Capitolul 1.

13
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

PARTEA A I - A : TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE

A BARAJELOR

Capitolul 1 : TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE

A BARAJELOR DIN BETON

Barajele din beton sunt construcţii executate din beton, transversal pe un curs de
apă, cu scopul de a crea o acumulare de apă pentru satisfacerea diverselor folosinţe.
Realizarea unui baraj din beton presupune cunoaşterea tehnologiei de execuţie a
următoarelor genuri de lucrări:
 amenajarea terenului de fundare;
 tratarea terenului de fundare;
 lamelarea şi zonarea barajului;
 cofrarea barajului;
 turnarea şi răcirea betonului;
 tratarea rosturilor.

1.1. Tehnologia amenajării terenului de fundaţie

Amenajarea fundaţiei corpului barajelor din beton este condiţionată de natura

terenului de fundare, gradul de alterare a rocilor respective, starea lor de fisuraţie,
prezenţa unor accidente locale cu privire la stratificaţie, falii, prezenţa unor crăpături
adânci.
Ţinând seama de aceste caracteristici ale terenului de fundare, în mod normal
suprafaţa de fundaţie se excavează cu proeminenţe şi adâncituri care să mărească
stabilitatea la alunecare a barajului (fig. 1.1.a). În cazul terenurilor de fundare cu
14

coeficienţi reduşi de frecare statică beton-rocă, cu stratificaţie orientată defavorabil,

barajul se încastrează în teren pe adâncimi mari pentru a folosi şi rezistenţa straturilor din
aval (fig. 1.1.b). În acelaşi scop se
poate excava talpa înclinată aval-
amonte cu pante de ordinul 1:20 -
1:10 pentru micşorarea forţelor
tangenţiale (fig. 1.1.c).

Fig. 1.1. Exemplu de fundare a barajelor din beton

Pentru oprirea infiltraţiilor care s-ar produce de-a lungul suprafeţei de fundare,
precum şi pentru antrenarea masivului stâncos în preluarea forţelor orizontale,
majoritatea barajelor sunt prevăzute cu pinten în piciorul amonte (fig. 1.1.d), în acest
pinten fiind realizată galeria de picior a barajului, având mai multe funcţii: galerie de
vizitare, galerie de injecţii, ca şi galerie de drenaj.
Amenajarea terenului de fundare presupune executarea următoarelor lucrări:
 îndepărtarea vegetaţiei de pe suprafaţa amplasamentului;
 execuţia excavaţiilor şi îndepărtarea sterilului;
 pregătirea suprafeţei de fundare pentru betonare.
Îndepărtarea arborilor, arbuştilor şi tufişurilor se poate executa manual sau
mecanizat, în funcţie de locul şi densitatea vegetaţiei, după una din tehnologiile
prezentate anterior, în cursul "Tehnologia de execuţie a lucrărilor de construcţii" - an IV.

1.1.1. Lucrări de excavaţii

Excavaţiile se execută în scopul înlăturării deluviului şi a stratului de rocă

alterată din ampriza barajului. Excavaţiile se execută în două faze: excavaţii grosiere şi
excavaţii de finisaj, ele se realizează de la partea superioară a versanţilor (cota
coronament baraj) înspre talveg. Materialul rezultat în urma excavaţiilor de pe versanţi se
îndepărtează spre platforma de evacuare. În funcţie de volumul lucrării, configuraţia
terenului şi durata de execuţie, se pot amenaja una sau mai multe platforme de evacuare,
şi anume:
 o platformă de evacuare pe talveg (fig. 1.2.a);
 Capitolul 1. 15
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

 mai multe platforme de evacuare pe versanţi şi una pe talveg (fig. 1.2.b).

În cazul existenţei mai multor platforme, incintele de lucru se izolează între ele
prin baricade de protecţie.

Fig. 1.2. Scheme de amenajare a platformelor de

evacuare
A. Zona excavaţiilor grosiere este cuprinsă între linia terenului şi o linie situată
la 1,0 - 1,5 m deasupra cotei de fundare. În această zonă excavaţiile se execută astfel:
 Evacuarea deluviului de pe versanţi se face în funcţie de panta acestora, cu
buldozere sau manual.
În cazul pantelor mai mari de 35° se amenajează scări de acces pe versanţi, după
care îndepărtarea stratului vegetal şi a deluviului se face manual, prin lopătare de sus în
jos.
Pe versanţi cu pante cuprinse între 25° - 35°, lucrările de săpare şi transport a
deluviului se pot executa cu buldozerul, numai dacă acesta este ancorat cu un cablu
acţionat de troiul unui excavator amplasat pe o platformă situată la o cotă superioară.
 Excavarea deluviului din talveg se execută cu buldozerul S-1300 sau S-1500,
excavator cu capacitatea cupei de 1,2 - 4,5 m³, sau draglină cu cupă de 1 m³, cu
descărcare în mijloace de transport.
 Excavarea rocii se face cu ajutorul explozivilor, în straturi de 1 - 3 m, pe
tronsoane de 5 m lungime. Găurile de mină se execută cu perforatorul P-90 sau S-125
TAMPELLA, la o înclinare corespunzătoare viitorului taluz. Găurile de mină se
perforează de sus în jos, la distanţă de 1 m între ele.
 Împuşcarea găurilor de mină se execută de obicei cu dinamită tip II şi capse
electrice. Se menţionează că în apropierea limitei acestei faze, excavaţiile se execută cu
încărcătură redusă (200 g exploziv/gaură).
 După împuşcare se controlează locul de muncă de către artificieri, după care se
efectuează copturirea frontului, apoi se montează plase de protecţie pe taluzurile laterale,
cu ajutorul unor ancore de 2 m, fixate în rocă.

B. Excavaţiile de finisaj se execută cu scopul profilării definitive a fundaţiilor

prin înlăturarea ultimului strat de rocă cu grosimea de 1,0 - 1,5 m, în două etape. Astfel în
prima etapă se excavează un strat de 0,5 - 1,0 m, cu explozivi, folosind încărcături reduse,
16

de 200 g exploziv/gaură. În cea de-a doua etapă a excavaţiilor de finisaj se înlătură stratul
rămas de 0,5 m, cu ajutorul ciocanului de abataj, fiind interzisă în general în această fază
folosirea explozivului. Îndepărtarea stratului de protecţie de 0,5 m de pe terenurile de
fundaţie alcătuite din roci care după dezvelirea lor se alterează în contact cu aerul, se face
numai în momentul în care sunt realizate toate condiţiile pentru efectuarea în continuare a
betonării.
Transportul sterilului de pe platformele de evacuare în halde se realizează fie cu
autobasculante de capacitate medie, fie cu vagonete CFI. Încărcarea în mijloace de
transport se face în general cu ajutorul excavatoarelor.

1.1.2. Lucrări de pregătire a suprafeţelor pentru betonare

Această operaţie începe prin îndepărtarea rocii fisurate şi a bucăţilor de stâncă

rămase de la excavaţii, iar apoi curăţirea suprafeţei de praf sau alte corpuri srăine. După
curăţire se efectuează spălarea suprafeţei cu jet de apă sub presiune de 4 - 5 at, şi apoi
prin suflare cu jet de aer la aceeaşi presiune. Spălarea încetează când apa se scurge
limpede. După această primă spălare suprafaţa fundaţiei se curăţă cu perii de sârmă şi se
repetă spălarea după procedeul descris mai sus. Apa rămasă în goluri şi fisuri se
îndepărtează cu jet de aer comprimat.
În cazul terenurilor de fundare alcătuite din roci care după dezvelire se alterează
în contact cu apa şi aerul, se excavează porţiuni reduse pentru ca aceste suprafeţe să
rămână descoperite cât mai puţin timp, iar suprafa]a fundaţiei se curăţă numai cu jet de
aer.
Apele din infiltraţii sau din precipitaţii trebuie îndepărtate imediat, fie prin
şanţuri şi rigole, fie prin pompaj. Deasemenea nu este permisă circulaţia, manipularea şi
depozitarea de materiale în zona pregătită pentru betonare.

1.2. Tehnologia lucrărilor de tratare a fundaţiei.

După curăţirea suprafeţei se execută tratarea zonelor fisurate şi a faliilor. Astfel,

filoanele de argilă şi faliile în grosime de până la minimum 20 cm se curăţă de materialul
alterat pe o adâncime mai mare de 30 cm. Zonele fisurate se excavează suplimentar,
pentru a ajunge la dimensiunile precizate anterior. După aceste operaţii urmează ca
zonele curăţate să fie plombate, lucrare care se realizează fie cu mortar preparat cu
agregate având granulaţie mai mare, fie cu beton de aceeaşi calitate cu cel din corpul
barajului.
În cazul barajelor din beton în arc, nu se admite fundarea acestora pe rocă
fisurată, deci se continuă lucrările de excavaţii până la roca sănătoasă, nefisurată.
În cazul în care terenul de fundare prezintă un grad de fisuraţie mare, se
 Capitolul 1. 17
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

consolidează prin injectarea cu suspensie de ciment, cu scopul, pe de o parte ca masivul

de rocă să fie cât mai omogen (injecţii de consolidare), pe de altă parte de a obţine o
legătură cât mai solidă şi etanşă a fundaţiei cu roca (injecţii de legătură).

