PATOLOGIA CONSTRUCȚIILOR

FUNDAȚII

Elaborat: Brasoveanu Victor, Cherim Nadir

Analiza deformațiilor elementelor de construcție a clădirilor și edificiilor
este foarte importantă la momentul actual în urma cărora putem determina
cauzele apariției acestor defecte începând cu proiectarea și calitatea
execuției până la nivelul și condițiile de exploatare a acestora.
Reabilitarea unei construcții se referă la reducerea în stare activă, prin
refacere a anumitor funcțiuni ale acesteea care au fost deteriorate în
procesul de exploatare din diverse cauze.
Astfel seismele, vîntul, alunecările de teren, incendiile, inundațiile,
exploxiile, agenții chimici și procesele tehnologice sunt numai o parte din
factorii care pot produce avarii. O altă cauză, care tinde să fie chiar cu
ponderea cea mai mare, se referă la dinamica modificarilor funcționale din
contextul actual.
Acțiunea seismică rămâne însă una dintre cele mai importante cauze
generatoare de degradări ale construcțiilor, cele mai vulnerabile fiind
clădirile vehci, la care nu au fost luate măsuri specifice de protecție.
În general, în cazul accidentelor în construcții, nu există numai o singură
cauză, de cele mai multe ori, se suprapun mai multe.
 La proiectarea și executarea fundațiilor
noi trebuie să cunoaștem foarte bine
caracteristicele fizico-mecanice ale terenului,
capacitatea portantă a straturilor din zona
activă, nivelul apei subterane, agresivitatea
terenului și apelor subterane față de betoanele
și armăturile din fundații etc. Alegerea
sistemului de fundare depinde atât de natura
terenului de fundare și starea acestuia, cât și
de tipul suprastructurii. Mereu alegera
sistemului de fundare se va face astfel încât
să fie asigurată condițiile de rezistență și
stabilitate ale construcțiilor.
Terenul de fundare din zona activă a
fundațiilor și fundațiile construcțiilor au un
rol foarte mare în asigurarea rezistenței și
stabilității de ansamblu a clădirilor pe toată
durata de exploatare a acestora.
DEGRADĂRILE
FUNDAȚIILOR
Degradările care pot să apară în timp, ca urmare a fenomenului de îmbătrânire a materialelor căt și de efectele
unor acțiuni extraordinare îi preocupă în permanență pe inginerii constructuri pentru remedierea acestora.

Degradările care apar la o construcție pot fi vizibile la exterior dar acestea pot fi și interioare ne fiind putință să
le determinăm de la începutulul evoluției acestora. Uneori degradările pot fi remediate dar sunt cauze când
construcțiile nu mai pot fi remediate și astfel suntem impuși să le demolăm. În cele ce urmează, putem clasifica
degradările în felul următor:

 După tipul de degradări: mecanice, biologice, chimice, naturale, de execuție și exploatare

 După timpul în care sunt desfășurate: de lungă durată, de scurtă durată.

 La modul general putem menționa următoarele tipuri de degradări:

• Degradări de tasare suplimentară a terenului de sub

fundație;
• Degradări de umflere a terenului de fundare;
• Degradări de eroziune (la fundațiile din piatră);
• Degradari de măcinare (a fundațiilor din cărămidă);
• Degradări de putrezire (a infrastructurilor din lemn);
• Degradări în urma depășirii duratei de viață,
• Degradări la apariția fenomenului de oboseală,
• Degradări urmate de curgere lentă, fluaj și din încărcări
alternante
• Degradări din acțiunea unor agenți chimici.
• Degradări seismice, etc.
CAUZE ALE
DEGRADĂRILOR
 Datorită evaluării deformațiilor clădirilor provenite din condițiile de edificare
și de exploatare putem determina o multitudine de cauze ce au contribuit la aceste
deformații, pentru a putea aborda problema intervenției la nivelul infrastructurii
unei construcții. Astfel intervenția poate fi cauzată de;

