direcţia de scurgere nord-
sud.gţgttta-^

Sub aspect hidrogeologic teritoriul dispune de rezerve de apă ce apar sub

formă de izvoare la baza versanţilor. Apele freatice sunt la adâncime mare
neinfluenţând proprietăţile solului prin excesul de umiditate, dar în anii foarte
ploioşi se pot produce alunecări de teren pe versanţii cu pantă mare şi mai
puţin fixaţi cu vegetaţie, precum şi datorită existenţei orizonturilor foarte
tasate în profunzime şi prin care drenarea internă a apei este foarte limitată.
Poziţia orizonturilor freatice este strâns legată de litologia şi de
 -4-

morfologia reliefului; acestea au adâncimi de circa 20-25m şi chiar mai mult.

Zona Sâmbureşti face parte din bazinul hidrografic al Oltului prin
intermediul celor trei pârâuri amintite care drenează teritoriul respectiv. Acestea
colecteză apele conducându-le până la pârâul Geamăna, iar acesta le conduce
până la deversarea în râul Olt.
Debitul temporar al acestora este foarte variabil în funcţie de modul de
distribuţie al precipitaţiilor. Vara în general se scurg sub forma unui fir mic de
apă care dispare apărând doar din loc în loc în perioadele de secetă.
In perioadele cu multe precipitaţii sau la topirea zăpezilor debitul acestor
pârauri creşte foarte mult, apa circulând cu mare viteză, dar datorită faptului că
malurile sunt foarte înalte nu există posibilităţi de inundare. Faptul că debitul nu
este permanent şi că acesta este foarte mare în perioada când cad precipitaţiile,
explică permeabilitatea redusă pentru apă a solului, asociată cu versanţi lungi ce
au înclinare mare şi face ca scurgerea de suprafaţă să fie mare.
Datorită acestor stări de lucruri energia apelor este mare antrenând solul
la suprafaţă iar ca efect apar rigole, ogaşe şi cu timpul chiar ravene. De aceea se
impun măsuri de creşterea permeabilităţii solului şi prevenirea torenţialităţii,
precum şi măsuri antierozionale asociate cu consolidarea malurilor.
Vegetaţia naturală şi cultivată
Repartiţia şi răspândirea organismelor animale şi vegetale dintr-o unitate
fizică geografică este condiţionată de raportul factorilor naturali cu aceste
organisme.
Influenţa factorilor climatici, a factorilor edafici şi a celor
geomorfologici din zona Sâmbureşti este corespunzătoare Piemontului Getic.
Cei mai importanţi factori naturali care limitează răspândirea vegetaţiei
în teritoriu, sunt cei climatici.
In acest caz vegetaţia naturală se pretează unor temperaturi medii anuale
ce se menţin în jurul valorii de 10,5-10,7°C precipitaţii la 604-735mm, cu
vânturi de intensitate slabă, strat de zăpadă mijlociu, dar care se menţine un
număr mic de zile.
Factorul edafic influenţează vegetaţia prin gradul de umiditate,
temperatura din sol, conţinutul în humus, contribuind la varietatea şi bogăţia
acesteia.
Sunt caracteristice solurile brune de la slab podzolit până la podzolit sub
vegetaţie forestieră şi tipul de sol regosol scheletic pe pante, sub aceeaşi
vegetaţie, care de altfel caracterizează întreaga zonă.
Vegetaţia naturală spontană este cea forestieră reprezentată prin păduri
de cvercinee (Quercus patraea:Q robur) pure sau în amestec cu diferite specii:
carpenul(Carpinus belul), teiul (Tilia speciea), iar spre baza pantelor arboret ca:
cerul (Quercus certis), gârniţa (Q. frainetto), jugaslrul (Acer campestre), frasinul
(Fracsinus excelsior), etc.
Pădurile suni insolite de arbuşti ca: alunul (Corylus avellana), cornul
(Cornus mas) şi mai ales la marginea livezilor porumbarul (Crataegus sp.), cât şi
prin pajişti asociaţi cu păiuşuri (Festuca valesiaca, Festuca pseudonima), precum
 -5-

şi de Agrostis, frag (Fragaria vesca).