A. Injecţiile de consolidare cu suspensie de ciment se efectuează în găuri de

foraje a căror adâncime de pătrundere în rocă variază între 5 - 15 m în funcţie de
încărcările date de construcţie (fig. 1.3), iar distanţa dintre ele se ia de 2 - 4 m, astfel încât
fiecare foraj să acopere 15 - 20 m² de fundaţie (fig. 1.3.a). În cazul rocilor tari, slab
fisurate, pentru baraje din beton cu înălţimea mai mare de 30 m, adâncimea de injectare
este de 4 - 6 m (fig. 1.3.b).
Operaţia de injectare se efectuează după ce au fost turnate primele lamele de
beton pe o înălţime de 4 - 10 m, injectarea poate să înceapă când betonul turnat în lamele
a ajuns la o rezistenţă de 25 daN/cm², la o presiune de injecţie de 1 - 6 at.

Fig. 1.3. Injecţii de consolidare şi de umplere

a. Schema de dispunere b. Foraj de adâncime c. Tubaţii pentru injecţii de legătură
1. Foraje 2. Tubaţii sau foraje 3. Cuib de pietriş 4. Rosturi transversale
5. Rosturi de lucru
18

B. În cazurile în care roca de fundare este rezistentă şi nu prezintă fisuraţii,

injecţiile de consolidare nu se mai execută, sunt necesare doar injecţiile de legătură, care
se execută prin intermediul unei tubaţii înglobate în beton, ce au la contactul cu fundaţia
câte un cuib de pietriş.

1.3. Tehnologia lucrărilor de etanşare a terenului de fundare

În terenurile de fundare alcătuite din roci cu permeabilitate mare, trebuie să se

execute injectarea în adâncime cu suspensie de ciment, sub formă de voaluri sau perdele
de etanşare, voaluri frontale şi voaluri de larg (fig. 1.4.a).

Fig. 1.4. Etanşarea în profunzime a terenului de fundare

1. Voal frontal 2. Voal de larg 3. Foraj pentru injecţii 4. Galerie de injecţii

1.3.1. Parametrii lucrării de injectare

În vederea determinării parametrilor lucrării de injectare, se execută 5 - 10 foraje

de explorare, în care se fac probe de permeabilitate cu apă şi de injectare cu suspensii de
ciment. Sub acţiunea presiunii care se menţine timp de 10 minute, suspensia pătrunde
prin fisuri, proporţional cu gradul de permeabilitate a rocii. Rezultatele încercărilor de
permeabilitate stau la baza stabilirii regimului de lucru pentru realizarea injecţiilor de
etanşare.
Parametrii voalului de etanşare se stabilesc astfel:
 adâncimea voalului se prevede până la nivelul rocilor impermeabile. Dacă
acestea sunt situate la adâncimi mari, adâncimea voalului se stabileşte la (0,5 - 0,7)
Hretenţie.
 lungimea voalului, care se execută la maximum 2 m de piciorul amonte al
 Capitolul 1. 19
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

barajului, se extinde de-a lungul întregii suprafeţe de fundaţie. În versanţi voalul se

prelungeşte pe minimum 0,25 Hretenţie.
 distanţa dintre foraje şi numărul găurilor de foraj se stabileşte în baza injecţiilor
experimentale. Se execută 1 - 2 şiruri de foraje pentru baraje cu înălţimea mai mică de 50
m şi 2 - 3 pentru baraje mai înalte.
 direcţia şi înclinarea forajelor se aleg astfel, încât să intersecteze un număr cât
mai mare din planurile de stratificaţie a rocii de fundare.

1.3.2. Execuţia lucrărilor de injectare

Se execută următoarele operaţii:

 Forarea găurilor cu ajutorul sondezelor tip SG-75, SG-150 sau SG-300 (cifrele
indică adâncimea maximă de foraj), la diametre uzuale de 46 - 66 mm.
 După terminarea executării forajelor, înaintea începerii operaţiei de injectare,
forajul se spală activ circa 15 minute, pentru îndepărtarea detritusului. În cazul în care
până la începerea injectării au trecut mai mult de 24 de ore, operaţia de spălare se repetă.
La terminarea spălării forajului se măsoară lungimea găurii, a devierii (dacă există) şi se
înscriu în fişa forajului, apoi forajul se astupă cu un dop de lemn până la începerea
injectării.
20

 Prepararea fluidului
pentru injecţii se face în
amestecătoare de tip
COLCRETE (fig. 1.5), la viteze
de rotaţie de 1500 - 3000 rot/min
ale organelor de amestec.
Procesul de amestecare se
realizează astfel: apa şi cimentul
introduse în instalaţie în primul
compartiment, se amestecă
datorită vitezei de rotaţie foarte
mari a rotorului pompei Fig. 1.5. Amestecător tip Colcrete
centrifuge. Prin recircularea în camera de amestec, se obţine o suspensie sub forma unui
gel coloidal stabil în prezenţa apei, ceea ce asigură
injecţiilor cu acest fluid o stabilitate normală până
la realizarea prizei cimentului. Raportul ciment/apă
de 1/10 - 1/1 se foloseşte în funcţie de rezultatele
probelor de permeabilitate iniţială. Dacă se constată
o absorbţie mare de suspensie, care ar conduce la
un consum exagerat de ciment, gelul coloidal se
amestecă în camera de amestec secundar cu nisip
având granulaţie sub 3 mm.

Un alt utilaj folosit în acelaşi scop este malaxorul de mare turbulenţă (fig. 1.6),
alcătuit din cuva malaxorului (1), pragul de izbire (2) }i cilindrii agitatori (3), având o
viteză de rotaţie de 1500 - 3000 rot/min.

Fig. 1.6. Malaxor de mare

turbulenţă
 Capitolul 1. 21
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Fig. 1.7. Schema instalaţiei tip de injecţie

 Injectarea fluidului în foraje se execută cu

ajutorul unor instalaţii de diverse tipuri. O astfel de
instalaţie (fig. 1.7) este alcătuită în principiu din
următoarele părţi principale: amestecătorul (1), agitatorul
(2) utilizat pentru menţinerea fluidului într-o suspensie
uniformă, motoare de acţionare (3), furtun de aspiraţie (4),
pompă de mortar (5), conducte de aer comprimat (6),
manometru (7), conducta de by-pass (8), conducta de
alimentare (9), ventil de admisie (10), ventil de conductă
(11), manometru cu diafragmă (12), ventil de ţeavă de
racord (13), dispozitivul de injecţie (14), ventilul de Fig. 1.8. Schema de
reţinere (15) }i conducta de retur (16). principiu a
dispozitivului de
injecţie (packerul)

Dispozitivul de injecţie (fig. 1.8), numit packer, este format din discurile metalice
(1), sacii de cauciuc (2), conducta de punere sub presiune a sacilor (3), conducta de
alimentare cu fluidul de injecţie (4), prevăzută cu orificiile de refulare (5) în zona (6) a
forajului.
Ordinea operaţiilor executate cu packerul este următoarea: se introduce
dispozitivul de injecţie în foraj până în zona de lucru, apoi se pun sub presiune sacii la o
presiune mai mare decât cea care se crează în spaţiul dintre ei şi foraj. Prin alimentarea
sub presiune a fluidului de injecţie, acesta va ieşi prin orificii şi va pătrunde în fisuraţiile
rocii în spaţiul delimitat de cei doi saci.
Faţă de packer, injectorul cu manşete prezintă următoarele avantaje:
22

 injectorul nu se colmatează la înfigere şi nu se blochează la extragere, fiindcă

lucrează în interiorul unui tub perforat;
 operaţia de injectare poate fi repetată la orice adâncime.

Fig. 1.9. Scema operaţiilor de execuţie a injecţiilor cu injectorul cu manşete

1. tub de foraj 2. tub cu manşete 3. manşete 4. strat de argilă – ciment
5. injector cu packer
Principiul şi modul de lucru (fig. 1.9) se realizează astfel: în prima fază (fig.
1.9.a), se execută un foraj tubat, cu un procedeu descris anterior. În interiorul coloanei de
foraj (fig. 1.9.b) se introduce tubul cu manşete, care la intervale de 165 mm sau 330 mm
are câte 4 - 6 găuri dispuse pe circumferinţă. Găurile sunt acoperite de manşete din
cauciuc cu grosime de 2,5 - 3,0 mm şi lăţimea de 40 - 50 mm. Pe ambele părţi ale
manşetelor sunt fixate de tub inele metalice pentru a împiedica deplasarea manşetelor în
lung. Spaţiul dintre coloană şi tubul cu manşete este umplut cu un amestec semitare de
argilă-ciment care fixeazş tubul cu manşete în centrul coloanei (fig. 1.9.c). Odată cu
umplerea, coloana de protecţie de la foraj este extrasă.
Coborând dispozitivul de injecţie (packerul) în interiorul tubului cu manşete,
după fixarea acestuia în zona de injectare, la o presiune minimă dezvoltată de fluidul de
injecţie manşetele se deformează, permiţând acestuia să iasă şi, străpungând amestecul de
argilă-ciment, să se injecteze în teren.
Realizarea procesului de injectare se poate face prin următoarele metode: pe
tronsoane descendente, pe tronsoane ascendente, sau sisteme mixte descendent-ascendete
sau invers.

