Sunteți pe pagina 1din 39

1

Capitolul 2. TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE


A BARAJELOR DIN PIATRA

Barajele din piatră sunt construcţii de reţinere a apei, dispuse transversal cursului
de apă, fiind alcătuite dintr-o umplutură de piatră care formează corpul de rezistenţă, şi un
element de etanşare a acestui corp.
Se disting următoarele tipuri constructive de baraje din piatră: baraje din
anrocamente, baraje din zidărie uscată, baraje din anrocamente şi zidărie, baraje din
anrocamente şi pământ.
Elementul de etanşare poate fi dispus în interiorul corpului sub formă de
diafragmă, sâmbure sau nucleu, sau pe paramentul amonte al corpului barajului, sub
formă de ecran (mască). Materialele folosite pentru etanşare pot fi rigide (beton, beton
armat, torcret) sau plastice (pământuri argiloase, materiale bituminoase, materiale
sintetice, etc).

2.1. Tehnologia amenajării fundaţiilor


În cazul amplasării barajelor pe roci stâncoase, care apar la zi, corpul barajului se
poate funda direct pe acestea, după îndepărtarea stratului superficial de rocă alterată.
Odată cu excavarea rocii alterate se urmăreşte eliminarea denivelărilor locale, cu taluzuri
abrupte sau a bolovanilor desprinşi, pentru a se evita apariţia unor tasări neuniforme în
baraj. Dacă rocile stâncoase sunt acoperite cu depozite aluvionare foarte compacte, nu se
execută îndepărtarea lor, decât descopertarea stratului vegetal.
Dacă însă în amplasamentul barajului se găsesc depozite aluvionare
neconsolidate, acestea se excavează complet. Când însă materialul rămas după excavaţii
este relativ permeabil, se procedează la înlăturarea lui de sub zona impermeabilă a
barajului (nucleu, vatra ecranului) până la roca de bază, creindu-se astfel o tranşee de
impermeabilizare.
Lucrările de excavaţii la barajele din piatră pot atinge volume de 10 - 20  din
volumul total al barajului. Aluviunile sunt îndepărtate cu buldozere S-1500 – S-1800,
încărcate cu excavatoare cu cupa inversă având capacitatea cupei de 1,2 m³, în
2

autobasculante de 16 tf. Stratul de rocă alterată se excavează cu ajutorul explozivilor,


folosindu-se încărcături care nu produc o fisura]ie puternică a suprafeţei fundaţiei.
Materialul derocat este deplasat în haldă tot cu autobasculante de 16 tf, încărcate cu
excavatorul cu cupa inversă. În unele situaţii, rocile alterate şi fisurate din terenul de
fundare se îndepărtează manual, cu ajutorul ciocanului de abataj.

Fig. 2.1. Măsuri de pregătire a terenului de fundare

Pregătirea terenului de fundare înseamnă: plombarea cu beton a găurilor, a


denivelărilor, zonelor fisurate, sau a altor porţiuni necorespunzătoare ale fundaţiei (fig.
2.1).

Fig. 2.2. Excavaţii pentru corectarea pantei versanţilor

-- În amplasamentele cu versanţii abrupţi şi cu importante schimbări de pantă, se


procedează la corectarea parţială sau generală a înclinării versanţilor prin excavaţii (fig.
2.2) pentru evitarea apariţiei unor tasări diferenţiate ale corpului barajului, care ar putea
conduce la fisurarea elementului de etanşare.
Capitolul 2. 3
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

2.2. Tratarea suprafeţei terenului de fundaţie


În cazul rocilor stâncoase sănătoase se execută numai curăţirea zonelor insuficient
fixate, şi spălarea suprafeţei de fundare cu apă sub presiune. Dacă rocile stâncoase sunt
puţin alterate, se practică metoda acoperirii terenului de fundare cu blocuri de piatră care
protejează suprafaţa împotriva şocurilor cauzate de căderea pietrelor, având şi rol drenant
pentru apele infiltrate spre aval.
Faliile din zona amplasamentului barajului se excavează, se spală, iar apoi, în
funcţie de dimensiunile rezultate după excavaţie, se umplu cu nisip şi piatră spartă, şi se
acoperă cu beton. Faliile situate în dreptul vetrelor şi pintenilor se tratează la fel.
Dacă fundarea se face pe terenuri slabe, constituite din roci care se degradează în
timp sub influenţa agenţilor atmosferici sau sub acţiunea de erodare a apelor de infiltraţie,
se recomandă adoptarea unor măsuri de protecţie a suprafeţei, şi anume:
 radier continuu din beton pe toată suprafaţa sau o parte a suprafeţei de fundare;
 prevederea de filtru invers pe toată suprafaţa fundaţiei sau cel puţin pe treimea
amonte.
În zonele etanşe ale barajului, terenul de fundare se curăţă până la roca
impermeabilă, sau până la stratul ce poate fi impermeabilizat prin injectare. Izvoarele de
apă se localizează prin ţevi de captare. Pentru infiltraţiile la care nu este posibilă
localizarea, se execută injecţii pe o adâncime de 1,0 - 1,5 m, distribuite în lungul fisurilor
şi faliilor.

