Semnat digital de Carmen-Elena

Carmen-Elena Ruse Ruse

Data: 2018.10.19 12:51:23 +03'00'

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI,

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
ŞCOALA DOCTORALĂ SIMION MEHEDINŢI

Studiu morfodinamic al albiei râului Prahova

în sectoarele montan şi subcarpatic
- Teză de doctorat -

Conducător de doctorat: Doctorand:

Prof. univ. dr. Iuliana ARMAȘ Livioara BRAŞOVANU

Bucureşti
2018
CUPRINS

Capitolul 1. Introducere .......................................................................................................................... 1

Mulțumiri .................................................................................................................................................................... 1

1.1. Argument .......................................................................................................................................... 3

1.2. Prezentarea zonei de studiu ..................................................................................................... 6

Capitolul 2. Noţiuni teoretice şi istoricul cercetărilor ............................................................... 10

2.1. Conceptul de sistem geomorfologic ......................................................................................10

2.2. Conceptul de sistem fluvial.......................................................................................................12

2.2.1. Definiţia şi descrierea sistemului fluvial .............................................................12

2.2.2. Componentele morfologice ale sistemului fluvial ...........................................14

2.2.2.1. Cursul de apă și clasificarea albiilor de râu .........................................14

2.2.2.2. Lunca vs. albia majoră ................................................................................20

2.2.3. Variabilele care influenţează morfologia râului ................................................23

2.3. Istoricul cercetărilor impactului antropic asupra albiilor de râu .............................26

2.3.1. Literatura internațională de specialitate ............................................................26

2.3.2. Literatura română de specialitate .........................................................................29

Capitolul 3. Factorii de control ........................................................................................................... 33

3.1. Geologia............................................................................................................................................33

3.2. Relieful..............................................................................................................................................40

3.2.1. Caracteristici morfologice .........................................................................................40

3.2.1.1. Treapta morfogenetică montană ............................................................41

3.2.1.2. Treapta morfogenetică a culoarelor intramontane cu depreiuni și

bazinete .............................................................................................................................43

3.2.1.3. Treapta morfogenetică subcarpatică ....................................................45

3.2.2. Caracteristici morfometrice .....................................................................................46

ii
 3.3. Regimul hidrologic al râului Prahova ..................................................................................55

3.3.1. Perioadele caracteristice ale regimului hidrologic .........................................61

3.3.2. Factorii climatici (regimul temperaturilor, regimul precipitațiilor) ........62

3.3.3. Scurgerea medie ...........................................................................................................65

3.3.4. Scurgerea maximă (viiturile)....................................................................................71

3.3.5. Scurgerea solidă ...........................................................................................................75

3.3.6. Regimul termic și de îngheț al apei râului Prahova ........................................79

3.4. Solurile ............................................................................................................................................81

3.5. Factorul antropic .........................................................................................................................85

Capitolul 4. Date şi metode .................................................................................................................. 91

4.1. Surse de date .................................................................................................................................91

4.2. Metode .............................................................................................................................................94

4.2.1. Analiza cartografică diacronică (DIA) ...................................................................94

4.2.2. Ridicări topografice .....................................................................................................95

4.2.3. Modelarea hidraulică 1D ........................................................................................ 102

4.2.4. Analiza granulometrică prin metoda “Wolman Pebble Count”................ 108

Capitolul 5. Caracteristici morfologice şi sedimentare ale albiei râului Prahova ........ 116

5.1. Profilul longitudinal al râului Prahova ............................................................................ 116

5.2. Morfologia actuală a albiei minore (tipologie) .............................................................. 119

5.2.1. Indicile (coeficientul) de sinuozitate ................................................................. 119

5.2.2. Indicele de împletire ................................................................................................ 120

5.3. Albia majoră a râului Prahova ............................................................................................. 126

5.4. Natura materialului sedimentar din patul albiei ......................................................... 128

Capitolul 6. Analiza schimbărilor morfologice ale albiei râului Prahova ........................ 141

6.1. Formarea rețelei hidrografice actuale și dinamica fluvială înainte de intervenţia

antropică ................................................................................................................................................... 141

iii
 6.2. Stadii principale ale impactului antropic în relaţie cu schimbările la nivelul

albiei ......................................................................................................................................................... 143

6.2.1. Schimbări în modul de utilizare a terenurilor ............................................... 143

6.2.2. Dezvoltarea rețelei naționale de drumuri ....................................................... 146

6.2.3. Construirea căii ferate București-Ploiești-Brașov ....................................... 147

6.2.4. Exploatarea petrolului ............................................................................................. 148

6.2.5. Construirea microhidrocentralelor (CHEMP- centrale hidroelectrice de

mică putere) ............................................................................................................................. 149

6.2.6. Extragerea pietrișului și a nisipului din albia râului ................................... 153

6.2.7. Lucrări de regularizare a albiei minore și majore ........................................ 156

6.3. Dinamica fluvială după intervenţia antropică................................................................ 165

6.3.1. Schimbări morfologice ale albiei râului în plan orizontal ......................... 165

6.3.2. Modelul hidraulic ...................................................................................................... 175

6.3.2.1. Date hidrologice ......................................................................................... 177

6.3.2.2. Condiții la limită ......................................................................................... 179

6.3.2.3. Calibrare ........................................................................................................ 180

6.3.3. Rezultatele modelului hidraulic .......................................................................... 182

6.3.4. Schimbări în profilul longitudinal ....................................................................... 189

6.3.4.1. Zone cu potențial eroziv .......................................................................... 190

6.3.4.2. Zone cu potențial de acumulare ........................................................... 199

Sinteză și concluzii ............................................................................................................................... 204

Bibliografie ............................................................................................................................................. 208

iv
Capitolul 1. Introducere

Mulțumiri

Îmi fac o plăcută îndatorire exprimând mulţumirile mele profunde tuturor celor
care au contribuit, sub diferite forme, la realizarea acestui demers ştiinţific şi m-au susţinut
în finalizarea lui.
Doresc să exprim cele mai sincere mulţumiri şi recunoştinţă dnei. prof. univ. dr.
Iuliana ARMAŞ, conducătorul ştiinţific al tezei mele de doctorat, pentru încrederea
acordată, precum şi pentru sprijinul deplin şi îndrumările oferite pe tot parcursul
programului de studii doctorale.
În continuare, doresc să îmi exprim gratitudinea față de membrii comisiei pentru
amabilitatea de a face parte din acest demers ştiinţific şi de a evalua prezenta lucrare,
pentru sfaturile și sugestiile oferite. Doresc să mulțumesc în mod special dnei prof. univ.
dr. Laura Comănescu, Decanul Facultăţii de Geografie care mi-a făcut onoarea să accepte să
fie președintele comisiei de doctorat. În aceeaşi măsura, îi mulţumesc şi domnului prof.
univ. dr. Alexandru Nedelea, şeful departamentului de Geomorfologie - Pedologie -
Geomatică din cadrul Facultăţii de Geografie.
Țin să mulțumesc în mod special dnei. conf. univ. dr. ing. Daniela Nistoran Gogoașe
din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti pentru sprijinul ştiinţific constant acordat
contribuind semnificativ, prin coordonare, la calitatea acestei teze.
Mulţumesc în mod deosebit domnului director de la S.G.A. Prahova, Ion POPESCU,
pentru amabilitatea de a-mi pune la dispoziţie datele hidrologice care au fost foarte utile în
elaborarea prezentei lucrări ştiinţifice. De asemenea, adresez mulţumiri şi domnilor Ionel
DOBRA, director, şi Mihai COSMIN, Project Manager din cadrul firmei S.C. BLOM România
S.R.L. pentru datele oferite, respectiv: planuri topografice, ortofotoplanuri, LiDAR etc.
Sincere mulţumiri domnului Gabi DOBRA, director la firma Dobra Travers S.R.L şi
domnului Romeo DUICĂ, directorul firmei MegaGIS S.R.L. pentru că mi-au pus la dispoziţie
aparatura topografică GPS necesară în efectuarea ridicărilor topografice.

1
 Mulţumesc tuturor colegilor din cadrul Universităţii Bucureşti pentru sprijinul
moral acordat, în special Dianei Gheorghe (Popovici) şi lui Cătălin Constantinescu pentru că
ei sunt cei care m-au încurajat să mă înscriu la Şcoala doctorală “Simion Mehediţi”.
În încheiere, doresc sa îmi exprim recunoştinţa pentru familia mea care m-a sprijinit
necondiţionat pe toată perioada studiilor doctorale. Nu în ultimul rând, doresc să-i
mulţumesc prietenului meu Adrian, pentru sprijinul acordat în efectuarea ridicărilor
topografice dar şi pentru suportul moral oferit pe tot parcursul elaborării tezei.

2
1.1. Argument

Albiile de râu sunt formele de relief cu un mare potenţial de schimbare de-a lungul
timpului. În ultimele decenii, există o tot mai susținută preocuparea la nivel național pentru
râurile carpatice (Perșoiu și Rădoane, 2011; Armaș și colab., 2013), cât și la nivel European,
pentru râurile italiene precum Paglia, Po și Piave (Rinaldi and Simon, 1998; Rinaldi, 2003;
Cencetti et al., 2004), sau râurile ce traversează carpații polonezi precum Vistula, Visloka,
Raba (Wyzga, 2008), râurile din Franța ca Rhonul și Loire (Bravard et al., 1997; Landon et
al., 1998; Liebault and Piegay, 2001a,2001b, 2002), cu privire la schimbările morfologice ca
urmare a dezechilibrelor induse de om atât la nivelul albiei cât și la nivelul bazinului
hidrografic. Schimbările geomorfologice holocene constau, preponderent, în tendințe de
adâncire și îngustare ale albiilor de râu și sunt relaționate cu diminuarea cantității de
aluviuni din cauze climatice, cu impulsul neotectonic (mișcări tectonice pozitive), dar și
antropice precum: schimbarea modului de utilizare a terenurilor, extragerea necontrolată a
pietrișului și a nisipului din albiile râurilor, amenajările hidrotehnice, lucrări de
regularizare a albiilor minore și majore etc.
Lucrarea de faţă reprezintă un studiu morfodinamic, care îşi propune să analizeze
holistic influenţa pe termen scurt a impactului uman asupra proceselor hidrodinamice şi a
răspunsului geomorfologic al albiei râului Prahova în sectoarele montan şi subcarpatic,
luând însă în considerare și schimbările morfologice în contextul lor neotectonic (Gregory,
1995; Andrew et al., 2010). Tendințele evolutive înregistrate în lungul Prahovei urmează
tendințele celorlalte râuri montane ale Europei, caracterizate prin restrângerea albiilor
împletite într-un curs singular, rectificat de multe ori și antropic, cu consecințe accelerate
de adâncire și îngustare.
Obiectivele specifice sunt: (1) încadrarea tipologică a albiei râului Prahova printr-o
serie de măsurători morfometrice precum: calculul indicelui de sinuozitate, calculul
indicelui de împletire, lățimea albiei minore, lățimea albiei majore; (2) analizarea și
explicarea schimbărilor morfologice verticale (incizarea albiei) şi a schimbărilor laterale
(precum îngustarea albiei şi tranziţia treptată de la un curs de râu împletit la unul sinuos);
(3) relaţionarea acestor schimbări la condiţiile de flux calculate prin simulări de ordin

3
numeric realizate cu un model hidraulic 1D (cu ajutorul softului open source HEC-RAS); (4)
identificarea zonelor predispuse la eroziune/acumulare, explicarea lor în contextul
neotectonic și morfologic, dar şi legătura lor cu activităţile antropice; (5) analiza
granulometrică a depozitelor din patul albiei prin aplicarea metodei “Wolman Pebble
Count” deoarece caracteristicile granulometrice pot fi introduce în modelele
hidrosedimentare astfel încât să se calculeze debitele solide în timpul unor evenimente
hidrologice.
Am ales ca zonă de studiu, sectoarele montan și subcarpatic ale albiei râului Prahova
din următoarele motive:
1. Valea Prahovei este una dintre cele mai aglomerate și circulate zone turistice din
România ca urmare a poziției geografice favorabile, resurselor naturale variate, construirea
căii ferate București-Brașov și a drumului național și european DN1/E60, cele mai directe
și mai scurte rute de transport ce leagă orașul capitală - București de Brașov. Sectorul
subcarpatic al Prahovei a avut și are cea mai mare densitate a populației (de aproximativ
180/locuitori/km2) din sudul României, după București (Bugă și col., 1992). Acest fapt se
explică și prin favorabilitatea reliefului pentru locuire. Procesul de antropizare însoțit de
construirea căii ferate, dezvoltarea unei rețele rutiere moderne, construirea barajelor,
microhidrocentralelor, lucrărilor hidrotehnice de protecție, canalizări, extragerea
pietrișului din albia râului au condus la schimbarea mediului natural cu un impact major
asupra morfologiei și comportamentului văii Prahovei (albie și versanți). Toate procesele
care marchează schimbarea trendului evolutiv se vor amplifica și accelera prin reluarea
proiectului de autostradă.
2. Un al doilea motiv este buna documentare cartografică prin care se poate obține
răspunsul geomorfologic al râului la schimbări de mediu pe baza existenței hărților istorice
(mai ales pentru sectorul subcarpatic), care să ateste și să dea posibilitatea cuantificării
influenței antropice progresive asupra mediului natural.
3. Cursul subcarpatic al râului Prahova este cea mai veche parte morfogenetică a râului
și reprezintă o zonă-cheie pentru înțelegerea formării și evoluției actualei rețele
hidrografice din sectorul Carpaților de Curbură (Armaș, 1999; Rădoane, 2003).

4
 Deşi râul Prahova face obiectul a numeroase publicaţii ce vizează o varietate de
domenii precum geografie umană, geografia mediului, hidrologie, pedologie, geologie şi
chiar geomorfologie, lucrarea de faţă are un caracter inovativ prin efectuarea ridicărilor
topografice repetate pe tot cursul râului şi utilizarea acestora în construirea modelului
hidraulic 1D din care au rezultat tendinţele de eroziune şi acumulare pe diferite sectoare
ale zonei de studiu.
Lucrarea este structurată în șase capitole, primul fiind unul introductiv axat pe
prezentarea justificării alegerii temei și a structurii lucrării. Capitolul doi reprezintă o
sinteză a cunoașterii științifice cu privire la descrierea sistemului fluvial, componentele
morfologice ale sitemului fluvial (albia minoră, clasificarea albiilor de râu, lunca,
clasificarea luncilor) și variabilele care influențează morfologia râului. Cel de-al treilea
capitol sintetizează factorii de control cu efect asupra morfodinamicii albiei râului
Prahova, respectiv geologia, relieful, regimul hidrologic, solurile, factorul antropic. În
capitolul patru, sunt prezentate metodele folosite în cercetare (analiza cartografică
diacronică, ridicările topografice, modelarea numerică hidraulică 1D, analiza
granulometrică prin metoda Wolman Pebble Count) precum și analiza descriptivă a datelor
utilizate. Capitolul cinci sintetizează caracteristicile morfologice și sedimentare ale albiei
râului Prahova. În ultimul capitol, sunt analizate atât dinamica albiei înainte de intervenția
antropică cât și schimbările morfologice ale albiei râului Prahova relaționate cu stadiile
principale ale impactului antropic; tot în acest capitol sunt prezentate rezultatele din
modelarea hidraulică cu identificarea, prezentarea și explicarea zonelor predispuse la
eroziune și acumulare.

5
1.2. Prezentarea zonei de studiu

Râul Prahova își are obârșia în Munții Clăbucetele Predealului, mai exact în zona
pasului Predeal, la 1100 m altitudine (Fig.1.1). Dar, așa cum scria Vâlsan în 1940 „în zadar
ai căuta astăzi izvorul râului, căci lucrările edilitare ce au transformat mica așezare de
altădată într-o renumită stațiune climaterică, cu însemnate virtuți turistice, l-au făcut de
nerecunoscut. Locul lui mai stăruie încă în amintirea bătrânilor, iar lucrările publicate cu
câteva decenii în urmă, menționează izvorul Prahovei chiar la cumpăna apelor, lângă gară”.
Râul Prahova drenează teritoriul județelor Brașov, Prahova și Ilfov pe o lungime de
193 km după care se varsă la Dridu, aval de localitatea Adâncata, în râul Ialomița. Ca
unități de relief străbătute, după ce izvorăște din zona pasului Predeal, râul Prahova
traversează lanțul carpatic, reprezentând limita geografică dintre Carpații Meridionali și
Carpații Orientali. Apoi, își continuă cursul prin Subcarpații de Curbură cu o directie
generală de curgere NNV-SSE și pătrunde în Câmpia Română; unde, după aproximativ 100
km lungime, îsi schimbă brusc direcția de curgere și se orientează de la vest spre est.
Această schimbare de direcție este consecința influenței subsidenței încă active din
sectorul de avanfosă a așa-numitului bazin Focșani (Niculescu, 1960; Matenco et al., 2007;
Necea et al., 2013).

Râul Prahova este un afluent de ordinul II al fluviului Dunărea și de prim ordin al

râului Ialomița, bazinul hidrografic având forma unui amfiteatru cu o suprafață de 3740
km2. Bazinul hidrografic al râului Prahova prezintă o mare asimetrie cu partea stângă
ocupând 88% din suprafața totală a bazinului (Pișota și Zaharia, 1994). Asimetria bazinului
hidrografic este rezultatul formării conului său de dejecție la ieșirea din Subcarpați,
influențat de interrelaționarea dintre ridicarea cutelor diapire și lăsarea avanfosei în zona
Buzău-Siret. Această observație este făcută încă de George Vâlsan, in 1915, care scria că, „în
raport cu axul conului său de dejecție, râul Prahova se deplasează înspre vest”. Același autor,
descrie conul de dejecție al râului Prahova ca fiind „cel mai frumos con de dejecție care se
găsește la marginea Câmpiei Române”.

6
 Pe sectorul de 193 km lungime pe care îl străbate Prahova de la obârșie și până la
vărsare, râul colectează debitele mai multor afluenți. În zona montană, afluenții de pe
partea stângă, vin din Munții Baiului (îi enumerăm pe cei cu debit mai însemnat: Azuga,
Valea Fetei, Zamora, Șipa, Valea Rea, Valea Câinelui) iar afluenții de pe partea dreaptă
drenează flancul estic al Masivului Bucegi (Valea Râșnoavei, Valea Cerbului, Valea Jepilor,
Valea Peleșului, Valea Zgarburei, Izvorul Dorului).
În sectorul subcarpatic, care începe din Comarnic și se termină la Câmpina, afluenții
cu un aport important de debit lichid și solid sunt: pe partea stângă Valea Sarului și Pârâul
Câmpinița iar pe partea dreaptă, Valea Beliei. La sud de Câmpina, Prahova primește un
important afluent de stânga și anume râul Doftana, care este al treilea afluent ca lungime
(51 km) după Teleajen (122 km) și Cricovul Sărat (94 km) .
„În sectorul de câmpie, pe lângă afluenții majori (Teleajen, Cicovul Sărat), Prahova
colectează doar râuri mici, cu alimentarea mai ales subterană și pluvială, legată de pânzele
de aluviuni din conurile piemntane ale Câmpiei Ploieștiului (Leaotul, Viișoara), Glacisul
Istriței (Vitanul) sau din aluviunile de la nordul Câmpiei Vlăsiei (Viroaga, Poienari și
Țuianca)” (Mihai et. al., 2016).
În lucrarea de față, ne-am focalizat pe studiul albiei minore și majore ale râului
Prahova în sectoarele montan și subcarpatic, din punct de vedere morfodinamic. Zona de
studiu are o lungime de 56 km și este delimitată, în amonte, de obârșia râului Prahova
(localitatea Predeal) iar în aval, de confluența cu râul Doftana (localitatea Câmpina). Limita
zonei de studiu a fost obținută prin cartarea albiei majore a râului Prahova. Cartarea
geomorfologică a albiei majore s-a bazat pe utilizarea de hărți topografice, ortofotoplanuri,
LiDAR (anul 2012), coroborate cu ridicări topografice și expediții repetate în teren unde s-
au urmărit trasee ale unor paleoalbii, conuri aluviale, conuri de dejecție, canale secundare
de scurgere și trepte de luncă.
Chiar dacă limita zonei de studiu este reprezentată de albia majoră a râului Prahova,
factorii de control cu efect asupra morfodinamicii albiei precum geologia, relieful, solurile,
regimul hidrologic al râului și factorul antropic au fost descriși și analizați până la limita
culoarului de vale. În delimitarea culoarului de vale am mers pe analiza geomorfologică a
suprafețelor de nivelare și a treptelor de luncă, în contextual evoluției morfogenetice a
râului (Armaș, 1999; Armaș și colab., 2003). Deși bazinul râului Azuga nu intră în culoarul
7
văii Prahovei, formându-se prin eroziunea regresivă și distrugerea treptelor morfologice
ale Prahovei în sectorul respectiv, el a fost inclus în analiza morfologică a culoarului
prahovean ca urmare a influenței hotărâtoare ce o exercită în sectorul carpatic de origine
asupra morfologiei albiei, mai ales după decapitarea acesteia prin captările frontale dinspre
Depresiunea Brașov. Având în vedere că tema acestei lucrări este pe morfodinamica albiei,
nu a interesat stricta rigurozitate a determinării limitei de vale, axându-ne mai mult pe
includerea și a afluenților (Azuga, Valea Izvorului/Dorului) cu un aport important pentru
cercetare. Astfel, în delimitarea culoarului de vale s-a ținut cont și de faptul că „dinspre
cumpăna de ape spre aval este divizat întreg fluxul de materie (apă+sedimente) și energie
precum și acțiunea proceselor care îl concretizează” (Rădoane și colab., 2002).

8
Fig. 1.1. Poziția arealului de studiu

9
Capitolul 2. Noțiuni teoretice și istoricul cercetărilor

Comportamentul râurilor, reţelele de albii, interfluviile şi procesele geomorfologice

asociate acestora sunt de mare interes pentru geografi dar și pentru ingineri. Acest mare
interes rezidă atât din importanţa economică a râurilor (alimentarea cu apă potabilă,
alimentarea cu apă industrială, potențialul hidroenergetic, exploatatrea agregatelor
naturale etc) dar şi din cauza pagubelor pe care râurile le pot produce (inundații, afectarea
drumurilor, podurilor, căii ferate, construcțiilor amplasate în albiile majore a râurilor prin
procese de eroziune laterală și în adâncime). Din aceste motive, anual se investesc sume
mari de bani în încercarea de a controla eroziunile și acumulările ce se produc la nivelul
sitemelor fluviale.
Este un truism geologic că sedimentele provin dintr-o zonă sursă şi sunt
transportate într-un loc de depunere. Este la fel de evident că nu pot fi înțelese depozitele
sedimentare fluviale sau morfologia şi comportamentul râului fără o înţelegere clară a
controlului din amonte, deci o înţelegere a funcţionării sistemulului geomorfologic fluvial
în întregime (Schumm, 1977).
În realizarea cercetării am pornit de la câteva concepte teoretice fundamentale în
abordarea morfologiei şi a dinamicii albiei unui râu, precum: conceptul de sistem
geomorfologic, conceptul de sistem fluvial, descrierea sistemului fluvial, componentele
morfologice ale sistemului fluvial şi variabilele care influențează morfologia râului.

2.1. Conceptul de sistem geomorfologic

Termenul de sistem geomorfologic a fost discutat în detaliu de Chorley şi Kennedy

în anul 1971 când ei definesc sistemul ca fiind ”o mulţime structurată de obiecte şi/sau
atributele lor. Aceste obiecte şi atribute constau în componente sau variabile (fenomene care
sunt libere să-şi asume mărimea) care etalează interrelaţii cu altele şi opereză împreună ca
un întreg, în acord cu structura”
Tot Chorley şi Kennedy în anul 1971, propun o clasificare a sistemelor în trei
categorii: a) sisteme morfologice; b) sisteme în cascadă; c) sisteme proces-răspuns.

10
 a) Sistemul morfologic- Hugget în anul 1985 afirmă că sistemul morfologic „se
exprimă ca o mulțime de variabile morfologice în interrelaţie într-un anumit fel încât să
asigure funcţionarea sistemului”. În constituţia landşaftului sunt următoarele sisteme
morfologice majore: morfometria bazinului hidrografic, subdivizată în funcţie de ordinul de
reţea; morfometria versanţilor; geometria hidraulică a albiilor, morfometria malurilor
(Ichim et al., 1989).
b) Sistemul în cascadă – după Strahler (1980) este „sistemul curgător”. Este imaginat
ca “un traseu interconectat la transportul de materie şi energie, sau amândouă împreună cu
stocurile de energie şi materie pe care le poate solicita sistemul” (Hugget, 1985).
Caracteristica principală a unui sistem în cascadă este că are o structură în care ieşirea din
sistem sau subsistem formează intrarea în sistemul următor, şi în cadrul căruia un
regulator poate opera astfel încât o parte din aceasta să fie stocată sau să creeze o nouă
ieșire (Ichim et. al., 1989).
c) Sistemul proces-răspuns – denumite de Strahler în 1980 şi sisteme “proces
formă”, exprimă relaţiile între forme şi procese ca o interacţiune care se realizează pe două
căi: procesele alterează formele iar formele odată schimbate alterează la rândul lor
procesele; umează reoganizarea relaţiilor dintre ele; legăturile între forme și procese sunt
de aşa manieră încât variabilele morfologice pot regla curgerea de energie şi materiale. În
concluzie un sistem de tip „proces-răspuns” exprimă legăturile dintre un sistem morfologic
și un sistem în cascadă, cuprinzându-le pe amândouă (Ichim et. al., 1989).

11
2.2. Conceptul de sistem fluvial

2.2.1. Definiția și descrierea sistemului fluvial

Rădoane și colab. (2002) afirmă că: „indiferent de condițiile de mediu care asigură
existența unui râu și de scara de mărime a acestuia, procesele de curgere, eroziune, transport
și sedimentare sunt guvernate de aceleași legi, iar întreaga gamă de procese poartă
denumirea de procese fluviale”. Din acestă afirmaţie rezultă că se poate atribui numele de
sitem fluvial oricărei rețele hidrografice, indiferent de mărimea acesteia.
Încă din 1977, Schumm propune cea mai generală descriere a sistemului fluvial.
Astfel, în cazul unui sistem fluvial ideal, Schumm distinge trei zone (Fig. 2.1) dinspre
amonte spre aval:
Zona 1 care este zona cea mai de sus și este zona sursei de sedimente sau mai
poartă denumirea zona producției de aluviuni. Această zonă se caracterizează prin
versanți care influnțează direct albia râului. Există sedimente grosiere în albie care provin
din eroziunea malurilor și versanților. În această zonă procesul dominant este cel de
eroziune dar asta nu înseamna că procesele de transport și de acumulare lipsesc.
Zona 2 este zona de transfer, în care pentru o albie stabilă intrarea sedimentelor
poate fi egală cu iesirea lor din sistem. Această zonă cuprinde în special sectoarele de
câmpie joasă, unde albia este adesea mărginită de o albie majoră largă. În această zonă
râurile redistribuie sedimentele provenite din eroziunea malurilor si patului din amonte.
Sedimentele variază de la bolovăniș și pietriș în cursul superior, la mâl, argilă și aluviuni
fine în sectorul inferior. Meandrele migrează lateral spre exteriorul curburii, iar
sedimentele fine pot fi depuse în albia majoră după o inundație. În această zonă procesul
dominant este cel de transport al aluviunilor.
Și în cele din urmă sedimentele sunt depozitate în Zona 3 care poartă denumirea de
zona de sedimentare. Depunerea se poate face într-un con de dejecție, câmpie aluvionară,
deltă sau în ape mai adânci. Evident în această zonă procesul predominant este cel de
acumulare.
Zona 1 prezintă mare interes în studiul bazinelor hidrografice, pentru hidrologi,
precum și pentru geomorfologii implicați în evoluția și dezvoltarea sistemului de drenaj.

12
Zona 2 constituie o preocupare majoră pentru inginerii de construcții hidrotehnice și de cei
care se ocupă de amenajarea și regularizarea râurilor, dar și pentru geomorfologii implicați
în special în morfologia albiei râurilor. Zona 3 constituie o preocupare majoră a geologilor
și inginerilor de protecții costiere în timp ce structura internă, stratigrafia și morfologia
conurilor de dejecție, a câmpiilor aluvionare și a deltelor reprezină o preocupare geologică-
geomorfologică (Schumm, 1977).

Fig. 2.1. Schema generalizată a unui sistem fluvial (Schumm, 1977)

13
2.2.2. Componentele morfologice ale sistemului fluvial

Având în vedere că obiectul lucrării de faţă este studiul morfodinamic al albiei râului
Prahova, ne propunem ca în cele ce urmează sa nu insistăm asupra descrierii tuturor
componentelor morfologice ale sistemului fluvial, ci să ne axăm doar pe cursul de apă (albia
minoră) și lunca (albia majoră).

2.2.2.1. Cursul de apă și clasificarea albiilor de râu

Cursul de apă este definit ca “o concavitate alungită în suprafața terenului

asigurând curgerea naturală cu suprafața liberă a apei provenită din ploi, topirea zăpezii și
gheții sau din drenaj subteran” (Rădoane et. al., 2002).
Termenul “tip de albie” este folosit pentru a descrie „vederea în plan a unui sector de
râu așa cum se vede dintr-un avion” (Leopold și Wolman, 1957). Rolul cel mai important în
forma pe care albiile o iau în plan orizontal îl are debitul lichid și solid, care sunt
condiționate la rândul lor de o serie de variabile precum: geologia, clima, relieful, vegetația,
utilizarea terenurilor etc.
Clasificarea albiilor de râu
Platts (1980) scria că, în sensul strict al cuvântului, clasificarea reprezintă „ ordinea
și aranjarea obiectelor în grupuri sau seturi pe baza asemănărilor și relațiilor dintre ele”.
Efortul de a clasifica albiile de râu nu este nou. Davis (1899), a împărțit prima dată
cursurile de apă în trei clase bazate pe stadiul lor relativ de ajustare: stadiul de tinerețe,
maturitate și bătrânețe. Alte sisteme de clasificare a râurilor bazate pe descrieri calitative și
descriptive au fost mai târziu dezvoltate de Melton (1936) și Matthes (1956).
Ulterior, mai mulți autori au propus numeroase sisteme de clasificare a albiilor de
râu. Dintre aceștia, enumeram: Leopold și Wolman (1957), Schumm (1963, 1985, 2005),
Brice (1975), Miall (1977), Rust (1978), Snişcenko (1979), Ferguson (1987), Nanson and
Croke (1992), Rosgen (1994), Alabyan and Chalov (1998), Montgomery and Buffington
(1998), Schumm (2005), Eaton and Church (2007), Eaton et al. (2010).
Clasificarea cu cea mai largă circulație a fost propusă de Leopold și Wolman în anul
1957. Acest sistem de clasificare a fost conceput în raport cu configurația în plan a albiilor,

14
identificându-se trei tipuri de albii: albii rectilinii, albii meandrate și albii împletite. Conform
studiilor făcute de cei doi cercetători, albiile rectilinii „sunt atât de rare în natură încât
aproape că nici nu există”. Albiile meandrate au un indice de sinuozitate mai mare de 1,5 iar
albiile împletite sunt acele albii care curg prin două sau mai multe canale anastomozate în
jurul insulelor aluviale.
O altă clasificare a albiilor a fost propusă de Brice (1964); în raport cu valoarea
indicelui de sinuozitate, autorul identifică trei tipuri de albii:
albii rectilinii cu indice de sinuozitate Is ˃ 1,02;
albii sinuoase 1,02 ˂ Is ˂ 1,4;
albii meandre Is ˃ 1,4;
Același autor (în 1975) propune un nou sistem de clasificare care are în vedere tot
configurația în plan al albiilor de râu. Prin noul sistem de clasificare, Brice, perfecționează
sitemul de clasificare propus de Leopold și Wolman (1957), adăugând și albiile
anastomozate. Astfel, în raport cu configurația în plan, Brice distinge trei tipuri de albii:
sinuoase, împletite și anastomozate (Fig. 2.2).

