4.

Analiza cauzelor posibile a degradării fundaţiilor

Principalele cauze care pot conduce la degradarea unei fundaţii sînt următoarele:
- Degradarea corpului fundaţiei ca urmare a acţinii agresive a apelor sau chiar a terenului
de fundare. În acest senst sînt cunoscute o serie de cazuri de clădiri importante, fundate pe
piloţi din beton armat bătuţi, care s-au degradat în mai puţin de doi ani, datorită cedării
deteriorării piloţilor. Clădirile respective fuseseră amplasate pe locul unei vechi fabrici de acid
sulfuric, a cărui agresivitate a avut o acţiune rapidă de degradare a betonului şi de coroziune a
armăturilor.
- Sporirea încărcării fundaţiilor, ca urmare a unei supraetajări sau a schimbării destinaţiei
clădirii, cînd sarcinile efective depăşesc capacitatea portantă adimisă a terenului de fundare.
- Alegerea unui sistem de fundare necorespunzător poate duce la deteriorarea prematură a
clădirii. Sînt cunoscute cazuri de clădiri fundate pe umpluturi neconsolidate, cu fundaţii
continue alcătuite necorespunzător care au cedat.
- Execuţia greşită a fundaţiei(excentricităţi, nerespectarea cotei sau stratului pe care urma
să se execute fundaţia, armături omise sau necorespunzător dispuse, dimensiuni ale fundaţiilor
necorespunzătoare celor prevăzute în proiect etc.).
- Amenajări necorespunzătoare de subsoluri, la clădirile executate iniţial fără subsol.
- Reducerea rezistenţie fundaţiilor prin executarea de diferite lucrări sub clădiri existente
sau în imediata lor vecinătate, fără a se lua măsuri corespunzătoare de protecţie sau de
prevenire a deteriorării acestora.
- Afuierea terenului de sub fundaţii mai ales în timpul cînd apar inundaţiile.
- Efectele vibraţiilor. Vibraţiile produse prin baterea piloţilor, circulaţia rutieră sau cele
produse de funcţionarea unor utilaje, măresc gradul de îndesare a terenului de fundare, mai des
a nisipurilor, determinînd prin aceasta o coborîre a suprafeţei lor. Această coborîre a suprafeţei
nisipurilor, poate provoca tasări suplimentare la fundaţiile vecine şi degradări ale structurii de
rezistenţă ale acestora.
- Nerespectarea adîncimii minime de îngheţ mai ales în terenuri acvifere.
- Lipsa unor măsuri de precauţie atunci cînd se fundează pe terenuri acvifere. În legătură
cu acest aspect, este de menţionat cazul unei clădiri importante, alcătuită din trei corpuri: un
corp central mai înalt şi alte două corpuri laterale, mai puţin înalte. La scurt timp de la darea
clădirii în folosinţă între corpul central şi corpurile laterale au apărut crăpături verticale. S-au
luat imdediat măsuri de consolidare a fundaţiilor corpurilor laterale, considerîndu-se că acestea
tasau, însă fără succes. Ulterior s-a constat că se ridică corpul central al clădirii într-o mişcare
continuă. Cauza o constituia o cameră frigorifică necorespunzătoare izolată, amplasată în
corpul central, care îngheţa apa din pămînt, provocînd astfel ridicarea corpului central prin
expansiunea bine cunoscută a gheţii formate. Readucerea corpului central în poziţie iniţială a
necesitat precauţii speciale pentru a se evita decongelarea bruscă a solului şi degradărilor
suplimentare.
- În anumite împrejurări pot apărea degradări la clădirile cu fundaţii de suprafaţă, din
cauza dezvoltării în apropiere a rădăcinilor de arbori. Această acţiune se manifestă în două
moduri: a) o acţiune mecanică de ridicare a fundaţiilor la care presiunea pe terenul de fundare
nu compensează presiunea de umflare; b) o acţiune de reducere a umidităţii pămîntului, în
perioade secetoase prin producerea de contracţii ale terenului de fundare.
