CAPITOLUL I

NOŢIUNI GENERALE. DEFINIŢII, DOMENII DE INTERES,

IMPACT

I.1 Introducere

Secetele constituie fenomene climatice extreme care, prin efectele lor, reprezintă
calamităţi naturale cu manifestare periodică, constând în reducerea drastică a
precipitaţiilor şi resurselor de apă, pe perioade lungi de timp (de obicei un sezon sau
câteva sezoane sau ani la rând). Deficitul de precipitaţii conduce la reducerea rezervelor
de apă disponibile pentru toate folosinţele, ca şi pentru protecţia mediului. Seceta este
considerată ca cel mai complex, dar şi cel mai puţin înţeles hazard natural, cu efecte mai
mari decât celelalte hazarde (Hagman, 1984).
Fenomenul este specific multor zone de pe glob situate atât la latitudini
tropicale, cât şi temperate. Cea mai mare frecvenţă şi impact se remarcă în regiunile
aride şi semiaride ale globului (provincii sau zone întinse din Pakistan, Afganistan,
India, Iran, China, Australia, zona sub-sahariană a Africii etc.). Şi în zonele temperate
seceta are o incidenţă ridicată, ea accentuându-se în ultimele 2-3 decenii, ceea ce poate
fi pus în legătură cu schimbările climatice globale.
În funcţie de vulnerabilitatea regiunii afectate, secetele pot avea impacturi
serioase socio-economice şi asupra mediului înconjurător. În secolul trecut incidenţa
secetei a fost variabilă în SUA, cea mai devastatoare a fost seceta din anii ’30 care a
cuprins peste 60% din teritoriul ţării în iulie 1934. Impactul a fost extrem de puternic
asupra economiei şi a cauzat migraţia a milioane de oameni din zonele centrale spre
vestul SUA. Alte secete, mai puţin severe (din perioadele 1950, 1988 şi 2000) au avut,
de asemenea, serioase impacturi economice şi sociale. Deşi şi alte fenomene climatice
au produs pierderi economice şi personale mari, seceta a avut cel mai mare impact în
privinţa numărului de persoane afectate. Astfel, pierderile produse în sectorul economic
de secetele din perioada 1980 şi 1988 au depăşit 40 de miliarde USD şi, mai ales,
pierderea a 5000 de vieţi omeneşti, iar seceta din anul 2000 a determinat pierderi de 4
miliarde USD şi 140 de vieţi omeneşti. În China, în anul 2000 seceta a condus la
pierderi de producţie agricolă de peste 50 milioane tone. În Iran, pierderile financiare
produse de seceta din 1999-2000 au fost de 3,5 miliarde USD. În India, secetele severe,
afectând peste 40% din suprafaţa ţării, au survenit de 6 ori în intervalul de timp între
1918 şi până în perioada de dinainte de Revoluţia verde, iar pierderile producţiei de
cereale au fost la nivel de 25%. În partea de sud-vest a Asiei, peste 100 milioane de
oameni au fost afectaţi în perioadele de secete extinse.
Pe teritoriul României, în secolul trecut, secetele foarte severe s-au manifestat în
trei perioade: 1894-1905 (cu anul extrem de secetos 1897), 1942-1953 (cu anul extrem
2 TITLU CAPITOL
de secetos 1944; cu efecte serioase de ordin social şi economic din cauza manifestării
secetei în perioada de sfârşit şi imediat după al doilea război mondial), şi 1982-1996 (cu
anii extrem de secetoşi 1988 şi 1991).
Datorită pagubelor produse, secetele sunt incluse în categoria dezastrelor
naturale, alături de inundaţii, cutremure, uragane, erupţii vulcanice ş.a. Un element care
deosebeşte secetele de celelalte dezastre îl constituie faptul că fenomenul se instalează
insidios, devenind marcant după o perioadă de timp.
Problema managementului secetelor este privită în prezent ca management al
resurselor de apă, pentru că manifestarile directe sunt în acest sector. Însă, efectele
secetelor se manifestă şi pe plan social, afectând condiţiile de viaţă şi starea factorilor de
mediu. Acestea depind de mărimea secetei (de care depinde nivelul ofertei de apă), dar
şi de cererea de apă. Lipsa de planificare şi de acţiune poate să exacerbeze impactul
fenomenelor de secetă, să amplifice pierderile economice, să aibă consecinţe majore
asupra sănătăţii populaţiei şi mediului înconjurător.
Seceta agricolă poate fi apreciată corect în relaţie cu bilanţul hidric care cuprinde
ca intrări precipitaţiile, ca principal element, şi evapotranspiraţia, ca principală ieşire, şi
se raportează la valorile medii multianuale (normale) ale acestui bilanţ. Efectele
secetelor sunt legate de durata perioadei fără precipitaţii, de intensitatea sau severitatea
secetei, de suprafaţa afectată, ca şi de sezonul când acestea se manifestă, considerat în
relaţie cu fazele de creştere ale plantelor, dar şi cu caracteristicile ploilor (intensitate
etc.), cu condiţiile de teren (pante, gradul de protecţie a solului etc.) şi de sol
(capacitatea de apă utilă etc.).

I.2 Definiţii

Seceta poate fi definită conceptual şi operaţional.

Conceptual, seceta poate fi considerată ca o perioadă cu deficit de precipitaţii,

care conduce la pierderi mari în agricultură, ca şi la celelalte folosinţe. Definiţiile
conceptuale pot să prezinte interes pentru stabilirea politicilor de combatere a secetelor.
De ex. legile australiene consideră o variabilitate climatică normală în definirea
secetelor şi, având în vedere această viziune, statul acordă despăgubiri fermierilor
numai în condiţiile când secetele depăşesc un anumit prag de intensitate şi durată. Sub
acest prag se apreciază că managementul lor poate fi la îndemâna fermierilor.

Definiţii operaţionale. Ajută la identificarea începutului şi sfârşitului secetei,.

Pentru agricultură, începutul secetei poate fi evidenţiat prin calcularea bilanţului
hidric zilnic al solului (funcţie de precipitaţii şi evapotranspiraţie), stabilirea rezervei de
apă a solului şi compararea acesteia cu un anumit plafon minim sub care este afectată
creşterea şi dezvoltarea plantelor. Acest plafon diferă funcţie de faza de dezvoltare a
plantelor.
O astfel de definiţie a începutului secetei poate fi utilă pentru stabilirea
operaţională a severităţii secetei şi a impactului ei asupra nivelului producţiei agricole,
TITLUL CĂRŢII 3
în pas cu monitorizarea zilnică a variabilelor climatice, a umidităţii solului şi stării
culturii agricole.
Definiţiile operaţionale sunt utile şi pentru studiul frecvenţei, severităţii, duratei
secetei, ca şi al suprafeţei afectate de secete. Pentru aceste analize este nevoie de date
climatice orare, zilnice, săptămânale sau decadale, lunare, precum şi de date privind
impactul secetelor (mărimea producţiei agricole, stocul de apă al râurilor, nivelul apelor
subterane, etc.), natura acestora din urmă fiind în funcţie de domeniul care este interesat
în ceea ce priveşte efectul secetelor.

I.3 Domenii de interes

Seceta meteorologică
Pentru regiunile cu climat caracterizat de diferenţe intersezonale mari în privinţa
precipitaţiilor, ca şi cu o variabilitate extinsă şi în interiorul sezoanelor, seceta
meteorologică este definită în raport cu gradul de reducere a precipitaţiilor faţă de o
valoare medie multianuală sau „normală” şi cu durata perioadei cu precipitaţii reduse.
Deficitul de precipitaţii are variaţii mari atât în timp, pe intervale lunare, sezonale,
anuale, cât şi ca extindere teritorială.
Unele definiţii ale secetei meteorologice identifică perioadele de secetă pe baza
numărului de zile cu precipitaţii sub un anumit prag. Aprecierea de acest gen este
recomandată pentru regiuni cu regim pluviometric bogat şi bine repartizat în timpul
anului.

Seceta agricolă
Pentru caracterizarea ei sunt considerate şi analizate elementele climatice care au
influenţă asupra mărimii producţiei agricole, respectiv: precipitaţiile, evapotranspiraţia
actuală şi potenţială, ca şi bilanţul hidric al solului, ş.a.
Se ştie că cerinţele de apă ale plantelor depind atât de condiţiile climatice
(temperatura aerului, viteza vântului, umiditatea aerului, insolaţia etc.), cât şi de
caracteristicile biologice, de stadiul de dezvoltare al plantelor, ca şi de însuşirile solului.
Plantele manifestă o sensibilitate variabilă faţă de insuficienţa apei din sol, în
raport cu faza de dezvoltare; în unele din faze, numite „critice”, seceta poate avea efecte
mai pronunţate de reducere a producţiei agricole. O umiditate redusă în momentul
semănatului în stratul de la suprafaţa solului, poate determina o germinaţie neuniformă
o densitate redusă, care în final, determină o recoltă redusă. Dacă însă la semănat, în
stratul superficial al solului este umiditate suficientă, dar pe o adâncime mică, plantele
germinează normal, iar dacă precipitaţiile care intervin în sezonul de vegetaţie satisfac
nevoile plantelor, producţiile pot fi normale. În condiţiile când, în continuare,
precipitaţiile care intervin în timpul sezonului de vegetaţie satisfac nevoile plantelor,
producţia agricolă poate fi bună.
Indicii sintetici de caracterizare a secetelor agricole ce vor fi prezentaţi în
paragrafele următoare se calculează prin considerarea elementelor bilanţului hidric al
solului.
4 TITLU CAPITOL
Seceta hidrologică.
Seceta hidrologică este o altă categorie de secetă care are în vedere efectele
perioadelor cu precipitaţii reduse (inclusiv precipitaţii solide) asupra volumului
scurgerii pe râuri, volumului de apă acumulat în lacuri şi în straturile acvifere subterane.
Frecvenţa şi severitatea acestei secete se defineşte pe bazine hidrografice.
Seceta hidrologică se manifestă cu o anumită întârziere faţă de seceta agricolă şi
meteorologică. Analiza acestei secete implică stabilirea influenţei deficitului de
precipitaţii asupra componentelor sistemului hidrologic (infiltraţia, scurgerea de
suprafaţă, scurgerea subterană, debitele râurilor, volumele de apă şi nivelurile din
lacurile de acumulare, nivelurile freatice). Totodată, această influenţă este pusă în
legătură cu cererea ce se manifestă în diferite sectoare utilizatoare de apă: agricultură,
alimentări cu apă potabilă şi industrială, irigaţii, piscicultură, navigaţie, habitat-
recreaţional, faună sălbatică.
Impactul secetelor hidrologice este sesizabil atunci când seceta meteorologică se
prelungeşte mai mulţi ani consecutivi, efectele fiind în directă legătură cu
caracteristicile lacurilor de acumulare. Aceste caracteristici (de înmagazinare şi
regularizare) prezintă interes şi în cazul manifestării secetelor în acvifere subterane.
Se remarcă faptul că la încheierea perioadelor de secetă meteorologică, refacerea
rezervelor de apă se face începând cu cele necesare solului, continuând cu mărirea
debitelor râurilor, refacerea volumelor şi a nivelurilor lacurilor şi a nivelurilor freatice.

Seceta socioeconomică.
Definiţiile socioeconomice ale secetei asociază cererea şi oferta unor bunuri
economice cu seceta meteorologică, hidrologică şi agricolă. Satisfacerea cererii de apă
pentru furaje, culturi agricole, piscicultură, ca şi cel pentru producţia de energie
hidroelectrică, depinde de climă. Valorile scăzute ale precipitaţiilor fac ca în perioade de
secetă să nu poată fi satisfăcute nevoile umane şi cele pentru menţinerea echilibrului
factorilor de mediu.
Seceta socioeconomică survine atunci când cererea pentru apă ca bun economic
depăşeşte oferta, ca rezultat al secetelor şi reducerii cantităţilor de apă. De multe ori,
cererea creşte datorită creşterii populaţiei sau consumului pe cap de locuitor. Oferta
creşte şi ea prin îmbunătăţirea randamentelor de producţie, a tehnologiilor, sau prin
construirea de noi lacuri de acumulare. Vulnerabilitatea la astfel de secete se poate mări
în viitor, dacă cererea creşte mai repede decât oferta.
Toate aceste definiţii sunt schematizate în fig. 1.1.
TITLUL CĂRŢII 5

Fig.1.1. Schemă paentru definirea tipurilor de secetă

6 TITLU CAPITOL
CAPITOLUL II
INDICI DE CARACTERIZARE A SECETELOR

Existenţa mai multor medii (solurile, apele, atmosfera) şi sectoare afectate de

secete (agricultură, industrie, piscicultură, hidroenergetică, agrement-turism, salubritate,
sănătate etc.), condiţiile particulare de ordin geografic şi variabilitatea în timp a
secetelor conduc către definirea dificilă a unor indici unitari care să caracterizeze
fenomenul de secetă.
Din punct de vedere meteorologic şi considerate punctual, secetele se
caracterizează prin intensitate şi durată. Aceste elemente prezintă importanţă pentru că
de ele depind efectele asupra producţiilor agricole pe plan local, cele mai grave secete
fiind cele de intensitate şi durată mare.
Dacă analiza este la scară regională, se va lua în calcul şi aria de extindere a
secetei, cu observaţia că analiza extinderii teritoriale a secetei va fi precedată de analize
punctuale la staţiile meteorologice din regiune.
Analiza din punct de vedere istoric a secetelor impune şi studiul frecvenţei de
producere a acestora.
Legătura dintre elementele ce caracterizează secetele depinde în mare măsură de
condiţiile fizico-geografice locale, care prezintă o neuniformitate pronunţată,
determinată de influenţele climatice neuniformitatea reliefului, a solurilor, a condiţiilor
geologice, etc..

2.1. Indici climatici

II.1.1 Indici şi criterii pluviometrice

Pentru caracterizarea secetelor se iau în consideraţie mărimea precipitaţiilor

căzute într-o perioadă şi abaterea faţă de valorile normale (medii multianuale).
Pot fi incluşi în această categorie: criteriul Hellman, indicele propus de N. Topor,
BMDI (Bhalme-Mooley Drought Index), indicele precipitaţiei standardizate (Standard
Precipitation Index – SPI), indicele de secetă efectivă (Effective Drought Index – EDI)
ş.a.

a) Criteriul Hellman (Minea ş.a., 2004)

Introduce noţiunea de perioadă uscată, care este considerată intervalul de cel
puţin 10 zile consecutive în lunile aprilie-septembrie şi de cel puţin 14 zile consecutive
în lunile octombrie-martie, în care nu au căzut cantităţi de precipitaţii măsurabile
(<0.1mm).
TITLUL CĂRŢII 7
Caracterizarea pluviometrică a unei luni se face comparând cantităţile de
precipitaţii căzute în luna respectivă cu media multianuală, situaţiile care pot rezulta
fiind grupate în 9 categorii:
- luni excesiv de ploioase, în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu peste 50%
media multianuală (LEP);
- luni foarte ploioase, în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 30-50% media
multianuală (LFP);
- luni ploioase, în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 20-30% media
multianuală (LP);
- luni puţin ploioase, în care cantitatea de precipitaţii depăşeşte cu 10-20% media
multianuală (LPP);
- luni normale, în care cantitatea de precipitaţii variază cu ±10% faţă de media
multianuală (LN);
- luni puţin secetoase, în care cantitatea de precipitaţii este cu 10-20% mai redusă faţă
de media multianuală (LPS);
- luni secetoase, în care cantitatea de precipitaţii este cu 20-30% mai redusă faţă de
media multianuală (LS);
- luni foarte secetoase, în care cantitatea de precipitaţii este cu 30-50% mai redusă
faţă de media multianuală (LFS);
- luni excesiv de secetoase, în care cantitatea de precipitaţii este cu peste 50% mai
redusă faţă de media multianuală (LES);

b) Indicele propus de N.Topor (Topor, 1964)

Caracterizarea pluviometrică pe durata unui an dintr-un interval considerat se
poate face cu indicele pluviometric (Ia) care are expresia:

N  2P
Ia  (2.1)
N  2S
unde:
N – numărul lunilor normale (LN+LPP+LPS);
P – numărul lunilor ploioase (LP+LFP+LEP);
S – numărul lunilor secetoase (LES+LFS+LS).
Calificativul pluviometric al anului se acordă astfel:
- pentru Ia< 0,33 an excepţional de secetos
- pentru 0,33<Ia<0,41 an excesiv de secetos
- pentru 0,41<Ia<0,70 an foarte secetos
- pentru 0,71<Ia<0,84 an secetos
- pentru 0,85<Ia<1,0 an puţin mai secetos
- pentru 1,01<Ia<1,17 an normal
- pentru Ia>1,18 an puţin mai ploioşi

c) Procent din normal

Este unul din cei mai uzuali termeni folosiţi de către meteorologi datorită
uşurinţei cu care se calculează.(Willeke ş.a. 1994):
8 TITLU CAPITOL
Pa
PN   100 (2.2)
Pn
unde :
PN – procentul din valoarea normală;
Pa - precipitaţia actuală
Pn - precipitaţia normală.

Se poate calcula anual, lunar sau pentru perioade de vegetaţie. Se poate observa
că acest indice poate oferi o caracterizare pluviometrică a unei singure regiuni sau
sezon. De asemenea, acest indice, determinat pe un număr limitat de înregistrări
pluviometrice, nu este capabil de a reflecta informaţii importante privind variabilitatea
precipitaţiilor, trendul sau eventualele caracteristici dominante ale şirului de date
climatice.

d) Deciles
Se divide distribuţia probabilităţilor de producere a evenimentelor (precipitaţiilor
lunare) în 10 categorii (pentru fiecare 10% a distribuţiei) numite deciles. Apoi, aceste
decile sunt grupate două câte două, astfel încât decilele 1 şi 2 (valorile precipitaţiilor
nedepăşite de cele mai mici 20% din evenimente) vor caracteriza o perioadă cu „mult
sub normal”, decilele 3 şi 4 – „sub normal”, decilele 5 şi 6 – „aproape normal”, decilele
7 şi 8 – „peste normal”, decilele 9 şi 10 – „mult peste normal”. Ca dezavantaj principal
se remarcă necesitatea unui număr mare de date pentru calcul. Metoda decilelor este
folosită pentru a aprecia severitatea secetei în Australia. În cazul acestui sistem,
fermierii pot cere asistenţă de la guvern numai în condiţiile când mărimea precipitaţiilor
căzute corespunde unei perioade de repetare de 20-25 ani dintr-o 100 de ani.

e) BMDI (Bhalme – Mooley Drought Index)

BMDI se calculează pentru o perioadă de K luni cu următoarea formulă:
1 K
BMDI    ik (2.3)
K k 1
cu:
ik  c1  ik 1  c0  p k, cu i0 = 0 (2.4)
unde:
ik este indicile lunar;
k – numărul de ordine al lunii considerate;
c0, c1 sunt constante ce se determină recursiv prin asimilarea lui BMDI cu valorea de
–4 pentru secete istoric extreme şi valori proporţional mai mari spre condiţiile normale,
ajungând până la 4 pentru perioade extrem de umede;
p’k este precipitatia lunară standardizată care se calculează cu:
p  mk
pk  k , unde: (2.5)
k
mk este media multianuală a lunii k;
σk este abaterea standard a precipitaţiilor pentru luna respectivă;
TITLUL CĂRŢII 9
pk reprezintă cantitatea de precipitaţii în luna k.

Caracterizarea climatică a unei perioade de timp în funcţie de acest indice este

redată în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1.
BMDI Caracterizarea perioadei
BMDI>4 Extrem de umed
4>BMDI>3 Foarte umed
3>BMDI>2 Moderat de umed
2>BMDI>1 Puţin umed
1>BMDI>-1 Aproape normal
-1>BMDI>-2 Secetă medie
-2>BMDI>-3 Secetă moderată
-3>BMDI>-4 Secetă severă
-4>BMDI Secetă extremă
Acest indice poate fi considerat o versiune simplificată a PDSI.

f) Indicele precipitaţiei standardizate, SPI (Standardized Precipitation Index)

Indicele precipitaţiei standardizate (SPI) a fost dezvoltat de McKee ş.a. (1993)
pentru a cuantifica deficitele de precipitaţii pe diferite durate de timp.
Este un indice din ce în ce mai mult folosit. Se determină pe perioade de timp
variabile, de 1, 3, 6, 12, 24 de luni, care glisează cu un pas de timp de o lună. Se
apreciază că modalitatea de calcul a acestui indice este teoretic în bună concordanţă cu
modificările aspectului vegetaţiei, detectate prin tehnici satelitare.
SPI se calculează, după ajustarea unei funcţii a densităţii probabilităţilor la curba
reală de distribuţie a frecvenţei precipitaţiilor căzute în perioada considerată. Această
operaţie se face pentru fiecare loc, cu precipitaţiile din fiecare lună, considerate pe şiruri
lungi de ani, cu care se formează serii alunecătoare de precipitaţii.
Pentru modelarea matematică a distribuţiei probabilităţilor precipitaţiilor se
poate utiliza distribuţia gama şi în acest caz, funcţia densităţii probabilităţilor are forma:

1 x
g( x)  x  1 e  pentru x > 0 (2.6)
   


unde:
α > 0 este un parametru de formă a curbei;
β > 0 este un parametru de scară;
x > 0 reprezintă valoarea precipitaţiilor lunare;
Γ(α) este funcţia gama definită de relaţia:

n 1
n! n y 1
    lim    y  1 e  y dy
n
v 0 yv 0

(2.7)
10 TITLU CAPITOL

Pentru estimarea parametrilor α şi β, Edwards şi McKee (1997) sugerează să se

folosească aproximaţia lui Thom (1958) pentru probabilitate maximă:

1  4A 
ˆ  1  1   (2.8)

4A  3 
x
ˆ  (2.9)
ˆ
unde, pentru N observaţii (sau termeni) ai şirului de precipitaţii lunare:

   ln(
A  ln x 
N
x)
(2.10)

În acelaşi scop se poate folosi un procedeu iterativ propus de Wilks (1995) (citat
de Lloyd Hughes, 2002):
TITLUL CĂRŢII 11

 1 1
 L  L  L  ˆ N 
22

* ˆ  2 ˆ   ˆ  ˆ 
N '    
   ˆ ˆ  ˆ    
 *   2 2   
ˆ    L  L L ˆ N Nˆ 2x
        
2ˆ ˆ ˆ ˆ2 ˆ3
 ˆ  ˆ         (2.11)

n( )l Nx ln(ˆ) N 'ˆ

 
 x Nˆ 
 
12 TITLU CAPITOL

Dacă în urma iteraţiilor nu se ajunge la o convergenţă a algoritmului, vor fi

folosite estimările cu metoda Thom. Totuşi, estimările pentru α şi β notate cu α* şi β*

sunt în general mai bune decât  şi ˆ .
În continuare, prin integrarea funcţiei densităţii probabilităţilor în raport cu x, se
obţine expresia funcţiei probabilităţii cumulate, G(x), a precipitaţiilor lunare.
x x
1 x
G ( x )   g ( x )dx  x
ˆ
e ˆ
dx (2.12)
0 ˆ ˆ
 ˆ 
0

Dacă în această funcţie se substituie

x
t (2.13)
ˆ

atunci se ajunge la expresia funcţiei gama incomplete:

x
1
G x   t
ˆ 1
e  t dt (2.14)
 ˆ  0

Valorile acesteia din urmă se calculează folosind un algoritm propus de Press ş.a.
(1986) (citat de Lloyd Hughes, 2002). Întrucât distribuţia gama este nedefinită pentru
x=0 şi q = P(x=0)>0 unde P(x=0) este probabilitatea precipitaţiei zero, probabilitatea
cumulată devine:

H ( x )  q  (1  q )  G  x  (2.15)

După această etapă de calcul, urmează operaţia de transformare a funcţiei de

distribuţie a probabilităţii cumulate într-o distribuţie normală, care permite stabilirea
valorii SPI corespunzătoare unei precipitaţii de o anumită mărime (fig.2.1.).
TITLUL CĂRŢII 13

Fig.2.1. Stabilirea valorii SPI pe cale grafică (după Edwards and McKee, 1997)

Caracterizarea pluviometrică a unui interval de timp în raport cu valoarea SPI

(tab.2.2.) se face astfel:

Tabelul 2.2.
Caracterizarea pluviometrică în raport cu valoarea SPI
(după Lloyd-Hughes Benjamin, 2002)
SPI Clasificare Frecvenţa (%)
≥2 Extrem de umed 2,3
1,5 ÷ 1,99 Foarte umed 4,4
1,0 ÷ 1,49 Moderat umed 9,2
0 ÷ 0,99 Uşor umed 34,1
0 ÷ (-0,99) Uşor secetos 34,1
(-1,0) ÷ (-1,49) Moderat secetos 9,2
(-1,5) ÷ (-1,99) Sever secetos 4,4
≤ -2 Extrem secetos 2,3

În cazul unui număr mare de puncte, pentru calculul SPI, după recomandările lui
Edwards şi McKee (1997) se poate folosi, ca alternativă, conversia aproximativă dată de
Abramoritz şi Stegun (1965) (citat de Lloyd Hughes, 2002):
14 TITLU CAPITOL
 c 0  c1t  c 2 t 2
Z  SPI  t  pentru 0 < H(x) ≤ 0,5 (2.16)
1  d 1t  d 2 t 2  d 3 t 3
c 0  c1 t  c 2 t 2
Z  SPI  t  pentru 0,5 < H(x) < 1 (2.16’)
1  d 1t  d 2 t 2  d 3 t 3
unde:

1
t  ln pentru 0 < H(x) ≤ 0,5 (2.17)
 H  x  2
1
t  ln pentru 0,5 < H(x) < 1 (2.17’)
1  H  x   2
şi
c0 = 2,515517 c1 = 0,802853 c2 = 0,010328
d1 = 1,432788 d2 = 0,189269 d3 = 0,001308

Distribuţia precipitaţiilor în unele regiuni s-a realizat şi cu alte modele

matematice. Astfel, distribuţia Poisson-gamma a dat bune rezultate în condiţiile din
Catalonia (Spania). Distribuţia log-normală, care la fel ca şi distribuţia gama este
asimetrică şi non-negativă, are avantajul simplităţii. În cazul adoptării acestei distribuţii,
logaritmul valorilor precipitaţiilor are o distribuţie gaussiană. Calculând media ̂ şi
varianţa ˆ , SPI rezultă din relaţia:

ln( x )  ˆ y
SPI  (2.18)
ˆ y
unde: y  ln( x )

Cu cât se extinde intervalul de timp (peste 6 luni), medierea va tinde către

apropierea distribuţiilor probabilităţilor de distribuţia gaussiană, încât:

ln( x )  ˆ
SPI  (2.19)
ˆ
unde: ̂ şi ˆ sunt media şi variaţia standard ale şirului de valori ale precipitaţiilor.
Pentru a stabili în ce grad un anumit tip de distribuţie este adecvat pentru
calculul SPI, se va compara distribuţia probabilităţilor empirice cumulate cu distribuţia
probabilităţilor teoretice cumulate.
Indicele SPI poate fi utilizat atât în condiţii de umiditate cât şi de secetă. Prezintă
avantajul că este uşor de folosit, necesitând numai date privind precipitaţiile şi calculul a
numai 2 parametri ( ̂ şi ˆ ). Un alt avantaj îl reprezintă faptul că se calculează pe
perioade variabile de timp putând astfel caracteriza mai multe tipuri de secetă
(meteorologică, agricolă şi hidrologică).
Ca dezavantaje se menţionează: necesitatea unui număr mare de date (pentru cel
puţin 30 de ani) şi faptul că acest indice nu poate caracteriza intensitatea secetei în
TITLUL CĂRŢII 15
raport cu o altă zonă (în cazul unui volum mare de date, datorită utilizării distribuţiilor
statistice, frecvenţa secetelor va fi aceeaşi pentru toate locaţiile, v.tab.2.2.).

g) Indicele de secetă efectivă (EDI)

Se calculează zilnic funcţie de precipitaţia necesară pentru a se reveni la condiţii
normale (PRN), adică pentru a acoperi deficitul cumulat de la începutul secetei. PRN se
calculează pe baza precipitaţiei efective zilnice (EP) care este definită ca o funcţie atât
de precipitaţia din ziua curentă, cât şi de precipitaţiile din zilele precedente, din cadrul
unei anumite perioade stabilite. Ponderile precipitaţiilor luate în calcul sunt din ce în ce
mai mici cu cât ziua în care au căzut acele precipitaţii este mai depărtată de ziua
curentă. Durata perioadei precedente pentru care se calculează EP este variabilă, pentru
simplificarea calculelor adoptându-se 365 zile.
Precipitaţia efectivă (EP) în ziua j este dată de relaţia:

i
 n  
EPj     Pm  n  (2.20)
n 1  m 1  
în care:
j – indexul zilei curente;
i – durata perioadei pe care se calculează suma;
Pm – precipitaţia cu (m-1) zile înainte de ziua curentă. De exemplu, dacă i=3, atunci
EP zilnice sunt egale cu [P1+(P1+P2)/2+(P1+P2+P3)/3]. Pentru i = 365zile, procedeul de
calcul va stabili EP pentru prima zi a celui de-al doilea an, deci dacă datele privind
precipitaţiile cuprind 30 de ani, vor fi calculate 365x29 de valori zilnice pentru EP.
Următorul pas este calculul mediei precipitaţiilor efective (MEP) pentru fiecare
zi a anului, stabilirea abaterilor valorilor zilnice a EP faţă de medie (DEP=EP-MEP), a
abaterilor standard (ST(EP)) pentru fiecare zi, după care se determină valoarea
standardizată a abaterilor zilnice (SEP):

DEP
SEP  (2.21)
ST  EP 
Durata secetei poate fi definită ca perioada în care SEP are valori negative.
SEP este elementul care permite compararea severităţii secetei între două sau
mai multe locaţii, indiferent de diferenţele climatice dintre ele, îmbunătăţind astfel
indicele SPI.
În regim operaţional, după ce au fost calculate valorile DEP zilnice, se trece la
calculul PRN. Valorile zilnice ale PRN vor ţine seama de durata actuală pentru care au
fost stabilite valorile DEP, conform relaţiei:

DEPj
PRN j  j
(2.22)
 (1 N )
N 1
unde j este durata actuală.
16 TITLU CAPITOL

În final, se calculează indicele EDI ca o valoare standardizată:

PRN j
EDI j 
ST  PRN j 
(2.23)

unde ST(PRN) este abaterea standard a valorilor PRN din fiecare zi.

Valorile EDI variază de la –2 la 2. La fel ca şi alţi indici (SPI, PDSI), el are

trepte de la condiţii extrem de uscate la extrem de umede. Pentru aprecierea intensităţii
secetei, intervalele acestui indicator sunt arătate în tab.2.3.:
Tab.2.3.
Caracterizarea gradului de secetă funcţie de valorile EDI
EDI Caracterizare
0,99 ÷ (-0,99) Condiţii aproape normale
(-1,0) ÷ (-1,49) Secetă moderată
(-1,5) ÷ (-1,99) Secetă severă
≤ -2 Secetă extremă

II.1.2 Indici de bilanţ hidric

Oferă o caracterizare a secetei limitată numai la intervalul de timp considerat.

Aceşti indici iau în considerare precipitaţiile şi evapotranspiraţia potenţială (ETP) sau în
locul acesteia din urmă, consideră temperatura medie a aerului (care este un factor cu
pondere principală în ceea ce priveşte mărimea ETP, deci a consumului maxim de apă)
din intervalul de timp pentru care se efectuează calculul. Un dezavantaj este că nu iau în
considerare efectul de acumulare în sol al precipitaţiilor din perioadele anterioare
perioadei de calcul (ex. precipitaţiile din perioada de iarnă). În această categorie pot fi
incluşi indicii De Martonne, Thornthwaite, Selianinov.

a) Indicele de secetă De Martonne

- pentru perioada anuală:
I P (2.24)
(T  10)
- pentru perioada de vegetaţie :
I  2P (2.25)
(T  10)
- pentru perioade lunare :
I  12 P (2.26)
(T  10)
în care :
P - suma precipitaţiilor din perioada analizată (mm);
T - temperatura medie a aerului pe perioada analizată (˚C)
TITLUL CĂRŢII 17
Aprecierea intensităţii secetei se face astfel :
I <10 - foarte arid
I = 10 - 20 - arid
I =20 - 30 - semiarid
I >30 - umed

b) Caracterizarea după Thornthwaite

Lunar, compară aportul de apă provenit din precipitaţii (P) cu pierderile prin
evapotranspiraţie de la suprafaţa solului, ETR, (sau cu evaporaţia de pe întinderile de
apă).
Notând cu d=ETR-P deficitul de apă anual (suma deficitelor de apă lunare) şi cu
s=P-ETR excedentul de apă anual (suma excedentelor lunare din anul considerat), se
calculează:
s
- indicele de umiditate I u  100  (2.27)
ETP
d
- indicele de ariditate I a  100  (2.28)
ETP
unde: ETP este valoarea anuală a evapotranspiraţiei potenţiale.