Fig. 2.2. Clasificarea albiilor de râu (Brice, 1975)

15
 Brice definește sinuozitatea ca fiind „raportul dintre lungimea în lungul albiei minore
și lungimea axului benzii de meandrare”. Sinuozitatea are o importanță mare pentru
procesele fluviale și regimul albiei, deoarece aceasta poate fi scrisă nu numai ca un raport
de distanțe ci și ca un raport de pante (prin împărțirea numitorului și numărătorului cu
diferența de nivel/altitudine la nivelul talvegului): panta văii/panta albiei minore.
∆ â ă
= =
∆ ă â

Împletirea este evaluată în funcție de punctul de divizare al albiei de către ostroave

și insule. Rădoane et al. (2002) definesc ostroavele ca fiind „forme de albie minoră din nisip
și pietriș, lipsite de vegetație”, iar insulele „ca forme de relief acoperite cu vegetație, aflate
între brațe cu apă”.
Albiile sunt anastomozate atunci când lățimea insulelor este de peste trei ori mai
mare ca lărgimea albiei ocupate cu apă. Brațele acestui tip de albie pot fi la rândul lor:
meandrate, drepte sau împletite.
Pe baza mecanismului formării bancurilor şi ostroavelor la anumite regimuri
hidraulice, Ikeda (1975) clasifică albiile de râu în patru tipuri:
- albii cu ostroave multiple (lingoide şi diagonale), caracteristice albiilor cu
sinuozitate redusă, raport lăţime adâncime-mare, pantă mare şi granulometria materialelor
de albie de 10-20 mm;
- albii cu ostroave alternative ascuţite, cu o schimbare abruptă a talvegului de la un
mal la altul;
- albii cu ostroave alternative mai mici, cu patul albiei determinant nisipos;
- albii fără ostroave, în care materialul de albie are diametrul de 1 mm şi pantele sunt
mici.
În 1978, Rust propune o clasificare a tipurilor de albii după sinuozitate și după
multiplicitatea canalelor (Fig. 2.3). Conform acestui sistem de clasificare, albiile se împart
în albii drepte, sinuoase, împletite și anastomozate. Rust definește albiile anastomozate ca
fiind „albii multiple și sinuoase”.

16
Fig. 2.3. Clasificarea albiilor de râu (Rust, 1978)

În ceea ce priveşte literatura sovietică, se remarcă clasificarea realizată de

Snişcenko (1979). Acesta, în baza relaţiilor calitative dintre tipurile de albii şi elementele
geomorfologice ale fundului văilor râurilor, a distins şase tipuri de albii: albie împletită,
albie de tranziţie, albie cu meandrare limitată, albie cu meandrare incompletă, albie cu
meandrare liberă, albie cu multe braţe pe suprafaţa albiei majore (împletită).
Clasificarea cea mai larg utilizată atât în geomorfologie, cât și în ingineria râurilor a
fost propusă de Schumm (1985) și se bazează pe tipul de aluviuni în asociație cu
stabilitatea albiilor. Rădoane et al. (2002) consideră că acest sistem de clasificare este unul
dintre sistemele care „corespund cel mai bine din punct de vedere geomorfologic în sensul
implicării atât a factorilor morfogenetici, a evoluției lor, cât și a expresiei morfologice”.
Conform acestui sistem de clasificare, albiile se împart în cinci tipuri (Fig. 2.4),
respectiv:
Tipul 1 este o albie rectilinie, care își menţine direcţia liniară pe o distanţă de peste
10 ori lăţimea ei și care se caracterizează prin maluri stabile, pante mici și o cantitate mică
de debit solid.
Tipul 2 este tot o albie dreaptă, cu un debit solid mixt și care prezintă un talveg
sinuos și mici ostroave în albia minoră.

17
 Tipul 3reprezintă un „întreg șir de subtipuri de albiile meandrate situate între două
extreme: 3a) albii cu o mare sinuozitate în care domină transportul de debit solid în
suspensie, au o mare stabilitate dinamică, evoluția tipică fiind spre autocaptare și 3b) albie
meandrată, puțin stabile, urmare a unui transport solid mixt, în care, se înțelege, debitul târât
câștigă în importanță. Migrarea meandrelor și autocaptările sunt caracteristice acestui tip”
(Rădoane et al., 2002) .
Tipul 4 este o categorie de albie de tranziție între albiile meandrate și albiile
împletite. Acest tip de albie se caracterizează prin: o cantitate mare de debit solid format
din nisip, pietriș și bolovăniș, raportul lățime/adâncime are valoare mare, efortul de
frecare pe patul albiei este mic, condiții care favorizează formarea bancurilor de aluviuni și
a ostroavelor.
Tipul 5 reprezintă albiile împletite care „au un mare transport de debit târât, albii
împletite, în general cu ostroave de tip romboidal, gradientul este mare și albia este puternic
instabilă, ceea ce în anumite cazuri conduce la fenomenul de avulzie (părăsirea bruscă a
traseului râului” (Rădoane et al., 2002).

Fig. 2.4. Clasificarea albiilor de râu (Schumm, 1981)

18
 Dintre preocupările mai recente în ceea ce priveşte clasificarea tipurilor de albii
menţionăm clasificarea propusă de Rosgen (1994), care „pe baza materialului din patul
albiei şi maluri, a gradului de incizie, pantei, raportului lăţime/adâncime şi a sinuozităţii,
identifică 42 de tipuri de albie, pe care le grupează în 7 categorii majore (Fig. 2.5).
Majoritatea acestora pot fi introduse în cele patru categorii cunoscute: A -drepte, B- cu
sinuozitate redusă, C- meandrate, D- cu canale multiple de scurgere, (D- împletite, DA-
anastomozate)”(după Feier, 2010).

Fig. 2.5. Clasificarea albiilor de râu după Rosgen (1994)

Un alt sistem recent de clasificare a tipurilor de albie este și cel propus de

Montgomerry and Buffington (1998). Într-un bazin hidrografic cu alimentare în spaţiul
montan, de-a lungul profilului longitudinal autorii identifică trei tipuri majore de albie:
coluvială, săpată în rocă şi aluvială; albia albuvială are la rândul său cinci subtipuri: albie cu
scurgere în cascadă, albie cu scurgere de tip prag-adânc, albie cu pat de pietriş, albie cu
scurgere de tip vad-adânc şi albie în echilibru (Fig. 2.6).

19
Fig. 2.6. Clasificarea tipurilor de albii după Montgomerry and Buffington (1998)

Din toate aceste sisteme de clasificare descrise, în studiul de faţă am optat pentru
sistemul de clasificare propus de Brice (1964) care diferențiază tipurile de albii în funcție
de valoarea indicelui de sinuozitate astfel: albiile rectilinii au indicele de sinuozitate mai
mic de 1,02, albiile sinuoase au indicele de sinuozitate cuprins între 1,02 și 1,4 iar albiile
meandrate peste 1,4. Modul de calcul al indicelui de sinuozitate va fi prezentat în detaliu în
capitolul 5.

2.2.2.2. Lunca vs albia majoră

Lunca (engl. floodplain) este în general formată din depozite de acreţie laterală
suprapuse cu depozite fine de acreţie verticală (Wolman and Leopold, 1957). Într-un studiu
aplicat pe râul Cimarron din Kansas, Schumm şi Lichty (1963) au remarcat că procesele de
acreţie verticală sunt dominante. În concluzie, aceşti autori definesc termenul englezesc de
floodplain ca fiind “un teren relativ neted ce mărgineşte un râu şi care este inundat în timpul
apelor mari”.
Definiţia dată de Chorley, Schumm şi Suggden (1984) termenului floodplain este
similară definiţiei dată de Wolman and Leopold (1957), respectiv, “o suprafaţă aluvială

20
adiacentă la o albie, care este frecvent inundată”. După cum putem observa, cele două
definiţii au în comun faptul că albia majoră are drept caracteristică principală
inundabilitatea frecventă, de aceea este și denumită floodplain.
În literatura română, pentru definirea şi delimitarea acestui spațiu denumit în
engleză floodplain, sunt utilizate două noţiuni: luncă vs albie majoră. În acest sens, Vâlsan
(1915) atribuie termenului englezesc floodplain echivalentul românesc de luncă. Autorul
afirmă că lunca ”nu este doar o zonă afectată frecvent de inundaţii, aceasta cuprizând şi zone
neinundabile”. Noţiunea de luncă, desemnată de Vâlsan în 1915, este preluată şi de alţi
autori precum Coteţ (1957), Martiniuc et. al (1962), Posea (1970), Feier (2010).
Ichim et. al (1989) utilizează termenul de albie majoră ca echivalent al englezescului
floodplain. Aceştia definesc drept albie majoră „zona relativ netedă, adiacentă albiei
minore, formată în ultima perioadă a timpului geologic (ultimul Glaciar-Holocen) prin
dominarea proceselor de acreţie verticală şi acreţie laterală, delimitată de abrupturi
marginale (uneori chiar direct de versanţi de regulă frunţi de terasă, ce se dezvoltă de o parte
și de alta a văii și care reprezintă obstacole în calea migrării laterale a râului”.
Având în vedere că lunca include și aspecte de peisaj, în prezenta lucrare vom opta
pentru utilizarea noțiunii de „albie majoră”.
Cel mai complet sistem de clasificare a tipurilor de lunci este cel propus de Nanson
și Croke (1992). Aceștia propun un sitem de clasificare pornind de la premisa că ”lunca
este produsul interacţiunii complexe a proceselor fluviale, iar caracterul şi evoluţia sa sunt
impuse în primul rând de puterea râului (tradusă în capacitatea acestuia de a antrena şi
transporta sedimente şi caracteristicile sedimentare ale aluvionarului din componenţa sa”.
Autorii identifică nouă factori de bază (Tabelul 2.1.) care reprezintă de fapt procese
de formare a luncii și stabilesc că „ din manifestarea predominantă a unuia dintre aceşti
factori sau din combinarea lor va rezulta fiecare tip de luncă„ Dintre cei nouă factori,
„acreția laterală şi acreţia verticală reprezintă cele mai importante mecanisme de formare a
luncii, însă nu este exclus ca în condiţii particulare de evoluţie şi alte procese să intervină într-
o mai mare măsură sau chiar să devină dominante” (Feier, 2010). În concluzie, Nanson și
Croke (1992), identifică trei tipuri genetice de luncă: lunci necooezive de mare energie,
lunci necoezive de energie medie şi lunci coezive de mică energie; acestea se împart la
rândul lor în mai multe subtipuri (Tabelul 2.2).
21
Tabelul 2.1. Procese de formare a luncii, după Nanson şi Croke (1992), preluat din Feier
(2010)
Nr.crt. Pocese predominante în cadrul luncii
1 restricţionare impsusă de vale
2 detaşarea şi colmatarea canalului de scurgere
3 acreţie asociată albiei împletite
4 acreţie laterală cu dezvoltarea reniilor involute
5 acreţie verticală la inundaţie
6 anastomozare
7 formare de renie involute
8 acreţie laterală şi verticală
9 acumulare organică

Tabelul 2.2. Clasificarea luncilor, după Nanson şi Croke (1992), preluat din Feier, 2010

Clasa A: Lunci necoezive, de mare energie

Lunci aflate în dezechilibru, cu reacţie puternică (eroziune) la evenimente extreme, localizate în sectoare
abrupte ale bazinului de drenaj, unde migrarea albiei este limitată/restricţionată de morfologia văii
A1: Luncă cu textură grosieră, restricţionate
A2: Luncă cu acreţie verticală, restricţionate
A3: Luncă cu textură nisipoasă şi acreţie verticală, nerestricţionate
A4: Luncă de tip incizie-umplere
Clasa B: Lunci necoezive, de energie medie
Lunci aflate în echilibru, formate de evenimente regulate de scurgere, în văi relativ nerestricţionate
B1: Luncă de râu împletit
B2: Luncă de râu cu meandrare instabilă, pe pat de pietriş
B3: Luncă de râu meandrat, cu migrare laterală
B3a: Luncă de migrare laterală, fără renii involute
B3b: Luncă de migrare laterală, luncă cu renii involute
B3c: Luncă cu areale înmlăştinite (paleomeandre, zone umede în spatele grindurilor)
B3d: Luncă de acreţie laterală şi verticală
Clasa C: Lunci coezive, de mică energie
Lunci formate prin evenimente regulate de scurgere, se dezvoltă în lungul albiilor stabile în plan
orizontal, cu canal unic sau anastomozat, în condiţii de pantă mică
C1: Luncă asociată unui canal unic de scurgere, stabil în plan orizontal
C2: Luncă de râu anastomozat
C2a: Luncă de râu anastomozat, cu conţinut organic ridicat
C2b: Luncă de râu anastomozat, cu conţinut organic

22
2.2.3. Variabilele care influențeză morfologia râului

Dintre toate formele de relief, albia râului trezește interesul celor mai variate
categorii de specialiști. Albia râului este studiată de geomorfologi, care au ca obiect
principal analiza dinamicii spaţiale şi temporale a albiilor, de geologi, care caută indicii
pentru interpretarea depozitelor fluviale şi de ingineri, care studiază controlul şi
managementul albiilor, în scopul unor lucrări de regularizare a albiilor.
În continuare vom enumera variabilele care influenţeză morfologia râului şi modul
în care râurile răspund la schimbări. Această problemă este tratată în mod diferit de către
geologi, geomorfologi, hidrologi și ingineri, în sensul că geomorfologii și geologii sunt
interesaţi de răspunsul râului pe termen lung la influnţele tectonice şi climatice, pe când
hidrologii și inginerii sunt preocupaţi de modificările care au loc în timp scurt precum
efectul viiturilor, schimbările induse de om în hidrologie şi influenţa morfologiei albiei
actuale (lăţime, adâncime, pantă) asupra caracteristicii scurgerii și asupra transportului de
sedimente.
Perspectiva abordărilor din cadrul acestei lucrări se înscrie în tradiția naturalistă
trasată de Schum și Lichty încă din 1963, unde redau, sub formă tabelară, variabilele care
influenţează morfologia albiei în ordinea crescătoare a gradului de dependență (Tabelul
2.3). Din tabelul de mai jos reiese că fiecare cauză poate fi efect şi fiecare efect poate deveni
cauză, în funcţie de unităţile de timp ciclic, modern şi prezent (Ichim et. al., 1989).
Geologia influențează morfologia albiei prin procesele de înălţare sau subsidenţă,
activând eroziunea sau acumularea. O altă influență este prin cutremure, care generează
producerea unei cantităţi mari de sedimente în zona 1. Astfel creşte încărcătura cu
sedimente care are efecte asupra ajustării albiei. Un exemplu elocvent de modificare a
morfologiei albiei din cauza cutremurelor este cel al râului Mississipi. Walters (1975) a
demonstrat că albia râului Mississipi şi-a schimbat morfologia prin procese de lărgire a
albiei şi autocaptare a meandrelor, aceste procese fiind consecința cutremurului New
Madrid din anul 1811-1812. În timpul cutremurului, cantităţi mari de sedimente au fost
livrate în râu prin prăbuşirea malurilor iar aceste sedimente antrenate în partea din aval a
cursului au declanşat autocaptarea meandrelor şi au impus divizarea albiei în mai multe
canale.

23
 Tabelul 2.3. Statutul variabilelor în perioade de timp determinate (cf. Schumm and Lichty,
1963)
Statutul variabilelor în perioade de timp determinate
Nr. Variabile ce influenţează Geologic Modern Prezent
crt. morfologia râurilor (ciclic) (graded) (staţionar)
1 Timpul Independent Nerelevant Nerelevant
2 Geologia (litologia, structura) Independent Independent Nerelevant
3 Climatul Independent Independent Independent
4 Vegetaţia (tipul şi densitatea) Dependent Independent Independent
5 Relieful Dependent Independent Independent
6 Paleohidrologia (variaţia în Dependent Independent Independent
timp lung a debitelor lichide şi
solide)
7 Dimensiunile văii (lăţime, Dependent Independent Independent
adâncime, pantă)
8 Debitul mediu de apă şi aluviuni Nedeterminat Independent Independent
9 Morfologia albiei (lăţime, Nedeterminat Dependent Independent
adâncime, pantă, formă şi tip)
10 Debit măsurat de apă şi aluviuni Nedeterminat Nedeterminat Dependent
11 Caracteristicile scurgerii Nedeterminat Nedeterminat Dependent
(adâncime, viteză, turbulenţă)

Fluctuaţiile climatice produc, de asemenea, schimbari majore în morfologia râului.

De exemplu, în regiunile periglaciare Zeuner (1959) trage concluzia că răcirea climei a dus
la dispariția pădurilor, iar procesele periglaciare au produs o accelerare a eroziunii cu
depunerea unor cantitați mai mari de sedimente în lungul paturilor de vale. Această
constatare este confirmată de literatura de specialitate ulterioară, mai ales pentru zonele
de ridicare, cât și de datele sintetizate prin proiectele internaționale IGCP 449 'Global
Correlation of Late Cenozoic fluvial deposits', 2000 - 2004; IGCP 518 'Fluvial sequences as
evidence for landscape and climatic evolution in the Late Cenozoic', 2004 – 2009 (Bridgland
și Westaway, 2014; Bridgland, 2016).
În apropierea litoralului, mecanismele de reacție a albiilor de râu la schimbări
climatice sunt cuplate cu cele eustatice: în interglaciarul târziu si glaciarului timpuriu,

24
scăderea nivelului mării ca răspuns la schimbările climatice impune prin deplasarea în
amonte a rupturilor de pantă eroziunea regresivă a râurilor şi formarea de terase. Invers,
creşterea nivelului mării în interglaciare, ca urmare a topirii gheţarilor, provoca agradarea
albiilor de râu (Fisk and McFarlan, 1955; Pazzaglia and Gardner, 1994; Fryirs et al., 2007,
2009).
Vegetația influențează semnificativ morfologia albiilor de râu prin faptul că o
creștere a gradului de acoperire a solului cu vegetație din bazinul hidrografic determină o
reducere a proceselor de eroziune și prin urmare, o diminuare a alimentării cu sedimente.
Răspunsul râului la o diminuare a debitului solid și lichid este de îngustare și adâncire a
albiei minore. Mai mult, vegetația ripariană influențează mobilitatea malurilor și implicit a
patului albiei (Comiti et al., 2011).
Relieful, prin trăsăturile sale morfografice (interfluvii, talveguri, versanți) și
morfometrice (altitudine, geodeclivitate, energie, expoziție, grad de fragmentare
orizontală) este un factor care influențează puternic scurgerea și aportul solid. De
asemenea, acțiunea proceselor denudaționale și efectele lor asupra morfologiei bazinului
hidrografic sunt influențate semnificativ de relief și pantă.
Toate variabilele discutate anterior controlează în mod semnificativ scurgerea și
aportul solid din Zona 1, care la rândul său, influențează foarte mult Zonele 2 și 3. Debitul
lichid și solid au un rol primordial în forma pe care albiile o iau în plan orizontal.
Efectul hidraulicii asupra morfologiei râului este dat de mărimea sedimentelor
transportate, cantitatea relativă a sedimentelor de fund şi de materiile în suspensie care
influențează semnificativ morfologia albiei actuale.
În subcapitolul care urmează ne vom focaliza pe istoricul cercetării impactului
antropic asupra albiei râurilor, atât pe plan mondial, cât și național, prin care ne apropiem
de obiectivul abordărilor din cercetarea de față. Aceasta deoarece Prahova urmează tendințele
celorlalte râuri montane din Europa, tendințe de retragere a albiilor împletite, îngustare și
incizare din cauza extragerii pietrișului, construirii barajelor, cauzând schimbări substanțiale ale
debitului și regimului sedimentelor.

25
2.3. Istoricul cercetărilor impactului antropic asupra albiilor de râu

2.3.1. Literatura internațională de specialitate

Analiza dinamicii spaţiale şi temporale a formei albiilor de râu a fost dintotdeauna

un subiect important pentru ştiinţă, dezvoltându-se mai multe abordări la nivel mondial,
începând cu cercetarea de pionerat condusă de Leopold şi Madock în 1953.
În lucrarea lor “Geometria hidraulică a albiilor de râu şi unele implicaţii fiziografice”,
autorii Leopold şi Madock (1953), măsoară cantitativ unele caracteristici hidraulice ale
albiilor de râu precum adâncimea, lăţimea şi debitul de materii în suspensie. Astfel, ei obţin
o relaţie empirică cantitativă între măsurătorile medii ale lăţimii, adâncimii, vitezei,
debitului şi materiilor în suspensie, relaţie care arată că adâncimea şi lăţimea, precum şi
viteza, sunt funcţii ale debitului solid transportat în albie. De exemplu, dacă debitul și viteza
curentului sunt constante, relaţia empirică este următoarea: o creștere a lățimii albiei, este
însoţită de o scădere a debitului de materii în suspensie și invers, o reducere a lățimii albiei
este însoțită de o creștere a debitului de sedimente de pe fundul albiei.
Aceste caracteristici hidraulice ale albiilor sunt factori importanţi ce se regăsesc în
forma secţiunii transversale a albiei şi au implicaţii în schimbările progresive ale formei
albiilor în aval. Relaţiile empirice dintre caracteristicile hidraulice ale albiei şi materiile în
suspensii, oferă în termeni semicantitativi, o explicaţie logică a formei albiei observate.
În același curent de idei, însă într-o manieră diferită de abordare, se înscrie lucrarea
lui Schumm (1977) “Sistemul fluvial”. Pe lângă faptul că autorul realizează cea mai
complexă descriere a sistemului fluvial şi a componentelor morfologice ale acestuia de
până atunci, lucrarea lui Schumm oferă și o analiză cuprinzătoare a variabilelor care
influenţeză morfologia râului şi modul în care râurile răspund la schimbări.
Pe lângă procesele naturale (Shumm, 1969; Lewin, 1977), modificările albiilor de
râu trebuie înţelese într-un context evolutiv şi istoric marcat de dezechilibrul indus de om
(Armaş et. al., 2013). În domeniul geomorfologiei fluviale moderne există o literatură
bogată pe tema răspunsului albiei la impactul antropic.
Nicola Surian (1999) analizează schimbările suferite de albia râului Piave din estul
Alpilor italieni în timpul ultimului secol, ca răspuns la intervenţiile antropice în sistemul

26
fluvial. Prin analiza caracteristicilor morfologice ale albiei, respectiv, configuraţia în plan a
albiei, lăţimea albiei, indicele de împletire, nivelul patului şi analiza harţilor istorice şi
fotografiilor aeriene, autorul evidenţiază că din cauza scăderii alimentării cu sedimente şi
apă în sistemul fluvial, au avut loc schimbări semnificative în albia râului Piave în timpul
ultimului secol, în special în ultimele decenii. Aceste schimbări constau în procese de
îngustare a albiei cu o scădere în medie a lăţimii de 35%, reducerea indicelui de împletire
de la 3 la 1,5 şi modificarea tipului de albie de la împletită la meandrată. Schimbările au
fost induse de activităţile antropice precum: modificarea regimului curgerii şi alimentării
cu sedimente prin contruirea amenajarilor hidroenergetice (baraje) și extragerea
pietrișului din albie.
Tendinţe similare de îngustare a albiei ca răspuns la intervenţiile antropice au fost
observate şi de Liebault şi Piegay (2001) la câteva râuri din sud-estul Franţei. Prin
măsurători în teren şi analiza datelor istorice, autorii, identifică două perioade istorice
distincte cu efect la nivelul schimbărilor albiei: (i) perioada 1850-1950, în timpul căreia
procesul de îngustare a albiei este pus pe seama schimbărilor climatice cu rol în regimul
hidrologic (inundaţiile majore din a doua jumătate a secolului al XIX-lea); un rol
semnificativ l-au avut şi intervenţiile antropice; (ii) perioada 1950-1970, în care albia s-a
îngustat în mod accelerat în special din cauza activităţilor antropice, respectiv, dezvoltarea
pădurilor în zonele marginale ale râurilor şi încetarea utilizarii de către om a terenurilor
din lunca râului. Tot în această perioada s-a observant şi o degradare a profilului
longitudinal, care a avut loc ca urmare a scăderii alimentării cu sedimente de fund pe
termen lung.
O tematică similară este abordată şi de Uribelarrea et. al. (2003), accentul fiind pus
îndeosebi pe schimbările albiei pe termen lung a râurilor Jarama şi Tagus din centrul Spaniei, în
relaţie cu variaţiile factorilor climatici (precipitaţii şi viituri) şi cu activităţile umane întreprinse în
văile râurilor respective. Analizând datele hidroclimatice disponibile şi hărţile istorice şi
topografice existente, autorii, la fel ca Liebault şi Piegay (2001), identifică două perioade
distincte în care s-au produs modificările albiei: înainte şi după intervenţia umană în
sistemul hidrografic. În perioada de dinaintea intervenţiei umane, respectiv până în anii
1950, schimbările geomorfologice fluviale (autocaptări) au fost determinate de frecvenţa şi

27
magnitudinea viiturilor. În perioada de dupa 1950, intervenţia omului prin regularizarea
râurilor, construirea barajelor şi extragerea pietrişului a modificat complet sistemul și a
împiedicat evoluția naturală a acestor râuri.
Rinaldi et. al. (2005), într-un studiu de caz pe cinci râuri din Italia şi Polonia, a raportat că
din cauza canalizării, construcţiei barajelor de acumulare, reducerii aprovizionării cu sedimente,
extragerii pietrişului din albii şi a utilizării diferite a terenurilor, aceste râuri au erodat rapid
rocile, determinând o incizare progresivă atât în aval cât şi în amonte, o instabilitate laterală a
albiei, schimbări în forma albiei şi transformarea din albii aluviale în albii cu patul direct pe roca
mamă. O istorie similară a schimbărilor a fost înregistrată şi pentru râurile din Scoţia
(Winterbottom, 2000), pentru râul Rhin (Andreas Lang et. al., 2003) sau pentru râul Rogativa
din Spania (Boix-Fayos et. al., 2007).
O altă lucrare importantă este cea a lui Rinaldi din 2011, în care a analizat
amploarea schimbărilor morfologice ce au avut loc în ultimii 200 de ani în albia râului
Piave din estul Alpilor italieni. Rezultatele acestui studiu au arătat că: albia râului a suferit o
puternică îngustare în timpul secolului XX, dar cu un ritm mai rapid între anii 1970-1990;
a avut loc de asemenea şi o schimbare de la tipul de albie împletită care era dominantă la o
morfologie menadrată; zone mari ale fostei albii active au fost colonizate de păduri
ripariene, atât ca insule cât şi ca păduri marginale iar patul albiei s-a incizat cu până la 2 m
din cauza extragerii de pietriș.
Sintetizând informaţiile din lucrările menționate, putem trage următoarele concluzii
în ceea ce privește morfodinamica albiilor de râu:
- în zona Europei, multe râuri italiene (ca Paglia, Po, Piave), râurile montane şi de
piemont ale Franţei (Rhonul, Loira), râuri care traversează Carpţii Polonezi (Vistula,
Visloka, Skawa, Raba), râuri din Spania (Jarama, Tagus, Rogativa), râuri din Scoţia şi
Germania (Rhin) au prezentat tendinţe similare în ceea ce priveşte schimbările morfologice
ce au loc în albiile acestora, mai ales sub influența antropică;
- schimbările morfologice ale albiei râurilor europene se caracterizează prin procese
de incizare şi îngustare inducând modificări în geometria secțiunii transversale și modificări în
profilul lor longitudinal, abandonarea canalelor laterale, tendinţe de retragere a albiilor

28
împletite, urmate de modificarea tipului de albie de la împletit la meandrat, degradarea
profilului longitudinal etc;
- aceste schimbări sunt induse în principal de intervenția antropică atât în bazinul
hidrografic, cât și în albia majoră și albia minoră; nu doar factorii antropici induc modificări la
nivelul albiilor de râu, există și factori naturali, dar care au un efect mai atenuat comparativ cu
intervențiile antropice;
Rinaldi în 2003 selectează următoarele categorii de perturbări antropice ce contribuie la
modificarea albiilor în Europa secolului XX : (i) perturbări la nivelul bazinului hidrografic
(aceste perturbări constau în reîmpădurirea unor zone din partea superioară a versanților, zone ce
corespund sectorului producției de aluviuni, stabilizarea versanților și construirea de numeroase
mici baraje pe râurile montane); (ii) exploatarea de balast din albia minoră; (iii) construirea
barajelor (barajele induc mari discontinuități în transportul de aluviuni, în evoluția albiilor de
râu și a versanților adiacenți); (iv) lucrări de protecție a malurilor și construirea de diguri
(aceste structuri au un efect major în dinamica albiei râurilor).
Dintre factorii naturali care au un efect în timp asupra morfologiei albiilor amintim
schimbările climatice –sfârșitul micii glaciații (1850-1880), perioada hidrologică deosebită din
secolul XX, care constă in scăderea precipitațiilor și creșterea temperaturilor, relieful, vegetația,
litologia, geologia.

2.3.2. Literatura română de specialitate

În domeniul geomorfologiei fluviale, în lucrările publicate, cei mai mulţi cercetători

pun accentul pe definirea sistemului, structura şi descrierea sistemului, tipuri de sisteme,
variabilele de control, sistemul geomorfologic al albiei minore, secţiunea transversală a
albiei, tipuri de albii, profilele longitudinale ale râurilor, albiile majore, formarea albiilor
majore, paleoalbiile, terasele fluviale etc. În această direcţie se remarcă lucrarea
“Morfologia şi dinamica albiilor de râu” a lui Ichim et. al. (1989), care oferă o analiză
cuprinzătoare a sistemului fluvial, punând accentul în special pe morfologia albiei.
În ultimii ani, în acord cu cerinţele societăţii, se manifestă un interes şi o preocupare
accentuate din partea cercetătorilor pentru a evalua tipul şi rata modificărilor istorice ale
albiilor de râu ca urmare a instabilităţii verticale şi laterale induse de variate tipuri de

29
intervenţii antropice. În literatura română, cele mai multe studii referitoare la
morfodinamica fluvială au fost realizate de Maria Rădoane. Dintre aceste publicaţii
enumerăm doar câteva, considerate mai importante din perspectiva obietivului nostru:
- „Analiza granulometrică şi petrografică a faciesului de albie a râului Suceava”,
Rădoane și colab., 2002); studiu are în atenţie albia râului Suceava şi are în vedere
următoarele obiective: a) forma profilului longitudinal în relaţie cu variaţia calibrului
materialului de albie; b) spectrul granulometric al materialului de albie explicat în relaţie
cu unele variabile ale bazinului hidrografic; c) evidenţa empirică a modalităţii distribuţiilor
granulometrice în profil longitudinal; d) variabilitatea petrografică a materialului de albie
explicată în relaţie cu alcătuirea litlogică a ariei sursă.
- “Evaluarea modificărilor contemporane ale albiei râului Prut pe graniţa românească”,
(Rădoane și colab., 2008) , lucrare în care au fost analizate încadrarea tipologică a albiei
râului Prut, variabilitatea morfometrică a albiei minore şi majore a râului şi dinamica
secţiunilor transversale în lungul râului;
- „Răspunsul unei albii adâncite în roci coezive la acţiunea factorilor de control naturali
şi antropici”, (Rădoane și colab., 2008) în care tema majoră este răspunsul unei albii cu pat
nisipos şi maluri în care domină materialele fine la acţiunea unor intervenţii antropice
(îndiguiri şi rectificări de albii), studiu de caz râul Bârlad;
O altă lucrare în care sunt abordate ca teme majore dinamica istorică şi evoluţia
holocenă a râurilor este “Reconstituirea evoluţiei geomorfologice a văii Someşului Mic în
holocen”, lucrare ce reprezintă teza de doctorat a doamnei Ioana Feier (2010). Lucrarea
menţionată, atrage atenţia printr-o serie de teme abordate pe parcursul ei, asupra
potenţialului teritoriului ţării noastre de a contribui cu informaţii valoroase la completarea
modelelor de evoluţie a sistemelor fluviale din Europa, vehiculate la ora actuala în
literatura internațională.
Procesele fluviale pentru râurile din Carpaţii româneşti au fost abordate şi de alţi
autori precum: Zugrăvescu et. al., 1998, 2000; Zaharia et. al., 2011; Bălteanu et. al., 2012;
Armaş et. al., 2013 etc. Aceşti autori au remarcat că procesul de agradare a fost dominant
la începutul secolului al XIX-lea, în timp ce în secolul al XX-lea, complexitatea intervenţiei
antropice a determinat o îngustare şi adâncire a albiei râurilor din Carpaţii româneşti. O
altă observaţie a acestor autori este că dinamica albiilor este mai intensă în zonele de deal
30
şi podiş din Carpaţii de Curbură, o zonă cu tectonică pozitivă, cu o litologie specifică și cu
valori mai mari ale debitului solid.
Cu referire doar la arealul de studiu, cercetarea spaţiului Văii Prahovei ia amploare
după 1900 ca urmare a unor evenimente importante precum: construirea căii ferate
București-Ploiești-Brașov care a crescut gradul de accesibilitate în regiune, dezvoltarea
reţelei de drumuri naţionale, dezvoltarea turistică, industrială şi a aşezărilor din regiune. Drept
urmare, din 1900 până în prezent sunt publicate numeroase studii geografice, geologice,
pedologice, biologice etc.
Menţionăm, pentru început, lucrarea lui Mrazek (1904) în care este explicată
geneza “Babelor”. În acelaşi an, Zaharia Panţu aduce importante contribuţii la cunoaşterea
florei munţilor Bucegi prin publicarea lucrării “Contribuţii la flora Bucegilor”. Tot în
domeniul botanicii, la şase ani după, apare lucrarea lui Grecescu (1910) “Plante vasculare
din Bucegi” acesta indicând în lucrarea sa un număr de 760 de taxoni.
În domeniul turismului apar ulterior, o serie de ghiduri: “În munţii Sinaiei, Rucărului
şi Branului” (Haret, 1910), “Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal – noua călăuză practică”
(Urechia, 1911).
În ceea ce priveste geomorfologia regiunii, sunt de remarcat lucrările “Observaţiuni
geomorfologice în Bucegi” (Orghidan, 1931) şi “Mofologia văii superioare a Prahovei şi a
regiunilor vecine” (Vâlsan, 1939). Un reper important în studiul morfografic şi morfogenetic
al regiunii este materialul realizat de Velcea (1961) „Masivul Bucegi. Studiul geomorfologic”.
Dintre lucrările geomorfologice mai recente, menţionăm “Munţii Baiului, caracterizare
geomorfologică” (Ielenicz, 1981), “Munţii Gârbova, caractere geomorfologice” (Niculescu,
1981), “Suprafeţele de nivelare din Munţii Piatra Craiului-Baiu (Carpaţii de Curbură)”
(Posea, 1998) etc. În ceea ce privește studiul geomorfologic al bazinului subcarpatic al
Prahovei, se remarcă studiile lui de Martonne (1907) și unele lucrări de sinteză efectuate
de Rădulescu (1937), Pop (1938, 1939), Nordon (1931, 1933), Vâlsan (1939).
În ultimii ani, în studiile de geomorfologie, cercetătorii pun accentul pe analiza
raportului dintre procesele geomorfologice actuale şi afectarea comunităţilor umane. O
astfel de temă este abordată, de exemplu, în lucrarea „Vulnerabilitatea versantilor la
alunecarile de teren în sectorul subcarpatic al văii Prahovei”, Armaş et. al., 2003.