1) Agresivitatea apelor subterane a

terenului de fundare
Agresivitatea apelor subterane
poate fi de natură carbonică,
sulfatică sau mixtă. În funcție de
tipul de agresivitate, se alege tipul
de ciment și clasa betonului pentru
ralizarea fundației noi sau pentru
consolidarea fudației existente.
2) Creșterea încărcărilor asupra fundațiilor, prin: schimbarea destinației
clădirii, supraetajare, consolidare.
În multe cazuri, la construcțiile existente, în timp, se cere
modernizarea prin supraetajare, extindere, schimbarea destinației ceea
ce duce la creșterea încărcărilor. În aceste cazuri, trebuie verificată
structura de rezistență și capacitatea portantă a terenului și a fundației.
Dacă presiunile efective pe teren cresc față de situația existentă,
atunci se poate interveni în două moduri:
• Prin mărirea capacității portante a terenului de fundare, prin injecții
cu diferite soluții, dacă terenul permite;
• Prin mărirea suprafeței fundației existente, prin sub-betonare,
supralărgire.
3) Alegerea unui sistem de fundare neadecvat,
Alegerea sistemului de fundare se face ținînd cont, în primul
rînd, de natura terenului de fundare și, în al doilea rînd, de tipul
structurii construcției.
La construcțiile cu solicitări mari, nu trebuie alese sisteme de
fundare diferite. În cazul terenurilor contractile, care au variații de
volum, în funcție de umeditate, se impune alegerea unor fundații
adecvate. Deoarece la pămînturile contractile pot să apară eforturi de
întindere atît la partea superioară cât și la partea superioară a
elevației.
În cazul fundării clădirilor cu structură de rezistență în cadre
sau cadre-diafragme, pentru măririea rigidității infrastructurii, se
folosesc rețele de grinzi din beton armat sau dacă fundațiile sunt
izolate, se leagă între ele cu grinzi de echilibrare antiseismice.
4) Reducerea capacității portante a terenului de fundare,
prin:
- lipsa măsurilor de protecție pentru construcțiile fundate pe
pămînturi sensibile la umezire;
- infiltrații de apă pluvială;
-întreținerea defectuasă a instalațiilor de alimentare cu apă, de
canalizare și de încălzire.
Pământurile argiloase și loessurile, în contact cu apa se
înmoaie. În aceste condiții, trebuie găsite soluțiile de
remediere a degradărilor apărute în timp.
5) Deficiențe de execuție.
- nerespectarea cotei de fundare;
- nerespectarea dimensiunilor fundațiilor din proiect;
- săpături incorecte;
- armări lipsă sau necorespunzător dispuse,
În multe cazuri, în timpul executării fundațiilor, pot să
apară exentricități, lipsă de armături, dimensiuni mai mici
față de cele prevăzute în proiect. La executarea săpăturilor,
sunt posibile nerespectări a cotei de fundare și dimensiunile
în plan ale fundației.
6) Realizarea de lucrări aferent sau sub
construcțiile existente
Diminuarea capacității sistemului de fundare
prin executarea de lucrări subterane sau lucrări în
limita imediata lor vecinătate,(construcții noi sau
demolări) fără măsuri corespunzătoare de
protecție.
În această categorie intră:
 consolidarea clădirilor vecine;
 realizarea de galerii de metrou în apropierea
sau sub construcțiile existente;
 realizarea de canale pentru instalații tehno-
edilitare etc.
Înainte de executarea lucrărilor menționate,
fundațiile clădirilor din vecinătate se consolidează
prin injecții cu diferite soluții bazate, în general, pe
lapte de ciment și silicat de sodiu, în funcție și de
natura terenului de fundare.
7) Tasări ca urmare a efectelor de vibrațiile produse de: baterea piloților, circulația rutieră funcționarea diferitor mașini măresc gradul de îndesare al
nisipurilor.
Fundațiile clădirilor pot fi afectate de vibrațiile produse de mașini sau de mișcările seismice ale terenului. Vibrațiile se transmit foarte bine prin
terenurile în care nivelul apelor subterane este ridicat, deoarece la presiuni mici apa este incompresibilă.
Din cauza vibrațiilor, pot să apară tasări diferențiate la fundații, fisuri, crăpături, rotiri ale fundațiilor și chiar prăbușiri a unor elemente structurale
sau nestructurale.

