SUBSOLURI

NOŢIUNI GENERALE

Subsolul reprezinta spatiul construit sub cota zero, situat parţial sau total sub
cota terenului amenajat şi se poate realiza ca subsol tehnic sau subsol general .
Din punct de vedere tehnico-economic subsolurile ridică probleme uneori mai
greu de rezolvat privind iluminatul şi ventilarea naturală, izolarea hidrofugă,
etc; existenţa unui subsol conduce la creşterea costului construcţiei cu
aproximativ 5….6%. Din aceste considerente subsolurile se prevăd numai în
condiţii impuse de :
- adâncimea mare la care se găseşte cota de fundare, situaţie în care săpăturile
pentru fundaţii au volum mare şi deci, amenajarea unor spaţii utile subterane
este nu numai posibilă ci şi indicată;
- construcţia are anumite funcţiuni a căror amplasare în subsol este posibilă
(centrale termice, spălătorii, garaje, anexe gospodăreşti etc);
- instalaţiile aferente clădirii (tehnico-sanitare, încălzire etc) necesită spaţii mari
şi trasee vizitabile.

SOLUTII DE SUBSOLURI
a.) Subsolul functional
Aşa cum s-a precizat mai sus în cazul clădirilor cu un regim de înălţime redus,
dar a căror funcţionalitate impune existenţa unor spaţii pentru amplasare
centralei termice, garaj, anexe sau spaţiu depozitare, se realizează subsoluri
generale (sub toată clădirea) sau parţiale (pe o anumită porţiune din suprafaţa
clădirii). În cazul clădirilor înalte şi mai ales în zone cu grad ridicat de protecţie
antiseismică, acestea trebuie încastrate în teren pe adancimi prevazute de norme.
În aceste situaţii realizarea unor subsoluri (chiar subsoluri etajate), este
justificată cu atât mai mult cu cât acestea pot cuprinde şi alte funcţiuni cum
sunt: spaţii comerciale, ateliere, expoziţii, servicii pentru populaţie ,
parkinguri etc .

Dezvoltarea clădirilor în adâncime respectiv realizarea de subsoluri etajate este

şi o consecinţă a creşterii înălţimii suprastructurii: sporind încărcările ce trebuie
preluate de către teren, se coboară şi nivelul de fundare, asigurându-se şi
încastrarea necesară pentru satisfacerea cerinţelor de proiectare antiseismică .

b.) subsol tehnic Atunci când realizarea unui subsol construit utilizbil nu se
justifică dar există reţele tehnico-sanitare care trebuie amplasate în spaţii
vizitabile, se recurge la executarea unui subsol tehnic, cu înălţime redusă.
Subsolul tehnic este de obicei parţial, fiind utilizat numai pentru amplasarea şi
vizitarea conductelor pentru instalaţii. In general se realizează sub forma unui
coridor central circulabil în lungul clădirii cu înaltimea utilă de 1,80 – 2,00 m
pentru conductele principale din care se prevad canale transversale pentru
conducte ramificate, vizitabile (cu înaltime de (1,00 – 1,20 m) sau nevizitabile .
Având în vedere că sunt necesare multe canale pentru o clădire, fiecare fiind
realizat din fundaţii, pereţi şi planşee, rezultă o investiţie relativ ridicată pentru
realizarea lor. In aceste condiţii desigur că devine mai avantajoasă soluţia de
subsol general (sub toată clădirea),chiar dacă aşa cum sa
prezentat mai sus rezultă o creştere a investiţiei (5 –6 %), însa cu avantajecerte
în ceea ce priveşte verificarea şi întreţinerea instalaţiilor şi folosirea subsolului
şi în alte scopuri funcţionale.
În clădiri cu alte destinaţii decât locuinţe, amplasate pe terenuri cu nivelul
ridicat al pânzei freatice pentru care realizarea de subsoluri, chiar subsoluri
tehnice ar necesita realizarea de hidroizolaţii costisitoare, se adoptă soluţia
clădirilor fără subsol construit, iar conductele pot fi dispuse în canale
tehnice,acoperite cu plăci prefabricate demontabile din beton sau din tablă.
Canalele tehnice pot fi amplasate în lungul zidurilor exterioare sau a zidurilor
mediane, către interior.

