Lucrări speciale de fundaţii – pereţi difragmă (pereţi mulaţi, pereţi îngropaţi)

Cuprins
1. Scop
2. Bibliografie
3. Terminologie
4. Informaţii necesare pentru executarea lucrărilor
5. Investigaţii de teren
6. Materiale
7. Proiectarea lucrărilor
8. Execuţia lucrărilor

1. Scop
Normativul de faţă cuprinde etapele necesare a fi parcurse în cazul realizării pereţilor diafragmă
(sau pereţilor mulaţi) precum şi aspectele practice necesare a fi luate în considerare în faza de
proiectare a lucrărilor. Pereţii mulaţi sau pereţii diafragmă pot fi structuri de sprijin permanente sau
structuri de sprijin temporare. În categoria pereţilor mulaţi se înscriu următoarele structuri:
a) ziduri de sprijin – pereţi de sprijin sau susţinere: de obicei astfel de structuri sunt realizate în
scopul susţinerii pământului în cazul realizării excavaţiilor adânci. Aceşti pereţi de susţinere
pot fi de următoarele tipuri:
- pereţi de susţinere din beton armat monolit,
- pereţi de susţinere din panouri din beton armat (panouri prefabricate),
- pereţi de susţinere din noroi autoîntăritor, pereţi de susţinere armaţi.

b) pereţi de impermeabilizare (cut-off diaphragm walls): utilizaţi cu scopul impermeabilizării

anumitor zone (impermeabilizarea terenului de fundare) ca de exemplu zona excavaţiilor adânci sau
terenului de fundare în cazul construcţiilor hidrotehnice, etc.; aceste structuri au ca scop eliminarea
fenomenului de migrare a apei subterane, naturală sau de altă natură – poluant, sau al oricărui al
fluid prezent în pământ. Aceste structuri pot fi de următoarele tipuri:
- pereţi din noroi autoîntăritor cu/fără geomembrane sau palplanşe metalice,
- pereţi din beton plastic (gel beton sau beton autoîntăritor).

2. Bibliografie – referinţe
Prezentul material (ghid de proiectare şi execuţie a pereţilor mulaţi) are la bază consultarea altor
materiale care se referă la domeniul tipul de structură geotehnică analizată. Referinţele sunt puse în
evidenţă în text iar lista normelor, standardelor şi a altor materiale care au constituit bibliografia
aferentă acestui studiu este prezentată in continuare.

Instrucţiuni Tehnice pentru Proiectarea şi Executarea Baretelor pentru Fundarea Construcţiilor –

Indicativ P106-85, aprobat de ICCPDC cu Decizia nr. 5/14 Februarie 1985
EN 1538 – Execution of Special Geotechnical Works – Diaphragm Walls
ENV 197, Cimenturi – Compoziţie, specificaţii şi criterii de conformitate
ENV 206:1990, Betoane – Caracteristici, reţete, punere în operă şi criterii de conformitate (criterii
de îndeplinit)
ENV 1991, Eurocode 1: Bazele proiectării şi calculul încărcărilor pentru structuri
ENV 1992, Eurocode 2: Proiectarea structurilor din beton
ENV 1994, Eurocode 4: Proiectarea structurilor compozite – metal şi beton
ENV 1997, Eurocode 7: Proiectarea geotehnică
ENV 1998, Eurocode 8: Proiectarea antiseismică a structurilor
ISO 9690, Beton – clase de rezistenţă şi condiţii de calitate: factori de mediu care influenţează
structurile realizate din beton şi metal

1
3. Terminologie

3.1 pereţi de susţinere din beton armat monolit – perete realizat din beton sau beton armat, perete
realizat într-o tranşee excavată în teren. Betonul este introdus în tranşee cu ajutorul tuburilor de
betonare. Procesul de betonare poate avea loc în prezenţa fluidului de foraj care are rolul susţinerii
pereţilor tranşeei, în această situaţie betonul înlocuieşte fluidul din tranşee, sau betonarea poate avea
loc în uscat.

3.2 pereţi de susţinere din panouri din beton armat (panouri prefabricate) – perete realizat din
panouri din beton armat (elemente prefabricate) care sunt lansate în tranşeea realizată cu sau fără
protecţie de noroi de foraj.

3.3 pereţi de susţinere din noroi autoîntăritor, pereţi de susţinere armaţi – pereţi realizaţi în teren cu
ajutorul noroiului autoîntăritor introdus în tranşee, fluid de lucru ce are rol dublu – de susţinere şi de
rezistenţă; armătura unor astfel de structuri poate fi reprezentată de carcase de armătură – structuri
rigide.

3.4 pereţi din noroi autoîntăritor – pentru realizarea unei structuri îngropate impermeabile în cele
mai multe cazuri în perete sunt introduse elemente de tipul geomembranelor sau palplanşelor
metalice.

3.5 pereţi din beton plastic – realizaţi în excavaţii (tranşee); betonul este introdus în tranşee cu
ajutorul tubulaturilor de betonare şi acesta dislocuie lichidul de foraj în cazul în care excavaţia s-a
realizat sub protecţia acestuia; betonarea poate avea loc şi în uscat.

3.6 panou – secţiune din peretele mulat (sau peretele diafragmă) care se betonează într-o singură
repriză – element singular. Un panou de perete mulat poate fi liniar, în formă de T sau L.

3.7 grinzi de ghidaj – ziduri de sprijin (pereţi) de dimensiuni reduse (în comparaţie c dimensiunile
panourilor) care au rolul de a ghida instalaţia de excavat (sapa) şi de asemenea de a asigura
stabilitatea pereţilor tranşeei în zona în care nivelul fluidului de foraj variază (fluctuează).

3.8 tubulatură de betonare – tubulatură utilizată în cazul betonării sub nivelul fluidului de foraj (sau
sub apă); are rolul de a elimina posibilitatea contaminării şi segregării betonului (fenomen care
poate avea loc la contactul cu fluidul de foraj).

3.9 fluid de foraj – fluid utilizat la realizarea excavaţiilor adânci de tipul tranşeelor; fluidul de foraj
este constituit dintr-o suspensie de bentonită, o suspensie polimerică sau un noroi autoîntăritor.

3.10 noroi autoîntăritor – noroi care are proprietatea de a se întării în timp. Noroiul folosit la
realizarea tranşeelor adânci reprezintă o suspensie care conţine ciment şi alte produse adiţionale
cum ar fi argila (bentonită), cenuşa de furnal, cenuşă, filer şi aditivi.

3.11 beton plastic (gel beton) – beton cu plasticitate mare, de rezistenţă scăzută; în acest caz
noţiunea de „plasticitate mare” reprezintă proprietatea betonului de a suporta deformaţii mari în
comparaţie cu betonul uzual. Betonul plastic este realizat cu un conţinut redus de ciment şi are în
compoziţie bentonită şi/sau alt material argilos. Betonul plastic poate să aibă în compoziţie şi
cenuşă şi aditivi.