8) Nerespectarea adîncimilor minime de îngheț. O cauză a degradării ce se desfățoară în timp îndelungat cu caracter natural.
Toate fundațiile, indiferent de importanța construcțiilor, trebuie să respecte adîncimea de îngheț. În România, cotele de îngheț variază între 70 și
115 cm. Apa și terenul îngheață, iar prin topirea lentilelor de gheață, terenul de fundare de sub construcții se înmoaie și apar tasări diferențiale care dau
naștere la fisuri, crăpături etc.
 9) Putrezirea, Infrastructurile din lemn au ca
principală cauză a degradărilor apariția ciupercilor care se
dizolvă pe baza materiei lemnoase. Condițiile favorabile de
dezvoltare a ciupercilor în infrastructurile din lemn presupun
o temperatură între 0 și 45 grade, iar umeditatea lemnului de
minim 20% cât și o oxigenare semnificativă a zonei.
Radierele și piloții din lemn sunt fregvent supuse procesului
de putrezire când nivelul apei scade sub nivelul radierului.
În frastructurile din lemn degradate prin putrezire sunt cele
mai vulnerabile la actul anumitor insecte ce distrug masa
lemnoasă accelerând scăderea rezistenței și durabilității
acestora.

10) Eroziune și măcinare Eroziunea poate fi întâlnită

mai mult la fundațiile din piatră. Rezistența și durabilitatea
rocii este determinată de cantitatea și distribuția minereului
moale prezent în compoziția mineralogică. Acest proces de
degradare întîlnit la fundațiile din piatră este accelerat de
succesiunea fenomenelor de îngheț-dezgheț și de prezența
sărurilor din apa liberă.

