Departament „Construcții civile, inginerie urbană și tehnologie”

Referat 1
Disciplina: Tehnologia lucrărilor de consolidare a construcțiilor din lemn
Tema: „Rezistența la foc și mijloace de protecție a construcțiilor din lemn”

Elaborat: st. gr. M1 – TMLC

Brașoveanu Victor

Verificat: prof.univ.emerit.dr.ing.
Darie Maria

București 2018
 1. Dispoziții generale

Uneori casele ard. Nu întotdeauna, dar suficient de des pentru a merita să acordăm puțină
atenție legăturii dintre lemn și foc. Casele din lemn nu ard mai des decât cele din piatră, deoarece
ceea ce întradevăr arde sunt plafonul și acoperișul, care sunt prezente la fel și la casele din piatră.

Tot mai multe persoane aleg să își construiască casa din lemn datorită multiplelor avantaje:
durată de executie mică, preț avantajos, rezistența la seisme, costuri de încălzire reduse etc. Sunt însă
puțini cei care, cunoscând dezavantajele unor astfel de construcții (vulnerabilitatea la carii și riscul
ridicat de incendiere), intreprind acțiuni de prevenire și protecție a acestora.

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții instituie atât sistemul calității, cât și
cerințele obligatorii pentru realizarea și menținerea pe întreaga durată de existență a constructiilor.
Printre cerințele esențiale la care trebuie să raspundă o construcție, se numară și siguranța la foc. De
reținut că obligațiile respectării cerințelor de calitate revin atât investitorilor, cercetătorilor,
proiectanților, verificatorilor de proiecțe, fabricanților și furnizorilor de produse pentru construcții,
executanților, cât și proprietarilor, utilizatorilor, autorităților publice și asociațiilor profesionale de
profil.

Conform Legii 307-2006, Art.1 c) Incendiu - ardere autoîntreţinută, care se desfăşoară fără
control în timp şi spaţiu, care produce pierderi de vieţi omeneşti şi/sau pagube materiale şi care
necesită o intervenţie organizată în scopul întreruperii procesului de ardere.

Structurile din lemn sunt întradevăr inflamabile, însă privind comportarea acestuia în foc,
prezintă caracteristici mai favorabile în comparație cu metalul și materialul plastic. Arderea lemnului
se produce treptat, odată aprins nu picură, viteza de propagare este lentă, fum mediu, își pierde lent
durabilitatea, proporțional cu secțiunea transversală arsă (după un sfert de ora în condiții de 800C ,
structura din aluminiu dispare fară urmă, cea din oțel își pierde durabilitatea, pe când structura
lemnoasă nu-și pierde decât 50 % din durabilitate).

Cu cât suprafața lemnoasă este mai puțin sculptată ori modelată și este tratată cu vopsele
corespunzatoare, cu atât se poate întârzia aprinderea lemnului.

În industria construcțiilor regulile obligatorii cu protecția la foc sunt impuse în funcție de

scopul și de nivelele clădirii. Aceste cerințe se fac în fiecare caz cu privire la inflamabilitatea
structurii, limita rezistenței la foc și altele.

La aest punct putem spune doua idei generale, care sunt foarte des încurcate în rândul
clienților și antreprenorilor.

Prima este „clasificarea de inflamabilitate”. Conform acesteia sunt materiale ușor, mediu și
greu inflamabile, respectiv deloc inflamabile. În cazul nostru cea mai importantă grupă este cea a
matrialelor mediu inflamabile, deoarece aici aparțin speciile de lemn întâlnite la noi, ușor inflamabile
cum sunt de exemplu plăcile aglomerate din lemn. Este important de știut, că printro-o tratare
ignifugă corespunzatoare, se pot trece materiale intr-o treaptă de clasificare superioară. Cu un strat
protector corespunzator putem trece materialele din clasa ușor inflamabil în mediu inflamabil, din
mediu, în greu inflamabil.

1
 A doua idee este „limită rezistenței la foc”, care determină cât timp este în stare sa-și păstreze
stabilitatea o stuctură în flăcări. De obicei regulile în construcții spun că o structură trebuie să-și
păstreze stabilitate timp de 15, 30 respectiv 45 de minute. Acesta înseamnă că o structură în flăcari
(ex. strucura de acoperiș) trebuie sa-și păstreze stabilitatea pe durata mai sus amintită, ori ca pe
timpul respectiv nu are voie să ardă o ușă.