- Degradări ale fundaţiilor şi clădirilor executate pe pămînturi contractile.
Multe din deficinţele constatate la fundaţiile clădirilor provin din cunoaşterea insuficientă a
terenului de fundare şi dintr-o ignorare nejustificată a naturii acestuia. La elaborarea oricărui proiect,
constructorul nu trebuie să uite că terenurile sînt rezultatul unor fenomene geologice, care au variat în
timp şi în spaţiu, după legi puţin cunoscute. De aceea, înainte de alegerea sistemului de fundare,
proiectantul trebuie să cunoască natura şi stratificaţia terenului pe amplasamentul respectiv, nivelul
apelor subterane, agresivitatea acestora, comportarea terenului în timp sub sarcini (curba compesiune-
tasare), capacitatea portantă a terenului, în acest sens se întocmeşte un studiu geotehnic.
Nu trebuie uitate niciodată sau neglijate constatările ce se pot face examinînd la faţa locului
compactarea clădirilor existente.
 Merită a fi menţionat următorul caz: pentru fundarea unei clădiri s-au prevăzut piloţi din beton
armat bătuţi, în timpul baterii cu toate eforturile constructorului cîţiva piloţi nu au putut fi introduşi în
teren pînă la cota prevăzută, astfel încît fişa lor era cu 1,5...1,75m mai mică decît a celorlalţi. După
cîţiva ani de la darea în exploatare a construcţiei au început să apară tasări. În timpul cercetărilor
efectuate s-a constatat că aceşti piloţi s-au rupt în timpul baterii. Rezistenţa lor iniţială a fost realizată
prin porţiunea inferioară a piloţilor care lucra ca o grindă de repartiţie. Tasările au început după
ruperea armăturii pilotului, care asigurau legătura între cele două tronsoane.

4.1. Defectele clădirilor aşezate pe pămînturi loessoide

Necesitatea consolidărilor apare în construcţii atunci cînd datorită unor cauze determinate,
acestea nu mai pot corespunde condiţiilor de rezistenţă şi deformabilitate stabilite.
La consolidări se caută pe cît posibil a se păstra echilibrul stabil în timpul cedării, echilibru care nu se
cunoaşte şi care nu trebuie deranjat decît în cazuri cu totul speciale, cînd nu se conosc alte soluţii şi
atunci cu multă precauţie.
Unei degradări nu-i corespunde un singur remediu – o singură soluţie – ci mai multe care
necesită un studiu profund pentru a decide soluţia de consolidare.
Cedarea fundaţiilor unei clădiri, poate fi remediată prin mai multe metode: fie prin consolidarea
terenului de fundare, fie prin executarea unei subzidiri continue de zidărie sau beton, fie prin
executarea ueni subzidiri cu piloţi, etc.
La stabilirea soluţiei de consolidare se aleg metodele cel mai sigure, mai economice şi care oferă
cel mai uşoare condiţii de lucru.
Posibilităţie de consolidare a unei clădiri se pot clasifica în două grupe:
Posibilităţi de consolidare a infrastructurii clădirilor:
- aplicare diferitelor metode moderne de consolidare şi impermeabilizare a terenului de fundare;
- consolidarea fundaţiilor existente prin cimentare sau cămăşuire cu un strat de beton armat;
- adîncirea fundaţiilor existente pînă la un strat de teren mai rezistent, prin subzidire cu zidărie
continuă de cărămidă, beton sau piloţi din beton armat;
Posibilităţi de consolidare a suprastructurii clădirilor:
- aplicarea de cămăşuieli din beton armat care se pot executa prin metode obişnuite de turnare a
betonului sau prin torcretare
- descărcarea elementului care urmează a fi consolidat prin unul sau mai multe elemente similare
alăturate
- descărcarea elementului degradat de o parte din sarcina ce-i revine prin schimbarea sistemului
static iniţial (dublarea numărului de grinzi, prevedere de grinzi sau stîlpi alăturaţi);
- scoaterea unei porţiuni de clădire degradată şi turnarea (obişnuită sau prin torcretare) din nou a
betonului, după completarea armăturii;
- aplicarea precomprimării, în cazurile în care elementele pot rezista în condiţii bune la
compresiune;
- schimbarea sistemului static şi transformarea lui cu ajutorul noilor elemente de consolidare;
- aplicarea metodei de consolidare cu tiranţi;
- întărirea elementului sau părţii din construcţii care trebuie consolidată, prin injectarea de mortar
sau lapte de ciment sub presiune, etc;
Pentru clădiri problema fundaţiilor este cea mai importantă din punct de vedere al degradării.
