CONDIȚIILE DE FORMARE AL ZĂCĂMINTELOR DE HIDROCARBURI DIN

BAZINUL PANONIAN

1
 INTRODUCERE

Această lucrare studiază geologia zăcămintelor petroliere din zona românească a

bazinului panonian și se bazează pe o sinteză a informațiilor geologice deja publicate.

România este una din cele mai importante regiuni bogate în hidrocarburi din Europa
Centrală și Estică și poate fi considerată un paradis pentru geologii resurselor petroliere.
Diversitatea condițiilor în care hidrocarburile pot fi generate și acumulate în bazinele
sale sedimentare încântă atât geologi români cât și străini.

Anul 1857 înregistra pentru România, la nivel mondial, trei mari premiere:
• Prima ţară din lume cu o producţie de petrol înregistrată oficial în statisticile internaţionale.
(The science of petroleum, 1938)
• La Lucăceşti, Bacău s-a construit prima sondă petrolieră comercială din lume. Prima rafinărie
industrială a fost construită de fraţii Mehedinţeanu la periferia Ploieştiului, (strada Buna Vestire
nr.174) cu echipament comandat în Germania, de la compania Moltrecht.
• Primul oraş din lume, iluminat public cu petrol lampant, a fost Bucureştiul. Începând cu 1
aprilie 1857, oraşul avea să fie iluminat cu 1000 de lămpi.
Toate acestea au fost posibile datorită unui contex foarte favorabil dezvoltarii acestei
industrii a petrolului, ca orice industrie care a ajuns la apogeu în 2008 când se stabilea un record
istoric de 147,50 dolari/baril, în prezent ne confruntăm cu o prabușire rapidă a prețului țițeiuli
ajungând la 40 dolari/baril.

Acest fapt a facut extracția țițeiului mai grea, a dus la adoptarea de soluții și tehnologii
mai economice în exploatarea zăcămintelor raportate la prețul actual al petrolului denumit și
aurul negru.

Un lucru este sigur că produsele petroliere au o implicare foarte mare in diferite industrii
fără de care acestea nu ar putea funcționa, așa că această industrie trece printr-o perioadă de
reconstrucție.

2
1. Cadrul geologic regional
1.1 Stratigrafia si litologia
Depresiunea Pannonică a avut o evoluţie similară cu aceea a Depresiunii Transilvaniei.
În cuprinsul ei se disting fundamentul şi formaţiunile depresiunii propriu- zise.

Fundamentul.

Ca şi în cazul Depresiunii Transilvaniei şi în Depresiunea Pannonica fundamentul este

constituit din şisturi cristaline şi un înveliş sedimentar prelaramic.

Şisturile cristaline.Fundamentul cristalin a fost atins prin foraje săpate în diverse

sectoare începînd din faţa Munţilor din Banat spre nord pînă în dreptul insulei de şisturi
cristaline de la Bîcu. Însă, dată fiind lipsa învelişului sedimentar prelaramic, este greu de stabilit
cînd avem de a face cu cristalinul care constituie fundamentul Depresiunii Pannonice, şi cînd
sîntem în prezenţa cristalinului aparţinînd unităţilor cutate în ciclul alpin. Ţinînd seamă de
interpretarea ce s-a dat limitei estice a Depresiunii Panonice, se poate conchide că numai
şisturile cristaline situate la vest de falia Cărei aparţin fundamentului Depresiunii Pannonice.
În rîndul acestora trebuie considerate şisturile cristaline întîlnite în foraje în regiunea Carei —
Secueni. Adîncimea la care au fost interceptate diferă de la un sector la altul, dovadă că
fundamentul cristalin este compartimentat în blocuri, unele mai ridicate, altele mai coborîte.

Învelişul sedimentar prelaramic.Acesta este puţin cunoscut pe teritoriul ţării noastre.

Prin foraje săpate în Cîmpia Crişurilor au fost întîlnite doar depozite cretacice care, în cele mai
multe cazuri aparţin domeniului Munţilor Apuseni. Fundamentului panonic ar aparţine numai
unele depozite întîlnite în forajele săpate între Cărei şi Mădăraş, despre care însă se ştie foarte
puţin.

Se pot identifica:

 fundamentul propriu-zis, constituit din roci metamorfice strabatute de intruziuni

 magmatice, rezultate in ciclurile tectonice prealpine,
 invelisul sedimentar preneozoic, constituit din mai multe cicluri sedimentare din
permian pina in cretacic superior,
 invelisul sedimentar neozoic-cuaternar, la rindul sau constituit din mai multe cicluri
sedimentare:
 eocen,
 miocen inferior,
 badenian-sarmatian, meotian- cuaternar, cu aport de material vulcanic neogen si
cuaternar.

3
Formaţiunile depresiunii.

În evoluţia Depresiunii Pannonice se disting două etape, aceleaşi că şi în Depresiunea

Transilvaniei: una corespunzătoare Paleogenului şi Miocenului timpuriu şi alta corespunzătoare
Neo-miocenului şi Pliocenului. Dat fiind că pe teritoriul ţării noastre, Depresiunea Pannonica
se întinde foarte puţin, nu se poate spune prea mult despre formaţiunile propriu-zise ale
depresiunii şi mai ales despre acelea aparţinînd primei etape.

Paleogenul include depozite din etapa de individualizare a depresiunii, cînd unităţile

carpatice limitrofe erau exondate. Aşadar^ dacă depozitele întîlnite prin forajele din regiunea
Cărei—Oradea, descrise că aparţinînd Paleogenului aparţin într-adevăr acestuia, ele reprezintă
depozite ale depresiunii propriu-zise; şi mai îndoielnică este prezenţa depozitelor paleogene în
faţa munţilor din Banat şi a Munţilor Apuseni. Se menţionează doar unele-depozite de culcare
rcşie în faţa Munţilor Banatului.

Neogenul include depozitele care aparţin celei de a doua etapă din evoluţia depresiunii,
începînd cu Badenianul. Acestea însă sînt acoperite complet de depozite cuaternare.Prin foraje
s-a stabilit prezenţa Badenianului şi a Sarmaţianului pînă la Basarabian inferior inclusiv. Datele
obţinute asupra limitei dintre cele două etape şi asupra stratigrafie! în general sunt aproximative
Însă suficiente pentru a se conchide că în Depresiunea Pannonica se pun aceleaşi probleme că
şi în zonele adiacente. Clarificarea acestora se poate realiza într-o oarecare măsură, îri zonele
de margine, unde diversele relaţii stratigrafice pot fi observate la zi; în plus, depozitele din
aceste zone de margine sînt bogat fosilifere; inconvenientul ccnstă în caracterul endemic al
faunei.