Indicele global de umiditate Im, care oferă o caracterizare pluviometrică anuală,

este:
I m  I u  0.6  I a sau, dacă ţinem sema de relaţiile anterioare,
s  0.6  d
I m  100  (2.29)
ETP
Clasificarea climatică anuală după valoarea indicelui Thornthwaite este prezentată
în tabelul 2.4.
Tab.2.4.
Caracterizarea climatică după Thornthwaite
Im Caracterizare anuală
Im > 100 Supraumed
100 > Im > 80 Umed
20 > Im > 0 Subumed
0 > Im > - 20 Subuscat
- 20 >Im > - 40 Semiarid
- 40 >Im arid

c) Indicele hidrotermic propus de Selianinov

Se determină lunar cu relaţia:

k  P  t ' 10  (2.30)
în care :
P – precipitaţiile totale din luna considerată;
t’ – temperatura medie lunară multiplicată cu numărul de zile ale lunii.
18 TITLU CAPITOL

Aprecierea intensităţii secetei se face astfel :

k<1 condiţii de ariditate
1 < k < 1.7 condiţii normale ( de echilibru a bilanţului hidric)
k > 1.7 condiţii de exces hidric

II.1.3 Indici pe bază de bilanţ hidric, care consideră şi acumularea în sol a

precipitaţiilor din perioada de iarnă

Aceşti indici consideră elementele de bilanţ hidric din intervalul de timp pentru
care se efectuează calculul, cât şi efectul de acumulare în sol a precipitaţiilor din
perioadele anterioare perioadei de calcul (ex. precipitaţiile din perioada de iarnă). În
această categorie includem indicele de secetă Palfai, indicele de umiditate propus de
N.Soroceanu şi indicii propuşi de Palmer.

a) Indicele de secetă Palfai (Palfai ş.a., 1999)

Valoarea de bazã (necorectată) a acestui indice se calculeazã pentru perioada
aprilie-august, cu relaţia:

t
PAI  IV  VIII  100 ( oC / 100 mm) (2.31)
0 P
X  VIII
unde:
tIV-VIII este media temperaturilor medii lunare ale aerului din luna aprilie până în luna
august (oC);
PX-VIII – suma precipitaţiilor lunare începând din octombrie până în august (mm).
Ţinând seama de condiţiile de reţinere a apei din precipitaţii şi de modificãrile
cererii de apã a culturilor agricole în timpul vegetaţiei, valorile lunare ale precipitaţiilor
se corecteazã cu un coeficient de pondere care pentru condiţiile naturale ale Bazinului
Carpatic sunt: octombrie - 0,1; noiembrie - 0,4; decembrie-aprilie - 0,5; mai - 0,8; iunie
- 1,2; iulie - 1,6; august - 0,9.
O valoare mai precisã a indicelui se obţine prin corectarea valorii de bazã cu trei
factori şi anume:
- pentru temperaturi excesive (t  30 oC):
n 1
K 6 (2.32)
t n 1
unde: n reprezintã numãrul de zile cu caniculã (t > 30 oC) în perioada iunie-august, iar
n - media multianualã a lui n;
- pentru precipitaţii:

K  4 max (2.33)
p 
max
TITLUL CĂRŢII 19
unde:  max este durata celei mai lungi perioade fãrã precipitaţii (sau cu precipitaţii
însumate în zile succesive sub 5-6 mm) între 15 iunie şi 15 august, iar  max - media
multianualã a lui  max;
- pentru apa freaticã:
H
K  (2.34)
gw H
unde: H reprezintã adâncimea medie a apei freatice în perioada noiembrie - august, iar
H - valoarea medie multianualã pentru H.
Acest ultim factor de corecţie se foloseşte pentru zonele din luncile râurilor.

Aşadar, valoarea corectatã pentru indicele Palfai este:

PAI  K t  K p  K gw  PAI 0 (2.35)

Caracterizarea severităţii secetelor în raport cu valoarea anualã a indicelui PAI,

recomandată pentru condiţiile din interiorul bazinului Carpatic, se face astfel:
PAI = 6-8 – secetã moderatã;
PAI = 8-10 – secetã medie;
PAI = 10-12 – secetã puternicã;
PAI  12 secetã extremã.

b) Indicele de umiditate propus de N. Soroceanu (Soroceanu, 1994)

Se calculează lunar în perioada martie-octombrie cu expresia:

aqQ
I  (2.36)
u ETP
în care:
q - suma precipitaţiilor din perioada de acumulare a umidităţii în sol (XI-II);
a – coeficientul de înmagazinare şi proporţionalizare a consumului de apă asigurată
de precipitaţiile q, din perioada rece a anului (XI-II), având funcţie de luna pentru care
se calculează Iu valori de: 0,6 pentru martie şi aprilie, 0,5 pentru mai, 0,4 pentru iunie,
0,3 pentru iulie, 0,2 pentru august, 0,1 pentru septembrie, 0 pentru octombrie;
Q - precipitaţiile din perioada de consum a umidităţii (însumate din luna a III-a până
la sfârşitul lunii de calcul);
ETP - evapotranspiraţia potenţialã însumată din luna a III-a până la sfârşitul lunii
pentru care se calculează Iu.

Indicele Iu stabilit pentru luna a X-a se poate considera că ar cuantifica severitatea

secetei anuale.
Caracterizarea secetelor în funcţie de valoarea lui Iu se face astfel:
Iu = 1-0,75 - secetã uşoarã;
Iu = 0,75-0,5 - secetã moderatã;
Iu = 0,5-0,25 - secetã gravã;
Iu  0,25 - secetã extremã.
20 TITLU CAPITOL

c) Indicele de severitate a secetei stabilit de Palmer, PDSI (Palmer Drought

Severity Index)
Foloseşte o serie de relaţii empirice stabilite de Palmer (1965) pentru a aprecia
gradul de asigurare al apei pentru culturile agricole, în relaţie cu valorile normale ale
parametrilor climatici locali. Are în vedere bilanţul apei în sol, în care la intrări
consideră precipitaţiile şi rezerva de apă din sol, iar ca ieşiri, consideră
evapotranspiraţia, care depinde de mai mulţi factori (de cultură, de rezerva de apă din
sol ş.a). De asemenea, ia în considerare capacitatea de reţinere a solului.
PDSI este un indice standardizat (referindu-se la condiţii standardizate de
umiditate a solului), încât poate fi folosit pentru comparaţii între diferite perioade de
timp sau zone teritoriale.
Este utilizat în SUA iar verificări ale lui au fost făcute şi în condiţiile din Europa.
Se calculează pentru un interval de timp i cu relaţia:

PDSI i  0,897  PDSI i 1  Z i (2.37)

3
unde:
PDSIi, PDSIi+1 reprezintă indicele de secetă pe intervalul curent şi respectiv pe
intervalul anterior (intervalele de timp pot fi de 1 săptămână, 2 săptămâni, 1 lună, 3 luni
sau 6 luni);
Zi – indicele anomaliei rezervei de apă din sol pe intervalul curent de timp, faţă de
valoarea normală a acesteia;
Z  K d (2.38)
K este un factor climatic de pondere, care este introdus cu scopul ca valorile PDSI să
fie comparabile în spaţiu şi în timp;
d – abaterea rezervei de apă din sol în intervalul considerat (curent) faţă de valoarea
normală pe acelaşi interval
de timp:
d PP (2.39)
P – precipitaţiile totale pe intervalul considerat;

P – valoarea precipitaţiilor „corespunzătoare” climatic pentru condiţiile
existente (Palmer, 1965); se calculează din ecuaţia bilanţului hidric al solului:

P  ET  R  RO  L (2.40)

în care: ET este evapotranspiraţia; R – refacerea rezervei de apă a solului; RO –

pierderile prin scurgere la suprafaţa solului şi prin percolare; L – reducerea rezervei de
apă din sol în condiţii când precipitaţiile nu mai acoperă evapotranspiraţia potenţială în
perioada considerată. Barele de deasupra arată că este vorba de valori medii multianuale
pe intervalul de timp considerat (de obicei, pe perioade lunare).

Din structura şi configuraţia lui multianuală reiese că P este un factor hidrologic
care trebuie determinat local.
Aprecierea în raport cu valoarea PDSI se face astfel (tab.2.5):
TITLUL CĂRŢII 21

Tabelul 2.5.
Caracterizarea climatică funcţie de valorile PDSI
PDSI Caracterizarea climatului pe intervalul de timp considerat
PDSI >4.00 Extrem de umed
3<PDSI<3.99 Foarte umed
2<PDSI<2.99 Moderat umed
1<PDSI<1.99 Uşor umed
0.5<PDSI<0.99 Perioadă umedă incipientă
0.49<PDSI<-0.49 Aproape normal
-0.50<PDSI<-0.99 Perioadă secetoasă incipientă
-1.00<PDSI<-1.99 Uşor secetos
-2.00<PDSI<-2.99 Moderat secetos
-3.00<PDSI<-3.99 Sever de secetos
PDSI<-4.00 Extrem de secetos

Cel mai adesea, PDSI se calculează pe perioade lunare, dar mărimea intervalului
de timp trebuie aleasă şi în funcţie de domeniul pentru care se efectuează studiul. Astfel,
pentru a analiza seceta agricolă, intervalul poate fi de 1-3 luni, pentru analiza secetelor
hidrologice se adoptă intervale de 6-12 luni, iar pentru a aprecia mai bine începutul şi
sfârşitul secetelor, intervalul de analiză trebuie redus la 1-2 săptămâni.
Avantajul principal al PDSI constă în faptul că este un indice standard, care oferă
posibilitatea comparării incidenţei secetei în diferite locuri şi la diferite momente de
timp. Un dezavantaj este că factorul K a fost stabilit numai pentru 9 staţii climatice din
SUA (Alley, 1984).

Calculul PDSI urmează următoarele etape:

a) Mai întâi, ecuaţia deficitului de umiditate este redată sub forma:

d  P   j PE   j PR   j PRO   j PL  (2.41)
unde:
j – numărul de ordine al lunii de calcul

ET j
j  (2.42)
PE j

Rj
j  (2.43)
PR j

RO j
j  (2.44)
PRO j
22 TITLU CAPITOL
Lj
j  (2.45)
PL j
PE – evapotranspiraţia potenţială;
Celelalte notaţii sunt noţiuni potenţiale introduse de Palmer, şi anume, valoarea
potenţială a refacerii rezervei de apă din straturile solului PR, valoarea potenţială a
reducerii rezervei de apă a solului PL şi scurgerea potenţială PRO,.

b) Se calculează bilanţul apei în sol , de obicei, cu pas de timp de o lună. Solul

este considerat ca fiind bistratificat, stratul superior având o capacitatea maximă de
reţinere a apei de 25,4 mm, iar stratul inferior cu o rezervă de apă disponibilă maximă
de 127 mm sau 228,6 mm (valori stabilite pentru diferite state din SUA).
Refacerea potenţială a rezervei de apă PR este definită ca necesarul de apă pentru
a aduce umiditatea solului până la capacitatea de câmp, deci:

PR  W   S s  S i  (2.46)
unde: Ss , Si sunt rezervele de apă disponibile la începutul lunii în stratul superior,
respectiv în stratul inferior al solului;

Pentru stabilirea PL este nevoie de compararea PET cu rezerva de apă disponibilă

(presupunând P = 0 în intervalul de timp considerat). Se ţine cont că din stratul superior
de sol se poate consuma toată rezerva de apă disponibilă.. Numai după ce s-a produs
acest consum, urmează micşorarea umidităţii şi din stratul inferior cu o anumită
fracţiune. Pot exista două cazuri:
1) când Ss≥PET, atunci:
PL  PE (2.47)
2) când Ss<PET, atunci, pentru ambele straturi de sol:
 PE  S s   S i  S
PL  s (2.48)
W
unde: W – capacitatea de înmagazinare a apei pentru întregul profil de sol.

Scurgerea potenţială, PRO, este calculată considerând că orice ploaie este

absorbită până când solul devine saturat, după care începe scurgerea. Astfel, PRO se
determină ca diferenţa dintre precipitaţia potenţială şi refacerea potenţială a rezervei de
apă a solului. Palmer consideră că precipitaţia potenţială este egală cu capacitatea
maximă pentru apă utilă (W), încât:

PRO  W  PR (2.49)

Considerând relaţia (2.46), rezultă:

PRO  S s  S i (2.50)
TITLUL CĂRŢII 23
Valorile barate din relaţiile (2.42)-(2.45) reprezintă medii lunare multianuale pe
şirul de ani pentru care s-au considerat datele privind precipitaţiile şi evapotranspiraţia
potenţială.
Evapotranspiraţia potenţială se calculează prin metoda Thornthwaite (1948) sau
Penman, Penman-Monteith, valorile PDSI fiind relativ insensibile faţă de metoda
utilizată în acest scop.

c) În calculul bilanţului de apă din sol există mai multe cazuri şi subcazuri care
pot interveni în determinarea valorilor curente (actuale) pentru ET, R, RO şi L.

1. când P≥PET

1.1. (P-PET)>(25,4-Ss)
Valoarea termenului din dreapta a inegalităţii reprezintă cantitatea de apă necesară
refacerii rezervei de apă în stratul superior (Rs). Cantitatea de precipitaţii care depăşeşte
PET va reface complet rezerva de apă din stratul superior şi apoi stratul inferior.

1.1.1. (PE-PET-Rs)<[(W-25,4)-Si]
În acest caz, apa din precipitaţii care rămâne după asigurarea PET şi refacerea
rezervei Rs, reîncarcă parţial rezerva de apă din stratul inferior, şi deci nu există
scurgeri.
Ri  P  PE  Rs (2.51)
şi RO  0 (2.51’)

1.1.2. (PE-PET-Rs)≥[(W-25,4)-Si]
În această situaţie există posibilitatea reîncărcării la maximum cu apă a ambelor
straturi, o parte din apă pierzându-se prin scurgere.

Ri  W  25,4  S i (2.52)
şi RO  P  PET   Rs  Ri  (2.52’)

1.2. (P-PET)≤(25,4-Ss)
În această situaţie există apă numai pentru reîncărcarea parţială a stratului
superior.

R s  P  PET (2.53)
şi RO  0 (2.53’)

2. când P<PET
Cantitatea de apă provenită din precipitaţii nu acoperă PET astfel că se va reduce
rezerva de apă din sol. Nu va exista reîncărcare nici pierderi din apa pluvială, încât:

R s  0 şi RO  0 (2.54)
24 TITLU CAPITOL
Valoarea L pentru ambele straturi este:
L  Ls  Li (2.55)
ET  P  L (2.56)

2.1. Ss>(PE-P)
Umiditatea din stratul superior de sol este suficientă pentru acoperirea deficitului
de apă. Deci, reducerea rezervei de apă va fi numai din stratul superior de sol (Ls).

Ls  PE  P (2.57)
şi Li  0 (2.57’)

2.2. Ss≤(PE-P)
Nu există umiditate suficientă în stratul superior de sol pentru ca, împreună cu
precipitaţiile, să acopere evapotranspiraţia. Rezerva de apă din stratul superior se va
epuiza şi totodată se va consuma o parte din rezerva existentă în stratul inferior.

Ls  S s (2.58)
S
şi Li  ( PE  P  Ls )  i (2.58’)
W

d) În urma realizării bilanţului lunar pe şirul de ani considerat se stabilesc valorile

lunare potenţiale (PE, PR, PRO şi PL) şi valorile actuale (ET, R, RO, L). În continuare,
se construiesc şiruri statistice cu fiecare din aceste elemente şi se determină mediile
multianuale ale valorilor potenţiale ( PE , PR , PRO , PL ) şi ale valorilor curente (
ET , R , RO , L ). Având aceste valori, se calculează coeficienţii α, β, γ, δ pentru
fiecare lună din an, cu relaţiile (2.42)-(2.45).

e) Pentru calcul PDSI pe intervalul lunar curent se folosesc valorile coeficienţilor

α, β, γ, δ pentru luna respectivă, se calculează valorile potenţiale ale lunii considerate
(PE, PR, PRO şi PL) şi, cunoscând precipitaţiile se determină d (cu rel. 2.41).

f) Se determină Z cu relaţia (2.38).

Factorul de pondere climatic (K), numit şi caracteristica climatică, este calculat
pentru o lună j, după Alley (1984), cu relaţia:

K 'j
K j  17,67 , j  1,...,12
12
(2.59)
D K
i 1
i i
'

în care:
i este numărul lunii în care se efectuează calculul;
D j - media multianuală a valorilor absolute ale lui d pentru luna j
TITLUL CĂRŢII 25
 T j  2,8 
K 'j  1,5  lg   0,5 (2.60)
 D 
 j 
PE j  R j  RO j
Tj  (2.61)
Pj  L j
17,67 – coeficient stabilit empiric de Palmer (1965) funcţie de un număr limitat de
date, de la 9 staţii meteorologice din interiorul SUA.

Valorile K sunt mici în zonele umede şi mari în cele aride.

Coeficienţii numiţi factori de durată (0,897 şi 1/3) din relaţia (2.37) au fost
stabiliţi empiric pentru două regiuni climatice (vestul statutului Kansas şi centrul
statutului Iowa). Cercetătorii de la Universitatea din Lincoln Nebraska, recomandă
ajustarea locală a acestor coeficienţi, pe baza analizelor climatice pentru fiecare
localitate. Aceşti coeficienţi indică ponderea anomaliei (abaterii) rezervei de apă a
solului din luna curentă ca şi a valorii indicelui PDSI din luna anterioară, asupra
indicelui PDSI din luna curentă. Dacă aceşti factori nu corespund condiţiilor climatice
locale, este posibil ca valorea PDSI să nu corespundă realităţii (de ex: o secetă extremă,
conform valorilor PDSI, să dureze mai mult decât în realitate).

g) Se determină PDSI cu relaţia (2.37).

Indicele PDSI este recomandat pentru analize ale secetelor pe perioade istorice.

PDSI ponderat (PDSIp)

Acest indice a fost propus de Heddinghaus şi Sabol (1991) în scopul creării
posibilităţii de folosire a PDSI ca mijloc de analiză operaţională a secetei. Din cauza
calării pe valori anterioare, valoarea recentă a PDSI ar putea să nu reprezinte condiţiile
reale ale rezervei de apă din sol (să fie diferită de valoarea care corespunde situaţiei
concrete). În concepţia indicelui PDSI ponderat, se consideră că se cunoaşte
probabilitatea ca o valoare a indicelui PDSI să fie înlocuită, ca şi valoarea cu care să fie
înlocuită.
Media ponderată se face între valoarea curentă şi valoarea cu care poate fi
înlocuită, cea din urmă fiind ponderată cu posibilitatea de a se întâmpla acest
eveniment. Valoarea curentă a PDSI se notează X3, iar cu X1 – valoarea indicelui pentru
cazul că ar începe o perioadă ploioasă şi X 2 – valoarea indicelui pentru situaţia că ar
începe o perioadă de secetă. De asemenea, notăm cu P – probabilitatea de terminare a
perioadei curente (de secetă sau exces de apă).
Calculul PDSIp se face după următoarele reguli:
- dacă X3 = 0, nu există nici un fenomen anormal (secetă sau exces de apă), încât
PDSIp=PDSI=X1 sau X2;
 dacă X1 ≥ -(X2) se adoptă PDSIp = X1 (2.62)
 dacă X2 > -(X1), se adoptă PDSIp = X2 (2.63)
26 TITLU CAPITOL

- dacă probabilitatea terminării fenomenului curent este P = 0 sau P ≥ 1, suntem

într-o perioadă de secetă sau perioadă umedă şi nu există nici o şansă de
ajustare pe baza valorilor anterioare (backtracking); în acest caz
PDSIp = PDSI = X3 (2.64)

- dacă 0 < P < 1 apare posibilitatea aplicării metodei de backtracking încât PDSIp
va fi considerat ca medie ponderată între X3 şi X1 sau X2. Astfel:
 dacă perioada curentă este o perioadă de secetă (X3 < 0) şi există şansa
de începere a unei perioade umede, PDSI ponderat se va calcula ca
medie ponderată cu relaţia:
PDSIp  1  P   X 3  P  X 1 (2.65)
 dacă perioada curentă este umedă (X3 > 0), există şansa de a începe o
perioadă uscată şi deci:
PDSIp  1  P   X 3  P  X 2 (2.66)

O caracteristică importantă a PDSIp este că el nu se mai recalculează la

terminarea perioadei de secetă (ca în cazul PDSI). Aşadar, odată calculată, valoarea
indicelui nu se mai schimbă în timp, pentru că valorile celor trei indici intermediari (X 1,
X2, X3) rămân constante. PDSIp diferă de PDSI numai dacă există posibilitatea ca
valoarea PDSI să fie înlocuită (după reconsiderarea valorilor PDSI la terminarea
fenomenului), adică atunci când probabilitatea terminării fenomenului curent este între
0% şi 100%.
Indicele PDSIp oferă o mai bună reprezentare a tranziţiilor de la perioade umede
la perioade secetoase, în timp ce indicele PDSI surprinde mai bine tranziţiile de la
perioadele secetoase la cele umede. Se semnalează totuşi şi faptul că, în timpul tranziţiei
de la un fenomen la altul, PDSI are „salturi” mari care nu sunt reale, având în vedere
perioadele relativ lungi de timp în care are loc schimbarea climatică.

Autocalibrarea PDSI
Calculul PDSI presupune folosirea unor variabile empirice care sunt diferite
pentru fiecare locaţie, ceea ce ar duce, desigur, la variabilitatea spaţială a valorilor
acestui indice. În primul rând este vorba de „factorii de durată”, cu valorile 0,897 şi 1/3
care intră în calcul PDSI. Aşa cum am arătat, primul factor apreciază care este ponderea
anomaliei curente de precipitaţii, iar al doilea, care este ponderea indicelui Palmer din
perioada anterioară, în valoarea indicelui pentru perioada curentă. Dacă aceste ponderi
nu sunt apreciate corect, momentul de terminare şi durata unei secete extreme pot fi
indicate greşit.
O locaţie poate fi mai sensibilă la un deficit de umiditate decât alta; de asemenea,
o aceeaşi locaţie poate fi mai sensibilă la deficitul de umiditate decât la surplusul de
umiditate de aceeaşi mărime sau invers. Pentru aceste considerente, pentru fiecare
locaţie este indicat a se stabili două seturi de date şi de factori de durată, din care unul
va fi folosit în timpul perioadelor ploioase iar celălalt în timpul celor secetoase.
TITLUL CĂRŢII 27
Palmer a identificat şi considerat secetele extreme cu diferite durate (pentru
valorile din Kansas şi Iowa), severitatea fiecăreia fiind estimată prin însumarea indicilor
Z pe durata secetei (vezi graficul din fig.2.2.).
Ecuaţiile dreaptelor din acest grafic (fiecare fiind corespunzătoare pentru valorile
PDSI = -1, -2, -3, -4), au expresia:

Z i  C   0,309  t  2,691 (2.67)

i 1
unde:
t reprezintă durata secetei (în luni);
C – coeficient care are valoare specifică fiecărei drepte
Considerându-se m panta şi b intersecţia cu ordonata graficului pentru fiecare
dreaptă, şi notând cu p coeficientul de pondere a indexului anterior şi q coeficientul
anomaliei curente a umidităţii, se obţine următoarele ecuaţii pentru p şi q.

m
p 1 (2.68)
mb
C
q (2.69)
mb

De aici, rezultă ca pentru oricare dintre linii, p = 0,897 şi q = 1/3.

28 TITLU CAPITOL

Fig.2.2. Stabilirea factorilor de durată din relaţia PDSI pentru Kansas şi Iowa (Palmer, 1965)

Această metodă folosită de Palmer poate fi utilizată pentru a calcula factorii de

durată p şi q care caracterizează o locaţie. Pentru aceasta, mai întâi se întocmeşte
graficul care exprimă legătura Z cumulat şi durata fenomenului (ploios sau secetos).
Desigur, cel mai uşor se pot identifica relaţiile de recurenţă pentru fenomenele cele mai
severe (PDSI = ±4). Apoi, folosind parametrii dreptelor (panta m şi intersecţia cu
ordonata b) se obţin valorile p şi q, cu relaţiile (2.68) şi (2.69). Factorii de durată au
valori diferite în cazul fenomenului de secetă faţă de cel ploios, încât: X 1 se va calcula
cu setul de valori pentru fenomene ploioase, X2 se va calcula cu setul pentru fenomene
de secetă, iar X3 se va calcula cu setul corespunzător fenomenului indicat de indicele
curent (ploios sau secetos).
De asemenea, şi caracteristica climatică, K, trebuie ajustată la condiţiile climatice
locale.
Pentru a determina K local, se stabilesc mai multe valori Di' şi K’ şi apoi se
procedează ca în cazul indicelui Z.
TITLUL CĂRŢII 29
2.2. Indici de caracterizare a secetelor hidrologice

Seceta hidrologică este apreciată funcţie de debitul şi volumul scurgerii râurilor,

de rezervele (volumele) de apă din lacurile de acumulare, de nivelurile apelor subterane.
Seceta, determinată de reducerea precipitaţiilor pe perioade îndelungate de timp, se
manifestă în hidrologie prin perioade cu debite mici, însă un astfel de fenomen sezonier,
care intervine în special vara, nu constituie în mod necesar secetă. Dacă este însă o
perioadă continuă cu debite reduse, extinsă şi în afara perioadelor normale cu debite
minime, atunci desigur că ea se înscrie în manifestările unei secete hidrologice.
Analiza debitelor se referă la stabilirea frecvenţei debitelor minime sau la
intensitatea scăderii debitelor în râu în absenţa precipitaţiilor. Se poate face şi prin
întocmirea curbelor de durată ale debitelor. Totuşi, aceste modalităţi nu permit stabilirea
directă a începutului şi sfârşitului perioadelor de secetă.
Cel mai relevant mod de analiză hidrologică pentru evidenţierea secetelor este
cel referitor la perioadele continue în care debitul s-a menţinut sub o mărime prestabilită
(numit debit de referinţă). Analiza acestor perioade se poate face pe bază de date
(înregistrări) cu rezoluţie zilnică, şi mai rar decadală sau lunară. Numărul de intervale
de timp consecutive în care debitul sau volumul scurgerii a avut valori sub valoarea de
referinţă, reprezintă durata fenomenului (episodului) de secetă.
Pentru fiecare manifestare a fenomenului în parte, suma abaterilor volumului
scurgerii faţă de valoarea de referinţă pe durata secetei reprezintă deficitul cumulat al
scurgerii sau severitatea secetei. Împărţind acest deficit la durata la care se referă,
rezultă intensitatea secetei hidrologice.
Analizele se efectuează pe şiruri lungi de ani iar după ce sunt identificate toate
episoadele de secetă hidrologică, se stabilesc caracteristicile lor, respectiv severitatea şi
intensitatea secetei pentru fiecare episod. Obţinând elementele pe un şir de ani se poate
face analiza frecvenţei secetei hidrologice.
Procedeul poate fi repetat pentru diferite debite de referinţă.
Pentru utilizare în practică, în managementul resurselor de apă, este nevoie să fie
definită corespondenţa între mărimile debitului de referinţă şi indicatorii de severitate a
secetei sau, cu alte cuvinte, ce durată a secetei şi/sau ce deficit de scurgere constituie
secetă uşoară sau severă sau extremă.
Aceşti indicatori diferă de la o regiune la alta şi de aceea, încât pentru stabilirea
corespondenţei arătate mai sus pot fi de folos unele definiţii privind reducerea scurgerii
(Dracup, 1980):
- reducere profundă – când scurgerea anuală este mai mică decât valoarea medie
multianuală cu cel puţin valoarea abaterei standard calculată pentru şirul de valori ale
volumului scurgerii anuale;
- reducere continuă – când volumele anuale ale scurgerii sunt mai mici decât
media multianuală în cel puţin 4 ani consecutivi;
- reducere extinsă – când reducerea este profundă sau continuă şi s-a extins în
întreaga regiune considerată.
30 TITLU CAPITOL
Această concepţie de definire a treptelor de secetă hidrologică poate fi
modificată şi extinsă încât să poată fi delimitate secetele folosind date cu rezoluţie
temporală sub 1 an (ex. scurgerea lunară sau pe sezon).
Alt indicator de secetă hidrologică este rezerva de apă din lacurile de acumulare,
care poate fi utilizat lesne în practică pentru că există date zilnice sau săptămânale
(volumul se determină indirect prin măsurători ale nivelului apei din lacuri şi folosirea
curbei de legătură între aceste două elemente). Însă, aceste date sunt puternic influenţate
prin operaţiile de exploatare a lacurilor (goliri, descărcări din lac pentru folosinţele din
aval, captări de apă din lac etc.). Pentru o analiză corectă este necesară şi măsurarea
volumelor de apă care sunt descărcate sau prelevate din lacuri şi, de asemenea,
evaluarea pierderilor de apă din lac prin infiltraţie şi prin evaporaţie.
Un alt mod de definire a secetei hidrologice în condiţiile lacurilor de acumulare
este prin şiruri de valori pe intervale de timp (de obicei lunare) reprezintând bilanţul
hidrologic, respectiv diferenţa între afluenţă şi defluenţă sau cererea de apă. Afluenţa
este volumul de apă care a intrat în lac într-o perioadă de timp iar defluenţa este dată de
volumul de apă captat din lacul respectiv de toate folosinţele, inclusiv cel necesar pentru
scurgere salubră în aval, la care se adaugă pierderile de apă din lac (prin evaporaţie şi
infiltraţie). Când cererea depăşeşte oferta, începe să se manifeste seceta.
Analizele datelor hidrologice pentru diverse scopuri, inclusiv pentru
managementul secetelor, este dificilă, uneori datorită lipsei datelor sau a unor şiruri
scurte de observaţii, datorită schimbării în timp a folosinţelor din bazinul hidrografic,
neînregistrării corecte a volumelor de apă preluate sau descărcate din lacuri.
În final, trebuie notat că indicii de secetă bazaţi pe mărimea scurgerii râurilor sau
a volumului de apă din lacuri sunt de cert interes pentru stabilirea treptelor de intensitate
a secetei la care s-a ajuns şi la adoptarea programelor de acţiune prevăzute în planurile
de secetă.

d) Indicele rezervelor de apă de suprafaţă, SWSI (Surface Water Supply Index)

Aşa cum s-a arătat, indicele Palmer a fost stabilit pentru regiuni omogene de sol şi
climă şi nu ţine cont de aportul zăpezilor şi de debitele ulterioare, care rezultă în urma
topirii acestora.
SWSI a fost propus pentru a completa indicele Palmer pentru condiţiile de
umiditate din unele state americane (Oregon, Montana, Idaho, Utah) unde zăpada
reprezintă o componentă importantă a bilanţului hidrologic.
Indicele SWSI (Surface Water Supply Index ) a fost stabilit pentru a fi un
indicator al situaţiei apelor de suprafaţă.
Scopul introducerii SWSI a fost de a încorpora elemente hidrologice şi climatice
într-un singur indice, valabil pentru un bazin hidrografic.
De asemenea, valorile lui pot fi standardizate pentru a permite compararea între
bazine.
Ecuaţia utilizată pentru calculul SWSI este:

SWSI    a  PN ZP    b  PN P    c  PN S    d  PN AC   50 / 12 (2.70)

TITLUL CĂRŢII 31
unde:
PN este probabilitatea de nedepăşire (%);
ZP – zăpada acumulată pe sol;
P – precipitaţiile;
S – scurgerea lichidă la ieşirea din bazinul hidrografic
AC – variaţia volumului apei în lacurile de acumulare din bazinul hidrografic;
a, b, c, d –ponderea fiecărui element (a + b + c + d = 1)

Pentru calculul SWSI este nevoie de date lunare pentru cele 4 elemente care intră
în bilanţul hidrologic: precipitaţiile lichide, precipitaţiile solide (la staţiile meteo din
bazinul hidrografic), debitele şi scurgerea lichidă a râurilor în secţiuni caracteristice (la
ieşire din bazin) şi variaţia volumului apei în lacurile de acumulare. Cu şirurile de date
lunare pentru fiecare din aceste elemente se efectuează analiza statistică şi se întocmesc
curbe de asigurare. Aceste curbe, întocmite pentru fiecare lună, dau posibilitatea ca,
după ce se înregistrează valorile fiecărui element, să se stabilească probabilitatea de
nedepăşire corespunzătoare şi să se calculeze SWSI. Suma componentelor ponderate va
fi centrată pe 0 (prin scăderea a 50%) şi împărţită la 12 pentru a stabili limitele
domeniului indicelui între –4,2 şi 4,2, la fel ca şi pentru PDSI.
SWSI este relativ uşor de calculat şi asigură o caracterizare a resurselor de apă din
bazinul hidrografic. Are însă unele limitări în cazul utilizării pentru bazine hidrografice
mari, cu o diversitate pronunţată a condiţiilor hidrologice, pentru că ponderile
componentelor bilanţului (a, b, c, d) diferă mult în perimetrul acestora. O altă dificultate
este datorită necesităţii refacerii calculelor de probabilitate în cazul când măsurătorile la
unele staţii sunt discontinue sau observaţiile uneia sau a mai multor componente sunt
întrerupte. De asemenea, în cazul când intră în funcţiune noi baraje şi lacuri de
acumulare sau derivaţii interbazinale, se va modifica ponderea fiecărei componente a
bilanţului. Pentru aceste motive este greu de asigurat serii omogene în timp ale SWSI
(Heddingaus şi Sabol, 1991). În plus, evenimentele extreme pot să impună revizuirea
curbelor distribuţiei frecvenţelor, stabilite anterior.

e) Indicele RDI (Reclamation Drought Index)

Este folosit în Oklahoma-SUA ca o parte a planului de management pentru secetă,

mai precis pentru declanşarea acţiunilor de ajutorare a celor afectaţi.
Se calculează similar cu SWSI, dar include şi un termen care se referă la cererea
de apă, evaluată funcţie de temperatura aerului. Intervalul de variaţie şi clasele de
severitate sunt aceleaşi ca în cazul PDSI şi SWSI. Deci, secetă normală spre uşoară este
indicată de valori ale RDI între 0 şi (-1,5), secetă moderată când RDI este între (-1,5) şi
(-4), iar secetă severă sub (-4).
Are limitări similare cu ale SWSI, însă poate fi adoptat pentru orice regiune
pentru că ia în consideraţie atât factorii hidrologici cât şi climatici.
32 TITLU CAPITOL
2.3. Indici de secetă agricoli

a) Indicele umiditãţii disponibile (Moisture Available Index)

Acest indice apreciază la scară multianuală care este nivelul de aprovizionare al
plantelor cu apă de către precipitaţiile naturale, şi se calculează cu relaţia:

P
MAI  (2.71)
ET0
în care:
P - precipitaţia lunarã cu asigurarea de 75 % (mm);
ET0 - evapotranspiraţia culturii de referinţã sau evapotranspiraţia potenţialã (mm).

