1

AN UNIVERSITAR 2020-2021
INSTALAŢII - ANUL II
CURS NR. 4
9.2. SUBSOLURI
9.2.1. NOŢIUNI GENERALE
Subsolul reprezintă spatiul construit sub cota zero, situat parţial sau total
sub cota terenului amenajat şi se poate realiza ca subsol tehnic sau subsol
general .
Din punct de vedere tehnico-economic subsolurile ridică probleme uneori
mai greu de rezolvat privind iluminatul şi ventilarea naturală, izolarea hidrofugă,
etc; existenţa unui subsol conduce la creşterea costului construcţiei cu
aproximativ 5….6%. Din aceste considerente subsolurile se prevăd numai în
condiţii impuse de :
- adâncimea mare la care se găseşte cota de fundare, situaţie în care
săpăturile pentru fundaţii au volum mare şi deci, amenajarea unor spaţii utile
subterane este nu numai posibilă ci şi indicată;
- construcţia are anumite funcţiuni care reclamă existenţa unor spaţii cu
destinaţia de tipul: centrale termice, spălătorii, garaje, anexe gospodăreşti etc şi
a căror amplasare este posibilă a se realiza în subsol;
- instalaţiile aferente clădirii (tehnico-sanitare, încălzire etc) necesită spaţii
mari şi trasee vizitabile.

9.2.2. TIPURI DE SUBSOLURI

a.) Subsol construit utilizabil
Aşa cum s-a precizat mai sus în cazul clădirilor cu un regim de înălţime
redus, dar a căror funcţionalitate impune existenţa unor spaţii pentru amplasare
centrală termică, garaj, anexe sau spaţii depozitare, se realizează subsoluri
generale (sub toată clădirea) sau parţiale (pe o anumită porţiune din suprafaţa
clădirii). În cazul clădirilor înalte şi mai ales în zone cu grad ridicat de protecţie
antiseismică, acestea trebuie încastrate în teren pe o adâncime de 1/8 ….1/10
din înălţimea lor.
 2
În aceste situaţii realizarea unor subsoluri (chiar subsoluri etajate), este
justificată cu atât mai mult cu cât acestea pot cuprinde şi alte funcţiuni cum sunt:
spaţii comerciale, ateliere, expoziţii, servicii pentru populaţie, parkinguri etc .
Dezvoltarea clădirilor în adâncime respectiv realizarea de subsoluri etajate
este şi o consecinţă a creşterii înălţimii suprastructurii: sporind încărcările ce
trebuie preluate de către teren, se coboară şi nivelul de fundare, asigurându-se şi
încastrarea necesară pentru satisfacerea cerinţelor de proiectare antiseismică.
b.) Subsol tehnic
Atunci când realizarea unui subsol construit utilizbil nu se justifică dar
există reţele tehnico-sanitare care trebuie amplasate în spaţii vizitabile, se
recurge la executarea unui subsol tehnic (fig.9.2.1), respectiv subsol cu înălţime
redusă.
Subsolul tehnic este de obicei parţial, fiind utilizat numai pentru amplasarea
şi vizitarea conductelor pentru instalaţii. In general se realizează sub forma unui
coridor central circulabil în lungul clădirii cu înaltimea utilă de 1,80 – 2,00 m
pentru conductele principale din care se prevâd canale transversale pentru
conducte ramificate, vizitabile (cu înaltime de (1,00 – 1,20 m) sau nevizitabile .
Având în vedere că sunt necesare multe canale pentru o clădire, fiecare
fiind realizat din fundaţii, pereţi şi planşee, rezultă o investiţie relativ ridicată
pentru realizarea lor. In aceste condiţii desigur că devine mai avantajoasă soluţia
de subsol tehnic general (sub toată clădirea), chiar dacă aşa cum s-a prezentat
mai sus rezultă o creştere a investiţiei (5 –6 %), însa cu avantaje certe în ceea
ce priveşte verificarea şi întreţinerea instalaţiilor şi folosirea subsolului şi în alte
scopuri funcţionale.
În clădiri cu alte destinaţii decât locuinţe, amplasate pe terenuri cu
nivelul ridicat al pânzei freatice pentru care realizarea de subsoluri, chiar
subsoluri tehnice ar necesita realizarea de hidroizolaţii costisitoare, se adoptă
soluţia clădirilor fără subsol construit, iar conductele pot fi dispuse în canale
tehnice (fig.9.2.2.şi 9.2.3), acoperite cu plăci prefabricate demontabile din beton
sau din tablă. Canalele tehnice pot fi amplasate în lungul zidurilor exterioare sau
a zidurilor mediane, către interior.
 3