2
4. Informaţii necesare pentru executarea lucrărilor

Pentru proiectarea şi execuţia pereţilor mulaţi sunt necesare a fi cunoscute următoarele date:
- ridicarea topografică a amplasamentului,
- istoricul amplasamentului,
- date geotehnice,
- date cu privire la structurile învecinate amplasamentului cu accent pe cunoaşterea sistemelor
de fundare şi a măsurilor necesare a fi luate pentru asigurarea stabilităţii acestora,
- poziţionarea lucrărilor edilitare (reţeaua de gaz metan, electricitate, alimentare cu apă,
canalizare, telefonie, etc.),
- prezenţa structurilor îngropate,
- prezenţa site-urilor arheologice,
- posibila infestare a terenului (poluarea apei subterane sau agenţi poluanţi),
- restricţii cu privire la vibraţii, zgomot, spaţiu de lucru, etc.,
- toate informaţiile necesare a fi luate în considerare în faza de proiectarea,
- orice condiţii necesare a fi îndeplinite de structură (perete mulat) cu accent pe cele care se
referă la toleranţe în execuţie, calitatea materialelor, grad de impermeabilitate şi respectiv
tipul îmbinărilor,
- condiţii de mediu,
- experienţa anterioară în cazul realizării unor astfel de lucrări pe amplasamente adiacente sau
care au fost realizate în condiţii similare.

În cazul structurilor îngropate în teren, structuri de tipul pereţilor mulaţi, proprietăţile care se referă
la rezistenţă, deformabilitate şi grad de impermeabilitate împreună cu metodele de determinare a
acestora trebuie să fie specificate.

5. Investigaţii de teren

5.1 Generalităţi

Investigaţiile de teren necesare proiectării şi execuţiei pereţilor mulaţi trebuiesc realizate în

conformitate cu regulile generale din ENV 1997.

5.2 Aspecte specifice

În cazul realizării pereţilor mulaţi trebuiesc avute în vedere următoarele aspecte ce sunt importante
mai ales în faza de execuţie a structurii:
- nivelele piezometrice şi permeabilitatea materialelor,
- prezenţa pământurilor de fundare slabe (proaste), a materialelor foarte permeabile sau a
cavităţilor (goluri – naturale sau artificiale), situaţii care conduc la pierderea fluidului de
foraj şi ca urmare la pierderea stabilităţii tranşeei în timpul realizării excavaţiei,
- prezenţa blocurilor sau a oricăror alte obstrucţii ce pot conduce la dificultăţi sau chiar la
întreruperea procesului de excavare a tranşeei; trebuie menţionată mărimea şi frecvenţa de
apariţie a obstrucţiilor,
- prezenţa, poziţia, rezistenţa şi duritatea materialelor ce pot cauza dificultăţi în procesul de
excavare a tranşeei şi necesită folosirea de instrumente de săpat speciale,
- compoziţia chimică a apelor subterane, a pământurilor precum temperatura apei acolo unde
acest lucru este necesar a cunoscut (ISO 9690),

Nivelele piezometrice ale apelor subterane (pânzelor de apă subterană) trebuiesc monitorizate
separat, de-a lungul unei perioade de timp suficient de mari pentru a se putea estima nivelele

3
piezometrice cele mai ridicate ce pot să apară în timpul execuţiei pereţilor mulaţi. O atenţie
deosebită trebuie acordată apelor subterane ce funcţionează în regim artezian.

Parametrii de rezistenţă ai pământurilor (şi rocilor) trebuiesc determinaţi prin încercări de laborator
sau de teren pe probe caracteristice prelevate de-a lungul întregii fişe a peretelui şi sub nivelul
inferior al acestuia pe o adâncime care depinde de natura terenului precum şi de funcţia care
urmează a fi îndeplinită de structură.

6. Materiale

6.1 Generalităţi

Materialele folosite vor fi în conformitate cu standardele europene în cazul în care nu se specifică

aceasta chiar în standardul european.

6.2 Constituenţi

Bentonita este folosită în noroiul de foraj fie ca suspensie de bentonită fie ca adaos la diverşi
polimeri. Este de asemenea folosită ca şi constituent al noroiurilor autoîntăritoare.

Bentonita este o argilă conţinând în principal montmorilonit sau alte minerale similare. Trebuie
făcută o distincţie clară între bentonita calcică, bentonita naturală de sodiu şi bentonita activată care
este o bentonită sodică produsă din bentonita calcică prin schimb ionic.

Bentonita folosită în noroaiele de foraj nu va conţine constituenţi dăunători betoanelor sau

armăturilor.

Va fi menţionată chimia şi mineralogia bentonitei.

Tipul de ciment folosit va lua în considerare agresivitatea pământurilor şi apelor subterane.

Cimentul pentru beton va fi în conformitate cu prescripţiile din ENV 206.

6.3 Noroiul de foraj

Acest subcapitol acoperă numai suspensiile de bentonită, soluţiile de polimeri şi noroaiele

autoîntăritoare.

6.3.1 Suspensiile de bentonită

Fluidele de foraj utilizate la execuţia baretelor se obţin pe bază de suspensii de bentonita activată în
apă, care îndeplinesc condiţiile tehnice prevăzute în STAS 9305-81 ”Bentonita activată pentru
fluide de foraj”.

Suspensia de bentonită va fi preparată fie cu bentonită sodică naturală fie cu cea activată.

În anumite cazuri cum ar fi cel în care densitatea suspensiei trebuie mărită vor fi adăugate numai
materiale inerte.

Un noroi autoîntăritor poate fi preparat atât cu bentonită calcică cât şi cu bentonită sodică naturală
sau activată.

4
La punerea în operă a suspensiei de bentonita activată se efectuează în laboratorul de şantier
determinări conform STAS 9305-81 şi STAS 9484/21-74, pentru a stabili dacă suspensia
îndeplineşte condiţiile de calitate necesare. În condiţii normale suspensia de bentonită va fi
conformă condiţiilor specificate în tabelul 1.

Valorile din tabelul 1 pot fi modificate în situaţii excepţionale cum ar fi:

- pământuri sau roci cu permeabilitate mare sau goluri în care poate să apară pierderea de
fluid de foraj,
- nivel piezometric ridicat (regim artezian),
- pământuri moi,
- apă salină,

Tabelul 1 – Caracteristicile suspensiei bentonitice

Proprietatea Etapă
Proaspăt Recirculat Înaintea betonării
3
Densitate (g/cm ) <1.10 <1.25 <1.15
Valoare Marsh (sec) 32÷50 32÷60 32÷50
Pierderea de fluid (ml) <30 <50 -
pH 7÷11 7÷12 -
Conţinut de nisip (%) - - <3

Stabilitatea suspensiei, reprezentând volumul sedimentului în cm³ la 100cm³ de suspensie lăsată în

repaus 24 ore, va fi de 99 cm³;

Filtratul şi capacitatea optimă de colmatare se determină cu presfiltru? tip baroid?. Condiţia admisă
este pentru filtrat de 15-20 cm³ şi 2-3 mm pentru turtă;

În etapa „Înaintea betonării” poate fi folosită o valoare limită între 4% şi 6% pentru conţinutul de
nisip în cazuri speciale (de exemplu pereţi neportanţi sau pereţi nearmaţi).

