Capitolul IV.

Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor (Îndiguiri)

Prin apărarea contra inundaţiilor se înţelege ansamblul reglementărilor, măsurilor şi
lucrărilor care au ca scop protejarea obiectivelor socio-economice din zonele inundabile la
acţiunea distructivă a viiturilor.
Prin viitură se înţelege creşterea apreciabilă într-un interval de timp relativ scurt a
debitului şi nivelului unui curs de apă, manifestată prin depăşirea albiei minore şi inundarea
albiei majore.

IV.1. Probleme generale

Activitatea de apărare împotriva inundaţiilor este o activitate primordială, este un scop

în sine în complexitatea domeniului de acţiune al societaţii noastre, este un obiectiv care
trebuie avut tot timpul în vedere pentru motive ce nu lasă loc de interpretare. Aceste
argumente ce vin din sfere diferite (economice, umane, sociale) converg într-o singură
direcţie, respectiv în depunerea eforturilor pentru preîntâmpinarea situaţiilor respective, sau în
cazul în care ele (inundaţiile) s-au produs, de înlăturare rapidă a efectelor şi restabilirea
regimului normal de exploatare (funcţionare) a lucrărilor.
În anul 2003 a fost finalizat Sistemul Meteorologic Integrat Naţional (SIMIN) care
permite cunoaşterea şi prognozarea mai precisă a fenomenelor meteorologice periculoase şi s-
a demarat realizarea Sistemului Informaţional – Decizional Integrat în cazul Dezastrelor
Provocate de Ape (DESWAT). În vederea creşterii capacităţii de reacţie a administraţiei
publice în caz de inundaţii şi poluări accidentale se va realiza Sistemul Integrat al
Managementului Apelor în caz de dezastre (WATMAN) cu sprijinul Agenţiei de Dezvoltare
Internaţională şi al Agenţiei de Dezvoltare Comercială ale Statelor Unite ale Americii.
Deşi s-au făcut investiţii în realizarea de lucrări hidrotehnice pentru apărarea împotriva
inundaţiilor, mai există însă un număr mare de localităţi expuse inundaţiilor în regim natural
pentru care sunt necesare lucrări de investiţii pentru protecţia împotriva inundaţiilor.
După modul de acţiune al lucrărilor pentru apărare împotriva inundaţiilor acestea pot
fi grupate în:
- lucrări de regularizare şi îndiguirea cursurilor de apă;
- lucrări de derivaţii, canale sau conducte care pot transfera o parte din debitul
transportat în aval sau în alt bazin hidrografic,
- lucrări de acumulare, reprezentate de lacuri artificiale cu rol de atenuare a vârfului
viiturilor;
Îndiguirile sunt acele lucrări de îmbunătăţiri funciare, alcătuite dintr-un ansamblu de
construcţii, instalaţii şi amenajări care au drept scop apărarea unei suprafeţe de teren
împotriva inundaţiilor provocate de apele de viitură ale râurilor.
Apariţia viiturilor este determinată de coincidenţa nefavorabilă a unui complex de
factori şi anume:
 - cantitatea, durata şi distribuţia precipitaţiilor;
- mărimea, forma şi panta generală a bazinului hidrografic;
- permeabilitatea şi starea de umiditate a solului;
- extinderea şi gradul de dezvoltare ale vegetaţiei;
- mărimea pierderilor de apă prin evaporaţie şi transpiraţie;
- capacitatea de scurgere a reţelei hidrografice;
- capacitatea de reţinere şi înmagazinare a luncilor.
Debitul maxim al undei de viitură are loc când durata precipitaţiilor (t) este cel puţin
egală cu durata de scurgere () a picăturilor de apă formate în punctul cel mai îndepărtat al
bazinului de colectare. Durata undei de viitură (T) este egală cu durata ploii (t) plus durata de
scurgere ():
T = t + ;
Când nivelul apelor depăşeşte albia minoră, apele se revarsă în luncă, aceste zone
comportându-se ca nişte bazine de acumulare cu efect important în atenuarea viiturilor. După
depăşirea vârfului viiturii, când debitele care sosesc din amonte descresc, apele revărsate în
luncă se retrag înspre albia minoră, suplimentând debitul în aval şi prelungind durata undei de
viitură. Prin încorsetarea cursului de apă, cu diguri, apele se ridică în sectoarele din amonte la
niveluri mai mari decât cele dinaintea îndiguirii, punând în pericol terenurile situate în aceste
zone (fenomenul de dezatenuare a viiturilor).
Pe teritoriul Banatului se poate afirma că sunt îndiguite toate cursurile de apă într-o
proporţie destul de mare, dar nu suficientă având în vedere că inundaţiile din ultimii ani şi
care s-au manifestat îndeosebi în zonele ne îndiguite pe tronsoanele superioare ale cursurilor
respective (exemplu pe râul Bega amonte de localitatea Făget şi pe râul Timiş amonte de
localitatea Lugojel).
În toată zona Banatului, cursurile de apă codificate, digurile aferente, barajele cu
acumulari permanente şi nepermanente, polderele şi constructiile hidro aferente sunt în
administrarea Companiei Nationale “Apele Romane”. În administrarea Agenţiei Naţionale de
Îmbunătăţiri Funciare (ANIF R.A.) se regăsesc ca lucrări importante 98,5 km de diguri din
care 94,4 km pe judeţul Timiş şi 4,1 km pe judeţul Caraş-Severin.
Activitatea de apărare împotriva inundaţiilor este o activitate complexă, care se
desfăşoară după planuri de aparare, care se reactualizează periodic (de regulă o dată la 5 ani)
şi conform legislatiei în vigoare i se dă impotanţa cuvenită, fiind coordonată în teritoriu de
prefect la nivelul judeţului şi de primari la nivelul localităţilor, în strânsă colaborare cu
membrii şi instituţiile care fac parte din comisia judeţeană de apărare împotriva inundaţiilor.
La activitatea de apărare împotriva inundaţiilor sunt implicate lucrările de îmbunătăţiri
funciare de desecare; respectiv staţiile de pompare de desecare, reţeaua de canale şi
construcţiile hidro aferente şi personalul de deservire (întreţinere şi exploatare) direct şi
indirect, până la înlăturarea efectelor şi intrarea în ritmul normal de funcţionare al sistemelor
hidrotehnice aferente.