31
 Bazinul Prahovei este tratat şi în numeroase teze de doctorat dintre care enunțăm
doar două, mai apropiate de tematica temei noastre: „Bazinul montan al Prahovei, potenţial
natural si evaluarea peisajului” , Oprea (2006), şi „Pretabilitatea reliefului pentru căi de
comunicaţii şi transport în culoarul Prahovei (sectoarele montan și subcarpatic)” Dobre
(2009).
Un reper important în studiu morfodinamic al albiei râului Prahova este teza de
doctorat realizată de Ioana-Toroimac (2009), centrată însă pe zona de câmpie. Nota de
originalitatea a lucrării este dată de analiza morfologiei albiei râului Prahova (tipul de
albie), evoluţia sa din ultimii 150 ani în relaţie cu schimbările de mediu şi cu intervenţiile
antropice din hidrosistem și delimitarea spațiului utilizat de râu.

32
Capitolul 3. Factorii de control

3.1. Geologia

Geologia, prin caracterul litologic al rocilor, structură și tectonică (fracturi și falii),

are implicații majore asupra tipurilor de albie și formei bazinului hidrografic. De-a lungul
unui profil longitudinal putem observa o alternanță a tipurilor de albii sinuoase, meandrate
și anastomozate, alternață condiționată de parametrii hidraulici, panta talvegului și de
geologia locală (litologie și structură). Geologia se exprimă în primul rând prin rezistența
rocilor la eroziune, de exemplu: albiile anastomozate se întâlnesc în zonele cu roci mai
puțin rezistente la eroziune, cum sunt marnele.
Din punct de vedere geologic, zona de studiu se înscrie în cadrul general,
macrozonal al Carpaților Orientali. Din punct de vedere geostructural, Carpații Orientali,
sunt sistematizați în mai multe zone structurale: zona cristalino-mezozoică, zona flișului și
zona de molasă (proiectul ”Improving of ground-based validation techniques of satellite
radar interferometry products over tectonic belts. Study area: Carpathian and Subcarpathian
Prahova Valley”-GEOVIEW, 2017).
Sectorul montan al râului Prahova se încadrează în zona flișului. Sectorul
subcarpatic se desfășoră la nord, în arealul flișului carpatic iar spre sud, în arealul
structural definit ca zonă de molasă și care corespunde avanfosei (Armaș și colab., 2003).
Din punct de vedere stratigrafic, în zona de fliș se diferențiază trei subunități: flișul
intern grezos-calcaros, flișul extern cu șisturi negre și flișul median - de tranziție. Având în
vedere că zona de studiu aparține subunităților flișului intern și a celui median, vom face o
scurtă descriere a acestora, descriere sintetizată din proiectul ”Improving of ground-based
validation techniques of satellite radar interferometry products over tectonic belts. Study
area: Carpathian and Subcarpathian Prahova Valley”-GEOVIEW, 2017).
Flișul intern aparține intervalelor Tithonic-Neocomian, Barremian-Apțian, Albian,
Cretacic superior, Senonian și Paleogen. Intervalul Tithonic Neocomian include cele mai
vechi depozite începând cu un depozit de argile și continuând cu un fliș grezos-calcaros
reprezentat prin Formațiunea de Sinaia (Mutihac et. Al. 2003). Intervalul Barremian-Apțian

33
include depozitele superioare Formațiunii de Sinaia, reprezentate printr-un fliș
marnocalcaros cu intercalații subțiri de microbrecii, sub numele de Formațiunea de
Comarnic, urmată de un fliș grezos ruginiu cu denumirea de Formațiunea de Piscu cu Brazi
(Mutihac et. Al. 2003). Intervalul Albian include depozite reprezentate printr-un fliș argilo-
grezos-conglomeratic cu denumirea de flișul de Bobu, iar gresiile și conglomeratele sunt
cunoscute sub numele de Conglomeratele și Gresiile de Ceahlău-Zăganu (Mutihac et. Al.
2003). Intervalul Cretacic Superior este reprezentat prin depozite marnoase-grezoase
denumite, Stratele de Auceline sau prin depozite grezoase-conglomeratice, denumite
Stratele de Dumbrăvioara, urmând un fliș marnos de culoare roșie cu denumirea de
Formațiunea de Teliu, apoi un fliș marnocalcaros, care încheie depozitele flișului intern,
sub denumirea de Formațiunea de Valea Dobârlăului (Mutihac et. Al. 2003). Intervalul
Senonian este reprezentat printr-un fliș manos-grezos (stratele cu echinizi), urmat de
marne roșii (Formațiunea Gura Beliei) (Mutihac et. Al. 2003). Intervalul Paleogen include
marne roșii și un fliș marnos-grezos (flișul de Șotrile) (Mutihac et. Al. 2003).
Flișul median aparține intervalelor Cretacic Inferior, Cretacic superior și Senonian-
Paleogen. Intervalul Cretacic-Inferior începe cu depozite în alternanțe de șisturi argiloase și
gresii cu denumirea de Stratele de Plăieși, urmate de depozite în alternanță de secvențe de
fliș curbicortical cu secvențe de șisturi argiloase negre, cu denumirea de Stratele de
Toroclej; apoi, pe verticală se trece la o alternanță de fliș curbicortical cu gresii calcaroase
și argile verzui denumite Strate de Palanca (Mutihac et. Al. 2003). Intervalul Cretacic
Superior este constituit din depozite grezoase-marnoase – Strate cu Auceline, Formațiunea
de Teliu, Formațiunea de valea Dobârlăului. Intervalul Senonian-Paleogen apare în vestul
văii Pahovei, unde apar marnele roșii prin Formațiunea de Gura Beliei și Formațiunea de
Șotrile (Mutihac et. Al. 2003).
Stratele de Sinaia care aparțin formațiunilor de fliș neocomian și baremian-apțian
sunt dezvoltate în sectorul carpatic al Prahovei, între Predeal la nord și Comarnic la sud;
sunt predominante în Munții Clăbucetele Predealului, Munții Baiului, inclusiv, culmea
Neamțu și Munții Gurguiatu și defileul Sinaia-Posada. Stratele de Sinaia aflorează mai ales
pe văile din Munții Baiului (valea Azuga, valea Rea, valea Șipa, Zamora și valea Fetei) dar
iviri caracteristice apar și în cartierul Cumpătul din Sinaia precum și în defileul Sinaia-
Posada pe râul Prahova. Treimea inferioară a versantului prahovean al Munților Bucegi
34
este dezvoltat pe fliș șistos grezos (Strate de Piscu cu Brazi) ce aparțin intervalului
aptian+barremian. Urmează, etajat altitudinal, o fâșie de fliș grezos ce aparține perioadei
geologice barremian inferior-hauteriviană. Flișul de Bobu, argilo-grezo-conglomeratic și
Conglomeratele și gresiile masive de Ciucaș-Zăganu, ambele de vârstă albiană sunt
dezvoltate atât în partea mediană și superioară a abruptului prahovean al Bucegilor cât și
pe platoul structural (Fig. 3.3 și 3.4). D. Patraulius (1969), citat de R. Oprea (2005) distinge
un nivel inferior (Conglomeratele de Bucegi medii) și unul superior (conglomerate de
Bucegi superioare, gresii de Babele și Scropoasa-Lăptici). Conglomeratele medii formează
abruptul estic, între munții Bucșoiu și Piatra Arsă iar conglomeratele superioare
(reprezentate de conglomeratele de Coștila-Obârșia cu blocuri mari diseminate de calcare
și șisturi cristaline din Seria de Leaota și gresia de Babele), sunt dezvoltate tot pe versantul
estic, din vârful Omu până pe muntele Furnica (R. Oprea., 2005).

a) b)

Fig. 3.1. Stratele de Sinaia în defileul Sinaia-Posada; a) privire spre amonte, b)privire spre
aval

Din flișul median, în zona studiată, sunt predominante marnele de Gura Beliei și
faciesul flișului de Șotrile cu gresii și marno-calcare. Marnele de Gura Beliei, de vârstă
Senonian Superior, reprezentate prin marne și argile roșii cu pete verzi (Armaș și colab.,
2003) sunt dezvoltate în sectorul subcarpatic pe ambii versanți ai râului Prahova din
dreptul localității Gura Beliei, componentă a orașului Breaza. Flișul de Șotrile este dezvoltat
35
pe interfluviul dintre Prahova și Doftana (Dealurile Câmpiniței). În cadrul văii subcarpatice
a Prahovei, de la nord la sud, se identifică următoarele succesiuni lito-stratigrafice (Armaș
și colab., 2003):
În zona Comarnic sunt prezente structuri care au o dezvoltare mare în sectorul
carpatic și sunt reprezentate prin: Stratele de Podu Vârtos (flișul marnos cu siderite) și
prin Seria de Dumbrăvioara (siltite, marne cenușii, vișinii, albie și negre), unități
aparținând digitației de Comarnic.
Aval de confluența Prahovei cu valea Beliei, spre Nistorești, sunt deschise depozitele
din cuvertura post-tectonică care formează o structură sinclinală desfășurată vest-est, al
cărei flanc nordic începe de la Gura Beliei (din cadrul cuverturii post-tectonice a unităților
cu tectogeneză cretacic superioară fac parte marnele de Gura Beliei).

a) b)

Fig. 3.2. Marnele de Gura Beliei reprezentate prin marne și argile roșii cu pete verzi (a- privire
din aval) și conglomeratele de Brebu, flancul sudic al sinclinalului Breaza (b- privire din aval)

Pe Prahova spre sud, de la Breaza de Sus-Plaiul Cornului spre est, pe valea Doftanei,
se desfășoară umplutura axială a sinclinalului Breaza-Buciumeni. Axul sinclinalului are o
extindere vest-estică, este plasat pe aliniamentul central al orașului Breaza și se continuă
spre est la Frăsinet, în versantul stâng al Prahovei, de unde treptat este deplasat spre sud
prin falii transversale, până la sud de Lunca Mare, pe valea Doftanei. În flancurile

36
sinclinalului Breaza-Buciumeni, sunt bine reprezentate depozitele miocen inferioare
Stratele de Cornu și conglomeratele de Brebu (Armaș și colab., 2003).
La sudul sinclinalului Breaza-Buciumeni, aval de gara Breaza și pe versantul stâng al
Prahovei, la nord de bifurcația spre localitatea Cornu de Sus, urmează pe circa 100 m,
depozite din Seria de Macla, aparținând Pânzei de Macla, reprezentată prin gresii
feldspatice, pelite cenușii și roșu-negricioase. În continuare, urmează depozitele cu
caracter molasic, care formează zona mio-plio-cenă, cu depozite de vârstă Miocen-Pliocen-
Pleistcen inferior (Armaș și colab., 2003).

37
Fig. 3.3. Geologia sectoarelor montan și subcarpatic ale Văii Prahovei
38
Fig. 3.4. Geologia și litologia sectoarelor montan și subcarpatic ale Văii Prahovei
39
3.2. Relieful

Relieful, prin trăsăturile sale morfografice (interfluvii, talveguri, versanți) și

morfometrice (altitudine, geodeclivitate, energie, expoziție, grad de fragmentare
orizontală) este un factor care influențează puternic scurgerea și aportul solid. De
asemenea, acțiunea proceselor denudaționale și efectele lor asupra morfologiei bazinului
hidrografic sunt influențate semnificativ de relief.
Pe lângă rolul important pe care relieful îl are alaturi de litologie și sol în
aprovizionarea albiei cu sedimente, acesta este o componentă a mediului geografic care
influențează și concentrarea așezărilor umane. Sectorul carpatic al Prahovei se
caracterizează printr-un culoar transversal cu sectoare în care valea este îngustă (sectorul
între Predeal și Azuga sau cel dintre Sinaia și Posada) dar se și lărgește în anumite areale
(ex: bazinetul depresionar în care sunt amplasate stațiunile Bușteni, Poiana Țapului,
bazinetul Predeal). Sectorul subcarpatic se caracterizează printr-o vale largă, cu luncă și un
sistem de 4-5 terase. Configurația reliefului din zona de studiu a oferit condiții optime
pentru așezările umane. În aceste condiții, formele de relief au fost supuse unei presiuni
antropice ceea ce a condus la generarea proceselor geomorfologice cum sunt alunecările de
teren, surpări, procese de eroziune etc.

3.2.1. Caracteristici morfologice

Delimitată la nord de zona de obârșie a râului Prahova și la sud de zona de

confluență dintre Prahova și Doftana, zona de studiu se suprapune peste următoarele
trepte morfogenetice:
- treapta morfogenetică montană compusă din abruptul prahovean al Munților
Bucegi și platoul structural, Munții Clăbucetele Predealului, Munții Baiului/Gârbovei
(Culmea Baiul Mare, Culmea Neamțului, Culmea Petru-Orjogoaia);
- treapta morfogenetică a culoarelor intramontane cu depresiuni și bazinete:
bazinetul de obârșie al râului Prahova, bazinetul depresionar Azuga, Bușteni-Poiana
Țapului, Sinaia, defileul Sinaia-Posada;

40
 - treapta morfogenetică subcarpatică ce include culoarul subcarpatic al râului
Prahova;

3.2.1.1. Treapta morfogenetică montană

Masivul Bucegi (abruptul prahovean și platoul structural) are cea mai mare
altitudine din zona studiată (Vârful Omu, 2505 m). Se află pe o largă arie de sinclinal,
orientat pe direcția N-S și este dezvoltat pe conglomerate groase de circa 1000 m
intercalate cu gresii. Abruptul prahovean este un abrupt de cuestă tectono-erozivă (V.
Micalevich-Velcea, 1961), format din pereți goi, stânci brăzdate de hornuri adânci, cu o
diferență de nivel de peste 900 m dominat de la nord la sud de munții: Coștila (2498 m),
Caraiman (2284 m), Jepii Mici (2148 m), Jepii Mari (2071 m), Piatra Arsă (2071 m),
Muntele Funica (2103 m), Vîrful cu Dor (2030 m ), Vânturiș și Păduchiosul (1925 m).
Platoul Bucegilor este un platou structural cu șiruri de cueste aliniate nord-sud și în
potcoavă față de Ialomița ce aparține etapei pediplenei carpatice sau suprafeței Borăscu
(Posea, 1997).
Relieful structural al Munților Bucegi dezvoltat pe conglomeratele flișului cretacic
este caracterizat prin abrupturi mari, platoul structural cu șiruri de cueste externe ce au
frontul orientat către Prahova și șiruri de cueste interne ce se aliniază Văii Dorului,
succesiuni de trepte structurale, polițe sau brâne.
Formele glaciare ce se păstrează în relieful actual din Munții Bucegi sunt văile
modelate de ghețari și umerii lor (Văile Mălăiești și Țigănești), circuri glaciare (circurile
secundare în trepte din complexul glaciar al văii Morarului, circul glaciar din Valea
Cerbului, la est de vârful Omu și circul glaciar din Valea Căldării pe latura de nord-vest a
muntelui Coștila).
Relieful carstic este restrâns în Munții Bucegi, acesta impunându-și prezența mai
mult în lungul văii Ialomiței, cu sectoarele de chei ale Peșterii, Zănoagei, Tătarului, Orzei,
Dobrești. În zona abruptului prahovean, relieful carstic apare pe suprafețe restrânse în
Muntele Piatra Arsă (lapiezuri și mici peșteri, de exemplu Peștera lui Bogdan).

41
 Masivul Bucegi se remarcă și prin formele specifice de relief precum Sfinxul, Babele,
Pietrele Singuratice ce s-au format pe conglomerate și gresii eterogene sub acțiunea
agenților modelatori.
Impactul antropic își pune amprenta asupra reliefului prin pășunatul intensiv,
defrișări, realizarea pârtiilor de schi (a condus la modificarea microreliefului local prin
nivelarea terenului, distrugerea unor forme carstice), amenajarea unor drumuri turistice,
realizarea instalațiilor de transport pe cablu, accesul necontrolat al turiștilor cu mijloace de
transport auto, ATV-uri ce conduc la distrugerea habitatelor caracteristice zonei alpine și
forestiere etc.
Clăbucetele Predealului se situează în nordul zonei de studiu (zona de obârșie a
râului Prahova) și sunt dezvoltate pe fliș marno-grezos mai puțin rezistent la eroziune și pe
conglomerate care mențin un relief de culmi mai proeminente cu aspect de clăbucete
(Cocean și colab., 2009).
Termenul de clăbucet vine de la clăbuc-clăbuci și înseamnă „munte mic și rotund„.
Posea (2005) asociază formarea acestora momentului în care, prin lăsarea depresiunii
Brașov, masivele Postăvaru și Piatra Craiului s-au rupt de Bucegi și au rămas mai joase.
Rocile mai moi au favorizat menținerea unor altitudini joase și modelarea în formă de
clăbucete.
„Privite de pe masivele montane învecinate, Bucegi sau Baiu, ce le domină cu peste
500-1000 m, Căbucetele apar prin succesiunea de culmi rotunjite sau boltite, în două-trei
trepte: 1400-1450 m, suprafața Clăbucetelor, 1000-1200 m suprafața Predealului și 800-900
m nivelul Cărbunarea” (Posea, 2002). „Ele sunt rezultatul nivelărilor întrerupte de ușoare
înălțări în Sarmațian-Pliocen, când au rezultat și suprafețe largi de glacisuri erozive, ce
pătrund prin înșeuări în toate masivele montane de la Curbură, de la Bran și Predeal, la
Predeluș, Bratocea, Boncuța ori Tabla Buții. De aici și denumirea platformei pasurilor înalte”
(Posea, 2002).
Munții Baiului (Munții Gârbova). În fața abruptului prahovean al Bucegilor, pe
partea stângă a râului Prahova, se desfășoară Munții Baiului ce sunt delimitați la nord de
Clăbucetele Tărlungului, subunitate a Căbucetelor Întorsurii, la est de valea Doftanei, limita
sudică este dată de așezările Comarnic-Secăria-Teșila, iar la vest sunt delimitați de Valea
Prahovei și Valea Azugăi. Cunoscuți și sub numele de Munții Gârbova din cauza aspectului
42
„gârbovit” al reliefului, în antiteză cu Munții Bucegi, Munții Baiului au un relief monoton cu
înălțimea maximă de 1908 m în Vârful Baiul Mare.
Din punct de vedere geologic, Munții Baiului „se desfășoară pe un ax de sinclinal
faliat alcătuit din formațiuni flișoide de vârsă cretacică” (Cocean și colab., 2009) și sunt
dezvoltați pe Stratele de Sinaia peste care se dispun gresii și calcare grezoase și mai la
suprafafață conglomerate tilitice.
Culmea principală a Munților Baiului, care reprezintă și cumpăna de ape a râului
Prahova și a Doftanei, poate fi împărțită în trei sectoare:
- culmea Baiul Mare este cea mai sudică și este dominată de la nord la sud de
vârfurile: Cazacu (1753 m), vârful Baiu Mare (1908 m), vârful Drăgan (1771 m), Vârful
Cîinelui (1650 m), Vârful Vornicului (1631 m), Vârful Mierlei (1660 m), Doamnele Tituleni
(1403 m);
- Culmea Neamțului se desfășoră în partea nordică cu vârfurile Neamțului (1926 m),
vârful Pâraie (1871 m), vârful Șteviei (1902 m), Vârful Rusului (1903 m) și vârful Unghia
Mare (1847 m);
- între culmile Baiul Mare și Neamțului, se desfășoară culmea Petru-Orjogoaia, care
face legătura între vâile Prahova, Azuga și Doftana și are altitudini mai reduse: vârful
Cazacu (1753 m), Zamora (1826 m), vârful lui Petru și Orjogoaia (1447 m);
În ceea ce privește procesele geomorfolologice ce afectează versanții munților
Baiului, specificul acestora este dat de acțiunea intensă a proceselor erozivo-denudaționale
(torenți, ravene, ogașe, alunecări de teren, procese de tasare, solifluxiuni).

3.2.1.2. Treapta morfogenetică a culoarelor intramontane cu depresiuni și bazinete

Conform unor autori (Velcea și Cucu, 1987) în culoarul intramontan al Prahovei

sunt incluse și depresiunile și bazinetele. Grigore Posea (2005) descrie aceste bazinete ca
fiind de dimensiuni mici, axate pe un sector de râu unde valea a fost lărgită datorită unor
confluențe sau prin eroziune diferențială.
Culoarul intramontan al Prahovei este delimitat la nord de zona de obârșie a râului
Prahova, la est de Munții Baiului, se desfășoară la sud până la ieșirea din defileul Sinaia-
Posada, iar la vest este delimitat de Munții Bucegi. Din punct de vedere geologic, s-a

43
dezvoltat la contactul dintre conglomeratele de Bucegi și Stratele de Sinaia și de Comarnic.
De la nord la sud, culoarul intramontan al râului Prahova poate fi împărțit în cinci sectoare:
1. Primul sector corespunde zonei de obârșie a râului Prahova, se suprapune treptei de
900-1200 m cu pante mici cuprinse între 5-10⁰ (fundul de vale) și 10-20⁰ (zona glacisurilor
de contact). Mai este cunoscut și sub numele de bazinetul Predeal sau depresiunea de
obârșie a Prahovei. În acest sector s-a dezvoltat stațiunea Predeal;
2. Al doilea sector ține până la intrarea în bazinetul depresionar Bușteni-Poiana
Țapului și se caracterizează printr-o vale îngustă până la confluența cu râul Azuga unde
valea se lărgește iar; treapta de altitudine este tot de 900-1200 m. În acest sector se află
Depresiunea Azuga care s-a dezvoltat mai mult în lungul râului Azuga. Depresiunea Azuga
„este conturată de umeri și prispe de glacisuri de 1000-1100 de metri sub care apar două
terase mai clare la 2-4 m (aluviată, cu poziția de treaptă de luncă) și 4-6 m, aluviată dar și
înălțată de conurile unor torenți cu izvoare pe latura către clăbucete” (Ielenicz, 1981).
Depresiunea Azuga nu intră propriu-zis în culoarul de vale al Prahovei care face obiectul
acestei teze, dar a fost inclusă în analiza datorită influenței hotărâtoare ce o exercită în
sectorul carpatic de origine asupra morfologiei albiei, mai ales după decapitarea acesteia
prin captările frontale dinspre Depresiunea Brașov;
3. Urmează un al treilea sector, în care s-a dezvoltat bazinetul depresionar Bușteni-
Poiana Țapului, acesta fiind delimitat la nord de limita dintre localitățile Bușteni și Azuga și
se încheie la sud, la intrarea în Sinaia (confluența cu Valea Tufei), unde valea începe iar să
se îngusteze. Acest sector se caracterizează printr-o vale largă unde Prahova primește mai
mulți afluenți (pe partea dreaptă: Valea Cerbului, Valea Albă, Valea Jepilor, Valea
Urlătoarelor, Valea Babei, Valea Piatra Arsă și pe partea stângă: Valea Fetei, valea Zamora,
valea Șipa). Terasele Prahovei sunt repezentate prin „treapta luncii înalte (2-3 m) și cele trei
niveluri morfologice de 10-15 m, 20-25 m, respectiv 30-40 m, care au fost destul de frecvent
acoperite de conuri de dejecție vechi, stabilizate (mai ales căte poalele Bucegilor, între
Bușteni și valea Peleșului) ”(Mihai și colab.,2016);
4. Al patrulea sector se suprapune zonei în care s-a dezvoltat bazinetul depresionar
Sinaia și care începe din zona de confluența a Prahovei cu Valea Tufei și ține până în
amonte de confluența Prahovei cu Valea lui Bogdan și Valea Largă. La intrarea dinspre nord
în acest sector, valea este îngustă, după care se lărgește în zona orașului Sinaia. „Terasele
44
Prahovei sunt diferențiate sub forma a trei trepte tăiate în rocă (Terasele Parcului sau
Platoul Izvor 10-20 m, Mănăstirii 30-40 m și Troiței Vânătorilor de Munte sau Cazarmei
Jandarmeriei Montane de 90-100 m”), (Mihai și colab.,2016).
5. Culoarul intramontan al Prahovei se încheie prin ultimul sector care este unul de
îngustare și se desfățoară între zona de confluența a Prahovei cu Valea lui Bogdan și Valea
Largă și intrarea dinspre nord în bazinetul Comarnic. În acest sector s-a dezvoltat defileul
Sinaia-Posada pe Stratele de Sinaia și de Comarnic strâns cutate și faliate. Această zonă se
suprapune treptelor de altitudine de 600-900 m și 900-1200 m, se caracterizează printr-o
fragmentare morfologică ridicată, iar talvegul Prahovei în acest sector prezintă multe
rupturi de pantă. „Treapta de terasă în rocă de 35-40 m, prezentă mai ales pe stânga
Prahovei, aval de Sinaia-Izvor, a fost înălțată de conuri vechi de dejecție și este fragmentată
de torenții cu talveguri abrupte din Munții Baiului (văile lui Bogdan, Floreiului, Orății,
Conciului, Doamnele)” (Mihai și colab.,2016);

3.2.1.3. Treapta morfogenetică subcarpatică

Culoarul subcarpatic al Prahovei este delimitat în partea de nord de localitatea

Comarnic iar în sud de localitatea Bănești (aval de confluența cu Doftana). Lunca râului
Prahova se caracterizează printr-o alternanță de îngustări (Gura Beliei, Gara Breaza și
Bănești) și lărgiri (la Comarnic și Cornu Câmpina). Lunca largă pe care râul Prahova o
formează la Comarnic se datorează reducerii valorii pantei și a descărcării aluvionare
(dominant grosiere) la ieșirea din defileul Sinaia-Posada (Ielenicz, 2005, Armaș et al. 2013).
Culoarul subcarpatic al râului Prahova este un culoar de vale largă bine definit de un
sistem de 4-5 terase, dintre care doar cele inferiorare sunt mai bine păstrate.
Nivelul terasei V (echivalentă suprafeței Drăgăneasa la Popp, 1939), în zona
Comarnicului, se menține mai mult sub forma unui larg glacis datorat alunecărilor
periglaciare pe rama văii Sarului și deasupra terasei de la Podu Lung-Podu Corbului (TIV)
(Armaș și colab., 2003).
Terasa IV (Pițigaia) se desprinde sub forma unor rupturi de pantă și umeri glacizați
în versanții bazinetului Comarnic, unindu-se larg peste interfluvii în domeniul sinclinalului

45
Breaza și spre sud, de unde se menține pe cumpăna de ape spre bazinele Câmpinița (în est)
și Provița (spre vest) (Armaș și colab., 2003).
Terasa III (Băicoi) apare ca o terasă tipică doar în Dealul Muscelu (la altitudinea de
550-554 m), situat deasupra orașului Câmpina, unde se mai păstrează și pietrișurile
aluviale, depozitul de terasă fiind alcătuit din pietrișuri mărunte (Armaș și colab., 2003).
Terasa II (Câmpina), care este și terasa de confluență cu Doftana, este cea mai
importantă pentru localitățile umane, având un pod foarte larg. Pe ea s-au dezvoltat
localitățile Comarnic, Breaza, Câmpina, Cornul de Sus, Cornul de Jos.
Terasa I (Bănești) se înscrie cu suprafețe mai mari în sectorul de confluență al
Câmpiniței, pe partea dreaptă a Prahovei, și apare sub forma unor terase-con la confluența
principalelor văi torențiale care fragmentează versantul drept al Prahovei (Valea Rea), la
Gura Beliei sau se menține ca un nivel glacizat la baza versantului stâng, în perimetrul
sinclinalului Breaza (Armaș și colab., 2003)
Existența culoarului de vale largă cu terase ce au poduri destul de întinse a facilitat
dezvoltarea așezărilor omenești, transformând acest sector într-un spațiu intens antropizat
și urbanizat. În aceste condiții, factorul antropic alături de cel litologic (versanți alcătuiți
din argile, marne, nisipuri și gresii) are un rol important în desfășurarea pe suprafețe mari
a proceselor geomorfologice precum alunecări de teren, șiroiri, torențialitate.

3.2.2. Caracteristici morfometrice

Hipsometria este un strat tematic reprezentat pe hărțile generale geografice sau pe

cele topografice, continuitatea altitudinii suprafeței terestre fiind redată fie prin curbe de
nivel, fie prin culori sau cu ajutorul hașurilor sau a umbririi. „Geografii fizicieni sau
geomorfologii folosesc stratul hipsometric pentru întocmirea unei hărți tematice, a treptelor
morfologice, care redă generalizat formele de relief în asambluri hipsometrice” (Grigore,
1979).
Pentru întocmirea hărții hipsometrice au fost vectorizate curbele de nivel de pe
harta topografică 1:25.000 și s-a utilizat softul ESRI ArcGIS 10.2. Altitudinea minimă din
zona studiată este de 355 m și este înregistrată la sud de confluența dintre Prahova și
Doftana iar altitudinea maximă de 2505 m se înregistrează în vf. Omu din Munții Bucegi.

46
Ținând cont de ecartul reliefului și principalele trepte morfologice ale sectorului de studiu,
au fost delimitate șase trepte hipsometrice, de la 355-600 m (culoarul de vale al râului
Prahova cu terase și lunci din zona subcarpatică) la 1800-2505 m (platoul și vârfurile înalte
din Bucegi) (Fig. 3.5).
Treapta hipsometrică 350-600 m se suprapune culoarului de vale cu terase și
lunci din sectorul subcarpatic. Această treaptă hipsometrică se desfășoară exclusiv în
sectorul subcarpatic și începe în aval de confluența Prahovei cu Doftana, continuând până
în amonte de localitatea Comarnic.
Treapta hipsmetrică 600-900 m predomină în zona dealurilor înalte din sectorul
subcarpatic (pe conglomerate și calcare, pe gresii) iar în sectorul montan ocupă culoarul
de vale al râului Prahova între localitățile Comarnic și Bușteni.
Treapta hipsometrică 900-1200 m ocupă suprafața cea mai mare din zona
studiată. Începe din zona de contact a munților joși cu Subcarpații, continuă în amonte pe
treapta gacisurilor și piemonturilor marginale până în extremitatea nordică a zonei de
studiu incluzând în întregime bazinetul de obârșie a râului Prahova.
Treapta hipsometrică 1200-1500 m se întâlnește exclusiv în sectorul montan al
râului Prahova și se dezvoltă în zona abruptului Prahovean din Munții Bucegi, în Munții
Baiului, Clăbucetele Predealului și Munții Neamțului.
Treapta hipsometrică 1500-1800 m ocupă culmile montane principale din munții
dezvoltați pe fliș (Munții Bucegi, Munții Baiului).
Treapta hipsometrică 1800-2500 m este dominantă în arealele ocupate de
abrubturi și cele mai înalte vârfuri din Munții Bucegi (Omu, Coștila, Caraiman, Cocora,
Pietrosu), platoul Bucegi, dar se desfășoară pe suprafețe foarte restrânse și în vârful Baiul
Mare, vf. Rusului și Vf. Pîraie.

