Chișinău

2014 Ministerul Învăţămînt Tineret şi Sport al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică Catedra de Ştiinţe Socioumane

[CONCEPȚIILE FILOSOFICE ALE

A elaborat:

LUI CONFUCIUS]
Brașoveanu Victor
A verificat:
Vasile Vasilos

[Введите аннотацию документа. Аннотация обычно представляет собой краткий обзор

содержимого документа. Введите аннотацию документа. Аннотация обычно представляет
собой краткий обзор содержимого документа.]
Cuprins

1. Date biografice
2. Confucius și cunfucianismul
3. Concepțiile filsofice
4. Învă țaturile lui Confucius
 Învă țatura despre om
 Învă țatura despre societate
 Învă țatura despre stat
5. Încheere
Date Biografice
Confucius și Confucianismul
Cele mai vechi date biografice, inserate în opera istoricului Sima Qian, sunt deja impregnate de
legendă. Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a ocupat înalte funcții oficiale
la curtea suveranilor Lu (actuala provincie Shandong), petrece călătorind cei 13 ani ai unui exil
început în 496 î.Hr., revine apoi în Lu, unde își încheie viața.

Dobândind o mare faimă ca învățat și dascăl, Confucius organizează o școală la care s-au adunat,
potrivit tradiției, 3000 de elevi. Discursurile, reflecțiile, aforismele culese de discipolii săi au fost
grupate în 20 de secțiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu); aceasta este singura dintre cele 5 opere
clasice ale confucianismului la care Confucius a colaborat personal. Confucius este prima
personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei concepții filozofice sistemice. Gândirea sa
este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic
depășește în preocupările sale determinarea teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-
cerească - din care s-ar desprinde natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”. Problema
de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat și
societate. Buna înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin numai prin desăvîrșirea
interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și culturale existente. Realizarea
acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoaștere a trecutului istoric, prin respectarea
riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea față de suveran și instituțiile statului.
Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul față de frate, loialitatea,
înțelepciunea, iubirea și curajul - calități proprii modelului de viață al aristocrației. Virtutea cardinală
rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane). El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este
bun sau nu din cauza naturii. Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de găndire și școli, fie
filozofice, fie religioase, dar și confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze
în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspăndindu-se în antichitate și în ev. mediu
în Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.
Opera cea mai importantă ce a influențat în mod deosebit filozofia din Asia răsăriteană este Lunyu.
Conține patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius:

 Umanitate (仁 ren),
 Dreptate (義 yi),
 Pietate (孝 xiao)
 Cavalerism (禮 li).

Confucianismul – religie aparută in China Antica, cu aproximativ 6.000.000 de adepţi

majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia ), fondată de Confucius ( 551 - 479 î.C ), care se
preocupa de principiile bunei conduite, inţelepciunea practică şi relaţiile sociale. Confucius nu
avea intenţia sa întemeieze o religie nouă, ci să interpreteze şi să renască religia dinastiei Zhou,
cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca nişte sacrificii facute de oameni, pentru a
primi iertarea de la zei, ci ca nişte ceremonii ale oamenilor, întrupând modele de
comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generaţii. Acestea insemnau pentru
Confucius sâmburele societaţii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a
nascut in statul Lu, in anul 551 î.C. într-o familie aristocrata, care-şi pierduse averea şi pozitia.
Despre tatal lui se spune ca fusese un razboinic puternic pe nume Şu Lianhă. Şu Lianhă înaite de
a se naşte Confucius avea deja 9 fete, fapt ce-l facea nefericit. El avea nevoie de un moştenitor
al neamului aristocratic. Fiul mai mare al lui Şu Lianha era foarte slab chiar de la naştere şi
războinicul nu se grăbea să-l facă moştenitor. În momentul cînd cea dea treia soţie ramîne
însarcinată, Şu aduce mulţumire zeilor într-o peştera ( peştera pentru chinezi este loc sfînt ). În
aceasta peşteră s-a şi nascut Învăţătorul celui mai mare curent filosofic.