Peste fundamentul cristalin, care reprezintă un relief de eroziune ce coboară în trepte de

la est la vest, formînd o serie de creste îngropate, urmează depozite sedimentare, care nu sînt
aceleaşi pe toată întinderea bazinului de pe teritoriul ţării noastre şi legat de aceasta s-au separat
trei mari zone:

— zona de sud, unde peste fundamentul cristalin străpuns local de mase eruptive urmează
depozite de vîrstă miocenă şi pliocenă. Izolat, sub depozitele miocene, au fost întîlnite şi
depozite ce aparţin cretacicu-lui superior şi eocenului;

— zona centrală, delimitată de ridicarea cristalinului Icland-Salonta şi de prelungirea spre vest

a Munţilor Plopiş, unde fundamentul cristalin este acoperit sporadic de depozite ce aparţin
permianului şi mezozoicului, miocenului (tortonian, sarmaţian) şi pliocenului;

— zona de nord, situată la nord de prelungirea Munţilor Plopiş, unde peste depozitele cretacice
şi paleogene urmează depozite miocene şi pliocene.

Prin foraje s-au obţinut informaţii asupra litologiei şi stratigrafiei depozitelor

sedimentare şi asupra fundamentului cristalin.

4
 Din examinarea schiței tectonice a Europei Central Estice se constată ca zona studiată
aparține sectorului estic al Depresiunii Pannonice. Aria a fost consolidată în urma mai multor
cicluri orogenice protero-paleozoice și apoi a celui alpin.

La sfârșitul orogenezei alpine, diversele unități formau un bloc eterogen, care a fost
afectat de mișcările neogene cu caracter predominant disjunctiv, conducând la formarea marii
depresiuni intramontane, limitată spre nord, est și sud-est de Munții Carpați, spre sud de Alpii
Dinarici și spre vest de Alpii Sudici și Estici.

Datorită caracterului eterogen al blocului și propagarii de la vest spre est a zonei de

extensie a acestuia, subsidența depresiunii a fost diferențiată, în timp și spatiu, evidentiindu-se
mai multe microbazine, divers orientate, cu rate de subsidență diferite.

Procesul a fost însoțit de activitate vulcanică intensă, mai ales în partea de nord a
Depresiunii Pannonice, în Carpații Orientali și în Munții Apuseni. Dacă în Miocen, vulcanismul
a avut un caracter calcoalcalin, în Pliocen și Cuaternar el a fost alcalin.

În Ponțian subsidența Bazinului Pannonic a devenit generală, acesta prezentând aspectul

unui bazin unic.

Evoluția s-a incheiat în Cuaternar, prin colmatarea completă a bazinului.

În acest context, formațiunile proprii Depresiunii Pannonice sunt de vârstă neogenă,

formațiunile mai vechi aparținând subasmentului acesteia, respectiv diferitelor elemente ale
sistemului alpino-carpatic cutate sau tabulare.

În subasmentul Depresiunii Pannonice, se regăsește prelungirea spre vest a elementelor

structurale carpatice, aparținând Autohtonului de Bihor, Sistemului Pânzelor de Codru și Pânzei
Supragetice, acoperite de formațiuni aparținând mai multor cicluri sedimentare.

Tabel 1.1. Profilul lito-stratigrafic din Bazinul Panonian (după Beca si Prodan)

Eră, Serie, etaj Observaţiuni,

serie metri-grosime
Cuaternar Depozite 2100 m pe structura Foeni.
aluvionare
1 780—2 070 m pe structura
Giulvaz şi Teremia;

700—1 000 m pe str.Moraviţa;

1230—3 080 m pe structura

Socodor — Chişineu-Criş;
Pliocen (Panonian Levantin Pietrişuri .şi nisipuri cu
Superior) stratificaţie încrucişată, 780— 1830 m la Derna;
Dacian
cu intercalaţii de marne. 1400—1500 m la Satu Mare;

Nisipuri cu intercalaţii 80—140 m la Zalău.

de argile, marne şi strate
de lignit.
5
 Panonian Inferior Ponţian Alternanţă de argile,
marne şi nisipuri
Meoţian cenuşii, uneori
conglomeratice. Marne
Miocen Sarmaţian Alternanţe
şi de nisipuri,
nisipuri grosiere. întîlnit prin foraje la Sandra,
gresii, marne şi uneori Cherestur, Borş, Mădăraş etc.
microconglomerate.
Are o grosime ce variază de
Badenian Zona de nord: alternanţe Circa 600 mm.grosime, întîlnit
la 30—650
de marne, gresii şi prin foraje la Mădăraş,
nisipuri, uneori calcare cu Abrămuţ, Borş, Ciocaia,
Lithothamnium. Săcuieni

Zona de sud: conglo- -întîlnit prin foraje la Calacea,

merate, marne
„Helveţian” Burdigalian Alternanţă de şi gresii,
nisipuri. Satchinez,
întîlnit prinŞandra,
foraje laCherestur
Mădăraş,
microconglomerate, marne Moraviţa
etc. etc. Are o
şi argile de culoare roşie. grosime de circa 250 m.
Paleogen Eocen Zona de nord: alternanţă întîlnit prin foraje la Nisipeni,
de gresii, marne şi argile. Pişcolt pe 1 000 m grosime.

Zona de sud: brecii 300 m grosime.

calcaroase, conglomerate,
Cretacic Cretacicul superior gresii
Zona de nord: şigresii
grosiere argile. Are o grosime de circa 900 m
calcaroase, marne, cu şi ar reprezenta senonianul
intercalaţii de gresii
cenuşii, subţiri. Dezvoltat sub formă de
petice.
Cretacicul inferior Zona
Zona dede sud:
nord: argile
alter- întîlnit prin foraje la
cenuşii,
nanţă de gresii şi în bază
gresii
conglomerate.
glauconitice, şisturi argil. Pişcolt, Abrămuţ,
negre, conglomerate şi
calcare cu orbitoline (apţian Chişlaz. 300 m grosime,
sup.- albin). întîl-
Jurasic Calcare cenuşii-negricioase, compacte: calcare Intîlnite prin foraje la
dolomitice. Zona centrală: calcare Sîntandrei,
nite la Biharea, Borş etc.
Toboliu
recifale (barremian)
Triasic Zona de nord: conglomerate ce stau direct pe Intîlnite
etc. prin foraje la Toboliu,
cristalin (structura Minai Bravu). Borş etc.

Zona centrală: conglomerate (în bază), gresii, argile

şi şisturi argiloase cu diaclaze de anhidrit şi gips,
care suportă dolomite şi calcare, parţial bituminoase
Fundamentul cristalin este format din filite, cuarţite, micaşisturi Intîlnit prin foraje la
cloritoase, şisturi sericito-cloritoase amfibolice, gnaise, precum şi din Sandra, Satchinez,
roci eruptive ca: graniţe, granodiorite, diorite, diabaze, melafire. Variaş, Ciocaia etc.

Figura 1.1. Distribuția Paleogenului în principalele sub-bazine (Nagymarosy, 1990).

