Subiectul 1

TEHNOLOGII MECANIZATE DE EXECUTARE A

PEREŢILOR FORMAŢI ÎN TEREN

1. Definire, alcătuire şi condiţii tehnologice de

executare a pereţilor formaţi în teren.

Pereţii formaţi în teren, “in situ”, sunt pereţi cu destinaţii tehnologice de protecţie şi
consolidare a lucrărilor în timpul desfăşurării lor. Executarea acestor pereţi se face de
regulă înaintea lucrărilor fiind de tipul pereţilor de sprijinire şi de etanşare. Există situaţii
când realizarea acestor pereţi se face pe măsura executării părţii de construcţie căreia îi
asigură stabilitatea sau protecţia.
În funcţie de structura şi destinaţia lor pereţii de sprijinire pot fi permanenţi sau
provizorii. În cazul pereţilor permanenţi aceştia sunt înglobaţi în structura viitoarei
construcţii.
În general, pereţii formaţi în teren pot avea diverse utilizări:
 ecrane de etanşare pentru impermeabilizarea sau protecţia construcţiilor ce se
execută sub nivelul hidrostatic (regularizări de râuri, galerii şi staţii de metrou,
docuri uscate, bazine subterane, subsoluri tehnice etc.);
 sprijiniri provizorii sau definitive, ancorate sau neancorate, de susţinere a
malurilor săpăturilor;
 structuri de susţinere, de natura zidurilor de sprijin, ancorate sau neancorate, la
consolidarea terasamentelor de cale ferată sau şosea;
 elemente de fundare de adâncime de tipul baretelor, înlocuind coloanele sau
piloţii la construcţii de poduri sau clădiri.
Pereţii formaţi în teren sunt sisteme constructive ce presupun executarea unei
săpături de lăţime mică, dar de adâncime mare, în profunzimea straturilor de roci mai
mult sau mai puţin permeabile şi care ulterior este umplută cu diferite materiale ce au rol
de etanşare sau de etanşare şi rezistenţă. Caracteristic acestui procedeu este faptul că
excavarea se realizează sub protecţia noroiului bentonitic. Noroiul bentonitic este o
suspensie de argilă cu densitatea de 1,03…1,1 g /cm 3 obţinută prin amestecul între apă şi
o argilă bogată în montmorillonit numită bentonită. Funcţiile noroiului bentonitic sunt:
-împiedică surparea malurilor datorită exercitării presiunii hidrostatice pe pereţii
săpăturii;
-împiedică desprinderea de porţiuni de pământ;
-împiedică înfiltraţiile prin obturarea terminaţiilor capilare din structura
terenului învecinat;
-asigură o lubrifiere fapt ce uşurează pătrunderea echipamentului de lucru;
-în unele tehnologii asigură evacuarea şi transportul detritusului;
-în timpul betonării asigură o oarecare compactare a betonului.
 Avantaje precum productivitatea ridicată, duratele mici de execuţie, eliminarea
consumurilor de materiale deficitare, posibilitatea aplicării în mediul urban, preţ de cost
scăzut în raport cu alte procedee au impus tehnica pereţilor formaţi în teren ca un
procedeu de construcţie sigur şi ieftin.
Metoda a condus la numeroase procedee derivate, cu utilizări specifice:
 pereţi mulaţi, din beton armat, turnaţi monolit;
 pereţi prefabricaţi;
 pereţi de etanşare;
 pereţi compoziţi.
De cele mai multe ori, pentru asigurarea stabilităţii lucrărilor de construcţii care
folosesc tehnica pereţilor formaţi în teren, este necesar ca aceştia să fie susţinuţi. În acest
scop se folosesc şpraiţuri orizontale sau ancoraje pretensionate forate în teren.