A. Injectarea pe tronsoane descendente (fig. 1.10.a) se aplică în roci care nu

menţin pereţii forajului sau prezintă fisuri verticale. Succesiunea normală a operaţiilor:
 forarea tronsonului;
 probe de permeabilitate iniţială;
 injectarea suspensiei de ciment;
 spălarea sedimentului de ciment din gaura de foraj, operaţie executată odată cu
 Capitolul 1. 23
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

introducerea garniturii de foraj pentru forarea noului tronson;

 forarea noului tronson şi repetarea ciclului.

Fig. 1.10. Procedee de injectare

B. În rocile în care pereţii forajului se pot menţine fără pericol de blocare a

instalaţiei, se aplică metoda de injectare pe tronsoane ascendente. Ordinea operaţiilor:
 forarea găurii până la adâncimea finală;
 probe de permeabilitate iniţială a tronsonului de la talpa forajului;
 injectarea uniformă a tronsonului;
 ridicarea dispozitivului de injectare la tronsonul următor şi reluarea ciclului.

1.3.3. Lucrări de drenare a fundaţiei

Drenarea fundaţiei se execută în cazul în care, deşi s-a realizat voalul de etanşare,
există posibilitatea ca apele de infiltraţie să pătrundă sub talpa barajului. Soluţia constă în
24

executarea unor foraje de mică adâncime cu  = 10 - 20 cm, executate în roca de fundaţie

din spatele voalului de etanşare, după executarea forajelor pentru injecţii de consolidare şi
legătură (fig. 1.11). Pentru ca acţiunea forajelor de drenaj să fie cât mai uniformă asupra
subpresiunilor, distanţa dintre ele trebuie să fie redusă. Găurile de foraj pentru drenaj se
umplu cu nisip monogranular.
Capetele forajelor de
drenaj debuşează în galerii
longitudinale de vizitare, care
evacuează şi apele de infiltraţie
pătrunse prin paramentul
amonte al barajului.

Fig. 1.11. Drenarea fundaţiei

1.4. Tehnologia de execuţie a ecranelor din pereţi mulaţi

Pereţii din beton, turnaţi în teren, sunt utilizaţi pentru realizarea etanşării
terenului de fundare la baraje deversoare (centrale-baraj) ale unor noduri hidrotehnice.
Ecranul de etanşare se execută din panouri betonate continuu de 5 - 7 m lungime şi se
 Capitolul 1. 25
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

încastrează în roca de bază. Dacă roca de bază este constituită din argile marnoase, argile
brun-negricioase, încastrarea se face pe o adâncime de 1,0 m, iar în zone cu nisipuri
cimentate pe minimum 1,5 m.
Procedeul de execuţie al pereţilor mulaţi constă din:
 excavarea unei tranşei cu lăţimea de 0,4 - 1,0 m şi adâncimea de 10 - 30 m, cu
ajutorul unor utilaje speciale (Else sau Kelly) sub noroi bentonitic;
 controlul excavaţiei;
 betonarea panourilor excavate.
Înainte de începerea excavării propriuzise a tranşeii se îndepărtează stratul
vegetal, mâlul, depozitele de umplutură, etc, după care se execută două grinzi de ghidare
din beton simplu, cu secţiunea de până la 120x70 cm, care să încadreze ecranul la partea
superioară. Cota superioară a grinzilor se alege cu circa 0,.8 - 1,0 m deasupra nivelului
hidrostatic al apelor freatice.
Lucrările de excavaţie se execută sub noroi bentonitic care se introduce în tranşee
gata preparat, pe măsura adâncirii tranşeii. În tot timpul excavaţiei noroiul se menţine la
un nivel cuprins în limita îălţimii grinzilor de ghidaj, pentru a nu se produce surparea
pereţilor.

1.4.1. Excavarea tranşeii prin procedeul Else

Excavarea tranşeii se realizează în două faze, şi anume:

 faza I. - pe o lungime de 3,5 - 3,8 m (fig. 1.12.a);
 faza II. - de avansare şi legare la panoul turnat anterior (fig. 1.12.b).
Pentru realizarea fazei a II-a instalaţia se deplasează, iar catargul mobil se
încastrează în fundul tranşeii. Tranşeea realizată până la cota finală nu se lasă deschisă,
plină cu noroi bentonitic, mai mult de 24 ore, deoarece pereţii excavaţiei se pot prăbuşi.
26

Fig. 1.12.a. Excavarea tranşeii prin procedeul Else

După turnarea unui panou, excavaţia panoului următor se face după întărirea
betonului, la circa 4 - 6 ore după turnare, cel mai târziu la 12 ore, astfel încât cu ajutorul
dinţilor cupei să se poată executa, prin săpare, nişte şanţuri în muchia panoului turnat,
fără deteriorarea acestuia. În timpul procesului de săpare se verifică în permanenţă
verticalitatea catargului mobil, pentru a nu se produce devieri ale panourilor una faţă de
cealaltă.
Condiţia esenţială pentru execuţia săpăturii tranşeii, fără pericol de dărâmare a
pereţilor, este menţinerea ei plină cu noroi bentonitic deasupra nivelului hidrostatic cu
circa 1,0 m şi cu 0,2 - 0,4 m sub nivelul superior al grinzilor de ghidare.
În cazul în care în timpul excavaţiilor se produc surpări mari ale pereţilor, se
procedează astfel: se întrerupe excavaţia, se umple tranşeea cu un beton având un dozaj
de 75 - 100 kg ciment/m³, şi apoi se reia excavaţia în acest beton, după circa 24 ore, sau
când betonul a devenit semitare.

1.4.2. Excavarea tranşeii prin procedeul Kelly

 Capitolul 1. 27
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Excavarea tranşeii se realizează tot în două faze: în prima fază capetele panolui
de câte 2,5 m, iar în cea de-a doua, miezul de 1,0 m. Odată cu realizarea săpăturii unui
panou, se realizează şi rostul de lucru în muchia panoului turnat anterior (fig. 1.12.c).
Instalaţia Kelly se deplasează paralel cu grinzile de ghidaj, iar graiferul se deschide pe
direcţia de excavare, în felul acesta asigurând săparea unei tranşei de lăţime constantă, cu
puţin mai mare decât lăţimea cupei graiferului.

Excavaţia la baza panourilor se face astfel încât să fie asigurată legătura la acelaşi
nivel cu talpa panoului anterior. În cazul în care nu se întâlneşte roca de bază
impermeabilă în jurul cotelor indicate în profilul geologic, ecranul se prelungeşte până la
întâlnirea stratului impermeabil. Fig. 1.12.c. Excavarea tranşeii
prin procedeul Kelly

1.4.3. Prepararea noroiului bentonitic

Noroiul pentru susţinerea excavaţiilor se prepară cu bentonită activată, având

densitatea de 1,03 - 1,10 t/m³. Caracteristicile noroiului bentonitic sunt adaptate în cursul
execuţiei, în funcţie de condiţiile geologice din amplasamentul ecranului de etanşare.
28

Prepararea noroiului din bentonită activată, denumită şi trasgel, se face în

malaxoare rapide, cu turaţii de 1500 - 3000 rot/minut, o perioadă de minimum 15 minute.
Pe şantiere se instalează gospodării de preparare a noroiului, în care trebuie asigurată o
cantitate de noroi de cel puţin cinci ori mai mare decât volumul total al tranşeii ce se
excavează. Deasemenea se organizează laboratoare dotate cu aparatură specială şi
personal corespunzător.
Recircularea noroiului se face prin pompare. El trebuie din timp în timp ciuruit
pentru a i se menţine constante caracteristicile. În general noroiul se schimbă la fiecare
panou.
Compoziţia optimă a noroiului bentonitic se stabileşte în funcţie de natura
terenului, natura componentelor şi situaţia hidrogeologică a zonei în care se realizează
ecranul. În principiu se recomandă următoarea compoziţie, în unităţi volumetrice:
 argilă locală - 2 părţi
 bentonită activată (trasgel) - 1 parte
 humă de Teişani (argilă de Medgidia) - 1 parte
 apă până la realizarea condiţiilor de densitate şi vâscozitate indicate.
În cazul absenţei argilei locale, se utilizează următoarea reţetă de preparare
(pentru 1 m³ noroi):
 bentonită activată (trasgel) - 50 - 100 kg
 humă caolinoasă tip T - 150 - 200 kg
 sodă calcinată - 2 - 3 kg
 silicat de sodiu - 8 - 10 l
 apă - 850 - 950 l.
Reţetele se determină în laborator, prin încercări experimentale, astfel încât
noroiul obţinut să corespundă caracteristicilor cerute.
 Capitolul 1. 29
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Fig. 1.13. Turnarea betonului în tranşee

