2.

 Construcții izolate la seism 

Pentru reducerea efectului acțiunii seismice, codurile moderne de proiectare din ultimii cincizeci 
de ani s‐au bazat pe disiparea energiei induse de acțiunea seismică prin formarea unor “articulații 
plastice”  în  zone  controlate  astfel  încât,  în  cazul  unui  cutremur  sever,  să  se  evite  colapsul 
structural.  Ca  urmare,  proiectarea  construcțiilor  la  acțiunea  seismică  se  bazează  pe  principiul 
ierarhizării capacităților și al proiectării la capacitate, denumit generic “capacity design”. Conceptul 
de proiectare urmărește evitarea de pierderi de vieți omenești cu limitarea avariilor, menținerea 
funcțiunilor și repararea posibilă post‐seism. 
Prestandardele americane VISION 2000, FEMA 356/273, FEMA 310, ATC 40 au introdus conceptul 
proiectării  bazate  pe  performanță.  S‐au  introdus  cinci  niveluri  de  performanță  privind  starea  de 
avariere, și anume: 
 avarii neglijabile – Operaţional (Operational ‐ O) 
 avarii ușoare – Ocupare imediată (Immediate Occupancy ‐ IO) 
 avarii moderate – Siguranţa vieţii (Life Safety ‐ LS) 
 avarii severe – Prevenirea colapsului (Collapse Prevention ‐ CP) 
 avarie completă – Colaps (Collapse ‐ C) 
În tabelul 2.1 se prezintă nivelurile de hazard pentru care se poate proiecta o structură la diferite 
niveluri  de  performanță.  De  regulă,  construcțiile  cu  bază  fixă  se  proiectează  pentru  nivelul  de 
salvare  a  vieții,  LS,  corespunzător  unui  cutremur  rar  care  apare  la  475  de  ani.  Nivelurile  de 
performanță îmbunătățită și superioară se pot atinge fie printr‐o proiectare în domeniul elastic în 
care  forța  seismică  de  bază  se  consideră  sporită,  fie  prin  folosirea  unor  procedee  moderne  de 
control pasiv sau activ al răspunsului structural.  
Din categoria procedeelor moderne de control pasiv se pot aminti dispozitivele vâsco‐elastice, care 
sporesc  nivelul  de  amortizare  structurală,  și  dispozitivele  de  tip  izolarea  bazei,  oscilante  și 
neoscilante sau cu frecare. 
Procedeul  izolării  bazei  reprezintă  una  dintre  cele  mai  eficiente  și  răspândite  tehnologii  destinate 
atenuării  efectului  acțiunii  seismice.  Metoda  izolării  construcțiilor  în  raport  cu  mișcarea  terenului 
produsă de cutremur are o vechime de aproape un secol, dar a fost aplicată mai intens în ultimii 20 
ani.  Dacă  se  examinează  evoluția  în  perioada  1985‐2000  a  numărului  clădirilor  cu  bază  izolată  din 
Japonia [5], se poate constata o creștere exponențială după cutremurul Kobe din anul 1995 (fig. 2.1). 

                                                           Tabelul 2.1

1 
 1000
900
800
700
600
500
400
300
200
100
0
1985198619871988198919901991199219931994199519961997199819992000
 
Fig.2.1 Evoluția clădirilor izolate la seism în Japonia între anii 1985‐2000 

În cazul unei izolări a bazei totale, construcțiile pot rămâne operaționale după un cutremur major, 
asigurându‐se  astfel  un  nivel  îmbunătățit  și  superior  de  performanță.  Se  evită  astfel  pierderea 
unor vieți omenești și producerea unor pagube materiale importante, atât în cazul structurilor de 
clădiri și de poduri, cât și al altor tipuri de construcții, metalice sau din beton armat. 
Ca  urmare,  în  cazul  cutremurelor  foarte  rare,  cu  un  interval  mediu  de  revenire  de  2475  ani,  se 
poate păstra integritatea construcției fără reparații post‐seism, izolarea bazei reprezentând uneori 
cea mai economică soluție. 
Apariția  unor  materiale  moderne  cu  caracteristici  fizico‐mecanice  potrivite  și  a  tehnologiei 
vulcanizării cauciucului pe plăci de oțel a permis ca, începând cu anii 1960, procedeul izolării bazei 
să fie aplicat în multe țări cu risc seismic pronunțat. Reazemele elastomerice au proprietatea de a 
fi rigide și rezistente la încărcări gravitaționale, acționând normal pe acestea, dar, în același timp, 
sunt suficient de flexibile în direcție laterală, asigurând  izolarea structurii de mișcarea terenului. 

2.1 Principiul metodei de izolare a bazei de rezemare 

Construcțiile  amplasate  în  zone  în  care  este  posibilă  apariția  unor  cutremure  severe  şi  care  au 
perioadele fundamentale de oscilație în domeniul răspunsului în accelerații sau în viteză constantă 
sunt solicitate la forțe de inerție importante. O proiectare considerând construcțiile cu bază fixă, 
solidară cu terenul, astfel încât să fie capabile să preia forțele induse de mișcarea seismică fără a 
se produce avarii este de cele mai multe ori neeconomică. Acceptarea unor solicitări în domeniul 
postelastic  și  apariția  articulațiilor  plastice  în  secțiuni  critice  prestabilite  presupune  degradări 
importante  şi  necesitatea  unor  reparații  consistente,  cu  întreruperea  activităților  și,  eventual, 
evacuarea  clădirilor  afectate  de  un  cutremur  sever.  Controlul  răspunsului  structural  constituie 
principala țintă a unei proiectări sigure şi moderne. 
În ultimii cincizeci de ani s‐a dezvoltat o serie de dispozitive inovative destinate preluării energiei 
induse de acțiunea seismică și reducerea forțelor și, implicit, a deplasărilor induse în structuri.  
Ecuația generală de mișcare 
              (1) 
este de fapt o ecuație de echilibru instantaneu, conform principiului lui d’Alambert, între forțele 
de inerție induse de mișcarea seismică exprimată prin accelerația terenului,  (t), 
,  

2 
forțele de inerție dezvoltate ca efect al oscilațiilor forțate, 
, 
forțele de amortizare, 
, 
și forțele rezistente 
 
Aşadar, 
 =                     (2) 
, ș  reprezintă matricea maselor, matricea de amortizare și, respectiv, matricea de rigiditate 
a unui sistem discret cu   grade de libertate dinamice. 
Ecuația  (1)  are  la  bază  ipoteza  lui  Housner  prin  care  mișcarea  seismică  este  descompusă  într‐o 
deplasare de corp rigid ca efect al deplasării bazei de rezemare,  , și o oscilație în jurul poziției 
deplasate,  , denumită deplasare relativă. În figura 2.2 se poate observa deplasarea totală sau 
absolută a unui sistem cu 1 GLD,  . 

m m
Fc Fa Fr FI
 
b. 
F
kp
1

ke
ug u 1
 
a.  u  
c. 
Fig. 2.2 

Forțele de inerție totale induse de mișcarea seismică, 
 
depind atât de accelerația terenului, cât și de accelerațiile de răspuns ale structurii. Din figura 2.3 
se poate observa că accelerațiile absolute maxime de răspuns,  
, 
ca efect al oscilațiilor terenului, sunt dependente de perioada proprie de oscilație a structurii. 
Spectrele accelerațiilor absolute 
de răspuns elastic

Sa Sd

Tf Tc1 Tc2 Ti = Tj T

Spectrele deplasărilor relative 
de răspuns elastic
Tf Ti T
u  
  b. 
a. 
Fig. 2.3 

3 
Dacă se poate realiza flexibilizarea structurii, se va obține o creștere a perioadei fundamentale de 
oscilație,  .  Consecința  este  reducerea  accelerațiilor  absolute  de  răspuns,  , , ,  cu 
condiția ca   , dar, în același timp, prețul este o sporire a deplasării relative laterale  . 
Pe  acest  principiu  se  bazează  de  fapt  metoda  izolării  bazei  la  seism  pentru  clădiri  și  structuri  de 
poduri.  Această  metodă  inovativă  poate  fi  aplicată  și  în  cazul  altor  construcții,  cum  ar  fi 
rezervoarele supraterane sau echipamentele din centralele electrice. 
În cazul terenurilor moi, la care perioada de colț are valori semnificative,  , se observă că 
la  aceeași  periodă  de  izolare  corespunzătoare  unui  construcții  amplasate  pe  un  teren  tare,  pot 
rezulta  accelerații  de  răspuns  mult  mai  mari  decât  în  cazul  structurii  cu  bază  fixă  (fig.  2.3.a).  Ca 
atare  rigiditatea  la  deplasăre  laterală  a  dispozitivelor  de  izolare  va  trebui  redusă,  aceasta  fiind 
dependentă de natura terenului. 
Prin introducerea unor dispozitive de amortizare suplimentare sau prin asigurarea unei amortizări 
sporite  dispozitivelor  de  izolare,  se  pot  reduce  deplasările  laterale  și  se  poate  evita  eventuala  
intrare în rezonanță a acestor dispozitive cu oscilația terenului (fig. 2.4). 

Sa Sd

T1 T2 T T1 T2 T
 
a.  b. 
Fig. 2.4 

Reducerea  accelerațiilor  absolute  de  răspuns  poate  conduce  la  o  comportare  a  construcției  în 
domeniul elastic, realizându‐se astfel o izolare totală. Uneori nu este posibilă o astfel de situație, 
putându‐se  accepta  incursiuni  modice  în  domeniul  inelastic,  echivalente  cu  un  factor  de 
comportare redus, specific construcțiilor cu ductilitate joasă. 
Metoda izolării la seism a bazei de rezemare se poate aplica cu succes total la construcțiile noi, dar 
și pentru reabilitarea unor construcții existente. 
Procedeul  de  izolare  constă  în  introducerea  la  baza  structurii  a  unor  reazeme  rigide  în  plan 
vertical,  pentru  a  putea  prelua  încărcările  gravitaționale  permanente  și  utile,  dar  în  același  timp 
suficient de flexibile în plan orizontal pentru a se obține creșterea perioadei fundamentale. 
Izolatorii  seismici  se  pot  aplica  la  interfața  dintre  suprastructură  și  infrastructură  (fig.  2.5  a),  la 
interfața  dintre  infrastructură  și  terenul  de  fundare  (fig.  2.5  b)  dar  și  la  diferite  niveluri  ale 
suprastructurii (fig. 2.5 c). 

   
a.  b. 

4 
  
c. 
Fig 2.5 – Plasarea dispozitivelor de izolare la seism pentru clădiri 

În ultimii cincizeci de ani s‐a realizat o serie de clădiri și de structuri de poduri izolate seismic, atât 
pe plan mondial cât și în România.  
În  figura  2.6  a  se  prezintă  schematic  izolarea  seismică  a  tablierului  continuu  al  unei  structuri  de 
pod,  iar  în  figura  2.6  b  se  prezintă  un  detaliu  de  realizare  a  rostului  seismic  necesar  deformării 
laterale a dispozitivelor de izolare. 
Izolatori seismici
rost seismic

 
a. 

rost de dilatare
placă cu posibilitate
de lunecare

Suprafață de frecare rost 
seismic Izolator seismic

Culee
 
b. 
Fig 2.6 

Dispozitivele  de  izolare  la  seism  se  pot  împărți  în  două  categorii:  sisteme  oscilante  din  cauciuc 
vulcanizat  pe  lamele  de  oțel  și  sisteme  neoscilante  care  asigură  izolarea  seismică  prin  lunecarea 
construcției  în  raport  cu  baza  de  rezemare.  Primul  tip  de  dispozitive  produce  o    creștere  a 
perioadei de oscilație a clădirii prin deformarea lor laterală, iar al doilea tip este echivalent unei 
creșteri  a  amortizării  echivalente  ca  efect  al  disipării  energiei  induse  de  acțiunea  seismică  prin 
învingerea frecării, realizându‐se, astfel, decuplarea de terenul în mișcare. Reazemele oscilante au 
o capacitate de amortizare redusă și, ca urmare, se folosesc împreună cu dispozitive suplimentare 
care  asigură  amortizarea  necesară,  precum  și  revenirea  la  poziția  inițială.  În  cazul  dispozitivelor 
neoscilante,  revenirea  la  poziția  inițială  se  produce  datorită  formei  geometrice  concave  a 
suprafeței de lunecare. 
Măsurătorile  instrumentale  efectuate  pe  clădiri  izolate  la  seism  au  pus  în  evidență  eficiența 
procedeului.  Astfel,  pentru  două  clădiri  de  spital  din  SUA,  asemănătoare  din  punct  de  vedere 
structural, una izolată seismic și alta cu baza fixă, s‐au înregistrat accelerațiile din fig. 2.7 a și b  la 
cutremurul Northridge din 17.01.1994 [8],[23]. 

