Cursul nr.

11
PRECIPITAŢIILE
Între două mase de aer având presiuni diferite
apare un front atmosferic cald sau rece, aşa
cum se vede în schemele următoare,
 În plan, formarea unui ciclon extratropical se poate vedea în schema din figura
alăturată.

Precipitaţiile sunt rezultatul aerodinamicii. Geneza lor poate fi datorită

condensării picăturilor. În meteorologie diametrul şi viteza picăturilor de ploaie
dau naştere la următoarele tipuri de precipitaţii.
-De la diametrul d > 5 mm picăturile se divid datorită rezistenţei aerului.
Mecanismul formării precipitaţiilor este deosebit de complex. Norul este o
aglomerare de particule lichide cu diametre de 1 - 3 sutimi de mm cu viteze de
cădere de 1 cm/s în aer calm cu distanţe între ele de cca. 1 mm (1000 part/cm 3).
-Masa norilor este variabilă după tipul acestora şi este între
0,5 - 10 gr/m3 (aerosoli sau gheaţă). În nori aerul este
practic saturat cu apă. În ploaia propriu-zisă picăturile au
între 0,2 şi 3 mm, dar maximum 5,5 mm după care se
fărâmiţează. Norul are stabilitate în atmosferă datorită
turbulenţei aerului. Pentru apariţia precipitaţiilor trebuie să
se aglomereze până la 1 milion aerosoli lichizi/cm3 pentru
ca densitatea p să fie mai mare ca cea a aerului p > paer.
Tipuri de precipitaţii în funcţie de diametrul
picăturilor

Tipul ploii Intensitatea Diametrul Viteza de

i [mm/h] mediu al cădere la
picăturilor d diametrul d
[mm] v [m/s]
Burniţă 0,25 0,20 -

Ploaie uşoară 1 -5 0,45 2,0

Ploaie tare 15-20 1,50 5,5
Ploaie violentă 100 3,00 8,0
(furtună)
 Ca parte esenţială a ecuaţiei bilanţului hidric, precipitaţiile se măsoară cu
diferite aparate simple cu citire pe bază de program denumite pluviometre
precum şi continuu cu ajutorul pluviografelor cu citire locală sau cu
transmitere la distanţă.
În prima categorie se disting
 pluviometre simple având un recipient cu suprafaţa de 200 cm2 plasate la o
înălţime de 1,5 m de sol,
 pluviometre la sol, totalizatoare, înregistratoare, cu citire la distanţă
(telepluviometre),
 pluviometre cu apărător de curenţi (ecrane),
 pluviometre cu încălzire pentru zăpadă.
Se consideră suficientă o reţea de pluviometre cu o densitate de unul la cca.
200 - 250 Km2.
În ţara noastră funcţionează cca. 1000 de posturi pluviometrice şi
pluviografice cu citire directă şi cu transmisie automată la distanţă prin
impulsuri codificate în semnale radio.
Prelucrarea datelor pluviometrice se face în funcţie de intervalul de timp
considerat: pe durata ploii, zilnice, decadale, lunare, sezoniere, anuale şi
plurianuale.
Hietograma este variaţia în timp a ploii hp(mm) = f(t).

Pluviograma ploii din cursul unei zile (hietograma).

Pe baza datelor pluviometrice aduse la acelaşi interval de calcul prin corelaţii
statistice, se pot trasa hărţi pluviometrice pe un teritoriu dat, izoliniile de egală
precipitaţie fiind denumite izohiete.
În climatul ţării noastre se constată o strânsă legătură între mărimea precipitaţiilor
şi altitudine: hp = f(H), fapt ce uşurează trasarea hărţilor pluviometrice. Pe
ansamblul ţării precipitaţiile medii multianuale cresc de la cca. 300 mm/an în
Dobrogea, Ia peste 1500 mm/an în zona vârfurilor montane. Cea mai înaltă staţie
pluviometrică este situată pe vârful Omu la cota 2507 m.
 Intensitatea ploii este dată de cantitatea de precipitaţii dintr-un interval de timp ∆t

Intensitatea, în tehnică, se poate exprima şi în [L/s la ha] în care caz, din raportul dimensional
expresia lui i devine:

Ploaia cumulată este dată de expresia:

(mm)
Efectul hidrologic cel mai mare îl are ploaia care durează mai mult decât timpul de concentrare
sau de scurgere tc din cel mai îndepărtat punct al bazinului hidrografic t > t c.
Între cantitatea şi durata ploii există o serie de legături statistice de forma celor din figura
:

P[mm]

Legătura între cantitatei de precipitaţii şi

durata acestora pentru valorile extreme şi Curba ploii cumulate.
mediii
Tratarea statistică a precipitaţiilor ne permite să obţinem frecvenţa ploii:

în care: T - intervalul de recurenţă (repetare).

În aceste condiţii s-au trasat şi standardizat pentru diferite zone ale ţării (zone de pluviozitate)
legături intensitate-durată de la 5 la 1440 minute şi frecvenţe caracteristice (fig. a).

 a)Nomograma standard, pe zone de pluviozitate a

legăturii intensitate-durată-frecvenţă a ploii. b)Legătura între intensitatea ploii şi durată

De asemenea există legături între intensitatea ploii şi durata acesteia (fig.b).

Nomograma standard, pe zone de pluviozitate a legăturii intensitate-durată- frecvenţă a
ploii permite calculul sistemelor de desecare şi a canalizărilor din zonele orăşeneşti, incinte
industriale etc.
Teritoriul ţării noastre aparţine bazinului Mării Negre prin intermediul
fluviului Dunărea. Regimul precipitaţiilor este determinat de clima
acestei zone care are un caracter continental temperat cu unele tente
excesiv continentale şi altele mediteraneene (microclimat zonal).
Distribuţia medie a precipitaţiilor în cursul anului urmează o legitate
din care rezultă că lunile cu maximă pluviozitate sunt mai şi iunie.

Mărimea precipitaţiilor dintr-o anumită perioadă este de natură

aleatorie, datorită numărului mare de factori cauzali întrepătrunşi,
care nu permit în etapa actuală cuantificarea obiectivă a factorilor
genetici. Din acest motiv mărimile care însoţesc fenomenul
precipitaţiilor se pretează la tratarea statistică probabilistică.
Evaporaţia şi evapotranspiratia
Un alt element al bilanţului hidric îl constituie pierderile prin evaporaţie şi
evapotranspiraţie. Evaporaţia este fenomenul fizic, iar evapotranspiraţia este
fenomenul biologic, adică apa pierdută din sol prin intermediul plantelor.
Procesul de evaporaţie constă în difuzia moleculelor de apă în mediul
înconjurător. Această difuzie este favorizată de următorii factori:
 creşterea temperaturii mediului;
 prezenţa curenţilor de aer;

 gradul de saturare cu apă a mediului;

 umiditatea solului;

 adâncimea apelor freatice;

 viteza de infiltraţie a apei în sol;

 granulometria solului;

 acoperirea cu vegetaţie,
 relieful,

 orientarea (expoziţia).

Această multitudine de factori imprimă evaporaţiei un caracter local sau zonal,

fapt ce îngreunează extrapolarea şi similitudinea.
 Pierderile prin evaporaţie pot fi de pe suprafaţa solului
sau de pe suprafaţa apei, iar cele prin evapotranspiraţie
de pe suprafaţa plantelor. Din acest motiv măsurătorile se
efectuează din toate cele trei medii, cu ajutorul
evaporimetrelor de diferite tipuri, standardizate în reţeaua
hidrometeorologică de stat.
În cazul plantelor se folosesc lizimetre care cuprind
părţi de sol acoperit de culturile specifice. Pe lacuri sunt
instalate plute evaporimetrice care fac bilanţul apei
pierdute.
Pe baza măsurătorilor efectuate s-au realizat
nomograme pentru calculul precipitaţiilor specifice
diferitelor zone şi sezoane precum şi hărţi cu evaporaţia
potenţială şi reală.
Câteva tipuri de nomograme folosite în calculul evaporaţiei globale se
prezintă în figurile următoare:
Este evident că acest gen de nomograme sunt valabile numai pentru zonele
de unde au fost luate datele primare şi pot fi folosite pentru extrapolări locale.
Se cunosc din literatura de specialitate şi o serie de formule pentru calculul
evaporaţiei, care ţin seama numai de principalii factori cauzali, deci sunt
însoţite de erori. O astfel de relaţie este următoarea:
[mm/lună]
unde: R - coeficient local de corecţie în funcţie de d
d - deficitul de umiditate (mm col Hg)
w - viteza medie a vântului la înălţimea anemometrului
Coeficientul R se poate exprima astfel:
Corelaţia între R şi d