prin metoda Contractor

1.4.4. Betonarea ecranului

Înainte de începerea betonării, se procedează în mod obligatoriu la curăţirea

panoului excavat, îndepărtându-se astfel materialul căzut la fundul tranşeii, precum şi
noroiul depus. Operaţia de betonare se realizează prin metoda Contractor, care constă în
introducerea betonului în tranşee de jos în sus, astfel încât noroiul care are o greutate
specifică mai mică, să fie ridicat în sus.
În tehnologia curentă este folosită o instalaţie (fig. 1.13), amenajată în mod
special, şi dotată cu o platformă automobilă (1) pe care este fixată o sonetă sau un catarg
(2) prevăzut cu un troliu (3) care permite coborârea în tranşee a unui tub (4) de 200 - 300
mm diametru, alcătuit din tronsoane de 2 - 6 m lungime, care se îmbină între ele cu flanşe
şi garnituri, având la partea superioară o pâlnie (5). Tubul este susţinut de cablul (6)
pentru coborâre-ridicare.
Tubul de betonare are la capătul inferior o clapetă metalică ce se poate acţiona
prin cablu de la suprafaţa terenului, şi care se închide înainte de introducerea tubului în
noroi, astfel încât interiorul tubului să rămână gol. După ce tubul a ajuns la 20 - 40 cm
deasupra fundului excavaţiei, se introduce beton prin pâlnie în tub, astfel încât să fie
complet umplut, după care clapeta se deschide şi betonul pătrunde cu viteză în noroi,
evacuându-l lateral. Se toarnă în continuare betonul prin pâlnie, ridicându-se cu grijă
30

tubul, astfel încât el să rămână încastrat în beton pe o lungime de circa 1,5 - 3,0 m.
Betonarea se face continuu până la nivelul feţei superioare a grinzilor de ghidaj şi
va dura pentru un panou de 5 m lungime, betonat cu un singur tub, maximum 6 - 8 ore,
într-un ritm rapid de turnare de circa 10 m³/h. Pentru asigurarea acestui ritm se utilizează
pentru transport autobetoniere de 5 m³ capacitate.
La terminarea betonării, când noroiul a fost evacuat din secţiunea panoului,
stratul superior de beton, de 20 - 30 cm grosime, care s-a contaminat în contact cu
noroiul, se îndepărtează, fiind înlocuit cu beton curat. În timpul turnării se urmăreşte cu
atenţie nivelul betonului la capetele panoului. În aceste zone nivelul betonului trebuie să
fie cât mai apropiat de nivelul din dreptul tubului de turnare. În cazul în care denivelările
depăşesc 50 cm, se poate produce fenomenul de bulb, prin alunecarea straturilor de beton
şi înglobarea unor pungi de noroi în masa acestuia, şi pot apărea defecţiuni în ceea ce
priveşte calitatea ecranului de etanşare.
În cazul în care s-a produs fenomenul de bulb, sau tubul a ieşit din beton, se
procedează în felul următor: se întrerupe betonarea panoului, se excavează betonul turnat,
înainte de întărirea lui, se schimbă noroiul contaminat şi se reia betonarea.
Se utilizează beton marca B-300, permeabilitatea P-8, consistenţa trebuie să fie
fluidă, cu tasarea conului de 12 - 16 cm, utilizând un factor a/c = 0,6 - 0,7. Betonul folosit
la ecran se prepară cu ciment P-400, Pz-400, cu un dozaj de 350 - 450 kg/m³, iar
agregatele vor avea granule de maximum 30 mm şi un con]inut de părţi fine (sub 0,2
mm) de 50 - 100 kg/m³ beton. Pentru mărirea lucrabilităţii, în vederea evitării segregării,
se adaugă DISAN în proporţie de 0,2 - 0,4  din cantitatea de ciment uscat.
Pentru fiecare panou turnat se întocmeşte o fişă care cuprinde elementele
necesare identificării panoului, caracteristicile geologice, situaţia nivelului freatic în
timpul excavaţiilor, condiţiile în care s-a executat excavaţia, reţeta de beton, probele de
beton prelevate şi, ulterior, rezultatele încercărilor.

1.5. Tehnologia de betonare a barajelor din beton

1.5.1. Lamelarea şi zonarea barajelor din beton

Dacă corpul unui baraj din beton s-ar construi continuu între cei doi versanţi, el
ar fi solicitat de tensiuni mai mari decât rezistenţa betonului, şi s-ar produce fisurarea
acestuia, datorită eforturilor provocate de contracţia betonului după direcţia axei
longitudinale a barajului, de varia]ia de temperatură, sau de tasări inegale ale terenului de
fundare.
Aceste efecte se atenuează în mare măsură dacă se prevăd rosturi transversale,
care separă un baraj în corpuri independente, numite ploturi, ce se pot deforma liber.
Pentru ca barajele din beton să nu fisureze, se recomandă ca distanţa dintre rosturi să nu
depăşească 15 m, iar spre versanţi să se reducă la 10 - 12 m (fig. 1.14). Pentru evitarea
 Capitolul 1. 31
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

fisurării betonului, rosturile transversale sunt executate pe întreaga înălţime a barajului.

Fig. 1.14. Schema împărţirii în ploturi a unui baraj din beton

Închiderea monolită a rosturilor transversale şi asigurarea continuităţii nu este
necesară la barajele de greutate, este însă absolut necesară o bună etanşare a rosturilor
transversale. La barajele în arc rosturile se închid monolit prin injectarea ulterioară.
Pentru degajarea mai uşoară a unei părţi însemnate din căldura de hidratare a
cimentului, ploturile se împart în lamele orizontale de 1 - 3 m grosime. Pentru
preîntâmpinarea fisurării se recomandă ca primele lamele, în contact cu roca, pe o
înălţime de câţiva metri, să fie împărţite în sublamele cu grosimea pe jumătate din cea a
lamelelor curente. La majoritatea barajelor construite în ţară, grosimea lamelelor s-a luat
de 2 m, fapt ce a permis modularea cofrajelor şi reutilizarea lor la mai multe lucrări.
Lamelele se toarnă la rândul lor în straturi de betonare cu grosimea de 30 - 65
cm. Această împărţire este strâns legată de productivitatea fabricii de beton şi a
mijloacelor de punere în operă. Prin strat de betonare se înţelege aşadar porţiunea de
construcţie care se betonează într-o singură repriză, fără întrerupere.
Suprafaţa dintre două lamele se numeşte rost orizontal de lucru, iar suprafaţa
dintre două blocuri din cadrul aceluiaşi strat se numeşte rost înclinat de lucru (fig. 1.15).
Betoanele dintr-un baraj se zonează după profilul transversal al construcţiei. Prin
zonarea betoanelor se înţelege modul cum acestea sunt repartizate în corpul unui baraj.
Astfel, exemplificând pe profilul transversal al barajului Izvorul Muntelui - Bicaz (fig.
1.15):
32

Fig. 1.15. Lamelarea şi zonarea barajului Izvorul Muntelui - Bicaz

 la paramentul amonte al barajului betonul trebuie să fie impermeabil şi
rezistent. Se foloseşte ciment alitic cu o căldură de hidratare moderată (60 cal/gf la 7
zile), cu rezistenţe mecanice mari şi rezistenţă mărită la gelivitate;
 la paramentul aval este necesar un beton rezistent la agenţi atmosefrici. Se
foloseşte tot ciment alitic;
 la partea inferioară (la contactul cu terenul de fundare) betonul trebuie să aibă o
marcă superioară, funcţie de eforturile care acţionează în această zonă, să fie impermeabil
şi să nu se degradeze sub acţiunea apelor de infiltraţie sau a apelor agresive;
 betonul din interiorul barajului, pe lângă rezistenţă mecanică şi durabilitate,
trebuie să aibă o exotermie cât mai redusă. Se foloseşte ciment belitic cu căldură de
hidratare redusă (45 cal/gf la 7 zile), rezistenţe mecanice medii, contracţie mică şi
rezistenţă mare la fisurare.

