UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEZĂ DE DOCTORAT

DINAMICA VERSANŢILOR DIN BAZINUL

HIDROGRAFIC AL RÂMNEI

Coordonator ştiinţific
Prof. univ. dr. Costică BRÂNDUŞ

Doctorand
Zoia PREFAC

BUCUREŞTI
- 2008 -
C uprins

1. Elemente introductive .......................................................................................................... 3

1.1. Argument.......................................................................................................................... 3
1.2. Bazinul Râmnei reflectat în literatura de specialitate....................................................... 3
1.3. Bazinul Râmna – parte a Subcarpaţilor de Curbură şi a Câmpiei Române...................... 5
1.3.1. Caractere generale ale bazinului Râmna ............................................................... 5
1.3.2. Caractere generale ale unităţilor de relief din cadrul bazinului Râmnei............... 7
2. Factori de condiţionare a proceselor geomorfologice actuale din bazinul Râmnei ....... 8
2.1. Factorii litologici, structurali şi tectonici ......................................................................... 8
2.1.1. Cadrul geologic general ......................................................................................... 8
2.1.2. Secvenţe litostratigrafice......................................................................................... 8
2.1.3 Unităţile morfostructurale ....................................................................................... 9
2.1.4. Mişcările neotectonice şi activitatea seismică...................................................... 10
2.2. Factorii morfologici........................................................................................................ 11
2.2.1. Analiza morfografică a bazinului Râmna ............................................................. 11
2.2.2. Analiza morfometrică a reliefului din bazinul Râmnei......................................... 14
2.3. Factorii climatici ............................................................................................................ 20
2.4. Factorii hidrologici......................................................................................................... 23
2.5. Factorii biopedogeografici şi factorul antropic .............................................................. 23
2.5.1. Vegetaţia – factor de stabilitate în modelarea versanţilor ................................... 23
2.5.2. Solul, factor morfogenetic..................................................................................... 24
2.5.3. Utilizarea terenurilor şi factorul antropic – factori de diversificare a proceselor
geomorfologice actuale................................................................................................... 24
3. Dinamica versanţilor din bazinul Râmnei prin procese geomorfologice actuale ......... 26
3.1. Modelarea versanţilor prin procese hidrice.................................................................... 26
3.1.1. Pluviodenudaţia şi eroziunea în suprafaţă ........................................................... 26
3.1.1.2. Estimarea ratei anuale de eroziune în suprafaţă şi prin rigole din bazinul
Râmnei utilizând USLE şi SIG............................................................................... 27
3.1.2. Eroziunea prin curenţi concentraţi ....................................................................... 31
3.1.2.1. Ravenele.................................................................................................... 31
3.1.2.2. Torenţii ..................................................................................................... 32
3.2. Modelarea versanţilor prin deplasări în masă ................................................................ 34
3.2.1. Alunecările de teren .............................................................................................. 34
3.2.2. Curgerile noroioase .............................................................................................. 37
3.2.3. Solifluxiunea.......................................................................................................... 38
3.2.4. Prăbuşirile ............................................................................................................ 38
4. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren din bazinul Răşcuţei...... 40
4.1. Conceptul de susceptibilitate. Aspecte metodologice. ................................................... 40
4.2. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren. Studiu de caz - bazinul
Răşcuţei........................................................................................................................... 41
4.2.1. Zona de studiu....................................................................................................... 41
4.2.2. Modelul Certainty Factor ..................................................................................... 42
4.2.3. Validarea modelului.............................................................................................. 46
4.3. Concluzii ........................................................................................................................ 46
Concluzii.................................................................................................................................. 48
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................... 50
 1. Elemente introductive

1.1. Argument

Bazinul hidrografic Râmna se remarcă prin individualitatea sa, exprimată prin

caracteristicile reliefului actual, rezultatul unei evoluţii îndelungate în cadrul bazinului
hidrografic colector – Putna. Ţinând cont de complexitatea şi intensitatea proceselor de
modelare actuală ce caracterizează în mod special regiunile colinare din România, am ales
pentru studiul de faţă bazinul hidrografic Râmna,ca se suprapune pe două unităţi majore de
relief – Subcarpaţii Vrancei şi Câmpia Buzău-Siret, făcând referiri şi la spaţiul de câmpie,
având în vedere că unele fenomene nu pot fi explicate decât în cadrul unui sistem bine
individualizat, cum este cazul unui bazin hidrografic.
Lucrarea de faţă este rezultatul unor investigaţii de teren şi de laborator aprofundate,
desfăşurate de-a lungul perioadei de activitate într-o regiune recunoscută prin mobilitatea
accentuată a reliefului.
În primul capitol al studiului am abordat istoricul cercetărilor bazinului hidrografic al
Râmnei, poziţia sa în cadrul ţării şi unităţilor de rang superior, caracteristicile generale ale
unităţilor de relief ce se suprapun bazinului Râmnei.
După prezentarea generală a caracteristicilor reliefului înscris bazinului Râmna,
analiza se axează în cel de-al doilea capitol pe identificarea şi analiza detaliată a factorilor de
control ai proceselor geomorfologice actuale cu rol în modelarea reliefului din cadrul regiunii
de studiu, acordând o atenţie deosebită particularitaţilor geologice (litologice, structurale şi
tectonice) cu rol determinant în dinamica versanţilor, caracteristicilor hidro-climatice, celor
bio-pedogeografice şi activitaţii antropice cu rol în desfăşurarea proceselor geomorfologice
actuale. Pentru atingerea obiectivelor propuse, în afara consultării literaturii existente, au fost
prelucrate statistic seturi de date obţinute de la instituţiile de profil, cum sunt: Administraţia
naţională de Meteorologie (ANM), Institutul Naţional de hidrologie şi Gospodărire a Apelor
(INHGA), Sistemul de Gospodărire a Apelor Focşani, Direcţia Silvică Focşani, Institutul de
Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) Focşani, Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi
Agrochimie (ICPA) Bucureşti, Oficiul Judeţean pentru Studii Pedologice şi Agrochimice
(OSPA) Vrancea, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) – Sucursala
Moldova Sud, Unitatea de administrare Vrancea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă
"Anghel Salygni" al Judeţului Vrancea (I.S.U. Vrancea) ş.a. Rezultatele obţinute au fost
analizate, sintetizate, interpretate şi redate grafic sau cartografic prin intermediul graficelor,
diagramelor sau hărţilor, cele din urmă fiind realizate în marea lor majoritate cu ajutorul
tehnicilor specifice Sistemelor Informaţionale Geografice (SIG).
Cel de-al treilea capitol tratează particularităţile şi specificul proceselor
geomorfologice actuale, modul de desfăşurare spaţială şi temporală a acestora şi în care
relaţionează. Pentru analiza distribuţiei spaţio-temporale a formelor rezultate prin modelarea
versanţilor bazinului Râmnei au fost efectuate cartări geomorfologice de detaliu, măsurători,
atât pe teren, cu ajutorul Differential Global Positioning System (DGPS), cât şi pe baza
hărţilor topografice la scară mare (1:25 000, ediţia 1981) şi a ortofotoplanurilor color (scara
1:5 000, ediţia 2005), au fost realizate hărţi sugestive, schiţe şi grafice în cadrul SIG. De
asemenea, în cadrul aceluiaş capitol s-a realizat şi o estimare a ratelor medii anuale a eoziunii
în suprafaţă aplicând ecuaţia universală de pierdere a solului cu ajutorul SIG, ceea ce a impus
integrarea sub formă de vectori (ce au fost convertiţi ulterior în raster) a distribuţiei spaţiale a
variabilelor acestei ecuaţii, precum şi a unei imagini satelitare (cu rezoluţia de 30x30 m,
achiziţionată 2007), imagine ce a fost prelucrată în prealabil pentru obţinerea NDVI
(Normalized Difference Vegetation Index) cu ajutorul MultiSpec software.
Dat fiind că procesele de alunecare au cea mai mare pondere în modelarea
versanţilor bazinului hidrografic al Râmnei şi că pot avea consecinţe catastrofale asupra
aşezărilor şi comunităţilor umane din zonă, în cel de-al patrulea capitol al tezei se prezintă
principiile şi metodele specifice analizei susceptibilităţii la alunecare, fapt pentru care au fost
consultate numeroase studii publicate atât în ţară, cât şi peste hotare. Într-un studiu de caz –
bazinul Răşcuţei, am aplicat una dintre aceste metode statistice, anume modelul Certainty
Factor, pentru a obţine rezultate exprimate cantitativ în estimarea stării de
stabilitate/instabilitate a versanţilor şi a căror distribuţie spaţială a fost reprezentată sub formă
unei hărţi realizate de asemenea cu ajutorul tehnicilor SIG.
Cum era firesc, lucrarea se încheie cu concluziile finale ce au avut în vedere
exprimarea unor legităţi valabile pentru regiunea studiată.

1.2. Bazinul Râmnei reflectat în literatura de specialitate

Spaţiul subcarpatic şi cel de câmpie de la curbura Carpaţilor a beneficiat de-a lungul

timpului de numeroase studii ştiinţifice, rod al interesului de care s-a bucurat. Rezultatele
cercetărilor efectuate sunt cuprinse în lucrări ce oferă informaţii despre componentele cadrului
natural şi social economic. Apariţia acestor lucrări a fost diferită în timp, fiind legată, fie de
necesităţi economice (exploatări de combustibili), fie de însăşi evoluţia cunoaşterii geografice
în România. Alături de lucrările referitoare strict la teritoriul bazinului, mai există studii cu
caracter general, în cadrul cărora sunt descrise şi aspecte referitoare la diferite componente ale
mediului din bazinul hidrografic Râmna.
De la începutul secolului trecut datează primele referiri asupra caracteristicilor
morfologice ale reliefului acestei regiuni în lucrările ce aparţin lui Emmanuel de Martonne
(1902, 1907) - La Vallachie. Essai de géomorfologie şi Recherches sur l’évolution
morphologique des Alpes de Transylvanie. Mai târziu, G. Vâlsan (1915) îşi aduce contribuţia
la cunoaşterea aspectelor geologice, morfologice şi hidrografice ale regiunii de câmpie din
cadrul bazinului Râmnei prin lucrarea sa „Câmpia Română”.
Aspectele litologice, structurale şi tectonice au fost analizate în lucrările unor autori
precum: Gh. Macovei (1909), L. Mrazec (1910), Şt. Mateescu (1915-1916), H. Grozescu
(1918), în studiile unora dintre ei fiind tratate şi aspecte care ţin de evoluţia şi fizionomia
reliefului.
În 1923 Gh. Macovei şi Gh. Botez publică în „Dări de seamă ale Institutului de
Geologie” lucrarea intitulată „Fenomenele de alunecări şi prăbuşiri de teren din judeţul
Râmnici Sărat”, prima lucrare ce abordează problematica degradărilor de teren. Primul studiu
aprofundat al regiunii aparţine lui Şt. Mateescu (1927), care pe lângă analiza detaliată a
geologiei, face referiri ample la geneza, evoluţia şi morfologia regiunii.
Începând cu perioada interbelică, lucrările geografice se înmulţesc, remarcându-se
studiul lui N. Al. Rădulescu (1937), care realizează cea dintâi abordare complexă a cadrului
natural şi uman al regiunii în lucrarea intitulată „Vrancea. Geografie fizică şi umană.”.
După 1945, informaţii preţioase asupra reliefului din cadrul bazinului Râmnei aduc
I. Donisă (1957) cu lucrarea „Câteva observaţii geomorfologice în bazinul hidrografic al
Râmnei”, şi Ana Conea (1960).
După 1960, studiile lui V. Mihăilescu (1966), P. Coteţ (1976) duc la cunoaşterea
aspectelor privind evoluţia şi morfologia reliefului, iar lucrările de sinteză ale lui V. Tufescu
(1966), Valeria Velcia şi Al. Savu (1972), Gr. Posea şi colab. (1974) impun caracterizări
fizico-geografice complexe ale regiunii.
 O analiză de detaliu şi complexă a regiunii subcarpatice a fost realizată de către H.
Grumăzescu (1963) în teza sa de doctorat, intitulată „Subcarpaţii dintre Câlnău şi Şuşiţa.
Studiu geomorfologic” , lucrare în care autorul redă evoluţia paleogeografică a regiunii şi a
reţelei hidrografice şi face o amănunţită descriere morfologică a formelor de relief.
Dintre contribuţiile mai recente la cunoaşterea trăsăturilor morfologice, evolutive şi
morfodinamice a bazinului subcarpatic al Râmnei, menţionăm pe cele ce aparţin autorilor:
Zamfirescu şi colab. (1975), Grujinschi şi colab. (1975), A. Cioacă (1985), Bălteanu (1986),
Mihaela Dinu şi A. Cioacă (1987), V. Surdeanu şi I. Ichim (1991), Maria Sandu (1999), Maria
Rădoane şi N. Rădoane (2005).
Aspectele referitoare la elementele climatice ale regiunii sunt abordate de o serie de
autori, dintre care se impun cele ale lui I. N. Bordei (1980, 1988), Octavia Bogdan (1980),
Octavia Bogdan şi Elena Niculescu (1993, 1996) etc.
În ceea ce priveşte caracteristicile hidrologice se remarcă studiul de hidrologie
efectuat de Liliana Zaharia asupra bazinului Putnei (1999). Elementele de ordin fitologic şi
edafic sunt abordate în lucrări cu caracter general, precum: „Biogeografia României (R.
Călinescu şi colab., 1969), şi în volumele I, III, IV şi V ale tratatului Geografia României
(1983, 1987, 1992, 2005).

1.3. Bazinul Râmna – parte a Subcarpaţilor de Curbură şi a Câmpiei

Române

1.3.1. Caractere generale ale bazinului Râmna

Râul Râmna reprezintă al treilea afluent important al Putnei, atât ca lungime, cât şi
ca suprafaţă bazinală, după Zăbala şi Milcov. Bazinul său hidrografic se suprapune
Subcarpaţilor de la Curbură, pe subunitatea Subcarpaţilor Vrancei şi părţii de nord-est a
Câmpiei Române, anume Câmpia Buzău-Siret (conform Posea şi Badea, 1984). În cadrul ţării
ocupă o poziţie sud-estică (fig. 1), aflându-se la intersecţia paralelei de 45° 37' 31'' latitudine
nordică cu meridianul de 27° 01' 33'' longitudine estică, iar din punct de vedere administrativ,
se află în totalitate în judeţul Vrancea. Suprafaţa sa bazinală totalizează 419 km2, ceea ce
reprezintă aproximativ 17% din suprafaţa bazinului Putnei, în care este integrat, ocupând
partea sa sudică; lăţimea maximă a bazinului este de 14.5 km, iar lungimea acestuia este de 46
km. Limitele sale sunt marcate de cumpăna de ape,a cărei lungime este de 113.5 km şi care îl
separă de bazinele învecinate: în nord şi nord-vest de bazinul hidrografic al Milcovului, către
sud şi vest, de bazinul Râmnicului Sărat, iar în sud-est de bazinul Leica (fig. 2).
Râmna, cu izvorul în Subcarpaţii Interni, pe raza cătunului Hotaru, la o altitudine de
circa 640 m, îşi adună apele de pe povârnişul estic al culmii Stâna lui Chiolpan, iar prin
afluentul său Valea Neagră izvorăşte din Gârbova. Străbate un traseu lung de 66 km,
vărsându-se în Putna, pe partea dreaptă a acesteia, la o altitudine de 22.2 m, la 2.3 km avale de
gura de vărsare a Milcovului.
Fig. 1. Poziţia geografică a bazinului Râmna

Fig. 2. Poziţia bazinului Râmnei în raport cu bazinele hidrografice vecine

1.3.2. Caractere generale ale unităţilor de relief din cadrul bazinului Râmnei

Treptele de relief cărora li se suprapune bazinul hidrografic al Râmnei aparţin a două

regiuni geomorfologice net diferenţiate - Subcarpaţii şi Câmpia Română, mai precis,
subregiunilor Subcarpaţilor de la Curbură (grupa Subcarpaţilor Vrancei) şi părţii de nord-est a
Câmpiei Române – Câmpia Buzău-Siret. În cadrul acestora, în funcţie de caracterele
litologice, structurale, tectonice, evolutive şi nu în ultimul rând morfologice, se pot diferenţia
patru tipuri de unităţi morfostructurale: deluroase, depresionare (inclusiv a culoarului de vale),
de câmpie piemontană şi de câmpie de subsidenţă. Astfel, de la vest către estul bazinului se
succed:
- Dealurile Subcarpatice Interne – Dealurile Gârbovei, ce se desfăşoară sub forma
unui şir de înălţimi ce se succed pe direcţia nord-sud şi corespund unor sinclinale
suspendate cu flancuri aproape verticale, fiind mărturii ale inversiunii de relief;
- Depresiunea Intracolinară a Râmnei sau Depresiunea Poiana Cristei – Dumitreşti –
Buda apare ca un uluc depresionar bine conturat situat între Dealurile Subcarpatice
Interne (la vest) şi Dealurile Subcarpatice Externe (la est), cu altitudini ce variază între
400 şi 500 m; caracteristica acestei regiuni o formează relieful de cueste şi hog – back-
uri, orientate către vest şi suprafeţe structurale cu cădere către est, alunecări de teren,
fenomene de eroziune diferenţială, datorită structurii monoclinale şi alcătuirii geologice;
faciesul predominant este unul marno–argilo – nisipos;
- din şirul Dealurilor Subcarpatice Externe se evidenţiază două culmi principale, din
care se desprind altele secundare: Dealul Deleanu (694,1 m) şi dealul Căpăţâna, a cărui
înălţime maximă (592,4 m) este situată în bazinul Râmnicului;
- Câmpia Înaltă a Râmnicului sau Glacisul Râmnicului (diviziunea Coteşti –
Odobeşti), cu altitudini medii de 250 - 275 m; prezintă pante mai mari către vestul său şi
mai domoale către câmpie; în extremitatea sa estică apar fragmentele unor terase
- Câmpia Joasă a Râmnicului sau Piemontul Râmnicului (diviziunea Câmpia
Râmnei), prezintă altitudini ce scad de la vest spre est, de la 120 m la contactul cu
Glacisul Râmnicului la 40 - 50 m la tranziţia spre câmpia de divagare. Nivelele de terase
din amonte se pierd la intrarea Râmnei în nivelul câmpiei piemontane joase, în avale de
localitatea Gugeşti. În morfologia regiunii se remarcă aspectul vălurit, datorat conurilor
de dejecţie ale Râmnei şi afluentului său Oreavu, precum şi urmelor unor vechi cursuri
ale Râmnei.
- Câmpia Siretului Inferior (de divagare sau subsidenţă) ocupă extremitatea estică a
bazinului şi deţine cea mai mică pondere din regiunea de câmpie aparţinând bazinului
Râmnei;limita vestică a acesteia trece pe la est de localitatea Gologanu şi prin localitatea
Milcovu. Altitudinile sale scad de la vest (40-50 m) către est (20-30 m).
În concluzie, bazinul hidrografic al Râmnei se suprapune unor unităţi de relief
variate, ce coboară în trepte de la vest către est: dealurile subcarpatice interne, depresiunea
intracolinară, dealurile externe sau glacisul subcarpatic, câmpia piemontană şi câmpia de
subsidenţă.
2. Factori de condiţionare a proceselor geomorfologice actuale din
bazinul Râmnei

2.1. Factorii litologici, structurali şi tectonici

2.1.1. Cadrul geologic general

Perimetrul studiat se încadrează geostructural într-un bazin de sedimentare care a

funcţionat începând din Badenian pâna în Cuaternar. Acesta se suprapune zonei de molasă ce
corespunde avanfosei, încadrată ca Pânză subcarpatică, şi depresiunii sau bazinului Focşani.
Fundamentul celor două zone este unul complex, intens fragmentat de linii de fracturi
profunde în blocuri ce cad în trepte către vest în regiunea dintre Siret şi Subcarpaţi. Acesta
este reprezentat atât prin unităţi carpatice (în cadrul avanfosei), cât şi prin unităţi de vorland
(prelungirea structurilor cadomiene afundate ale Masivului Central Dobrogean).

