Caracteristici pedogeografice ale Piemontului Bălăciţei

Cercetări pedologice sistematice în această regiune au fost făcute

începând cu anul 1949 de către M. Popovăţ, M. Spirescu, St. Cârste, H.
Asvadurov, C. Oancea, reluate în 1961 de Coancea, I. Niţu şi M. Parichi. Mai
recent, studii pedologice s-au făcut pe unele suprafeţe de pedologii de la
O.S.P.A. Mehedinţi, prospecţiuni pedologice complexe la scara 1: 50000 în
1966, în 1974 C. Oancea, I. Niţu, I. Râşnoveanu, Anişoarea Râşnoveanu şi Ana
Ghiţă întocmesc harta solurilor Câmpiei Înalte a Bălăciţei, apoi M. Parichi
(1980) s-a ocupat în special de arealele cu soluri nisipoase, iar A. Canarache şi
colab. (1981) de însuşirile hidrofizice ale solurilor din Câmpia Română. Tot în
Câmpia Română însuşirile fizico-chimice ale solurilor formate pe depozitele
lacustre marno-calcaroase au fost studiate de C. Grigoraş şi C. Crăciun în 1993.
Solurile Piemontului Bălăciţei.
Această regiune se încadrează sectorului sudic al Piemontului Getic,
caracterizat printr-o slabă fragmentare , tipică câmpiilor înalte. Este constituit
din interfluvii largi de câţiva kilometri, despărţite de văi variate adâncite de-a
lungul cursului,dată fiind predominanţa văilor cu obârşie în centrul câmpiei.
Suprafeţele plane, orizontale sau cu înclinare slabă, în care solurile nu sunt
supuse practic proceselor de eroziune, sunt predominante faţă de cele ale
versanţilor văilor în care procesele erozive sunt cu atât mai dezvoltate cu cât
văile sunt mai adânci. Înclinarea generală a reliefului se face pe direcţia SE, în
concordanţă cu înclinarea depozitelor cuaternare, scoasă în evidenţă şi prin
aspectul de cuestă al versanţilor estici ai văilor Corlăţelului şi Drincei.
În partea sudică, în bazinul superior al Desnăţuiului, suprafaţa câmpiei
este presărată cu depresiuni caracterizate, fie printr-o foarte slabă delimitare
morfologică, fie prin aspecte asemănătoare crovurilor.
Cu excepţia depresiunilor, întreaga câmpie dispune de un drenaj extern
bun, singurele mlaştini sau semimlaştini fiind prezente în depresiunile mari şi
adâncite, precum şi mici porţini din văi.
O regionare geomorfologică scoate în evidenţă o zonă cuprinzând partea
nordică, caracterizastă printr-o fragmentare situată la limita de separare dintre
câmpiile înalte şi platforme, şi o zonă de câmpuri largi, slab fragmentate.
Tranziţia dintre aceste două zone se face treptat, pe distanţe uneori de câţiva
kilometri şi este pusă în evidenţă prin schimbarea direcţiei şi apartenenţei reţelei
hidrografice, a caracteristicilor solurilor precum şi a conctituţiilor litologice.
Dealungul văilor, care ocupă suprafeţe restrânse, datorită regimului lor
torenţial cele mai multe soluri sunt împrospătate frecvent.
 Sub aspectul datării geologice, după datele existente în literatură (Al.
Roşu, 1959), depozitele care alcătuiesc Piemontul Bălăciţei cuprind faciesuri
litologice reprezentate prin: argile, luturi argiloare, luturi, nisipuri şi pietrişuri.
Aspectele legate de geologie şi litologie sunt deosebit de importante
pentru studiul solurilor din parte nordică a câmpiei, datorită condiţiilor de
geneză şi evoluţie a reliefului în urma retragerii lacului pliocen şi a formării
unui piemont slab drenat şi nefragmentat. Depozitele unor astfel de suprefeţe
sunt în general argloase, argile de tip montmorilonitic, gonflate. Pe măsura
evoluţiei reliefului şi deci afragmentării acestuia, parte din suprafaţa versanţilor
a intersectat diferite strate de nisipuri şi pietrişuri, care în amestec cu depozitele
argiloase de la suprafaţa câmpiei, alcătuiesc deluvii de diferite grosimi.
Datele geologice privind jumătatea de sud a câmpiei indică o geneză a
depozitelor legată de activitatea Dunării în perioada cuaternară, concretizată
iniţial în formarea unui imens con de dejecţie la est de Porţile de Fier şi la sud de
fosta depresiune a lacului Pliocen şi apoi prin formarea întregului sistem de
terase (Vâlsan, 1918). Sedimentele de solificare sunt alcătuite şi repartizate în
condiţiile amintite mai sus, astfel:
• argile cu sau fără nodule calcaroase în partea noordică a
câmpiei pe suprafeţele plane orizontale sau în partea superioară a
versanţilor, în funcţie de grosimea depozitelor de 5-10 m;
• luturi argiloasemdeluvio-proluviale caracteristice
suprafeţelor plane de câmpie şi părţii superioare a versanţilor din
patrea sudică, cu grosimi de 5-10 m, cu un conţinut redus de carbonaţi
5-12 %;
• deluvii predominant luto-argiloase uneori cu pietrişuri, la
anumite nivele pe versanţi, în cantităţi ce pot determina un caracter
scheletic al solurilor.
Reţeaua hidrografică prezintă o importanţă relativ redusă în complexul
natural, ca urmare a prezenţi sale limitate la câteva văi cu curs permanent şi cu
debit foarte mic: Desnăţui, Corlăţel, Carpen, Verbicioara. Eroziunea regresivă
este destul de însemnată, dat fiind numărul mare de obârşii de văi cu ramificaţii
secundare c are înaintează regresiv în interiorul interfluviilor. Pânza de apă
freatică este situată, în cuprinsul câmpiei înalte, la adâncimi de peste 20 m;
valori mai mici, cuprinse între 0 şi 5 m se întâlnesc de-a lungul văilor. În
anumite sectoare ale văilor cursurile de apă sunt alimentate din pânza freatică.
Caracterizarea climei Piemontului Bălăciţei s-a făcut pe baza datelor de la
staţiile Craiova, Strehaia, Dr. Tr. Severin şi prin utilizarea datelor pluviometrice
de la staţia Bălăciţa. Temperaturile medii anuale sunt cuprinse între 10 şi 11°C,
cu veri foarte călduroase (temperatura medie anuală a lunii iulie cuprinsă între
22-23°C) şi ierni relativ blânde (temperatura medie alunii ianuarie variază între -
-1 şi -3°C). în general primele îngheţuri apar la jumătatea lunii octombrie, iar

