CAP.

III - DIGURI DE APARARE LA INUNDATII

 SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TEST DE AUTOEVALUARE

= BIBLIOGRAFIE

= TEMĂ DE REFLECŢIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNUI CAPITOL SAU

SECŢIUNE

1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Timpul necesar studiului capitolului
5. Dezvoltarea temei
6. Bibliografie selectivă
7. Temă de reflecţie
8. Modele de teste
9. Răspunsuri şi comentarii la teste
 Cuprins

 Definitie
 Clasificarea digurilor de aparare
 Sectiunea transversala a digurilor de aparare
 Materialul de constructie al digurilor de aparare
 Protectia impotriva valurilor

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe, privind rolul

preventiv al digurilor de aparare a teritoriului, impotriva inundatiilor.

 Obiective operaţionale: Dobândirea de cunoştinţe, privind

clasificarea digurilor la inundatii, in special in functie de clasa de
importanta, insuşirea metodelor de calcul privind dimensionarea digurilor
de aparare la inundatii, stabilirea cotei coronamentului, si solutiilor
tehnologice de protectie la inundatii.

= 4 ore

CAP.III - Diguri de apărare

Digurile de apărare se execută de-a lungul albiei minore a cursurilor de apă, în scopul
apărării de inundaţii a terenurilor joase, de regulă a luncilor; ele sunt solicitate periodic, numai pe
durata viiturilor, care poate fi de câteva zile la râurile interioare, la câteva luni pe an în cazul
fluviilor.
După amplasarea în plan şi după funcţia lor, digurile de apărare se împart în următoarele
categorii:
(1) diguri longitudinale – sunt cele paralele cu albia minoră a râurilor; în cazul îndiguirilor
închise (A) ele se continuă cu diguri transversale (2) racordate la terenul neinundabil,

Clasificarea
digurilor
 formând în felul acesta o incintă închisă, în cazul îndiguirilor deschise (B) formează o
apărare continuă în lungul albiei;
(2) diguri transversale – au trasee aproximativ normale pe direcţia râului;
(3) diguri de compartimentare – sunt diguri transversale, care împart o incintă închisă în
subunităţi, reducând în felul acesta suprafaţa care s-ar inunda la ruperea unui dig
longitudinal;
(4) diguri inelare – încojoară obiectul apărat din toate părţile, constituind astfel o incintă
închisă în interiorul unui teren inundabil sau o protecţie suplimentară a unui obiectiv
special dintr-o incintă îndiguită;
(5) diguri de remuu - sunt cele care se întind de-a lungul afluenţilor, racordându-se cu digul
longitudinal în punctul de confluenţă şi urmărind albia afluentului până la limita
remuului;
(6) diguri de separare a folosinţelor – se întâlnesc în interiorul incintelor , având rolul de a
separa suprafeţele cu alte folosinţe (piscicol, orezărie, stuficol, etc.).

3 B
1
1

1 2
1 6
5 5 A

Fig. 1 Clasificarea digurilor de apărare după amplasarea în plan şi funcţie

În funcţie de importanţa lor economică şi socială, clasificarea digurilor se face după
suprafaţa apărată de inundaţii, în următoarele categorii:
- suprafaţa > 20.000 ha categoria 2
- suprafaţa 5.000 – 20.000 ha categoria 3
- suprafaţa < 5.000 ha categoria 4
care, la rândul lor, determină clasa se importanţă conform tabelului de mai jos:
 Clase de importanţă
Categoria Lucrări permanente Lucrări provizorii
principale secundare principale secundare
2 II III III IV
3 III IV IV IV
4 IV IV IV V

Atunci când avarierea digului ar avea urmări catastrofale asupra unor localităţi, industrii
sau ar provoca pagube deosebite, se admite încadrarea într-o clasă superioară.