Cînd baiatul avea 2 ani şi trei luni Şu Lianhă se stinge din viaţă. Celelalte doua soţii ale lui Şu
Lianhă deja nu mai ascundeau invidia catre tînara mamă a moştenitorului. Aceasta era nevoita
să plece în oraşul ei natal. Parinţii însă nu au primito în casă pe care ea o necinstise,
căsătorindu-se mai devreme de cît cele două surori mai mari.
Din aceasta cauză mama şi cu micul Confucius a fost nevoită s-ă se stabileasca departe de
familie. Confucius pe acea vreme se evidenţia de ceilalţi prin agerime, ura nedreptatea, iubea
deosebit parinţii, ştia multe obiceiuri religioase. El ştia istoria neamului, ce numara mai mult de
un secol. Aflînd despre maiestria stramoşilor lui, printre care erau şi oameni talentaţi, care s-au
afirmat în multe domenii, el a conştientizat că numai o bună pregătire militară nu este de ajuns
petru a atinge absolutul. Cînd Confucius avea 17 ani, mama sa se stinge din viaţă, ea abia
înmplinise 38 de ani. El îşi înmormîntează mama alaturi de mormîntul tatalui pe care îl va gasi
cu greu.

În tinereţe a fost profesor, dar a aspirat la o poziţie guvernamentală, întrucît avea o deplină
încredere în capacitatea lui de a reorganiza societatea. Şi-a petrecut mult din viata calatorind
prin China, dînd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei
ţări, prin sfaturile pe care le dădea. Spre deosebire de ceilalţi, care şi-au găsit calea în
cunoaştere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care încerca să-l transforme in realitate. Se
declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului.

Ultimii ani din viaţă i-a petrecut in oraşul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovăduirii
învăţaturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de învăţaturi ale lui Confucius, păstrate de
discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranţă.
Confucianismul este una din cele mai influente tradiţii filozofice din lume, cu introspecţii
profunde in natura umană. Deşi confucianismul a devenit ideologia oficială a statului chinez, n-a
existat niciodată ca religie instaurată, cu biserici si preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe
Confucius ca pe un mare înţelept, fără însa a-l venera ca pe un zeu. La rîndul lui, Confucius nu a
pretins niciodata a fi o divinitate. În confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai
în izolare, ci în comunitate. Scopul vieţii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine
prin pace.

Conceptiile filosofice
Momentul apariției lui Confucius (numele latinizat al lui Kong-zi, sau Kong Fu-zi, cca 551 – 479 idH) a
marcat începutul tradiției filosofice dominante în cultura chineză pentru mai mult de două mii de ani,
însă și influența spirituală în mai toate domeniile culturii chineze, inclusiv medicina sau științe exacte.

Moștenirea lăsată în urma sa nu a inclus opere scrise, ideile, interpretarile, comentariile sau
completarile sale asupra vechiului patrimoniu cultural chinez ( Cartea Poeziei, Cartea Schimbarilor,
Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii, Analele Primaverii și ale Toamnei) fiind transpuse de discipolii săi într-
o colecție de texte cuprinzând 30 de carți .

Confucius s-a remarcat prin doctrina sa etică, a elaborat codul de norme morale privind
comportamentul oamenilor față de superiori, față de ceilalți. Tema fundamentală impusă
înțeleptului este societatea, existența socială a individului, condițiile ideale dintre om și
societate, scopul filosofiei sale fiind formarea omului util societății. Problema centrală a lui
Confucius fiind sistemul de guvernare care se cerea mereu reînnoit, acesta urmarea în
permanență ca discipolii săi, multi de origine modestă, cărora le preda lecții de istorie
literatură, diplomație și ritualuri de curte, să fie pregătiți pentru a putea deveni buni funcționari
ai statului.