2.1.2. Secvenţe litostratigrafice

Substratul bazinului Râmnei este format din depozitele de molasă mio-pliocene ale
zonei de avanfosă şi din depozite cuaternare.
Miocenul, reprezentat prin depozite helveţiene şi badeniane în extremitatea vestică a
bazinului, în dl. Gârbova, este alcătuit dintr-o alternanţă ritmică de gresii, marno-calcare şi
marno-argile. Spre est, despărţite de linia de falie a Caşinului, se află depozitele sarmato-
pliocene, un complex cu aspect unitar şi monoton. În baza acestui complex se găsesc
alternanţe strânse de gresii, marno-argile, argile, iar în partea superioară gresii friabile,
nisipuri şi argile. Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin: stratele de Pleşcoi, alcătuite
din nisipuri fine, gălbui, în alternanţă cu marne cenuşii, a căror grosime abia atinge 2-3 m în
bazinul Râmnei; complexul “pietrişurilor de Cândeşti” cu grosimi de circa 1500 m pe
aliniamentul Budeşti – Bordeşti, reprezentat prin pachete de nisipuri de 3-5 m grosime, care se
intercalează cu strate de marne cenuşii (1-2 m. grosime ) şi gălbui-cenuşii; în orizontul
superior al acestora se întâlnesc intercalaţii de pietrişuri care cresc în dimensiuni, chiar
bolovănişuri în apropierea contactului cu stratele de Frăteşti, ce încheie succesiunea
depozitelor ce aparţin Pleistocenului inferior şi care intră în alcătuirea dealurilor externe.
Pleistocenului mediu şi superior îi sunt atribuite depozitele loessoide, întâlnite frecvent în
sectoarele de piemont, cu grosimi de 3-10 m, dar şi depozitele nisipoase cu elemente de pietriş
ce alcătuiesc terasele întâlnite în bazinele Râmnei şi Oreavului. Holocenul este reprezentat
prin depozite loessoide şi aluviunile din lungul luncii.
Fig. 3. Harta geologică (după Harta geologică a României, sc. 1:200 000, foile Covasna şi Focşani)

2.1.3 Unităţile morfostructurale

Relieful bazinului hidrografic al Râmnei se caracterizează în zona subcarpatică prin

alinierea aproape paralelă cu munţii a şirurilor alternative de dealuri şi depresiuni, iar către
exterior se dispun unităţile de câmpie.
Din analiza raporturilor dintre structură şi relief se conturează pentru arealul studiat
prezenţa a trei mari unităţi morfostructurale:
- Relieful dezvoltat pe structuri miocene cutate este caracteristic bazinului superior al
Râmnei, în vecinătatea faliei inverse Mănăstirea Caşin-Rotileşti-Valea Sării-Jitia-
Bisoca-Mânzăleşti, ce separă un compartiment vestic, cu o structură cutată, de un
compartiment estic, cu o structură monoclinală; la vest de această falie, sinclinalele
suspendate cu flancuri aproape verticale, alcătuite din gresii comprimate, dau naştere
celor mai mari înălţimi: dealul Gârbova-979 m., Vârful Alunului-862 m.
- Relieful dezvoltat pe structuri sarmato - pliocene monoclinale. La est de falia mai
sus amintită, pe o structură monoclinală, se individualizează o serie de înălţimi ce se
alătură dealurilor interne, cum este cazul Vârfului Lacului - 824 m. Tot pe structuri
monoclinale s-a individualizat şi Depresiunea intracolinară a Râmnei, ce este închisă
către exterior de un şir de dealuri ce corespund de asemenea unor structuri monoclinale
adesea redresate: Deleanu şi Căpăţâna.
- În vestul depresiunii Râmna, ce s-a conturat datorită eroziunii diferenţiale, cele mai
frecvente forme de relief sunt hog-back – urile, în timp ce în zona centrală şi estică,
zone în cuprinsul cărora aflorează romanianul (argile nisipoase, nisipuri argiloase,
nisipuri medii şi fine), cuestele sunt dominante.
 - Unitatea câmpiilor de acumulare pleistocen-holocenă se remarcă printr-un relief
tabular în câmpia piemontană, cursuri părăsite şi zone mlăştinoase în câmpia de
subsidenţă.

2.1.4. Mişcările neotectonice şi activitatea seismică

Relieful din cadrul bazinului Râmnei este rezultatul unei evoluţii relativ recente
miocen – cuaternare şi reprezintă consecinţa tectonicii active de la marginea geosinclinalului
carpatic.
Dispoziţia structurală a regiunii a fost desăvâşită abia după sfârşitul Pleistocenului
inferior, când au avut loc mişcări tectonice intense de ridicare, cărora le-a urmat ulterior un
ritm lent de mişcări neotectonice ce se manifestă pozitiv în zona deluroasă, iar în zona de
câmpie joasă cu mişcări negative lente.
Ritmul mişcărilor neotectonice se manifestă diferit în cadrul unităţilor de relief cărora li se
suprapune bazinul hidrografic al Râmnei, determinând trăsături specifice modelării reliefului
în cadrul fiecărei unităţi. Astfel, în sectorul deluros înalt, supus unor mişcări de ridicare mai
accentuate - 2 mm./an, relieful este supus unei modelări agresive, manifestată prin rate mari
ale eroziunii în adâncime specifice reţelei hidrografice, pe când în arealul depresionar şi de
câmpie subsidentă, caracteristica este dată de intensitatea mare a acumulărilor.
O altă cauză a frecvenţei mari a proceselor geomorfologice actuale în bazinul
hidrografic al Râmnei o constituie amplasarea sa în aria de maximă activitate seismică a
Curburii. Printre cele mai puternice evenimente de acest gen din ultimele decenii, cu
epicentrul în această zonă, se înscriu cele din 10 noiembrie 1940 şi din 4 martie 1977, cu
magnitudini de 7,4° şi respectiv 7,2° pe scara Richter, în urma cărora suprafeţele afectate de
deplasări complexe s-au extins (alunecările din zona satelor Lacu lui Baban, Faţa Strâmbei şi
Lăstuni).
2.2. Factorii morfologici

2.2.1. Analiza morfografică a bazinului Râmna

Forma bazinului hidrografic

Forma bazinelor hidrografice este un indicator ce se reflectă în influenţa exercitată
asupra timpilor de concentrare a apelor spre râul colector. Pentru bazinul hidrografic Râmna
s-au calculat mai mulţi indici cantitativi care exprimă forma bazinului, aceştia fiind redaţi în
tabelul 1. Din analiza acestuia se pot desprinde următoarele:
- factorul de formă (Ff) şi raportul de circularitate (Rc) prezintă valori subunitare, ceea
ce denotă forma alungită a bazinului Râmnei, astfel că, în cuprinsul său, afluenţii se
varsă „eşalonat în timp şi spaţiu”, undele de viitură fiind atenuate şi având o forţă
erozivă şi de transport mai mică în general;
- şi ceilalţi indici de formă calculaţi (Ra - raportul de alungire, Rf - raportul de formă,
şi rapoartele de forma B/L, B/√F, √F/L) evidenţiază forma alungită a bazinului.
Tab. 1: Coeficienţii de formă al bazinului hidrografic Râmna
Coeficientul de formă a bazinului
Bazin
hidrografic Ff Rc Ra Rf Ks
B/L B/√F √F/L
(F/L2) (4πF/P2) (Dc/L) (F/(P/4)2) (P/Lc)
Râmna 0.20 0.41 0.50 0.52 1.56 0.20 0.45 0.18
Ff - Factorul de formă; Rc - Raportul de circularitate; Ra - Raportul de alungire; Rf - Raportul de formă; Ks -
Coeficientul de sinuozitate a cumpenei de ape; B - Lăţimea medie a bazinului hidrografic (km); L - Lungimea
bazinului hidrografic (km); F - Suprafaţa bazinului hidrografic (km2); P - perimetrul bazinului hidrografic (km);
Dc - Diametrul cercului cu aceeaşi suprafaţă cu a bazinului (km); Lc - Lungimea cercului cu aceeaşi suprafaţă cu
a bazinului (km).

În consecinţă, bazinul Râmnei se încadrează în categoria celor cu dezvoltare

maximă în cursul superior şi redusă în cel inferior, aparţinând „tipului doi” în conformitate cu
clasificarea propusă de Pişota (1995).

Aspectul cumpenelor de apă

Cumpenele principale se prezintă în sectorul subcarpatic al bazinului sub forma unei
succesiuni de martori de eroziune şi înşeuări adânci, ce se desfăşoară altimetric între maxim
979 m în vârful Gârbova coboarând până la sub 400 m şi prezintă un coeficient de sinuozitate
ridicat. În sectorul de câmpie acestea urmăresc partea cea mai înaltă a interfluviilor ce despart
bazinul Râmnei de cel al Milcovului la nord, de cel al Râmnicului Sărat pâna avale de
localitate a Dumbrăveni la sud, precum şi de bazinul Leica la sud-est. Ordinele inferioare
prezintă cumpene simple, ce urcă treptat spre izvor. Sinuozitatea scade mult şi în cazul
cumpenelor de ordine inferioare cu aspect prelung.

Morfografia văilor
În cursul superior, Râmna străbate depresiunea intracolinară omonimă, în cadrul
căreia prezintă o albie majoră bine dezvoltată, traversând apoi dealurile subcarpatice externe,
valea sa se îngustează mult, însă, odată cu pătrunderea în zona de câmpie, se lărgeşte din nou
în avale de Gura Caliţei, detaşându-se în acestă regiune, în profilul său transversal, prezenţa a
trei trepte de terasă, dezvoltate atât pe dreapta, cât şi pe stânga sa
Valea Râmnei prezintă un profil longitudinal cu o formă concavă şi mai multe
schimbări de pantă, ce corespund unor mici praguri litologice, datorate prezenţei rocilor mai
tari (gresii) sau aportului semnificativ de ape aduse de către unii din afluenţii săi, precum
Valea Neagră şi Raşca. Panta medie este redusă, de 9.8 m/km, ceea ce favorizează un grad
accentuat de meandrare, ilustrat de coeficientul de sinuozitate cu valoarea de 1.81. Altimetric
se desfăşoară între izvor şi până la vărsare în Putna, de la 640 m la 22 m. În profil transversal,
alternează sectoare de deschidere largă a văii în arealul depresionar, cu sectoare înguste la
traversarea dealurilor subcarpatice externe, printre culmile Deleanu şi Căpăţâna. Albia sa
adesea este ştrangulată de frunţile alunecărilor de teren.

Foto.1.: Meandru şi podul terasei de meandru a Râmnei, în câmpia piemontană înaltă, avale de
Dragosloveni, La Cotu Bumbacului

Aspectul versanţilor
În evoluţia reliefului, versantul ocupă un loc central, constituind „expresia
teritorială a modului de conlucrare dintre agenţii morfodinamici interni şi externi” (Mac,
1976, p. 246).
Versanţii din cadrul bazinului Râmnei (au fost luate în considerare suprafeţele de
racord dintre interfluvii şi liniile de drenaj adiacente ce prezintă pante mai mari de 3º)
reprezintă 61% din suprafaţa bazinului. Aceştia se prezintă sub forma unor suprafeţe
complexe (afectate de numeroase de procese geomorfologice actuale ce sunt favorizate de
faciesul dominant marno-argilo-nisipos şi de predominarea suprafeţelor cu utilizări agricole),
în care se îmbină porţiunile convexe cu cele concave sub cele mai variate forme, reflectând
condiţiile locale de evoluţie a reliefului. Aceste tipuri de versanţi, de o mare complexitate,
sunt specifici principalelor axe de drenaj, Râmna, Valea Neagră, Raşca ş.a. În cazul
versanţilor din bazinele de ordine inferioare, acestora le sunt specifice suprafeţele uniforme.
În funcţie de structură, care în bazinul subcarpatic al Râmnei este dominant
monoclinală, se individualizează un relief puternic asimetric, caracterizat prin două tipuri
majore de versanţi: frontul cuestei sau abruptul, generează versanţi scurţi, cu pante accentuate,
şi reversul sau suprafaţa structurală, pe care se grefează versanţi prelungi, cu pante mai
domoale, văluriţi (dat fiind frecvenţa mare a alunecărilor de teren ce se produc atât pe pantă
structurală, cât şi pe pantă morfologică). Aceste două tipuri majore, în funcţie de alcătuirea
litologică şi de valorile declivităţii, prezintă diferenţieri de la un caz la altul. Predominarea
unui anumit tip de rocă impune versantului un profil liniar, cum sunt cele sculptate pe nisipuri
slab cimentate, sau uşor concav (pe marne şi argile). De asemenea, cele sculptate pe marne şi
argile sunt modelate prin alunecări de teren active, au declivitate redusă şi rezistenţă mică la
eroziune. Pe de altă parte, acolo unde apar în constituţia litologică altenanţe de marne cu
nisipuri şi gresii oferă cuestei un caracter complex, cu praguri structurale, ce se pot constitui
ca baze locale în evoluţia versantului complex.

Foto.2. Influenţa structurii monoclinale asupra tipologiei versanţilor în depresiunea intracolinară a Râmnei (fronturi de
cuestă şi suprafeţe structurale)

Fig. 4. Curbura totală

 În funcţie de curbura totală, în bazinul Râmnei se înregistrează o pondere mai mare
a unităţilor de versant cu formă convexă (32%), faţă de cele cu formă concavă (29%); primul
tip este specific în cadrul bazinului subcarpatic al Râmnei părţii superioare şi mediane a
versanţilor, în general, în timp ce, suprafeţele cu forme concave, caracterizează partea
inferioară a acestora
În concluzie, se poate aprecia că particularităţile locale ale reliefului în cadrul
bazinului Râmnei au favorizat individualizarea unor tipuri variate de versanţi în funcţie de
structura şi constituţia geologică, de evoluţia reţelei hidrografice şi, nu în ultimul rând, de
intervenţia antropică (prin despădurire).

2.2.2. Analiza morfometrică a reliefului din bazinul Râmnei

Ierarhizarea reţelei hidrografice

În bazinul Râmnei au fost identificate, în sistemul de clasificare elaborat de Horton
(1945) şi completat de Strahler (1952), şapte ordine de mărime, în funcţie de valoarea stabilită
segmentului de râu la confluenţă.
Râmna, colectorul principal, izvorăşte de la o altitudine de 640 m , purtând numele
de Pârâul Hozonarului, la izvoare până la confluenţa cu Pârâul Scoruşului; după ce primeşte
pe partea stângă a sa pe Valea Prisloapelor, Râmna devine un segment de ordinul 5. In avale,
pe partea dreaptă, primeşte pe Valea Neagră, afluent de ordin 4, fără să-i schimbe Râmnei
ordinul de mărime. Saltul calitativ se produce cand primeşte pe Tinoasa, afluent cu caracter
torenţial, când Râmnei îi este atribuit ordinul de mărime 6. În acest sector Râmna prezintă un
profil deschis, cu o albie majoră bine dezvoltată.

Fig. 5. Ierarhizarea reţelei hidrografice în sistem Horton - Strahler

 În avale de localitatea Plopu, de la unirea cu Răşcuţa, Râmna devine de ordinul 7, la
19 km de izvoare, fără sa-şi mai schimbe ulterior ordinul de mărime până la vărsarea în Putna.
În avale de confluenţa cu Răşcuţa, până la intrarea în regiunea de câmpie, Râmna la
traversarea dealurilor externe, mai primeşte dintre afluenţii mai importanţi doar pe Valea lui
Pancă (ordinul 4) pe partea dreaptă a sa. În regiunea de câmpie, pe o lungime de 40,6 km, mai
primeşte doar pe Oreavu şi Argintul, pe partea sa stângă.
Bazinul Râmna însumează pe ansamblul său, 2 cursuri de ordinul 6, cinci de ordinul
5, 19 de ordinul 4, 105 de ordinul 3, 512 de ordinul 2 şi 2184 de ordinul 1

Analiza hipsometrică
Formele de relief din bazinul Râmnei se
35
30
desfăşoară între altitudinile de 22 m la vărsarea
25 Râmnei în Putna şi 979 m, valoare atinsă în Vârful
%

20
15 Gârbova, având amplitudinea maximă de 957 m.
10 Aproximativ 30 % se situează în intervalul
5
0 cuprins între 300 şi 500 m altitudine absolută.
Treptelor altitudinale de sub 50 m şi celor cuprinse
100 - 200

200 - 300

300 - 500

500 - 700

700 - 900
50 - 100

> 900
> 50

între 50 – 100 m, 100 – 200 m şi 200 – 300 m,

m
corespunzătoare în general câmpiei de subsidenţă,
celei piemontane joase şi câmpiei de glacis a
Fig.5. Ponderile treptelor hipsometrice în Râmnicului, le revin ponderi de 11.3 %, 14.6%, 15.5
bazinul Râmnei
%, şi respectiv 17.5 %, totalizând 58.51 de procente

Fig. 6. Harta hipsometrică

corespunzătoare dealurilor subcarpatice le revine o pondere totală de 11.3 %, o frecvenţă mai
mare având intervalul altimetric de 500 - 700 m altitudine absotută, ce se înscrie cu o pondere
în cadrul bazinului de aproximativ 10 %.
Relieful înalt corespunde extremităţii vestice a bazinului Râmnei, dealurilor înalte
ale Gârbovei. (valorile maxime atingându-se pe culmea principală ce desparte bazinul Râmnei
de cel al Milcovului la către vest şi nord, şi de cel al Râmnicului la sud -Vârful Gârbova,
Alunului, Dl. Faţa Oii, Vf. Lacului, Dl. Stâna lui Chiolpan, Dl. Oilor).
Altitudinile mai reduse, ce corespund intervalelor de 100-200m, respectiv 200-
300m, caracterizează în general câmpia piemontană, însă ele se întind tentaculat de-a lungul
principalelor axe de drenaj şi în interiorul Subcarpaţilor Interni (culoarul de vale al Râmnei şi
arealul depresionar).

Densitatea fragmentării reliefului

În calculul acesteia s-a luat în considerare întreaga reţea hidrografică, avându-se în
vedere importanţa organismelor torenţiale din regiunile subcarpatice în modelarea actuală a
reliefului. Valorile obţinute se situează în intervalul 0 – 8.99 km/km2 (fig. 21), cu o medie la
nivelul întregului bazin de 2.83 km/km2 şi o deviaţie standard de 2.07 km/km2.

Fig. 7. Harta densităţii fragmentării reliefului

Raportată la unităţile de relief, valorile acesteia variză foarte mult. Astfel, în regiunea
de câmpie, se înscriu în deneral sub 2 km/km2, valori ceva mai ridicate înregistrându-se doar
în câmpia de glacis, către contactul cu dealurile subcarpatice (2 – 4 km/km2). Pe de altă parte,
în regiunea subcarpatică valorile cele mai mari le găsim în bazinul Tinoasei, afluent pe drapta
al Râmnei, pe versntul stâng al Râmnei, avale de confluenţa cu Tinoasa (la Podu Lacului,
precum şi în bazinele de recepţie a unor organisme torenţiale afluente Peleticului, Strâmbei şi
Văii lui Pancă. Valorile cele mai ridicate (5-8.99km/kmp) sunt justificate de marea dezvoltare
a organismelor torenţiale, datorită prezenţei în alcatuirea geologică şi a rocilor nisipoase.
Valori ceva mai reduse se întâlnesc pe culmea Mărul Cornului – Dl. Lung – Plopu ce
desparte bazinul Răşcuţei de cel al Văii Negre, precum şi pe interfluviul dintre Valea Neagră
şi Râmna sau la nivelul interfluviilor din dealurile subcarpatice externe.

Adâncimea fragmentării reliefului

Reflectă gradul de adâncire a văilor în funcţie de nivelul de bază local. Manifestă o
strânsă legătură cu alcătuirea litologică şi stadiul de evoluţie a reliefului.
Aceasta variză în cadrul bazinului analizat între valori de 0 şi maxim 286 m, cu o
medie de 99.56 m şi o deviaţie standard de 70.33. Cele mai mici valori se regăsesc în regiunea
de câmpie, obişnuit sub 25 m , cu o creştere semnificativă a acestora până la valori ce
depăşesc 150 m pentru câmpia piemontană înaltă a Râmnicului, pe dreapta Râmnei, în
perimetrul comunei Bordeşti (fig. 22). În Subcarpaţi, valorile preponderente se încadrează în
intervalul 100 – 200 m, doar în extremitatea vestică a bazinului acestea sunt depăşite, dat fiind
prezenţa celor mai înalte vârfuri, grefate pe roci mai dure (gresii, conglomerate) şi în sectorul
de traversare a dealurilor externe de către Râmna (pe partea stângă a sa, sub vârful Căţifanu
se ating valori superioare celei de 200 m - maxim 270 m).