Pentru a menţine în suspensie particulele de nisip şi a reduce infiltrarea suspensiei în pământ trebuie
ca vâscozitatea gelului bentonitic să fie suficient de mare. Dacă este necesar viscozitatea gelului
poate fi verificată folosind viscozimetre rotaţionale sau alte echipamente de măsură.

Durata încercării pierderii de fluid poate fi redusă la 7,5 minute pentru verificările de rutină. În
aceste cazuri valorile obţinute vor fi doar orientative. Pierderea de fluid în încercarea de 7,5 minute
va fi considerată aproximativ jumătate din valoarea obţinută în cazul în care durata testului este de
30 minute.

Conţinutul de nisip reprezintă exprimarea procentuală în termeni de volum şi nu de masă a

particulelor cu dimensiunea mai mare de 50m care constitue limita inferioara a domeniului
granulometric corespunzător fracţiunii nisip.

6.3.2 Soluţiile de polimeri

Soluţiile de polimeri care pot avea adaos de bentonită, pot fi folosite ca noroaie de foraj pe baza
unei experienţe anterioare în condiţii geotehnice similare sau după o încercare la scară reală. În
cazul folosirii soluţiilor de polimeri în baza experienţei anterioare este necesară o etapă de încercări
în laborator.

5
În vederea înscrierii suspensiei de bentonita în condiţiile de calitate menţionate, se recomandă
utilizarea de poliacrilamidă hidrolizată sau carboximentil-celuloză. Aceşti aditivi chimici se vor
introduce în amestec, astfel:
- poliacrilamidă: 2÷4 kg/m³ de suspensie,
- carboximetilceluloză: 1÷2,5 kg/m³ de suspensie,
dozajul fiind stabilit, de la caz la caz, în funcţie de valoarea impusă filtratului.

În cazul în care din analizele de laborator rezultă o valoare a pH-ului suspensiei diferită de cea
admisibilă, se va proceda la tratarea suspensiei cu sodă calcinată. Valoarea medie adaosului de sodă
calcinată este de 3%, cantităţile optime fiind stabilite prin încercări pentru fiecare caz în parte.

Prepararea suspensiei de bentonita în apă se va face în malaxoare mecanice sau în agitatoare cu

amestec forţat.

Durata de malaxare va fi de minimum 5 minute, malaxarea menţinându-se până la realizarea unui

amestec omogen.

Timpul de hidratare a bentonitei activate va fi stabilit de laboratorul de şantier şi va fi de minimum

24 ore.

Dozajul de bentonită se stabileşte astfel încât să se obţină densitatea corespunzătoare asigurării

stabilităţii pereţilor, ţinând seama de natura terenului şi de cota pânzei freatice.

Pentru stabilirea dozajului optim în condiţiile de teren date se recomandă o serie de încercări ce vor
fi efectuate în laboratorul de şantier. Dozajul optim se fixează corespunzător limitei inferioare a
densităţii suspensiei care să asigure stabilitatea pereţilor tranşeei precum şi o bună punere în operă a
betonului, având în vedere, în acelaşi timp, păstrarea celorlalte caracteristici ale suspensiei în limite
admisibile.

Suspensia de bentonită va fi depozitată pe şantier în cutii metalice (habe) în vederea realizării unui
flux continuu al operaţiei de excavare, cantitatea de suspensie preparată şi cea de bentonită stocată
pe şantier va fi cu cel puţin 50% peste necesarul zilnic, ţinând cont de numărul mijloacelor de săpat
de pe şantier şi de productivitatea lor.

Bentonita se transportă şi se păstrează în saci de 35÷50 kg, sau în vrac şi se depozitează în magazii
special amenajate, ferindu-se de umezeală.

La punctele de lucru de pe şantier se vor amenaja depozite mai mici, separate de cele de ciment,
înălţate de la suprafaţa terenului şi acoperite, în care se va păstra o rezervă de bentonită necesară pe
o perioadă de cel puţin 5÷10 zile.

6.4 Noroaiele autoîntăritoare

Noroaiele autoîntăritoare sunt utilizate în general în cazul tehnologiilor de pereţi mulaţi prefabricaţi,
pentru pereţii mulaţi din noroi autoîntăritor armat. Ele servesc ca noroi de foraj în timpul excavării
şi împreună cu părţile fine din terenul natural formează în cele din urmă un material întărit.

Caracteristicile noroiului pot fi suficiente pentru a asigura o performanţă satisfăcătoare în timpul

execuţiei. Aditivii pot fi folosiţi pentru a îmbunătăţii lucrabilitatea în timpul excavării şi a inserţiei
de elemente ca şi a timpului de priză luând în considerare efectele posibile ale temperaturii şi
elementelor chimice din pământ şi apele subterane.

6
Caracteristicile materialului întărit necesare anumitor aplicaţii (de exemplu permeabilitate,
rezistenţă şi deformabilitate) împreună cu metodele de încercare trebuie specificate pentru
satisfacerea cerinţelor funcţionale ale peretelui.

6.5 Betonul

6.5.1 Generalităţi

Beton folosit la pereţii îngropaţi turnaţi in situ sau prefabricaţi va fi în conformitate cu prescripţiile
din ENV 206. Următoarele subcapitole ale acestei secţiuni se aplică în cazul betoanelor turnate in
situ şi tratează numai proprietăţile necesare unei execuţii corecte.

Reţeta betonului va fi stabilită astfel încât să se evite segregarea în timpul turnării, să fie suficient de
fluid pentru a putea umple toate golurile iar după priză să formeze o masă densă şi impermeabilă.
Proprietăţile betonului întărit cu privire la rezistenţă şi durabilitate vor fi compatibile cu cerinţele de
lucrabilitate.

Controlul calităţii betonului proaspăt se va face prin prelevarea de probe atât la staţia de betonare
cât şi la locul de punere în opera, asupra cărora se determină consistenţa betonului prin metoda
tasării conului (STAS 1759-80).

Pentru determinarea rezistenţelor mecanice ale betonului pus în opera se vor preleva serii de câte 3
cuburi cu latura de 14 cm, pentru încercarea la compresiune la vârsta de 7 şi 28 zile, conform STAS
1799-81.

Probele necesare determinării consistentei şi confecţionării cuburilor se vor recolta la fiecare lot de
30÷35m3 de beton pus în operă sau cel puţin pentru fiecare baretă, atunci când volumul acesteia este
sub 30 m3. În cazul în care în cuprinsul lotului de 30÷35 m 3 se constată la punere în opera o
modificare a compoziţiei betonului proaspăt, se vor face determinări suplimentare ale consistenţei
pentru a se putea aduce corecţiile necesare.

În perioada de lucru pe timp friguros se va ţine seama la prepararea betoanelor de prevederile

cuprinse în „Normativ privind executarea lucrărilor de beton şi beton armat”, indicativ C 140-79 cu
menţiunea că temperatura betonului la punerea în opera să fie mai mare de +50C.