6
1.2 Evoluția tecto-sedimentară

7
 Faptul că numai o mică parte din Depresiunea Pannonică se găseşte pe teritoriul ţării
noastre şi că aprecierile de ordin tectcnic trebuie sa se limiteze la această porţiune, ele sunt
foarte sumare. Principalul element tectonic îl constituie falia Cărei care delimitează spre est
fundamentul pancnic. La vest de această falie, fundamentul cristalin este afundat. Mai neclar
este traseul acestei falii spre sud, în faţa Munţilor Bănatului; posibil că aceasta sa se găsească
în afara graniţei ţării noastre. Cert este însă că este o falie profundă şi pe planul ei, continuarea
marginii deformate a blocului panonic corespunzătoare Munţilor Apuseni de Nord, a fost
decroşată mult spre nord. În rest.Depresiunea Pannonica prezintă o tectonică în blocuri similară
aranjamentului Depresiunii Transilvaniei.

Peste fundamentul cristalin, care reprezintă un relief de eroziune ce coboară în trepte de la

est la vest, formînd o serie de creste îngropate, urmează depozite sedimentare, care nu sunt
aceleaşi pe toată întinderea bazinului de pe teritoriul ţării noastre şi legat de aceasta s-au separat
trei mari zone:

— zona de sud, unde peste fundamentul cristalin străpuns local de mase eruptive urmează depozite
de vîrstă miocenă şi pliocenă. Izolat, sub depozitele miocene, au fost întîlnite şi depozite ce
aparţin cretacicului superior şi eocenului;
— zona centrală, delimitată de ridicarea cristalinului Icland-Salonta şi de prelungirea spre vest a
Munţilor Plopiş, unde fundamentul cristalin este acoperit sporadic de depozite ce aparţin
permianului şi mezozoicului, miocenului (badenian, sarmaţian) şi pliocenului;
— zona de nord, situată la nord de prelungirea Munţilor Plopiş, unde peste depozitele cretacice şi
paleogene urmează depozite miocene şi pliocene.

Figura1.2.

8
Figura1.3. Hartă generalizată a structurilor elementelor majore ale orogenului Alpin-
Carpatic.Rocile cenozoice ale Bazinului Panonian sunt prezentate în interioriul zonelor
mărginite cu roșu. (Săndulescu 1988, Tari 1993).

9
Figura1.4. Hartă tectonică arătând faliile extensionale neogene ale Bazinului Panonian și ale
zonelor înconjurătoare.Rocile terțiare ale bazinului sunt colorate în alb (Horvath, 1988).

10
11
FiguraError! No text of specified style in document..5. Secțiuni transversale în bazinul
Panonian. Secțiunea AA' (Horvath 1996), secțiunea BB' (Sztano și Tari 1993), secțiunea CC'
(Haas 1989).

12
2. Sistemul petrolifer
2.1 Condiții generale
Zăcămintele de hidrocarburi sunt reprezentate de acumulările naturale de petrol și gaze,
din punct de vedere fizic zăcamintele de hidrocarburi sunt reprezentate de sisteme complexe
alcătuite din rocile de zăcământ și fluide care se satureză.

Pentru formarea zăcamintelor de gaze cât și de petrol trebuiesc strabătute anumite etape:

 Existența rocilor generatoare de hidrocarburi, numite și roci mamă.

 Migrarea hidrocarburilor către roca rezervor, numită și roca magazin.
 Roca rezervor trebuie să aibă capacitate de acumulare a hidrocarburilor.
 Existența rocilor protector, acestea au ca scop protejarea acumulărilor de petrol sau gaze
din interiorul rezervorului.
 Existența unei litologi, aranjament structural care să perită menținerea hidrocarburilor
într-un echilibru stabil.
 Existența unui punct critic

Lipsa oricărei etape de mai sus nu mai perite formarea hidrocarburilor. Toate cele cinci
etape sunt foarte bine cunoscute în procesele de explorare și exploatare.

13
14
 1. Rocile generatoare (mamă) sunt acele roci care s-au forat din sedimentele depuse în
același timp cu materia organică și sunt capabile să genereze hidrocarburi.
Rocile generatoare sunt rocile formate din sediment mineral depus odată cu materie
organică, în bazinul de sedimentare, din acestea ulterior rezultă bitumene naturale
libere. Aceste roci sunt de obicei fine, șistoase, de culoare închisă, lipsite de schelete calcaroase.

Rocile mamă pot fi:

 Argiloase
 Silicioase
 Calcaroase
 Marnoase
 Cărbunoase

2. Migrația hidrocarburilor
Migrația este procesul de deplasare al hidrocarburilor din roca generatoare (roca mamă)
în rezervoarele naturale unde are loc acumularea și formarea zăcămintelor.

Procesul de migrație impune cunoașterea factorilor datorită cărora are loc acest proces.

Migrația are loc datorită următorilor factori, numiți factorii migrației:

 Greutatea sedimentelor
 Creșterea temperaturii
 Acțiunea apelor de circulație

3. Căile de migrație

Migrația hidrocarburilor în interiorul scoatței terestre se face prin porii și fisurile rocii.

În cazul în care migrația se face prin porii roci avem 2 cazuri:

a) Migraţia se face prin porii subcapilari aici avem cazul rocilor fine, pelitice, greu
permeabile, care are loc prin difuziune moleculară sau capilară;

b) Migraţia prin porii supracapilari în cazul rocilor uşor permeabile,

care are loc liber, nleexistînd forţe capilare care să se opună mişcării.

Migrația este favorabilă atunci când avem falii și fisuri, acestea favorizează migrarea
hidrocarburilor. Când avem falii etanșe migrația poate fi întreruptă.

15
 4. Starea fizică a hidrocarburilor în timpul migrației

În timpul migrației hidrocarburile se deplasează sub formă de:

 Petrol cu gaze în soluție

 Vapori – migrează prin porii fini nesaturați cu apă.
 Molecule sau pelicule moleculare – Prin invelirea peliculelor de apă cu pelicule de
petrol, migrând împreună prin fisuri sau pori.
 Emulsii

5. Rocile rezervor (roci magazin) sunt rocile care înmagazinează cantități mari de
hidrocarburi, pentru a putea înmagazina cantități cât mai mari, aceste roci trebuie să aibă o
porozitate cât mai mare, care să le asigure o capacitate mărită de înmagazinare. Pentru a avea o
resursă geologică cât mai mare rocile rezervor trebuie să aibă o extindere mare a zăcământului.

6. Rocile protectoare

Acestea delimitează zăcământul total sau parțial, cu rolul de aîmpiedica migrarea

hidrocarburilor. Acestea au rolul de a proteja zăcămintele de hidrocarburi, fiind impermeabile,
groase, plastice și rezistente la deformări.

Ca roci protectoare se cunosc argilele și marnele, în special argilele hidrolizate, şisturile

argiloase, silicioase, gresiile şi calcarele compacte, lipsite de fisuri şi întîlnite pe întinderi mari.
Deasemenea depozitele halogene, prin sare, anhidrit, gips, de grosimi şi întinderi suficient de
mari pot fi, de asemenea, roci protectoare pentru acumulările de hidrocarburi.