Pantele
Înclinarea versanţilor reflectă îndeaproape constituţia geologică şi structura, stadiile de
evoluţie a versanţilor, precum şi caracterul modelării trecute şi actuale. Înclinarea şi
conformaţia elementelor reliefului influenţează procesele actuale de modelare, reflectând şi
modul lor anterior de acţiune.
În bazinul Râmnei valorile declivităţii oscileză între 0° şi maxim 50°, prezentând o
valoare medie de 8,58° şi o deviaţe standard de 7,91°. Regional se constată diferenţe mari ale
valorilor acestora între unităţile de câmpie şi cele subcarpatice. Astfel în zona de câmpie,
valorile de pantă se situează frecvent sub 3°. Excepţie de la această regulă, face doar zona de
contact dintre câmpia de glacis şi Subcarpaţi, unde în amonte de comuna Dumbrăveni, ambii
versanţi ai Râmnei şi ai unor văi torenţiale situate pe partea dreaptă a acesteia (Valea
Burlibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pârâul Budaiului, Valea Pietroasa, Valea Poienei Jalba)
au înclinări de 10°, şi chiar superioare acestora.
În arealul subcarpatic al bazinului se diferenţiază mai multe categorii de pante:
cu valori de 3-7°, ce caracterizează partea inferioară a versanţilor ori corespund
suprafeţelor structurale, precum şi sectoarelor de acumulare de la baza
versanţilor. Versanţii cu astfel de înclinări sunt utilizaţi preponderent cu livezi
şi fâneţe şi concentrează majoritatea aşezărilor din regiune. Sunt dezvoltaţi pe
depozite de roci argiloase în alternanţă cu depozite nisipoase, fiind afecataţi
predominant de alunecări stabilizate.
versanţi cu înclinări între 7 şi 15° deţin o pondere însemnată. Aceste înclinări
sunt proprii sectoarelor de mijloc şi superioare ale versanţilor. Suprafeţele sunt
utilizate pentru livezi şi fâneţe, iar un mic procent, de obicei în parţile mai
înalte, sunt împădurite (fag, stejar). Frecvente sunt procesele de alunecare, dar
şi eroziunea în suprafaţă şi concentrată.
înclinări de 15-25°, prezintă versantul unde se înregistrează valori mari ale
proceselor de eroziune în adâncime.caracterizează, versanţii unor văi torenţiale,
precum cei ai văii Călicului, pârâului Medrea, Tinoasei, de pe stânga Râmnei.
Sunt împăduriţi, parţial ocupaţi cu păşuni şi fâneţe, cu pâlcuri de pădure;
versanţii despăduriţi sunt afectaţi de intense procese de eroziune în suprafaţa si
in adâncime şi de surpări (cuestele).
Fig. 8. Harta adâncimii fragmentării reliefului

Fig. 9. Harta pantelor

 înclinări de peste 25° apar în sectorul superior al versanţilor: râpele de
desprindere, abrupturile sau caracterizăază malurile abrupte ale albiilor;
frecvent sunt lipsite de vegetaţie şi afectate de prăbuşiri.

Expoziţia versanţilor
Orientarea suprafeţelor înclinate în raport cu durata insolaţiei (fig. 10) condiţionează
repartiţia regimului caloric, a precipitaţiilor atmosferice, a umidităţii aerului şi solului,
impulsionând în mod diferit procesele morfodinamice.
Predominarea reliefului monoclinal în regiunea subcarpatică, dispus în trepte de la
vest la est, precum şi dispunerea axei principale de drenaj pe direcţia generală NV-SE, iar a
afluenţilor acesteia pe direcţia generală vest-est, a determinat predominarea expunerilor
umbrite şi reci (E, NV), care deţin ponderea maximă – 44 %. Expunerile semiumbrite estice şi
nord-vestice ocupă 15 % din suprafeţele de versant din bazinul Râmnei. Expuneri însorite
sudice şi sud-vestice, prezintă versanţii de pe stânga Râmnei la traversarea dealurilor
subcarpatice externe, precum şi cei de pe stânga unor văi afluente, în sectoarele de curgere pe
direcţia vest-est, cum sunt Valea Neagră, Răşcuţa, Peletic, Tinoasa (afluent al Strâmbei),
Valea lui Pancă. Aceştia au o pondere de 23 % în totalul suprafaţelor de versant din bazinul R
Râmnei. Ponderi ceva mai reduse (19 %), dar superioare celor deţinute de versanţii
semiumbriţi, au suprafeţele cu expuneri vestice şi sud-estice, semiînsorite.

Fig. 10. Harta expoziţiei versanţilor

2.3. Factorii climatici

Se remarcă particularităţi climatice distincte, determinate de prezenţa barierei

orografice a Carpaţilor Curburii, producerea inversiunilor termice (în arealele depresionare şi
culoarelor de vale) şi de efectele fenomenului de foëhn, resimţite cu precădere, pe versanţii
sudici şi externi ai dealurilor subcarpatice, precum şi în regiunea de contact cu câmpia
piemontană limitrofă, dar şi de advecţiile de aer continental rece din est şi nord-est, ce se
resimt cu precăderea în extremitatea estică a bazinului, în Câmpia Siretului Inferior, influenţe
care accentuează extremele din ecartul de variabilitate termic şi pluviometric. Dintre
elementele climatice, precipitaţiile deţin o pondere importantă în categoria factorilor de
control cu rol pregătitor şi declanşator al proceselor de modelare actuală. Acţiunea mecanică
exercitată de precipitaţii se materializează în general, printr-un potenţial mare de producere a
proceselor de torenţialitate şi de modelare a versanţilor, viiturilor şi inundaţiilor, atât privite ca
şi evenimente pluviale singulare, cât şi asociate cu alte fenomene meteorologice. Din punct de
vedere pluviometric, bazinul hidrografic analizat se caracterizează printr-o cantitate medie
multianuală ce variază de la 522.5 mm (Jilişte), 533.2 mm (Groapa Tufei), la 545.4 mm
(Poiana Cristei) şi 821.8 mm (Târâtu), încadrându-se într-un ecart local de variaţie de 299.3
mm. Regimul pluviometric, încadrat în tipul IV de distribuţie, se caracterizează printr-un
maxim principal de vară şi un minim principal de iarnă.

Fig. 11. Distribuţia spaţială a cantităţilor medii anuale de precipitaţii în bazinul Râmnei

Cei mai ploioşi ani din perioada de observaţii pentru posturile pluviometrice din
cadrul bazinului analizat, au fost: 1962 la Jilişte (961.5 mm), 1972 la Groapa Tufei (831.3
mm), 1997 la Poiana Cristei (931.4 mm) şi 1984 la Târâtu (1231.2 mm). La polul opus se
situează cei mai secetoşi ani, care s-au au fost: 1986 la Jilişte, cu o cantitate anuală de 279.5
mm, 1989 la Groapa Tufei (338.8 mm), 2004 cu doar 169.5 mm faţă de 545.4 mm media
anuală pentru Poiana Cristei şi 1963 la Târâtu, an ce a totalizat 1231.2 mm (faţă de media
anuală de 821.8 mm).
În regim multianual, cea mai ploioasă lună, specifică posturilor pluviometrice din
cadrul bazinului Râmnei a fost: iunie la Târâtu (305.3 mm, – iunie 1991, ceea ce reprezintă
26% din cantitatea anuală); iulie pentru Poiana Cristei (301.0 mm – iulie 1979); august pentru
Groapa Tufei (211.6 mm – august 1972) şi noiembrie (1962) pentru Jilişte când s-au
înregistrat 188.2 mm. Lunile cele mai secetoase se plasează frecvent în timpul iernii, dar şi la
sfârşit de toamnă, iar în cazul postului Poiana Cristei chiar şi în timpul primăverii.
1300
1200
1100
1000
900
800
700
mm

600
1961

1963

1965
1967

1969

1971
1973

1975

1977

1979

1981

1983
1985

1987

1989
1991

1993

1995

1997

1999
500
400
300
200
100
0 Târâtu Linear (Târâtu)

900

800

700
600
500
mm

400
1972

1974

1976

1978

1980

1982

1984

1986

1988

1990

1992

1994

1996

1998

2000

2002

2004

2006

300
200
100

0 Groapa Tufei Linear (Groapa Tufei)

1100
1000
900
800
700
600
mm

500
400
300
1961
1963
1965
1967
1969
1971
1973
1975
1977
1979
1981
1983
1985
1987
1989
1992
1994
1996
1998
2000
2002
2004
2006

200
100
Jilişte Linear (Jilişte)
0

Fig.12: Variaţia neperiodică a cantităţilor anuale de precipitaţii, tendinţa de evoluţie şi abaterea lor faţă
de media multianuală la posturile pluviometrice din cadrul bazinului hidrografic al Râmnei
 Se remarcă o lipsă de uniformitate în producerea lunilor cu caracter pluviometric
extrem, ceea ce evidenţiază variabilitatea spaţio-temporală accentuată specifică precipitaţiilor
şi la nivel regional.
Probabilitatea de producere a cantităţilor zilnice de precipitaţii pe praguri cantitative
evidenţiază o frecvenţă redusă a acestora care pot induce inundaţii sau viituri (>20 şi >30 mm)
în regim multianual (de la 0,53 la 0.96%) la postul Groapa Tufei, ce este situat în depresiunea
intracolinară a Râmnei. Într-o proporţie redusă (2.9%), bazinul Râmnei în sectorul subcarpatic
este afectat de extreme pluviometrice, prin intermediul pragului cantitativ >10.0 mm.
Frecvenţă redusă au şi zilele cu cantităţi de precipitaţii de peste 50 mm indică faptul că, în
regim multianual, sectorul analizat este ferit de incidenţa unor evenimente pluviale violente.
Cantităţile maxime cumulate în 24 de ore ca indicator al excedentelor pluviometrice prezintă
un regim de distribuţie temporală similar celui al cantităţilor medii lunare multianuale (similar
şi secvenţelor temporale care acoperă două şi trei zile consecutive). Astfel, luna iulie, pentrul
postul Groapa Tufei, se remarcă în mod deosebit, prin cele mai mari intensităţi pluviale atât în
cazul maximelor, cât şi în cazul celor mai mari cantităţi medii lunare.
În concluzie, se remarcă particularităţi climatice distincte, determinate de prezenţa
barierei orografice a Carpaţilor Curburii şi de efectele fenomenului de foehn, resimţite cu
precădere, pe versanţii sudici şi externi ai dealurilor subcarpatice, precum şi în regiunea de
contact cu câmpia piemontană limitrofă, dar şi de advecţiile de aer continental rece din est şi
nord-est, ce se resimt cu precăderea în extremitatea estică a bazinului, în Câmpia Siretului
Inferior, influenţe care accentuează extremele din ecartul de variabilitate termic şi
pluviometric.
2.4. Factorii hidrologici

Factorii hidrologici deţin un important rol în producerea şi evoluţia proceselor de

modelare a versanţilor şi albiilor. În bazinul hidrografic al Râmnei, râurile reprezintă cea mai
importantă categorie a resurselor de apă de suprafaţă
Râul Râmna prezintă un regim hidrologic încadrat tipului de tipului „de deal şi podiş”
(conform tipologiei propuse de de Lăzărescu şi Panait în 1957; Pişota, 1995). Prezintă un
debit mediu multianual redus (de 0,630 m3/s la Groapa Tufei şi 0,850 m3/s la Jilişte). Având o
alimentare dominant pluvială şi dat fiind procesul de agradare a albiei, ce are drept consecinţe
infiltraţiile puternice în materialele aluvionare, precum şi înălţarea patului albiei minore, îi
sunt caracteristice fenomenele hidrologice extreme (frecvente fenomene de secare şi viituri
precum cele din 1969, 1970, 1972, 1979 şi 2005).
Un alt aspect caracteristic, ce se înregistrează ca urmare a unui complex de factori,
dintre care se evidenţiază cei litologici, climatici (reprezentaţi în primul rând prin cantităţi
însemnate de precipitaţii ce cad sub forma de aversă sau de lungă durată, ce se pot suprapune
topirii zăpezilor), geomorfologici (îndeosebi prin pante relativ mari în sectorul subcarpatic, ce
favorizează concentrarea rapidă a apei pe versanţi, şi gradul ridicat al fragmentării reliefului în
acelaşi sector subcarpatic), biopedogeografici şi, nu în ultimul rând, cei antropici, scurgerea
solidă a Râmnei deţine valori dintre cele mai mari la nivelul ţării, producţia de aluviuni în
suspensie a acesteia putând depăşi valoare de 30 mil. t/ha/an, conform studiilor efectuate în
această regiune de M.Rădoane şi N. Rădoane, 2005.

2.5. Factorii biopedogeografici şi factorul antropic

2.5.1. Vegetaţia – factor de stabilitate în modelarea versanţilor

Efectul vegetaţiei asupra stabilităţii versanţilor trebuie privit nu numai ca sistem

natural de ancorare a păturii superficiale pe care o acoperă, ci şi prin rolul ei de moderator al
regimurilor climatice şi de regulator al bilanţului hidric din sol.
Un aport considerabil pentru mărirea stabilităţii versanţilor îl aduce vegetaţia pitică, de
tipul arbustiv, la care se face resimţit efectul rădăcinilor (mărirea stabilităţii, coeziunii,
scăderea nivelului pânzei fretice) şi este atenuat efectul vântului şi al greutăţii proprii.
Un alt efect defavorabil pentru versanţii cu pante relativ mici din zonele deluroase este
datorat monoculturilor (grâu, porumb) realizate în perioade lungi, ceea ce determină
distrugerea structurii solului.

Formaţiunile vegetale din 1%

9%
bazinul hidrografic al Râmnei
90%

Asociaţiile vegetale
naturale din bazinul hidrografic
al Râmnei prezintă o distribuţie
Dealuri subcarpatice Depresiune intracolinară Câmpie
spaţială etajată, impusă de
desfăşurarea unităţilor de relief în
trepte, de la vest către estul Fig.13: Ponderea suprafeţelor de pădure în cadrul principalelor
bazinului, pe o diferenţă unităţi de relief
altimetrică de 952 m, precum şi
de etajarea condiţiilor pedo – climatice. Sectorul subcarpatic al bazinului analizat se
încadrează în limitele etajului nemoral al zonei forestiere, pe când sectorul de câmpie se
încadrează zonei de silvostepă.
Pădurea se regăseşte cu precădere în spaţiul dealurilor subcarpatice interne şi externe,
şi mai puţin în arealul depresionar ori de câmpie, unde vegetaţia naturală a suferit ample
modificări datorate intervenţiei antropice, materializată prin defrişări masive în vecinătatea
vetrelor de sat.

Asociaţiile caracteristice zonei

0.6% 4.2%
1.1% 2.2% de silvostepă se regăsesc în prezent în
3.4%
11.6% cadrul bazinului Râmnei pe suprafeţe
7.7%
0.4% restrânse, în extremitatea estică, la
20.9% 3.2% altitidini de sub 300 m, aparţinând
regiunii de câmpie, anume în bazinul
44.7% pârâului Argintu. Locul acestora a fost
luat de culturile agricole, ca urmare a
unei intense populări a regiunii, ce a
Brad Pin Molid Fag
avut drept consecinţă extinderea
Gorun Frasin Stejar Carpen
terenurilor agricole în detrimentul celor
Paltin Specii tari Specii moi
ocupate de asociaţiile vegetale ale
silvostepei.
Fig.14: Structura fondului forestier în bazinul Râmnei

2.5.2. Solul, factor morfogenetic

Distribuţia teritorială a claselor de sol este condiţionată în mare parte de principalele

unităţi de relief şi de condiţiile climatice, iar a tipurilor şi subtipurilor de sol mai ales de forma
de relief, de apele curgătoare şi de cele freatice sau de roca parentală.
Învelişul de soluri al bazinului hidrografic Râmna este relativ complex, fiind alcătuit
din soluri aparţinând claselor: cernisoluri, protisoluri, cambisoluri, luvisoluri, salsodisoluri şi
antrisoluri.
Din punct de vedere statistic, peste jumătate din solurile bazinului Râmnei fac parte
din două clase, şi anume: clasa cambisoluri, ce deţine un procent de 31.1 % şi clasa cernisoluri
cu o pondere de 26.1%. Distribuţia teritorială a claselor de sol este condiţionată în mare parte
de principalele unităţi de relief şi de condiţiile climatice, iar a tipurilor şi subtipurilor de sol
mai ales de formele de relief, de apele curgătoare şi de cele freatice sau de roca parentală. De
asemenea, se poate observa o diferenţă semnificativă între învelişul de soluri al teritoriului
bazinului din regiunea de câmpie şi cel al regiunii colinare. În regiunea de câmpie se întâlnesc
doar soluri din clasele cernisoluri şi salsodisoluri, pe când în regiunea de dealuri dominante
sunt solurile din clasele cambisoluri şi luvisoluri, iar solurile din clasele protisoluri şi
antrisoluri sunt prezente în amândouă regiunile. O altă trăsătură specifică solurilor din bazinul
Râmnei este dată de frecvenţa mare a fenomenelor de degradare a acestora prin eroziune (în
suprafaţă şî în adâncime) şi alunecări , prezente cu deosebire în zona subcarpatică, dar şi în
câmpia piemontană înaltă.

2.5.3. Utilizarea terenurilor şi factorul antropic – factori de diversificare a proceselor

geomorfologice actuale

În inventarierea şi caracterizarea peisajelor din bazinul hidrografic al Râmnei s-a

utilizat metoda CORINE Land Cover (CLC) prezentată în raportul „Addendum 2000” al
 Agenţiei Europene de Mediu. În prezenta analiză s-au folosit folosit datele CLC2000
reproiectate în sistemul de coordonate Stereografic 1970, disponibile pe site-ul
http://earth.unibuc.ro (fig. 15). Acestea sunt oferite sub licenţa originală European
Environment Agency (EEA), la realizarea lor contribuind din partea României: Ministerul
Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta
Dunării". Baza de date satelitară utilizată în realizarea CLC2000, cunoscută sub denumirea de
IMAGE2000, a fost compusă din imagini de tip LANDSAT ETM+.

35,42% 0,52%

2,66%
8,99% 0,08%

1,73%

10,08%
4,79%
0,45%
3,49%
10,06% 21,73%

Fig. 15. Modelul CORINE Land Cover 2000 pentru bazinul Râmnei (http://earth.unibuc.ro modificat şi completat)

Prin analiza modului de utilizare a terenurilor, în bazinul hidrografic al Râmnei, au

rezultat următoarele tipuri majore de peisaje: suprafeţe artificiale, terenuri arabile, culturi
permanente, păşuni, arii agricole heterogene, păduri, asociaţii de arbuşti şi vegetaţie ierboasă,
mlaştini.
Tipul de vegetaţie, prin diversitatea şi carcateristicile sale, modul de utilizare a
terenurilor din bazinul hidrografic al Râmnei şi factorul antropic, constituie unii din factorii ce
au un rol important asupra morfodinamicii de versant. Raportul peisaje naturale/ peisaje
antropizate în bazinul hidrografic analizat este de 2/3. Suprafeţele artificiale şi agricole
acoperă în proporţie de 95% treapta joasă a bazinului (Câmpia Râmnicului, Câmpia Siretului
Inferior), iar suprafeţele naturale, dominant forestiere, apar la altitudini de peste 300 m.
Din corelarea peisajelor subcarpatice diferenţiate prin modul de utilizare a terenurilor
cu susceptibilitatea sistemelor de versant la procese de degradare prin procese de
pluviodenudare, torenţiale, de şiroire şi deplasări de tipul alunecărilor, au putut fi conturate cu
favorabilitate mare pentru procesele de eroziune (în suprafaţă şi în adâncime), precum şi
pentru procesele de alunecare, peisajele suprafeţelor agricole.
În ceea ce priveşte rolul vegetaţiei şi factorul antropic în manifestarea proceselor de
modelare actuală, reiese că distrugerea pădurilor pe terenurile în pantă, suprapăşunatul,
cultivarea plantelor prăşitoare şi practicarea unor tehnici de lucru al pământului
necorespunzatoare pe terenurile în pantă, au repercursiuni grave asupra stării de echilibru a
versanţilor.
 3. Dinamica versanţilor din bazinul Râmnei prin procese
geomorfologice actuale
Diversitatea proceselor geomorfologice actuale şi a formelor de relief rezultate reflectă
modul în care aceşti factori cu rol pregătitor sau declanşator au conlucrat de-a lungul timpului.

3.1. Modelarea versanţilor prin procese hidrice

În modelarea versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei, pe lângă procesele de

deplasare în masă, un rol important revine şi acelora fluvio-denudaţionale. Apa meteorică îşi
începe acţiunea sculpturală încă din momentul impactului picăturii de ploaie pe suprafaţa
solului şi până la concentrarea sa în şuvoaie, prin pluviodenudaţie, eroziune în suprafaţă şi
eroziune liniară (ravenare şi torenţialitate).
Eroziunea provocată de apă este prezentă pe toate suprafeţele înclinate, iar intensitatea
procesului este influenţată de numeroşi factori, dintre care alternanţa perioadelor secetoase cu
cele ploioase, agresivitatea ploilor torenţiale, gradul de înclinare a suprafeţelor de versant,
lungimea versantului, alcătuirea petrografică şi modul de utilizare a terenului au o influenţă
mare în denudarea reliefului din bazinul hidrografic al Râmnei.