5 
 2,30g

0,80g 0,80g

 
a – Spitalul Olive – cu bază fixă 

  Bază izolată Bază fixă
35% 250%
7 acoperiș
Distribuția forțelor seismice

6 0,11g 2

Înălțimea clădirii
5
4
1
3
2
1 0,49g
B 0,13g Bază
 
0,37g
  c. 
b – Spitalul universitar USC – clădire izolată seismic  1. Spitalul Olive 250% amplificarea forțelor seismice 
2. Spitalul universitar USC 65% reducere pentru forțele 
seismice 

Fig. 2.7 – Comparația accelerațiilor de nivel pentru o clădire 
cu bază fixă și o clădire cu bază izolată la seism 

La cutremurul din Japonia din 17.01.1995, la Kobe s‐au înregistrat accelerațiile la nivelul terenului 
și la nivelurile clădirii Centrului de calcul al Poștei de Vest din Japonia, care era izolată la seism. Se 
poate observa o reducere substanțială a accelerațiilor de răspuns, acestea fiind de 3,5 ori mai mici 
față de accelerațiile terenului (fig. 2.8). 

0,12g 1,18g
Distribuția forțelor seismice

0,12g

0,40g 0,37g 0,37g

   
a. Clădire izolată la seism  b. Clădire cu bază fixă 

Fig. 2.8 – Clădire izolată seismic și cu bază fixă – măsurători de accelerații la cutremurul din 17.01.1995, Kobe, Japonia 

6 
În  figura  2.9  se  prezintă  comparativ  deformațiile  unei  clădiri  izolate  seismic  și  ale  unei  clădiri  cu 
baza fixă. 

Clădire izolată Clădire cu bază fixă
   

Fig 2.9 

Rezultă,  ca  o  concluzie  generală,  că  structurile  izolate  seismic  reduc  substanțial  accelerațiile 
absolute  de  răspuns  și,  ca  urmare,  forțele  seismice  convenționale,  forța  tăietoare  de  bază  și 
eforturile în structuri, față de o structură cu baza fixă. În același timp, se reduc la clădiri deplasările 
relative de nivel, cu efect benefic asupra integrității pereților nestructurali de compartimentare. 

2.2 Scurt istoric al metodei de izolare la seism 

Primele aplicații ale metodei izolării bazei se regăsesc la civilizațiile antice din China, Grecia, Italia și 
Peru. Se introduceau în straturile de fundație materiale de diferite tipuri, cum ar fi cărbunele, lână, 
nisip,  pentru  că  acestea  facilitau  lunecarea  structurii  în  raport  cu  terenul.  Un  astfel  de  exemplu 
este templul budist Rengeoin din Kyoto, Japonia, care are o clădire principală celebră, denumită 
Sanjusangendo, destinată pentru a găzdui o mie de statui.  
Primul document care atestă ideea decuplării structurii de mișcarea terenului este din anul 1870 și 
este datorat francezului Jules Touaillon. Sistemul lui a implicat utilizarea de bile portante plasate 
între baza suprastructurii și fundație. Figura 2.11 atestă studiile sale în care apare data patentului, 
15  februarie  1870.  În  realitate,  acest  sistem  nu  a  fost  aplicat.  Mai  târziu,  în  anul  2001,  ideile  lui 
Jules Touaillon au fost materializate de către Hyakuda și alții prin introducerea pendulului cu dublă 
frecare pe o suprafață concavă.  

 
Fig. 2.10 Templul budist Rengeoin din Kyoto ‐ clădirea principală Sanjusangendo 

Se  consideră  că  metoda  izolării  bazei  a  fost  introdusă  conceptual  de  către  englezul  John  Milne. 
Acesta a fost profesor în perioada 1875‐1895 la Colegiul Imperial de inginerie din Tokio [5],[12]. 
Milne a construit o casă de lemn fundată pe pile care dispuneau la capătul superior, la legătura cu 

7 
suprastructura  de  lemn,  de  bile  de  fontă  așezate  pe  plăci  din  fontă  de  forma  unei  farfurii  cu 
margini ridicate. Constatând deplasări din acțiunea vântului, profesorul Milne a realizat o serie de 
modificări. În final a introdus alice din fontă cu diametrul de 6 mm pe capul pilelor. 

   
Fig. 2.11  Fig. 2.12 

Totuși,  în  lucrarea  [47]  se  arată  că  în  anul  1891,  K.  Kawai  a  venit  cu  propunerea  de  a  introduce 
straturi alternative de bușteni de beton și de lemn sub structură. 
În  1906  a  existat  o  propunere  similară  cu  cea  a  Jules  Touaillon,  făcută  de  Jakob  Bechtold  din 
München Germania, care a sugerat la nivel de schiță să se creeze o pernă de bile de metal, care 
reprezintă un strat de izolare a structurii, ca în figura 2.12. 
Mai  târziu,  în  anul  1909,  medicul  englez  James  Avetican  Calantarients,  din  orașul  Scarborough, 
situat  în  nordul  Angliei,  a  patentat  un  sistem  de  izolare  la  clădiri,  respectiv  o  nouă  metodă  prin 
care construcțiile erau „izolate” de mișcarea terenului prin introducerea unui strat fin de material, 
nisip fin și talc. Acest strat permitea lunecarea liberă a clădirii pe suprafața de rezemare în timpul 
unui  cutremur  și,  ca  urmare,  se  realiza  astfel  o  reducere  a  forțelor  de  inerție  transmise  în 
suprastructură.  
În figura  2.13 a se prezintă concepția lui Calantarients în ceea ce privește izolarea clădirii de teren 
prin  intermediul  unui  strat  de  talc.  Deoarece  reducerea  accelerației  de  răspuns  este  însoțită  de 
creșterea deplasărilor laterale,  medicul englez a prezentat o soluție care asigură legături flexibile 
cu conductele de gaz şi de canalizare (fig. 2.13 b). 
După marele cutremur din 1908 din regiunea Messina – Reggio din Sicilia Italia, în care au murit 
cca  70.000  de  oameni,  guvernul  italian  a  luat  în  considerare  ca  o  variantă  de  protecție  la  seism 
aplicarea  metodei  de  izolare  la  seism  a  clădirilor.  Clădirile  care  s‐au  prăbușit  erau  realizate  din 
zidărie  neranforsată,  cu  o  capacitate  redusă  de  rezistență  și  de  deformare.  Comisia  care  a 

8 
examinat urmările cutremurului a propus o soluție de izolare la seism prin introducerea unui strat 
de nisip la nivelul legăturii cu fundațiile sau a unor rulouri sub stâlpi pentru a permite deplasarea 
laterală în plan orizontal. 

 
 

   

a.  b. 

Fig 2.13 a. Sistemul lui Calantarients de izolare a bazei,  
b. Conectarea utilităților propuse de Calantarients [1],[12] 

O  a  doua  soluție  propusă  se  referă  la  construcții  cu  bază    fixă  și  cu  înălțime  limitată  care  să  fie 
proiectate  la  forțe  laterale  (după  cutremurul  din  11  noiembrie  1940  în  România  s‐a  preluat  o 
prevedere din norma italiană de dimensionare la seism a clădirilor la forțe laterale reprezentând 
cca 5% din greutatea clădirii). În cele din urmă, soluția care se referea la sistemul de izolare prin 
lunecare nu s‐a aplicat. 
În urma unor cutremure care au avut loc în Dhubai (1930), Bihar (1934) și în Japonia, s‐a observat 
o  lunecare  pe  suprafața  fundației  a  clădirilor  din  cărămidă  cu  regim  de  înălțime redus,  fără  a  se 
produce  colapsul  acestora,  în  timp  ce  clădirile  cu  bază  fixă  au  suferit  avarii  însemnate  sau  s‐au 
prăbușit.  Fenomene  similare  au  fost  observate  și  în  China  după  cutremurul  din  Tangshon,  1976.  
S‐au remarcat crăpături orizontale la baza pereților de zidărie care au permis deplasări libere de 
cca  6  cm  [12].  S‐a  construit  apoi  o  serie  de  clădiri  izolate  seismic  prin asigurarea  de  deplasări  la 
baza interfeței perete‐fundație. După unele informații, se pare că şi în București există o serie de 
clădiri izolate seismic pe principiul lunecării, construite înainte de cutremurul din anul 1940. 
Sistemele  de  izolare  la  seism  prin  lunecare  au  fost  studiate  de  diferiţi  cercetători.  Un  studiu 
teoretic a fost efectuat de Westermo şi Udwaria pe un oscilator liniar cu un grad de libertate supus 
unor excitaţii armonice [1]. Rezemarea permite o lunecare cu frecare uscată de tip Coulomb. S‐a 
obținut  o  creștere  a  răspunsului  față  de  sistemul  cu  bază  fixă  datorită  rezonanței  la  armonici 
superioare generate de interfața de lunecare. Desigur că acest rezultat nu poate fi extins în cazul 
acțiunii seismice, care este o mișcare aleatoare cu o bandă largă de frecvență şi care nu permite 
apariția rezonanței, fenomen tipic unei mișcări periodice. 
S‐a constatat că coeficientul de frecare al unor materiale de tip teflon sau din alte materiale bazate 
pe polimeri, pe suprafețe din oțel inoxidabil, depinde de temperatură, viteza de mișcare, gradul de 
uzură și de curățenie a suprafeței de lunecare.  

9 
2.3 Exemple de construcții izolate la seism 

Literatura  de  specialitate  este  bogată  în  exemple  de  structuri  izolate  seismic.  În  figura  2.14.a  se 
prezintă evoluția aplicării acestui sistem de reducere a efectului acțiunii seismice în Italia [28], iar 
în figura 2.14.b – evoluția anuală a clădirilor izolate seismic în Japonia [38]. 

a.  b.
Fig. 2.14 a. Evoluția structurilor izolate în Italia [28], b. Numărul de clădiri izolate anual în Japonia [38] 

 
Fig. 2.15 – Mausoleul lui Cyrus [31] 

Principiul izolării la seism s‐a extins în multe țări situate în zone cu risc seismic ridicat, cum ar fi 
SUA,  Japonia,  Italia,  Coreea,  Noua  Zeelandă,  Taiwan,  America,  România,  Bulgaria,  Grecia,  India, 
Chile, Indonezia și altele. 
Se pare că cea mai veche construcție izolată seismic este mausoleul lui Cyrus (fig. 2.15), fondatorul 
și guvernatorul imperiului persan (Iranul de astăzi), în secolul al VI‐lea înainte de Hristos [31]. 
John  Milne,  „părintele  seismologiei  moderne”,  profesor  englez  la  un  institut  din  Tokyo  în  perioada 
1876‐1895,  a  fost  primul  care  a  realizat,  în  epoca  modernă  (în  anul  1885),  un  sistem  de  izolare  la 
seism pentru clădiri. Acesta conținea alice care se puteau rostogoli pe o suprafață alcătuită din fontă.  
Calantarients a propus un sistem de izolare bazat tot pe lunecare, dar pe straturi de nisip fin, mică 
sau talc, reducându‐se astfel forța seismică transmisă clădirii ca efect al mișcării terenului.  

10 
În ultima sută de ani s‐a realizat o mare varietate de dispozitive de izolare, cum ar fi reazeme cu 
rulouri, bile, cabluri, rotire liberă pe fundații, etc.  
Se cunoaşte aplicarea sistemului de izolare cu bile la o clădire din Sevastopol [12], la o clădire cu 
cinci etaje din Mexico City și la o clădire din Ucraina. 
Un  observator  seismologic  cu  patru  etaje  din  Pekin,  China,  a  fost  construit  pe  straturi  de  nisip 
introduse la interfața clădire – fundație. 
În  ultimii  40  de  ani  s‐au  dezvoltat  și  folosit  intens  izolatori  seismici  cu  straturi  de  cauciuc  prinse 
prin vulcanizare între fâșii de oțel. Acest tip de reazem, suficient de  rigid în plan vertical, la forțe 
gravitaţionale,  este  flexibil  în  plan  orizontal,  asigurând  posibilitatea  de deplasare  pe  orizontală  a 
clădirii,  în  planul  mișcării  predominante  a  terenului.  Ca  urmare,  perioada  fundamentală  de 
oscilație  a  clădirii  izolate  este  mai  mare  decât  a  aceleiaşi  clădiri  cu  bază  fixă  și,  desigur,  decât 
perioada  predominantă  de  oscilație  a  terenului,  evitându‐se  astfel  fenomenul  de  rezonanță. 
Perioada de oscilație sporită asigură decuplarea structurii de mișcarea terenului în plan orizontal. 
Primul mod de oscilație al structurii izolate este de fapt perioada de oscilație a izolatorului seismic 
flexibil în plan orizontal. În acest mod de vibrație, structura se comportă practic ca un corp rigid. 
Celelalte  moduri  de  oscilație,  moduri  superioare  modului  fundamental  al  izolatorului,  sunt 
ortogonale  cu  acesta  și,  desigur,  cu  modul  fundamental  al  terenului  de  rezemare.  Ca  efect, 
modurile  superioare  nu  vor  favoriza  amplificări  ale  oscilațiilor  și,  ca  urmare,  energia  indusă  de 
mișcarea  terenului  asociată  acestor  moduri  superioare  de  oscilații  nu  va  putea  fi  transmisă  în 
structură. Rigiditatea foarte mare în plan vertical nu permite însă filtrarea oscilațiilor verticale ale 
terenului, care vor fi transmise fără modificarea accelerației verticale a terenului. 
Aplicarea la clădiri a acestui tip de reazeme din cauciuc a fost preluată de la aparatele de rezemare 
bazate pe elastomeri de la structurile de poduri. 
În Europa, primul sistem modern de izolare a bazei s‐a realizat în anul 1969 pentru consolidarea 
unei  școli  elementare  din  Skopje,  Macedonia,  denumită  Pestalozzi.  Clădirea  şcolii,  proiectată  și 
construită de ingineri elvețieni, are trei etaje şi structura din beton armat (fig. 2.16). Clădirea a fost 
izolată  la  seism  conform  unui  sistem  elvețian,  denumit  izolare  totală  a  bazei  3D,  FBI‐3D. 
Dispozitivul  de  rezemare  a  fost  alcătuit  dintr‐un  bloc  de  cauciuc  masiv  nearmat  care  s‐a  umflat 
lateral  din  greutatea  proprie  a  clădirii  (fig.  2.17).  Pentru  limitarea  forței  seismice  s‐au  montat 
blocuri de sticlă care funcționează ca niște siguranțe. Prin spargere, la o anumită mărime a forței 
tăietoare de bază, acestea vor permite deformarea laterală a blocurilor de cauciuc [12]. Blocurile 
de  cauciuc  au  aceeași  rigiditate  laterală  și  verticală  și,  ca  urmare,  există  tendința  de  liftare  și  de 
balansare înainte și înapoi a clădirii în timpul acțiunii seismice [12], [32]. În anul 2001, ca efect al 
degradării  prin  fisurare  a  cauciucului,  (fig.  2.18),  reazemele  inițiale  au  fost  înlocuite  cu  reazeme 
elastomerice cilindrice cu amortizare ridicată, HDRB (fig. 2.19) [32].  
Sensibilitatea reazemelor din cauciuc cu amortizare scăzută (LDRB) la acțiunea vântului sau a unor 
cutremure  de  slabă  intensitate  a  fost  depășită  prin  utilizarea  unor  rezeme  elastomerice  cu 
amortizare  ridicată.  Prin  introducerea  unor  plăci  de  oțel  s‐a  obținut  o  rigiditate  mare  la  forțe 
verticale  din  greutatea  proprie  a  clădirii  și  din  efectul  indirect  produs  de  tendința  de  răsturnare 
indusă de forțelor orizontale de inerție care se dezvoltă în timpul mișcării seismice. 
De  asemenea,  dispozitivele  de  izolare  la  seism  combină  reazemele  elastomerice  cu  amortizare 
redusă  cu  amortizori  hidraulici,  inserții  cu  bare  din  plumb  sau  bare  din  oțel,  deformabile  prin 
încovoiere  sau  torsiune.  Dispozitivele  exterioare  necesită  conexiuni  suplimentare  și  pot  reduce 
gradul  de  izolare,  cantonând  răspunsul  dinamic  al  clădirii  în  domeniul  modurilor  superioare  de 
vibrație. 
 