Fig.9.2.1.Subsol tehnic; a.subsol tehnic parţial; b.subsol tehnic general; 1-

pereţi de subsol; 2-pereţi la parter; 3- fundaţii; 4-planşeu peste subsol; 5-
umplutură.

Fig. 9.2.2. Clădire cu altă destinaţie decât de locuinţă fără subsol,

amplasată pe teren cu nivel ridicat al pânzei freatice; 1- fundaţii izolate; 2 -canal
controlabil pentru conducte tehnico-sanitare; 3 -pardoseală; 4 -umplutură
pământ; 5- trotuar.
 4

Fig. 9.2.3. Detaliu canal tehnic; 1- fundaţii; 2-perete; 3- canal tehnic;

4 –placă prefabricată peste canal tehnic; 5-trotuar; 6- strat de nisip;
7- bordură; 8 – conducte ; 9 –hidroizolaţie orizontală.

9.2.3. ILUMINAREA ŞI VENTILAREA NATURALĂ A SUBSOLURILOR

Pentru asigurarea parametrilor tehnici funcţionali în condiţii economice
privind consumul de energie, se recomandă soluţii de iluminare şi ventilare
naturală a subsolurilor.
9.2.3.1. Iluminarea şi ventilarea directă
Se pot rezolva prin următoarele soluţii :
a. ridicarea cotei ± 0,00 a pardoselii parterului şi prevederea unor ferestre
la cel puţin 30,0 cm deasupra trotuarului clădirii. În cazul subsolurilor cu
destinaţia de locuinţe este necesar ca înălţimea ferestrei să fie de aproximativ
1,20 m pentru a se asigura iluminarea necesară funcţiunii de locuinţă. În acest
caz acest spaţiu realizat sub cota ± 0,00 poartă denumirea de demisol -
fig.9.2.4.a.
b. realizarea unor curţi de lumină în lungul unor pereţi exteriori ai clădirii
prevăzuţi cu ferestre amplasate sub nivelul trotuarului.
Curtea de lumină poate fi deschisă sau închisă (acoperită). Acoperirea
pentru curţile de lumină amplasate în spaţii necirculabile se face cu diverse
materiale transparente (sticlă sau mase plastice) iar pentru curţile de lumină
amplasate în zone circulabile (la subsoluri amenajate ca spaţii pentru depozitare)
acoperirea se realizează cu elemente metalice (grătare, chepenguri etc ) –
fig.9.2.4.b.
 5

În cazul soluţiei de iluminat prin intermediul curţilor de lumină sunt

necesare rezolvarea următoarelor:
- asigurarea scurgerii apelor prin organizarea unor pante spre rigole sau
sifoane, care însă trebuie protejate cu căciuli de protecţie pentru a se împiedica
înfundarea scurgerilor;
- prevederea unor balustrade pentru siguranţa circulaţiei oamenilor pe lîngă
aceste curţi de lumină, în special în cazul curţilor de lumină amplasate în zone
circulate (fig.9.2.4.b şi 9.2.5);
- asigurarea stabilităţii taluzurilor curţilor de lumină prin realizarea unor
ziduri de sprijin.