3.1.1. Pluviodenudaţia şi eroziunea în suprafaţă

Pluviodenudarea reprezintă acţiunea de izbire-împroşcare a picăturii de ploaie

(splash) şi cea de spălare (wash). Intensitatea celor două acţiuni depinde de o serie de
variabile precum: mărimea picăturii de ploaie, viteza de cădere, cantitatea, intensitatea şi
durata ploilor, rezistenţa solului şi gradul de acoperire cu vegetaţie a acestuia.
Când solul este acoperit cu vegetaţie în proporţie de cel puţin 50%, transportul prin
împroşcare este practic neglijabil.
În bazinul hidrografic al Râmnei, fenomenul de pluviodenudare prezintă intensitate şi
frecvenţă mai mare pe suprafeţele cu utilizări agricole din arealul depresionar subcarpatic şi
cel al câmpiei de glacis, manifestându-se cu precădere în timpul ploilor torenţiale ce se produc
primăvara şi vara.
Eroziunea în suprafaţă se produce areolar pe suprafeţele înclinate în urma căderii
unor cantităţi suficiente de ploi şi acumulării apei pe versanţi sub forma unei pelicule.
Procesul de eroziune areolară a solului are drept urmare îndepărtarea stratului superficial al
solului.
Intensitatea de manifestare şi gradul de extindere a eroziunii în suprafaţă depind de
modul în care se manifestă şi interacţionează o serie de factori naturali (de natură climatică,
proprietăţi ale solului, caracteristici ale reliefului, învelişul vegetal), dar şi de intervenţia
antropică printr-o serie de activităţi ce pot avea drept consecinţă amplificarea sau frânarea
procesului de eroziune areolară.
Din analiza datelor din tabelul 2 rezultă că cele mai afectate terenuri de eroziune în
suprafaţă (efectuată prin scurgerea neconcentrată a apei, exercitată pelicular pe întreaga
suprafaţă a versantului) aparţin comunelor situate în sectorul depresiunii intracolinare a
Râmnei, anume Gura Caliţei şi Poiana Cristei.
 Tab. 2: Terenuri agricole degradate prin fenomene de eroziune în suprafaţă şi în adăncime în bazinul hidrografic
Râmnaa
Eroziune în suprafaţă Eroziune în adâncime
Suprafaţa ogaşe
Localitate puternică şi f. ogaşe mici ogaşe mici
cartată (ha) slabă moderată Total adânci şi Total
puternică densitate mică densitate medie
ravene
Total bazin 20544 485 2363 3527 6375 759 853 1526 3138
Gura Caliţei 4031 189 1639 1574 3402 341 354 832 1527
Poiana Cristei 1820 19 28 1496 1543 237 223 659 1119
Bordeşti 1106 54 412 169 635 10 16 35 61
Dumbrăveni 2929 105 171 36 312 171 36 - 207
Gugeşti 2590 - - 37 37 - - - -
Urecheşti 2735 118 113 215 446 - 224 - 224
Slubozia Ciorăşti 5333 - - - - - - - -
Sursa: OSPA Vrancea

3.1.1.2. Estimarea ratei anuale de eroziune în suprafaţă şi prin rigole din bazinul Râmnei
utilizând USLE şi SIG

În prezenta lucrare, ţinând seama de disponibilitatea datelor referitoare la factorii ce

determină eroziunea solului, pentru estimarea ratei anuale a eroziunii în suprafaţă şi prin
rigole s-a ales modelul USLE.
Pentru teritoriul României, ecuaţia universală de pierdere a solului a fost adaptată de
Moţoc şi colab. (1975) după Wischmeier (1960):
E = K·Lm·In·S·C·Cs
unde:
E: rata medie anuală a eroziunii (t/ha·an);
K: coeficient de corecţie pentru agresivitatea pluvială, în condiţii standard de lungime
şi înclinare a versantului, de erodabilitate a solului, cultură, măsuri şi lucrări de combatere a
eroziunii; reprezintă erozivitatea zonală, respectiv pierderile de sol raportate la agresivitatea
pluvială;
Lm: influenţa lungimii versantului, cu m determinat la valoarea optimă de 0,3;
In: influenţa pantei versantului, (panta exprimată în %);
S: coeficient de corecţie pentru erodabilitatea solului;
C: coeficient de corecţie pentru influenţa vegetaţiei;
Cs: coeficient de corecţie pentru influenţa lucrărilor antierozionale;
Aplicarea ecuaţiei universale a eroziunii pentru bazinul hidrografic al Râmnei s-a
realizat prin integrarea unor straturi tematice de tip raster, reprezentând parametrii de intrare
cu variabilitate spaţială (erodabilitatea, lungimea de scurgere, factorul pantă – cele două din
urmă rezultând din analiza modelului numeric al terenului, şi efectul vegetaţiei), la o rezoluţie
de 30 m x 30 m.
În cazul estimării eroziunii potenţiale (Ep), se iau în calcul doar factorii climatici,
pedologici şi geomorfologici, fără a ţine seama de influenţa vegetaţiei şi a lucrărilor
antierozionale.
Pentru bazinul Râmnei, valoarea medie a eroziunii potenţiale estimate este de 24.6
t/ha/an corespunzând unui risc erozional puternic, iar abaterea standard este de 28.1 t/ha/an,
valoare destul de ridicată, ceea ce ne indică o variabilitate spaţială mare a valorilor eroziunii
potenţiale la nivelul întregului bazin hidrografic.
Astfel, din analiza figurii 16 terenurile fără eroziune (0-1 t/ha/an) sau afectate de
eroziune slabă (1-8 t/ha/an), ce se încadrează în limite admisibile (între 2 şi 8 t/ha/an după
Moţoc M., 1982, citat de Băloiu şi Ionescu, 1986 ) totalizează 42.8% din suprafaţa bazinului
Râmnei, ocupând areale întinse din sectorul de câmpie, cu pante frecvent mai mici de 3o, până
la 7o, iar în sectorul subcarpatic, sunt prezente pe interfluvii. O pondere ridicată (35.8%) deţin
şi terenurile cu risc erozional foarte puternic, a căror rată medie anuală a eroziunii potenţiale
estimate depăşeşte 30 t/ha/an. Acestea se regăsesc în principal în sectorul subcarpatic al
bazinului şi într-o foarte mică măsură în Câmpia Râmnicului. Cea mai mare pondere a acestor
suprafeţe este deţinută de Dealurile Subcarpatice Interne (74% din suprafaţa acestora, ceea ce
reprezintă aproximativ 18% din suprafaţa totală a bazinului Râmnei), urmate fiind de
Depresiunea Râmnei şi Dealurile Subcarpatice Externe.
Această situaţie este explicată prin marea favorabilitate a factorilor geomorfologici,
ceea ce atrage atenţia asupra importanţei factorului uman, ca factor potenţator al riscului
erozional al suprafeţelor de versant din sectorul subcarpatic al bazinului.
De remarcat este rolul antierozional al pădurii, asupra căruia ar putea interveni prin
defrişări factorul antropic, ceea ce ar avea consecinţe deosebit de grave materializate prin
pierderi ireversibile de sol. În raport cu gradul de înclinare al versanţilor, ponderi mari (între
90 şi 100 %) ale terenurilor cu risc erozional foarte puternic în cadrul categoriilor de suprafeţe
cu diverse pante sunt deţinute de acelea cu înclinări mai mari de 10 o.
Categoria terenurilor cărora le corespunde un risc erozional puternic, cu rate medii
anuale cuprinse între 16 – 30 t/ha/an, cuprinde 14.3 % din suprafaţa regiunii de studiu,
aflându-se distribuite spaţial aproape în totalitate în sectorul subcarpatic al bazinului. În raport
cu unităţile de relief, acestea deţin cel mai mare procent în cadrul Dealurilor Subcarpatice
Externe (33 %), ocupând preferenţial suprafeţe cu înclinări slabe şi moderate, de la 3 la 10o.
Versanţii ce prezintă un risc erozional moderat, cu valori ale eroziunii potenţiale
cuprinse între 8 – 26 t/ha/an, au o frecvenţă redusă în cadrul bazinului Râmnei, de 7.1 %,
ocupând suprafeţe cu înclinări reduse, de 3 – 7o.
Prin integrarea efectului vegetaţiei spontane şi cultivate şi a lucrărilor cu efect
antierozional în ecuaţia universală a pierderilor de sol s-au calculat valorile medii anuale ale
eroziunii efective, ilustrate în figura 17.
De remarcat este efectul vegetaţiei asupra eroziunii în suprafaţă şi prin rigole,
materializat prin frânarea acesteia şi uniformizarea variaţiei spaţiale. Astfel, la nivelul
întregului bazin hidrografic, valoarea medie a eroziunii efective estimate se reduce mult faţă
de cea potenţială, fiind de 1.85 t/ha/an. Abaterea standard este de asemenea mult mai mică, de
3.25, ceea ce ne indică o variabilitate spaţială mai puţin accentuată decât în cazul valorilor
eroziunii potenţiale.
Cea mai mare frecvenţă (59.7 %) o au terenurile cu rate ale eroziunii efective
cuprinse între 0 - 1 t/ha/an, ce caracterizează sectorul de câmpie al bazinului (unde deţin 90 %
din Câmpia Râmnicului şi 100 % din Câmpia Siretului Inferior), dar şi suprafeţe împădurite
cu diverse înclinări din cel subcarpatic. Pondere însemnată (35.1 %) deţin şi terenurile afectate
de eroziune slabă (1 – 8 t/ha/an). Acestea ocupă suprafeţe apreciabile din sectorul subcarpatic,
având o frecvenţă de aproximativ 68 % în Depresiunea Râmnei, 61 % în Dealurile
Subcarpatice Externe şi 48 % în Dealurile Subcarpatice Interne. În categoria terenurilor
afecatate de eroziune moderată (8 – 16 t/ha/an) intră suprafeţe cu înclinări moderate şi mari,
cu utilizări agricole, ce se regăsesc cu precădere în Depresiunea Râmnei şi Dealurile
subcarpatice Externe. Acestea ocupă 4.3 % din suprafaţa bazinală totală a Râmnei. Cu
eroziune puternică (16 – 30 t/ha/an) şi foarte puternică (> 30 t/ha/an) se înscriu doar 0.8 % din
bazinul Râmnei. Aceste suprafeţe prezintă pante mari şi foarte mari, reprezentate prin fronturi
de cuestă.
Din analiza tabelului 3 se poate observa că participă la eroziunea efectivă cu cele
mai mari rate, terenurile aferente Depresiunii Intracolinare a Râmnei (în medie 5.04 t/ha/an),
secondate de cele ce aparţin Dealurilor Subcarpatice Externe (2.86 t/ha/an), areale în care
factorul uman a intervenit asupra terenurilor în pantă prin defrişări cu scopul de a extinde
spaţiul agricol.
Fig. 16: Harta eroziunii potenţiale - Bazinul hidrografic Râmna
Fig. 17: Harta eroziunii potenţiale - Bazinul hidrografic Râmna
Tab. 3: Valorile medii, minime, maxime şi deviaţia standard ale eroziunii efective în raport cu subunităţile de relief din
bazinul hidrografic Râmna
Dealurile Depresiunea Dealurile Câmpia
Câmpia
Parametru Subcarpatice Intracolinară a Subcarpatice SUBCARPAŢI Siretului CÂMPIE
Râmnicului
Interne Râmnei Externe Inferior
Media 1.67 5.04 2.86 2.86 0.44 0.00 0.44
Minima 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00 0.00
Maxima 53.67 72.17 72.17 72.17 36.70 0.00 36.70
Dev. Std. 2.34 4.95 3.82 3.81 1.23 0.00 1.24

În raport cu vegetaţia spontană şi cultivată, valorile cele mai mari ale eroziunii
efective le înregistrează suprafeţele ocupate cu păşune (cu o medie de 6.5 t/ha/an). Valori mari
sunt deţinute şi de terenurile afectate culturilor complexe sau acoperite cu pajişti (3.5 t/ha/an).
La polul opus se situează suprafeţele împădurite (1.5 t/ha/an) şi arabilul (0.1 t/ha/an). În cazul
din urmă, valorile mici sunt explicate prin gradul de înclinare redus, de sub 3o în general, al
terenurilor ce au o astfel de utilizare şi solurilor cu un coeficient de erodabilitate scăzut
(aluviosoluri entice şi calcarice, cernoziomuri cambice, cernoziomuri cambice-vertice,
cernoziomuri aluvice-calcarice, cernoziomuri aluvice-calcarice-gleice).
Pe ansamblul bazinului, putem concluziona că majoritatea terenurilor din bazinul
hidrografic Râmna (95 %) se caracterizează prin rate mici ale eroziunii efective, de sub 8
t/ha/an. Arealele cu eroziune efectivă puternică şi foarte puternică (peste 16 t/ha/an) ocupă
suprafeţe mici (0.8 %), ce prezintă pante mari, utilizate ca păşune sau fără vegetaţie
Un rol important pentru reducerea valorilor eroziunii solului pe terenurile în pantă îl
are pădurea, suprafeţele înclinate ce prezintă o astfel de utilizare participând cu cele mai mici
rate la eroziunea efectivă.

3.1.2. Eroziunea prin curenţi concentraţi

3.1.2.1. Ravenele

În bazinul Râmnei este întâlnită întreaga gama de forme realizate de procesele de

eroziune în adâncime: rigole, ogaşe, ravene, organisme torenţiale, aflate în diverse stadii de
evoluţie. localizate frecvent pe versanţii despăduriţi, constituiţi predominant din roci friabile
(nisipuri, pietrişuri).
Dacă versanţii afectaţi cu precădere de procesele de ravenare au o pondere redusă, cei
în cadrul cărora procesele de ravenare au un rol secundar, dar extrem de important în
modelare, ocupă aproximativ 38% din suprafaţa bazinului subcarpatic al Râmnei. Adâncirea
ravenelor contribuie la activarea unor complexe de procese de degradare a versanţilor, care se
extind pe suprafeţe largi şi furnizează râurilor cantităţi mari de aluviuni.
Versanţii alcătuiţi din marne şi argile, împăduriţi, nu sunt afectaţi de procese de
ravenare decât în situaţii excepţionale, reprezentate prin rupturi locale ale echilibrului lor,
determinate de declanşarea unor alunecări profunde. Pe deluviile alunecărilor active se
formează o reţea instabilă de forme de eroziune care se adâncesc cu rapiditate în materialul
afânat. De pe aceşti versanţi sunt evacuate cantităţi mari de materiale. Pe versanţii despăduriţi,
care predomină în Depresiunea Intracolinară a Râmnei, apariţia proceselor de ravenare este
legată de reactivarea deplasărilor în masă şi de activităţi antropice neadecvate. Formele de
eroziune în adâncime apar acolo unde continuitatea covorului vegetal care acoperă deluviile
de alunecare este distrusă prin suprapăşunat.
 Cei mai afectaţi de procese de ravenare sunt versanţii constituiţi din pietrişurile de
Cândeşti din sectorul dealurilor subcarpatice externe, precum şi cei ai unor văi torenţiale din
regiunea câmpiei de glacis a Râmnicului, aflate în perimetrul comunei Bordeşti, cum ar fi
valea Bulibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pietroasa ş.a.

Foto 3: Obârşia şi talvegul unei ravene situate în bazinul de recepţie a pârâului Strâmba

3.1.2.2. Torenţii

Torenţii sunt consideraţi cele mai dezvoltate forme create de scurgerile alimentate
din precipitaţii cu caracter de aversă şi din topirea zăpezilor. Organismul torenţial se impune
ca o formă de relief ce ia naştere în urma acţiunii apelor torenţiale, având aspectul unui bazin
hidrografic de mici dimensiuni, în cadrul căruia se detaşează următoarele compenente: bazinul
de recepţie, canalul de scurgere şi conul de dejecţie.

Foto 4: Con de dejecţie al unei văi torenţiale din Depresiunea intracolinară a Râmnei
 În bazinul hidrografic al Râmnei, cele mai multe organisme torenţiale se găsesc în
aria depresiunii intracolinare a Râmnei (Valea Dracului, pe raza localităţii Odobasca), a
dealurilor externe şi a câmpiei de glacis a Râmnicului. Cea mai mare densitate a organismelor
torenţiale se înregistrează pe raza comunei Bordeşti (Valea Pietroasa, Valea Seacă, Pârâul
Recea, Pârâul Budaiului) şi a Comunei Urecheşti (în bazinul pârâului Cârceiu), densitate ce
este justificată de alcătuirea litologică ce se constituie dominant din nisipuri, pietrişuri şi
depozite loessoide, depuse într-o structură monoclinală, şi de utilizarea agricolă a terenurilor.
În sectorul Dealurilor subcarpatice interne, densitatea organismelor torenţiale este mai redusă,
dat fiind gradul mare de acoperire a terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Perioada în care intensitatea eroziunii torenţiale este maximă se suprapune lunilor de
primăvară martie – mai, luni în care cad cantităţi mari de precipitaţii ce se pot suprapune
perioadelor de topire a zăpezii, precum şi lunilor de vară, iunie-august, luni în care de
asemenea se înregistrează precipitaţii bogate ce cad sub formă de averse.
3.2. Modelarea versanţilor prin deplasări în masă

3.2.1. Alunecările de teren

Toate aceste procese de modelare a versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei nu se

produc izolat, ci se asociază şi intercondiţionează.
Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un
potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor
procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul
de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.
Alunecările superficiale au o largă răspândire şi se manifestă pe versanţii cu pante mai
mari de 3-5º. Lungimile acestora rareori pot depăşi 100m, lăţimi până la 20-30m, în timp ce
râpa desprindere are înălţimi de 1-2m.Tipul de mişcare este adesea translaţional, iar materialul
deplasat se prezintă sub forma unor valuri mici sau zbârcituri, cu menţinearea bună a
cuverturii înierbate. Răspîndirea lor este legată şi de modul de utilizare al terenurilor.
Activitatea cea mai ferventă se înregistrează în intervalul martie-mai, când apele provenite din
topirea zăpezilor se suprapun unor cantităţi abundente de precipitaţii. Rata medie de deplasare
de 1.0-1.5 m pe an.
Alunecările cu profunzime medie şi mare au o largă răspândire şi un caracter
complex. Alunecările profunde (vechi şi recente) afectează majoritatea versanţilor dezvoltaţi
pe roci marno-argiloase cu intercalaţii de nisipuri. Grosimea deluviilor antrenate este 2-10 m,
uneori depăşind această valoare. De obicei sunt fixate, dar putem asista la reactivări de mari
dimensiuni ale acestora, dat fiind unele condiţii extreme, precum prezenţa unor perioade cu
excedent pluvial suprapuse perioadelor de topire a zăpezii. Lungimile maxime ating 1000 m şi
prezintă extinderi laterale ce pot depăşi 100 m. Râpele de desprindere prezintă înălţimi de
până la 20 m. Deplasarea materialului se face atât prin translaţie, cât şi rotaţional, afectând
mai ales versanţii formaţi din roci argilo-marnoase cu intercalaţii de pachete nisipuri. Ca şi în
cazul alunecărilor superficiale, ariile de răspândire se situează pe versanţii cu utilizări
dominant agricole. Alunecările de profunzime medie şi mare au o micromorfologie complexă,
procesul de alunecare îmbinându-se cu procesul de eroziune în adâncime ce secţionează
corpul alunecării, şi prăbuşiri în sectoarele superioare ale râpelor de desprindere.
În declanşarea şi evoluţia alunecărilor de teren, un rol important îl prezintă, pe lângă
faciesul dominant argilo-nisipos, reţeaua de drenaj cu caracter subscvent.

Studiu de caz – Perimetrul Tinoasa - Lăstuni

Acest perimetru este străbătut de văile Strâmba şi Tinoasa, văi cu caracter torenţial, cu
acţiune erozivă şi de transport intensă. Substratul litologic este constituit din depozite
romaniene, ce sunt alcătuite din alternanţe monotone de argile, argile nisipoase, nisipuri
argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate, roci asociate în diferite proporţii în pachete
ce alternează ritmic, predominant argiloase sau nisipoase, cu grosimi de 0,1 – 1,5 metri până
la 3 metri. Frecvent se întâlnesc strate cu grosimi de 0,3 – 0,5 metri, ce sunt alcătuite din
argile puternic contractile, care în condiţii de umiditate mare facilitează producerea
deplasărilor pe versant. De-asemenea, alternanţa regulată de strate permeabile şi impermeabile
justifică frecvenţa mare a alunecărilor de teren.
Majoritatea versanţilor sunt afectaţi de deplasări de teren complexe reprezentate prin
alunecarea unor pachete de roci pe suprafeţele structurale de pe stânga văii Strâmbei, cât şi
torenţi noroioşi, precum cei din preajma localităţii Lăstuni, pe versantul drept al văii Tinoasa,
prăbuşiri în sectoarele de mal abrupt şi abrupturi cuestice (în bazinul superior al pârâului
Strâmba). Suprafaţa alunecărilor este modelată de-a lungul pantei de apele de şiroire, ce
determină apariţia ravenelor, precum şi de afluenţi cu caracter torenţial, ce formează la bază
conuri de dejecţie, iar în partea superioară determină retragerea versanţilor şi reducerea
interfluviilor la creste ascuţite.
În bazinul de recepţie al văii Strâmba, pe o suprafaţă de cca. 300 ha. sunt numeroase
alunecări secţionate de crăpături, şanţuri şi ravene prin care apele de şiroire erodează şi
transportă deluviile spre baza pantei, unde formează mici conuri de dejecţie. Se disting mai
multe valuri de alunecare cu abrupturi de doi până la şase metri, separate de suprafeţe
mlăştinoase şi lacuri. Pe versantul stâng al văii Strâmba, alunecările sunt insecvente, atât
superficiale, cât şi profunde, cu mai multe trepte şi zone mlăştinoase.