Vegetaţia lemnoasă pe fundul văilor este reprezentată de specii rezistente
la umiditate în exces ca: răchită (Salix alba), salcie (Salix sp.), plop (Populus
sp.) şi arin.
Exploatarea pădurilor prin tăiere a făcut ca pe mari suprafeţe locul
speciilor amintite să fie luat prin noi plantări de către specii repede crescătoare
cum este salcâmul (Robin pseudocacia). De asemenea o mare parte din suprafaţa
păduriloi a fost atrasă în circuitul agricol prin defrişare şi înfiiţarea de plantaţii
viticole.
Pe versanţi vegetaţia erbacee spontană este mai puţin dezvoltată, speciile
dominante fiind păiuşul ( Festuca specia), pirul (Cynodon dactylon), păpădia
(Taraxacum officinalle), susaiul (Soncus species).
In culturi, cele mai răspândite buruieni sunt: pirul (Cynodon dactylon),
volbura (Convolvulus arven&s), costreia (Echinocloa cru^ gali), mohorul
(Setaria viridis), pălămida (CirsiuiHarvensfe), ştirul (Amarantus species), etc,
gradul de îmburuienare fiind variabil în funcţie de lucrările agrotehnice aplicate.
Culturile agricole sunt reprezentate cu plantaţii cu viţă de vie ca specie
predominantă, datorită faptului că în zonă se întâlnesc condiţii favorabile create
de relief, altitudine, expoziţie, precipitaţii, temperatură şi condiţii oferite de sol.

Prin elementele sale, clima reprezintă cel mai important factor natural
pentru cultura viţei de vie. Creşterea şi rodirea sunt esenţial influenţate de
componentele climei: temperatură, umiditate, lumină, vânturi, etc.
a)Temperatura
Energia termică de care depind toate procesele fiziologice-bio-chimice
din viţa de vie - stă în raport direct cu nivelul temperaturii şi suma acesteia
pentru un anumit areal viticol. In acest sens Profesorul TEODOR MARTIN
(1968) consideră că optimul de temperatură pentru viţa de vie oscilează, în
funcţie de ceilalţi

Soarele constitue principala sursă de energie termică.

Astrul zilei trimite continuu spre Terra efluvii termice şi luminoase,
pământul încălzii idu-se, căldura fiind apoi radiată în aer.
Pentru anumite areale viticole temperatura solului şi respectiv a aerului
prezintă valori strict determinate de bilanţul radiaţiilor solare absorbite şi
reflectate de către sol (TEODORESCU ST., 1970).
Observaţiile şi cercetările de ordin climatologic au precizat că
întotdeauna temperatura aerului este mai mică decât a solului.
De aceea sistemul radicular superficial în anumite momente ale anului
dispune de condiţii termice mai bune decât aparatul foliar.
De fapt, diferenţa dintre nivelul temperaturii solului şi cel al aerului
 -6-

depinde de: proporţia de apă din sol, compoziţia chimică, gradul de acoperire cu
vegetaţie, textură, altitudine, expoziţie, înclinarea terenului, etc.
Pentru o interpretare justă a datelor climatice proprii podgoriei
Sâmbureşti, se impune o privire assupra cercetărilor mai vechi şi mai noi privind
acţiunea climei asupra producţiei viticole.
Recurgându-se la metodologii riguros ştiinţifice s-a precizat că atât
cantitatea cât şi calitatea producţiei viţei de vie sporesc odată cu creşterea
temperaturii medii a aerului corespunzătoare fazelor de creştere şi pârgă ale
strugurilor (TOMA C. 1970).
Avându-se în vedere rolul hotărâtor al temperaturii pentru viţa de vie,
cercetătorii au stabilit unele mărimi menite să orienteze acţiunile de înfiinţare a
plantaţiilor şi adoptarea anumitor direcţii de producţie definite de soiuri şi
sortimente.
In cuprinsul general al zonei, caracterele climei sunt în stânsă legătură cu
condiţiile climatice din zona înconjurătoare, specifice întregului Piemont Getic.
Fragmentarea şi complexitatea reliefului sunt cauzele principale de diferenţiere a
condiţiilor de dezvoltare a proceselor şi fenomenelor atmosferice. Principalele
particularităţi ale reliefului care au rol determinant în formarea climei sunt:
altitudinea locului, formele de relief, orientarea pantelor.
Zonalitatea solurilor şi vegetaţiei reflectă în mare măsură zonalitatea
regimului climei.
Tipurile de sol cu proprietăţi fizice variate (culoarea, conductibilitatea
calorică), transformă diferenţiat radiaţia solară în căldură.
Vegetaţia naturală şi cea cultivată crează o serie de particularităţi. Clima
pădurilor se deosebeşte de cea a câmpiilor.
Valea Oltului cu care se învecinează podgoria Sâmbureşti în V, are rol
de a canaliza mase de aer mai reci dinspre munte, dar influenţa lor se resimte
mai puternic în zona luncilor, pentru că în zona pădurilor ce înconjoară
piemonturile cu viţă de vie din podgorie, este înconjurată de păduri de salcâm şi
stejar care îmblânzesc foarte mult climatul, împiedicând efectul negativ al
curenţilor reci.
Versanţii văii Cungrei, care sunt bine împăduriţi, anihilează vânturile
dominante din zonă, creând un climat specific zonei temperat-continental cu
uşoare influenţe submediteraneene.
Se distinge deci un climat de tranziţie având în vedere atât influeţele
estice continentale cât şi cele sudice mediteraneene.
Aceste două tipuri de influenţe sunt determinate de centrii barici Centrul
Siberian şi Centrul Mediteranian. Adăugând la acestea aşezarea geografică şi
ceilalţi factori fizico-geografici ajungem la tipul climatic amintit. Elementele
climatice ce îl definesc, vor fi prezentate în continuare!
Dintre condiţiile de mediu, clima determină răspândirea pe glob a viţei
de vie, soiurile de viţă adecvate, felul şi volumul măsurilor agrotehnice necesare
pentru mărirea producţiei şi pentru menţinerea sau îmbunătăţirea calităţii ei.
Dintre factorii climatici temperatura, lumina şi umiditatea exercită influenţă
 -7-