Măcinarea are loc cel mai des la fundațiile din

cărămidă. Cărămida este cel mai poros material folosit în
executarea lucrărilor de infrastructură pentru construcții.
Umiditatea terenului conduce la degradări datorită
succesiunii îngheț - dezgheț, care se materializeză prin
exfolieri sau desprinderi cu deschideri mari pot distruge
cărămida în totalitate.
11) Plantarea de pomi din jurul construcțiilor
Plantarea pomilor în jurul construcțiilor care nu au
fundații corespunzătoare în timp, rădăcinile copacilor
părund sub fundațiile clădirilor învecinate. Se mărește
volumul odată cu creșterea acestora, apar fisuri,
crăpături, denivelări ale trotuarelor etc.
În același timp, pomii din jurul construcțiilor absormb
apa din teren, care , de asemenea conduce la degradări
ale fundațiilor și construcțiilor.
Dintre speciile de arbori care pot creea dereglări se
menționează: teiul, salcâmul, deiverși pomi ornamentali
etc.
12) Construirea pe terenuri cu capcitatea portantă
scăzută
Construcțiile realizate anterior dezvoltării ingineriei
construcțiilor și respectiv a ingineriei geotehnice nu au o
dimensionare justificată cantitativ pe baza unor studii
geotehnice și ca atare, unele dintre ale sunt fundate pe
pământuri cu capacitate portantă scăzută, degradările
pornind de la infrastructură și de cele mai multe ori
propagându-se la suprastructură.
13) Construirea pe terenuri cu stratificație neuniformă în zona
activă a fundațiilor
La construcțiile cu suprafață mare în plan orizontal riscul de
a funda pe o stratificație neuniformă este sporit cu atât mai mult
cu cât absența unor metode de investigare a terenului a fost o
realitate acceptată prin lipsa dezvoltării tehnologice specifice.
Degradările sunt localizate în zonele care au suferit tasări
suplimentare.
SOLUȚII DE
REMEDIERE
 La întocmirea proiectelor pentru noi sau pentru
consolidarea clădirilor existente, prima dată se realizează
ridicarea topografică şi elaborarea de studii geotehnice, care,
corelate, stabilesc dacă terenul de fundare prezintă stabilitate
generală de ansamblu.
În studiile geotehnice, sunt prevăzute în mod
obligatoriu următoarele:
• stratificaţia terenului;
• caracteristicile fizico-mecanice ale fiecărui strat;
• nivelul apelor subterane (interesează nivelul maxim);
• agresivitatea apelor subterane faţă de betoanele şi armăturile
din fundaţii;
• agresivitatea terenului;
• zona seismică, conform normativelor.
Pentru clădirile existente, se fac dezveliri ale
fundaţiilor acestora, unde sunt precizate dimensiunile
fundaţiilor, cota de fundare şi se fac teste pentru stabilirea
clasei de beton din fundaţie.
 I. Consolidarea fundațiilor continuie sub pereți portanți 1. Subzidiri (sub-betonări);
Fundațiile continue sub pereți portanți au o axă În această categorie de soluții avem două situații:
longitudinală rectilinie, poligonală sau curbă. Foarte multe - sub-beton ale fundațiilor din beton
construcții vechi au fundații continue realizate din zidărie de - sub-betonarea fundațiilor existente din cărămidă sau
cărămidă sau piatră naturală. piatră.
În cazul fundațiilor continuie sub pereți se pot întîlni trei Sub-betonarea fundațiilor existente din cărămidă
variante de consolidare, și anume: sau beton se face în două sau trei etape pe tronsoane cu
lungimea de cca 1m. De obicei în prima fază se sub-
betonează tronsoanele de la intersecția pereților portanți
(deoarece acolo sunt concentrări mari de încărcări)
În acest caz, sub-betonarea se face în 2 etape:
I – se sapă și se betonează tronsoanele de tip A;
II – se sapă și se betonează tronsoanele de tip B
La clădirile cu încărcări mari, sub-betonarea se
poate realiza în trei etape.
Sub-betonarea fundațiilor se impune în cazul
supraetajării construcțiilor sau schimbării destinației
acestora. De exemplu o clădire de locuit se transformă în
depozite.
2. Supralărgiri ale fundațiilor existente
Sunt multe cazuri când fundaţiile clădirilor
existente au o cotă de fundare corespunzătoare, dar
capacitatea portantă a terenului este depăşită, sau datorită