Fig. 18: Procese geomorfologice actuale în bazinul Strâmbei

Foto 5: Râpă de desprindere şi corpul alunecării din bazinul de recepţie al Strâmbei, sub Momâia Neamţului
 Foto 6: Cumpăna de ape dintre bazinul Strâmbei şi cel al Motnăului; râpă de desprindere

Foto. 7: Alunecare superficială în cuib în bazinul Strâmbei, sub Momâia Neamţului (2003)
 Foto. 8: Evoluţia alunecării din bazinul Strâmbei, de sub Momâia Neamţului în intervalul 2003-2008

Pe valea Tinoasa predomină suprafeţele de alunecare reactivate în ultimii ani sub

aceleaşi forme ca în cazurile precedente, majoritatea fiind alunecări de profunzime. Pe pantele
cu înclinări mari, masa alunecată este foarte frământată, iar suprafaţa ei este brăzdată de
crăpături şi ravene care îşi măresc dimensiunile, datorită circulaţiei rapide şi intense a apelor
de şiroire.
Alunecările de teren reprezintă cel mai des întâlnit fenomen gravitaţional de masă ce
contribuie la modelarea versanţilor din bazinul subcarpatic al Râmnei. În cadrul acestuia ,
suprafaţa afectată de alunecări de teren, atât vechi, pleistocene şi holocene, cât şi recente,
latente ori active, este de peste 70 %, ceea ce conferă peisajului geomorfologic o complexitate
ridicată., dar şi o mare restrictivitate pentru activităţile antropice.

3.2.2. Curgerile noroioase

În aceleaşi arealele afectate de alunecări de teren se produc adesea şi curgeri de noroi.
Au lungimi cuprinse frecvent între 100-600 m, dar pot depăşi 1000 m şi lăţimi ce variază
adesea între 2-10 m, însă pote ajunge şi la 30-40 m; pornesc de sub râpe de desprindere
semicirculare cu înălţimi de de 1 până la 8 m. Materialele deplasate sunt heterogene,
predominând argilele grase şi cele prăfoase. Au aspect liniar sau diform, cu ramificaţii în
partea superioară adesea. Declanşarea lor antrenează şi alte procese (surpări, alunecări locale,
procese de eroziune în adâncime), amplificând starea de dezechilibru a versanţilor.
 Foto 9: Curgere noroioasă pe partea stângă a Râmnei, avale de Dealul Lung

3.2.3. Solifluxiunea

Procesele de solifluxiune se produc ca urmare a saturării cuverturii superficiale cu

apa provenită din ploi sau topirea zăpezii. Acestea modelează versanţii alcătuiţi din marne şi
argile situaţi în sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei rezultând microforme cu aspect de
valuri ce se pot transforma cu timpul în alunecări curgătoare sau curgeri de noroi superficiale.
Se pot reactiva în primăvara, în timpul dezgheţului. Au o dezvoltare restrânsă la versanţii
despăduriţi ai văilor pârâului Scoruşului, Hozonarului, Grânceni, Păcuri, din sectorul
dealurilor subcarpatice interne, dar şi pe unele suprafeţe structurale înierbate din cadrul
depresiunii intracolinare a Râmnei.

3.2.4. Prăbuşirile

Prăbuşirile fac parte din categoria deplasărilor în masă uscate, ce afectează versanţii
puternic înclinaţi şi malurile abrupte, asupra cărora acţionează râurile şi torenţii prin eroziune
şi subminarea bazei versanţilor, precum şi alternanţele proceselor de ingheţ-dezgheţ, mişcările
seismice, trepidaţiile puternice de natură antropică ori alte activităţi umane precum
despăduririle, tăierea unor drumuri în treimea inferioară a versanţilor etc.
Prin modul lor de manifestare, după cantitatea de material prăbuşit şi formele create,
în Bazinul Râmnei se pot deosebi : prăbuşiri individuale şi de mase.
 Prăbuşirile individuale (rostogolirile) au un caracter ritmic, manifestându-se
îndeosebi în intervalul iarnă-primăvară, când ciclurile îngheţ-dezgheţ au o frecvenţă zilnică,
favorizând fragmentarea rocilor pe planuri de fisuraţie şi diaclaze. Materialele desprinse şi
rostogolite se acumulează la baza abrupturilor sub forma trenelor sau a conurilor de grohotiş.
Cei mai afectaţi de prăbuşiri individuale sunt versanţii constituiţi din gresii slab cimentate,
nisipuri, pietrişuri din sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei (foto 10 – 11).
Prăbuşirile de mase afectează râpele de desprindere ale alunecărilor profunde (foto
16, 18) şi malurile râurilor, în acest ultim caz, fiind rezultatul eroziunii laterale exercitate de
reţeaua hidrografică sau al supraumezirii depozitelor la contactul cu albia minoră. Se produc
frecvent atât în malurile văii Râmnei în sectorul dealurilor externe şi al câmpiei de glacis, cât
şi a unor afluenţi cu caracter subsecvent ai acesteia (Valea Bulibaşa, Valea Pietroasa etc.)

Foto 10: Versantul stâng al Râmnei la confluenţa cu Răşcuţa afectat de prăbuşiri; acumulări la bază

Foto 11: Prăbuşiri individuale şi acumulări la baza râpei de desprindere situată pe versantul drept al Râmnei,
avale de Bălăneşti
 4. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren din
bazinul Răşcuţei

Alunecările de teren, dintre procesele de versant, au cel mai mare impact asupra
comunităţilor umane, fiind responsabile pentru însemnate pierderi materiale şi umane. De
asemenea, acestea pot avea grave consecinţe asupra dezvoltării aşezărilor şi utilizării
terenurilor, fapt pentru care, în ultimele decade, la nivel mondial s-au investit însemnate
resurse materiale pentru realizarea unor studii privind inventarierea alunecărilor de teren,
clasificarea standardizată a acestora după criterii geomecanice, aplicarea unor principii şi
metode pentru identificarea, zonarea şi redarea cartografică a susceptibilităţii, hazardului şi
riscului la alunecare a .suprafeţelor de versant.

4.1. Conceptul de susceptibilitate. Aspecte metodologice.

În literatura de specialitate termenii de susceptibilitate şi hazard la alunecări de teren

sunt adesea utilizaţi ca sinonime, cu toate că sunt concepte diferite (Guzzetti, 2005).
Susceptibilitatea la alunecări de teren reprezintă probabilitatea ca o alunecare de teren să se
producă într-o zonă caracterizată prin anumite condiţii de mediu (Brabb, 1984). Este gradul în
care o suprafaţă poate fi afectată de procese de alunecare. Spre deosebire de aceasta, hazardul
este probabilitatea ca o alunecare de teren de o anumită magnitudine va avea loc într-o
anumită perioadă de timp şi într-o anumită zonă. Pe lângă predicţia locului în care alunecarea
va avea loc, hazardul la alunecari de teren prognozează „când” sau „cât de frecvent” se va
produce şi „cât de mare” va fi (Guzzetti şi colab., 2005). Astfel, susceptibilitatea este
componenta spaţială a hazardului la alunecări de teren.
În ultimele decenii se înregistrează o bogăţie de informaţii ce vizează cunoaşterea în
profunzime a procesului de alunecare, informaţii bazate pe studii interdisciplinare, utilizate în
elaborarea a numeroase strategii referitoare la prognoza fenomenului şi stabilirea zonelor
susceptibile la alunecări de teren, studii justificate de marea amploare a catastrofelor naturale
pe Glob, unele dintre ele fiind influenţate într-o pondere din ce în ce mai mare de impactul
antropic. Ultima tendinţă, de după 1990, este elaborarea hărţilor de susceptibilitate privind
alunecările de teren, aceasta reprezentând sinteza unor analize cantitative şi calitative ale
arealului studiat, reclasificarea şi interpretarea rezultatelor (Carrara, 1983; Brabb, 1984;
Varnes and IAEG Commission on Landslides and other Mass-Movements, 1984, Crozier,
1986; Carrara şi colab., 1995; van Westen, 1993; Chung şi Fabbri, 1999; Crozier and Glade,
2005; Glade and Crozier, 2005; Guzzetti şi colab., 2005 etc.). În literatura geomorfologică
românească, evaluări şi referiri metodologice cu privire la susceptibilitatea la alunecări au
făcut Bălteanu şi colab. (1989), Rădoane şi colab. (1993), Cioacă (1996), Grecu (1997, 2002),
Armaş (2003, 2006), Prefac şi colab. (2008) ş.a.
Metodele de evaluare şi cartare a susceptibităţii la alunecări de teren sunt grupate
în literatura de specialitate în două mari categorii, şi anume:
Metode calitative, euristice, cu un caracter descriptiv, ce se bazează pe hărţi ale
inventarierii alunecărilor de teren şi a factorilor de control ai proceselor de alunecare, a căror
contribuţie la instabilitatea versanţilor este estimată în funcţie de nivelul de cunoaştere şi de
experienţa cercetătorului. Prin combinarea în etape succesive a hărţilor cu distribuţia spaţială a
factorilor responsabili pentru procesele de alunecare, mai precis a gradului în care aceştia
contribuie la destabilizarea versantului după reguli stabilite în mod subiectiv se obţine harta cu
zonarea susceptibilităţii la alunecare (Montgomery şi colab., 1991; Pachauri şi Pant, 1992;
Rădoane şi colab., 1993; Mejia-Navarro şi colab., 1994; Grecu, 1997; 2002; Pachauri şi
colab., 1998; Moreiras, 2005 etc.);
Metode cantitative, care la rândul lor au fost clasificate în metode statistice şi
metode deterministe sau geotehnice.
Metodele statistice sunt astfel construite încât să descrie relaţiile funcţionale existente
între factorii de stabilitate/instabilitate şi distribuţia spaţială a alunecărilor din trecut şi
prezent. Această abordare oferă rezultate cantitative adecvate pentru evaluarea cantitativă a
susceptibilităţii la alunecări de teren. Cele mai simple metode statistice se bazează pe
determinarea abundenţei relative (proporţie, procent, frecvenţă, incidenţă) a alunecărilor de
teren în clase ale fiecărui strat tematic corespunzător distribuţiei spaţiale a factorilor de
stabilitate/instabilitate.
De asemenea, în ultimii ani, au apărut numeroase studii ce evaluează susceptibilitatea
la alunecări de teren pe baza modelelor de calcul probabilistic precum: teoria Bayes,
cunoscută şi sub denumirea de ,,weight of evidence” (Bonham-Carter, 1991; Lee şi colab.,
2002; Armaş şi colab., 2003 ş.a.), likelihood ratio (Chung şi Fabbri, 2003, 2005; Fabbri şi
colab., 2003; Lee, 2004), certainty factors (Chung şi Fabbri, 1993, 1999; Binaghi şi colab.,
1998) etc.
Metodele calitative sunt subiective, stabilesc susceptibilitatea euristic, şi redau
nivelurile acesteia folosind termeni descriptiv (calitativi). Metodele cantitative produc
estimări numerice, de exemplu, probabilităţile de apariţie a fenomenelor de alunecare în orice
zonă de susceptibilitate.
Metodele deterministe se bazează pe calculul unui factor de stabilitate a versantului,
ce reprezintă raportul dintre forţele de rezistenţă şi cele de alunecare. Valorile supraunitare
obţinute prin calculul acestui factor indică o pantă stabilă, pe când cele subunitare, opusul. De
asemenea, calculul stabilităţii versanţilor necesită utilizarea a numeroşi parametri cum ar: fi
permeabilitatea, coeziunea, unghiul de frecare internă, greutatea specifică, conductivitatea,
rezistivitatea etc., date ce pot fi integrate unor programe sau extensii GIS precum SINMAP
(Pack şi colab., 1998), SHALSTAB (Montgomery şi Dietrich 1994), CHASM (Brooks şi
colab., 2004), care în marea lor majoritate se bazează pe modelul Infinite slope dezvoltat de
Hammond şi colab. (1992). Limitările modelărilor geotehnice atunci când sunt aplicate pe
suprafeţe mari constă într-un nivel ridicat de simplificare.

4.2. Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren. Studiu de

caz - bazinul Răşcuţei.

4.2.1. Zona de studiu

Pentru evaluarea susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren s-a ales ca studiu de

caz bazinul Răşcuţei (tributar Râmnei pe partea dreaptă a acesteia). Acesta are o suprafaţă de
aproximativ 70 km2 şi este situat în totalitate în sectorul subcarpatic al bazinului Râmnei (fig.
84). Consider această alegere ca reprezentativă, dat fiind marea varietate a condiţiilor
litologice, geomorfologice şi de utilizare a terenurilor, ceea ce permite evaluarea
susceptibilităţii la alunecare în funcţie de condiţii de mediu foarte diferite
Morfologia regiunii are un puternic caracter structural specific fiind relieful de cueste,
dispuse pe şiruri paralele, dese, bine individualizate, orientate aproximativ nord-sud.
Altitudinile variază între un maxim de 773 m şi minim 160 m, cu o altitudine medie la
nivelul întregului bazin de 389 m şi o abatere standard de 105,9 m.
 Gradul de înclinare a suprafeţelor de versant şi expoziţia acestora au fost calculate pe
baza modelului numeric al terenului cu rezoluţia pixelului de 12x12 m. Acesta din urmă a fost
realizat având ca suport hărţile topografice la scara 1:25 000, ediţia 1981.
Valorile de pantă variază între 0,04o şi 49,12o, cu o medie de 13,9o şi o abatere
standard de 6,06°. Cea mai mare pondere o deţin suprafeţele cu înclinări cuprinse între 10o –
15o (31,7%), urmate fiind de cele ce se încadrează în clasele de valori 5o - 10o şi 15o- 20o, care
înregistrează frecvenţe aproximativ egale (24 %, respectiv 23 %)la nivelul bazinului Răşcuţei.
Stratul tematic corespunzător orientării versanţilor ilustrează predominarea
suprafeţelor cu expoziţii umbrite şi semi-umbrite, ce totalizează 54 % din suprafaţa bazinului
în detrimentul versanţilor însoriţi şi semi-însoriţi, care au o frecvenţă de 46 %.
Densitatea fragmentării reliefului variază între 0 şi 6,46 km/km2, având o valoare
medie la nivelul întregului bazin de 3,7 km/km2. Valorile ridicate sunt normale dacă luăm în
consideraţie dezvoltarea mare a organismelor torenţiale, favorizată de alcătuirea geologică.
Peste jumătate din suprafaţa bazinului (58,2 %) este caracterizată de valori ale densităţii
fragmentării reliefului cuprinse între 3 şi 5 km/km2
În alcătuirea geologică a regiunii de studiu intră o succesiune de strate sedimentare
constituite din depozite de vârstă Miocen superior – Pliocen. Acestea sunt alcătuite dintr+o
alternanţă ritmică de gresii, marne, marne nisipoase şi argile. Depozitele romaniene ocupă cea
mai mare suprafaţă (56 % din bazin) şi sunt alcătuite din alternanţe monotone de argile, argile
nisipoase, nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate. Aceste roci sunt asociate
în diferite proporţii în pachete ce alternează ritmic, predominant argiloase sau nisipoase, cu
grosimi de 0,1 – 1,5 metri până la 3 metri. Nu există gresii sau alte roci dure. Frecvent se
întâlnesc strate cu grosimi de 0,3 – 0,5 metri, ce sunt alcătuite din argile puternic contractile,
care în condiţii de umiditate mare facilitează producerea deplasărilor pe versant.
De asemenea, alternanţa regulată de strate permeabile şi impermeabile justifică
frecvenţa mare a alunecărilor de teren.
Din analiza utilizării terenurilor se observă că pădurea ocupă o suprafaţă însemnată în
cadrul zonei de studiu (54 %), aducând un aport considerabil pentru mărirea stabilităţii
versanţilor prin rolul său de moderator al amplitudinilor elementelor climatice şi de regulator
al bilanţului hidric din sol. Acest tip de folosinţă ocupă îndeosebi sectoarele superioare şi
mijlocii ale bazinului Răşcuţei şi afluentului său, Peletic. Suprafeţele cu utilizări agricole deţin
o pondere de 32,3 %, la care livezile participă cu 12,4 %, păşunile cu12,3 %, restul fiind dat
de terenuri predominant agricole în amestec cu vegetaţie naturală şi zone cu culturi complexe.
Vetrele de sat ocupă 7,7 % din suprafaţa bazinului. Suprafeţele ce au suferit intervenţia
antropică sunt răspândite în sectoarele inferioare ale bazinelor Răşcuţei şi Peleticului, dar mai
ales în bazinul Strâmbei, unde sunt dominante.
Una din caracteristicile esenţiale ale reliefului acestei regiuni o constituie dinamica
accentuată a versanţilor prin procese de deplasare în masă, favorizată de factorii naturali şi
amplificată de cei antropici. Între acestea, alunecările de teren sunt cele mai frecvente şi
variază ca vârstă şi tip de la vechi, relativ stabile, profunde până la actuale, active,
superficiale. Acestea afectează o suprafaţă de 13,03 km2, ceea ce reprezintă aproximativ 19 %
din întreaga zonă de studiu.
Inventarierea alunecărilor de teren s-a realizat atât pe baza hărţilor topografice (scara
1:25 000, ediţia 1981) şi a ortofotoplanurilor color, scara 1:5 000, ediţia 2005, cât şi în teren.
Figura 19 ilustrează distibuţia spaţială a alunecărilor de teren în cadrul zonei de studiu.

4.2.2. Modelul Certainty Factor

Dintre metodele statistice larg utilizate în evaluarea susceptibilităţii la alunecare în

asociere cu tehnici SIG se află şi modelul Certainty Factor (CF) sau Teoria factorilor de
certitudine (Chung şi Fabbri, 1993; Binaghi şi colab.,1998; Luzi şi Pergalani, 1999; Lan şi
colab., 2004), aceasta fiind un model euristic al reprezentării cunoştinţelor incerte pentru care
am optat în prezenta lucrare.

Fig. 19: Harta distribuţiei spaţiale a alunecărilor de teren - bazinul Răşcuţei

Această teorie a fost iniţial definită de către Shortliffe şi Buchanan (1975) la mijlocul
anilor ’70, în cadrul proiectului MYCIN, ulterior fiind modificată de către Heckerman (1986):

ppa - pps , dacă ppa ≥ pps

ppa(1- pps)
CF =
ppa - pps , dacă ppa < pps
pps(1- ppa)
unde:
 • ppa este probabilitatea condiţionată de a avea un număr de alunecări de teren ce au
loc în clasa a;
• pps este probabilitatea apriorică de a avea numărul total al alunecărilor de teren
care au loc în zona de studiu
Valorile probabilităţilor ppa şi pps au fost obţinute prin calculul frecvenţei alunecărilor
de teren în cadrul fiecărei clase a fiecărui factor de stabilitate/instabilitate.
Pentru zona de studiu, în urma suprapunerii stratului tematic corespunzător
inventarului alunecărilor de teren cu cele aferente factorilor de control ai acestora, s-au obţinut
prin calcul valorile probabilităţilor apriorice şi condiţionate, iar în baza acestora valorile CF
pentru fiecare clasă a fiecărui factor în parte.
În raport cu litologia, cele mai mari valori ale CF s-au obţinut pentru depozitele de
vârstă romaniană (0,34), alcătuite din alternanţe de argile puternic contractile, argile nisipoase,
nisipuri argiloase, nisipuri medii şi fine slab consolidate, depozite de roci ce facilitează
producerea alunecărilor de teren. În cadrul claselor de pantă, frecvenţa cea mai mare a
alunecărilor de teren şi implicit cele mai mari valori ale CF le înregistrează suprafeţele cu
pante cuprinse între 5o - 10o şi 10o - 15o. Celelalte clase înregistrează valori negative ale CF,
ceea ce înseamnă o mică probabilitate de apariţie a alunecărilor de teren.
Frecvenţa alunecărilor de teren este de asemenea controlată şi de orientarea
versanţilor. În bazinul Răşcuţei, suprafeţele de versant cu expuneri umbrite (nordice şi nord-
estice), ce deţin aproximativ o treime din suprafaţa bazinului, au valori ridicate ale CF, fapt
explicat prin temperaturi mai mici la nivelul solului, umidate crescută, ceea ce favorizează
producerea alunecărilor de teren.
Valorile CF obţinute pentru clasele densităţii fragmentării reliefului sunt majoritatea
pozitive, iar maxima este deţinută de clasa suprafeţelor cu valori mai mari de 6 km/km2
(CF=0,35),
În raport cu categoriile de utilizare a terenurilor cele mai favorabile producerii
alunecărilor de teren sunt următoarele:
• zonele de culturi complexe deţin valoarea maximă (CF = 0,65);
• păşunile şi vetrele de sat prezintă valori ale CF ridicate (în jurul valorii de 0,4);
• livezile au înregistrat o favorabilitate ridicată pentru apariţia proceselor de
alunecare.
În urma combinării rasterelor ce corespund valorilor CF calculate pentru fiecare strat
tematic în conformitate cu regulile de integrare a acestora, a rezultat harta susceptibilităţii
versanţilor la alunecări de teren (fig. 20). Pentru a uşura interpretarea rezultatelor, valorile
finale obţinute au fost reclasificate conform cu Binaghi şi colab. (1998), obţinându-se astfel
şase clase de stabilitate/instabiliate a versanţilor. Dintre acestea, cea mai mare pondere o are
clasa suprafeţelor de versant stabile (51 % conform figurii 21), ce se regăsesc în bazinele
superioare şi mijlocii ale Răşcuţei şi afluentului său Peletic, suprafeţe ce sunt împădurite în
marea lor majoritate şi care sunt alcătuite din punct de vedere litologic din depozite de vărstă
sarmaţian, meoţian, ponţian şi dacian constituite din marne în alternanţă cu gresii şi
conglomerate. Clasele cinci şi şase, semnifică o instabilitate mare şi foarte mare a suprafeţelor
de versant şi au o frecvenţă la nivelul bazinului Răşcuţei de 32 %. Distribuţia spaţială a
suprafeţelor aferente acestor clase arată că cea mai mare parte a lor se regăsesc în spaţiul
Depresiunii Intracolinare a Râmnei, pe depozite romaniene şi cu utilizări agricole. Suprafeţele
de versant ce se încadrează claselor de susceptibilitate redusă şi medie deţin o pondere redusă
la nivelul zonei de studiu, de aproximativ 15 %.
Fig. 20: Harta susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren - bazinul Răşcuţei

Ponderea diverselor clase de susceptibilitate a

versanţilor la alunecări din bazinul Răşcuţei
3%
29%

51%

12%
2% 3%

Stabilitate Incertitudine
Instabilitate redusă Instabilitate medie
Instabilitate mare Instabilitate foarte mare

Fig. 21: Ponderea diverselor clase de susceptibilitate a versanţilor din

bazinul Râmnei la alunecări de teren
4.2.3. Validarea modelului

Într-o ultimă etapă s-a trecut la validarea rezultatelor obţinute, fapt ce s-a realizat prin
suprapunerea stratului tematic al reprezentării susceptibilităţii la alunecare cu cel al
alunecărilor de teren active pentru a obţine frecvenţa acestora în cadrul fiecărei clase de
susceptibilitate. Rezultatele obţinute au fost reprezentate grafic în figura 22 şi ilustrează faptul
că cea mai mare incidenţă a alunecărilor active o înregistrează clasa cinci, aceasta semnificând
susceptibilitate mare. Frecvenţa alunecărilor de teren active în această clasă este de
aproximativ 70 %. O frecvenţă ridicată se înregistrează şi în cadrul clasei cu susceptibilitate
medie (în jur de 14 %).

