Capitolul II.

Combaterea secetelor şi aridizării

II.1. Definiţii şi clasificări

Irigaţiile au reprezentat din totdeauna şi vor reprezenta din ce în ce mai mult calea
foarte importantă prin care se va intensifica producţia agricolă şi vor creşte suprafeţele luate
în cultură, mai ales în zonele aride sau cu secete frecvente.
Drenajele, corolar al irigaţiilor în anumite situaţii, sau cu rol direct pe zone
excedentare în apă sau în săruri, determină din punct de vedere economic şi tehnic ridicarea
potenţialului economic al unor zone.
Secetele constituie fenomene climatice extreme care, prin efectele lor, reprezintă
calamităţi naturale cu manifestare periodică, constând în reducerea drastică a precipitaţiilor şi
resurselor de apă, pe perioade lungi de timp. Deficitul de precipitaţii conduce la reducerea
rezervelor de apă disponibile pentru toate folosinţele, ca şi pentru protecţia mediului. Seceta
este considerată ca cel mai complex, dar şi cel mai puţin înţeles hazard natural, cu efecte mai
mari decât celelalte hazarde. [111]
Seceta se manifestă cu cea mai mare frecvenţă şi cel mai mare impact în regiunile
aride şi semiaride ale globului în SUA (1934, 1950, 1988, 2000), China (2000) dar şi în
România (1894 - 1905 cu maxim secetos în 1897, 1942 –1 953 cu maxim în 1946, 1947, 1982
- 1996).
Secetele sunt incluse, datorită pagubelor produse, în categoria dezastrelor naturale,
alături de inundaţii, cutremure, uragane, erupţii vulcanice. Un element care deosebeşte
secetele de alte dezastre îl constituie faptul că fenomenul se instalează insidios, devenind
marcant după o perioadă de timp.
Principalele caracteristici ale secetelor sunt: durata sau perioada de manifestare,
intensitatea sau severitatea şi frecvenţa apariţiei lor. [102]
Creşterea duratei, intensităţii şi frecvenţei secetelor duce la aridizare, fenomen
climatic complex, climaturile aride fiind în continuă expansiune teritorială ca urmare a
tendinţei actuale date de modificările climatice globale.
Deşertificarea este o consecinţă a instaurării climatului arid, dar şi a interveţiei
antropice neraţionale, fiind o formă de degradare a solului/terenului care se manifestă prin
pierderea productivităţii biologice, distrugerea parţială sau totală a covorului vegetal, cu
efecte economico-sociale şi de mediu negative.
În ţara noastră în prezent managementul secetelor este privit ca management al
resurselor de apă. Efectele secetelor se manifestă pe plan social, afectând condiţiile de viaţă şi
starea factorilor de mediu. Acestea depind de mărimea secetei (de care depinde nivelul ofertei
de apă), dar şi de cererea de apă. Lipsa de planificare şi de acţiune poate să exacerbeze
impactul fenomenelor de secetă, să amplifice pierderile economice, să aibă consecinţe majore
asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător [19].
a) Din punct de vedere conceptual şi operaţional seceta poate fi definită şi clasificată
astfel (Figura II.1.):
 SECETĂ Climat natural variabil
METEOROLOGICĂ

Deficit de precipitaţii Evapotranspiraţie ridicată

SECETĂ
AGRICOLĂ Deficit de apă în sol

Reducerea tanspiraţiei,
Reducerea a biomasei şi a
percolaţiei producţiei; Degradarea
ecosistemelor terestre;

SECETĂ Reducerea
HIDROLOGICĂ încărcării Reducerea
acviferului aportului
freatic

Scăderea
presiunii Secarea
freaticului puţurilor

Deteriorarea
Reducerea calităţii
alimentării apelor
din freatic a subterane
surselor de
suprafaţă
Creşterea
Scurgere pericolului
redusă de tasare a
terenului

Reducerea debitelor apelor de

suprafaţă; Degradarea ecosistemelor
acvatice

Impact asupra mediului Impact social Impact economic

Figura II.1. Schema tipurilor de secetă şi a impactului lor

23
 b) Seceta meteorologică este definită în raport cu gradul de reducere al precipitaţiilor
faţă de o valoare medie multianuală sau “normală” şi cu durata perioadei cu
precipitaţii reduse. Unele definiţii ale secetei meteorologice identifică perioadele de
secetă pe baza numărului de zile cu precipitaţii sub un anumit prag.
c) Seceta agricolă, în a cărei caracterizare sunt considerate şi analizate elementele
climatice care au influentă asupra mărimii producţiei agricole, respectiv: precipitaţiile,
evapotranspiraţia actuală şi potenţială, ca şi bilanţul hidric al solului. Plantele
manifestă o sensibilitate variabilă faţă de insuficienţa apei din sol, în raport cu faza de
dezvoltare; în unele faze, numite “critice”, seceta poate avea efecte mai pronunţate de
reducere a producţiei agricole. Pentru că producţiile agricole sunt direct dependente de
cantitatea de apă din sol, unii autori definesc acest tip de secetă ca secetă pedologică.
[13, 24, 30]
d) Seceta hidrologică este o altă categorie de secetă care are în vedere efectele
perioadelor cu precipitaţii reduse (inclusiv precipitaţii solide) asupra volumului de apă
acumulat în lacuri şi în straturile acvifere subterane. Frecvenţa şi severitatea acestei
secete se defineşte pe bazine hidrografice. Seceta hidrologică se manifestă cu o
anumită întârziere faţă de seceta agricolă şi meteorologică.
e) Seceta socio-economică, asociază cererea şi oferta unor bunuri economice cu seceta
meteorologică, hidrologică şi agricolă. Satisfacerea cererii de apă pentru furaje, culturi
agricole, piscicultură, ca şi cea pentru producţia de energie hidroelectrică, depinde de
climă. Valorile scăzute ale precipitaţiilor fac ca în perioadele de secetă să nu poată fi
satisfăcute nevoile umane şi cele pentru menţinerea echilibrului factorilor de mediu.
Seceta socio-economică survine atunci când cererea pentru apă, ca bun economic,
depăşeşte oferta, ca rezultat al secetelor şi reducerii cantităţii de apă.
Deoarece la originea majorităţii secetelor stă reducerea precipitaţiilor pe perioade
lungi de timp, prognozele se referă îndeosebi la acest factor şi, în acest caz, dată fiind
durata fenomenului, de ordinul lunilor, este vorba de prognoze climatice.
Metodele moderne de prognoză se bazează pe analize ale dinamicii sistemului
climatic global. Predictibilitatea fenomenelor atmosferice este dependentă de scara la
care se manifestă acestea, iar rezultatele teoretice arată că fenomenele caracterizate prin
scări spaţiale mari, cum sunt secetele regionale, au un interval mai mare de predicţie decât
cele care au loc la scări mai mici. De asemenea, fenomenele cu frecvenţă mică, în care
categorie intră şi secetele, sunt mai predictibile decât fenomenele cu frecvenţă mare.

II.2. Indici pentru caracterizarea secetelor

Existenţa mai multor medii (atmosfera, solurile, apele) şi sectoare afectate de secete
(agricultură, industrie, piscicultură, hidroenergetică, agrement - turism, salubritate, sănătate,
etc.), condiţiile particulare de ordin geografic şi variabilitate în timp a secetelor conduc către
definirea dificilă a unor indici unitari care să caracterizeze fenomenul de secetă.
Din punct de vedere meteorologic şi considerate punctual, secetele se caracterizează
prin intensitate şi durată. Aceste elemente prezintă importanţă pentru că de ele depind efectele
asupra producţiilor agricole pe plan local, cele mai grave secete fiind cele de intensitate şi
durată mare.
Dacă analiza este la scară regională, se va lua în calcul şi aria de extindere a secetei, cu
observaţia că analiza extinderii teritoriale a secetei va fi precedată de analize punctuale la
staţiile meteorologice din regiune.
Analiza din punct de vedere istoric a secetelor impune şi studiul frecvenţei de
producere a acestora.
Legătura dintre elementele ce caracterizează secetele depinde în mare măsură de
condiţiile fizico - geografice locale, care prezintă o neuniformitate pronunţată, determinată de
influenţele climatice, neuniformitatea reliefului, a solurilor, a condiţiilor geologice, etc.

24
 II.2.1. Indici climatici

Pentru caracterizarea secetelor se iau în consideraţie mărimea precipitaţiilor căzute

într-o perioadă şi abaterea faţă de valorile normale (medii multianuale).
Pot fi incluşi în această categorie: criteriul Hellman, indicele propus de N. Topor,
BMDI (Bhalme - Mooley Drought Index), indicele precipitaţiei standardizate (Standard
Precipitation Index- SPI), indicele de secetă efectivă (Effective Drought Index- EDI) etc.
a) Criteriul Hellman introduce noţiunea de perioadă uscată, care este considerată
intervalul de cel puţin 10 zile consecutive în lunile aprilie - septembrie şi de cel puţin 14 zile
consecutive în lunile octombrie - martie, în care nu au căzut cantităţi de precipitaţii
măsurabile (< 0,1 mm).
Caracterizarea pluviometrică a unei luni se face comparând cantităţile de precipitaţii
căzute în luna respectivă cu media multianuală, situaţiile care pot rezulta fiind grupate în 9
categorii:
- luni excesiv ploioase (LEP), în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu peste 50
% media multianuală;
- luni foarte ploioase (LFP), în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 30 - 50 %
media multianuală;
- luni ploioase (LP), în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 20 - 30 % media
multianual;
- luni puţin ploioase (LPP), în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 10 - 20 %
media multianuală;
- luni normale (LN), în care cantitatea de precipitaţii variază cu ± 10 % media
multianuală;
- luni puţin secetoase (LPS), în care cantitatea de precipitaţii este cu 10 - 20 % mai
redusă fata de media multianuală;
- luni secetoase (LS), în care cantitatea de precipitaţii este cu 20 - 30 % mai redusă
faţă de media multianuală;
- luni foarte secetoase (LFS), în care cantitatea de precipitaţii este cu 30 - 50 % mai
redusă faţă de media multianuală;
- luni excesiv de secetoase(LES), în care cantitatea de precipitaţii este cu peste 50 %
mai redusă faţă de media multianuală;
b) Indicele N. Topor introduce pentru caracterizarea pluviometrică a unui an dintr-un
interval considerat indicele pluviometric Ia, care are expresia:
N  2P
Ia  ; [II.1.]
N  2S
unde:
N - numărul lunilor normale (LN + LPP + LPS);
P - numărul lunilor ploioase (LP + LFP + LEP);
S - numărul lunilor secetoase (LES+ LFS+ LS).