Unele clădiri se proiectează fără subsol construit, deoarece acesta nu se justifică

economic, de exemplu: construcţiile rurale cu pardoseala dispusă direct pe
pământ, atelierele şi depozitele cu încărcări dinamice mari la primul
nivel, clădirile amplasate pe terenuri cu nivelul ridicat al pânzei freatice pentru
care ar fi necesare hidroizolaţii costisitoare .
Clădire fără subsol, amplasată pe teren cu nivel ridicat al pânzei freatice
1- fundaţii izolate; 2 -canal controlabil pentru conducte tehnico-sanitare; 3
-pardoseală; 4 -
umplutură pământ; 5- trotuar

ILUMINAREA ŞI VENTILAREA NATURALĂ A SUBSOLURILOR

Pentru asigurarea parametrilor tehnici funcţionali, în condiţii economice privind

consumul de energie se recomandă soluţii de iluminare şi ventilare naturală a
subsolurilor.
Iluminarea şi ventilarea directă se pot rezolva prin următoarele soluţii :
a. ridicarea cotei ± 0,00 a pardoselii parterului şi prevederea unor ferestre la cel
puţin 30,0 cm deasupra trotuarului clădirii (demisol)- fig.a
b. realizarea unor curţi de lumină în lungul unor pereţi exteriori ai
clădiriiprevăzuţi cu ferestre amplasate sub nivelul trotuarului . Curtea de lumină
poate fi deschisă sau închisă (acoperită). Acoperirea pentru curţile de lumină
amplasate
în spaţii necirculabile se face cu diverse materiale transparente (sticlă sau mase
plastice); curţile de lumină amplasate în zone circulabile (la subsoluri amenajate
ca spaţii pentru depozitare) se acoperă cu elemente metalice (grătare,chepenguri
etc ) – fig. b
În general, indiferent de tipul structurii, subsolul se prevede pe contur cu pereţi
din beton monolit sau chiar din panouri mari prefabricate.
În cazul structurilor cu diafragme, acestea se continuă în pereţii de subsol a
căror rigiditate şi capacitate portantă trebuie să fie cel puţin egale cu cele de la
parter.
În cazul structurilor în cadre, pereţii exteriori ai subsolului din beton monolit, se
realizează între stâlpi în aşa fel ca faţa exterioară a peretelui să fie în acelaşi
plan cu latura exterioară a stâlpilor, iar pereţii interiori ai subsolului pot fi din
materiale uşoare (zidărie, panouri prefabricate) sau din beton monolit, poziţia
acestora fiind determinată din considerente funcţionale.
Se recomandă ca grosimea minimă a pereţilor de subsol portanţi sau
autoportanţi din beton monolit să fie de 25 cm pentru pereţii exteriori,
respective de 20 cm pentru pereţii interiori.

Planşeul peste subsol se execută din beton armat turnat monolit sau din
elemente prefabricate . Planşeul din beton armat monolit formează împreună cu
pereţii subsolului o cutie rigidă care asigură în condiţii bune transmiterea
încărcărilor de la elementele de rezistenţă la teren, având un rol deosebit de
important mai ales în cazul construcţiilor situate în zone cu grad seismic ridicat,
precum şi în cazul terenurilor sensibile la umezire ori contractile.
IZOLAŢII HIDROFUGE LA FUNDAŢIILE SI SUBSOLURILE
CLĂDIRILOR - ( HIDROIZOLAŢII )

Indiferent de sursa din care provine, apa exercită asupra construcţiilor acţiuni
defavorabile care pot conduce la efecte nedorite cum sunt: igrasia, mucegai,
variaţii de volum, schimbări ale caracteristicilor mecanice ale materialelor,
coroziune, reducerea capacităţii de izolare termică, degradări prin îngheţ-
dezgheţ etc.

In scopul prevenirii sau înlăturării tuturor acestor efecte defavorabile,

construcţiile, părţile sau elementele de construcţie care vin în contact cu apa se
protejează cu elemente de etanşare, realizate din materiale cu un grad ridicat de
impermeabilitate, denumite izolaţii hidrofuge . Fiind lucrări greu de controlat,
întreţinut şi reparat în timpul exploatării, acestea trebuie realizate cu o deosebită
atenţie, astfel încât să prezinte condiţii de fiabilitate şi calitate pe toata durata de
exploatare a clădirii.