7. Capcane
Capcanele sunt aranjamente tectonice, stratigrafice sau litologice în care sunt prinse
hidrocarburile într-un echilibru stabil.

Factorii tectonici ,stratigrafici si litologici de obicei acționează simultan și influența în

timp a uneia din acestea dă tipul capcanei.

16
 Rezultatele acţiunii
Regiuni in
Factorii factorilor Tipul capcanelor
care seîntîlnesc
orogenetici şi epirogenetici

Tectonică, formată prin

Anticlinale cutarea rezervorului
Orogenetici Monoclinale Tectonică, formată prin Cutate
Falii falierea rezervorului

Tectonică, formată prin

Anticlinale aplatizate boltirea slabă a rezer- Platformă
Epirogeneti vorului

Epirogenetici
Transgresiuni şi regre-
siuni care dau naştere
la:
a)discordanţe stratigra-
fice
b)efilări stratigrafice ca-
re au loc între fază
de regresiune şi o fa-
ză de transgresiune
c)variaţii de facies
Stratigrafică, formată ca
urmare a acoperirii dis-
cordante a rezervorului
de roci impermeabile
Litologică, formată prin Cutate şi de
închiderea litologică a platformă
rezervorului efilat sau
prin delimitare litologică,
din toate părţile

Tabel 2.1. Influenţa factorilor orogenetici şi epirogcnctici in formarea capcanelor (după Beca
și Prodan, 1983)

17
2.2 ROCI SURSĂ

Au fost executate numeroase studii geochimice care au identificat prezența materiei

organice și stadiul său de maturare, în rocile pelitice badeniene (principalele roci sursa),
sarmațiene și ponțiene.
Pentru sectorul românesc al Depresiunii Pannonice, analizele efectate asupra unor
eșantioane de roci badeniene, sarmațiene și ponțiene, au arătat că acestea conțin substanță
organică reprezentată printr-un amestec de kerogen de tip II și III, iar valorile TOC depașesc 1
%, în puține situații.
Au existat unele modelări, care au confirmat faptul că rocile badeniene și sarmațiene s-
au aflat în fază de generare a petrolului, la adâncimi mai mari de 1800 -2000m, iar cele ponțiene,
la peste 3000m.
Principalele roci sursă potențiale sunt cele badeniene și sarmațiene, în timp ce rocile
sursă potențiale ponțiene sunt subordonate. Totodată se observă prelungirea spre vest a
bazinelor generatoare, în sensul creșterii adâncimii de îngropare și a grosimii rocilor
generatoare.

Ca o remarcă generală, trebuie precizat ca rata de transformare a kerogenului variază

liniar cu timpul și exponențial cu temperatura, fapt ce a condus la o maturare mai rapidă a
acestuia în Depresiunea Pannonică, în comparație cu alte bazine sedimentare, datorită
gradientului geotermic anormal pozitiv.

Prezenţa acestor roci dă indicaţii asupra existenţei unui facies de care ar fi posibil sau
probabil să fie legate zăcăminte de hidrocarburi într-o regiune.

Prin roci mamă de hidrocarburi se definesc rocile care s-au format din sedimentul
mineral depus odată ca materie organică, în bazinul de sedimentare, şi din a cărei transformare
au rezultat bitumene naturale libere şi fixe. Rocile-mamă se caracterizează prin aceea că sînt
fine, uneori şistoase, de regulă de culoare închisă, cafenie-brună, din cauza bitumenelor fixe,
sînt lipsite de schelete calcaroase, care au fost dizol-vate de acidul carbonic rezultat din procesul
de descompunere a ma- teriei organice.

Aceste roci se mai caracterizează prin: conţinutul în substanţe organice şi bitumene,

compoziţia granulometrică, culoarea, volatibilitatea (V), cantitatea de substanţă volatilă ce se
extrage din rocă. conţinutul în carbon, coeficientul de reductibilitate, conţinutul de CaC03,
raportul între conţinutul de carbon şi conţinutul de azot, raportul între conţi- nutul de azot şi
coeficientul de reductibilitate, raportul între conţinutul de carbon şi coeficientul de
reductibilitate, raportul între volatilitate şi coeficientul de reductibilitate. Aceste caractere
uneori sunt destul de greu de precizat.

Rocile-mamă de hidrocarburi, uneori, sunt foarte greu de identificat şi această problemă

a format şi formează obiectul unor cercetări.

În Bazinul Panonian sunt considerate ca roci-mamă, calcarele bituminoase, marnele şi

argilele din triasic, şisturile marno-argiloase din Cretacic, argilele şi marnele de culoare închisă
din Tortonian, Sarmaţian şi Pliocenul inferior.

18
Figura2.1. Hartă arătând câmpurile petrolifere și gazeifere din Bazinul Panonic și din bazinele
asociate ale Transilvaniei și Vienei.

19
 2.3 ROCI REZERVOR

Rocile care pot să înmagazineze cantităţi însemnate de hidrocarburi şi pe care, cel puţin
în parte, le pot ceda, se numesc roci rezervor, magazin sau colectoare.

Capacitatea de înmagazinare a acestor roci depinde de caracterele fizico-geologice ale

lor, exprimate prin coeficienţi de porozitate, de per- meabilitate, de saturaţie. Gradul de saturaţie
cu gaze, petrol sau apă, este condiţionat de porozitate şi de permeabilitate. Caracterele
fizico-geologice ale rocilor formează obiectul de studiu al displinei „Fizico-chimia zăcă-
mintelor de hidrocarburi", astfel că în cele ce urmează se vor prezenta, în special, tipuri de roci
rezervor. Legat de porozitate, se reaminteşte că orice rocă sedimentară elastică prezintă pori,
chiar marnele şi argilele au un volum total de spaţii goale, chiar mai mare decît al nisipurilor şi
pietri- şurilor, în unele cazuri. Rocile compacte, cînd sînt fisurate sau cînd pre- zintă cavităţi
pot îndeplini rolul de rocă rezervor.

Funcţia de rocă rezervor este condiţionată de posibilitatea de circu- laţie a fluidelor în

masa rocii şi nu orice rocă cu un volum mare de pori poate avea această funcţie; ea depinde de
diametrul porilor care pot fi principali (singenetici) sau secundari (epigenetici).

Bazinul Panonian: zonele alterate ale fundamentului cristalin, conglo- meratele şi

gresiile din helveţian şi tortonian, pietrişurile, gresiile şi nisi- purile din pliocen.

Roci rezervor.Zonele alterate ale fundamentului cristalin (Şandra, Satchinez, Variaş,

Turnu, Cherestur, Pordeanu, Ciocaia), conglomeratele şi gresiile din helveţian şi tortonian
(Calacea, Şandra, Satchinez, Variaş, Cherestur, Abrămuţ, Borş), pietrişurile, gresiile şi
nisipurile din pliocenul (panonianul) inferior (Calacea, Satchinez, Turnu, Teremia, Suplacu de
Barcău).

Acumularea hidrocarburilor in sistemul petrolier termogen pannonic s-a realizat in

rezervoare de diferite vârste, incepând de la proterozoic pâna la pontian.