Calificativul pluviometric al anului se acordă astfel:

- pentru Ia < 0,33 an excepţional de secetos;
- pentru 0,33 < Ia < 0,41 an excesiv de secetos;
- pentru 0,41 < Ia < 0,70 an foarte secetos;
- pentru 0,71 < Ia < 0,84 an secetos;
- pentru 0,85 < Ia < 1,0 an puţin mai secetos;
- pentru 1,01 < Ia < 1,17 an normal;
- pentru Ia > 1,18 an puţin mai ploios
c) Procentul din valoarea normală PN este unul din cei mai uzuali termini folosiţi de
către meteorologi datorită uşurinţei cu care se calculează:

25
 Pa
PN   100 ; [II.2.]
Pn
unde:
PN - procentul din valoarea normală;
Pa - precipitaţia actuală;
Pn - precipitaţia normală.
Se poate calcula anual, lunar sau pentru perioada de vegetaţie. Se poate observa că
acest indice poate oferi o caracterizare pluviometrică a unei singure regiuni sau sezon. De
asemenea acest indice, determinat pe un număr limitat de înregistrări pluviometrice, nu este
capabil de a reflecta informaţii importante privind variabilitatea precipitaţiilor, trendul sau
eventualele caracteristici dominante ale şirului de date climatice.
d) Decilele se calculează folosind probabilitatea de producere a precipitaţiilor. Se
divide distribuţia probabilităţilor de producere a evenimentelor (precipitaţiilor lunare) în 10
categorii (pentru fiecare 10 % a distribuţiei) numite deciles. Apoi, aceste decile sunt grupate
două câte două, astfel încât decilele 1 şi 2 (valorile precipitaţiilor nedepăşite de cele mai mici
20 % din evenimente) vor caracteriza o perioadă cu “mult sub normal”, decilele 3 şi 4 – “sub
normal”, decilele 5 si 6 – “aproape normal”, decilele 7 si 8 – “peste normal”, decilele 9 si 10 –
“mult peste normal”. Ca dezavantaj principal se remarcă necesitatea unui număr mare de date
pentru calcul.
Metoda decilelor este folosită pentru a aprecia severitatea secetei în Australia. În cazul
acestui sistem, fermierii pot cere asistenţă de la guvern numai în condiţiile când mărimea
precipitaţiilor căzute corespunde unei perioade de repetare de 20 - 25 ani dintr-o sută de ani.
e) Indicele secetei Bhalme – Mooley (Bhalme – Mooley Drought Index - BMDI) se
calculează pentru o perioadă de k luni cu următoarea formulă:
1 k
BMDI   ik ; [II.3.]
k k 1
unde:
ik – indicele lunar;
k – numărul de ordine al lunii considerate;
ik  c1  ik 1  c0  pk' cu io = 0;
unde:
co, c1 – constante ce se determină recursiv prin asimilarea lui BMDI cu valoarea de - 4
pentru secete istoric extreme şi valori proporţional mai mari spre condiţiile normale, ajungând
până la 4 pentru perioade extrem de umede;
pk, - precipitaţia lunară standardizată care se calculează cu relaţia:
p k  mk
pk'  ; [II.4]
k
unde:
mk – media multianuală a lunii k;
 k - abaterea standard a precipitaţiilor pentru luna respectivă;
pk – cantitatea de precipitaţii din luna k.

Caracterizarea climatică a unei perioade de timp în funcţie de acest indice este redată
în tabelul II.11.
f) Indicele precipitaţiei standardizate, (SPI - Standardized Precipitation Index) din
ce în ca mai des folosit a fost dezvoltat de McKee (1993) pentru a cuantifica deficitele de
precipitaţii pe diferite durate de timp.
SPI se determină pe perioade de timp variabile de 1, 3, 6, 12, 24 de luni, care glisează
cu un pas de timp de o lună. Se apreciază că modalitatea de calcul a acestui indice este în

26
bună concordantă teoretică cu modificările aspectului vegetaţiei, detectate prin tehnici
satelitare.

Tabelul II.1.
Caracterizarea perioadelor secetoase cu

Valori Bhalme – Mooley Drought Index (BMDI) Caracterizarea perioadei

BMDI > 4 Extrem de umed

4 > BMDI > 3 Foarte umed
3 > BMDI > 2 Moderat de umed
2 > BMDI > 1 Puţin umed
1 > BMDI > -1 Aproape normal
-1 > BMDI > -2 Secetă medie
-2 > BMDI > -3 Secetă moderată
-3 > BMDI > -4 Secetă severă
-4 > BMDI Seceta extremă

SPI se calculează, după ajustarea unei funcţii a densităţii probabilităţilor la curba reală
de distribuţie a frecvenţei precipitaţiilor căzute în perioada considerată. Această operaţie se
face pentru fiecare loc, cu precipitaţiile din fiecare lună, considerate pe şiruri lungi de ani cu
care se formează serii alunecătoare de precipitaţii.
Pentru modelarea matematică a distribuţiei probabilităţilor precipitaţiilor se poate
utiliza distribuţia gama şi în acest caz, funcţia densităţii probabilităţilor are forma:
x

g x  
1
x  1e  ; pt. x > 0; [II.5.]
   
unde:
 > 0 este un parametru de forma curbei;
 > 0 este un parametru de scară;
x > 0 reprezintă valoarea precipitaţiilor lunare;
 (  ) este funcţia gama definită de relaţia:

    y  1e  y dy; [II.6.]
0

Pentru estimarea parametrilor  si  , Edwards şi McKee (1997) sugerează să se

folosească aproximaţia lui Thom (1958) pentru probabilitatea maximă:
 1  4A 
  1  1  ; [II.7.]
4A  3 
 x
 ; [II.8.]

unde, pentru N observaţii (sau termeni) ai şirului de precipitaţii lunare:
    ln( x)
A  ln x   ; [II.9.]
  N
În acelaşi scop se poate folosi un procedeu iterativ propus de Wilks (1995) (citat de
Lloyd Hughes, 2002):

27
 1
 2L 2L   L   ln x   N ln    N '   
 

            

 *       2

      
 *       2L


       2L   L    x N
 
 ; [II.10.]
  
     2

 
           


Dacă în urma iteraţiilor nu se ajunge la o convergenţă a algoritmului, vor fi folosite

estimările cu metoda Thom. Totuşi, estimările pentru  şi  notate cu  * şi  * sunt în
 
general mai bune decât  şi  .
În continuare prin integrarea funcţiei densităţii probabilităţilor în raport cu x, se va
obţine expresia funcţiei probabilităţii cumulate, G(x), a precipitaţiilor lunare:
x x  
1
G( x)   g ( x)dx    x a x / 
e dx ; [II.11.]
0 a  0
 ( )

Dacă în această funcţie se substituie:

x
t  ; [II.12.]

atunci se ajunge la expresia funcţiei gama incomplete:
x 
1
G( x)    t  1e t dt ; [II.13.]
( ) 0
Valorile acesteia din urmă se calculează folosind un algoritm propus de Press (1986)
(citat de Lloyd Hughes, 2002).
Întrucât distribuţia gama este nedefinită pentru x = 0 şi q = P(x = 0) > 0 unde P(x = 0)
este probabilitatea precipitaţiei zero, probabilitatea cumulată devine:
H(x) = q + (1 - q) G(x); [II.14.]
După această etapă de calcul, urmează operaţia de transformare a funcţiei de
distribuţie a probabilităţii cumulate într-o distribuţie normală, care permite stabilirea valorii
SPI corespunzătoare unei precipitaţii de o anumită mărime.(Figura II.2.)

Figura II.2. Stabilirea valorii SPI pe cale grafică (după Edwards si McKee)

28
 Caracterizarea pluviometrică a unui interval de timp în raport cu valoarea SPI se face
astfel (Tabelul II.2.):

Tabelul II.2.
Caracterizarea pluviometrică a unui interval de timp în raport cu valoarea SPI
(după Lloyd - Hughes Benjamin - 2002).
SPI Clasificare Frecventa (%)
≥2 Extrem de umed 2,3
1,99 - 1,5 Foarte umed 4,4
1,49 - 1,0 Moderat de umed 9,2
0,99 - 0 Uşor umed 34,1
0 - -0,99 Uşor secetos 34,1
-1,0 - -1,49 Moderat secetos 9,2
-1,5 - -1,99 Sever secetos 4,4
≤ -2 Extreme secetos 2,3

În cazul unui număr mare de puncte, pentru calculul SPI, după recomandările lui
Edwards şi McKee (1997) se poate folosi, ca alternative, conversia aproximativă dată de
Abramoritz şi Stegun (1965) (citat de Lloyd Hughes, 2002):
 c0  c1t  c2t 2
- pentru 0 < H(x) ≤ 0,5; Z  SPI  t  ; [II.15.]
1  d1t  d 2t 2  d3t 3
 c0  c1t  c2t 2
- pentru 0,5 < H(x) < 1; Z  SPI  t  ; [II.16.]
1  d1t  d 2t 2  d3t 3
unde:
1
- pentru 0 < H(x) ≤ 0,5; t  ln ; [II.17.]
( H ( x))2
1
- pentru 0,5 < H(x) < 1; t  ln ; [II.18.]
(1  H ( x))2
şi: co = 2,515517; c1 = 0,802853; c2 = 0,010328; d1 = 1,432788; d2 = 0,189269; d3 =
0,001308;
g) Indicele de secetă efectivă (Effective Drought Index - EDI) se calculează zilnic
funcţie de precipitaţia necesară pentru a se reveni la condiţii normale (PRN), adică pentru a
acoperi deficitul cumulat de la începutul secetei.
PRN se calculează pe baza precipitaţiei efective zilnice (EP) care este definită ca o
funcţie atât de precipitaţia din ziua curentă, cât şi de precipitaţiile din zilele precedente, din
cadrul unei anumite perioade stabilite.
Ponderile precipitaţiilor luate în calcul sunt din ce în ce mai mici, cu cât ziua în care
au căzut aceste precipitaţii este mai depărtată de ziua curentă. Durata perioadei precedente
pentru care se calculează EP este variabilă, pentru simplificarea calculelor adoptându-se 365
zile.
Precipitaţia efectivă (EP) în ziua j este dată de relaţia:
n

i P m
EPj   m 1
; [II.19.]
n 1 n
în care:
j - indexul zilei curente;
i - durata perioadei pe care se calculează suma;
Pm - precipitaţia cu (m - 1) zile înainte de ziua curentă.