2. Pereţii mulaţi, turnaţi monolit

În mod curent se execută două tipuri de pereţi mulaţi (fig. 1):

 cu secţiunea constantă, turnaţi în tranşee;
 cu secţiunea variabilă, realizaţi din piloţi secanţi (joantivi), formaţi “in
situ”.
Principalele tipuri de lucrări la care se pot utiliza pereţii mulaţi sunt următoarele:
 executarea unor săpături cu adâncimi mari, sub nivelul pânzei freatice, în
amplasamente urbane;
 construcţia unor rezervoare subterane sau a unor puţuri de acces pentru colectoare
executate la mare adâncime;
 săpături deschise sau închise, în amplasamente urbane pentru construcţii de căi
autorutiere, căi ferate şi metrouri;
 fundaţii adânci şi portante:
- barete liniare, în cruce sau în H pentru preluarea sarcinilor mari;
- sprijiniri.

2.1. Procesul tehnologic complex de construcţie

a pereţilor mulaţi cu secţiunea constantă

Formarea pereţilor mulaţi cu secţiunea constantă constă în realizarea “in situ” a

pereţilor din beton armat verticali, situaţi sub platforma de lucru pe care operează
echipamentele tehnologice şi personalul muncitor. Metoda se mai numeşte şi metoda
“clasică” sau “procedeul de bază”. Pereţii se obţin prin turnarea unui beton vârtos în
tranşeea săpată anterior. Excavarea tranşeii şi turnarea betonului se execută fără
sprijiniri, susţinerea pereţilor săpăturilor efectuându-se cu ajutorul noroiului bentonitic.
Se folosesc pentru zone ale construcţiei unde apăsările laterale pot fi preluate de o
săpătură cu deschiderea de la 3 până la 20 m, în mod curent adoptându-se săpături în
panouri succesive de 5 – 6 m.
 Bineînţeles că dimensiunile în plan ale săpăturii şi adâncimea de construcţie se
aleg în funcţie de cerinţele tehnice ale construcţiei.
La toate metodele de lucru procesul tehnologic comportă următoarele etape:
 pregătirea terenului prin nivelare şi amenajare a platformei de lucru;
 executarea pretranşeei şi placarea cu elemente de beton (prefabricate sau
turnate monolit), pentru ghidarea cupei;
 aducerea utilajului pe amplasament şi executarea operaţiunii de săpare
concomitent cu pomparea noroiului bentonitic în tranşee;
 curaţirea fundului săpăturii;
 introducerea tuburilor sau elementelor de rost;
 introducerea armăturii sub formă de casetă, cu dimensiuni definitive, prevăzută
pe părţile laterale cu role din beton pentru a păstra distanţa faţă de pereţi şi a
glisa uşor în săpătură;
 turnarea betonului, începând de la partea inferioară către partea superioară,
prin intermediul unei pâlnii cu tub al cărui cap se menţine în permanenţa
înglobat în beton, cu circa 1,2 – 2 m, pentru a evita apariţia planurilor de
separaţie în perete;
 recuperarea noroiului bentonitic şi regenerarea acestuia în vederea reutilizării.

a) Lucrări pregătitoare

Lucrările pe şantier încep prin amenajarea platformei de lucru, amenajare care

cuprinde eventual şi degajarea amplasamentului de obstacole. Platforma de lucru trebuie
să asigure o bună deplasare a utilajelor în timpul lucrului precum şi spaţii de depozitare
necesare în procesul tehnologic de execuţie. La execuţia platformei de lucru se va ţine
cont de adâncimea tranşeei şi de caracteristicile utilajului care efectuează săparea.
Se trece apoi la executarea pretranşeei respectiv a grinzilor de ghidaj şi stabilirea cotei
„0” a viitorului perete care coincide cu partea superioară a grinzilor de ghidaj.
Rolul grinzilor de ghidaj constă în:
 materializarea traseului peretelui, permiţând reperarea cotelor atât în plan
orizontal cât şi în plan vertical;
 ghidarea organului de lucru;
 asigurarea stabilităţii tronsonului superior al viitoarei excavaţii;
 menţinerea noroiului bentonitic la începutul excavaţiei;
 susţinerea carcasei de armătură.