 Clasa de importanţă este cea care determină asigurarea debitului maxim pentru care se
Clasa de face dimensionarea digurilor şi anume:
imoprtanta a
digurilor II III IV V
Clasa de importanţă
Asigurarea p%
-pentru condiţii normale de exploatare
1 2 5 10
(debitul maxim de calcul)
- pentru condiţii excepţionale de exploatare
0,1 0,5 1 3
(debitul maxim de verificare)

Trebuie accentuat că în felul acesta numai cota coronamentului se determină pe baza unui
criteriu normalizat, care are în vedere o gradare a riscului în funcţie de amploarea pagubelor
potenţiale.
Pe baza debitelor maxime, studiile hidrologice stabilesc nivelurile maxime, respectiv linia
nivelurilor maxime în lungul digului. Cota de execuţie a coronamentului rezultă din însumarea
următorilor termeni:
- cota nivelului maxim în regim natural;
- supraînălţarea nivelului maxim provocată de încorsetarea albiei;

 - înălţimea de rostogolire a valului provocat de vânt;

Cota - înălţimea suplimentară de siguranţă (garda);
coronamentului
digurilor - tasarea terenului de fundare;
- tasarea corpului digului.
 h
Ca ordin de mărime, tasarea terenului de fundare variază de regulă între = 3 − 6% , iar
h
h
tasarea corpului digului între = 2 − 5% , h fiind înălţimea coronamentului deasupra terenului
h
natural.
Cota digului se stabileşte după norme (STAS) în funcţie de importanţa socio-economică a
suprafeţei apărate. Dacă sunt numai terenuri agricole, asigurarea scade în funcţie de suprafaţa
apărată. La Dunăre digurile sunt realizate pe 1200 km la asigurări diferite. Unele ating chiar
asigurarea de 0,1%, iar altele scad până la 10%.
Datorită „încorsetării” suprafeţei active de scurgere prin apropierea digului de albia
minoră, apare un fenomen de dezatenuare, adică aceleaşi debite maxime se scurg la niveluri mai
înalte, iar viteza de propagare creşte.
În figură se explictează acest rol de dezatenuare a digurilor.

Qi(mc/s) Qd(mc/s)

Qd(t)
 Qi(t)
Atenuarea
undei de viitura

timp
tcd tci (ore zile )
Fig. 2 Hidrograful undei de viitura
Din acest motiv trebuie studiat efectul digurilor, atât pe malul opus, cât şi în zona de
influenţă din aval de porţiunea îndiguită.

Un exemplu negativ de schemă de amenajare cu pondere prea mare a digurilor (cca

250 km) este cea de pe râul Negru, afluent al Oltului, unde nu s-a prevăzut nici o acumulare cu
rol de atenuare permanentă sau temporară. Din această cauză asistăm adesea la ruperea digurilor
existente în zonele mai slabe sau cu coronament mai scăzut, creându-se astfel zone de atenuare
naturală a viiturilor.
 Regularizările de albii sunt în esenţă recalibrări ale albiilor minore, prin adâncire şi
lărgire, deci prin creşterea suprafeţei active. La cest tip de amenajări, intervine ecuaţia
continuităţii care poate fi scrisă astfel:
Qi = i  vi

Qf =  f  v f

unde i -iniţial, f - final.

Dacă mărim secţiunea de scurgere  , vom obţine v = ct o creştere proporţională a
debitului, căci  f   i . În realitate apare o optimizare a razei hidraulice R =   , deoarece

perimetrul udat scade, secţiunea apropiindu-se de cea optimă, parabolică. Deci debitul va fi după
Chezy : Qi = Ci Ri I i , iar Q f  Qi .

De regulă, în zonele de albii regularizate, creşte şi panta şi viteza de scurgere a apei.