29
 Exemplu: Dacă i = 3, atunci EP zilnice sunt egale cu [P1+ (P1+ P2)/2 + (P1+ P2
+P3)/3]. Pentru i = 365 zile, procedeul de calcul va stabili pentru prima zi a celui de - al doilea
an, deci daca datele privind precipitaţiile cuprind 30 de ani, vor fi calculate 365 x 29 de valori
zilnice pentru EP.
Următorul pas este calculul mediei precipitaţiilor efective (MEP) pentru fiecare zi a
anului, stabilirea abaterilor valorilor zilnice a EP faţă de medie (DEP = EP - MEP), a
abaterilor standard (ST(EP)) pentru fiecare zi, după care se determină valoarea standardizată a
abaterilor zilnice (SEP):
DEP
SEP  ; [II.20.]
ST (EP )
Durata secetei poate fi definită ca perioada în care SEP are valori negative.
SEP este elementul care permite compararea severităţii secetei între două sau mai
multe locaţii, indiferent de diferenţele climatice dintre ele, îmbunătăţind astfel indicele SPI.
În regim operaţional, după ce au fost calculate valorile DEP zilnice, se trece la calculul
PRN. Valorile zilnice ale PRN vor ţine seama de durata actuală pentru care au fost stabilite
valorile DEP, conform relaţiei:
DEP
PRN j  j ; [II.21.]
1

N 1 N
unde j este durata actuală.
În final se calculează indicele EDI ca o valoare standardizată:
PRN j
EDI j  ; [II.22.]
ST ( PRN j )
unde ST(PRN) este abaterea standard a valorilor PRN din fiecare zi.
Valorile EDI variază de la -2 la 2, la fel ca şi alţi indici (SPI, PDSI), el are trepte de la
condiţii extrem de uscate la extrem de umede. Pentru aprecierea intensităţii secetei, intervalele
acestui indicator sunt prezentate în tabelul II.3.

Tabelul II.3.
Caracterizarea gradului de seceta funcţie de valorile
Effective Drought Index - EDI
EDI Caracterizare
0,99 - -0,99 Condiţii aproape normale
-1,0 - -1,49 Secetă moderată
-1,5) - -1,99 Secetă severă
≤ -2 Secetă extremă

II.2.2. Indici hidrotermici

Oferă o caracterizare a secetei limitată numai la intervalul de timp considerat. Aceşti

indici iau în considerare precipitaţiile şi evapotranspiraţia potenţială (ETP) sau, în locul acesteia
din urmă, consideră temperatura medie a aerului (care este un factor cu pondere principală în ceea
ce priveşte mărimea ETP, deci a consumului maxim de apă) din intervalul de timp pentru care
se efectuează calculul.
Indici hidrotermici care nu iau în considerare precipitaţiile din perioadele
anterioare. În aceasta categorie pot fi incluşi indicii De Martonne, Thornthwaite,
Selianinov.
a) Indicele de Martonne poate fi calculat pentru perioade diferite în funcţie de
precipitaţii şi temperaturi:
- pentru perioada anuală:

30
 P
I ; [II.23.]
T  10
- pentru perioada de vegetaţie:
2P
I ; [II.24.]
T  10
- pentru perioade lunare :
12P
I , [II.25.]
T  10
în care :
P - suma precipitaţiilor din perioada analizată (mm);
T - temperatura medie a aerului pe perioada analizată (°C)
Aprecierea secetei se face astfel:
I < 10 - perioadă foarte aridă;
I = 10 - 20 - perioada aridă;
I = 20 - 30 - perioadă semiaridă;
I > 30 – perioadă umedă;
b) Caracterizarea după Thornthwaite se bazează pe diferenţele dintre
precipitaţii şi evapotranspiraţie. Se compară lunar aportul de apă provenit din precipitaţii
(P) cu pierderile prin evapotranspiraţia de la suprafaţa solului, ETR, (sau cu evaporaţia
de pe întinderile de apă).
Notând cu d = ETR - P deficitul de apă anual (suma deficitelor de apă lunare) şi
cu s = P - ETR excedentul de apă anual (suma excedentelor lunare din anul considerat),
se calculează:
- indicele de umiditate:
s
I u  100 ; [II.26.]
ETP
- indicele de ariditate:
d
I a  100 ; [II.27.]
ETP
unde ETP este valoarea anuală a evapotranspiraţiei potenţiale.
Indicele global de umiditate I m, care oferă o caracterizare pluviometrică anuală
este:
Im = Iu – 0,6 ∙ Ia sau, dacă ţinem seama de relaţiile anterioare:
s  0,6d
I m  100 ; [II.28.]
ETP
Clasificarea climatică anuală după valoarea indicelui Thornthwaite este prezentată
în tabelul II.4.

Tabelul II.4.
Caracterizarea climatică după Thornthwaite
Im Caracterizare anuală
Im > 100 supraumed
100 > Im > 80 umed
20 > Im > 0 subumed
0 > I m > -20 subuscat
-20 > I m > -40 semiarid
-40 > Im arid

c) Indicele hidrotermic Selianinov se determină lunar cu relaţia:

31
 P
k '
; [II.29.]
(t / 10)
în care :
P - precipitaţiile totale din luna considerată;
t' - temperatura medie lunară multiplicată cu numărul de zile ale lunii.
Aprecierea intensităţii secetei se face astfel:
k < 1 - condiţii de ariditate;
1 < k < 1,7 - condiţii normale (de echilibru a bilanţului hidric);
k > 1,7 - condiţii de exces hidric;
Tendinţa actuală în evoluţia structurii indicilor hidrotermici, este de a lua în considerare, la
calculul lor, pe lângă precipitaţiile şi temperaturile medii din intervalul de calcul considerat şi a altor
mărimi climatice. Astfel, Domuţa C. şi colab. – 2000 [23] propune utilizarea pentru caracterizarea
secetelor a indicelului hidroheliotermic.
d) Indicele hidroheliotermic Domuţa Ihst ia în considerare durata de strălucire a
soarelui,calculându-se cu relaţia:
100P
I hst  ; [II.30.]
 t  D.s.s.
în care:
P – precipitaţiile şi udările din perioada considerată (mm);
∑t – suma temperaturilor biologic active (˚C);
D.s.s. – durata de strălucire a soarelui (ore);
După valorile indicelui hidroheliotermic se pot face următoarele interpretări:
< 3,0 – excesiv secetos;
3,1 – 5,0 – foarte secetos;
5,1 – 7,0 – secetos;
7,1 – 9,0 – mijlociu secetos;
9,1 – 12,0 – mijlociu umed;
12,1 – 15,0 – umed I;
15,1 – 18,0 – umed II;
18,1 – 25,0 – umed III;
> 25,0 - excesiv de umed;
Compararea caracterizării climei cu indicele hidroheliotermic, cu alţi indici climatici
hidrotermici (de Martone, Palfai, Donciu,) folosiţi la noi în ţară au evidenţiat corelaţii liniare foarte
senificative statistic şi respectiv corelaţii liniare cu producţiile de sfeclă de zahăr din perioada
analizată semnificative din punct de vedere statistic. [92]
Indici hidrotermici, care iau în considerare precipitaţiile din perioada anterioară
În această categorie includem indicele de umiditate propus de N. Soroceanu, indicele de secetă
Palfai şi indicii propuşi de Palmer.
a) Indicele de umiditate Soroceanu se calculează lunar în perioada martie-
octombrie cu expresia:
aq Q
Iu  ; [II.31.]
ETP
în care:
q - suma precipitaţiilor din perioada de acumulare a umidităţii în sol (XI - II);
a - coeficientul de înmagazinare şi proporţionalizare a consumului de apă asigurată de
precipitaţiile q, din perioada rece a anului (XI - II), având, funcţie de luna pentru care se calculează
Iu, valori de: 0,6 pentru martie şi aprilie, 0,5 pentru mai, 0,4 pentru iunie, 0,3 pentru iulie, 0,2
pentru august, 0,1 pentru septembrie, 0 pentru octombrie;
Q - precipitaţiile din perioada de consum a umidităţii (însumate din luna a III - a până la
sfârşitul lunii de calcul);