47
Fig. 3.5. Hipsometria sectoarelor montan și subcarpatic ale Văii Prahovei

48
 Densitatea fragmentării reliefului sau densitatea de drenaj reprezintă „raportarea
lungimii rețelei hidrografice/de drenaj pe unitatea de suprafață (în general km2) exprimând
gradul de fragmentare pe orizonală a reliefului” (Grigore, 1979).
Ca parametru geomorfologic al bazinelor hidrografice, dar și al reliefului în
întregimea sa, densitatea de drenaj se corelează foarte bine cu debitul (Gregory și Walling,
1968; Ichim et al., 1998), fiind astfel un parametru relaționat de dinamica actuală a
reliefului.
Harta a fost realizată în softul ESRI ArcGIS 10.2. și a avut la bază vectorizarea rețelei
hidrografice de pe harta topografică corelată cu ortofotoplanuri urmată de calculul
densității fragmentării reliefului pe celule pătrate cu latura de 1 km. Valorile cele mai mici
(sub 1 km/km2) sunt specifice suprafețelor cvasiorizontale care sunt mai puțin afectate de
puviodenudare și torențialitate (sectoarele cu terase din Câmpina, Breaza, Cornu dar și în
Culmea Clăbucetului), iar valorile cele mai ridicate (> 3 km/km2) sunt dominante în
sectorul montan în arealele de colectare a apelor.
Energia reliefului sau adâncimea fragmentării reliefului reprezintă „variația pe
verticală a altitudinii pe unitatea de suprafață” (Grigore, 1979).
Harta energiei reliefului sau a adâncimii fragmentării reliefului a fost realizată tot cu
softul ESRI ArcGIS 10.2. și a fost calculată ca diferență dintre altitudinea maximă și cea
minimă pe celule de un kilometru (Fig. 3.6).
Valori mici ale energiei reliefului (sub 200 m) sunt dominante în sectorul
subcarpatic al râului Prahova (culoarul de vale cu terase și lunci care se suprapune cu
localitățile Câmpina, Breaza, Cmarnic), dar ocupă o pondere mică și din sectorul montan
(platoul Munților Bucegi, bazinetul de obârșie a râului Prahova, bazinetul larg Bușteni-
Poiana Țapului-Sinaia adâncit în roci moi (Strate de Comarnic) aflate la contactul cu altele
mai dure (Stratele de Sinaia).
Treapta energiei de relief cuprinsă între 200-350 m, ocupă areale mai însemnate în
sectorul montan și este caracteristică defileului de la Posada, zona orașului Bușteni, Azuga,
Sinaia și în Clăbucetele Predealului. Aceste valori ale energiei de relief apar și în sectorul
subcarpatic dar pe suprafețe foarte restrânse.

49
Fig. 3.6. Energia reliefului în sectoarele montan și subcarpatic ale Văii Prahovei
50
 Adâncimi medii ale fragmentării refiefului, cuprinse între 350-500 m, sunt specifice
sectorului montan și au cea mai mare răspândire în Munții Baiului dar ocupă și areale
foarte restrânse din Munții Bucegi.
Intervalul cuprins între 500-650 m are ponderea cea mai mică și se găseste pe
suprafețe foarte mici în Munții Bucegi și în Munții Baiului.
Energia reliefului prezintă cele mai mari valori în zona abruptului prahovean al
Munților Bucegi (> 650 m, atingând valoarea maximă de 850-900 m pe veranții nordici ai
muntelui Coștila).
Geodeclivitatea constituie un parametru morfometric important care exprimă
gradul de înclinare față de planul orizontal a suprafețelor morfologice ce intră în alcătuirea
formelor de relief (Grigore, 1979). Acest indicator morfometric are implicatii
geomorfologice desebite deoarece alături de factorii geologici, hidrologici, climatici,
antropici, condiționează intensitatea și tipul proceselor geomorfologice actuale care
modelează substratul.
Pantele au fost determinate cu ajutorul softului ESRI ArcGIS 10.2. pe celulele
modelului numeric al terenului rezultat din curbele de nivel vectorizate de pe harta
topografică 1:25000, iar pentru arealul de studiu au fost stabilite cinci intervale ale
geodeclivității exprimate în grade. Aceste intervale au fost stabilite în funcție de scara hărții
topografice, pe baza literaturii de specialitate, a extinderii arealului de studiu și a valorilor
concrete din sectorul analizat (Fig. 3.7).
Astfel se observă o pondere mare a suprafețelor cu pante mici și relativ mici (< 10⁰)
în zonele cu lunci și terase din Subcarpați (terasele Câmpina, Cornu, Breaza), dar au
extindere și în lunca și podurile de terasă ale râului Prahova din sectorul montan (bazinetul
Bușteni-Poiana Țapului-Sinaia, bazinetul Predeal), în lunca râului Azuga (zona de
confluență cu Prahova) și în platoul Munților Bucegi.

51
Fig. 3.7. Geodeclivitatea sectoarelor montan și subcarpatic ale Văii Prahovei
52
 Valori ale geodeclivității de 20-40⁰ caracterizează versanții montani (Munții Bucegi,
Munții Baiului, Clăbucetele Predealului) și pe areale foarte restrânse pe versanții
subcarpatici, dar sunt întâlnite și în abrupturile din defileul Posada. Terenurile foarte
înclinate sunt intens afectate de procese geomorfologice precum cele de alunecare,
eroziune liniară, rostogoliri de blocuri și formare de grohotișuri.
Zonele cu pante de peste 40⁰ sunt caracteristice abrupturilor din Bucegi (Muntele
Coștila, Caraiman, Jepii Mici) unde sunt frecvente procesele de prăbușiri, iar solurile lipsesc
sau sunt foarte subțiri.
Orientarea versanților - harta orietării versanților a fost realizată tot pe baza
modelului numeric al terenului cu ajutorul softului ESRI ArcGIS 10.2. Ținând cont de
orientarea față de direcțiile cardinale, versanții au fost grupați în patru categorii: versanți
însoriți (orientare sudică și sud-vestică), versanți semiînsoriți (orientare vestică și sud-
estică), versanți semiumbriți (orientare estică și nord-vestică) și versanți umbriți
(orientare nordică și nord-estică) (Fig. 3.8).
Versanții însoriți beneficiază de cea mai lungă durată de strălucire a soarelui ceea ce
favorizează dezvoltarea vegetației, iar în zona de studiu sunt predominanți în partea stângă
a râului Prahova în sectorul subcarpatic dar și în sectorul montan. În contrast, apar
versanții umbriți, unde durata înghețului și a stratului de zăpadă este mai mare, favorizând
alunecările de teren și solifluxinea. Aceștia sunt predominanți pe partea dreaptă a râului
Prahova dar apar pe suprafețe mai restrânse și pe partea stângă a Prahovei.
La nivel de țară, Surdeanu (1998) afirmă că, până la altitudinea de 600 m,
alunecările de teren apar pe versanții cu expoziții diferite, predominând în 27% din cazuri
pe cei cu expoziție sudică și sud-estică. Peste această altitudine, ponderea apariției
alunecărilor pe versanții cu expoziție sudică și sud-estică crește la 33% din cazuri între
altitudinile 600-700 m, și la 50% între 700-800 m. Peste 800 m, alunecările afectează
versanții cu expoziție sudică și sud-vestică. Această constatare se confirmă și pentru zona
de studiu.

53
Fig. 3.8. Orientarea versanților în sectoarele montan și subcarpatic ale Văii Prahovei

54
3.3. Regimul hidrologic al râului Prahova

Râul Prahova și afluenții săi- scurtă descriere

Râul Prahova izvorâște din Munții Clăbucetele Predealului, mai exact din zona
pasului Predeal (1100 m altitudine) și se varsă la Dridu, aval de localitatea Adâncata, în râul
Ialomița. De la izvor și până la vărsare, râul Prahova are o lungime de 193 km și drenează
teritoriile a trei județe, respectiv Brașov, Prahova și Ilfov; ca unități de relief străbate lanțul
carpatic, reprezentând limita geografică dintre Carpații Meridionali și Carpații Orientali,
apoi își continuă cursul prin Subcarpații de Curbură, după care pătrunde în Câmpia
Română.
Râul Prahova este un afluent de ordinul II al fluviului Dunărea și de prim ordin al
râului Ialomița. Bazinul hidrografic are forma unui amfiteatru și are o suprafață de 3740
km2. Bazinul hidrografic al râului Prahova este foarte asimetric: partea stângă a râului
reprezintă 88% din suprafața totală a bazinului hidrografic (Pișota și Zaharia, 1994).
În lucrarea de față, atenția noastră se îndreaptă spre sectoarele carpatic și
subcarpatic ale râului Prahova, sectoare care au împreună o lungime de 56 km. Pe sectorul
de 56 km lungime pe care îl străbate de la obârșie și până la confluența cu râul Doftana,
Prahova colectează debitele mai multor afluenți (Fig. 3.9).
În zona montană, afluenții de pe partea stângă vin din munții Clăbucetele
Predealului și din munții Baiului și îi enumerăm pe cei cu debitul mai însemnat :
- valea Puriștoaicei sau Poliștoaca este primul afluent de stânga al râului Pahova,
își are obârșia la altitudinea de 1324 m, la est de culmea Cioplea; are o lungime de 3,7 km
iar suprafața bazinului hidrografic este de 4,3 Km2.
- râul Azuga își are obârșia sub Muntele Lacul Roșu (Munții Baiului) la o altitudine de
1630 m și este cel mai important afluent al râului Prahova din zona studiată. Având o
lungime și un debit mai mare decât colectorul său, râul Azuga a fost considerat multă
vreme obârșia Prahovei și era cunoscut sub numele de râul Prahova, în timp ce Prahova
actuală era numită Prahovița (Velcea, 1965; Niculescu, 1984). Așa se explică și faptul că
orașul Azuga, situat la confluența dintre cele două râuri a fost cunoscut până în anul 1881
cu numele de „Între-Prahove. Râul Azuga are o lungime de 24 km, suprafața bazinului

55
hidrografic este de 88,8 Km2 și are numeroși afluenți. Cel mai mare este valea Unghia Mare
(L=7 km) urmat de Limbășel (L=6 km), valea Turcului (L=5 km), valea Cazacu (L= 4,2 km),
Valea Șteviei (L= 3,7 km), valea Lacul Roșu (L= 3,7 km), valea Ceaușoaia (L=3 km), valea
Unghia Mică (L= 2,5 km) etc.
- valea Fetei izvorăște din munții Baiului (culmea dintre vf. Cazacu și vf. Urechii) la o
altitudine de 1700 m și se varsă în Prahova chiar la intrare în orașul Bușteni, între Bușteni
și Azuga. Are o lungime de 5,4 Km, suprafața bazinului hidrografic este de 10 km2 iar dintre
afluenți, cel mai însemnat este valea Dutca.
- valea Zamora își are obârșia în zona vârfului Muntele Baiului la o altitudine de
1827 m și se varsă în Prahova în dreptul localității Poiana Țapului. Are o lungime de 6,6 Km
iar suprafața bazinului hidrografic este de 10 Km2.
- valea Șipa, denumită în sectorul inferior și valea Stânei își are izvoarele în Muntele
Cumpătu la o altitudine de 1710 m iar zona de confluență cu Prahova este la nord de
cartierul Cumpătu din Sinaia. Lungimea sa este de 6 Km cu o suprafață a bazinului
hidrografic de 6 Km2.
- valea Rea izvorăște din vârful Baiul Mare (1895 m) și se varsă în râul Prahova în
amonte de gara din Sinaia. Are o lungime de 6,6 Km cu suprafața bazinului de 14,6 Km2.
Valea Rea are bazinul de recepție larg și este alcătuit din mănunchiuri de ravene adâncite
puternic (Ielenicz 1984, citat de Oprea, 2004).
- valea Câinelui își are izvoarele tot în munții Baiului (culmea dintre vf. Vornicului și
vf. Mierlei la o altitudine de 1600 m iar zona de confluență cu Prahova este partea de sud a
orașului Sinaia. Are o lungime de 5,8 Km cu suprafața bazinului hidrografic de 8 Km2.
În Defileul Sinaia-Posada, râul Prahova primește pe partea stângă numeroși torenți
dintre care cei mai importanți sunt: valea lui Bogdan (L= 4 km, S= 5 Km2), valea
Răzoarelor (L= 3 Km, S= 3 Km2), valea Floreiului (L= 3,6 Km, S= 7 Km2) și Valea
Bătrâoarei (L= 3,7 Km, S= 5 Km2).
În sectorul subcarpatic Prahova primește pe partea stângă doar doi afluenți mai
importanți: valea Sarului (L= 6 Km, S= 10 Km2) și Câmpinița (L= 14,5 km, S= 30 Km2). Din
cauza condițiilor litologice și a structurilor complexe, aceste văi se caracterizează prin
intense procese de torențialitate și alunecări de teren aducând un debit solid important
Prahovei.
56
Fig. 3.9. Rețeaua hidrografică în sectoarele montan și subcarpatic ale Văii Prahovei
57
 În zona montană, afluenții de pe partea dreaptă vin din masivul Bucegi și se
individualizează prin panta mare a talvegurilor ce conduce la formarea cascadelor (cascada
Urlăroarea care este situată la confluența pâraielor Urlătoarea Mare și Mică, cascada
Caraiman situată pe râul omonim la o altitudine de 1700 m, cascada Înspumată pe Vâlcelul
Înspumat de pe versantul sudic al muntelui Caraiman, cascada Vânturișu pe valea Izvorul
Dorului care are trei căderi de apă: Cascada de Sus, Cascada din Vale și Cascada Mare).
Afluentii cu debitul mai însemnat sunt:
- valea Rîșnoavei își are izvoarele în zona muchiei Fitifoiu la o altitudine de 1080 m
și se varsă în râul Prahova în zona în care drumul național DN 1 se intersectează cu DN
73A. Are o lungime de 5 Km, suprafața bazinului este de 15,7 Km2 iar principalii afluenți
sunt valea Leucii (L= 4,3 Km) și valea Brădetului (L= 3,3 Km).
- valea Cerbului izvorăște de sub piciorul vârfului Omu la o altitudine de aproximativ
2280 m și confluează cu râul Prahova la Bușteni, în aval de stația hidrometrică (zona de
confluență se cheamă „La Bușteni”, conform vechilor înscrisuri). Valea Cerbului are o
lungime de 10 km cu suprafața bazinului de 25 Km2 și are mai mulți afluenți ce vin de pe
versanții Moraru și Coștila (valea Morarului, valea Coștila ) și de pe Muntele Diham (Cracul
Diham).
- având în vedere faptul că valea Albă (L= 5,5 Km , S= 5,5 Km2), valea Jepilor (L= 5,8
Km, S= 8 Km2), valea Urlătoarelor formată din unirea pâraielor Urlătoarea Mare și
Urlătoarea Mică (L= 3.8 Km, S= 4 Km2) sunt dezvoltate pe abruptul Prahovean al Bucegilor,
este evident că au o pantă de scurgere foarte mare. Datorită prăbușirilor de pe versanți,
acești afluenți au un aport destul de important de debit solid format din aluviuni grosiere și
chiar din blocuri de mari dimensiuni.
- valea Peleșului izvorăște din vârful Piatra Arsă la o altitudine de 1970 m și
confluează cu râul Prahova la Sinaia, la aproximativ 30 metri în aval de confluența cu valea
Rea, afluent ce vine din Munții Baiului. Are o lungime de 5,6 km, suprafața bazinului este de
6 Km2 iar afluentul principal este valea Sf. Ana.
- valea Zgarburei își are obârșia în zona cabanei Vârful cu Dor și are o lungime de 5,5
Km cu suprafața bazinului este de 4 Km2.

58
 - valea Izvorului/Dorului izvorăște de pe Ploatoul Bucegilor, în apropiere de
Babele, la o altitudine de 2160 m și confluează cu Prahova în aval de intersecția drumului
național DN 1 cu DN 71 (Târgoviște-Sinaia). Lungimea sa este de 17 km, suprafața
bazinului de 33 Km2 și are mai mulți afluneți, dintre care cei mai importanți sunt: Izvorașul
(L= 2,8 Km), Pârâul Negru (L=2,5 Km), valea Secăriei (L= 2,1 Km), valea Călugărului (L= 1,6
Km), pârâul Lupului, vâlceaua Vârful cu Dor etc. Izvorul Dorului se diferențiază de ceilalți
afluenți ai râului Prahova prin faptul ca cea mai mare parte a bazinului hidrografic este
dezvoltat pe Platoul Bucegilor și prin urmare acesta se află suspendat atât față de Prahova
cât și față de Ialomița.
În Defileul Sinaia-Posada, râul Prahova primește pe partea dreaptă și numeroși
torenți, dintre care cei mai importanți sunt: Valea Largă ( L= 3,1 Km, S= 6,7 Km2), Valea
Dracului (L= 2,5 Km, S= 1,8 Km2), Valea Dogăriei (L= 2,6 Km, S= 1,2 Km2), Valea
Măgarului (L= 2,6 Km, S= 2,2 Km2).
În sectorul subcarpatic, Prahova primește pe partea dreaptă un singur afluent mai
însemnat, Valea Beliei care își are obârșiile la o altitudine de 1190 m și confluează cu râul
Prahova în localitatea Gura Beliei, localitate componentă a orașului Breaza. Valea Beliei are
o lungime de 11 Km, suprafața bazinului este de 36 Km2 iar afluentul cel mai mare este
pârâul Talea (L= 5,5 Km). La vărsare în râul Prahova, Valea Beliei, formează un mare con de
dejecție; cantitatea mare de sedimente se datorează în mare parte numeroaselor alunecări
de teren ce afectează versanții văii Beliei. În Fig. 3.10. este reprezentat profilul longitudinal
și suprafața drenată de râul Prahova.

59
Fig. 3.10. Profilul în lung și suprafața drenată de râul Prahova; evidentierea stațiilor
hidrometrice de pe sectorul de studiu și a celor mai mari 2 afluenți: Doftana și Teleajen

Regimul hidrologic al râului Prahova

Regimul hidrologic indică variația în timp a resurselor de apă ale unui râu, variație
care este condiționată atât de factorii climatici (temperatură, precipitații) cât și de factori
fizico-geografici (geologia, relieful, solurile, vegetația).
Pentru a înțelege regimul hidrologic al râului Prahova și al afluenților săi ne vom
focaliza pe următoarele aspecte: 1) perioadele caracteristice ale regimului hidrologic; 2)
factorii climatici (regimul temperaturilor, regimul precipitațiilor); 3) scurgerea medie
(debitul mediu multianual sau debitul modul - Q0, debitul specific mediu-q0, variațiile
anuale ale scurgerii, variațiile multianuale ale debitelor medii, minime și maxime, variațiile
debitelor medii lunare și sezoniere); 4) scurgerea maximă (viiturile); 5) scurgerea solidă;
6) regimul termic și de îngheț al apei râului Prahova.

60
3.3.1. Perioadele caracteristice ale regimului hidrologic

Conform D. Lăzărescu și I. Panait (1957) în regimul hidrolgic al râurilor, în cursul

unui an se succed patru perioade caracteristice :
- perioada de iarnă este perioada în care râurile au o scurgere redusă (perioada
apelor mici de iarnă) determinată de faptul că temperaturile aerului sunt negative și
precipitațiile cad sub formă de zăpadă, deci râurile sunt alimentate în cea mai mare parte
din apele subterane; în cazul în care temperaturile cresc brusc, zăpada se topește iar
cantitatea mare de apă rezultată produce viiturile de iarnă.
- perioada de primăvară se caracterizează prin temperaturi cu valori pozitive (0-
10⁰C) ce favorizează topirea zăpezilor, condiții climatice ce duc la instalarea unei perioade
de ape mari de primăvară; în cazul în care procesul de topire al zăpezilor este însoțit și de
ploile de primăvară are loc procesul de formare al viiturilor de primăvară.
- perioada de vară, în această perioadă râurile au o scurgere cu valori foarte mici
(perioada apelor mici de vară) determinată de precipitații reduse cantitativ, temperaturi
mari și prin urmare evapotranspirație ridicată; aceste condiții climatice determină
scăderea accentuată a debitelor/nivelurilor. În acest anotimp se înregistrează și ploi
torențiale de scurtă durată dar care favorizează producerea viiturilor de vară.
- perioada de toamnă, în acest anotimp valorile temperaturilor încep să scadă, prin
urmare scade și evapotranspirația iar de regulă, precipitațiile sunt de lungă durată și cu
intensitate mică; perioada de toamnă poate fi foarte diferită de la un an la altul: sunt ani în
care precipitațiile nu sunt bogate și apar apele mici de vară-toamnă, sunt unii ani ploioși în
care apar apele mari de toamnă și ani în care precipitațiile au o perioadă mai scurtă dar
sunt abundente favorizând astfel apariția viiturilor de toamnă.

61
3.3.2. Factorii climatici (regimul temperaturilor, regimul precipitațiilor)

În procesul scurgerii, factorii climatici influențează în mod determinant rezervele

de apă atât prin aportul de apă din precipitații, dar și prin pierderile cauzate de
evapotranspirație. Pentru a descrie factorii climatici care au un rol atât de important în
formarea și evoluția procesului de scurgere s-au utilizat date climatice ce constau în serii
cronologice de temperaturi medii lunare precum și precipitații zilnice/lunare/anuale
pentru perioada 1961-2012.
Regimul temperaturilor- temperaturile medii lunare, maximele și minimile
termice absolute au fost înregistrate la stațiile meteorologice din zona studiată (Predeal,
Vârful Omu, Sinaia și Câmpina) și puse la dispoziție de către Administrația Națională de
Meteorologie.
În cursul anului, cele mai scăzute medii termice, se înregistrează în luna ianuarie la
stațiile meteorologice Predeal -4,9⁰C, la Sinaia -5,4⁰C, -1,8⁰C la Câmpina și numai la stația
meteorologică vârful Omu, datorită altitudinii mari, media termică cea mai scăzută se
înregistrează în luna februarie fiind de -10,6⁰C. În sezonul cald, temperatura aerului are
valori pozitive iar cele mai ridicate medii termice se înregistrează în luna iulie la stațiile
meteorologice Predeal 14,4⁰C, la Sinaia 12,5⁰C, la Câmpina 19,3⁰C iar la stația vârful Omu,
media termică cea mai ridicată se produce în luna august și este de 5,5⁰C. Primăvara și
toamna, mediile termice se mențin predominant negative în zona montană înaltă în timp ce
în culoarele intramontane cu depresiuni și bazinete, mediile termice au valori cuprinse
între 10-12⁰C.
Temperaturile maxime absolute înregistrate în zona studiată sunt redate în tabelul
3.1. iar producerea acestora este legată de pătrunderea aerului tropical uscat, fierbinte ce
provine din nordul Africii pe fondul unui regim stabil anticiclonic. Înregistrarea
temperaturilor minimime absolute care se regăsesc în tabelul de mai jos se datorează
pătrunderii de aer rece și uscat în sudul și estul țării ce provine de la Anticiclonul Siberian.
Analizând aceste date putem trage concluzia că, în zona studiată, regimul termic se
caracterizează printr-un maxim în luna iulie (stațiile Predeal, Sinaia, Câmpina) și în august
(stația Vf. Omu) și printr-un minim în luna ianuarie (stațiile Predeal, Sinaia, Câmpina) și în
luna februarie (stația vârful Omu).

62
Tabelul 3.1. Temperaturile minime și maxime absolute înregistrate la stațiile meteorologice
în perioada 1900-2012
Stații Unitatea Altitudine Minime Data Maxime Data
meteorologice de relief (m) absolute producerii absolute producerii
(⁰C) (⁰C)
Predeal Carpați 1090 -33.8 11.II.1929 33.2 5.VII.2000
Vârful Omu Carpați 2504 -38.0 10.II.1929 22.1 14.VII.1984
Sinaia Carpați 1510 -26.5 18.I.1963 30.0 6.VII.1988
Câmpina Subcarpați 461 -26.6 23 și 25.I.1942 37.8 7.IX.1946

Regimul precipitațiilor- precipitațiile au fost măsurate cu ajutorul pluviometrelor

la stațiile hidrometrice Azuga (971 m altitudine) și Bușteni (875 m altitudine) în Carpați și
stația hidrometrică Câmpina (378 m altitudine) situată în Subcarpați.
Cantitatea de precipitații însumează anual circa 908 mm la stația hidrometrică
Azuga, 1065 mm la Bușteni și 616 mm la stația hidrometrică Câmpina. Din cei șapte ani
analizați (2006-2012), cea mai mare cantitate de precipitații a fost înregistrată în anul
2010 astfel: suma totală de precipitații la Azuga a fost de 1247 mm, 1307 mm la Bușteni și
857 mm la Câmpina.
Precipitațiile medii lunare, după cum arată și graficul de mai jos (Fig. 3.11.),
înregistrează un maxim în sezonul cald și anume în lunile iunie, iulie și august. Cele mai
mari valori s-au înregistrat în luna iulie la Azuga 16 mm, la Bușteni 11 mm iar la Câmpina 7
mm. Valorile minime se produc în sezonul rece (decembrie, ianuarie și februarie) ca
urmare a predominării regimului anticiclonic (la Azuga 5 mm, la Bușteni 4 mm și la
Câmpina 3 mm). Analizând aceste date, putem observa ca valorile precipitațiilor scad
treptat din zona carpatică (Azuga și Bușteni) către zona subcarpatică (Câmpina).
Regimul pluviometric se caracterizează prin două maxime:
- primul maxim pluviometric se produce în sezonul cald (lunile iunie și iulie) : la
Azuga 83 mm (iulie 2009), la Bușteni 61 mm (iulie 2009) și Câmpina 42 mm (iulie 2009).
- al doilea maxim pluviometric este scăzut și se înregistrează în lunile octombrie și
noiembrie: la Azuga 26 mm (octombrie 2009), la Bușteni 43 mm (octombrie 2009) și
Câmpina 33 mm (iulie 2009).
Regimul pluviometric are și două minime: un minim se produce în iarnă (lunile
ianuarie/februarie) și al doilea minim care se înregistrează toamna (Fig. 3.12).

63
Fig. 3.11. Precipitațiile medii lunare înregistrate la stațiile hidrometrice în anul 2009

Fig. 3.12. Precipitațiile maxime lunare înregistrate la stațiile hidrometrice în anul 2009

64
 Precipitațiile sub formă de ninsoare încep să cadă în luna septembrie la altitudini
foarte mari (Vârful Omu) , în octombrie la Azuga și Bușteni și în luna noiembrie la Câmpina.
Ultimele ninsori apar în luna iulie în zonele înalte (Vf. Omu) și în aprilie la Azuga, Bușteni și
Câpmina. Durata intervalului cu ninsoare înregistrează cele mai mari valori la altitudini
ridicate, astfel la Vf. Omu este de 331 zile pe an, la Azuga și Bușteni 232 zile pe an și de 150
zile pe an la Câmpina.

3.3.3. Scurgerea medie (debitul mediu multianual sau debitu modul-Q0, debitul
specific mediu- q0, variațiile anuale ale scurgerii, variațiile debitelor medii lunare și
sezoniere)

Scurgerea medie este cel mai important indicator al resurselor de apă din râuri și se
exprimă prin mai mulți parametri:
- debitul mediu multianual (Q0, m3/s) sau debitul modul este un parametru care
rezultă din media aritmetică a debitelor medii anuale. Pentru a obține un rezultat cât mai
corect este necesar ca datele utilizate sa fie pe o perioadă de minim 30 de ani. Pentru
arealul studiat, s-au utilizat date hidrologice ce constau în debite medii zilnice, împreună cu
mediile lor lunare și anuale înregistrate la stațiile hidrometrice de pe râul Prahova și de pe
afluentul său, râul Azuga, astfel: de la SH Azuga s-au utilizat date din perioada 1963-2012
cu o pauză de 13 ani între 1983-1996 în care datele lipsesc (Fig. 3.13), de la SH Poiana
Țapului și Bușteni s-au folosit date din perioada 1966-2012 (Fig. 3.14) iar la SH Câmpina
datele utilizate sunt din perioada 1964-2011, cu o lipsă de un an, 1974 și o pauză de patru
ani între 1996-2000 (Fig. 3.15). Din analiza acestor date rezultă că valorile debitului mediu
multianual sunt mici în sectorul montan al râului Prahova ( SH Azuga- 1,84 m3/s, Poiana
Țapului și Bușteni- 4,14 m3/s) iar pe măsură ce râul intră în Subcarpați valorile cresc
datorită aportului de debit lichid ce provine de la afluenți (SH Câmpina- 8,04 m3/s).

65
Fig. 3.13. Hidrograful debitelor medii zilnice Q(t) înregistrate la stația hidrometrică
Câmpina (perioada 1963-2012)

Fig. 3.14. Hidrograful debitelor medii zilnice Q(t) înregistrate la stația hidrometrică Bușteni
(perioada 1966-2012)

66
Fig. 3.15. Hidrograful debitelor medii zilnice Q(t) înregistrate la stația hidrometrică
Câmpina (perioada 1964-2012)

Dacă se ordonează descrescător debitele medii zilnice și i se asociază fiecărei valori

o probabilitate de depășire (p%) anuală se obține curba de probabilitate de depășire
exprimată în procente, sau analog acesteia, curba de durată, în zile pe an (Fig. 3.16). Din
aceasta curbă se observă că debitul mediu multianual (modul) are p% = 38%, căreia îi
corespunde o perioadă de retur/recurență, T = 1/p% de 2,6 ani, adică este debitul care se
repetă statistic o dată la 2,6 ani. Altfel, tot statistic, timp de 139 zile dintr-un an hidrologic
mediu, debitul scurs în albie este mai mare decât debitul mediu multianual, în timp ce în
restul de 226 zile debitul scurs este sub această valoare.

67
Fig. 3.16. Curba de durată/probabilitate de depășire a debitelor medii zilnice la SH Câmpina

- debitul specific mediu (q0, l/s/km2) este parametrul care arată cantitatea de apă
scursă într-o secundă de pe unitatea de suprafață. În arealul studiat, valorile cele mai mari
sunt înregistrate în zona montană, respectiv la SH Azuga - 23,93 l/s/km2 și SH Poiana
Țapului/ Bușteni- 23,78 l/s/km2 și scad în zona subcarpatică atingând la SH Câmpina -
16,67 l/s/km2.
- variațiile anuale ale scurgerii rezultă din hidrografele debitelor înregistrate la
stațiile hidrometrice situate în zona studiată, hidrografe pe care le-am reprezentat în
graficele de mai sus. Analizând hidrografele debitelor înregistrate la cele trei stații
hidrometrice putem face următoarele observații: la SH Azuga, debitul maxim istoric este de
52 m3/s și s-a produs la data de 23 martie 2007 iar debitul minim istoric este de 0,04 m3/s
înregistrat la data de 17 ianuarie 1976; la stațiile hidrometrice Poiana Țapului și Bușteni
debitul maxim istoric este de 95,9 m3/s înregistrat la data de 17 iulie 1988 iar debitul
minim istoric este de 0,068 m3/s la data de 2 martie 1993; la SH Câmpina la data de 23
martie 2007 s-a înregistrat debitul maxim de 125,64 m3/s iar la data de 26 septembrie

68
1975 s-a produs debitul minim istoric 0,044 m3/s. Pentru a nu se crea confuzii este
important să menționăm că aceste maxime și minime istorice au rezultat din debitele medii
zilnice din perioada analizată. Având în vedere faptul că variațiile anuale ale scurgerii scot
în evidență perioadele ploioase și secetoase putem afirma că anii în care s-au produs
maximele istorice au fost ani ploioși în care s-au produs inundații (1966, 1971, 1975, 1980,
1984, 1988, 2001, 2005, 2007) iar anii în care s-au înregistrat minimile istorice au fost ani
secetoși (1964, 1976, 1987, 1992, 1993, 2003, 2012).
- variațiile multianuale ale debitelor medii, minime și maxime anuale – se
observă din figurile 3.17, 3.18 și 3.19 că la stația hidrometrică Câmpina, debitele medii și
maxime anuale au o ușoară scădere în perioada 1964-2012, pe câtă vreme cele minime au
crescut în aceeași perioadă de timp. La această scară de timp explicațiile se pot datora
schimbărilor climatice sau impactului antropic legat de consumatori, în această zona cu
densitatea populației cea mai mare din țară.

Fig. 3.17. Variația multianuală a debitelor medii anuale la SH Câmpina

69
Fig. 3.18. Variația multianuală a debitelor minime anuale la SH Câmpina

Fig. 3.19. Variația multianuală a debitelor maxime anuale la SH Câmpina

- variațiile debitelor medii lunare și sezoniere înregistrate la stațiile hidrometrice

trebuie corelate cu regimul temperaturilor și precipitațiilor. Analizând graficul de mai jos
(Fig. 3.20), putem observa că, debitul mediu lunar, atinge primul maxim în lunile de
primăvară (martie- aprilie) determinat de creșterea temperaturilor ce provoacă topirea

70
zăpezilor (Azuga - 3,65 m3/s, Bușteni - 6,31 m3/s, Câmpina - 12,2 m3/s) și un al doilea
maxim în lunile de vară (iulie-august) din cauza ploilor torențiale din acest sezon (Azuga -
3,08 m3/s, Bușteni - 6,12 m3/s, Câmpina - 13,7 m3/s). Valori minime ale debitului mediu
lunar se înregistrează în lunile de iarnă (ianuarie- februarie) când temperaturile sunt
foarte mici iar precipitațiile cad sub formă de zăpadă (Azuga - 1,32 m3/s, Bușteni - 2,18
m3/s, Câmpina - 5,83 m3/s). Un al doilea minim se înregistrează toamna, în septembrie
(Azuga – 1,11 m3/s, Bușteni - 1,7 m3/s, Câmpina - 5,68 m3/s).