Modul de acţiune al apei

În cazul terenurilor cu apă subterană, acestea se caracterizează prin nivelul
maxim al apei subterane, o zonă de saturaţie deasupra acestui nivel şi zona cu
umiditatea naturală a terenului (de la zona de saturaţie până la suprafaţă).
Sub nivelul apei freatice se exercită presiunea hidrostatică a apei, care creşte
liniar cu adâncimea.
În vecinătatea pereţilor de subsol se poate acumula apă cu presiune hidrostatică,
din infiltraţii sau precipitaţii. De aceea, se recomandă ca umplutura din jurul
clădirii să fie realizată din pământuri argiloase şi compacte, care să îndepărteze
apa din jurul clădirii, precum şi prevederea unui trotuar pe întreg
perimetrul clădirii cu lăţimea minimă de 60 cm, care îndepărtează apele din
precipitaţii.
Acţiunea apei este cu atât mai puternică cu cât are presiunea mai mare, fiind
minimă în cazul terenurilor uscate (cu pânza freatică la mare adâncime) şi fără
posibilităţi de acumulare în umplutură.

CLASIFICAREA HIDROIZOLAŢIILOR
a . In funcţie de sursele de umiditate şi modul de acţiune a apei asupra
elemntelor de construcţie avem :

a.1. - izolaţii hidrofuge împotriva umidităţii naturale a pământului – au

rolul de a împiedica contactul elementelor de construcţie subterane cu
umiditatea din teren, nivelul maxim al apelor subterane situându-se mult sub
talpa fundaţiei ;
a.2. - izolaţii hidrofuge împotriva apelor subterane fără presiune
hidrostatică – au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în elementele de
construcţie prin capilaritate, talpa fundaţiei fiind aplasată deasupra nivelului
maxim al apelor subterane, dar in apropierea acestora;

a.3. -izolaţii hidrofuge împotriva apelor subterane cu

presiune hidrostatică – au rolul de a împiedica pătrunderea apelor în
elementele de construcţie şi în interiorul construcţiei, datorită presiunii
exercitate de apa subterană, al cărei nivel este situat deasupra tălpii fundaţiei,
respectiv la nivelul unor elemente de construcţie (pereţi , planşee, pardoseli).

b. În funcţie de materialele din care sunt alcătuite şi tehnologiile de

execuţie sunt :

b.1. din mortare şi tencuieli cu permeabilitate mai redusă.

Sunt hidroizolaţii rigide care fisurează odată cu fisurarea stratului suport sau la
solicitări mecanice mari;

executie lucrare izolatie spuma poliuretanica rigida –

 Hidroizolatii aplicate prin pensulare +protective (pelicule)

b.2. vopsele şi pelicule bituminoase, realizate din soluţii, masticuri sau

suspensii de bitum. Se folosesc numai împotriva umidităţii naturale a
pământului la fundaţii, subsoluri, precum şi ca barieră contra vaporilor, la terase
; se aplica la rece sau la cald prin vopsire, stropire sau turnare.Au elasticitate
redusă şi se deteriorează odată cu fisurarea stratului suport;

b.3. din straturi multiple de mastic bituminos cu grosimea totală de 1-2 cm,
care sunt plastice, adaptându-se la deformaţiile lente ale stratului suport, dar
care fisurează în cazul unor solicitări bruşte sau alternante;
b.4. din unul sau mai multe straturi de membrane bituminose, care sunt
elastice şi rezistente la deformaţiile şi fisurarea stratului suport;
b.5. din foi metalice elastice (foi din oţel şi aluminiu) sau plastice (foi de
plumb), cu o comportare foarte bună, dar care sunt foarte scumpe;
b.6. mixte, cum sunt hidroizolaţiile bituminoase aplicate pe tencuieli
impermeabile, bituminoase cu foi metalice etc.

c. In raport cu poziţia relativă a elementelor de construcţie pe care le

protejează , izolaţiile hidrofuge pot fi:
- orizontale – la planşee, fundaţii, terase;
- verticale (la pereţi, fundaţii etc), aplicate la fata exterioară sau interioară a
elementului de construcţie;
- inclinate, la fundaţii denivelate, terase;
- la rosturi de tasare şi dilatare;

Rosturile de dilatare sau de deplasare sunt rosturile cu un spatiu

intermediar si cu o latime anume pe intreaga grosime a elementelor de
constructie, care permit deplasarea elementelor de constructie ca urmare a
modificarilor de temperatura.