b) Executarea excavaţiilor pentru pereţi mulaţi

Săparea se execută pe panouri a căror deschidere este de 5 – 6 m, impusă, pe

lângă condiţiile de stabilitate a săpăturii sub actiunea apăsărilor laterale, de adâncimea
şi lărgimea săpăturii, astfel încât betonarea să se poată executa în maximum 6-7 ore:
în care:
este deschiderea unui panou;
- presiunea laterală;
- adâncimea de săpare;
- lărgimea săpăturii;
- timpul de betonare.
Pe toată durata excavării se va menţine nivelul noroiului bentonitic din tranşee cu
20…40 cm sub nivelul superior al grinzilor de ghidaj şi cu cel puţin 1,0 m deasupra
pânzei freatice. Dozajul de bentonită se stabileşte astfel încât să se obţină densitatea
corespunzătoare asigurării stabilităţii pereţilor, ţinând seama de natura terenului şi de
cota pânzei freatice, urmărindu-se totodată şi buna punere în operă a betonului.
Noroiul bentonitic se prepară în instalaţii speciale (fig. 2) care pot îndeplini şi
funcţia de regenerare. Noroiul obţinut prin amestecul apei cu trasgelul în digestoare este
pompat în habe pentru hidratare completă iar de aici prin intermediul unei pompe
centrifuge este refulat către zona de lucru.
Tehnologia de realizare a pereţilor cu secţiunea constantă, turnaţi în teren, depinde
de utilajul folosit pentru săparea traşeii şi anume:
 săparea cu cupa graifăr, acţionată mecanic sau hidraulic (procedeele: KELLY,
BAUER, ESGH, POCLAIN, CASA-GRANDE etc.);
 săparea prin foraj percutant sau rotativ, cu circulaţia inversă a noroiului
bentonitic (procedeele: SOLETANCHE, TITANIA, CIS56 etc);
 săparea prin foraj cu hidroforeză sau electroforeză, cu circulaţia inversă a
noroiului bentonitic (procedeele:BAUER, SOLETANCHE, TONE BORING
etc);
 săparea cu cupa cu acţiune directă, ghidată pe o tijă verticală grea (procedeele:
ELSE, CASTOR, G.N.COFOR etc.), procedeu care nu se mai aplică în prezent.
Tehnologiile de realizare a pereţilor turnaţi în teren pot fi folosite atât
independent, cât şi asociate între ele, la aceeaşi lucrare, în funcţie de dotarea cu
echipamentele tehnologice necesare, existentă pe şantier precum şi de alţi factori cum ar
fi stratificaţia terenului şi managementul tehnologic.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru excavarea
tranşeei instalaţii cu echipament de graifăr.
Insatalţiile de foraj cu graifăr pentru barete şi pereţi mulaţi pot folosi trei tipuri
constructive de echipamente de lucru:
 graifǎr suspendat la cablul de ridicare;
 graifǎr montat la capǎtul inferior al unei tije verticale grele denumitǎ şi prǎjinǎ
(instalaţii de tip KELLY);
 graifǎr montat la capǎtul inferior al unei coloane telescopice (instalaţii tip
Bauer).
În figura 3 sunt prezentate principalele etape tehnologice pentru executarea
pereţilor mulaţi cu echipament de graifăr.
După reglarea instalaţiei, în vederea săpării se aduce cupa cu fălcile deschise
deasupra grinzilor de ghidare şi se introduce uşor în tranşee evitându-se producerea de
valuri în noroi, după care, cupa este lăsată să cadă, sub greutate proprie şi a prăjinii, de
la o înălţime de 1…3 m, înfigându-se astfel în pământul de la baza tranşeei. După
încărcarea cu pământ şi închiderea cupei se trece la ridicarea acesteia şi menţinerea un
timp deasupra tranşeei pentru a se permite scurgerea noroiului prin orificiile anume
prevăzute. Apoi se roteşte utilajul purtător spre mijlocul de transport şi se realizează
descărcarea. Se repetă operaţiunile de mai sus până la realizarea cotelor din proiect.
Astfel la săparea unor panouri mai mari decât deschiderea cupei procesul de excavare
comportă următoarele faze (fig. 4):
-faza I, o constituie săparea primului puţ, având în plan forma şi dimensiunile
cupei, la una din extremităţile panoului, până la adâncimea prescrisă în proiect;
-în faza a II-a se excavează al doilea puţ, la cealaltă extremitate a panoului;
-în faza a III-a se excavează merlonul.
Săparea cu cupa graifăr are performanţele cele mai bune în cazul pământurilor
nisipoase (inclusiv nisipuri argiloase), eventual cu pietrişuri şi bolovani mici, pământuri