Analiza statistica a capcanelor efective arata ca ponderea rezervoarelor este diferita.

Astfel, dupa numarul capcanelor efective, rezervoarele se repartizeaza astfel

 rezervoare pontiene - 36%,

 rezervoare badeniene și sarmatiene-33%
 rezervoare in fundament-25%,
 rezervoare cretacice- 3%,
 altele- 3%.
Dupa ponderea resurselor pe care Ie cantoneaza, este urmatoarea distributie

 rezervoare pontiene - 52%,

 rezervoare badeniene și sarmatiene-30%
 rezervoare in fundament-10%,
 rezervoare cretacice- 1%,
 altele- 7%.
20
 Dupa cum se poate observa, rezervoarele sunt dezvoltate preferențial în formațiunile
Miocen și în fundament, și numai accidental în Cretacic.

Rezervoarele din fundament sunt reprezentate prin roci metamorfice și magmatice,

fisurate. Valorile porozității și permeabilității variază în limite foarte largi, fiind dependente de
gradul de fisurare și alterare al rocilor. Sunt frecvente situațiile în care mineralele de
neoformație colmatează fisurile, dezvoltând la suprafața fundamentului o zonă compactă cu
grosimi de ordinul metrilor, sau chiar mai mult, care a jucat rolul de ecran protector al capcanei.

În general, porozitatea rezervorului fisurat în capcanele efective, variază între 2 și 10%,

iar permeabilitatea variază între 5 și 120 mD.

Rezervoarele din Badenian și Sarmațian sunt de tip detritic și carbonatic.

Rezervoarele de tip detritic sunt reprezentate prin depozite deltaice, conuri aluvionare
submerse, turbiditice, etc. Prezintă porozități între 10 și 25% și permeabilități între 10 și
250mD.

Rezervoarele de tip carbonatic sunt constituite din calcare recifale, lumachelice, cu

frecvente variații laterale. Prezintă ațât porozitate primară, cât și secundară (porozitate
matriceală și fisurală) cu valori de 20-25%. Permeabilitatea este de asemenea foarte bună,
ajungând până la 250 mD.

Rezervoarele din Ponțian sunt de asemenea de tip detritic și carbonatic. Rezervoarele de

tip detritic sunt constituite în depozite de tip fluvial- deltaic, cu bune proprietăți colectoare
(porozitate 15-25%, permeabilitate 10-350 mD).

Rezervoarele de tip carbonatic sunt reprezentate prin marnocalcare (depozite de

precipitație chimică) ale căror proprietăți variază foarte mult, atât în plan orizontal cât și vertical
(porozitate 10-25%, permeabilitate 5-30mD).

21
 2.4 CAPCANE DE HIDROCARBURI

Roci protectoare.Toate intercalaţiile impermeabile din coloana lito-stratigrafică.Bazinul

Panonian este caracterizat de existența unei mari diversități a capcanelor. Acestea pot fi:

 structurale, legate de existența cutelor anticlinale faliate sau nu care acoperă discordant
subasmentul cristalin si/sau sedimentar anteneogen.
 Stratigrafice legate de inchiderea rezervoarelor pe discordanțele din coloana stratigrafică
 Litologice, legate de efilări, argilizări și diagenizări (ale fundamentului cristalin)
 Paleogeografice
 Hidrodinamice
 Combinate
Tipul zăcămintelor.Zăcămintele sunt stratiforme de boltă, stratiforme ecranate tectonic,
stratigrafic sau litologic, delimitate litologic sau de tip masiv, ultimul ca în cazul zăcămintelor
din fundamentul alterat, care de cele mai multe ori formează aceeaşi unitate din punct de vedere
hidrodinamic cu Miocenul sau Pliocenul din cuvertura sedimentară. Zăcămintele de
hidrocarburi descoperite până în prezent sunt cantonate în zonele alterate ale fundamentului, în
Badenian, Sarmaţian, Miocen şi Pliocenul (Panonianul) inferior, iar pentru unele structuri se
menţionează ca obiect de exploatare miocenul datorită faptului că există o continuitate de
sedimentare între Tortonian şi Sarmaţian şi deliminarea acestor două etaje geologice este greu
de făcut. Pe unele structuri, atît în fundament, cît şi în pliocen, s-au găsit acumulări de C02,care
are origine internă şi care se exploatează odată cu gazele. Adâncimea sondelor din Bazinul
Panonian variază de la 80 la 150 m (Suplacu de Barcău), până la peste 3 000 m.

22
3. Carateristicile sistemului petrolifer din Bazinul Panonian
Zăcămintele sunt stratiforme de boltă, stratiforme ecranate tectonic, stratigrafic sau
litologic, delimitate litologic sau de tip masiv, ultimul ca în cazul zăcămintelor din fundamentul
alterat, care de cele mai multe ori formează aceeaşi unitate din punct de vedere hidrodinamic
cu Miocenul sau Pliocenul din cuvertura sedimentară.

Zăcămintele de hidrocarburi descoperite până în prezent sunt cantonate în zonele

alterate ale fundamentului, în Tortonian,Badenian, Sarmaţian, Miocen şi Pliocenul (panonianul)
inferior, iar pentru unele structuri se menţionează ca obiect de exploatare miocenul datorită
faptului că există o continuitate de sedimentare între Tortonian şi Sarmaţian şi deliminarea
acestor două etaje geologice este greu de făcut.

Pe unele structuri, atît în fundament, cît şi în pliocen, s-au găsit acumulări de C02 care
are origine internă şi care se exploatează odată cu gazele. Adâncimea sondelor din Bazinul
Panonian variază de la 80 la 150 m (Suplacu de Barcău), până la peste 3000 m.

Figura 3.1 Fragment din harta zăcămintelor petrolifere România, Petroconsultants S.A.,
Aprilie 1997). Întreaga harta se poate vizualiza în Anexe.

23
 Se cunosc zăcăminte de țiței, cu și fără gaze asociate, zăcăminte de gaze libere și
zăcăminte de gaz-condensat. De asemenea sunt prezente și acumulări de gaze endogene –
dioxid de carbon, monocomponente sau în amestec cu hidrocarburi.

Figura3.2. Secțiune prin structurile "Curtuiușeni" și "Pișcolț"

În cadrul sectorului romanesc al Bazinului Pannonic au fost puse în evidență mai multe
structuri petrolifere, repartiția acestora fiind prezentată în figura de mai jos.