Aceasta necesită adesea consolidări de maluri, deoarece creşte exponenţial capacitatea de erodare
a malurilor şi a fundului albiei.
Regularizările de albii trebuie realizate pe lungimi relativ mari, deoarece reprofilările
locale riscă să fie colmatate în termen scurt, ca în figură:

Linia iniţială a fundului albiei

Pericol de colmatare prin aluviuni tratate in

 albie

Regularizarea
albiilor

Zonă adancită prin

regularizare

Fig. 3 Eroziune de talveg

Secţiunile tip prin diguri depind de mai mulţi factori:

- materialul folosit la construirea digului;
- caracteristicile terenului de fundaţie (ampriza digului);
 - durata apei pe paramentul amonte;
- înălţimea digului.
Referitor la materiale, se folosesc fie materiale locale extrase din albie şi îmbogăţite cu
argilă, fie prin transportul materialelor din cariere. Caracteristica principală a materialului este
coeficientul de infiltraţie K – definit în experienţa Darcy. Cu cât permeabilitatea este mai mică,
cu atât digul va fi mai rezistent. Se folosesc adesea diguri din materiale locale şi cu nucleu
argilos, în special la digurile de contur care stau mai mult timp sub influenţa apei. Este o
tehnologie de construcţie mai dificilă. În unele cazuri speciale se bat palplanşe din lemn îmbinate
cu nut şi feder, sau se fac îmbrăcăminţi din pereu de beton cu armături între ele. Dacă materialul
din dig este uşor levigabil iar vitezele apei sunt mari (râuri mici), se impune protejarea
paramentului amonte (spre apă) fie cu plăci de beton (pereu de beton), fie cu bituminare. În unele
cazuri este suficientă o bună înierbare prin însămânţare cu ierburi adecvate. Gheţurile pot avea şi
ele efect distructiv, şi se pot folosi sisteme de protecţie la baza digului prin gabioane sau plantări
de esenţe hidrofile (salcie, arin, etc) în zona dig-mal.
Condiţia ca digul să reziste este ca linia de infiltraţie să cadă sub nivelul paramentului
aval, ca în figură:

 pereu
Nucleu de argilă
Infiltratia apei
prin corpul
digurilor Parament aval înierbat
H calcul cu p%

Linii de infiltrare a apei in

Parament amonte dig

Consolidare cu Ampriza digului

gabioane
de piatră

Fig. 4 Curbele de infiltratie prin dig

Caracterul geotehnic al terenului de fundaţii are importanţă deoarece dacă este permeabil,
apa va pătrunde pe sub dig în incintă, creând băltiri şi pericol de distrugere a digului prin
 lichefiere şi infiltraţii suplimentare. În cazurile când materialul din zona traseului digului este
necorespunzător, se face o raşchitare cu buldozerul până la roca mai bună în ampriza digului şi
apoi se depune materialul pentru dig. Uneori este necesară baterea unor palplanşe în zona
paramentului amonte, până la roca rezistentă şi mai puţin permeabilă ca în figură:


Protectie
amonte cu
palplanse
Teren de fundaţie permeabil

Palplanşe din lemn sau metalice

Teren impermeabil
Fig. 5 Protectie amonte cu palplanse

În acest mod linia de infiltraţie este întreruptă. Înclinarea paramentelor este de regulă mai
mare spre apă variind între 40 şi 60%, adică la un metru pe înălţime (verticală) şi la 1,5 m pe
orizontală.
Paramentul aval este mai puţin înclinat şi el depinde de distribuţia curbelor de infiltraţie,
care trebuie să rămână în interiorul barajului (să se stingă în fundaţie). În diguri nu trebuie să
existe materii organice (lemn, iarbă, etc), deoarece prin descompunere lasă goluri în care apa
pătrunde şi peste o anumită viteză critică apare fenomenul de afuiere. Un alt pericol sunt cârtiţele
care se combat chimic. La viiturile mai prelungite se foloseşte pentru impermeabilizarea
paramentului amonte falii din PVC, testate cu greutate şi fixate cu ţăruşi. Ele împiedică
infiltrarea şi erodarea paramentului. În ţară există cca 4700 km de diguri din care cca 1200 la
Dunăre.
Pentru apărări locale de inundaţii se poate combina calibrarea albiei cu depunerea
materialului pe maluri ca în figură:
 Depunere