2
ultimele îngheţuri se produc în prima decadă a lunii aprilie. Precipitaţiile medii
anuale au valori cuprinse între 500 mm şi 570 mm.
Valorile evapotranspiraţiei potenţiale sunt mult mai ridicate în comparaţie
cu precipitaţiile (depăşesc 700 mm). Frecvenţa secetelor şi deficitul de apă din
sol de circa 200 mm în perioada iulie-septembrie, constituie una din dificultăţile
principale ale agriculturii din această regiune.
Indicii de ariditate De Martonne au valori cuprinse între 25 şi 28, fiind
caracteristici solurilor brune-roşcate şi brune.
Vegetaţia naturală, reprezentată prin păduri şi păşuni, ocupă numai o mică
parte din suprafaţa regiunii, acoperită în general cu culturi de cereale, pe
suprafeţele plane, orizontale sau pe vervanţii cu înclinare slabă. Pădurile se
păstreză pe suprafeţe relativ mici în apropierea localităţilor Verbiţa, Slaşoma,
Scorila, Seaca de Pădure. Sunt alcătuite din Quercus Fraineeto, Q. cerris şi în
partea nordică şi din Quercus petraea. Vegetaţia ierboasă este reprezentată prin
asociaţii mezofile şi xerofile în care predomină Festuca sulcata şi Calamagrostis
epigeios. În depresiuni se dezvoltă asociaţii higrofile cu Trifolium repens, poa
pratensis, Alopecurus pratensis, Carex vulpina etc., pe versanţii erodaţi
predomină asociaţiile xerofile cu Andropogon ischaemum şi Doricnium
herbaceum. Culturile sunt invadate de Cisium arvense, Cynodon dactylon,
Setaria glauca, Rubus Caesius, Galeopsis ladanum etc.
Pe fondul condiţiilor naturale prezentate, procesul de pedogeneză este
relativ complex şi cunoaşte unele aspecte specifice. Se remarcă două situaţii
specifice în ceea ce priveşte condiţiile în care are loc solificarea:
a. Partea sudică a piemintului de vârstă pleistocenă, slab fracmentată.
b. Partea nordică a piemontului pleistocenă fragmentată. Între aceste
două unităţi limita nu este tranşantă, trecerea se face treptat prin
intermediul unei zone de tranziţie a cărei lăţime variază între 1 şi 5 km.
Evoluţia procesului de solificare pe spaţiul considerat ne permite să
sepatăm schematic următoarele zone:
Zona sudică - soluri argiloiluviale brun- roşcate podzolite.
Zona de tranziţie – soluri argiloiluviale brun- roşcate ± podzolite cu
orizont B închis frecvent cu pseudogleizare.
Zona nordică - soluri argiloiluviale brune ± podzolite cu orizont B închis
pseudogleizat.
Solurile argiloiluviale brun-roşcate diferenţiate pe unităţi, în funcţie de
gradul podzolire şi pseudogleizare ocupă areale extinse, situate în partea sud-
estică a sectorului Carpen-Bălăciţa-Slaşoma, adică acopere în întregime zona
sudică şi de tranziţie. Materialul parental este alcătuit din luturi roşcate relativ
uniforme pe adâncimi mai mari de 4 m, la sud de linia Cleanov-Scorila-Almăjel-
Slaşoma şi din luturi argiloase roşcate omogene, dar care se subţiază treptat spre
nord, unde grosimea lor variază între 60 şi 100 cm. Nivelul freatic se găseşte la
adâncimi mai mari de 10 m. vegetaţia naturală lemnoasă – pădurea Verbiţa şi
unele pâlcuri – este alcătuită predominant din Quercus frainetto şi Q.cerris. Din