Fig. 3.20. Variațiile debitelor medii lunare înregistrate la stațiile hidrometrice în anul 2009

3.3.4. Scurgerea maximă (viiturile)

Viiturile sunt fenomene hidrologice extreme ce se caracterizează prin creșteri buște

ale nivelului și debitului unui curs de apă din cauza ploilor torențiale și topirii zăpezilor.
Viiturile se pot produce în orice perioadă a anului dar în general ele corespund lunilor de
primăvară (martie-aprilie) determinate de ploile de primăvară și topirea zăpezilor dar se
pot produce și toamna în anii ploioși.

71
 Viiturile sunt analizate prin parametrii lor (Musy, 2005; Zaharia, Pișota et. al., 2005,
preluat după Ioana-Toroimac, 2009):
- debitul de bază (m3/s) este debitul râului în condiții normale de scurgere
înregistrat înainte și după producerea viiturii;
- debitul de vârf (m3/s) este debitul maxim pe care îl ating apele în timpul viiturii;
- timpul viiturii sau timpul de creștere (Tc) reprezintă intervalul de timp (ore) din
momentul începerii viiturii și până când se înregistrează debitul de vârf;
- timpul de descreștere (Td) reprezintă durata de retragere a apelor între
momentele producerii debitului maxim și cel al revenirii la debitul de bază;
- timpul total al viiturii (Tt) reprezintă durata totală a viiturii și rezultă din
însumarea timpului viiturii și timpul de descreștere a viiturii Tt=Tc+Td;
- volumul viiturii (m3) cantitatea de apă scursă în timpul viiturii și reprezintă aria
de sub hidrogaful debitelor;
- stratul de apă scurs (h) reprezintă grosimea stratului uniform de apă și este egal
cu raportul dintre volumul de apă al viiturii și suprafața bazinului hidrografic în amonte de
secțiunea considerată;
În continuare vom analiza cele mai importante viituri care s-au produs pe râul
Prahova:
- viiturile din anul 2007- la toate cele trei stații hidrometrice din zona studiată, în
anul 2007 s-au produs viituri în perioada 18-31 martie și în perioada 19-30 octombrie.
Viiturile din martie 2007 s-au produs pe fondul precipitațiilor abundente căzute în această
perioadă. Pluviometrele instalate la stațiile hidrometrice au înregistrat pe 23 martie
maximum de precipitații de 120 mm la Azuga, 105 mm la Bușteni și 30 mm la Câmpina. În
asemenea condiții, tot pe data de 23 martie, pe râul Prahova au fost atinse debitele de vârf
de 81,5 m3/s la SH Azuga, 102 m3/s la SH Bușteni și 250 m3/s la SH Câmpina. Viiturile din
octombrie 2007 au avut o intensitate mai mică iar pluviometrele au înregistrat maximum
de precipitații din această lună pe data de 23, respectiv, 55 mm la Azuga, 51 mm la Bușteni
și la Câmpina 26 mm. Debitele de vârf înregistrate pe râul Prahova la data de 23 octombrie
au fost: 25,4 m3/s SH Azuga 23,10, 55,2 m3/s SH Bușteni, 57,2 m3/s SH Câmpina. În Fig.
3.21 sunt reprezentate viiturile care s-au produs la SH Bușteni în anul 2007.

72
Fig. 3.21. Viiturile produse la SH Câmpina, Azuga și Bușteni în anul 2007

73
 - viiturile din anul 2005. Este bine cunoscut faptul că, în anul 2005 țara noastră a
fost afectată de fenomene meteorologice de mare intensitate ceea ce a determinat
depășirea cu cel puțin 50% cantitățile normale de precipitații. În cursul acestui an, pe râul
Prahova, precipitațiile excedentare au produs viituri în lunile mai, iulie, august și
septembrie când debitele maxime au atins valori istorice. În luna mai, pluviometrele au
înregistrat maximul de precipitații pe data de 7, respectiv: la stația meteo Predeal s-au
înregistrat 51,2 mm, la stația Vf. Omu 64,4 mm, Sinaia 64,4 mm și 16,2 mm la Câmpina.
Aceste condiții climatice au condus la atingerea unui debit de vârf pe Râul Prahova la SH
Câmpina de 147 m3/s. În luna iulie 2005, precipitațiile au fost mai excedentare decât în
luna mai și s-a înregistrat un debit de vârf la SH Câmpina de 399 m3/s, debit care este
considerat istoric pentru această stație hidrometrică. Viituri de mare intensitate s-au
produs și în luna septembrie, când pe data de 19 și 20, suma precipitațiilor căzute a fost de
157,4 mm la Predeal, 43,6 mm la vf. Omu, 194 mm la Sinaia și 226 mm la Câmpina.
- viituri importante s-au produs și în anul 2001 când s-au înregistrat la SH Azuga un
debit de vârf de 92 m3/s, la SH Bușteni de 123 m3/s iar la SH Câmpina de 110 m3/s. În
perioada 1960-2000, cele mai importante viituri au avut loc în anul 1975 când
pluviometrele au înregistrat pe data de 1 și 2 iuie 179 mm la stația meteo Predeal, 95 mm
la stația Vf. Omu, 157 mm la Sinaia și 144 mm la Câmpina. Aceste precipitații abundente au
condus la atingerea unui debit de vârf de 135 m3/s la SH Poiana Țapului și 340 m3/s la SH
Câmpina.
În spațiile montane ale Europei, durata viiturilor a scăzut iar intensitatea acestora a
crescut în ultimele decenii, acestea căpătând un caracter rapid (flash flood). Acest lucru se
datorează în principal defrișărilor (vegetația întârziind scurgerea apei din precipitații) și
creșterii ariei suprafețelor betonate, care concentrează precipitațiile în albie mult mai
repede.

74
3.3.5. Scurgerea solidă

Din punct de vedere al sursei, scurgerea solidă transportată de un râu (Fig. 3.22)
constituie o suprapunere dinamică a contribuţiei bazinului hidrografic din amonte şi a
aportului datorat efectului de antrenare a particulelor din patul albiei de către curentul
lichid, respectiv a depunerii sedimentelor în suspensie (Chanson, 2004, Graf, 1996). Prin
urmare, aportul şi transportul sedimentelor pe un râu (care pentru sectoarele carpatice pot
fi nisip, pietriş, bolovani etc.) depind de: caracterul sedimentelor (mărime, densitate,
natură, duritate, formă, granulometrie, coeziune/necoeziune), folosinţa terenurilor,
particularităţile climatice, hidrologice, geologice, morfologice, şi topografice ale tuturor
afluenţilor săi precum şi din sectorul de studiu (Anderson et.al., 1996).

Fig. 3.22. Tipuri de transport solid

Din punct de vedere al modului de transport, scurgerea solidă poate fi în suspensie

sau târâtă (pe fundul albiei). Prima constă în particule mai fine, duse de curentul de apă, iar
cea de-a doua, din particule mai grosiere, puse în mișcare doar la valori mai mari ale
debitului, specifice perioadelor de ape mari sau viiturilor.
Cele doua tipuri de scurgere se măsoară cu instrumente diferite și se cuantifică cu
formule distincte, fiind produse în mod diferit. Întrucât scurgerea târâtă este foarte dificil
de măsurat, mai ales pe râurile cu pat din pietriș, în cele ce urmează ne vom referi doar la
scurgerea în suspensie.

75
 Ținând cont de toți parametrii menționați anterior, care stau la baza formării și
scurgerii solide în suspensie, putem afirma că în sectorul montan al râului Prahova,
caracterizat prin debite mici, roci compacte cu rezistență mare la eroziune și grad de
împădurire mare, debitele solide medii în suspensie au valori foarte mici. La ieșirea râului
Prahova din defileul de la Posada, unde debitul a mai crescut, datorită faptului că rocile
sunt mai slab cimentate sau chiar neconsolidate, sunt ușor friabile iar solurile au o textură
argiloasă, se observă o creștere semnificativă a debitului de aluviuni în suspensie. Așa se
explică și faptul că, deși în zona studiată sunt trei stații hidrometrice, respectiv, stațiile
hidrometrice Azuga și Bușteni în sectorul montan și stația hidrometrică Câmpina situată în
zona subcarpatică, debitul de solid în suspensie se măsoară doar la Câmpina.
Variația multianuală a debitelor în suspensie maxime și minime anuale are același
trend scăzător, ca și valorile medii anuale, fiind dependentă de valoarile medii anuale
corespunzătoare ale debitului lichid (și ele scăzătoare)(Fig. 3.23, 3.24 și 3.25). Acest lucru
se poate datora amenajărilor hidroenergetice de la Sinaia, amenajării albiei râului și
afluenților cu praguri și apărări de maluri betonate sau din gabioane și extragerilor de
agregate mai ales la balastierele existente pe sectorul analizat.

Fig. 3.23. Variația multianuală a debitelor medii solide în suspensie la SH Câmpina

76
Fig. 3.24. Variația multianuală a debitelor minime solide în suspensie la SH Câmpina

R maxim anual la SH Câmpina

Fig. 3.25. Variația multianuală a debitelor maxime solide în suspensie la SH Câmpina

Debitul solid în suspensie se măsoară cu batometrul iar determinarea lui se face

simultan cu determinările de viteză. Luând ca exemplu anul 2012, la stația hidrometrică
Câmpina, studiul hidrometric de aluviuni în suspensie a fost întocmit pe baza următorului
material: 5 măsurători complete de aluviuni în suspensie și 84 de măsurători simple de

77
aluviuni în suspensie. Recoltarea probelor simple de aluviuni în suspensie s-a facut de la
metrul 5, pe malul drept. Corectarea probelor de aluviuni în suspensie simple, s-a facut pe
baza relației ρ med / ρ simplu rezultând: K = ρ med / ρ simplu = 0,98.

Fig. 3.26. Variațiile debitelor solide în suspensie, medii lunare la SH Câmpina

Graficul de mai sus (Fig. 3.26) întărește afirmația făcută anterior și anume că
scurgerea solidă depinde foarte mult de condițiile hidrometeorologice. Astfel, putem
observa că în anul 2012, s-au înregistrat valori maxime ale debitului solid în suspensie în
lunile martie și aprilie și un al doilea maxim s-a produs în lunile iulie și august. Este evident
ca aceste maxime au fost determinate de precipitațiile abundente. De asemenea,
comparând valorile debitului solid în suspensie înregistrate în anii 2006 și 2012, remarcăm
o reducere semnificativă a acestora în anul 2012. Această scădere drastică este explicată
astfel: din data de 16 iunie 2011, în albia minoră a râului Prahova au început efectuarea
lucrărilor în vederea instalării de tuburi de colectare a apei pentru construcția unei
microhidrocentrale situată în amonte de stația hidrometrică, lucrări ce au influențat în mod
semnificativ curgerea naturală.

78
3.3.6. Regimul termic și de îngheț al apei râului Prahova

Temperatura apei râului Prahova variază de la un sector la altul iar această variație
este strâns legată de variația temperaturii aerului, de unitatea de relief pe care o străbate
râul, dinamica apelor etc. Altitudinea determină scăderea temperaturii aerului conform
unui gradient termic vertical de 1⁰C/100 m care influențează la rândul său scăderea
temperaturii apei. Această afirmație este susținută de înregistrările făcute la cele trei stații
hidrometrice din zona studiată astfel: la stația hidrometrică Câmpina (378 m altitudine)
media termică anuală este 9,8⁰C, la stația hidrometrică Bușteni (situată la o altitudine de
875 m) media termică anuală este 5,9⁰C și la stația hidrometrică Azuga (situată altitudinea
de 971 m) media termică anuală este 3,4⁰C.
În ceea ce privește variația regimului termic al apei râului Prahova în cursul unui an,
putem observa o creștere a temperaturii medii lunare odată cu topirea zăpezii care începe
în luna aprilie și atinge un maxim în lunile iulie și august (Fig. 3.27).
Variabilitatea regimului de îngheț al apei râului Prahova este determinată tot de
etajarea altitudinală, astfel la Predeal se înregistrează 119 zile în care apa îngheață, la
Bușteni 57 zile iar la Câmpina doar 30 zile.

llll

Fig. 3.27. Temperaturile medii lunare ale apei înregistrate la SH în anul 2009
79
 Analizând toate aceste date climatice și hidrologice rezultă că regimul hidrologic al
râului Prahova se caracterizează prin ape mari în lunile de primăvară (martie-aprilie) pe
fondul creșterii temperaturilor ce provoacă topirea zăpezilor și ape mici în lunile de iarnă
(ianuarie-februarie), când temperaturile sunt foarte scăzute iar apa este stocată în stratul
de zăpadă. Un al doilea maxim, care este mult mai scăzut, se produce în unii anii în lunile
iulie-august din cauza ploilor torențiale iar în alți ani la sfârșitul toamnei. Al doilea minim
are loc la începutul toamnei, în luna septembrie. Aceste rezultate sunt în conformitate cu
concluziile Ioanei Toroimac (2009) și anume că râul Prahova are un regim hidrologic
nivo-pluvial.

80
3.4. Solurile

Principalele clase și tipuri de soluri răspândite în zona de studiu au fost inventariate

având la bază harta pedologică 1:200.000 și sistematizate conform Sistemului Român de
Taxonomie a Solurilor (SRTS 2003), elaborat de Institutul de Cercetări pentru Pedologie.
Din clasa Protisolurilor, în zona studiată se întâlnesc:
- litosolurile sunt soluri neevoluate, dezvoltate pe roci dure (sau cu peste 75%
schelet), a căror grosime morfologică nu depășește 20 cm (sau 50 cm, dacă sub 20 cm se
află un orizont puternic scheletic) (N.Florea, I. Munteanu, 2003). Litosolurile au o fertilitate
foarte scăzută, ocupă un procent de 2% din arealul de interes și sunt răspândite în
principal în bazinul subcarpatic al Prahovei (Fig. 3.28).
- aluviosolurile sunt soluri neevoluate, dezvoltate pe materiale parentale constituite
din depozite fluviatile sau fluvio-lacustre (de cel putin 50 cm grosime) (N.Florea, I.
Munteanu, 2003). Aluviosolurile ocupă un procent de 4% și se întalnesc în zonele de luncă
ale râului Prahova și ale afluentului său Câmpea în sectorul subcarpatic; în sectorul
montan, aluviosolurile se suprapun sectoarelor de luncă ale râului Prahova și ale râului
Azuga (Fig. 3.29).

Fig. 3.28. Ponderea tipurilor de sol în arealul studiat

81
 - erodosolurile sunt soluri trunchiate, cu orizontul superior îndepărtat prin eroziune
accelerată sau prin decopertare; „formarea erodosolurilor este legată de eroziunea
accelerată de producerea alunecărilor de teren și de intervenția directă a omului” (Mihai și
colab.,2016). Erodisolurile sunt foarte frecvente în sectorul subcarpatic, fiind o zonă intens
antropizată iar în sectorul montan se întâlnesc pe versanții puternic înclinați ai râului
Azuga.
Din clasa Cernisolurilor, reprezentative sunt:
- faeoziomurile se caracterizează prin prezența unui orizont A molic (Am) urmat de
un orizont B de alterare și precipitare în loc a argilei (B cambic) sau de alterare sau iluviere
(B argic). Aceste soluri ocupă un procent de doar 1%, sunt soluri fertile, bune pentru
diverse culturi și se întâlnesc sporadic în sectorul subcarpatic al Prahovei.
- rendzinele se caracterizează prin prezența unui orizont A molic (Am) și un orizont
intermediar (AR, Bv) iar formarea lor este legată de prezența calcarelor. Rendzinele ocupă
un procent de 2% din arealul studiat și sunt răspândite atât în sectorul subcarpatic cât și în
sectorul montan (abruptul Prahovean al Munților Bucegi).
Din clasa Luvisolurilor, avem:
- preluvosolurile se caracterizează prin prezența unui orizont A ocric sau molic (Ao,
Am) urmat de un orizont intermediar argic (Bt) dar pot prezenta și un orizont C; dețin un
procent de 2% și sunt răspândite doar în sectorul subcarpatic pe terenurile cu gradul de
înclinare mai mare de 15⁰.
- luvosolurile au un orizont A ocric (Ao), urmat de un orizont eluvial E (El sau Ea), un
orizont B argic (Bt) și un orizont C; dețin un procent de 15 % din arealul studiat și au cea
mai mare răspândire în sectorul subcarpatic dar se întâlnesc și în bazinul râului Azuga.
Clasa Cambisolurilor include:
- eutricambosolurile sunt cambisoluri ce se caracterizează prin prezența unui orizont
A ocric sau molic (Ao, Am), un orizont intremediar cambic (Bv) și un orizont C și au un grad
de saturație în baze mai mare de 53%. Ocupă suprafețe extinse din zona studiată (un
procent de 27%), sunt soluri specifice ariilor debresionare, astfel în sectorul subcarpatic
sunt raspândite în localitățile Poiana Câmpina, Cornu, Breaza și în defileul Posadei iar în
bazinul montan sunt întâlnite în bazinetele depresionare Sinaia și Bușteni.

82
 - districambosolurile sunt cambisoluri ce se caracterizează prin prezența unui orizont
A ocric sau umbric (Ao, Au), un orizont intermediar cambic (Bv) și un orizont C și au un
grad de saturație în baze mai mic de 53%. Au cea mai mare răspândire din zona studiată,
ocupând un procent de 31%, sunt specifice pentru spațiul montan mijlociu, așadar se
întâlnesc local în nordul sectorului subcarpatic (localitatea Comarnic și Posada) dar ocupă
areale extinse din sectorul montan (Munții Baiului, versanții văii Dorului (Bucegi), Munții
Clăbucetele Predealului, bazinul râului Azuga.
Din clasa Spodisolurilor , se întâlnesc:
- prepodzolurile sunt soluri care se formează în treapta înaltă a spațiului montan
(1500-1600 m) în condiții de climă rece și umedă. Distribuția acestor soluri este în strânsă
legătură cu etajul pădurilor de conifere și jnepenișurile. Ocupă un procent de 3% fiind
răspândite doar în bazinul montan al râului Prahova (abruptul Prahovean al Munților
Bucegi).
- podzolurile se dezvoltă în condiții asemănătoare cu cele în care se formează
prepodzolurile și anume, în zone cu altitudini ridicate și în condiții de climă rece și umedă.
Pe aceste soluri se dezvoltă pajiștile din etajul subalpin și alpin. Ocupă un procent de 3% și
sunt răspândite doar în sectorul montan, mai exact pe platoul munților Bucegi.
Din clasa Umbrisoluri, în zona studiată sunt întâlnite humosiosolurile si
nigrosolurile. Humosiosolurile au un orizont A umbric (Au), un orizont intermediar (AC,
AR, Bv) și un orizont O. Dețin un procent de 1% din arealul studiat și sunt prezente doar în
sectorul montan, mai exact în zona pajiștilor din masivul Bucegi. Nigrosolurile se
caracterizează prin prezența unui orizont A umbric (Au), un orizont intremediar (AC, AR,
Bv) dar pot avea și un orizont O. Sunt soluri care au o culoare închisă, ocupă un procent de
2% și sunt răspândite pe suprafețe restrânse din extremitatea sud-estică a sectorului
montan al Prahovei.

83
Fig. 3.29. Tipuri de soluri în sectoarele montan și subcarpatic ale Văii Prahovei

84
3.5. Factorul antropic

În acest subcapitol, se vor prezenta succinct unitățile administrativ-teritoriale cu

localitățile componente din zona studiată, iar pricipalele activități antropice cu efecte
directe asupra morfologiei râului vor fi prezentate în capitolul 6, unde se discută analiza
schimărilor morfologice ale albiei râului Prahova.
Sectoarele montan și subcarpatic ale râului Prahova se desfășoară pe teritoriile a
treisprezece unități administrativ-teritoriale: Predeal - județul Brașov; Azuga, Bușteni,
Sinaia, Comarnic, Talea, Breaza, Șotrile, Cornu, Câmpina, Poiana Câmpina și Bănești -
județul Prahova; pe o porțiune foarte mică Moroieni - județul Dâmbovița. Ca unități de
relief, în Carpați sunt concentrate stațiunile montane: Predeal, Azuga, Bușteni și Sinaia; în
Subcarpați sunt situate orașele Comarnic, Breaza și Câmpina (care are statutul de
municipiu) și comunele Talea, Șotrile, Cornu, Poiana Câmpinei și Bănești (Fig. 3.30).
Orașul Predeal este situat la cea mai mare altitudine din România (1000-1100 m),
face parte din județul Brașov și conform ultimului recensământ efectuat în anul 2011 are
4755 de locuitori. Renumita stațiune montană s-a dezvoltat în bazinetul de obârșie al râului
Prahova, limita (sudică) cu unitățile administrativ-teritoriale Bușteni și Azuga fiind
reprezentată de culmea formată din vârfurile La Clește (1461,17 m) și vârful Grecului
(1431,87 m). Limita administrativă traversează râul Prahova și urcă, trecând prin vârful
Clăbucetele Taurului (1519,77 m) și coboară urmând firul Pârâului Limbășel. Datorită
potențialului natural (climatul montan, poziția geografică favorabilă între munții Bucegi,
munții Baiului, Piatra Mare și Postăvaru ce oferă un peisaj mirific) și existenței pârtiilor de
schi (pârtia Clăbucet - amenajată din anul 1892, pârtia Cocoșul - inaugurată în anul 2001;
pârtia Clăbucet Sosire, pârtia Subteleferic, pârtia Clăbucet Școală), Predealul are o funcție
turistică importantă în zonă.
Orașul Azuga este o stațiune climaterică și turistică care s-a dezvoltat la confluența
râului Prahova cu Azuga, în bazinetul depresionar omonim, la o altitudine de 940 m în
zonele de luncă, extinzându-se pe terase, conuri de dejecție și glacisuri până la 1030 m.
Poziția geografică (confluența râului Prahova cu Azuga) explică faptul că orașul Azuga a
fost cunoscut până în anul 1881, cu numele „Între Prahove”; mai ales că, având o lungime și

85
un debit mai mari decât colectorul său, râul Azuga a fost considerat multă vreme obârșia
Prahovei. Limita (sudică și sud-vestică) cu orașul Bușteni este dată de culmea Clăbucet și
de Valea Fetei, până la obârșia acesteia (aproape de Vf. Cazacu - 1752,99 m). Populația
orașului Azuga este de 4440 de locuitori conform ultimului recensământ efectuat în anul
2011. Funcționarea mai multor unitățăți industriale precum: fabrica de sticlă (1879),
fabrica de cascaval (1882), fabrica de var hidraulic (1882), fabrica de ciment 1885), fabrica
de postav (1887), fabrica de șampanie (1892, fabrica de bere (1898), fabrica de șamotă
(1908) au făcut ca, în perioada comunistă orașul Azuga, pe lângă funcția turistică să aibă și
o funcție industrială. Având în vedere că după căderea regimului comunist aproape toate
fabricile enumerate anterior s-au închis, putem spune că orașul Azuga are în prezent o
funcție predominant turistică.
Orașul Bușteni are în componența sa localitățile Bușteni și Poiana Țapului, care s-au
dezvoltat în zonele de luncă ale râului Prahova, pe terase dar și în conurile aluviale din
bazinetul depresionar cu același nume (se desfășoară între treptele altitudinale de 820-970
m). Limita (sudică) cu orașul Sinaia este reprezentată de șaua dintre Muntele Piatra Arsă și
Muntele Jepii Mici (2071,12 m), coborând spre râul Prahova prin Plaiul Piatra Arsă,
urmând ca pe partea stângă a Prahovei limita să continuie prin valea Șipei până în zona de
obârșie a acesteia (Muntele Cumpătu). Denumirea așezării provine de la ocupația muncii la
pădure a primilor locuitori care au construit case, dar și joagăre acționate de ape, atestate
din 1971 (Mihai și colab.,2016). Conform recensământului din anul 2011, Bușteniul are o
populație de 8894 locuitori. Cum industria a avut aceeași soartă ca și în orașul Azuga, prin
închiderea secției de bază a fabricii de hârtie în anul 2008, orașul are în prezent o funcție
predominant turistică, funcție susținută și de extinderea domeniului schiabil (domeniul
Kalinderu, inaugurat în anul 2004).

86
Fig. 3.30. Unitățile administrativ-teritoriale și localitățile componente din arealul studiat
87
 Orașul Sinaia s-a dezvoltat pe terasele Prahovei și pe conurile de dejecție ale
afluenților săi (Peleșul, Zgarbura, Izvorul Dorului), în bazinetul depresionar omonim.
Limita (sudică) cu unitatea administrativ-teritorială Comarnic o formează Valea Largă pe
versantul drept al Prahovei iar pe versantul stâng, Valea lui Bogdan. Denumirea așezării
este strâns legată de construirea Mănăstirii Sinaia, în anul 1965, de către spătarul Mihai
Cantacuzino care i-a dat numele după muntele Sinai, imediat după ce s-a întors dintr-un
pelerinaj la Ierusalim (Cocean și colab., 2009). Sinaia cunoaște o dezvoltare importantă
după ce în anul 1901 castelul Peleș devine reședința de vară a Casei Regale, astfel orașul
este conceput ca o stațiune de lux, supranumită „Perla Carpaților”. În perioada regimului
comunist, la fel ca în stațiunile Bușteni și Azuga, în orașul Sinaia se înregistrează o
dezvoltare importantă a industriei, marcată în principal de construirea uzinei de mecanică
fină MEFIN (1953). Odată cu privatizarea acestei uzine în anul 2002, când peste 2500 de
salariați au fost disponibilizați, orașul Sinaia a început sa aibă o funcție orientată exclusiv
spre turism și servicii. Populația orașului Sinaia este de 10410 locuitori, conform ultimului
recensământ.
Orașul Comarnic împreună cu localitățile componente Posada, Ghioșești, Poiana și
Podu Lung s-a dezvoltat la contactul Subcarpaților Prahovei cu Munții Baiului. Spațiu
construit ocupă zonele de luncă și terasele râului Prahova, dar se extinde în anumite
sectoare și pe versanți (se suprapune treptei altitudinale de 530-800 m). Limita (sud-
vestică) cu comuna Talea este dată de firul apei pârâului omonim, afluent al Prahovei;
limita (sudică) cu orașul Breaza se continuă prin valea Beliei până la confluența acesteia cu
Prahova, după care coboară paralel cu râul Prahova pe o distanță de aproximativ 1 km și
urcă până la limita cu comuna Șotrile. Tot la sud se învecinează și cu comuna Șotrile, iar
limita este dată de culmea formată din vârfurile Piscul Cohărniei și Vârful Frumos (1047,34
m). Populația orașului Comarnic este de 11970 locuitori. În prezent, orașul Comarnic are o
funcție industrială, care este mult mai puțin dezvoltată decât în perioada regimului
comunist (fabrica de ciment a fost închisă în anul 1998, fabrica Vulturul S.A. a fost
privatizată în anul 1991), o funcție comercială și o funcție de servicii.
Orașul Breaza are în componența sa localitățile Podu Vadului, Breaza de Jos, Breaza
de Sus, Gura Beliei, toate localizate pe partea dreaptă a râului Prahova, iar pe stânga sunt
situate localitățile Podu Corbului, Nistorești și Frăsinet. Majoritatea acestor localități ocupă
88
podul larg al terasei II , denumită și „terasa așezărilor umane”, cu extindere pe glacisurile
de frunte de terasă, dar se extinde și pe versanți și pe interfluvii (Armaș și colab., 2003).
Treapta altitudinală pe care sunt dispuse aceste așezări este cuprinsă între 420 m (Podul
Vadului) și 700 m (Frăsinet). La sud, se învecinează cu comuna Poiana Câmpina pe o
distanță de aproximativ 2,5 km; în partea de est, limita cu comuna Cornu este reprezentată
de râul Prahova până în satul Frăsinet unde urcă pe Dealul Frumos până la limita cu
comuna Șotrile; limita cu comuna Șotrile urmează, în cea mai mare parte, cumpăna de ape
dintre Prahova și Valea Câmpiniței. Populația orașului Breaza este de 15928 de locuitori.
Orașul Breaza are o funcție industrială slab dezvoltată (Fabrica Hidrojet SA din Breaza de
Sus, microhidrocentrala situată pe malul drept al râului Prahova în dreptul localității Gura
Beliei), o funcție turistică (în anul 1928, Breaza a fost declarată stațiune balneoclimaterică)
și o funcție de servicii.
Municipiul Câmpina s-a dezvoltat la contactul Subcarpaților Prahovei cu Câmpia
Ploieștilor fiind delimitat de trei râuri: la nord de pârâul Câmpea (limita cu comunele Cornu
și Șotrile), la est și sud de râul Doftana, afluent al Prahovei (limita cu comunele Brebu,
Telega și Bănești) și la vest de râul Prahova (limita cu comuna Poiana Câmpinei). Spațiul
construit ocupă podul larg al terasei II, de confluență dintre Prahova și Doftana, dar s-a
extins și în lunca râului Prahova și pe fruntea terasei (se suprapune treptei altitudinale
cuprinsă între 370 m - zona de luncă și 480 m – contactul terasei cu versantul Dealului
Muscelu). Este cel mai mare oraș din zona studiată cu o populație de 33512 conform
recensământului efectuat în anul 2011. În perioada regimului comunist, Câmpina a avut o
funcție predominant industrială susținută în principal de exploatarea petrolului (Rafinăria
Steaua Română, ateliere de reparații utilaj petrolier, Școala de maiștri sondori și rafinori,
turnătoria Orion). Chiar dacă o parte din aceste zone industriale au trecut printr-o perioadă
de restructurare și privatizare, în prezent, municipiul Câmpina își menține funcția
industrială (rafinăria Steaua Româna funcționează în prezent, dar a fost privatizată în
totalitate; funcționale sunt și turnătoria Orion, uzina Cameron S.A., care a cumpărat în anul
2004 uzina Sterom și produce echipamente pentru industria petrolieră și sisteme de
pompaj de suprafață, uzina Neptun S.A. etc.). Câmpina are și o funcție orientată spre comerț
și servicii.

89
 Comuna Talea, are în componența sa satele Plaiu și Talea, cu 1074 de locuitori. Este
una dintre cele mai mici comune ale județului Prahova. Aceste două sate s-au dezvoltat pe
partea dreaptă a râului Prahova, mai exact pe coama interfluviului dintre Prahova și
Ialomița.
Comuna Cornu este formată din satele Conu de Jos, Cornu de Sus și Valea Oprii și are
4516 locuitori. Limita cu comuna Șotrile (partea de est) și cu municipiul Câmpina (partea
sud-estică) este reprezentată de firul apei pârâului Câmpea, iar limita cu comuna Poiana
Câmpinei și Breaza (la vest) urmează cursul râului Prahova. Spațiul construit ocupă podul
terasei II a râului Prahova dar în zona de confluență dintre Prahova și pârâul Câmpea,
constructiile sunt amplasate și în luncă și pe fruntea terasei (treapta altitudinală de 410-
555 m).
Comuna Poiana Câmpina este formată din satele Poiana Câmpinei, Pietrișu și
Bobolia iar numărul de locuitori este de 4746. Satul Bobolia s-a dezvoltat în lunca largă și
pe terasa din zona de confluență dintre Prahova și Doftana, iar satele Pietrișul și Poiana
Câmpinei ocupă lunca râului Prahova (385 m altitudine), extinzându-se și pe partea
mediană a versanților până la altitudinea de 515 m.
Comuna Șotrile are în componența sa satele Plaiul Câmpinei, Șotrile, Vistierul, Lunca
Mare și Seciuri și are un număr de locuitori de 3328. Ultimele două sate nu fac parte din
zona de studiu. Majoritatea acestor așezări s-au dezvoltat pe coama interfluviului dintre
Prahova și Doftana, dar sunt localizate și pe versanți.