În centrul doctrinei morale se află ideea armoniei dintre om și cosmos. O altă idee este că
omul trebuie să tindă spre perfecțiune morală și că fericirea depinde de perfecțiune.
Perfecțiunea morala si fericirea depind de venerarea tradițiilor trecutului cu scopul de a se
îmbunătăți climatul prezent. Printre frumusețile morale pe care trebuie să le probeze omul,
patru erau considerate cele mai importante, valabile pînă în ziua de azi:

⇨Să fii generos, dar nu risipitor.

⇨Să fii mândru, dar nu trufas.

⇨Să ai dorințe, dar nu pofte.

⇨Să arăți inocență, dar nu asprime.

Confucius evita metafizica, displăcîndu-i toate noțiunile sau teoriile haotice, incerte,
neclare, atribuind toate problemele din viață unui individ, a unei societăți sau a unui stat
obscuritații și impreciziei gîndirii și a limbajului, său lipsei de sinceritate. Un rege, părinte sau fiu
care nu se comporta ca atare, ignorând respectivele lor privilegii și indatoriri ca rege, parinte
sau fiu, comit adevarate abuzuri adapostindu-se in spatele cuvintelor de „rege”, „parinte” sau
„fiu”.

Un alt concept fundamental în filosofia confucianistă este „omul superior”. În opinia sa,
ceea ce îi acordă superioritate omului este cultivarea propriului său „eu”, „cu grijă zeloasă și
constantă”. Cele trei virtuti ale omului „ideal” sunt inteligența, curajul și buna intenție, ceea ce
înseamnă caracter, corectitudine, generozitate. Baza caracterului este sinceritatea („sa-ti pui de
acord cuvintele cu faptele”), corectitudinea („sa cauti in tine cauza nereușitei tale”), moderația
în vorbe și atitudini, simpatia cordială pentru toți oamenii.

Scrierile lui Confucius , sistematizate in ,, Canonul confucionist” cuprind:

- ,,Cartea Cantecelor” (Odelor);
- ,,Cartea Schimbarilor”;
- ,,Cartea Edictelor”;
- ,,Memorial de ritualuri” (in limba chineza, ritual = li);
- ,,Cartea Muzicii”;
- ,, Primavara — Toamna Tarii Lu”.
Doctrina confucionistă este un interesant amalgam de tradiții arhaice chinezești, de principii
morale, filosofice, religioase etc.
Principalele coordonate ale acestei doctrine sunt:
- esafodajul învataturii confucioniste îl constituie tradiția și normele etico-politice:
— fidelitatea față de eticheta socială;
— respectarea datinilor, a moravurilor, a sacrificiilor ce fixează clar ierarhiile într-o societate
bine structurată;
— divinizarea imparatului chinez ca Fiu al Cerului;
Toate acestea punctand un veritabil sincretism între cultul strămoșilor și cultul naturii.
,,Eu sunt transmițător și nu inițiator... Iubesc trecutul și-l cercetez cu ințelepciune” (Confucius).
- în cadrul doctrinei confucioniste se realizează conexiuni între Macrocosmos (Univers),
guvernat de zeul cerului (Tian) si Microcosmos (societatea și omul), cele două universuri
gravitează în jurul ideilor de normă, ordine, lege.
,,Cerul a pus început Puterii (Te) care este în mine”; ,,a carmui prin virtute este ca și cum ai fi
Steaua Polara” (Confucius).
- în centrul doctrinei confucioniste stă educația absolută, metoda prin care individul obișnuit
devine un om perfect (oricine poate deveni perfect, indiferent de originea sa, daca respectă
necondiționat disciplina și normele). După opinia lui Confucius, noblețea se dobîndește prin
educație și nu prin nastere, ea caracterîzandu-se prin înțelepciune, bunătate și curaj, avînd
drept scop suprem dezvoltarea virtutiilor.
- Confucius a elaborat un veritabil cod etic ce se fundamentează pe urmatoarele principii:
1) Reciprocitatea: ,,ceea ce nu dorești să ți se faca ție să nu faci nici tu altora”;
2) Omenia — inseamnă, in viziunea confucionistă, a iubi pe oameni, a fi uman, insemnînd un
sumum de virtuti cultivate: respect, sinceritate, marinimie, statornicie, bunătate;
3) Dragostea și respectul în familie — Confucius insistă pe relația sot-soție, parinte-fiu, batrîn-
tînăr, subliniind necesitatea ca între membrii familiei să existe cele mai bune relații, bazate pe
respect, dar și a respectului cetățeanului față de stat, a viilor față de morți.
- Confucius refuză speculațiile teologice, pentru ca atenția sa s-a focalizat exclusiv spre
problemele de ordin practic, etic, social.
Tradiția confucionistă relatează faptul că atunci cînd a fost întrebat despre moarte și ce se
întîmplă după moarte, el a răspuns: ,,Tu nu cunoști încă viața, cum vrei să cunoști moartea?...”
Sub dinastia Han (sec. al II-lea i.Ch.), Confucius a fost zeificat, iar mai tîrziu este declarat
,,Supremul învățător” sau ,,Învățătorul celor 10.000 de generații”, confucionismul devenind
religia oficială a Chinei timp de aprox. 2000 de ani.
Cu toate marile sale contributii legate de moralitate, disciplină etc., prin caracterul său rigid,
conservator, prin înclinațiile spre un raționalism sec, prin exagerarea influenței tradițiilor ți a
formalismului, a înoculat Chinei o notă de imobilitate, confucionismul funcționînd ca un
veritabil ,,Zid Chinezesc” al mentalităților.