IV.2. Rolul şi clasificarea digurilor

Lucrările de îndiguire sunt construcţii hidrotehnice care au rolul de a apăra împotriva

inundaţiilor teritoriile adiacente cursului de apă. Principalele elemente componente ale unei
îndiguiri sunt următoarele (Figura IV.1.):
- digurile propriu - zise sunt lucrări din pământ caracterizate prin lungimi mari,
înălţimi reduse şi care formează fronturi de apărare a terenurilor agricole, a centrelor populate
şi a altor obiective împotriva inundaţiilor;
- suprafaţa de teren apărată cuprinde în cazul digurilor fluviale luncile râurilor, iar în
cazul digurilor maritime zonele litorale;
- lucrările anexe sunt construcţii, instalaţii şi lucrări care contribuie la buna desfăşurare
a activităţilor de exploatare şi întreţinere a lucrărilor de îndiguire.

71
 Figura IV.1. Secţiune transversală printr-o zonă îndiguită

Digul propriu-zis este construcţia hidrotehnică realizată din pământ, caracterizată prin
trasee lungi în raport cu înălţimea care apără împotriva inundaţiilor diverse obiective. Digurile
de apărare contra inundaţiilor, după condiţiile de funcţionare se clasifică astfel:
- diguri maritime;
- diguri fluviale;
- digurile lacurilor de acumulare sau ale lacurilor naturale.
După amplasarea în plan faţă de cursul de apă, digurile fluviatile se clasifică astfel
(Figura IV.2.):
- diguri longitudinale;
- diguri transversale;
- diguri închise;
- diguri deschise;
- diguri de remuu;
- diguri de separare a folosinţelor.
Digurile longitudinale (1) sunt trasate pe cât posibil paralel cu axa hidrodinamică a
albiei active. Digurile transversale (2) se folosesc fie pentru a închide îndiguirea unităţii
inundabile pe extremităţile amonte şi aval fie pentru a compartimenta incinta (diguri de
compartimentare 3). Digurile de remuu (5) sunt diguri longitudinale pentru afluentul pe care
se creează remuul. Racordarea cu digul longitudinal se face prin curbe, urmărindu-se evitarea
formării vârtejurilor sau a unor viteze locale mărite. Digurile de separarea folosinţelor (6) se
întâlnesc în interiorul incintelor cu folosinţă mixtă (agropiscicolă), ce reclamă menţinerea
unor niveluri de apă ridicate. Digurile care înconjoară terenul apărat pe toate laturile (în cazul
insulelor şi al deltelor) sunt denumite diguri de centură sau diguri inelare (4).