2.3. Lucrări de etanşare a terenului de fundare


Etanşarea terenului de fundare pe tot conturul văii barate şi pe versanţi, se execută
prin vetre (pinteni) realizate din beton, continuate în mod frecvent cu perdele de injecţii în
adâncime. Pentru realizarea perdelelor de etanşare sub baraje şi a forajelor de drenaj a
apelor infiltrate, se prevede în interiorul vetrei o galerie din care se execută, se controlează
şi eventual se refac aceste lucrări fără a goli lacul (fig. 2.3).
Vetrele de beton se execută în tranşei deschise, în funcţie de condiţiile de excavare
şi de infiltrare a apei. Betonarea se face pe tronsoane de 12 - 15 m lungime, separate prin
rosturi de lucru, etanşate cu tolă şi injectate. Pentru adâncimi mari se folosesc tehnologii
speciale cu ajutorul cărora vetrele se execută sub formă de chesoane deschise, umplute
ulterior cu beton, sau în incinte formate din palplanşe metalice.
Legătura dintre vatră şi ecran trebuie să fie elastică, pentru a suporta diferenţele
de deformaţii dintre aceste elemente.
Perdelele de etanare de sub vetre se execută după tehnologia prezentată la barajele
din beton, şi funcţie de natura şi calitatea rocii de bază şi de înălţimea barajului.
4

Fig. 2.3. Vatră pentru galeria de injecţii

La barajele etanşate cu nuclee din argilă, nucleul se prelungeşte până la stratul


impermeabil (fig. 2.4.a) sau, la baza nucleului se execută o galerie de injecţii de unde se
realizează voalul de etanşare (fig. 2.4.b).

Fig. 2.4.a. Etanşarea terenului sub un baraj cu nucleu de argilă (strat aluvionar
subţire)
Capitolul 2. 5
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

Fig. 2.4.b. Idem, strat


aluvionar
de adâncime

2.4. Tehnologia de execuţie a umpluturilor în corpul


barajelor din piatră
Pentru realizarea umpluturilor din anrocamente în corpul barajelor, s-au folosit în
decursul timpului metoda descărcării anrocamentelor în trepte şi stopirea acestora cu apă,
metoda umpluturii în straturi cu compactare mecanică, şi metoda aşezării blocurilor de
anrocamente (zidărie uscată).

2.4.1. Realizarea umpluturilor prin aruncarea


în trepte a anrocamentelor
Metoda constă în executarea umpluturii prin descărcarea anrocamentelor de la o
înălţime de 10 - 40 m, funcţie de rezistenţa la şoc a pietrei, şi udarea lor abundentă cu apă.
Neexistând o compactare mecanică propriuzisă, piatra se îndeasă ca urmare a căderii de la
înălţime pe verticală sau pe un versant foarte abrupt, precum şi prin introducerea, cu
6

ajutorul jeturilor de apă, a fracţiunii mărunte între blocurile mari. Metoda solicită o
stropire energică a anrocamentelor în timpul depunerii, folosind hidromonitoare, şi
consumând 2 - 5 m³ apă/m³ anrocamente, la presiuni de 5 - 10 at.
Descărcarea anrocamentelor se face fie pe toată deschiderea văii de pe estacade
sau din macarale funicular, fie dinspre versanţi spre mijlocul văii, schemă în care
mijloacele de transport circulă pe umplutura deja executată.
Această metodă de lucru presupune un material de foarte bună calitate, cu
rezistenţe mecanice şi la şoc ridicate, cu o granulometrie cât mai uniformă. În exploatare s-
au observat tasări mari şi neuniforme în timp, la lucrările executate după această schemă.

2.4.2. Execuţia umpluturilor în straturi compactate mecanic


Metoda cunoaşte astăzi cea mai largă utilizare, ca urmare a dezvoltării utilajelor
de compactare şi folosirii, din motive economice, a unor roci cu proprietăţi fizico-mecanice
mai puţin pretenţioase.
În conformitate cu solicitările specifice şi condiţiile impuse în exploatare
diferitelor părţi ale barajului, acestea se împart în zone din anrocamente cu caracteristici
granulometrice şi compactare diferite.
Anrocamentele folosite trebuie să îndeplinească următoarele condiţii tehnice:
 calităţi mecanice (să fie dure şi nefisurate);
 omogenitate;
 rezistenţă la îngheţ-dezgheţ;
 să nu se altereze la contactul cu aerul şi apa;
 rezistenţă la compresiune;
 dimensiunea maximă a blocurilor să fie astfel aleasă, încât să se încadreze uşor
în grosimea stratului pus în operă;
 conţinutul de fracţiuni fine (sub 10 mm) să nu depăşească 15  din greutatea
totală după punerea în operă (deci după transport, împrăştiere şi compactare – operaţii în
cursul cărora blocurile se pot sparge).
Tehnologia de execuţie cuprinde următoarele:
 Înainte de punerea în operă a anrocamentelor pe un strat, suprafaţa stratului
precedent şi mai ales zonele de circulaţie ale utilajelor de transport, se curăţă cu apă sub
presiune de 4 - 6 at cu ajutorul hidromonitorului. Suprafaţa stratului astfel tratată, trebuie
să prezinte asperităţi de minimum 2 - 3 cm. Consumul orientativ de apă este de 0,300 m³
apă/ m³ anrocamente.
În zonele în care cu acest consum mediu de apă nu se realizează o suprafaţă
corespunzătoare, se trece la scarificarea suprafeţei stratului pe o adâncime de minimum 5
cm. În perioada de iarnă, când depunerea se face fără udare cu apă, scarificarea zonelor
de circulaţie este obligatorie înainte de depunerea stratului următor. Dacă pe suprafaţa
stratului s-a format strat de gheaţă, atunci scarificarea se execută pe o adâncime de 10 cm,
Capitolul 2. 7
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

pe întreaga suprafaţă.
 Descărcarea anrocamentelor se poate face:
- circulând pe stratul compactat anterior ţi descărcând anrocamentele prin
retragere, în grămezi care apoi sunt nivelate cu buldozerul (fig. 2.5.a);
- circulând pe stratul încă necompactat şi descărcând anrocamentele pe strat la
marginea acestuia, iar avansarea obţinându-se prin împingerea grămezii cu buldozere (fig.
2.5.b).