Acest indice se calculeazã pentru fiecare lunã a perioadei de vegetaţie. Regiunile

având valorile lunare în perioada de vegetaţie MAI < 0,33 necesitã irigaţii.

b) Indicele rezervei de apă pentru culturile agricole (Crop Moisture Index-CMI)

Este un indice utilizat de agrometeorologi pentru a monitoriza condiţiile de
creştere a plantelor, care a fost propus de Palmer în 1965, odată cu PDSI.
Acest indice evidenţiază aportul unor precipitaţii relativ mici din timpul
perioadei de secetă, care pe perioade scurte de timp conduc la creşterea umidităţii
solului şi implicit la accesul mai uşor al plantelor la apă. Se calculează pe perioade de o
săptămână.
Este folosit aşadar, pentru monitorizarea secetei agricole şi a rezervei de apă pe
termen scurt şi poate fi folosit şi pentru a putea lua decizii asupra aplicării udărilor
pentru ca într-un timp relativ scurt să se mărească umiditatea solului şi să se înlăture
stresul hidric al culturilor.

c) Indicele rezervei de apă din sol (Soil Moisture Index – SMD)

A fost propus de Palmer (1965) pentru evaluarea secetei afectând rezervele de
apă din sol pe perioade scurte.
În prima fază se calculează deficitul de umiditate sau deficitul rezervei de apă
din sol:

SM i  SM imed
SMDi  (2.72)
SM imax  SM imin
unde:
SMDi – deficitul de umiditate în perioada „i” (săptămână, decadă, lună);
SMimed – valoarea mediei multianuale a rezervei de apă disponibilă în sol în perioada
„i”;
SMimax –rezerva maximă de apă disponibilă în sol pe perioadă multianuală în
perioada „i”;
TITLUL CĂRŢII 33
min
SMi –rezerva minimă de apă disponibilă în sol pe perioadă multianuală în
perioada „i”;
SMi – rezerva de apă disponibilă în sol în perioada „i” (pentru care se efectuează
calculul indicelui SMD).

Pentru determinarea valorilor SMimed, SMimax,SMimin este nevoie de date asupra

rezervei de apă din sol la sfârşitul fiecărei perioade şi pe întregul profil al solului, pentru
un şir de ani îndelungat (min. 30 ani). Aceste elemente, diferenţiate pe culturi agricole,
se stabilesc în cadrul serviciilor agrometeorologice regionale din ţara noastră. Pentru o
perioadă considerată, SMD arată cât este redusă rezerva de apă din sol în comparaţie cu
rezerva medie, raportată la amplitudinea maximă de variaţie a acesteia pe perioadă
multianuală.
n
Deficitul cumulat al rezervei de apă pe mai multe luni succesive (  SMDi
i 1
)indică rata de intensificare a secetei.
Severitatea secetei sau indicele rezervei de apă pentru culturi agricole într-o
perioadă considerată se calculează cu relaţia propusă de Palmer (1965):

SMDi
X 1  X i 1   0,32  X i 1 (2.73)
36,51
unde: Xi şi Xi-1 sunt indicii rezervei de apă în perioada i, respectiv (i-1).

d) Potenţialul agro-hidric (AHP)

Indicele AHP, propus de Petrasovits (1984), este recomandat pentru analiza
frecvenţei secetelor în spaţiu şi în timp, pentru compararea sensibilitãţii la secetã a
diverselor specii de plante şi tehnologii de producţie agricolã şi pentru alte acţiuni
practice. Oferã o exprimare numericã a severitãţii secetei, adicã aratã în ce grad un sol
satisface cererea de apã a unei culturi agricole în stadiul de vegetaţie considerat.
Acest indice este exprimat de relaţia:
ET
AHP  a
ET (2.74)
opt
unde: Eta reprezintã consumul efectiv de apã într-un stadiu de dezvoltare al culturii
agricole (practic egal cu evapotranspiraţia reală); ETopt – evapotranspiraţia maximă sau
cerinţa de apã în stadiul respectiv. Pentru condiţiile Bazinului Carpatic, Petrasovits a
propus relaţia:

ETopt  k  t  r (2.75)
în care:
k – factor agro-hidro-biologic ce depinde de indicele dezvoltării foliare (LAI) al
culturii în stadiul considerat. El exprimã efectele elementelor biologice şi agrotehnice
ale culturii (specia, varietatea, fenofaza, nivelul de fertilizare etc.)
t – temperatura medie zilnicã (oC);
34 TITLU CAPITOL
r – durata zilnicã efectivã de strălucire a soarelui, în % din numărul orelor zilnice de
strălucire geografic posibile.
În tabelul 2.6. sunt prezentate câteva valori ale factorului k funcţie de indicele
dezvoltării foliare (LAI), iar în tabelul 2.7. câteva valori ale lui r; după Petrasovits,
1994.

Tabelul 2.6.
Valorile factorului „k” funcţie de indicele dezvoltării foliare pentru diferite culturi
LAI Cultura
(m2/m2) Sfeclã de zahãr Fasole Lucernã
0,1 0,8 0,7 0,85
0,5 0,9 0,85 0,9
1, 0,95 0,95 1,00
2,00 1,03 1,02 1,07
4,0 1,13 1,08 1,11
8,0 1,25 1,15 1,15

Tabelul 2.7.
Valorile factorului „r”
Durata zilnicã de strãlucire
a Soarelui (ore) 0,0 1,0 3,0 5,0 7,0 10,0 12,0 15,0
r 0,01 0,02 0,07 0,11 0,16 0,23 0,27 0,34

Pentru calculul lui evapotranspiraţiei actuale (ETa) se propune relaţia:

ETa  f  ETopt (2.76)

unde: f este un factor de corecţie ce depinde de rezerva de apã disponibilã în sol, în

stadiul respectiv de vegetaţie.

Ref
f  1,1353  0,6594  ln (2.77)
Rd

unde: Ref este rezerva de apã disponibilă efectivã în zona radicularã activã (mm);
Rd - capacitatea maximă de înmagazinare a apei în limitele zonei radiculare
active (mm).

Caracterizarea în raport cu AHP se face considerând că, dacă:

AHP = 1 - 0,8 Reducerea rezervei de apã nu afectează producţia;
AHP = 0,8 - 0,5 Se menţine posibilitatea de a satisface cererea de apã a plantelor
dar din ce în ce mai restricţionatã;
AHP = 0,5 - 0,3 Stresul hidric se amplifică;
TITLUL CĂRŢII 35
AHP = 0,3 - 0,1 Stresul hidric este puternic, producând scăderea biomasei şi a
producţiei, iar dacã se menţine pe un interval de timp mai lung,
produce moartea plantelor.

Pentru a exprima severitatea secetei, Petrasovits propune a se folosi numărul de

zile cu stres hidric, adică numărul de zile cu în care se înregistrează AHP < 0,5. Cu cât
acest număr de zile este mai mare, cu atât seceta este mai severã faţã de cultura
respectivã.
Prin aceastã exprimare numericã se poate compara în mod concret sensibilitatea
la secetã a unor regiuni sau zone, funcţie de numărul mediu de zile de stres considerat
pe un şir de ani pe culturi şi pe stadii de dezvoltare ale plantelor. Pe aceastã bazã se
poate face diagnoza secetei pentru o zonã agricolã şi poate fi stabilitã o strategie de
combatere a secetelor. De asemenea, pot fi făcute corelaţii între AHP şi producţie,
pentru a evidenţia sensibilitatea la secetã a unor specii, varietăţi, soiuri sau hibrizi.

2.4. Indici pe baza datelor satelitare

În ultimele trei decenii a crescut mult eficienţa teledecţiei satelitare, în paralel cu

mărirea capacităţii de prelucrare a datelor la scară globală. Noile instrumente cu care au
fost dotaţi sateliţii în ultimii ani, au permis ca un număr important de parametrii fizici de
la suprafaţa terestră să fie monitorizaţi. În aceste condiţii au apărut o serie de indici de
monitorizare a secetei, care pot fi utilizaţi şi în alte scopuri, bazaţi pe reflectanţa
vegetaţiei (în diferite benzi spectrale) precum şi pe determinarea temperaturii suprafeţei
foliare. Senzorii satelitari mai pot achiziţiona (prin microunde) şi date privind
umiditatea stratului de la suprafaţa solului.
Aceşti indici de secetă pot fi grupaţi în două categorii: indici care reflectă starea
vegetaţiei (NDVI, EVI, VCI, TCI) şi indici care folosesc modelarea bilanţului energetic
(CMI, SMI)
Avantajele utilizării acestor indici sunt rezultă din faptul că, datorită
măsurătorilor din spaţiu ce deservesc suprafeţe mari, cu rezoluţie de la câteva sute de
metri la câţiva km, se poate monitoriza dinamica suprafeţei afectate de secetă. Însă,
deocamdată există şi limitări ale aplicării lor în cazul unor zone deşertice, unde este
necesară colectarea de date meteorologice pentru calibrarea indicilor.

a) NDVI (Normalized Difference Vegetation Index)

Este un indice a stării de vegetaţie, calculat pentru fiecare pixel în parte, ca fiind
suma reflectanţelor corespunzătoare benzilor infraroşului apropiat (λIRA) şi roşului (λR).

 IRA   R
NDVI  (2.78)
 IRA   R

Pentru imagini LANDSAT, cu senzori MSS (multispectral scanner) se utilizează

benzile TM4 (infraroşu apropiat) şi TM3 (roşu) sau MSS4 (700-800 nm) şi MSS5 (600-
700nm).
36 TITLU CAPITOL
Valoarea NDVI variază între –1 şi 1, iar pentru caracterizarea secetei se
utilizează diferenţa între valoarea momentană (ex. luna august) şi media multianuală
corespunzătoare perioadei de calcul (ex. media multianuală pentru acea lună). În cazul
unei abateri pozitive (condiţiile de vegetaţie sunt mai bune decât normal) se poate
aprecia că este o perioadă umedă, iar dacă există diferenţe negative este vorba de secetă.

b) EVI (Enhanced Vegetation Index)

Ca şi NVDI, EVI utilizează date din mai multe benzi spectrale (infraroşu
apropiat, roşu şi albastru) primite de la un spectometru generator de imagini cu rezoluţie
medie (MODIS, sensor pentru sateliţii EOS). Accest indice are o precizie mai bună
pentru zonele cu un mare grad de dezvoltare a biomasei.
Expresia lui este:

 IRA  R
EVI  G  (2.79)
 IRA  C R  R  C B  B  L
unde:
λB – reflectanţa corespunzătoare albastrului;
CR, CB –factori de corecţie pentru roşu, respectiv albastru, ţinând cont de rezistenţa
atmosferică;
G – factor de multiplicare;
L – factor de corecţie a luminozităţii covorului vegetal, având în vedere gradul de
acoperire cu vegetaţie al terenului

În metodologia de calcul a EDI (Huete and al., 2002) s-au adoptat următoarele
valori: L = 1, CR = 6 ,CB = 7,5 şi G = 2,5.

c) VCI (Vegetation Condition Index)

Este un indicator al vigorii covorului vegetal, şi se stabileşte cu relaţia:

NDVI  NDVI min

VCI  (2.80)
NDVI max  NDVI min
unde: NDVImax şi NDVImin sunt valorile maxime şi minime pe perioada de calcul ale
NDVI, stabilite pe baza datelor istorice (un şir minim de 20 ani).

Deci, VCI ţine seama de variabilitatea NDVI pe mai mulţi ani, făcând astfel
diferenţierea funcţie de natura covorului vegetal. Este considerat un indicator mai bun al
stresului hidric al plantelor decât NDVI.
Precizia determinării VCI deprinde de precizia măsurătorilor privind NDVI, dar
şi de numărul şi calitatea imaginilor care conţin valorile extreme ale NDVI.
Valorile VCI sunt pozitive şi subunitare, apropierea de 0 indicând o stare proastă
a plantelor, respectiv un stres hidric accentuat, în schimb valorile apropiate de 1 arată o
situaţie bună din acest punct de vedere, adică o bună aprovizionare cu apă a plantelor.
TITLUL CĂRŢII 37
d) TCI (Temperature Condition Index)
Se referă la starea termică a covorului vegetal. Acesta este detectat ca
temperatură radiantă (ex. AVHRR, banda 4.
Se calculează cu relaţia:

Tmax  TS
TCI 
TS . max  TS . min
(2.81)
unde: TS.max şi TS.min sunt temperatura radiantă maximă, respectiv minimă, a suprafeţei
covorului vegetal sau a suprafeţei solului; TS – temperatura radiantă actuală la suprafaţa
covorului vegetal; Tmax – temperatura actuală a aerului.

Ca şi la indicele anterior, valorile TCI variază între 0 şi 1. În condiţiile în care

valorile sunt apropiate de 0, se determină o perioadă cu temperaturi ridicate. dacă
acaeastă tendinţă se păstrează mai multe intervale de timp, se poate spune că este secetă.

e) CMI (Indicele climatic de umiditate)

Este un indice determinat pe baza bilanţului energetic şi indică situaţia climatică
a unei zone. A fost definit de Convenţia Naţiunilor Unite pentru Combaterea
deşertificării în anul 1994, în forma:

LR
CMI  (2.82)
LEp
în care:
L este căldura latentă de evaporare;
R – precipitaţia (mm);
LEp – evapoatranspiraţia potenţială exprimată în unităţi energetice (MJ/m 2/zi);
LEp≈0,8In sau se tabileşte pe baza datelor satelitare cu privire la temperatura aerului şi
apoi utilizarea ecuaţiei Thornthwaite

f) SMI (Indicele climatic de umiditate la nivelul solului)

Este un indice utilizat pentru a determina nivelul actual al secetei şi deşertificării
la nivelul solului. De fapt, SMI este evapoatranspiraţia relativă:

LE LE
SMI   1,25  (2.83)
LEp In
Pentru evaluarea gradului de secetă, CMI şi SMI sunt analizaţi pe perioade
decadale sau lunare, iar pentru evaluarea deşertificării intervalele de timp sunt de cel
puţin un an.
38 TITLU CAPITOL
CAPITOLUL III
CLIMATOLOGIA ŞI IMPACTUL SECETELOR DIN
ROMÂNIA

În raport cu poziţia sa pe glob, România este situată în plină zonă temperată, iar
poziţia pe continent adaugă la aceasta caracterul continental al climei. Sub influenţa
principalilor centri barici de acţiune care determină deplasarea maselor de aer cu
proprietăţi diferite, ca şi sub influenţa rolului de baraj orografic pe care îl au Carpaţii,
clima României capătă un specific aparte de cea a ţărilor din jur.
Studiile asupra secetelor din România sunt o preocupare încă din prima parte a
secolului trecut. Ele s-au dezvoltat şi aprofundat treptat, odată cu acumularea unui
volum mai mare de date meteorologice şi hidrologice.

3.1. Cauzele secetelor

Incidenţa precipitaţiilor este determinată de procesele dinamice din atmosfera

terestră, de alternanţa centrelor de presiune, ca şi de condiţiile fizico-geografice.
Persistenţa în timp a diferitelor centre de presiune atmosferică este foarte diferită, chiar
şi la cele relativ stabile constatându-se deviaţii de la poziţia lor normală, ceea ce
produce modificări ale regimului pluviometric pe suprafeţe mari. Mai mult, în ultimele
decenii s-au produs perturbări dramatice în distribuţia centrilor de presiune atmosferică.
Astfel, la latitudini mici, deasupra zonelor vestice ale oceanelor, în ultimii ani au
acţionat centre de înaltă presiune, iar în părţile estice au acţionat centre de joasă
presiune, circulaţia atmosferică fiind de la vest la est, invers faţă de cea normală. În anii
în care s-au remarcat aceste modificări s-au produs secete în Australia.
În emisfera sudică, fenomenul este denumit ENSO (El Niño Southern
Circulation) iar în emisfera nordică ENNO (El Niño Nothern Circulation).
Acest fenomen se manifestă la interfaţa ocean-atmosferă şi influenţează ambele
medii (deci şi cel atmosferic, cât şi cel hidrologic), fiind cauza majoră a producerii mai
multor secete din ultimele decenii. Un exemplu fiind simultaneitatea manifestării ENSO
cu secetele din 1983, 1985, 1987 din Australia, Africa (Sahel) şi sud-estul Asiei. De
asemenea, extinderea teritorială pe care au avut-o secetele din ultimii 10-15 ani poate fi
explicată prin fenomene care acţionează la scară mare, cel puţin la scară continentală, şi,
desigur că, în aceste cazuri este vizat în primul rând fenomenul ENSO.
Manifestarea secetelor este caracterizată prin procesul de feed-back sau
automenţinerea secetelor proces specific pentru toate fenomenele cu evoluţie
îndelungată. Creşterea deficitului de saturaţie al aerului (specific secetei) determină
diminuarea şanselor de producere a precipitaţiilor. Efectele negative produse de secetă
asupra vegetaţiei (vestejirea sau uscarea) favorizează creşterea amplitudinii termice
diurne, a vitezei vântului şi spulberarea stratului fertil de sol. Se creează astfel premise
pentru intensificarea procesului de deşertificare.
TITLUL CĂRŢII 39

Studiul REVEL (Research and Education: Volcanoes, Exploration and Life)

efectuat de cercetători de la Universitatea din Washington, pe baza datelor climatice
înregistrate de 63 de radiosonde pe o perioadă de timp de 43 de ani (1958-2001) relevă
tendinţa de încălzire globală a atmosferei, diferenţiată pe straturi. Astfel, stratul
atmosferic apropiat de suprafaţa Pământului s-a încălzit cu aproximativ 0,150C/decadă
(pentru intervalul 1979-2001, rata încălzirii a fost de 0,17 0C/decadă), în troposferă,
încălzirea s-a produs cu un gradient de 0,08 0C/decadă, iar în tropopauză şi în stratosferă
s-a manifestat o răcire medie globală cu 0,20C/decadă, respectiv 0,60C/decadă.
Bazându-se pe înregistrări ale temperaturii medii lunare şi anuale la suprafaţa
solului, preluate de la 384 de staţii meteo din emisfera nordică şi 301 staţii din emisfera
sudică, şi pe o perioadă de timp mai mare de un secol (1881-2002), un alt studiu privind
anomaliile termice, efectuat de cercetători ruşi şi americani, indică faptul că emisfera
nordică se încălzeşte cu o rată de 0,650C/100ani, iar rata de încălzire la scară globală
este de 0,60/100ani. Ordinea anilor din intervalul 1988-2002 (cea mai caldă perioadă
dintr-o perioadă de înregistrări de după 1881) cu valorile cele mai ridicate ale
temperaturilor, este următoarea: 1998, 2002, 2001, 1999, 1995, 1990, 1997, 1991, 2000,
1988. Media deviaţiilor de la valoarea normală a temperaturii pentru ultima decadă a
secolului trecut a fost de 0,490C. În emisfera nordică, anii '90 au înregistrat o medie a
abaterilor pozitive a valorilor temperaturilor la suprafaţa Pământului de 0,38 0C, în timp
ce în perioada 2000-2004 aceasta a crescut la 0,580C. În anul 2002, pentru latitudinea de
30-600N, s-a înregistrat cea mai mare deviaţie a temperaturii (1,740C) faţă de normala
din lunile de vară (iunie-august). Anii 2003 şi 2004 se înscriu şi ei pe poziţiile 3 şi 4 în
şirul anilor cu valori ridicate ale temperaturilor (abateri faţă de temperatura medie la
suprafaţă de +0,490C, respectiv +0,440C). Se constată însă în acelaşi timp mari diferenţe
regionale atât ale temperaturilor cât şi precipitaţiilor.
În cazul României, elementele climatice (temperatura, umiditatea, viteza vântului,
precipitaţiile etc.) au o distribuţie neuniformă atât în timpul anului datorită, în special,
existenţei anotimpurilor, cât şi în teritoriu, datorită diversităţii condiţiilor fizico-
geografice. Astfel, temperaturile medii anuale înregistrează cele mai mari valori, de
peste 11ºC, in sudul Câmpiei Române, de-a lungul Dunării, în zona litoralului Mării
Negre şi în partea de sud-vest a Banatului. În restul regiunilor de câmpie, temperatura
medie anuală se menţine între 10 si 11ºC. În regiunile deluroase şi de podiş, temperatura
medie scade până la 6ºC. Cele mai mici valori ale temperaturilor medii anuale sunt în
regiunile montane unde variază funcţie de altitudine între 6ºC şi -2ºC.
Variabilitatea precipitaţiilor în timp este însemnată şi explicată de cauze
extraterestre şi dinamice (Geicu, 2000). Cauzele extreterestre sunt datorate activităţii
solare (cu un ciclu de 11 ani), care determină fluctuaţii corespunzătoare ale fluxului
radiativ recepţionat la suprafaţa Pământului, ceea ce influenţează direct regimul
pluviometric. Variaţiile determinate de activitatea solară sunt atenuate şi perturbate de
circulaţia atmosferică. F.Bauer (citat de Geicu, 2000), într-un studiu extins pe 150 ani
pentru Europa Centrală, stabileşte subcicluri de 2, 3 şi chiar 4 ani, cu amplitudine de
acelaşi ordine de mărime cu al ciclului determinat de petele solare.
40 TITLU CAPITOL
3.2. Caracterizarea secetelor din România

În ţara noastră, fără a avea un caracter ciclic real, se constată o succesiune între
perioadele secetoase şi perioade ploioase la un interval de aproximativ 12-15 ani. În
ultimul secol, perioadele extrem de secetoase au fost: 1894-1905 (cu intensitate maximă
în anul 1897), 1942-1953 (cu intensităţi maxime în anii 1946 şi 1947), 1982-1996 (cu
intensităţi maxime în anii 1990 şi 1992) şi 1998-2004. Secetele hidrologice au avut o
frecvenţă mai mare decât secetele meteorologice, dar s-au manifestat pe perioade mai
scurte (Geicu A., 2000), perioadele extreme înregistrându-se în anii 1894-1900 şi 1961-
1965 în Transilvania şi 1943-1952, 1958-1964 şi 1982-1993 în Oltenia, Muntenia şi
Moldova. Studiul efectuat pentru staţiile meteo Bucureşti-Filaret şi Sibiu (care
beneficiază de cele mai lungi şiruri de date), confirmă aceste concluzii, rezultând că
periodigramele precipitaţiilor anuale întocmite pe perioade de 11 ani prezintă 4 minime
şi 3 maxime (Geicu A., 2000).
Mărimea evapotranspiraţiei este în directă legătură cu regimul termic, valorile
cele mai ridicate înregistrându-se în partea sud-estică a ţării (fig.3.1.).

Fig.3.1.Cartograma evapotranspiraţiei potenţiale anuale în România

(M.Botzan,1959)

Deficitul hidric anual (ETP-P) are o distribuţie determinată de variabilitatea

precipitaţiilor şi a evapotranspiraţiei pe teritoriul ţării (fig.3.2.), valorile cele mai
ridicate fiind în Dobrogea, Câmpia Română şi sudul Moldovei.
TITLUL CĂRŢII 41

Fig.3.2. Deficitul hidric pe perioada de vară (C.Cismaru ş.a, 2004)

(valorii medii 1964-1992)
Aceste zone sunt caracterizate şi printr-un raport dintre precipitaţii şi
evapotranspiraţia potenţială (valori multianuale) sub 0,65, ceea ce, conform normelor
Convenţiei Naţiunilor Unite pentru combaterea deşertificării, indică predispunerea lor la
acest fenomen, care poate fi agravat de incidenţa unor secete. Procesul de deşertificare
afectează circa 3 miloane de hectare, din care 2,8 milioane hectare sunt terenuri agricole
(fig.3.3.).

Fig.3.3. Zonele cele mai afectate de secetă pe teritoriul României (Geicu A., 2000)
42 TITLU CAPITOL

După cum s-a arătat anterior, în literatura de specialitate există o multitudine de

indici de caracterizare cantitativă a intensităţii sau severităţii secetelor. În cadrul
studiilor efectuate în acest scop în ţara noastră au fost folosiţi mai mulţi indici, unii
elaboraţi pentru condiţiile ţării noastre (ex. indicii propuşi de N.Topor, N.Soroceanu),
precum şi alţii elaboraţi pentru alte zone geografice şi ţări. Aceştia din urmă, însă,
pentru că sunt utilizaţi în altă zonă geografică decât cea pentru care au fost stabiliţi, au
fost corectaţi, funcţie de condiţiile specifice de ordin pedologic, hidrogeologic, relief
etc.
În acest sens, Canarache (2000) face o zonare mai detaliată a secetei la scara
întregii ţări, folosind indicele de ariditate Palfai. Valoarea stabilită prin relaţia de calcul
şi corecţiile prevăzute pentru condiţiile câmpiei ungare, a fost corectată cu un factor ce
depinde de caracteristicile solului, respectiv de intervalul umidităţii active (K iua), aportul
freatic (Kaf) conţinutul total de săruri solubile (Kss) precum şi de panta terenului (Kpt). În
tabelul 3.1. sunt date valorile acestor factori de corecţie:

Tab.3.1.
Coeficienţii de corecţie a indicelui de ariditate Palfai (după Canarache ş.a., 2000)
Calisificarea Tipul factorului de corecţie
factorului de Capacitatea Aport freatic CTSS Panta terenului
corecţie utilă de apă
din sol
mm Kiua mm/h Kaf mg/100 g Kss % Kpt
sol
Extrem de < 30 1,50 - - - - - -
scăzut
Foarte scăzut 30-50 1,20 < 50 1,00 < 100 1,00 <5 1,05
(150)
Scăzut 50-70 1,00 50-150 0,90 100(150)- 1,00 5-10 1,10
300(350)
Moderat 70-90 1,00 150-250 0,80 300(350)- 1,10 10-20 1,15
600(900)
Mare 90-120 0,90 250-350 0,65 600(900)- 1,20 20-30 1,20
1000(1500
)
Foarte mare > 120 0,75 > 350 0,40 > 1000 1,35 > 30 1,30
(1500)

Suprapunerea cartărilor teritoriale ale valorii multianulale ale elementelor

climatice şi valorile PAI necorectat cu cartările referitoare la distribuţia pe microzone
din teritoriul ţării a adâncimii apei freatice, pantei terenului, salinităţii solului,
capacităţii pentru apă uşor disponibilă a solului ş.a., prin intermediul tehnicilor GIS,
conduce la distribuţia spaţială pe teritoriul României a indicelui PAI corectat (fig.3.4.).
TITLUL CĂRŢII 43

Fig.3.4. Cartarea sensibilităţii la secetă a teritoriului României, în funcţie de

indicele Palfai corectat (Canarache, 2000)

Procedeul poate fi aplicat pentru analize şi detalieri pe zone mai mici, până la
scara unei ferme agricole.

În partea estică a României fenomenul de secetă are frecvenţa maximă în lunile

iulie şi august.
După cercetările întreprinse de N. Topor (1964), anii secetoşi în această zonă au
frecvenţă de 69%, predominând anii moderat secetoşi.
În ultimele două decenii (1981-2001), se constată că frecvenţa şi intensitatea
secetelor în această regiune s-a accentuat evident, în contextul schimbărilor climatice la
nivel global (Cismaru ş.a., 2002). Această situaţie este legată de creşterea temperaturilor
aerului în timpul perioadei de vegetaţie şi, implicit, a evapotranspiraţiei şi consumului
de apă din sol. Tendinţa de creştere a evapotranspiraţiei potenţiale s-a observat în lunile
martie (cu un gradient de 3,1 mm), aprilie (cu un gradient de 2,6 mm), mai (cu un
gradient de 4,8 mm), iunie (cu un gradient de 4,0 mm) şi iulie (cu un gradient de 7,4
mm). Numai în lunile august şi septembrie, s-a manifestat o tendinţă de descreştere a
valorilor evapotranspiraţiilor potenţiale lunare cu un gradient de 1,0 mm şi, respectiv
11,1 mm. Această creştere a consumului de apă, combinată şi cu o scădere a
precipitaţiilor au condus la o creştere a deficitului de apă din sol (ETP-P) în sezonul de
vegetaţie, cu un gradient de 2,2 mm/an (fig.3.5.).
44 TITLU CAPITOL

600
y = 2.2514x + 211.57
500

400
ETP - P (mm)

300

200

100

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
-100

-200
Numarul anului

Fig.3.5. Variaţia deficitului de apă (ETP-P) în perioada caldă a anului

(anii 1981-2001)

Pentru o caracterizare detaliată a fenomenului de secetă în zona de nord-est a

României s-a folosit informaţia meteorologică asupra precipitaţiilor şi elementelor
pentru calculul evapotranspiraţiei de la 14 staţii meteorologice, situate în bazinele
hidrografice Prut şi Siret: Avrămeni, Dorohoi, Botoşani, Fălticeni, Iaşi, Roman, Bacău,
Bârlad, Adjud, Huşi, Tecuci, Bereşti, Galaţi, Focşani.
Evapotranspiraţia potenţială a fost calculată lunar prin metoda Penman-
Monteith, în funcţie de valorile temperaturii aerului, vitezei vântului, umidităţii relative
a aerului şi duratei de strălucire a Soarelui.
Pentru caracterizarea cantitativă a intensităţii secetelor a fost utilizat indicele de
umiditate propus de N.Soroceanu (calculat lunar, pe intervalul 1981-1996) şi indicele de
ariditate Palfai necorectat (calculat anual pe perioade de timp între 30 şi 100 ani, funcţie
de şirurile cronologice de observaţii meteo existente). Valorile medii multianuale ale
acestor indici sunt redate în tab.3.2.

Tab3.2.
Valorile medii ale indicilor IU şi PAI0 la staţiile meteorologice din Moldova

Staţia Iaşi Vaslui Tecuci Roman Huşi Galaţi Focşani

IU 0,67 0,57 0,45 0,71 0,50 0,41 0,52
PAI0 4,24 4,85 6,25 4,18 6,13 6,27 5,72
Staţia Fălticeni Dorohoi Botoşani Bereşti Bârlad Bacău Avrămeni Adjud
IU 0,78 0,61 0,62 0,51 0,52 0,57 0,71 0,64
PAI0 3,64 4,47 4,10 5,47 5,61 4,21 4,01 5,30
TITLUL CĂRŢII 45

Se remarcă faptul că intensitatea cea mai ridicată a secetelor este în zona Galaţi-
Tecuci, cuprinzând Podişul Covurlui, Câmpia Tecuciului, cu extindere spre nord de-a
lungul râului Prut, pe o fâşie îngustă de cca. 20 km, până la nord de Huşi.
De asemenea, reiese că intensitatea secetei scade de la sud spre nord cu un
gradient al indicelui de umiditate Soroceanu de cca. 0,05/100 km. Pe direcţia est-vest,
gradientul este variabil datorită condiţiilor topografice, care influenţează mult evoluţia
lui teritorială.
În medie, pe zona Moldovei, secetele uşoare au durata de 1-5 luni, cele moderate
de 3-7 luni, cele grave de 5-10 luni, iar cele extreme au durate de 7,5-13 luni.
Analiza frecvenţei secetelor în zona de nord-est a ţării s-a realizat, pe de o parte,
folosind intensităţile exprimate de indicele de umiditate mediu IU med pe perioadele de
secetă din fiecare an şi, pe de altă parte, funcţie de valoarea anuală a indicelui de
ariditate PAI0.
În funcţie de primul indice, valorile procentuale ale frecvenţei de manifestare a
secetelor de diferite intensităţi pentru cele 8 staţii meteo de pe aliniamentul estic şi
central-vestic al Moldovei sunt redate în tab.3.3.