tasărilor diferenţiate sunt fisuri, crăpături şi chiar
dislocări.
În acest caz, este mai economic să centurăm
fundaţiile la nivelul tălpii sau cel puţin la nivelul cotei de
îngheţ. La clădirile uşoare, centurarea fundaţiilor se poate
face pe o singură parte (asimetric), iar la clădirile cu
încărcări mari centurarea se face pe ambele părţi.
3. Realizarea de reazeme intermediare din piloți
armați
Aceste soluţii se folosesc în special la clădirile
vechi cu încărcări foarte mari; de obicei piloţii sunt
prefabricaţi din tuburi de beton armat executaţi din
tronsoane cu lungimea de 1 m. Piloţii se introduc în
teren prin presare cu utilaje speciale de mici dimensiuni
care pot să încapă şi în subsolul construcţiilor. Piloţii, în
funcţie de situaţia din amplasament, pot fi dispuşi pe o
singură parte a fundaţiei sau pe ambele părţi.
 II. Soluții de consolidare a fundațiilor sub stâlpi
În principiu, se pot întâlni următoarele variante:
- Consolidarea prin cămăşuire sau cimentare.
- Consolidarea prin supralărgire
- Subzidiri sau sub-betonări
1. Consolidarea prin cămășuire sau cimentare
În multe situaţii, fundaţiile clădirilor existente s-au degradat în timp datorită agresivităţii apelor subterane şi a terenului, datorită
unor explozii sau cutremure.
O altă cauză o poate constitui supraetajarea clădirilor existente sau schimbarea destinaţiei acestora. În aceste variante, încărcările pe
fundaţii cresc şi capacitatea portantă a acestora devine insuficientă.
În funcţie de încărcările suplimentare aduse pe fundaţii, se pot face şi conectori între blocul de fundaţie şi armăturile de consolidare.
Conectorii se pot realiza la fiecare treaptă şi chiar la nivelul cuzinetului.
În cazul în care este necesară consolidarea stâlpilor de la suprastructură, iar fundaţiile clădirii existente nu trebuie consolidate, în
mod obligatoriu este necesară cămăşuirea cuzinetului ca în figura demai sus pentru a se realiza legătura dintre stâlp şi fundaţie în
vederea transmiterii corecte a încărcărilor de la suprastructură la infrastructură.
2. Consolidarea prin supralărgirea tîlpii fundației
În cazul unor încărcări noi mari venite de la
suprastructură este necesar să se realizeze o conlucrare mai
bună între zona consolidată a fundaţiei şi a terenului de
fundare.
Dimensiunile fundaţiei finale sunt mai mari decât
dimensiunile fundaţiei consolidate. Tehnologic, consolidarea
se face pe două laturi; prima fază numai faza de sub-
betonare, iar în a doua fază se realizează consolidarea pe pe
a doua latură.
3. Subzidirea fundațiilor stîlpilor
Se face când este necesară mărirea suprafeţei fundaţiei,
deci mărirea capacităţii portante a fundaţiei. Atât fundaţia,
cât şi stâlpul, nu au nevoie de consolidare.
Pentru sub-betonarea fundaţiilor, este necesar să se
descarce stâlpul, realizându-se sprijiniri de la parter sau
subsol, în funcţie de situaţie. Sub-betonarea se poate face în
două sau trei faze: în faza I pe 1/3 sau 1/ 4 sau 1/2 din
fundaţie, iar în faza a II-a, pe cealaltă jumătate. Clasa de
beton şi tipul de ciment de la sub-betonare se alege în funcţie
de agresivitatea apelor subterane sau a terenului.
 H1 min  30 cm
 tg  tg admis
 tg admis  f  cap. port. ter., cl. bet.
 În cazul consolidării suprastructurii construcţiei prin
introducere de diafragme de beton armat, aceasta trebuie să
dețină fundaţii proprii noi.
Între fundaţiile diafragmelor şi fundaţiile stâlpilor
trebuie realizate legături prin conectori (ancore chimice)
sau prin sub-betonare a fundaţiilor existente. Dacă nu se
realizează aceste legături la nivelul fundaţiilor vechi şi noi,
problema nu este rezolvată corect.
Introducerea de diafragme pentru consolidare într-o
structură existentă în cadre, conduce la descărcarea stâlpilor
până la 70 – 80% din momentele pe care le preluau fără
diafragme; forţele axiale rămân cam aceleaşi.
III. Soluții de consolidare a fundațiilor cu piloți
1. Cu piloți turnați la fața locului
În multe cazuri, încărcările la suprastructură cresc şi
fundaţiile pe piloţi existente nu mai au capacitatea portantă