Dimensiunile corespunzatoare a materialului de construcție pot rezulta valori limite a

rezistenței la foc. Aici protecția cu soluție nu mai are nici un rol. Conform experimentelor, dacă
totuși se aprinde cu greu o structură lemnoasă tratată ignifug, arde aproape ca și când nu ar fi fost
tratată.

În rezumat și pe scurt „clasificarea de inflamabilitate” este caracteristica structurilor și o

putem intârzia cu diferite straturi protectoare. „Limita rezistenței la foc” este determinată de termenul
limită în care-și păstrează stabilitatea o stuctură în flăcări. Acest lucru poate fi influențat doar prin
mărimile materialului folosit.

Când este nevoie de tratare ignifugă și ce grad de siguranță trebuie asigurat?

După cum am amintit, materialul lemnos folosit în construcții, face parte din grupa de
inflamabilitate medie.

Materialele care aparțin acestei grupe pot fi utilizate în construcții fără tratare ignifugă, ca de
exemplu la:

 case din lemn, construcții de recreere cu o secțiune de incendiu de max,. 300m 2 .

 depozite cu un nivel, de cel mult 200m 2 (pentru depozitarea materialelor

neinflamabile)

 ateliere de reparații mașini agricole, etc., cu suprafața mai mică de 1000m 2 .

La construcțiile cu structura din lemn, se cere în fiecare caz expertiză cu privire la „limita la
foc” și în cazuri critice și „clasificarea de inflamabilitate.”

În cazul construcțiilor mai mari ( ex.: școli, clădiri cu mai mult de doua nivele, ori clădiri
publice), se vor folosi materiale de constructii care aparțin grupei „greu inflamabile”. În acest caz
materialele lemnoase trebuiesc tratate ignifug. La acest gen de clădiri se solicită un grad mai înalt de
„limită la foc”, lucru care trebuie dovedit în condiții de laborator că a fost efectuat.

Efectul aderării la UE a adus multe avantaje pentru construcțiile din lemn. Uniunea
Europeană a creat noul sistem al caracteristicilor inflamabile. Cu noi metode de experimentare a
creat mai multe subgrupe decât cele actuale, în grupele mediu și greu inflamabilelor. Caracteristicile
stabilite cu aceste metode ne informează despre diferitele proprietăți fizice ale speciilor lemnoase,
despre reacțiile la foc a diferitelor specii de lemn, ajutandu-ne în alegera soluției optime.

Chiar și dacă nu se cere mereu prin lege tratarea ignifugă a caselor din lemn, la construcția
acestora merită să cerem părerea unui epert în prevenire a incendiilor. Pentru prevenirea incendiilor
există numeroase soluții cu acest scop.

2
 Eficacitatea soluțiilor pe bază de sărămură se pierde intr-un timp relativ scurt, deoarece se
descompun și oricum prin tratarea cu acestea ajunge foarte multă apă în materialul lemnos.

În locul acestora ar fi ideala folosire așa numitelor „spumante la caldură”. Aceste materiale
devin spumante sub efectul căldurii, formând un strat protector între lemn și foc, totodată răcind
lemnul. În general aceste materiale sunt albe dar pot fi colorate. Cu mult mai scumpe decât cele albe,
sunt așa numitele lacuri transparente și ele cu efect spumant. Unele soluții ignifugante au și efect
protector împotriva insectelor și fungilor.

2. Rezistența la foc a elementelor de construcții din lemn

Rezistența la foc este o caracteristică importantă a elementelor structurale din lemn

considerate, din punct de vedere a siguranței la foc, elemente combustibile. Valoarea rezistenței la
foc va fi influențată de timpul de alarmare pentru pompieri și cel de evacuare a oamenilor.

Pentru acest referat rezistența la foc va fi o analiză a comportării grinzii din lemn expusă pe 3
laturi la foc. Calculul timpului de avariere a elementelor structurale din lemn este caracterizat prin
rezistența acestora la foc.

Elementele din lemn cu dimensiuni geometrice mărite, de-a lungul timpului (în special în sec.
XIX), dar și în prezent, sunt recunoscute pentru menținerea unei capacității portante la foc, deci o
rezistență marită la avariere în timpul incendiului.

Rezistența la foc a elementelor din lemn, cu dimensiuni mărite, este influențată de efectul de
carbonizare, efect care se manifestă prin apariția unui strat protector de cărbune la suprafața lemnului
expus la foc.