Material excavat Zonă aparată


Diguri din
materiale locale

Fig. 6 Miscarea terasementelor din albia majora in corpul diguilui

În acest caz, se poate lucra numai cu excavatorul şi un buldozer de nivelare, excluzându-

se transportul de material.
În localităţile străbătute de cursuri de apă, la care nu există albie majoră, locuinţele fiind
amplasate pe malul apei, se practică pereuri din beton sau zidărie de piatră cu mortar de ciment,
ca în figura de mai jos:

H max la viitură


Diguri din beton
saudin piatra
zidita
Parapeţi din beton sau piatră zidită

Fig. 7 Parapeti din beton sau piatra zidita

În categoria lucrărilor de încadrare activă sunt incluse şi derivaţiile de ape mari. Acestea
sunt canale dimensionate să preia surplusul de debit, prin ocolirea obiectivului periclitat, ca în
figură:
 
Derivatii de ape Derivaţie de ape mari
mari
Q max deversat
Priză cu prag
de fund
Teren protejat (localitate)

Debit controlat

Fig. 8 Derivatii de ape mari

Lucrările pasive de apărare sunt cele care se practică pe versanţi şi cuprind:
- împădurirea versanţilor cu înclinări mari, versanţi expuşi procesului de erodare şi de creare de
ravene;
- terasarea versanţilor despăduriţi sau care sunt cultivaţi agricol;
- stabilizarea versanţilor alunecători prin captarea şi drenarea apelor de suprafaţă şi subterane.

Lucrari pasive Referitor la prevederea acestor lucrări în planurile de amenajare (scheme cadru) a
de aparare la
inundatii
bazinelor hidrografice trebuie să avem în vedere următoarele elemente:
- gradul de împădurire a versanţilor este mult sub optimul necesar dacă avem în vedere că cca
38% din teritoriul ţării îl reprezintă zona montană şi piemontană, cu energie hidrică deosebită,
care depăşeşte rezistenţa suprafeţei acestor versanţi şi conduc la procese active de erodare şi
ravenare ca urmare: - transportul solid pe versanţi şi în cursurile de apă depăşesc limitele
admisibile, fiind cele mai mari din toate ţările dunărene. Astfel, există suprafeţe împădurite în
trecut, care furnizează peste 40 tone de aluviunipe ha şi an.
Divizarea terenurilor agricole şi silvice în mici proprietăţi face imposibilă investirea unor
sume reprezentative pentru stoparea procesului de erodare a versanţilor şi de transport solid în
albii şi în lacurile de acumulare. S-a ajuns la cca 50% colmatare din volumul total al lacurilor
mici şi mijlocii. Lacurile de acumulare colmatate prezintă, pe lângă pericolul de avariere, cum a
fost cazul acumulării distruse de viitură de la Belci pe lângă Tazlău, şi o diminuare a capacităţii
de atenuare a viiturilor şi implicit de compensare a deficitelor de apă în perioadele secetoase.
În schemele cadru de amenajare a bazinelor hidrografice trebuie cuprinse, indiferent de
proprietate, toate lucrările de stingere de torenţi şi de stopare a procesului de excavare, legate
intim de lucrările hidrotehnice prevăzute pe cursurile de apă. Astfel, la fiecare acumulare pe
 cursul principal, vor trebui prevăzute toate lucrările de atenuarea transportului solid prin toată
gama de lucrări pasive, menţionate anterior.
Planurile şi schemele cadru astfel întocmite, cu consultarea şi aportul organismelor de
ape create pe bazine hidrografice şi la nivel judeţean, trebuie să devină obligatorii pentru toţi cei
care folosesc apele şi care deţin terenuri cu procese de eroziune activă. Astfel riscăm să ajungem
la distrugerea unor suprafeţe agricole importante. Planurile agrotehnice din domeniul statului şi
cel privat vor trebui să cuprindă acele culturi şi măsuri care conduc la diminuarea procesului de
denudare a solului fertil, ca de exemplu, prin interzicerea culturilor prăşitoare pe versanţi cu
înclinaţii mai mari de 3-5%.
Digurile de apărare sunt construcţii de retenţie executate din materiale locale; faţă de
barajele de pământ însă prezintă următoarele particularităţi:
(1) materialul de construcţie este pământul din imediata vecinătate a traseului, practic fiind
utilizat orice fel de pământ;
(2) nu pot fi realizate din materiale de natură diferită, rezultând de regulă secţiuni omogene;
(3) terenul de fundare este neuniform, cu variaţii mari de stratificaţie, uneori necunoscute;
(4) nu comportă elemente speciale pentru etanşarea sau drenarea corpului digului şi a
 terenului de fundare;
Diguri din
materiale locale (5) în contact cu apa are loc o umezire progresivă a corpului digului şi după retragerea ei
urmează o lungă perioadă de uscare; umezirea se provoacă atât dinspre taluzul exterior,
cât şi de jos în sus, dinspre terenul de fundare;
(6) o filtraţie continuă prin corpul digului are loc abia după saturarea pământului; de regulă
procesele de curgere încep prin curgeri după căi preferenţiale;
(7) filtraţia prin terenul de fundare este de regulă mai importantă decât cea prin corpul
digului;
(8) rezistenţa hidraulică a digului şi terenului scad în timp datorită eroziunilor interne,
acţiunii dăunătorilor, modificărilor chimice şi structurale ale pământului.
 1 :m