În timpul descărcării anrocamentelor din autobasculante, se stropeşte materialul


descărcat, cu jet de apă la presiune redusă Fig.
(până2.5.laDepunerea
2 at), cu un consum mediu de 0,250 m³
anrocamentelor
apă/m³ anrocamente.
 După depunerea anrocamentelor în strat, şi nivelarea acestora cu buldozere S-
1300 sau S-1500, se trece la compactare.
Compactarea anrocamentelor se poate realiza cu ajutorul rulourilor vibratoare de
8 - 12 tf, cu ajutorul compactoarelor de 50 - 60 tf pe roţi cu pneuri, cu plăci vibratoare
grele, sau cu maiuri grele acţionate de macara. Dintre acestea cea mai largă folosire o au
rulourile vibratoare, capabile să compacteze straturi de anrocamente de până la 2 m
grosime, prin 4 - 8 treceri succesive. În zonele greu accesibile, unde nu este posibilă
folosirea compactorului vibrant, se folosesc maiurile mecanice.
În timpul compactării se stropesc anrocamentele în imediata vecinătate a
vibrocompactorului, dacă este posibil, chiar în faţa acestuia, în sensul de mers, cu apă la
presiune redusă (până la 2 at), şi cu un consum mediu de 0,450 m³ apă/m³ anrocamente.
Se obţine astfel o umplutură perfect drenată, la care volumul de goluri variază între 24 -
28 .
8

Gradul de îndesare în corpul barajului nu trebuie să conducă la porozităţi mai


mici de 20 , pentru a asigura o permeabilitate suficientă corpului din anrocamente al
barajului.
Umpluturile se execută simultan în toate zonele, astfel încât practic să nu existe
între acestea denivelări mai mari de 1 - 2 grosimi de strat.
Este interzisă încorporarea în anrocamente a zăpezii, gheţii, a pământului
îngheţat.
În perioada de timp cu temperaturi negative, umplutura se realizează fără udare
cu apă. Grosimea straturilor ce se execută fără udare cu apă nu trebuie să depăşească 10
m.
Anrocamentele puse în operă în timpul iernii, fără folosirea apei, vor fi stropite
primăvara cu o cantitate de apă care să echivaleze consumul total pentru anrocamentele
puse în operă în mod normal, şi anume 1 m³ apă/m³ anrocamente compactate.
După executarea paramentului amonte pe înălţimi de 8 - 12 m, se trece la
compactarea pe linia de cea mai mare pantă, cu ruloul compactor vibrator pentru taluzuri,
prin 8 - 10 treceri. Susţinerea ruloului vibrant pe pantă se face cu un cablu montat pe
troliul unui buldozer greu, sau al unui excavator.
În zonele de contact cu fundaţia şi versanţii se respectă următoarele măsuri:
 la împrăştiere stratul trebuie să aibă grosimea realizată până la contactul cu
stânca. Se interzice lăsarea unei zone mai joase la contactul cu versantul, care să se umple
ulterior, deoarece în această adâncitură se adună pietre mari fără material fin;
 anrocamentele folosite în zona de contact (1 - 2 m distanţă de versant), trebuie
să fie lipsite de pietre mari (cu dimensiuni peste 50 cm);
 neregularităţile locale ale stâncii, eventualele surplombe sau cavităţi locale se
umplu manual cu material fin (sub 15 cm);
 compactarea lângă versanţi se realizează cu maiuri mecanice.

2.4.3. Execuţia umpluturilor prin aşezarea blocurilor de piatră


Zidăria uscată în corpul barajelor din piatră se execută cu ajutorul macaralelor pe
şenile, în etape de 5 - 10 m înălţime, în conformitate cu înălţimea de lucru a acestor utilaje.
Procesul tehnologic prevede aşezarea blocurilor mari cu ajutorul macaralelor, iar în
spaţiile dintre acestea se aranjează manual piatra mai mică.
Zidăria de sub ecranele barajelor din anrocamente se execută folosindu-se piatra
aleasă din taluzul umpluturii de anrocamente, dintre pietrele cu forme cât mai regulate şi
cu muchii mai teşite, acestea putând asigura un contact intim între ele. În unele situaţii,
pentru această zonă a barajului se aduce piatră specială.
Această metodă necesită un consum mare de manoperă. În prezent, chiar zidăria
de sub ecrane este înlocuită cu anrocamente bine compactate.
Capitolul 2. 9
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

2.5. Tehnologia de execuţie a ecranelor din beton armat


Ecranele din beton armat reprezintă soluţii curente de etanşare pentru baraje din
anrocamente cu înălţimea sub 100 m. Ele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
principale: să fie impermeabile, să fie suficient de elastice pentru a-şi păstra integritatea şi
etanşeitatea, chiar în cazul tasării sau deformării barajului, să fie rezistente pentru a putea
prelua presiunea apei şi a gheţii.
Pentru a preveni fisurarea provocată de contracţia betonului, ca şi efectele
variaţiei de temperatură, ecranele sunt prevăzute cu rosturi verticale, iar pentru a permite
ecranului să urmărească tasările barajului, ele sunt prevăzute şi cu rosturi orizontale (fig.
2.6).