deosebită asupra însuşirilor de creştere şi de rodire a viţei de vie (MARTIN T.,

1968).
Nivelul temperaturii şi totalitatea proceselor de viaţă la viţa de vie este
clar exprimată printr-un şir de fenomene şi fenofaze prin calitatea producţiei,
grad de maturaţie a lemnului, rezistenţă la ger.
Din datele înregistrate la Staţiunea de Cercetare Viticolă Drăgăşani pe
perioada 1896-1955 cât şi pe o perioadă mai apropiată, în care s-au făcut
cercetările (1970-1993), rezultă că mediile zilnice multianuale scad în luna
ianuarie în această regiune, până la -4°C - -5°C pe perioada 1896-1955, iar în
perioada 1970-1993 cea mai coborâtă temperatură medie lunară s-a înregistrat în
ianuarie 1985 de -6,1°C, iar în februarie 1985 de -6,3°C.
Cele mai mari valori zilnice multianuale depăşesc vara în luna iulie
12°C. In timpul încălzirilor excesive din lunile iulie şi august, media zilnică a
temperaturii ajunge la 29°C-31°C.
In perioada 1970-1993 cele mai ridicate medii lunare sunt de 24,9°C
înregistrate în 1988 şi de 24,5°C în 1987. (tabelul 3.1)
Intervalul anual ce face trecerea de la temperaturile negative la cele
pozitive, se încadrează în această regiune între 11 şi 21 februarie. Trecerea către
temperaturi medii zilnice ce depăşesc 5°C se face în jurul datei de 21 martie.
Decalând cu o lună această limită, atingem o alta, anume cea de trecere spre
temperaturi de 10°C care se înregistrează cu 20-24 de zile mai târziu.
Fenomenul invers, de coborâre a temperaturii medii zilnice sub 15°C,
începe în a doua jumătate a lunii septembrie, sub 10°C se ajunge în prima
jumătate a lunii octombrie, iar la jumătatea lunii noiembrie încep temperaturi
mai mici de 5°C, ajungând la cele negative în prima decadă a lunii decembrie.
Temperaturile diverse sunt caracterizate printr-un minim între orele de
dimineaţă şi un maxim în primele ore de după amiază.
Minimul de dimineaţă este mai timpuriu vara şi mai târziu în anotimpul
de iarnă. In această regiune amplitudinile diurne în sezonul de iarnă, sunt mai
mari decât în alte regiuni din ţară cu 4-5°C.
Primăvara, în luna aprilie, amplitudinile diurne medii oscilează în jur de
10°C.
Vara, în luna iulie, ele sunt cuprinse între valorile de 11-12°C, iar în luna
octombrie amplitudinea diurnă oscilează în jur de 9°C.
Redăm mai jos în tabelul 3.1 temperaturile medii lunare şi anuale pe
perioada 1896-1955 (după St. Viticolă Drăgăşani):
 -8-

Tabelul 3.1.
Luna 1 II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Media
anuală
Temp. - 2.4 -0.5 4.8 10.9 16.2 19.8 21.9 21.1 17.0 11.2 5.2 0.0 10.4