24
Figura3.3 Structurile petrogazeifere şi gazeifere din Bazinul Panonian (după
Beca și Prodan, 1988)

1 — Sînmartin; 2 — Calacea; 3 — Satchinez; 4 — Şandra; 5 — Variaş; 6 —

Tomnatec; 7 — Teremia Mare; 8 — Cherestur-Sud; 9 — Cherestur; 10 —
Cherestur-Nord; 11 — Pordeanu; 12 — Turnu; 13 — Sîntana;

25
 14 — Borş; 15 — Mihai Bravu; 16 — Ciocaia; 17 — Sîniob; 18 — Suplacu de
Barcău; 19 — Săcuieni;

20 — Abrămuţ; 21 — Curtuiuşeni; 22 — Pişcolt; 23 — Moftinu Mare; 24 —

Mădăraş; 25 — Cărei;

26 — Viişoara; 27 — Biled; 28 — Nădlac; 29 — Salonta; 30 — Alioş; 31 — Sar-

văzel; 32 — Sînpetru German; 33 — Pecica; 34 — Dumbrăviţa; 35 — Şeitin.

Figura3.4 Secțiune prin structura Surplacu de Barcău.

Figura3.5 Secțiune prin structura Ciocaia

26
27
Figura3.6 Structurile petrolifere și gazeifere din sectorul românesc al Depresiunii Panonice.

4. Studiu de caz
28
 Regiunea Jimbolia

4.1 Geologia structurii și a zăcămintelor

4.1.1 Cadrul geologic structural

Teritoriul studiat corespunde din punct de vedere morfologic extremității sud-vestice a

Câmpiei Panonic. Este o zonă joasă, mlăștinoasă, caracterizată prin albii meandrate nestabile,
care a necesitat lucrări speciale de drenare. Aspectul morfologic arată că activitatea de
subsidență, care a durat o mare parte din Neogen și a continuat în Cuaternar, se manifestă și în
prezent.
Date geologice asupria regiunii sunt foarte rare și ele provin de fapt din puținele foraje
executate. Din aceste foraje a reieșit că: în sectorul sudic al zonei studiate, peste roci magmatice
de vârstă paleogenă, stau depozite helvețiene, pannoniene și cuaternare, cu o grosime totală ce
depăsește 2000 m.

4.1.2 Stratigrafia structurii

Magmatite paleogene

În forajele executate în zonă s-au întâlnit la adâncimea de 1789 m și 2072 m, roci

magmatice reprezentate prin granodiorite, în care de altfel ambele foraje s-au oprit.
Structura granodioritelor este hipidiomorf-granulară, mai mult sau mai puțin porfirică,
datorită fenocristalelor de plagioclaz, iar textura este masivă.
Granodioritele sunt alcătuite din: plagioclaz (42-70%), cuarț (10-30%), ortoză (4-20%),
hornblendă (0-12%), biotit (2-10%), magnetit, titanit, apatit, zircon, pirită, rutil, epidot, clorit,
sericit, calcit. Au fost deosebite: granodiorite cu cuarț idiomorf; granodiorite cu cuarț ofitic-
diabazic; granodiorite porfirice obișnuite; granodiorite porfirice leucocrate cu structură
porfirică mai pronunțată. Granodioritele porfirice deschise la culoare fac tranziția la
granodiorit-porfiritele acide.
Granodioritele de apofiză au structura influențată de dezvoltarea prismelor de
plagioclaz, care din cauza dimensiunilor puțin variate, produc aspecte mai mult sau mai puțin
divergente.Se întâlnesc cristale de plagioclaz și hornblendă.Hornblendele sunt absorbite înapoi
în biotit. Plagioclazul acestor roci este mai bazic decât cel din granodioritele precedente, având
o compoziție de până la 60% An în sâmburii bazici și numai 20% An în zona externă; rareori
sunt zonați recurent.
O altă caracteristică este biotitul roșcat cu frecvente aureole pleocroice, mai mari și mai
intense decât rarele aureole pleocroice din celelalte granodiorite. Aceste roci conțin și ortit.
În granodiorite se găsesc frecvent mici separațiuni melanocrate, produse printr-o
diferențiere locală. Structura lor este holocristalină-granulară, uneori porfirică. Fenocristalele
sunt plagioclazi și numai rar hornblende și biotite. Distribuția fenocristalelor este capricioasă
de la lipsa lor până la îmbogățirea considerabilă. Pasta prezintă aspecte variate: panizometrice
în care apar uneori plaje de cuarț și ortoză, pline de cristale mici izometrice de plagioclaz, biotit

29
și hornblendă; paste cu mici plaje de cuarț ofitic-diabazic și cu ușoară textură divergentă din
cauza plagioclazilor.

Miocen “Helvețian” (hv)

Depozite atribuite Helvețianului au fost întâlnite într-un foraj la Foeni între adâncimile
de 2030-2400 m, iar într-o altă sondă, executată tot la Foeni, între adâncimile de 2096-2400 m.
Depozitele considerate helvețiene sunt reprezentate printr-o alternanță de marne cenușii-
negricioase, argile verzui, nisipuri și gresii având uneori culoarea roșcată. Vârsta helvețiană nu
este suficient de argumentată paleontologic și nu este exclus ca aceste depozite să reprezinte în
realitate termeni mai noi.

Pannonian (pn)

Depozite pannoniene au fost întâlnite în toate forajele, stând fie peste eruptiv, fie peste
Helvețian. Ele au în regiune o grosime însemnată ajungând până la 2000 m, ceea ce dovedește
o intensă mișcare de subsidență în Neozoicul superior.
Forajele au întâlnit, la partea inferioară a Pannonianului, un pachet de strate reprezentat
printr-o alternanță de marne, marne nisipoase și argile, urmată de un orizont gros de nisipuri,
peste care se dispun marne și marne nisipoase.
Partea superioară a Pannonianului este constituită din pietrișuri și nisipuri, cu intercalații
subțiri de marne.
Nisipurile au cea mai mare dezvoltare și prezintă culori variate de la gălbui-roșcate la
cenușiu-albicios.
Marnele au o culoare cenușie-vineție și de cele mai multe ori ocupă baza succesiuni
depozitelor pannoniene.
Pietrișurile sunt alcătuite în general din gnaise oculare, micașisturi, cuarțite, banatite,
calcare și gresii. Adesea se găsesc ca galeți și bucăți rulate de minereuri de fier.
În depozitele panonniene au fost identificate sporadice resturi de Congeria sp., Unio sp.,
Melanopsis sp., Viviparus sp. etc. care nu au permis o orizontare detaliată.

Pleistocen superior (qp3)

1) Argila roșcată.
Argila roșcată ocupă un loc important între depozitele cuaternare ale Depresiunii
Pannonice. Grosimea ei variază între 3 și 10 m.
Argila are o culoare roșcată, având în masa sa diseminate și elemente mai grosiere, care
uneori pot atinge dimensiuni de 0,5-1 cm. Existența acestui material nu poate fi explicată decât
prin procese deluvial-proluviale care au avut probabil rolul hotărâtor în depunerea acestei
argile.
Un studiu detaliat al ei a fost efectuat de Sumegyi, bazat pe datele de foraj. Acesta arată
că argila roșcată reprezintă un depozit depus într-un climat cu precipitații abundente și într-o
regiune de pădure unde materialul s-a îmbogățit în oxizi de fier. Ea este cunoscută în literatură
sub diferite denumiri: argilă roșie, argilă galbenă, pământ galben.

