Studii şi cercetări privind evoluţia şi reabilitarea ecologică a

alunecărilor de teren din zone cu grad ridicat de vulnerabilitate din

judeţele Vâlcea şi Dâmboviţa

REZUMAT
Cuvinte cheie: degradarea terenului, deplasarea în masă a pământului, alunecare de teren
presiunea hidrostatică, managementul integrat al riscului, parametrii caracteristici deplasării în
masă, măsuri teritoriale, măsuri organizatorice, măsuri tehnice, măsuri biologice.

Teza de doctorat abordează o problemă de importanţă majoră pentru protecţia şi

valorificarea fondului funciar din zonele colinare şi dealurile subcarpatice afectate de diverse
degradări printre care şi deplasarea în masă a pământului.
Studiile şi cercetările se referă la amplasamente din jud. Vâlcea şi Dâmboviţa, zone
geografice recunoscute pentru favorabilitatea de producere a deplasărilor în masă a pământului.
Amplasamentele selecţionate pentru cercetări prezintă forme de deplasări diferite, generate de
particularităţi de mediu evidenţiate în lucrare şi care afectează infrastructura din zonă, obiective
sociale şi economice, utilizarea economică a terenurilor conform categoriilor de folosinţă.
Capitolul I tratează stadiul cunoaşterii privind procesele naturale de degradare a
terenurilor. Se apreciază că degradarea din cauze naturale a terenurilor constituie un proces prin
care s-a format şi a evoluat planeta noastră, care de fiecare dată a avut capacitatea de a-şi reface
echilibrul evolutiv prin asimilarea modificărilor induse de diversele degradări.
În epoca modernă, degradarea terenurilor s-a intensificat prin consumul din ce în ce mai
intens de resurse de către om, ceea ce a determinat dezechilibre pe care Pământul nu le mai poate
asimila decât prin generarea unor catastrofe naturale. Astfel, degradarea terenurilor a devenit un
efect cumulat al acţiunii umane asupra pământului, care cuprinde o mare varietate de procese.
FAO arată că sunt supuse proceselor de degradare 20% din totalitatea terenurilor
cultivate, 30% din păduri şi 10% din păşuni.
În capitolul II se prezintă degradarea în masă a pământului care constituie modificări
negative ale proprietătilor fizice şi chimice ale solurilor şi maselor litologice, ale caracterelor
dimensionale şi de formă ale reliefului datorită unor procese geomorfologice şi pedologice, având
drept consecinţă diminuarea sau suprimarea temporară sau definitivă a posibilitătilor de utilizare
optimă a fondului funciar.