6.5.2 Agregatele

Pentru a evita segregarea agregatele vor avea o granulaţie uniformă, dimensiunea maximă a
particulei nu va depăşi minimum dintre 32mm şi un sfert din lumina dintre barele longitudinale de
armătură.

Agregatele utilizate se vor încadra, din punct de vedere al granulozităţii, în următoarele limite:
 mm 0,2 1 3 7 16 31
Minim % 3 17 25 30 70 90
Maxim% 5 23 35 60 80 100

Se menţionează că aceste două procente variază cu dozajul de ciment al betonului preparat.

La calculul reţetelor pentru curbele granulometrice, se va ţine seama de următoarele recomandări:

- agregatele utilizate vor avea granulele de maximum 31mm şi vor fi aranjate în sorturile: 0,2÷7;
7÷16; 16÷31mm,

7
- sorturile de agregate trebuie să fie caracterizate printr-o granulozitate continuă, iar curba de
granulozitate să nu depăşească limitele indicate cu mai mult de două procente,
- conţinutul de material fin (sub 0,2mm) trebuie să fie de 50÷100kg/m³, iar în cazul în care acesta
lipseşte (fiind înlăturat prin spălare), se va adăuga un material inert.

Agregatele necesare preparării betoanelor vor corespunde prevederilor din STAS 1667-77 în ceea
ce priveşte conţinutul de impurităţi.

În cazul în care dimensiunea maximă a agregatelor este de 32mm betonul va avea următoarele
caracteristici:
- conţinut de nisip >40% din masa totală a agregatelor,
- particulele încadrate în fracţiunea granulometrică praf (inclusiv cimentul şi alte materiale
fine) trebuie să reprezinte între 400 şi 550kg/m3 de beton.

6.5.3 Cimentul

Conţinutul minim de ciment va fi stabilit în funcţie de dimensiunea maximă a agregatelor în

conformitate cu tabelul 2.

O parte din ciment poate fi înlocuită prin aditivi cum ar fi cenuşa şi zgurile de furnal.

Tabelul 2 – Conţinut minim de ciment

Dimensiunea maximă a particulei (mm) Conţinut minim de ciment (kg/m3)
32 350
25 370
20 385
16 400

Tipurile de ciment utilizate la prepararea betoanelor şi mortarelor se vor stabili în funcţie de

condiţiile terenului de fundare, în conformitate cu “Instrucţiunile tehnice privind folosirea
cimenturilor în construcţii”(indicativ C.19-79).

Se recomandă folosirea cimenturilor Pa 35,H 35 şi M 30

Cimentul utilizat la prepararea betonului va fi verificat pentru fiecare lot livrat, urmărindu-se prin
încercările de laborator timpul de priză, constanţa de volum şi rezistenţe mecanice potrivit
prevederilor STAS 8133-83 ”Cimenturi. Reguli şi metode pentru verificarea calităţii”. Temperatura
cimentului la prepararea amestecului nu trebuie să depăşească +40ºC.

6.5.4 Raportul apă – ciment

Raportul apă ciment nu va depăşi 0.6.

Această valoare poate fi modificată în cazul folosirii de aditivi.

6.5.5 Aditivi

Aditivii pot fi folosiţi în următoarele scopuri:

- reducerea cantităţii de apă şi plasticizare betonului pentru evitarea separării laptelui de
ciment şi a segregării;

8
 - întârzietori de priză utilizaţi pentru mărirea domeniului de lucrabilitate (folosiţi în situaţia în
care procesul de betonare durează timp mai îndelungat sau există întreruperi în procesul
tehnologic);

Ca plastifiant şi întârzietor de priză se recomandă aditivul “REPLAST”, care trebuie să corespundă

condiţiilor tehnice prevăzute în anexa V4.a., din “Normativul pentru executarea lucrărilor din beton
şi beton armat”, indicativ C.140-79.

La stabilirea compoziţiei betonului se va ţine seama de următoarele recomandări:

- la stabilirea compoziţiei betonului şi a dozajului de aditiv în întârzietor de priză se va ţine seama
de volumul de beton necesar pentru o baretă astfel încât timpul de turnare să nu depăşească 6-7 ore,
- dozajul de aditiv întârzietor de priză va fi de 1÷2litri la 100kg de ciment.

6.6 Betonul plastic sau mortarul plastic

Betoanele şi mortarele plastice sunt utilizate în cazul pereţilor mulaţi unde pe lângă permeabilitatea
scăzută este necesară asigurarea unei capacităţi mari de deformaţie. Părţile constituente sunt
următoarele:
- argila sau bentonita;
- ciment sau alt liant;
- agregate cu granulaţie uniformă;
- aditivi;
- apă.

Denumirea de „mortar plastic” se foloseşte atunci când dimensiunea agregatelor este limitată la cea
corespunzătoare fracţiunii nisip. Mortarul proaspăt trebuie să fie astfel realizat încât să
îndeplinească criteriile de deformabilitate şi permeabilitate asigurând în acelaşi timp o lucrabilitate
şi o rezistenţă corespunzătoare.

6.7 Armătura

Armătura utilizată în cazul pereţilor mulaţi trebuie să corespundă prescripţiilor din EN 10080.
Ţinându-se seama de toate precauţiile necesare, elementele metalice de tipul tuburilor, plăcilor, etc.
nu trebuie să fie realizate din oţel galvanizat sau alte metale sau alte metale care pot produce efecte
electrostatice având ca efect segregarea noroiului de foraj sau coroziunea electrochimică a
armăturii.

7. Consideraţii privind proiectarea

7.1 Generalităţi

Terminologia utilizată pentru definirea dimensiunilor şi detaliilor pereţilor îngropaţi este prezentată
în figurile 1 şi 2.

9
 2
1

3
4 5 5

6 6
7
8 8

9
11

10 10

1 - Grosimea peretelui 7 - Ghidaje

2 - Lungimea pe directie orizontala
a carcasei de armatura
3 - Latimea carcasei
4 - Lungimea tronsonului
5 - Cota terenului natural
6 - Nivelul de turnare
Figura 1: Geometria pereţilor
8 - Nivelul decaparii
9 - Lungimea carcasei de armatura in
plan verical
10 - Carcasa de armatura
11 - Adancimea excavatiei

10
 S P S P S P

1 2 2 3

1 2 2 3

P - Perete primar
S - Perete secundar
1 - Perete de pornire
2 - Perete intermediar
3 - Perete de inchidere
Figura 2: Exemple constructive de panouri şi rosturi de pereţi îngropaţi

Proiectarea va ţine cont de toleranţele specificate în paragraful 8.2.

Dimensiunile panourilor de perete trebuie să ţină cont de dimensiunile echipamentului de excavare

disponibil, metoda şi secvenţa de excavare, stabilitatea panoului în timpul excavării, aprovizionarea
cu beton proaspăt ca şi celelalte informaţii prezentate în paragraful 4.

Valoarea proiectată a grosimii zidului trebuie să fie egală cu lăţimea instalaţiei de excavare. O
grosime mai mare poate fi considerată numai în cazuri justificate de realităţile din teren,

Panourile vor fi proiectate ca elemente verticale cu secţiune transversală constantă cu adâncimea. În

unele cazuri se acceptă o reducere a secţiunii transversale sub o anumită adâncime din motive
tehnologice.