argiloase, mâluri, gresii slabe, marne degradate etc. Graifărul nu poate lucra practic în
terenuri cu bolovani mari, grohotişuri sau terenuri stâncoase. Geometria tranşeii săpate
este aceea a cupei folosite, cu mici toleranţe, iar talpa săpăturii poate fi realizată plană.
Grosimea pereţilor poate fi cuprinsa între 0,5 şi 1,5 m, în funcţie de lăţimea cupei, cele
mai uzuale sunt 0,62 şi 0,82 m, iar adâncimea ajunge până la 24 – 31 m, în funcţie de
lungimea prăjinii la cupele ghidate, sau 30 m la cupele cu cablu prevăzute cu sistem
mecanic de înfăşurare a furtunilor respectiv 100m la cele cu sistem hidraulic de
înfăşurare.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru excavarea tranşeei
instalaţii de tip ELSE.
În figura 5 sunt prezentate principalele etape tehnologice pentru executarea
pereţilor mulaţi folosind echipament cu cupă cu acţiune directă.
Instalaţia ELSE realizează excavaţia după principiul excavatoarelor cu cupă
dreaptă, cupa putând avea atât o mişcare de translaţie de-a lungul unui catarg masiv, cât
şi o mişcare de rotaţie în jurul unui punct de sprijin. Cupa aflată în poziţie verticală, cu
dinţii îndreptaţi în jos, coboară împreună cu catargul până la înfigerea sapei în pământ
sub greutatea catargului. Apoi cupa este adusă în poziţie orizontală şi este ridicată cu
ajutorul catargului mobil până în poziţia de descărcare. Ciclul de săpare se reia până ce
se ajunge la cota din proiect.
Săparea cu cupa cu acţiune directă sau inversă are performanţele cele mai bune
în cazul pământurilor nisipoase (inclusiv nisipuri argiloase), eventual cu pietrişuri şi
bolovani mici, productivitatea scăzând în cazul argilelor foarte plastice şi lipicioase,
precum şi al nisipurilor cimentate, al gresiilor slabe, al marnelor etc. Ca şi graifărul, nu
poate lucra practic în terenuri cu bolovani mari, grohotişuri sau terenuri stâncoase. Talpa
săpăturii prezinta o denivelare longitudinală dată de curba de rotire a cupei în timpul
lucrului. Grosimea pereţilor poate fi cuprinsă între 0,4 şi 1,2 m iar adâncimea ajunge
până la 30 – 35 m.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru excavarea tranşeei
instalaţii de tip C.I.S. Soletanche.
 Instalaţia C.I.S. este o instalaţie tipică de foraj (fig. 6), cu circulaţie inversă a
noroiului de foraj (fig. 7a şi b), la care organul de lucru, un trepan sau o freză trepan,
este purtat de o sondeză ce se deplasează pe şine dispuse de o parte şi de alta a axei
longitudinale a tranşeei.
Fazele de lucru pentru realizarea unui panou sunt:
 reglarea instalaţiei;
 executarea forajelor de capăt ale panoului;
 executarea forajului pe o adâncime corespunzătoare unei lungimi de tijă;
 adăugarea unei noi tije şi reluarea ciclului până la atingerea adâncimii prescrise.
Săpare prin forj rotativ poate fi folosită în terenuri tari (bolovănişuri, marne,
calcare), la adâncimi mai mari de 20 – 25 m /1/.
Se execută pereţi mulaţi cu grosimi de 0.40…1,00 m până la adâncimi de 50 m.
 Tehnologia de realizare a pereţilor mulaţi, folosind pentru excavarea
tranşeei instalaţii de tip hidroforeză sau electroforeză.
Hidroforeza este o instalaţie care realizează forarea prin intermediul unor organe de
lucru şi a circulaţiei inverse a noroiului bentonitic, acţionarea făcându-se cu ajutorul a
trei motoare hidraulice submersibile, de adâncime (fig 8).
Instalaţia este montată pe o macara grea pe şenile care susţine şi grupul de forţă ce
furnizează energia hidraulică, energie care prin intermediul unor furtunnuri alimentează
cele trei motoare de adâncime: două acţionează tamburii iar unul realizează pomparea.
Săpare prin foraj cu hidroforeza poate fi folosită in cazul unei game largi de
terenuri de la pământuri pulverulente până la roci dure (500 – 100 daN/cm² rezistenţa de
rupere la compresiune simplă /6/) iar cu electroforeza în cazul terenurilor uşoare (moi).
Grosimea pereţilor poate fi cuprinsă între 0,5 şi 3,2 m, în funcţie de lăţimea
echipamentului de lucru, iar adâncimea poate ajunge până la 150 m, adâncimile uzuale
fiind de 44 – 80 m.