Pentru etansarea rosturilor de dilatare sunt necesare elemente de etansare care,

prin geometria si compozitia lor sunt capabile sa preia fara pierderi deformarile.
De regula, se folosesc benzi de rosturi de dilatare interioare si exterioare din
elastomer sau termoplast. In cazuri speciale se monteaza benzi de inchidere a
rosturilor, montaje cu clema sau etansari prin adeziune. Figura de mai jos reda
o scurta prezentare.
 banda etansare pvc

Rost de turnare
ALCĂTUIREA DE PRINCIPIU A HIDROIZOLAŢIILOR
Hidroizolaţiile trebuie să fie alcătuite în general din trei straturi: stratul suport,
hidroizolaţia propriu-zisă şi stratul de protecţie.
a. Stratul suport – asigură o suprafaţă plană care să permită aplicarea fără
pericol de întrerupere (perforare, forfecare etc) a hidroizolaţiei. Se realizează
diferenţiat în funcţie de elementul care se izolează, de poziţia acestuia, precum
şi
de tipul hidroizolaţiei.
In cazul elementelor din beton se realizează prin umplerea
golurilor cu mortar de ciment şi drişcuirea acestuia, iar în cazul zidăriei se
realizează printr-o tencuială din mortar de ciment de 1,5 – 3 cm bine drişcuită.
In cazul elementelor de construcţie cu rigiditate redusă (plăci de granulit, vată
minerala semirigidă etc ) se execută o şapă din beton armat cu o plasă din bare
de oţel- beton cu diametrul de 3 – 4 mm amplasate la 20…25 cm.

b.Stratul de hidroizolaţie propriu-zisă, se realizează din material

impermeabile conform tipului de hidroizolaţie prevazut în proiect;
c. Stratul de protecţie - are rolul de a preveni eventualele deteriorări (perforări,
striviri, forfecări) ale hidroizolaţiei, precum şi de a împiedica desprinderea
acesteia de pe stratul suport. Se poate realiza din mortar de ciment cu grosimea
de 3-4 cm (în unele cazuri şapă slab armată), din zidărie de
cărămidă plină pe muchie sau pe lat zidită cu mortar de ciment (hidroizolaţii
verticale), precum şi prin straturi mai groase din beton în cazul apelor cu
presiune hidrostatică .

Indicaţii generale privind execuţia hidroizolaţiilor

La proiectarea şi realizarea hidroizolaţiilor pentru fundaţii şi subsoluri se iau în
considerare următorii parametrii principali:
- destinaţia încăperilor situate la partea inferioară a clădirii (camere de locuit,
depozite, sală de maşini, subsol tehnic), cu gradul de umiditate cerut de
condiţiile de exploatare;
- sursele de umezire, durata, nivelul şi modul de acţiune a apei (permanentă,
temporară, presiune hidrostatică şi eventual agresivitate chimică);
- deformabilitatea de ansamblu şi locală a sistemului structură de rezistenţă,
fundaţie-teren;
- caracteristicile terenului de fundaţie ;
- înclinarea suprafeţelor hidroizolate;
- condiţiile impuse de procesul tehnologic de execuţie;
La alegerea tipului de hidroizolaţie şi a sistemului constructiv se ţine seama de:
- tipul materialelor ce urmează a se folosi, de exemplu: hidroizolaţiile pe bază
de bitum pot constitui un strat de lunecare între elementele de construcţie, de
aceea pentru a preveni alunecarea pereţilor, peste ultimul strat de foi bitumate se
aplică un strat de mortar de ciment preparat cu nisip fin, avand şi rol de
protecţie a izolaţiei hidrofuge .
- caracteristicile mecanice ale materialelor folosite: în unele situaţii acestea pot
să fie supuse la eforturi de intindere şi forfecare
– în ce măsură pot prelua aceste solicitări fără să fisureze;
- hidroizolaţiile pe bază de bitum trebuie să fie înconjurate din toate părţile de
elemente rigide astfel încăt masa de bitum să nu poată fi expulzată; De
asemenea tot în cazul hidroizolaţiilor bituminoase temperatura de exploatare nu
trebuie să depăşească 40 C, rămânând cu 30 C sub punctul de înmuiere al masei
bituminoase (65-75 grade C). În cazul existentei unor surse importante de
caldura în apropiere, izolatia hidrofuga se protejeaza in mod adecvat ;
- continuitatea izolaţiei hidrofuge se asigură şi în cazul unor secţiuni (zone)
deîntrerupere a elementului suport (la rosturile de tasare – dilatare);
- lucrările de instalaţii care traverseaza (perforeaza) izolaţiile hidrofuge: se
executa înaintea realizării acestora;