Proiectarea peretelui va ţine seama de discontinuitatea armăturii la rosturile dintre panouri şi dintre
carcasele de armătură alăturate în acelaşi panou. va trebui prevăzut un spaţiu suficient între
carcasele de armătură ale unor panouri alăturate pentru a lăsa spaţiu executării rosturilor ţinând
seama de toleranţele de construcţie.

În mod normal trebuie prevăzută la partea superioară a peretelui o grindă de beton armat cu rol de
distribuire a încărcărilor către perete si de minimizare a deplasărilor diferenţiate între panouri.

7.2.Stabilitatea panourilor în timpul excavaţiei

Lungimea panourilor trebuie prevăzută astfel încât să asigure stabilitatea tranşeei în timpul
excavaţiei.

Stabilitatea tranşeei în timpul excavaţiei include două aspecte:

- stabilitatea particulelor de pământ din peretele tranşeei;
- stabilitatea generală a excavaţiei.

Tranşeea rămâne stabilă ca urmare a acţiunii forţelor stabilizatoare din noroiul de foraj asupra
pereţilor. În cazul suspensiilor bentonitice efectul de susţinere în pământurile cu particule fine se
datorează formării unei turte de filtrare. În pământurile cu particule grosiere acest efect este datorat

11
stagnării suspensiei bentonitice după o penetrare pe o anumită adâncime în porii pământului. În
cazul soluţiilor de polimeri.

Factorii de care depinde stabilitatea tranşeei şi care pot fi controlaţi în timpul execuţiei:
- proprietăţile fluidului de foraj;
- nivelul lichidului în excavaţie;
- geometria panoului excavat;
- perioada de timp în care noroiul de foraj se află în contact cu peretele tranşeei.

Procedeul de excavare influenţează stabilitatea tranşeei.

Stabilitatea pereţilor excavaţiei se poate determina pe baza experienţei, calculelor de stabilitate sau
excavări de probă pe amplasamentul analizat. Experienţa se referă la existenta unor lucrări
executate în condiţii de teren şi utilizând tehnologii de excavare similare cu cele pentru
amplasamentul analizat. Experienţa se bazează pe cunoaşterea următoarelor date:
- natura terenului de fundare,
- condiţiile hidrogeologice,
- existenţa construcţiilor adiacente lucrării şi a celor subterane,
- metoda de excavare.

Această experienţă va fi bine documentată şi fundamentată.

Calculele de stabilitate vor ţine cont de următorii factori:

- presiunea dată de fluidul de foraj,
- condiţiile hidrogeologice,
- împingerea pământului incluzând tridimensionalitatea geometrică a problemei,
- parametrii rezistenţei la forfecare ai pământului,
- efectul încărcărilor adiacente tranşeei,

Rezultatele (datele) obţinute în cazul utilizării metodei cu excavarea de probă vor fi amendate cu un
factor de siguranţă atunci când se prevăd valorile de proiectare.

Nivelul fluidului de foraj va fi ales astfel încât să fie cu cel puţin 1m deasupra celui mai înalt nivel
piezometric ce poate fi înregistrat.

În cazul pământurilor de consistenţă redusă poate fi necesară ridicarea nivelului fluidului de foraj
şi/sau mărirea densităţii acestuia în timpul excavării concomitent cu minimizarea timpului în care
tranşeea este lăsată deschisă.

În cazul pământurilor foarte permeabile, pământurilor de granulaţie foarte mare sau în cazurile în
care există pori de dimensiuni mari în pământ, poate să apară o pierdere masivă de fluid de foraj
necesitând măsuri cum ar fi:
- mărirea densităţii fluidului de foraj,
- adăugare de filer la noroiul de foraj,
- în cazul în care există cavităţi(caverne)în teren, înainte de excavare acestea vor fi umplute cu
beton,
- injectarea terenului înainte de excavarea tranşeei.

12
7.3.Încastrarea în roca de bază

în situaţia în care pereţii mulaţi se consideră a fi încastraţi în roca de bază în faza de proiectare
trebuiesc luate în considerare următoarele date:
- funcţia necesară a fi îndeplinită de perete,
- proprietăţile rocii de bază(rezistenţa, structură, umiditatea, permeabilitatea)’
- poziţia şi înclinarea planelor de clivaj,
- rezistenţa rocii.

La proiectare sunt de luat în calcul următoarele variante:

- adâncimi de excavare diferite în cadrul aceluiaşi panou sau între panouri,
- realizarea conlucrării între panou şi roca de bază prin utilizarea de bare de armătură, tuburi
sau grinzi metalice,
- injectarea bazei panoului.

7.4.Carcase de armătură. Generalităţi

Armarea în cadrul unui panou se poate realiza printr-una sau mai multe carcase de armatură.

Proiectarea carcaselor de armătură trebuie realizată în conformitate cu prescripţiile din ENV 1992.
În faza de proiectare, carcasa de armatură trebuie să fie dimensionată astfel în cît să corespundă
condiţiilor de exploatare(de serviciu) are peretelui îngropat dar şi condiţiilor de transport şi
respectiv celor care apar în faza de betonare. geometria carcasei de armătură trebuie să fie astfel
stabilită astfel încât să se asigure o conlucrare cît mai bine cu betonul.

Lungimea carcasei de armătură trebuie astfel stabilită astfel încât între baza acesteia şi talpa
excavaţiei să existe cel puţin 20 cm.

Carcasa de armătură se compune din:

- armătură longitudinală,
- armătură transversală,
- armătură necesară pentru manevrarea şi ghidajul carcasei în excavaţie,
şi în cazuri speciale:
- armătură specială necesară ancorajelor, filatelor sau oricăror altor elemente structurale
conectate la perete,
- armătură(piese metalice) necesare traversării peretelui de către utilităţi,
- orice tubulatură necesară operaţiilor de injectare, încastrare în roca de bază şi respectiv
încercării în situ(monitorizare).

Carcasa va fi prevăzută la partea superioară cu bare de agăţare rigide şi suficient de rezistente

pentru a susţine întreaga carcasă la manevrare, la introducerea în tranşee şi la suspendarea ei pe
marginea grinzilor de ghidaj, fără pericol de accidente.

Îmbinarea armăturilor trebuie realizată numai cu ajutorul sudurii electrice.

7.4.2 Armătură longitudinală

Diametrul minim în cazul barelor longitudinale este de 12 mm. pentru un metru liniar de carcasă
numărul minim de armătură longitudinală este de trei, pe ambele feţe.

13
Distanţă minimă între barele de armătură este de 10 cm. Această poate fi redusă la 8 cm în cazul
suprapunerii barelor(îmbinare prin suprapunere) sau în cazul panourilor supra-armate asigurându-se
în această situaţie maximă a agregatelor de 20 mm.