b) Lansarea elementelor de rost

După executarea săpăturii se lasă un timp să se liniştească în vederea

sedimentării nisipului pe fundul tranşeei, urmat de curaţirea acestuia pentru a se evita
tasările ulterioare. Procentul admis de nisip în noroiul bentonitic este de 3-5% şi se
determină prin probe de laborator. De asemenea prin recircularea noroiului bentonitic se
elimină excesul de turtă depus pe pereţii panoului precum şi curăţirea betonului turnat în
panoul învecinat.
Pentru demarcarea lungimii panourilor, delimitarea volumului de beton,
asigurarea condiţiilor pentru realizarea unei bune legături (etanşe) între panouri pe toată
adâncimea acestora, se folosesc tuburi sau profile speciale de rost prefabricate.
Tuburile de rost din ţevi metalice au diametrul egal cu al uneltei de săpat care se
introduc în poziţie verticală la extremităţile panourilor primare, înfigându-se în stratul de
bază pentru o mai bună stabilitate.
Elementul de rost poate fi montat cu o macara folosind dispozitive de manipulare şi
montaj în funcţie de greutatea lui (fig. 9). În funcţie de gabaritele elementelor, acestea
pot fi executate dintr-o bucată sau tronsonat. În unele situaţii (cazul echipamentelor cu
cupă cu acţiune directă) etanşarea se realizează prin rizurile executate de dinţii cupei în
panoul turnat anterior, fapt ce face să nu mai fie necesar elementul de rost.

c) Lansarea armăturii
Armarea pereţilor mulaţi se face cu carcase metalice alcătuite din armături
longitudinale şi transversale, dispuse ca două plase paralele legate între ele prin etrieri şi
bare înclinate. Carcasa va fi prevăzută cu bare de rigidizare pentru a nu se deforma pe
timpul manevrării şi cu bare de agăţare rigide şi suficient de rezistente la partea
superioară pentru suspendare (fig. 10).
Pentru uşurarea operaţiunii de lansare a armăturii precum şi pentru asigurarea acoperirii
minime necesare cu beton carcasa este prevăzută cu role de beton montate pe cele două
feţe ale sale prin intermediul unor bare scurte din oţel beton sudate de armătură.
Pentru a se asigura acoperirea cu beton şi pentru a evita deformarea carcasei aceasta se
va coborî până aproape de talpa tranşeei suspendându-se pe marginea grinzilor de
ghidaj.