32
 ETP - evapotranspiraţia potenţială însumată din luna a III - a până la sfârşitul lunii pentru
care se calculează Iu.
Indicele Iu stabilit pentru luna a X-a se poate considera că ar cuantifica severitatea secetei
anuale.
Caracterizarea secetelor în funcţie de valoarea lui Iu se face astfel:
Iu = 1 - 0,75 - secetă uşoară;
Iu = 0,75 - 0,5 - secetă moderată;
Iu = 0,5 - 0,25 - secetă gravă;
Iu < 0,25 - secetă extremă.
b) Indicele de secetă Palfai (PAI) Valoarea de bază (necorectată) a acestui indice PAI0
se calculează pentru perioada aprilie-august, cu relaţia [82]:
t
PAI 0  IV VIII 100; ( ˚C/ 100 mm) [II.32.]
PX VIII
unde:
tIV - VIII - media temperaturilor medii lunare ale aerului din luna aprilie până în luna august
(°C);
PX – VIII - suma precipitaţiilor lunare începând din octombrie până în august (mm).
Ţinând seama de condiţiile de reţinere a apei din precipitaţii şi de modificările cererii
de apă a culturilor agricole în timpul vegetaţiei, valorile lunare ale precipitaţiilor se corectează cu
un coeficient de pondere care, pentru condiţiile naturale ale Bazinului Carpatic, sunt: octombrie
- 0,1; noiembrie - 0,4; decembrie-aprilie - 0,5; mai – 0,8; iunie - 1,2; iulie - 1,6; august - 0,9.
O valoare mai precisă a indicelui se obţine prin corectarea valorii de baza cu trei factori
şi anume:
- pentru temperaturi excesive (t > 30 °C):
n 1
Kt  6  ; [II.33.]
n 1
unde:
n reprezintă numărul de zile cu caniculă (t > 30 °C) în perioada iunie – august;

n - media multianuală a lui n;
- pentru precipitaţii:
 max
KP  4 
; [II.34.]
 max
unde:
 - durata celei mai lungi perioade fără precipitaţii (sau cu precipitaţii
max
însumate în zile succesive sub 5 - 6 mm) între 15 iunie şi 15 august;

 max media multianuală a lui  max ;
- pentru apa freatică:
H
K gw   ; [II.35.]
H
unde:
H - adâncimea medie a apei freatice în perioada noiembrie – august;
H - valoarea medie multianuală pentru H.
Acest ultim factor de corecţie se foloseşte pentru zonele din luncile râurilor.
Aşadar, valoarea corectată pentru indicele Palfai este:
PAI = Kt∙Kp∙Kgw∙PAI0; [II.36.]
Caracterizarea severităţii secetelor în raport cu valoarea anuală a indicelui PAI,
recomandată pentru condiţiile din interiorul bazinului Carpatic, se face astfel:

33
 PAI = 6 - 8 - secetă moderată;
PAI = 8 - 10 - secetă medie;
PAI = 10 - 12 - secetă puternică;
PAI > 12 - secetă extremă.
Indicele PAI ia în considerare, pentru calcul precipitaţiile de iarnă, temperaturile
din perioada de vegetaţie şi aprovizionarea solului cu apă din stratul freatic, fiind în
genere, un indice hidrotermic, bazat pe unele elemente de bilanţ al apei în sol. El a fost
utilizat cu succes pentru caracterizarea climatului din zonele sub-umede din ţara noastră.
[49]
Utilizarea acestui indice, comparativ cu ceilalţi indici climatici, hidrotermici şi
hidroeliotermici, datorită aparatului matematic este mai greoaie iar rezultatele cresc în
acurateţe pe măsură ce creşte numărul elementelor climatice care intră în calcul, acestea fiind
apropiate ce cele obţinute cu indicele hidroheliotermic Domuţa. [93]
Deşi PAI ia în considerare adâncimea apei freatice pentru zonele de luncă nu ţine
seama de condiţiile de sol. Pentru aceasta s-a propus (PAIS) adăugarea unui coeficient de
corecţie în plus K s, care ţine seama de proprietăţile solului, calculat ca produs a patru
coeficienţi, în funcţie de capacitatea de înmagazinare a apei în sol, alimentarea solului cu
apă din freatic, conţinutul de săruri solubile şi scurgerile de apă la suprafaţa terenului.
[13]
c) Indicele de severitate a secetei Palmer, (Palmer Drought Severity Index - PDSI)
foloseşte o serie de relaţii empirice stabilite de Palmer (1965) pentru a aprecia gradul de asigurare
al apei pentru culturile agricole, în relaţie cu valorile normale ale parametrilor climatici locali.
Are în vedere bilanţul apei în sol în care, la intrări consideră precipitaţiile şi rezerva de apă
din sol, iar ca ieşiri, consideră evapotranspiraţia, care depinde de mai mulţi factori (de cultură,
de rezerva de apă din sol, etc.). De asemenea, ia în considerare capacitatea de reţinere a apei în sol.
PDSI este un indice standardizat (referindu-se la condiţii standardizate de umiditate a
solului), încât poate fi folosit pentru comparaţii între diferite perioade de timp sau zone teritoriale.
Este utilizat în SUA iar verificări ale lui au fost făcute şi în condiţiile din Europa. Se calculează
pentru un interval de timp i cu relaţia:
Z
PDSIi = 0,897 ∙ PDSIi - 1 + i ; [II.37.]
3
unde:
PDSIi, PDSII - 1 reprezintă indicele de secetă pe intervalul curent şi respectiv pe
intervalul anterior (intervalele de timp pot fi de 1 săptămână, 2 săptămâni, 1 lună, 3 luni sau 6 luni);
Zi - indicele anomaliei rezervei de apă din sol pe intervalul curent de timp, faţă de
valoarea normală a acesteia;
Z = K∙d; [II.38.]
unde:
K - factor climatic de pondere, care este introdus cu scopul ca valorile PDSI să fie
comparabile în spaţiu şi în timp;
d - abaterea rezervei de apă din sol, în intervalul considerat (curent), faţă de
valoarea normală pe acelaşi interval de timp:

d = P - P; [II.39.]
în care:
P - precipitaţiile totale în intervalul considerat;

P - valoarea precipitaţiilor „corespunzătoare" climatic pentru condiţiile
existente şi se calculează din ecuaţia bilanţului hidric al solului;
    
P  ET  R  RO  L; [II.40.]
în care:

ET - evapotranspiraţia medie multianuală;
34
 
R - refacerea rezervei de apă a solului, medie multianuală;

RO - pierderile prin scurgere la suprafaţă a solului şi prin percolare, medie
multianuală;

L – reducerea rezervei de apă din sol în condiţiile în care precipitaţiile nu mai
acoperă evapotranspiraţia potenţială din perioada considerată, medie multianuală.

Din structura şi configuraţia lui multianuală reiese că P este un factor hidrologic
care trebuie determinat local.
Cel mai adesea, PDSI se calculează pe perioade lunare, dar mărimea intervalului
de timp trebuie aleasă şi în funcţie de domeniul pentru care se efectuează studiul. Astfel,
pentru a analiza seceta agricolă, intervalul poate fi de 1 - 3 luni, pentru analiza secetelor
hidrologice se adoptă intervale de 6 - 12 luni, iar pentru a aprecia mai bine începutul şi
sfârşitul secetelor, intervalul de analiză trebuie redus la 1 - 2 săptămâni. Aprecierea în
raport cu valoarea PDSI se face folosind tabelul II.5.

Tabelul II.5.
Caracterizarea climatului cu
Palmer Drought Severity Index - PDSI
PDSI Caracterizarea climatului pe intervalul m
PDSI > 4.00 Extrem de umed
3 < PDSI < 3.99 Foarte umed
2 < PDSI < 2.99 Moderat umed
1 < PDSI < 1.99 Uşor umed
0.5 < PDSI < 0.99 Perioadă umedă incipientă
0.49 < PDSI < -0.49 Aproape normal
-0.50 < PDSI < -0.99 Perioadă secetoasă incipientă
-1.00 < PDSI < -1.99 Uşor secetos
-2.00 < PDSI < -2.99 Moderat secetos
-3.00 < PDSI < -3.99 Sever de secetos
PDSI < -4.00 Extrem de secetos

Avantajul principal al PDSI constă în faptul că este un indice standard, care oferă
posibilitatea comparării incidenţei secetei în diferite locuri şi la diferite momente de
timp.
Un dezavantaj este că factorul K a fost stabilit numai pentru 9 staţii climatice din SUA
(Alley, 1984).
Calculul PDSI presupune parcurgerea următoarelor etape:
1.) Calculul ecuaţiei deficitului de umiditate, redată sub forma:
d = P – (  j PE +  j PR +  j PRO -  j PL); [II.41.]
unde:
j – numărul de ordine al lunii de calcul;

ET
j 
j

; [II.42.]
PE j

Rj
j  
; [II.43.]
PR j

35
 
RO j
j 
; [II.44.]
PRO j

Lj
j  
; [II.45.]
PL j
PE – evapotranspiraţia potenţială;
Celelalte notaţii sunt noţiuni potenţiale introduse de Palmer, şi anume, valoarea
potenţială a refacerii rezervei de apă din straturile solului PR, valoarea potenţială a reducerii
rezervei de apă a solului PL şi scurgerea potenţială PRO.
2.) Calculul bilanţului apei în sol, de obicei, cu pas de timp de o lună. Solul este
considerat ca fiind bistratificat, stratul superior având o capacitate minimă de reţinere a apei
de 25,4 mm, iar stratul inferior cu capacitate maximă de 127 mm sau 228,6 mm (valori
stabilite pentru diferite state din SUA).
Refacerea potenţială a rezervei de apă PR este definită ca necesarul de apă pentru a
aduce umiditatea solului până la capacitatea de câmp, deci:
PR = W - (Ss + Si); [II..46.]
unde:
Ss , Si - rezervele de apă disponibile la începutul lunii în stratul superior, respectiv
în stratul inferior al solului;
Pentru stabilirea PL este nevoie de compararea PET cu rezerva de apă disponibilă
(presupunând P = 0 în intervalul de timp considerat). Se ţine cont că din stratul superior de sol
se poate consuma toată rezerva de apă disponibilă. Numai după ce s-a produs acest
consum urmează micşorarea umidităţii şi din stratul inferior cu o anumită
fracţiune.
Pot exista două cazuri:
- când Ss > PET, atunci:
P L= P E ; [II.47.]
- când Ss < PET, atunci, pentru ambele straturi de sol:
( PE  S s )  Si
PL   Ss ; [II.48.]
W
unde:
W - capacitatea de înmagazinare a apei pentru întregul profil de sol.
Scurgerea potenţială, PRO, este calculată considerând că orice ploaie este
absorbită până când solul devine saturat, după care începe scurgerea.
Astfel, PRO se determină ca diferenţa dintre precipitaţia potenţială şi refacerea
potenţială a rezervei de apă a solului. Palmer consideră că precipitaţia potenţială este
egală cu capacitatea maximă pentru apă utilă W, încât:
PRO = W – PR; [II.49.]
Considerând relaţia IV.160. rezultă:
PRO = SS + Si; [II.50.]
Valorile barate din relaţiile de mai sus reprezintă medii lunare multianuale pe şirul
de ani pentru care s-au considerat datele privind precipitaţiile şi evaporaţia potenţială.
Evapotranspiraţia potenţială se calculează prin una din metodele Thornthwaite,
Penman, Penman - Monteith, valorile PDSI fiind relativ insensibile faţă de metoda
utilizată în acest scop.
3.) Determinarea valorilor curente (actuale) pentru ET, R, RO şi L. În calculul
bilanţului de apă din sol există mai multe cazuri şi subcazuri care pot interveni:
a. când P ≥ PET:
a.1. (P - PET) > (25,4 - SS); Valoarea termenului din dreapta a inegalităţii
reprezintă cantitatea de apă necesară refacerii rezervei de apă în stratul superior (R s).