80

70

60
Frecvenţă (%)

50

40

30

20

10

0
Instabilitate medie

Instabilitate mare
Instabilitate
Stabilitate

Incertitudine

Instabilitate
foarte mare
redusă

Suprafeţe cu
alunecari active Clase de susceptbilitate

Fig. 22: Frecvenţa alunecărilor de teren active în cadrul fiecărei

categorii de susceptibilitate a versanţilor

4.3. Concluzii
Evaluarea susceptibilităţii versanţilor la nivelul bazinului Răşcuţei realizată cu ajutorul
modelului statistic Certainty Factor oferă estimări cantitative cu privire la producerea
alunecărilor de teren utile în identificarea zonelor predispuse la alunecări.
Rezultatele obţinute relevă o corelaţie puternică a proceselor de alunecare cu factorii
de control ai acestora, îndeosebi cu utilizarea terenului, gradul de înclinare a versanţilor şi
alcătuirea geologică, iar în cadrul acestora, se remarcă utilizările cu specific agricol, clasele de
pantă cu valori cuprinse între 5o şi pănă la 10o şi depozitele romaniene constituite dintr-o
alternanţă de nisipuri, nisipuri argiloase, argile şi argile nisipoase. Corelaţii mai puţin
semnificative există între alunecările de teren şi densitatea fragmentării reliefului şi expoziţia
versanţilor.
 De asemenea, prin suprapunerea suprafeţelor cu alunecări active cu harta
susceptibilităţii versanţilor la alunecări de teren a rezultat că 90 % din alunecările active s-au
produs în clasele cu susceptibilitate medie, mare şi foarte mare, din care 76 % aparţin celor
două din urmă. Acest fapt demonstrează că rezultatele obţinute cu ajutorul modelului CF sunt
validate.
 Concluzii
Bazinul hidrografic se impune prin caracterul complex al componentelor şi fenomenelor
fizico-geografice, prin modul de asociere şi prin conexiunile existente între acestea.
Procesele geomorfologice actuale au rol determinant în evoluţia reliefului subcarpatic
din România, implicit a sectorului subcarpatic din bazinul Râmnei. Acesta se cuprinde în
bazinul hidrografic al Putnei (deţinând 17 % din suprafaţa acestuia) şi se suprapune
Subcarpaţilor de la Curbură, pe subunitatea Subcarpaţilor Vrancei şi părţii de nord-est a
Câmpiei Române, anume Câmpia Buzău-Siret. Sectorului subcarpatic îi revine 58 % din
suprafaţa bazinală totală a Râmnei, iar sectorului de câmpie, restul de 42 %. Altitudinile se
desfăşoară în cuprinsul său între maxim 979 m în vârful Gârbova şi 22 m la vărsarea în Putna.
Stadiul actual de evoluţie a Subcarpaţilor Curburii reprezintă o fază de avansare
accentuată a eroziunii într-un relief ce reflectă o adaptare la litologie şi structură, sub impactul
mişcărilor tectonice recente şi actuale, a condiţiilor biopedoclimatice şi hidrologice.
Modelarea actuală a reliefului din bazinul hidrografic Râmna se manifestă în urma
interacţiunii unei game largi de procese geomorfologice actuale.
Un rol important în dinamica versanţilor o au factorii geologici, fie că este vorba de
litologie, structură ori de mişcările tectonice. Din prezentarea particularităţilor stratigrafice şi
fizico-mecanice ale depozitelor sedimentare rezultă o predispoziţie a acestora pentru
declanşarea unor diverse procese geomorfologice actuale, dar mai ales pentru alunecări de
teren. Dispunerea structurală (formaţiuni miocene cutate în extremitatea estică a bazinului, la
vest de falia Caşin-Bisoca şi formaţiuni sarmato-pliocene dispuse într-o structură monoclinală
în sectorul subcarpatic al bazinului) intervine în modul de desfăşurare a acestora.
În ceea ce priveşte parametrii morfometrici (pantele, adâncimea şi densitatea
fragmentării reliefului), se constată o suprapunere a arealelor caracterizate prin valori
asemănătoare ale intensităţii parametrului morfometric analizat. Astfel, suprafeţele ce deţin
valorile cele mai mari ale pantelor, în general prezintă valori ridicate şi pentru densitatea şi
adâncimea fragmentării reliefului (Dealurile subcarpatice interne şi unele areale din cadrul
depresiunii intracolinare ce se suprapun fronturilor de cuestă fragmentate de văi torenţiale), iar
pantele cu valori mici se suprapun de obicei pe areale cu valori mici ai celorlalţi doi indici
morfometrici (Dealurile subcarpatice externe şi sectorul de câmpie).
Dintre elementele climatice, precipitaţiile deţin o pondere importantă în categoria
factorilor de control cu rol pregătitor şi declanşator al proceselor de modelare actuală.
Acţiunea mecanică exercitată de precipitaţii se materializează în general, printr-un potenţial
mare de producere a proceselor de torenţialitate şi de modelare a versanţilor, viiturilor şi
inundaţiilor, privite ca şi evenimente pluviale singulare, dar şi asociate cu alte fenomene
meteorologice.
În ceea ce priveşte rolul vegetaţiei şi factorul antropic în manifestarea proceselor de
modelare actuală, reiese că distrugerea pădurilor pe terenurile în pantă, suprapăşunatul,
cultivarea plantelor prăşitoare şi practicarea unor tehnici de lucru al pământului
necorespunzatoare pe terenurile în pantă, au repercursiuni grave asupra stării de echilibru a
versanţilor.
Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un
potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor
procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul
de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.
Versanţii puternic înclinaţi şi malurile abrupte ale râurilor din cadrul bazinului Râmnei
sunt afectaţi de procese de prăbuşire, prezente sub forma prăbuşirilor individuale şi în mase.
Spre deosebire de celelalte două categorii de deplasări în masă, prăbuşirile au o frecvenţă mai
mică în modelarea versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei.
Pe lângă procesele de deplasare în masă, în dinamica reliefului, un rol important revine
şi acelora fluvio-denudaţionale. Majoritatea versanţilor din bazinul Râmnei sunt fragmentaţi
de o reţea densă de drenaj alimentată din precipitaţii şi care este răspunzătoare de intensitatea
şi răspândirea proceselor pluviodenudaţie, eroziune în suprafaţă şi eroziune liniară (ravenare
şi torenţialitate).
Cele mai afectate terenuri de eroziune în suprafaţă (efectuată prin scurgerea
neconcentrată a apei, exercitată pelicular pe întreaga suprafaţă a versantului) aparţin
comunelor situate în sectorul depresiunii intracolinare a Râmnei, anume Gura Caliţei şi Poiana
Cristei.
De asemenea, în bazinul Râmnei este întalnită întreaga gama de forme realizate de
procesele de eroziune în adâncime: rigole, ogaşe, ravene, organisme torenţiale, aflate în
diverse stadii de evoluţie. localizate frecvent pe versanţii despăduriţi, constituiţi predominant
din roci friabile (nisipuri, pietrişuri).
Dacă versanţii afectaţi cu precădere de procesele de ravenare au o pondere redusă, cei în
cadrul cărora procesele de ravenare au un rol secundar, dar extrem de important în modelare,
ocupă aproximativ 38% din suprafaţa bazinului subcarpatic al Râmnei. Adâncirea ravenelor
contribuie la activarea unor complexe de procese de degradare a versanţilor, care se extind pe
suprafeţe largi şi furnizează râurilor cantităţi mari de aluviuni.
Versanţii alcătuiţi din marne şi argile, împăduriţi, nu sunt afectaţi de procese de
ravenare decât în situaţii excepţionale, reprezentate prin rupturi locale ale echilibrului lor,
determinate de declanşarea unor alunecări profunde. Pe deluviile alunecărilor active se
formează o reţea instabilă de forme de eroziune care se adâncesc cu rapiditate în materialul
afânat. De pe aceşti versanţi sunt evacuate cantităţi mari de materiale. Pe versanţii despăduriţi,
care predomină în Depresiunea intracolinară a Râmnei, apariţia proceselor de ravenare este
legată de reactivarea deplasărilor în masă şi de activităţi antropice neadecvate. Formele de
eroziune în adâncime apar acolo unde continuitatea covorului vegetal care acoperă deluviile
de alunecare este distrusă prin suprapăşunat.
Cei mai afectaţi de procese de ravenare sunt versanţii constituiţi din pietrişurile de
Cândeşti din sectorul dealurilor subcarpatice externe, precum şi cei ai unor văi torenţiale din
regiunea câmpiei de glacis a Râmnicului, aflate în perimetrul comunei Bordeşti, cum ar fi
valea Bulibaşa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pietroasa ş.a.
În bazinul hidrografic al Râmnei, cele mai multe organisme torenţiale se găsesc în aria
depresiunii intracolinare a Râmnei (Valea Dracului, pe raza localităţii Odobasca), a dealurilor
externe şi a câmpiei de glacis a Râmnicului. Cea mai mare densitate a organismelor torenţiale
se înregistrează pe raza comunei Bordeşti (Valea Pietroasa, Valea Seacă, Pârâul Recea, Pârâul
Budaiului) şi a comunei Urecheşti (în bazinul pârâului Cârceiu), densitate ce este justificată de
alcătuirea litologică ce se constituie dominant din nisipuri, pietrişuri şi depozite loessoide,
depuse într-o structură monoclinală, şi de utilizarea agricolă a terenurilor. În sectorul
Dealurilor subcarpatice interne, densitatea organismelor torenţiale este mai redusă, dat fiind
gradul mare de acoperire a terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Toate aceste procese de modelare a versanţilor din bazinul hidrografic al Râmnei nu se
produc izolat, ci se asociază şi intercondiţionează.
Se poate spune că majoritatea versanţilor din cadrul bazinului analizat prezintă un
potenţial morfodinamic accentuat, asigurat de frecvenţa şi intensitatea mare a diverselor
procese geomorfologice actuale, a căror repartiţie este influenţată de particularităţile şi modul
de asociere a factorilor condiţionali şi cauzali.
 BIBLIOGRAFIE