Fig. 2.6. Distribuţia rosturilor la un ecran din beton armat

Distanţa dintre rosturile verticale se alege de obicei între 10 - 15 m, distanţa dintre


rosturile orizontale, în partea centrală şi inferioară a barajului, unde tasările sunt mai
importante, se alege de 8 - 10 m, iar în partea superioară a barajului de 12 - 15 m. Se
recomandă ca rosturile orizontale să aibă deschideri de 3 cm, iar cele verticale de 5 - 6 cm
în partea centrală a barajului, unde tasările sunt mai mari, şi de 3 cm în părţile laterale.
Conform normelor în vigoare ecranele din beton armat trebuie să aibă o grosime
minimă de 0,30 m la nivelul coronamentului, şi această grosime să crească cu 1 cm/m
odată cu adâncimea lacului de acumulare.
Armătura în reţele, se montează pe un rând la mijlocul secţiunii (la jumătatea
grosimii) pentru dalele cu grosimea până la 0,5 m, şi pe două rânduri, tot în zona mediană,
pentru dalele mai groase. În general procentul de armare este de 0,5  pe ambele direcţii,
diametrele uzuale de armătură fiind de 18 - 20 mm în jumătatea superioară şi de 25 - 28
mm în jumătatea inferioară a ecranului.
Rezemarea plăcilor ecranului se poate face pe nervuri din beton încastrate în
10

zidăria sau stratul-suport de sub ecran, ţi dispuse pe conturul plăcilor sub rosturi (fig. 2.7).

Fig. 2.7. Detalii de rosturi la ecrane


Etanşarea rosturilor se face cu tole de cupru sau cu benzi de etanşare din cauciuc
sintetic sau PVC, ale căror aripi se încastrează în plăcile alăturate, pe o lăţime de 20 - 30
cm.
Se impune ca execuţia ecranului să înceapă numai după ce umpluturile în corpul
barajului s-au terminat, moment în care tasările masivului de anrocamente s-au consumat
în proporţie de 75 - 80 .
Aproape toate barajele din anrocamente cu ecran din beton, în primii 10 ani de
exploatare necesită reparaţii la ecran. Începerea prea devreme a betonării ecranului, înainte
de terminarea umpluturilor, poate duce la posibilitatea ca defecţiunile să apară chiar în
primul an de exploatare, datorită tasărilor mari.
Execuţia ecranului începe prin construcţia vetrei, începând din albie spre versanţi.
Se toarnă apoi dalele de colţ şi de margine, care prin forma, poziţia şi dimensiunile lor se
pretează mai puţin unei mecanizări.
Înaintea începerii betonării se toarnă un strat de nisip sort 0 - 7 mm, în grosime de
2 - 3 cm, care va fi măturat în scopul astupării golurilor dintre anrocamente. În
construcţiile mai noi, în dreptul rosturilor se toarnă benzi din mortar de ciment de 0,60 m
Capitolul 2. 11
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

lăţime şi 2,5 - 5,0 cm grosime (fig. 2.8).

Fig. 2.8. Detaliu rost orizontal


1. mastic bitum; 2. bandă cauciuc; 3. chit tiocolic; 4. placă bară PAL; 5. bandă de
etanşare PVC; 6. armătură principală; 7. armătură rost; 8. tolă din tablă zincată 1,5
mm

Dalele curente dreptunghiulare se toarnă în cofraje metalice de inventar, ancorate


în masivul de anrocamente cu ajutorul unor longrine, care la rândul lor sunt fixate cu
ţăruşi metalici bătuţi în rosturile anrocamentelor. Turnarea se face direct pe anrocamente,
fără realizarea vreunui substrat. Din această cauză se utilizează un beton vârtos, cu
tasarea conului de 1,0 - 1,5 cm.
Betonarea dalelor se face în şiruri orizontale, întâi dalele campion (alternativ o
dală da, o dală nu), iar apoi şlusurile - dalele intermediare între dalele campion. Betonarea
şlusurilor se face din zona mediană a barajului spre versanţi.
Succesiunea operaţiilor este următoarea (vezi fig. 2.8):
 montarea cofrajelor laterale – tronsonul inferior, pe jumătate din grosimea dalei
campion, pe tot conturul acesteia;
 montarea armăturilor – a celor din câmp (susţinute de purici = blocuri mici,
prefabricate din beton, cu mustăţi din sârmă înglobate), şi a celor de întărire a conturului;
 fixarea plăcilor bară PAL – tronsonul inferior, pe jumătate din grosimea dalei
(au rolul de a asigura dimensiunea prevăzută a rostului);
 fixarea benzii de etanşare, sudată la colţurile dalei, cu ajutorul clemelor legate
cu sârmă de armătură;
12

 montarea cofrajelor laterale – tronsonul pe jumătatea superioară a grosimii


dalei, şi a plăcilor bară PAL corespunzătoare;
 transportul şi punerea în operă a betonului; finisarea feţei dalei.
Transportul betonului şi punerea sa în operă se face fie folosind bene şi macarale-
turn cu braţ mare, fie prin pompare. Macaraua, în prima fază se montează pe o cale de
rulare amenajată în lungul vetrei din albie, betonându-se astfel zona inferioară a ecranului,
iar în a doua fază pe coronament, de unde se betonează partea superioară, inclusiv
parapetul spargeval în prelungirea ecranului.
La betonarea ecranelor se folosesc betoane preparate cu minimum 300 kg
ciment/m³ beton, iar operaţiile de betonare nu se execută decât la temperaturi de cel puţin
+5C.
Etanşarea rosturilor, atât orizontale cât şi verticale, se execută cu bandă PVC,
care trebuie să reziste unei presiuni hidrostatice maxime de 150 m col. apă, şi unor
deformaţii maxime de 50 mm. Banda PVC înglobată în beton nu mai poate fi înlocuită
decât cu mari dificultăţi. În consecinţă durabilitatea şi eficienţa etanşării cu banda PVC
trebuie să fie de acelaşi ordin cu funcţionalitatea prevăzută pentru ecranul barajului
(minimum 60 ani).