Secțiunea transversală a elementelor structurale din lemn se poate concepe astfel încât să
mențină o capacitate portantă necesară unei exploatări viitoare normale și după o expunere la foc.

In figura 1 se prezintă analiza efectelor expunerii la foc a unei grinzi din lemn, după 3 laturi
(soluție intâlnită la planșeele din lemn).

Secțiunea inițială (B x H) a acestei grinzi, cu rezerve de capacitate portantă, fiind numai

parțial solicitată, ajunge după un timp (t) de expunere la foc la o secțiune micșorată (b x h) având o
zonă de lemn fierbinte protejată la exterior cu un strat de cărbune.

Determinarea rezistenței la foc presupune utilizarea unui coeficient de carbonizare (4 cm/oră)

ce marchează micșorarea (10-15% din valoarea inițială) rezistenței și rigidității elementului de lemn
inițial (neafectat de foc).

Efectul expunerii la foc se materializează prin carbonizarea unei zone a secțiunii inițiale de
lemn, care depinde de raportul (k) între rezistența proiectată și cea limită. Se recomandă, pentru acest
raport, în cazul unor estimări eficiente, să aiba valoarea k = 0,33.

3
 Figura 1 Analiza unei grinzi din lemn cu dimensiuni mai mari expusă la foc după 3 laturi
Secțiunea transversală a elementelor structurale din lemn poate fi astfel concepută încât să se
poată menține o capacitate portantă necesară unei bune exploatări ulterioare la o durată de expunere
la foc estimată. Lemnul poate avea o viteză de ardere (carbonizare) previzibilă.

Secțiunea micșorată, rămasă după expunerea la foc (b x h), poate suporta o încărcare
suficientă, pentru a prelua încărcarea la limită, prevazută inițial prin coeficientul de siguranță a
secțiunii. Cedarea apare atunci când deformarea secțiunii transversale, rămase după incendiu,
depășește valoarea limită.

Rezistența la foc se poate determina respectând „Normele naționale specifice construcțiilor

din lemn“, Consiliul American pentru Lemn, Washington, 2004, American Forest & Paper
Association, acceptând egalitatea [1].

k x z x Winit = a x Wfinal [1], în care:

 k – factor de reducere a coeficientului de siguranță, care ține cont de rezistența de calcul

raportată la rezistența ultimă;

 z – factor de încărcare influențat de raportul între încărcarea reală și cea admisibilă;

 Winit – caracteristica geometrică a elementului inițial din lemn (la grinzi – modul de
rezistență B x H2/6);

 a – coeficient de carbonizare, ce marchează reducerea rezistenței și rigiditații secțiunii

transversale după incendiu;

4
  Wfinal – caracteristica geometrică a elementului din lemn după expunere la foc (la grinzi
modul de rezistență b x h2/6).

Grinda structurală din lemn, expusă la foc, va ceda în situația în care caracteristica geometrică
(modul de rezistență a secțiunii transversale) va atinge o valoare critică din cauza micșorării
dimensiunilor secțiunii transversale.

Rădăcinile ecuației [1] trebuie rezolvate diferențial, aproximând (a = 0,8 și k = 0,33) soluțiile
cu un set de ecuații simple ce vor permite calculul rezistenței la foc.

Pentru tipul de grindă analizat rezistența la foc se poate determina cu relația:

 B
t  2,54  z  B   4   (minute) în care:
 H

 t – rezistența la foc în minute;

 z – factor de încărcare influențat de raportul (R) între încărcarea reală și cea admisibilă;

 z = 1,3 pentru R < 0,5;

 z = 0,7 + 0,3/R pentru R³ 0,5;

 B, H – dimensiunile secțiunii inițiale.

Secțiunea de lemn rămasă după expunerea la foc (b x h) este solicitată la o parte din
capacitatea portantă maximă (inițială) și se va deforma dacă este solicitată peste această limită.

Din analiza, rezultă ca elementele structurale din lemn nu își pierd decât parțial capacitatea
portantă în fazele primare de expunere la foc. Datorită coeficientului de siguranță aplicat la secțiunea
inițială, care e solicitată la o fracțiune din capacitatea maximă, face posibil ca secțiunea micșorată
după incendiu să suporte încarcarea din calculul inițial, continuându-și rolul în structura de
rezistență.