a. b.
Fig.9.2.4. Iluminarea naturală a subsolurilor; a. Iluminarea directă prin
dispunerea unor ferestre deasupra trotuarului; b. Iluminare directă prin curţi de
lumină; 1-fundaţii; 2-perete subsol; 3-zid de sprijin; 4- trotuar; 5-pereţi de la
parter;6- planşeu peste subsol; 7- balustradă; 8-pardoseală subsol; 9-curdte de
lumenă; 10-umplutură
 6

Fig. 9.2.5. Curte de lumină descoperită

În general, indiferent de tipul structurii, subsolul se prevede pe contur cu

pereţi din beton turnat monolit sau chiar din panouri mari prefabricate.
În cazul clădirilor cu elementele verticale structurale de tipul pereţi (diafragme)
din beton armat, aceştia se continuă în pereţii de subsol a căror rigiditate şi
capacitate portantă trebuie să fie cel puţin egale cu cele de la parter. În cazul
structurilor în cadre, pereţii exteriori ai subsolului din beton monolit, se realizează
între stâlpi în aşa fel ca faţa exterioară a peretelui să fie în acelaşi plan cu latura
exterioară a stâlpilor, iar pereţii interiori ai subsolului pot fi din materiale uşoare
(zidărie, panouri prefabricate) sau din beton monolit, poziţia acestora fiind
determinată din considerente funcţionale.
Se recomandă ca grosimea minimă a pereţilor de subsol portanţi sau
autoportanţi din beton turnat monolit să fie de 30 cm pentru pereţii exteriori,
respectiv de 20 cm pentru pereţii interiori.
Planşeul peste subsol se execută din beton armat turnat monolit formând
astfel împreună cu pereţii subsolului o cutie rigidă care asigură în condiţii bune
transmiterea încărcărilor de la elementele de rezistenţă ale suprastructurii la
teren, având un rol deosebit de important în cee ce priveşte siguranţa şi
stabilitatea clădirii, mai ales în cazul construcţiilor situate în zone cu grad seismic
ridicat, precum şi în cazul terenurilor sensibile la umezire ori contractile.
 7

9.3. IZOLAŢII HIDROFUGE LA FUNDAŢIILE SI SUBSOLURILE

CLĂDIRILOR - ( HIDROIZOLAŢII )
Indiferent de sursa din care provine, apa exercită asupra construcţiilor
acţiuni defavorabile care pot conduce la efecte nedorite cum sunt: igrasie,
mucegai, variaţii de volum, schimbări ale caracteristicilor mecanice ale
materialelor, coroziune, reducerea capacităţii de izolare termică, degradări prin
îngheţ-dezgheţ etc.
In scopul prevenirii sau înlăturării tuturor acestor efecte defavorabile,
construcţiile, părţile sau elementele de construcţie care vin în contact cu apa se
protejează cu elemente de etanşare, realizate din materiale cu un grad ridicat de
impermeabilitate, denumite izolaţii hidrofuge.
Fiind lucrări greu de controlat, întreţinut şi reparat în timpul exploatării,
acestea trebuie realizate cu o deosebită atenţie, astfel încât să prezinte condiţii
de fiabilitate şi calitate pe toata durata de exploatare a clădirii.
Modul de acţiune al apei

Fig.9.3.1. Modul de acţiune a apei asupra elementelor construcţiilor;

1-precipitaţii; 2-apă de suprafaţă din precipitaţii; 3-straturi impermeabile; 4-zonă
de infiltraţie apă din precipitaţii şi din capilaritate nesaturată (umiditate naturală) ;
5-zonă de capilaritate saturată; 6-pânză de apă subterană; 7-zonă de acumulare
apă din precipitaţii; 8 – construcţie.
 8

În cazul terenurilor cu apă subterană, acestea se caracterizează prin trei

zone şi anume: zona aferentă nivelului maxim al apei subterane, o zonă de
saturaţie deasupra acestui nivel maxim al apei maxim al apei subterane şi zona
cu umiditatea naturală a terenului (de la zona de saturaţie până la suprafaţă).
În cazul clădirilor cu subsol, în vecinătatea pereţilor de subsol se poate
acumula apă cu presiune hidrostatică şi din precipitaţii. De aceea, se recomandă
ca umplutura din jurul clădirii să fie realizată din pământuri argiloase şi compacte,
precum şi prevederea unui trotuar pe întreg perimetrul clădirii cu lăţimea minimă
de 50 cm, care îndepărtează apele din precipitaţii.