1.5.2. Turnarea betoanelor

 Capitolul 1. 33
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Suprafaţa fundaţiei pe care urmează să se toarne betonul în lamele, se spală cu jet

de apă şi se curăţă cu jet de aer la presiunea de 4 - 5 at, după care se aplică un strat de
mortar gras de ciment de 3 - 5 cm grosime, realizat cu un dozaj de 500 - 600 kg
ciment/m³ mortar.
Cofrarea lamelei se face în raport cu poziţia ei, cu cofraje căţărătoare, cofraje
demontabile sau fixe, a căror construcţie şi exploatare au fost prezentate în cusul
"Tehnologia de execuţie a lucrărilor de construcţii" din anul IV.
Turnarea betoanelor în cofraje se realizează în straturi orizontale de 30 - 65 cm
grosime, în funcţie de posibilităţile vibratoarelor folosite la compactare, de intervalul de
timp admis între aşternerea straturilor succesive, de productivitatea fabricii de beton, de
mijlocul de transport şi punere în operă.
Punerea în operă a betonului la aceste lucrări se face de obicei cu macarale şi
bene. Înălţimea maximă de la care se toarnă betonul, este de 2 m. Coborârea betonului în
locurile de turnare în cazul depăşirii înălţimii prescrise se face cu tuburi ce asigură
scurgerea continuă a betonului. Betonul poate fi pus în operă şi prin pompare (rar), fiind
folosite în acest caz instalaţii cu pompe cu piston sau instalaţii de transport pneumatic.
Turnarea şi compactarea betonului unui strat de betoane trebuie să fie terminată
înainte de începerea prizei. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, turnarea betonului
trebuie întreruptă. Betonarea poate fi reluată numai atunci când betonul turnat anterior
devine suficient de rezistent. O astfel de situaţie, când se produce întreruperea forţată a
betonării se numeşte "îngheţarea stratului", nefiind recomandată. Pentru a evita
îngheţarea stratului, este necesară în primul rând coordonarea dimensiunilor stratului cu
productivitatea fabricii de betoane.

Astfel, având în vedere dimensiunile stratului de beton ce se toarnă (fig. 1.16),

trebuie respectată condiţia ca în momentul terminării betonării stratului în punctul B,
betonul turnat la începutul stratului, în punctul A, să nu facă priză. Această condiţie se
poate exprima prin relaţia:

Qb .( t p - t t ) = St . hs .k (1.1)

în care: Qb = productivitatea fabricii de beton (m3/ h)

tp = timpul de priză al betonului care se toarnă (h). Se stabileşte în laboratorul
de şantier;
tt = intervalul de timp de la prepararea betonului până la punerea în operă
(ore)
. Se recomandă ca acest interval să nu depăşească 1,25 ore când
temperatura mediului este de 10° - 30°, şi de 1,5 ore când temperatura
este sub 10°;
St = suprafaţa totală a lamelelor ce se betonează în acelaşi timp (m2);
34

hs = grosimea stratului de beton ce se toarnă (m);

K = coeficientul de betonare a stratului superior înainte de începerea prizei
betonului (k = 1,2).
Din rela]ia (1.1) se determină suprafaţa ce poate fi betonată. Adoptând lăţimea
stratului l, din considerente constructive egală cu lăţimea plotului, se determină
lungimea stratului la care în cazul execuţiei corecte a lucrărilor nu se poate produce
îngheţarea.

În cazul turnării unui beton proaspăt peste o lamelă turnată anterior, rostul
Fig. 1.16. Betonarea lamelelor în straturi
orizontal de lucru trebuie pregătit astfel: la 4 - 5 oreorizontale
de la turnare se spală cu jet de apă
sub presiune şi apoi se suflă cu jet de aer comprimat, până se obţine o suprafaţă
orizontală cu multe proeminenţe, fără luciu. Peste suprafaţa astfel pregătită se poate turna
direct betonul.
Dacă din motive fortuite, pauza de la terminarea betonării până la prelucrarea
suprafeţei care aparţine lamelei betonate, depăşeşte 12 ore, şi betonul s-a întărit,
pregătirea rostului de lucru se face printr-una din următoarele metode: şpiţuirea cu
ciocanul de abataj, spălarea cu apă sub presiune de 4 at şi suflarea cu jet de aer
comprimat la aceeaşi presiune; sau buciardarea manuală, spălarea cu apă şi suflarea cu jet
de aer. Deasemenea se face şi curăţirea armăturilor la rosturi, prin frecarea cu peria de
sârmă.
Betonul se compactează prin vibrare cu vibratoare mecanice de tipul Nötz,
Radeberg sau I-50.
Pentru realizarea înfrăţirii între două straturi consecutive, vibratorul trebuie să
pătrundă în stratul anterior turnat, pe o adâncime de 5 - 15 cm, înainte ca acesta să fi
început priza (2 - 3 ore)
 Capitolul 1. 35
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Pauza tehnologică între turnarea a două lamele este de circa 5 zile.

La baraje sau alte construcţii masive, încărcarea suprafeţelor cu sarcini se poate
face la o rezistenţă la compresiune de 15 daN/cm², iar decofrarea pereţilor laterali la o
rezistenţă la compresiune de 25 daN/cm². Imediat după decofrare se efectuează un
control riguros al suprafeţei betonate pentru constatarea eventualelor defecte, cuiburi de
segregări, găuri, bavuri. Se recomandă ca reparaţiile să se facă pe betonul cât mai tânăr,
respectându-se următoarea ordine a operaţiilor: buciardare manuală sau şpiţuirea cu
ciocanul de abataj a suprafeţei care a prezentat defecte, spălarea cu apă sub presiune şi
suflarea cu jet de aer. Apoi pe suprafa]a astfel pregătită se toarnă mortar gras de ciment cu
grosimea de 1 - 3 cm, după care se completează cu beton de aceeaşi marcă cu cel folosit
la turnarea obiectului.
Tratarea ulterioară a betonului are drept scop împiedicarea uscării în mod brusc a
betonului, ceea ce ar conduce la aparitia fisurilor. Udarea betonului se face prin stropirea
cu apă a suprafeţei libere, operaţie care începe la circa 6 ore după terminarea betonării şi
continuă minimum 14 zile. Intervalul de stropire depinde de temperatura mediului. Astfel
pentru o temperatură de 20°C, betonul trebuie stropit din 2 în 2 ore, iar noaptea din 4 în 4
ore.
Răcirea betonului de la temperatura maximă atinsă de hidratare a cimentului la
cea finală, poate fi naturală sau artificială. Răcirea artificială este obligatorie în cazul
barajelor din beton în arc, ea este impusă de condiţia de injectare a rosturilor, operaţie
care se execută când temperatura betonului scade cu 1 - 3°C sub temperatura medie
multianuală.

1.5.3. Scheme tehnologice de betonare a barajelor

Alegerea schemei tahnologice de betonare a barajelor este condiţionată de

următorii factori: relieful terenului, amplasamentul obiectelor în plan şi succesiunea
executării lor, condiţiile climatice şi durata de execuţie.
Transportul şi punerea în operă a betonului în baraje se poate realiza:
 ciclic, cu ajutorul benelor aduse de mijloace de transport şi preluate de
macarale, sau prin transportul cu autoagitatoare şi autobasculante care descarcă betonul în
bene, sau direct în construcţie;
 continuu, cu benzi transportoare sau cu pompe de beton.
Mijloacele cu acţiune ciclică folosite pentru transportul şi punerea în operă a
betonului sunt: macaralele funicular şi macaralele cu braţ montate la baza construcţiei (pe
căi de rulare sau la punct fix) sau pe estacade.

A. Macaralele funicular sunt instalaţii de ridicat folosite pe şantierele de

construcţii hidrotehnice, având o mare dezvoltare în lungime şi sunt amplasate pe terenuri
foarte accidentate.
36

În principiu o macara funicular (fig. 1.17) este alcătuită din următoarele părţi
principale: suportul (1) care conţine instalaţiile de acţionare, suportul (2) de susţinere,
cablul purtător (3) al căruciorului, cablul de tracţiune (4) al căruciorului, cablul de
ridicare-coborâre (5) al sarcinii şi căruciorul (6).

Fig. 1.17. Schema de principiu a unei macarale funicular

De căruciorul mobil al macaralei funicular este suspendată bena pentru beton,
care se încarcă pe unul din versanţi şi apoi este deplasată pe orizontală şi verticală, la
locul de punere în operă a betonului.
În funcţie de condiţiile specifice de utilizare (configuraţia terenului, mărimea şi
forma sarcinilor, înălţimea de ridicare şi suprafaţa deservită), macaralele funicular se pot
executa în mai multe tipuri constructive şi anume:
 staţionare, cu suporţi şi cu tiranţi rigizi (fig. 1.18.a);
 deplasabile paralel (fig. 1.18.b);
 deplasabile radial (fig. 1.18.c).
Schema de amplasare a diferitelor tipuri de macarale funicular (fig. 1.19) se
alege astfel:
 pentru un relief accidentat şi pentru volume medii de beton ce se pun în operă,
 Capitolul 1. 37
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

se folosesc macarale funicular staţionare;

 în cazul în care nu acoperă întreg amplasamentul construcţiei, se pot monta
două sau trei macarale în paralel, având în vedere zona pe care o poate deservi fiecare

Fig. 1.19. Scheme de amplasare

ale diferitelor tipuri de macarale
Fig. 1.18. Tipuri de macarale funicular funicular

dintre ele (fig. 1.19.a);

 dacă relieful permite, se pot folosi macarale funicular deplasabile, cu căile de
rulare montate pe cei doi versanţi (fig. 1.19.b);
 în cazul în care un versant este inaccesibil şi doar celălalt permite montarea
unei căi de rulare, se foloseşte macaraua funicular de tip radial (fig. 1.19.c).
Principalii parametrii constructivi şi funcţionali ai macaralelor funicular sunt:
 capacitatea de ridicare: 5 - 50 tf;
38

 deschiderea macaralei: 100 - 1000 m;

 înălţimea de ridicare la construcţiile de baraje: până la 200 m;
 viteza de deplasare a căruciorului: 3 - 10 m/s;
 viteza de coborâre a sarcinii: 2 - 3 m/s;
 viteza de deplasare a turnurilor pe calea de rulare: 0,1 - 0,3 m/s;
 diametrul cablului purtător: 60 - 114 mm;
 săgeata cablului: 5 – 6  din deschiderea sa.
Productivitatea lunară a macaralei funicular este de 4000 - 5000 m³ beton/m³
benă, lucrând două schimburi pe zi.