a b
nm n≥m

1: m 1: n 1: n

1: n1

 c n1n2  m
Sectiuni nm
transversale ale 1: n1 n1  n2  n3
digurilor de 1: n2 1: n3
aparare

Fig. 9 Secţiuni transversale ale digurilor de apărare

Secţiunea transversală a digurilor are o formă trapezoidală (fig. 28). Taluzul exterior
(amonte) este întotdeauna continuu şi uneori, din considerente de protecţie împotriva valurilor şi
în vederea unei întreţineri uşoare, se face mai dulce decât cel interior (fig. 28a). Mai frecventă
însă este forma cu pante egale sau cu taluzul interior mai lin (fig. 28b). În cazul unor diguri înalte
este mai adecvată realizarea unui taluz interior cu banchete (fig. 28c), întrucât nu panta locală
dintre banchete, ci înclinarea medie a taluzului este determinantă. Mai rar, taluzul interior are o
pantă variabilă, mai înclinată spre coronament, mai lină spre bază, care de altfel se justifică prin
condiţiile de stabilitate, dar crează dificultăţi la execuţie (fig. 28d). Pantele taluzurilor se pot
verifica prin calcule de stabilitate, însă de regulă nu alunecarea generală din corpul digului este
factorul determinant pentru dimensionarea secţiunii transversale. Acest fapt se reflectă prin date
constructive care pot fi adoptate, fără efectuarea unor calcule de stabilitate, însă de regulă nu
alunecarea geneală din corpul digului este factorul determinant pentru dimensionarea secţiunii
transversale. Acest fapt se reflectă prin date constructive care pot fi adoptate, fără efectuarea
unor calcule de stabilitate; la noi instrucţiunile actuale se referă la diguri cu H 3m şi prevăd:
- la Dunăre şi pe râurile interioare în zonele de confluenţă cu Dunărea:
 o taluz exterior 1:3;
Inclinarea taluzurilor
o taluz interior 1:3,5 (pământuri nisipoase) – 1,25 (pământuri argiloase)
in functie de inaltimea
digurilor - pe râurile interioare
o taluz exterior 1:3;
o taluz interior 1:2 (în argile până la 1:1,5)
 Lăţimea coronamentului este determinată în special de posibilităţile de acces în zonă şi de
necesitatea de a circula în vederea întreţinerii digului. Instrucţiunile actuale prevăd:
- la Dunăre 4,0 – 6,0 m;
- pe râurile interioare mari 3,0 – 5,0 m;
- pe râurile interioare mijlocii şi mici 2,5 – 3,0 m.
Determinante pentru dimensionarea secţiunii transversale sunt procesele de curgere prin
dig şi prin terenul de fundare.
Abordarea acestor probleme, prin calcule hidraulice ca şi prin metode aproximative,
trebuie întreprinsă cu mult discernământ, întrucât intervin următoarele deosebiri principale faţă
de barajele de pământ şi fiecare metodă are un domeniu de aplicare limitat:
(1) La barajele de pământ se stabileşte o curbă de depresie corespunzătoare unei solicitări
constante, de lungă durată (regimul permanent); extinderea acestei ipoteze la digurile fluviale, cu
o solicitare nepermanentă, ar duce la supradimensionarea lor. Calculul curbei de depresie, în
raport cu solicitarea reală, dată de hidrograful viiturii (fig 29 a) a fost pus la punct de prof.
Vladimirescu. Se admite ieşirea apei pe taluzul aval, însă numai pe o înălţime mică (fig 29 b),
condiţia de verificare fiind:
he  (0,10 − 0,15)  H