11 
    
Fig. 2.16 Clădirea școlii Pestalozzi  Fig. 2.17 Reazemul de cauciuc inițial 

   
Fig. 2.18 Reazemul de cauciuc fisurat   Fig. 2.19 Reazemele noi HDRB și inițiale de cauciuc 

În SUA, cele mai utilizate sisteme de izolare la seism sunt, de regulă, din cauciuc vulcanizat pe plăci 
de  oțel  cu  miez  de  plumb  (LRB).  Barele  de  plumb  se  pot  introduce  în  centrul  reazemului  sau  în 
goluri  dispuse  pe  un  cerc.  Aceste  bare  funcționează  cu  un  grad  superior  de  amortizare.  De 
asemenea, se realizează sisteme de izolare care combină dispozitivul LRB cu HDRB sau LDRB. 
Sistemele  de  izolare  concepute  au  fost  supuse  de‐a  lungul  timpului  la  cercetări  vaste  care  s‐au 
concretizat  prin  numeroase  rapoarte  de  cercetare  şi  tratate  care  descriu  concepția,  alcătuirea  și 
conformarea acestora, precum şi prin introducerea unor capitole speciale în codurile de proiectare 
la seism (UBC, ASCE, EUROCODE 8, P 100 – 1/2006, etc.) 
Sistemele  pasive  pentru  controlul  răspunsului  dinamic  la  acțiunea  seismică  au  fost  plasate  în 
Taiwan după cutremurul Chi Chi din 1999, în Armenia după cutremurul din 1988 la Spitak, în Turcia 
după  cutremurele  din 1999  de  la  Kocaeli  și  Duzce,  în  Mexico,  Coreea  de  Sud,  Grecia,  Portugalia, 
Spania, Cipru, Macedonia, Venezuela, Indonezia, Canada, Iran, Argentina, Israel, India și România. 
China și Federația Rusă sunt situate pe locul doi și, respectiv, trei în clasamentul mondial al țărilor 
care utilizează sistemele de control pasiv inovative.  

2.3.1. Clădiri izolate la seism 

În cele ce urmează se prezintă câteva din cele mai reprezentative construcții izolate la seism din 
SUA, Japonia, Noua Zeelandă, Italia, Turcia, China, Federația Rusă, Armenia și România.  

2.3.1.1 Clădiri izolate la seism în SUA 

Prima clădire izolată în SUA a fost realizată în perioada 1984‐1985 în orașul Rancho Cucamonga, la 
97 km de Los Angeles. Clădirea, denumită Foothill Communities Law and Justice Center, are subsol 
şi  patru  etaje  (fig  2.20),  structura  din  oțel  și  este  amplasată  la  21  km  de  falia  San  Andreas 
cunoscută  ca  activ  seismică  [12].  Construcția  cu  o  suprafață  de  15794  m2,  rezemată  pe  98  de 
izolatori seismici din cauciuc, material cu înaltă amortizare, a fost proiectată pentru un cutremur 
de  magnitudine  8,3  pe  scara  Richter.  Asociația  de  cercetare  a  producătorilor  de  cauciuc  din 
Malaiezia a realizat patru compuși de cauciuc cu amortizare înaltă. Acest tip de izolatori (HDRB – 

12 
high  damping  rubber  bearings)  asigură  o  rigiditate  mare  laterală  la  deformații  mici,  care  scade 
rapid, de cca 4‐5 ori, pe măsură ce deformațiile cresc, ajungând la cea mai mare valoare la cca 50% 
din  deformația  maximă  de  forfecare.  Dacă  deformațiile  cresc  peste  valoarea  limită  se  observă  o 
creștere  a  rigidității.  Ca  urmare,  la  solicitări  din  vânt  sau  din  cutremur  de  joasă  intensitate, 
dispozitivele sunt rigide la deformații laterale și, în consecință, au perioade reduse. Pe măsură ce 
forța seismică crește, prin majorarea accelerațiilor terenului, dispozitivele devin flexibile lateral, iar 
perioada  de  oscilație  a  acestora  se  mărește,  realizând  astfel  izolarea  seismică  preconizată.  Dacă 
accelerațiile  terenului  cresc  excesiv,  se  produce  o  creștere  a  rigidității  laterale  a  izolatorilor, 
asigurându‐se astfel o siguranță la tendința de cedare prin răsturnare a reazemelor. Amortizarea 
urmărește  același  răspuns,  descrește  la  deformații  laterale  reduse  și  crește  pe  măsură  ce 
deformațiile din forfecare se măresc. 
O altă clădire existentă izolată la seism este cea a primăriei şi prefecturii din orașul Salt Lake, Utah 
(fig.  2.21)  [33].  Reabilitarea  clădirii  a  fost  primul  proiect  de  consolidare  din  lume  cu  sistem  de 
izolare a bazei și a fost terminată în 1989. Clădirea are cinci etaje și un turn cu ceas cu o înălțime 
de 70 m, a fost construită în perioada 1892‐1894 și este considerată monument istoric. 
În anul 1994 s‐a consolidat clădirea Curții de apel din San Francisco, construită în anul 1906. S‐au 
folosit 256 de izolatori cu frecare (FPS – friction pendulum system) [28].  
Clădirea Centrului de comandă la incendii și controlul instalațiilor (FCCF) din figura 2.22, amplasată 
în  Los  Angeles,  adăpostește  computere  și  sisteme  de  comunicație  care  trebuie  să  rămână 
operaționale după un cutremur major [12]. Pentru punerea lor în siguranță s‐a utilizat un sistem 
de  izolare  a  bazei.  Compararea  costurilor  de  realizare  a  unei  clădiri  cu  bază  fixă,  realizate  în 
concepția tradițională de prevenire a colapsului și în soluția cu bază izolată, în condiția asigurării 
aceluiași grad de protecție la seism, a pus în evidență avantajul soluției cu izolatori seismici, cu un 
preț  de  investiție  mai  mic  cu  6%.  Evident  că  evitarea  unor  avarii  structurale  după  seismul  de 
proiectare indică soluțiile moderne de izolare a bazei ca fiind eficiente față de o soluție clasică, iar 
la același nivel de performanță net superioare și avantajoase ca preț. 
Tot în Los Angeles s‐a construit clădirea Centrului Operațiunilor de Urgență (fig. 2.23). Aceasta are 
două etaje, structura din oțel, în cadre cu contravântuiri, și a fost izolată la seism prin intermediul 
a 28 de izolatori cu amortizare ridicată [12]. 
În  localitatea  Kearmy  Mesa,  California,  s‐a  construit  Centrul  de  management  al  traficului  pentru 
Caltrans, amplasat lângă San Diego, pe coasta de vest a SUA [12]. Structura clădirii este în cadre din 
oțel cu contravântuiri excentrice perimetrale. Sistemul de izolare este alcătuit din 40 de reazeme de 
cauciuc  cu  amortizare  sporită,  având  diametrul  de  60  cm  și  perioada  de  oscilație  de  2,5  sec.  La 
cutremurul maxim capabil, deplasarea laterală este de 25,4 cm, iar forța tăietoare de bază reprezintă 
cca 15 % din greutatea structurii, valoare care corespunde unei structuri foarte rigide. Rotirile relative 
de nivel nu depășesc 0,1%, evitându‐se astfel orice avarie a elementelor nestructurale. 

   
Fig. 2.20 Foothill Communities Law & Justice Center [12]  Fig. 2.21 Clădirea primăriei orașului Salt Lake, Utah [33] 

13 
  

Fig. 2.22 Centrul de comandă la incendii și controlul  Fig. 2.23 Clădirea Centrului Operațiunilor de Urgență, Los 
instalațiilor, Los Angeles, California  Angeles, California 

 
Fig 2.24 ‐ M.L. King/C.R. Drew Diagnostics Trauma Center, Willowbrook, California, USA [12] 

Sistemele de izolare a bazei s‐au folosit la o serie de spitale cum ar fi: 
 M.L. King/C.R. Drew Diagnostics Trauma Center din Willowbrook (fig. 2.24). Clădirea are cinci 
etaje  și  se  desfășoară  pe  13.000  m2  [12].  Suprastructura  este  rezemată  pe  70  reazeme  de 
cauciuc  cu  amortizare  ridicată  și  12  reazeme  cu  lunecare,  cu  plăci  din  bronz  și  plumb  care 
lunecă pe suprafețe de oțel inoxidabil. Construcția clădirii a fost terminată în anul 1995 și se 
află  la  5  km  de  falia  Newport  –  Inglewood  care  generează  cutremure  de  magnitudine  7,5. 
Dispozitivele de izolare au un diametru de 1,00 m. 
 În orașul Salt Lake s‐a terminat în anul 1988 construcția unei fabrici de simulatoare de zbor (fig. 
2.25) [12]. Clădirea adăpostește un sistem de computere și este amplasată în apropierea faliei 
Wastach  care  a  generat  cutremure  cu  magnitudinea  de  7,0  –  7,5  pe  scara  Richter,  cu  o 
perioadă  mare  de  revenire.  Construcția  are  patru  etaje  și  structura  în  cadre  pure  și  ocupă  o 
suprafață construită de 10800 m2. Sistemul de izolare la seism conține 98 de izolatori, din care 
50 sunt pătrați cu latura de 46 cm și miez cilindric din plumb cu diametrul de 9 cm. Aceștia sunt 
plasați  sub  stâlpii  structurii  care  preiau  forța  seismică  orizontală.  Restul  de  48  de  izolatori 
elastomerici  sunt  pătrați  cu  latura  de  38  cm  și  sunt  poziționați  sub  stâlpii  gravitaționali. 
Deplasarea laterală proiectată este de 23 cm, cu o perioadă de oscilație de 2,0 sec. 
 O  altă  clădire  consolidată  după  cutremurul  Loma  Prieta  din  1989  este  primăria  orașului 
Oakland din California (fig 2.26). Aceasta a fost construită în anul 1914 și a fost cea mai înaltă 
clădire de pe coasta de vest, până la construirea clădirii Primăriei orașului Los Angeles în anul 
1928. Pentru punerea în siguranță a acestei clădiri s‐au folosit 110 reazeme de cauciuc cu miez 