Figura IV.2. Tipuri de diguri fluviale:

A - îndiguire închisă; B - îndiguire deschisă; 1 - diguri longitudinale; 2 - diguri transversale; 3
- diguri circulare şi inelare; 4 - diguri de remuu; 5 - diguri de separare a folosinţelor;

După durata de funcţionare deosebim două categorii de diguri:

72
 - diguri permanente, având durata de exploatare egală cu durata de existenţă;
- diguri provizorii, având durata de exploatare mai mică decât durata de existenţă.
Pentru activitatea de exploatare mai interesează şi clasificarea digurilor după gradul de
asigurare:
- diguri submersibile, dimensionate la asigurarea de 10 - 20 %;
- diguri ne submersibile, dimensionate la asigurarea de 1 - 2 % a debitului maxim de
calcul.
Suprafaţa de teren apărată este reprezentată de porţiunea de luncă apărată la ape mari
de digurile fluviale împotriva inundaţiilor şi infiltraţiilor subterane.
Digul împarte lunca inundabilă în două zone:
- zona interioară sau incinta îndiguită, adică suprafaţa de teren apărată de diguri
împotriva apelor de inundaţie;
- zona exterioară sau zona dig-mal care reprezintă fâşia de teren rămasă în regim de
inundaţie între dig şi malul albiei minore.
Lucrările anexe cuprind în principal următoarele categorii de construcţii şi lucrări:
a) construcţii şi instalaţii de pază cuprinzând: cantoane, magazii şi depozite de
materiale, instalaţii telefonice, mire hidrometrice, etc.;
b) lucrări pentru asigurarea circulaţiei: rampe de trecere, bariere, drumuri de acces,
etc.;
c) lucrări pentru protecţia digurilor: perdele de protecţie, consolidări ale digurilor;
În scop agricol uneori la îndiguire sunt necesare lucrări de amenajare a terenurilor,
cum ar fi: astuparea albiilor părăsite, nivelarea gropilor de împrumut, defrişarea arborilor şi
stufărişului.
Cantoanele sunt construcţii compuse din 2 - 3 camere de locuit pentru cantonier şi
familia sa, având şi magazii pentru depozitarea materialelor şi uneltelor necesare la
intervenţiile în caz de viitură.
Mirele hidrometrice sunt mire gradate, confecţionate din rigle folosite pentru
urmărirea evoluţiei nivelului de viitură. Pot fi amplasate vertical sau înclinat, dar astfel ca să
poată fi citite de pe coronamentul digului. Gradarea lor se face astfel ca înălţimea fiecărei
diviziuni măsurată pe verticală să fie egală cu 1 cm.
Deosebim următoarele categorii de mire:
a) după modul de amplasare al punctului zero, mirele sunt de două feluri:
- mire pentru nivele mici şi mari (au cota zero amplasată la nivelul cel mai scăzut al
apelor minime sau pe fundul albiei);
- mire pentru nivele mari (au cota zero la piciorul exterior al taluzului digului).
b) după perioadele de executare a observaţiilor, există:
- mire de ordinul I, la care observaţiile şi transmiterile se fac zilnic (mirele de ape
mici şi mari);
- mire de ordinul II, la care observaţiile şi transmiterile se fac numai pe perioada
apelor mari.
c) după rolul pe care-l au în apărarea contra inundaţiilor, există:
- mire avertizoare, sunt amplasate în amonte faţă de zonele apărate, având marcate
pe ele: cota de atenţie, cota de inundaţie şi cota de pericol;
- mire determinante, amplasate la jumătatea lungimii sectorului de apărare (25 - 30
km), fiind folosite la determinarea timpului de intrare şi ieşire în diversele faze de apărare ale
sectoarelor respective. Au marcate pe ele cu culori distincte nivelele pentru intrarea în cele
trei faze de apărare (I, II şi III);
- mire de sector, amplasate de-a lungul digurilor la piciorul taluzului exterior, de
obicei în dreptul unui canton, staţie de pompare, etc., unde există pază asigurată;
- mire pe canale de desecare, se amplasează în apropierea stăvilarelor şi bazinelor de
aspiraţie ale staţiilor de pompare şi desecare.

73
 Perdele de protecţie cuprind o bandă cu arbori de talie înaltă cu lăţime de 50 - 60 m şi
o altă bandă cu arbori de talie mică de cca. 15 m lăţime.(Figura IV.3.)