90
Capitolul 4. Date și metode

4.1. Surse de date

Cercetarea s-a bazat pe surse de date complexe, începând cu materialele

cartografice de arhivă, cartări de teren, ridicări topografice, date obținute din măsurători
granulometrice, fotografii, serii de date hidrologice și climatice.
Materialele cartografice succesive, alături de fotografii aeriene sau de alte surse de
informaţii cu caracter istoric, constituie un instrument de lucru foarte util pentu studierea
comportamentului cursului de apă în plan orizontal (Kondolf si Piegay, 2003).
În studiul de față, analiza dinamicii albiei râului Prahova la scară istorică se bazează
în cea mai mare parte pe exitenţa acestor materiale cartografice. Deși pe vechile hărți
cartografice există o reprezentare exactă a rețelei hidrografice, o analiză mai precisă a
dinamicii albiei râului necesită hărți cartografice la scară mare (Osaci-Costache, 2006; Di
Matteo, 2008). Pentru aria studiată, primele hărți exacte datează din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea.
Harta austro-ungară (1790-1791), cunoscută sub numele de "Harta lui Specht"
(după numele colonelului austriac), la o scară de 1:57.600, nu se poate compara cu hărțile
topografice ulterioare. Reprezentarea hidrografică pe hartă este limitată la doar câteva
trăsături morfologice, iar cursul râului este descris ca "puțin prea unduit", ceea ce indică, în
limbajul științific modern, că este un curs de apă cu o sinuozitate ridicată.
Pentru a obține informații morfologice comparative și a analiza dinamica râului
Prahova, a fost vectorizată informația de pe hărți istorice (Charta României Meridionale din
anul 1864, harta austriacă din 1890-1910), hărţi topografice moderne 1:25.000 (1977-
1980), cu echidistanțe de 10 m și 5 m, adecvate la mărimea de 2,13 m pixeli, și integrată
informația din ortofotoplanuri din anii 2002, 2004-2005 şi 2012 (tabelul 4.1) . Cartările,
profilele și fotografiile realizate în cele două campanii de teren, desfășurate pe perioada
2012-2017, întregesc și aduc la zi informația cartografică.

91
 Tabelul 4.1. Sinteza surselor cartografice
Denumirea hărţii Anul ediţiei Proiecţie Scara Rezoluţia Instituţia
Charta României 1864-1870 Proiectie cilindrica 1:28.800 2,5 m/piexel Insititutul de
Meridionale Cassini – Soldner, geografie Militară,
pe elipsoid Zach- Viena
Oriani
Harta austriacă 1890-1910 Proiectie 1:25.000 2m/pixel Insititutul de
stereografica geografie Militară,
Tg Mures Viena
pe 92Elipsoid Besel
1841
Hărţi topografice 1977-1980 Proiectie cilindrica 1:25.000 2m/pixel Direcţia Topografică
Gauss – Kruger Militară
Pulkovo 1942
Ortofotoplanuri 2002 Proiectie 1:5000 0,5 m/pixel Agenţia Naţională de
stereographică Cadastru şi
Stereo 70 Publicitate
Elipsoid Krasovschi Imobiliară
Ortofotoplanuri 2004-2005 Proiectie 1:5000 0,5 m/pixel Agenţia Naţională de
stereographică Cadastru şi
Stereo 70 Publicitate
Elipsoid Krasovschi Imobiliară
Ortofotoplanuri 2012 Proiectie 1:2000 0,2 m/pixel SC BLOM România
stereographică S.R.L.
Stereo 70
Elipsoid Krasovschi
LiDAR 2012 Proiectie 2 m/pixel SC BLOM România
stereographică SRL
Stereo 70
Elipsoid Krasovschi

92
 Profilele transversale rezultate în urma efectuării ridicărilor topografice în anul
2012 au fost utilizate pentru construirea modelului hidraulic. Pentru analiza hidro-
sedimentară s-au efectuat şi o serie de măsurători granulometrice prin metoda Wolman
Pebble Count. Realizarea granulometriei are ca scop determinarea diametrelor
caracteristice (d50, d86, d25 etc.) şi respectiv reprezentarea curbei granulometrice a
particulelor din stratul de suprafață.
Pentru analiza morfodinamicii albiei râului Prahova, alături de materialele
cartografice au fost analizate statistic și integrate în modelarea hidraulică serii de date
hidrologice şi climatice. Datele hidrologice utilizate sunt debite lichide medii zilnice, debite
de aluviuni în suspensie, chei limnimetrice, niveluri medii zilnice, viituri, date hidrometrice
în profilul de măsurători (viteză, lăţime, adâncime, perimetru, rază, pantă) etc. Toate aceste
date provin de la staţiile hidrometrice Azuga, Buşteni şi Câmpina, acoperă perioada 1960-
2012 şi au fost furnizate de Direcţia Apelor Buzău-Ialomiţa, S.G.A. Prahova. Dintre datele
climatice utilizate în prezentul studiu, enumerăm: temperatura aerului, temperatura apei,
precipitaţii zilnice, grosimea stratului de zăpadă, grosimea stratului de gheaţă, durata de
strălucire a soarelui. Datele acoperă perioada 1961-2012 și au fost înregistrate la staţiile
meteorologice Predeal, Omu, Sinaia şi Câmpina. Datele climatice au fost furnizate de
Agenţia Naţională de Meteorologie.

93
4.2. Metode

Schimbările morfologice laterale şi verticale ale albiei râului Prahova au fost

observate şi analizate prin următoarele metode:
- analiza cartografică diacronică (DIA);
- ridicările topografice;
- modelarea hidraulică 1D;
- analiza granulometrică prin metoda Wolman Pebble Count;

4.2.1. Analiza cartografică diacronică (DIA)

Aceasta metodă constă în aducerea în acelaşi sistem de proiecţie cartografică a

tuturor materialelor cartografice existente pentru zona de studiu, începând cu hărţile
istorice până la imagini satelitare şi fotografii aeriene, vectorizarea albiei râului de pe toate
materialele cartografice existente şi analiza lor prin suprapunere.
Analiza diacronică a datelor cartografice a fost folosită de mai mulţi autori pentru a
arăta dinamica peisajului (Morant et al., 1995; Osaci-Costache, 2004; Reina-Rodriguez.,
Soriano, 2008; Baker si Bilinge,2010) sau câteva dintre componentele sale cum ar fi albiile
de râu (Leys si WERRITTY,1999; Osaci-Costache, 2004,2006; Cencetti si Fredduzzi, 2008)
fie prin cartografiere clasică, fie folosind GIS. Unii cercetători au studiat însăşi dinamica
albiei râului Prahova de-a lungul mai multor unităţi de relief (Ioana-Toroimac, 2009, 2010;
Dobre, 2011; Dobre si colab., 2011).
Documentele cartografice integrate şi analizate în studiul cartografic diacronic
pentru zona de interes au fost sintetizate în tabelul 4.1.
După cum am menţionat mai sus, iniţial am dorit să folosim şi harta Austro-Ungară
(1790-1791), cunoscută sub numele de “Harta lui Specht” (numită după numele
colonelului austriac) la scara 1:57,600, dar acest lucru nu s-a dovedit posibil, lipsindu-i
detalii importante care să poată facilita comparația cu celelalte hărţi topografice.
Principalele probleme ale hărţilor istorice sunt lipsa sistemelor de coordonate,
distorsiunile şi diferenţele de scară dintre hărţi (Lewin, 1977; Hooke si Kain, 1982).

94
Transformarea lor în acelaşi sistem de proiecţie şi aducerea lor la o scară comună este
facilitată prin diferiții algoritmi implementați într-un mediu GIS (Alexander,1991; Carrara
si Guzzetti, 1995; Collins, Scott, Thomas, Hodgson 1997; Mejia-Navarro, Wohl, 1994, Rigaux,
Scholl si Voisnard, 2002, Zerger, 2002, Shekhar, Chawla, 2002, French, 2003, Lillesand si al.,
2004 etc).
Hărțile raster au fost obținute prin scanarea imaginilor la o rezoluție de 420 dpi
după care au fost georeferențiate cu Quantum GIS (versiunea 1.3.0.-Mimas ȘI 1.4.0-
Enceladus, disponibile pe site-ul http://www.qgis.org). Transformarea spaţială a lui
Helmert a fost aplicată cu algoritmul re-eşantionării celui mai apropiat punct pentru hărţile
din 1980 şi cu metoda corecţiei polinomiale pentru hărţile istorice. Pentru acestea din
urmă, au fost identificate puncte comune de control la sol pe harta din 1980. Pentru a
reduce erorile care pot aparea din lucrul cu hărţile istorice, a fost selectat un număr mare
de puncte uniform distribuite (intre 48 si 86 puncte/20 km2) (Maffini,1989; Dunn, 1990).
Ca puncte de control terestru s-au folosit intersecţii de drumuri, căi ferate, poduri şi
biserici. Din nefericire, georeferenţierea folosind Quantum GIS nu este în măsură să
calculeze marja de eroare a rădăcinii medii pătratice (Osaci-Costache, 2013 în Armaș et. al.,
2013). Hărţile au fost aduse într-un sistem de referinţă geocartografic comun (Stereo 70,
Elipsoid Krasovschi) pentru a permite suprapunerea succesivă a stadiilor de evoluţie a
albiei.
Straturile grafice vectoriale (în format ESRI Shapefile), conținând imagini ale albiei
râului Prahova din ani diferiți, au fost obținute prin vectorizare cu softul ArcGIS 9.3. Tot în
softul ArcGIS 9.3. s-au obţinut prin măsurare diferiţi parametri ai canalului, precum:
lungimea râului de-a lungul canalului principal (Lr), lungimea râului în linie dreaptă (Ld),
lungimea brațelor (Labr), indicele de sinuozitate a canalului principal (lungimea canalului
principal/lungimea văii) (Is) și indicele de împletire (Iîmp).

4.2.2. Ridicările topografice

Pentru a înţelege metodologia măsurătorilor în teren este necesară efectuarea unei

scurte descrieri a aparatelor utilizate, a modului lor de funcţionare precum şi a metodelor
de măsurare aplicate.

95
 În evoluţia măsurătorilor terestre, un rol important l-a avut realizarea sistemului de
poziţionare globală prin sateliţi (sistemul GPS), sistem conceput de către Departamentul
Apărării al Statelor Unite ale Americii la începutul anilor ’70. Sistemul GPS este alcătuit
dintr-o rețea de 24 de sateliți care sunt amplasați câte patru, pe 6 planuri orbitale, astfel
încât să fie posibilă recepţionarea simultană a cel puţin patru sateliţi din orice punct de pe
glob şi în orice moment, independent de condiţiile meteorologice. Iniţial, sistemul GPS a
fost proiectat pentru aplicaţii militare, însă în acest moment este disponibil pentru toţi
utilizatorii ce dispun de receptoare specifice.
Primele receptoare utilizate au fost cele cu o singură frecvență (L1) ce pot
recepționa doar semnale modulate de la sistemul american GPS. Menționăm că, aceste
receptoare cu o singură frecvență (L1) pot fi utilizate doar la măsurători statice sau
cinematice, urmând ca rezultatele să fie obținute printr-o postprocesare a datelor
înregistrate pe teren. Ulterior, au apărut receptoarele GNSS RTK cu dublă frecvență
(L1/L2) care au un număr sporit de canale și care se pot conecta la mai multe sisteme de
navigație prin sateliți (sistemul american GPS, sistemul rusesc GLONASS, sitemul european
Galileo sau sistemul chinezesc COMPASS, în curs de implementare). Spre deosebire de
receptoarele cu o singură frecvență, sistemele GNSS RTK cu dublă frecvență pot fi utilizate
atât la măsurători statice și cinematice, cât și la măsurători în timp real-RTK (Real Time
Kinematic).
Metodă de măsurare RTK-cinematic în timp real constă în determinarea în timp real
a coordonatelor punctelor măsurate cu precizie milimetrică utilizând receptoare (în studiul
de față s-au folosit receptoarele GR-3) ale semnalelor emise de sateliți și care primesc
corecții de la stații fixe terestre (Stații GNSS). Corecțiile sunt transmise prin frecvență radio
UHF de la o bază proprie (în cazul în care se folosesc două receptoare base și rover) sau
prin modem-uri GSM pentru conectarea la internet, atunci când corecțiile sunt primite de la
o stație fixă permanentă (în cazul în care se folosește un singur receptor).
În prezent, în România sunt 73 de stații GNSS permanente (Fig. 4.1). Aceste stații
GNSS au fost instalate în anul 2008 de către Agenția Națională de Cadastru prin sistemul
ROMPOS (Sistemul Românesc de Determinare a Poziției).

96
Fig. 4.1. Schița rețelei de stații GNSS Permanente din România

În prezenta lucrare, ridicările topografice au fost realizate în scopul obținerii

profilelor topobatimetrice, care au fost utilizate pentru construirea unui model hidraulic
unidimensional. În plus, prin compararea profilelor transversale realizate în ani diferiți se
poate determina rata de incizie a albiei râului. În cadrul acestui studiu s-au utilizat ridicări
topografice efectuate în două etape: 2006 și 2012. Ridicările topografice din anul 2006 au
fost efectuate doar pe sectorul subcarpatic de echipe multidisciplinare ce au activat în
cadrul contractelor de cercetare coordonate de profesorul doctor Armaș Iuliana. În anul
2012 am determinat noile cote ale punctelor măsurate în anul 2006 și am continuat
efectuarea ridicărilor topografice și pe sectorul carpatic.
Etapa 1 - în anul 2006 s-au efectuat 55 de profile transversale în albia minoră și
majoră a râului Prahova pe o lungime de 18 km, cuprizând sectorul dintre confluența cu
râul Doftana și intrarea în orașul Comarnic. Ridicările topografice din anul 2006 au fost
efectuate cu receptoare GPS TRIMBLE R3, cu operare pe frecvenţa L1. A fost utilizată

97
proiecţia Stereografică 1970, cotele punctelor fiind în sistemul de referinţă Marea Neagră
1975.
Ca aplicaţii software au fost folosite procesarea vectorilor GPS, compensarea reţelei
GPS a fost realizată utilizând aplicaţia Trimble Geomatics Office; planul de amplasament a
fost întocmit prin intermediul aplicaţiei AutodesK Land Desktop; transformările de
coordonate din sistemul WGS-84 în planul Proiecţiei Stereografice 1970 au fost efectuate
cu programe de concepţie ing. geodez Soare Tiberiu.
Coordonatele reţelei GPS au fost determinate prin metoda măsurătorilor statice, iar
coordonatele punctelor de detaliu ale profilelor au fost determinate prin măsurători
cinematice, metoda stop and go.
Etapa 2 - în anul 2012 s-au importat în controller-ul de la receptorul GR-3 punctele
rezultate din ridicările topografice realizate în 2006 și folosind metoda stake (piketa) s-a
mers pe punctele din 2006 cu coordonatele xy si s-au determinat noile cote. Astfel s-au
repetat cele 55 de profile transversale ridicate în 2006 pentru sectorul subcarpatic și s-a
continuat efectuarea profilelor transversale și în sectorul carpatic. În total, în anul 2012
s-au realizat 140 de profile topobatimetrice în albia minoră și majoră a râului Prahova pe
sectorul Câmpina-Predeal, pe o distanță de 56 km (Fig. 4.2). În această campanie de teren,
s-a folosit metoda de măsurare RTK (Real Time Kinematic) cu precizia de 10 mm+1ppm
orizontal și 15 mm+1ppm vertical (ppm= părți pe milion din distanța receptor-bază, ceea
ce înseamnă mai puțin de 10 mm, deci precizia totală pe orizontală este de 20 mm iar pe
verticală 25 mm).
Aparatul utilizat pentru efectuarea măsurătorilor din campania de teren 2012 este
un receptor GR3, care este un aparat GNSS-RTK de dublă frecvenţă (L1/L2 ), cu un număr
sporit de canale, şi care se poate conecta la mai multe sisteme de sateliţi ( GPS, GLONASS,
GALILEO) (Fig. 4.3).

98
Fig. 4.2. Ridicările topografice efectuate în zona de studiu, perioada 2006-2012
99
Fig. 4.3. Receptorul GPS-GR3 și caracteristicile acestuia

În timpul efectuării ridicărilor topografice, receptorul GPS-GR3 a primit corecții

diferențiale de la staţiile GNSS PITEȘTI, TÂRGOVIȘTE şi PLOIEȘTI (Fig.4.4).

100
Fig. 4.4. Stațiile GNSS Permanente de unde s-au primit corecții diferențiale

Pentru transformarea coordonatelor planimetrice rezultate din sistemul de

coordonate ETRS89 în sistemul de coordonate Stereo 70 s-a folosit softul TransDatRO
ver.4.01, pus la dispoziţie de către ANCPI (Fig.4.5). Acest soft utilizează un procedeu de
transformare, similar cu altele pe plan internaţional, care înglobează un model de
distorsiune a datelor spaţiale cu scopul de a menţine integritatea şi topologia datelor
spaţiale în fiecare datum.

Fig. 4.5. Soft utilizat pentru transformarea coordonatelor ETRS 89 în coordonate Stereo 70

101
 Softul TransDat permite ca, după determinarea coordonatelor în sistem de referinţă
şi coordonate ETRS89 prin conectare la Reţeaua Geodezică Naţională GNSS (Clasa A, Clasa
B, Clasa C), utilizând tehnologie GNSS, să se realizeze apoi transformarea acestora în
următoarele variante:
- BL(h) Sistem ETRS89 în xy Sistem S-42, proiecție Stereografică 1970;
- xy Sistem S42, proiecție Stereografică 1970 în BL(h), Sistem ETRS89;
- xy Sistem local București Stereografic 1930 în xy Sistem S-42, proiecție
Stereografică 1970;
- xy Sistem S-42 proiecţţie Stereografică 1970 în xy Sistem local Bucureşti;

4.2.3. Modelarea hidraulică 1D

Generalități
În ultimele decenii s-au făcut progrese importante în domeniul modelării
matematice a curgerii pe râuri cu scopul de a extinde disponibilitatea valorilor
parametrilor hidrodinamici ai curgerii în orice nod al reţelei de calcul şi la orice moment de
timp (debit, nivel, viteză, efort de frecare, puterea/energia curentului, pante caracteristice,
debit de umplere a albiei etc.). În cazul modelelor hidraulice (cu apa “curată”, fără
sedimente), bazate pe ecuaţiile Saint-Venant, parametrii hidrodinamici pot fi utili atât
pentru studiul comportamentului râului în perioade de etiaj cât şi – mai ales – de ape mari,
la generarea hărţilor de risc la inundaţii. În analiza modificărilor morfologice sau a
transportului de sedimente se folosesc modele matematice hidrodinamice mai complexe,
care înglobează un modul de calcul al debitului solid, care adaugă la ecuațiile Saint Venant
pe cea a lui Exner. Singura condiţie a corectitudinii valorilor obtinute din calcule este ca
aceste modele să fie calibrate şi validate (cu erori acceptabile) pe date măsurate în realitate
(pe teren).
În funcţie de modul de variaţie în spaţiu a variabilelor hidrodinamice modelele
numerice se clasifică în ordinea crescătoare a complexităţii lor matematice în: 1D, la care
reţeaua de calcul este formată din profile transversale iar viteza are o singură componentă
– viteza medie – orientată în lungul curgerii, în fiecare secţiune de calcul; 2D (pentru “ape
mici”, cu adâncime redusă), pentru care domeniul de calcul este discretizat în celule

102
rectangulare (calcul în diferenţe finite) sau triunghiulare (calcul în element finit), iar viteza
are două componente în plan orizontal (cea pe verticală fiind neglijabilă); şi 3D, la care
domeniul de calcul este discretizat în prisme verticale iar viteza are trei componente.
În aceste scopuri, modelele matematice 1D, bazate pe diferențe finite (pași de calcul)
sunt încă utilizate cu succes dacă sunt disponibile date topo-batimetrice detaliate, de tip
GIS. Avantajelor lor sunt: simplitatea calculelor, uşurinţa parametrizării, facilitate în
calibrare, necesar redus de date hidrologice pentru calibrare/validare. Din această
categorie face parte şi modelul hidrodinamic HEC-RAS (vrsiunea 5.03), împreună cu HEC-
GeoRAS (versiunea 4.3), ultimul fiind util atât pentru construcţia reţelei de calcul pornind
de la modelul digital al terenului (DTM) cât şi pentru vizualizarea rezultatelor în mediu GIS.
Construirea geometriei modelului hidraulic
Pentru delimitarea zonei de studiu, situată între izvor (Predeal) şi confluenţa cu
Câmpina (aval de oraşul Câmpina), pe o distanţă de aproximativ 56 km, s-au utilizat hărţi
topografice 1: 25.000, ediţia 1977-1980 și ortofotoplanuri 2012. Sectorul de calcul
cuprinde zona carpatică (Predeal-Posada) şi subcarpatică (Comarnic-Câmpina). Pentru
obţinerea modelului digital al terenului, prin metoda triangulaţiei, datele topobatimetrice
au fost integrate în datele LiDAR 2012 disponibile doar pentru fundul de vale și o treime
din versanți. Modelul digital al terenului a fost completat până la limita bazinului de vale
prin vectorizarea curbelor de nivel de pe hărţile topografice 1:25.000. Datele
topobatimetrice au constat în 140 profile transversale (ridicate în anul 2012 în albia
minoră și majoră a râului cu receptoare GPS Topcon GNSS GR-3 cu dublă frecvență L1/L2
prin metoda RTK).
Programul folosit pentru vectorizare a fost ArcGIS 9.3, iar proiecţia utilizată pentru
toate straturile vectoriale nou-create a fost STEREO 1970, cu sistem de referinţă Dealul
Piscului S-42 Romania .
Pentru crearea reţelei de calcul (geometria modelului) în programul HEC-RAS s-au
parcurs următorii paşi:
1. În ArcGIS 9.3. au fost importate datele LiDAR din anul 2012 și profilele transversale
ridicate topografic.
2. Cu ajutorul extensiei 3D Analyst s-a obținut TIN-ul (Triangular Irregular Network)
zonei de studiu prin integrarea profilelor transversale în LiDAR (Fig. 4.6).
103
Fig. 4.6. TIN-ul zonei, talvegul, malurile Prahovei, precum şi secţiunile transversale, după ce
au fost vectorizate

Fig. 4.7. Profil transversal din zona de studiu

104
 3. Pe baza ortofotoplanului din anul 2012 și cu ajutorul extensie HEC GeoRAS s-au
vectorizat talvegul, malurile albiei minore şi albia majora a Prahovei, cu marcarea
confluențelor cu principalii afluenți, după care s-au trasat profile transversale,
perpendiculare pe maluri şi talveg, peste punctele disponibile din ridicări topometrice,
pentru extragerea secțiunilor transversale ale geometriei modelului hidraulic (Figura 4.7).
4. Toate acestea au fost apoi intersectate cu TIN-ul regiunii, obținându-se un model
tridimensional al văii Prahovei până la confluența cu Doftana.

Fig. 4.8. TIN-ul zonei de studiu peste care s-au suprapus linia talvegulului Prahovei, şi
secţiunile transversale, pentru obţinerea geometriei modelului matematic

5. Modelul creat în aplicatia HEC-Geo RAS a fost exportat ulterior în format *.sdf,
specific HEC-RAS (Fig. 4.9 și .4.10). În programul HEC-RAS s-a importat fisierul *.sdf cu
datele topobatimetrice ale albiei minore şi majore, pentru sectorul de calcul, păstrând
proiecţia şi referinţa GIS.

105
Fig. 4.9. Reţeaua de calcul (geometria) a modelului importată în programul HEC-RAS
(vedere în plan)

Fig. 4.10. Reţeaua de calcul (geometria) a modelului importată în programul HEC-RAS

(vedere 3D)

106
 6. Pentru verificarea secțiunilor și orientarea în plan, pe fundal s-au atașat
ortofotoplanuri decupate pentru sectorul de studiu (Fig. 4.11)

Fig. 4.11. Secţiunile de calcul suprapuse peste ortofotoplanuri decupate pentru zona de
studiu (captură de ecran din programul HEC-RAS)

În HEC-RAS s-au inspectat toate profilele transversale şi s-au corectat punctele

(roșii) care delimitează albia minora de cea majoră, în concordanţă cu topo-batimetria şi cu
harta de fundal (astfel încât malul albiei minore să coincidă cu prima curbă de nivel de pe
hartă). De asemenea, s-au făcut şi corecţii în plan longitudinal în cazul în care au fost
sesizate salturi prea mari la cota talvegului (acestea putând afecta stabilitatea calculelor).
Coeficienţii de rugozitate Manning, n, au fost apreciaţi într-o primă etapă, pe baza
observaţiilor din teren şi pe baza recomandărilor din literatura de specialitate. Astfel,
pentru simplificare s-au considerat pentru toate secţiunile aceleaşi valori şi anume: 0,04 -
pentru albia minoră şi 0,8 - pentru albia majoră. S-au interpolat profilele transversale cu o
echidistanţă de 500 m.
Datele hidrologice, condiţiile la limită, calibrarea modelului și rezultatele vor fi
prezentate în capitolul 6.

107
4.2.4. Aanliza granulometrică prin metoda Wolman Pebble Count

Aspectele sedimentologice care ar trebui să intereseze un geomorfolog în studiul

modificărilor la nivelul albiilor de râu sunt granulometriile depozitelor din patul albiei și
malurilor, precum și granulometria suspensiilor. Realizarea măsurătorilor granulometrice
are ca scop determinarea diametrelor caracteristice (d50, d86, d25 etc.) și, respectiv,
reprezentarea curbei variației diametrului în funcție de frecvența cumultativă.
Caracteristicile granulometrice pot fi introduse în modelele hidrosedimentare astfel
încât să se calculeze debitele solide în timpul unor evenimente hidrologice. De exemplu, se
poate analiza în timpul unei viituri, ce modificări apar pe patul albiei, dacă se erodează, au
loc depuneri sau albiile rămân nemodificate. De asemenea, prin alte mijloace, ar trebui să
se analizeze și uzura aluviunilor și compoziția petrografică pentru că „acestea oferă
informații importante asupra stadiului de evoluție a râului, asupra mărimii sau formei
optime a granulelor” (Rădoane, 2004).
Structura patului albiei și a malurilor este un aspect important al caracterului râului,
influențând forma albiei și hidraulica, rata de eroziune, alimentarea cu sedimente și alți
parametri. Numeroase studii au demonstrat că râurile montane abrupte cu paturi din
conglomerate și bolăvăniș se comportă diferit față de râurile cu pantă mică și cu patul
format din nisip si mâl.
Pentru analiza granulometrică a depozitelor de suprafață ale albiei râului Prahova,
am optat pentru metoda de eșantionare “Wolman Pebble Count” sau metoda de ”numărare
a pietrelor”. Wolman (1954) descrie o metodă pentru prelevarea materialului grosier din
patul albiei care este rapidă și produce informații statistice certe. Această metodă a fost
aplicată mai târziu și de alți autori precum: Kondolf (1992, 1997a, 1997b), Kaufmann et al.
(1999), Bunte and Steven (2001), Kershner et al. (2004a), Olsen et. al. (2005), Bunte et al.
(2009).
Procedura sa implică prelevarea în mod aleatoriu (fără a privi materialele recoltate)
din patul albiei într-un sistem grilă și apoi reprezentarea acestor date ca o distribuție de
frecvență cumulativă. Această metodă este de obicei modificată prin modul diferit de
stabilire a sectoarelor pentru eșantionare. Unii cercetători stabilesc sectoarele de analiză în
funcție de pantă, de litologie, de modul de utilizare a terenurilor, iar alți cercetători

108
efectuează măsurătorile pe principiul secționării transversale a văii, fiecare secțiune
perpendiculară pe râu fiind separată de următoarea la o distanță egală, în general la 10-16
km, în funcție de lungimea râului. Celelalte diferențe sunt legate de modul diferit de
selectare a galeților din patul albiei (metoda Wolman Pebble Count poate fi aplicată în
lungul cursului de apă fie prin secționare - profile transversale perpendiculare pe curs, fie
prin metoda în zig-zag), de intervalul diferit de prelevare - distanța de la călcâi la degetul
mare de la picior (Leopold,1970; Olsen et. al., 2005), distanța de un pas sau distanța de 7
picioare echivalentul a 2,13 metri (Bevenger and King, 1995), precum și de determinarea
mărimii granulometrice și folosirea unor clase de mărime care nu sunt standard, sunt mai
largi.
În prezenta lucrare, sectoarele de eșantionare s-au stabilit în funcție de zonele cu
potential eroziv și de acumulare rezultate din modelarea hidraulică, pentru a valida
rezultatele din modelare. Analiza granulometrică prin această metodă s-a realizat doar pe
sectorul subcarpatic. Astfel, pe sectorul Câmpina-Comarnic, pe o distanță de 18 km, s-au
stabilit șase sectoare de eșantionare: sectorul de eșantionare 1, care se suprapune zonei cu
potențial de depunere F' și de unde s-au prelevat 121 de eșantioane; sectorul de
eșantionare 2, corespunde zonei de eroziune E, de unde s-au prelevat 145 de eșantione;
sectorul de eșantionare 3, care se suprapune zonei cu potențial de acumulare E', de unde s-
au prelevat 154 de eșantioane; sectorul de eșantionare 4, care se suprapune zonei cu
potențial eroziv D, de unde s-au prelevat 158 de eșantioane; sectorul de eșantionare 5, ce
are corespondent zona de acumulare D', de unde s-au prelevat 171 de eșantioane ; sectorul
de eșantionare 6, ce corespunde zonei de eroziune C, din care s-au prelevat 121 de
eșantioane. Cele șase sectoare de eșantionare sunt reprezentate în figura 4.12.
Modul de selectare a galeților s-a efectuat prin metoda în zig-zag, galeții fiind
prelevați la o distanță de 2,13 metri. Am ales această metodă de eșantionare deoarece, spre
deosebire de metoda secționării transversale, metoda în zig-zag permite prelevarea
galeților atât din vaduri, adâncuri, sectoarele care fac legatura între vaduri și adâncuri, cât
și din coturile de meandru (Bevenger și King, 1995).

109
Fig. 4.12. Sectoarele de eșantionare pentru analiza granulometrică (în galben). Cu roșu sunt
redate profilele ce delimitează sectoarele cu potențial eroziv și de acumulare din modelare.
110
 Pentru aplicarea acestei metode au fost parcurși următorii pași:
Pasul 1 - a constat în stabilirea și delimitarea sectoarelor de eșantionare. Înainte de
a iniția munca pe teren, s-a stabilit numărul de probe de care este nevoie pentru realizarea
studiului. S-a demonstrat că pentru a obține un calcul valid, trebuie măsurați un minim de
100 de galeți din fiecare sector de eșantionare. Criteriul de stabilire a sectoarelor de
eșantionare, numărul sectoarelor si numărul eșantioanelor prelevate au fost prezentate
mai sus.
Pasul 2 – sectoarele de eșantionare stabilite s-au reprezentat pe ortofotoplanuri
(Fig. 4.12) și apoi s-au identificat pe teren.
Pasul 3 - pentru efectuarea procedurii de prelevare a galeților s-au constituit
echipe formate din două persoane: un observator care a intrat în albia râului, a prelevat
galeții și i-a măsurat cu ajutorul unui șubler sau a unei rigle și o persoana care a rămas la
mal și a notat dimensiunile comunicate de observator în foaia de date.
Pasul 4 - a constat în prelevarea galeților care s-a început prin alegerea unei locații
aleatorii pe unul dintre maluri, la nivelul de deversare (s-a aruncat o piatră și unde a căzut
aceasta, de acolo s-a început prelevarea). După ce s-a localizat acest punct, s-a identificat un
alt punct de reper din amonte, pe partea opusă a malului care a fost folosit, pentru a păstra
o linie dreaptă în timpul prelevării. Apoi, s-a făcut un pas de-a curmezișul cursului de apă
(pentru a urmări linia în zig-zag reprezentată cu roșu în Fig. 4.13.). Fără a privi, s-a ridicat
prima piatră de la vârful degetului mare de la picior atinsă cu degetul arătător.
Pasul 5 - cu ajutorul unui șubler sau a unei rigle s-a măsurat axa intermediară a
pietrei (B - Fig. 4.14) în milimetri (nici cea mai lungă, nici cea mai scurtă din cele trei fețe
perpendiculare comune ale fiecărei pietre ridicate).

111
Fig. 4.13. Prelevarea galeților prin metoda “Wolman Pebble Count” în zig-zag

Fig. 4.14. Modul de măsurare a galeților

Dimensiunea acesteia se comunică persoanei rămase pe mal care o notează în foaia

de date (Fig. 4.15).

112
Fig. 4.15. Formular de date pentru metoda “Wolman Pebble Count”
113
 Pasul 6 - după ce s-a notat în foaia de date dimensiunea galetului, acesta s-a
aruncat; s-a vizat din nou punctul de reper, s-au făcut câțiva pași, s-a prelevat alt galet si s-a
repetat procedeul descris în pasul anterior. Aceasta procedură s-a continuat în amonte și în
diagonala cursului de apă până s-a ajuns la malul opus. Apoi, s-a localizat un alt punct de
reper, de data aceasta însă pe malul celălalt, de unde s-a început prelevarea și s-a continuat
astfel procedura în zig-zag pe cursul apei. Procedura a fost încheiată în momentul în care s-
au prelevat și s-au măsurat numărul de galeți dorit din sectorul de eșantionare. În general,
se efectuează un minim de 100 de măsurători pentru a putea determina o distribuție
granulometrică precisă.
Pentru eșantioanele compacte sau cele care sunt prea mari pentru a putea fi mutate,
s-a măsurat axa cea mai scurtă vizibilă.
Rezultatul trebuie să fie o linie în zig-zag care traversează sectorul de râu, astfel
încât de-a lungul acestei linii să fie prelevați și măsurați galeți în aceeași măsură din vaduri,
adâncuri, din sectoarele care fac legatura între vaduri și adâncuri și din coturile de
meandre.
Persoanele trebuie instruite înainte de începerea prelevării în teren și monitorizate
în mod regulat în timpul prelevarii probelor pentru a avea certitudinea că această tehnică
se aplică în mod corespunzător. S-a demonstrat că oamenii instruiți în mod
necorespunzător au colectat datele diferit față de persoanele bine instruite. Factorii
importanți care trebuie luați în considerare și monitorizați în timpul instruirii sunt: 1)
distanța între probele prelevate să fie corectă; 2) galeții să fie selectați în mod
corespunzator; 3) galeții să fie măsurați corect și 4) modelul în zig-zag să fie stabilit în mod
corespunzător.
Pasul 7 - după efectuarea muncii de teren, datele colectate au fost selectate în clase
de dimensiuni conform scării granulometrice Wentworth (Tabelul 4.2).