3. Ignifugarea construcțiilor din lemn

Ignifugarea este un procedeu care îmbunătățește comportamentul la foc a materialelor

combustibile sau a construcțiilor pe o anumită perioadă de timp sau le asigură calitatea de a nu arde
atunci când sursa de căldură este îndepărtată. Ignifugarea presupune aplicarea unor soluții ignifuge și
este o cerință atunci când vine vorba despre îmbunătățirea gradului de rezistență la foc a unei
construcții.

Folosirea ignifugării nu exclude și alte măsuri de protecție la foc, de la instalații de

semnalizare sau de stins incendii la mijloace de primă intervenție. Ignifugarea este foarte eficientă
din punct de vedere al costurilor și, dacă este corect făcută și menținută de-a lungul timpului, poate
îmbunătăți gradul de rezistență la foc a unei clădiri de la gradul V la gradul III.

Aplicarea unor soluții de ignifugare poate să limiteze un incendiu incipient la focarul inițial,
acționând ca o barieră și împiedicându-i răspândirea, sau poate prelungi faza de ardere lentă, ceea ce

5
crește șansele că o intervenție din afară să oprească incendiul înainte de a se generaliza. Acest lucru
poate salva structura de rezistență a clădirii și multe dintre bunuri.

Ignifugarea materialelor și produselor combustibile este recomandată:

 la construcțiile noi;

 când se fac modificări, se schimbă destinația ori condițiile de utilizare a clădirilor existente;

 la expirarea perioadei de garanție a calității unei lucrări de ignifugare, conform specificațiilor

producătorului;

 la realizarea unor elemente de construcție – tavane, închideri sau mascări de finisaje etc.;

 atunci când se fac tratamente termice și acustice interioare;

 în cazul construcțiilor provizorii combustibile pentru ateliere, remize, depozite, magazii etc.,
în care se lucrează cu substanțe combustibile sau cu foc deschis;

 în alte situații în care investitorii sau proprietarii solicită ignifugarea.

Avantajele și beneficiile unei ignifugări

 o ignifugare corect executată poate limita un incendiu la focarul inițial și împiedică

extinderea acestuia;

 reduce costurile unei construcții, protejând-o, dar fără a implica sume mari, ca în cazul
măsurilor foarte scumpe de protecție împotriva focului;

 realizarea unei ignifugări atrage după sine costuri reduse la încheierea polițelor de asigurare;

 asigură confortul psihic al beneficiarului.

Etapele unui proiect de ignifugare:

Pentru a alege produsul de antiseptizare potrivit, se recomandă produse ce întrunesc, cumulativ,

mai multe cerințe:

 să aibă un grad minim de toxicitate și substanțe insecto-fungicide biodegradabile;

 să presupună un mod de aplicare rapid;

 să conțină substanță insecto-fungicidă cu acțiune specifică sau completă pentru gama de

agenți biologici, inclusiv factori climatici de stabilizare a lemnului și la foc.

Standardul tehnic de execuție al Primosal privind executarea lucrărilor de ignifugare conform

manualului calității și normelor specifice cuprinde mai multe etape:

6
 1. Inspectarea obiectivului:

Se fac măsurători de volum, masă lemnoasă, umiditate a lemnului, umiditate atmosferică, alte
coordonate naturale sau artificiale ce pot influența o lucrare de ignifugare.

2. Alegerea produsului de ignifugare:

Pentru alegerea produsului de ignifugare potrivit se au în vedere mai multe elemente:

 condițiile minime stabilite de proiectant (gradul de rezistență la foc);

 clasa de combustibilitate a materialului ce urmează a fi ignifugat;

 esența materialului lemnos;

 condițiile specifice în care este aplicată substanța ignifugă;

 locul unde este executată lucrarea de ignifugare;

 elementele ce vor fi ignifugate.

3. Executarea lucrărilor de ignifugare a materialelor din lemn sau a celor derivate din lemn:

Executarea lucrărilor de ignifugare începe numai după ce se iau în considerare următoarele

condiții, pe etape de lucru:

Începerea lucrărilor de ignifugare

La preluarea frontului de lucru de ignifugare se verifică cu atenție și se consemnează în

procesul verbal de preluare a frontului de lucru:

 suprafața suport ce trebuie ignifugată: lemnul trebuie să nu fie putred, să nu aibă coajă etc.;

 umiditatea lemnului: maxim 10% pentru elementele de finisaj și maxim 18% pentru celelalte;

 umiditatea atmosferică: maxim 70%, iar temperatura atmosferică, minim 10°C;

 umiditatea epruvetelor care trebuie să corespundă cu cea a lucrării.