3
analiza caracterelor morfologice a profilelor rezultă că orizontul A are grosimi
ce variază între 20-26 cm; orizontul Bt este bine dezvoltat 75-100 cm, iar
orizontul C apare la adâncimi mai mari de 140 cm. Se observă modificări
morfologice modificări morfologice în orizontul superior la unităţile cu
podzolire slabă, local moderată sub păduri. De asemenea, apar slabe procese de
pseudogleizare localizate îndeosebi la nivelul orizontului de tranziţie A/B.
În ceea ce priveşte însuşirile fizico-chimice ale acestor soluri remarcăm în
primul rând că indicele de diferenţiere texturală este mic (1,2-1,3), iluvierea
argilei fiind slabă, cu un maximum de acumulare în partea superioară a
orizontului B. Proporţiile între fracţiunea argiloasă, praf şi nisip sunt
asemănătoare şi pentru solurile argiloiluviale brun-roşcate podzolite moderat

BIBLIOGRAFIE

1. Badea, L.– (1970), Terasele fluviatile din Oltenia - St. cerc. geol. geofiz.
geogr., Seria geografie, t XVII, nr. 1, Bucureşti
2. Bandrabur, T. – (1971), Geologia Câmpiei Dunărene dintre Jiu şi Olt -
S.T.E., Seria J. .nr. 9, Bucureşti
3. Coteţ, P. – (1957), Câmpia Olteniei - Ed. Stiinţifică, Bucureşti.