Figura IV.3. Perdea de protecţie a digurilor

Rolul perdelelor de protecţie este de a atenua efectul distructiv al valurilor şi
gheţurilor, de a micşora viteza cursului de apă în timpul viiturii, protejând taluzul exterior al
digului şi contribuind la realizarea colmatării gropilor de împrumut din zona dig - mal.
Plantarea arborilor se face în rânduri la distanţa de 2 × 2 m.
Pentru a favoriza micşorarea vitezei apei în zona gropilor de împrumut, se recomandă
plantarea gropilor cu arbuşti mici şi elastici, pentru a nu provoca blocarea flotorilor în timpul
viiturii şi de asemenea, să nu se mărească exagerat rugozitatea albiei majore îndiguite. (Figura
IV.4.)

Figura IV.4. Zona dig - mal a unui curs de apă îndiguit:

a) secţiune transversală; b) vedere în plan

Pentru protecţia faunei piscicole, prin umbrirea apei şi păstrarea echilibrului ecologic,
se vor menţine sălcii pe malul albiei minore şi se vor realiza canale de legătură la cota
gropilor de împrumut în albia minoră.

IV.3. Proiectarea îndiguirilor

La baza proiectării îndiguirilor stau datele studiilor topografice, hidrologice, hidraulice

precum şi cele social-economice. Prelucrarea şi interpretarea acestor date trebuie să conducă

74
la stabilirea cauzelor inundaţiilor, la justificarea necesităţii îndiguirilor, la stabilirea
pământului pentru construcţie.
Elementele principale stabilite la proiectarea unui dig, necesare pentru execuţia
acestuia sunt:
- traseul în plan;
- secţiunile transversale caracteristice;
- profilul longitudinal;

IV.3.1. Traseul digurilor

Stabilirea traseului digului se face pe cât posibil paralel cu direcţia de scurgere a

apelor mari, ţinând seama de următoarelor criterii şi anume:
- criteriul hidraulic;
- criteriul geotehnic;
- criteriul economic;
- criteriul punctelor obligate.
Criteriul hidraulic impune ca traseul digului să fie ales în aşa fel încât să nu modifice
decât în mică măsură regimul natural de scurgere a viiturilor. Acest criteriu ridică probleme
importante îndeosebi pe sectoarele sinuoase ale albiei minore, de aceea digul nu trebuie să
urmărească traseul albiei minore ci al axei hidrodinamice formate de apele mari. Este permisă
o supraînălţare a nivelului apei între diguri de până la 0,5 – 1,0 m pentru o lăţime mal-dig
foarte variabilă (30 – 250 m)
Criteriul geotehnic se referă la terenurile de fundare şi la pământurile folosite ca
materiale de construcţie. Digurile se pot amplasa pe majoritatea terenurilor întâlnite în luncile
râurilor, însă trebuie evitate terenurile turboase, mâloase slabe sau pământurile cu multe
substanţe organice.
Criteriul economic presupune alegerea unui traseu cât mai scurt, care să apere
împotriva inundaţiilor o suprafaţă de teren cât mai mare. Rezultă astfel un volum de lucrări
mai mic, şi respectiv, investiţia şi cheltuielile de întreţinere şi exploatare a digurilor, raportate
la unitatea de suprafaţă apărată mai mici.
La trasarea digului se ţine seama şi de necesitatea ca materialul de construcţie a
terasamentului să poată fi asigurat din zona dig-mal, evitându-se transporturile costisitoare de
la distanţe mari ori amplasarea gropilor de împrumut în incinta apărată.
După criteriul punctelor obligate, traseul digului trebuie să fie stabilit în funcţie de
cerinţele de apărare ale centrelor populate, construcţiilor industriale, căilor de comunicaţie,
lucrărilor de traversare, precum şi de prezenţa eventualelor locuri de eroziune activă a
malurilor sau cu privaluri, albii vechi, obstacole care ar provoca la ape mari viteze locale
periculoase în apropierea digului.
La proiectarea traseului în plan al digurilor se recomandă următoarele:
- traseul urmăreşte sinuozităţile albiei regularizate, dar cu un grad de sinuozitate mai
redus;
- pentru reducerea gradului de sinuozitate traseul digurilor va fi mai apropiat de malul
concav şi mai depărtat de malul convex;
- pentru a se asigura stabilitatea malurilor şi pentru a se putea amplasa gropile de
împrumut, distanţa minimă dintre dig şi mal trebuie să fie de 20 m;
- traseul stabilit trebuie racordat cu construcţiile hidrotehnice existente şi să evite
construcţiile civile şi industriale;
- distanţa dintre diguri fiind stabilită în funcţie de debitul de viitură cu o anumită
asigurare rămâne constantă;
Dimensionarea digurilor de pământ constă în stabilirea elementelor secţiunii
transversale şi trasarea profilului longitudinal.