d) Turnarea betonului in pereţii mulaţi

Betonarea se va face cu procedeul CONTRACTOR cu ajutorul unei coloane de

betonare alcătuită din tronsoane de tuburi îmbinate prin înşurubare şi prevăzută la partea
superioară cu o pâlnie (fig. 11). Prin folosirea acestui procedeu se urmăreşte evitarea
poluării betonului cu noroi de foraj precum şi evitarea segregării betonului. Funcţie de
mărimea panoului se vor utiliza una sau mai multe coloane de betonare.

2.2. Pereţii din piloţi secanţi

Folosirea piloţilor secanţi pentru executarea pereţilor mulaţi este indicată atunci când
apăsările laterale sunt mari şi există pericolul alunecărilor de teren, în cazul unor
deschideri mai mari ale panoului de săpătură. Se execută primul pilot denumit "pilot
campion" apoi pilotul al treilea.
Distanţa dintre piloţi se ia astfel încât la executarea pilotului vecin (adiacent) să se
facă o joncţiune pe o anumită distanţă (minim 0,1 d, fig. 1). În cazul când este necesar se
face armarea piloţilor cu număr par.
Metoda are inconvenientul că în procesul de executare a piloţilor cu număr par se
sapă parţial şi din piloţii executaţi anterior, ceea ce duce la pierderea unei cantităţi de
beton.
Se recomandă ca această metodă să nu se aplice decât in situaţii când, din condiţii
de stabilitate, nu se poate folosi altă metodă. De preferat este să se inlocuiască această
metodă prin săparea cu echipament de graifăr, în panouri cu dimensiuni apropiate de
dimensiunile cupei. În figura 12 sunt prezentate etapele tehnologice de realizare a unei
astfel de lucrări. În prima etapă se sapă bareta nr.1, cu dimensiunile echipamentului
(faza I), urmată de introducerea tubului de rost şi betonare (faza II). În etapa a doua se
extrage tubul de rost şi se sapă bareta a treia (faza III). Se introduc două tuburi de rost şi
se betonează (faza IV).
În etapa a treia se sapă spaţiul dintre cele două barete (faza V) care se betonează
în paralel cu săparea unei alte barete (faza VI) ş.a.m.d.
În final rezultă un perete alcătuit din barete intersectate. Panourile cu număr
impar, cu exceptia baretei campion, pot fi armate. În cazuri deosebite se pot arma toate
baretele.

2.3 Controlul, calităţii lucrărilor

Este nacesară efectuarea diverselor controale în cursul operaţiilor succesive:

 pentru foraje: calitatea noroiului, verticalitatea şi grosimea tranşeei;
 punerea în lucrare a armăturii: adâncimea de pozare, verticalitatea şi centrarea
faţă de pereţii săpăturii;
 turnarea betonului: calitatea betonului, volumul la fiecare nivel;
 realizarea rosturilor: verticalitatea şi poziţia elementelor de rost;
 continuitatea: îmbinarea dintre panourile primare şi cele secundare la pereţii cu
secţiune continuă sau joncţiunea dintre piloţi la pereţii din piloţi secanţi.
Pentru asigurarea calităţii construcţiei este necesar să se verifice calitatea săpăturii
şi să se depisteze eventualele surpări ale pereţilor mai ales în timpul betonării. Acest
lucru se realizează prin curba de betonare (fig. 13). Curba de betonare trasată peste curba
teoretică poate să prezinte trei situaţii:
 punctul care reprezintă consumul de beton funcţie de adâncime (curba reală), se
situează pe curba teoretică, cazul unei comportări bune a săpăturii (nu sunt surpări
de pereţi);
 curba reală se află sub curba teoretică, cazul unei comportări acceptabile, indicând
un consum mai mare de beton decât cel teoretic ceea ce presupune faptul că
malurile s-au surpat în timpul săpăturii înainte de începerea betonării;
 curba reală se află deasupra curbei teoretice, lucrare defectuoasă, indică un
consum mai mic de beton decât cel teoretic ceea ce presupune faptul că pereţii s-
au surpat în timpul betonării şi deci există pericolul intercalării unor incluziuni de
pământ în peretele de beton. În astfel de situaţii se extrage armătura şi se face
resăparea tranşeei.