9.3.1. CLASIFICAREA HIDROIZOLAŢIILOR

a . In funcţie de sursele de umiditate şi modul de acţiune a apei asupra
elemntelor de construcţie avem :
a.1. - izolaţii hidrofuge împotriva umidităţii naturale a pământului – au
rolul de a împiedica contactul elementelor de construcţie subterane cu umiditatea
din teren, nivelul maxim al apelor subterane situându-se mult sub talpa fundaţiei;
a.2. - izolaţii hidrofuge împotriva apelor subterane fără presiune
hidrostatică – au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în elementele de
construcţie prin capilaritate, talpa fundaţiei fiind aplasată deasupra nivelului
maxim al apelor subterane, dar in apropierea acestora;
a.3. -izolaţii hidrofuge împotriva apelor subterane cu presiune
hidrostatică – au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în elementele de
construcţie şi în interiorul construcţiei, datorită presiunii exercitate de apa
subterană, al cărei nivel este situat deasupra tălpii fundaţiei, respectiv la nivelul
unor elemente de construcţie (pereţi , planşee, pardoseli).
b. În funcţie de materialele din care sunt alcătuite avem:
b.1. tencuieli din mortare cu permeabilitate cât mai redusă.
Sunt hidroizolaţii rigide care fisurează odată cu fisurarea stratului suport
sau la solicitări mecanice mari;
b.2. vopsele şi pelicule bituminoase, realizate din soluţii, masticuri sau
suspensii de bitum.
 9
Se folosesc numai împotriva umidităţii naturale a pământului la
subsoluri, sau ca bariere contra vaporilor la terase .
Se aplica la rece sau la cald prin vopsire, stropire sau turnare.
Au elasticitate redusă şi se deteriorează odată cu fisurarea stratului suport;
b.3. din straturi multiple de mastic bituminos cu grosimea totală de 1-2
cm, care sunt plastice, adaptându-se la deformaţiile lente ale stratului suport, dar
care fisurează în cazul unor solicitări bruşte sau alternante;
b.4. din unul sau mai multe straturi de membrane bituminose, care
sunt elastice şi rezistente la deformaţiile şi fisurarea stratului suport;
b.5. din foi metalice elastice (foi din oţel şi aluminiu) sau plastice (foi de
plumb), cu o comportare foarte bună, dar care sunt foarte costisitoare;
b.6. mixte, cum sunt hidroizolaţiile bituminoase aplicate pe tencuieli
impermeabile, hidroizolaţii bituminoase combinate cu foi metalice etc.
9.3.2. ALCĂTUIREA DE PRINCIPIU A HIDROIZOLAŢIILOR
Hidroizolaţiile trebuie să fie alcătuite în general din trei straturi: stratul
suport, hidroizolaţia propriu-zisă şi stratul de protecţie.

Fig.9.3.2 Alcătuirea de principiu a hidroizolaţiilor; 1- strat de protecţie

hidroizolaţie; 2-hidroizolaţie; 3-strat suport hidroizolaţie; 4- element de
construcţie care se protejează hidrofug (fundaţie, radier, placă etc).