75
 IV.3.2. Elementele profilului transversal

Transversal, digul poate avea forma trapezoidală simplă sau compusă (cu taluzurile frânte în
mai multe pante sau cu banchetă interioară). Principalele elemente componente ale secţiunii
transversale ale unui dig sunt (Figura IV.5.):
Ampriza reprezintă suprafaţa de contact dintre teren şi corpul digului, lăţimea ei fiind
obţinută prin proiecţia pe teren a coronamentului şi taluzurilor. Lăţimea amprizei în lungul
traseului este variabilă. În vederea încastrării digului în pământul sănătos se decapează stratul
de pământ vegetal pe adâncimi ale amprizei Hamp = 0,5 – 1,0 m.

Coronament

Taluz interior
Taluz exterior

Curba de
infiltraţie a apei

Corpul digului Ampriza

Figura IV.5. Profil transversal printru-un dig

Corpul digului este reprezentat de umplutura de pământ depusă în rambleu peste

ampriză în straturi de 10 - 20 cm, umectate şi compactate cu utilaje speciale.
Taluzurile interior şi exterior au înclinării de 1 : m1 şi respectiv 1 : m2 care depind de
caracteristicile geotehnice ale pământului utilizat şi de înălţimea digului Hd. Panta taluzului
interior m1 este mai mare decât cea a taluzului exterior m2 pentru ca apa să contribuie prin
greutatea ei la stabilitatea digului.
Coronametul digului este reprezentat de platforma superioară a corpului. Lăţimea
coronamentului b este stabilită în funcţie de categoria digului şi de cerinţele de exploatare,
între 2 şi 4 m. În cazul în care digul este carosabil, lăţimea coronamentului este impusă de
gabaritele căii de circulaţie, dar nu mai mică decât cea specificată.
Pe râurile cu niveluri ridicate de lungă durată este indicat ca lăţimea coronamentului să
nu fie mai mică de 4 m. Pentru a se evita băltirea apelor meteorice pe coronament se
recomandă execuţia bombată a platformei, în două ape sau cu o singură pantă, având valori de
10 - 15 %.
Pământul din care se construiesc digurile este într-o măsură mai mare sau mai mică,
permeabil pentru apă. Din această cauză, pe timpul nivelurilor ridicate în râu, ia naştere un
curent lent de infiltraţie prin corpul digului, dinspre taluzul exterior către taluzul interior.
Infiltraţiile se pot produce şi prin ampriză, reprezentată de terenul de fundare.
Curba de infiltraţie prin corpul digului are o formă parabolică şi reprezintă partea
superioară a stratului de pământ umezit. Forma şi poziţia curbei de infiltraţie depinde de
regimul nivelurilor şi de caracteristicile geotehnice ale materialului din corpul digului şi din
terenul de fundaţie.

76
 Infiltraţia apei din râu prin corpul digului şi prin terenul de fundaţie reprezintă cauza
principală a slăbirii rezistenţei digurilor şi barajelor de pământ, umezirea şi presiunea apei
determinând ruperea lor.
Pentru evitarea cedării digurilor se impune ca linia de infiltraţie să intersecteze linia
terenului în interiorul corpului digului. Dacă nu este respectată această condiţie este necesară
fie mărirea lăţimii amprizei, fie impermeabilizarea corpului digului.
Mărirea lăţimii amprizei presupune reducerea pantei taluzului interior m2 şi conduce la
volume mai mari de pământ care intră în corpul digului. Pentru reducerea acestui volum au
fost concepute diguri având taluzul interior cu mai multe pante sau diguri cu banchetă (Figura
IV.6.).

Figura IV.6. Secţiuni transversale prin dig compuse

a – taluz interior cu pantă frântă; b – taluz interior cu banchetă;

În cazul unei permeabilităţi ridicate a materialului din corpul digului şi a unor terenuri
de fundare permeabile se recurge la lucrări de impermeabilizare, amplasate pe taluzul interior
rezultând secţiuni cu ecran sau mască de beton sau argilă şi palplanşe (Figura IV.7. a.) sau
avant - radier (Figura IV.7.c.) cu rolul interceptării fluxului de apă infiltrată pe sub corpul
digului, sau cu nucleu de argilă amplasat în corpul digului şi încastrat la partea inferioară în
stratul impermeabil (Figura IV.7.b.)