Temperaturile maxime înregistrate au fost: maxima absolută înregistrată

în anul 1952 şi 1954 iulie de 41,3oC, iar minima absolută s-a înregistrat în anul
1943 ianuarie de -33,5oC rezultând o amplitudine termică maximă multianuală
de 74,8oC.
Din datele mai recente înregistrate la Staţia Meteorologică de la
Staţiunea Drăgăşani în perioada 1970-1993 (tabelul 33), temperatura minimă
absolută a (ost de -21,6°C cu limite de variaţie cuprinse între -9,4 şi -21,6°C, iar
temperatura minimă absolută înregistrată la Staţia Cîmpu Mare a Societăţii
Comerciale Viti-Pomicole Sâmbureşti în perioada 1986-1990 a fost de -21 °C
înregistrată în anul 1988. Pentru a alege cele mai corespunzătoare sisteme de
cultură ale viţei de vie în podgoria Sâmbureşti a fost nevoie de cercetarea atentă
a factorului temperatură, care este cel mai important factor în limitarea culturii
viţei de vie şi poate produce mari pagube pe faze de vegetaţie (înmugurit,
desmugurit, creşterea lăstarilor şi înflorit) prin temperaturile accidentale care pot
surveni datorită îngheţurilor târzii de primăvară şi timpurii de toamnă. Din
analiza temperaturilor minime absolute zilnic din lunile de primăvară -aprilie,
mai- şi lunile de toamnă -octombrie, noiembrie-, când apar primele îngheţuri de
toamnă, rezultă că pe perioada 1950-1973 temperatura minimă absolută
înregistrată (în luna aprilie, când are loc în majoritatea anilor desmuguritul) este
de -4,5°C în 1954, de 3,8°C în 1950 şi de -3,1 °C în 1956, în restul anilor
temperatura minimă absolută fiind peste aceste limite, deci favorabilă
desfăşurării normale a fazelor de vegetaţie. O caracteristică climatică importantă
a podgoriei Sâmbureşti este aceea că toamnele sunt lungi, ceea ce permite o
bună maturare a lemnului, acumularea zaharurilor în struguri şi a antocianilor
atât de necesari pentru obţinerea de vinuri roşii de calitate superioară.
Apariţia primelor brume (în perioada 1980-1990) s-a semnalat la 14
octombrie 1983, -1°C la 17.X.1984 cu temperatura minimă de -1,2°C, în restul
anilor apariţia brumelor fiind după 25.X.
Redăm mai jos tabelul 3.4 care cuprinde unele elemente climatice pe
perioada 1970-1993 (după Staţiunea de Cercetare Viticolă Drăgăşani)

Suma gradelor de temperatură Normală 3936 Limite de variaţie 3640-4295

Temperatura medie anuală Nomală 10.7 Limite de variaţie 9.9-11.8
Temperatura minimă absolută Normală -15 Limite de variaţie -9.4-21.6
Numărul zilelor fără î ngheţNormală 191 Limite de variaţie 164-230
Durata de strălucire a soarelui Normală 1936 Limite de variaţie 1766-2167
 -9-

Analizând factorul temperatură, putem arăta că pragul biologic inferior

ntru începutul plânsului (5-7oC) se realizează la Sâmbureşti, calendaristic
(media 1970-1993), între 4-12 martie în toţi anii realizându-se temperaturi
superioare acestui prag.
In ce priveşte temperatura de 10oC socotită zero biologic, când
activitatea e creştere la viţa de vie este declanşată, se realizează calendaristic în
prima şi doua decadă a lunii aprilie minima absolută multianuală de la 1-20 IV
situându-se peste 10oC în toţi anii 1970-1993, cu excepţia anilor 1974, când s-a
înregistrat ,1oC şM984-9,8oC.
La Staţiunea de Cercetare Viticolă Drăgăşani temperatura minimă
absolută înregistrată în perioada 1970-1993 normală de -15oC cu limita de
variaţie de la -9,4oC - 21,6oC nu limitează extinderea culturii viţei de vie în
podgorie, iar pantele şi platourile cât şi dealurile însorite, în nici un an nu au
înregistrat pierderi din cauza frigului.
In podgoria Sâmbureşti suma globală a gradelor de temperatură satisface
la optimum tot sortimentul raionat, compus din soiurile Cabernet Sauvignon,
Merlot şi Burgund, soiuri cu coacere semitârzie, dar şi pentru celelalte soiuri
albe de calitate ca Sauvignon, Fetească Regală, Fetească albă întrucât normala
pe perioada 1971-1991 este de 3936oC cu o limită de variaţie de 3640-4295oC,
minimum necesar fiind de 3300oC pentru soiurile târzii (DAVITAIA F., 1948).
Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie, media pe 24 de
ani (1.IV. - 30.IX. 1970-1993) este de 3294,4oC, în timp ce media celor 5 ani de
experimentare este mai mare cu 58,2oC. (tabelul3.6)
Cele mai mari sume de temperatură în perioada de vegetaţie pe timpul
cercetării, s-au înregistrat în anii 1992 la 3444,8oC, iar cea mai mică sumă a
temperaturilor sa înregistrat în anul 1984 de 318,8oC.
Bilanţul termic activ în perioada de vegetaţie, pe o perioadă de 24 de ani
(1970-1993) este prezentat în tabelul 3.7.
Din tabel rezultă că anul cu cel mai mare număr de zile cu temperaturi
active a fost anul 1989 cu un număr de 208 zile, căruia ia corespuns o sumă a
gradelor de temperatură totală de 4295,2oC, iar anul cu numărul cel mai redus
de zile cu temperaturi active a fost anul 1970, iar în anii de cercetare anul 1991
■3r