Învățaturile lui Confucius

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE OM

Învăţătura lui Confucius se poate de împarţit în trei parţi strîns legate şi dependente reciproc,
împreunate de idea ca omul este centrul confucianismului. Prima şi cea mai principală din cele
trei învăţături este însăşi Învăţptura despre om.

Confucius a creat aceasta învăţătură bazîndu-se pe practica propriei vieţi. Pe baza comunicării
cu lumea observă că viciile societăţii cu timpul cad. A împarţit oamenii în trei tipuri.
 1) Laşii

2) Persoane capabile să se abţină

3) Proştii

Aducînd exemple, ce caracterizează comportamentul uman, aparţinînd la un oarecare tip, a

demonstrat această afirmaţie şi a încercat să găsească cauza fenomenului dat. Analizînd şi
făcînd concluzii Confucius a ajuns la ideia că : ,, Bogăţia şi prestigiul – iată spre ce tinde
omenirea. Dacă se va instaura pentru ei Dao în ascensiune, ei nu vor atinge. Sărăcia şi mizeria –
iată ce-i dezgustă pe oameni. Dacă se va instaura Dao spre a se debarasa de el, ei nu se vor
debarasa ’’. Aceste două spiraţii principale ale omului Confucius le credea inplantate în om încă
de la naştere, adică biologic predeterminate. De aceea aceşti factori favorizează atît purtarea
indivizilor în particular, cît şi a grupurilor de indivizi, adică a întregilor popoare. La factorii
naturali Confucius nu atrăgea mare atenţie şi foarte pesimist analiza : „ Eu niciodată n-am
întîlnit omul, care, observînd greşeala sa, se va autocondamna. ” Be baza factorilor naturali,
deloc ideali pentru Confucius, el chiar contazice învăţăturile Chinei antice, care considerau
perfecţiunea fenomenelor naturale o axiomă.

Scopul învăţăturii lui Confucius era de a înţelege rostul existenţei umane, principalul pentru el
constă în descoperirea naturei umane ascunse, ceea ce-l mişcă şi-l face să tindă spre anumite
idealuri.