30
 Cercetările din anii 1970 executate în zonă au dus la constatarea că, spre deosebire de
regiunile estice (de exemplu în jurul Lugojului) unde argila roșcată nu conține carbonați, în
zona vestică în care se situează și regiunea studiată, argila conține concrețiuni calcaroase. O
caracteristică a acestui depozit este structura în agregate poliedrice menționată de unii autori.
Asupra originii argilei roșcate au fost emise două ipoteze. Într-o ipoteză se consideră că
argila provine dintr-un praf eolian depus în același timp cu loessul, dar în condiții climatice
diferite (precipitații abundente). În a doua ipoteză, care a fost adoptată și de autorii foii Jimbolia
a hărții geologice a României 1:200.000, argila roșie este considerată a fi de natură deluvial-
proluvială. În favoarea celei din urmă teze pledează următoarele argumente:
- existența în masa argilei a unor elemente grosiere (de cele mai multe ori fragmente de
cuarț) care nu pot fi de proveniență eoliană;
- variația granulometrică pe verticală, în sensul creșterii procentului de nisipuri cu
adâncimea, fenomen caracteristic depozitelor deluvial-proluvialel
- lipsa pe o mare suprafață a carbonaților de calciu, prezenți în cazul depozitelor eoliene.
Pentru fixarea vârstei argilei roșii există unele indicii interesante. Astfel se citează
prezenta ei peste depozite aluvionare cu Mammuthus primigenius și Coelodonta antiquitatis,
precum și prezența resturilor de Mammuthus primigenius chiar în masa argilei, motiv pentru
care ea a fost atribuită termenului final al Pleistocenului superior.

2) Depozite loesoide.
În zona studiată se constată prezența unor prafuri nisipoase, gălbui, macroporice, cu
concrețiuni calcaroase. Grosimea acestor depozite loessoide, așa cum se poate observa în unele
cariere care exploatează materialul pentru industria locală, ajunge la 20 m. Aceste loessuri devin
uneori nisipoase, ca de exemplu la Gad unde, într-un foraj de mică adâncime, s-a observat cum
prafurile loessoide sunt înlocuite prin nisipuri prăfoase cu un conținut destul de mare de
concrețiuni calcaroase.
În regiunile acoperite cu depozite loessoide s-a putut separa după criterii morfologice:
- un nivel inferior de loessuri care a fost atribuit Pleistocenului superior;
- un nivel superior corespunzând ultimului termen al Pleistocenului superior și primei
părți a Holocenului.

Holocen superior (qh2)

Holocenului superior i s-au atribuit aluviunile actuale ale luncilor, reprezentate prin
pietrișuri și nisipuri ce au grosimi cuprinse între 12 și 17 m.

31
Figura 4.7. Coloana stratigrafică (Harta geologică a României 1:200.000, Foaia Jimbolia,
1967)

32
4.2 Condiții tectono-sedimentare
Regiunea studiată face parte din Depresiunea pannonică, unitate structurală a cărei
scufundare a început probabil la sfârșitul Cretacicului dar care s-a format în mare parte în timpul
Neozoicului. În marginea sa estică, unde se situează regiunea studiată, se constată că
fundamentul cristalin este străbătut de roci eruptive, peste care s-a dispus direct Miocenul,
Pliocenul și Cuaternarul.
Fundamentul vechi al teritoriului studiat este format din șisturi cristaline și mase
eruptive ale căror metamorfism, tectonică și punere în loc s-a realizat în timpul cutărilor
prealpine; ulterior au fost afectate de cutări alpine.
Seria mezometamorfică prezintă o tectonizare intensă, manifestată printr-o cutare
puternică și fracturare pronunțată. I. Rădulescu (1962) a distins două sisteme de fracuturi
majore determinante: un sistem de fracturi NE-SV, determinând o rotire a șisturilor de la est la
vest și un al doilea sistem ce cuprinde fracturi aproximativ perpendiculare pe cele din primul
sistem, orientate NV-SE determinând o și mai accentuată rotire a direcției șisturilor spre vest.
Seria epimetamorfică ia contact cu șisturile mezometamorfice prin intermediul unei falii
NE-SV. Șisturile epimetamorfice se remarcă prin constanța orientării NNV-SSE prezentând o
tectonică dijunctivă liniștită.
În urma unor mișcări de afundare se instalează un nou ciclu sedimentar care începe din
Aquitanian și se continuă până în Pannonian. În timpul Pannonianului regiunea pare să fi fost
afectată de mișcări negative mai intense, mișcări care se reflectă în grosimea considerabilă a
formațiunilor.
Odată cu Cuaternarul au loc noi mișcări de subsidență puse în evidență în special în
partea de vest a regiunii studiate, unde o serie de râuri se strâng convergent contrastând cu zona
estică unde o serie de râuri păstrează caracterul divergent al teraselor.
O hartă structurală izocronă construită în topul fundamentului arată 6 zone principale de uplift:
1. în Vest prima zonă ridicată, care include zăcămintele de petrol și gaze Pordeanu,
Jimbolia și Teremia;
2. în Nord-Est o a doua zonă ridicată cuprinde zăcămintele Șeitin, Sânpetru German,
Bodrog și Sântana. Această zonă ridicată este mărginită la Est de o falie normală Nord-
Sud care separă o zonă mai joasă din Est;
3. în Sudul celei de-a doua zone, zona ridicată orientată Vest-Est include zăcământul de
gaze Lovrin și zăcămintele de petrol și gaze Șandra, Variaș, Satchinez și Calacea. Acest
promontoriu este mărginit la Nord și Sud de sinclinale orientate Vest-Est, conectate de
extensia Nord-Sud a sinclinalului Mako;
4. o a patra zonă ridicată, de orientare Est-Vest, este paralelă cu zona principală de uplift
și este separată de aceasta de sinclinalul din zona centrală a zăcămăntului de petrol
Iecea. Această zonă mai include și zăcămintele Dumbrăvița și Dudeștii Noi;
5. a cincea zonă se află în Sudul bazinuli Pannonic și este orientată Nord-Sud;
6. ultima zonă ridicată este situată în Sud-Estul bazinului și este Nord Est-Sud Vest
orientată și include zăcămintele Moravița și Partoș (de gaze), separată de zona
precedentă de un sinclinal orientat Nord-Sud.

Principala zonă joasă este un sinclinal Nord-Sud, o extensie în Sudul sinclinalului Mako.
Acesta începe în Nord la granița cu Ungaria și trece la Sud în Serbia. Zona studiatăeste situată
în partea sudică a acestui sinclinal.