1. ANDERSON, M. G., RICHARD K. S., SELBY M. J.,(1987), Slope Stability: Geotechnical Engineering and
Geomorphology, Wiley, Chichester, N. Y.
2. ARGHIRIADE, C., (1968), Importanţa pădurilor şi corectarea torenţilor în bazinele de interes
hidroenergetic şi în cele cu fenomene torenţiale, Conferinţe documentare – MEF – CDF,
Bucureşti.
3. ARMAŞ, Iuliana, (1996), Morphometrical model of Doftana basin area, SCGGG – Geogr., XLII.
4. ARMAŞ, Iuliana, (2006), Risc şi vulnerabilitate, Metode de evaluare aplicate în geomorfologie, Editura
Universităţii din Bucureşti, 200 p.
5. ARMAŞ, Iuliana, DAMIAN, R., ŞANDRIC, I., OSACI – COSTACHE, Gabriela, (2003), Vulnerabilitatea
versanţilor la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al văii Prahova, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 207 p.
6. ATANASIU, I., (1961), Cutremurele de pamânt din România, Edit. Academiei, Bucureşti.
7. AYALEW, L., YAMAGISHI, H., (2005), The application of GIS-based logistic regression for landslide
susceptibility mapping in the Kakuda-Yahiko Mountains, Central Japan, Geomorphology, 65,
1-2, 15-31.
8. BADEA, L., (1967), Terasele Buzăului în zona subcarpatică şi mişcările tectonice, SCGGG - Geogr, XIV.
9. BADEA, L., (1973), Modelarea Subcarpaţilor dintre Motru şi Slănicul Buzăului în cuaternar, Realiz.
Geogr. României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.
10. BADEA, L., NICULESCU, Gh., (1964), Harta morfostructurală a Subcarpaţilor dintre Slănicul
Buzăului şi Cricovul Sărat, SCGGG – Geogr., XI.
11. BÂGU, Gh., MOCANU, A., (1984), Geologia Moldovei, Stratigrafie şi consideraţii economice, Edit.
Tehnică, Bucureşti.
12. BAI, Z.G., DENT, D.L., OLSSON, L., SCHAEPMAN, M.E., (2008), Global assessment of land
degradation and improvement. 1. Identification by remote sensing. Report 2008/01, ISRIC –
World Soil Information, Wageningen.
13. BALLY, R. J., STĂNESCU, P., (1977), Alunecările şi stabilitatea versanţilor agricoli, Edit. Ceres,
Bucureşti.
14. BANDRABUR, T., (1981), Aspecte geomorfologice şi geologice în regiunea dintre Trotuş-Siret şi
Râmnicu Sărat, Lucr. Sem. “Dimitrie Cantemir”, nr. 2, Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi.
15. BĂCĂUANU V., DONISĂ I., HÂRJOABĂ I., (1974), Dicţionar geomorfologic, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
16. BĂDESCU, Gh., (1971), Ameliorarea terenurilor erodate, corectarea torenţilor, combaterea
avalanşelor, Edit. Ceres, Bucureşti.
17. BĂLOIU, V., (1980), Amenajarea bazinelor hidrografice şi a cursurilor de apă, Edit. Ceres, Bucureşti
18. BĂLOIU, V., IONESCU, V., (1986), Apărarea terenurilor agricole împotriva eroziunii, alunecărilor şi
inundaţiilor, Edit. Ceres, Bucureşti.
19. BĂLTEANU, D., (1979), Effects of the March 4, 1977 Earthquake on slope modelling in the
surroundings of the Pătârlagele research station (Buzău Carpathians and Subcarpathians),
Studia Geomorphologica Carpatho-Balcanica, XIII : 175-189, Krakow, Poland.
20. BĂLTEANU, D., DINU, Mihaela,CIOACĂ, A., (1989), Hărţile de risc geomorfologic, SCGGG -
Geogr, XXXVI, Bucureşti.
21. BĂLTEANU, D., (1974), Relaţii între curgerile de noroi şi eroyiunea torenţială în modelarea
versanţilor din Subcarpaţii Buzăului, SCGGG – G, XXI, 1.
22. BĂLTEANU, D., (1979), Procese de modelare a versanţilor declanşate de cutremurul din 4 martie
1977 în Carpaţii şi Subcarpaţii Buzăului, SCGGG – Geogr., XXVI.
23. BĂLTEANU, D., (1983), Experimentul de teren în geomorfologie. Aplicaţii la Subcarpaţii Buzăului,
Ed. Acad., Bucureşti.
24. BĂLTEANU, D., (1986), Dezechilibre datorate evenimentelor naturale extreme în Subcarpaţii
Buzăului, Cercetări geografice asupra mediului înconjurător din judeţul Buzău, Bucureşti.
25. BĂLTEANU, D., (1986), The importance of mass movement in the Romanian Subcarpathians, Z.
Geomorph. N. F. Suppl. – Bd. 58.
26. BĂLTEANU, D., TALOESCU, Iuliana, (1978), Asupra evoluţiei ravenelor Exemplificări din dealurile
şi podişurile de la exteriorul Carpaţilor, SCGGG – Geogr., XXV.
27. BINAGHI, E., LUZI, L., MADELLA, P., PERGALANI, F., RAMPINI, A, (1998), Slope instability
zonation: a comparison between certainty factor and Fuzzy Dempster–Shafer approaches,
Natural Hazards, 17, 77-97.
28. BOGDAN, Octavia, (1999), Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române, Com. Geogr.,
III.
29. BOGDAN, Octavia, (2002), Riscurile pluviale de la Curbura Carpaţilor şi Subcarpaţilor, Revista
Geografică, Serie nouă, VIII.
30. BOGDAN, Octavia, ILIESCU Maria, (1971), Fenomene climatice caracteristice perioadei reci a anului
în zona Subcarpaţilor de la Curbură (între Valea Prahovei şi Valea Putnei), Geografia
judeţului Buzău şi a împrejurimilor, Bucureşti.
31. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena (1981), Intensité de pluies dans la region des Subcarpates du
Buzău, RRGGG-Géogr., 25.
32. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, (1977), Ritmicitatea fenomenului ingheţ-dezgheţ în Subcarpaţii
Buzăului, SCGGG-Geogr., XXIV, 1.
33. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, NEAMU, Gh., (1985), Particularitaţile precipitaţiilor atmosferice
din Subarpaţii. Buzăului şi influenţa lor asupra modelării reliefului, vol. Cercetari geomorf.
pt. îmbunătăţiri funciare, Instit. Geogr. ISPIF, Bucureşti.
34. BOGDAN, Octavia, MIHAI, Elena, TEODOREANU, Elena (1974), Clima Carpaţilor şi Subcarpaţilor
de Curbură dintre Teleajen şi Slănicul Buzăului, Inst.Geogr.
35. BOGDAN, Octavia, NEAMU, Gh., MIHAI, Elena, TEODOREANU, Elena (1972), Le potentiel
climatique des plaines roumaines, RRGGG – Géogr., 16, 2.
36. BOGDAN, Octavia, NICULESCU, Elena, (1996), Caracteristici climatice ale regiunii subcarpatice de
la Curbură şi specificul utilizării terenurilor, Anal. Univ. “Ştefan cel Mare”, Geol.-Geogr., V,
Suceava.
37. BOGDAN, Octavia, NICULESCU, Elena, (2001), Fenomene de uscăciune şi secetă de la Curbură,
Com. Geogr., V, Bucureşti.
38. BONHAM-CARTER, G.F., (1991), Integration of geosceintic data using GIS, In: Goodchild, M.F.,
Rhind, D.W. and Maguire, D.J. (eds.) Geographic Information Systems: Principle and
Applications, Longdom, London, 171-184.
39. BORDEI-ION, Ecaterina, (1983), Rolul lanţului alpino-carpatic în evoluţia ciclonilor mediteraneeni,
Edit. Academiei, Bucureşti.
40. BORDEI-ION, N., (1980), Influenţa curburii asupra circulaţiei atmosferei, Rez. tezei de doctorat,
Bucureşti.
41. BORDEI-ION, N., (1988), Fenomene meteoclimatice induse de configuraţia Carpaţilor în Câmpia
Română, Edit. Academiei, Bucureşti.
42. BRABB, E.E., (1984), Innovative approaches to landslide hazard mapping, Proceedings
4thInternational Symposium on Landslides, Toronto, vol. 1, 307–324.
43. BRÂNDUŞ, C., (1979), Subcarpaţii Tazlăului. Studiu geomorfologic, Ed. Acad., Bucureşti.
44. BRÂNDUŞ, C., (1997), Subcarpaţii ca tip de relief, Revista de Geomorfologie, tom I, Bucureşti.
45. BRÂNDUŞ, C., GROZAVU, A., (1998), Les facteurs décissifs dans la manifestation des processus
géomorphologiques actuels dans le plateau de la Moldavie (Roumanie), Anal. Univ. Oradea,
seria geogr. – geomorfologie.
46. BRÂNDUŞ, C., CHIRIŢĂ, V., (2000), Geomorphological Trends of The Specific Contact between
Eastern Carpathians Orogen and the Moldavian Platform, în vol. Geomorphology of The
Carpatho-Balcanic Region, Editors: Dan Bălteanu, Mihai Ielenicz, Nicolae Popescu, (lucrările
Conferinţei de Geomorfologie Carpato-Balcanice, Herculane-Orşova, octombrie 1998),
Editura Corint, Bucureşti.
47. BROOKS S.M., CROZIER M.J., GLADE, T., ANDERSON, M.G., (2004), Towards establishing
climatic thresholds for slopeinstability: Use of a physically-based combined soild hydrology-
slope stability model, Pure and Applied Geophysics 161.
48. CANTEMIR, D., (1909), Descrierea Moldovei, Editura librăriei Socec & Co, Bucureşti.
49. CARRARA, A., (1983), A multivariate model for landslide hazard evaluation, Mathematical Geology,
15, 403-426.
50. CARRARA, A., CARDINALI, M., GUZZETTI, F., (1992), Uncertainty in assessing landslide hazard
and risk, ITC Journal, 2, 172-183.
51. CARRARA, A., CARDINALI, M., GUZZETTI, F., REICHENBACH, P., (1995), GIS technology in
mapping landslide hazard, In: Carrara, A., Guzzetti, F., (Eds.), Geographical Information
Systems in Assessing Natural Hazards, Kluwer Academic Publisher, Dordrecht, The
Netherlands, 135–175,
52. CARRARA, A., CATALANO, E., SORRISO-VALVO, M., REALI, C., ORSO, I., (1978), Digital
terrain analysis for land evaluation, Geologia Applicata ed Idrogeologia, 13, 69-117.
53. CARRARA, A., CROSTA, G.B., FRATTINI, P., (2003), Geomorphological and historical data in
assessing landslide hazard, Earth Surface Processes and Landforms, 28, 10, 1125-1142.
54. CARRARA, A., SORRISO-VALVO, M., REALI, C., (1982), Analysis of landslide form and incidence
by statistical technique, Southern Italy, Catena, 9, 35-62.
55. CHIRIŢĂ, D., TUFESCU, V., BĂNCILĂ, I., BĂLĂNICĂ, T., BELDIE, Al., CEUCA, G.,
MEHEDINŢI, V., NONUŢE, I., (1958), Solurile bazinului superior şi mijlociu al Putnei,
Probleme de pedologie, Ed. Acad. Bucureşti.
56. CHORLEY, R.J., (1962), Geomorphology and general systems theory, U.S. Geol. Survey Prof. Paper,
500/B.
57. CHUNG C.-J. F., FABBRI, A.G., (2005), Systematic procedures of landslide hazard mapping for risk
assessment using spatial prediction models, In: Glade, T., Anderson, M.G. and Crozier, M.J.
(eds.) Landslide risk assessment, John Wiley, 139-174.
58. CHUNG C.-J., FABBRI, A.G., (2003), Validation of Spatial Prediction Models for Landslide Hazard
Mapping, Natural Hazards, 30, 3, 451-472.
59. CHUNG, C,-J,F,, FABBRI, A,G,, (1993), Representation of geoscience data for information
integration, Journal of Non-Renewable Resources 2, 2, 122– 139.
60. CHUNG, C.-J.F., FABBRI, A.G., (1999), Probabilistic prediction models for landslide hazard
mapping, Photogrammetric Engineering & Remote Sensing, 65, 12, 1389–1399.
61. CIOACĂ, A., (1996), Evaluarea vulnerabilităţii terenurilor afectate de procese geomorfologice
actuale, AUŞMS - Geogr. - Geol., V, Suceava.
62. CIOACĂ, A., (1987), Consideraţii asupra reliefului structural din Subcarpaţii Vrancei, SCGGG -
Geogr., XXIV, 1.
63. CIOCÂRDEL, R., (1950), Le néogene de la partie meridionale du departement de Putna, An CG,
XXIII, Bucureşti.
64. CIULACHE, S., (1991), Subcarpaţii Curburii, Preuniversitaria, 5, Bucureşti.
65. CONEA, Ana, (1960), Contribuţii la studiul geomorfologic al Câmpiei joase a Siretului, Probl.
Geogr.,VII, Bucureşti.
66. CONSTANTINESCU, L., ENESCU, D., (1985), Cutremurele din Vrancea în cadrul ştiinţific şi
tehnologic, Edit. Academiei, Bucureşti.
67. CORNEA, I., DRĂGOESCU, I., POPESCU, M., VISARION, M., (1979), Harta mişcărilor crustale
verticale recente în R.S. România, SCGGG, Geofiz., tom 17, 1, Bucureşti.
68. COSTIN, E., (1959), Studiul terenurilor degradate din Vrancea şi ameliorarea lor prin culturi
forestiere, INCEF, II, Edit. Agro – Silvică Bucureşti.
69. COTEŢ, P., (1976), Câmpia Română, III, Ceres.
70. CROZIER, M.J., GLADE. T., (2005), Landslide Hazard and Risk: Issues, Concepts and Approach in
Landslide Hazard and Risk, edited by Thomas Glade, Malcolm Anderson and Michael J,
Crozier, John Wiley, London, 1 – 40.
71. CROZIER, M.J., (1986), Landslides - Causes, consequences and environment, Croom Helm, London,
252 p.
72. DĂNILĂ, I., BARBU, N., IONESI, L., (1973), Etapele evoluţiei reţelei hidrogr. din Carpaţii Orientali,
vol. Realizări în geogr. Rom., Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
73. DE JONG, S.M., BROUWER, L.C., RIEZEBOS, H. TH., (1998), Erosion hazard assessment in the
Peyne catchment, France. Working paper DeMon-2 Project. Dept. Physical Geography,
Utrecht University.
74. DIACONU, C., (1970), Studiul repartiţiei scurgerii de aluviuni în suspensie pe teritoriul R.S.România,
Studii de hidrologie, XXVIII, Bucureşti.
75. DIACONU, C., (1978), Bazin Hidrografic, Hidrotehnica, vol., 23, Bucureşti.
76. DIACONU, C., ŞERBAN, P., (1994), Sinteze şi regionalizări hidrologice, Edit. Tehnică, Bucureşti.
77. DINU M., CIOACĂ, A., (1987), Morfotectonica Subcarpaţilor Vâlcei şi Vrancei, Lucr. Sem. Geogr.
,,D. Cantemir”, nr.7, Univ. „Al. I Cuza“, Iaşi.
78. DONISĂ, I., (1957), Câteva observaţii geomorfologice în bazinul hidrografic al Râmnei, Probl. de
geogr., vol. IV, Bucureşti.
79. DONISĂ, I., BARBU, N., IONESI, L., (1973), Etapele evoluţiei reţelei hidrografice din Carpaţii
Orientali, Realizări în Geografia României, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
80. DRAGOŞ, V., (1978), Deplasări de teren, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
81. DUMITRU, M., CIOBANU, C., MANEA, Alexandrina, CÂRSTEA, Şt., (2002), Monitoringul
terenurilor şi solurilor agricole din România, Vol. Academician Constantin Chiriţă, în
memoriam Ed. Ceres, Bucureşti.
82. DUMITRESCU, I., (1948), La nappe du grès de Tarcău, la zone marginale et la zone néogène entre
Caşin et Putna, CR des Séances de l’Institut Géologique Roumain , XXIX (1940–1941), 132–
156.
83. DUMITRESCU, I., (1952), Studiul geologic al regiunii dintre Oituz şi Coza, An. Com. geol., XXIV,
95-193, Bucureşti.
84. DUMITRESCU, I., SĂNDULESCU, M., BANDRABUR, T., SĂNDULESCU, J., (1970), Harta
geologică a României, Scara 1:200,000, Foaia Covasna, Inst. Geol., Bucureşti
85. DYLICK, J., (1967), Solifluxion, congelifluction and related slope processes, Geogr. Annaler, 49, 2,
Stocholm.
86. ECKELMANN, W., BARITZ, R., BIALOUSZ, S., BIELEK, P., CARRÉ, F., HOUŠKOVÁ, B.,
JONES, R.J.A., KIBBLEWHITE, M., KOZAK, J., LE BAS, C., TÓTH, G., TÓTH, T.,
VÁRALLYAY, G., YLI HALLA, M., ZUPAN, M., (2006), Common Criteria for Risk Area
Identification according to Soil Threats, Research report no. 20, Soil Information Working
Group (SIWG), European Soil Bureau Network (ESBN).
87. ENE, M., (1999), Evaluarea calităţii mediului în Subcarpaţii dintre Râmnicul Sărat şi Putna, Analele
Universităţii Bucureşti, anul XLVIII.
88. ENE, M., (2004), Bazinul hidrografic Râmnicu Sărat. Dinamica reliefului în sectoarele montan şi
subcarpatic, Editura Universitară, Bucureşti
89. FABBRI, A.G., CHUNG C.-J. F., CENDRERO, C., REMONDO, J., (2003), Is Prediction of Future
Landslides Possible with a GIS?, Natural Hazards, 30, 3, 487-503.
90. FLOREA, N., BĂLĂCEANU, V., RĂUŢĂ, C., CANARACHE, A., (1987), Metodologia elaborării
studiilor pedologice, Partea a III-a: Indicatorii ecopedologici, ICPA, Redacţia de propagandă
tehnică agricolă, Bucureşti.
91. FLOREA, N., MUNTEANU, I. (2003), Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS), Edit.
Estfalia, Bucureşti.
92. FLOREA, N., ORLEANU, C., GHIŢULESCU, N., VESPREMEANU, Rodica, DRAGU, I., GHINEA,
P., MUCENIC, I., MUNTEANU, I., NIŢU, I., PARICHI, M., PICIU, I., TUTUNEA, C.,
IANA, S., (1976). Harta Eroziunii Solurilor României la sc. 1:500,000. ISPIF-Bucureşti.
93. GASPAR, R., UNTARU, E., CRISTESCU, C., ROMAN, F., (1984), Quelques problèmes sur l’ érosion
des sols dans les Subcarpates de Vrancea, Revue Roum. de GGG, Géographie, T 28,
Bucureşti.
94. GASPAR, R., UNTARU, E., ROMAN, F., CRISTESCU, C., (1982), Cercetări hidrologice în bazinele
hidografice torenţiale mici, ICAS, S II – a, Bucureşti.
95. GERAEDTS, L., RECATALA-BOIX, L., ANO-VIDAL, C., RITSEMA, C.J., (2008), Risk Assessment
Methods of Soil Erosion by Water. A Review and Recommendations, RAMSOIL Project
Report 2.1. http://www.ramsoil.eu/NR/rdonlyres/9179FD01-072A-449C-8EE4-
CE1DC33DFF76/56313/PR21Erosionreport.pdf.
96. GHENEA, C., BANDRABUR, T., GHENEA, Ana, (1980), Harta hidrogeologică a R..S.R.., scara
1:200,000, Foaia Focşani, Inst. Geol., Bucureşti
97. GHENEA, C., BANDRABUR, T., MIHĂILĂ, N., GHENEA, Ana, GIURGEA, P., (1971), Harta
Cuaternarului 1:1 000 000, Inst. Geol., Bucureşti.
98. GHENEA, C., SĂNDULESCU, M., (1975), Harta neotectonică, în Atlasul R.S.R., Edit. Academiei,
Bucureşti.
99. GLADE, T., CROZIER, M.J., (2005), A review of scale dependency in landslide hazard and risk
analysis, in Landslide hazard and risk, edited by Thomas Glade, Malcolm Anderson, Michael
Crozier, John Wiley, London, 75-138.
100. GOBIN, A., JONES, R., KIRKBY, M., CAMPLING, P., GOVERS, G., KOSMAS, C., GENTILE, A.R.,
(2004), Indicators for pan-European assessment and monitoring of soil erosion by water,
Environmental Science & Policy, 7, 25-38.
101. GRASU, C., MICLĂUŞ, C., CĂTANĂ, C., BOBOŞ, I., (1999), Molasa Carpaţilor Orientali, Bucureşti.
102. GRECU, Florina, (1997), Fenomene naturale de risc, Geologie şi Geomorfologie, TUB, Bucureşti, 144 p.
103. GRECU, Florina, (2002), Risk-prone lands in hilly regions: mapping stages, in Applied geomorphology,
edited by R.J.Allison, Wiley and Sons, Chichester, 49 – 64.
104. GRECU, Florina, PALMENTOLA, G., (2003), Geomorfologie dinamică, Edit. Tehnică, Bucureşti.
105. GRECU, Florina, ZĂVOIANU, I., (1997), Bazinul morfohidrografic, Revista de Geomorfologie, vol. 1,
Bucureşti.
106. GREGORY, K. J., WALLING, D. E. (1973), Drainage Basin Form and Process; a geomorphological
approach, Edward Arnold Publishers Ltd., London.
107. GRIGORAŞ, C. BOENGIU, S., VLĂDUŢ, Alina, GRIGORAŞ, Elena, (2006), Solurile României.
Clasele: Protisoluri, Cernisoluri, Umbrisoluri, Cambisoluri, Luvisoluri, Podzoluri, Edit.
Univerităţii din Craiova.
108. GRIGORE, M., (1979), Reprezentarea grafică şi cartografică a formelor de relief, Edit. Academiei,
Bucureşti.
109. GRIMM, M., JONES, R.J.A., MONTANARELLA, L., 2002, Soil erosion risk in Europe, EUR 19939
EN, 40 pp.
110. GROZESCU, H., (1916), Asupra constituţiei geologice din Bazinul Putnei, D.d.S. Inst. Geol. Român, V,
Bucureşti.
111. GRUJINSCHI, C., ZAMFIRESCU, Fl., DINU, C., FODOREANU, D., GEORGESCU, O., NICOLAU,
Elena, HOSSU, G., SIMON, Armando, DRUMEN, C., ULIAN, A., (1975), Alunecările de
teren - factor activ în formarea şi menţinerea cuestelor din bazinul văii Râmna, Lucr. Colocv.
Naţ. de geomorf. apl. şi cartogr. geomorf., Iaşi.
112. GRUMĂZESCU, H., (1958), Evoluţia pantelor in regiunea Subcarpaţilor dintre Câlnău şi Şuşita,
AUCIP – SN, 20, Bucureşti.
113. GRUMĂZESCU, H., (1961), Contribuţii la cunoaşterea teraselor fluviatile din zona Subcarpaţilor dintre
Câlnău şi Şuşita, Probl. Geogr. VIII, Bucureşti.
114. GRUMĂZESCU, H., (1967), Rolul eroziunii laterale în evoluţia reliefului regiunii Subcarpaţilor dintre
Buzău şi Trotuş, SCGGG-G, XIV, Bucureşti.
115. GRUMĂZESCU, H., (1973), Subcarpaţii dintre Câlnău şi Şuşita. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei
R.S.R, Bucureşti, 220 p.
116. GRUMĂZESCU, H., ŞTEFANESCU, Ioana, (1970), Judeţul Vrancea, Edit. Acad., Bucureşti.
117. GUZZETTI, F., (2005), Landslide hazard and risk assessment, Mathematisch-Naturwissenschaftlichen
Fakultät der Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität University of Bonn, Bonn,
Germany, Advisor: Prof. Richard Dikau; adjunct advisor: Dr. Thomas Glade, 389 p.,
http://hss.ulb.unibonn.de/diss_online/math_nat_fak/2006/ guzzetti_fausto/.
118. GUZZETTI, F., CARRARA, A., CARDINALI, M., REICHENBACH, P., (1999), Landslide hazard
evaluation: an aid to a sustainable development, Geomorphology, 31, 181-216.
119. GUZZETTI, F., REICHENBACH, P., CARDINALI, M., GALLI, M., ARDIZZONE, F., (2005),
Landslide hazard assessment in the Staffora basin, northern Italian Apennines,
Geomorphology, 72, 272–299.
120. HAMMOND, C.J., PRELLWITZ, R.W., MILLER, S.M., (1992), Landslide hazard assessment using
Monte Carlo Simulation, In: Bell, D,H, (ed,) Proceedings 6th International Symposium on
Landslides, Christchurch, New Zealand, A,A, Balkema publisher, 959-964.
121. HECKERMAN, D., (1986), Probabilistic interpretation of MYCIN’s certainty factors, In: Kanal, L.N.,
Lemmer, J.F. (Eds,), Uncertainty in Artificial Intelligence, Elsevier, New York, 298– 311.
122. HORTON, R. E. (1945), Erozional development of streams and their drainage basins: a hidrophysical
approach to quantitative morphology, Geol. Soc. Am., Bull., 56, 3.
123. HUTCHINSON, J.N., (1988), General report: Morphological and geotechnical parameters of landslides
in relation to geology and hydrology, Proceedings 5th International Symposium on
Landslides, Lausanne, 1, 3-35.
124. HUTCHINSON, J.N., (1995), Landslide hazard assessment, In: Bell (ed,) Landslides, A.A, Balkema,
Rotterdam, 1805-1841.
125. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, (1984), Cercetări privind sursele de aluviuni şi energi potenţială de