Pregătirea spurafețelor

 curățarea suprafețelor (de praf, noroi, var, vopsea sau impurități, inclusiv protecții ignifuge
anterioare) prin periere, răzuire, spălare chimică etc.;

 chituirea tuturor crăpăturilor, fisurilor, nodurilor, îmbinărilor și golurilor existente pe

suprafețele ce se protejează cu chit;

 tratarea cu substanță a rosturilor (de chertare) și apoi întocmirea, împreună cu beneficiarul, a

unui proces verbal de lucrări ascunse, în care se specifică operațiile executate (tratări de
rosturi, crăpături, fisuri etc.) prin chituire.

7
 Aplicarea primului strat de soluție ignifugă

 la aplicarea primului strat de soluție ignifugă pe lucrare și epruvete se face calculul

consumului specific realizat, astfel: se cântărește epruveta înainte – uscată – și după aplicarea
soluției – udă –, se face diferența maselor și se raportează la suprafața acestuia.
se aplică stratul al doilea, apoi se calculează consumul specific realizat pe cele două straturi.
În cazul în care substanța se aplică în două straturi, iar consumul specific obținut este egal sau
mai mare decât cel specificat de producător, putem considera că lucrarea este terminată; în
caz contrar, se mai aplică un strat;

 În cazul ignifugării cu produse de suprafață a materialelor derivate din lemn de tip PAL, PFL,
PAF, OSB etc., se au în vedere următoarele: aplicarea se face prin procedee de tratare la
suprafață, respectându-se consumul specific precizat de producător pentru fiecare produs de
ignifugare, de temperatura mediului, de compatibilitatea suport-produs;

 uscarea materialelor ignifugate se va realiza în timp cât mai scurt, astfel încât produsele să nu
fie degradate de umiditate (se pot folosi aeroterme, ventilatoare).

Încheerea lucrărilor de ignifugare

 la încheierea lucrărilor, responsabilul lucrării va întocmi un proces verbal de recepție

provizorie, în care vor fi trecute toate datele privind lucrarea de ignifugare executată.

 epruvetele se împachetează și se sigilează în prezența beneficiarului și se trimit la un

laborator acreditat însoțite de documentele necesare efectuării testelor de verificare a
eficacității ignifugării – proba este formată din trei epruvete pentru fiecare 1000 mp, cu
dimensiunile de 150 x 400 x 50 mm.

 metoda de verificare a eficacității ignifugării se bazează pe pierderea de masă, conform SR

652/98.

 după primirea raportului de încercare se face recepția finală a lucrării cu întocmirea unui
proces verbal de recepție calitativă; aceasta, împreună cu raportul de încercare, vor fi
consemnate în cartea tehnică a construcției respective.

4. Protecția la foc, cu plăci din ipsos armat, a elementelor structurale din lemn

Extinderea închiderii clădirilor prin mansarde cu sarpantă din lemn, precum și creșterea
numărului clădirilor construite cu structură din lemn, impun sporirea exigențelor privind siguranța la
foc. Rezistența la foc minimă este influențată de timpul de alarmare necesar sesizării incendiului, de
timpul pentru supraviețuirea oamenilor din clădire și de timpul minim de intervenție a protecției
active.

8
 4.1.Protectia la foc cu placi din ipsos armat

Placile din ipsos pot fi armate: cu foi de carton la exterior sau, dispers în masa de ipsos, cu
fibre de sticlă, iar din însumarea celor două armări rezultă plăcile antifoc.

Rezistența la foc a protecției cu plăci din ipsos armat (fig. 1) este influențată de următorii
factori: compoziția chimică și încombustibilitatea ipsosului întărit, izolarea termică a acestuia
(valoarea redusa a lui l) precum și de armarea miezului cu fibră de sticlă, ceea ce conduce la
întarzierea fisurării.

Figura 2 Protecția la foc cu plăci din ipsos armat pentru stâlpul (I) expus la foc pe 4 laturi și grinda
(II) expusă la foc pe 3 laturi. H, B - dimensiunile elementelor structurale din lemn

Figura 2.1 Protectia elementelor portante din lemn cu plăci din ipsos armat

4.2.Mecanismul de izolare la foc a ipsosului armat

Comportarea eficientă la foc a ipsosului armat este motivată de faptul că ipsosul întărit este
un sulfat de calciu cu două molecule de apa CaSO4, 2H2O (placa de ipsos armat în grosime de 15
mm conține 3 litri de apă la m2).