Posedînd anumite calitîţi şi locuri în societate oamenii au fost împărţişi de către Confucius în
trei categorii:

1) Tziuni-tzî ( soţul generos ) – ocupă unul din locurile centrale în toată învăţătura.
Prezenţa rolului de om ideal serveşte drept exemplu demn de urmat pentru
următoarele două categorii.
2) Jăni – oameni obişnuiţi, mulţimea.
3) Slo Jăni ( om ingferior ) – în învăţătură se utilizează în general în comparaţie cu
Tziuni-tzî.
Confucius şi-a exprimat gîndurile despre omul ideal scriind : „ Soţul generos se gîdeşte mai întîi
la nouă lucruri – să vadă limpede, să audă bine, faţa să-i fie binevoitoare, vorba să-i fie sinceră,
fapele să-i fie cumpătate, necesitatea de antreba pe alţii, cînd apare neîncrederea în sine,
necesitatea de a memoriza urmarile raului său, necesitatea de a memoriza dreptatea, cînd este
posibilitatea de a învăţa ceva nou.”

Sensul vieţii omului generos este de a atinge Dao, importanţa averii ocupa locul doi : „ Soţul
generos se gîndeşte doar la posibilitatea de a atinge Dao, pe el nu-l ranjează sărăcia.” Ce calităţi
trebuie să posede Tziuni-Tzî? Confucius deosebeşte doi factori : „jăni” şi „văni”. Ierogliful ce
determină primul factor, se traduce ca „binevoinţă”. După Confucius omul generos trebuie să
manifeste omenie în relaţii, aceasta este şi baza învăţăturii lui. Schema cosmogonică alcătuită
de el descrie viaţa ca o faptă eroică sau autosacrificare, în rezultatul căreia apare etic o
societate perfectă. Încă o variantă tradusă a cuvîntului „omenie”. Omul generos întodeauna
este adeptul adevărului şi nu se ascunde după spatele altuia. „Omenia nu presupune faţa
binevoitoare şi limbajul chibzuit”.

De a observa această calitate în om este foarte greu, practic imposibil. Confucius socotea că
omul pentru a atinge „jăni” trebuie să posede o dorinţa profundă şi să-şi dea seama dacă a atins
perfecţiunea poate doar el singur.

„Văni” – „cultura”, „literatura”. Omul generos trebuie să posede o cultură interioară bogată. În
acelşi timp Confucius spune despre efectul negativ produs de abuzul de „văni”: „Cînd în om
sunt mai presus calităţile naturii se primeşte o fiară pe cînd educaţia constă doar în a învăţa”.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SOCIETATE

Confucius înţelegea că societatea nu poate să fie alcătuită doar din „jăni” – ea va pierde
capacitatea de a exista, nu se va dezvolta şi în final va regresa. În acelaş tim este nereal ca
societatea să conţină doar „văni” – progres nu va exista nici în cazul dat.

După Confucius, omul trebuie să posede trasăturile naturii şi să dobîndească învăţătura. Asta nu
este pe puterile oricui, sus pot ajunge doar persoane ideale.

Cum putem afla, descoperi apartenenţa omului la anumite categorii ? În calitate de indicator
aici se foloseşte principiul „hă” şi opusul lui „tun”. Acest principiu poate fi numit principiul
dreptăţii, sincerităţii, independenţei opiniilor.

„Soţul generos tinde spre hă, dar nu spre tun, omul mic invers, tinde spre tun, nu spre hă.”

Confucius mai spunea : „Soţul generos tinde spre dreptate, de aceia el nu poate să urmeze
tun. Omul mic tinde spre bogăţie, deaceea el nu poate urma hă. ”

Hă – este criteriul principal a Soţului Generos. Obţinînd hă, el obţine tot ce puteau să-i ofere
văni şi jăni : independenţa gîndirii, activitate etc. Anume aceasta este baza teoriei conducerii
statului.

În acelaşi timp Confucius nu critică nici pe omul mic, el vorbeşte doar de diferenţierea de
sfere a activitîţii lor. Slo jăni, după Confucius, trebuie să îndeplinească anumite funcţii în
favoarea Tziuni-tzî, să se ocupe de munca grea.