1
 Degradarea terenului determină o reducere importantă a capacităţii de producţie a
pământului. Numeroase activităţi antropice contribuie la acest proces prin utilizarea neadecvată a
terenurilor agricole, gestiunea defectuoasă a solului, defrişarea pădurilor, distrugerea vegetaţiei
naturale, utilizarea maşinilor agricole cu greutate mare, rotaţia necorespunzătoare a culturilor şi o
tehnică de irigaţie care lasă de dorit, la care se adaugă fenomenele naturale extreme cum sunt
secetele, inundaţiile, alunecările de teren.
Principalele cauze care produc degradarea terenurilor sunt: defrişarea pădurilor, care
lasă solul expus proceselor de eroziune, păşunatul excesiv, care duce într-un final la instalarea
proceselor de eroziune în adâncime, operaţiunile forestiere (tăiere, drumuri forestiere,
transportul buştenilor) urmate de şiroiri, ravenaţie, alunecări de teren etc; efectele defrişărilor
rămân în peisaj mult timp şi, uneori, ele direcţionează eroziunea lineară, cultivarea terenurilor
prin practicarea unor rotaţii neadecvate şi monoculture, utilizarea necorespunzătoare a
sistemelor de irigaţie, exploatările de substanţe minerale utile (cărbune, petrol, gaze naturale)
în perimetrele cărora se instalează excavaţii imense sau, dimpotrivă, munţi de steril sau alte
degradări, extinderea urbanizării şi a infrastructurii de circulaţie în detrimentul terenurilor cu
sol fertil, deşertificarea care duce la declinul susţinut al productivităţii biotice naturale şi a celei
agricole. Prin acest proces, geosisteme productive ajung geosisteme fizice nude. Se consideră că
activitatea umană este principala cauză a degradării solurilor.
Aceste procese sunt fenomene de origine diversă, naturală sau antropică, care cuprinde un
ansamblu de mişcări mai mult sau mai puţin brutale ale solului sau subsolului. Volumele de
pământ supuse deplasării au mărimea variabilă între câţiva metri cubi şi câteva milioane de metri
cubi, ceea ce determină prejudicii economice, ecologice şi sociale importante. Deplasarea masei
de pământ poate fi lentă (câţiva mm/an) sau foarte rapidă (sute de m/zi).
Diversitatea cauzelor şi condiţiilor care generează deplasările în masă face ca studiul
acestora să determine numeroase abordări, inclusiv în privinţa clasificării formelor de
manifestare. Astfel, una din clasificări prezintă următoarele forme: alunecări de rotaţie, alunecări
de translaţie, prăbuşiri, răsturnări, torenţi, avalanşă de grohotiş, scurgeri de pământ, scurgeri de
noroi, reptaţie, dispersie laterală.
Stabilirea cauzelor care determină deplasarea terenului reprezintă una dintre problemele
cele mai dificil de rezolvat, având în vedere gradul de complexitate al acestor fenomene, precum
şi faptul că modul lor de manifestare este extrem de variat, depinzând de factori complexi,
favorizanţi şi decanşatori, naturali şi antropici. Orice factor care contribuie la perturbarea
echilibrului rocilor de la suprafaţa terenului, într-o anumită perioadă, constituie o cauză.
Procesele care stau la originea mişcărilor de teren sunt complexe şi rareori depind de o
singură cauză. Geologia, relieful şi expoziţia sunt parametrii de bază, care determină
2
predispoziţia terenului pentru fenomene de instabilitate. Mişcările de teren se datorează
schimbării echilibrului de forţe în versant, între forţele rezistente şi forţele motrice, urmat de
procese fizice şi chimice, care la rândul lor depind de diferiţi factori. Astfel, procesul de alterare
pe durată lungă reduce forţele de rezistenţă iar fluctuaţiile nivelului freatic influenţează continuu
stabilitatea versantului. De asemenea, versantul poate fi destabilizat rapid de către eroziunea
piciorului versantului produsă de o formaţiune de eroziune în adâncime.
În general, apa are un rol determinant pentru mişcările de teren prin presiunea hidrostatică
din porii solului şi din fisurile din masa solului precum şi prin forţele de percolare, dar poate
provoca şi gonflarea argilelor. În stare de gheaţă, are capacitatea să determine rupturi în masivul
de pământ. Aceste efecte pot reduce sensibil stabilitatea unui versant aflat în echilibru critic.
Declanşarea unui proces periculos se produce când valoarea limită a unuia din factorii
determinanţi este atinsă sau depăşită.
Alunecările de teren se caracterizează prin faze de activitate variabile care constau într-o
succesiune de perioade cu viteze de alunecare mari, alternând cu faze de calm aparent.
Alunecările de teren active sunt acelea la care se poate constata o stare de deplasare.
Alunecările de teren sunt reactivate atunci când ies dintr-o fază inactivă şi devin active
prin deplasare în lungul unei suprafeţe de alunecare existente. O alunecare de teren este
considerată inactivă dacă rămâne imobilă mai mulţi ani.
La o alunecare de teren se deosebesc mai multe componente care alcătuiesc morfologia
ansamblului de teren degradat şi care se caracterizează prin forme de manifestare specifice,
definite prin termeni specifici.
Într-o exprimare generală, elementele unei alunecări de teren sunt: cornişa sau zona de
desprindere a masei de pământ, talpa (patul) sau suprafaţa de alunecare, corpul alunecării sau
materialul care se deplasează, fruntea alunecării sau partea cea mai înaintată a alunecării.
Capitolul III caracterizează cadrul natural în care s-au desfăşurat cercetările. Zona
