Sunteți pe pagina 1din 15

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MUNCII ȘI PROTECȚIEI SOCIALE AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE


“N. TESTEMIȚANU”

CATEDRA DE EPIDEMIOLOGIE

EPIDEMIOLOGIE ÎN SITUAȚII EXCEPȚIONALE

Tema: Uraganul- una dintre cele mai distrugătoare forțe ale naturii. Istoric, actualități,
reguli de comportare și măsuri de protecție în caz de uragan.

Elaborat: Alina Badrajan, SP 1501


Verificat: Ion Berdeu, dr. șt. med., conf. univ.

Chișinău, 2020
Una dintre cele mai distrugătoare forţe ale naturii este reprezentată de uragane. Alături de
cutremure şi vulcani, uraganele pot modifica regiuni întinse de teren şi provoacă pagube
economice enorme. Pierderile de vieţi omeneşti sunt, de asemenea, numeroase.

Un uragan este o furtună în formă de


vârtej care se formează desupra
oceanelor în zonele tropicale de pe glob.
Un ciclon tropical poate să aibă un
diametru de câteva mii de kilometri şi
este format din nori care se rotesc în
spirală. Rotaţia se datorează unui sistem
de vânturi circulare care pot depăşi viteza
de 300 de km/h.
În războiul din 1898 dintre americani şi spanioli, a
intervenit natura, prin uraganele sale. Preşedintele
McKinley a declarat că s-au temut mai mult de uragane
decât de vasele spaniole. Datorită celor întâmplate, s-au
pus bazele unui sistem de supraveghere a acestor
fenomene, astăzi cunoscut sub numele de Centrul
Naţional pentru Uragane.

Nu există nici o diferenţă între uragane şi


taifunuri. Primele apar pe continentul american, iar
celelalte în Pacificul de vest. Dar meteorologii le
denumesc pe ambele cicloane tropicale. Vânturile
rotative cu o viteză de peste 200 km/oră sunt
considerate uragane.
Un fenomen straniu se întâmplă cu mişcarea de rotaţie
a uraganelor. În emisfera nordică, uraganele se mişcă în
sens invers acelor de ceasornic, iar în emisfera de sud,
rotaţia urmează mişcarea acelor de ceasornic.
Majoritatea uraganelor din atlantic se formează de-a lungul coastelor de vest ale africii. Aici
aerul cald se întâlneşte cu mase de aer rece, iar cele două mase de aer urcă în atmosferă. În
timpul urcării, se rotesc, iar dacă condiţiile permit, apar uraganele.

Uraganele sunt însoţite de ploi torenţiale,


tunete sau tornade. Dar forţa lor distrugătoare
vine de pe oceane, unde vântul şi valurile pot
lovi zonele de coastă cu viteze de până la 300
de km pe oră. În 1970, valuri de peste 10 metri
înălţime au lovit, în timpul unui uragan
(ciclonul Bhola), regiunile de coastă ale
Bangladesh-ului. Au murit atunci până la 500
de mii de persoane.
Nu numai cutremurele au o scară care le
măsoară intensitatea. Echivalentul scării
Richter pentru uragane este scara Saffir-
Simpson. Aceasta împarte uraganele în 5
categorii, în funcţie de viteza acestora.

Unul dintre cele mai puternice uragane din


secolul al XXI-lea a fost uraganul Katrina.
Acesta a lovit 7 state din SUA, iar cel mai
afectat oraş a fost New Orléans, unde
digurile de protecţie au cedat în faţa furiei
naturii. În 2005, când a lovit SUA, Katrina a
produs pagube de peste 80 de miliarde de
dolari şi a omorât 1836 de persoane.
Uraganul Harvey (2017) este un ciclon activ
tropical care a cauzat inundații catastrofale
fără precedent în sud-estul Texasului, Statele
Unite. Acesta este primul uragan major de la
uraganul Wilma încoace, încheind o
perioadă record de 12 ani fără uragane
majore în Statele Unite.
Urganul Irma a fost un
ciclon tropical apărut
deasupra Atlanticului în
septembrie 2017, cel mai
intens din anteriorii 10 ani.
A ajuns la coasta Floridei
ca uragan de categoria 3. În
total, în toate țările lovite,
uraganul a produs pagube
de peste 30 de miliarde de
dolari.
Uraganul Matthew (2017) este un
ciclon tropical care a lovit Haiti,
Jamaica, Cuba, Republica
Dominicană, Bahamas și sud-estul
Statelor Unite. Este primul uragan
de categoria 5 pe scara Saffir–
Simpson care se formează în
Atlantic de la Uraganul Felix în
2007.
Uraganul Charley- acest uragan
a luat naștere în mai puțin de o
săptămână la tropicele
Atlanticului. Acesta avea
vânturi cu viteze de peste 241
km/h, existând din 9 până pe 15
august 2004, lăsând
nenumărate victime și mari
pagube.
Impactul uraganelor
- Pe termen scurt: decedați, inundații, multe structuri de coastă pot fi complet
aplatizate sau luate de apă, distrugerea acoperișurilor, caselor, întreprinderilor de
orice fel, întreruperea alimentării, întrerupere totală a consumului de energie
electrică și pierderea în zone împrăștiate a apei potabile, a transportului, copaci
smulși