Atunci când înălţimea panoului este mare, carcasa de armătură se realizează din mai multe elemente
longitudinale de armătură. conlucrarea între armături se poate realiza prin suprapunere sau prin
cuple. În situaţia în care se realizează suprapunerea în timpul operaţiilor de transport şi manevrare a
carcasei poate să apară alunecarea.

Pentru a preveni această situaţie îmbinarea prin suprapunere se completează prin sudura în puncte.

7.4.3.Armătura transversală

Armătura transversală are rolul să rigidizeze carcasa de armătură.

Distanţa între barele de armătură transversale trebuie să fie de 20 cm. Această distanţa se poate
reduce la 15 cm asigurând în această situaţie o dimensiune maximă a agregatului de 20 mm.

7.4.4.Carcase multiple şi îmbinarea acestora

distanţa minimă între două carcase de armătură aferente aceluiaşi panou este de 20 cm.

Distanţa minimă între carcase şi tubul de rost este de 10 cm cu luarea în calcul a eventualelor
abateri ale tubulaturii faţa de verticală.

7.5. Prinderi şi traversări

Traversările pentru prinderi şi tuburi vor fi prinse fix de carcasa de armătură pentru prevenirea
eventualelor deplasări în timpul operaţiilor de betonare.

Traversările necesare tubulaturilor ancorajelor nu trebuie să depăşească 300 mm în diametru pentru

a asigura o bună conlucrare între elementul metalic şi beton.

7.6.Acoperirea cu beton

Acoperirea cu beton se defineşte ca distanţa dintre carcasa de armătură şi peretele excavaţiei.

În conformitate cu prescripţiile ENV 1992 acoperirea de beton trebuie să fie de minim 75 mm.

În cazul pământurilor de consistenţă redusă acoperirea cu beton poate să fie de cel puţin 60 mm
pentru pământuri şi pereţi provizorii(structuri).

Distanţiere care se prevăd la exteriorul carcasei de armătură au rolul asigurării acoperirii minime cu
beton a acesteia.

Distanţierele se pot constitui din tuburi verticale, plăcuţe sau role. Dimensiunea distanţierelor
trebuie adoptată în funcţie de condiţiile de teren.

Pentru structurile permanente distanţierele trebuie realizate din materiale echivalente cu betonul în
ceea ce priveşte rezistenţa. Nu trebuiesc folosite distanţiere metalice.

14
8.Execuţie

8.1.Generalităţi

Etapele de execuţie sunt stabilite în funcţie de natura peretelui (tipul acestuia) şi fluidul de foraj
utilizat. În cazul general (cu utilizarea unui fluid de foraj) etapele de realizare a peretelui sunt
următoarele:
- pentru pereţi turnaţi pe loc:
1) excavarea cu utilizarea unei suspensii bentonitice,
2) curăţirea tranşeei,
3) introducerea carcasei de armătură în tranşee,
4) betonarea
5) îndepărtarea betonului contaminat de la partea superioară a betonului
- pentru pereţii prefabricaţi:
1) excavarea sub protecţia unui noroi autoîntăritor,
2) curăţirea tranşeei; la baza excavaţiei pentru panourile prefabricate se realizează un suport
rigid prin intermediul unui strat de beton de egalizare,
3) introducerea în excavaţie a panourilor prefabricate,
- pereţi din noroi autoîntăritor,
1) excavarea sub protecţia noroiului autoîntăritor,
2) în funcţie de situaţie peretele din noroi autoîntăritor poate fi instrumentat cu
geomembrane, carcase de armătură sau palplanşe
3) îndepărtarea betonului contaminat de la partea superioară a betonului.
- pereţi din beton plastic(gel beton):
1) excavarea prin utilizarea unei suspensii bentonitice,
2) curăţirea tranşeei
3) betonarea
4) îndepărtarea betonului contaminat de la partea superioară a betonului.

8.2.Toleranţe

8.2.1.Panouri

Geometria excavaţiei necesară realizării peretelui mulat trebuie să fie conformă cu cea proiectată (în
ceea ce priveşte înălţimea şi adâncimea).

Pentru structurile de sprijin, deplasarea pe direcţie orizontală a feţei libere a panoului, la nivelul
superior al grinzii de ghidaj va fi mai mică de 20 mm către excavaţie sau 50mm în direcţie opusă
excavaţiei pentru panourile monolit şi mai mică de 10 mm în orice direcţie pentru panourile
prefabricate.

Pentru structurile de sprijin verticalitatea panourilor (incluzând capetele) se va înscrie într-un

domeniu de unu la sută atât pe direcţie transversală cât şi pe direcţie longitudinală.

Acolo unde în terenul natural sunt prezenţi bolovani sau alte obstrucţii, această toleranţă poate fi
mărită.

Când rostul între panouri este format prin excavarea în materialul întărit al unui panou adiacent
turnat anterior se va verifica dacă materialul întărit este excavat pe o distanţă orizontală adecvată.
Distanţa minimă pe direcţie orizontală depinde de tipul pământului, de adâncime, de tipul
materialului turnat şi de tehnologia de excavare.

15
Protuberanţele pe faţa expusă a panourilor monolit nu trebuie să depăşească 100mm de la planul de
toleranţă. Sunt acceptate valori mai mari de 100mm în cazul în care dimensiunea maximă a
particulelor din terenul natural depăşeşte 100mm sau în cazul în care pământul este de consistenţă
redusă sau este afânat.

Alinierea între două panouri adiacente la rost nu trebuie să depăşească limita pentru care se pot
produce efecte negative asupra comportări peretelui.

8.2.2 Carcasa de armătură

Toleranţa lăţimii totale a carcasei de armătură trebuie să fie în domeniul ±10mm.

Toleranţa înălţimilor traversărilor după operaţia de betonare va fi de ±70mm.

Toleranţa cotei superioare a carcasei după betonare va fi ±50mm.

Toleranţa poziţiei carcasei în plan orizontal de-a lungul axei peretelui după betonare va fi de
±70mm.

8.3 Lucrări pregătitoare

8.3.1 Platforma de lucru

Platforma de lucru va fi stabilă, situată deasupra nivelului apei subterane, orizontală şi dimensionată
pentru un trafic de echipamente şi camioane grele. Zona adiacentă liniei peretelui va fi eliberată de
obstacole.

În cazul în care se lucrează în localităţi ,se va face şi o degajare aeriană a amplasamentului lucrării
de liniile electrice de curent, telefon etc. Totodată este necesară şi degajarea subterană de
conductele de apă, canalizare, gaze, electrice etc. şi orice alte construcţii şi instalaţii subterane,
utilizate pe amplasamentul baretelor.

La degajarea aeriană şi subterană faţă de liniile de curent se va ţine seama şi de normele de tehnică
a securităţii muncii în vigoare.

Platforma de lucru va fi situată cu cel puţin 1.5m deasupra celei mai înalte pânze de apă subterană
anticipată a fi întâlnită în timpul realizării excavaţiei, incluzându-se şi posibile fluctuaţii ale
acesteia.

În cazul construcţiei pe o pantă platforma va fi orizontală.

Materialul folosit pentru construcţia platformei sau ca material de umplutură va avea o calitate
corespunzătoare şi va fi compactat sau stabilizat.