Fig. 2.9. Detaliu de rost dintre vatră şi ecran

O problemă importantă o constituie etanşarea zonei de legătuă elastică dintre


vatră şi ecran (fig. 2.9). Respectarea tehnologiei de execuţie a etanşării acestei zone
asigură în mare măsură gradul de impermeabilitate impus ecranului. Având în vedere
solicitările mari la care este supusă legătura dintre ecran şi vatră, trebuie luate toate
măsurile privind atât proiectarea cât şi execuţia, pentru ca exploatarea în timp să necesite
Capitolul 2. 13
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

cât mai puţine intervenţii.

2.6. Tehnologia de execuţie a ecranelor din beton asfaltic


Acest tip de ecrane prezintă o serie de avantaje: flexibilitate sporită, ceea ce le
permite să urmărească în condiţii optime deformaţiile umpluturii pe care reazămă;
capacitatea de închidere în timp a eventualelor fisuri, datorită curgerii lente a bitumului;
execuţia într-un timp relativ redus; intreţinere şi reparaţii uşoare şi eficace; costul mai
redus decât al ecranelor din beton de ciment.

Fig. 2.10. Barajul Valea de Peşti


În ţară a fost executat barajul din anrocamente cu ecran de etanşare din beton
asfaltic Valea de Peşti (fig. 2.10). La acest baraj, în vederea aplicării ecranului din beton
asfaltic, s-au impus următoarele condiţii pentru paramentul amonte: să se realizeze o bună
compactare a paramentului pentru a nu se produce mişcări ale suprafeţei la trecerea
utilajelor de punere în operă a betonului asfaltic, să se realizeze o suprafaţă plană cu
denivelări maxime de 5 cm, să se realizeze un strat drenant sub ecranul asfaltic pentru a
evita apariţia subpresiunilor.
Pentru evitarea apariţiei întinderilor în ecranul asfaltic, barajul a fost curbat în
14

plan cu o rază de 1000 m, iar soluţia de etanşare a impus adoptarea înclinării paramentului
amonte la 1:1,7 pentru a se permite folosirea utilajelor necesare punerii în operă a
betonului asfaltic, şi stabilitatea acestora pe parament.
Ecranul asfaltic este realizat din următoarele straturi:
 stratul de amorsare a pietrei de parament, executat prin stropire cu emulsie
cationică;
 două straturi de binder de 4,5 respectiv 3 cm grosime;
 două straturi de beton asfaltic de câte 5 cm grosime;
 un strat subţire de mastic de suprafaţă pentru închiderea porilor şi protecţia
contra îmbătrânirii bitumului.
Binderul, betonul asfaltic şi masticul se prepară din următoarele materiale:
 nisip de râu 0 - 3 mm;
 nisip de concasaj 0 - 3 mm;
 cribluri 3 - 8; 8 - 15; 15 - 18 mm;
 filer de calcar;
 azbest special crisolitic cu fibre lungi (în ultima perioadă, utilizarea azbestului
s-a interzis în construc]ii, deoarece fibrele lui fine provoacă îmbolnăviri profesionale de
natura silicozei, ceea ce a impus înlocuirea fibrelor de azbest cu fibre sintetice - de
preferinţă geogrile - sau fibre textile, care constituie o armătură de prevenire şi reducere a
fisurării mixturilor asfaltice);
 bitum B65.
Aceste componente se amestecă în diferite proporţii pentru a se asigura binderului
o permeabilitate de cel puţin 10-2 cm/s, iar betonului asfaltic permeabilităţi cuprinse între
10-7 - 10-9 cm/s. Prepararea acestor amestecuri s-a făcut într-o staţie prevăzută cu instalaţii
de dozare, instalaţii de uscare a agregatelor, utilajul de malaxare, instalaţia de topire a
bitumului, staţia având capacitatea de 35 - 40 t/h. Temperatura betonului asfaltic şi a
binderului la ieşirea din staţie trebuie să fie de 170 - 180 C, iar pentru mastic 230 -
250C. Transportul amestecurilor de la staţia de preparare la locul de punere în operă se
execută cu bene izolate termic.
Schema tehnologică de punere în operă a betonului asfaltic (fig. 2.11), necesită o
mecanizare deosebită. Aceasta cuprinde:
 utilajul port-trolii care se deplasează pe şine sau şenile în lungul
coronamentului, având rolul de deplasare a utilajelor pe parament în timpul procesului de
lucru;
Capitolul 2. 15
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

Fig. 2.11.a. Schema tehnologică de execuţie a ecranului din beton asfaltic al


barajului Valea de Peşti

 căruciorul cu benă basculantă care preia amestecul transportat de auto-


camionul cu benă termoizolată şi descărcat cu ajutorul macaralei, ăi alimentează
vibrofinisorul;
 vibrofinisorul repartizează betonul asfaltic pe fâşii de 3,5 m lăţime pe linia de
cea mai mare pantă pe parament;
 grupul de compactare format din două rulouri vibratoare de 0,8 - 1,2 tf
lucrează pe fâşia proaspăt turnată, iar un rulou compactor independent de 4 - 6 tf
compactează de la un capăt la altul masca realizată; ele compactează numai în timpul
ridicării rulourilor pe parament, coborârea făcându-se fără vibrare.
Temperatura de compactare a betonului asfaltic este inferioară numai cu 30 -
40C temperaturii de aşternere a acestuia pe taluz.
Ecranul asfaltic se construieşte începând de la vatră către coronament, fără nici un
fel de rost orizontal pe parament.
Rosturile de lucru verticale dintre fâşii se tratează prin încălzire cu grinzi metalice
prevăzute cu încălzitoare cu raze infraroşii şi recompactare, pentru a se asigura lipirea cu
fâşia adiacentă. Între două straturi succesive, rostul de lucru lipit din stratul inferior este
acoperit de fâşia din stratul superior, evitându-se suprapunerea rosturilor lipite, prin
decalarea acestora cu 50 cm de la un strat la altul.
16