36
Cantitatea de precipitaţii care depăşeşte PET va reface complet rezerva de apă din stratul
superior şi pe acea din stratul inferior.
a.1.1. (PE – PET - Rs) < [(W - 25,4) - Si]; În acest caz, apa din
precipitaţii care rămâne după asigurarea PET şi refacerea rezervei R s, reîncarcă parţial
rezerva de apă din stratul inferior, şi deci nu există scurgeri.
Ri = P – PE – Rs; [II.51.]
RO = 0;
a.1.2. (PE – PET - Rs) ≥ [(W - 25,4) - Si]; În această situaţie există
posibilitatea reîncărcării la maximum cu apă a ambelor straturi, o parte din apă pierzându-se prin
scurgere.
Ri = W – 25,4 – Si; [II.52.]
RO = P – PET – (Rs + Ri);
a.2. (P - PET) ≤ (25,4 - SS); În această situaţie există apă numai pentru
reîncărcarea parţială a stratului superior.
Rs = P – PET; [II.53.]
RO = 0;

b. când P < PET; Cantitatea de apă provenită din precipitaţii nu acoperă PET astfel că se
va reduce rezerva de apă din sol. Nu va exista reîncărcare nici pierderi din apă pluvială, astfel încât:
Rs = 0 şi RO = 0; [II.54.]
Valoarea L pentru ambele straturi este:
L = Ls + Li ; [II.55.]
ET = P + L; [II.56.]

b.1. SS > (PE - P); Umiditatea din stratul superior de sol este suficientă pentru
acoperirea deficitului de apă. Deci, reducerea rezervei de apă va fi numai din stratul superior de sol
(Ls).
Ls = PE – P; [II.57.]
Li = 0;

b.2. Ss ≤ (PE - P); Nu există umiditate suficientă în stratul superior de sol pentru
ca, împreună cu precipitaţiile, să acopere evapotranspiraţia. Rezerva de apă din stratul superior se
va epuiza şi totodată se va consuma o parte din rezerva existentă în stratul inferior.
Ls = Ss; [II.58.]
S
Li = (PE – P - Ls)  i ;
W
4.) Determinarea mediilor multianuale ale valorilor potenţiale
       
(PE, PR, PRO , PL ) şi ale valorilor curente ( ET , R, RO, L) . În urma realizării bilanţului lunar
pe şirul de ani considerat se stabilesc valorile lunare potenţiale (PE, PR, PRO şi PL) şi valorile
actuale (ET, R, RO, L). Cu fiecare din aceste elemente se construiesc în continuare şiruri
statistice şi se calculează coeficienţii  ,  ,  , pentru fiecare lună din an, cu relaţiile prezentate
mai sus.
5.) Calculul deficitului de umiditate d. Pentru calculul PDSI pe intervalul lunar
curent se folosesc valorile coeficienţilor α, β, γ, δ pentru luna respectivă, se calculează valorile
potenţiale ale lunii considerate (PE, PR, PRO şi PL) şi cunoscând precipitaţiile, se determina
d cu relaţia IV.156.
6.) Se determină Z - indicele anomaliei rezervei de apă din sol cu relaţia IV.153.
Factorul de pondere climatic K, numit şi caracteristică climatică este calculat pentru o lună j, cu
relaţia:

37
 K 'j
K j  17,67 12
; j = 1,2,...,12; [II.59.]

 Di K i'
i 1
în care: i - numărul lunii în care se efectuează calculul;

D j - media multianuală a valorilor absolute ale lui d pentru luna j;
  
 T  2,8  PE j  R j  RO j
K 1,5lg  
  0,5; iar
Tj 
' j
j  
;
 D j  P j  L j

17,67 - coeficient stabilit empiric de Palmer, funcţie de un număr limitat de date de la 9

staţii meteorologice din interiorul SUA.
Valorile K sunt mici în zonele umede şi mari în cele aride.
Coeficienţii numiţi factori de durată (0,897 şi 1/3) din relaţia IV.152. au fost stabiliţi
empiric pentru două regiuni climatice (vestul statutului Kansas şi centrul statutului Iowa).
Cercetătorii de la Universitatea din Lincoln Nebraska recomandă ajustarea locală a
acestor coeficienţi, pe baza analizelor climatice pentru fiecare localitate. Aceşti coeficienţi
indică ponderea anomaliei (abaterii) rezervei de apă a solului din luna curentă ca şi a valorii
indicelui PDSI din luna anterioară asupra indicelui PDSI din luna curentă. Dacă aceşti factori
nu corespund condiţiilor climatice locale, este posibil ca valoarea PDSI să nu corespundă
realităţii (de exemplu: o secetă extremă conform valorilor PDSI, să dureze mai mult decât
în realitate).
7.) Se determină PDSI cu relaţia IV.152. Indicele PDSI este recomandat pentru
analize ale secetelor pe perioade istorice.
8.) Calculul lui PDSI ponderat (PDSIp) PDSIp a fost propus în scopul creării
posibilităţii de folosire a PDSI ca mijloc de analiză operaţională a secetei. Din cauza
calării pe valori anterioare, valoarea recentă a PDSI ar putea să nu reprezinte condiţiile
reale ale rezervei de apă din sol (să fie diferită de valoarea care corespunde situaţiei
concrete).
În concepţia indicelui PDSI ponderat, se considera că se cunoaşte probabilitatea
ca o valoare a indicelui PDSI să fie înlocuită, ca şi valoarea cu care să fie înlocuită.
Media ponderată se face între valoarea curentă şi valoarea cu care poate fi
înlocuită, cea din urmă fiind ponderată cu posibilitatea de a se întâmpla acest
eveniment. Valoarea curentă a PDSI se notează X 3, iar cu X1 - valoarea indicelui pentru
cazul în care ar începe o perioadă ploioasă şi X 2 - valoarea indicelui pentru situaţia în care
ar începe o perioadă de secetă. De asemenea, notam cu P - probabilitatea de terminare a
perioadei curente (de secetă sau exces de apă).
Calculul PDSIp se face după următoarele reguli:
- dacă X3 = 0, nu există nici un fenomen anormal (secetă sau exces de apă), încât:
PDSIp = PDSI = X1 sau X2; [II.60.]
- dacă X1 ≥ -(X2) se adoptă:
PDSIp = X1; [II.61.]
- dacă X2 > -(X1), se adoptă:
PDSIp = X2; [II.62.]
- dacă probabilitatea terminării fenomenului curent este P = 0 sau P ≥ 1, suntem
într-o perioadă de secetă sau perioadă umedă şi nu există nici o şansă de ajustare pe baza
valorilor anterioare (backtracking); în acest caz:
PDSIp = PDSI = X3; [II.63.]
- dacă 0 < P < 1 apare posibilitatea aplicării metodei de backtracking încât PDSI p
va fi considerat ca medie ponderată între X 3 şi X1 sau X2. Astfel:

38
 a - dacă perioada curentă este o perioadă de secetă (X 3 < 0) şi există şansa de
începere a unei perioade umede, PDSI ponderat se va calcula ca medie ponderată cu
relaţia:
PDSIp = (l - P) ∙ X3 + P ∙ X1; [II.64.]
b - dacă perioada curentă este umedă (X 3 > 0), există şansa de a începe o
perioadă uscată şi deci:
PDSIp = (l - P) ∙ X3 + P ∙X2; [II.65.]
O caracteristică importantă a PDSI p este că el nu se mai recalculează la
terminarea perioadei de secetă (ca în cazul PDSI). Aşadar, odată calculată valoarea indicelui
nu se mai schimbă în timp, pentru că valorile celor trei indici intermediari (X1, X2, X3) rămân
constante.
PDSIp diferă de PDSI numai dacă există posibilitatea ca valoarea PDSI să fie
înlocuită (după reconsiderarea valorilor PDSI la terminarea fenomenului), adică atunci
când probabilitatea terminării fenomenului curent este între 0 % şi 100 %.
Indicele PDSIp oferă o mai bună reprezentare a tranziţiilor de la perioadele umede la
perioade secetoase, în timp ce indicele PDSI surprinde mai bine tranziţiile de la perioadele
secetoase la cele umede. Se semnalează totuşi şi faptul că, în timpul tranziţiei de la un fenomen la
altul, PDSI are „salturi" mari care nu sunt reale, având în vedere perioadele relativ lungi de
timp în care are loc schimbarea climatică.
Calculul PDSI presupune folosirea unor variabile empirice care sunt diferite pentru
fiecare locaţie, ceea ce ar duce, desigur, la variabilitatea spaţială a valorilor acestui indice.
În primul rând este vorba de „factorii de durată ”, cu valorile 0,897 si 1/3 care intră în calcul
PDSI. Aşa cum am arătat, primul factor apreciază care este ponderea anomaliei curente de
precipitaţii, iar al doilea, care este ponderea indicelui Palmer din perioada anterioară, în
valoarea indicelui pentru perioada curentă. Dacă aceste ponderi nu sunt apreciate corect,
momentul de terminare şi durata unei secete extreme pot fi indicate greşit.
O locaţie poate fi mai sensibilă la un deficit de umiditate decât alta; de asemenea, o
aceeaşi locaţie poate fi mai sensibilă la deficitul de umiditate decât la surplusul de umiditate
de aceeaşi mărime sau invers. Pentru aceste considerente, pentru fiecare locaţie este indicat
a se stabili două seturi de date şi de factori de durată, din care unul va fi folosit în timpul
perioadelor ploioase iar celalalt în timpul celor secetoase.
Palmer a identificat şi considerat secetele extreme cu diferite durate (pentru valorile din
Kansas şi Iowa), severitatea fiecăreia fiind estimată prin însumarea indicilor Z pe durata secetei.
(Figura II.3.)