14 
 de plumb (LRB – lead rubber bearings) cu diametre de la 73,7 cm la 94,0 cm [12]. Pentru a se 
permite deplasarea laterală s‐a prevăzut un spațiu liber de 50,8 cm.  
 O  altă  clădire  existentă  consolidată  prin  folosirea  dispozitivelor  de  izolare  la  seism  este 
primăria orașului San Francisco (fig. 2.27). Aceasta a fost proiectată în anul 1912 și a înlocuit 
vechea  clădire  distrusă  în  urma  cutremurului  din  1906  care  s‐a  produs  în  zona  orașului  cu 
același  nume.  Clădirea  a  suferit  avarii  importante  după  cutremurul  Loma  Prieta  din  1989. 
Punerea în siguranță a clădirii a constat în introducerea de pereți structurali din beton armat și 
izolatori seismici la bază. Clădirea are cinci etaje și un turn de 91 m. Este placată la exterior cu 
plăci  de  granit  și  are  o  structură  în  cadre  din  oțel  cu  zidărie  de  cărămidă  placată  cu  granit. 
Spațiile interioare sunt placate cu plăci din calcar și marmură. Primul etaj este flexibil și avea 
rolul,  prin  deformabilitatea  sa,  de  a  reduce  forța  seismică.  Ideea  de  etaj  moale,  flexibil,  în 
proiectarea clădirilor din zona seismică, a fost introdusă în anul 1930 și apoi a fost folosită pe 
scară largă în anii 1960. Planul de izolare a fost amplasat deasupra fundațiilor iar sistemul de 
izolare a fost alcătuit din 530 reazeme de cauciuc cu miez de plumb LRB. Pentru o parte din 
stâlpi  s‐au  folosit  câte  patru  dispozitive  de  izolare  plasate  sub  o  structură  plană  în  cruce  din 
oțel. Consolidarea a durat patru ani, între 1994 și 1998.  
 O altă clădire istorică pusă în siguranță printr‐un sistem de izolare a bazei este primăria din Los 
Angeles  (fig.  2.28)  [12,  37].  Clădirea  are  28  de  etaje  și  o  structură  în  cadre  de  oțel.  A  fost 
construită  în  anul  1928  și  are  o  suprafață  construită  de  83.000m2.  Capacitatea  de  rezistență  la 
forțe  laterale  din  seism  este  asigurată  de  contravântuiri  de  oțel,  pereți  structurali  din  beton 
armat,  pereți  interiori  cu  goluri  placate  cu  faianță  și  pereți  perimetrali  din  zidărie  de  cărămidă. 
După  cutremurul  din  1994  de  la  Northridge,  clădirea  a  fost  avariată,  cu  degradări  concentrate 
între etajele 25‐26, etaje care au o rigiditate laterală redusă. Sistemul de izolare este compus din 
475 izolatori cu amortizare ridicată, 60 de reazeme cu lunecare și 52 de amortizori vâscoși. Au fost 
plasați și 12 amortizori vâscoși între etajele 24‐26 pentru a reduce deplasările relative de nivel.  
Pe lângă reazemele din cauciuc s‐au utilizat, ca dispozitive de izolare, reazeme care reduc forța 
seismică transmisă clădirii prin asigurarea lunecării între suprastructură și infrastructură. Cu cât 
este mai mic coeficientul de frecare, cu atât forța transmisă clădirii, egală cu forța de frecare 
din condiția de echilibru, va fi mai redusă. Ca și reazemele din cauciuc, acest tip de dispozitiv 
este  sensibil  la  forțele  laterale  transmise  de  vânt,  cutremure  de  intensitate  redusă  sau  din 
vibrațiile produse de traficul ambiental. Din acest motiv, este necesar să se asigure un anumit 
coeficient  de  frecare  pentru  a  se  evita  vibrații  nedorite  la  acțiunile  menționate.  Rezultă  o 
comportare neliniară, deoarece caracteristicile de lunecare pot fi dependente de presiunea și 
viteza  de  lunecare.  Prin  lunecare  pot  apărea  modificări  bruște  ale  rigidității  structurale, 
dezlipiri  ale  suprafețelor  în  contact  și  vibrații  structurale  la  frecvențe  ridicate.  Răspunsul 
structural  constă  în  transformarea  energiei  mișcării  terenului  la  frecvențe  joase  în  energie 
cinetică  asociată  unor  oscilații  structurale  la  frecvențe  înalte  [12].  O  cerință  care  trebuie 
realizată este revenirea la poziția inițială a structurii care a lunecat. Lunecarea se poate realiza 
în orice direcție din planul orizontal și, ca urmare, suprafața de lunecare și componentele plăcii 
lunecătoare,  fixate  de  suprastructură,  trebuie  să  fie  suficient  de  mare,  conform  cerinței  de 
deplasare impuse de nivelul de hazard acceptat prin proiectare. Revenirea la poziția inițială se 
poate  realiza  prin  combinarea  cu  dispozitive  elastomerice  care  asigură  controlul  la  torsiune 
generală și funcționează ca limitatori de deplasare.  
 Un  exemplu  de  sistem  combinat  de  izolare  reazeme  de  cauciuc  +  reazeme  care  permit 
lunecarea a fost utilizat la Școala de Mine Mackey a Universității Nevada din Reno (fig. 2.29) 
[12] sau la Spitalul MRK/Drew la care s‐au folosit izolatori din cauciuc cu amortizare sporită și 
reazeme cu lunecare din bronz și plumb. Se poate asigura revenirea clădirii deplasate la poziția 
inițială prin forma geometrică a suprafeței de rezemare. Sistemul este de tip FPS – pendul cu 
frecare  și  formă  concavă  a  suprafețelor  care  lunecă  şi  asigură  revenirea  la  poziția  inițială  a 

15 
 clădirii  deplasate,  ca  efect  al  oscilațiilor  terenului,  în  timpul  mișcării  seismice.  Acest  tip  de 
izolator a fost creat în 1986 și a fost folosit la punerea în siguranță a unei clădiri cu patru etaje 
amplasate  în  San  Francisco.  Clădirea  avea  o  structură  din  lemn  și  a  fost  avariată  după 
cutremurul Loma Prieta din 1989 (fig. 2.30) [12].  
 

 
 
 
Fig. 2.25 Fabrica de producere a instalațiilor pentru simulatori  Fig. 2.26 Primăria orașului Oakland, 
de zbor, Salt Lake City,  Utah  California 
 Consolidarea clădirii s‐a realizat prin introducerea unui cadru metalic la parter pe care reazemă 
structura  din  lemn  a  etajelor  superioare.  Sub  stâlpii  cadrelor  metalice  sunt  plasați  izolatori 
seismici. 
 O altă clădire a cărei consolidare s‐a realizat folosind dispozitive tip pendul cu frecare 
(FPS) este Curtea de apel din San Francisco (fig.2.31) [12]. Clădirea, construită în 1905, 
are cinci etaje şi o structură de rezistență alcătuită din cadre de oțel gravitaționale cu 
pereți din zidărie de cărămidă și granit. Stâlpii de oțel au fost cămășuiți cu beton şi s‐au 
executat pereți din beton armat sub care s‐au introdus dispozitive FPS.  
 Sistemul de izolare FPS s‐a mai folosit și la terminalul aeroportului internațional din San 
Francisco (fig. 2.32). 
În  tabelul  2.2,  preluat  din  lucrarea  [28],  se  prezintă  câteva  din  cele  mai  reprezentative  clădiri 
izolate seismic din SUA. 

  
Fig 2.27 – Primăria orașului San Francisco, California 

16 
  
Fig. 2.28 Primăria din Los Angeles, California [37]   
Fig. 2.29 Școala de Mine Mackey, Universitatea Nevada,Reno 

   

Fig. 2.30 Marina Apartments, San Francisco, California  Fig. 2.31 Curtea de Apel, San Francisco, California 

Tabelul 2.2 
Construcții realizate sau reabilitate cu sistemul de izolare seismică a bazei 
Construcții  Anul Orașul Tipuri de  Numărul 
dispozitive  dispozitivelor 
Foothill Communities Law&  1985 Rancho Cacumonga HDRB 98 
Justice Center 
Flight Simulator Manufacturing  1988 Salt Lake City LRB 98 
Facility  
City and County Building  1989 Lake City LRB 208 
NRB  239 
USC University  1991 Los Angeles NRB 81 
US Court of Apeals   1994 San Francisco FPS 256 
Emergency Operations Center  1994 Los Angeles HDRB 28 
M.L. King/C.R. Drew Diagnostics  1995 Willolbrook HDRB 70 
Trauma Center  SLB  12 
Primăria Oakland  1995 Oakland  LRB 110 
Primăria San Francisco  1998 San Francisco LRB 530 
Tsukamoto Public Safety  2000 Berkeley LRB 25 
Building 
Clădire de birouri Pixar  2000 Emeryville HDRB, SLB 216 
Animation Studios 
Terminalul Internațional  2001 San Francisco FPS 267 
Aeroport 
Primăria Los Angeles  2001 Los Angeles HDRB 475 
SLB  60 

17 
  
Fig. 2.32 Aeroportul internațional din San Francisco  

2.3.1.2. Clădiri izolate la seism în Japonia 

După cutremurul care a avut loc în 1995 în provincia Nyogo‐Ken Nanbu, Japonia a devenit un lider 
mondial în utilizarea sistemelor de izolare la seism și a altor sisteme moderne de protecție pasivă. S‐
au realizat peste 5000 de clădiri izolate, din care cca 3000 sunt clădiri private mici. Desigur că acestora 
li se adaugă multe poduri, viaducte și construcții la care s‐au folosit sisteme de disipare a energiei. 
În figura 2.32 se prezintă sintetic situaţia clădirilor izolate din lume comparativ cu cele din Japonia. Se 
poate remarca că SUA sunt pe locul patru în lume, cu cca 200 de clădiri izolate și 200‐300 de poduri și 
viaducte, după China și Federația Rusă care aveau, în mai 2007, cca 600 de clădiri izolate [40]. 
Desigur  că  la  volumul  de  construcții  izolate  seismic  pe  plan  mondial  este  destul  de  dificilă  o 
prezentare  în  amănunt a  lucrărilor realizate.  Ca  urmare,  se  va  face  doar  o  prezentare  succintă a 
unor clădiri noi protejate la seism prin intermediul sistemelor de izolare. 

 
Fig. 2.33 – Situația clădirilor izolate pe plan mondial [40] 

În anul 2000 s‐a realizat în orașul Tokyo una dintre cele mai înalte clădiri izolate seismic. Aceasta 
are o înălțime de 87,4 m și ocupă o suprafață de 19,224 m2 (fig. 2.34) [42]. Dispozitivele de izolare, 
în număr de 129, din care 30 sunt de tip reazem de cauciuc cu miez de plumb și 99 sunt amortizori 
metalici, s‐au plasat la nivelul fundației. Clădirea izolată are o perioadă fundamentală de oscilație 
de  3,7  sec  și  o  deplasare  maximă  de  250  mm  (reazemele  de  tip  LRB  au  fost  proiectate  la  o 
deplasare admisibilă de 300 mm). 

18 
    
a.  b. 
Fig. 2.34 a. Construcție izolată seismic din Tokyo [39,42], b. Secțiune prin construcția izolată seismic din Tokyo 
În  orașul  Sagamihara,  provincia  Tokyo,  au  fost 
izolate  seismic  21  de  clădiri  dintr‐un  ansamblu 
rezidențial  dezvoltat  pe  o  suprafață  de  12,349 
m2. Clădirile au regim diferit de înălțime, de la 6 
la 14 etaje (fig. 2.35). Dispozitivele de izolare au 
fost plasate pe capetele stâlpilor de la subsol. 
Întreg  sistemul  de  izolare  conține  242  de 
dispozitive de izolare la seism,  din care 48 sunt 
reazeme de cauciuc cilindrice cu miez de plumb 
LRB, cu diametrul de 1200 mm, 109 sunt de tip 
penduli cu frecare, SLB, cu diametre între 400 și 
1200 mm și 85 sunt de tip șină SSB [23]. 
Amortizarea  echivalentă  realizată  a  fost  între 
20‐40%,  cu  o  deplasare  admisibilă  de  800  mm 
  [39]. 
Fig. 2.35 Ansamblu clădiri rezidențiale [42]

LRB
SLB
SSB

 
Fig. 2.36 Sistemul de izolare la seism cu dispunerea reazemelor pentru  
ansamblul de 21 de clădiri [24] 

19 
  
Fig. 2.37 Fabrica Yokogawa [42] 

O altă construcție izolată seismic, construită în anul 2006, este fabrica Yokogawa (fig. 2.37) [41]. 
Clădirea are cinci etaje și o structură din metal și beton de înaltă rezistență. Înălțimea clădirii este 
de 24,23 m, iar suprafața construită pe nivel este de 27.000 m2. S‐au folosit 8 tipuri de dispozitive 
de izolare din cauciuc, amortizori vâscoși și amortizori cu ulei, în număr de 296. În figura 2.38 se 
arată  o  secțiune  prin  clădire  cu  plasarea  dispozitivelor  de  izolare,  iar  în  figura  2.39  se  indică 
poziționarea în plan a dispozitivelor. 

 
Fig. 2.38 – Secțiune fabrica Yokogawa [42] 

 
Fig. 2.39 – Planul nivelului de izolare [41] 

20 
După  creșterea  economică  înregistrată  începând  cu  anul  1986,  sistemul  de  izolare  la  seism  a 
început  să  fie  utilizat  ca  un  procedeu  capabil  să  asigure  protecția  la  seism  a  construcțiilor  din 
Japonia, țară cu activitate seismică pronunțată. După un început relativ modest, de cca 10 clădiri 
pe  an,  a  urmat  o  reducere  după  anul  1991,  la  4‐5  clădiri  pe  an,  moment  de  declin  economic. 
Începând cu anul 1995, după cutremurul de la Kobe, numărul clădirilor izolate la seism a crescut în 
mod exponențial, ajungând la cca 80 de clădiri pe an. Un număr important de clădiri, în raport cu 
clădirile guvernamentale, sunt în domeniul privat. 
O clădire care a dat încredere în sistemul de izolare la seism este Centrul de Calcul al Poștei din 
vestul Japoniei (fig. 2.40) [12]. 