Tipuri constructive de izolatii hidrofuge

a.) Hidroizolaţii contra umidităţii pământului

Hidroizolaţiile impotriva umiditatii pământului se realizează la elementele de
construcţie aflate deasupra nivelului maximal apelor subterane, respective
deasupra zonelor de ascensiune capilară continuă unde porii sunt parţial plini cu
apă. Măsurile adoptate pentru protecţia elementelor de construcţie impotriva
umiditatii terenului depind de tipul şi destinaţia clădirii.

a.1.La cladirile fara subsol se realizeaza izolaţii hidrofuge orizontale deasupra

soclului fundaţiei,pe toată grosimea acestuia, sub pereţii interiori şi exteriori ai
parterului;
Soclul se va proteja printr-o tencuială impermeabilă, plăci prefabricate
(hidroizolaţie rigidă), iar această hidroizolaţie verticală a soclului se racordează
la nivelul trotuarului prin intermediul unui cordon de bitum. Indiferent de
înălţimea
soclului, la pereţii exteriori hidroizolaţia verticală se prelungeşte peste nivelul
terenului amenajat sau a trotuarului cu cel puţin 30 cm .
În cazul clădirilor cu structura din beton armat monolit, hidroizolaţiile
orizontale ale pereţilor (de la nivelul fundaţiei şi de la cota zero) se vor realiza
din mortar impermeabil, având în vedere existenţa armăturilor verticale care nu
permit realizarea unor hidroizolaţii cu foi bitumate. Şi în cazul pereţilor
structurali din zidărie se recomandă ca hidroizolaţia orizontală de sub perete (la
cota zero)
să fie rigidă, din mortar de ciment cu adaosuri pentru impermeabilizare, care
asigură o legătură între peretele structural şi soclu cel puţin la fel de rezistentă
ca
un rost orizontal curent al zidăriei.
Pentru ruperea capilarităţii sub pardoseală se prevede un strat de pietriş de 10-
15 cm grosime şi în funcţie de importanţa clădirii, a unei izolaţii hidrofuge
orizontale din hârtie cerată aşezată direct pe stratul de pietriş sau din foi
bitumate
lipite pe o şapă executată peste stratul de pietriş.

a.2. Hidroizolaţii la încăperi ude

Hidroizolaţia pereţilor şi planşeelor încăperilor ude (băi) se alcătuieşte în funcţie
de modul de exploatare şi de grupa de fisurare a elementelor.

a.3. La clădirile cu subsol :

La clădirile cu subsol se impune prevederea unei izolaţii orizontale la nivelul
pardoselii subsolului la toţi pereţii exteriori şi interiori, iar la nivelul
parterului numai la pereţii exteriori, deasupra nivelului trotuarului sau
terenului amenajat cu minimum 30 cm şi sub faţa inferioară a
planşeului peste subsol cu cel puţin 7 cm .
Izolatia hidrofuga verticală la pereţii de la subsol se aplică pe toate suprafeţele
care vin în contact direct cu pământul, începând de la fundaţie până
la 30 cm peste nivelul terenului amenajat sau al trotuarului;