(2) De regulă digurile fluviatile se fundează pe un teren cu stratificaţia specifică

depunerilor de luncă, care cuprind şi straturi de permeabilitate mult mai ridicată decât cea
din corpul digului.
Hidrograf
a schematizat b
Hidrograf Curbă calculată

 Curbă racordată
Calculul curbei
de infiltratie

K1
hc

Timpul (zile )
Râu mic Râu mare K0

Fig.10 Calculul curbei de depresie la digurile de apărare cu solicitări de scurtă durată

 În aceste straturi, nivelul din râu se transmite cu pierderi de sarcină mai mici decât prin
dig, astfel că există o pânză de apă sub presiune, caracterizată printr-o curbă piezometrică; curba
piezometrică se poate găsi deasupra curbei de depresie (fig 30) şi se formează repede, atingând şi
la viituri de scurtă durată o poziţie practic identică cu cea în regim permanent.

 Curbă de depresie
Calculul curbei Piezometri
de infiltratie e
Curbă plezometrică
Zonă dig mal H

K a
Râu

K0 a

Fig. 11 Curba de depresie şi curba piezometrică la digurile de apărare

Cunoscând nivelurile piezometrice se verifică stabilitatea terenului de fundare, faţă de
ruperea prin subpresiune, pe baza relaţiei:
a
=
(a + H ) W

Punând  = 1,2 , raportul   W = 1,7 condiţia de stabilitate va fi:

a
1,2  1,7 sau
a + H
1,2  a + 1,2  H  1,7  a
0,5  a  1,2  H
a  2,4  H , practic a  (2...3)  H
Calculul analitic al valorii H constituie esenţa teoriei prof. V. Pietraru, care este
utilizată pentru verificare digurilor din ţara noastră.
Tabel Caracteristicile de compactare ale pământurilor din lunci, necesare la diguri fluviatile cu
înălţimi h  (4 − 6)m
 d satisfăcător (tf/m3) d bun (tf/m3)
Natura pământului Wopt
medie 90% medie 90%
Nisipuri şi prafuri nisipoase - 1,45-1,50 1,30 1,50-1,55 1,40
Nisipuri argiloase şi prafuri argiloase 10-28 1,48-1,55 1,35 1,55-1,60 1,45
Luturi 16-30 1,45-1,55 1,35 1,55-1,60 1,45
Argile grase, argile şi argile prăfoase 18-34 1,40-1,50 1,30 1,50-1,55 1,40

Tabel Valori ale forţei critice de antrenare la diferite protecţii ale taluzurilor
Natura protecţiei Fc (kgf/m2)
Însămânţare cu ierburi 1,0
Acoperire cu brazde 1,5 – 2,5
Saltele de nuiele 3,0 – 7,0
Pereu simplu 0,25 – 0,30 m 8,0 – 16,0
Bolovani cu gărduleţe de nuiele 10,0 – 12,0
Anrocamente de piatră spartă 16,0
Gabioane 16,0 – 20,0
Zidărie uscată 60,0
Îmbrăcăminte de beton 60,0
Îmbrăcăminte de beton armat 80,0 – 100,0