Suma gradelor de temperatură Normală 3936 Limite de variaţie 3640-4295

Temperatura medie anuală Nomală 10.7 Limite de variaţie 9.9-11.8
Temperatura minimă absolută Normală -15 Limite de variaţie -9.4-21.5
numărul zilelor fă răi ngheţ Normală 191 Limite de variaţie 154-230
Durata de strălucire a soarelui Normală 1938 Limite de variaţie 1768-2157
 -10-

Analizând factorul temperatură, putem arăta că pragul biologic inferior

ntru începutul plânsului (5-7oC) se realizează la Sâmbureşti, calendaristic media
1970-1993), între 4-12 martie în toţi anii realizându-se temperaturi uperioare
acestui prag.
In ce priveşte temperatura de 10oC socotită zero biologic, când
activitatea 'e creştere la viţa de vie este declanşată, se realizează calendaristic în
prima şi doua decadă a lunii aprilie minima absolută multianuală de la 1-20 IV
situându-e peste IOoC în toţi anii 1970-1993, cu excepţia anilor 1974, când s-a
înregistrat ,1oC şi 1984-9,8oC.
La Staţiunea de Cercetare Viticolă Drăgăşani temperatura minimă
absolută registrată în perioada 1970-1993 normală de -15oC cu limita de variaţie
de la -9,4oC - 21,6oC nu limitează extinderea culturii viţei de vie în podgorie,
iar pantele şi platourile cât şi dealurile însorite, în nici un an nu au înregistrat
pierderi din cauza frigului.
In podgoria Sâmbureşti suma globală a gradelor de temperatură satisface
la optimum tot sortimentul raionat, compus din soiurile Cabernet Sauvignon,
Merlot şi Burgund, soiuri cu coacere semitârzie, dar şi pentru celelalte soiuri
albe de calitate ca Sauvignon, Fetească Regală, Fetească albă întrucât normala
pe perioada 1971-1991 este de 3936oC cu o limită de variaţie de 3640-4295oC,
minimum necesar fiind de 3300oC pentru soiurile târzii (DAVITAIA F., 1948).
Suma gradelor de temperatură în perioada de vegetaţie, media pe 24 de
ani (1 .IV. - 30.IX. 1970-1993) este de 3294,4oC, în timp ce media celor 5 ani
de experimentare este mai mare cu 58,2oC. (tabelul3.6)
Cele mai mari sume de temperatură în perioada de vegetaţie pe timpul
cercetării, s-au înregistrat în anii 1992 la 3444,8oC, iar cea mai mică sumă a
temperaturilor sa înregistrat în anul 1984 de 318,8oC.
Bilanţul termic activ în perioada de vegetaţie, pe o perioadă de 24 de ani
(1970-1993) este prezentat în tabelul 3.7.
Din tabel rezultă că anul cu cel mai mare număr de zile cu temperaturi
active a fost anul 1989 cu un număr de 208 zile, căruia ia corespuns o sumă a
gradelor de temperatură totală de 4295,2oC, iar anul cu numărul cel mai redus
de zile cu temperaturi active a fost anul 1970, iar în anii de cercetare anul 1991
un număr de 191 zile, căruia ia corespuns o sumă a gradelor totale de
temperatură de 3785,9oC.
In ceea ce priveşte suma temperaturilor eficace (peste 10oC) în perioada
1 rilie - 30 septembrie (1970-1993) media pe 24 de ani este de 1562,5oC şi este
redată în tabelul 3.7.
Coeficientul de insolaţie are o medie pe 24 de ani de 7,2 , cel mai mic
înregistrându-se în anul 1972 şi 1976, fiind de 6,6 , iar cel mai mare coeficient
se înregistrează în anii 1970, 1974, 1977, 1985 şi 1993, când are valoarea de 7,7.
(tabelul 3.7) b) Lumina
Dintre plantele de cultură, viţa de vie foloseşte cel mai economic fluxul
de enegrie luminoasă care vine de la soare pe pământ, de aceea se consideră că
strugurii sunt "soare concentrat", iar vinul "soare în sticlă" (MARTIN T., 1968).
 -11-