0 1 2 3 4 5m

Fig. 2.11.b. Execuţia ecranului din beton asfaltic al barajului


Otsumata - Japonia (Strabag Tiefbau GmBH Germania)
1 - utilaj port-trolii; 2 - vibrofinisor; 3 - cărucior de alimentare a
vibrofinisorului; 4 - compactoare vibratoare uşoare; 5 - utilaj port-trolii
auxiliar; 6 - compactor vibrator greu

Pentru a nu curge pe taluz sub acţiunea temperaturilor ridicate ce se realizează


vara, ecranul barajului Valea de Peşti s-a vopsit deasupra nivelului minim de retenţie cu
vopsea albă şi argintie. Stratul de vopsea constituie şi o protecţie contra fenomenului de
îmbătrânire a betonului asfaltic, cauzat de acţiunea razelor ultraviolete, fenomen ce se
manifestă în timp printr-o reducere cu atât mai pronunţată a plasticităţii, cu cât materialul
a avut la punerea în operă o porozitate mai mare.

2.7. Tehnologia de execuţie a nucleului din argilă la baraje


din anrocamente şi din pământ
Elementele de etanşare din pământuri pot fi de tipul nucleu sau de tipul ecran.
Între elementul de etanşare şi prismele de rezistenţă din anrocamente sau din pământ, sunt
prevăzute filtre inverse din material granular sortat, şi în unele cazuri zone de tranziţie (fig.
2.12).
Capitolul 2. 17
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

Fig. 2.12. Barajul din anrocamente cu nucleu de argilă Vidra – Lotru


1. nucleu deargilă; 2. filtru 0 – 7 mm; 3. zonă de trecere din balast natural; 4. anrocamente cu
diametru maxim de 2,00 m; 5. anrocamente cu diametru maxim 1,00m; 6. galeria de injecţii şi
drenaj; 7. voal de etanşare; 8. batardou amonte

Tehnologia de execuţie a nucleului de argilă presupune în principiu următoarele


operaţii:
 Se execută recepţia suprafeţei pe care urmează să se amplaseze nucleul.
Intervalul de timp, de la terminarea recepţiei până la începerea acoperirii, nu trebuie să
depăşească 12 ore.
 Punerea în operă a pământurilor argiloase din elementele de etanşare, începe cu
un strat de 10 - 15 cm grosime, numit "argilă de contact". Această argilă are conţinutul
admis pentru fracţiuni sub 0,005 mm între 20 - 40 . Fiind o argilă foarte fină şi plastică,
asigură un contact intim între fundaţie sau versanţi şi corpul barajului, respectiv elementul
de etanşare. Această argilă care are o umiditate uşor sporită faţă de argila curentă folosită
în nucleu, se aşterne manual pe roca de bază pregătită special, în straturi compactate cu
maiuri mecanice sau vibrante uşoare, de 20 - 30 kgf. În stratul de argilă de contact se
utilizează argilă de aceeaşi calitate pe toată suprafaţa fundaţiei.
 După ce suprafaţa fundaţiei în zona nucleului a fost acoperită cu primul strat de
argilă de contact, se continuă cu straturile de "argilă de trecere" care au grosimea totală de
circa 0,5 m. Şi pentru argila de trecere se foloseşte tot o argilă fină şi plastică, care se
aşterne în straturi cu o grosime de 15 cm înainte de compactare, manual sau cu buldozerul,
iar compactarea se execută cu acelaăi tip de utilaje ca şi la stratul de contact. În scopul
uniformizării umidităţii în cadrul aceluiaşi strat, pentru omogenizarea materialului şi
pentru a se asigura legătura cu stratul precedent, stratul se scarifică mecanic, cu
scarificatoare acţionate hidraulic, montate pe tractoare S1300 sau S1500, care se
deplasează paralel cu axa barajului de la un versant la celălalt.
 În continuare urmează depunerea, împrăştierea şi compactarea în straturi a
18

argilei curente. Pentru această argilă conţinutul de fracţiuni fine, sub 0,005 mm, trebuie să
fie între 8 - 35 .
Argila curentă se transportă din cariere sau din gropi de împrumut cu ajutorul
autobasculantelor de 16 tf, se împrăştie de obicei cu buldozere, iar uneori cu autogredere,
şi se compactează cu compactoare pe roţi cu pneuri sau compactoare picior de oaie.
Grosimea straturilor înainte de compactare, precum şi utilajul de compactare se stabilesc
în prealabil pe piste experimentale. Traseul compactoarelor, viteza de deplasare şi numărul
de treceri pe acelaşi strat, stabilite pe piste experimentale, se înscriu în caietele de sarcini.
În zonele neaccesibile compactoarelor se utilizează maiuri mecanice sau vibrante.
În cadrul tehnologiei de execuţie a nucleului de argilă trebuie să se ţină seama de
următoarele:
 Se interzice încorporarea în stratul de argilă a pământului vegetal, zăpezii,
gheţii. Deasemenea se interzice punerea în operă a argilei pe timp de ploaie sau la
temperaturi negative ale aerului.
 În cazul în care se prevede o întrerupere de lungă durată a depunerilor în corpul
nucleului, se compactează suprafaţa stratului cu cilindrii vibratori sau cilindrii netezi,
pentru formarea unei cruste de protecţie în vederea împiedicării evaporării apei şi uscării
argilei. Acest strat de protecţie se îndepărtează la reluarea lucrului, iar stratul rămas se
scarifică până la materialul bine compactat. Se mai practică şi metoda ca la întreruperi de
lungă durată, peste stratul superior să se aştearnă un strat de balast, care la reluarea
depunerilor se îndepărtează.
 În principiu gradul de compactare a argilei depuse în nucleu trebuie să fie egal
cu 1, sunt însă admise mici abateri. Pentru a se putea obţine acest grad de compactare,
umiditatea argilei la punerea în operă trebuie să fie uniformă pentru fiecare strat şi să se
încadreze în limitele prescrise de laboratorul de şantier, care indică umiditatea optimă
înainte de compactare pentru fiecare categorie de material ce se va folosi.