Tab.3.3.
Frecvenţa secetelor (%)pe trepte de intensitate funcţie de valorile indicelui de umiditate

ZONA ESTICĂ
Treapta de Dorohoi Iaşi Tecuci Galaţi Valori medii pentru
intensitate cele 4 localităţi
secetă extremă - - - - -
secetă gravă 6,25 6,25 37,5 31,25 20,3
secetă moderată 62,5 37,5 50 62,5 53,12
secetă uşoară 31,25 50,0 12,5 36,25 25,0
Fără secetă - - - - -
ZONA CENTRAL – VESTICĂ
Treapta de Roman Bacău Adjud Focşani Valori medii pentru
intensitate cele 4 localităţi
secetă extremă - - - - -
secetă gravă 6,25 18,75 12,5 25 15,87
secetă moderată 56,25 62,5 62,5 50 58,73
secetă uşoară 31,25 12,5 12,5 18,75 19,04
Fără secetă 6,25 6,25 12,5 6,25 6,35

În funcţie de valorile anuale ale indicelui PAI 0, frecvenţa secetelor, pe trepte de

intensitate, este redată în tabelul 3.4.
Frecvenţa secetelor grave şi extreme creşte de la NV zonei spre SE, cu valorile
maxime în zona Tecuci-Galaţi, care poate fi considerată ca epicentrul secetelor pentru
nord-estul României. De aici, ele se propagă înspre zona centrală şi de nord a Moldovei.
46 TITLU CAPITOL

Tab.3.4.
Frecvenţa secetelor pe trepte de intensitate funcţie de PAIo (%)

ZONA ESTICĂ
Treapta de Dorohoi Iaşi Tecuci Galaţi Valori medii pentru cele 4
intensitate localităţi
secetă extremă - 1,3 8,6 10,4 5,07
secetă gravă 20,0 6,9 40,0 62,1 32,25
secetă moderată 34,3 34,9 40,0 20,7 32,47
secetă uşoară 40,0 56,9 11,4 6,9 28,8
Fără secetă 5,7 - - - 1,42
ZONA CENTRAL – VESTICĂ
Treapta de Roman Bacău Adjud Focşani Valori medii pentru cele 4
intensitate localităţi
secetă extremă - - 3,1 3,3 1,6
secetă gravă - - 31,2 6,7 9,47
secetă moderată 37,5 26,9 40,6 40,0 36,25
secetă uşoară 62,5 73,1 21,9 50,0 51,87
Fără secetă - - 3,1 - 0,77

3.3. Secetele agricole

Secetele influenţează negativ agricultura, determinând scăderea remarcabilă a

producţiilor anuale la culturile de câmp neirigate.
Efectul secetelor este în funcţie de caracteristicile acestora (severitate şi durată),
de suprapunerea stresului hidric şi deficitului de apă în sol pe fazele fenologice cu
consum mare de apă, de capacitatea pentru apă a solului, de rezistenţa la secetă a
soiurilor şi hibrizilor cultivaţi, de regimul de fertilizare, de lucrările culturale aplicate
pentru reţinerea apei în sol, etc. O parte din aceşti factori, care ţin de managementul
agricol, au scopul de atenuare a efectelor secetelor.
Indicatorii agrometeorologici de secetă folosiţi în ţara noastră sunt în legătură
cu: mărimea şi distribuţia precipitaţiilor (De Martonne, Lang, Gibbs, Maher, Helmann),
în special în perioada în care plantele au sensibilitate maximă pentru apă (germinare,
dezvoltare, înflorit, creşterea boabelor),cu temperatura aerului, umiditatea relativă a
aerului (care afectează starea vegetaţiei şi productivitatea culturilor), cu diferenţa între
evapotranspiraţia reală şi cea potenţială (deficitul de evapotranspiraţie), cu umiditatea
accesibilă plantelor exprimată procentual din capacitatea utilă pentru diferite adâncimi
ale solului.
Frecvenţa şi intensitatea secetelor în sezonul de toamnă prezintă interes deosebit
pentru cultura cerealelor de toamnă (semănatul făcându-se în intervalul 10 septembrie ÷
15 octombrie). Frecvenţa secetelor în acest interval depăşeşte 50% în septembrie,
TITLUL CĂRŢII 47
crescând la 70% în octombrie, în special în zonele de sud, est şi sud-vest ale ţării
noastre. În zonele centrale şi vestice, ea scade la 40÷43%.
Din analizele asupra frecvenţei secetelor efectuate de Povară R. (2000) în cele
două luni interesând semănatul şi răsăritul grâului (septembrie şi octombrie) rezultă că
acestea au valori de 60÷80% în Câmpia Română, 50÷55% în partea de sud a Moldovei,
43% în Câmpia Someşului, 27% în Banat şi Crişana (tab.3.5.).

Tab.3.5.
Frecvenţa secetei în perioada semănatului cerealelor de toamnă (Povară, 2000)
Staţia meteorologică Frecvenţa (%) anomaliilor pluviometrice cu gradul de
intensitate 1...4
Septembrie Octombrie
Satu Mare 50 47
Oradea 47 53
Târgu Mureş 53 53
Timişoara 53 70
Craiova 50 47
Piteşti 53 63
Bucureşti 53 57
Griviţa 47 63
Medgidia 60 50
Buzău 50 70
Bacău 47 70
Bârlad 60 53
Botoşani 60 60

Secetele de toamnă se succed la intervale de 6÷8 ani consecutivi, în special în

sudul Moldovei, Bărăgan, Dobrogea, Oltenia şi Câmpia Someşului, iar perioadele cele
mai secetoase în zona sudică a ţării au fost: 1946÷1952, 1958÷1963, 1982÷1987,
1990÷1994, iar în Moldova: 1946÷1952 şi 1982÷1987 (Povară, 2000). Cei mai secetoşi
ani în secolul trecut, cu efecte catastrofale asupra agriculturii pe zone extinse au fost:
1904, 1918, 1934, 1946, 1947, 1961, 1962, 1963, 1986, 1987, 1993, 1995, 1996.
Se apreciază că cele mai severe secete (cu intensitate de gradul 3 şi 4), care
produc cele mai mari pagube pentru grâu, sunt acelea care încep din toamnă; această
concluzie are şi semnificaţie majoră pentru prognoza secetelor, în sensul că dacă seceta
severă se manifestă din toamnă, se va extinde în tot sezonul rece şi, în continuare, în tot
sezonul de vegetaţie următor (Berbecel ş.a., 1989, citat de Povară, 2000).
În perioada de vegetaţie, cerealele de toamnă au nevoie de anumite cantităţi de
apă considerate optime, cu valori maxime în lunile mai-iulie, în fazele critice de
înspicat, formarea şi umplerea bobului. Vulnerabilitatea culturilor creşte odată cu cerinţa
de apă şi este în funcţie de faza de vegetaţie şi de intensitatea şi frecvenţa anomaliei
pluviometrice.
48 TITLU CAPITOL
În faza de răsărire, grâul şi orzul de toamnă sunt vulnerabile la deficitul de
umiditate în sol şi în atmosferă, adică la seceta edafică şi cea atmosferică,
vulnerabilitatea maximă (gradul 9) constatându-se în Câmpia Română, Dobrogea, iar
cea mai mică în partea centrală şi nordică a ţării (fig.3.6.).

Fig.3.6. Zonarea vulnerabilităţii cerealelor de toamnă faţă de seceta din perioada

de răsărire (după Povară, 2000)

Perioada de sensibilitate maximă este în intervalul mai-iunie, când

vulnerabilitatea ajunge la valorile cele mai mari în partea sudică şi de est a Câmpiei
Române, fiind determinată atât de precipitaţii reduse cât şi de temperaturi excesive ale
aerului, deficite mari de umiditate atmosferică şi durată zilnică maximă de strălucire a
Soarelui (fig.3.7.). Această distribuţie este valabilă cu aproximaţie şi pentru culturile de
primăvară, ale căror faze critice pentru apă sunt în lunile iunie, iulie şi august.
Umiditatea solului şi variaţia lui în timpul vegetaţiei reprezintă un indicator
edafic care oferă rezultate preţioase asupra riscului de secetă, fiind monitorizat decadal
în reţeaua de staţii agrometeorologice ale INMH, la o gamă largă de culturi.
Analizând seriile de date privind umiditatea solului pe adâncimea 0-20 cm şi 0-
100 cm la 50 staţii agrometeorologice din ţară în intervalul 1988÷1999, se constată că
secetele de severitate maximă s-au manifestat în partea de sud şi de est a ţării, în
perioada începând de la sfârşitul lunii iunie până în toamnă. În zone de sud a ţării, seceta
a intervenit începând cu luna iulie, în special după 15 iulie, afectând cultura de porumb
care se află în faza de sensibilitate maximă faţă de lipsa de apă din sol. nivelul
rezervelor de apă din sol la sfârşitul lunii iulie (din cei 12 ani), în cazul culturii de
TITLUL CĂRŢII 49
porumb, relevă că în partea de est şi de sud a Câmpiei Române se manifestă secetă
puternică şi extremă, iar în vest, centru şi nord-est seceta este moderată (în raport cu
rezerva de apă din sol exprimată procentual din capacitatea utilă pentru apă, clasele de
secetă se consideră astfel: 0÷20% secetă extremă, 20÷35% secetă puternică, 35÷50%
secetă moderată, 50÷65% alimentare satisfăcătoare, 65÷100% alimentare optimă). Din
cauza secetelor severe şi excesive (determinate de rezervele de apă din sol şi
temperaturile foarte mari, peste 320C şi de umiditatea relativă relativă scăzută, sub
30%), producţia de porumb în Muntenia şi Oltenia are fluctuaţii mari de la un an la altul
(coeficientul de variaţie al producţiei faţă de media multianuală variind între 37÷83%).

Fig.3.7. Vulnerabilitatea culturilor faţă de secetele care intervin în perioada de

sensibilitate maximă
50 TITLU CAPITOL

CAPITOLUL IV
SISTEME INTEGRATE DE MONITORING ŞI AVERTIZARE

4.1. Aspecte generale privind sistemele de avertizare

Oamenii s-au confruntat cu fenomenul de secetă din cele mai vechi timpuri.
Multe societăţi din trecutul îndepărtat au acceptat secetele ca făcând parte din
normalitate sau ca acte de pedepsire ale zeilor. În timpurile moderne, datorită creşterii
competiţiei pentru resursele de apă, se înregistrează o schimbare de atitudine,
stabilindu-se strategii şi planuri de pregătire şi de reacţie la impactul negativ al
secetelor, ori de anticipare a apariţiei şi gravităţii fenomenului.
În ultimele decenii, datorită creşterii globale a vulnerabilităţii la secete, se
constată că măsurile reactive sunt ineficiente datorită faptului că acţiunile sunt întârziate
şi insuficient de coordonate, datorită identificării uneori eronate a gradului real de
afectare a diferitelor grupuri sociale sau zone teritoriale (ceea ce poate conduce chiar la
agravarea impactului social al secetei). Din aceste motive, în prezent, pe plan mondial
se înregistrează o schimbare a strategiilor în sensul de axare a politicilor de acţiune
asupra reducerii riscurilor probabile, folosind strategii proactive (anticipative). Toate
acestea au ca scop îmbunătăţirea posibilităţilor operaţionale ale diverselor instituţii
implicate în gestiunea secetelor, în sensul de anticipare şi atenuare a efectelor negative
ale acestora.
Într-o tactică proactivă (anticipativă), managementul secetelor implică continua
monitorizare şi prognoză a factorilor de declanşare a secetelor şi a extinderii
fenomenului. Această tactică asigură anticiparea apariţiei secetei şi astfel delimitează un
interval de timp în care pot fi luate măsurile de reducere a efectelor negative. De
asemenea, activitatea de monitorizare, poate fi utilă pentru factorii de decizie prin rolul
său de feed-back.
Monitoringul şi prognoza secetelor sunt componente critice pentru oricare sistem
de avertizare pentru că prin aceste activităţi trebuie asigurate factorilor de decizie
(agenţii guvernamentale, fermieri, societăţi de asigurări etc.) informaţii cât mai exacte şi
în timp real. Aceste activităţi nu sunt uşor de realizat având în vedere particularităţile
fenomenului de secetă. Astfel, după cum s-a arătat, secetele evoluează într-un interval
relativ mare de timp, efectele lor persistând şi după încetarea fenomenului, fiind dificil
de determinat începutul şi sfârşitul perioadei secetoase. Pe de altă parte, existenţa mai
multor tipuri de secete (meteorologice, agricole, hidrologice) face dificilă definirea,
monitorizarea şi prognoza factorilor de care depind fiecare dintre ele, făcându-se astfel
TITLUL CĂRŢII 51
simţită absenţa (motivată de caracterul regional) a unei definiţii precise şi universale a
secetei. De asemenea, seceta influenţează un areal geografic mai mare decât în cazul
altor dezastre, iar pragurile de gravitate sunt diferite de la un sector de activitate la altul.
Un sistem de avertizare are următoarele obiective:
 adoptarea unei definiţii fezabile şi facil utilizabile a secetei şi identificarea
pragurilor de alertă (stabilirea unor nivele de alertă ca: „avertizare”, „alertă”, „urgenţă”
şi „raţionalizare a consumului de apă”) pentru fiecare regiune şi sector de activitate;
 stabilirea zonelor de management al secetelor, adică divizarea în zone cu
aceleaşi caracteristici (resurse de apă, climatice, politice etc.);
 dezvoltarea unui sistem de monitoring al secetelor, adică prin care să fie stabilită
coordonarea activităţii de culegere a datelor şi centralizare a lor;
 inventarierea cantitativă şi calitativă a datelor;
 reactualizarea bazei de date în timp real după consultarea beneficiarilor de apă în
privinţa datelor care trebuie furnizate de aceştia;
 prognoza gravităţii şi a ariei de răspândire a secetelor;
 stabilirea modalităţii de prezentare a produselor serviciilor de avertizare (hărţi,
tabele, grafice etc.). Aceasta implică stabilirea tipului de date necesare şi a canalelor de
informaţii, în scopul avertizării în timp real a beneficiarilor.
La o întrunire a experţilor în domeniu, organizată de către World Meteorological
Organization (2000) au fost reliefate lipsurile sistemelor de avertizare existente şi
elaborate recomandări în următoarele direcţii:
- reţelele de colectare a datelor meteorologice şi hidrologice prezintă o
densitate şi chiar calitate a observaţiilor (ex. şiruri întrerupte de date, date înregistrate cu
alt pas de timp etc.) inadecvate monitorizării fenomenului de secetă. ;
- inexistenţa unor posibilităţi de schimb de date între agenţii sau chiar
restricţionarea acestora, ceea ce conduce la limitarea informaţiilor necesare pentru
planurile de gestiune a secetelor;
- informaţiile oferite de sistemele de avertizare nu sunt uşor de utilizat în
luarea deciziilor de către beneficiari nespecializaţi, fiind într-o formă complicată sau
necuprinzând elementele strict necesare unor beneficiari iar, uneori, nu pot fi transmise
în timp real;
- prognozele pe termen lung privind secetele sunt nesigure şi deseori
incomplete (în special din cauza prognozei distribuţiei precipitaţiilor în timpul sezonului
de vegetaţie), ceea ce conduce la îngreunarea utilizării lor în procesul decizional;
- monitorizarea cu ajutorul unor indici de secetă nu dă posibilitatea
determinării începutului şi sfârşitului secetei, unii din ei nefiind adecvaţi scopului dorit
(neexistând relaţii stabilite între indicele respectiv şi impactul secetei), ceea ce întârzie
declanşarea acţiunilor de combatere a efectelor negative ale fenomenului;
- monitorizarea secetelor este axată uneori numai asupra precipitaţilor, fără a
lua în considerare şi ceilalţi factori (umiditatea solului, debitele şi nivelurile apelor de
suprafaţă şi subterane etc.) care reflectă intensitatea secetei, ceea ce poate conduce la o
înţelegere nerealistă a gravităţii secetelor, la stabilirea eronată a ariei afectate şi a
impactului secetei în diferite sectoare de activitate;
52 TITLU CAPITOL
- inexistenţa unei baze de date istorice globale privind secetele (datorită
utilizării de indici de secetă diferiţi de la o ţară la alta), conduce la posibilitatea de
utilizare numai a unor produse (ex. precipitaţii, starea vegetaţiei) pentru avertizări la
nivel planetar.
Din aceste motive, o problemă spinoasă în avertizarea privind secetele o
constituie alegerea indicilor de intensitate care să fie utilizaţi pe scară largă şi a
pragurilor de alertă (în funcţie de impactul pe care-l are seceta în diferite sectoare de
activitate).

4.2. Monitorizarea secetelor

4.2.1. Organizarea activităţilor

Monitorizarea secetelor are trei componente aplicabile în perioade diferite de

timp:
a) monitorizarea factorilor ce pot provoca secetele (se efectuează în perioade
anterioare începerii manifestării secetei);
b) monitorizarea severităţii şi a extinderii secetei (în timpul manifestării
fenomenului);
c) monitorizarea efectelor acţiunilor de reducere a impactului negativ al secetelor
(are loc după încetarea fenomenului de secetă).
Vulnerabilitatea unei zone la secete este estimată pa baza unui complex de
indicatori agricoli, meteorologici (în principal precipitaţiile), hidrologici (resurse de
apă) şi socio-economici (populaţia). Cele mai bune rezultate se obţin prin utilizarea
metodelor de monitoring multidisciplinare sau integrate, care se referă la mai multe
elemente ale sistemului hidrologic, însă, desigur că parametrii ce urmează a fi
monitorizaţi depind şi de priorităţile stabilite prin planul de secetă ca şi de indicatorii de
secetă aleşi.
Având în vedere manifestările complexe ale secetei, monitorizarea secetelor
trebuie axată pe trei direcţii: a) elemente climatice, b) resurse de apă de suprafaţă şi
subterane şi c) rezervele de apă din sol, iar în această acţiune vor fi incluse agenţiile
reprezentative, responsabile cu colectarea şi analiza acestor date.
Climatul, aşa cum s-a arătat într-o reuniune a specialiştilor WMO din anii ’70,
este controlat de un complex de factori şi parametri ai atmosferei, hidrosferei,
cryosferei, litosferei şi biosferei. Ţinând cont de complexitatea acestor factori, cât şi de
schimbările climatice globale intervenite în ultimele decenii, la cel de-al optulea
Congres a WMO, ţinut la Geneva în 1979, s-a aprobat iniţierea unui program de
achiziţionare a datelor climatice şi de monitorizare a modificărilor globale (World
Climate Data and Monitoring Programme, WCDMP) având ca obiective generale:
- realizarea unor rapoarte periodice care să permită studierea variabilităţii
climatului, identificarea schimbărilor climatice şi validarea unor modele şi prognoze ale
elementelor climatice;
TITLUL CĂRŢII 53
- stabilirea variabilităţii interanuale a sistemului climatic global şi facilitarea
generării, interpretării şi diseminării informaţiilor asupra fluctuaţilor climatice la scară
globală şi regională;
- colectarea datelor regionale prin intermediul unui sistem global de urmărire a
climatului (GCOS) şi integrarea metodelor moderne (teledecţia etc.) în activitatea de
monitorizare a climatului;
- dezvoltarea şi implementarea metodelor de stocare şi gestiune a datelor
climatice şi facilitarea schimburilor de date între ţările membre WMO;
- stabilirea unor standarde comune pentru pregătirea, prelucrarea şi furnizarea
datelor climatice globale şi regionale, inclusiv a metadatelor.
GCOS are în componenţa sa 981 de staţii ce asigură monitorizarea la nivelul
suprafeţei terestre (fig.4.1.), şi 152 staţii pentru monitorizarea atmosferei (fig.4.2.).

Fig.4.1. Fig.4.2.

4.2.2. Metode satelitare

Folosirea informaţiei satelitare pentru detectarea şi monitoringul secetelor

necesită o bună înţelegere a fizicii măsurătorilor şi a procedeelor de analiză a datelor.
Aplicaţiile teledecţiei satelitare privesc suprafeţe extinse, care pot ajunge până la scara
întregului glob. Ele necesită o confruntare a informaţiilor, folosind în paralel şi alţi
indici sau măsurători la nivelul suprafeţei terestre (elemente climatice, hărţi cu
repartizarea folosinţelor şi amplasarea culturilor, data semănatului etc.). De asemenea,
în zonele monitorizate este necesară o densitate a punctelor de măsurare apreciabilă,
pentru ca elementele măsurate să fie utile.
La întocmirea hărţilor cu privire la severitatea şi extinderea secetelor se folosesc
sistemele informatice geografice. Un exemplu este Crop Growth Monitoring System
(CGMS) folosit de Spacre Applications Institute, E.U. Joint Research Center – Ispra,
Varese, Italia pentru modelare agrometeorologică la scară europeană. (Voght şi al.,
2000)
54 TITLU CAPITOL
Avantajul măsurătorilor din spaţiu este că deservesc suprafeţe mari, rezoluţia
variind de la câteva sute de metri la câţiva kilometri.
Senzorii satelitari măsoară radiaţia electromagnetică iar stresul hidric al
vegetaţiei este corelat cu modificarea parametrilor câmpului radiativ. Parametrii
principali măsuraţi din spaţiu sunt reflectanţa vegetaţiei, L, în intervalul roşu vizibil şi
infraroşu apropiat, şi temperatura suprafeţei foliare. Primul parametru este influenţat de
vigoarea vegetaţiei, iar al doilea, de bilanţul energetic al suprafeţei. În plus, folosind
tehnica microundelor se poate determina umiditatea stratului de sol de la suprafaţă.
În ultimul timp, pentru monitoringul secetei la scară regională se apelează la o
combinaţie de mijloace de monitorizare, pe baza cărora se elaborează hărţi cu distribuţia
teritorială a secetei. Integrarea informaţiei obţinute de la sateliţi privind starea
vegetaţiei, împreună cu indicatorii de secetă determinaţi funcţie de date locale, pot să
ofere mijloace pentru a stabili elementele secetei la nivel de judeţe sau zone mai mici.
Proiectele care se derulează în prezent au drept scop să ofere la diferite intervale
de timp informaţii geo-referenţiate (sub formă de hărţi cu date geospaţiale) despre starea
vegetaţiei afectate de secetă. Proiectele au o componentă privind folosirea informaţiei
satelitare pentru studiul fenologiei vegetaţiei sau diferitelor faze ale ciclului vegetativ,
ciclu care exercită control asupra schimbului de energie şi de apă în stratul limită, din
apropierea suprafeţei terestre. Observaţiile satelitare sunt o sursă din ce în ce mai
importantă de informaţii, care la intervale scurte de timp (ex. de o săptămână) oferă
detalii asupra unor suprafeţe extinse, şi care sunt utile pentru monitoringul ciclului de
vegetaţie al plantelor. A doua direcţie de cercetare este folosirea imaginilor satelitare
pentru a observa şi analiza perturbaţiile care intervin în evoluţia vegetaţiei, de a
caracteriza starea vegetaţiei, a face corelaţii cu bilanţul hidric şi pierderea de producţie
şi, de asemenea, de a cuantifica schimbările la scară extinsă (la nivel de ecosistem).
În acest sens, au fost stabiliţi şi o serie de indici privind vegetaţia, care se
calculează pe baza măsurătorilor spectrale efectuate cu aparatura instalată în sateliţi.
Metodele satelitare de monitorizare a secetelor folosind bilanţul energetic la
suprafaţa terestră se bazează pe determinarea fracţiei evaporaţiei:

  ETi
EF  (4.1)
 Rnet  G  i
în care:
(λETi) este fluxul de căldură latentă;
λ – căldura latentă de vaporizare a apei;
ETi – evapotranspiraţia;
Rnet – radiaţia netă;
G – radiaţia suprafeţei terestre.
Indicele i semnifică fluxuri instantanee.

EF arată cât din energia disponibilă la suprafaţa terenului este folosită pentru
evapotranspiraţie. Cu cât umiditatea solului este mai mare, cu atât evapotranspiraţia este
mai mare, iar EF se va apropia de 1; dacă solul are o umiditate scăzută, EF se va apropia
de 0.
TITLUL CĂRŢII 55
Algoritmii de calcul folosesc informaţii furnizate de sateliţi în benzile vizibile,
infraroşu apropiat şi infraroşu termal ale spectrului, coroborate cu date asupra
amplasării pe teren a folosinţelor şi a culturilor, planuri topografice digitizate, ca şi
informaţii meteorologice.
Pentru estimarea evapotranspiraţiei pe baza observaţiilor satelitare se foloseşte
ecuaţia bilanţului energetic:

R net    ET  H  G [W/m2] (4.2)

unde:
Rnet – fluxul radiaţiei nete la nivelul suprafeţei (MJ . m-2 . zi-1);
λET – fluxul căldurii latente (MJ . m-2 . zi-1);
λ – căldura latentă de vaporizare (MJ . kg-1);
ET – evapotranspiraţia (mm . zi-1);
H – fluxul căldurii sensibile (MJ . m-2 . zi-1);
G – fluxul radiaţiei terestre (MJ . m-2 . zi-1).

Se determină independent (Rnet–G) şi fluxul H şi apoi se calculează:

  ETi   Rnet  G  i  H i (4.3)

Calculul Rnet se face cu relaţia:

Rnet  R g  1     L   L  (4.4)
unde:
Rg – radiaţia globală;
L↓, L↑ - radiaţia de undă lungă, incidentă şi, respectiv, emisă de pământ. Se
estimează în funcţie de temperatura şi umiditatea aerului şi de emisia de undă lungă a
Pământului, măsurate cu senzorul AVHRR (Advanced Very High Resolution
Radiometer).

Fluxul Gi este aproximat ca o fracţiune din radiaţia netă, fracţiune stabilită în

funcţie de NDVI.
Fluxul Hi se estimează cu relaţia:

H i  c p   a  1 ra   Ts  Ta  (4.5)
unde:
cp – căldura specifică a aerului la presiune constantă;
ρa – densitatea aerului;
ra – rezistenţa aerodinamică a covorului vegetal;
Ts – temperatura suprafeţei terestre;
Ta – temperatura medie a suprafeţei aerodinamice (la partea superioară a covorului
vegetal).
56 TITLU CAPITOL
Pentru determinarea rezistenţei aerodinamice a suprafeţei terestre, ra se foloseşte
relaţia

 z  d   zh  d 
ln m   ln 
 z om   z oh  (4.6)
ra 
k 2  u z m 
în care:
k – constanta lui von Karman (cu valoarea 0,41);
zm – înălţimea la care se măsoară viteza vântului;
zh – înălţimea la care se măsoară temperatura şi umiditatea aerului;
d – înălţimea planului zero a curentului aerian (d=2/3zc);
zc – înălţimea culturii;
z0m – înălţimea rugozităţii, considerând variaţia momentului mecanic al vântului cu
înălţimea; (z0m=0,123zc);
z0h – înălţimea rugozităţii, considerând variaţia căldurii cu înălţimea de la sol
(z0h=0,1z0m);
u(zm) – viteza vântului la înălţimea zm.

EF este un indicator instantaneu al umidităţii diferitelor tipuri de folosinţe şi

culturi. Măsurat zilnic, este reprezentativ în privinţa împărţirii energiei solare,
permiţând calculul ratei zilnice a evapotranspiraţiei actuale. Etapele prin care se
realizează determinarea EF şi utilizarea acestui indice de secetă sunt arătate în fig.4.3.

În ultimii ani, posibilităţile şi realizările concrete privind folosirea teledeteţiei

satelitare s-au amplificat considerabil.
Un produs de monitorizare asupra fenomenului de secetă şi procesului de
deşertificare şi a impactului negativ asupra producţiilor agricole foloseşte procesarea
imaginilor provenite de la satelitul geostaţionar METEOSAT şi înregistrările asupra
precipitaţiilor oferite de WMO-GTS (Global Telecom System of the World
Meteorological Organisation).
Diagrama procesării datelor este prezentată în fig.4.4.
Datele principale de intrare sunt imaginile orare de la METEOSAT în domeniile
vizibil (VIS) şi infraroşu termic (TIR) cu lungimea de undă de la 10÷13,1 pm).
Preprocesare constă în estimarea nivelului norilor, a duratei nivelului norilor etc.
Bilanţul energetic este stabilit pe etape.
O primă etapă este calibrarea datelor satelitare. Se converteşte informaţia VIS în
albedo planetar (A’) şi informaţia TIR în temperatură planetară (T0’).
Corecţia atmosferică pentru VIS (pentru cele din canalul VIS se folosesc ca
referinţă albedoul norilor cumulonimbus) se realizează folosind modelul transmisiei
radiaţiei globale cu două fluxuri, propus de Kondratiev (1969) (citat de Vogt ş.a., 2000),
dezvoltat pentru a cuprinde absorbţia şi difuzia. Efectul atmosferei este parametrizat în
termeni de înălţime optică (τ), funcţie de care rezultă transmisivitatea atmosferică (t), şi
TITLUL CĂRŢII 57
albedoul suprafeţei (A), funcţie de albedoul planetar (A’). Fracţiunea din radiaţia solară
absorbită de suprafaţa terestră, va fi t(1-A).
58 TITLU CAPITOL
Fig.4.3. Diagramă privind procesarea datelor pentru monitoringul secetei utilizând
date de teledetecţie satelitară (J.V.Vogt şi al., 2000)

Fig.4.4. Diagramă privind procesarea datelor pentru monitoringul secetei

(EWBMS, 2001)

Corecţia atmosferică pentru TIR are în vedere relaţia între temperatura planetară
(T0’) şi temperatura suprafeţei terestre (T0):

K  cos i m   T0  Ta  / T0'  Ta  (4.7)

unde: K este un coeficient de corecţie atmosferică şi imeste unghiul zenital al satelitului.

Ta se determină din datele satelitare, iar pentru a rezulta corecţia atmosferică

pentru TIR se stabilesc perechi de valori T 0 şi T0’ şi apoi se calculează k. Aceasta se face
identificând pixelii cei mai „uscaţi” (temperaturile cele mai mari), pentru care se
presupune că evaporaţia, exprimată în unităţi energetice, LE=0. În acest caz specific, Ta
poate fi calculată funcţie de radiaţia netă, din relaţia:
TITLUL CĂRŢII 59

In
T0  Ta  (4.8)

unde: α este coeficientul de transfer al căldurii.

Hărţile cu distribuţia teritorială a temperaturii aerului se bazeză pe corelaţia

liniară între temperaturile planetare la miezul nopţii (T0n’) şi mijlocul zilei (T0’m):

T0'n  a  T0'm  b (4.9)

În cazul unui schimb perfect de căldură:

T0'n  T0'm  Ta (4.10)

Din relaţiile (4.9) şi (4.10) se obţine temperatura aerului la limita superioară a

stratului limită atmosferic:

b
Ta  (4.11)
1  a 

Detectarea norilor foloseşte un algoritm care diferenţiază pixelii înnouraţi de cei

fără nori.
Se întocmeşte o hartă cu valorile minime ale albedoului (Amin) folosind o
secvenţă de imagini în domeniul vizibil, datele fiind preluate într-un interval de minim
10 zile. De asemenea, se întocmeşte o hartă a temperaturilor suprafeţei terestre la
amiază (Tmax). Împreună, aceste două harţi reprezintă condiţii fără nori.
În continuare se efectuează teste pentru a stabili dacă un pixel este sau nu
înnourat, punând condiţii de genul:

A'  Amin  A (4.12)

şi
T0 '  Tmax  T (4.12’)
în care: ΔA şi ΔT sunt intervale determinate empiric.

Radiaţia globală la amiază se determină având stabilite, aşa după cum s-a arătat
anterior, transmisivitatea atmosferei (t) şi albedoul suprafeţei:

I gn  S  t  cos i S (4.13)
în care:
S – constanta solară (1355 W/m2);
is – unghiul zenital solar, stabilit funcţie de longitudine, latitudine, momentul din zi şi
numărul zilei de la începutul anului.
60 TITLU CAPITOL
Radiaţia globală zilnică rezultă din integrarea funcţiei cos(is) de la răsăritul până
la apusul Soarelui. Dacă un pixel este înnourat, transmisia radiativă prin nor (t nor) este
estimată funcţie de albedoul noros.
Radiaţia netă se calculează folosind relaţia:

I n   1  A  I g  L n (4.14)
unde: Ln este fluxul radiaţiei termice nete, înglobând o componentă emisă de suprafaţa
terestră şi una emisă de atmosferă:

Ln   0   a    Ta4   0    T04 (4.15)

unde:
ε0 este emisivitatea suprafeţei terestre (se consideră 0,9);
εa – emisivitatea atmosferei estimată cu ecuaţia lui Brunt, în funcţie de umiditatea
aerului.

În perioade şi zone noroase, valorile celor două emisivităţi sunt aproape egale şi,
deci, fluxul radiaţiei termice nete ,Ln, poate fi neglijat.
Fluxul radiaţiei de undă lungă (Ln) însumat cu fluxul radiativ caloric (Hr) dau
radiaţia climatică netă (Lnc)

Lnc  Ln  H r   0  1   a     Ta  4      T 3   T0  Ta 
4
(4.16)
în care: (T0-Ta) este diferenţa între temperatura suprafeţei terestre şi temperatura aerului,
măsurată de către satelit în timpul amiezii.