Sub acțiunea căldurii provocate de incendiu, ipsosul armat suferă o transformare chimică,
rezultat al unei reacții endotermice. Aceasta va conduce la absorbția căldurii, neutralizând, astfel,

9
efectele distructive ale acțiunii focului, eliminând apa legată chimic prin ruperea legăturii
moleculare.

Reactia este dublă:

Sub acțiunea căldurii provocate de incendiu, se consumă o cantitate importantă de energie

(circa 170 kcal/kg de ipsos).

Sub acțiunea căldurii dezvoltate de incendiu, plăcile din ipsos armat „transpiră“, deci elimină
prin evaporare apa legată chimic (2%) din structura moleculară, consumand o energie suplimentară
de circa 130 kcal pentru 200g de apă provenită dintr-un kg de ipsos întărit.

La eliberarea apei de cristalizare – în proporție de 20% – din compoziția ipsosului întărit, se

consumă o energie care va diminua intensitatea focului care acționează asupra protecției din ipsos
armat (8.400 kJ pentru fiecare m2 de placă din ipsos armat).

Comportarea bună la foc este determinată și de faptul că ipsosul armat este un material
incombustibil dar și, suplimentar, pentru ca protecția cu plăci din ipsos armat micșorează fluxul de
căldură provocat de foc. Aceasta va realiza și o protecție prin izolare termică, datorată coeficientului
de conductivitate termică redus l=0,41 W/mK ipsos de construcții și l=0,1 W/mK ipsos rezistent la
foc, în comparație cu alte materiale de construcție cum ar fi betonul greu l=2,2 W/mK sau materialul
ceramic l=1,7 W/mK.

Ipsosul armat va îndeplini un rol de ecran la foc până în momentul epuizării procesului de
eliberare și evaporare a apei din interiorul ipsosului intărit. După deshidratare, semihidratul
CaSO4.1/2H2O va reține, un timp, lipite plăcile de armare din carton, de miezul din ipsos.

În timpul acestui proces de deshidratare, pe partea opusă a plăcilor de ipsos armat,

temperaturile vor fi de minim 110 oC, la limită cu elementele de lemn. Putem menționa că
proprietățile de rezistență (la întindere) și de deformare (modul de elasticitate) nu prezintă modificări
mari până la temperatura de 200 oC.

In cazul plăcilor antifoc, miezul din ipsos se armează cu fibre de sticlă. Armarea va întârzia
fisurarea ipsosului și, ulterior, mărirea acestor fisuri, întârziindu-se, astfel, pătrunderea căldurii spre
elementul structural din lemn protejat și mărindu-se rezistența la foc a protecției cu plăci din ipsos
armat.

4.3.Determinarea rezistentei la foc a elementelor structurale din lemn

Protejarea elementelor din lemn, prin îmbrăcarea suprafeței expusă la foc cu plăci din ipsos
armat, va conduce la o creștere a rezistenței la foc, deci a timpului necesar aprinderii, precum și la o
reducere a răspândirii flăcărilor. Temperatura ridicată din timpul incendiului va afecta rezistența și
rigiditatea lemnului necarbonizat.

Determinarea timpului necesar pentru atingerea acestei valori critice reprezintă rezistența la
foc a elementului structural din lemn (fig. 3).

10
 În cadrul relației rezistenței la foc, factorul de încărcare (f) se determină cu ajutorul diagramei
din figura 4 în funcție de încărcarea ce solicită elementul din lemn și factorul KL/B.

Rezistența la foc a elementului de lemn protejat cu ipsos armat depinde de: tipul plăcilor de
ipsos carton (rezistențe la foc sau antifoc) și de grosimea acestora (placa de 10mm are rezistența la
foc de 10 minute; 12,5mm – 15 minute; 18mm – 20 minute; două plăci de 10mm – 25 minute).

Figura 3 Relația de calcul a rezistenței la foc a elementelor structurale din lemn (stâlp, grindã),
expuse la foc pe 3 sau 4 laturi
Rezistența la foc a scheletului de lemn depinde de poziția elementului (stâlp, grindă), la care
se adaugă numărul laturilor expuse la foc.