2.8. Tehnologia de execuţie a filtrelor nucleului de argilă


la baraje din anrocamente şi din pământ
Filtrele se dispun, în profil transversal, între elementul de etanşare şi prismele de
rezistenţă. Ele se realizează în mai multe straturi, cu granulometrii diferite, pentru a
constitui un filtru invers.
Filtrele trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: să aibă capacitatea de colectare şi
transport a debitului maxim de infiltrare pe care va trebui să-l preia, să fie constituit din
straturi de materiale granulare a căror dimensiune medie de particole creşte în direcţia de
curgere a debitului infiltrat, permeabilitatea primului strat de filtru, ce vine în contact cu
elementul de etanşare din material pământos, să fie mai mare decât cea a acestui element;
granulometria diferitelor straturi ale filtrelor se alege pe baza unor relaţii empirice, care ţin
seama de granulometria materialului de bază protejat şi a particulelor din filtru. În
principiu, la filtrele cu granulometrie uniformă, se cere ca alura curbei granulometrice a
Capitolul 2. 19
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

filtrului să fie asemănătoare cu cea a materialului protejat.


Filtrul se realizează în mod obişnuit din straturi succesive, fiecare strat respectând
recomandările faţă de stratul anterior care devine strat de bază.
În ultimul timp se remarcă tendinţa de a se folosi zone de tranziţie mai largi în
locul unor filtre inverse înguste şi numeroase.
Grosimea straturilor orizontale ale filtrelor, la depunere, este de 15 cm pentru
misip şi de 30 cm pentru pietriş.
Lăţimea minimă a straturilor de filtru folosite la barajele din anrocamente şi din
pământ, se alege de 2,5 m şi poate ajunge până la 4,0 m. La baraje înalte, unde apariţia
tasărilor diferenţiate ar putea conduce la fisurarea elementelor de etanşare, prezenţa unor
straturi de filtru mai groase, dar care conţin şi material fin, asigură colmatarea
eventualelor fisuri şi previne astfel degradarea în continuare a elementului de etanşare.

Fig. 2.13. Schema de realizare a filtreor la nucleu


1. straturile de argilă depuse; 2. prismele din material de filtru; 3. material de tranziţie

Execuţia filtrelor inverse urmăreşte execuţia zonei impermeabile, oprindu-se odată


cu încetarea depunerii argilei în nucleu (fig. 2.13). Când filtrele au lăţimi de 3 - 4 m,
depăşind în acest fel lăţimea de descărcare a unei autobasculante, punerea în operă se
realizează direct cu autobasculanta echipată cu un oblon posterior ce se deschide parţial,
lăsând să cadă încet încărcătura din materialul ce formează filtrul pe jumătate din lăţimea
fâşiei, în timp ce autobasculanta se deplasează în lungul filtrului, urmând apoi depunerea
pe cealaltă jumătate a lăţimii. În felul acesta se poate obţine un strat de material având
lăţimea şi grosimea constante.
Când filtrele au lăţimi mai mici (2,5 m), se folosesc autobasculante fără nici o
amenajare specială, care descarcă materialul pe o fâşie cu lăţimea prescrisă. Aceste
sisteme de punere în operă a materialului ce formează filtrul, se realizează cu atât mai uşor
cu cât materialul este mai uscat. Compactarea acestor zone se execută cu rulouri
vibratoare, folosind un număr de 2 - 4 treceri. În felul acesta, filtrul se realizează ca o
20

succesiune de prisme suprapuse.


Materialele folosite pentru execuţia filtrelor trebuie obţinute din roci dure, fără să
conţină elemente în formă de pachete sau foi în cantităţi mai mari de 1 . Cantitatea de
granule cu diametrul mai mic de 0,008 mm nu trebuie să depăşească 3  din greutatea
totală.
Filtrele inverse nu trebuie să conţină materii organice, bulgări de pământ sau
materiale solubile. Permeabilitatea după compactare se recomandă să fie peste 10-2 cm/s.
Pentru prevenirea colmatării filtrului cu materialul fin adus de apa din precipitaţii
din nucleul de argilă, este necesar ca în perioada de construcţie filtrele să fie cu 0,5 - 2,0 m
deasupra nivelului nucleului.

2.9. Tehnologia de execuţie a diafragmelor din beton asfaltic.


Pentru realizarea acestui tip de etanşări, alcătuite dintr-o diafragmă din beton
asfaltic de grosime redusă (50 - 70 până la 100 cm), împreună cu filtrele adiacente (fig.
2.14), s-a dezvoltat o tehnologie de execuţie particulară, deasemenea maşini speciale de
punere în operă.
În ce priveşte utilajele de punere în operă, s-au dezvoltat maşina de genera]ia a II-
a ăi maăina de genera]ia a III-a, bazate pe acelaăi principiu de lucru, având diferite nivele
de dezvoltare (maşina de generaţia I fiind considerat vibrofinisorul).