Hr este considerat ca o componentă a fluxului de căldură sensibilă, scris sub

forma:

H  H c  H r  C  Va (4.17)
unde:
Hc – fluxul de căldură sensibilă convectivă;
C – coeficientul schimbului convectiv de căldură, care este funcţie de rugozitatea
suprafeţei terestre (pentru terenuri fără vegetaţie şi zone deşertice, pentru care LE=0, se
consideră C=1; pentru suprafeţe acoperite cu vegetaţie, valoarea C creşte linear cu
creşterea vegetaţiei, până la maxim C=2,4).

Media zilnică a fluxului de căldură sensibilă se obţine considerând raportul

constant între acest flux şi evapotranspiraţia potenţială (raportul Bowen).

Evapotranspiraţia actuală zilnică este determinată din bilanţul energetic:

LE  In  H (4.18)

Calculându-se zilnic se neglijează fluxul de căldură al solului.

TITLUL CĂRŢII 61
Dacă pixelii imaginii sunt „înnouraţi”, fluxul de căldură sensibilă nu se poate
determina. În acest caz, se estimează radiaţia netă în condiţii de nori, după metoda
arătată anterior, iar apoi se poate determina LE folosind modul de partiţie a energiei
stabilită în ultima zi fără nori.

Detectarea precipitaţiilor foloseşte o tehnică bazată pe categorizarea norilor după

intervale de înălţime, folosind imagini satelitare orare, şi limitele de temperatură, după
care, pentru fiecare interval se determină durata menţinerii norilor (D nor) în ore pe
perioade de 10 zile. Folosind şi înregistrările asupra precipitaţiilor de la staţiile meteo
din sistemul WMO-GTS, pentru fiecare din acestea se poate stabili o ecuaţie de
regresie:

R   a ij D nor  d j (4.19)
unde: aij este coeficientul de regresie pentru durata de menţinere a norilor la înălţimea i
şi staţia meteo j; dj – „restul” la staţia meteo j.

Regresiile stabilite se vor baza atât pe observaţiile pluviometrice ale staţiei

curente, j, cât şi observaţiile provenite de la staţii meteo apropiate de aceasta.
Coeficienţii de regresie şi „resturile” pentru fiecare pixel sunt stabiliţi prin interpolare
între staţiile meteorologice din apropiere, funcţie de care se determină cantitatea de
precipitaţii corespunzătoare fiecărui pixel..

Monitoringul deşertificării se efectuează pe baza celor 2 indici arătaţi anterior:

indicele climatic de umiditate (CMI) (relaţia 2.82) şi indicele umidităţii solului (SMI)
(relaţia 2.83).

4.3. Sisteme de avertizarea privind secetele

4.3.1. Folosind SPI

Etapa preliminară presupune stabilirea unor indici şi a unor valori prag de intrare
în fiecare fază de intensitate a secetei şi validarea sau verificarea sensibilităţii acestor
indici. Desigur că aceşti indici vor fi verificaţi şi eventual modificaţi în funcţie de
rezultatele care se obţin în acţiunile concrete de avertizare, cu alte cuvinte, ei pot fi
validaţi în urma comparării manifestărilor secetei pe un şir de ani cu valorile indicilor
calculate pentru aceleaşi perioade de timp.
În cazul folosirii SPI pentru avertizări privind manifestarea secetelor, pot apărea
mai multe aspecte:
1. stabilirea perioadei de calcul (ştiindu-se că indicele poate fi calculat
pe 1, 2, 3, 6 sau12 luni) se va diferenţia în raport cu folosinţa sau
sectorul de utilizare a apei: alimentarea cu apă potabilă, cu apă
industrială, irigaţii, piscicultură, combaterea incendiilor etc.;
62 TITLU CAPITOL
2. stabilirea unei durate sau perioade minime, în care valoarea indicelui
să se menţină peste pragul corespunzător intrării în stadiul de secetă
respectiv, pentru ca fenomenul să existe într-adevăr la nivelul exprimat
de valoarea SPI;
3. stabilirea unei perioade maxime, în cadrul unei caracterizări
pluviometrice, în care valoarea indicelui SPI arată trecerea la un alt
stadiu de intensitate a secetei;
4. calibrarea SPI, adică precizarea pragurilor critice de intensitate a
secetei, pe baza impacturilor constatate; acţiunea necesitând date pe o
perioadă de mai mulţi ani.
Experinţa utilizării indicelui SPI în unele ţări, ne oferă câteva informaţii în acest
sens. În Hawai, pentru avertizare şi declanşarea actiunii de combatere a secetelor au fost
propuse (cu titlu preliminar, urmând să fie corectate sau precizate mai bine, în următorii
ani) descriptori ai stadiilor de secetă, diferenţiaţi pe folosinţe. Aceştia se referă la
valoarea SPI şi durata de calcul a indicelui precum şi la alţi indici ca: nivelurile apei în
lacurile de acumulare, debitele râurilor, nivelurile freatice, pierderile de producţie
agricolă sau de furaje, rata producerii incendiilor în păduri ş.a. De asemenea, în
acţiunile de combatere a secetei sunt considerate trei stadii de evoluţie a acestora, iar
caracterizarea stadiilor de sceetă este diferenţiată pe folosinţe.
Pentru sectorul alimentări cu apă, avertizarea este efectuată de comitetul de
secetă, care cuprinde reprezentaţi ai agenţiilor de distribuţie a apei potabile,
reprezentanţi ai ministerelor şi departamentelor de resort, şi este folosită caracterizarea
prezentată în tab.4.1, pe baza valorii SPI12 din bazinul hidrografic şi regiunile de
consum ale apei. Pentru o caracterizare mai sigură, indicele SPI este asociat cu
condiţiile apelor freatice care constituie sursa multor sisteme de alimentare cu apă
(niveluri freatice existente, concentraţiile de cloruri în apele freatice), debitele surselor
de suprafaţă, pragurile de atenţie stabilite pentru sistemele municipale de alimentare cu
apă şi nivelurile apei în lacurile de acumulare.

Tab.4.1.
Caracterizarea stadiilor de secetă pentru alimentări cu apă
Stadiul secetei Caracteristici generale
Situaţie normală 1. SPI 12 între 0,99 şi –0,99
2. niveluri freatice normale
Secetă stadiul 1 1. SPI12 între –1,0 şi –1,49 pentru două luni consecutive
2. stare „de atenţie” în legătură cu nivelurile şi/sau calitatea apelor
freatice
Secetă stadiul 2 1. SPI12 între –1,5 şi –1,99 pentru două luni consecutive
2. stare „de alertă” privind condiţiile apelor freatice
Secetă stadiul 3 1. SPI12 sub –2,0 pentru două luni consecutive
2. stare „critică” privind condiţiile apelor freatice

Pentru avertizări privind secetele în sectorul agriculturii (tab.4.2.) se foloseşte

indicele SPI3, precum şi indicatori ca: nivelurile apelor de suprafaţă (în râuri, canale,
TITLUL CĂRŢII 63
lacuri de acumulare), umiditatea solului, cerinţele (normele) de irigaţii, date statistice
privind pagubele în sectorul vegetal şi zootehnic, până în faza respectivă.

Tab.4.2.
Caracterizarea stadiilor de secetă pentru sectorul agriculturii
Stadiul secetei Caracteristici generale
Situaţie normală 1. SPI3 între 0,99 şi –0,99
2. debite normale ale surselor de suprafaţă
3. volumul de apă în lacurile de acumulare este peste 75% din
capacitate (volumul util)
Secetă stadiul 1 1. SPI3 între –1,0 şi –1,49 pentru două luni consecutive
2. volumul scurgerii în sursele de suprafaţa în ultimele 30 zile este
mai mic decât volumul corespunzător unei perioade de repetare de
10 ani, dar mai mare decât cel corespunzător unei perioade de
repetare de 20 de ani
3. volumul de apă acumulat în lacuri este sub 75% din capacitate
Secetă stadiul 2 1. SPI3 între –1,5 şi –1,99 pentru două luni consecutive
2. volumul scurgerii în sursele de suprafaţa în ultimele 30 zile este
mai mic decât volumul corespunzător unei perioade de repetare de
20 ani, dar mai mare decât cel corespunzător unei perioade de
repetare de 50 de ani
3. volumul de apă acumulat în lacuri este sub 50% din capacitate
Secetă stadiul 3 1. SPI3 sub –2,0 pentru două luni consecutive
2. volumul scurgerii în sursele de suprafaţa în ultimele 30 zile este
mai mic sau egal decât volumul corespunzător unei perioade de
repetare de 50 ani
3. volumul de apă acumulat în lacuri este sub 25% din capacitate

Pentru avertizări de secetă specifice sectoarelor protecţia mediului, sănătate

publică şi siguranţă civilă se foloseşte o caracterizare prezentată în tab.4.3.

Tab.4.3.
Caracterizarea stadiilor de secetă pentru sectoarele protecţia mediului, sănătate publică
şi siguranţă civilă
Stadiul secetei Caracteristici generale
Situaţie normală 1. SPI3 între 0,99 şi –0,99
2. debite normale ale surselor de suprafaţă
Secetă stadiul 1 1. SPI3 între –1,0 şi –1,49 pentru două luni consecutive
2. rata incendiilor în păduri este la nivelul 1 (conform unei ierarhii
rezultate din observaţiile anterioare locale)
Secetă stadiul 2 1. SPI3 între –1,5 şi –1,99 pentru două luni consecutive
64 TITLU CAPITOL
2. rata incendiilor în păduri este la nivelul 2
Secetă stadiul 3 1. SPI3 sub –2,0 pentru două luni consecutive
2. rata incendiilor este la nivelul 3

4.3.2. Sistemul de monitorizare folosit în SUA (propus de NDMC-

Universitatea din Nebraska)

Obiectivul principal pentru care a fost creat este acela de a oferi posibilitatea
recunoaşterii momentului de începere a secetei, înainte ca aceasta să cuprindă întreaga
regiune, deci să constiuie o metodă prin care să se acţioneze într-o manieră
preponderent proactivă, şi mai puţin în manieră reactivă (cum s-a intervenit, de obicei,
în trecut).
Interesul pentru monitorizarea secetelor în SUA a crescut mult în timpul secetei
din 1995-1996 care a afectat sudul şi sud-vestul ţării (şi când începuse deja să se
realizeze unele capacităţi instituţionale privind secetele). A apărut necesară stabilirea
unui sistem de monitoring capabil să integreze eforturile tuturor organismelor oficiale,
persoanelor fizice şi private, ca şi a sectoarelor care sunt interesate de secetă. Printre
obiectivele iniţiale care jalonează concepţia sistemului se regăsesc:
- să existe posibilitatea de a stabili în timp real severitatea seceti,
extinderea ei spaţială, intensitatea, durata şi impactul asupra
oamenilor şi mediului;
- să asigure colectarea informaţiilor privind secetele din cât mai
multe surse iar, în urma prelucrării lor, să rezulte particularităţile
regionale ale secetelor şi frecvenţa secetelor de diferite categorii;
- să fie centralizate informaţiile privind monitorizarea secetei care,
până atunci, erau dispersate la diferite entităţi federale, statale sau
regionale.

În anul 1999, în urma încheierii unui acord de colaborare între NDMC (National
Monitoring Drought Center), USDA (United States Departament of Agriculture) şi
NOAA (National Oceanic & Atmospheric Administration) şi RCC (centre
meteorologice regionale) a început realizarea monitorului pentru secetă, care, în scurt
timp, a devenit un produs permanent, elaborat săptămânal şi care poate fi accesat gratuit
pe o pagină web (www.drought.unl.edu/dm/monitor.html).
Monitorul pentru secetă (fig.4.5.) constă dintr-o hartă color în care sunt arătate
zonele de pe teritoriul SUA care suferă de diferite grade de secetă, însoţită de un text
care prezintă impacturile curente ale secetei, zonele ameninţate în viitor şi perspective
de ameliorare a situaţiei. Acest monitor este o sinteză a mai multor indici ştiinţifici de
secetă care oferă o caracterizare complexă a secetei, şi anume: situaţia rezervelor de apă
din sol, seceta agricolă (Indicele de secetă Palmer, PDSI, indicele de umiditate CMI,
modelul umidităţii solului, indicele de sănătate al vegetaţiei etc.), situaţia hidrologică
TITLUL CĂRŢII 65
(caracterizată prin debitul zilnic al râurilor) şi seceta meteorologică (caracterizată prin
procentul precipitaţiilor efective raportate la valoarea normală).

Fig.4.5. Monitorizarea secetei în SUA

Sistemul de monitoring propus pentru clasificarea seveităţii secetei foloseşte 5

categorii de secetă şi 6 indicatori de secetă, pentru fiecare din aceştia pragurile de
intrare în fiecare treaptă de severitate a secetei fiind arătate în tab.4.4.
Din informaţiile prezentate pe hartă se identifică zonele unde seceta se
intensifică, unde ea continuă şi cele unde ea încetează. Pe hartă sunt arătate şi sectoarele
care suferă efectele secetei: A (agricultura, respectiv culturile agricole, zootehnia şi
păşunile), W (sistemele de alimentare cu apă, impactul asupra acetora fiind stabilit în
raport cu gradul de afectare de secetă a debitelor râurilor, cu înălţimea stratului de
zăpadă, cu adâncimea apelor freatice şi cu situaţia rezervelor de apă din lacurile de
acumulare) şi F (notaţie folosită pentru zonele unde s-a observat un risc ridicat de
incendii în păduri).
În cadrul monitorului de secetă se efectuează şi prognoze pentru următoarele
două săptămâni cu privire la posibilităţile de intensificare sau de încetinire a secetei. De
asemenea, prognozele pot arăta şi tendinţa în următoarele luni.
66 TITLU CAPITOL
 Tab.4.4.
Clasificarea severităţii secetei
Categoria Caracterizare Impact Indici de secetă
de PDSI sau Modelul Debitul Precipitaţii Deficitul de Indicele de
severitate CMI umidităţii zilnic al (procente umiditate în sănătate a
solului râurilor din normal) stratul superior vegetaţiei,
(%) (procente al solului stabilit prin
din debitul teledecţie
normal) satelitară
1 2 3 4 5 6 7 8 9
D0 Anormal de Uscăciune pe termen (-0,6)÷(-0,9) 21÷30 21÷30 <50% în 30 25÷50% 36÷45
uscată scurt, care întârzie zile
semănatul sau creşterea
plantelor; risc de incendii
peste medie sau semne
recente de secetă sau
unele deficite de apă;
covor vegetal incomplet
pe păşuni
D1 Secetă Unele pagube la culturi (-2,0)÷(-2,9) 11÷20 11÷20 50÷60% în 51÷65% 26÷35
agricole şi păşuni; risc 2-3 luni
mare de incendii; râurile,
lacurile de acumulare sau
puţurile şi forajele au apă
puţină şi rezervele încep
să scadă şi restricţii
voluntare de folosire a
apei în unele zone
D2 Secetă severă Pagube moderate pentru (-3,0)÷(-3,9) 6÷10 6÷10 40÷50% în 66÷88% 16÷25
culturile agricole şi 3-4 luni
păşuni; risc de incendii
foarte mare; deficit de
apă în râuri, lacuri sau
68 TITLU CAPITOL
puţuri, foraje sau
restricţii de apă în multe
zone
1 2 3 4 5 6 7 8 9
D3 Secetă Pagube mari la culturile (-4,0)÷(-5,0) 2÷5 2÷5 30÷40% în 89÷90% 6÷15
extremă agricole / păşuni, pericol 4-5 luni
extrem de mare de
incendii; volume reduse
de apă în râuri, lacuri,
puţuri, foraje sau
restricţii extinse ale
consumurilor de apă
D4 Secetă Pagube excepţional de ≤(-5,0) 0÷1 0÷1 ≤40% în 6 > 90% 1÷5
excepţională mari şi extinse la luni
culturile agricole /
păşuni; risc excepţional
de mare de incendii;
reduceri drastice ale
disponibilităţilor de apă,
creindu-se situaţii de
urgenţă
TITLUL CĂRŢII 69
 Sistemul de indicatori de secetă folosiţi pentru caracterizarea şi pentru stabilirea
categoriei de severitate a secetei încorporează, aşa cum se observă, ultimele tehnologii
de teledecţie satelitară, comunicaţii prin satelit, Internet etc. pentru obţinerea datelor în
timp real pe bază săptămânală, zilnică şi chiar orară şi este, desigur, în continuă
perfecţionare.

4.4. Prognoza secetelor

Este o acţiune de mare interes, care dacă ar putea fi realizată cu un grad ridicat
de încredere, ar permite o direcţionare şi planificare mult mai bună a măsurilor de
atenuare a efectelor negative ale secetelor.
Întrucât la originea majorităţii secetelor stă reducerea precipitaţiilor pe perioade
lungi de timp, prognozele se referă îndeosebi la acest factor şi, în acest caz, dată fiind
durata fenomenului, de ordinul lunilor, este vorba de prognoze climatice.
Metodele moderne de prognoză se bazează pe analize ale dinamicii sistemului
climatic global. Trebuie arătat că sunt efectuate multe studii în care se prelucrează şi
valorifică un număr foarte mare de obersaţii la nivel planetar, iar rezultatele privind
încrederea prognozelor climatice sunt promiţătoare. Predictibilitatea fenomenelor
atmosferice este dependentă de scara la care se manifestă acestea, iar rezultatele
teoretice arată că fenomenele caracterizate prin scări spaţiale mari, cum sunt secetele
regionale au un interval mai mare de predicţie decât cele care au loc la scări mai mici.
De asemenea, fenomenele cu frecvenţă mică, în care categorie intră şi secetele sunt mai
predictibile decât fenomenele cu frecvenţă mare.

4.4.1. Surse de predictibilitate a climatului

Pot fi considerate că sunt: Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic precum şi gheţarii,

stratul de zăpadă şi umiditatea solului.

În Oceanul Pacific variabilitatea temperaturilor la suprafaţa apei (SST – Sea

Surface Temperature) este dominată de oscilaţia sudică determinată de El Nino,
cunoscută sub denumirea de ENSO. Fenomenul El Nino se manifestă prin inversarea
curentului sud-ecuatorial şi este asociat cu variaţii în distribuţia presiunilor în zona de
sud a oceanului. Perioada unui ciclu complet, cuprinzând atât El Nino, cât şi fenomenul
opus, denumit La Nina, variază între 2÷7 ani. În mod normal, presiunea mai ridicată din
partea estică a Pacificului în raport cu partea vestică este la originea alizeelor, care
generează curentul cald sud-ecuatorial. Acest curent se deplasează de pe coasta vestică a
Americii de Sud spre Indonezia. În această configuraţie, în Indonezia se semnalează
precipitaţii mari, iar pe coastele peruviene şi nord-chiliene se manifestă secete. În
perioadele de manifestare ale fenomenului El Nino, ecartul de presiune care există în
mod normal în atmosferă între coasta Americii de Sud şi Australia se diminuează,
ajungând până la inversare, ceea ce determină o inversiune a sensului vânturilor alizee şi
TITLUL CĂRŢII 71
a curenţilor oceanici care produce precipitaţii mari, cu aspect torenţial, în Peru şi Chile
şi secete în Indonezia.

Oscilaţia nord-atlantică (NAO) este determinată de diferenţele de presiune între

zonele calde (zona Insulelor Azore) şi cele reci (zona Islandei), din zona nordică a
Oceanului Atlantic.
NAO are două faze, fiecare determinând condiţii climatice distincte în Europa.
În condiţii NAO pozitive, adică atunci când diferenţele de presiune între Insulele Azore
şi Islanda sunt foarte mari, curenţii de aer cald care traversează Oceanul Atlantic în
direcţia nord-est determină ierni blânde şi umede în nord-vestul Europei şi ierni uscate
în regiunea mediteraniană. Condiţiile NAO negative, atunci când diferenţele de presiune
între Insulele Azore şi Islanda sunt mici se manifestă prin ploi mai puţine şi mai sărace
în perioada de iarnă în nord-vestul Europei. Curenţii aerieni au un traseu mai spre sud
decât în cazul fazei pozitive a NAO şi de aceea aduc aer cald şi umed şi precipitaţii în
zona Mediteraniană. În aceste condiţii în nord-vestul Europei pătrund curenţi de aer rece
din nord şi est.
Fazele NAO se schimbă în ani sau zeci de ani, ceea ce sugerează că fenomenul
este controlat atât de ocean cât şi de atmosferă. Fenomenul este însă sensibil chiar la
variaţii mici ale temperaturilor globale, cele mai importante schimbări fiind în zona
ecuatorială.
Anomaliile SST din Atlanticul de Nord au fost corelate cu anomaliile
precipitaţiilor din Europa, evidenţiindu-se faptul că predicţiile privind climatul în
perioada de vară (valabile pentru o mare parte din nord-vestul Europei) pot avea la bază
anomaliile SST din perioada de iarnă (Colman ş.a, 1999). De asemenea, verile fierbinţi
sunt în corelaţie cu deplasarea curenţilor de apă anormali de calzi în Atlanticul de nord
dinspre coasta de est a SUA către nord-vestul Europei care se manifestă în lunile de
primăvară.

Starea gheţarilor (Oceanul Îngheţat de nord şi de sud), şi a stratului de zăpadă

poate juca un rol important în variabilitatea climatică. Au fost puse în evidenţă
interacţiuni dinamice şi feed-back-uri între grosimea stratului de zăpadă şi anomaliile
circulaţiei atmosferice la latitudini mijlocii şi mari în timpul iernilor. Efectul de răcire al
stratului de zăpadă este asociat cu o intensificare şi extindere a acţiunii centrului
Siberian de presiune. De asemenea, s-a stabilit că stratul de zăpadă căzut în perioada
septembrie-noiembrie este un predictor potenţial al climatului pe perioada de iarnă în
emisfera nordică.

Umiditatea solului poate să genereze un feed-back pozitiv care măreşte durata

stării hidrologice. De exemplu, precipitaţiile căzute pe suprafeţe mari (la scara unei
regiuni sau ţări) pot conduce la o evaporaţie mărită în perioada următoare, care la rândul
ei, poate să provoace alte precipitaţii. De asemenea, feed-back-urile asociate cu
procesele care au loc la suprafaţa terestră pot amplifica anomaliile precipitaţiilor, induse
de anomaliile SST.
72 TITLU CAPITOL
Importanţa relativă a proceselor oceanice faţă de cele terestre, în general a
anomaliilor precipitaţiilor, este deocamdată greu de cuantificat. Studiile lui Koster ş.a
(2000) sugerează că efectele terestre sunt cele mai puternice în zonele de tranziţie dintre
mediile foarte uscate şi cele foarte umede şi că astfel de condiţii apar în perioadele de
vară în zonele extratropicale.

4.4.2. Metode de prognoză a secetelor meteorologice.

În raport cu sursa de date, metodele pot fi dinamice sau statistice.

Metodele dinamice constau în modelarea fenomenelor circulaţiei atmosferice
globale la scară mare, prin care se urmăreşte modul de variabilitate a climatului funcţie
de care pot fi făcute prognoze ale precipitaţiilor.
Metodele statistice se bazează pe identificarea unor teleconectări decalate în
timp între fenomenele care influenţează circulaţia atmosferică globală şi climatul unei
regiuni şi stabilirea relaţiilor dintre ele.
Fiecare gen de metodă are avantaje şi dezavantaje (tab.4.5.)

Tab.4.5.
Avantajele şi dezavantajele metodelor de prognoză a secetelor meteorologice
(Lloyd-Hughes, 2002)
Metode statistice Metode dinamice
Avantaje Dezavantaje Avantaje Dezavantaje
Folosesc toate De obicei, nu sunt Precizia este în funcţie de Rezoluţia spaţială
observaţiile modelate efectele complexitatea proceselor
meteorologice neliniare modelate
Stabilesc legătura Nu sunt elucidate Pot fi stabilite Nu sunt dezvoltate în
între cauză şi efect mecanismele fizice mecanismele fizice aceeaşi măsură ca metodele
statistice
Prognoze bune Prognoze dificile în Pot fi modelate Nu e clar dacă au capacităţi
până la circa 9 cazul schimbărilor de schimbările de regim de prognoză mai bune decât
luni regim metodele statistice

Prognozele folosind metodele dinamice folosesc fie modele ale circulaţiei

atmosferice globale (AGCM) şi modele cuplate ale circulaţiei oceanice şi ale circulaţiei
atmosferice globale (CGCM).
Metodele dinamice deşi oferă multe avantaje sunt complexe şi costisitoare şi de
aceea sunt folosite mai mult metodele statistice care folosind relaţii predictor-predictand
stabile au demonstrat că pot oferi rezultate utile. Lloyd-Hughes B. (2002) a studiat
predictabilitatea secetelor în Europa cu durate de 3 şi 12 luni, folosind indicele SPI şi
considerând înregistrările regionale existente din perioada 1900-1999. Face o zonare a
secetelor în Europa identificând 6 regiuni, stabilind că variabilitatea secetei anuale
(SPI12) este foarte asemănătoare cu variabilitatea la nivel sezonal (SPI3); de aici trage
concluzia că seceta este controlată de procese similare pentru ambele perioade de timp.
Din studiile efectuate, nu găseşte nici-o periodicitate a distribuţiei în timp a secetelor
sezonale sau anuale. Studiază influenţa oceanelor, atmosferei şi proceselor din
TITLUL CĂRŢII 73
apropierea scoarţei terestre asupra secetei în Europa, considerând ca factori de influenţă
ENSO (pentru caracterizarea căruia consideră anomaliile medii ale SST în regiunea
Nino3), NAO, oscilaţia quasi-bienală cu perioada de la 24 la 30 de luni (se referă la
oscilaţia vânturilor zonale simetrice din partea inferioară a stratosferei a cărei efect este
cunoscut că se propagă spre scoarţa terestră în timp de ordinul săptămânilor şi
influenţează fenomenele din troposferă) şi modele de teleconectare constate pentru
emisfera nordică. De asemenea, foloseşte datele existente asupra următorilor parametri
SPI3, SPI12, SST, grosimea stratului de zăpadă, grosimea gheţarilor, conţinutul mediu
de umiditate pe adâncimile 0-10 cm şi 10-200 cm. Corelaţiile stabilite pun în evidenţă
că ENSO exercită o influenţă semnificativă asupra secetei în Europa, limitată pentru
regiunea central-estică europeană, la SPI3 în primăvară, dar nu este o cauză primară a
secetelor, ci mai mult un factor moderator. Dintre ceilalţi factori, numai SST are o
influenţă semnificativă asupra secetei în Europa, cu maximul în luna mai; la originea
acestei influenţe fiind anomaliile SST în zona tropicală a Oceanului Pacific. Influenţa
NAO a fost pusă în evidenţă însă ea oferă un slab potenţial predictiv.
74 TITLU CAPITOL

CAPITOLUL V
PLANURI ŞI STRATEGII DE GESTIUNE A SECETELOR

Procesul de planificare a acţiunilor de combatere a secetelor a devenit o cale de

acţiune folosită din ce în ce mai mult, în special în ţările dezvoltate economic.
Planurile de gestiune a secetelor cuprind ansamblul de acţiuni strategice şi
tactice prin care se urmăreşte reducerea cât mai mult a efectelor negative ale secetelor.
În privinţa strategiilor de acţiune, acestea au evoluat mult, ca şi în cazul
celorlalte dezastre, folosind principiile de management modern al riscului, comune
oricărui hazard.

5.1. Principii de management al riscului

Hazardul reprezintă posibilitatea de apariţie într-o anumită perioadă a unui

eveniment, fenomen natural sau antropogen, cu potenţial de a produce daune, respectiv
pierderi de vieţi omeneşti, pierderi financiare şi impacturi negative asupra mediului şi
condiţiilor sociale. Totodată, reprezintă o formă de ineracţiune între om şi natură în care
sunt depăşite anumite praguri de adaptare ale societăţii.
Vulnerabilitatea este multitudinea de condiţii şi procese bazate pe factori fizici,
sociali, tehnologici şi de management şi organizare care reflectă senzitivitatea faţă de un
anumit hazard. Cu alte cuvinte, vulnerabilitatea indică nivelul pagubelor pe care le poate
produce un anumit fenomen. Se poate exprima pe o scară de la 0 la 1 (0 pentru pagube
zero şi 1 pentru pagube maxime – distrugere totală –). Unele condiţii, ca cele sociale,
tehnologice, politice se schimbă în timp şi, odată cu ele, vulnerabilitatea unei zone poate
creşte sau scădea.
Riscul exprimă probabilitatea de a se produce daune provocate de manifestarea
unui hazard şi este produsul dintre mărimea hazardului şi vulnerabilitate.
Mărimea hazardului, considerată ca valoare medie pe un şir lung de ani, depinde
de frecvenţa şi intensitatea producerii lui şi nu poate fi influenţat de om. Cel de-al doilea
factor (vulnerabilitatea) poate fi redus prin măsuri de management. Ciclul de
management al dezastrelor (categorie din care face parte şi seceta) are două bucle
(managementul riscului şi managementul crizei), fiecare constând din mai multe
activităţi (fig.5.1.)

Managementul riscului reprezintă o concepţie proactivă pentru a reduce daunele

potenţiale ale unui dezastru, prin acţiuni întreprinse înainte de manifestarea acestuia şi
presupune: identificarea riscului, evaluarea riscului şi controlul riscului.
TITLUL CĂRŢII 75
Managementul crizei este o concepţie reactivă, urmărind controlul şi atenuarea
impacturilor negative ale unui hazard sau dezastru natural în timpul sau după
manifestarea lui.

Fig.5.1. Schematizarea ciclului de management al dezastrelor

Referitor la procesul de management al riscului, activităţile implicate au diverse

orientări şi metode de lucru.
 Identificarea riscului se realizează prin analiza evenimentelor din
trecut şi a daunelor produse de acestea; presupune o
multitudine de tehnici de audit şi analize.
 Evaluarea riscului se poate baza pe considerarea efectelor economice,
sociale şi asupra mediului. În această privinţă trebuie luată în
consideraţie stabilirea vulnerabilităţii şi a impactului potenţial
al tuturor componentelor sistemelor.
 Controlul riscului se poate face prin strategii care se înscriu pe 4
direcţii:
76 TITLU CAPITOL
- Evitarea riscului. Presupune o decizie conştientă pentru a
evita complet un risc particular, prin întreruperea
operaţiilor care produc riscul, ceea ce presupune că
riscul a fost identificat şi evaluat în prealabil.
- Conservarea riscului. Presupune că riscul este reţinut într-o
regiune sau în zona unui anumit grup de utilizatori de
apă în care pierderile produse pot fi acoperite de
organizaţii sau de administraţia locală. Această
direcţie poate fi aplicată cu sau fără cunoaşterea în
prealabil a grupului afectat.
- Transferul riscului. Se referă la acoperirea legală a
costurilor anumitor pagube potenţiale către alte
organizaţii. Cea mai comună cale de efectuare a
acestui transfer este prin încheierea de asigurări.
- Reducerea riscului. Se bazează pe reducerea riscului în
cadrul unei regiuni sau zone sau sector de activitate
prin implementarea unui program de control a
pierderilor sau a acţiunilor efective de remediere.

5.2. Managementul resurselor de apă

5.2.1. Bilanţul hidrologic

Seceta hidrologică provoacă o dezechilibrare a bilanţului hidrologic pe o

perioadă de timp, într-o anumită zonă, de obicei un bazin hidrografic.
Bilanţul hidrologic are expresia:

 V  V a  V r  V c  V d  V pr (5.1)
în care termenii au semnificaţiile următoare:
Va – precipitaţiile căzute în zona considerată şi volumele de apă afluente din
exteriorul zonei (aduse prin râuri, scurgere subterană, canale de aducţiune şi de derivaţie
etc.)
Vr – volumul de apă reciclată şi refolosită;
TITLUL CĂRŢII 77
Vc – volumul total de apă captat sau prelevat, care poate fi separat în utilizare
consumptivă (în care apa este preluată din ciclul hidrologic şi este folosită în procese în
care se consumă prin evaporaţie, transpiraţie, recombinare chimică etc.) şi utilizare
neconsumptivă (în care apa prelevată este reciclată încât poate fi folosită de alţi
consumatori situaţi în aval);
Vd – volumele de apă defluente din zona considerată (prin cursuri de apă, scurgere
de suprafaţă, scurgere subterană, canale de derivaţie etc.);
Vpr – pierderile de apă prin evaporaţie din lacuri şi râuri şi pierderile prin transpiraţie
produse de vegetaţia acvatice;
±ΔV – variaţia volumului de apă din lacurile de acumulare şi din straturile acvifere
şi rezervoarele subterane în perioada de bilanţ.