 
Fig. 2.40 Centrul de Calcul al Poștei din vestul Japoniei 

Clădirea este situată în prefectura Kobe, la cca 30 km de epicentrul cutremurului care a avut loc în 
anul  1995  la  Hyogo  –  Ken  Nanbu  (Kobe).  Deși  accelerația  la  nivelul  terenului  a  fost  de  0,41g, 
sistemul de izolare a redus accelerațiile în structură la nivelul etajului șase la 0,13g. Clădirea nu a 
suferit avarii, spre deosebire de o clădire din apropiere care avea baza fixă. 
Clădirea  are  6  niveluri,  pe  o  suprafață  de  47,000  m2,  este  rezemată  pe  120  de  dispozitive 
elastomerice la care se adaugă amortizori din oțel și cu plumb. S‐a realizat o perioadă de oscilație 
fundamentală de 3,9 sec.  
În  Japonia,  proiectarea  clădirilor  izolate  la  seism  este  aprobată  de  un  comitet  al  Ministerului 
Construcțiilor.  
Dacă în trecut s‐au folosit reazeme de cauciuc natural cu amortizori mecanici și rezeme de cauciuc 
cu  miez  de  plumb,  în  prezent  se  foloseşte  o  mare  diversitate  de  dispozitive  care  asigură  și 
amortizarea necesară. 

2.3.1.3. Clădiri izolate la seism în Noua Zeelandă 

Din  literatură  se  cunoaște  că  prima  construcție  izolată  în  Noua  Zeelandă  a  fost  clădirea  William 
Clayton [12]. Aceasta a fost prevăzută cu reazeme  de cauciuc cu miez de plumb și a fost construită 
în anul 1981. 
Casa Parlamentului  este o clădire existentă la care s‐au aplicat în 1992 sisteme de izolare la seism. 
Clădirea a fost construită în anul 1922 și are o structură cu pereți portanți din cărămidă (fig. 2.41) 
[12].  Clădirea  a  fost  izolată  cu  514  reazeme  de  cauciuc  cu  miez  de  plumb.    Amplasamentul 
construcției  se  află  la  400  m  de  falia  seismică  Wellington.  Sistemul  structural  existent  a  fost 
completat cu pereți din beton armat. Dispozitivele de izolare pot prelua forțe de 1500 kN și permit 
o  deplasare  de  300  mm,  la  un  cutremur  cu  magnitudinea  de  7,5  grade  pe  scara  Richter  [45]. 
Construcția  a  fost  proiectată  pentru  o  durată  de  150  de  ani  la  o  apariție  a  unui  cutremur  cu 
magnitudine de 7 – 7,5 pe scara Richter o dată la 600 de ani. 

21 
O clădire izolată la seism este Sediul central de poliție din Wellington (fig. 2.42). Construcția are 10 
etaje  și  o  structură  în  cadre  de  beton  armat  cu  contravântuiri.  Controlul  deplasării  este  realizat 
prin dispozitivele de amortizare care lucrează prin extrudarea plumbului. 
O  altă  clădire  la  care  s‐au  folosit  dispozitive  de  amortizare  este  Casa  Uniunii  din  Auckland  
(fig. 2.43). Ambele clădiri sunt izolate folosind sistemul de fundație cu pile flexibile. Clădirea are 12 
etaje și este în cadre de beton armat cu contravântuiri. O amortizare suplimentară este asigurată 
prin sisteme de plăci conice din oțel moale cu deformare în domeniul elasto‐plastic. 

 
Fig. 2.41 Clădirea Parlamentului din Wellington [46] 

   
Fig. 2.42 Sediul Central al Poliției din Wellington, [43]  Fig. 2.43 Casa Uniunii, Auckland [44] 

2.3.1.4. Clădiri izolate la seism în Italia 

Italia este a cincea țară din lume după Japonia, China, Federația Rusă și SUA, respectiv prima țară 
din Europa în care sistemul de izolare a bazei, precum și alte dispozitive inovative, au fost și sunt 
folosite pentru protecția la seism a clădirilor noi și existente. Astfel, în luna mai 2008 erau 51 de 
clădiri  izolate  (SI  –  seismic  isolation),  iar  la  sfârșitul  anului  2005  existau  43  de  clădiri  izolate  la 
seism,  19  clădiri  prevăzute  cu  sistem  de  disipare  a  energiei  induse  de  cutremur  (ED  –  energy 
dissipation)  și 28 de clădiri cu absorbitori de șoc (STU – shock transmitter units). 
Sistemele  moderne  de  control  pasiv  al  oscilațiilor  induse  de  seisme  (SVPC  –  Seismic  vibration 
passive  control)  s‐au  utilizat  încă  din  1975  pentru  viaducte,  de  exemplu  viaductul  Somplago,  și 
22 
începând cu 1981 pentru clădiri [40]. Prin urmare, Italia a avut un avans de 4 ani față de SUA și 
Japonia. Lipsa unui cod de proiectare referitor la acest tip de control pasiv a condus la un proces 
greoi privind aprobarea acestor sisteme de protecție la seism. Cutremurul din 31 octombrie 2002 
din Molise şi Puglia a produs colapsul școlii Francesco Jovine din San Giuliano de Puglia, care s‐a 
soldat cu moartea a 27 de copii, toți născuți în anul 1996. Această tragedie a condus la redactarea 
noului  cod  italian  de  proiectare  la  seism,  precum  și  a  redefinirii  teritoriului  Italiei  la  acțiunea 
seismică. Practic, din anul 2003, s‐a produs un reviriment al izolării la seism a noilor clădiri pentru 
spitale,  școli,  locuințe,  clădiri  din  patrimoniul  istoric,  etc.  Cutremurul  din  6  aprilie  2009,  de  la 
Aquila, din provincia Abruzzo din centrul Italiei, a produs colapsul unei clădiri vechi din pereți de 
cărămidă. Reconstrucția zonei afectate a constat în realizarea de clădiri cu bază izolată la seism. 

   
a.  b. 
Fig. 2.44  Clădirea pompierilor din Neapole, Italia 

 
Fig. 2.45 În vizită la Universitatea Federico II din Neapole, mai 1996 
conf. Teodora Labiș‐Crețu, prof. Dragoș Geogescu, prof. James Kelly (SUA), prof. Federico Mazzolani, 
prof. Dan Crețu, conf. Mihai Munteanu 

 
Prima  clădire  izolată  este  Sediul  central  al 
pompierilor  din  orașul  Neapole  (fig.  2.44). 
Structura  este  alcătuită  din  pile  puternice  de 
beton  armat  pe  care  reazemă  o  grindă  cu 
zăbrele  din  oțel  prin  intermediul  unor 
dispozitive  din  cauciuc  (fig.2.44  și  fig.  2.46). 
Planșeele  sunt  suspendate  cu  tiranți  de  grinda 
cu  zăbrele,  asigurându‐se  astfel,  la  parter, 
spațiul  liber  necesar  staționării  mașinilor  de 
stingere a incendiilor. 
   
Fig. 2.46 Prof. James Kelly și reazemul de cauciuc al grinzii cu zăbrele 

23 
În  anul  1992  s‐a  terminat  execuția  unui  ansamblu  de  cinci  clădiri  cu  5  până  la  8  etaje,  destinat 
sediului Telecom din Ancona (fig. 2.47) [28]. 
Utilizarea reazemelor de cauciuc cu amortizare ridicată a produs o reducere a accelerației maxime 
de la 0,50g la nivelul terenului la 0,23g la nivelul clădirii. 

Fig. 2.47 Telecom din Ancona [47],[48] 

Centrul de management pentru situații de urgență din Umbria este un ansamblu de 11 clădiri pe o 
suprafață de 35 ha. În figura 2.48 se prezintă poziția în plan a clădirilor componente [50]. 
Clădirile  numerotate  de  la  1  la  9  sunt  prevăzute  cu  dispozitive  de  izolare  seismică.  Cele  mai 
spectaculoase clădiri sunt 1‐3. Centrul operațional are forma unei semisfere cu diametrul de 31 m, 
cu 10 arce din beton armat cu reazeme din cauciuc cu amortizare sporită având diametrul de 1000 
mm. Arcele sunt legate cu un inel circular. Prin proiectare se acceptă o deplasare laterală de 405 
mm și o perioadă fundamentală de vibrație de 2,62 sec. Dispozitivele de izolare reduc accelerația 
terenului de 0,49g la 0,182g la nivelul structurii de beton armat. 

 
(1) centrul operaţional   (7) clădirea pădurarilor
(2) clădirea administraţiei  (8) centrul de servicii 
(3) sala de conferinţe   (9) clădire pentru protejarea valorilor culturale 
(4) clădirea pompierilor  (10)  depozit 
(5) Crucea Roşie  (11)  depozit pentru provizii de apă 
(6) parcare   

Fig. 2.48 Amplasarea clădirilor Centrului de management pentru situații de 
urgență din Umbria [50] 

24 
    
 
 
 

   
   
Fig. 2.49 Secțiune prin Sediul operațional  Fig. 2.50 Vederea construcției finale [49] 

 
 
Fig. 2.51 Vedere în timpul construcției [49] 
 

 
 

Fig 2.52 Sediul operațional în construcție [49] 
 

25 
  
Fig. 2.53 

Proiectul CASE, amplasat în regiunea Abruzzo, conține 185 de clădiri cu trei etaje. Acestea au fost 
construite  după  cutremurul  din  2009  de  la  L’Aquila.  Clădirile  sunt  rezemate  pe  dale  de  beton 
armat cu dimensiunea în plan 18,0 x 54,0 m, având grosimea de 50 cm (fig. 2.53). Dalele reazemă 
pe 12 dispozitive din cauciuc cu amortizare sporită și 28 de reazeme cu frecare plasate pe capetele 
a 40 de stâlpi metalici (fig. 2.54). 

 
Fig. 2.54 

2.3.1.5. Construcții izolate la seism în Turcia 

În  Turcia  se  poate  menționa  izolarea  seismică  a  structurii  metalice  a  clădirii  terminalului 
aeroportului internațional din Istanbul (fig. 2.55 și 2.56) [30]. Pentru protecția la seism s‐au plasat 
dispozitivele de tip pendul cu trei suprafețe de lunecare. 

   
Fig. 2.55 Structura metalică a acoperișului  Fig. 2.56 Dispozitiv de izolare prin lunecare 

26 
2.3.1.6. Clădiri izolate la seism în China 
În China, aplicarea sistemelor moderne de izolare a bazei a început în anul 1991. În iunie 2005 erau 
cca 490 de clădiri izolate la seism, din care 270 sunt clădiri reabilitate cu pereți de cărămidă. Apoi, 
la sfârșitul anului 2006, existau peste 530 de clădiri izolate la seism, incluzând clădiri rezidențiale și 
clădiri înalte [42], poduri și viaducte. În mai 2007, China avea 610 clădiri izolate la seism, depășind 
Federația Rusă care realizase cca 600 de clădiri izolate seismic.  
Creșterea  încrederii  în  metoda  de  izolare  a  bazei  a  fost  dată  de  buna  comportare  a  unor  clădiri 
izolate față de o clădire cu baza fixă care a fost puternic avariată de cutremurul din 12 mai 2008 la 
Wenchuan (fig. 2.57) [42]. De remarcat că proiectarea clădirii izolate s‐a făcut la un cutremur cu o 
accelerație maximă a terenului de 10 ori mai mică față de accelerația înregistrată. În figura 2.58 se 
prezintă  izolarea  bazei  unor  clădiri  P+6E  reprezentând  Cartierul  general  al  Administrației 
Cutremurelor  din  Pekin,  realizat  în  anul  2008.  Construcția  este  rezemată  prin  intermediul  unui 
radier general pe capetele stâlpilor din subsol. 
 

   
Fig. 2.57 – Stânga clădire avariată, dreapta clădire cu 6 etaje cu structura de zidărie de cărămidă [42] 
 

O  altă  construcție  remarcabilă  este  un  stadion  izolat  cu  LRB  și  amortizori  vâscoși  (VD  –  viscous 
dampers)  (fig.  2.59)  [42].  Sistemul  de  izolare  reduce  răspunsul  la  seism  de  4,2  ori  faţă  de  cel  al 
aceleiași construcții, dar cu baza fixă. 
În  figura  2.60  se  prezintă  izolarea  la  seism  a  acoperișului  centrului  și  restaurantului  noului 
autodrom din Shanghai. 

   
Fig. 2.58 Sediul central al Administrației Cutremurul din China, Beijing [42] 

27 
    
Fig. 2.59 Stadion [42]  Fig. 2.60 Acoperișul autodromului din Shanghai [42] 

 
 
Fig. 2.61 Clădire in stațiunea Soci [42] 

2.3.1.7. Clădiri izolate la seism în Federația Rusă 

Federația  Rusă  se  află  pe  locul  trei  în  lume  cu  peste  600  de  construcții  izolate.  În  figura  2.61  se 
prezintă  clădirea  unui  hotel  cu  27  de  etaje  din  orașul  Soci.  Clădirea  are  două  subsoluri,  93  m 
înălțime și este prevăzută cu 102 HDRB produse în Italia. 