B. Macaralele cu braţ au o mare răspândire pe şantierele de construcţii

hidrotehnice, principalele tipuri folosite fiind: macaralele pe şenile (sau pe roţi cu pneuri),
macaralele-turn, macaralele Derrick şi macaralele portal de tip portuar.
În cazul construcţiilor a căror înălţime nu depăşeşte 25 m şi care necesită un
volum redus de beton, se folosesc în mod curent macarale pe şenile, iar în unele situaţii şi
macarale pe roţi cu pneuri. Aceste utilaje pot fi folosite şi la betonarea păr]ii inferioare a
construcţiilor înalte, precum şi ca utilaje auxiliare la executarea lucrărilor de cofrare,
montare de armături, piese şi utilaje înglobate în beton.
În cadrul schemelor
tehnologice folosind
macarale pe şenile (fig.
1.20), se folosesc în mod
curent excavatoare grele
echipate special cu săgeată
de macara. Exploatarea
raţională a unor astfel de
utilaje este condiţionată de
respectarea diagramei de
sarcină, care prevede
limitele admisibile privind
sarcina maximă ce poate fi Fig. 1.20. Schema de betonare cu macarale pe şenile
ridicată, înălţimea de
ridicare şi deschiderea săgeţii în raport cu axa de rotaţie a platformei excavatorului
(macaralei), la care este asigurată stabilitatea utilajului.
Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale unor macarale pe şenile
şi pe roţi cu pneuri frecvent utilizate pe şantierele de construcţii hidrotehnice, sunt
prezentate în tabelul nr. 1.1 (în anexă).
Pentru construcţiile hidrotehnice cu înălţime mai mare de 25 m, se folosesc în
mod obişnuit macaralele-turn de diferite tipuri, dintre care cele mai utilizate sunt MTA-
125, MTO-180 şi MTO-450 (fig. 1.21), destinate realizării construcţiilor de mare
înălţime. Ele pot funcţiona fie pe cale de rulare, având 2 sau 4 boghiuri motoare, fie
 Capitolul 1. 39
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

staţionar, cu baza macaralei fixată într-o fundaţie de beton.

Părţile principale ale acestor tipuri de macarale sunt: platforma de bază (1)
sprijinită pe 4 boghiuri care asigură deplasarea pe o linie de cale ferată cu ecartamentul de
5 m, turnul (2) al macaralei, braţul (3), contrabraţul (4), căruciorul (5) pentru sarcina
redusă, căruciorul (6) pentru sarcina maximă, cabina de comandă (7), căruciorul cu
contragreutăţi (8), mecanismele de acţionare ale cărucioarelor (9).
40

Fig. 1.21 Macaraua turn MTA - 125

 Capitolul 1. 41
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Principalele caracteristici constructive şi funcţionale ale macaralelor-turn

utilizate mai frecvent pe şantierele de construcţii hidrotehnice sunt prezentate în tabelul
nr. 1.2 (în anexă).
Macaralele tip Derrick sunt utilizate mai rar, în general pentru realizarea
lucrărilor situate în zone în care relieful nu permite amenajarea unor căi de rulare pentru
deplasarea altor tipuri de macarale. Ele sunt recomandate pentru construcţii al căror
amplasament poate fi acoperit din una sau două poziţii ale macaralei.

Fig. 1.22. Tipuri de macarale Derrick

Funcţie de felul ancorajelor, macaralele Derrick pot fi cu tiranţi rigizi (fig. 1.22.a)
sau cu cabluri (fig. 1.22.b).
Principalele părţi componente ale unei macarale Derrick sunt: coloana rotitoare
(1), tirantul (2) de ancoraj, braţul macaralei (3), cablul (4) cu mecanismul de basculare a
braţului şi nufla cu cârlig (5).
Macaralele Derrick au capacitatea de ridicare între 1 - 30 tf, înălţimea de ridicare
50 m, pentru raze de acţiune de 40 - 50 m. Cele cu tiranţi rigizi se pot roti în cadrul unui
unghi de 240° - 270°, iar cele cu ancoraj flexibil pot executa o rotaţie completă.
Macaralele portal de tip portuar, folosite pentru betonarea unor construcţii
portuare, pot fi de tipul cu săgeată oscilantă, trompă şi tirant flexibil (fig. 1.23.a), sau cu
săgeată oscilantă articulată şi tiranţi rigizi (fig. 1.23.b).
Aceste macarale pot avea capacităţi de ridicare de 3 - 50 tf, raze de acţiune până
la 40 m, iar înălţimea de ridicare de 65 m.
În figurile 1.24 - 1.28 se exemplfică amplasarea macaralelor în diverse variante
la realizarea unora din marile baraje din ţară.
42

Fig. 1.23. Tipuri de macarale portal portuar

 Capitolul 1. 43
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton
Fi
g.
1.
24
.
A
m
pl
as
ar
ea
m
ac
ar
al
ei
fu
ni
cu
lar
de
pl
as
ab
ile
pa
ral
el
şi
a
fa
bri
cii
de
be
to
n
–
ve
de
re
în
pl
an
44
 Capitolul 1. 45
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

an
pl
în
re
de
ve
+
rn
tu
or
el
ar
ac
m
ea
ar
as
pl
m
A
.
25
1.
g.
Fi
46

Fig. 1.26. Tehnologia de betonare a barajului Tău

1. Macara MTA 125 la punct fix, braţ 45 m, contrabraţ 20 m 2. Macara MTA 125 pe cale de rulare,
braţ 50 m, contrabraţ 15 m 3. Macara MTA 125 la punct fix, braţ 45 m, contrabraţ 20 m

Fig. 1.27. Tehnologia de betonare a barajului Clocotiş

1. Macara MTA 125 la punct fix, braţ 45 m, contrabraţ 20 m 2. Macara MTA 125 pe cale de
rulare, braţ 30 m, contrabraţ 15 m 3. Macara MTA 125 la punct fix, braţ 45 m, contrabraţ 20 m
 Capitolul 1. 47
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton
48

Fig. 1.28. Tehnologia de execuţie a barajului Brădişor

1. Macara KB 674/2 la punct fix 2,â. Macara MZA 125 pe cale de rulare 3.
Macara MTA 125 la punct fix, braţ 20 m
 Capitolul 1. 49
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

1.5.4. Răcirea betoanelor la barajele în arc

Răcirea betoanelor la majoritatea barajelor în arc s-a făcut prin circulaţia apei reci
în serpentine confecţionate din ţevi de oţel laminate la rece (fig. 1.29).

Fig. 1.29. Reţea de răcire la barajul Vidraru

Distanţa pe verticală între serpentine se alege de 2 m, egală cu grosimea curentă

a lamelelor. Îmbinarea ţevilor se face elastic; pozarea serpentinelor se face pe suprafaţa
lamelei precedente, înainte de începerea betonării lamelei următoare, dar numai după ce
suprafaţa lamelei a fost pregătită pentru betonare. Pentru fixarea ţevilor serpentinei, la
betonarea fiecărei lamele trebuie înglobate în beton mustăţi de sârmă, câte 3 buc/m ţeavă.
Capetele serpentinelor se leagă la conductele de alimentare din galeriile barajului. Ţevile
verticale se montează în tronsoane de 4 m. Distanţa dintre ţevile fascicolului vertical
trebuie să fie de minimum 25 cm, iar distanţa dintre cofraj şi prima ţeavă verticală de
minimum 1 m. Amplasarea ţevilor verticale se face astfel, încât acestea să nu traverseze
rosturile de dilataţie dintre ploturi.
Pentru serpentinele lamelelor care nu pot fi alimentate din galeriile orizontale, se
scot capetele lor pe paramentul aval şi se racordează la reţeaua de alimentare prevăzută în
exterior, care se izolează termic.
50

Se face o verificare a etanşeităţii îmbinărilor serpentinei, introducând apă la o

presiune de 10 at, înainte de acoperirea lamelei cu beton. În timpul turnării betonului,
accesul apei în serpentină este oprit.
Începerea răcirii este indicat să se facă în primele zile după betonare, spre a se
evita creşterea temperaturii în masa betonului. Se recomandă ca durata de răcire cu
ajutorul serpentinelor să fie de minimum 3 luni pentru betoane puse în operă în luna
decembrie. Durata de răcire în cazul barajului Vidraru a fost de circa 4 luni, şi s-a oprit
când s-a constatat că betonul a atins temperatura de închidere a rosturilor. Debitul pe
serpentină a fost de 0,2 – 0,4 l/s, iar viteza apei a fost de 0,6 m/s.
Temperatura betonului se determină cel puţin odată pe lună, prin măsurarea
temperaturii apei din serpentine, după o stagnare de 2 zile.