Din această relaţie rezultă că expresia volumului total de apă captat din surse de
suprafaţă şi subterane, are forma:

V c  V a  V r  Vd  V pr V (5.2)

Se poate observa că volumul de apă care poate fi captat se reduce în perioadele

de secetă pentru că scade termenul Va, chiar dacă ceilalţi termeni nu suferă modificări
importante. De asemenea se observă că termenii din partea dreaptă a ecuaţiei sunt
reglabili numai într-o anumită măsură, în special pe termen scurt. Termenul care este
uzual reglat în situaţii de secetă este volumul de apă acumulat în lacuri. De asemenea,
modificarea volumelor afluente, Va, şi defluente, Vd, este posibilă în măsura în care
există dotări cu sisteme de transport ale apei (derivaţii, canale de aducţiune etc.), iar
dacă există facilităţi de reciclare, acestea pot fi folosite în mod corespunzător pentru a
mări volumul de apă readus în ciclul hidrologic.
Se poate face şi observaţia că o secetă meteorologică poate să nu impună
neapărat reducerea captărilor şi consumurilor, dacă există posibilităţi de compensare. Pe
perioade scurte, reducerea precipitaţiilor poate fi compensată printr-o creştere a gradului
de utilizare a apei subterane, în special pentru satisfacerea cerinţelor de alimentare cu
apă potabilă iar pe termen lung, reducerea precipitaţiilor poate fi compensată prin
utilizarea volumelor de apă acumulate în lacuri şi rezervoare subterane (ceea ce impune
o gestionare corespunzătoare a acestora), ca şi prin mărirea capacităţilor de reciclare a
apei ş.a.
Exploatarea acumulărilor se va face în conformitate cu graficele dispecer care
stabilesc regimurile şi măsurile de exploatare a apei în funcţie de volumul de apă
disponibil în lacuri.
În concepţia modernă de gospodărire a apelor se pune accent atât pe măsurile
structurale şi strategice care se referă la realizarea infrastructurilor pentru mărirea
rezervelor de apă în lacuri de acumulare şi rezervoare subterane, înainte de declanşarea
secetei, ca şi pe măsuri nestructurale cuprinzând acţiuni de îmbunătăţire a legislaţiei, o
serie de măsuri instituţionale, ş.a.
78 TITLU CAPITOL
5.2.2. Măsuri strategice

Planificarea strategică a resurselor de apă în scopul combaterii secetelor

cuprinde două categorii de acţiuni care sunt implementate în avans faţă de perioada de
manifestare a secetei.
Acţiunile pe termen lung se referă la mărirea capacităţii lacurilor de acumulare,
adoptarea unor tehnologii care asigură economisirea apei, reîncărcarea acviferelor
subterane.
În funcţie de severitatea secetei, aceste acţiuni pot fi suplimentate şi cu acţiuni
pe termen scurt, care sunt prevăzute în planul de contingenţă pentru secetă. O notă
specifică acestora din urmă este că ele se implementează progresiv, în pas cu evoluţia
secetei.
Un plan eficient de gospodărirea apelor pentru secetă trebuie să ofere o
combinaţie optimă a celor două categorii de măsuri.
Acţiunile de combatere a secetelor (pe termen lung şi pe termen scurt) pot fi
grupate în trei categorii:
a) măsuri vizând mărirea stocurilor de apă;
b) măsuri vizând reducerea consumurilor (cererii) de apă;
c) măsuri pentru minimizarea impactului secetei.

A doua categorie are în vedere creşterea eficienţei utilizării apei, iar primele
două categorii, considerate împreună, urmăresc reducerea riscului scăderii grave a
rezervelor de apă datorită secetei. A treia categorie de măsuri are ca scop minimizarea
impactului economic, social şi asupra mediului. În practică, măsurile sunt
interrelaţionate, iar în timp se pot suprapune, urmărindu-se atingerea scopurilor propuse.
Cele trei categorii de măsuri trebuie diferenţiate funcţie de sectorul de utilizare a
resurselor de apă (alimentare cu apă potabilă, agricultură, industrie etc.).
Având în vedere aceste categoriile de măsuri arătate, acţiunile de combatere a
secetei pot fi clasificate folosind o matrice tridimensională (Rossi, 2000). Pentru
exemplificare prezentăm o astfel de clasificare (FAO, 2001; Dziegielewski, 2001) în
tab.5.1.

Tab.5.1.
Model de clasificare a măsurilor pentru combaterea secetelor, care privesc
gospodărirea apelor (Bazza, 2002)
Categoria de Pe termen lung Sectoare Pe termen scurt Sectoare
măsuri interesate interesate
Gestiunea - mărirea U,A,I,R - diluţia sau A,I,R
aprovizionării volumelor de amestecul apei de
cu apă (a apă acumulate în bună calitate cu apă
surselor de apă) lacuri de calitate inferioară
TITLUL CĂRŢII 79
- tratarea şi A,I - exploatarea surselor U,A,I
refolosirea de apă care au
apelor uzate costuri mari (ex:
pompări de apă din
- transferul de U,A,I,R puţuri de adâncime)
apă interbazinal - introducerea în U,A,I
- precipitaţii U,A,I,R exploatare a unor
artificiale acvifere care au fost
- prospectarea şi menţinute în rezervă
conservarea U,A,I - alocarea apei de la U,A,I
unor noi resurse folosinţe
(alimentare neconsumatoare (ex:
stand-by) de la hidroenergetică
- aducţiuni noi U,A,I la agricultură)
- reîncărcarea - reducerea U,A,I
acviferelor U,A,I pierderilor din
subterane reţelele de transport
- monitoring şi U,A,I,R şi distribuţie a apei
prognoze - îmbunătăţirea
- îmbunătăţirea U,A,I,R cadrului legislativ şi U,A,I,R
cadrului instituţional
legislativ şi
instituţional
Gestiunea - adoptarea A - restricţionarea A
consumului irigaţiei utilizări apei în
(cererii) de apă deficitare agricultură (rotaţia
-tehnici de A culturilor, stresarea
irigaţie cu norme anumitor culturi
mici de udare rezistente la secetă)
(localizată, - restricţionarea I
80 TITLU CAPITOL
aspersiune) utilizatorilor
- motivaţii U,A,I industriali
pentru a investi
în tehnologii de - modificarea U,A,I
economisire a regulilor de
apei exploatare a lacurilor
- reciclarea apei I de acumulare
- reţele de U - introducerea U,A,I
distribuţie a apei măsurării apei
potabile din - modificarea U,A,I
surse alternative tarifelor pentru plata
- inventarierea U apei
puţurilor şi - raţionalizarea U,A,I
forajelor aflate consumurilor
în regim privat - acţiuni de educaţie U,A,I
de exploatare şi în direcţia
negocierea economisirii apei
utilizării lor - permise pentru U
publice exploatarea unor
- stabilirea U,A,I resurse adiţionale
vulnerabilităţii - perfecţionarea
la secetă şi cadrului legislativ şi UAIR
avertizarea instituţional
utilizatorilor de
apă
- elaborarea U,A,I,R
procedurilor de
avertizare
- utilizarea A,I
integrată a
TITLUL CĂRŢII 81
resurselor de
suprafaţă cu cele
subterane
- perfecţionarea U,A,I,R
cadrului
legislativ şi
instituţional
Minimizarea - realizarea unui U,A,I - realocarea U,A,I
impactului sistem de temporară a
secetei avertizare resurselor de apă (pe
timpurie privind baza unor priorităţi
seceta prestabilite în
- realocarea U,A,I privinţa utilizării
resurselor de apă rezervelor de apă)
pe baza - restricţii de U,A,I
cerinţelor de utilizare
calitate ale apei - aprovizionări de U
- utilizarea de A urgenţă
culturi rezistente - ajutoare publice U,A,I
la secetă pentru compensarea
- elaborarea U,A,I,R reducerii profiturilor
planului de din cauza secetei
contingenţă - reducerea taxelor U,A,I
pentru secetă sau prelungirea
- combaterea U,A,I termenului de plată a
efectelor taxelor
economice şi - programe de U,A,I
sociale negative reabilitare
prin asigurări, - rezolvarea U,A,I,R
tarifarea apei şi conflictelor între
82 TITLU CAPITOL
măsuri sectoare şi utilizatori
economice
- activităţi U,A,I - amânarea plăţii U,A,I
educative pe creditelor
linia pregătirii
pentru secetă
Prescurtări: U – alimentare cu apă potabilă; A – agricultură (irigaţii), I- alimentare cu
apă a industriei; R – recreere

5.2.3. Măsuri tactice şi de urgenţă

Măsurile tactice se aplică înainte sau în timpul secetei, pentru a răspunde

deficitelor de apă pe termen scurt.
Măsurile de urgenţă sunt implementate ca răspuns ad-hoc la situaţii critice care
au apărut şi nu au fost prevăzute în planurile de secetă.
Legea Apelor (Legea 107/1996) stipulează la art.10 priorităţile în satisfacerea cu
apă care se aplică inclusiv în perioade de secetă. Satisfacerea cerinţelor de apă ale
populaţiei are prioritate faţă de folosirea apei în alte scopuri (alimentare cu apă pentru
animale, refacerea rezervei intangibile după incendii, debitele necesare menţinerii
echilibrului ecologic al habitatului acvatic). Restrângerea utilizării apei potabile pentru
populaţie în folosul altor activităţi este interzisă. De interes este şi prevederea ca
Ministerul de resort, precum şi Regia Autonomă Apele Române sunt abilitate să ia
măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei, pentru a face faţă unui
pericol sau consecinţelor unor accidente, secetei, inundaţiilor sau unui risc de lipsă de
apă datorită supraexploatării resursei.
În art.14 se arată că, dacă, din cauza secetei sau a altor calamităţi naturale,
debitele de apă nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizaţi, se aplică restricţii
temporare de folosire a resurselor de apă. Restricţiile se stabilesc prin planuri de
restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare, elaborate de Regia Autonomă „Apele
Române” după consultarea utilizatorilor autorizaţi, cu avizul Ministerului de resort şi cu
aprobarea comitetului de bazin. Planurile de restricţii şi folosirea apei în perioadele
deficitare, se aduc din timp la cunoştinţa publicului.
Metodologia privind elaborarea planurilor de restricţii şi procedura de informare
a publicului se stabilesc de ministerul de resort şi va ţine seama de priorităţile prevăzute
la art.10 şi de importanţa socială şi economică a utilizatorilor autorizaţi.
În acelaşi articol de lege, se arată că măsurile stabilite de Regia Autonomă
„Apele Române” în aplicarea planurilor de restricţii sunt obligatorii pentru toţi
utilizatorii de apă şi că aceste măsuri se asimilează cu situaţia de forţă majoră în
realizarea contractelor de livrare a apei.
TITLUL CĂRŢII 83
Planurile de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare se întocmesc
conform metodologiei aprobate prin ordinul nr.276/1997 al Ministerului apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului. Documentaţia necesară are ca obiect stabilirea
restricţiilor temporare în folosirea apelor în situaţii când, din cauze obiective, debitele
de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor folosinţelor. În art.3 se arată că planificarea
folosirii resurselor de apă în perioade de secetă va avea la bază: documentaţia privind
semnalarea situaţiilor de restricţii şi planul de restricţii propriu-zis.
Documentaţia privind semnalarea situaţiilor de restricţii cuprinde sistemul de
analiză / urmărire pentru sesizarea din timp a situaţiilor de restricţii pe baza
informaţiilor privind resursele de apă (parametrii cantitativi şi de calitate) şi cerinţele de
apă.
Planul de restricţii propriu-zis cuprinde pentru diferite faze de restricţii:
folosinţele restructurate şi gradul de afectare al alimentării cu apă cu motivări
corespunzătoare, atribuţiile unităţilor de gospodărire a apelor, măsuri utilizate, mod de
colaborare, evidenţe necesare în timpul perioadei de restricţii, modul de consemnare a
încheierii acestei perioade.
În funcţie de situaţie, documentaţiile se elaborează pentru bazine şi subbazine
hidrografice în regim neamenajat al debitelor sau cu un grad redus de amenajare, în care
caz se ţine seama şi de reglementările privind exploatarea amenajărilor iar pentru
bazinele cu un grad avansat de amenajare, se elaborează „sistemul de analiză pentru
caracterizarea în activitatea operativă a condiţiilor de satisfacere a cerinţelor de apă”.
Planurile de restricţii se elaborează de filialele Regiei şi se actualizează sau
modifică anual în perioada 1-30 aprilie, în funcţie de condiţiile hidrologice şi de
cerinţele de apă din bazinul hidrografic respectiv. După avizare, se aduce la cunoştinţa
utilizatorilor de apă posibil a fi afectaţi de perioada secetoasă ca şi a publicului din
bazinul hidrografic respectiv.
Documentaţia privind sistemul de analiză pentru semnalarea situaţiilor de
restricţii în satisfacerea cerinţelor de apă ale folosinţelor cuprinde un memoriu şi anexe.
Memoriul va cuprinde următoarele părţi:
1. caracterizarea generală a sistemului de analiză pentru semnalizarea
situaţiilor de restricţii. Tehnologia pentru determinarea situaţiilor caracteristice privind
satisfacerea cerinţelor de apă comportă în principal: sistemul de secţiuni de control,
sectoare de curs de apă şi zone, caracterizarea resurselor în secţiunile de control,
parametrii statistici şi condiţiile de obţinere a informaţiilor respective, caracterizarea
influenţei amenajărilor de gospodărire a apelor asupra debitelor de apă în secţiunile de
control, caracterizarea cerinţelor de apă ale folosinţelor consumatoare şi a altor cerinţe
pe sectoare sau zone (parametri statistici şi operativi), determinarea debitelor
caracteristice a secţiunilor de control (debite minime necesare, debite de atenţie-
avertizare) pe sectoare şi zone de curs aval de secţiuni, modul de analiză pentru
determinarea situaţiilor caracteristice şi, după caz, regulile de exploatare şi regimul
efectiv de funcţionare al amenajărilor de gospodărire a apelor;
2. elementele de bază necesare determinării situaţiilor caracteristice de folosire
a apei, cuprinzând:
84 TITLU CAPITOL
a) c a r a c t e r i z a r e a r e s u r s e l o r : parametrii statistici şi posibilităţile
de obţinere a informaţiilor operative (posturi hidrometrice permanente
şi temporare, din care cele cu transmitere zilnică sistematică);
b) l u c r ă r i d e a m e n a j a r e p e n t r u g o s p o d ă r i r e a a p e l o r (lacuri
de acumulare şi derivaţii). Se dau elementele reprezentative (volumul
total şi volumul util în cazul lacurilor, debitul instalat şi debitul
reglementat sau regimul de variaţie lunară a debitelor în cazul
derivaţiilor). Ca elemente de sprijin se consideră regulamentele de
exploatare ale lacurilor de acumulare şi derivaţiilor (acestea cuprinzând
fişe tehnice de descriere a lucrărilor, regulile de exploatare ş.a.);
c) f o l o s i n ţ e l e d e a p ă c o n s u m a t o a r e ş i a l t e c e r i n ţ e d e a p ă
ş i e l e m e n t e l e r e p r e z e n t a t i v e a l e a c e s t o r a (condiţii generale
privind cerinţele cantitative şi de calitate a apei). La fiecare folosinţă,
pe sectoare de curs se înscriu debitele caracteristice (instalat, captat,
minim necesar şi restituit), iar pentru irigaţii şi amenajări piscicole se
prezintă şi suprafaţa amenajărilor. Pentru alte categorii de cerinţe, se
prezintă debitul minim necesar pentru curgerea salubră, şi eventual, cel
necesar pentru asigurarea funcţionării captărilor din freatic. De
asemenea, se înscriu debitele de servitute pe cursurile de apă care
întretaie sau formează frontiera de stat.
d) s e c ţ i u n i d e c o n t r o l , s e c t o a r e ş i d e b i t e l e c a r a c t e r i s t i c e
(minim necesar cantitativ, debit necesar calitativ, debit de
atenţie/avertizare). Criteriile de amplasare a secţiunilor de control sunt:
amonte de captările pentru folosinţe importante, aval de confluenţe
principale, aval de lucrări de regularizare a debitelor, la limita judeţelor
administrative. Sectoarele de curs (delimitate de secţiuni) se grupează
în zone de curs, care sunt formate din 2-3 sectoare, şi se delimitează pe
râul principal şi/sau afluenţi.
Debitul minim necesar pe sectoare ale cursului de apă (Q N) este cel
necesar pentru satisfacerea cerinţelor minime de apă pentru
funcţionarea la întreaga capacitate a tuturor folosinţelor de pe sectorul
aferent (din aval de secţiune) şi pentru asigurarea curgerii salubre.
Calculul QN se face din aval spre amonte pentru fiecare sector, avându-
se în vedere respectarea simultană de satisfacere a cerinţei secţiunii
curente (Qn.pr) şi a cerinţei secţiunii anterioare, din aval (Qn.av); deci:

Q n. pr  Q P  Q S (5.3)
şi

Q n. av  Q n. ant   Q p   Q r  A (5.4)
în care:
TITLUL CĂRŢII 85
Qn – debitul minim necesar pe secţiunea de control din cadrul sectorului de
curs;
Qn.ant – debitul necesar pe cursul de apă în secţiunea de calcul anterioară,
imediat aval de secţiunea considerată;
QP este debitul prelevat (minim necesar pentru captarea considerată);
QS – debitul pentru curgerea salubră pe sectorul din aval de secţiunea de
control considerată;
∑QP – suma debitelor captate între secţiunea curentă şi prima secţiune din
aval;
∑Qr – suma debitelor restituite între secţiunea curentă şi prima secţiune din
aval;
A – aportul de debit între captarea considerată şi prima captare înspre aval;

Debitul necesar în secţiunea curentă (Qn) considerată este valoarea cea

mai mare între Qn.pr şi Qn.av.
Debitul minim necesar pentru asigurarea condiţiilor de calitate (QNpca)
are în vedere respectarea limitelor admisibile ale indicatorilor de
calitate. Se determină astfel ca în raport cu mărimea şi compoziţia
evacuărilor de la folosinţele din amonte şi de fenomenul de
autoepurare, să se asigure, prin diluţie, nedepăşirea concentraţiei
admise la folosinţele din aval.
Alt debit caracteristic este debitul de atenţie/avertizare (Q at), a cărui
mărime trebuie stabilită, de la caz la caz, funcţie de intensitatea scăderii
(în timpul secetei) a debitelor râului în sectorul respectiv şi de mărimea
debitelor cerute de folosinţe. Orientativ,

Q at  1,2  1,4  Q N (5.5)

Modul de determinare şi instituire a situaţiilor caracteristice privind

satisfacerea cerinţelor de apă este prezentat în schema din fig.5.2.
În activitatea curentă se diferenţiază următoarele faze caracteristice în
situaţiile de secetă: normale (regim liber de prelevare), de
atenţionare/avertizare şi de restricţii. Prima fază corespunde situaţiilor
când în toate secţiunile de control debitul sursei Q≥Q at, faza de
atenţionare când în mai multe secţiuni Qat≥Q≥QN, iar faza de restricţii
când în mai multe secţiuni Q<QN.
86 TITLU CAPITOL

Fig.5.2. Schema de analiză pentru determinarea situaţiilor caracteristice de

satisfacere a cerinţelor de apă

e) m o d u l d e a c ţ i u n e p e n t r u f o l o s i r e a r a ţ i o n a l ă a
r e s u r s e l o r d e a p ă . Încă din faza de atenţionare/avertizare se iau
măsuri de pregătire şi se trece la aplicarea unor măsuri de raţionalizare
a consumurilor, cu asigurarea cerinţelor la întreaga capacitate. Aceste
măsuri se stabilesc de beneficiari împreună cu unităţile de gospodărire
a apelor. Pentru situaţii premergătoare introducerii restricţiilor au în
TITLUL CĂRŢII 87
vedere: eliminarea risipei şi limitarea pierderilor de apă, asigurarea
calităţii corespunzătoare a apelor evacuate, punerea în funcţiune a
instalaţiilor de alimentare de rezervă din sursa subterană sau din alte
surse, intensificarea reutilizării şi folosirii tuturor posibilităţilor de
compensare internă a cerinţelor de apă, organizarea eventualelor revizii
şi reparaţii la instalaţiile de alimentare cu apă.
Documentaţia mai cuprinde un capitol privind sistemele de evidenţă a
informaţiilor de bază şi a măsurilor adoptate în condiţii de secetă şi
modul de raportare privind aplicarea sistemului de semnalizare a
situaţiilor de restricţii.

Planul de restricţii şi folosirea apei în perioade deficitare cuprinde în esenţă o

caracterizare a condiţiilor de restricţionare în etape (trepte) ale alimentării cu apă a
folosinţelor de diferite categorii, în situaţii de deficite de apă în sursă. De asemenea,
cuprinde programele preliminare de restricţii la obiectivele economice şi sociale,
elaborate de beneficiarii consumatori de apă, în care sunt fundamentate:
- debitele de funcţionare ale folosinţei pe trepte caracteristice de
restricţionare (funcţie de natura sistemului de alimentare cu apă, de
particularităţile procesului de producţie). De obicei se diferenţiază 2-4 trepte
sau etape de restricţii;
- efectele fizice şi valorice ale restricţionării consumurilor de apă în fiecare
etapă.
Criteriile pentru adoptarea celor mai potrivite decizii de restricţionare care să
producă pagube cât mai mici folosinţelor afectate sunt:
 reducerea în trepte a debitelor captate pentru irigaţii, ţinând
seama de posibilităţile practice (reducerea la circa 60% a
debitelor pentru culturile de câmp, ajungându-se până la
satisfacerea cerinţelor de apă numai pentru culturile de legume);
 reducerea temporară, cu până la 50%, a debitului minim pentru
curgerea salubră;
 diminuarea debitelor alocate amenajărilor piscicole;
 reducerea în trepte a debitelor pentru folosinţele industriale (după
epuizarea posibilităţilor de raţionalizare a apei, inclusiv
efectuarea de revizii, reparaţii etc.), conform programelor
preliminare de restricţii elaborate de beneficiari;
 restricţionarea parţială sau totală a alimentării cu apă a unităţilor
industriale cu pondere mai mare în procesul de poluare a apelor;
 restricţionarea intermitentă a alimentării cu apă a centrelor
populate, a unităţilor de deservire a populaţiei, precum şi a
unităţilor zootehnice;
 etapele de aplicare a restricţiilor se vor stabili în legătură cu
debitele de calcul în secţiunile de control şi cu debitele alocate
folosinţelor importante şi grupurilor de folosinţe, respectiv în
legătură cu amploarea deficitelor de apă în sursă şi a celor de
88 TITLU CAPITOL
calcul, ca şi în legătură cu asigurarea de calcul pentru satisfacerea
diferitelor categorii de cerinţe de apă. Mărimea debitelor alocate
se va determina astfel încât efectele deficitului de apă să fie
minime.

5.2.4. Cerinţe privind planificarea utilizării resurselor de apă în vederea

combaterii efectelor secetei

Aşa cum s-a arătat există o paletă largă de măsuri care se înscriu în sfera
planificării resurselor de apă şi, ceea ce este important, este să se asigure o combinare
corectă a acestora pentru a face faţă situaţiilor de secetă. Acest proces poate fi
îmbunătăţit prin elaborarea şi comparaţia mai multor variante şi prin evaluarea dinamică
a planurilor de măsuri elaborate anterior. Adeseori, avantajele planificării strategice, în
raport cu măsurile de management în timpul crizei, nu sunt înţelese prea bine de factorii
de decizie şi de specialişti.
Trebuie remarcat că în direcţia planificării strategice pentru secetă în unele ţări s-
au făcut progrese importante. Astfel, în ţările cu experienţă în gestiunea secetelor, SUA,
Australia etc. s-a trecut la elaborarea şi implementarea unor planuri bine concepute de
combaterea secetelor folosind măsuri preponderent de tip reactiv, pe lângă acţiunile
premergătoare declanşării secetelor. Acest tip de management s-a perfecţionat în ultimii
ani şi pentru motivul că secetele au devenit mai frecvente iar planificările măsurilor de
intervenţie s-a făcut într-un timp din ce în ce mai scurt (deci s-a învăţat acţionând).
În SUA, începând din anul 1997, 27 de state au întocmit planuri de contingenţă
pentru secetă având componente strategice şi tactice (Wilhite, 2000). Acţiunile pentru
combatere secetelor, separate pe faze de intensificare a secetei şi pe nivele de
responsabilitate sunt prezentate în tab.5.2.

Tab.5.2.
Matricea acţiunilor legate de combaterea secetei în SUA
Condiţiile şi faze Acţiuni la nivel Acţiuni revenind Acţiuni revenind Acţiuni revenind
ale programului de federal şi la nivel unităţilor sectorului sectorului
acţiune de stat prestatoare de industrial agriculturii şi
servicii publice de consumatorilor
alimentare cu apă privaţi de apă
Condiţii normale Programe pentru Elaborează planuri Elaborează Elaborarea
Cantităţile de apă monitoringul de gestiune apelor planuri de planurilor de
sunt adecvate precipitaţiilor, pentru situaţii de gestiunea apei gestiune a apei în
pentru consumuri debitelor râurilor, urgenţă pentru situaţii de situaţii de
normale iar nivelurilor şi Realizează urgenţă urgenţă
calitatea apei este calitatea apelor capacităţi Realizează surse Evaluarea
acceptabilă Studii hidrologice adiţionale de de apă cerinţelor de apă
TITLUL CĂRŢII 89
Prelevări normale Coordonarea acumulare şi tratare alternative pentru irigaţii
din lacurile de acţiunilor de a apei; evaluează Măsuri de Mărirea
acumulare combatere a sistemele de conservare a apei capacităţii
Condiţii climatice secetelor distribuţie a apei şi Dezvoltarea lacurilor de
precipitaţii/hidrolo Acordă asistenţă planifică măsuri de capacităţilor de acumulare,
gice normale agenţiilor care reparaţii, renovări reciclare rezervoarelor de
administrează sau înlocuiri, apă. iazurilor şi
resurse de apă, modernizări heleşteelor şi
precum şi realizarea unor
autorităţilor locale noi puţuri şi
în elaborarea foraje
planurilor de Echiparea cu
gospodărire a dispozitive
apelor pentru pentru măsurarea
situaţi de urgenţă apei
(secete) Evaluări privind
Elaborează consumurile în
programe de agricultură, cu
educaţie publică scopul de a
Planificare pentru stabili măsuri de
situaţii de urgenţă conservarea a
la nivel federal şi apei
statal Evaluări privind
sistemele de
alimentare cu apă
şi instalarea unor
dispozitive
pentru
economisirea
apei
Secetă în faza de Autoritatea de Monitorizarea Monitorizarea Monitorizarea
atenţie coordonare surselor de apă şi a surselor de apă şi surselor de apă şi
Precipitaţii sunt acţiunilor contra consumului zilnic a consumurilor consumurilor
sub valorile secetei iniţiază şi prognoze asupra zilnice de apă şi zilnice pentru
normale, iar întâlniri cu cererii de apă în anticiparea diferite utilizări
debitele râurilor şi agenţiile de perioadele cererii de apă în şi anticiparea
90 TITLU CAPITOL
nivelurile apelor gospodărire a apei următoare perioada cererii în
subterane sunt în Intensificarea Monitorizarea următoare perioada
scădere acţiunilor de conflictelor de Monitorizarea următoare
Indicele Palmer, monitorizare utilizare a apei şi a calităţii apei
indicele Frost şi Sunt iniţiate problemelor
nivelurile apei în programe de asociate
lacurile de conştientizare prin
acumulare, mass-media şi pe
cantităţile de apă alte căi
din precipitaţii
lichide şi solide,
volumul scurgerii
în râuri şi starea
apelor subterane
analizate în
ultimele 30, 60, 90
zile au valori
deficitare

Faza de Întâlniri mai Măsuri de Se extind Implementarea

conservare a apei frecvente ale conservare prin acţiunile de măsurilor de
Situaţia cantităţilor autorităţii reducerea reciclare a apei, conservare a apei
de apă şi/sau a coordonatoare consumurilor de acumulare pentru utilizări
calităţii apei se pentru a urmări pentru spaţii verzi apei uzate, agricole
deteriorează sa evoluţia Acţiuni de educaţie modificarea Se semnalează
apar conflicte între consumurilor şi Modificarea programului de conflictele
utilizatorii de apă calităţii apei şi a tarifelor pentru apă producţie privind sursele
Agenţiile sau propune noi acţiuni Dacă acţiunile de Se semnalează de apă
serviciile de Monitorizarea conservare nu dau conflictele
distribuţie a apei sistemelor de rezultate se trece la privind sursele
apelează la public distribuţie a apei şi aplicarea de apă
pentru conservarea utilizatorilor care restricţiilor
voluntară a apei au avut probleme Se semnalează
Programe pentru în trecut conflictele privind
conştientizarea Monitorizarea sursele de apă
publică implementării
TITLUL CĂRŢII 91
Monitoring atent planurilor de secetă
privind evoluţia Acordă asistenţă de
fenomenului, specialitate
folosind indicatorii Evidenţa
de secetă autorizaţiilor
Prognoze privind pentru alimentare
precipitaţiile şi cu apă şi evacuarea
monitorizarea apelor uzate
scurgerii râurilor şi Informare publică
prognoze asupra condiţiilor
existente
Educaţie pentru
conservarea apei
Faza de restricţii Aceleaşi acţiuni ca Implementarea Schimbări în Aceleaşi măsuri
Afluenţă în faza anterioară; fazei de „restricţii” programul de ca şi în faza
insuficienţă pentru statul care poate include producţie anterioară
a acoperi toate implementează reducerea utilizări Reduceri de Se aplică
cerinţele de apă restricţiile pentru ale apei pentru producţie şi alte restricţii privind
Începe care a fost spaţii verzi, tarifare măsuri, conform alocaţiile de apă
restricţionarea mandatat progresivă pe planului de pentru irigaţii,
volumelor de apă Îndeplinirea tranşe de consum management hotărâte de
Declin continuu a acţiunilor din ş.a. pentru situaţii de agenţiile de
cantităţilor planul de Se semnalează urgenţă gospodărire a
disponibile şi/sau a contingenţă pentru conflictele privind Se semnalează apei
calităţii apei secetă la nivel sursele de apă conflictele
Utilizarea statal privind sursele
indicatorilor de Coordonează de apă
secetă exploatare lacurilor
meteorologică şi de acumulare
hidrologică pentru faza
corespunzătoare de
secetă
Faza de urgenţă Guvernatorul Furnizează apă Se conformează Se cere asistenţa
Probleme severe intervine în situaţii îmbuteliată pentru declaraţiilor de autorităţii locale
privind critice, declarând-o menţinerea urgenţă ale pentru obţinerea
aprovizionarea cu prioritară (de condiţiilor sanitare guvernatorului apei necesare în
92 TITLU CAPITOL
apă şi/sau calitatea urgenţă) ale populaţiei Se coordonează scop potabil şi
apei Se implementează Se asigură acţiunile de pentru zootehnie
Utilizările planul privind prioritate spitalelor, urgenţă cu
prioritare nu mai operaţiile de combaterea autoritatea locală
sunt satisfăcute urgenţă incendiilor etc.
Monitorizarea mai Agenţiile statale
atentă a mediază conflictele
indicatorilor de privind utilizarea
secetă şi prognoze apei
asupra evoluţiei Implementează
situaţiei utilizarea de
meteorologice şi urgenţă a apei din
hidrologice lacurile de
acumulare

5.3. Metodologia întocmirii planurilor de gestiune a secetelor

Întocmirea planurilor de gestiune a secetelor este o operaţie complexă, în care

succesul acţiunilor depinde în mare măsură de comunicarea între grupurile de specialişti
care participă la întocmirea lui. În realizarea acestor planuri sunt implicaţi trei grupări
de specialişti:
- primul grup îl formează climatologii care monitorizează cantităţile de precipitaţii
căzute într-o perioadă de timp cât şi prognoza acestora (Comitetul de
monitorizare);
- al doilea grup îl formează managerii unităţilor utilizatoare de resurse de apă
care determină efectele impactului secetelor din punct de vedere al intereselor
comunităţii (agricultură, recreaţie, alimentări cu apă industrială şi potabilă
etc.);
- al treilea grup este reprezentat de factorii de decizie, care au autoritatea de a
informa consumatorii de apă despre cantităţile de apă disponibile.

Comunicarea între aceste trei grupe de specialişti, cei ce monitorizează

cantităţile de apă disponibile provenite din precipitaţii, cei ce determină efectele secetei
cât şi a celor ce iau decizii privind distribuţia volumelor de apă disponibilă pentru a
atenua efectele secetelor, este miezul planului pentru secete.
Pentru întocmirea unui plan de gestiune a secetei, în SUA dr. Donald A. Wilhite
(Wilhite ş.a. 2005) propune parcurgerea următorilor paşi:
1. înfiinţarea comitetului de iniţiativă cu rol de a superviza elaborarea planului şi
apoi de a coordona soluţiile propuse de reprezentaţii administraţiei statale, de
TITLUL CĂRŢII 93
consumatorii de apă şi de a aplica măsurile sau metodele optime pentru a atenua
efectele secetelor.
2. specificarea sau precizarea scopului şi obiectivelor planului de gestiune al
secetei.
3. identificarea tuturor consumatorilor de apă şi a disponibilităţii acestora de
participare la plan, anticiparea şi rezolvarea conflictelor dintre utilizatorii de apă.
Planificarea pentru secetă va fi dirijată obiectiv, iar comitetul de iniţiativă va fi
receptiv la cererea consumatorilor pentru a lărgi pe cât posibil numărul reprezentanţilor
acestora în întocmirea acestui plan.
4. identificarea riscului secetei pentru diferite grupuri de utilizatori şi a măsurilor
de reducere potenţială a acestuia.
5. stabilirea unor de comitete sau comisii pentru componentele principale ale
planului de secetă.
6. integrarea diferitelor instituţii care pot participa la întocmirea planului de secetă.
7. integrarea cercetărilor ştiinţifice şi a politicii. Cercetătorii trebuie să
fundamenteze care sunt limitele maxime pentru consumatorii de apă.
8. publicarea planului.
9. dezvoltarea de programe educaţionale pentru populaţie.
10. evaluarea şi revizuirea planului de secetă

Problemele tipice cu care se confruntă cei ce întocmesc acest plan constau în:
o faptul că nu se pot organiza utilizatorii de apă;
o uzual, acest plan nu se proiectează pentru secetele record, datorită rarităţii
acestora;
o nu se va putea şti precis cine va suferi de impactul secetei;
o nu se pot face diferenţe esenţiale între utilizatorii de apă.