a. Stratul suport – are rolul de a asigura o suprafaţă plană care să permită

aplicarea fără pericol de întrerupere (perforare, forfecare etc) a hidroizolaţiei. Se
realizează diferenţiat în funcţie de elementul care se izolează, de poziţia
acestuia, precum şi de tipul hidroizolaţiei. In cazul elementelor din beton se
realizează prin simplă umplere a golurilor cu mortar de ciment şi drişcuirea
acestuia, iar în cazul zidăriei se realizează printr-o tencuială din mortar de ciment
de 1,5 – 3 cm bine drişcuită.
 10
In cazul elementelor de construcţie cu rigiditate redusă (plăci
de granulit, vată minerala semirigidă etc ) se execută o şapă din beton armat cu
o plasă din bare de oţel- beton cu diametrul de 3–4 mm amplasate la 20…25 cm.
b.Stratul de hidroizolaţie propriu-zisă, se realizează din materiale
impermeabile conform tipului de hidroizolaţie prevazut în proiect;
c. Stratul de protecţie - are rolul de a prevenii eventualele deteriorări
(perforări, striviri) ale hidroizolaţiei, precum şi de a împiedica desprinderea
acesteia de pe stratul suport. Se poate realiza din mortar de ciment cu grosimea
de 3-4 cm (în unele cazuri şapă slab armată), din zidărie de cărămidă plină pe
muchie sau pe lat zidită cu mortar de ciment (hidroizolaţii verticale), precum şi
prin straturi mai groase din beton în cazul apelor cu presiune hidrostatică.

9.3.3. TIPURI CONSTRUCTIVE DE IZOLATII HIDROFUGE

a.) Hidroizolaţii contra umidităţii naturale a pământului
Hidroizolaţiile impotriva umiditatii naturale a pământului se realizează la
elementele de construcţie aflate deasupra nivelului maxim al apelor subterane,
respectiv deasupra zonelor de ascensiune capilară continuă unde porii sunt
parţial plini cu apă.
Măsurile adoptate pentru protecţia elementelor de construcţie împotriva
umidităţii terenului depind de tipul şi destinaţia clădirii.
a.1.La cladirile fara subsol se realizeaza izolaţii hidrofuge orizontale
deasupra soclului fundaţiei, pe toată grosimea acestuia, sub pereţii interiori şi
exteriori ai parterului;
Soclul la rândul său se va proteja printr-o tencuială impermeabilă, plăci
prefabricate (hidroizolaţie rigidă), iar această hidroizolaţie verticală a soclului se
racordează la nivelul trotuarului prin intermediul unui cordon de bitum.
Indiferent de înălţimea soclului, la pereţii exteriori hidroizolaţia verticală se
prelungeşte peste nivelul terenului amenajat sau a trotuarului cu cel puţin 30 cm .
În cazul clădirilor cu structura din beton armat monolit, hidroizolaţiile
orizontale ale pereţilor (de la nivelul fundaţiei şi de la cota zero) se vor realiza din
mortar impermeabil, având în vedere existenţa armăturilor verticale care nu
permit realizarea unor hidroizolaţii cu foi bitumate.
 11

Şi în cazul pereţilor structurali din zidărie se recomandă ca hidroizolaţia

orizontală de sub perete (la cota zero) să fie rigidă, din mortar de ciment cu
adaosuri pentru impermeabilizare, care asigură o legătură între peretele
structural şi soclu cel puţin la fel de rezistentă ca un rost orizontal curent al
zidăriei.
Pentru ruperea capilarităţii sub pardoseală se prevede un strat de pietriş de
10-15 cm grosime şi în funcţie de importanţa clădirii, a unei izolaţii hidrofuge
orizontale din hârtie cerată aşezată direct pe stratul de pietriş sau din foi bitumate
lipite pe o şapă executată peste stratul de pietriş.