Rezolvarea problemelor de suprastructură, în baza studiului profund şi avînd o schemă bine
determinată prin calcule, permit realizarea lucrărilor fără riscuri prea mari.
La realizarea infrastructurii însă, necunoscutele sînt mai numeroase şi riscurile prea mari pentru
a justifica neglijarea cunoaşterii amănunţite a terenului pe care urmează a se funda.
În general, condiţiile în care trebuie consolidate fundaţiile diferă foarte mult de la caz la caz, ele
depinzînd de condiţiile terenului, de nivelul apei freatice, de structura şi importanţa clădirii, de natura
şi starea fundaţiilor, iar de cele mai multe ori şi de menţinerea clădirii în stare de folosinţă.
De aceea, alegerea sistemului de consolidare şi a metodelor respective, constituie în multe cazuri
o problemă foarte dificilă.
 La alegerea soluţiilor de consolidare, proiectantul trebuie să aibă în vedere atît cauzele care duc
la necesitatea consolidării, cît şi toate aceste aspecte menţionate, specifice fiecărui caz în parte.

4.2 Posibilităţi de consolidare

În funcţie de cauzele care au produs degradarea şi complexitatea avariei, există diferite

posibilităţi de consolidare a fundaţiilor:
- consolidarea prin îmbunătăţirea terenului de fundare;
- consolidarea prin cămăşuire sau cimentare a fundaţiilor degradate la suprafaţă (fig. 1);
În cazul dacă fundaţia din beton este deteriorată, se procedează la refacerea ei, în funcţie de gradul
ei de degradare.
Dacă fundaţia este numai fisurată, se injectează în fisuri mortar din ciment sub presiune. După
dezvelirea fundaţiei izolate, fisurile sunt lărgite cu dalta şi ciocanul. Apoi se practică în beton, de-a
lungul fisurilor, găuri de 30 mm diametru cu adîncime de pînă la 1,00 m.
Prin aceste găuri se injectează la început apă curată, pentru a se spăla şi curăţi fisurile, după care se
chituiesc în mod corespunzător cu mortar de ciment injectat. După injectarea mortarului din ciment
găurile respectivă se astupă cu dopuri din lemn pînă la întărirea mortarului. Laptele din ciment se
injectează în găuri de jos în sus, la o presiune de 0,2 ... 0,3 Mpa.
Prin aplicarea procesului de cimentare se obţin rezultate bune atunci cînd:
- fisurile betonului dezagregat nu sînt prea fine;
- fisurile nu conţin mîl argilos care să influenţeze negativ priza şi întărirea betonului;
- mortarul injectat în betonul dezagregat să nu nimerească într-un curent de apă sau ape
agresive. Suspensia de ciment injectat va fi nu mai puţin de 100...150 kg ciment/m 3 de beton
consolidat.
La fundaţiile izolate rigide sub stîlpi pentru realizarea treptelor se folosesc betoane simple de
clasa C3,5, C5, sau C7,5. Aceste betoane sînt mai poroase şi sînt pătrunse de ape destul de uşor. Dacă
nisipul folosit în confecţionarea betonului a fost prea argilos, atunci prin pătrunderea apelor în el argila
se înmoaie şi are loc dezagregarea betonului.
În anumite situaţii este necesară impermeabilizarea suprafeţei betonului prin vopsire sau
impregnare la surpafaţă cu substanţe chimice, capabile de a forma combinaţii chimice solubile cu
piatra de ciment.