1.5.5. Executarea dispozitivelor de drenaj şi vizitare

În scopul prevenirii acţiunii dăunătoare a infiltraţiei apei prin corpul barajului

spre aval, se execută drenaje în apropierea paramentului amonte, pentru evacuarea apelor
infiltrate prin beton şi rosturile dintre ploturi.
Reţeaua de drenaj (fig. 1.30) este constituită
dintr-un sistem de tuburi poroase verticale, mai
rar orizontale, cu diametrul de 200 - 300 mm,
aşezate la distanţe de 3 m între ele, prevăzute la
2 - 3 m de paramentul amonte. Tuburile conduc
apele drenate în galeriile orizontale de vizitare şi
de picior, de unde sunt evacuate spre aval prin
galerii transversale barajului (barbacane).

Fig. 1.30. Reţea de drenaj într-un baraj

din beton de greutate
În unele situaţii, drenurile verticale reprezintă puţuri de drenaj cu diametrul de 70
- 80 cm, aşezate la distanţe de 6 m, care străbat corpul barajului, începând de la
coronament, până la fundaţie. Puţurile de drenaj debuşează în galerii orizontale, de unde
apoi apele sunt evacuate în aval. Se consideră ca acceptabilă o infiltraţie specifică de 5 -
10 l/m².zi, colectată prin sistemul de drenaj, executat odată cu turnarea lamelelor.
 Capitolul 1. 51
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

În scopul supravegherii stării părţilor interioare ale barajelor din beton, şi anume:
funcţionarea reţelei de drenaj, intreţinerea dispozitivelor de etanşare a rosturilor, apariţia
fisurilor, instalarea aparatelor de măsură pentru supravegherea comportării barajului, etc,
se prevăd galerii speciale de vizitare. Acestea se amplasează la o distanţă de 5 - 6 m de
paramentul amonte. Dimensiunile minime ale unei galerii obişnuite sunt de 1,2 x 2,0 m,
iar cele maxime pot ajunge la 3,2 x 4,5 m, necesare în cazul montării forezei pentru
injectarea voalului de etanşare.
Având în vedere că atât galeriile cât şi puţurile reprezintă o reducere a secţiunii
barajului, care produc modificări ale stării de eforturi, se preferă secţiunile transversale
circulare, ovale, cu rotunjiri, etc, prevăzute cu rigole. Puţurile de vizitare se amplasează
de obicei în rosturile de dilataţie având diametre de 0,8 – 1,2 m.
În general, betonarea galeriilor se realizează concomitent cu betonarea barajului,
ceea ce înseamnă că este necesar să se execute cofrarea pe întreaga lungime a unui plot al
barajului.
Cofrarea se realizează
prin îmbinarea mai multor
elemente de cofraj demontabile,
creându-se un tunel de cofrare.
Urmează apoi armarea pe
conturul galeriei. Betonarea se
execută odată cu betonarea
lamelelor plotului care o
înglobează. După trecerea
perioadei de întărire a betonului,
se execută demontarea cofrajului
în interiorul galeriei şi apoi
deplasarea lui pentru remontarea
în continuare pe alt plot.

Fig. 1.31. Cofrarea cu predale a galeiei de vizitare

O metodă modernă şi economică de realizare a galeriilor de vizitare se bazează

pe utilizarea predalelor – prefabricate din beton armat, cu grosimea de 10 cm, având
forma galeriei. Executarea galeriei, în acest caz, începe prin realizarea radierului acesteia
prin turnare monolită, înglobând mustăţi de armătură în margini. Predala aşezată pe
radier, se sudează armăturile acesteia de mustăţile din radier, apoi predala se înglobează
în betonul turnat în lamelele barajului. Prin acestă metodă se reduce considerabil
manopera utilizată, nemaifiind necesare operaţiile de corfare, armare şi decofrare a
galeriei (fig. 1.31).
La barajele în arc subţiri, nu sunt executate galerii, întrucât micşorează secţiunile
active. Dacă condiţiile geologice ale amplasamentului necesită o intreţinere atentă a
52

voalului de etanşare, se execută numai o galerie care urmăreşte conturul fundaţiilor, după
tehnologia descrisă anterior.

1.6. Tehnologia lucrărilor de etanşare a rosturilor

transversale la barajele din beton

1.6.1. Etanşarea rosturilor la baraje din beton de greutate

Rosturile transversale pot fi, după forma lor în plan (fig. 1.32):
 drepte-joantive (a);
 poligonale-joantive (b);
 duble lărgite (c).

Fig.1.32. Tipuri de rosturi utilizate la baraje de greutate

În cazul barajelor de greutate se realizează de regulă rosturile drepte.

 Capitolul 1. 53
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Parcurgând traseul rostului dinspre amonte spre aval, se disting următoarele

elemente: pana de etanşare (executată din beton armat), tola sau banda de etanăare, puţul
de vizitare, şi zona curentă a rostului.
Pana din beton armat plasată la paramentul amonte, are conturul astfel alcătuit
încât să nu existe posibilitatea de desprindere (fig. 1.33). Se execută prin cofrarea
locaşului în care se va executa, la turnarea betonului în ploturile adiacente. După
terminarea betonării barajului până la coronament, se execută un cofraj pe faţa
paramentului amonte, se montează armătura şi se toarnă betonul penei.

Fig. 1.33. Detalii de pene de etanşare

Etanşarea rostului se realizează prin tolă din cupru, oţel inoxidabil sau tablă
zincată, precum şi cu bandă din cauciuc sintetic sau PVC.
Tolele metalice au grosimea de 2 - 3 mm, lăţimea de 0,75 – 1,50 m şi lungimea
de 3 - 4 m. Ele se îmbină prin sudură cap la cap pentru asigurarea continuităţii

Fig. 1.34. Tole metalice de etanşare

54

elementului de etanşare. Tola de etanşare se plasează la 1,0 – 1,5 m de paramentul

amonte, încastrându-se la betonare în cele două ploturi adiacente. Are ondulaţii în formă
de U, V, M sau Z (fig. 1.34).
Una din metodele economice folosite de câteva decenii, o constituie etanşarea cu
benzi PVC livrate în covoare de 20 m lungime şi cu grosimea de 3 - 6 mm. Aceste benzi
se îmbină prin sudură cap la cap la o temperatură de 160° - 180°C, controlată cu un
termostat, cu ajutorul unui dispozitiv care ţine presate cele două capete timp de 3 - 4
minute (fig. 1.35.b). Proba de etanşare a lipirii celor două capete se face astfel: pe
suprafaţa inferioară a benzii lipite se depune praf de cretă, iar pe cea superioară se toarnă
benzină. Dacă apar pete unsuroase pe praful de cretă, zona de lipire trebuie
recondiţionată.
Benzile din PVC sunt încercate la presiuni de 20 - 30 at, asigurând un grad de
impermeabilitate ridicat, elasticitate şi durabilitate mare; ele se fabrică în profile variate
(fig. 1.35.a).

Fig. 1.35.a. Benzi de etanşare din PVC

Tehnica de punere în operă a benzilor de etanşare decurge astfel: se fixează o
lăţime a benzii în cofrajul unei lamele, într-o poziţie stabilă, cu inelul cilindric sau cu
proeminenţa axială în afara cofrajului, în viitorul rost. Se toarnă beton în cofraj până la 3
cm de la faţa inferioară a benzii, care se compactează cu mare atenţie prin vibrare, pentru
a nu modifica poziţia benzii în cofraj. Apoi pe o grosime de 5 - 6 cm în zona benzii se
toarnă un mortar gras de ciment, care face legătura optimă cu toate proeminenţele benzii,
după care se continuă betonarea cu betonul folosit în restul lamelei. Fixarea celeilalte
părţi a benzii în cofrajul lamelei adiacente se face cu deosebită grijă, pentru a nu deforma
sau fisura. Pentru fixarea benzii PVC, odată cu banda, se livrează cleme metalice, care se
strâng pe marginea acesteia, apoi cu sârmă petrecută prin ochiul clemei, se face fixarea
prin legare de armătura betonului (fig. 1.35.c)
În spa]iul dintre tola (banda) de etanşare şi puţul de vizitare se realizează
etanşarea cu carton bitumat, cu plăci de plută sau azbest.
Puţurile de vizitare se realizează cu secţiunea pătrată sau circulară, cu latura sau
 Capitolul 1. 55
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Fig. 135.b. Moduri de îmbinare a benzii PVC şi presa folosită

pentru sudarea acesteia
diametrul de 0,8 – 1,2 m. De la puţul de vizitare spre aval, se recomandă a lăsa rostul
liber, pentru a permite circulaţia apei infiltrate spre aval.
56

Fig. 135.c. Clema de fixare a benzii PVC

1.6.2. Etanşarea rosturilor la baraje din beton în arc

La barajele arcuite, rosturile de contracţie cu caracter provizoriu sunt de două

tipuri: lărgite şi joantive (fig. 1.36).
 Capitolul 1. 57
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Fig. 1.36. Tipuri de rosturi folosite la baraje în arc

Rosturile simple-joantive (fig. 1.36.b) sunt folosite în prezent cel mai mult la
barajele moderne, datorită uşurinţei de execuţie şi a economicităţii, a faptului că permit
rezemarea reciprocă a ploturilor formelor zvelte, cu grosimi reduse, care nu impun
condiţii speciale de răcire.