corespunzătoare preluării noilor încărcări. Secţiuneverticală
consolidare fundaţie pe piloţi Secţiune orizontală consolidare
fundaţie pe piloţi.
Piloţii pentru consolidare de obicei se realizează la faţa
locului, folosind diferite tpehnologii de turnare cu tub de
protecţie sau utilizarea noroiului bentonitic. Nu se folosesc piloţi
refabricaţi introduşi prin vibrare sau şocuri deoarece pot să
afecteze clădirile din vecinătate sau fundaţia clădirii ce urmează
a se consolida.
2. Piloții de consolidare Elipil
O alternativă la soluțiile clasice de consolidare, alternativă care
minimizează sau chiar înlătură în totalitate multe situații, o constituie
folosirea sistemului de fundare ELIPIL.
Piloții ELIPIL sunt piloți elicoidali, împlementați în România de către
firma ELIPROM Systems S.R.L.
Piloții elicoidali sunt elemente structurale pentru fundații, din
categoria piloților metalici prefabricați, alcătuiți din:
1. corpul pilotului - un element tubular metalic central
2. elice – plăci inelare metalice sudate pe corpul pilotului
3. prelungitoare – tuburi metalice de prelungire a pilotului de capăt
4. conectori – bulon (tijă) de îmbinare a extensiilo.
5. element de sprijin –subsistem mecanic, metalic, montat la capătul
superior al unui pilot Corpul pilotului împreunã cu elicele aferente
constituie un „pilot de capăt”
Piloții elicoidali se solidarizează cu suprastructura prin diverse
metode sau dispozitive specifice, în funcție de configurația și materialele
utilizate pentru suprastructură, sau în funcție de destinația structurii.
Domeniile predilecte, unde este eficientă folosirea piloților elicoidali
sunt:
- consolidarea / sporirea capacității sistemelor de fundare existente;
- fundațiile pentru structuri parter;
- ancoraje pentru ziduri de sprijin;
- construcții pe terenuri slabe de fundare;
 Capacitatea portantă a piloților elicoidali variază în funcție de
tipul de teren și configurația pilotului – ajungând însă până la preluarea
unor forțe axiale de 12.5 ... 50 tone.
Datorită spațiului minimal necesar pentru instalare, montajul
piloților de subzidire în imediata vecinătate a fundațiilor existente nu
este o problemă, mai mult, piloții pot fi montați cu ușurință și din
interiorul clădirilor, pentru susținerea fundațiilor centrale
Pentru susținerea fundațiilor existente, elementele de sprijin ale
piloților elicoidali pot fi ajustate cu ajutorul unor cricuri hidraulice –
realizându-se repoziționarea fundațiilor inițiale.
3. Consolodarea fundațiilor pe piloți din lemn
Înlocuirea parțială sau totală a unui număr de piloți de lemn degradați prin putrezire cu piloți de beton sau de metal
este dificilă, mai ales prin lipsa informațiilor privind dimensiunile, numărul, și dispunerea în plan a piloților.
Tehnologia de realizare presupune decopertarea atât interioară cât și exterioară a terenului din jurul fundației existente
până la cota la care interitatea corpului piloților este evidentă.
Urmează îndepărtarea unor segmente de piloți afectate de putrezire și introducerea unor segmente noi din metal sau
beton armat cu îmbinare individuală (mai greu de realizat) sau cu o zonă de transfer realizată tip placă, transmiterea
încărcărilor realizîndu-se în trepte, ca de la o fundație pe piloți superioară la o fundație pe piloți inferioară, și de la fiecare
în parte la terenul de fundare
IV. Consolidarea terenului de fundare
Există situaţii când fundaţiile existente se află într-o stare
foarte bună, dar capacitatea portantă a acestora nu pot prelua
noile încărcări. În această situaţie se recurge la consolidarea
terenului de fundare, de obicei prin injecţii cu diferite soluţii.
Injecţiile în terenul de fundare sunt foarte eficiente în cazul
pământurilor necoezive şi în cele semicoezive (prafuri nisipoase,
prafuri argiloase). Nu dau rezultate bune injecţiile în terenuri
argiloase. Totuşi, la ora actuală s-au dezvoltat tehnologii care
realizează injecţiile soluţiilor la presiuni de 2-3 atmosfere sau mai
mari; acestea produc fracturarea terenurilor argiloase, în anumite