eroziune cu exemplificări din regiunea Vrancei, Hidrotehnica, Bucureşti.
126. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, GRASU, N., MICLĂUŞ, Crina, (1995), Sediment budget and variability
of channel deposits: Putna river catchement case study, Report of EUROSLOPE Program,
European Commission.
127. ICHIM, I., RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., GRASU, C., MICLĂUŞ, Crina, (1998), Dinamica
Sedimentelor. Aplicaţii la râul Putna (Vrancea), Ed. Tehnică, Bucureşti.
128. IELENICZ, M., (1970), Zonele cu alunecări de teren din ţara noastră, Terra, XXII, 1, Bucureşti.
129. IELENICZ, M., (1986), Pornituri de teren pe Valea Slănicului (Buzău), Cercet. geogr. as. med. înconj. în
jud. Buzău, Univ. Bucureşti.
130. IELENICZ, M., (1998), Sisteme de modelare a versanţilor în Subcarpaţii de Curbură şi impactul
manifestărilor asupra peisajului, Com. geogr. II, Bucureşti.
131. IELENICZ M., COMĂNESCU LAURA, MIHAI B., NEDELEA A., OPREA R., PĂTRU ILEANA,
(1999), Dicţionar de geografie fizică, Editura Corint, Bucureşti.
132. ILIE, M., PAUCĂ, M., (1940), Observations sur le Pliocène entre les vallées de Râmnicul Sărat et de
Trotuş, C.R. Inst. Géol. Roum., XXIII (1934-1935), Bucureşti.
133. IONESCU DE LA BRAD, I., (1869), Agricultura română în judeţul Putna, Bucureşti.
134. IONIŢĂ, I., OUATU, O., 1985, Contribuţii la studiul eroziunii solurilor din Colinele Tutovei, Rev.
Cercet. Agron. În Moldova, vol. 3 (71), Iaşi.
135. IONIŢĂ, I., OUATU, O., 1990, Sezonul critic de eroziune în Colinele Tutovei, Anal. Şt. Univ. “Al. I.
Cuza”, t. XXXVI, s. II C, Iaşi.
136. IONIŢĂ, I., RADOANE, Maria, MIRCEA, S., 2006, “1.13 Romania”, In “Soil Erosion in Europe”,
Editors John Boardman and Jean Poesen , Publisher John Wiley, Chichester, England, 155-
166 pp.
137. JOJA, T., (1942), Cursurile râurilor la exteriorul Carpaţilor Orientali, Bul. Soc. Rom. Geol, V, p. 232-
236, Bucureşti.
138. KOBASHI, S., SUZUKI, M., (1988), Hazard index for the judjement of slope stability in the Rokko
Mountain region, In: Proceedings INTERPRAEVENT, Graz, Asutria, 1, 223-233.
139. LĂZĂRESCU, D., PANAIT, I., (1957), Tipurile de regim ale râurilor din R.P. Română, MHGA, 3, 2 –
3, Bucureşti.
140. LEE, S., CHOI, J,, MIN, K,, (2002) Landslide susceptibility analysis and verification using the Bayesian
probability mode, Environmental Geology, 43,1-2, 120-131,
141. LEE, S., (2004), Application of Likelihood Ratio and Logistic Regression Models to Landslide
Susceptibility Mapping Using GIS, Environmental Management, 34:2 223-232.
142. LITEANU, E., (1967), Pietrişuri de Cândeşti sau Strate de Cândeşti. O contribuţie la Stratele de
Cândeşti, St. Tehn. Ec. Inst. Geol., H, 3.
143. LITEANU, E., FERU, M., (1969), Despre grosimea cuaternarului din partea extracarpatică a curburii
Carpaţilor Orientali, SCGGG-Geol., 14, Bucureşti.
144. LITEANU, E., FERU, M.,GHENEA, C., (1972), Cuaternarul din zona de curbură a Carpaţilor Orientali
dintre văile Câlnău şi Milcov, St. tehn. şi ec., seria H, nr.4, Bucureşti.
145. LUZI, L., PERGALANI, F., (1999), Slope instability in static and dynamic conditions for urban
planning: the ‘Oltre Po Pavese’ case history (Regione Lombardia-Italy), Natural Hazards 20,
57– 82.
146. MAC, I., (1986), Elemente de geomorfologie dinamică, Editura Academiei, Bucureşti.
147. MAC, I., (1992), Geocritical region of enviroument dynamics: The Curvature Carphatians (Romania),
RRG, 36, Bucureşti.
148. MACOVEI, G., BOTEZ, G., (1926), Comunicare asupra fenomeneor de alunecări şi prăbuşiri de teren
din judeţul Râmnicul Sărat, D.S. ale Inst. Geol. Român (1914 – 1915), Bucureşti.
149. MÂNDRESCU, N., (1979), The Vrancea earthquake of March 4: aspects of soil behavior, V, Bucureşti –
Măgurele.
150. MANEA, Sanda, (1998), Evaluarea riscului de alunecare a versanţilor, Tempus, Serie coordonată de
Radu Drobot şi Jean Pierre Cabonnel, Conspress, Bucureşti.
151. MARK, R.K., (1992), Map of debris flow probability, San Mateo County, California, scale 1:62,500, U.S.
Geological Survey Miscellaneous Investigation Map I–1257–M,
152. MARTONNE, Emm. de, (1902), La Vallachie. Essai de morphologie geographique, Paris.
153. MATEESCU, Şt., (1916), Comunicare preliminară asupra geologiei regiunii colinelor subcarpatice.
Districtul Râmnicul Sărat, D.S. Inst. Geol. Român,, VII (1915-1916) Bucureşti.
154. MATEESCU, Şt., (1927), Cercetări Geologice în partea externă a Curburii SE a Carpaţilor români,
Analele Inst. Geol. Român, Bucureşti.
155. MATEESCU, Şt., (1930), Relaţiuni asupra cercetării geologice în jud. Putna şi Rm. Sărat în vara anului
1923, D.S. Inst. Geol. Român, XII(1923-1924).
156. MATENCO, L., BERTOTTI, G., (2000), Tertiary tectonic evolution of the external East Carpathians,
Romania, Tectonophysics 316, 255–286.
157. MATENCO, L., BERTOTTI, G., CLOETINGH, S., DINU, C., (2003), Subsidence analysis and tectonic
evolution of the external Carpathian–Moesian Platform region during Neogene times,
Sediment. Geol. 156, 71–94.
158. MĂRĂŞESCU, T. (1938), Terenurile degradate de Vrancea, Viaţa forestieră, VI, Bucureşti.
159. MEJÌA-NAVARRO, M., WOHL, E.E., OAKS, S.D., (1994), Geological hazards, vulnerability and risk
assessment using GIS: model for Glenwood Springs, Colorado, Geomorphology, 10,331-354.
160. MIHĂILESCU, N. Şt., MACOVEI, V., (1970), Valea Putnei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
161. MIHĂILESCU, N. Şt., (1969), - Câteva caracteristici ale climei Vrancei, MHGA, 1, Bucureşti
162. MIHĂILESCU, V., (1966), Dealurile şi câmpiile României, Edit. Academiei, Bucureşti.
163. MILEA, ELENA, (1976), Studiu meteorologice al apelor mari din 4-12 octombrie 1972 în sudul ţării,
Culegere de lucrări a IMH.
164. MIRCEA, S., (2002), Formarea, evoluţiaşi strategia de amenajare a ravenelor, Ed. Bren, Bucureşti.
165. MONTGOMERY, D.R., DIETRICH, W.E., (1994), A physically based model for the topographic control
of shallow landsliding, Water Resources Research, 30,4, 1153-1171,
166. MONTGOMERY, D.R., WRIGHT, R.H., BOOTH, T., (1991), Debris flow hazard mitigation for
colluvium–filled swales, Bulletin Association of Engineering Geologists, 28, 3, 303-323,
167. MOREIRAS, S.M., (2005), Landslide susceptibility zonation in the Rio Mendoza valley, Argentina,
Geomorphology, 66, 1-4, 345-357,
168. MOŢOC, M., (1983), Ritmul mediu de degradare erozională a solului în R.S.R., Bul. Inf. A.S.A.S., nr.2,
Bucureşti.
169. MOŢOC, M., MUNTEANU, S., BĂLOIU, V., STĂNESCU, P., MIHAI, Gh., (1975), Eroziunea solului
şi metode de combatere, Edit. Ceres, Bucureşti.
170. MUICĂ, Cristina., BĂLTEANU, D., (1995), Relations between Landslides Dynamics and Plant Cover in
the Buzău Subcarpathians, RRG, 39.
171. MUNTEANU, I., UNTARU, Georgeta, PARICHI, M., CURELARIU, Gh., GRIGORAŞ, C., STANILĂ,
Luiza, DUMITRU, Sorina, MOCANU, Victoria, MOISE, Irina (1999), Harta terenurilor
României la scara 1:1,000,000 privind riscul şi gradul de manifestare a proceselor de
eroziune, alunecări, prăbuşiri şi inundaţii, Vol. "Lucrările simpozionului Protecţia Mediului
în Agricultură". Editura Helicon, Timişoara.
172. MUNTEANU, S. A., TRACI, C., CLINCIU I., LAZĂR, N., UNTARU, E., (1991), Amenajarea bazinelor
hidrografice torenţiale prin lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. I, Edit. Academiei, Bucureşti.
173. MUNTEANU, S. A., TRACI, C., CLINCIU, I., LAZĂR, N., UNTARU, E., GOLOGAN, N., (1993),
Amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale prin lucrări silvice şi hidrotehnice, Vol. II, Edit.
Academiei, Bucureşti.
174. MUTIHAC, V., IONESI, I., (1974), Geologia României, Ed. Tehnică, Bucureşti.
175. NASA Landsat Program, (2007), Landsat ETM+ scene L71182028_02820070720, USGS, Sioux Falls,
07/20/2007.
176. NAUM, T., (1977), Zona de contact a Subcarpaţilor Orientali cu zona de platformă, Analele Universităţii
Bucureşti – geografie, Bucureşti.
177. NECEA, Diana, FIELITZ, W., MATENCO, L., (2005), Late Pliocene–Quaternary tectonics in the frontal
part of the SE Carpathians: Insights from tectonic geomorphology, Tectonophysics 410, 137–
156.
178. NECULA, F. (1967), Contribuţii asupra lucrărilor de corectare a torenţilor şi de ameliorare a
terenurilor degradate în bazinul hidrografic Putna (Vrancea), Rev. Pădurea, 82, Bucureşti.
179. OLDEMAN, L.R., HAKKELING, R.T.A., SOMBROEK, W.G., (1991), World map of the status of
human-induced soil degradation: an explanatory note. Wageningen: International Soil
Reference and Information Centre; Nairobi: United Nations Environment Programme. Global
Assessment of Soil Degradation. GLASOD.
180. ORGHIDAN, N., (1969), Văile transversale din România. Studiu geomorfologic, Edit. Academiei,
Bucureşti.
181. PACHAURI, A.K., GUPTA, P.V., CHANDER, R., (1998), Landslide zoning in a part of the Garhwal
Himalayas, Environmental Geology, 36, 3-4, 325-334.
182. PACHAURI, A.K., PANT, M., (1992), Landslide hazard mapping based on geological attributes,
Engineering Geology, 32, 81-100.
183. PACK, R.T., TARBOTON, D.G., GOODWIN, C.N., (1998), The Sinmap Approach to Terrain Stability
Mapping, Proceedings 8th Congress of the International Association of Engineering Geology,
Vancouver, British Columbia,
184. PARISE, M., JIBSON, R.W., (2000), A seismic landslide susceptibility rating of geologic units based on
analysis of characteristics of landslides triggered by the 17 January, 1994 Northridge,
California earthquake, Engineering Geology, 58, 251-270.
185. PATRICHE C. V., (2004), Cuantificarea eroziunii solului pe baza USLE folosind SIG şi impactul
acesteia asupra fertilităţii. Aplicaţie la teritoriul Podişului Central Moldovenesc dintre
râurile Vaslui şi Stavnic, An. Şt. Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava, s. Geogr., XIII-2004, p.
39-50.
186. PAUCĂ, M., (1942), Asupra reţelei hidrografice şi morfologice de la curbura de sud-est a Carpaţilor,
Rev. geogr. rom., V, 1-2, p. 24-36, Bucureşti.
187. PAUCĂ, M., (1958), Le Miocen présarmatien de la région de la courbure de Carpates Orientales, Ann.
Du Com. Géol., XXIV-XXV, Bucureşti.
188. PIŞOTA, I., (1995), Hidrologie, Tipografia Universităţii Bucureşti.
189. POPA, A., STOIAN, Gh., POPA, Greta, OUATU, O. (1984), Combaterea eroziunii solului pe terenurile
arabile, Editura Ceres, Bucureşti.
190. POPESCU, N., (1998), Modelarea versanţilor prin alunecări de teren într-o regiune Subcarpatică cu
structura monoclinală V. Câlnăului în sectorul Modreni – Racoviţeni, Comunicări de
geografie, Vol. II, Bucureşti.
191. POPP, N., (1935), Clasificarea geografică a Subcarpaţilor româneşti, BSRG, XLVII.
192. POPP, N., (1939), Subcarpaţii dintre Dâmboviţa şi Prahova : Studiu geomorfologic , Societatea regală
română de geografie, Bucureşti, 284 p.
193. POPP, N., (1975), Echilibre şi dezechilibre în peisajul geografic al Subcarpaţilor Româneşti, Lucrări
Ştiinţifice, Seria A, Oradea.
194. POSEA, Gr., (1971), Geografia jud. Buzău şi a împrejurimilor, Evoluţia văii Buzăului, Bucureşti.
195. POSEA, Gr., BADEA, L.; (1984), România - unităţile de relief, hartă, sc. 1:750 000, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
196. POSEA, Gr., POPESCU N., (1973), Piemonturile din România, în Realizări în Geografia României, Ed.
Ştiinţifică
197. POSEA, Gr., Popescu, N., IELENICZ, M., (1974), Relieful României, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.
198. PREFAC, Zoia, (2001), Procese geomorfologice actuale în bazinul Strâmbei, Comunicări de Geografie,
vol VI, Editura Universităţii din Bucureşti,
199. PREFAC, Zoia, (2006), Raportul dintre degradarea şi utilizarea terenurilor în bazinul Strâmbei, Forum
geografic, vol.V, Edit. Universitaria, Craiova.
200. PREFAC, Zoia, GRIGORAŞ, C., POPESCU, M., (2008), Solurile bazinului hidrografic Râmna şi unele
aspecte cu privire la eroziunea acestora / The soils of hydrographic basin of Râmna and some
aspects regarding soil erosion’’, Analele Universităţii „Ştefan cel Mare”, Secţiunea
Geografie, Anul XVII – 2008, Suceava,
201. PREFAC, Zoia, POPESCU, M., CRACU, G. M., URDEA, Cornelia, (2008), Evaluarea susceptibilităţii
versanţilor la alunecări de teren în bazinul pârâului Plopeasa, Univ, OVIDIUS Constanţa,
Lucrări ştiinţifice, Agricultură - Horticultură, Seria A, Vol, I, Editura Universitară, Bucureşti,
202. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., ICHIM, I., (1993), Folosirea metodei cubului matricial în evaluarea
susceptibilităţii la alunecări de teren. Caz de studiu: jud. Neamţ, SCGGG, Bucureşti
203. RĂDOANE, Maria, ICHIM, I., RĂDOANE, N., DUMITRESCU Gh., URSU C., (1995), Analiza
cantitativă în geografia fizică, Ed. Univ. ,,Al. I. Cuza”, Iaşi.
204. RĂDOANE, Maria, RĂDOANE, N., (2005), Evoluţia actuală a piemontului pericarpatic moldovenesc,
Analele Universităţii ”Ştefan cel Mare”, Secţiunea Geografie, Anul XIV, Suceava.
205. RĂDOANE, N., DUMITRU, D., MICLĂUŞ, Crina, (2007), Downtream variation in bed sediment siye
along the East Carpathian riders: evidence of the role of sediment sources, Earth Surface
Processes and Landforms, John Wiley and Sons, Marea Britanie.
206. RĂDULESCU, N. Al., (1939), Vrancea - Geografie fizică şi umană, St. Cerc. Geogr., I, Soc. Regală,
Bucureşti.
207. SANDU, M., BĂLTEANU, D., (2005), Hazardele naturale din Carpaţii şi Subcarpaţii dintre Trotuş şi
Teleajen, Studiu Geografic, Edit, Ars Docendi, Bucureşti,
208. SANDU, Maria, (1980), Corelări între indicii geomorfometrici ai reţelei hidrografice şi unele procese de
versant din culoarul depresionar Sibiu – Apold, SCGGG, Geogr., XXVII.
209. SANDU, Maria, (1999), Alunecarea de la Lacul lui Baban. Stadiu de evoluţie, Revista Geografică, t. V,
Bucureşti
210. SARKAR, S., KANUNGO, D.P., MEHROTRA, G.S., (1995), Landslide hazard zoning: a case study in
Garhwal Himalaya, India, Mountain Research and Development, 15, 4, 301-309.
211. SAULEA, Emilia, GHENEA, C., BANDRABUR, T., GHENEA, Ana, (1968), Notă explicativă la Harta
geologică 1:200 000, Foaia Focşani, Comit. De Stat al geologiei, Inst. geologic, Bucureşti.
212. SĂNDULESCU, M., (1984), Geotectonica Romaniei, Edit. Tehnică, Bucureşti, 450 p.
213. SĂNDULESCU, M., (1988), Cenozoic tectonic history of the Carpathians, In: Royden, L.H., Horvath, F.
(Eds.), The Pannonian Basin, a Study in Basin Evolution, AAPG Memoirs, vol. 45, 17–25.
214. SĂNDULESCU, M., VISARION, M., (1988), La structure des plateformes situées dans l’avant-pays et
au-dessous des nappes du flysch des Carpathes orientales, St. Tehn. Econ., Geofiz. 15, 62–67.
215. SCHUMM, S.A., (1977), The Fluvial System, Wiley and Sons, London.
216. STĂNESCU, P., TALOESCU, Iuliana, DRĂGAN, Livia, (1969), Contribuţii la stabilirea unor indicatori
de estimare a erozivităţii pluviale, An. ICIFP pedol., vol. II (XXXVI).
217. SURDEANU, V., (1998), Geografia terenurilor degradate, Presa Universitară Clujeană
218. SURDEANU, V., ICHIM I., (1991), Alunecările de teren din bazinele subcarpatice ale râurilor Râmnicul
Sărat şi Râmna ca surse de aluviuni, Terra, anul XXIII (XLIII), nr. 2.
219. ŞERBĂNESCU, I., SPIRESCU, M., (1956), Zonarea vegetaţiei regiunii subcarpatice dintre Dâmboviţa
şi Şuşiţa, D. S. Com. Geol., XLIII, 1955 – 1956, Bucureşti.
220. ŞTEFĂNESCU, Ioana, (1972), Subcarpaţii dintre Şuşiţa - Zăbrăuţ şi Buzău. Studiu geografico -
economic, Edit. Academiei, Bucureşti.
221. TĂRĂPOANCĂ, M., BERTOTTI, B., MATENCO, L., DINU, C., CLOETINGH, S., (2003),
Architecture of the Focsşani Depression: a 13 km deep basin in the Carpathians bend zone
(Romania), Tectonics 22 (6), 1074.
222. TEODORESCU, V., (2001), Morfodinamica versanţilor din bazinele hidrografice mici, Ed. Fundaţiei
România de mâine, Bucureşti.
223. TOVISI, I., (1970), Contribuţii la problema analizei dinamicii versanţilor, Studiu Univ. Babeş – Bolyai, S.
Geogr. faza I an XV, Cluj.
224. TUFESCU, V., (1959), Torenţii de noroi în Vrancea, Com. Acad. Rom., IX, Bucureşti.
225. TUFESCU, V., (1966), Modelarea naturală a reliefului şi eroziunea accelerată, III, Ed. Acad., Bucureşti.
226. TUFESCU, V., (1966), Subcarpaţii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 256 p.
227. TUFESCU, V., (1967), Torenţii, I, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
228. UJVARI, I., (1972), Geografia apelor României, Editura. Ştiinţifică, Bucureşti.
229. UNTARU, E., (1975), Combaterea eroziunii torenţiale care afectează fondul forestier al jud. Vrancea,
Lucr. Colocv. Geomorf. Apl. Cart., Iaşi.
230. UROMEIHY, A., MAHDAVIFAR, M,R,, (2000), Landslide hazard zonation of the Khorshrostam area,
Iran, Bulletin of Engineering Geology and the Environment, 58, 3, 207-213,
231. VÂLSAN, G., (1915), Câmpia Română. Contribuţiuni de geografie fizică, Socec, Bucureşti.
232. VÂLSAN, G., (1971), Opere Alese, II, Editura. Ştinţifică, Bucureşti.
233. VAN DER KNIJFF, J.M., JONES, R.J.A., MONTANARELLA, L., 2000, Soil erosion risk assessment in
Europe, EUR 19044 EN, 33 p.
234. VAN WESTEN, C.J., (1994), GIS in landslide hazard zonation: a review, with examples from the
Colombian Andes, In: Price, M,F, and Heywood, D,I, (eds), Mountain Environments and
Geographic Information Systems, Taylor and Francis, 1, London, 135-165.
235. VAN WESTEN, C.J., (1997), Statistical Landslide Hazard Analysis, In: Ardanza, G.C, (ed), ILWIS 2.1
for Windows Application Guide, ITC, 1, Enschede, Netherlands, 73-84.
236. VAN WESTEN, C.J., Rengers, N., Terlien, M.T.J., Soeters, R., (1997), Prediction of the occurrence of
slope instability phenomena through GIS-based hazard zonation, Geologische Rundschau, 86
(2), 404-414.
237. VARNES, D.J., and IAEG Commission on Landslides and other Mass-Movements, (1984), Landslide
Hazard Zonation: A Review of Principles and Practice, UNESCO Press, Paris, 63 p.
238. VATAU, A., TEODORESCU, V., IONESCU, V., (1993), Harta erodabilităţii solurilor la sc. 1:500,000,
DTM-Bucureşti.
239. VELCEA, Valeria, SAVU, Al., (1982), Geografia Carpaţilor şi Subcarpaţilor româneşti, Ed. Didactică şi
Pedag., Bucureşti.
240. WISCHMEIER W. H. (1960) – Cropping – Management Factor Evaluations for an Universal Soil – Loss
Equation, Soil Sci. Soc. Am. Proc.
241. WISCHMEIER, W.H. & SMITH, D.D., (1978), Predicting rainfall erosion losses –a guide for
conservation planning, U.S. Department of Agriculture, Agriculture Handbook 537.
242. ZAHARIA, Liliana, (1999), Resursele de apă din bazinul râului Putna. Studiu de hidrologie, Edit.
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 304 p.
243. ZAMFIRESCU, Fl., COMŞA, R., MATEI, L., (1985), Rocile argiloase în practica inginerească, Ed.
Tehnică, Bucureşti.
244. ZAMFIRESCU, Fl., GRUJINSCHI, C., DINU, C., FODOREANU, D., GEORGESCU, O., NICOLAU,
Elena, HOSSU, G., SIMON, Armando, DRUMEN, C., ULIAN, A., (1975), Procesele de
sufoziune-factor principal în declanşarea alunecărilor de mare amploare din bazinul văii
Râmna, Lucr. Colocv. Naţ. de geomorf. apl. şi cartogr. geomorf., Iaşi.
245. ZARUBA, O., MENCL, V., (1974), Alunecările de teren şi stabilizarea lor, Edit. Tehnică, Bucureşti.
246. ZĂVOIANU, I., (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, III, Edit. Academiei, Bucureşti.
247. ZĂVOIANU, I., (1988), Morphometrical model of average mean channel slopes in the Buzău
Subcarpathiens, Rev. Roum. Geol. Geogr., XXXII.
248. ZĂVOIANU, I., (1990), Relationship between drainage basin perimeter and area, Rev. Roum.,
Geographie, XXXIV.
249. ZĂVOIANU, I., SANDU, Maria, (1985), Determinarea ratei medii de demandare globală prin metoda
curbelor hipsometrice, DCGGG – Geogr., XXXII.
250. *** - (1967), Monografia hidrografică a bazinului hidrografic Siret, Studii hidrografice, XXII, Editura
Ştiinţifică, IMH, Bucureşti.
251. *** - (1971), Râurile Romaniei, Monografia hidrografică, IMH, Bucureşti.
252. *** - (1972), Atlasul Cadastrului apelor din România, vol. III, IMH, Bucureşti.
253. *** - Harta Solurilor României, scara 1:200 000, I.G.F.C.O.T., Bucureşti.
254. *** (1992), Geografia României, IV, Regiunile pericarpatice: Dealurile şi Câmpia Banatului şi Crişanei,
Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Edit. Academiei
Române, Bucureşti.
255. *** (2005), Geografia României, V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei, Litoralul românesc al
Mării Negre şi Platforma Continentală, Edit. Academiei Române, Bucureşti.
256. www.cesperieni.ro.
257. http://cobweb.ecn.purdue.edu/~biehl/MultiSpec/
258. http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/