Fig. 1.37. Procedee de etanşare a rosturilor la baraje în arc

Etanşarea rosturilor de contracţie ale barajelor arcuite se face în amonte şi aval,

pentru a opri infiltraţiile de apă şi pentru a asigura etanşeitatea necesară la lucrările de
injectare a rosturilor.
Etanşarea amonte se poate realiza cu tolă de cupru de 1,5 – 2,0 mm grosime (fig.
1.37.a), sau cu tolă de cupru şi prism de material bituminos (fig. 1.37.b). În aval se
58

prevăd tole din cupru sau tablă zincată de aceleaşi dimensiuni.

La barajele moderne, etanşarea se realizează cu benzi din PVC (fig. 1.37.c), după
procedeul descris anterior. Benzile din material plastic prezintă avantaje deosebite la
betonare şi injectare, fiind totodată şi mai ieftine.

1.6.3. Injectarea rosturilor la baraje din beton în arc

Rosturile de contracţie ale barajelor arcuite, care au un caracter provizoriu, se

injectează cu suspensie de ciment, în general după un anotimp rece, atunci când betonul
din ploturi a atins o temperatură cu 1° - 3°C sub temperatura medie multianuală.
Injectarea se execută cu ajutorul unei instalaţii care cuprinde: rampele de
injectare şi dispozitivele de evacuare a apei şi a aerului din rost, în timpul injectării.
Pentru realizarea unor condiţii tehnice corespunzătoare procesului de injectare,
rosturile de contracţie se împart în câmpuri de injectare etanşe (fig. 1.38). Astfel se pot
limita forţele care acţionează pe suprafaţa ploturilor în rosturi în timpul injectării, şi se
poate controla mai uşor procesul de execuţie. Câmpurile de injectare se etanşează în plan
orizontal cu tole metalice sau benzi PVC, înălţimea unui câmp fiind de 10 - 20 m,
deasemenea se realizează o etanşare similară pe conturul galeriilor de vizitare.

Fig. 1.40. Schema câmpurilor de etanşare a rosturilor la barajul Negovanul

Introducerea suspensiei de ciment în interiorul unui câmp de injectare se face cu

ajutorul unor conducte de alimentare pe care sunt montate manşoane sau clapete, acestea
permiţând ieşirea suspensiei în rost, dar nu şi întoarcerea ei. Manşoanele (fig. 1.39.a) şi
clapetele (fig. 1.39.b), se montează astfel încât fiecare să asigure injectarea pe 5 - 15 m²
de rost.
 Fig. 1.39. Dispozitive pentru injectare

Capitolul 1. 59
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Sistemele uzuale de dispunere a dispozitivelor pentru injectare şi a rampelor, sunt

prezentate în fig.Fig.
1.40.
1.40. Sisteme de dispunere a rampelor şi dispozitivelor de injecţie
La barajele cu înălţimea până la 60 - 70 m, rampele se dispun în plan orizontal,
cu o mică pantă către aval, la distanţe de 2 - 4 m una de cealaltă, în lungul rostului. În
acest scop, pe paramentul aval se montează dispozitive mobile, scări, pasarele, pentru
accesul lucrătorilor la fiecare rampă. Injectarea se realizează de la paramentul aval (fig.
1.40.a).
La barajele înalte se practică sistemul de alimentare a rampelor de injectare din
galerii (fig. 1.40.b). În general rampele sunt confecţionate din ţeavă cu  25 mm (1”),
pentru a se asigura circulaţia suspensiei cu viteze mari, în scopul evitării sedimentării
cimentului, ceea ce ar conduce la colmatarea şi chiar blocarea rampei. Dispozitivele
pentru eliminarea apei şi aerului din rost, dispuse la partea superioară a rostului în câmpul
de etanşare în lucru, debuşează la paramentul aval.
Procesul tehnologic de injectare se execută pe câmpuri, şi cuprinde următoarele
etape: verificarea etanşeităţii câmpurilor prin punerea sub presiune cu apă, injectarea cu
suspensie de ciment, spălarea instalaţiilor pentru a permite reinjectarea.
Se deosebesc două procedee pentru injectare:
60

A. Injectarea simultană a tuturor rosturilor dintr-un câmp, care realizează o

încărcare uniformă a barajului în timpul injectării şi înlătură pericolul unor accidente
cauzate de apariţia unei presiuni necontrolate. Metoda necesită însă un număr mare de
instalaţii şi personal numeros pentru injectarea simultană.
Pentru a asigura menţinerea rosturilor deschise, câmpul superior (1) celui în
injectare (2) se ţine sub presiune cu apă (fig. 1.41). Astfel injectarea începe cu injectarea
câmpului inferior (3) şi se termină cu câmpul de la coronament.

Fig. 1.41. Etapele de injectare simultană a rosturilor unui câmp

Presiunea de injectare se limitează la 5 at, procedeul executându-se până la

realizarea refuzului, adică a unei pierderi de 0,2 – 0,1 l/5 minute şi câmp la presiunea
maximă de injectare.

B. Injectarea individuală a fiecărui rost dintr-un câmp - necesită un volum

restrâns de instalaţii şi personal. Se execută pornind de la rosturile centrale către cele
marginale, după umplerea cu apă a tuturor rosturilor din câmp, pentru asigurarea
conlucrării acestora în timpul procesului de injectare.

Indiferent de metodă, injectarea cuprinde două faze:

 umplerea cu suspensie a rosturilor, executată cu pauze de 20 - 30 minute,
pentru sedimentarea suspensiei;
 Capitolul 1. 61
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

 în faza a doua se realizează injectarea până la obţinerea refuzului.

Umperea rostului poate fi considerată încheiată atunci când, prin dispozitivul de
evacuare a apei şi aerului, se evacuează suspensie de consistenţă maximă, echivalentă
celei injectate.
După terminarea procesului de injectare, rampele se spală cu apă a cărei presiune
nu trebuie să depăşească 2 at, pentru a nu pune rostul sub presiune. Spălarea se face de
două ori pentru fiecare rampă, la interval de 2 ore.

* Foto 1.1. Baraj de greutate - Izvorul Muntelui, Bicaz

* Foto 1.2. Baraj de greutate - Porţile de Fier I.

62

* Foto 1.3. Baraj cu contraforţi -

ciupercă Poiana Uzului

* Foto 1.4. Baraj din beton

în arc - Vidraru, Argeş
 Capitolul 1. 63
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

* Foto 1.5 - 1.6. Suprafeţe de rocă excavate pentru fundare

64

Foto 1.7. - *1.8. Foreze folosite în lucrările de excavare cu exploziv

 Capitolul 1. 65
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

* Foto 1.9. - 1.10. Lucrări de excavaţii cu exploziv

66

* Foto 1.11. - 1.12.

Realizarea injecţiilor
 Capitolul 1. 67
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

* Foto 1.13. - 1.14

Foraje pentru injecţii executate
pe versant
68

Foto 1.15. Excavarea tranşeii de etanşare prin procedeul Kelly

 Capitolul 1. 69
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Foto 1.16 - 1.17

Betonarea pe ploturi a
barajului Vidraru - Argeş
70

Foto 1.18 - * 1.19. Betonarea pe ploturi a barajelor Vidraru - Argeş şi Izvorul

Muntelui - Bicaz
 Capitolul 1. 71
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

* Foto 1.20 - 1.21.

Betonarea pe ploturi a barajului
cu contraforţi - ciupercă Poiana
Uzului
72

Foto 1.22 - 1.23.

Schemă de betonare cu
macara - funicular.
Suporţi ficşi ai macaralelor la
execuţia barajului Vidraru -
Argeş
 Capitolul 1. 73
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Foto 1.24 - 1.25

Betonare cu bene tip macara
funicular.
Execuţia barajului Vidraru -
Argeş
74

* Foto 1.26. Betonare cu macara funicular - Baraj Drăgan, Someş

(a se observa şi dispunerea rampelor de injecţie - stânga, jos)

* Foto 1.27. Schemă de betonare cu macarale turn - Porţile de Fier I.

 Capitolul 1. 75
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton

Foto * 1.28 - 1.29. Realizarea galeriilor de vizitare odată cu betonarea

ploturilor
76

* Foto 1.30. Accesul la galeriile de vizitare şi drenaj - Baraj vidraru Argeş

* Foto 1.31. Bandă de etanşare PVC înglobată în beton

 Capitolul 1. 77
Tehnologia de execuţie a barajelor din beton