condiţii controlate putându-se obţine rezultate corespunzătoare.
Injecţiile se realizează de obicei din lapte de ciment la care se mai
adaugă silicat de sodium
În prima fază se execută injecţiile de tip 1 lângă fundaţie pe
direcţia verticală, la distanţă de cca 2 m, iar în faza a II-a,
injecţiile de tip 2 înclinate şi decalate faţă de tipul 1 (intercalate).
Se pot folosi pentru injectare tuburi din material plastic perforate
parţial şi prevăzute cu manşete din cauciuc care rămân pierdute în
teren sau se pot folosi tuburi metalice cu diametrul de 1 – 2 ţoli,
ascuţite la vârf şi perforate pe lungimi de
1 – 1,5 m în zona acestuia.
 Aceste tuburi se introduc în teren prin batere sau vibrare după care se injectează o soluţie de lapte de ciment
sau silicat de sodiu (sticlă solubilă).
Injecţiile contribuie atât la mărirea capacităţii portante a terenului, cât şi la impermeabilizarea acestuia. Soluţiile
injectate pătrund în porii terenului de fundare, legând particulele de fază solidă, formând în final zone compacte şi
impermeabile.
La construcţii vechi, cu fundaţii din cărămidă, aşezate pe grătare şi piloţi din lemn, în timp, datorită variaţiei
nivelului apelor subterane, piloţii au putrezit şi sub pereţii portanţi au rămas goluri care au dat naştere la tasări,
fisuri şi crăpături în pereţii portanţi.
 V. Sisteme de reabilitare a fundației la acțiunea seismică
Pe durata vieții lor, construcțiile suferă numeroase degradări produse de o serie de cauze ce au fost prezentate mai sus.
Dintre acestea seismul rămâne însă cea mai importantă dintre ele, avînd drept consecință apariția unor degradări
semnificative ale construcțiilor. Astfel atenția inginerului constructor este îndreptată nu numai spre o concepție, proiectare și
execuție corectă a structurilor dar și spre utilizarea practicilor de reabilitare a construcțiilor existente avariate de seism.
Pe lîngă procedeele clasice de reabilitare seismică utilizate deja în practică pe scară largă, în ultimii 30 de ani s-au
conturat și au fost puse în practică o serie de procedee mai noi de protecție seismică și anume:
Cinematice (a- bile, b –elipsoizi)
Izolarea seismică a bazei
Limitarea cantității de energie indusă
de sistem în structură se poate realiza prin
izolarea bazei, care constă în principiu în
decuplarea legăturilor fundație și
suprastructură, realizînduse astfel o Din elastomeri
suprafață de conlucrare care permite
deplasarea liberă a fundației împreună cu
terenul de fundare, suprastructura rămânând
în repaos datorită inerției sale.
Pentru izolarea seismică a bazei sunt
folosite reazeme:
 Prin creșterea capacității de disipare a
aenergiei se înțelege introducerea unor
dispozitive speciale în structură, altle decât
elementele structurale, capabile să realizeze
acest lucru. Rolul principal al elementelor de
disipare a energiei este acela de a absorbi o
parte din cantitatea de energie indusă de
seism în structură, reducând în același timp
deplasările relative de nivel.
 Concluzii
În urma celor expuse mai sus, putem menționa că fundațiile sunt cele mai importante pentru
o construcție, care nu permite degradări esențiale în structură fiindcă este o bază pentru tot sistemul
construit.
Am determinat că cele mai mari degradări sunt cele de tip seismic, în plus sunt și cele mai
distrugătoare cu o durată foarte mică în timp, adică cîteva secunde.
Bine înțeles că cel mai bine, ar fi ca să nu să se ajungă la aceste degradări, adică fundațiile
trebuie întreținute în termenul lor total de exploatare și expertizarea acestora ar trebui să fie cît mia
des posibilă.
Cea mai utilizată metodă de remediere a degradărilor pe teritoriul României este metoda de
subzidire și de cămășuire, celelalte foarte rar întîlnite din cauza zonei seismice pe care o are.
Putem concluziona că una din cele mai eficiente metode și cu o execuție mai rapidă este
metoda cu piloții elicoidali prefabricați deoarece tehnologia este foarte simplă și eficientă, dar din
păcate o putem folosi la construcții cu 1-2 nivele.