Tipul de izolaţie hidrofugă (natura şi numărul straturilor componente) la

clădirile cu subsol se stabileşte în funcţie de destinaţia şi exigenţele impuse
spaţiului construit,
respectiv subsol sau demisol locuit sau nelocuit.
La fel ca şi în cazul clădirilor fără subsol este necesar ca pentru ruperea
capilarităţii sub pardoseala de la subsol să se realizeaze un strat de pietriş de 10-
15 cm grosime şi în funcţie de importanţa clădirii, a unei izolaţii hidrofuge
orizontale din hârtie cerată aşezată direct pe stratul de pietriş sau din foi
bitumate lipite pe o şapă executată peste stratul de pietriş.
b.) Izolatii hidrofuge impotriva apelor fara presiune hidrostatica .
Se executa sub toţi pereţii subsolului sau se pot executa şi sub formă de bariere
neintrerupte, orizontale (sub pereţi şi pardoseli) şi verticale (pe feţele exterioare
ale pereţilor de subsol) .
Tehnologia de execuţie constă în pregătirea suprafeţelor suport şi aplicarea de
jos in sus, a straturilor izolaţiei hidrofuge. O atenţie deosebită trebuie acordată
racordării cu izolaţia hidrofugă orizontală;
Natura şi tipul hidroizolaţiei este în funcţie de viteza de infiltrare a apelor.

c.) Izolatii hidrofuge impotriva apelor sub presiune,

Se prevăd la elementele de construcţie aflate sub nivelul maxim al apelor
subterane (pereţi, radiere, pardoseli). Hidroizolaţia, a cărui număr de straturi de
carton sau pânză bitumată sau alte materiale moderne (membrane) se stabileşte
în funcţie de presiunea apei, se ridică pe pereţi cu cel puţin 50 cm deasupra
nivelului maxim al apelor subterane; peste acest nivel se prevede o hidroizolaţie
contra apelor fără presiune hidrostatică.
Presiunea exercitată de apă asupra hidroizolaţiei şi transmisă de aceasta
suportului său trebuie echilibrată sau preluată de către structura de rezistenţă a
clădirii, respectiv de către radier şi pereţi.
În cazul clădirilor cu subsol indiferent de tipul hidroizolaţiei, stratul de protecţie
se execută pe măsura realizării izolaţiei hidrofuge, pentru a se asigura presarea
acesteia pe elemetul suport .
Dupa realizarea stratului de protecţie se execută in jurul acestuia o umplutură de
pământ argilos bine compactat, ca strat suplimentar de protectie.
Stratul de protecţie clasic se realiza din zidărie de cărămidă plină cu grosimea
de 1/4 cărămidă.
In cazul utilizării acestui tip de protecţie a hidroizolaţie şi a terenurilor cu
coeziune buna, unde săpătura se execută cu pereţi verticali, izolaţia hidrofugă se
aplică pe aceast strat de protecţie din zidărie.
Tehnologia de execuţie este următoarea: se execută zidăria de protecţie realizată
din cărămidă plină cu grosimea de ½ cărămidă zidită cu mortar de ciment, sau
din beton cu grosimea de 8..10 cm ; peretele se tencuieşte către interior cu
mortar de ciment pentru a se realiza un strat suport corespunzător, şi
apoi se aplică în straturi succesive, de jos în sus izolaţia hidrofugă.

Protectii moderne:
-Folie polietilena HDPE cu crampoane – are rol de protectie a hidroizolatiei
propriuzise, de drenare a apelor, dar poate fi folosita ea insasi ca hidroizolatie
(poate fi si membrana bitumata)
Hidroizolaţii la bazine, rezervoare şi canale
Bazinele, rezervoarele şi canalele se prevăd, în primul rând, cu hidroizolaţii
interioare contra lichidelor depozitate sau transportate şi în al doilea rând cu
hidroizolaţii exterioare contra apelor din teren cu sau fără presiune (după caz) în
cazul în care aceste construcţii sunt îngropate parţial sau total în teren.
Hidroizolaţia interioară se stabileşte în funcţie de grupa de fisurare a
construcţiei, modul de acţiune chimică şi fizică a apei şi presiunea acesteia:
Hidroizolaţia exterioară se va stabili în funcţie de categoria de fisurare şi modul
de acţiune al apelor subterane (cu sau fără presiune hidrostatică).