La executarea săpăturii şi amenajarea platformei de lucru se va urmări asigurarea unei bune

deplasări a utilajelor în timpul lucrului (macarale, autobetoniere, basculante pentru transportul
pământului rezultat din excavare), precum şi a spaţiilor de depozitare necesare în procesul
tehnologic de execuţie a panourilor. În acest sens platforma de lucru va fi prevăzută cu drumuri de
acces pentru mijloacele de transport, degajate permanent ,astfel încât circulaţia să se desfăşoare în
bune condiţii, fără stagnări sau pericole de accidente.

16
Pierderile din drenuri sau conducte adiacente lucrării care pot afecta construcţia peretelui îngropat
vor fi oprite sau deviate. Pentru scurgerea apelor şi, eventual, al noroiului de pe suprafaţa platformei
de lucru, se vor amenaja pante de scurgere de 1%-2%. Se vor amenaja şanţuri sau rigole la
marginea platformei de lucru, pentru colectarea şi îndepărtarea apei sau a noroiului de pe platformă.

8.3.2 Grinzile de ghidaj

Scopul grinzilor de ghidaj este acela de a asigura aliniamentul peretelui mulat, de a servi ca
elemente de ghidaj pentru instalaţia de excavare, de a securiza marginile tranşeei împotriva cedării
acesteia în vecinătatea unui nivel de fluid de foraj fluctuant şi de a servi ca suport pentru carcasa de
armătură sau panourile prefabricate sau orice alt element introdus în excavaţie până la întărirea
betonului sau a gelului beton.

Grinzile de ghidaj trebuie să fie capabile să preia reacţiuni pentru cazul în care este necesară
extragerea carcasei de armătură.

Grinzile de ghidaj sunt realizate în general din beton armat, turnate in situ, pe amplasament la o
adâncime variind între 0.7m şi 1.5m depinzând de condiţiile de teren.

Grinzile de ghidaj vor fi proiectate şi construite să preia încărcările la care vor fi supuse, inclusiv
traficul echipamentelor şi structurilor adiacente fără a prezenta deformaţii sau deplasări şi de a
permite poziţionarea în toleranţă a elementelor panourilor.

Interdistanţa dintre grinzile de ghidaj trebuie menţinută constantă prin şpraiţuri până la începerea
excavaţiei.

Distanţa dintre grinzile de ghidaj trebuie să fie cu 20÷50mm mai mare decât lăţimea proiectată a
peretelui îngropat. În cazul unor pereţi poligonali sau cu formă neregulată poate fi necesară mărirea
distanţei între grinzile de ghidaj.

Suprafaţa superioară a grinzilor de ghidaj trebuie să fie orizontală şi să aibă aceiaşi cotă la ambele
capete ale tranşeei. În mod normal faţa interioară a uneia dintre grinzile de ghidaj este utilizată ca
referenţial pentru stabilirea poziţiei peretelui îngropat.

8.4 Excavarea

8.4.1 Susţinerea pereţilor excavaţiei

Pentru susţinerea pereţilor excavaţiei se foloseşte în cele mai multe cazuri noroiul de foraj. În unele
situaţii este posibilă folosirea apei ca fluid de foraj sau forarea în condiţii uscate.

Excavarea în uscat poate fi utilizată în unele pământuri coezive sau în roci dacă rezistenţă acestora
este suficient de mare încât să asigure stabilitatea pereţilor tranşeei.

În timpul fazei de excavare nivelul fluidului de foraj poate fluctua dar acesta nu va trebui să scadă
sub nivelul necesar asigurării stabilităţii excavaţiei. Nivelul fluidului de foraj va rămâne deasupra
nivelului bazei grinzilor de ghidaj cu excepţia cazurilor când nu există riscul surpării pământului de
sub acestea.

Transportul fluidului de foraj se realizează prin pompare în conducte rigide din metal sau material
plastic rezistent la acţiuni mecanice, prelungite cu furtunuri din cauciuc armat, de diametru 8÷10cm.

17
Pomparea şi recircularea noroiului se va face folosind pompe submersibile.

În timpul operaţiilor de betonare a tranşeei excavate se va asigura reglarea debitului pompei

submersibile în funcţie de ritmul de betonare.

Se recomandă reutilizarea fluidului de foraj numai după verificarea calităţii acestuia, pentru a
corespunde condiţiilor de calitate indicate în cele ce urmează.

Controlul calităţii fluidului de foraj se va efectua în mod obligatoriu la fiecare panou atât în timpul
excavaţiei cât şi în înainte de betonare, prin încercări în laboratorul de şantier pe probe prelevate din
noroiul din tranşee. Asupra fiecărei probe se vor face următoarele determinări: densitatea,
viscozitatea aparentă, filtratul, turta, conţinutul de nisip liber, pH-ul. Rezultatele se vor înscrie în
buletinele de analiză.

În cazul în care fluidul de foraj recuperat după excavare nu îndeplineşte condiţiile de calitate, se va
proceda la înlocuirea lui, parţială sau totală, prin recirculare cu amestecuri noi, modificându-se
treptat dozajul de bentonită activată pentru corectarea proprietăţilor fizico-chimice.

Fluidul de foraj contaminat cu cimentul din beton, de la partea superioară a tranşeei, va fi în mod
obligatoriu îndepărtat din lucrare.

8.4.2 Secvenţă de excavare

Excavarea poate fi realizată continuu sau în panouri. Secvenţa excavării, lungimea panourilor şi
distanţa dintre panourile în curs de excavare depinde de condiţiile de teren, tipul de perete şi tipul
echipamentelor de excavare.

Excavarea panourilor nu trebuie începută înainte ca betonul sau noroiul autoîntăritor din panourile
adiacente să nu fi ajuns la o rezistenţă suficient de mare.

8.4.3 Pierderea fluidului de foraj

Atunci când apare o pierdere bruscă şi semnificativă de fluid de foraj în timpul operaţiei de
excavare se va proceda la o reumplere imediată a tranşeei recomandabil cu fluid conţinând
materiale cu proprietăţi izolatoare. Dacă procedura este imposibilă sau insuficientă, excavaţia va fi
reumplută cât de repede posibil cu gel beton sau cu orice alt material care poate fi uşor excavat
ulterior.

În situaţiile în care pot să apară pierderi semnificative de noroi de foraj (pământuri foarte
permeabile, caverne, etc.) o cantitate suficientă de noroi de foraj şi materiale izolatoare va fi va fi
ţinută la dispoziţie.

8.5 Curăţarea excavaţiei

Curăţarea este necesară când noroiul de foraj trebuie înlocuit de beton sau alte material. Fundul
excavaţiei şi suprafaţa rosturilor va fi curăţată şi dacă este necesar noroiul de foraj va fi deznisipat
sau înlocuit. Când trebuie introduse elemente de tipul carcaselor de armătură sau tuburilor de rost
curăţarea trebuie realizată înaintea instalării. Procedura de curăţare ca şi timpul dintre operaţii va fi
stabilit de la primele panouri.