În acelaşi timp a utilizat tipul omului mic în scopuri educative. Astfel l-a înzestrat practic cu
toate caracterele negative, el a facut din Slo Jăni exemplul spre care degradează omul ce nu
tinde să se ridice.
În multe învăţături ale lui Confucius figurează Dao. Ce este Dao? Dao - una din principalele
categorii a filosofiei chinei antice şi gîndirii etico-politice.

Astfel Dao – este limita aspiraţiei umane, dar atingerea ei nu este pe puterile oricui. Dar
Confucius nu credea că Dao este imposibil de atins. Confruntînd Dao şi omul, Confucius a
subliniat că omul este centrul învăţăturilor lui.

În relaţiile societate - natura Confucius deasemeni se ocupa de grija pentru oameni. Pentru a
prelungi existenţa sa societatea este obligată să se folosească raţional de resursele naturale.

Confucius a dedus patru principii de bază pentru conlucrarea societate-natură:

1) Pentru a ajunge membru destoinic al societăţii este necesar să-ţi adînceşti cunoştinţele
despre natură.

2) Numai natura este în stare să ofere omului şi societăţii putere spre a supraveţui şi ispiraţie.

3) Atîrnare serioasă faţă de lumea vie cît şi faţă de resursele naturale.

4) Mulţumirea regulată Naturii. Acest principiu are rădăcinile în religia chinei antice.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE STAT

Confucius aexpus cîteva dolianţe ale sale despre organizarea şi principiile comânducerii unui
stat ideal.

Toate manevrele de cîrmuire a statului trebuie să se bazeze pe „li”. „Li” are un înţeles foarte
larg.

Conform schemei lui confucius, conducătorul este mai sus de cît capul familiei lui doar cu cîteva
trepte. O astfel de atîrnare universală transforma statul într-o familie obişnuită numai că de
proporţii mul mai mari. Prin urmare cîrmuirea statului se va efectua după aceleaşi principii ca şi
societatea lui Confucius, adică bazate pe omenie, dragoste şi sinceritate.

Confucius s-a pronuţat împotriva legilor fixate, întroduse pe acea vreme în căteva împărăţii ale
Chinei. El considera egalitatea în faţa legii drept atac asupra personalităţii ceea ce împiedică
formarea societăţii ideale.

Pe oameni Confucius i-a împărţit în:

1) Conducători
2) Conduşi
Atenţia în această parte a învăţăturii este atrasă asupra primei categorii.

După Confucius aceştia trebuie să fie oameni ce posedă calităţile Tziuni-tzî. Anume ei trebuie să
execute puterea în stat. Calităţile lor înalte trebuie să servească drept exemplu pentru ceilalţi.
Rolul lor este de a educa poporul, de îndrepta pe calea cea dreaptă.
 Pentru conducători Confucius a elaborat patru Dao:

1) Simţul autorespectului.
2) Simţul răspunderii.
3) Simţul binevoirii în educaţia poporului.
4) Simţul dreptăţii
Chiar fiind adeptul sistemei autoritare, Confucius era împotriva concentrării puterii în măna
unui singur om.

Rezervînd pentru om locul principal în sistemul sau, Confucius, totuşi recunoştea o putere
supremă omului, Puterea Cerului. După părerea sa Tziuni-tzî pot s-ă înterpreteze corect
fenomenele ce au loc pe pamînt şi care sunt create de această putere.

Acordînd atenţie în general oamenilor ce conduc, Confucius a subliniat că factorul principal al

stabilităţii statului este încrederea poporului. Puterea în care poporul nu are încredere este
supusă pieririi, acesata nu exclude şi regresul întregii societăţi.

China a avut filosofi mai profunzi decat Confucius, totusi influenta acestuia asuprapoporului
chinez a fost mai mare decat a tuturor celorlalti. La aceasta au contribuit atat imprejurarile
istorice cat si simplitatea invataturii sale. Traind intr-o vreme de mare confuzie politica si
decadere morala, cand dinastia Ciou isi pierduse prestigiul, Confucius si-a pus viata in slujba
imbunatatirii vietii politice si sociale din timpul sau. El n-a avut un succes real decat dupa
moartea sa.
 