geografică pentru cercetările aferente tezei de doctorat este cunoscută pentru riscul ridicat la
deplasări în masă ale pământului, sub diverse forme care oferă posibilitatea unor studii şi
cercetări cu caracter complex.
Zona dealurilor subcarpatice dintre râurile Buzău şi Olt prezintă unele caracteristici
naturale asemănătoare care îi conferă condiţii favorabile pentru producerea alunecărilor de teren.
Din punct de vedere tectonic, în această zonă se distinge avanfosa carpatică care prezintă cute
mari, culcate şi cute diapire, urmată spre sud de flancul extern, necutat, care se sprijină pe
platforma moesică. În regiunea deluroasă dintre Buzău şi Olt se întâlnesc terenuri predispuse la
deplasări în masă asociate cu eroziune de suprafaţă şi ravenare intensă, cu deplasări în masă şi
ravenare moderată şi eroziune prin şiroire în limitele văilor.
3
 Judeţul Vâlcea este situat în partea central - sudică a României, între creasta principală a
Carpaţilor Meridionali la nord şi Câmpia Română la sud. Se întinde de-a lungul bazinului
mijlociu al râului Olt pe o suprafaţă de 5765 km2 între coordonatele 48028'- 48030' latitudine
nordică şi 23037'- 24030' longitudine estică .
Prin investigaţiile noastre s-au identificat trei amplasamente de cercetare: Şirineasa,
Berislăveşti şi Mosoroasa, în județul Vâlcea şi Pietrari- Valea Glodului în judeţul Dâmboviţa.
Capitolul IV prezintă tehnici şi tehnologii de reconstrucţie ecologică a terenurilor
degradate prin deplasări în masă a pământului. În natură se manifestă adesea fenomene
naturale extreme, periculoase, cu origine diferită (geologică, geomorfologică, atmosferică,
climatică etc.), care fac parte din evoluţia naturală a geosistemului terestru şi care, prin
consecinţele lor, determină degradări majore de mediu manifestate prin dezastre care produc
pagube dependente de factorul risc. Riscurile naturale includ toate procesele şi acţiunile care ar
putea provoca daune oamenilor şi mediului cum sunt: avalanşele, mişcarea maselor de pământ,
inundaţiile, vreme severă, erupţii vulcanice, cutremure ş.a. Acestea determină catastrofe naturale
care sunt evenimente adverse cu caracter de dezastru şi care duc la pierderea de vieţi omeneşti
sau pagube materiale reflectate în daune economice importante.
Singura procedură fiabilă prin care trebuie abordate astfel de evenimente este
managementul integrat al riscului. Componentele acestei strategii manageriale sunt: limitarea
mărimii riscului prin aplicarea unor activităţi obligatorii ale autorităţilor, evaluarea situaţiei,
reducerea vulnerabilităţii prin prevenire, pregătirea şi informarea populaţiei şi autorităţilor locale.
Deoarece nu există o soluţie unică pentru rezolvarea problemelor de instabilitate a
terenului, prin proiectele de amenajare a terenurilor alunecate trebuie să se trateze cauzele care au
generat pierderea stabilităţii taluzelor precum şi efectul acestora: redistribuirea maselor de
pământ, drenarea de suprafaţă şi de adâncime, proiectarea unor construcţii de susţinere a taluzului
(ziduri de sprijin, chesoane de adâncime, coloane forate de diametru mare, piloţi din beton etc.).
Prevenirea sau limitarea pagubelor datorate fenomenelor naturale trebuie să ia în
consideraţie următoarele categorii de măsuri: măsuri teritoriale, măsuri organizatorice, măsuri
tehnice şi măsuri biologice.
Materialul şi metoda de cercetare constituie tema capitolului V. Îndeplinirea
obiectivelor tezei de doctorat a impus selectarea pentru cercetări a unor amplasamente cu diferite
deplasări în masă a pământului pentru care să se aplice programe adecvate de cercetare şi
monitorizare. Astfel au fost identificate şi luate în studiu amplasamentele prezentate în capitolul
III, reprezentate de o alunecare superficială de translaţie, o prăbuşire de teren şi o alunecare de
rotaţie de medie adâncime care este activă şi de amploare mai mare în judeţul Vâlcea şi o
deplasare de teren complexă în judeţul Dâmboviţa.
4
 Pentru fiecare amplasament s-au stabilit efectele particularităţilor de mediu care au
determinat formele specifice de degradare şi tehnicile de reconstrucţie ecologică adecvate dar şi
managementul fiecărui proces în parte.
Rezultatele obţinute şi interpretarea lor se prezintă în capitolul IV. Pentru fiecare
amplasament de studiu în parte s-a aplicat un program de monitorizare care să arate măsura în
care tehnicile de reconstrucţie aplicate şi-au indeplinit rolul ameliorativ. Pe această bază s-a
constat că terenurile degradate, după reabilitare, şi-au recăpătat funcţiile ecologice şi economice
iniţiale, deci obiectivele propuse au fost realizate.
În cazul amplasamentului Mosoroasa, fiind o deplasare în masă activă, s-au determinat,
prin metodogii specifice, parametriii caracteristici deplasării în masă precum şi volumul de
pământ deplasat. Pe baza acestor studii s-au propus tehnici de reconstrucţie, dintre care au fost
aplicate în teren, modelarea şi interceptarea scurgerilor de suprafaţă şi de mică adâncime.
Monitorizarea în continuare a evoluţiei terenului modelat şi prevăzut cu lucrări de captare a
excesului de apă va indica soluţiile de ameliorare din etapele următoare şi oportunitatea execuţiei
lor.
Concluziile şi recomandările elaborate pe baza cercetărilor prezentate în teză fac obiectul
capitolului VII.