18
8.6 Realizarea rosturilor

Rosturile sunt în general realizate fie prin tuburi de rost de beton sau metal sau prin excavarea în
betonul sau gelul beton întărit al unui panou turnat anterior. În unele cazuri în rosturi pot fi
încorporate soluţii de hidroizolare.

Tuburile de rost vor avea rezistenţa corespunzătoare şi vor fi corect aliniate pe toată lungimea lor.

În cazul în care tuburile de rost sunt extrase vertical, extracţia se va face gradual în timpul prizei
betonului sau al gelului beton.

În cazul în care extragerea tuburilor de rost se face lateral extracţia va fi realizată la finalizarea
excavaţiei panoului adiacent.

8.7 Introducerea armăturilor şi a altor elemente

Carcasele de armătură, panourile prefabricate de beton sau alte elemente (cum ar fi palplanşele sau
membranele) nu se vor sprijini pe fundul excavaţiei i for fi suspendate de grinzile de ghidaj.

Carcasa de armătură se introduce în tranşee cu ajutorul unei macarale, cu săgeată şi putere la cârlig
corespunzătoare pentru o manevrare uşoară.

Înainte de introducerea carcasei de armătură în tranşee ,se va face verificarea executării corecte a
sudurilor.

Carcasa de armătură va fi bine centrată între grinzile de ghidare, respective între pereţii şanţului
excavat, pentru a nu provoca surparea acestora sau agăţarea şi desprinderea distanţierelor.

Coborârea carcasei între grinzile de ghidare se face lent, fără smucituri sau opriri bruşte care ar
putea produce deformarea ei sau lovirea şi surparea pereţilor.

În cazul în care carcasa de armătură nu ajunge la cota din proiect, blocându-se în timpul introducerii
se va extrage imediat din tranşee, se va verifica starea ei şi se va curăţa de pământul depus, înainte
de a se reintroduce în tranşee.

8.8 Betonarea şi decaparea

La punerea în operă a betonului se vor respecta cu stricteţe următoarele condiţii speciale:

- controlul calităţii noroiului, înainte şi în timpul turnării betonului şi controlul calităţii betonului
proaspăt,
- menţinerea permanentă a nivelului noroiului în şanţ,
- poziţia coloanelor de betonare în masa de beton,
- măsurarea volumului de beton turnat concomitent cu verificarea nivelului betonului în tranşee,
- luarea de probe necesare în timpul turnării, pentru a fi încercate după întărire.

Turnarea betonului trebuie să înceapă după cel mult o ora de la terminarea curăţării tălpii tranşeei,
timp în care se apreciază că se poate introduce în tranşee carcasa de armatura şi se realizează toate
lucrările pregătitoare în vederea betonării.

Înainte de turnarea betonului, se va verifica centrarea carcasei de armatura suspendată pe grinzile de

ghidaj. De asemenea, în tranşee se instalează pompa submersibila prevăzută cu furtun pentru
evacuarea noroiului împins de jos în sus de betonul turnat.
19
La excavaţiile în uscat betonarea se va realiza în aşa fel încât să se evite segregarea. La excavaţiile
în uscat este permisă pomparea directă a betonului în tranşee. Vibrarea betonului nu este permisă
atunci când pot să apară protuberanţe mai mari de 100mm.

În excavaţiile unde a fost folosit noroiul de foraj betonarea se va face de jos în sus prin intermediul
uneia sau mai multor tubulaturi de betonare.

Tubulatura de betonare trebuie să fie curată şi impermeabilă. Diametrul interior va fi cel puţin
0.15m şi cel puţin de 6 ori mai mare decât dimensiunea maximă a agregatelor. Diametrul exterior va
fi ales în aşa fel încât să poată trece liber prin carcasa de armătură.

Numărul de tubulaturi de betonare va fi ales pentru un panou astfel încât să se limiteze distanţa
orizontală pe care betonul trebuie să o parcurgă de la capătul tubulaturii. În condiţii normale se
recomandă ca această distanţă orizontală să fie mai mică de 2.5m. Se recomandă ca cel puţin o
tubulatură de betonare să fie folosită la fiecare carcasă de armătură în cazul în care sunt prevăzute
mai multe carcase într-un panou.

Când sunt folosite mai multe tuburi de betonare acestea vor fi aranjate şi alimentate cu beton astfel
încât să fie asigurat un flux uniform de beton, pe direcţie verticală orientat de jos în sus.

După ce betonarea a început tubulatura de betonare va fi întotdeauna păstrată sub nivelul betonului
proaspăt. Se recomandă ca tubulatura să fie scufundată în beton pe o adâncime de minimum 3m dar
aceasta poate fi redusă la 2m dacă nivelul betonului este cunoscut cu exactitate. Adâncimea,
măsurată faţă de nivelul betonului, la care se găseşte capătul tubulaturii de betonare poate fi redusă
pe măsura apropierii de nivelul terenului pentru a facilita curgerea betonului.

Viteza de creştere a nivelului betonului pe înălţime în panou nu trebuie să fie mai mică de 3m pe
oră. Când sunt anticipate întârzieri care pot afecta calitatea betonului (de exemplu datorită
condiţiilor de trafic) betonului proaspăt trebuie să i se adauge o cantitate corespunzătoare de
întârzietori de priză încă de la preparare.

Transportul betonului de la staţia de preparare la locul de punere în operă se va efectua în mod

obligatoriu cu autoagitatoare.

Pe timp de iarna se vor lua măsuri necesare la prepararea şi transportul betonului pentru executarea
lucrărilor pe timp friguros, astfel încât la punerea în operă temperatura betonului să fie de minim
+5ºC.

Înainte de betonarea panoului se verifica daca staţia de preparare a betonului poate asigura continuu
beton pentru întreaga tranşee excavată şi daca sunt asigurate mijloacele necesare pentru transportul
betonului de la staţie la şantier.

Pentru a se asigura execuţia reuşită a baretelor, trebuie create toate condiţiile ca betonarea să se
desfăşoare intr-un ritm continuu, fără întreruperi în aprovizionare şi transport şi intr-o cadenţa de
circa 8÷10 m3/ora.

Pentru a da posibilitatea betonului turnat la ultimele şarje să împingă în sus betonul turnat anterior şi
pentru a evita înţepenirea coloanei în beton, durata de turnare a betonului intr-un panou va fi de cel
mult 6÷7 ore.

20
În timpul betonării se execută periodic mişcări lente de ridicare şi coborâre a coloanei de betonare,
până la terminarea operaţiei de betonare, având totodată grijă ca evacuarea noroiului din tranşee -
prin pompare - să se facă astfel încât acesta să nu ajungă să deverseze peste grinzile de ghidaj.

Decaparea betonului de la nivelul prevăzut va fi realizată folosind un echipament care să nu

distrugă restul betonului turnat, armătura sau orice altă instrumentare instalată în panou. Decaparea
finală va fi realizată numai după ce betonul are o rezistenţă suficient de mare pentru a se evita
distrugerea. Dacă este posibil pot fi realizate decapaje deasupra nivelului final înainte ca betonul să
facă priză.

21