114
Tabelul 4.2. Clasificarea granulelor conform scării granulometrice Wentworth
Clasificare dupa marimi (size categories) Interval de marime (size ranges)
Mâl/argilă se mai numește silt (foarte mica – se simte fin, neted)
Nisip (mic simț granular ) ˂2
Pietriș (bob de mazăre până la diametrul unei mingi de tenis)
Pietriș fin 2-8
Pietriș mediu 9-16
Pietriș grosier 17-64
Bolovăniș ( minge de tenis până la diametru unei mingi de basket)
Bolovani mici 65-90
Bolovani medii 91-128
Bolovani mari 129-256
Blocuri (conglomerate) ,minge de basket până la diametrul unei mașini
Blocuri mici 257-512
Blocuri medii 513-1024
Blocuri mari ˃ 1024
Roca mamă –suprafața mare solidă
Resturi lemnoase

Pasul 8 - datele colectate au fost utilizate pentru reprezentarea curbelor

granulometrice, prezentate în capitolul 5.

115
Capitolul 5. Caracteristici morfologice şi sedimentare ale albiei râului
Prahova

5.1. Profilul longitudinal al râului Prahova

În profilul topografic longitudinal al unui râu se figurează dependența grafică a

altitudinii punctelor cu cea mai coborâtă cotă (talvegul) din albia minoră în funție de
distanța cumulată dintre acestea, în lungul curgerii. Astfel, linia talvegului este o curbă care
prezintă neregularități iar concavitatea acesteia este mai mare înspre zona de izvoare a
râului (Rădoane și colab., 2000). Profilul longitudinal prezintă rupturi de pantă care pot
avea cauze naturale (structurale și litologice) sau antropice (determinate de construcțiile
hidrotehnice și lucrările de regularizare a albiilor).
Variabilele care au un rol determinant în forma profilului longitudinal sunt debitul
lichid, debitul solid, caracteristicile materialului de albie și roca în care se adâncește albia
râului. Descrierea profilului longitudinal al Prahovei se va reda diferentiat în paragrafele
următoare pe sectorul carpatic și pe cel subcarpatic, ca fiind două sectoare cu evoluție
distinctă a râului.
În sectorul carpatic, dezvoltat pe fliș șistos grezos (Strate de Piscu cu Brazi),
congolmerate și pe flișul calcaros al Stratelor de Sinaia, profilul longitudinal al râului
Prahova are o pantă mare, cu frecvente schimbări de unghi și formă (praguri, repezișuri).
În zona defileului de la Posada, săpat în flișul calcaros și flișul calcaros cu silice al Stratelor
de Sinaia, strâns cutate și faliate, profilul longitudinal prezintă o ”cocoașă”, dată de o pantă
a liniei talvegului care crește spre ieșirea din defileu. Această zonă se caracterizează în
general printr-o fragmentare morfologică ridicată, iar linia talvegului în profil longitudinal
prezintă multe rupturi de pantă de natură structurală și petrografică. La ieșirea din defileu,
vitezele și eforturile cresc, determinând o accelerare a proceselor de eroziune (sectorul B
de eroziune din modelul hidraulic).
În sectorul subcarpatic, dezvoltat pe roci mai puțin rezistente la eroziune (fliș
marnos cu brecii al Stratelor de Comarnic, fliș marno-grezos al Stratelor de Pucioasa,
marne argiloase, marne calcaroase, argile, gipsuri, gresii), rupturile de pantă de natură

116
structurală sunt mai rare. Reducerea gradientului de altitudine face ca linia talvegului în
profil longitudinal sa aibă o pantă mai redusă. În acest sector, albia Prahovei este mai largă
și are o mai mare mobilitate în plan orizontal.
Profilul longitudinal al râului Prahova (Fig. 5.1) a fost obținut din datele LiDAR (pe
toată lungimea râului, de la izvor până la vărsare în râul Ialomița) și din ridicările
topografice efectuate în anul 2012 (secorul carpatic și subcarpatic). S-au reprezentat și trei
profile transversale din sectorul subcarpatic; acestea sunt profile caracteristice de albie
care închid sectoarele cu morfologie specifică.

117
 „Cocoașa” în defileul
Sinaia-Posada

Linia talvegului
Mal stâng
Mal drept
Mal stâng Mal drept

Mal stâng Mal drept

Fig. 5.1 Profilul longitudinal al râului Prahova, a) de la izvor și până la vărsare în Ialomița (rezultat din datele LiDAR) și b)
sectorul carpatic și subcarpatic, cuprins între izvor și confluența cu râul Doftana (rezultat din ridicările topografice efectuate în
anul 2012).

118
5.2. Morfologia actuală a albiei minore (tipologie)

Definiția albiei minore și numeroasele sisteme de clasificare a albiilor propuse de

diverși autori de-a lungul timpului, au fost prezentate în capitolul 2 (Noțiuni teoretice și
istoricul cercetărilor). În acest subcapitol ne vom focaliza pe determinarea tipului de albie
al Prahovei care se rezumă în principal la calcularea indicelor de sinuozitate și de împletire.

5.2.1. Indicele (coeficientul) de sinuozitate

Leopold și Wolman (1957) definesc sinuozitatea ca fiind o proprietate morfologică

(geometrică) caracterizată prin” raportul dintre lungimea liniei talvegului și lungimea văii”.
Schumm (1963) definește indicele de sinuozitate, ca fiind „raportul dintre distanța
din lungul râului dintre două puncte A și B și distanța văii între cele două puncte, (A și B)”.
Acesta poate fi calculat pentru un singur meandru, unde A și B sunt puncte de inflexiune
succesive, pentru o serie de meandre sau pentru un sector mai lung. Este prin urmare un
raport supraunitar cu o valoare minima de 1 (pentru sectoarele drepte) și o valoare
maxima de 3 până la 4 (pentru sectoarele foarte meandrate, din zonele de câmpie).
â
=

Brice (1964) propune următoarea definiție a indicelui de sinuozitate: „raportul

dintre lungimea în lungul albiei minore și lungimea axului benzii de meandrare”. Valoarea
acestuia delimitează albiile rectilinii de albiile sinuoase și meandrate prin valoarea
indicelui de sinuozitate astfel: albiile rectilinii sunt albiile al căror indice de sinuozitate este
mai mic de 1,02, albiile sinuoase au un indice de sinuozitate cuprins între 1,02 și 1,4, iar
albiile meandrate sunt albiile care au un indice de sinuozitate mai mare de 1,4. În cele ce
urmează, prin sinuozitate se va înțelege indicele/coeficientul de sinuozitate.
În prezent, sinuozitatea unei albii poate fi determinată cu ușurință în plan, de pe
hărți sau de pe fotografii aeriene. Ea variază spațial în funcție de tipul de albie rectilinie,
meandrată sau alt tip de albie sau de la un sector la altul al râului. Sinuozitatea, de
asemenea, se poate schimba peste ani sau zeci de ani din diverse cauze naturale (schimbări

119
climatice, factori de control tectonic), antropice (regularizarea debitului) sau alte
disfuncționalități ale sistemului.
Sinuozitatea are o importanță mare pentru procesele fluviale și regimul albiei,
deoarece aceasta poate fi scrisă nu numai ca un raport de distanțe, ci și ca un raport de
pante (prin impărțirea numitorului și numărătorului cu diferența de nivel/altitudine la
nivelul talvegului): panta văii/panta albiei minore.
∆ â ă
=
∆ ă â

În această lucrare, pentru determinarea tipului de albie, am optat pentru sistemul de

clasificare realizat de Brice (1964), care diferențiază tipurile de albii în funcție de valoarea
indicelui de sinuozitate definit anterior. Indicele de sinuozitate s-a determinat pentru
canalul principal de scurgere ca raport între lungimea reală albiei minore (Lr - aproximată
în vederea în plan ca fiind lungimea liniei ce trece prin mijlocul albiei minore) și lungimea
în linie dreaptă (Ld - distanța dintre extremele sectorului măsurat).

5.2.2. Indicele de impletire

Indicele de împletire (Iîmp) s-a calculat ca raport dintre suma lungimii tuturor
brațelor secundare ale râului cu tot cu brațul principal și lungimea brațului principal pe un
sector determinat de râu (b1+b2+..+bn+Bp/Bp, unde b1, b2,.....,bn reprezintă lungimile
brațelor secundare iar Bp este lungimea brațului principal) (Loghin, 2009).

Fig. 5.2. Metoda de măsurare a indicelui de împletire

120
 Încadrarea tipologică a albiei râului Prahova și efectuarea măsurătorilor
morfometrice s-au realizat pe principiul secționării transversale a văii (Rădoane și colab.,
2008), pe sectorul de râu cuprins între Predeal si Câmpina , fiecare secțiune transversală
(în profil transversal, perpendicular pe izohipse) fiind la o distanță de aproximativ 1 km
față de cealaltă (Fig. 5.3). Astfel au rezultat 56 de sectoare, iar fiecare secțiune a primit un
număr de ordine pe care l-am inserat în tabel.

Fig.5.3. Model de secționare a văii pentru măsurarea variabilelor morfometrice

Baza de date morfometrice obținută s-a constituit în tabelul nr. 5.1.

Prin analiza datelor morfometrice obținute și pe baza observațiilor din teren putem
face următoarele afirmații în ceea ce privește morfologia actuală a albiei minore a râului
Prahova în sectorul analizat:

121
 - În sectorul carpatic, ce se încadrează în zona flișului iar profilul longitudinal are o
pantă mare, albia râului Prahova este sinuoasă, unitară, cu bancuri aluviale longitudinale;
patul aluvial este format din bolovăniș și pietriș bine rulat. Valoarea medie a indicelui de
sinuozitate este 1,14 iar albia minoră are o lățime medie de 17 m.
- În sectorul subcarpatic, ce se desfășoară la nord în arealul flișului carpatic iar spre
sud în arealul structural definit ca zonă de molasă și care corespunde avanfosei (Armaș și
colab., 2003), panta profilului longitudinal este mai redusă, iar albia râului Prahova este
sinuoasă, unitară, cu bancuri aluviale longitudinale, laterale și mediale și împletită. Râul
Prahova formează o albie împletită, în sectorul din amonte de confluența cu Doftana unde
datorită debitului solid abundent, albia prezintă mai multe canale de scurgere și are o mare
mobilitate în plan orizontal. În sectorul subcarpatic, valoarea medie a indicelui de
sinuozitate este de 1,06, albia minoră are o lățime medie mai mare decât în sectorul
carpatic, respectiv de 28 m, iar patul aluvial este format din pietriș cu un amestec
sedimentar din nisip, bolovăniș și în special din pietriș; în sectoarele în care albia este
împletită, valoarea indicelui de împletire este cuprinsa între 1,75 și 2,72.
- Altă observație importantă cu privire la sectorul subcarpatic, este că, în ultimele
decenii, a crescut mult lungimea sectoarelor de albie sinuoasă, unitară, în detrimentul
sectoarelor împletite. Acest proces de metamorfoză a albiei a fost accelerat după anul 1980
prin extragerea pietrișului și a nisipului din albia râului, lucrările de regularizare a albiei și
construirea centralelor hidroelectrice de mică putere ce a impus devierea cursului pe
anumite sectoare pentru pozarea conductelor de aducțiune în albia minoră a râului.
- În sectorul subcarpatic, au fost identificate și două sectoare cu o lungime de
aproximativ 1 km fiecare, în care albia râului Prahova este aproape dreaptă (indicele de
sinuozitate are o valoare de 1,01). Primul sector se suprapune zonei în care a fost
construită fabrica de ciment de la Comarnic (în 1980, pe malul stâng al râului Prahova) și în
care, albia a fost îndiguită cu plăci de beton amplasate atât pe maluri, cât și pe fundul albiei.
Al doilea sector cu o albie dreaptă, a fost identificat la Poiana Câmpina, unde pe malul drept
al râului Prahova, a fost construită Uzina Poiana (în anul 1899); după viiturile din anul
1975, pentru protejarea acestei zone industriale împotriva inundațiilor, malul drept al
râului a fost consolidat cu plăci și cuburi din beton armat.

122
Tabelul 5.1. Extras din baza de date morfometrice (anul 2012)
Nr. Lățimea Lățimea albiei Lungimea reală Lungimea în Suma Indicele de Indicele Tipul de
secțiune albiei majore măsurată pe linie dreaptă lungimii sinuozitate de albie
minore Lmaj (m) mijlocul albiei Ld (m) brațelor IS împletire
Lam (m) dreapta stânga minore (m) Iîmp
Lr (m)
46 13 187 -91 1039 903 1194 1,15 1,15 sinuoasă

47 6 214 -136 968 914 968 1,06 1 sinuoasă

48 13 206 -78 939 894 939 1,05 1 sinuoasă

49 14 197 -110 1089 1000 1253 1,09 1,15 sinuoasă

50 15 203 -378 949 891 949 1,07 1 sinuoasă

51 27 405 -144 1084 1016 1300 1,.07 1,20 sinuoasă

52 30 277 -88 990 959 1167 1,03 1,18 sinuoasă

53 10 229 -247 926 885 1016 1,05 1,09 sinuoasă

54 10 123 -211 1070 1057 1070 1,01 1 dreaptă

55 29 192 -288 1127 1090 1970 1,04 1,75 împletită

56 90 287 -254 1000 925 2772 1,08 2,72 împletită

123
 Leopold și Wolman (1957) spuneau că ”albiile drepte (rectilinii) sunt atât de rare în
natură încât aproape că nici nu există”. Sectoarele care au o albie dreaptă se află într-o stare
temporară de echilibru morfologic. Cu privire la arealul nostru de studiu, albia râului
Prahova este dreaptă în cele două sectoare, cel mai probabil din cauza betonării patului
albiei și malurilor. În Figura 5.4. putem observa că în zona fabricii de ciment de la
Comarnic, în anul 1864, albia era împletită, iar până în anul 2012 s-a transformat într-o
albie dreaptă.

Fig.5.4. Tranziția de la un tip de albie împletită la o albie dreaptă în perioada 1864-2012 din
cauza betonării patului albiei și a malurilor (zona fabricii de ciment Comarnic, privire spre
amonte).

124
 Ca o concluzie, putem afirma că râul Prahova formează în sectorul carpatic o albie
sinuoasă, unitară, cu bancuri aluviale longitudinale, iar în sectorul subcarpatic, datorită
aportului de debit solid, formează o albie sinuoasă, cu bancuri aluviale longitudinale,
laterale și mediale și o albie împletită. Această succesiune de tipuri de albii este
caracteristică pentru râurile carpatice românești. Radoane et al. (2005 ) într-un studiu al
albiilor de pe rama estică a Carpaților Orientali, identifică urmatoarele tipuri de albii:
„pentru secţiunile de albie din aria cristalină a Carpaţilor, acolo unde profilul longitudinal
prezintă panta cea mai mare, albiile sunt sinuoase, unitare, relativ drepte, și o pătură aluvială
redusă. Secţiunile de albie ce străbat aria munţilor flişului sunt sinuoase, unitare, cu un pat
alluvial gros, format din bolovăniş și pietriş bine rulat și cu ostroave laterale, alternative bine
conturate. În arealul subcarpatic și extracarpatic, râurile au un surplus de debit solid și
formează albii sinuoase cu ostroave alternative și albii împletite”.

125
5.3. Albia majoră a râului Prahova

Albia majoră reprezintă zona relativ netedă, adiacentă albiei minore, care este
frecvent afectată de inundații și care este delimitată de abrupturi marginale, de regulă
frunţi de terasă. Când acestea lipsesc, intră în contact direct cu versanții care reprezintă
“obstacole” în calea migrării laterale a râului (Ichim et. al., 1989). Am numit-o suprafață
„relativ” netedă deoarece în cuprinsul acesteia am inclus și treptele de 1-2 m care nu
reprezintă obstacole în calea migrării laterale a râului.
Limita albiei majore s-a obținut prin cartarea geomorfologică, care s-a bazat pe
utilizarea de hărți topografice (s-a urmărit evoluția istorică a râului), ortofotoplanuri,
LiDAR (din anul 2012), coroborate cu ridicări topografice și expediții repetate în teren
unde s-au urmărit trasee ale unor paleoalbii, conuri aluviale, conuri de dejecție, canale
secundare de scurgere și trepte de luncă.
Albia majoră a râului Prahova se desfășoară în raport cu albia minoră, pe ambele
părți sau numai pe una, având lățimi diferite de la un sector la altul. Rădoane și colab.
(2008), într-un studiu privind modificările contemporane ale albiei râului Prut, scriau că,
”lunca este o creație a râului ce o traversează și i se imprimă aceleși caracteristici ca și albiei
minore” .
În sectorul carpatic, albia majoră a râului Prahova este îngustă în zonele în care
acesta s-a adâncit în roci cu rezistență mare la eroziune (flișul calcaros al Stratelor de
Sinaia) și se lărgește în zonele în care s-au dezvoltat depresiunile. De la izvor și până la
confluența cu râul Azuga, albia majoră are o lățime totală (dreapta+stânga) de aproximativ
145 m, după care se lărgește în Depresiunea Azuga cu lățimi de 250 m și este dezvoltată
mai mult pe partea stângă a râului. Urmează un alt sector de îngustare la Genune, în care
aceasta are o lățime de 70 m, apoi se lărgește considerabil în bazinetul depresionar
Bușteni-Poiana Țapului, cu o lățime totală de 300 m. Albia majoră are lățimi foarte mici sau
lipsește pe anumite porțiuni în defileul Sinaia-Posada, săpat în Stratele de Sinaia strâns
cutate și faliate (Fig. 5.5).

126
 În sectorul subcarpatic, albia majoră a Prahovei se lărgește vizibil, având lățimi ce
variază între 300 m în depresiunea Comarnic și 600 m în zona de confluență a Pârâului
Câmpea și a râului Doftana. Cele mai mici lățimi (150 m) din sectorul subcarpatic sunt
înregistrate pe flancul sudic al sinclinalului Breaza, unde valea este îngustă și are aspect de
chei (mai este cunoscută și sub numele de „îngustarea de la Breaza”) (Fig. 5.5).

Fig.5.5. Variația lățimii albiei majore a râului Prahova între zona de obârșie (Predeal) și
confluența cu Doftana (Câmpina)

127
5.4. Natura materialului sedimentar din patul albiei

Pentru analiza granulometrică a depozitelor de albie ale râului Prahova, în anul

2012 s-a folosit metoda de eșantionare Wolman Pebble Count sau metoda de „numărare a
pietrelor” (Leopold and Wolman, 1957; Leopold et. al., 1964; Kondolf, 1992, 1997a, 1997b;
Kaufmann et al.,1999; Bunte and Steven, 2001; Kershner et al., 2004a; Olsen et. al., 2005;
Bunte et al., 2009), prin care s-au prelevat probe din stratul de pavaj hidraulic (stratul
grosier de la suprafață) a cărui grosime este egală cu diametrul celui mai mare galet.
Această metodă de eșantionare a fost prezentată în detaliu la capitolul 4 (Date și metode).
Menționăm că eșantionarea prin metoda Wolman Pebble Count s-a făcut doar pe sectorul
subcarpatic al râului Prahova, iar ca sectoare de eșantionare au fost alese sectoarele cu
potential eroziv și de acumulare rezultate din modelul hidraulic.
Rezultatul metodei applicate constă în cinci curbe granulometrice, reprezentate în
figura 5.6. care arată că râul Prahova, în sectorul subcarpatic, are o albie cu pat de pietriș cu
un amestec sedimentar din nisip, bolovăniș și, în special, din pietriș. Pentru toate cele cinci
sectoare de eșantionare, s-au înregistrat valori similare ale diametrului median, d50
(diametrul având procentul masic de 50%, pe curba granulometrică cumulativă) de
aproximativ 28 mm (corespunzător pietrișului foarte grosier) din stratul de pavaj.
În cadrul campaniei de teren din anul 2012, nu s-au prelevat probe din subpavaj
(stratul mai fin ce formează cea mai mare parte a materialului de albie). Dar, Pascu (1999)
obține două curbe granulometrice (Fig. 5.6) prin sortarea probelor prelevate de la două
balastiere situate în zona de studiu, respectiv la Podul Vadului (8.5 km distanță față de
confluența cu râul Doftana) și la Nistorești (15 km distanță față de confluența cu Doftana).
Așa cum se vede în Fig. 5.6, diametrul median al acestor probe prelevate din subpavaj, de
aproximativ 4 mm, este mult mai mic decât cel corespunzător stratului de pavaj.

128
 110
100 km 4.5 - 6.1 pietris
km 7 - 10.8
90 km 11 - 12.2
km 13.6 - 15
80 blocuri
km 17 - 19.4
70 Balastiera P. Vadului, km 8.5
Balastiera Nistoresti, km 15
60
% finer

bolovăniș
50
40 nisip
30
20
10
0
0.01 0.1 1 10 100 1000
d (mm)
Fig. 5.6. Curbele granulometrice din sectorul subcarpatic al râului Prahova (metoda de
eșantionare Wolman Pebble Count cu prelevarea probelor din stratul de pavaj hidraulic)

O altă campanie de teren pentru colectarea de probe de sedimente a avut loc în luna
septembrie a anului 2017, într-o perioadă în care debitele erau mici și formațiunile
sedimentare de albie cât mai expuse și uscate. În cadrul campaniei din anul 2017,
prelevarea probelor a acoperit întreaga zonă de studiu. Distanța medie între cele 20 de
secțiuni transversale din care s-au eșantionat depozitele a fost de aproximativ 3 km (Fig.
5.7.). Punctele de prelevare a materialului de albie au fost plasate pe o suprafață de
aproximativ 0,5-1 m2 pe renii, cât mai aproape de nivelul apei râului (Rădoane ș.a., 2008).
În toate locațiile a existat un strat grosier de pavaj cu pietriș/bolovăniș sub care s-a
identificat un substrat-subpavaj cu nisip/pietriș fin.

129
 Fig. 5.7. Localizarea punctelor de recoltare a probelor sedimentare din campania de
teren 2017
130
 Metoda de eșantionare a stratului de pavaj de pe suprafața reniei a fost mixtă: mai
întâi s-a fotografiat zona cât mai perpendicular pe pat, pentru a minimiza distorsiunile
unghiulare (Deter M., Weitbrecht V., 2012), printr-un chenar pătrat din aluminiu cu
dimensiunile de 50x50 cm cu o grilă / caroiaj din sârme având ochiuri de 5x5 cm.
Apoi s-a îndepărtat galetul cel mai mare (care se consideră că determină grosimea
stratului de pavaj) și s-au recoltat într-o găleată mai mare circa 5-6 kg de material
sedimentar grosier până la adâncimea creată de acest galet, pentru metoda clasică de sitare
(Klingeman et al.,1979). Materialul din găleată s-a amestecat bine și din el s-a prelevat o
probă mai mică, de circa 2 kg, într-o cutie etichetată, pentru analize ulterioare, în laborator.
Restul s-a aruncat și găleata a fost spălată. După decopertare s-a săpat în substrat/subpavaj
și s-au recoltat în aceeași manieră probele de sedimente mai fine, în alte cutii etichetate.
Întrucât diametrul sedimentelor din pavaj este suficient de mare, calculul
diametrului median pentru stratul superficial s-a putut face printr-o procedură imagistică,
cu ajutorul programului gratuit Basegrain, versiunea 2.2.04 (Deter M., Weitbrecht V, 2013).
Programul este scris în Matlab și prin intermediul algoritmilor de procesare a imaginilor
implementați în utlilitarele acestuia se poate determina curba granulometrică a
sedimentelor și caracteristicile morfometrice în plan (axele mare și mică ale fiecărui galet,
unghiul de înclinare al axei mari față de orizontală). Până la data sustinerii tezei, au fost
analizate 12 fotografii din 19 posibil de procesat. Rezultatele obținute cu această metodă
(Fig. 5.8 si Tabelul 5.2) au fost comparate pe tronsonul Câmpina-Comarnic cu cele obținute
prin metoda Wolman (Fig. 5.9), obținându-se rezultate foarte apropiate. Mai mulți
cercetători au dezvoltat în ultimii ani o serie de procedee imagistice de analiză și clasificare
a sedimentelor din stratul de suprafață (Buscombe, 2010, Graham, 2005, Weichert, 2004),
făcând comparație și cu metodele clasice (de sitare și cântărire sau măsurare individuală a
galeților cu șabloane) mai consumatoare de timp și effort. Avantajul metodelor imagistice
este că care permit obținerea de rezultate de către o singură persoană, care nu trebuie să
dispună decât de un aparat foto și de un calculator.
Metodologia analizei granulometrice imagistice este următoarea:
- pentru fiecare locație, după ce s-a încărcat în program fotografia pavajului din
interiorul chenarului, s-a calibrat distanța, asociind lungimii cadrului (în pixeli) valoarea de

131
500 mm. S-a verificat această distanță pe direcția perpendiculară. Eroarea nu a fost mai
mică de 2 mm, adică de 0,4%.
- S-a selectat un domeniu rectangular mai mic, în interiorul chenarului, pe care s-a
dorit efectuarea analizei granulometrice (etapa de preprocesare a imaginii). Din aceasta, s-
a selectat încă un domeniu etalon pentru calibrarea parametrilor de identificare imagistică.
- Parametrii de transformare și pragurile de filtrare a imaginii s-au calibrat progresiv,
astfel încât să fie identificate optim contururile și suprafața galeților, precum și interstițiile
acestora. În cazul în care în final galeții nu pot fi identificați corect de către programul
Basegrain întrucât au culori neuniforme (dungi, pete etc.), fiecare dintre aceștia poate fi
recolorat într-un program obișnuit de procesare a imaginilor.
- În final s-au identificat axele mare și mică (notate cu a, respectiv b) a fiecărui galet
elipsoidali (etapa de detectare automată a obiectelor), programul permițând cuplarea sau
divizarea galeților după contururile reale, în cazul identificării imagistice greșite (Fig. 5.8).
- Rezultatele se pot salva într-un fișier Excel care cuprinde pentru fiecare particulă
sedimentară: nr. particulei, axele a și b, raportul a/b, arie, perimetru, coordonatele
centrului (etapa de analiza si export a datelor).
- Datele particulelor se clasifică în fracții granulometrice (denumită “sitare virtuală”)
din care se obține o curbă granulometrică cumulativă ce poate fi afișată automat în
program în coordonate normale sau semilogaritmice (exemplu de analiză pentru una din
probe în Fig. 5.8). Programul determină diametrele corespunzătoare tuturor procentelor
cumulate prin 6 formule de calcul, în lucrarea de față făcându-se o medie între toate
acestea.
O caracteristică a acestei metode este aceea că analizează granulometria
materialului din stratul de suprafață în situ, fără a fi preluat și dus în laborator.
În tabelul 5.2. se prezintă diametrul median obținut prin această procedură,
împreună cu câte o imagine a aspectului albiei și a zonei de pavaj fotografiat prin chenar cu,
pentru fiecare din cele 20 de locații eșantionate din sectorul de studiu.

132
 Fig. 5.8. Exemplu de analiză granulometrică imagistică efectuată cu programul Basegrain
(d50 = 24 mm, d30 = 13 mm, d90 = 52 mm)

Tabel 5.2. Sinteza datelor imagistice și a diametrelor mediane în secțiunile de analiză

Dist. d50 d50

Nr.
Amonte Poză profil poza analiza metoda
Proba
Izvor (km) imagistica Wolman

6
(estima
t, poza
1 3 prin
apă, nu
exista
renie)

133
2 4,50 24

3 5,94

4 7,49 22

5 9,45

6 13,83 26

134
7 17,38

8 20,49 34

9 23,95 40

10 22,78 155

135
11 28,27 24

12 31,28 44

13 36,18

38,86
14 25

136
 27
15 42.01

16 44.49 29 27

17 51.32 34

18 52.83 27 22

137
 19 55.38 27

20 58.15 27

În fig. 5.9. s-au reprezentat suprapus toate curbele granulometrice obținute prin
metoda de granulometrie imagistică în cele 12 secțiuni, diametrele mediane, d50, fiind în
plaja 15-35 mm (specifice clasei de pietrișuri), cu o singură excepție, în secțiunea 10, din
aval de barajul Sinaia 0, unde s-a obținut un diametru median mult mai mare, de 155mm.
S-a reprezentat apoi comparativ în Fig. 5.10 evoluția diametrului median al probelor
de pavaj în funcție de distanța aval, față de confluența râului Prahova cu Doftana. Se
observă că diametrul median al particulelor din pavaj, rezultat prin metoda imagistică este
aproximativ egal cu cel obținut prin metoda Wolman / Pebble count. Stähly ș.a. (2017) a
găsit un raport de 0,83 între diametrul rezultat prin metoda imagistică și cel prin
sitare/cântărire clasică. Bunte și Abt (2001) afirmă că prin metoda Wolman se pierd
particulele mai fine de 4 mm. Deși Graham ș.a. (2010) și Strom (2010) au arătat pentru
șapte râuri diferite cu pat din pietriș diferit din punct de vedere litologic și al caracterului
materialului albiei că metoda imagistică oferă o precizie similară metodelor clasice, totuși,
în viitor, ar trebui prelucrate mai multe imagini din aceeași renie, întrucât curentul poate
depune diferit sedimentele la capetele amonte/aval ale acesteia. Este important de precizat
că în prezentul studiu nu s-a efectuat decât o singură fotografie în fiecare locație.

138
 curbe granulometrice din analiza imagistică
1
procent masic mai fin (%)

2
0.8 4
6
8
0.6 pietris 9
10
11
0.4 12
nisip 14
blocuri 16
0.2 18
20
bolovani
0
0.01 0.1 1 10 100 1000 10000
d (mm)

Fig. 5.9 Curbele granulometrice obținute prin metoda de granulometrie imagistică pentru
fotografii făcute în 12 locații pe cursul Prahovei

200 1600
Defileul Posada Barajul Sinaia 0
1400
150 1200
d50 met. imagistica
10 d50 Wolman 1000
d50 (mm)

100 ω (W/m2) 800 ω (W/m2)

600
9
50 12 400
4 2
8 200
20 18 16 14 11 6
0 0
0 10 20 30 40 50 60
distanta aval (km)

Fig. 5.10. Evoluția diametrului median din pavaj în lungul râului Prahova. Metoda
imagistică, diametrul calculat din arie și perimetru

139
 Tot din Fig. 5.10 se mai remarcă faptul că dimensiunea medie a particulelor din
pavajul albiei are o variatie similară în lungul râului ca și puterea specifică a curentului, ω,
care crește pe sectorul intermediar (și mai ales în defileul Posada, unde produsul dintre
debit și pantă raportat la lățimea la oglinda apei este maxim). Totodată, creșterea
diametrului median între km 22-45 se poate datora și lipsei aportului de sedimente mai
fine, de la afluenții neimportanți. Valoarea maximă a diametrului median al sedimentelor
s-a înregistrat însă în aval de barajul de la Sinaia 0 (la pod, aval de deversorul cu prag lat),
demonstrând importanța efectelor antropice asupra transportului solid al râului.
Pe sectoarele amonte se observă o ușoară creștere a diametrelor (fenomenul
cunoscut în engleză drept downstream coarsening) în lungul curgerii, spre deosebire de
sectorul Sinaia-Belia (downstream fining). Brummer și Montgomery, 2003 consideră că
această tendință este controlată din punct de vedere hidraulic de puterea specifică a
curentului și se află în legătură strânsă cu forma în plan a albiei.
Analiza singulară a variatiei diametrului probelor de pavaj prelevate din renie
(barele sedimentare) este legată de debitul târât, care se pune în mișcare în timpul
viiturilor. Ea însă trebuie completată cu granulometria probelor din substrat pentru o
analiza hidromorfologică complexă, care să cuprindă debitul total (deci și pe cel în
suspensie). În concluzie, o analiză complexă a variației debitului solid va putea fi efectuată
dupa analiza granulometrică și a probelor din substrat.