Fig. 9.3.3. Hidroizolaţii la clădiri fără subsol; a. la încăperi uscate; b. la

încăperi umede(băi spălătorii); 1-fundaţie; 2-soclu; 3- umplutură; 4-hidroizolaţie
orizontală; 5-strat pietriş cu rol de rupere a capilatătăţii; 6-beton simplu de
rectificare(support hidroizolaţie); 7-placă beton (placă pe sol); 8-parsoleală
subsol; 9-perete parter; 10-tencuială impermeabilă; 11-trotuar; 12-strat pietriş;
13-dop de bitum.

a.3. La clădirile cu subsol: La clădirile cu subsol se impune prevederea

unei izolaţii orizontale la nivelul pardoselii subsolului la toţi pereţii exteriori şi
interiori, iar la nivelul parterului numai la pereţii exteriori, deasupra nivelului
trotuarului sau terenului amenajat cu minimum 30 cm .
Izolaţia hidrofugă verticală la pereţii de la subsol se aplică pe toate
suprafeţele care vin în contact direct cu pământul, începând de la fundaţie până
la 30 cm peste nivelul terenului amenajat sau al trotuarului;
 12
Tipul de izolaţie hidrofugă (natura şi numărul straturilor componente) la
clădirile cu subsol se stabileşte în funcţie de destinaţia şi exigenţele impuse
spaţiului construit, respectiv subsol sau demisol locuit sau nelocuit.
La fel ca şi în cazul clădirilor fără subsol este necesar ca pentru ruperea
capilarităţii sub pardoseala de la subsol să se realizeaze un strat de pietriş de 10-
15 cm grosime şi în funcţie de importanţa clădirii, a unei izolaţii hidrofuge
orizontale din hârtie cerată aşezată direct pe stratul de pietriş sau din foi bitumate
lipite pe o şapă executată peste stratul de pietriş.
Pentru a evita acumulări de apă în pamant este indicat ca umplutura din
jurul clădirii să fie realizată din pământuri argiloase şi compacte, care să
îndepărteze apa din jurul clădirii, prevederea unui trotuar pe întreg perimetrul
clădirii cu lăţimea minimă de 50 cm, care îndepărtează apele din precipitaţii şi
eventual prevederea unor drenuri de-a lungul pereţilor exteriori ai subsolurilor
(fig.9.3.4.b).

Fig. 9.3.4. Prevenirea acumulărilor de apă lângă clădire;

a – soluţie necorespunzătoare; b – soluţie corespunzătoare; 1- teren
permeabil;
2 – teren impermeabil; 3 – hidroizolaţie; 4 – pînză de apă; 5 – trotuar; 6 – teren
compactat; 7 – umplutură de pietriş (strat filtrant); 8 – dren collector;
 13

b.) Izolatii hidrofuge impotriva apelor fara presiune hidrostatica .

Se executa sub toţi pereţii subsolului sau se pot executa şi sub formă de
bariere neintrerupte, orizontale (sub pereţi şi pardoseli) şi verticale (pe feţele
exterioare ale pereţilor de subsol) fig.9.3.5.a .
Tehnologia de execuţie constă în pregătirea suprafeţelor suport şi aplicarea
de jos în sus, a straturilor izolaţiei hidrofuge. O atenţie deosebită trebuie acordată
racordării cu izolaţia hidrofugă orizontală;
Natura şi tipul hidroizolaţiei este în funcţie de viteza de infiltrare a apelor.
c.) Izolatii hidrofuge impotriva apelor sub presiune (fig.9.3.5.b şi 9.3.6),

Fig.9.3.5. Hidroizolaţii la clădiri cu subsol;