Protecţia împotriva valurilor

Pentru protecţia digurilor în raport cu secţiunea de eroziune a valurilor, nu este fezabilă

din punct de vedere economic construcţia unei măşti protectoare. Eficienţa modului de tratare a
taluzului amonte faţă de acţiunea valurilor se exprimă prin valoarea forţei critice de antrenare. În
mod obişnuit, taluzul amonte nu se protejează decât prin însămânţare, în schimb se acţionează
asupra mecanismului de formare şi de acţionare a valurilor, prevăzând în lungul îndiguirii o
prtecţie biologică printr-o perdea forestieră.
Sunt situaţii când perdeaua forestieră nu oferă protecţia necesară şi anume:
 - perdea tânără, în special pe amplasamentul gropilor de împrumut al digurilor
Protectia
impotriva
valurilor
construite recent;
 - perdea slab dezvoltată, din cauza inundării frecvente şi de lungă durată;
- perdeaua rară sau lipsită de crengi în partea inferioară.
În toate aceste cazuri se intervine prin măsuri provizorii, în timpul viiturilor, aşa-numitele
măsuri de apărare. Câteva măsuri de apărare împotriva eroziunii valurilor sunt arătate în schiţa
alăturată (fig. 12).
2

1
2
2 3 1 5

 1
3
Protectia
impotriva 1
valurilor
4

Fig. 12 Măsuri provizorii de protecţie împotriva valurilor:

1- suluri de fascine; 2 – pari bătuţi; 3 – saci cu pământ; 4 – gunoi de grajd; 5 – folie impermeabilă

În figura 13 este arătată schema de ansamblu dig-teren, cu amplasamentul perdelei

forestiere.

Zona dig-mal

Canal de colectare
Distanta de protectie

Perdea forestiera Ampriza digului

dig a infiltraţiilor
Groapă de
Râu imprumut
Strat superficial

Strat intermadiar

Strat de bază

Fig. 13 Schema de ansamblu dig – teren, cu amplasamentul perdelei forestiere, ca măsură

de protecţie împotriva eroziunii taluzului exterior
 Cauzele inundaţiilor sunt multiple: revărsări de cursuri de apă din râuri permanente,
scurgeri torenţiale pe versanţi, aglomerări de gheţuri şi flotori, ape stagnente din precipitaţii, ape
exfiltrate din sol, care crează exces de umiditate.
În climatul specific României, sunt posibile inundaţii în orice regiune şi în orice anotimp.
Cele mai frecvente inundaţii sunt în lunile mai, iunie şi iulie, ca ciclicitate cunoscute din
capitolul Hidrologie.
Inundaţiile produc, pe lângă pierderile de vieţi omeneşti, mari pagube materiale constând
din pagube directe şi indirecte. Pagubele directe sunt cele aferente pierderilor şi avarierii de
bunuri, cum sunt construcţiile civile şi industriale, ferme agricole, depozite, căi de comunicaţie,
rutiere şi feroviare, poduri şi podeţe, construcţii hidrotehnice, culturi agricole, etc. acestea sunt
mai uşor de cuantificat şi exprimat valoric prin inventariere şi aprecierea costurilor.
Pagubele indirecte, care practic le dublează pe cele directe constau în cheltuieli cu
acţiunile de apărare, asistenţă socială şi medicală, măsuri de refacere după calamităţi,
întreruperea proceselor productive şi de altă natură (învăţământ, culturale, etc), dificultăţile de
transport rutier şi feroviar, repararea construcţiilor civile şi hidrotehnice avariate şi altele
asemenea.
Pagubele ecologice fac şi ele parte din această categorie de pagube indirecte, prin
prejudiciile uneori majore aduse mediului prin distrugerea florei şi faunei, poluarea surselor de
apă de suprafaţă şi subterane şi a solului, degradarea peisajului.
Datorită efectelor negative socio-economice deosebit de grave ale inundaţiilor, apărarea
împotriva inundaţiilor este o problemă prioritară a schemelor de amenajare, mai ales că în
prezent situaţia este nesatisfăcătoare. Astfel, din numărul total de localităţi expuse riscului de
inundaţii (municipii, oraşe, comune, şi sate componente) de cca 3700, peste 60% nu sunt
asigurate la clasa lor de importanţă normată.
Cauzele acestei situaţii sunt multiple:
- datorită amplasării unor construcţii aferente localităţilor în zone de risc crescut la
inundaţii în albiile majore ale cursurilor de apă (uneori chiar în albii minore) prin eludarea
acordului de la organele de gospodărirea apelor, aşa cum prevede şi Legea apelor 107/1996;
- datorită modificării regimului hidrologic al viiturilor cauzate de modificări de albii prin
colmatare, şi accentuării debitelor maxime la acelaşi volum de scurgere; cauza principală este
despădurirea versanţilor şi practicarea arăturilor pe linie de pantă maximă pe versanţi;
 - datorită creşterii numărului şi importanţei economice a construcţiilor amplasate în zone
de risc la inundaţii;
- datorită pericolului de avariere a construcţiilor hidrotehnice cum sunt barajele şi
digurile de apărare.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. Tratate şi monografii.
1. CARACOSTEA A. s.a – Manual pentru calcului
constructiilor vol I – Ed. Tehnica – 1977 Bucuresti;
2. MAIOR N s.a – Geotehnica si fundatii – Ed.
Didactica si Pedagogica – 1977 – Bucuresti;
3. PESTISANU C. s.a – Constructii civile,
industriale si agricole – Ed Didactica si Pedagogica -
1981 – Bucuresti;
4. Petrescu N. – Constructii pentru lucr.de.IM –
vol.I– Ed. Valahia University Press – 2007 –
Targoviste;
5. Petrescu N. – Constructii pentru lucr.de.IM –
vol.II – Ed Valahia University Press – 2007 –
Targoviste.
6. Petrescu N. Podani M. – Amenajarea bazinelor
hidrografice – Ed. CERES – 2004, Bucuresti.