Sub raport doctrinar, Confucius n-a lasat un sistem propriu. Ideile sale, ca si acelea ale lui
Socrate, au fost transmise de discipolii sai.
 
Sub raport religios, Confucius nu numai ca nu a adus nimic nou fata de vechea  religie chineza,
dar chiar si-a interzis orice speculatie teologica sau, nu l-a interesat, nu a fost obiectul
preocuparilor sale indreptate exclusiv spre problemele de ordin practic, moral si social.
 
Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul ca omul, fiind o particica din intreaga
natura, un microcosmos, are in sine insusirile generale ale naturii, ale luidao: ordine, dreptate,
bunatate, sinceritate. De aceea este suficient ca omul sa fie instruit, dirijat, pentru a se
perfectiona. Iar perfectionarea se face prin exemplul inaintasilor. Dupa exemplul acestora,
copiii trebuie sa aiba un respect desavarsit fata de parinti, indivizii sa respecte statul, cei vii sa
respecte pe cei morti, imparatul sa respecte pe ilustrii sai predecesori si sa se supuna Cerului.
De la cel mai mic pina la cel mai mare trebuie sa-si respecte datoriile cara revin gradului lor
ierarhic.   
 
Desi nu a fost nici filosof in adevaratul inteles al cuvantului, nici intemeietor de religie,
Confucius a influentat religia chineza, indepartand-o de superstitii si pregatind poporul pentru
intelegerea doctrinelor filosofice si religioase de mai tarziu.

Dupa moartea lui Confucius, toti cei care il indepartasera sau il criticasera pentru rigurozitatea
tinutei sale morale si-au aratat admiratia pentru marele moralist. Guvernatorul din Lu i-a
consacrat o capela, unde aducea sacrificii spiritului lui Confucius si celor patru anotimpuri. Dar
adevaratul sau cult a inceput mai tarziu, dupa 250 de ani, datorita imprejurarilor politice
favorabile ideilor sale.
 
Ca religie de stat, confucianismul a mentinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze
si in primul rand cultul stramosilor si al naturii, practicile cultice avand in centrul lor Cerul si pe
"Fiul Cerului", imparatul. Locurile de cult ale vechii religii si-au pierdut desigur simplitatea de
odinioara, devenind vaste temple, ca acela din Beijing, inchinat Cerului, care este cel mai mare
templu din lume.
 
Cultul imperial a luat sfarsit prin revolutia din 1912, iar in 1917, n-a mai fost recunoscut
confucianismul ca religie oficiala a statului. Chiar si adeptii cei mai hotarati ai confucianismului,
reproseaza astazi lui Confucius respectul sau exagerat pentru traditii si formalismul sau rigid,
datorita carora China s-a caracterizat printr-o vadita nota de imobilitate. Insa invatatura lui
Confucius, cu tot moralismul sau respectabil, este considerata ca un al doilea zid chinezesc, care
a tinut China departe de influenta culturii europene.

ÎNCHEERE

Învăţătura lui Confucius, apărută pe baza învăţăturilor religioase şi filosofice a Chinei antice,
totodată foarte diferită , în unele cazuri chiar vine în contradicţie cu ele. Confucianismul este
pur umanism, o filozofie care se preocupă de fiinţele umane, de interesele şi realizarile lor, mai
degrabă decît de abstracţiuni sau probleme de teologie. El nu este atît o religie, cît un cod
moral, care a influenţat foarte mult gîndirea şi modul de viaţa al chinezilor. Principiile
fundamentale ale acestei gîndiri sunt: supunere şi respect faţă de superiori şi parinţi, datorie
faţa de familie, loialitate faţă de prieteni, umilinţa, sinceritate şi politeţe. Astazi, confuciansmul
este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins între ce e element taoist şi ce
aparţine confucianismului, întrucît amîndoua au idei asemanatoare despre om, societate,
conducatori, cer şi univers.