În cazul în care fundaţia este deteriorată puternic, se înlătură porţiunea degradată şi se
cămăşuieşte cu beton armat (fig. 1, 2a). Înainte de aplicarea cămăşuielii din beton armat, pe suprafaţa
betonului curăţit, se realizează o serie de crestături pentru o cît mai bună îmbinare a betonului nou cu
cel vechi.
Odată cu executarea cămşuielii de beton armat trebuie suprimată şi cauza care a dus la
degradarea fundaţiei sau a diminuat efectul agresivităţii prin adoptarea de măsuri constructive.
În cazul fundaţiilor izolate sub stîlpi, în funcţie de mărimea încărcărilor care se transmit prin
stîlpi, fundaţiile pot fi consolidate fără a se mări suprafaţa de rezemare a tălpii (fig. 2, a) sau prin
mărirea acesteia (fig. 2, b ... e), atunci cînd datorită sporirii încărcărilor, capacitatea portantă a
terenului este depăşită.
Trebuie avut în vedere că lăţirea unei fundaţii nu este eficace decît dacă suprafaţa terenului pe
care se aplică supralărgirea este comprimată în prealabil cu aceeaşi presiune cu care a fost încărcat
terenul sub fundaţia existentă. Aceasta este absolul necesar, deoarece pămîntul pe suprafeţele noi de
fundare este mai compresibil, se tasează mai mult şi încărcarea este mai mare tot pe supreafaţa veche a
fundaţiei(fig. 3).
În unele cazuri înainte de începerea lucrărilor de consolidare este necesar să se descarce
fundaţiile de sarcinile care le revin, transmiţînd încărcările respective pe reazeme provizorii.
Transmiterea încărcărilor construcţiei la reazemele provizorii se face prin intermediu penelor şi al
preselor (cu şurub sau hidraulice).
La baterea penelor tebuie avut în vederea că la o batere puternică pot să apară deteriorări
suplimentare ale clădirii.
Presele cu şurub (vinciuri sau cricuri) pot susţine încărcări îndelungat, fără să cedeze. Au însă
capacităţi de susţinere reduse, ceea ce obligă în anumite situaţii ca ele să fie folosite în grup. În acest
caz trebuie acordată atenţie la asigurarea distribuirii încărcărilor la fiecare grup de prese, în mod
uniform. Capacităţi de susţinere mari prezintă presele hidraulice (circa 200 t) dar nu pot ţine presiunea
timp îndelungat, din cauza pierderilor de lichid, ruperii de conducte, etc.
Este recomandat ca după ridicarea construcţiei sau elementelor acesteia cu prese hidraulice
încărcarea să fie preluată cu ajutorul penelor sau al preselor cu şurub.
După efectuarea consolidării, penele şi cricurile cu şurub se scot cu atenţie şi încărcarea se
retransmite fundaţiei consolidate.

4.3. Consolidarea articulaţiilor executate defectuos

În figura 4 se prezintă detalii de consolidare a unor articualţii defectuos executate. Atunci cînd
stîlpul este puţin solicitat se va realiza un manşon în jurul stîlpului din beton armat. În cazul unor stîlpi
cu sarcini mari, fundaţia consolidată se leagă cu stîlpul, prin cămăşuirea acesteia pe un întreg nivel.
În cazul unor fundaţii insuficiente, cînd stîlpii sînt legaţi prin grinzi foarte puternice la nivelul
planşeului peste subsol, consolidarea se poate face prin umplerea golurilor dintre stîlpi cu zidărie bine
împănată şi sprijinită pe fundaţii intermediare (fig. 5).
Zidăria dintre stîlpi trebuie bine împănată şi umplută cu mortar de ciment.
În cazuri complicate soluţiile se pot combina prin cămăşuirea stîlpilor, realizarea zidurilor din
beton între stîlpi legate de cămăşuială şi fundaţii continuie sub ziduri.