TEST DE AUTOEVALUARE
1. Precizați care sunt criteriile de amplasare a digurilor de aparare la inundatii pentru
un curs de apa cunoscut din judetul Dambovita, pentru un anumit bief /tronson. ( Ex.
curs de apa : Dambovita, Ialomita, Bizdidel, Ialomicoara, Raul Alb, Valea Larga,
etc.?
2. Care sunt materialele de constructie din care pot fi executate digurile de aparare
pentru bieful cunoscut ?
 TEMĂ = Referat ( minim 10 pagini)

Reflectați asupra faptului ca avem un studiu de caz cu un dig de aparare la

inundatii, care este depasit la ape mari. Care sunt solutiile de protectie a unui
teriotriu construit la inundatii, atunci cand apare un fenomen extrem de rupere
a digului de aparare ?

MODELE DE ÎNTREBĂRI

Întrebările vor fi tip grilă, cu cel puţin un răspuns fiecare întrebare.

1. Digurile longitudinale pot fi :

a. Cand sunt executate paralel cu albia monora a raului ;

b.
b. Cand sunt executate normal pe directia raului;
c. Cand separa anumite folosinte.

2. Digurile de remuu pot fi::

a. Cand sunt executate normal pe directia raului;;

b. Cand separa anumite folosinte;
c. Cand se executa de-a lungul afluientilor.

3. In functie de importanta lor economica, digurile pot fi de categoria 2, daca:

a. Suprafata aparata la inundatii este mai mica de 20.000ha;

b. Suprafata aparata la inundatii este mai mare de 20.000ha;
c. Suprafata aparata la inundatii este cuprinsa intre 5.000 - 20.000ha;
d. Suprafata aparata la inundatii este mai mica de 5.000ha.

4. Cota coronamentului digului de aparare din materiale locale, se alege in functie de

:

a. Cota maxima a nivelului apei la inumndatii;

b. De inclinarea taluzurilor amonte si aval;
c. De tasarea in corpul fundatie;
d. De tasarea din corpul digului;
e. De suprainaltarea data de inaltimea valurilor;
f. De latimea coronamentului.

RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI

1.
2.
3.
4.