Cerinţele viţei de vie sunt deosebite, mai mari în timpul înfloritului şi al

maturării boabelor şi mai mici după cules.
Resursele luminoase ale podgoriei Sâmbureşti le putem aprecia după
suma orelor de strălucire a soarelui, care este redată pe o perioadă (1970-1993)
de insolaţia anuală normală 1938 ore, cu o limită de variaţie de 1766-2157 ore.
Durata de strălucire a soarelui în timpul unui an depăşeşte 2000 ore, iar numărul
cel mai redus de ore se înregistrează în lunile decembrie-ianuarie, când
predomină fenomenul opus, nebulozitatea, dar în această perioadă necesităţile
viţei de vie pentru lumină sunt nesemnificative, fiind în repaus vegetativ.
Durata maximă de strălucire a soarelui se înregistrează în luna iulie cănd
se apropie de 300 ore.
Podgoria Sâmbureşti beneficiază natural de o configuraţie a întregului
teritoriu aşezat în terase cu expoziţii din cele mai favorabile, mari amfiteatre
scăldate în soare majoritatea anului, privilegii ce determină arealului condiţii
dintre cele mai bune pentru producerea vinurilor roşii de mare marcă.
Redăm în tabelul 3.8 durata de strălucire a soarelui pe perioada 1983-
1993. Din analiza acestuia constatăm că anii cu cel mai mare număr de ore de
strălucire a soarelui sunt: 1993 cu 2128,1; 1990 cu 2156,7 şi 1989 cu 2012,4.
Luna cu cel mai mare număr de ore de strălucire a soarelui este iulie, cu
o medie pe 11 ani de 285,9.
Suma medie pe 11 ani este de 1957,7 , iar în perioada de vegetaţie de
1551,2oC (1.IV-30.IX).
Suma anuală a orelor de strălucire a soarelui variază de la minim 1766,2
înregistrată în anul 1984 la 2158 înregisrtată în anul 1990, cu o medie pe 11 ani
de 1957,7, iar suma totală pe 11 ani este de 21534,8.
Se consideră ca suficientă 1800-1900 ore de strălucire a soarelui în
perioada de vegetaţie şi cu intensitatea de 15000-18000 lucşi (MARTIN T.-
1972). c) Umiditatea
Comparată cu alte plante viţa de vie manifestă o rezistenţă mai ridicată la
secetă. Rezistenţa mai mare a viţei de vie faţă de alte plante de cultură se
datorează sistemului său radicular deosebit de puternic şi al marii sale
capacităţi de absorbţie, care-i permit să exploreze şi să folosească mase mari de
pământ (18-25mp) în căutarea apei şi hranei, dar rezistenţa la secetă este totuşi
limitată. Indicele de apreciere al cerinţelor viţei de vie faţă de umiditate este
suma precipitaţiilor. După acest criteriu, necesităţile viţei de vie faţă de
umiditate sunt îndeplinite, dacă într-o zonă, podgorie, suma precipitaţiilor
anuale îmbracă anumite valori.
După unii, viţa reuşeşte bine dacă anual cad 400-600mm (GHERASIM
CONSTANTINESCU, 1963),'între 400-700mm (MARTIN, 1953), iar după alţii
între 600-8OOmm (BULENCEA, 1955).
Podgoria Sâmbureşti, din punctul de vedere al precipitaţiilor minime
anuale, fiind amplasată intr-un cadru natural, înconjurată de păduri este relativ
favorizată, beneficiind de precipitaţii suficiente.
După datele înregistrate de Staţiunea Viticolă Drăgăşani în perioada
 -12-

1896-1915 şi 1921-1955, valorile medii lunare de precipitaţii se prezintă astfel:

\ \\ \\\ ^ M M\ MW M\\\ VA * *\ *\\ kt\ua\

Precip.
37.6 33.4 31.6 47.6 75.7 63.6 51.6 47.2 41.5 51.5 46.3 37.$
565.1
anuale
an BbeM de n»f sus.Din slM,a regimM

mai muffe precipitaţii cad(h aceste (utlL

teM media pe 24 ani reliefează acest lucru şi anume o medie de

cu 437mm/mp, 1985 cu 497mn\/mp şi 1983 cu 472mm/mp.