a. împotriva umidităţii naturale a pământului şi a apelor fără presiune hidrostatică;
b. împotriva apelor cu presiune hidrostatică; 1- perete de subsol; 2-fundaţie; 3-
hidroizolaţie verticală; 4-protecţie hidroizolaţie din zidărie de cărămidă; 5-
hidroizolaţie orizontală; 6-strat pietriş; 7-strat beton simplu de rectificare; 8-placă
beton (placă pe sol); 9 şi 10 tencuială impermeabilă; 11-planşeu peste subsol;
12-pardoseală; 13-dop de bitum; 14-trotuar; NMAS-nivelul maxim al apelor
subterane.
 14
Se prevăd la elementele de construcţie aflate sub nivelul maxim al
apelor subterane (pereţi, radiere, pardoseli).
Hidroizolaţia, a cărui număr de straturi de carton sau pânză bitumată sau
alte materiale moderne (membrane) se stabileşte în funcţie de presiunea apei, se
ridică pe pereţi cu cel puţin 50 cm deasupra nivelului maxim al apelor
subterane; peste acest nivel se prevede o hidroizolaţie contra apelor fără
presiune hidrostatică.
În cazul clădirilor cu subsol indiferent de tipul hidroizolaţiei, stratul de
protecţie se execută pe măsura realizării izolaţiei hidrofuge, pentru a se asigura
presarea acesteia pe elemetul suport .
Dupa realizarea stratului de protecţie se execută in jurul acestuia o
umplutură de pământ argilos bine compactat, ca strat suplimentar de protectie.
Stratul de protecţie clasic se realiza din zidărie de cărămidă plină cu grosimea
de 1/4 cărămidă.
Modul de realizare a hidroizolaţiei împotriva apelor cu presiune hidrostatică
este ilustrat în fig.9.3.5.b de mai sus şi fig.9.3.6 de mai jos.

Fig.9.3.6. Hidroizolaţii contra apelor cu presiune hidrostatică la

construcţii cu radier general; 1- radier general; 2- perete exterior de subsol; 3-
hidroizolaţie verticală; 4- hidroizolaţie orizontală 5- strat de beton (subradier); 6-
strat suport hidroizolaţie din mortar de ciment; 7- umplutură; 8-tencuială
impermeabilă; 9- dop bitum; 10-protecţie hidroizolaţie din zidărie de cărămidă;
11- şapă de protecţie din mortar de ciment; NMAS-nivelul maxim al apelor
subterane.
 15

Hidroizolaţii la bazine, rezervoare şi canale

Bazinele, rezervoarele şi canalele se prevăd, în primul rând, cu hidroizolaţii
interioare contra lichidelor depozitate sau transportate şi abia în al doilea rând în
cazul în care aceste construcţii sunt îngropate parţial sau total în teren, se prevăd
hidroizolaţii exterioare contra apelor din teren, cu sau fără presiune (după caz).
Hidroizolaţia interioară se stabileşte în funcţie de grupa de fisurare a
construcţiei, modul de acţiune chimică şi fizică a apei şi presiunea acesteia;
Hidroizolaţia exterioară se va stabili în funcţie de categoria de fisurare şi
modul de acţiune al apelor subterane (cu sau fără presiune hidrostatică).
Modul de realizare a hidroizolaţiei în cazul bazinelor sau rezervoarelor este
detaliat în figurile 9.3.7 şi 9.3.8.

Fig.9.3.7. Hidroizolaţii la bazine şi rezervoare; a. ape stagnante; b. ape în

mişcare; 1- strat de beton; 2- rectificare cu mortar de ciment; 3-hidroizolaţie
exterioară; 4- radierul bazinului; 5-peretele bazinului; 6- tencuială de rectificare;
7-protecţia hidroizolaţiei; 8- tencuială impermeabilă; 9-peliculă bituminoasă; 10 –
hidroizolaţie interioară; 11- tencuială impermeabilă armată cu plasă de rabiţ; 12-
şapă de protecţie din mortar de ciment.
 16

Fig.9.3.8. Hidroizolarea exterioară a rezervoarelor îngropate; 1- beton

simplu; 2- rectificare cu mortar de ciment; 3-hidroizolaţie; 4- şapă de protecţie din
mortar de ciment; 5-rezervor din beton armat; 6- protecţia hidroizolaţiei verticale;
7-protecţia hidroizolaţiei superioare (mortar de ciment);

Suprafeţele suport pe care se vor aplica hidroizolaţia nu trebuie să conţină

unghiuri mai mici de 90°; pentru a evita acest lucru se vor efectua lucrări de
racordare de tip scafe sau "umpluturi", în zona intrândurilor;

în zona unghiurilor drepte în cazul intrândurilor