3. Pereţii mulaţi cu secţiunea continuă prefabricaţi

Pereţii mulaţi executaţi din elemente prefabricate (pereţi tip diafragmă) se obţin prin
introducerea unor panouri prefabricate în tranşeea săpată, în prealabil, sub protecţia
fluidului de susţinere. Fluidul poate să folosească ulterior şi la cimentarea panourilor. Se
foloseşte în acest scop un amestec special autoîntăritor. Această metodă se recomandă
pentru adâncimi de 5 … 10 m, asigurându-se o productivitate superioară şi o
economicitate sporită faţă de procedeul clasic.
 Ca şi pereţii mulaţi, pereţii prefabricaţi asigură trei funcţii: etanşeitate, rezemare,
portanţă.
Se cunosc două procedee de executare a panourilor (fig. 14):
 structuri alcătuite din grinzi şi dale;
 structuri compuse din panouri identice, rigidizate cu ajutorul tiranţilor.
Procesul tehnologic de executare a pereţilor diafragmă presupune următoarele
etape:
 săparea tranşeei sub protecţia noroiului bentonitic cu toate activităţile auxiliare
impuse de aceasta (executare pretranşee, preparare noroi bentonitic etc.);
 pozarea panourilor prefabricate şi menţinerea acestora în poziţie până la priza
noroiului;
 executarea rigidizărilor cu ajutorul tiranţilor.
Se pot folosi două metode de lucru:
 cu inlocuire, se sapă cu noroi bentonitic iar după terminarea săpării se
înlocuieşte noroiul cu amestec de fixare (ciment, bentonită şi apă);
 cu amestec unic, se foloseşte amestecul special unic (ciment, bentonită, apă,
aditivi chimici), asigurând succesiv toate funcţiile necesare.
Al doilea procedeu prezintă marele avantaj că asigură desfăşurarea procesului de
săpare şi pozare a panourilor în mod continuu.
Montarea panourilor se face cu ajutorul macaralelor. Ca urmare, masa unitară trebuie
să fie inferioară mărimii de circa 50 t. Această mărime limitează dimensiunile unui
panou în domeniile următoare:
 grosime: 0,30 – 0,80 m;
 lungime: 10 – 20 m;
 lăţime: 1,5 – 2,5 m.

4 Pereţii de etanşare.

4.1 Tipuri de pereţi de etanşare.

Metodele tehnologice de realizare a pereţilor de etanşare depind de grosimea de realizare

şi de natura materialelor folosite: bentonită, beton plastic, mortar. Astfel, procedeul
“perete de etanşare” poate fi folosit în patru variante tehnice:
 perete foarte gros (slurry-trench american, mai mulţi metri grosime);
 perete gros din beton plastic (0,5 – 1,5 m);
 perete gros din amestec (mortar) de etanşare (0,5 – 1,5 m);
 perete subţire (0,10 – 0,25 m).

4.2 Tehnologia de executare a pereţilor din bentonită.

 Acest tip de pereţi cunoscuţi şi sub denumirea de slurry-trench ( mai ales în
S.U.A. ) desemnează o structură etanşă ce constă dintr-un amestec de agregate locale şi
bentonită.
Excavarea se face pe o lăţime mare (1,50 m…3,00 m), tranşeea ţinându-se în
permanenţă plină cu noroi bentonitic. Pe măsură ce excavaţia înaintează agregatele
extrase sunt retrimise în tranşeea cu noroi bentonitic acestea depunându-se în taluz
natural (figura 15).
4.3 Tehnologia de executare a pereţilor din beton plastic.