Figura II.3. Stabilirea factorilor de durată din relaţia PDSI pentru Kansas şi Iowa
(după Palmer – 1965 citat de Cismaru C., şi colab. - 2004.)

39
 Ecuaţiile dreptelor din acest grafic (fiecare fiind corespunzătoare pentru valorile PDSI =
- l, - 2, - 3, -4), au expresia:
 Z i  C 0,309t  2,691;
t
[II.66.]
i 1
unde:
t - durata secetei (în luni);
C - coeficient care are valoare specifică fiecărei drepte.
Considerându-se m panta şi b intersecţia cu ordonata graficului pentru fiecare
dreaptă, şi notând cu p coeficientul de pondere al indexului anterior şi q coeficientul anomaliei
curente a umidităţii, se obţin următoarele ecuaţii pentru p şi q:
m C
p  1 ; şi q ; [II.67.]
mb mb
De aici, rezultă că pentru oricare dintre linii, p = 0,897 şi q = 1/3.
Această metodă folosită de Palmer poate fi utilizată pentru a calcula factorii de durată p şi
q care caracterizează o locaţie. Pentru aceasta, mai întâi se întocmeşte graficul care exprimă
legătura între Z cumulat şi durata fenomenului (ploios sau secetos). Desigur, cel mai uşor se pot
identifica relaţiile de recurenţă pentru fenomenele cele mai severe (PDSI = ±4). Apoi, folosind
parametrii dreptelor (panta m şi intersecţia cu ordonata b) se obţin valorile p şi q, cu relaţiile
IV.182. Factorii de durate au valori diferite în cazul fenomenului de secetă faţă de cel ploios,
încât: X1 se va calcula cu setul de valori pentru fenomene ploioase, X2 se va calcula cu setul pentru
fenomene de secetă, iar X3 se va calcula cu setul corespunzător fenomenului indicat de indicele
curent (ploios sau secetos).
De asemenea, şi caracteristica climatică K, trebuie ajustată la condiţiile climatice locale.
 '
Pentru a determina K local, se stabilesc mai multe valori D j şi K’ şi apoi se procedează ca în
cazul indicelui Z.

II.2.3. Indici pentru secete agricole

a) Indicele umidităţii disponibile (Moisture Available Index - MAI) apreciază la

scară multianuală care este nivelul de aprovizionare al plantelor cu apă de către
precipitaţiile naturale, şi se calculează cu relaţia:
P
MAI  ; [II.68.]
ET0
în care:
P – precipitaţia lunară cu asigurarea de 75 % (mm);
ETo - evapotranspiraţia culturii de referinţă sau evapotranspiraţia potenţială (mm).
Acest indice se calculează pentru fiecare lună a perioadei de vegetaţie. Regiunile
având valorile lunare în perioada de vegetaţie MAI < 0,33 necesită irigaţii.
b) Indicele rezervei de apa pentru culturile agricole (Crop Moisture Index - CMI)
este un indice utilizat de agrometeorologie pentru a monitoriza condiţiile de creştere a
plantelor, care a fost propus de Palmer în 1965, odată cu PDSI.
Acest indice evidenţiază aportul unor precipitaţii relativ mici din timpul
perioadei de secetă care, pe perioade scurte de timp, conduc la creşterea umidităţii
solului şi, implicit, la accesul mai uşor al plantelor la apă. Se calculează pe perioade de o
săptămână.
Este folosit, aşadar, pentru monitorizarea secetei agricole şi a rezervei de apă pe
termen scurt şi poate fi folosit şi pentru a putea lua decizii asupra aplicării udărilor
pentru ca, într-un timp relativ scurt, să se mărească umiditatea solului şi să se înlăture
stresul hidric al culturilor.

40
 c) Indicele rezervei de apă din sol (Soil Moisture Index - SMD) a fost propus de
Palmer (1965) pentru evaluarea secetei afectând rezervele de apă din sol pe perioade
scurte.
În prima faza se calculează deficitul de umiditate sau deficitul rezervei de apă din
sol:
SM i  SM imed
SMDi  ; [II.69.]
SM imax  SM imin
unde:
SMDi - deficitul de umiditate în perioada „i" (săptămână, decadă, lună);
SM i med - valoarea mediei multianuale a rezervei de apă disponibilă în sol în
perioada „i";
SM i max - rezerva maximă de apă disponibilă în sol pe perioada multianuală în
perioada „i";
SM i min - rezerva minimă de apă disponibilă în sol pe perioada multianuală în
perioada „i";
SMi - rezerva de apă disponibilă în sol în perioada „i" (pentru care se efectuează
calculul indicelui SMD).
Pentru determinarea valorilor SMimed, SMimax, SMimin este nevoie de date asupra rezervei de
apă din sol la sfârşitul fiecărei perioade şi pe întregul profil al solului pentru un şir de ani
îndelungat (minim 30 ani). Aceste elemente, diferenţiate pe culturi agricole se stabilesc în
cadrul serviciilor agrometeorologice regionale din ţara noastră. Pentru o perioadă considerată,
SMD arată cât este redusă rezerva de apă din sol în comparaţie cu rezerva medie, raportată la
amplitudinea maximă de variaţie a acesteia pe perioada multianuală.
n
Deficitul cumulat al rezervei de apă pe mai multe luni succesive (  SMDi )
i 1
indică rata de intensificare a secetei.
Severitatea secetei sau indicele rezervei de apă pentru culturile agricole într-o
perioadă considerată se calculează cu relaţia propusă de Palmer (1965):
SMDi
X i  xi 1   0,32  X i 1 ; [II.70.]
36,51
unde: X i şi X i-1 sunt indicii rezervei de apă în perioada i, respectiv (i -1).
d) Potenţialul agro-hidric (AHP) propus de Petrasovits, este recomandat pentru
analiza frecvenţei secetelor în spaţiu şi în timp, pentru compararea sensibilităţii la secetă a
diverselor specii de plante şi tehnologii de producţie agricolă şi pentru alte acţiuni practice.
Oferă o exprimare numerică a severităţii secetei, adică arată în ce grad este satisfăcută cererea
de apă a unei culturi agricole în stadiul de vegetaţie considerat.
Acest indice este exprimat de relaţia:
ETa
AHP  ; [II.71.]
ETopt
unde:
ETa - consumul efectiv de apă într-un stadiu de dezvoltare al culturii agricole (practic
egal cu evapotranspiraţia reală);
ETopt – evapotranspiraţia maximă sau cerinţa de apă în stadiul respectiv. Pentru
condiţiile Bazinului Carpatic, Petrasovits a propus relaţia:
ETopt = k ∙ t ∙ r; [II.72.]
în care:
k - factor agro-hidro-biologic ce depinde de indicele dezvoltării foliare (LAI) al
culturii în stadiul considerat. El exprimă efectele elementelor biologice şi agrotehnice ale
culturii (specia, varietatea, fenofaza, nivelul de fertilizare, etc.)
t - temperatura medie zilnică (°C);

41
 r - durata zilnică efectivă de strălucire a soarelui, în % din numărul orelor zilnice de
strălucire geografic posibile.
În tabelul II.6. sunt prezentate câteva valori ale factorului k funcţie de indicele
dezvoltării foliare (LAI), iar în tabelul II.7. câteva valori ale lui r (după Petrasovits, 1994).

Tabelul II.6.
Valorile factorului „k" funcţie de indicele dezvoltării foliare, pentru diferite culturi
LAI (m2/m2) Cultura
Sfeclă de zahar Fasole Lucernă
0,1 0,8 0,7 0,85
0,5 0,9 0,85 0,9
1, 0,95 0,95 1,00
2,00 1,03 1,02 1,07
4,0 1,13 1,08 1,11
8,0 1,25 1,15 1,15

Tabelul II.7.
Valorile factorului „r"
Durata zilnica de strălucire a 0,0 1,0 3,0 5,0 7,0 10,0 12,0 15,0
soarelui (ore)
r 0,01 0,02 0,07 0,11 0,16 0,23 0,27 0,34

Pentru calculul evapotranspiraţiei actuale (ETa) se propune relaţia:

ETa = f ∙ ETopt; [II.73.]

unde:
f - factor de corecţie ce depinde de rezerva de apă disponibilă în sol, în stadiul
respectiv de vegetaţie.
Ref
f  1,1353  0,6594  ln ; [II.74.]
Rd
unde:
Ref - rezerva de apă disponibilă efectivă în zona radiculară activă (mm);
Rd - capacitatea maximă de înmagazinare a apei în limitele zonei radiculare active
(mm).

Caracterizarea în raport cu AHP se face considerând că dacă:

AHP =1 - 0,8 reducerea rezervei de apă nu afectează producţia;
AHP = 0,8 - 0,5 se menţine posibilitatea de a satisface cererea de apă a plantelor
dar din ce în ce mai restricţionată;
AHP = 0,5 - 0,3 stresul hidric se amplifică;
AHP = 0,3 – 0,1 stresul hidric este puternic, producând scăderea biomasei şi a
producţiei iar dacă se menţine pe un interval de timp mai lung, produce moartea plantelor.
Pentru a exprima severitatea secetei, Petrasovits propune a se folosi numărul de zile cu
stres hidric, adică numărul de zile în care se înregistrează AHP < 0,5. Cu cât acest număr de zile
este mai mare, cu atât seceta este mai severă faţă de cultura respectivă.
Prin această exprimare numerică se poate compara în mod concret sensibilitatea la
secetă a unor regiuni sau zone, funcţie de numărul mediu de zile de stres, considerat pe un şir
de ani, pe culturi şi pe stadii de dezvoltare ale plantelor. Pe această bază se poate face diagnoza
secetei pentru o zonă agricolă şi poate fi stabilită o strategie de combatere a secetelor.
De asemenea, pot fi făcute corelaţii între AHP şi producţie, pentru a evidenţia
sensibilitatea la secetă a unor specii, varietăţi, soiuri sau hibrizi.