Fig. 2.14. Baraj etanşat cu diafragmă din beton asfaltic (Goße Dhün –
Germania)
Capitolul 2. 21
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

Maşina de generaţia a II-a (fig. 2.15), are ca element de bază o grindă principală
care alunecă pe suprafaţa betonului asfaltic depus în stratul anterior; această grindă are un
tronson-trompă rabatabil în faţă având prevăzute arzătoare în interior, cu posibilitate de
încălzire a stratului pe care alunecă. La partea din spate a trompei este montată o lamă de

buldozer, iar la capătul din spate al grinzii principale un container pentru betonul asfaltic,
prevăzut cu o lamă vibratoare pentru limitarea grosimii stratului depus, deasemenea pentru
nivelarea şi precompactarea betonului asfaltic. Utilajul se deplasează pe şenile, iar în spate
tractează trei vibrocompactoare (plăci
Fig. 2.15. sau rulouri)
Maşina montate
de asfaltat în paralel.
de generaţia a II-a
22

Trompa coborâtă pe suprafaţa stratului de beton asfaltic depus în faza anterioară,


realizează încălzirea acestuia, asigurând în felul acesta lipirea noului strat de cel anterior.
În acelaşi timp, cu ajutorul unui utilaj ajutător (încărcător cu cupă frontală, excavator,
etc), peste grinda-trompă şi alături de aceasta se descarcă materialul granular din care sunt
alcătuite filtrele, material ce este nivelat de către lama de buldozer, iar între cele două
prisme de filtru grinda principală menţine tranşeea în care se scurge din container betonul
asfaltic, care la rândul lui este nivelat şi precompactat de către lama vibrantă.
Compactarea definitivă a noului strat de beton asfaltic şi a noilor straturi de filtru, se
realizează de către cele trei vibrocompactoare tractate în spatele utilajului.
Diafragma, împreună cu filtrele, se execută astfel ca o succesiune de prisme
suprapuse şi lipite, de 20 - 30 cm grosime. Pe măsura ridicării diafragmei şi a filtrelor, se
trece la depunerea şi compactarea în straturi a umpluturilor din piatră sau din pământ în
prismele de rezistenţă.
Pe lângă avantajele enunţate anterior, această metodă de etanşare mai prezintă un
avantaj deloc neglijabil, şi anume: la 2 - 3 ore după compactare, materialul asfaltic al
diafragmei este deja insensibil la acţiunea apei, ceea ce face posibilă umplerea acumulării
concomitent cu ridicarea barajului, astfel ca la terminarea acestuia lacul poate fi plin,
permiţând satisfacerea imediată a folosinţelor.

Fig.2.1
Foto 2.16. Maşina
-2.2. de asfaltat
Barajul Surduc de generaţia
- râul a III-a
Gladna, Banat
Maşina de genera]ia a III-a (fig. 2.16), diferă faţă de cea de generaţia a II-a prin
faptul că aceasta este dotată cu un container şi pentru transportul şi depunerea materialului
granular al filtrelor.
Capitolul 2. 23
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.3 - 2.4. Baraj Surduc, vedere aval, versant stâng - versant drept
24

* Foto 2.5. Amenajarea


terenului de fundare la
barajul Surduc

* Foto 2.6. Amenajarea


versantului la barajul Poiana
Mărului, inclusiv vatra şi
galeria de vizitare
Capitolul 2. 25
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.7 - 2.8.Amenajarea terenului de fundare, baraj Râul Mare Retezat


26

* Foto 2.9 - 2.10


Betonarea vetrei cu galeria de
vizitare înglobată - cofrare şi
etanşarea rosturilor cu bandă
PVC
Capitolul 2. 27
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.11 - 2.12.


Cofrarea şi armarea
galeriei de vizitare de sub
nucleul de argilă a
barajului Poiana Mărului
28

* Foto 2.13 - 2.14. Exploatarea în trepte a carierelor


Capitolul 2. 29
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.15 - 2.16. Exploatarea carierelor de anrocamente


30

* Foto 2.17 - 2.18. Exploatarea carierelor de anrocamente


Capitolul 2. 31
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.19. Parc de autobasculante pentru transportul


anrocamentelor

* Foto 2.20. Transportul anrocamentelor


32

* Foto 2.21. Descărcarea anrocament elor prin basculare în grămezi

* Foto 2.22. Nivelarea anrocamentelor concomitent cu udarea cu apă


Capitolul 2. 33
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.23.
Udarea anrocamentelor cu
hidromonitorul

* Foto 2.24.
Realizarea zidăriei uscate de
parament
34

* Foto 2.25 - 2.26. Utilaje vibrocompactoare pentru anrocamente


Capitolul 2. 35
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.29 - 2.30.


Zidărie uscată de piatră
executată pe paramentul
* Foto 2.27 - 2.28. Utilaje vibrocompactoare pentru
amonteanrocamente
ca suport al
ecranului (Oaşa, Valea
Sebeşului)
36

Foto * 2.31 - 2.32. Măşti din beton armat - Oaşa, Surduc


Capitolul 2. 37
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră

* Foto 2.33 - 2.34.


Depunerea argilei
împreună cu straturile
de filtru - Poiana
Mărului
38

* Foto 2.35 - 2.36. Depunerea argilei şi a straturilor de filtru


Capitolul 2. 39
Tehnologia de execuţie a barajelor din piatră