Acest tip de pereţi comportă toate fazele tehnologice de execuţie a pereţilor mulaţi
turnaţi monolit fără armătură.
În general lăţimea săpăturii este de 60 cm, adâncimea de circa 50 m, panourile
excavându-se alternant iar îmbinările între panouri realizându-se cu tuburi de rost. În
cazul panourilor foarte adânci, pentru a obţine o calitate optimă, se recomandă majorarea
lăţimii peretelui la 1…1,20 m.

4.4 Tehnologia de executare a pereţilor din mortar.

Execuţia pereţilor din mortar presupune realizarea unei excavaţii cu utilajele

clasice sub un noroi de foraj special care în câteva ore face priză constituind însăşi
corpul ecranului etanş. Acest fluid de foraj autoîntăritor rămâne lichid pe toată durata de
săpare. Pentru a răspunde acestor cerinţe în compoziţia sa vor intra pe lângă ciment şi
bentonită şi aditivi chimici care controlează timpul de priză. În mod curent se realizează
pereţi cu lăţimi de 0,60 m, îmbinarea între panouri executându-se prin raclarea panoului
adiacent.

4.5 Tehnologia de executare a pereţilor subţiri.

Pentru realizarea pereţilor subţiri cu rol de ecrane etanşe se folosesc două procedee
de bază şi anume:
 Introducerea în teren a unor profile metalice sau a unor palplanşe şi injectarea
cavităţii formate prin extragerea acestora;
 Procedeul de excavare prin havare constă în tăierea unei tranşee subţiri cu o
haveză cu lanţ cu cuţite în prezenţa unui noroi special.

4.5. Pereţii compoziţi.

În paragrafele anterioare s-au prezentat diferite metode de construcţie a pereţilor

formaţi în teren. Pentru obţinerea unor rezultate economice convenabile se pot asocia
aceste metode de lucru în diverse soluţii tehnice realizându-se astfel “pereţii compoziţi”.
Aceste tipuri de structuri pot fi folosite pentru diferite funcţii: portanţă, etanşeitate
provizorie sau definitivă, susţinere provizorie sau definitivă.
 În figura 4.10. se prezintă trei soluţii constructive de astfel de pereţi, cu funcţiile
prezentate anterior:
 Perete compozit prefabricat-ecran de etanşare (fig. 16a). Peretele prefabricat este
executat deasupra unui perete de etanşare, care formează un strat etanş capabil să
alcătuiască o incintă etanşă provizorie sau definitivă.
 Perete compozit mulat-ecran de etanşare (fig. 16b). Principiul este similar cu cel
precedent.
 Perete compozit prefabricat-mulat (fig. 16c). Peretele prefabricat asigură susţinerea
în partea superioară. El este suportul numai pentru substratul de bună calitate fiind
bine inţeles mai adânc decât fişa de stabilitate laterală. Se continuă în profunzime, cu
un perete mulat nearmat, cu rolul de susţinere în substrat ca un fel de fundaţie.

BIBLIOGRAFIE.

1. Bardescu Ioan Tehnologia şi mecanizarea lucrărilor de construcţii civile şi

industriale, E.D.P., Bucureşti,1985;
2. Mathivat J. şi Procédés généraux de construction, EYROLLES, Paris,1985;
Bougard J.F.
3. Trotignon J.-P. Précis de chantier. Materiel et matériaux mise en oeuvre.
Normalisation. NATHAN. Paris.
4. Zafiu Gh. P. Tehnologia şi mecanizarea lucrărilor de căi de comunocaţii,
ICB, Bucureşti 1982;
5. Zafiu Gh. P. Matériels de travaux publics et de bâtiment, Ed. MATRIX ROM,
Bucureşti, 2003;
6. * * * Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea şi executarea baretelor
pentru fundarea construcţiilor, indicativ P 106 – 85;