Cei mai ploioşi ani sunt: 1980 cu1000mm/mp, 1972 cu 854,9mm/mp şi
1979 cu 819,2mm/mp.
Media anuală a precipitaţiilor pe 24 ani este de 636,9mm/mp. Analizând
însă cu atenţie perioada 1989-1993 constatăm că toţi anii se situează în ce
priveşte precipitaţiile sub media multianuală cu excepţia anului 1991 care este
socotit un an ploios (741,4mm/mp), ani care au influenţat într-o oarecare măsură
evoluţia normală a procesului de maturare al strugurilor şi calitatea materiei
prime folosită în procesul tehnologic de vinificaţie.
In ce priveşte regimul pluviometric în perioada de vegetaţie 1.IV-30.IX
în anii 1970-1993 pe durata a 24 ani, putem concluziona următoarele: (tabelul
3.11)
-media precipitaţiilor căzute cu valorile cele mai mari se realizează în
luna mai cu 86,9mm/mp şi în iunie cu 77,7mm/mp, deasemenea în perioada
experimentărilor 84,7mm/mp în mai şi 77mm/mp în iunie;
-suma precipitaţiilor în perioada de vegetaţie este de 328,1 mm/mp în
perioada cercetată (1989-1993) şi de 390,8 pe perioada de 24 ani (1970-1993);
-Variind în limite de la 11,9 mm/mp la 125,1 mm/mp pe perioada
cercetată şi de 17,7-133,4 mm/mp în perioada 1970-1993.
-umiditatea relativă în perioada cercetată 1989-1993 este ilustrată în
tabelul 3.12, în care constatăm că lunile cu cea mai mică umiditate sunt iulie de
78%, august de 78% şi septembrie de 79%.
Cea mai mare umiditate relativă a aerului se realizează în lunile
decembrie de 95%, noiembrie de 93% şi ianuarie de 92%. Media anuală pe 5 ani
este de 85%.
Aptitudinile climatice (tabelul 3.13)
In ce priveşte gradul de favorabilitate al zonei, acesta s-a calculat după
formula F = T + I ( P-250 ), în care F = aptitudine climatică ; T = suma
temperaturilor din aprilie-septembrie inclusiv; I = durata insolaţiei (aprilie-
septembrie) şi P = suma precipitaţiilor (aprilie-septembrie) (TEODORESCU ST.
1977).
Cunoscând că sub 4300 regiunea prezintă aptitudini reduse pentru
viticultură între 4300-4600 aptitudini limitate, iar peste 4600-5100 regiunile
prezintă bune aptitudini.
Din tabelul 3.13 rezultă că podgoria Sâmbureşti se inscrie printre
podgoriile cu aptitudini pregnante pentru obţinerea unor produse viticole de
calitate. Din cei 5 ani numai anul 1991 (an ploios) are o aptitudine redusă pentru
viticultură.
Vara nivelul de condensare se află în timpul zilei la 3-4km, aerul este
supraîncălzit şi uscat; picăturile se pot evapora în cădere înainte de a ajunge la
suprafaţa solului. In sezonul rece (octombrie-martie) cad cantităţi reduse de apă
din precipitaţii datorită predominării regimului anticiclonic iar norii de convectie
termică nu se dezvoltă pea mult.
Iarna cantităţile de precipitaţii sunt reduse şi cad în cea mai mare parte
sub formă de zăpadă.
Prima zăpadă se produce în perioada 1-10 decembrie.
Data medie a ultimei ninsori este sfârşitul lunii martie dar sunt frecvente
cazurile când ninge şi în prima decadă a lunii aprilie.
Stratul de zăpadă se menţine în această zonă în jur de 51 zile.
In mod deosebit in anul 1967, a dăinuit 58 zile.
Grosimea medie a stratului de zăpadă oscilează in jur de 10cm.
In iernile cu viscole puternice cum au fost: 1929, 1953, 1954, 1955,
1956, grosimea maximă a ajuns la 2m şi chiar mai mult.
Precipitaţiile torenţiale cad în special în lunile de vară, după amiaza, fiind
provocate de convecţia termică dănd uneori cantităţi foarte mari de apă.
Astfel la 12 iulie 1941 timp de 30 minute au căzut 105mm/mp.
Evaporotranspiraţia prezintă valori foarte mari în lunile de vară (iunie-
august) cu un maxim în luna iulie, scăzând treptat, în lunile de toamnă atingând
minimul în lunile decrnbrie, ianuarie, februarie, aşa cum reiese din tabelul de
mai jos:

Tabelul 3.13

1 II III rv V VI VII VIII IX X XI XII Anuală

0 0 16 51 93 120 139 125 81 44 14 0 683

Higroscopicitatea aerului este strâns legată de conţinutul aerului în vapori

de apă. Umiditatea din aer influenţează totalitatea proceselor de viaţă la viţa de
vie. Dacă umiditatea din aer este ridicată, în prezenţa luminii intensifică
asimilaţia, stimulează procesul de creştere, în schimb ţesuturile rămân puţin
dense şi cu rezistenţă mai slabă la ger.
Funcţiile vitei de vie se desfăşoară normal când umiditatea din aer este
de 70-80% (PACOTTET, 1914), dacă umiditatea din aer coboară la 40%
asimilaţia carbonului este stânjenită şi încetează când scade la 20%.
Pentru creşterea lăstarilor umiditatea din aer trebuie să fie mai mare de
60-70%, pentru înflorit mai mare de 55%, iar pentru creşterea boabelor între 70-
80%.
Pe timpul de secetă atmosferică, când umiditatea din aer coboară în
timpul înfloritului sub 25% stigmatele se usucă şi mor (NEGRU L, 1952).
In condiţiile ţării noastre umiditatea din aer scade adesea sub 20% mai
ales la şeş; de aceea în aceste condiţii unele funcţii ale plantei sunt oprite de mai
multe ori pe zi. Si din acest punct de vedere, podgoria Sâmbureşti, fiind situată
într-o zonă geografică ca un brâu imens, iar intreg teritoriul este ca o insulă într-
un ocean de pădure, umiditatea aerului satisface la optim toate fazele de
vegetaţie începând cu creşterea lăstarilor, când ajunge la 70-75%, la înflorit
ajunge în majoritatea anilor la 58-60%, iar pentru creşterea bobului ajunge la 75-
80%.
Frecvenţa grindinei în zonă este foarte redusă putând da exemplu, totuşi,
nişte ani când pagubele înregistrate la unele culturi au fost destul de mari (1928,
1941,1942, 1953, 1973, iar mai apropiaţi 1983, 1987).
In zona Sâmbureşti grindina cade în majoritatea anilor până la 20 iulie
după amiaza pe la orele 16-19, după această dată grindina nu a fost semnalată
decât în 1964 la 22 august în jurul orelor 17,30.
Presiunea atmosferică înregistrează variaţii de la un sezon la altul, dar nu
înregistrează variaţii teritoriale.
Media anuală a presiunii atmosferice are valori ce depăşesc 990mb, iarna
având valori între 980-960mb, valori ce scactyăltitudinea terenului ca de altfel şi
în luna iulie.

Regimul eolian
Prezenţa sistemelor barice amintite şi a lanţului munţilor Carpaţi sunt
elemente importante care generează caracterul regimului vânturilor.
In această zonă vânturile dominante sunt cel de est şi vest.
Cel din est aduce valuri de zăpadă şi frig iarna, iar vara se comportă ca
un element ce imprimă anotimpului caracter umed.
Vântul de vest se resimpte mai ales în lunile calde din timpul anului şi
este un vânt secetos. Dinspre sud şi sud-est bate un vânt aducător de precipitaţii.
Acestea sunt direcţiile de bază, dar datorită orografiei terenului, pe văi vântul are
o direcţie paralelă cu acestea.
Vitezele medii anuale ale vânturilor au variaţii între 3-5m/s, uneori
atingând viteze mai mari cu consecinţe negative asupra aşezărilor omeneşti.
 Viteza şi frecvenţa vânturilor m/s
Tabelul 3.14

Specificare N N-E E S-E S S-V V N-V

Viteza 1,6 2,9 4,2 2 1,2 2,2 4,3 2,8
Frecvenţa % 3,4 9,3 22 2,3 2 4,8 21,8 7,5

Alte fenomene atmosferice au efecte negative asupra vegetaţiei şi sunt

reprezentate prin: ceaţă, chiciură, polei, brumă, viscol, depuneri de praf.
Ceaţa se formeză mai frecvent pe văi şi se menţine în jur de 45-50 zile
din an, influenţând negativ transportul.
Chiciura se formează în zilele cu ceaţă şi temperaturi negative, având
efecte dăunătoare asupra conducătorilor electrici, a arborilor şi pomilor.
Poleiul îngreunează transportul, are efect negativ asupra mugurilor viţei
de vie, iar bruma asupra vegetaţiei mai ales când apare primăvara târziu şi
toamna timpuriu.
Relieful, vegetaţia, poziţia geografică sunt factori care asigură formarea
unui microclimat de adăpost. Este vorba de un microclimat de vale cu
temperaturi mai ridicate şi apariţia fenomenului de inversiune termică.
Concluzie asupra climei
-suma gradelor de temperatură necesară, minim 3300°C - se realizează
3936°C-un excedent de 636°C;