- Pe termen mediu: imposibilitatea de a activa la serviciu, de a comercializa


produse alimentare, loc de trai instabil, energia electrică este probabil să fie
întreruptă până la câteva săptămâni, iar alimentarea cu apă poate fi întreruptă sau
apa poate fi contaminată, drumuri blocate

- Pe termen lung: locuințe ireparabile, clădiri, zone, orașe distruse, afectare


psihlogică a populației, epidemii de boli infecțioase și neinfecțioase transmise pe
Cum se poate asigura populația cu cele necesare?
Rucsacul de urgență: apă; alimente
compacte şi uşoare care nu necesită răcire, fierbere
ori coacere; îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru
fiecare persoană, în funcţie de anotimp. De
asemenea, nu uitaţi lenjeria, lucrurile de igienă
personală; un sac de dormit sau două pături
călduroase pentru fiecare persoană; echipamente
utile (un aparat radio AM/FM cu baterii de schimb
(nu uitaţi să înlocuiţi bateriile anual), o lanternă şi
baterii de schimb, un fluier (semnalul convenţional
în caz de urgenţă este de fluierături scurte), un
telefon mobil şi o cartelă telefonică); articole de
igienă (hârtie igienică, șervețele umede, șervețele
de hârtie, articole personale: săpun, şampon, pastă
de dinţi, periuţă de dinţi, pieptene etc.. pungi
pentru menaj); articole speciale pentru copii
(jocuri, în funcţie de vârsta acestora, cărţi de
colorat, creioane, jucării pentru copii); acte
personale (actele de identitate, poliţele de
asigurare medicală, bani; carnetul cu numere de
Planul de evacuare a populației din zona de calamitate
- Organizarea transporturilor (evacuării) răniţilor, contaminaţilor şi bolnavilor se execută cu
mijloacele sanitare proprii (civile şi militare), şi cu cele primite ca întărire de la formaţiunile
medicale teritoriale;
- Evacuarea populaţiei, aceștia fiind nevoiți să părăsească locuințele imediat ce apare ordinul
de la conducerea statului;
- Evacuarea medicală strict organizată;
- Implicarea în momentul lichidării consecințelor și a teritoriilor învecinate, care ar oferi ajutor
în serviciul medical, de transport, cazare pentru populația din zona de calamitate.
Planul de lichidare a consecințelor
- Asigurarea drumului liber, deblocarea lui din cauza copacilor căzuți, fire
electrice cu implicarea specialiștilor în domeniu;
- Efectuarea triajului populației în momentul evacuării de către specialiști în
domeniul medical;
- A fi închise şcolile și alte servicii comunitare şi a se mobiliza echipe de
salvatori pentru a face faţă urgenţelor;
- Asigurarea populației cu apă, alimente, ajutor medical la necesitate,
condiții de a supraviețui;
- Instruirea populației privind acordarea primului ajutor medical la
necesitate;
- Instruirea populației, de către specialăști în domeniu,ce locuiesc în regiuni
unde pot apărea uragane ca să cunoască cum să se comporte în asemenea
cazuri;
- Asigurarea populației cu adăpost în siguranță și ajutor medical la
necesitate;
- În zonele inundate pentru prevenirea bolilor se face vaccinarea,
dezinfectarea cu var cloros a fântânilor, caselor, beciurilor în care a băltit apa;
- Respectarea igienei personale.
În caz că în momentul unui uragan
te afli în stradă, ferește-te într-un loc
de adăpost sigur, nici într-un caz
clădiri la etapa de construcție, sub
copaci, poduri, în mașină, subliniile
de cabluri de electricitate, sub
construcții de lemn, în apropierea
râurilor, lacurilor, mărilor.
Adăposturile mai sigure în cazul dat
sunt cele din beton care nu au risc să
se prăbușească din cauza vânturilor
puternice sau în unele cazuri adăpost
mai sigur ar fi construcțiile
subterane.

S-ar putea să vă placă și