Figura IV.7. Impermeabilizarea

digurilor
b a –ecran din beton şi palplanşe; b-
nucleu de argilă; c- mască din
argilă şi avant-radier;

IV.3.3. Dimensionarea digurilor

O problemă de bază în proiectarea îndiguirilor este stabilirea distanţei între diguri.

(Figura IV.8.) Aceasta se determină, urmărind a nu se realiza supraînălţări primejdioase ale
nivelurilor maxime, iar viteza curentului să nu depăşească valorile admise pentru neerodare ca
urmare a îngustării excesive a albiei.

77
 Figura IV.8. Determinarea distanţei între diguri
a – profilul longitudinal al sectorului îndiguit; b- secţiunea transversală prin albie; c –
detaliu

Valorile distanţei între diguri şi ale supraînălţării nivelului maxim (datorită

încorsetării) sunt mărimi invers proporţionale, supraînălţarea nivelului fiind cu atât mai mare
cu cât distanţa între diguri se alege mai mică şi invers. Determinarea acestor două mărimi se
poate face prin încercări succesive dând anumite valori uneia dintre ele şi calculând pe cea de-
a doua până când se obţin pentru amândouă valori admisibile.

IV.3.4. Profilul longitudinal

Proiectarea profilului longitudinal constă în stabilirea înălţimii digului şi trasarea liniei

cotelor coronamentului digului pe toată lungimea râului amenajat. Cotele coronamentului
digului se stabilesc în funcţie de nivelul maxim de calcul al apei în diverse secţiuni în lungul
traseului.

78
 Nivelul maxim de calcul Nc – într-o secţiune dată a albiei este nivelul corespunzător
debitului maxim cu asigurarea de calcul admisă, în regim îndiguit. El se obţine însumând la
nivelul maxim cu asigurarea de calcul aleasă Nmax realizat în situaţia dinainte de îndiguire,
valoarea supraînălţării (x) datorită încorsetării provocată de îndiguire:
Nc = Nmax + x;

Linia coronamentului se trasează paralelă cu linia nivelurilor maxime de calcul (Figura

IV.8.)
Cota de calcul Cc a coronamentului se obţine adăugând la nivelul maxim de calcul Nc
o înălţime de siguranţă numită gardă (h1):

Cc = Nc + h1;

Înălţimea de siguranţă reprezintă înălţimea de ridicare a valurilor pe taluz h'v şi

înălţimea suplimentară de siguranţă hs.

h1 = h’v + hs

Înălţimea de ridicare a valului pe taluz h’v rezultă din însumarea înălţimii valului
deasupra nivelului static al apei şi înălţimea de rostogolire a valului de taluz. Pentru condiţiile
ţării noastre înălţimea de ridicare a valului are valori cuprinse între 0,6-1,0 m la Dunăre şi de
0,5 m la râurile interioare.
Înălţimea suplimentară de siguranţă hs constituie o rezervă pentru o eventuală
supraînălţare a patului albiei prin împotmolire şi colmatare şi pentru aproximaţiile aferente
metodelor de calcul folosite la determinarea elementelor care stau la baza dimensionării
digului. În mod obişnuit se adoptă o valoare de 0,2 - 0,5 m.
Cota de calcul a coronamentului astfel obţinută se compară cu nivelul maxim de
verificare Nv şi se adoptă drept cotă a coronamentului valoarea cea mai mare dintre ele.
Sub greutatea masei de pământ din corpul digului are loc în timp o tasare a terenului
de fundaţie (ht). Rambleul digului suferă şi el o tasare în timp, care depinde de caracteristicile
mecanice ale pământului, mijloacele folosite pentru compactare şi înălţimea rambleului.
Valorile tasărilor se însumează la cota de calcul a coronamentului obţinându-se cota de
execuţie a digului Cex.
Cex = Cc + ht;
Proiectarea lucrărilor de îndiguire presupune studiul mai multor variante posibile în
vederea găsirii soluţiei optime, care reprezintă echilibrul între criteriile hidraulice ale albiei,
necesare pentru descărcarea viiturii, cele geotehnice date de terenul de fundare, pe de o parte
şi criteriul economic, respectiv costul lucrărilor, pe de altă parte.

79