2.3.1.8. Clădiri izolate la seism în Armenia 

Armenia este a doua țară din lume din punct de vedere al numărului de clădiri izolate la seism pe 
cap  de  locuitor.  În  figura  2.62  se  prezintă  o  clădire  cu  10‐16  etaje  din  Erevan  care  a  fost  izolată 
seismic  în  anul  2006  cu  dispozitive  MDRB  din  cauciuc  cu  amortizare  medie  de  cca  8‐10%  din 
neopren cu plăci de oțel [42]. 
Pentru  a  reduce  efectul  torsiunii  de  ansamblu,  izolatorii  seismici  sunt  grupați  ca  în  figura  2.63. 
Dispozitivele  MDRB  sunt  fabricate  în  Armenia  și  au  fost  exportate  în  Siria,  Federația  Rusă  și 
România. Sistemele de izolare au inclus reazeme LDRB și HDRB care au fost folosite la protecția la 
seism a  unor clădiri existente din beton armat sau cu pereți din cărămidă. 

   
Fig. 2.62 Clădire înaltă funcțională din Erevan [42]  Fig. 2.63 Amplasarea în cruce a dispozitivilor seismici 
MDRB [42] 

28 
2.3.1.9. Clădiri izolate la seism în România 

În România, prima clădire izolată la seism s‐a realizat la Iași (fig. 2.64). Clădirea a fost construită în 
perioada 1985 – 1986, are 5 etaje, structura din elemente prefabricate și ocupă o suprafață în plan 
de 14,00 x 20,60 m.  

   

Fig. 2.64  Bloc de locuințe cu bază izolată, construit la Iași [53]  Fig. 2.65  Sistemul de izolare la seism [52] 

Sistemul de izolare constă din 552 de penduli din beton armat cu extremitățile eliptice (fig. 2.64) 
[52, 53].  Clădirea nu a fost instrumentată și, ca urmare, nu s‐au făcut înregistrări la seismele din 
anii 1986 și 1990. 
O a doua lucrare a fost acceleratorul de particule de la Institutul de Fizica Atomică de la Măgurele 
lângă București. Acesta are lungime de 14.00m, 3.60 diametru și 60 tone greutate, a fost izolat la  
seism  de  către  firma  GERB  GmbH  din  Germania  în  perioada  1988  –  1989.  S‐au  folosit  patru 
reazeme de tip resort cu amortizori vâscoși [53]. 

   
Fig. 2.66 Clădirea ASE Victor Slăvescu, București [42]  Fig. 2.67 Dispozitiv de amortizare vâscos Taylor 

O altă lucrare cu caracter experimental este reprezentată de o clădire cu o greutate de 100 tone 
amplasată la INCERC, Clădirea reazemă pe trei dispozitive elastomerice fabricate în Italia. 
În anul 2010 a fost finalizată modernizarea și izolarea seismică a clădirii Victor Slăvescu din Calea 
Griviței  București  (fig.2.66)  [42].  Sistemul  de  izolare  constă  din  79  reazeme  elastomerice  cu 
diametrul de 700 mm și înălțimea de 400 mm, care au fost fabricate în SUA și sunt capabile la o 
deplasare laterală de 600 mm. Pentru asigurarea amortizării necesare s‐au introdus 18 amortizori 
vâscoși Taylor care pot dezvolta o forță de 1500 kN și o deplasare maximă de 500 mm (fig. 2.67). 

29 
În prezent sunt în curs lucrările de consolidare și de protecție la seism  prin izolarea bazei pentru 
clădirea Primăriei București, din B‐dul Elisabeta (fig. 2.68), și Arcul de Triumf (fig. 2.69). 

   

Fig. 2.68 Primăria generală a municipiului București  Fig. 2.69 Arcul de Triumf din București 

2.3.2 Structuri de poduri și viaducte izolate la seism  

Protecția  la  seism  la  poduri  și  viaducte  s‐a  adoptat  printr‐un  standard  de  proiectare  în  Noua 
Zeelandă,  începând  cu  anul  1974,  folosind  dispozitive  de  izolare  seismică,  de  disipare  a  energiei  
sau a altor sisteme cu funcții asemănătoare.  
La podurile Bolten Street şi Aurora Terrace s‐au folosit disipatori prin extrudarea plumbului, iar la 
podul Toc Toc, în anul 1987, s‐au folosit reazeme din cauciuc cu miez de plumb [54].  
În fosta Uniune Sovietică, Franța, SUA, Italia și în alte țări s‐au aplicat disipatori cu miez de plumb 
sau disipatori histeretici din oțel. 
În  Italia,  dispozitivele  de  izolare  la  seism  au  fost  realizate  de  firmele  ALGA  (Milano)  și  FIP 
Industriale  (Padova),  încă  din  anii  ‘70.  ALGA,  împreună  cu  firma  germană  MAN  GmbH,  aplică 
pentru  prima  dată  acest  tip  de  sisteme  la  structura  viaductului  Fiumarella,  peste  râul  Noce,  în 
Calabria. Aplicarea izolării seismice este urmată de instalarea unor sisteme auxiliare de amortizare. 
Utilizarea  sistematică  a  unor  dispozitive  de  protecție  la  seism,  proiectate  și  realizate  în  Italia,  a 
avut  loc  în  perioada  1976  ‐  1980  pe  autostrada  Udine  ‐  Carnia  ‐  Tarvisio,  la  viaductele  Fella  1  și 
Somplago.  Al  doilea  viaduct  constituie  prima  aplicare  a  izolării  seismice  realizată  de  firma  FIP 
Industriale. ALGA a utilizat disipatori elastoplastici din elemente deformabile dintr‐un oțel special, 
cu  formă  de  „Ω”.  Ulterior,  disipatorii  ALGA  s‐au  realizat  și  în  alte  forme,  de  „E“  sau  „C“,  aceștia 
fiind și patentați la sfârșitul anilor 80 (patent ALGA – profesor V. Ciampi, 1989).  
Ca  și  în  cazul  structurilor  de  clădiri,  structurile  de  poduri  la  care  s‐au  folosit  dispozitive  pentru 
controlul pasiv al răspunsului dinamic la acțiuni seismice, se pot prezenta grupate pe țări. Desigur 
că o prezentare exhaustivă ar necesita un tratat de mii de pagini, depășind cu mult scopul lucrării 
elaborate. Prin urmare, în continuare se vor prezenta cele mai semnificative lucrări de artă izolate 
seismic [58].  

2.3.2.1 Lucrări de poduri izolate la seism în Statele Unite ale Americii 

Podul Sexton Creek, SUA [55]  

Podul este prima lucrare de artă protejată la seism printr‐o metodă folosită în Statele Unite și se 
află  în  Statul  Illinois,  peste  pârâul  Sexton  din  comitatul  Alexander.  Suprastructura  are  trei 
deschideri  continue de 36,50 m + 47,00 m + 36,50 m, cu lăţimea de 12,00 m și este alcătuită din 

30 
cinci grinzi longitudinale sudate din oțel, înalte de 1,25 m (fig. 2.70). Tablierul este de beton armat 
iar pilele și culeele sunt fundate pe piloți.  
Au  fost  elaborate  trei  scheme  de  izolare  la  seism  a  podului.  Schema  A  prevedea  ca  forțele  de 
dilatare  termică  să  fie  distribuite  egal  la  pile  și  culee,  iar  o  mare  parte  din  forța  seismică  să  fie 
preluată  de cele  două  pile.  Schema B  inversează  această  soluție  și,  ca  urmare,  o  mare  parte din  
forța seismică este preluată de culee. Schema C distribuie forțele seismice în mod egal între culee 
și  pile.    Alegerea  rațională  a  rigidității  reazemelor,  a  dimensiunii  și  locației  miezurilor  de  plumb 
face  posibil  controlul  răspunsului  la  seism  prin  direcționarea  forțelor  seismice  către 
subansamblurile care au o capacitate suficientă de preluare și de protejare a acelor elemente cu 
rezistență şi ductilitate insuficientă. Forța tăietoare seismică de bază și deplasarea totală au rămas 
aceleași în toate schemele propuse, care diferă doar prin rigiditățile dispozitivelor și poziția în care 
se plasează miezurile de plumb. În final s‐a ales soluția B, prin care forțele seismice se distribuiau 
către culee.  

`  
Fig. 2.70  Podul Sexton Creek [56] 

Podul Cache River, SUA [55]  

Podul construit în 1946 are 3 deschideri, 2 benzi de circulație și traversează canalul râului Cache 
din  Comitatul  Alexander.  Deschiderile  au  dimensiunile  de  26,25  m  +  33,00  m  +  26,25  m,  cu  o 
lățime  iniţială  de  9,75  m.  Structura  este  alcătuită  din  câte  șase  grinzi  metalice  în  secțiunea 
transversală.  
Lucrarea de artă se află în apropierea faliei New Madrid. Propunerea de reabilitare se referea la 
mărirea lățimii de circulație cu cca 1 m și punerea în siguranță conform codului de proiectare la 
seism.  S‐a  decis  păstrarea  unei  părți  din  structura  existentă  și  realizarea  proiectului  în  etape, 
pentru a asigura o bandă de circulație pe timpul lucrărilor.  
În acest sens s‐a aprobat o suprastructură continuă nouă cu cinci grinzi metalice înalte de 1,00 m, 
infrastructura  păstrând  pilele  masive  existente,  înlocuirea  culeelor  şi  folosirea  fundației  pe  piloți 
existentă. S‐a urmărit reducea forței seismice la nivelul pilelor și culeelor. Dispozitivele de izolare 
la seism au redus forța longitudinală în culeea fixă de 9 ori și forțele transversale din ambele culee 
de  4,5  ori.  Soluția  aleasă  s‐a  dovedit  eficientă  din  punct  de  vedere  economic,  evitându‐se 
înlocuirea pilelor și reducând semnificativ costul de construcție a noilor culee.  

Pasajul West Street, SUA [55]  

Pasajul a fost construit în anul 1950 și traversează West Street peste Magistrala New England I‐95 
în  Harison,  Comitatul  Westchester,  New  York.  Podul  are  4  deschideri  simplu  rezemate  cu 
dimensiunile  de  9,50  m  +  16,50  m  +  16,50  m  +  9,50  m.  În  secțiunea  transversală  sunt  5  grinzi 
metalice  pe  care  reazemă  o  dală  de  beton  cu  lățimea  de  10,00  m.  Deschiderile  centrale 

31 
traversează  benzile  de  circulație  ale  magistralei,  iar  deschiderile  mai  scurte  de  la  capete  asigură 
accesul lateral. Podul a fost reabilitat pentru a asigura rămânerea în exploatare a magistralei după 
un  eveniment  seismic  major.  Pentru  ca  deschiderile  centrale  să  nu  se  prăbușească  și  să  nu 
blocheze traficul, s‐au înlocuit aparatele de reazem mobile din oțel turnat cu izolatori elastomerici 
cu miez de plumb. Ca urmare, s‐a realizat reducerea încărcării seismice totale de 2,5 ori, precum și 
reducerea lucrărilor de reabilitare la infrastructură.  

Pasajul superior Sierra Point, SUA [55]  

Pasajul are o lungime totală de 187,50 m și o lățime de 35,50 m, respectiv zece deschideri simplu 
rezemate cu lungimi între 8,00 m și 30,50 m. Oblicitatea suprastructurii este de aproximativ 60 de 
grade față de benzile pe care le traversează.  

   

Fig. 2.71 Podul peste râul Eel [57] 

Tablierul este de beton armat şi reazemă pe coloane de beton armat cu diametrul de 1,00 m şi o 
înălțime  de  cca  7,50  m.  Pilele  nu  sunt  ductile  și  au  capacitatea  de  rezistență  sub  cerința 
cutremurului maxim așteptat în amplasament. Înlocuirea la fiecare culee a aparatelor de reazem 
existente, din oțel, amplasate pe capetele superioare ale pilelor cu izolatori elastomerici cu miez 
de  plumb  a  condus  la  păstrarea  pilelor  existente  fără  a  necesita  consolidare.  Față  de  structura 
inițială, neconsolidată, s‐a redus  cerința la seism de cca 4 ori, nefiind necesar să se consolideze 
pilele pe care reazemă tablierul podului. 

Podul peste Râul Eel, SUA [55]  
Ca urmare a inundațiilor de pe râul Eel care au avut loc în anul 1986, 3 deschideri ale podului au 
suferit  avarii  ca  efect  al  afluierii  pilelor.  Au  rezistat  două  deschideri  de  91,50  m,  cu  tablierul  din 
grinzi  cu  zăbrele.  Deoarece  pilele  care  au  rezistat  nu  sunt  ductile,  pentru  a  evita  o  posibilă 
prăbușire  în  cazul  unui  cutremur  major,  s‐au  instalat  dispozitive  de  izolare  sub  fiecare  grindă. 
Amplasamentul  se  află  la  19,30  km  de  falia  Fresh  Water  (fig.  2.71).  Concomitent  cu  instalarea 
izolatorilor, deschiderile podului au fost înălțate în medie cu 1,25 m, pentru a alinia cota tablierului 
cu cea a noilor deschideri. Pentru asigurarea stabilității izolatorilor la deformări mari de forfecare, 
în toate articulațiile și balansierele existente s‐au introdus buloane de ancoraj și gusee sudate cu 
rolul de a limita eventualele deplasări mari. 