42
 II.2.4. Indici pentru caracterizarea secetelor hidrologice

Seceta hidrologică este apreciată funcţie de debitul şi volumul scurgerii râurilor, de

rezervele (volumele) de apă din lacurile de acumulare, de nivelurile apelor subterane. Seceta,
determinată de reducerea precipitaţiilor pe perioade îndelungate de timp se manifestă în
hidrologie prin perioade cu debite mici, însă un astfel de fenomen sezonier, care intervine în
special vara, nu constituie în mod necesar secetă. Dacă este însă o perioadă continuă, cu debite
reduse, extinsă şi în afara perioadelor normale cu debite minime, atunci desigur că ea se înscrie în
manifestările unei secete hidrologice.
Analiza debitelor se referă la stabilirea frecvenţei debitelor minime sau la intensitatea
scăderii debitelor în râu în absenţa precipitaţiilor. Se poate face şi prin întocmirea curbelor de
durată ale debitelor, însă, această modalitate nu permite stabilirea directă a începutului şi
sfârşitului perioadelor de secetă.
Cel mai relevant mod de analiză hidrologică pentru evidenţierea secetelor este cel
referitor la perioadele continui în care debitul s-a menţinut sub o mărime prestabilită (numită
debit de referinţă). Analiza acestor perioade se poate face pe baza de date (înregistrări) cu
rezoluţie zilnică, şi, mai rar, decadală sau lunară. Numărul de intervale de timp consecutive, în
care debitul sau volumul scurgerii a avut valori sub valoarea de referinţă, reprezintă durata
fenomenului (episodului) de secetă.
Pentru fiecare manifestare a fenomenului în parte, suma abaterilor volumului scurgerii
faţă de valoarea de referinţă pe durata secetei reprezintă deficitul cumulat al scurgerii sau
severitatea secetei. Împărţind acest deficit la durata la care se referă rezultă intensitatea secetei
hidrologice.
Analizele se efectuează pe şiruri lungi de ani iar, după ce sunt identificate toate
episoadele de secetă hidrologică se stabilesc caracteristicile lor, respectiv severitatea şi
intensitatea secetei pentru fiecare episod. Obţinând elementele pe un şir de ani se poate face
analiza frecvenţei secetei hidrologice. Procedeul poate fi repetat pentru diferite debite de
referinţă.
Pentru utilizare în practică, în managementul resurselor de apă, este nevoie să fie definită
corespondenţa între mărimile debitului de referinţă şi indicatorii de severitate a secetei sau, cu alte
cuvinte, ce durată a secetei şi/sau ce deficit de scurgere constituie secetă uşoară, severă sau
extremă.
Aceşti indicatori diferă de la o regiune la alta şi de aceea, pentru stabilirea corespondenţei
arătate mai sus, pot fi de folos unele definiţii privind reducerea scurgerii:
- reducere profundă - când scurgerea anuală este mai mică decât valoarea medie
multianuală, cu cel puţin valoarea abaterii standard calculată pentru şirul de valori ale
volumului scurgerii anuale;
- reducere continuă - când volumele anuale ale scurgerii sunt mai mici decât media
multianuală în cel puţin 4 ani consecutivi;
- reducere extinsă - când reducerea este profundă sau continuă şi s-a extins în întreaga
regiune considerată.
Această concepţie de definire a treptelor de secetă hidrologică poate fi modificată şi
extinsă încât să poată fi delimitate secetele folosind date cu rezoluţie temporală sub 1 an (exemplu:
scurgerea lunară sau pe sezon).
Alt indicator de secetă hidrologică este rezerva de apă din lacurile de acumulare, care poate
fi utilizat lesne în practică pentru că există date zilnice sau săptămânale (volumul de apă se
determină indirect prin măsurători ale nivelului apei din lacuri şi folosirea curbei de legătură între
aceste două elemente). Însă, aceste date sunt puternic influenţate prin operaţiile de exploatare a
lacurilor (goliri, descărcări din lac pentru folosinţele din aval, captări de apă din lac, etc.). Pentru o
analiză corectă este necesară şi măsurarea volumelor de apă care sunt descărcate sau prelevare
din lacuri şi, de asemenea, evaluarea pierderilor de apă din lac prin infiltraţie şi prin evaporaţie.

43
 Un alt mod de definire a secetei hidrologice, în condiţiile lacurilor de acumulare este prin
şiruri de valori pe intervale de timp (de obicei lunare) reprezentând bilanţul hidrologic, respectiv
diferenţa între afluenţă şi defluenţă sau cererea de apă. Afluenţa este volumul de apă care a intrat
în lac într-o perioadă de timp iar defluenţa este dată de volumul de apă captat din lacul respectiv de
toate folosinţele, inclusiv cel necesar pentru scurgere salubră în aval, la care se adaugă pierderile de
apă din lac prin evaporaţie şi infiltraţie. Când cererea depăşeşte oferta, începe să se manifeste
seceta.
Analizele datelor hidrologice pentru diverse scopuri, inclusiv pentru managementul
secetelor, este dificilă, uneori datorită lipsei datelor sau a unor şiruri scurte de observaţii, datorită
schimbării în timp a folosinţelor din bazinul hidrografic, neînregistrării corecte a volumelor de apă
preluate sau descărcate din lacuri.
În final, trebuie notat că indicii de secetă bazaţi pe mărimea scurgerii râurilor sau a
volumului de apă din lacuri sunt de cert interes pentru stabilirea treptelor de intensitate a secetei la
care s-a ajuns şi la adoptarea programelor de acţiune prevăzute în planurile de secetă.
a. Indicele rezervelor de apă de suprafaţă, (Surface Water Supply Index - SWSI)
Indicele Palmer a fost stabilit pentru regiuni omogene de sol şi climă şi nu ţine cont de
aportul zăpezilor şi de debitele ulterioare, care rezultă în urma topirii acestora. SWSI a fost propus
pentru a completa indicele Palmer în condiţiile de umiditate din unele state americane (Oregon,
Montana, Idaho, Utah), unde zăpada reprezintă o componentă importantă a bilanţului hidrologic.
Indicele SWSI (Surface Water Supply Index) a fost stabilit pentru a fi un indicator al
situaţiei apelor de suprafaţă. Scopul introducerii SWSI a fost de a încorpora elemente hidrologice şi
climatice într-un singur indice, valabil pentru un bazin hidrografic. De asemenea, valorile lui pot fi
standardizate pentru a permite compararea intre bazine.
Ecuaţia utilizată pentru calculul SWSI este:
SWSI = [(a∙PNZP) + (b∙PNP) + (c∙PNs) + (d∙PNAC)-50]/l2; [II.75.]
unde:
PN - probabilitatea de nedepăşire (%);
ZP - zăpada acumulată pe sol;
P - precipitaţiile;
S - scurgerea lichidă la ieşirea din bazinul hidrografic;
AC - variaţia volumului apei în lacurile de acumulare din bazinul hidrografic;
a, b, c, d - ponderea fiecărui element (a + b + c + d = l).
Pentru calculul SWSI este nevoie de date lunare pentru cele 4 elemente care intră în
bilanţul hidrologic: precipitaţiile lichide, precipitaţiile solide (la staţiile meteo din bazinul
hidrografic), debitele şi scurgerea lichidă a râurilor în secţiuni caracteristice (la ieşire din bazin)
şi variaţia volumului apei în lacurile de acumulare. Cu şirurile de date lunare pentru fiecare din
aceste elemente se efectuează analiza statistică şi se întocmesc curbe de asigurare. Aceste curbe,
întocmite pentru fiecare lună dau posibilitatea ca, după ce se înregistrează valorile fiecărui
element, să se stabilească probabilitatea de nedepăşire corespunzătoare şi să se calculeze SWSI.
Suma componentelor ponderate va fi centrată pe 0 (prin scăderea a 50 %) şi împărţită la 12
pentru a încadra domeniul indicelui între - 4,2 şi 4,2, la fel ca şi pentru PDSI.
SWSI este relativ uşor de calculat şi asigură o caracterizare a resurselor de apă din bazinul
hidrografic. Are însă unele limitări în cazul utilizării pentru bazine hidrografice mari, cu o
diversitate pronunţată a condiţiilor hidrologice, pentru că ponderile componentelor bilanţului (a,
b, c, d) diferă mult în perimetrul acestora. O altă dificultate este datorită necesităţii refacerii
calculelor de probabilitate în cazul când măsurătorile la unele staţii sunt discontinue sau
observaţiile uneia sau a mai multor componente sunt întrerupte. De asemenea, în cazul când
intră în funcţiune noi baraje şi lacuri de acumulare sau derivaţii interbazinale, se va modifica
ponderea fiecărei componente a bilanţului. În plus, evenimentele extreme pot să impună
revizuirea curbelor distribuţiei frecventelor, stabilite anterior.

44
 b) Indicele ameliorării secetei (Reclamation Drought Index - RDI) este folosit în
Oklahoma - SUA, ca o parte a planului de management pentru secetă, mai precis pentru
declanşarea acţiunilor de ajutorare a celor afectaţi.
Se calculează similar cu SWSI, dar include şi un termen care se referă la cererea de apă,
evaluată funcţie de temperatura aerului. Intervalul de variaţie şi clasele de severitate sunt aceleaşi
ca în cazul PDSI şi SWSI. Deci, seceta normală spre uşoară este indicată de valori ale RDI între 0
şi -1,5; seceta moderată când RDI este între -1,5 şi - 4), iar seceta severă sub - 4.
Are limitări similare cu ale SWSI, însă poate fi adaptat pentru orice regiune pentru că
ia în consideraţie atât factorii hidrologici cât şi climatici.