Figura 4 Valoarea factorului (f) în funcție de încărcarea pentru stâlpi și de factorul KL/B în care:
K - factorul lungimii efective; L - lungimea liberă a stâlpului;
B - latura mică a stâlpului înainte de expunerea la foc.

Rezistența la foc a elementelor din lemn este exprimată prin timpul în care componenta
necarbonizată poate prelua încarcarea, fiind influențată de viteza de carbonizare, de variația
rezistenței și rigidității în funcție de temperatură.

11
 Viteza de carbonizare este influențată de esența, conținutul de umiditate și densitatea
lemnului. Lemnul umed și dens conduce la o micșorare a vitezei de carbonizare (2,5 cm/ora) iar
lemnul uscat și cu densitate redusă mărește această viteză până la dublu (cca. 5 cm/oră).

Necesitatea protecției la foc a elementelor structurale din lemn cu plăci din ipsos armat
conduce la o mărire a rezisțentei la foc care este proporțională cu însumarea grosimii plăcilor de
protecție din ipsos armat.

5. Protecția la foc a elementelor din lemn cu spumante de căldură

Unul din cele mai bune soluții pentru protejare a lemnului contra incendiului este sistemul cu
spumante de căldură Sika® Pyroplast®. Sistemele de protecţie la foc Sika® Pyroplast® pot inhiba
sau întârzia aprinderea suprafeţelor şi propagarea focului. Straturile de protecţie la foc combină cea
mai efi cientă protecţie cu avantajele estetice. Deoarece grosimea stratului de acoperire este foarte
subţire nu ascunde frumuseţea naturală a lemnului.

Sistemele de protecţie împotriva incendiilor sunt o componentă importantă, stabilită în

industria construcţiilor, în toate ţările în care se aplică normative şi legi pentru construcţii. Ca parte a
armonizării europene, Sika a implementat de mai mulţi ani un amplu program de teste de omologare
în conformitate cu standardele EN.

Produsele din portofoliul Sika® Pyroplast® sunt certifi cate CE şi utilizabile în conformitate
cu cele mai recente cerinţe, directive şi standarde europene. Sistemele de protecţie la foc Sika®
Pyroplast® pentru lemn sunt caracterizate prin consum redus de material şi printr-o aplicare extrem
de simplă. De asemenea, acoperirile nu încarcă static structura şi sunt clasifi cate în conformitate cu
EN 13501-1 având clasificarea B-s1-d0 ceea ce înseamnă că sistemul conferă materialului lemnos
maximul de protecţie la foc. B-materiale combustibile cu aport extrem de scăzut la întreţinerea
arderii, s1-fără degajare de fum în timpul arderii sau degajare la un nivel foarte scăzut, d0-fără
degajare de particule aprinse în timpul arderii.

Sika Pyroplast este un sistem de acoperire antifoc pe baza de apă, transparent, care asigură
protecţie la răspândirea flăcării şi întârzie arderea lemnului şi a produselor derivate din lemn. În
contact cu căldura, sistemul expandează, generând un strat de spumă, care protejează peretele sau
elementele din lemn suficient timp pentru a permite intervenția pompierilor sau chiar până ce
incendiul se stinge de la sine.

Reduce riscul de incendiu prin reducerea inflamabilității lemnului mai gros de 10 mm și,
derivatelor din lemn (placaj, PAL, OSB, plăci izolatoare din fibră lemnoasă ) și elementelor și
plăcilor din furnir cu grosimi mai mari de 12 mm.

Sistemul Sika® Pyroplast® Wood T este format din 3 produse distincte, care se pot aplica cu
pensula sau prin pulverizare și care păstrează calitățile estetice ale lemnului, fiind transparente: un
primer, stratul de protecţie propriu-zis, termo-spumabil şi un strat final de acoperire mat. Suprafaţa
pe care se aplică trebuie să fie uscată, fără impurităţi, praf, uleiuri, ceară, grăsimi, răşini etc.

La testul focului, lucrurile arată ca în imaginile de mai jos.

12
  A este o incintă tratată cu un produs de ignifugare vândut în România;
 B este protejată cu Sika Pyroplast
 C este o incintă netratată împotrivă focului.
Cele 3 incinte sunt încărcate cu materiale prezente în orice casă (mochetă, mobilă, perdele,
etc).