Comitetul de iniţiativă, datorită caracterului interdisciplinar al fenomenului de

secetă şi a efectelor diferenţiate pentru fiecare sector de activitate, va include persoane
din cadrul celor mai reprezentative agenţii din domeniile: meteorologie, agricultură,
gospodărirea resurselor de apă şi altor resurse naturale, protecţia mediului, dezvoltare
rurală etc.
94 TITLU CAPITOL
Obiectivele planului de gestiune a secetei, elaborate în a doua etapă, sunt diferite
de la un plan la altul, reflectând condiţiile geografice, de mediu, socioeconomice şi
politice caracteristice fiecărei regiuni. Ele trebuie să aibă în vedere dezvoltarea
sustenabilă a diverselor sectoare de activitate, minimizând efectele negative ale
secetelor. Ca obiective generale ale unui plan de secetă se consideră:
- să asigure colectarea şi analiza sistematică, atât din punct de vedere cantitativ cât
şi calitativ, a datelor necesare monitorizării secetelor;
- să stabilească atât criteriile de identificare a zonelor afectate de secetă, cât şi
pragurile de declanşare a măsurilor de combatere a efectelor fenomenului;
- să asigure schimbul de informaţii între diverse organizaţii şi să stabilească
responsabilităţile tuturor agenţiilor implicate;
- să stabilească măsuri de urgenţă cât şi pe termen lung pentru combaterea
secetelor;
- să ofere înştiinţări precise şi la timp privind impactul secetelor asupra diferitelor
sectoare de activitate;
- să asigure o informare în timp real a beneficiarilor privind condiţiile de secetă şi
activităţile de răspuns;
- să stabilească o strategie echitabilă privind alocarea apei în condiţii de secetă
- să stabilească un set de proceduri prin care planul poate fi revizuit în funcţie de
necesităţi

În cadrul pasului al treilea, pentru a reduce riscul apariţiei conflictelor între

beneficiarii de apă este necesară integrarea reprezentanţilor acestora în Comitetul de
iniţiativă sau colaborarea acestora la stabilirea unor proceduri ale planului de secetă.

În cadrul pasului 4, în scopul identificării şi reducerii riscului unei zone la

secetă, o operaţiune importantă este inventarierea resurselor naturale şi umane, cât şi
stabilirea constrângerilor financiare şi legale. Cea mai importantă resursă este, evident,
apa avându-se în vedere atât localizarea acesteia cât şi parametrii cantitativi (debite,
niveluri etc.) şi calitativi (SAR, CBO 5 etc.). Resursele umane includ forţa de muncă
existentă în zonă, posibilitatea de asistenţă tehnică etc.
Constrângerile financiare sunt legate de potenţialul economic al zonei pentru
realizarea lucrărilor propuse prin planul de secetă şi compararea acestor investiţii cu
pierderile înregistrate în urma impactului secetei.
Constrângerile legale privesc reglementările de gospodărire a apei în cazul
perioadelor de secete cât şi drepturile utilizatorilor de apă.
De asemenea, o importanţă deosebită în acest stadiu o are analiza secetelor din
trecut folosind metodele cu referinţă punctuală sau regională.

Pasul 5 se referă la organizarea a trei comitete sau comisii principale: de

avertizare, de stabilire a impactului şi de stabilire a măsurilor de răspuns.
Comisia de avertizare se ocupă de obiectivele unui sistem de avertizare şi
problemele legate de avertizare pentru secetă, care au fost prezentate în cap.4.
TITLUL CĂRŢII 95
Comisia care are în vedere stabilirea impactului secetelor trebuie să includă
reprezentanţi din toate sectoarele afectate grav de secetă care să ia în considerare atât
pierderile directe, cât şi cele indirecte.
Pot exista două modalităţi de stabilire a impactului.
 Prima metodă este de a analiza informaţiile colectate de la cei care au avut de
suferit. Această metodă este aplicabilă în situaţia când, în zona vizată, efectul negativ al
secetelor se resimte numai asupra anumitor sectoare economice (ex: zonele agricole).
 A doua modalitate este de a stabili câte un grup de experţi însărcinat cu
anticiparea şi identificarea impactului secetei în fiecare sector economic. În acest fel,
comisia de stabilire a impactului va avea sarcina de a coordona activitatea acestor
grupuri.
Comisia de stabilire a acţiunilor de răspuns va lua act de informaţiile şi
recomandările comitetului de stabilire a impactului, va evalua planurile şi programele
existente de asistare a diferitelor sectoare economice în timpul secetei şi va propune
măsurile necesare pentru limitarea efectelor negative.

Paşii 6, 7 se parcurg în acelaşi timp cu pasul 5, în scopul de a stabili instituţiile

abilitate, fondurile necesare, stabilirea priorităţilor etc. Se analizează în acelaşi timp
posibilităţile instituţiilor de a participa la planul de secetă cât şi lipsurile acestora.

Publicarea planului de secetă (pasul 8) este recomandat a se face înainte de de

sezonul cel mai predispus la secete.

Programele educaţionale dezvoltate în pasul 9 al planului trebuie să se

concentreze pe câteva puncte importante. În primul rând trebuie stabilit un nivel înalt de
înţelegere a fenomenului de secetă, iar în al doilea rând, programul educaţional se va
axa pe managementul resurselor de apă din timpul perioadelor secetoase pentru a
conştientiza populaţia de necesitatea conservării resurselor de apă şi modalităţile prin
care fiecare poate contribui la micşorarea impactului secetelor. Aceste programe trebuie
să fie dezvoltate pe termen lung având ca ţintă toate grupele de vârstă şi sectoarele
economice. Dacă aceste programe nu sunt susţinute, există riscul ca în perioadele
ploioase, să scadă interesul privind acţiunile de conservare a resurselor de apă.

Pasul 10 în procesul de planificare se referă la evaluarea planului de secetă prin

creierea unui set de proceduri specifice. Sunt necesare, de asemenea, şi evaluări
periodice pentru îmbunătăţirea planului (mai ales după fiecare secetă).

Studiul de pregătire pentru secetă (DPS)

Metoda DPS ( Drought Preparedness Study ) reprezintă o contribuţie a
serviciului naţional privind managementul secetei în SUA. A început cu o propunere,
făcută în raportul asupra primului an al studiului privind secetele, pentru un model de
testare a capacităţii de colaborare a factorilor interesaţi în acţiunile de combatere a
secetelor.
96 TITLU CAPITOL
Tot în acest cadru s-a propus, realizarea unui plan de secetă în 7 etape:
1. construirea unei echipe şi identificarea problemelor;
2. fundamentarea obiectivelor şi măsurilor de evaluare;
3. descrierea statutului acestui studiu;
4. formularea alternativelor;
5. evaluarea alternativelor;
6. instituţionalizarea planului;
7. punerea în aplicare a planului.

Primele 5 etape ale acestui plan se vor modifica în baza unui proces iterativ, pe
măsură ce apar noi informaţii despre secetă.
Proiectul a fost realizat după ce agenţiile de distribuţie a apei, utilizatorii de apă
şi experţii în gospodărirea apelor au analizat părţile bune şi insuficienţele sau greşelile
planurilor de secetă existente şi reacţiile utilizatorilor de apă, a agenţiilor care
exploatează lacurile de acumulare şi a celorlalţi factori interesaţi. Tot în această fază s-a
propus realizarea Atlasului Naţional al Secetelor care reprezintă un instrument care ajută
managerii resurselor de apă pentru a răspunde întrebărilor legate de zona probabilă de
manifestare, durata şi severitatea secetelor de lungă durată. Atlasul include date
statistice privind:
 precipitaţiile (în procente din precipitaţiile normale) pentru diferitedurate (1, 2,
3, 6, 12, 24, 36 şi 60 luni) şi considerate de la diferite luni de start (din ianuarie până în
decembrie pentru durate de 1, 2, 3 şi 6 luni) şi cu diverse frecvenţe (de la o dată la 5 ani
la o dată la 50 de ani)
 debitele râurilor în procente din scurgerea normală pentru diferite frecvenţe (la
fel ca şi pentru precipitaţii) şi pentru durate până la 12 luni;
 indicele Palmer (PDSI) ca indicator a severităţii secetelor (% de situaţii în care
PDSI a fost sub –3, -4 şi –5).
Studiile statistice privind precipitaţiile şi debitele râurilor au fost efectuate cu
metoda de analiză „l-moment” (l-moment analysis) elaborată la IBM de J.R.Hoking şi
J.R.Wallis, adecvată şirurilor statistice cu un număr mic de termeni, specifice secetelor.
Metoda DPS de gospodărire a resurselor de apă în timpul secetei a fost testată în
4 bazine hidrografice şi în alte zone, în care, pe arii extinse, s-au simulat secete severe şi
măsurile de atenuare cele mai eficiente. Ulterior a fost dezvoltată cu noi instrumente de
studiu, cum sunt: modelul de testare al colaborării factorilor implicaţi (Shared Vision
Model), exerciţii virtuale de secetă, managementul pentru conservarea apei, planificarea
declanşării acţiunilor (Trigger Planning), interviuri cu factorii de decizie şi cercurile de
influenţă.
Shared Vision Model a fost realizat, revăzut şi testat în colaborare cu toţi
reprezentanţii utilizatorilor de apă şi are în vedere nu numai sistemul de gospodărire a
apei, ci şi efectele sistemului în plan social şi al protecţiei mediului. El nu preia locul
altor modele existente, specializate, ci este un software de simulare grafică care face
legătura între modelele specializate de management al resurselor de apă şi procesele de
luare a deciziilor umane.
TITLUL CĂRŢII 97
Modelele de simulare a sistemelor de gospodărire a apelor dispun de softuri care
dau posibilitatea atât beneficiarilor, cât şi celor care iau decizii,să le utilizeze uşor, să le
înţeleagă şi să aibă încredere în ele. Mai concret, aceste modele pot fi testate de cei
interesaţi (pot fi eventual corectate), pot fi modificate uşor şi repede (încât pot fi folosite
în negocierea deciziilor de exploatare), pot să simuleze diverse situaţii hidrologice şi
modul în care sunt satisfăcute nevoile de apă ale utilizatorilor în fiecare situaţie.
Exerciţii de secetă virtuale (VDE). Reprezintă o simulare realistă a unei secete,
care dă posibilitatea managerilor resurselor de apă şi reprezentanţilor utilizatorilor să
înveţe şi să obţină experienţă în managementul secetelor, fără riscul asociat
evenimentelor reale.
Aceste exerciţii pot fi folosite şi pentru a testa şi completa planurile de secetă, a
antrena personal nou cu atribuţii legate de combaterea secetelor şi a aduce la zi aceste
planuri în raport cu ultimele informaţii meteorologice, hidrologice, cu privire la
extinderea consumurilor de apă etc.
Un exerciţiu de secetă virtual este compus din:
- un asistent, care explică regulile VDE şi gospodăreşte timpul considerat pentru
negocieri;
- participanţii, respectiv oamenii care în timpul unei secete ar reprezenta agenţiile de
gospodărire a apei şi grupurile de utilizatori;
- un reprezentant din partea presei sau opiniei publice care exprimă necesităţile şi
influenţa mass-mediei;
- seceta virtuală, respectiv date sintetizate pentru exerciţii, inclusiv prognoze,
volumele de apă iniţiale în acumulări, afluenţa şi cererea de apă etc.;
- două versiuni ale modelului privind testarea modului de colaborare. Prima este
folosită de asistent pentru a stabili performanţa sistemului pe măsură ce se
adoptă diverse decizii pentru managementul secetei, iar cea de a doua este
folosită de participanţi pentru a estima impactul deciziilor alternative de
management al secetelor.
Exerciţiile sunt beneficie şi pentru factorii de decizie şi pentru ceilalţi factori,
pentru că se verifică eficenţa unor decizii asupra utilizării apei din lacuri, asupra
mărimii debitelor minime şi asupra momentelor de iniţiere a eforturilor de conservarea
apei.
Planificarea declanşării acţiunilor. Foloseşte metoda DPS şi modelul de testare
a participării şi urmăreşte să realizeze legătura între planurile strategice şi cele tactice,
prin utilizarea unui set de criterii de performanţă sau „ţinte” care permit să se stabilească
natura şi momentul luării deciziilor care vor fi implementate în planurile strategice
pentru secete.Desigur că această metodă de planificare are o mai mare flexibilitate decât
planificarea tradiţională.
Acţiuni privind publicul şi factorii de decizie. Obiectivele de gospodărire a
apelor sunt stabilite de public prin reprezentanţi aleşi oficial şi sunt transpuse în acţiuni
concrete de factorii de decizie din agenţiile de gospodărire a apelor. Deoarece secetele
se repetă la intervale mari de timp, pot apărea rupturi între efectele practice ale acestor
politici şi intenţia originală a legiuitorului şi a publicului. În particular, utilizatorii de
98 TITLU CAPITOL
apă pot să nu conştientizeze modul cum vor afecta hotărârile legislative asupra modului
de folosire a apei.
Câteva „cercuri de influenţă” (fig.5.3.) sunt folosite pentru a menţine echilibrul
ce priveşte eficacitatea şi reprezentativitatea participării factorilor participanţi la
acţiunile de pregătire pentru secetă. Acolo unde organizaţiile existente sunt atât de
restrictive pentru a se ocupa cu problemele gospodăririi apei la nivel holistic, „cercurile
de influenţă” pot crea noi direcţii pentru ca oamenii să interacţioneze fără a desfiinţa
vechile organizaţii sau responsabilităţi şi avantajele acestora.

directive informări

C A
B

Fig.5.3. Schema interacţiunii între „cercurile de influenţă” A – cercetători, constructori

de modele; B – participanţi direcţi; C – agenţii de avertizare a publicului; D – factorii de decizie

Membrii colectivelor DPS pot aparţine la unul din cele cercurile de la A la C,

fiecare din acestea având o largă reprezentare dar mai puţin personal implicat.
Cercul A se referă la experţii care efectuează studii şi analize de management.
Cercul B include şi cercul A şi câte un reprezentant pentru fiecare utilizator
major (ex. utilizatorii industriali). Membrii echipelor din cercul B pot revedea şi revizui
propunerile venite de la cercul A şi acţionează ca un punct de contact între studiul
pentru secetă şi grupurile de interese ale utilizatorilor.
Cercul C este mai extins decât B, pentru că include reprezentanţi de la fiecare
utilizator major, agenţie de gospodărire a apei şi fiecare grup de susţinere.
Factorii de decizie regionali (şefii agenţiilor şi persoanele oficiale alese)
constituie cercul D. Ei sunt informaţi în timpul desfăşurării activităţilor studiului prin
reprezentanţii lor în această acţiune.
Convorbiri cu factorii de decizie. Fără implicarea acestora (incluzând oamenii
politici), recomandările managerilor agenţiilor de apă nu ar putea fi implementate.
În cadrul studiu de pregătire pentru secetă (DPS) se propune aplicarea a două
tipuri de măsuri strategice şi tactice pentru reducerea efectelor secetelor, care sunt
prezentate în tabelul 5.3.
TITLUL CĂRŢII 99
Tabelul 5.3.
Lista tipică a măsurilor strategice şi tactice
Strategice Tactice
Rezerve de apă alternative
Noi lacuri de acumulare V -
Realocarea cererilor de apă V -
Noi sisteme de interconectare V -
Desalinizare, recircularea apei V V
Schimbări operaţionale
Utilizarea managementului conjunctiv V V
Schimbarea pe termen lung a destinaţiei lacurilor V -
Marketingul apei V V
Schimbări instituţionale V -
Schimbări legislative V -
Coordonare operaţională între sisteme V V
Modificarea cererii
Utilizarea restricţiilor voluntare şi impuse V V
Schimbarea preţurilor apei V V
Înlocuirea conductelor uzate V -
Schimbarea metodelor de irigaţie V -
Noi tehnici de conservare a apei industriale V V
Activităţii alternative pentru consumatorii de apă - V
Schimbarea calităţii apei şi a mediului
Reducerea poluării în anii secetoşi - V
Măsuri alternative în privinţa calitatăţii apei - V

5.4. Măsuri de reducere a consumurilor de apă

5.4.1. Măsuri pentru reducerea consumurilor de apă potabilă

Reabilitarea reţelelor de distribuţie urmăreşte îmbunătăţirea indicatorilor de

calitate a serviciului de distribuţie a apei, precum şi reducerea pierderilor de apă din
conducte. Această acţiune constă în înlocuirea reţelelor sau a unor zone pe care se
semnalează multe avarii şi pierderi de apă. Pentru planificarea acestor lucrări este
necesară o monitorizare a avariilor şi a pierderilor de apă. În cazul acestora din urmă,
uneori, sunt încadrate aici şi alte volume de apă, ca: apa folosită pentru spălarea filtrelor,
cea utilizată în unele clădiri publice necontorizate, apa folosită pentru incendii. Se
înţelege că şi aceste consumuri trebuie să fie atent monitorizate şi diminuate prin
modificări tehnologice şi acţiuni corespunzătoare.
Măsuri „pasive” care pot fi adoptate atât în cazul clădirilor publice (şcoli,
spitale, etc.), în unităţi comerciale (restaurante, hoteluri, etc.) sau în clădiri individuale
(locuinţe, case de vacanţă etc.). Printre aceste măsuri se înscriu: contorizarea
100 TITLU CAPITOL
consumurilor; dotarea instalaţiilor de apă cu reductoare de presiune sau cu limitatoare
de debit în bucătării şi băi, ca şi cu robinete automate cu volum variabil de apă etc.
Pentru aceste transformări sunt necesare investiţii mici, însă acestea conduc la
importante reduceri ale consumurilor de apă ca şi de energie (dacă se referă la apa
caldă).
Măsuri „active” referitoare la modificarea comportamentului oamenilor.
Efectul lor este dificil de cuantificat, iar implementarea lor cere fonduri importante în
materie de comunicare şi educaţie.
O altă grupă de măsuri vizează reducerea consumurilor de apă potabilă
folosită pentru irigarea spaţiilor verzi şi chiar pentru spălarea străzilor şi incendii, prin
realizarea unor surse şi reţele separate de alimentare pentru aceste scopuri. Este
justificată acolo unde reducerea cheltuielilor de tratare prin renunţarea la tratarea
avansată a apei folosită şi în alte scopuri decât cel potabil şi menajer, depăşeşte costurile
necesare realizării şi exploatării de captări şi reţele noi pentru scopuri de gospodărie
comunală.

5.4.2. Acţiuni şi metode pentru reducerea impactului secetelor în

agricultura neirigată

Acestea se referă atât la valorificarea cât mai bună a apei din precipitaţii şi
reducerea consumului de apă din sol.
Conservarea apei în sol se poate realiza prin măsuri care ţin de managementul
culturilor agricole şi constau în:
- zonarea speciilor, soiurilor şi hibrizilor de plante în raport cu cerinţele de apă, cu
reacţia faţă de factorii de mediu şi la condiţiile de secetă. În zonele secetoase trebuie
sortimente de culturi corespunzătoare (genotipuri rezistente la secetă, cu peroiadă
devegeaţie mai scurtă şi cu sistem radicular mai adânc);
- măsuri vizând micşorarea scurgerilor de suprafaţă (modelări şi terasări ale
terenurilor în pantă, arături pe curba de nivel, culturi în fâşii, menţinerea unui covor
vegetal dens şi permanent etc.);
- măsuri pentru prevenirea formării hardpanului şi compactării la suprafaţa
solului;
- măsuri de reducere a evaporaţiei de la suprafaţa solului (mulcirea solului etc.);
- reducerea pierderilor prin percolare prin mărirea capacităţii de reţinere a solului,
prevenirea formării crăpăturilor adânci;
- măsuri de mărire a infiltraţiei apei în sol şi care să asigure dezvoltarea unui
sistem radicular puternic, capabil să exploateze mai bine rezervele de apă din sol pe o
adâncime mai mare (afânare adâncă, metode adecvate de arătură);
- regim de fertilizare a culturilor în funcţie de condiţiile climatice, însuşirile
solului şi cerinţele plantelor. Fertilizarea cu îngrăţăminte organice şi unele măsuri de
îmbunătăţiri funciare ajută la dezvoltarea unui sistem radicular puternic;
- rotaţia culturilor şi asolamente corespunzătoare condiţiilor de secetă.
TITLUL CĂRŢII 101
În condiţiile terenurilor din luncile râurilor, unde sunt reţele de desecare, se
impune o exploatare specifică a acestora în perioadele excedentare în apă (care se
manifestă frecvent în perioada de primăvară), pentru că de aceasta depinde modul de
gestiune a apei din sol în perioada de vară. Pentru a reduce riscul secetei pedologice din
lunile de vară este nevoie ca o parte din volumul scurgerii să rămână în reţeaua de
canale de desecare iar nivelurile freatice să nu fie coborâte excesiv. O astfel de
modalitate de exploatare a reţelei de desecare poate da rezultate bune în condiţiile unor
terenuri aproximativ plane, unde apa freatică are un grad de mineralizare scăzut, şi deci
nu există riscul de salinizare a solului. În astfel de condiţii, dacă terenul este prevăzut şi
cu o reţea de drenaj subteran, se poate realiza un sistem de subirigaţie care să fie folosit
atât pentru evacuarea unei părţi din excesul de apă în perioada de primăvară cât şi
pentru reţinerea şi valorificarea parţială a acestui exces în perioada deficitară în apă a
verii, precum şi pentru a distribui apa de irigaţie adusă din surse apropiate (lacuri,
iazuri, râuri, pâraie etc.).

5.4.3. Măsuri pentru reducerea impactului secetelor în zootehnie

Păşunile aflate într-o stare bună, cu covor vegetal adecvat (cu sortiment de
plante cu adâncimi diferenţiate ale sistemului radicular pentru a folosi umiditatea de la
diverse adâncimi), suferă mai puţin în urma secetelor.

Efectele secetei asupra păşunilor constau în:

- reducerea umidităţii solului, ceea ce limitează dezvoltarea plantelor şi reduce
producţia de furaje;
- după câţiva ani de secetă, păşunatul intensiv determină schimbarea compoziţiei
floristice în sensul că încep să predomine speciile puţin productive, cu înrădăcinare
superficială;
- pe păşuni situate pe soluri cu textură grosieră (nisipoase sau scheletice) efectele
secetei se resimt într-un timp mai scurt şi de aceea în timpul secetelor este necesară
reducerea intensităţii păşunatului;
- gradul de impact al secetei depinde de intensitatea (numărul de animale şi durata
păşunatului într-o parcelă), frecvenţa (numărul de păşunări în acelaşi loc într-un sezon)
şi perioadele de păşunat. Pe păşunile suprapopulate cu animale producţia de furaje se
reduce mai intens. De asemenea, dacă plantele suferă de defolieri frecvente prin
păşunat, refacerea suprafeţei foliare este mai dificilă. În privinţa alegerii perioadelor de
păşunat, tebuie luat în considerare faptul că multe ierburi perene sunt mai sensibile la
păşunat până la începutul înspicării.

Efectele secetei se reflectă şi în scăderea producţiei de furaje, ceea ce are efecte

nefavorabile asupra productivităţii animalelor, în reducerea profitului datorită
consumului mărit de energie pentru furajare, datorită greutăţii mai reduse a animalelor
şi creşterii numărului de femele sterpe şi cu întârziere în concepere, ca şi datorită
problemelor de sănătate ale animalelor determinate de praf (pneumonii etc.).
102 TITLU CAPITOL
Managementul fermelor zootehnice în perioadele de secetă are ca obiectiv
minimizarea pagubelor şi asigurarea continuităţii activităţii. Folosirea intensă a
păşunilor în timpul secetei poate reduce profitul în anii următori, de aceea se
recomandă, ca în cazul păşunilor naturale să se adopte următoarele măsuri:
- să se prognozeze efectul secetei asupra producţiei de furaje; în perioade de
secetă păşunarea prea devreme stresează plantele care vor rămâne cu rezerve energetice
mai reduse în perioade următoare;
- să se reducă efectivele de animale în raport cu posibilităţile de furajare, vânzarea
lor trebuind a se face la primele semne ale secetei, când preţurile de vânzare nu au
început să scadă;
- să se lase nepăşunată câte o parcelă în fiecare an; aceasta va avea o producţie
mai mare de furaje în anul următor;
- să se oprească sau să se întârzie păşunatul în parcelele intens păşunate în sezonul
precedent şi să se păşuneze întâi acele parcele care au fost lăsate să se refacă în sezonul
anterior;
- să se reducă numărul de animale şi păşunatul în zonele cu soluri sensibile la
eroziune (pentru a proteja solul în eventualitatea unor ploi torenţiale);
- să se folosească metode de management al păşunatului care să îmbunătăţească
distribuiţia efectivelor de animale ca dimensionarea raţională a cirezilor sau repartizarea
animalelor pe surse de adăpare;
- în cazul fâneţelor şi al culturilor furajere, în timpul secetelor se va avea în vedere
rolul lor de sursă de urgenţă în furajare. Fertilizarea fâneţelor în anii ploioşi sau normali
conduce la un surplus de fân care poate fi păstrat în rezervă, ceea ce va reduce presiunea
asupra păşunilor în perioadele de secetă şi restabilirea acestora după aceasta perioadă.
O sursă de păşunat poate să o constituie şi miriştea.
- alte măsuri se referă la amplasarea unor adăpători de urgenţă şi a bulgărilor de
sare în zone care anterior au fost păşunate mai puţin (pentru atragarea animalelor). De
asemenea, introducerea animalelor la păşunat trebuie să se înceapă cu parcele unde
capacitatea de reţinere a apei în sol este mai mică, sau unde nivelul freatic scade mai
repede. Pentru a îmbunătăţi distribuţia animalelor pe păşuni în timp de secetă să se
folosească cisterne şi adăpători mobile.
Managementul apei va fi stabilit înainte de secetă şi va prevede o serie de măsuri
ce sunt cuprinse în planul de organizare a păşunatului, care va fi astfel conceput
conceput încât să asigure menţinerea pajiştilor într-o stare bună. În acest plan, numărul
de animale (acesta este în directă legătură cu intensitatea şi frecvenţa păşunatului),
trebuie să fie corelat cu posibilităţile de furajare, astfel încât, la sfârşitul sezonului să se
menţină la suprafaţa terenului suficiente resturi vegetale care să protejeze solul şi să
asigure o producţie de furaje durabilă (resturile vegetale măresc infiltraţia şi percolaţia
apei în sol şi reduc evaporaţia de la suprafaţă).
După încetarea secetei, fermierii trebuie să creieze posibilităţi de refacere a
păşunilor printr-un management corespunzător, care constă într-o serie de măsuri printre
care:
 revizuirea planului de management al fermei şi stabilirea efectelor secetei
asupra situaţiei economice a fermei;
TITLUL CĂRŢII 103
 planificarea şi implementarea unui sistem de păşunat care să refacă vigoarea
plantelor (rata păşunatului să fie moderată sau uşoară iar începerea păşunatului
în primăvară să fie făcută la momentul oportun). Pentru a preveni începerea
timpurie a păşunatului, există posibilitatea folosirii culturilor semănate în
toamnă (rapiţă etc.)pentru furajare în primăvară.
În final, trebuie reţinut că protecţia cea mai bună împotriva secetei este asigurată
de păşunile care sunt în stare bună, adică au un amestec de specii de plante adaptate la
condiţii de secetă, cu sistem radicular adânc şi care sunt prezente în mod natural în zona
respectivă

5.4.4. Conservarea apei în fermele irigate

În condiţii de secetă, fermele irigate au desigur pagube mai mici şi chiar pot găsi
oportunităţi de a obţine un profit mai bun, în special cu produse zootehnice. Însă, şi
aceşti fermieri sunt obligaţi să pregăteasă şi să implementeze măsuri pentru a reduce
impactul secetelor.
Înainte de manifestarea secetei se organizează o serie de acţiuni de pregătire în
vederea acestui fenomen, constând în:
- training pentru fermieri, privind măsurile de economisire a apei în timpul
secetelor;
- stabilirea capacităţilor maxime fizice şi de exploatare ale sistemului de irigaţie;
- achiziţionează informaţii, realizează studii şi cercetări asupra cerinţelor de apă
(norme de udare), funcţie de care se întocmeşte planul de exploatare al sistemului de
irigaţie;
- pregăteşte strategia de management (reducerea riscului) în condiţiile reducerii
cantităţilor de apă disponibile pentru culturi (din precipitaţii ca şi din irigaţii);
- menţinerea structurii şi afânării solului la adâncime suficientă pentru o
dezvoltare normală a sistemului radicular;
- luarea unor măsuri pentru protecţia antierozivă a solului şi reducerea scurgerilor
de suprafaţă şi a evaporaţiei de la suprafaţa solului (vezi 5.4.2.),
- obţinerea acordurilor necesare pentru asistenţă tehnică şi financiară.

În timpul secetei, activităţile fermierilor se vor orienta în următoarele direcţii:

 Primăvara se determină umiditatea solului pentru fiecare cultură şi se stabilesc
rezervele de apă din sol. Din acest moment (de obicei, înainte de semănat) se începe
monitoringul rezervei de apă din sol care serveşte la stabilirea programelor de udare
(culturile care se irigă, suprafeţele, normele de udare, perioadele de udare).
 Pentru plantaţiile vitipomicole se întocmeşte un program de irigaţie special.
 În perioada de vegetaţie se monitorizează nivelul de apă în puţuri/râuri/lacuri.
 Primăvara se efectuează mai puţine lucrări de mobilizare a solului pentru a
reţine cât mai multă apă în sol.
104 TITLU CAPITOL
După perioada de secetă se reanalizează planul cu măsurile de combatere a
secetei în fermă, producţiile obţinute, ca şi rezultatele economice şi se regândeşte
structura culturilor pentru a diminua impactul secetelor viitoare.

5.4.5. Conservarea apei în sistemele de irigaţie

Competenţele în această privinţă vor fi analizate pentru cei doi parteneri: schemă
hidrotehnică, organizaţii de utilizatori de apă.
Irigaţia în perioada de secetă implică activităţi desfăşurate pe suprafeţe mari şi
pentru o gamă largă de tipuri de culturi, care au un rol esenţial de a preveni reducerile
de producţie agricolă în anii secetoşi. În acelaşi timp, ea este şi o posibilitate de adaptare
a fermierilor la un context economic dificil şi variabil datorită evoluţiei pieţelor şi
reglementărilor internaţionale.
În ţara noastră, irigaţiile au rol de completare a nevoilor de apă ale plantelor,
acestea contând pe un aport de apă variabil din precipitaţii naturale şi, în unele zone, din
stratul freatic.
În perioadele de secetă, consumurile nete (prin evapotranspiraţie) şi cele brute se
măresc, corespunzător cu scăderea precipitaţiilor. Volumele mari de apă pentru
acoperirea cerinţelor de irigaţii (preluate în special din surse de suprafaţă sau în cazul
unor amenajări restrânse ca suprafaţă şi din surse subterane), pot să creieze situaţii
critice care să determine restricţionarea acestei folosinţe de apă.
Reducerea consumurilor de apă în amenajările de irigaţii din ţara noastră este o
problemă care se pune nu numai în perioade de secetă, deoarece este cunoscut faptul că
cerinţele de apă sunt mari şi că ele sunt concentrate în perioada estivală. Mai trebuie
adăugat că reducerile consumurilor de apă determină şi o micşorare atât a consumurilor
de energie electrică pentru pomparea apei cât şi a efectelor de degradare a solurilor şi de
poluare cu elemente chimice existente în apă.
Acest obiectiv constituie o primă motivare pentru a acţiona permanent pentru
reducerea volumelor de apă folosite pentru irigaţii, mai intens, desigur, acolo unde apa
este pompată la înălţimi mari
În timpul secetei, motivaţiile de reducere sunt mai relevante din cauza
accentuării competiţiei între folosiţe în urma reducerii resurselor de apă disponibile în
râuri, lacuri de acumulare şi straturi acvifere şi a eficienţei mai reduse privind utilizarea
apei în irigaţii, comparativ cu alte folosinţe comerciale (hidroenergetica, piscicultura,
agrementul etc.). După numeroşi autori, valoarea adăugată a apei folosite în scopuri
industriale este de cca. 60 de ori mai mare decât a apei folosită în scopuri agricole. De
aici rezultă o motivaţie de organizare a pieţei apei în anumite zone cu resurse limitate şi
cu concurenţă intensă pentru apă (ex. statele California, Texas ş.a din SUA).