Sînt situaţii cînd consolidarea fundaţiilor se face prin adîncirea lor pînă la un strat de teren mai
rezistent. Această operaţie se poate face prin subzidiri cînd stratul de teren mai rezistent nu este la o
adîncime prea mare, sau prin sprijiniri pe piloţi, în cazul în care acesta se află la o adîncime mai mare.
Cînd consolidarea fundaţiilor se execută prin subzidiri, lungimea respectivă, se împarte, în
tronsoane de 1,0 ... 1,5 m lăţime, în funcţie de natura terenului, de grosimea şi de starea zidului, de
mărimea încărcărilor, de numărul, poziţia şi dimensiunile golurilor, etc.
Sub fiecare tronson se execută un puţ şi apoi o fundaţie sub formă de stîlp pînă la adîncimea
stabilită (fig. 6). Se pot executa comcomitent puţuri situate la cel puţin 5,00 – 12,00 m dinstanţă unul
de altul. În general, lăţimea totală a puţurilor care se pot săpa concomitent nu trebuie să depăşească
15% din lungimea totală a laturii respectivă a clădirii.
Subzidirea se începe mai întîi cu tronsoanele 1 şi 10, care se betonează cu circa 6...10 cm mai jos
faţă de nivelul tălpii fundaţiei. După întărirea betonului în spaţiul rămas se introduc pene de oţel sau
lemn de esenţă tare (stejar), bine bătute, cu ajutorul cărora se retransmite încărcarea construcţiei la
fundaţia nouă. Spaţiul rămas liber se umple cu mortar de ciment.
În cazul încărcărilor mari care nu pot fi preluate de pene, se lasă un spaţiu mai mare între
fundaţia veche şi cea nouă (circa 60 ... 70 cm), pentru a putea introduce prese corespunzătoare acestor
sarcini. După aceea în spaţiu rămas se execută stîlpişori din cărămidă bine împănaţi sau se introduc
stîlpi metalici, presele se îndepărtează, iar spaţiul rămas se umple cu beton sau cu zidărie din cărămidă
bine împănată.
Presele pentru preluarea încărcărilor de la fundaţia veche se aşează cu plăci din oţel şi bloc de
compresiune (fig. 7).
După executarea puţurilor 1 şi 10, operaţia se repetă cu puţurile 2 şi 9, realizînduse în acest mod
o fundaţie continuă.
Pentru executarea subzidirii este necesar a se realiza un puţ lateral din care se sapă sub fundaţia
veche cu sau fără sprijiniri. Subzidirea se execută pe tronsoane, fiind interzis a se lucra la două
tronsoane alăturate.
În situaţia că zidăria este slabă se procedează mai întîi la întărirea acesteia, după care se execută
subzidirea.
Consolidarea zidăriei se poate face prin ţeserea cărămizilor, armarea rosturilor în porţiunea
fisurată şi prin prevederea unor centuri din beton armat (fig. 8). Un sistem bun de consolidare a
zidăriei se poate realiza prin injectarea unui lapte de ciment.
Pentru a se evita apariţia unor fisuri suplimentare în timpul subzidirii, se pot executa şi sprijiniri
provizorii, de tipul celor din fig. 9
O altă metodă de susţinere a zidurilor în timpul consolidării sau înlocuirii fundaţiilor, constă în
folosirea grinzilor metalice.
 Acestea sînt trecute prin zid şi rezemate de o parte şi de alta pe un pat de ginzi din lemn, metalice
sau blocuri din beton (fig. 10).
Soluţiile indicate în fig. 10, b şi c de consolidare cu piloţi (tip Mega sau foraţi) corespund
situaţiei în care adîncimea pînă la care trebuie coborîtă fundaţia este mare.
La acest gen de consolidare se cofecţionează de obicei piloţii pe loc, întrucît piloţii bătuţi pot
provoca deteriorări sau deranjamente atît clădirii în cauză, cît şi celor vecine.