Figura 5 Incendiul pornește de la mochetă

Figura 6 Sika Pyroplast expandează și nu permite focului să ajungă la lemn

Figura 7 După 25 de minute: lemnul din structură nu alimentează incendiul, așa că acesta este
aproape stins.

13
 Figura 8 După 40 de minute: structura protejată cu Sika Pyroplast este intactă.

5.1.Pregătirea suprafeţei

Suprafaţă trebuie să fie uscată, fără impurităţi, praf, uleiuri, ceară, grăsimi, răşini etc.
Acoperirile existente ce nu sunt aderente, trebuie complet îndepărtate fie cu soluţii de curăţare pe
bază de solvenţi sau mecanic prin frecare.

Suprafeţele care au fost tratate cu acoperiri nerezistente la acizi sau agenţi de demulare că de
ex.: acoperiri ce conţin var, cretă sau pigmenţi pe baza de sulfat de bariu şi sulfură de zinc trebuie
complet îndepărtate. Suprafeţele din lemn cu grad de absorbţie redusă se vor smirghelui cu hârtie
abrazivă (glass papier). Conţinutul de umiditate al lemnului trebuie să fie < 15%.

5.2.Metoda de aplicare

Cu ajutorul aplicării prin pulverizare se obţin efecte estetice deosebite. Grosimea de strat
dorită se obţine cel mai uşor cu ajutorul pompei airless. În cazul aplicării cu trafaletul sau pensula
este posibil să mai fie necesare alte straturi pentru obţinerea grosimii dorite, în funcţie de tipul
construcţiei, condiţiile de la faţă locului, nuanţă de culoare, etc.

Sistemul de protecţie Sika® Pyroplast® este destinat exclusiv pentru aplicaţii la interior și se
caracterizează prin: Transparenţă ridicată - păstrează vizibilă nuanţă lemnului original, Emisii de
compuşi organici volatili(COV), Economie - consumuri mici de material.

14
 6. Acte normative ce reglementează activitatea privind siguranța la foc

 Norma tehnică C58-96 – privind ignifugarea materialelor combustibile;

 SR 652-98 – verificarea eficacității ignifugării;
 SR 7248-99 – metoda de determinare a propagării flacării pe suprafața materialelor;
 SR ISO 4828 partile 1-6 – condiții generale pentru vopsitorii;
 Normativ pentru verificarea calității și receptia lucrărilor de construcții și instalații aferente –
C56-85;
 Legea nr. 307/2006, Legea nr. 212/1997, OG nr. 114/2000.

7. Cerintele esentiale la care trebuie sa raspunda o constructie

Arderea lemnului este un proces de oxidare a materiei sale organice. Lemnul se protejează
impotriva incendiului prin măsuri constructive și chimice. Protejarea chimică, denumită și
ignifugare, reprezintă tratarea cu substanțe a căror acțiune constă în: izolarea fizică a lemnului prin
invelisuri rau conductoare de caldură (azbest, tencuieli); topirea substantei ignifuge sub influența
căldurii și degajarea de vapori sau gaze inerte care, prin amestecarea cu gazele de descompunere,
micșorează inflamabilitatea acestora; micșorarea temperaturii lemnului prin consumarea unei părti
din caldură de către substanțele ignifuge în procesele de topire, evaporare sau descompunere a
acestora. Substantele ignifuge trebuie să fie stabile în timp, să nu aibă acțiune corozivă asupra
metalelor, să nu favorizeze putrezirea și să nu modifice rezistențele lemnului.

Dintre substanțele ignifuge, se pot remarca sărurile de amoniu (difosfat și monofosfat de

amoniu) și silicatul de sodiu aplicat pe suprafața lemnului, în soluții apoase.

15
 BIBLIOGRAFIE

1. http://www.ronps.ro/servicii/ignifugarea-constructiilor-din-lemn
2. http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2016/03/05/protectia-la-foc-cu-ipsos-armat-a-
constructiilor-din-lemn/#.Wt2WuohubIX
3. http://www.servicii-ignifugare.ro/ignifugare-lemn/
4. http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2012/03/31/protectia-la-foc-cu-placi-din-ipsos-
armat-a-elementelor-structurale-din-lemn/#.Wt2vs4hubIX
5. https://www.casesigradini.ro/revista/a4/4810/1/Ghid-Practic-Casa/Afla-cum-sa-iti-protejezi-
de-incendii-constructiile-din-lemn
6. www.sika.ro
7. Revistaconstructiilor.eu nr_80_aprilie_2012

16