R 0,53 0,57 0,70 0,84 0,95 1,04 1,20 1,30 1,40

d 15 10 5 3 2 1 0,5 0,2 0,1

Deficitul de umiditate d este un parametru folosit într-o serie de

formule de calcul indirect al debitelor
O formulă pentru calculul evaporaţiei de pe suprafaţa apei
este:

unde:
ew - tensiunea maximă a vaporilor în mm Hg la temperatura
dată;
w - viteza medie a vântului;
e - tensiunea vaporilor în aer în mm Hg la 2-3 cm deasupra
apei;
tw - temperatura apei în [°C];
t - temperatura aerului la înălţimea z;
n - coeficienţi de corecţie obţinuţi prin tarare.
Pentru specialiştii în domeniul agricol, un rol deosebit îl are
evapotranspiraţia plantelor, ale cărei valori sunt prezentate în
tabelul următor.
 Variaţia evapotranspiraţiei în funcţie de tipul de
vegetaţie

  Evapotranspiraţia medie| Evapotranspiraţia medie

Vegetaţia zilnică pe perioada de vegetaţie

  [mm/zi] [mm/sezon]

Cereale, grâu 2,2 - 2,8 370 - 390

Porumb 3,0-4,0 -

Ierburi, trifoi 2,1 - 3,3 250 - 400

Teren înţelenit - 450
Pădure foioase 0,5-0,8 150-200
Pădure conifere 0,5-1,0 150-250
Lăstari şi vie 0,9-1,3 200 - 300
Baltă în curs de secare 3,5 - 4,5 380 - 400
 Deficitul de umiditate
Deficitul de umiditate d în concepţia meteorologică este un
parametru care ţine seama de influenţa simultană şi
reciprocă a trei factori: E, t şi h. Acesta este dat de
diferenţa între tensiunea vaporilor de apă care saturează
aerul la temperatura dată e0 şi tensiunea vaporilor existenţi
în atmosferă în realitate şi se măsoară în mm coloană Hg.
Notând:
 umiditatea absolută: e

 umiditatea relativă: e
1
 Valoarea lui e0 se obţine din relaţia

În mod practic se măsoară umiditatea absolută e la staţiile

meteorologice, şi temperatura, stabilindu-se pe această bază valoarea
e0, cu ajutorul unor tabele evaporimetrice.
În ţara nosatră deficitul de umiditate variază între d = 1 - 4 mm Hg.
Valoarea deficitului depinde de cantitatea de precipitaţii printr-o relaţie de
forma:
În consecinţă, dată fiind zonalitatea cu altitudinea, vom constata
corelaţii bune de tipul d = f(H).

Corelaţia deficit de umiditate-precipitaţii medie anuală.

 Pentru a dispune de date meteorologice necesare cunoaşterii bilanţului
hidric şi prognozelor meteorologice se impune ca la staţiile meteorologice să
se măsoare următorii parametri principali:
 temperatura aerului şi solului;

 presiunea atmosferică la sol şi la înălţimi standard (prin radiosondaj);

 umiditatea atmosferică absolută şi relativă;

 umiditatea solului;

 direcţia şi viteza vântului;

 precipitaţiile lichide şi solide;

 evaporaţia şi evapotranspiraţia;

 radiaţia solară;

 nebulozitatea.

Aceste măsurători se realizează în platforme meteorologice situate în

zone reprezentative, neinfluenţate de factori locali. În prezent funcţionează în
ţara noastră un număr de cca. 180 staţii meteorologice care efectuează
măsurători sistematice orare asupra acestor parametri, care se transmit prin
sistemul informaţional stabilit şi servesc pentru cunoaşterea permanentă a
situaţie (diagnoză) şi pentru elaborarea prognozei timpului.