5.4.5.1. Măsurile strategice (pe termen lung)

La nivelul sistemului hidrotehnic, acestea asigură atât reducerea volumelor de
apă introduse în sisteme, reducerea pierderilor de apă din reţelele de transport şi
TITLUL CĂRŢII 105
distribuţie, reducerea consumurilor specifice de energie electrică, îmbunătăţirea calităţii
serviciului de distribuţie a apei, reducerea tarifelor de plată pentru apa de irigaţie ce
revin utilizatorilor de apă.
Se referă la reabilitarea ssistemelor de irigaţie, urmărindu-se îmbunătăţirea
indicatorilor hidraulici şi energetici.
Indicatorii hidraulici principali sunt: randamentul reţelei de aducţiune,
randamentul reţelei de distribuţie şi randamentul udărilor. Primul şi al doilea au
mărimea în raport cu pierderile de apă din elementele de transport a apei..
Pierderile de apă din canale neîmbrăcate, dar şi din cele cu căptuşeli în stare de
uzură avansată, au valori mari, influenţând nefavorabil consumurile eneregetice şi
costurile de exploatare ale sistemelor, starea hidroameliorativă a terenurilor din
apropierea canalelor ş.a.
Randamentul global al sistemului este:

 s  u  r t (5.3)
unde:
ηt – randamentul reţelei de transport a apei în reţeaua hidrotehnică;
ηr – randamentul reţelei de transport a apei în reţeaua de aducţiune;
ηu – randamentul de aplicare a udărilor.

Expresiile acestora sunt următoarele:

V0r  V1  V2 
t  (5.4)
VT
V0r  V1
r  r (5.5)
V0  V1  V2
V0r
u  (5.6)
V0r  V1
în care:
V0r – volumul net de apă (care trebuie să ajungă la plante);
VT – volumul brut de apă, la priza sistemului;
VT  V0r  V Ke  V 2  V1 (5.7)
V1 – pierderile de apă în câmp, la aplicarea udărilor;
V2 – pierderile de apă din reţelele interioare de distribuţie;
VKe – pierderi (prin infiltraţie, evaporaţie şi operaţionale) din reţeaua hidrotehnică de
transport.

Înlocuind expresiile pentru ηt, ηr, ηu în relaţia (5.3), rezultă:

106 TITLU CAPITOL
r r
V V
s  0
 r 0
(5.8)
VT V0  V Ke  V2  V1 
sau

1
s 
1 V (5.8’)
 Ker
 u   r V0
Din aceste relaţii, rezultă că randamentul global al sistemului poate fi
îmbunătăţit prin:
- micşorarea pierderilor de apă din reţeaua de transport, VKe;
- mărirea randamentelor ηu şi ηr.
Reducerea pierderilor de apă are influenţe benefice şi asupra consumurilor
energetice, ştiindu-se că întregul consum de energie este direct proporţional cu volumul
de apă pompat.
Consumul specific de energie (care revine la 1 ha irigat) se reduce însă şi prin
înlocuirea pompelor uzate cu altele având randament hidraulic superior, micşorarea
presiunii de lucru, ş.a.
Alte acţiuni care vizează atât reducerea pierderilor din reţelele închise, în special
a celor operaţionale, este introducerea automatizării pe reţeaua de transport şi distribuţie
a apei.
Pentru reţelele interioare de distribuţie, care, în unele perimetre, sunt din canale
deschise se poate pune problema înlocuirii cu reţele de conducte sau a menţinerii lor,
dar cu măsuri de reabilitare a îmbrăcăminţilor deteriorate sau realizarea de noi
îmbrăcăminţi.
Pentru reducerea pierderilor de apă în câmp, în procesul de udare sunt adoptate
măsuri care diferă în funcţie de metoda şi echipamentul de udare. La ora actuală, apa
fiind din ce în ce mai scumpă, este nevoie de echipamente performante, care asigură
controlul strict asupra normelor de udare, o bună uniformitate a irigaţiei, pierderi mici
de apă prin evaporaţie, scurgere şi percolare. Unele studii arată că, în perioadele de
secetă şi oriunde resursa de apă este redusă, este nevoie ca şi calitatea udărilor să fie mai
bună. Tot în acest scop este necesară o corectă programare şi administrare a udărilor.
Programarea udărilor (a cantităţilor de apă la hectar pentru fiecare udare şi a
calendarului de udări) permite micşorarea consumurilor de apă şi mărirea producţiilor
agricole şi a profitului fermierilor. În acelaşi timp se evită supraumezirea, care are efecte
nefavorabile asupra mediului, pentru că determină spălarea îngrăşămintelor chimice
solubile (în special azotaţii) şi poluarea apelor de suprafaţă şi subterane.
Acţiunea de programare a udărilor poate fi organizată de asociaţiile utilizatorilor
de apă sau de către fermieri, în prezent existând o gamă largă de metode de lucru:
a) Monitoringul umidităţii solului se efectuează prin metode şi procedee directe
(ex. procedeul gravimetric) sau indirecte (procedeele rezistiv, tensiometric, neutronic,
TDR ş.a.) arătate în tab.5.4.

Tab.5.4.
TITLUL CĂRŢII 107
Procedee pentru monitoringul umidităţii solului (Caliandro ş.a, 2001, James, 1988)
Procedeul Instrumente şi Avantaje Dezavantaje
(parametri aparatură de
măsuraţi direct) măsură
Empiric - Metodă simplă, nu necesită Este aproximativă. Nu poate fi folosită la
(după aspectul apratură determinarea normei de udare
probei de sol)
Gravimetric Balanţă analitică, Umiditatea este măsurată Nu permite măsurări succesive în acelaşi
(umiditatea etuvă, fiole de direct. Este precisă şi de aceea loc. necesită măsurarea în mai multe
solului) cântărire, sondă este folosită ca metodă de locuri şi în fiecare loc, la mai multe
pentru probe de referinţă pentru calibrarea adâncimi
sol metodelor indirecte
Rezistiv Aparate electrice Este utilizată şi în circuitele de Necesită instalarea atentă a blocurilor şi
(rezistenţa de măsură cu automatizare Aparatura de calibrare. Nu este suficient de precisă în
electrică a solului) blocuri poroase măsură este relativ ieftină cazul solurilor nisipoase. Blocurile
poroase au durată redusă de utilizare.
Este necesară instalarea blocurilor în mai
multe locuri
Tensiometric Tensiometre, cu Este utilizată şi în circuitele de Necesită curbă de etalonare (legătura
(potenţialul vacuumetre sau automatizare. Aparatura de umiditate-potenţialul matricial). Cere o
matricial al manometre cu măsură este relativ ieftină. instalare atentă, citiri frecvente, service,
solului) mercur Interpretarea citirilor măsurători în multe locuri. Domeniu
(domeniul de utilizare între 0 limitat de utilizare (nu indică stres hidric
şi –80 centibari): 0÷(-10) – sol avansat)
saturat; (-10)÷(-20) –
umiditatea la capacitatea de
câmp (-40)÷(-50) şi (-50)÷(-
60) – umiditate la plafon
minim pentru soluri cu textură
medie, respectiv grea; (-70)÷(-
80) – stres hidric
Neutronic Sondă cu Pot fi făcute măsurători Echipament relativ scump. Cere o
neutroni şi tuburi succesive în acelaşi loc şi la instruire specială a operatorilor şi
de acces aceeaşi adâncime. Măsurare precauţii pentru protecţia personalului.
rapidă şi precisă. Calibrarea este afectată de modificarea
conţinutului de materie organică din sol.
Măsurarea este imprecisă în stratul de la
suprafaţă (0-15 cm)
TDR Sondă şi Nu este periculoasă pentru Aparatură cu cost ridicat. Cere
(Time Domain aparatură TDR sănătatea operatorilor. competenţă înaltă din partea operatorilor
Reflectometry) Măsurare precisă la orice şi un control tehnic riguros al
adâncime. Poate utiliza o curbă echipamentelor. Utilizarea este
de calibrare universală problematică în cazul solurilor eterogene,
salinizate, scheletice, ca şi a celor
argiloase, când prezintă crăpături
(perioade secetoase) şi când sunt saturate.
Alte procedee (aflate în stadiu
experimental):
măsurarea conductibilităţii termice a
solurilor, tomografia computerizată cu
raze X, rezonanţa magnetică nucleară,
pshihometre cu termocuplu etc.

b) Monitoringul bilanţului hidric al solului are drept scop urmărirea evoluţiei

rezervei de apă din sol şi sesizarea datei când rezerva ajunge la plafonul minim, ca reper
de începerea udării în cazul irigaţiei optimale. Bilanţul se calculează zilnic, pe
 108 TITLU CAPITOL
adâncimea de sol activ, începând de la o dată la începutul sezonului de irigaţie, când
este determinată efectiv (de obicei prin procedeul gravimetric) rezerva de apă din sol,
aceasta reprezentând valoarea de start.
c) Monitoringul stării hidrice a plantelor se poate efectua prin mai multe
procedee, care sunt arătate în tab.5.5.
Tab.5.5.
Procedee pentru monitoringul stării hidrice a plantelor (Caliandro ş.a, 2001, James, 1988)
Procedeul Instrumentaţie Avantaje Dezavantaje
(parametrul măsurat)
Potenţialul hidric al Cameră de presiune Indică efectul Precizia este
frunzelor sau pshihometru cu integrat al solului şi influenţată de
termocuplu atmosferei asupra variaţiile diurne de
stării hidrice a temperatură, cere
plantelor mult timp pentru
utilizare şi pentru
pregătirea probelor
de sol. Datele nu sunt
uşor interpretabile.
Rezistenţa stomatelor Porometru de difuzie Aceleaşi ca la primul
(măsoară deschiderea procedeu
stomatelor)
Temperatura radiativă la Termometru cu raze Poate fi folosită şi
suprafaţa covorului infraroşii în teledetecţia
vegetal satelitară
Indicele stării hidrice a Termometre cu raze Costuri nu prea Nu este suficient de
plantei (CWSI – Crop infraroşii, care mari, uşor de pretabilă pentru
Water System Index) măsoară direct utilizat, întreţinere programarea
(Tc  Ta )  Ti diferenţa (Tc-Ta) uşoară udărilor, mai ales în
CWSI  condiţii de climat
Tn  Ti
marin (de umiditate
, unde: Tc – temperatura ridicată a aerului şi
la suprafaţa frunzelor; Ta regim eolian intens)
– temperatura aerului, Tn,
Ti =(Tc-Ta) când
stomatele sunt închise
(stres maxim), şi
respectiv când cultura
este în condiţii hidrice
optimale. Valorile sunt
date în literatură pentru
fiecare specie de plante.

Procedeul pentru programarea udărilor se adoptă funcţie de tipul de cultură

(erbacee sau pomicolă) de metoda de irigaţie şi strategia de irigaţie (Caliandro,2001).
Pentru culturi erbacee, cea mai avantajoasă şi precisă este metoda bilanţului hidric,
pentru care, aşa cum am arătat, există şi o serie de modele şi programe de calcul de
complexitate variabilă. La legume, în special, şi plante furajere pot fi folosite oricare din
TITLUL CĂRŢII 109
cele trei grupe de procedee de monitoring. Monitoringul stării hidrice a solului cu
aparatură care foloseşte senzori amplasaţi în sol (blocuri poroase) se recomandă pentru
culturile legumicole şi pentru toate culturile irigate prin picurare. Procedeul de
monitoring a stării hidrice a plantelor prin măsurarea temperaturii radiative a covorului
vegetal dă rezultate bune în fazele de vegetaţie în care solul este bine acoperit de
vegetaţie.
La plantaţiile pomicole, programarea udărilor prezintă dificultăţi legate, în
special, de stabilirea condiţiilor de aplicare a udărilor. Cea mai raţională este metoda
bilanţului hidric, însă la ora actuală, coeficienţii de corecţie a evapotranspiraţiei nu sunt
suficient de precis stabiliţi pentru fiecare specie şi fază de dezvoltare.
În privinţa relaţiei între procedeul de programare şi metoda de irigaţie trebuie
arătat că pentru metodele care udă relativ uniform toată suprafaţa (irigaţia gravitaţională
şi aspersiunea) pot fi folosite toate cele trei grupe de procedee, alegând pe cele
compatibile cu cultura respectivă. În cazul irigaţiei localizate, la culturi legumicole pot
fi folosite simultan şi procedeul tensiometric şi cel al bilanţului hidric: primul se
foloseşte pentru stabilirea momentului de aplicare a udării şi pentru a verifica mărimea
normei de udare administrate, iar al doilea, pentru a stabili mărimea normei de udare. În
acest scop, se instalează două tensiometre în stratul activ de sol umezit de picurătoare,
din care unul mai la suprafaţă cu capsula poroasă în zona cu densitate mare a
rădăcinilor, care este destinat stabilirii momentului de începere a udării şi celălalt, mai
profund, cu capsula poroasă la limita inferioară a zonei radiculare, destinat verificării
mărimii normei de udare.
Mărimea normei de udare corespunde consumului prin evapotranspiraţie între
două udări succesive, estimată cu metoda bilanţului hidric. Pentru plantaţiile pomicole
irigate prin picurare se poate adopta aceleaşi procedee ca şi pentru culturile legumicole,
însă există incertitudini atât în privinţa monitoringului corect al stării hidrice a solului
din cauza neuniformităţii distribuţiei spaţiale a rădăcinilor (cu particularităţi funcţie de
specie, soi, varietate).
În ţara noastră, pentru programarea udărilor este folosită metoda monitoringului
bilanţului hidric zilnic, elementul specific constând în faptul că pentru determinarea
consumului de apă al plantelor se efectuează observaţii zilnice asupra evaporaţiei din
bacuri clasa A, iar valorile evaporaţiei măsurate se transformă în ETM prin înmulţirea
cu coeficientul de corecţie adecvat măsurătorilor directe ale evaporaţiei în bacuri.
Valorile acestuia, determinate de ICITID, diferă funcţie de zona pedo-climatică, cultura
şi faza (luna) de vegetaţie (Grumeza ş.a., 1980).
În cazul irigaţiei deficitare optime economic, înainte de fiecare udare se admite
un stres hidric de anumită mărime. Mărimea acestui stres şi perioadele când se
administrează se stabileşte astfel încât la sfârşitul perioadei de vegetaţie să se obţină un
venit net maxim pe m3 de apă folosită pentru irigaţie sau pe kWh folosit pentru
pompare.
Această metodă este folosită în condiţiile culturilor pentru care costul apei şi/sau
energiei este mare în raport cu venitul culturii. De asemenea, este folosită acolo unde
abilităţile amenajării pentru a asigura cerinţele irigaţiei optimale sunt restricţionate de
disponibilităţile de capital sau din alte motive.
110 TITLU CAPITOL
Gestiunea irigaţiei deficitare este fundamental diferită de a irigaţiei care are ca
obiectiv producţia maximă. Programarea udărilor implică stabilirea, pe faze de
dezvoltare, a deficitului de apă (stresului şi deci a nivelului care este permis) şi
monitoringul rezervei de apă din sol care permite să se stabilească momentele când s-a
atins deficitul prefixat pentru declanşarea udării. Programarea udărilor specifică irigaţiei
deficitare respectă câteva principii strategice, şi anume: alocarea unor norme de udare
mai mici pentru culturile mai rezistente la secetă, stres hidric mai mic în perioadele de
sensibilitate hidrică maximă (numite perioade critice), diferenţierea deficitului hidric
premergător udărilor este în funcţie de mărimea cheltuielilor pentru irigaţii. Nivelul
cheltuielilor pentru irigaţii prezintă diferenţe mari de la o treaptă la alta de pompare,
datorită înălţimilor totale de pompare şi consumurilor de energie pe m 3 de apă pompată.
De aceea, calculul cheltuielilor fixe şi variabile pe m3 de apă este un element al
metodologiei de programare a udărilor în condiţiile irigaţiei deficitare optime economic.
Pentru programarea udărilor este ideal să se realizeze atât monitoringul stării
hidrice a solului, cât şi al plantelor (English, 1990). În practică însă, pentru programare
este folosit monitoringul umidităţii solului (în special procedeele tensiometric şi
rezistiv), ca şi indici de stres, cum este indicele de stres hidric al culturii (CWSI – Crop
Water Stres Index).
În perioadele de secetă, când disponibilităţile de apă sunt incerte, fermierii ar
trebui să apeleze la metode de prognoză mai complexe, care conduc la economii
însemnate de apă, dar cer cheltuieli mai mari şi care necesită atât informaţii privind
umiditatea solului, dar şi informaţii furnizate de prognozele asupra precipitaţiilor.

5.4.5.2. Măsuri tactice

În perioadele de secetă se obţin reduceri importante ale consumului de apă de
irigaţie pe mai multe căi:
- prin modificarea tarifelor de plată a apei;
- prin încadrarea în alocaţiile de apă şi respectarea restricţiilor impuse de sistemul
de gospodărire a apelor;
- prin avizarea agenţiilor utilizatorilor de apă asupra măsurilor pe care să le adopte
în vederea încadrării în alocaţiile de apă.
Măsurile operative pe care le adoptă organizaţiile utilizatorilor de apă constau în:
 reanalizarea programelor de udare, a normelor de udare;
 introducerea irigaţiei deficitare pentru culturi de câmp şi modificări
corespunzătoare ale programului de udare;
 trecerea de la distribuţia apei la cerere (acolo unde în perioade normale este
folosită distribuţia prin rotaţie);
 utilizarea unor surse de apă alternative ca: puţuri, foraje, iazuri şi ape uzate.
Apele uzate tratate pot fi folosite pentru irigaţii în zone urbane sau periurbane.
Tratarea lor pentru irigaţii se poate face în iazuri biologice, recomandându-se
o anumită perioadă de staţionare pentru distrugerea bacteriilor şi viruşilor.
Însă, trebuie avute în vedere riscurile de poluare a solului, de sănătate legate
de prezenţa microorganismelor patogene şi elementelor toxice din apele uzate.
TITLUL CĂRŢII 111
5.4.6. Măsuri de reducere a impactului secetei în piscicultură

Secetele reprezintă o provocare serioasă pentru mediul acvatic (râuri şi lacuri) şi

zonele umede, unde speciile piscicole se pot dezvolta în regim natural.
Secetele determină reducerea debitelor şi nivelurilor râurilor, scăderea
nivelurilor în lacuri şi mărirea temperaturii apei. De asemenea, se intensifică procesele
de eutrofizare a apei din lacurile de acumulare cu utilizare piscicolă (fenomenul de
înflorire a algelor). Scăderea afluenţei în lacuri în perioada de secetă facilitează
dezvoltarea algelor de la suprafaţa apei. Debitele scăzute în perioada de primăvară şi
toamnă pot să împiedice depunerea icrelor şi să mărească vulnerabilitatea puietului în
faţa prădătorilor. De asemenea, peştele are tendinţa să ocupe bălţile mai adânci şi mai
reci, astfel devenind vulnerabil pentru prădători şi pescarii cu undiţa. Dacă condiţiile se
agravează, peştele suferă din cauza stresului determinat de temperaturile mari ale apei,
de nivelul redus de oxigenare a apei şi manifestă o rezistenţă mai redusă la boli.
În perioada de secetă, pescuitul se face dimineaţa, când apa este mai rece, iar
monitorizarea condiţiilor populaţiei piscicole se face cu mai multă atenţie pentru a
detecta situaţii de asfixiere a peştelui. În condiţiile de secetă accentuată, pescuitul se
suspendă pe sectoarele de râu sau lacurile afectate. De asemenea, se iau măsuri pentru
reducerea deversărilor de ape uzate în râurile cu scurgere diminuată de secetă.
112 TITLU CAPITOL
Bibliografie

1. Administratia Nationala de Meteorologie – Clima ROMANIEI

http://www.inmh.ro/index.php?id=26
2. Alley, W.M. – The Palmer Drought Severity Index: Limitation and assumptions. J.
Climate Appl Meteor, 23, 1984
3. Arndt, Thorsten. - Report on the status of drought preparedness & mitigation in Sub-
Saharan Africa. UNDP Office to Combat Desertification and Drought, New
York, UNSO, 2000, hhttp://www.gm-
unccd.org/FIELD/Other/Selected/Good_Practices/Drought.htm
4. Barbu, I., Popa, I. - Monitorizarea riscului de apariţie a secetei în pădurile din
România. Bucovina Forestierã IX, 1-2. http://www.bucovina-
forestiera.ro/2001/barbu.pdf
5. Bartha, I., Cojocaru, I., Giurma, I., Cismaru, C., Amăriucăi, M. – The Impact of the
Stânca-Costesti Retention on the Water Quality of the Prut River in Drought
Conditions. In Proceeding of the International Workshop “Sustainable irrigation
in Areas of Water Scarcity and Drought”, Oxford, sept. 1997,
6. Berbel, J. and Gomez Limon, J. A. - The impact of water-pricing policy in Spain: an
analysis of three irrigated areas. Agric-water-manage. 43: 2., mar 2000.
7. Botzan, M. – Culturi irigate. Ed.Agro-silvică de stat, Buc., 1959.
8. Caliandro, A., Steduto, P., Giulivo C., Mastrorilli, M. – La programmazione degli
interventi irrigui. Rev. Irrigazione e drenaggio, 4, 2001.
9. Canarache, A., Dumitru, S. - Impact of Soil Land Properties on the Effect of
Drought and Soil Rating. Proc. of Central and Eastern European Workshop on
Drought Mitigation, Budapest, apr. 2000
10. Carter Rebecca – The Many Dimensions of Drought, END Insight, University of
Arizona, iunie 2003,
http://www.arizona.edu./climas/forecasts/articles/droughtindices_June2003.pdf
11. Cheng, K. S., Yeh, H. C., and Liou, C. Y. Comparative study of drought prediction
techniques for reservoir operation. J-Am-Water-Resour-Assoc. 36: 3 pp.511-521.
iun 2000.
12. Cismaru C. – Referat final pentru grantul CNCSIS „Gestiunea integrată a secetelor
agricole în partea estică a României”. U.T.Iaşi, 1999.
13. Cismaru, C. – Referat final pentru grantul CNCSIS „Cercetări privind utilizarea
irigaţiei deficitare în condiţiile amenajărilor din Moldova”. U.T.Iaşi, 2004.
14. Cismaru, C., Bartha, I., Cojocaru, I., Marcoie, N., Gabor, V. - Characterizing
agricultural droughts in eastern Romania. Proc. of 1-st Inter-Regional
Conference on Enviroment-Water: Innovative issues in irrigation and drainage,
Lisabona, 16-18 sept. 1998
15. Cismaru, C., Bartha, I., Marcoie, N., Gabor, V. - Unele caracteristici ale secetelor
din ultimele decenii în partea estică a României Rev. Hidrotehnica, vol. 44,
nr.11-12, 1999
16. Cismaru, C., Bartha, I., Scripcariu, D., Gabor, V., Blidaru, V.T. - Studies concerning
global climatic changes impact on tendency of regional aridity aspects in Eastern
TITLUL CĂRŢII 113
Romania. Proc.of International Conference on Drought Mitigation and
Prevention of Land desertification, Bled, Slovenia 2002
17. Cismaru, C., Gabor, V. – Irigaţii: amenajări, reabilitări şi modernizări, Ed.
Politehnium, 2004
18. Colorado Climate Center – SPI Methodology.
http://ulysses.atmos.colostate.edu/spi.pdf
19. Dai, A., Trenberth, K.E., Karl, Th.R. – Global Variations in Droughts and Wet
Spells: 1900-1995 Geophysical Research Letters, vol. 25, no. 17, sept. 1998,
http://www.cgd.ucar.edu/cas/trenberth.papers/PDSI-GRL-98-Paper.pdf
20. Doorembos, J., Pruitt, W.O. - Guidelines for predicting crop water requirements.
Irrigation and Drainage Paper nr. 24, FAO, Roma, 1977.
21. English M.J., Mussik, J.T., Murty, V.V.N – Cap. Deficit irrigation, In „Management
of farm irrigation system”. ASAE. 1990.
22. Geicu, A., - Causes and Effects of Drought in Romania. Proc. of Central and Eastern
European Workshop on Drought Mitigation, Budapest, apr. 2000.
23. Grumeza, N., Merculiev, O., Kleps, C. – Prognoza şi programarea udărilor. Ed.
Ceres, Buc., 1980.
24. Hagman, G. – Prevention better than cure. Report on Human and Environmental
Disasters in the Third World, prepared for the Swedish Red Cross, Stockholm,
1984.
25. Hayes, Michael. and University of Nebraska Lincoln. National Drought Mitigation
Center - Drought indices. http://www.drought.unl.edu/
26. Heddinghaus, T.R., Sabol, P. – A review of the Palmer Drought Severity Index and
where do we go from here?. Proc.of 7th Conf. on Applied Climatology,
American Meteorological Society, Boston, 1991.
27. Institute for Water Resources – Managing Water for Drought. IWR Report 94-NDS-
7), US Army Corps of Engineers,
http://www.iwr.usace.army.mil/iwr/pdf/94nds8.pdf
28. Institute for Water Resources – Shared Vision Planning. IWR, US Army Corps of
Engineers, http://www.iwr.usace.army.mil/iwr/svp/svppage.htm
29. Intergovernmental Negotiating Committee (INCD) - Convention to Combat
Desertification, iun 1994. http://www.gm-
unccd.org/English/DOCS/convention.htm
30. James, G.L. – Principles of farm irrigation systems. Ed. John Willey&Sons, 1988.
31. Lloyd-Hughes, B., - The Long Range Predictability of European Drought.
Ph.D.Thesis, Univ. of London, 2002.
32. Man, E.T., Wehry, A., Birdita, I., Todorescu, C.,- Evolution and manifestation of
drought in the sub-humid area of Banat (1990-2000): Timis country, Romania.
Proc.of International Conference on Drought Mitigation and Prevention of Land
desertification, Bled, Slovenia 2002
33. McKee, T.B., Doesken, N.J., and Kliest, J. - The relationship of drought frequency
and duration to time scales. Proceedings of the 8th Conference on Applied
Climatology, 17-22 January, Anaheim, CA. American Meteorological Society.
Boston, Massachusetts, 1993
114 TITLU CAPITOL
34. Minea, I., Stângă, I.C. – Evaluarea perioadelor secetoase în Câmpia Moldovei.
Ed.Performantica, Volumul sesiunii ştiinţifice cu participare internaţională
„Monitorizarea dezastrelor şi poluării”, secţiunea „Secete”, Iaşi, noiembrie 2004
35. NOAA-CIRES Climate Diagnostics Center - El Niño/Southern Oscillation (ENSO)
http://www.cdc.noaa.gov/ENSO/
36. Palfai, I., Boga, T.L., Sebesvari, J. – Adatok a magyarorszagi asyalyokrol 1931-
1998. Hungarian Meteorological Service, Budapest, 1999.
37. Palmer, W.C. – Meteorological Drought, Res. Pap. No.45, 4 S Weather Bureau,
Washington D.C. , 1965
38. Petrasovits, I. – Agrohidropotencial-Tudomany es Meyogaydasag, 1, 1984.
39. Povară, Rodica – Drought, hazardous meteorological phenomenon to agriculture in
Romania. Proc. of Central and Eastern European Workshop on Drought
Mitigation, Budapest, apr. 2000
40. Roumasset, J. and Smith, R. - Inter-district water allocation with conjunctive use.
Water-resour-update., 118, ian 2001).
41. Salman, A. Z., Al Karablieh, E. K., and Fisher, F. M. - An inter-seasonal agricultural
water allocation system (SAWAS). Agric-syst. 68: 3, iun. 2001.
42. Saravanan, R. and Chang, P. - Interaction between tropical Atlantic variability and
El Nino-Southern Oscillation. Journal of Climate, 13, 2000
43. Scripcariu, D., Cismaru, C., Bartha, I., Blidaru, V.T., Gabor, V. - Contributions for
characterizing agricultural drought in Eastern Romania. Proc. of International
Conference on Drought Mitigation and Prevention of Land desertification, Bled,
Slovenia 2002.
44. Shafer, B.A., ş.a. – Development of a Surface Water Supply Index (SWSI) to asses
the severity of drought conditions in snowpack runoff areas. Proc.of Western
Snow Conference.
45. Smith, K.H. – The Comunications Component of a Drought Plan. Proc. of Central
and Eastern European Workshop on Drought Mitigation, Budapest, apr. 2000
46. Soroceanu, N., ş.a. – Fenomenul de secetă în podişul Moldovei. Conf.şt. “Apele
Moldovei”, Chişinău, 1994.
47. Spokes, Lucinda, Osborn, T., Jickells, T. - The North Atlantic
http://www.atmosphere.mpg.de/enid/7a0443751f214389ba95d8088ab46784,55a
304092d09/1__Oceans_and_climate/-_North_Atlantic_Oscillation_1vs.html
48. Szalai, S., Szinell, Cs., - Investigation and Monitoring of Drought Frequency and
Occurrences in Hungary. Proc. of Central and Eastern European Workshop on
Drought Mitigation, Budapest, apr. 2000
49. Szalai, S., Szinell, Cs., Zoboki, J.- Drought Monitoring in Hungary Proc. of the
Expert Group Meeting, Lisabon, Portugal, sept. 2000.
http://www.drought.unl.edu/monitor/EWS/ch14_Szalai.pdf
50. Texas. Dept. of Agriculture. - Drought resource information packet., 2000,
http://www.agr.state.tx.us/producer%5Finfo/hay%5Fgrazing/drought.pdf
51. Thomas, A. - Climatic changes in yield index and soil water deficit trends in China.
Agric-for-meteorol. 102: 2/3 pp.71-81, mai , 2000.
TITLUL CĂRŢII 115
52. Thornthwaite, C.W. - An approach towards a rational classification of climate.
Geographical Review, 38, 1948.
53. Topor, N. – Ani ploioşi şi secetoşi în R.P.România. Institutul Meteorologic
Bucureşti, 1964.
54. Tuinea, P., Turcu, V., Adamiade, V., Palade, A. – Drought phenomenon risk zonality
of Romanian agricultural territory and its impacts upon agricultural yields. Proc.
of Central and Eastern European Workshop on Drought Mitigation, Budapest,
apr. 2000
55. United States. National Drought Policy Commission. United States. Dept. of
Agriculture. Office of Communications. - Preparing for drought in the 21st
century (executive summary): National Drought Policy Commission report.
Washington, D.C., : U.S. Dept. of Agriculture's Office of Communications : The
Commission, mai 2000.
56. University of Nebraska Lincoln. National Drought Mitigation Center - Drought in
the United States: current drought impacts. [Lincoln, NE] : The Center.
http://www.drought.unl.edu/risk/us/usimpacts.htm
57. Varallyay, G. - The Role of Soil and Soil Management in Drought Mitigation.
Proc.of International Conference on Drought Mitigation and Prevention of Land
desertification, Bled, Slovenia 2002
58. Vermes, L. – Why is important to have a Drought Mitigation Strategy. Proc. of
Central and Eastern European Workshop on Drought Mitigation, Budapest, apr.
2000
59. Vogt, J., Niemeyer, St., Beaudin, Isabelle, Viau, A-Somma, Francesca – Drought
monitoring from space. Proc. of Central and Eastern European Workshop on
Drought Mitigation, Budapest, apr. 2000
60. W.M.O. – Early Systems for Drought Preparedness and Drought Management. Proc.
of the Expert Group Meeting, Lisabon, Portugal, sept. 2000
61. W.M.O. - Implementation Plan for the Global Observing System for Climate in
Support of the UNFCCC. WMO/td no. 1219, GCOS – 92, october 2004
http://www.wmo.ch/web/gcos/gcoshome.html
62. Wilhite Donald A., Hayes Michael J., Knutson L. Cody – Drought Preparedness
Planning: Building Institutional Capacity. Ed. Drought and Water Crises;
Science, Technology and Management Issues, CRC Press, 2005.
http://www.drought.unl.edu/plan/handbook/10step_rev.pdf
63. Wilhite Donald A. - Creating a Network of Regional Drought Preparedness
Networks: A Call for Action. Drought Network News, Vol. 13, Nos. 2–3,
Summer–Fall 2001. http://www.drought.unl.edu/pubs/dnn/sumfall01.pdf
64. Willeke, G., Hosking, J.R.M., Wallis, J.R., Guttman, N.B. – The National Drought
Atlas. IWR Report 94-NDS-4.
65. *** - Drought Indices derived from Hydrometeorological Data,
http://www.iwmi.cgiar.org/droughtassessment/index.asp?
nc=2587&id=843&msid=138
66. *** - Drought Preparedness and Response. Strategies for Farmers.
http://www.cft.uwex.edu/ces/news/info/drought.pdf
116 TITLU CAPITOL
67. *** - El Nino_ Formation et Consequence du Phenomene
www.dinosoria.com/el_nino.htm
68. *** - Rainfall Deficiencies and Drought Information. Bureau of Meteorology,
Commonwealth of Australia 2005,
http://www.bom.gov.au/climate/drought/drought_links.shtml
69. *** - Summary Report La Niña Summit Boulder, Colorado, USA July 1998.
70. EWBMS - Energy and Water Balance monitoring System Report.
http://www.ears.nl/ewbms/, 2001