33
 Mai există alte doua sinclinale care radiază din sinclinalul principal, orientate Vest-Est:
unul la Nord de principala zonă de uplift care se extinde către Est până aproape de zăcământul
de gaze Orțișoara și unul mai mare situat la Sud de principala zonă de uplift cu centrul în
zăcământul Iecea Mare, și care se continuă și în Jimbolia.
Alte zone joase extinse încep de la granța de Vest și se extind spre Nord-Vest.
Un sinclinal îngust se întinde la Sud până aproape de Jimbolia, lângă câmpul petrolifer
Diniaș.
Majoritatea faliilor afectează exclusiv fundamentul, unele dintre acestea afectând
depozitele medii miocene și doar puține dintre acestea afectează formațiunile ponțiene.
La nivelul fundamentului tendința faliilor este de a avea orientare Nord-Sud sau Vest-
Est, cu o organizare în releu, și pot fi urmărite pe distanțe mari. Liniile de falii separă zonele
joase de zonele de uplift, descrise mai devreme.
Formațiunile medii miocene cuprind întreaga depresiune, și implicit și zona studiată,
având grosimea maximă în extensia Nord-Sud a sinclinalului Mako și în estul zonei Buziaș.
În zonele mai înalte ale fundamentului, depozitele medii miocene sunt subțiri și pot chiar
să dispară în unele zone (partea vestică a promontoriului principal), la sud de zăcămăntul
Jimbolia, Nord-Estul zăcămăntului Diniaș, Giulvăz, estul Sânmărtinului, în zona Moraviței etc.
Zăcămăntul de gaze Orțișoara dezvoltă un bloc considerabil ridicat lângă falia majoră,
unde dispare Miocenul mediu. Harta izocronă a Miocenului mediu sugerează doua aliniamente
Nord-Sud ale fundamentului unde Miocenul mediu dispare: una în Nordul Jimboliei, la Șandra-
Satchinez-Sânmărtin, și o a doua situată mai la Nord, Orțișoara-Moravița.
Formațiunile medii miocene se îngustează în zonele ridicate ale fundamentului.
Harta structurală a Ponțianului arătă o zonă mai adâncă care se suprapune extensiei sinclinalului
Mako și o zonă mare adâncă, orientată Nord-sud care începe de la Jimbolia-Iecea Mare și se
continuă la Sud printre zăcămintele Toager și Partoș.
O creastă orientată Nord-Sud se formează pe această linie joasă.
În partea estică a acestor zone joase, depozitele ponțiene prezintă constant uplift, cu
peakuri la Sud de zăcământul de gaze Orțișoara și la Est de zăcământul de gaze Partoș.
Se poate observa o zonă tronconică progradă în formațiunea ponțiană de la Est de zona
studiată.
Limita secvenței Ponțian superioară prezintă "toplap-uri" care indică direcția de
transport a sedimentelor. Sistemul de falii ponțiene este mai puțin dezvoltat, faliile păstrând
aceași orientare ca și faliile medii miocene. Majoritatea acestora sunt falii listrice, dezvoltate
pe taluz sau alte zone mai adânci.
Pliocenul (Dacian-Romanian) prezintă un facies litoral-neritic cu nisipuri și gresii în
partea inferioară, care trece într-un mediu continental-fluviatil cu nisip și pietriș, sau într-un
mediu paludal alcătuit din nisipuri cu cărbuni în partea superioară. La sfârșitul Pliocenului,
mediile sedimentare au devenit aproape uniforme în toată zona.

34
Figura4.8. Fragment din harta tectonică a României unde s-a identificat cu roșu zona
studiată (după V. Mutihac - Geologia României, 2004) unde:

 cu portocaliu și alb avem: "Masivul Median Pannonic"

 cu galben avem: "Depresiuni adiacente"

35
 4.3 Caracteristicele zăcământului Jimbolia

Zăcământul Jimbolia
Acest zăcământ se află în zona cu producții dovedite în partea estică a Bazinului
Pannonian, la aproximativ 40 km Vest de Timișoara, la granița româno-sârbă și acoperă o
suprafață totală de 23,9 km2. Zeta Petroleum deține licența pentru două descoperiri, Jimbolia
Veche și Jimbolia Vest, care au fost descoperite de PETROM în 1983.

Figura Error! No text of specified style in document..9. Localizarea structurii Jimbolia

(Zeta Petroleum, 2007)

Jimbolia Veche prezintă două intervale purtătoare de hidrocarburi:

 Zăcămăntul de țiței Jimbolia: intervalul Pliocen VIII care reprezintă un zăcământ de țiței
cu cap de gaze penetrat de două sonde: Jimbolia-1 (care a produs la debite de 120
barili/zi și a fost testată la un debit susținut de 50 barili/zi timp de 6 zile) și Jimbolia-6
în care testele au indicate o zonă de țiței cu o densitate de 780 kg/m3 (50 API);
 Zăcământul de gaze Jimbolia: zăcământul de gaze Pliocen III care a produs din 1985
până în 1998 aproximativ 2,89 Bcf ("Billion cubic feet") de gaz, adică aproximativ 82
de milioane de m3 de gaze. Este de menționat faptul că intervalul Pliocen III a prezentat
o creștere în gaz în timpul ultimei penetrări în 2010 ceea ce sugerează că ar putea fi
unele rezerve rămase, sau că a avut loc o reîncărcare energetică limitată a zăcământului.

36
 Net Absolute Initial
Porosity Temperature Sw
Reservoir pay Permeability Pressure
[%] [oC] [%]
[m] [mD] [bar]
Pliocene III 21 7 60 115 62 40
Pliocene VIII 6-30 16 25 102-116 60-62 40

Zeta Petroleum SRL a achizițional licența pentru zăcământul Jimbolia în 2007 și de atunci au
colectat toate datele existente ale sondelor și datele 2D seismice despre acesta pentru a completa
modelul geologic, a identifica obiectivele de forare și de a stabili presiunea medie a resursei de
țiței se taiede 1,72 MMbbls (aproximativ 300.000 de m3).

Studii recente efectuate in zonă au arătat două noi posibile capcane de hidrocarburi și anume:
 în Nord-Vestul zăcământului Jimbolia, într-o capcană structurală în fundament, Miocen
și Ponțian;
 în Vestul câmpului petrolifer Iecea și la Nord de Jimbolia. O capcană structurală faliată
în formațiuni miocene, Miocenul "ciupește" formațiunile fundamentului.

Figura Error! No text of specified style in document..10. Profil seismic structura

Jimbolia (Zeta Petroleum, 2016)

37
Figura Error! No text of specified style in document..11. Hartă arătând contactul
dintre fluide în structura Jimbolia (Zeta Petroleum, 2016)
De asemenea, compania Zeta Petroleum consideră că există un potențian în Jimbolia
Vest care a fost testat (dar nu a produs) în două intervale ale Pliocenului inferior IV, cu
intervalul inferior (16 m) producând un flux de 33% CO2, 61% CH4 și condensat la debite de
196 Mscf/zi, și intervalul superior (8 m) a testat gaz (nu există detalii cu privire la debit).
Țițeiul descoperit în cămpul petrolifer Jimbolia nu a fost produs niciodată.
În August 2012, Zeta Petroleum a închiriat 51% din concesiunea Jimbolia companiei
NIS Gazprom Neft, în schimbul ca NIS Gazprom Neft să finanțeze forajul unei sonde de
evaluare.

38
39