2.3.2.2 Lucrări de poduri izolate la seism în Grecia 

Podul Rion – Antirion, Grecia [59]  

În  figura  2.72  se  prezintă  podul  Rion‐Antirion  care  traversează  strâmtoarea  din  Golful  Corint. 
Regiunea  este  predispusă  la  cutremure  de  mare  intensitate,  precum  şi  la  mişcări  tectonice 

32 
generate de sursele seismice locale active. Suprastructura este un tablier continuu pe mai multe 
deschideri, suspendat pe cabluri, cu lungimea totală de 2252 de metri, deschiderile fiind 286 m + 
560  m  +  560  m  +  560  m  +  286  m.  Podul  suspendat  are  două  viaducte  de  acces,  unul  pe  partea 
Antirion,  cu  o  lungime  de  228  m,  alcătuit  din  grinzi  prefabricate  din  beton  armat,  iar  celălalt  pe 
partea  Rion,  cu  o  lungime  de  990  m,  alcătuit  din  structuri  mixte  oţel‐beton.  Structurile  sunt 
proiectate  pentru  un  cutremur  cu  o  acceleraţie  maximă  la  sol  de  0,48g,  care  corespunde  unui 
interval mediu de revenire de 2000 de ani şi pentru o deplasare ca efect al mişcării tectonice între 
două pile de 2,00 m în orice direcţie.  

 
Fig. 2.72 Podul Rion Antirion [22]  

   
Fig. 2.73 Montarea de amortizoare vâscoase şi sisteme de blocare pe pilonii principali [59]  

   
a  b 
Fig. 2.74 a. Amortizoare vâscoase şi izolatori seismici la viaductul de pe partea Antirion;  
b. Amortizoare vâscoase şi izolatori seismici pentru viaductul de pe partea Rion [59]  

Aceste  cerințe  au  fost  îndeplinite  prin  utilizarea  unor  sisteme  inovative  de  disipare  a  energiei 
conectate  între  tablier  și  pile  și  prin  limitarea  deplasărilor  tablierului  în  timpul  cutremurului  de 
proiectare considerat. 
Podul  hobanat  are  o  structură  mixtă  oțel‐beton,  alcătuită  din  două  grinzi  longitudinale  cu 
înălțimea de 2,20 m, cu antretoaze la intervale de 4,00 m şi o placă de beton armat, lăţimea totală 
fiind  de  27,00  m.  Deplasările  produse  de  mişcările  seismice  şi  de  variațiile  de  temperatură  sunt 

33 
permise  în  direcţie  longitudinală.  Fiecare  pilon  este  alcătuit  din  patru  stâlpi  din  beton  armat  de 
înaltă  rezistenţă,  cu  secţiune  pătrată  cu  latura  de  4,00  m  uniți  la  partea  superioară.  Pilonii  au  o 
înălțime de până la 230,00 m de la fundul mării până la partea superioară. Sistemul de protecţie la 
seism conține elemente de blocare şi amortizoare vâscoase montate în paralel.  
Elementele  de  siguranţă  funcționează  ca  o  legătură  rigidă  pentru  încărcări  din  vânt,  iar  în  cazul 
unei  acţiuni  seismice  severe elementele  de  blocare  sunt  proiectate  să  iasă  din  lucru,  moment în 
care încep să fie activate amortizoarele vâscoase pentru disiparea energiei induse de seism.  
Sistemele  disipative  au  fost  optimizate  prin  analize  numerice  neliniare  pe  un  model  spațial. 
Ipotezele  de  proiectare  şi  comportarea  efectivă  a  sistemului  de  protecţie  seismică  au  fost 
confirmate  prin  teste  pe  prototipuri.  Viaductele  de  acces  au  fost  protejate  la  acțiunea  seismică 
prin  utilizarea  de  reazeme  elastomerice  și  amortizoare  vâscoase.  Testele  pe  prototipul  de 
amortizor vâscos au fost efectuate la laboratorul de la Universitatea din San Diego, California, SUA, 
în  timp  ce  încercările  sistemelor  de  blocare  şi  de  producţie  s‐au  efectuat  la  FIP  Industriale, 
laborator de teste din Italia.  

2.3.2.3 Poduri izolate la seism în Italia 

Viaductul Somplago, Italia  

Primele tipuri de dispozitive de izolare şi amortizare la seism au fost utilizate la viaductul Somplago 
de  pe  Autostrada  A23  Udine  –  Carnia  (fig.  2.75).  Acesta  a  fost  primul  viaduct  izolat  la  seism  din 
Europa şi printre primele la nivel mondial. Viaductul a fost construit între anii 1975 – 1980. Secţiunea 
transversală  este  o  casetă  de  beton  armat  cu  pile  de  formă  lamelară.  Pentru  atenuarea  efectului 
acțiunii  seismice  s‐au  folosit  sisteme  tip  tampon  legate  la  o  culee  și  reazeme  cu  lunecare  pe  pile  și 
culee.  Tampoanele  sunt  alcătuite  din  discuri  elastomerice  plasate  între  plăci  de  oţel.  Plăcile  de  oţel 
sunt conectate la plăcile de rezemare de pe tablier și de pe pile prin intermediul unor bare de oțel. 
Legea constitutivă a acestor dispozitive nu este elastic‐liniară. Sistemul de izolare la seism s‐a dovedit 
eficient, structura nu a suferit degradări la cutremurul Friuli din anul 1976.  

   
Fig. 2.75  Viaductul Somplago şi amortizorul tip tampon [60]  

2.3.2.4 Poduri izolate la seism în Portugalia 

Podul Vasco da Gama, Portugalia [61]  

Podul Vasco da Gama din figura 2.76 are o structură principală hobanată şi viaducte de acces care 
traversează râul Tajo din apropiere de Lisabona.  
Lucrarea de artă reprezintă cel mai lung pod din Europa (inclusiv viaducte) cu o lungime totală de 
17185 m, din care podul principal are 824 m, viaductele se desfăşoară pe o lungime de 11500 m, 
iar  drumurile  de  acces  totalizează  4800  m.  Construcţia  podului  a  început  în  februarie  1995,  iar 
34 
podul a fost dat în exploatare la 29 martie 1998, cu ocazia târgului Expo 98 dedicat aniversării a 
500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a traseului pe mare dintre Europa şi India. 
Podul are şase benzi rutiere și poate fi extins la opt atunci când traficul atinge o medie zilnică de 
52000 de vehicule.  
Podul este proiectat pentru o durată de viață de 120 de ani, la viteze de vânt de până la 250 km/h 
şi  poate  rezista  unui  cutremur  de  4,5  ori  mai  puternic  decât  istoricul  cutremur  din  Lisabona  din 
anul 1755, estimat la o magnitudine de 8,7 grade pe scara Richter. Pilonii de fundaţie, cu diametre 
de până la 2,20 m, au fost introduşi la 95,00 m sub nivelul mediu al mării. La poziționarea pilonilor 
s‐a ținut seama de  curbura Pământului, care ar deveni vizibilă datorită lungimii podului. 
S‐au  folosit  sisteme  de  izolare  de  tip  pendul  cu  frecare  cu  sisteme  de  transmitere  a  şocului  și 
amortizoare histeretice. 

Fig. 2.76 Podul Vasco da Gama şi sistemele de amortizoare histeretice [56] 

2.3.2.5 Poduri izolate la seism în Ungaria 

Podul Dunaujvaros, Ungaria  

Un nou pod peste Dunăre a fost construit în Dunaujvaros, la aproximativ 70 km sud de Budapesta,  
ca parte a unui amplu program de dezvoltare a autostrăzilor din Ungaria (fig. 2.77).  
Lungimea totală a podului este de 1676,8 m. Cea mai mare deschidere a podului are o structură în 
arc metalic cu deschiderea de 307,8 m. Dimensiunea geometrică, soluţia structurală şi metoda de 
ridicare  a  podului  au  necesitat  cercetări  preliminarii  şi  metodologii  avansate  de  proiectare. 
Sistemele de izolare şi rezemare sunt sistemele sferice cu frecare.  

Fig. 2.77 Podul Dunaujvaros [91] 

35 
2.3.2.6 Poduri izolate la seism în România 

Pasajul de la Basarab – Bucureşti  

Primul pod din România la care s‐a utilizat un sistem de protecție la seism este pasajul Basarab din 
Bucureşti. S‐au folosit două tipuri de dispozitive, și anume: izolatori din neopren cu miez de plumb 
şi  amortizori  hidraulici.  Sistemele  de  control  pasiv  au  fost  încercate  în  prealabil,  prin  sondaj,  în 
laboratoarele producătorului, pentru a se verifica coeficienţii de amortizare utilizaţi în calculele de 
proiectare la acţiunea seismică.  
Lungimea totală a pasajului este de 1780 m. Acesta este amplasat într‐o zonă cu circulaţie intensă 
rutieră şi de tramvaie. Calea ferată din zona Gării Basarab şi a Gării de Nord complică relaţiile în 
zonă.  Podul  hobanat  de  la  Basarab,  cu  lungimea  totală  de  361,50  m,  este  structura  principală 
destinată  traversării  căii  Grivița  și  a  liniilor  de  cale  ferată  care  deservesc  Gara  de  Nord  și  Gara 
Basarab  (fig.  2.78).  Suprastructura  este  un  tablier  metalic  mixt  oţel‐beton,  alcătuit  din  grinzi 
principale longitudinale de 2,50 m înălţime şi antretoaze metalice de 2,00 m înălţime, solidarizate 
prin conectori metalici cu placa din beton armat de 35 cm grosime. Tablierul are cinci deschideri, 
de  56,50  m  +  75,00  m  +  168,00  m  +  36,00  m  +  30,00  m.  Tablierul  metalic  este  suspendat  cu 
hobane legate de doi piloni principali de susţinere cu secţiune casetată, din beton armat de înaltă 
rezistenţă,  C60/75,  cu  înălţimea  de  80,00  m  şi  secţiunea  de  6,00  m  x  4,60  m  și  o  grosime  a 
pereţilor variabilă, de la 1,25 m până la 70 cm.  
Hobanele paralele pe cele două laturi ale tablierului sunt dispuse în evantai, 2 x 2 x 15 = 60 hobane 
cu lungimi de la 40,00 la 160,00 m. Podul hobanat permite circulaţia tramvaielor pe zona centrală 
şi circulaţia rutieră pe câte două benzi de circulație pe sens, rezultând o lăţime totală a tablierului 
cuprinsă între 38,00 şi 44,00 m.  
Sistemul de fundare este alcătuit din piloţi foraţi din beton armat, cu diametre de 1,50 şi 1,80 m, 
cu lungimea de 18,00 – 35,00 m şi care sunt solidarizaţi cu radiere rigide din beton armat la baza 
elevațiilor  infrastructurilor.  Forţele  de  inerţie  seismică  sunt  preluate  transversal  prin  blocaje  pe 
toate pilele, inclusiv pe pilon, iar longitudinal sunt dispuși disipatori hidraulici.  
Pe pilon sunt montaţi patru disipatori hidraulici, ca în figura 2.79, fiecare cu o capacitate de 2500 
kN,  preluând  în  total  o  forţă  de  10000  kN,  iar  pe  culeea  din  nord  sunt  plasați  opt  disipatori 
hidraulici a câte 3750 kN fiecare, cu o forţă capabilă de 30000 kN (fig. 2.80). 
Sistemul de rezemare dispune de aparate de reazem sferice cu diametrul de 700 mm şi înălţime de 
200 mm (fig. 2.81 a) şi de aparate de reazem cu glisare cu diametrul de 860 mm şi înălţimea de 
223 mm (fig. 2.81 b).  

 
Fig. 2.78 Pasajul hobanat peste calea ferată [92] 

36 
În  alcătuirea  viaductului  se  află  o  a  doua  structură  principală,  în  soluție  de  grindă  Langer,  care 
traversează râul Dâmbovița şi ambele sensuri de circulaţie ale Splaiului Independenţei (fig. 2.82). 
Podul pe arce cu calea jos este un tablier metalic mixt alcătuit din grinzi principale longitudinale 
casetate de 1,50 m x 1,50 m şi grinzi transversale – antretoaze metalice de 1,50 m, solidarizate cu 
conectori metalici cu placa din beton armat de 25 cm grosime. Tablierul este suspendat de arce cu 
ajutorul  unui  sistem  de  tiranţi  verticali.  Podul  asigură  circulaţia  rutieră  pe  4  benzi  de  circulaţie, 
câte  două  pe  sens,  cu  o  lăţime  totală  a  tablierului  de  4  x  3,50  m  =  14,00  m  şi  două  trotuare  de 
serviciu de 75 cm. Distanţa între axele verticale ale arcelor este de 19,80 m. 