Cu mult succes se realizează piloţii realizaţi din tronsoane prefabricate, care se introduc în
pămînt pe rînd, prin presare cu ajutorul unor prese aşezate pe capul pilotului şi care se sprijină în
partea superioară pe fundaţia existentă. După introducerea tronsoanelor pe lungimea necesară se toarnă
la partea superioară un cuzineţ de beton care cuprinde capul pilotului, asigurînd un contact cît mai
intim între capul pilotului şi fundaţia veche. Betonul respectiv este preparat cu ciment expansiv.
Aceşti piloţi au secţiuni transversale circulare, cu diametre cuprinse între 23...45 cm, sau pătrate,
cu latura de 45 cm, şi sunt cunoscuţi sub denumirea de piloţi Mega.
În continuare se arată modul de întroducere a acestor piloţi direct sub fundaţia veche a unei
clădiri. Iniţial se realizează o grindă din beton armat dedesubtul unui tronson al fundaţiei (fig.
11, a). Cu ajutorul unei prese intercalate între grinda din beton şi capul pilotului, se introduce sub
fundaţie primul element al pilotului (fig. 11, b), în figura 11, c şi d se arată continuarea operaţiilor de
introducere a celorlalte elemente ale pilotului pînă la adîncimea dorită.
Consolidarea fundaţiilor folosind piloţii Mega oferă o serie de avantaje:
- introducerea piloţilor se face fără producerea de vibraţii, de şocuri sau de zgomot;
- piloţii fiind întroduşi în pămînt fără forare; este exclusă antrenarea materialului de sub
fundaţiile vecine;
- introducerea piloţilor se poate efectua în spaţii libere foarte limitate, etc.
O altă metodă de consolidare a fundaţiilor cu piloţi foraţi este cea arătată în figura 12, în care
piloţii sînt executaţi lateral zidului, iar încărcarea acestuia se transmite la pilot prin grinzi metalice.
O altă variantă a acestei metode constă în transmiterea încărcării zidului la piloţi cu pinteni
din beton armat.
În figura 13, a, b şi c, se arată schematic o serie de posibilităţi de consolidare a fundaţiilor
ueni clădiri cu ajutorul piloţilor din beton armat foraţi sua de tip Mega, aşezaţi în diferite poziţii.
Alte posibilităţi de consolidare cu piloţi foraţi sau piloţi Mega sînt prezentate în fig. 14.
În figura 15 se prezintă o soluţie de consolidare cu pinteni din beton armat rezemînd pe piloţi.
Problemele de consolidare dintre cele mai dificile de soluţionat le pune cedarea colţurilor
clădirii, în asemenea cazuri este bine să fie făcută demolarea şi reconstrucţia fundaţiei şi zidăriei
din nou. Această soluţie de multe ori nu este posibil de realizat şi atunci utilizarea diferitelor
variante prezentate în fig. 13 constituie una din puţinele soluţii de rezolvare.
În figura 16 se prezintă o subzidire cu piloţi Franki-Mega. La sistemul Franki-Mega se înfige
în teren un pilot constituit din tronsoane prefabricate din beton armat de 35x30x75 cm, avînd în
axă o gaură de 5 cm.
Partea de jos este cu un vîrf ascuţit care este forţat să se înfigă în teren cu ajutorul unei prese
hidraulice. După ce primul tronson a intrat complet în pămînt se scoate presa hidraulică, se
introduce tronsonul următor şi operaţia se repetă pănă se realizează capacitatea portantă necesară.
În practică, pot să apară situaţii care să necesite subzidiri la adîncimi mari, sub nivelul freatic
sau să fie necesară execuţia unor piloţi suplimentari cu amenajarea corespunzătoare a radierului de
pe capul piloţilor. Rezolvarea unor asemenea situaţii este prezentată schematic în fig. 17.
În domeniul consolidării construcţiilor, fixarea unor metode şi reguli generale este foarte
greu de dat, atăt din cauza numărului foarte mare de cauze şi cazuri ce pot interveni în practică cît
şi datorită varietăţii de forme în care degradările se pot prezenta.
La stabilirea soluţiei de consolidare se aleg metodele cele mai simple, cele mai sigure şi care
oferă cel mai uşoare condiţii de lucru.