II.2.5. Indici pe baza datelor satelitare

În ultimele trei decenii a crescut mult eficienţa teledetecţiei satelitare, în paralel cu

mărirea capacităţii de prelucrare a datelor la scară globală. Noile instrumente cu care au fost
dotaţi sateliţii în ultimii ani, au permis ca un număr important de parametrii fizici de la
suprafaţa terestră să fie monitorizaţi.
În aceste condiţii au apărut o serie de indici de monitorizare a secetei, care pot fi
utilizaţi şi în alte scopuri, bazaţi pe reflectanţa vegetaţiei, în diferite benzi spectrale, precum şi
pe determinarea temperaturii suprafeţei foliare. Senzorii satelitari mai pot achiziţiona (prin
microunde) şi date privind umiditatea stratului de la suprafaţa solului.
Aceşti indici de secetă pot fi grupaţi în două categorii: indici care reflectă starea
vegetaţiei (NDVI, EVI, VCI, TCI) şi indici care folosesc modelarea bilanţului energetic (CMI,
SMI).
Avantajele utilizării acestor indici rezultă din faptul că, datorită măsurătorilor din
spaţiu ce deservesc suprafeţe mari, cu rezoluţie de la câteva sute de metri la câţiva km, se poate
monitoriza dinamica suprafeţei afectate de secetă. Însă, deocamdată, există şi limitări ale aplicării
lor în cazul unor zone deşertice, unde este necesară colectarea de date meteorologice pentru
calibrarea indicilor.
a) Indicele normalizat de diferenţiere a vegetaţiei (Normalized Difference
Vegetation Index - NDVI) este un indice al stării de vegetaţie, calculat pentru fiecare pixel în
parte, ca fiind suma reflectanţelor corespunzătoare benzilor infraroşului apropiat λIRA şi roşului λR.
  R
NDVI  IRA ; [II.76.]
IRA  R
Pentru imagini LANDSAT, cu senzori MSS (multispectral scanner) se utilizează benzile
TM4 (infraroşu apropiat) şi TM3 (roşu) sau MSS4 (700 - 800 nm) şi MSS5 (600 - 700 nm).
Valoarea NDVI variază între -l şi 1, iar pentru caracterizarea secetei se
utilizează diferenţa între valoarea momentană, ca de exemplu luna august şi media
multianuală corespunzătoare perioadei de calcul, ca de exemplu media multianuală pentru
această lună. În cazul unei abateri pozitive (condiţiile de vegetaţie sunt mai bune decât cele
normale) se poate aprecia că este o perioada umedă, iar dacă există diferenţe negative este
vorba de secetă.
b) Indicele intensificat al vegetaţiei (Enhanced Vegetation Index - EVI)
utilizează ca şi NVDI, date din mai multe benzi spectrale (infraroşu apropiat, roşu şi
albastru) primite de la un spectometru generator de imagini cu rezoluţie medie (MODIS,
senor pentru sateliţii EOS). Acest indice are o precizie mai bună pentru zonele cu un
mare grad de dezvoltare a biomasei. Expresia lui este:
IRA  R
EVI  G  ; [II.77.]
IRA  CR  R  CB  B  L
unde:
 B - reflectanta corespunzătoare albastrului;

45
 CR, CB - factori de corecţie pentru roşu, respectiv albastru, ţinând cont de rezistenţa
atmosferică;
G - factor de multiplicare;
L - factor de corecţie a luminozităţii covorului vegetal, având în vedere gradul de
acoperire cu vegetaţie al terenului;
În metodologia de calcul a EDI (Huete and al., - 2002) s-au adoptat următoarele
valori: L = 1, CR = 6 , CB = 7,5 şi G = 2,5.
c) Indicele stării vegetaţiei (Vegetation Condition Index - VCI) este un indicator al
vigorii covorului vegetal şi se stabileşte cu relaţia:
NDVI  NDVI min
VCI  ; [II.78]
NDVI max  NDVI min
unde:
NDVImax şi NDVImin - valorile maxime şi minime pe perioada de calcul ale NDVI,
stabilite pe baza datelor istorice (un şir minim de 20 ani).
Deci, VCI ţine seama de variabilitatea NDVI pe mai mulţi ani, făcând astfel
diferenţierea funcţie de natura covorului vegetal. Este considerat un indicator mai bun al
stresului hidric al plantelor decât NDVI.
Precizia determinării VCI deprinde de precizia măsurătorilor privind NDVI, dar ş i
de numărul şi calitatea imaginilor care conţin valorile extreme ale NDVI.
Valorile VCI sunt pozitive şi subunitare, apropierea de 0 indicând o stare proastă a
plantelor, respectiv un stres hidric accentuat, în schimb valorile apropiate de 1 arată o
situaţie bună din acest punct de vedere, adică o bună aprovizionare cu apă a plantel or.
d) Indicele stării temperaturii (Temperature Condition Index - TCI) se referă la
starea termică a covorului vegetal, fiind detectată ca radianţă (exemplu: AVHRR, banda 4). Se
calculează cu relaţia:
Tmax  TS
TCI  ; [II.79.]
TS max  TS min
unde:
Tmax - temperatura actual[ a aerului;
Ts - temperatura radiantă actuală la suprafaţa covorului vegetal;
Ts.max şi Ts.min - temperatura radiantă maximă, respectiv minimă a suprafeţei covorului
vegetal sau a suprafeţei solului;
Ca şi la indicele anterior, valorile TCI variază între 0 şi 1. În condiţiile în care valorile
sunt apropiate de 0, ele arată o perioadă cu temperaturi ridicate, iar dacă această tendinţă se
păstrează mai multe intervale de timp, se poate spune că este secetă.
e) Indicele climatic de umiditate (Climatic Moisture Index - CMI) este un indice
determinat pe baza bilanţului energetic şi indică situaţia climatică a unei zone. A fost definit
de Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea Deşertificării în anul 1994, în forma:
LR
CMI  ; [II.80.]
LE p
în care:
L - căldura latentă de evaporare;
R - precipitaţia (mm);
LEp - evapoatranspiraţia potenţială exprimată în unităţi energetice (MJ/mp/zi);
Evapotranspiraţia potenţială se consideră Lep ≈ 0,8 In, unde In - intensitatea radiaţiei
solare nete, sau, pe baza datelor satelitare cu privire la temperatura aerului, se stabileşte utilizând
ecuaţia Thornthwaite;
f) Indicele de umiditate la nivelul solului (Soil Moisture Index - SMI) este un indice
utilizat pentru a determina nivelul actual al secetei şi deşertificării la nivelul solului. De fapt, SMI
este evapotranspiraţia relativă:

46
 LE LE
SMI   11,25  ; [II.81.]
LE p In
Pentru evaluarea gradului de secetă, CMI şi SMI sunt analizaţi pe perioade decadale
sau lunare iar pentru evaluarea deşertificării, intervalele de timp sunt de cel puţin un an.

II.3. Caracterizarea secetelor din România

În ţara noastră, fără a avea un caracter ciclic real, se constată o succesiune între
perioadele secetoase şi ploioase la un interval de aproximativ 12 – 15 ani. În ultimul secol,
perioadele extrem de secetoase au fost: 1894 – 1905 (cu intensitate maximă în 1897), 1942 –
1953 (cu intensităţi maxime în 1946 şi 1947), 1982 – 1996 (cu intensităţi maxime în 1990 şi
1992) şi 1998 – 2004.
Secetele hidrologice au avut o frecvenţă mai mare decât secetele meteorologice, dar s-
au manifestat pe perioade mai scurte, perioadele extreme înregistrându-se în anii 1894 – 1900
şi 1961 – 1965 în Transilvania şi 1943 – 1952, 1958 – 1964 şi 1982 – 1993 în Oltenia,
Muntenia şi Moldova. Studiul efectuat pentru staţiile meteo Bucureşti - Filaret şi Sibiu (care
beneficiază de cele mai lungi şiruri de date), confirmă aceste concluzii, rezultând că
periodigramele precipitaţiilor anuale întocmite pe perioade de 11 ani prezintă 4 minime şi 3
maxime.
Deficitul hidric anual (ETR - P) are o distribuţie determinată de variabilitatea
precipitaţiilor şi a evapotranspiraţiei pe teritoriul ţării, valorile cele mai ridicate din perioada de
vară înregistrându-se în Dobrogea, Câmpia Română şi Moldova de sud. (Figura II.4.)

Figura II.4. Deficitul hidric din perioada de vară (valori medii 1964 – 1992)

Cartarea sensibilităţii la secetă a teritoriului României în funcţie de indicele Palfai-

Canarache corectat cu influenţa proprietăţilor hidrice ale solului PAIS (Canarache şi al. –
2000) indică aceleaşi zone (Dobrogea, Câmpia Română, Moldova de sud) ca prezentând risc
foarte a secetelor severe, după care urmează Câmpia de Vest (Banat, Crişana, Satu Mare, cu
risc mare de apariţie a secetelor. (Figura II.5.)
Cercetările efectuate în Câmpia Crişurilor, în câmpul de bilanţ al apei în sol de la
Oradea confirmă cele prezentate mai sus, demonstrând necesitatea irigaţiilor în zonă prin
corelaţiile stabilite, foarte semnificative, între deficitul de apă din sol, consumul de apă al

47
principalelor culturi şi respectiv producţiile realizate de acestea pe o perioadă de 25 de ani.
[25]

Figura II.5. Cartarea sensibilităţii la secetă a României în funcţie de PAIS

(Canarache şi al. – 2000)

Dacă luăm în considerare normele Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea

Deşertificării, conform cărora putem vorbi de incidenţa deşertificări în zonele cu un raport
precipitaţii evapotranspiraţie, valori multianuale sub 0,65 (P/ETP < 0.65) se remarcă faptul că
deşertificarea afectează circa 3 mil ha din suprafaţa României, din care circa 2,8 mil. ha terenuri
agricole. (Figura II.6.)

Figura II.6. Zonele cele mai afectate de secetă de pe teritoriul României

48
 Predispoziţia la deşertificare este prezentă în aceleaşi zone ale ţării Dobrogea, Câmpia
Română şi Moldova de sud, zone intens afectate de secetă, care se extind înspre nord, în
Moldova şi respectiv vest, în Câmpia de Vest, unde odată cu creşterea frecvenţei secetelor se
poate ajunge în viitorul apropiat la deşertificare.

49