Fig. 2.79 Sistem de amortizare pe piloni și pe culee, proiect de execuție pasaj Basarab, Bucureşti, 2010, [58] 

Fig. 2.80 Sistem de amortizare proiect de execuție pasaj Basarab, Bucureşti, 2010, [58] 

   
a  b 

Fig. 2.81 Sisteme de rezemare: a. sferice; b. cu glisare [59]  

Arcele  metalice  sunt  casetate,  cu  secţiunea  variabilă  de  la  naşteri  la  cheie,  fără  contravântuiri 
superioare.  Lungimea  totală  a  suprastructurii  este  de  125,00  m,  cu  deschiderea  de  117,70  m  şi 
săgeata  la  cheie  de  19,00  m.  Sistemul  de  fundare  este  din  piloţi  foraţi  din  beton  armat,  cu 
diametrul  de  1,80  m  şi  fişa  de  24,00  m,  cu  radiere  rigide  din  beton  armat  la  baza  elevațiilor 
infrastructurilor. Elevaţia este alcătuită din două pile în formă de cadru. 
Sistemul  de  rezemare  folosește  patru  izolatori  elastomerici  cu  miez  de  plumb  (fig.  2.83  a),  cu 
diametrul  de  1100  mm  şi  înălțimea  de  391  mm,  câte  doi  pe  fiecare  pilă.  Sistemele  de  rezemare 

37 
conțin plăci metalice şi fâșii de neopren, precum și patru bare de plumb poziționate simetric faţă 
de axele principale ale acestuia (fig. 2.83 b).   

Fig. 2.82 Podul pe arce metalice peste râul Dâmboviţa şi Splaiul Independenţei  
,proiect de execuție pasaj Basarab, Bucureşti, 2010, [58]  

   
a  b. 
Fig. 2.83 Sistem de izolare seismică la pasajul Basarab, Bucureşti, 2010, [58]  

Accesul între podul hobanat şi podul pe arce se realizează prin viaducte (fig. 2.84). Acestea  sunt grinzi 
continue casetate din beton precomprimat, executate monolit, cu înălțimea constantă şi deschideri 
de  36,00  m.  Lungimea  totală  este  de  1447,00  m  +  343,00  m  =  1890,00  m.  Casetele  viaductului  au 
lăţimi variabile, 4,00 m pentru o linie de tramvai şi 9,00 – 14,00 m pentru viaductele rutiere.  

Fig. 2.84 Viaductele de acces între podul hobanat şi podul pe arce metalice [58] 

38 
  

Fig. 2.85 Amortizor hidraulic la viaductele de acces între podul hobanat şi podul pe arce metalice [58]  

   
a  b 

Fig. 2.86 Sistemele de izolare seismică ale viaductelor de acces, [58]  

 
 
Fig. 2.87 Bretele şi rampe de acces, sistem de izolare seismică  [58], [93] 
 
Fundațiile sunt din piloţi foraţi din beton armat, iar pilele sunt de tip lamelar cu o evazare în zona 
de  rezemare.  Pentru  atenuarea  efectului  acțiunii  seismice  sunt  folosiţi  24  de  disipatori  hidraulici 
(fig. 2.85). 

39 
S‐au folosit reazeme de cauciuc cu miez de plumb de formă circulară (fig. 2.86 a) şi reazeme care 
permit  deplasarea  prin  lunecare  (fig.  2.86  b),  de  formă  rectangulară.  Accesul  la  viaducte  se 
realizează  prin  bretele  de  acces  de  tip  grindă  continuă  din  beton  armat,  rezemate  pe  pile  prin 
intermediul  unor  reazeme  de  cauciuc  cu  miez  de  plumb  cu  sisteme  suplimentare  de  disipare  a 
energiei seismice bazate pe deformarea histeretică a unor elemente de oţel (fig. 2.87). 
Pasajul hobanat de la Otopeni – Bucureşti  

Pasajul denivelat de trecere a şoselei de centură peste calea ferată de centură are o structură de 
tip pod hobanat cu patru deschideri 35,00 m + 85,00 m + 85,00 m + 35,00 m = 240,00 m. 

 
Fig. 2.88 Pasajul hobanat de la Otopeni – Bucureşti [94] 

Tablierul, cu o lăţime de 17,10 m, este alcătuit din două grinzi principale semicasetate metalice, cu 
lățimea de 2,50 m şi o înălţime minimă de 1,41 m, cu axele dintre grinzile principale la 14,10 m şi 
placă  de  beton  de  25  cm  grosime.  Infrastructura  conține  două  culee  la  capete,  două  pile 
intermediare şi un pilon central de care este ancorat tablierul (fig. 2.88).  

   
a  b 
Fig. 2.89 Suprastructura pasajului hobanat de la Otopeni – Bucureşti  

Pilonul are forma literei A, iar stâlpii acestuia au lăţimea variabilă liniar, de la 4,50 m la bază până 
la 3,00 m la vârf şi grosimea de asemenea variabilă liniar, de la 3,00 m la bază până la 2,00 m la 
vârf.  Pilonul  este  fundat  pe  piloţi  foraţi  din  beton  armat  cu  diametrul  de  2,00  m  şi  lungimea  de 
18,00  m,  câte  8  piloţi  pentru  fiecare  stâlp,  prin  intermediul  a  două  radiere  din  beton  armat. 
Radierele au lungimea de 20,50 m, lățimea de 8,50 m şi înălţimea de 4,50 m. Aparatele de reazem 
de pe pilon sunt alcătuite din cilindri de neopren armat cuprinşi între platane metalice superioare 
şi  inferioare  de  formă  pătrată,  cu  latura  de  900  mm.  Înălțimea  aparatelor  de  reazem  este  de 
430mm.  Aparatele  de  reazem  de  pe  pilon  preiau  o  sarcină  verticală  maximă  de  6580  kN  şi  o 
deplasare maximă din seism de ±405 mm.  

40 
    

Fig. 2.90 Comportarea reazemelor din neopren cu miez de plumb utilizate la pasajul hobanat Otopeni [62] 

Pentru  reducerea  forţelor  seismice  transmise  la  infrastructuri,  tablierul  este  rezemat  pe  pilon  şi 
culee prin intermediul unor reazeme din cauciuc cu miez de plumb (LRB). Reazemele din neopren 
cu miez de plumb au legile de comportare din figura 2.90.  

Podul de pe autostrada A2 peste canalul Dunăre – Marea Neagră [58] 

Peste canalul Dunăre – Marea Neagră, pe autostrada A2, s‐a realizat un pod cu tablierul de tip grindă 
continuă (fig. 2.91). Lucrarea de artă, cu o lungimea totală de 312,00 m, este executată în consolă şi 
are o deschidere centrală de 155,00 m şi două deschideri laterale simetrice de 77,50 m a podului.  

Fig. 2.91 Podul peste canalul Dunăre – Marea Neagră pe autostrada A2 [58] 

   
Fig. 2.92 Pod pe autostrada A2 peste canal Dunăre – Marea Neagră, reazemele tip pendul cu frecare [58] 

Tablierul  podului  are  înălţimea  variabilă,  de  la  10,00  m  pe  pile  la  2,40  m  la  mijlocul  deschiderii 
centrale. Pilele au formă dreptunghiulară și secțiunea casetată cu înălţimi diferite, de 16,20 m şi, 
respectiv,    14,95  m.  La  bază,  pilele  sunt  încastrate  într‐un  radier  cu  dimensiunea  de  11,00  m  x 
13,00 m şi grosimea de 2,00 m şi care este fundat pe un inel de barete. Pe fiecare reazem se află 
dispozitive  de  tip  pendul  cu  frecare  (fig.  2.92).  Transversal,  forțele  seismice  sunt  transmise  la 
infrastructuri prin opritori din beton armat încastraţi în axul plăcii inferioare a casetei. Aparatele 
de  rezemare  cu  frecare  de  pe  culee  sunt  suplimentate  în  direcţia  longitudinală  a  podului  cu 
dispozitive cu amortizare vâscoasă.  

41 
Viaductele de la km 71 + 034,82 la km 71 + 714,82 şi de la km 73 + 040,32 la km 73 + 285,32 de pe 
autostrada A1, tronson Orăştie – Sibiu, lotul 4 [58] 
Sistemul  structural  al  viaductelor  este  de  tip  grindă  continuă,  în  soluție  mixtă  oţel‐beton,  cu 
deschideri curente de 60,00 m și deschideri de capăt de 40,00 m pentru primul viaduct şi 32,50 m 
pentru cel de al doilea viaduct (fig. 2.93). Grinda continuă este alcătuită din două casete din oţel, 
legate cu antretoaze și console laterale. Casetele metalice au înălţimea de 2,60 m şi lăţimea de cca 
2,30 m la partea superioară, respectiv de 1,40 m la partea inferioară.  
Pilele  și  culeele  din  beton  armat  sunt  fundate  indirect  pe  piloţi  foraţi  cu  diametrul  de  1,20  m  și 
lungimea fișei piloţilor între 18,00 şi 33,00 m.  
Preluarea și reducerea forțelor seismice se realizează prin intermediul unor reazeme de tip pendul 
cu frecare unidirecţionale (fig. 2.94).  

Podurile de pe centura de ocolire Constanţa [58] 

Pe centura de ocolire a oraşului Constanţa s‐a realizat o serie de poduri prevăzute cu sisteme de 
izolare la seism de tip reazeme din cauciuc laminat cu amortizare ridicată.  

   
Fig. 2.93 Viaductele de pe autostrada A2, tronson Orăştie – Sibiu [58] 

   
Fig. 2.94 Sistemele de rezemare de tip pendul cu frecare  

Dintre acestea se pot aminti pasajul pe breteaua B, la nodul rutier A2, km 0 + 934, podul dublu pe 
autostrada A2 peste Valu lui Traian la km 12 + 362, pasajul pe breteaua C, la nodul rutier A2, km 13 
+ 864 și pasajul pe DN 39E peste autostrada A2, la km 16 + 672. 

Fig. 2.95 Pasaj pe breteaua B, la nodul rutier A2, km 0 + 934 [58] 

42 
Pasajul pe breteaua B, la nod rutier A2, km 0 + 934  

Suprastructura podului din figura 2.95 este o grindă continuă cu trei deschideri, 22,60 m + 38,30 m 
+  22,60  m,  rezultând  o lungime  totală  de  91,40  m.  Pilele sunt  formate  din  trei  stâlpi  circulari  cu 
diametrul de 1,50 m, fundaţi pe piloți foraţi cu diametrul de 1,50 m şi lungimea de 34,00 m, legaţi 
cu un radier din beton armat. S‐au folosit sisteme de izolare la seism cilindrice din cauciuc laminat 
cu amortizare ridicată, cu diametrul de 900 mm şi înălţimea de 198 mm pe cele două culee şi cu 
diametrul de 900 mm şi înălţimea de 185 mm pe pile (fig. 2.96).  

   
Fig. 2.96 Sistemele de rezemare din cauciuc cu amortizare ridicată [58] 

 
Fig. 2.97 Pasaj pe breteaua C, la nodul rutier A2, km 13 + 864 [58] 

Podul dublu de pe autostrada A2 peste Valu lui Traian, la km 12 + 362  

Tablierul  podului  este  o  grindă  continuă  cu  trei  deschideri,  22,65  m  +  36,30  m  +  22,65  m,  cu  o 
lungime totală de 89,40 m. Pilele sunt alcătuite din trei‐patru stâlpi circulari cu diametrul de 1,50 
m.  Acestea  sunt  fundate  pe  piloţi  foraţi  cu  diametrul  de  1,50  m  şi  fişa  de  20,00  m.  Pentru 
dispozitivele de izolare la seism s‐au utilizat reazeme din cauciuc laminat cu amortizare ridicată de 
formă cilindrică, cu diametrul de 900 mm şi înălţimea de 198 mm pe culee şi cu diametrul de 900 
mm şi înălţimea de 185 mm pe pile (fig. 2.96).  

 
Fig. 2.98  Pasaj pe DN 39E peste autostrada A2, la km 16 + 672 [58] 

43 
Pasajul pe breteaua C, la nod rutier A2, km 13 + 864  

Ca și în cazul pasajelor anterioare, tablierul podului din figura 2.97 este o grindă continuă cu trei 
deschideri,  22,60  m  +  38,30  m  +  22,60  m,  rezultând  o  lungime  totală  de  91,40  m.  Pilele  sunt 
alcătuite  din  trei  stâlpi  circulari  cu  diametrul de  1,50  m,  fundate  pe  piloți  foraţi  cu  diametrul  de 
1,50  m  şi  lungimea  de 33,00  m,  solidarizate  cu  radiere  de beton  armat.  Pentru  izolarea  la  seism  
s‐au folosit reazeme cilindrice din cauciuc laminat cu amortizare ridicată, cu un diametru de 900 
mm şi înălţimea de 198 mm pe culee şi cu diametrul de 900 mm şi înălţimea de 185 mm pe pile 
(fig. 2.97). 

Pasajul pe DN 39E peste autostrada A2, la km 16 + 672  

Tablierul este o  grindă continuă cu trei deschideri, 22,65  m + 38,30  m + 22,65  m, cu o lungime 

totală de 91,50 m. Pilele sunt realizate din doi stâlpi circulari cu diametrul de 1,50 m, sunt fundate 
pe piloți foraţi cu diametrul de 1,50 m şi lungimea de 28,00 m şi solidarizate cu radiere de beton 
armat.  Sistemul  de  izolare  la  seism  este  realizat  din  reazeme  din  cauciuc  laminat  cu  amortizare 
ridicată,  cu  diametrul  de  900  mm  şi  înălţimea  de  198  mm  pe  culee  şi  diametrul  de  900  mm  şi 
înălţimea de 167 mm pe pile (fig. 2.98). 

44