140
Capitolul 6. Analiza schimbărilor morfologice ale albiei râului Prahova

6.1. Formarea rețelei hidrografice actuale și dinamica fluvială înainte de intervenția

antropică

Modificările albiei râului Prahova din ultimii 200 de ani au fost observate într-o
perspectivă mai largă a evoluției cuaternare a văii Prahovei și validate cu interpretările
geologice și geomorfologice de teren desfășurate în perioada 2002-2012 de echipe
multidisciplinare ce au activat în cadrul contractelor de cercetare coordonate de doamna
profesor doctor Iuliana Armaș. Având în vedere că investigațiile de teren din perioada
2002-2012 au vizat doar sectorul subcarpatic al Prahovei, prezenta lucrare are scopul de a
completa cercetarea și pe sectorul carpatic prin campanii de teren desfășurate în perioada
2012-2017.
Din perspectiva evolutiei Cuaternare, Prahova s-a format ca o vale și s-a adâncit în
conurile piemontane de vârstă Pleistocen-inferioră depuse la baza munților care se înălțau
prin mișcări epirogenetice (Armaș et. al., 2003). În perioada cuaternară, râul Prahova a
dezvoltat patru terase; numerotarea acestora se face plecând de la cea inferioară (terasa 1)
la cea cu înălțimea cea mai ridicată (terasa 4). Dintre cele patru terase, cea mai dezvoltată și
mai bine păstrată este terasa 2 (lățimi de peste 2 km); majoritatea loalităților ocupă podul
larg al acesteia, motiv pentru care mai este cunoscută în literatura geomorfologică și ca
terasa a așezărilor umane (Popp, Posea citați de Armaș et. al., 2003).
În prima fază a ciclului nivelărilor ce au modelat treapta de 1000 m, sectorul
carpatic al văii Prahovei se drena peste șeaua de la Păduchiosul spre Ialomița, pe o direcție
sud-vest. În a doua fază de modelare a nivelului morfologic de 1000 m, înălțările acestui
ciclu au impus treptat o altă direcție topografiei. Este perioada în care, mutarea centrilor de
lăsare-înălțare din Carpații de Curbura au determinat mutarea cursurilor Prahovei și al
Doftanei spre est, atât prin divagare, cât și prin procese de captare și deversare. La finalul
ciclului platformei de 1000 m, un afluent al Doftanei, pe care îl putem numi Prahova
inferioară, înainta regresiv în actualul defileu al Posadei, întorcând Prahova superioară
spre sud (Armaș, 1999).

141
 În sectorul carpatic, actualul curs al râului Prahova are o direcție generală de
curgere NV-SE. La ieșirea râului Prahova din defileul de la Posada (zonă în care în perioada
nivelărilor ce au modelat treapta de 1000 de m, cursul subcarpatic al Prahovei a captat
Prahova carpatică care curgea spre Păduchiosul), râul Prahova își schimbă direcția de
curgere trecând de la o orientare NV-SE la un curs aproximativ N-S. Din orașul Breaza și
până la confluența Prahovei cu Doftana, actualul curs al râului Prahova urmează fruntea
terasei 2. La nivelul terasei 2, în Subcarpati, râul și-a largit valea prin erodarea aproape
completă a teraselor superioare 3 și 4.
Schimbarile climatice din timpul Holocenului, au condus la dispariția ghețarilor
montani, urmată de o creștere în altitudine a limitei pădurilor și o diminuare a alimentării
cu sedimente. Răspunsul râului la o scădere a debitului lichid și solid a fost acela de a-și
îngusta valea până la dimensiunile actuale ale fundului de vale (prin care înțelegem spațiul
ocupat de terasa 1 de vârstă holocen-inferioară și lunca). Dupa cum vom arata în
continuare, după intervenția antropică, efectul cumulat al conditiilor naturale si antropice a
dus la o transformare a sectorului subcarpatic al Văii Prahovei dintr-o zonă de acumulare
într-o zonă bazată exclusiv pe transportul sedimentelor.
În cercetările realizate, am luat în considerare și posibila legătura dintre schimbările
climatice înregistrate în timpul perioadei Micii Ere Glaciare, cu consecințe și asupra
evoluției râurilor carpatice românești. Mica Eră Glaciară a fost o perioadă cuprinsă între
anii 1550-1850, cand a avut loc o scădere bruscă a temperaturii în emisfera nordică (Ioana-
Toroimac, 2009). Din punct de vedere morfologic, perioada s-a caracterizat prin
intensificarea proceselor de versant, ceea ce a condus la un excedent de material grosier,
depășind capacitatea de transport a râurilor montane; în aceste condiții, o mare parte din
râuri, au fost supuse procesului de metamorfoză, trecând de la un tip de albie meandrată la
una împletită (Lamb, 1995).

142
6.2. Stadii principale ale impactului antropic în relație cu schimbările la
nivelul albiei

Tendințe de adâncire și îngustare ale albiilor râurilor au fost observate în ultimii ani
la multe râuri europene. Din acest motiv au apărut numeroase studii pe această temă
(Kondolf, 1994; Sear și Archer,1998; Liebault și Piegay, 2001; Rinaldi, 2003; Perșoiu și
Rădoane, 2011; Armaș și colab., 2013). Aceste schimbări geomorfologice rapide și recente
ale albiilor râurilor au fost puse în legatură directă cu dezechilibrele induse de om atât la
nivelul albiei, cât și la nivelul bazinului hidrografic. Principalele interventii antropice cu
impact negativ constau în: diminuarea cantității de aluviuni din cauza schimbării modului
de utilizare a terenurilor în ultimele două secole, exploatarea de balast, amenajări
hidrotehnice, lucrări de consolidare a malurilor și construirea digurilor etc. La fel ca și
celelalte râuri din Europa, râul Prahova se confruntă cu schimbări geomorfologice
asemănătoare la nivelul albiei din cauza impactului antropic. Astfel, în sectorul carpatic și
subcarpatic al râului Prahova, putem identifica șapte stadii principale ale impactului
antropic: 1) schimbări în modul de utilizare a terenurilor , 2) dezvoltarea reţelei naţionale
de drumuri, 3) construirea căii ferate București-Ploiești-Brașov, 4) exploatarea petrolului,
5) construirea microhidrocentralelor (CHEMP- centrale hidroelectrice de mică putere, 6)
extragerea pietrişului și a nisipului din albia râului, 7) lucrări de regularizare a albiei
minore și majore a râului Prahova.

6.2.1. Schimbări în modul de utilizare a terenurilor

Utilizarea terenurilor din sectoarele montan și subcarpatic ale Prahovei s-a obținut
din vectorizarea informației pe baza ortofotoplanurilor. Pentru fundul de vale și o parte din
versanți s-au folosit ortofotoplanuri din anul 2012, iar în zonele înalte, ocupate de pajiști și
păduri, vectorizarea s-a făcut de pe ortofotoplanuri din 2005 (Fig. 6.1).
Terenurile arabile ocupă suprafețe restrânse din arealul studiat (1 %) și sunt
prezente doar în sectorul subcarpatic. Sunt predominante pe podurile teraselor (Bănești,
Câmpina), în luncă și pe versanții slab înclinați.

143
 Livezile (5 % din întreg arealul studiat) ocupă suprafețe însemnate din sectorul
subcarpatic datorită condițiilor climatice și pedologice favorabie (preluvosoluri,
eutricambosoluri, luvosoluri). Pomii fructiferi (cea mai mare pondere o au livezile de măr și
prun) sunt răspândite pe terase și pe versanții din Câmpina, Breaza, Cornu și Comarnic.
Fânețele (4 %) predomină în sectorul subcarpatic pe versanții mai abrupți, cu soluri
neproductive pentru alte culturi. Se întâlnesc în zonele mai înalte din Câmpina, Poiana
Câmpinei, Cornu, Comarnic și Posada.
Pășunile ocupă suprafețe însemnate din zona studiată (16 %) având o mare
răspândire în sectorul montan, dar sunt întâlnite și în sectorul subcarpatic. În arealul
montan, pășunile sunt situate deasupra limitei superioare a pădurilor, în etajul alpin din
Munții Bucegi și din Munții Baiului. În zona subcarpatică, pășunile sunt dezvoltate pe
versanții mai abrupți și pe podurile interfluviale din Cornu și Comarnic.
Spațiul construit ocupă un procent de 10 % din arealul de interes. În sectorul
subcarpatic, spațiul construit, se desfășoară în general pe podurile sau glacisurile de terase
din Câmpina, Cornu, Breaza, Nistorești și Comarnic și mai sporadic pe versanți și interfluvii.
În sectorul montan, așezările sunt localizate în culoarele intramontane cu depresiuni și
bazinete: bazinetul de obârșie al râului Prahova (Predeal), bazinetul depresionar Azuga,
Bușteni-Poiana Țapului, Sinaia și defileul Sinaia-Posada.
Terenurile forestiere (păduri și pepiniere silvice) reprezintă categoria de folosință
cu cea mai mare pondere din zona studiată (59 %). În sectorul montan se întâlnesc cele mai
mari suprafețe forestiere (în Munții Bucegi, Munții Baiului, munții Clăbucetele Predealului)
și sunt compuse din păduri de molid (dezvoltate la altitudini de 1000-1700 m), păduri de
amestec fag cu rășinoase (altitudini 600-1000 m) și păduri de fag (400-800 m și 1000-1200
m). Pădurile ocupă suprafețe însemnate și din sectorul subcarpatic, regasindu-se pe
dealurile înalte unde solurile au o fertilitate scăzută (versantul drept al Prahovei, de ex:
dealurile Câmpiniței). Cele mai frecvente specii sunt: pădurile de fag, mesteacăn sau
pădurile mixte formate în principal din fag și brad.
Apele curgătoare ocupă un procent de 1% și s-au luat în considerare doar cursurile
de apă cu un debit mai însemnat : Prahova, Azuga, Valea Fetei, Valea Urlătoarelor, valea
Zamora, Valea Șipa, Valea Tufei, valea Rea, Peleș, Izvorul Doruui, Valea Beliei, alea Sarului,
Pârâul Campea.
144
Fig. 6.1. Utilizarea terenurilor în sectoarele montan și subcarpatic ale Prahovei

145
 Restul categoriilor de folosință (pietriș și nisipuri, linii electrice, păduri tăiate, zone
stâncoase, vegetație riverană, funiculare și teleferice și alte utilizări) dețin suprafețe mici
din arealul de interes, cu un procent de până 1% fiecare.
Schimbarea modului de utilizare a terenurilor din bazinul hidrografic dar și din albia
majoră a indus profunde schimbări în regimul hidrologic al râului Prahova. În zona
studiată, în secolul al XIX-lea, s-a înregistrat o despădurire a unor areale de mici dimensiuni
și foarte fragmentate. La începutul secolului al XX-lea, s-a produs o împădurire extinsă a
versanților și o extindere a așezărilor urbane și rurale, ambele având consecințe directe
asupra diminuării debitului lichid și implicit a cantității de aluviuni. De exemplu, în sectorul
subcarpatic, cele mai mari suprafețe împădurite după anii 1897-1900 sunt localizate pe
Valea Beliei, pe stânga Prahovei între Poiana şi Nistoreşti şi pe dreapta Prahovei în aval de
Pietrişu (Osaci-Costache și Armaș, 2004).

6.2.2. Dezvoltarea rețelei naționale de drumuri

Modificări importante asupra abiei râului au fost determinate și de dezvoltarea

rețelei naționale de drumuri. Arealul de interes este străbătut de una dintre cele mai
tranzitate artere rutiere naționale: drumul national 1 (DN1), cu indicativul European E60.
Construirea șoselei Câmpina-Predeal datează din anul 1864 sub conducerea prințului
Știrbei Vodă, dar lucrări de construire s-au efectuat și mai târziu. De exemplu, sectorul
Câmpina-Comarnic a fost construit între anii 1964-1965. Din cauza intensificării traficului,
a fost necesar ca în ultimii ani să se efectueze lucrări de lărgire a acestuia la patru benzi în
anumite sectoare (sectorul Câmpina-Nistorești, sectorul Izvor-Sinaia Sud). Tot pentru
fluidizarea traficului, în anul 2012 s-a construit un nod rutier circular la intrarea în
Câmpina.
Lucrările de construire, întreținere și modernizare a drumului au constat în:
construirea podurilor rutiere, lucrări de consolidare a versanților, viaducte și drenaje. Râul
Prahova este traversat de șase poduri rutiere: podul ce face legătura între orașul Câmpina
și comuna Poiana Câmpinei, două poduri rutiere care fac legătura între Breaza și DN 1,
podul rutier de la intrare în Sinia, care trece și peste calea ferată, podul rutier de la intrare

146
în Azuga, paralel cu cel de cale ferată și podul de la Predeal, intersecția drumului DN 1 cu
DN 73A.
În sectorul Câmpina-Predeal, drumul este amplasat pe versanți dar și în albia
majoră a râului Prahova. Din acest motiv, s-au făcut numeroase lucrări de protecție
împotriva inundațiilor și a eroziunii laterale care ar putea afecta drumul, respectiv lucrări
de consolidare a malurilor (ziduri de beton, gabioane), realizarea pragurilor de fund, ziduri
de retenție etc.

6.2.3. Construirea căii ferate București-Ploiești-Brașov

Zona studiată, este străbătută de calea ferată magistrală București-Ploiești-Brașov

(magistralele 2, 3 și 4). Construirea acestei magistrale feroviare transcarpatice a început în
anul 1874 și a pornit din necesitatea existenței unei artere feroviare care să lege orașul
București de centrul și vestul țării, dar și de Europa Centrală. În timp, localitățile traversate
de calea ferată Bucureși-Ploiești-Brașov s-au dezvoltat din punct de vedere economic, ceea
ce a dus la creșterea traficului de persoane și mărfuri. Astfel, în anii 1910-1912, această
linie ferată a fost dublată, în special pe sectorul Ploiești-Câmpina (zone de unde se exploata
petrolul) și s-a corectat traseul în Defileul Sinaia-Posada prin desființarea tunelurilor
Posada Mare și Posada Mică (Botezși colab., 1977). Lucrările de modernizare ale acestui
sector feroviar au continuat și în perioada 1960-1969, când au fost electificate tronsoanele
Brașov-Predeal (1965), Predeal-Câmpina (1966) și Câmpina-București (1969).
Lucrările de construire, întreținere și modernizare efectuate de-a lungul timpului au
constat în lucrări de terasamente, construirea a trei tuneluri în perioada 1876-1879
(Posada Mare, Posada Mică și Bușteni), baraje sau ziduri de retenție, ziduri de sprijin,
consolidarea versanților, asociate cu tăierea unor maluri (în special în zonele înguste ale
albiei), construirea canalelor de evacuare, turnarea fundației pilonilor de pod. De la
Câmpina până la Predeal, calea ferată traversează râul Prahova în 17 locuri, dar podurile
feroviare cele mai importante sunt: podul de la Bănești- Bobolia, care este și cel mai mare
(261 m lungime), podul de cale ferată de la Breaza de Jos ( 130 m lungime), podul de la
Nistorești (90 m), podul de la Comarnic (89 m), două poduri (46 m lungime) la intrare în
Sinaia amplasate la o distanță de 200 m unul față de celălalt, un pod în amonte de CHEMP

147
Sinaia 2 (40 m), podul din amonte de CHEMP Sinaia 0, podul din amonte de baraj Sinaia 0
(62 m), un pod la Poiana Țapului (58 m), podul de cale ferată situat la intrarea în localitatea
Azuga (40 m), podul de la ieșirea din localitatea Azuga (35 m) și unul la intrarea în
localitatea Predeal.
Având în vedere că această magistrala feroviară străbate de la nord la sud întreg
arealul studiat și că este amplasată în albia majoră a râului Prahova, lucrările de construire
și modernizare enumerate anterior au indus profunde schimbări albiei râului.

6.2.4. Exploatarea petrolului

Câmpina a fost o importantă zonă petrolieră din România. Această importanță

rezultă din evenimentele legate de exploatarea petrolului care au avut loc aici, și anume: în
anul 1890 s-a înființat prima schelă petrolieră din România; în anul 1897 s-a înființat
Rafinăria Steaua Română, care era considerată, la acea vreme, cea mai mare și mai
modernă rafinărie din Europa; în anul 1904 s-a înființat prima școală de maiștri sondori și
rafinori din lume.
Exploatarea petrolului în zona Câmpinei, de pe terase, din luncă și uneori chiar din
albia minoră, a impus efectuarea unor lucrări cu scopul de a proteja puțurile, rezervoarele
de benzină, echipamentele electrice și lucrări pentru instalarea conductelor de petrol și
construirea drumurilor de acces. Lucrările din albia minoră au constat în instalarea
conductelor de petrol și a celor de apă și gaze, direct pe roca mamă sub patul de pietriș, la
aproximativ 1-1,5 m adâncime. În timpul inundațiilor din anul 2005, stratul de sedimente
de deasupra a fost erodat și transportat în aval și unele conducte au fost scoase la suprafață
(Fig. 6.2).

148
Fig. 6.2. Conductă de apă, îngropată sub patul de pietriș care a fost scoasă la suprafață prin
eroziunea stratului de sedimente (sectorul de eroziune D, zona Nistorești, vedere spre
amonte - foto 2012).

6.2.5. Construirea microhidrocentralelor (CHEMP - centrale hidroelectrice de mică

putere)

În perioada 1899-1993, în sectorul carpatic, a fost construit un grup de patru

microhidrocentrale (centrale hidroelectrice de mică putere – CHEMP, două baterii de câte 2
CHEMP în cascadă) deținute de Hidroelectrica S.A.: Sinaia 0 și Sinaia 2 cu mici baraje și
lacuri de acumulare, Sinaia 1 și Sinaia 3 pe derivații. Dintre cele patru microhidrocentrale,
CHEMP Sinaia 0 a fost prima pusă în funcțiune în anul 1899. Au urmat Sinaia 2 (1988),
Sinaia 3 (1989) și Sinaia 1 (1993). În perioada 2011-2014, s-a mai construit un grup de
șase microhidrocentrale în cascadă (două baterii de câte 3 CHEMP), deținute de S.C. ELSID
S.A.: CHEMP Posada, Comarnic, Breaza, Cornu, Lunca Cornului și Câmpina (Fig. 6.3).
Din cele șase microhidrocentrale, doar cele de la Posada și Breaza au praguri
transversale cu prize de apă, restul fiind înseriate și având posibilitatea de a restitui apa în
albie în cazul nefuncționării centralei din aval. Prin autorizația de funcționare eliberată
periodic de ANAR, funcționarea oricărei microhidrocentrale este limitată de scurgerea
debitului de servitute în albie, care constă din debitul ecologic (ce se poate estima la o

149
valoare aproximativă de 10 % din debitul mediu multianual), plus debitul necesar pentru
alimentarea consumatorilor din aval.

Fig. 6.3. Schema de principiu a microhidrocentralelor din sectorul de studiu

După cum vedem în figura 6.3, o parte din debitul râului Prahova, a fost deviat prin
conducte de aducțiune subterane ce duc la microhidrocentrale. Aceste conducte de
aducțiune au diametre destul de mari și sunt îngropate în albia majoră râului Prahova, iar
pe anumite sectoare sunt pozate chiar în albia minoră sub cota talvegului (Fig. 6.6). De
exemplu, conducta de aducțiune a CHEMP Cornu din GRP și oțel, are un diametru
interior de Ø 2200 mm, o lungime totală de 4755 m și pornește din camera de încărcare a
bazinului compensator de la captarea Breaza, urmărește malul drept al râului Prahova
până în aval de podul feroviar unde subtraversează râul și continuă traseul pe malul stâng;
apoi aducțiunea subtraversează podul de cale ferată și își continuă traseul până la CHEMP
Cornu pe malul stâng al Prahovei. Conducta de aducțiune a CHEMP Lunca Cornului este
o conductă confenționată din GRP și pe o porțiune mică din oțel, cu același diametrul
interior de Ø 2200 mm și o lungime totală de 4947 m. După ce iese din camera de încărcare,
traseul acestei conducte se desfășoară pe malul stâng al Prahovei până la podul CF;
150
subtraversează podul CF pe sub cota talvegului și își continuă traseul pe malul drept al
râului până la podul rutier ce face legătura între Lunca Cornului (DN1) și Podul Vadului (DJ
101R), unde subtraversează podul rutier și trece de pe malul drept pe malul stâng prin
albia râului, continuându-și traseul până la CHEMP Lunca Cornului. Conducta de
aducțiune a CHEMP Câmpina este executată din aceleași materiale și la același diametru
având o lungime de 6182 m. După ce iese din camera de încărcare, aducțiunea își
desfășoară traseul doar pe malul stâng al râului Prahova, iar în amonte de podul rutier
DJ100E conducta coboară în albia minoră pentru subtraversarea acestuia; își continuă
traseul prin albia minoră, subtraversează podul CF de pe linia Câmpina-Câmpinița și
rămâne în continuare pozată în albia minoră pe o distanță de cca 500 m deoarece zona de
protecție a DN 1 este tangentă la malul râului după care trece pe malul stâng până la
CHEMP Câmpina (Informații extrase din proiectul pentru Amenajarea hidroenergetică a
râului Prahova pe sectorul Comarnic-Florești prin centrale hidroelectrice de mică putere:
Etapa 1. Sectorul Comarnic-Câmpina, S.C. JUST INVEST S.R.L.).
Pentru îngroparea conductelor de aducțiune s-au executat o serie de lucrări în albia
minoră și majoră a râului Prahova: lucrări de excavații în rocă executate mecanizat și
manual și lucrări de excavații în deluviu executate mecanizat (în general umplutura s-a
făcut cu material local, extras din albia râului și pe secțiuni foarte mici, conductele au fot
îngropate în beton), devierea cursului de apă pe anumite sectoare pentru îngroparea
conductelor de aducțiune în albia minoră sub cota talvegului. Mai mult,
microhidrocentralele au fost amplasate în albia majoră a râului Prahova, iar pentru
construirea acestora s-au efectuat lucrări de decopertare a stratului vegetal, umpluturi de
pământ pentru nivelare, crearea drumurilor de acces etc.
Efectuarea lucrărilor menționate anterior au transformat albia minoră și majoră a
râului Prahova, în perioada apelor mici, într-un peisaj selenar: în sectoarele în care apa a
fost deviată prin conducte, în albia minoră mai curge un firicel timid de apă iar malurile și
lunca sunt lipsite de vegetație. În aceste condiții, regimul hidrologic natural al râului
Prahova a fost modificat, având consecințe majore asupra morfologiei albiei. De asemenea,
existența barajelor și lacurilor de acumulare (Sinaia 0, Sinaia1) sau a captărilor (Posada,
Breaza-Fig.6.4) contribuie la schimbarea profilului de echilibru al râului prin faptul că
eroziunea se diminuează pe sectoarele în care apa este deviată prin conducte de aducțiune
151
și se intensifică în aval, unde apa se restituie albiei naturale. Accelerarea proceselor de
eroziune din aval (unde are loc deversarea apei) este determinată și de discontinuitatea în
transportul de aluviuni. În figura 6.5 se observă depunerea sedimentelor până la creasta
descărcătorului de ape mari de la captarea Breaza, devenit practic nefuncțional (aval de
confluența cu Valea Beliei care aduce multe sedimente).

a) b)

Fig. 6.4. CHEMP Posada în construcție - a) vedere spre aval; Captare Breaza- b) vedere spre
amonte

Fig. 6.5. Depunere de sedimente până la creasta descărcătorului de ape mari de la captarea
Breaza – devenit practic nefuncțional (aval de confluenta cu Valea Beliei)

152
Fig. 6.6. Conducte de aducțiune pozate în albia râului Prahova - CHEMP Cornu (vedere spre
aval)

6.2.6. Extragerea pietrișului și a nisipului din albia râului

Extragerea necontrolată a pietrișului și a nisipului din albia râului Prahova are

efecte negative asupra evoluției hidrogeomorfologice a acesteia. Exploatarea agregatelor
naturale a început în 1970 când funcționau doar trei balastiere pe toată lungimea cursului
de râu. În prezent, în sectorul carpatic funcționează patru balastiere: două la Poiana
Țapului, o balastieră în cartierul Cumpătu din Sinaia și o balastieră la sud de gara din
Sinaia. În sectorul subcarpatic funcționează patru balastiere: una în amonte de Pârâul
Campea, o balastieră în aval de podul rutier ce face legătura între Poiana Câmpina și DN 1, o

153
balastieră în satul Pietrișu (Poiana Câmpina) și o balastieră în aval de confluența râului
Doftana cu Prahova. La balastierele situate în sectorul carpatic, extragerea galeților și a
pietrișului se face direct din albia râului în timp ce în subcarpați, pietrișul și nisipul sunt
extrase și din albia majoră a Prahovei.
În afara balastierelor enumerate anterior, care dețin certificate de exploatare emise
de Agenția Națională pentru Resursele minerale, extragerea pietrișului și a nisipului din
albia râului Prahova se face și de către localnici, fără autorizație. Din cauza exploatarii
iraționale a agregatelor naturale, în albia minoră și majoră s-a creat o micromorfologie
specifică (cu zone îndiguite, vaduri și adâncuri), însoțită de o coborâre a talvegului și de
creșterea adâncimii și vitezei apei, astfel încât în anumite sectoare curgerea apei se face
direct pe roca mamă (Armaș și colab., 2013). Adâncirea albiei și eroziunea laterală intensă
conduc la amplificarea afuierilor la nivelul construcțiilor hidrotehnice. De asemenea,
extragerea sedimentelor prin răzuirea fundului albiei favorizează eroziunea regresivă cu
efecte negative asupra pilonilor de pod (Ioana-Toroimac, 2009).
Efecte similare cauzate de extracția sedimentelor din albii au fost descrise și de alți
autori: Faton și colab. (1997) au demonstrat că albia râului Drome (Franța) s-a adâncit cu
4-5 m în timpul secolului al XX-lea iar această incizare este provocată în mare măsură de
extragerea pietrișului și nisipului din albie; Liebault și Piegay (2002) au observat la mai
multe râuri din Franța tendințe de adâncire și îngustare ale albiilor induse de intervențiile
antropice; Rinaldi (2003) a studiat răspunsul geomorfologic al albiei unor râuri din
regiunea Toscana la extragerea necontolată a sedimentelor și a afirmat că după încetarea
exploatării agregatelor naturale din albie, morfologia acesteia se poate reface într-o
perioadă scurtă de timp.

154
Fig. 6.7. Schimbări în morfologia albiei râului Prahova cauzate de extragerea sedimentelor în zonele unde sunt amplasate
balastierele (perioada 2005-2012).

155
6.2.7. Lucrări de regularizare a albiei minore și majore

Lucrările de regularizare a albiei râului Prahova au început în timpul secolului al XX-

lea, în special după 1970 și sunt în strânsă legătură cu construirea și modernizarea
drumului național 1 (sectorul Câmpina-Comarnic al drumului național 1 a fost construit
între anii 1964-1965), construirea și modernizarea magistralei feroviare București-
Ploiești-Brașov (în anii 1910-1912 această linie ferată a fost dublată, în special pe sectorul
Ploiești-Câmpina, iar în perioada 1960-1969 au fost electificate tronsoanele Brașov-
Predeal, Predeal-Câmpina, și Câmpina-București), dar și cu dezvoltarea industrială
(construirea unor mari unități industriale în albia majoră a râului Prahova, precum
societatea comercială Petroutilaj Poiana Câmpina-1899, fabrica de ciment de la Comarnic-
1980). Lucrări de regularizare a albiei râului Prahova au fost efectuate și mai recent. De
exemplu, în anul 2006 au fost executate apărări de maluri cu beton și gabioane și praguri
de fund. Ulterior, odată cu construirea centralelor hidroelectrice de mică putere (în
perioada 2011-2012), s-au reluat și lucrările de amenajare a cursului râului Prahova.
Aceste lucrări de regularizare au fost efectuate, cu scopul de a proteja calea ferată,
drumul național 1, zonele industriale și locuințele amplasate în albia majoră a râului
Prahova împotriva inundațiilor, a proceselor de eroziune și de a proteja podurile rutiere și
feroviare, podețele și apeductele împotriva procesului de afuiere. Pe sectorul Câmpina-
Predeal au fost efectuate următoarele lucrări de regularizare a albiei minore și majore:
îndiguirea pe anumite sectoare a cursului de apă și realizarea de praguri și lucrări
transversale.
Îndiguirea cursului de apă a constat în: canalizarea albiei cu plăci de beton, atât pe
maluri cât și în patul albiei, diguri longitudinale din beton, cuburi din beton armat,
amplasarea gabioanelor pentru consolidarea malurilor etc. Cele mai importante lucrări de
îndiguire a cursului de apă efectuate în perioada 1970-2012, pe sectorul Câmpina-Predeal,
sunt:
1. Pe malul drept al râului Prahova din Poiana Câmpina, s-a construit în anul 1899
mare zonă industrială cunoscută multă vreme cu numele de Uzina Poiana, ulterior
devenind Societatea Comercială de Petroutilaj ce avea ca domeniu de activitate producerea
și repararea utilajelor petroliere. După viiturile din anul 1975, pentru a proteja această

156
uzină de inundații, s-a efectuat consolidarea malului drept cu plăci de beton și cuburi mari
din beton armat cu latura de 1 m (Fig. 6.8-foto 1.b), pe o lungime de 650 m. În timp, aceste
structuri au fost afectate de eroziunea laterală și în adâncime a râului, iar plăcile de beton
au început să se corodeze și să se prăbușescă în albie (Fig. 6.8-foto 1.a).
2. La limita dintre localitățile Nistorești și Podu Corbului, malul stâng al râului Prahova
a fost îndiguit cu beton pe o lungime de 589 metri (în perioada 2006-2012) pentru a
proteja drumul național 1 de eroziunea laterală a râului (Fig. 6.8- foto 2.a și 2.b).
3. La Comarnic, în anul 1980, a fost construită pe malul stâng al Prahovei, fabrica de
ciment, ce se desfășoară pe o suprafață de 45.000 m2. Pentru a proteja această zonă
industrială împotriva inudațiilor, a eroziunii laterale și în adâncime, albia râului Prahova a
fost îndiguită pe o lungime de 900 m cu plăci de beton amplasate atât pe maluri, cât și pe
fundul albiei. Așa cum s-a întâmplat și în zona industrială din Poiana Câmpina, din cauza
acțiunii erozive a apei, o mare parte din aceste plăci de beton s-au deteriorat în timp, s-au
prăbușit în albie și au fost transportate în aval (Fig. 6.9- foto 3).
4. În localitatea Posada, în perioada 2011-2012, malul stâng al râului Prahova a fost
consolidat cu ziduri din beton și gabioane (Fig. 6.9- foto 4.a și 4.b) pentru a preveni
migrarea laterală a albiei, care ar afecta calea ferată. Pentru a împiedica coborârea
talvegului și accelerarea procesului de eroziune, pe lângă aceste diguri longitudinale s-au
construit și patru praguri de fund.
Alte lucrări de îndiguire importante din sectorul carpatic sunt: în defileul Posadei
s-au făcut mai multe lucrări de amenajare și consolidare a albiei și malurilor din cauza
potențialului eroziv mare din această zonă; la Sinaia s-a consolidat malul drept al râului
Prahova cu plăci de beton pe o distanță de aproximativ 2 km cu scopul de a proteja zona
industrială și calea ferată amplasate în albia majoră; lucrări similare s-au efectuat pe
sectoare mai mici și la Azuga pentru protecția căii ferate.

157
Fig. 6.8. Dig pentru consolidarea malului drept al râului Prahova în zona S.C. Petroutilaj
Poiana Câmpina (foto 1.a și 1.b); dig pe malul stâng al râului Prahova pentru protecția
drumului national 1 în zona Nistorești (foto 2.a- vedere spre amonte și 2.b- vedere spre
aval).

158
Fig. 6.9. Canalizarea albiei cu plăci din beton pentru protecția fabricii de ciment Comarnic
(foto 3- vedere spre amonte); consolidarea malului stâng al Prahovei cu ziduri din beton și
gabioane pentru protecția căii ferate în zona Posada (foto 4.a și 4.b- vedere spre amonte).
159
 Pe lângă construirea digurilor longitudinale, albia râului Prahova a fost regularizată
și prin lucrări transversale (praguri de fund). Aceste lucrări transversale au fost
executate pe toată lățimea albiei cu scopul de a menține patul albiei la o anumită cotă și de
a împiedica coborârea liniei talvegului. În zona studiată, pragurile de fund sunt amplasate
în general în aval de podurile rutiere, podețe, poduri feroviare, conducte de gaze și apă
pentru protejarea împotriva eroziunii și menținerea stabilității acestora.
În sectorul Câmpina-Predeal au fost construite 29 de praguri de fund, dintre care
cele mai mari sunt: la Câmpina s-a construit pragul de fund în aval de podul rutier ce face
legătura între Poiana Câmpina și DN 1, pragul de fund construit în aval de podul feroviar de
la Breaza de Jos, pragul de fund din aval de puntea de trecere dintre Breaza de Sus și halta
Nistrorești, pragul de fund amplasat în aval de podul feroviar de la Nistorești, pragul de
fund care asigură stabilitatea podului feroviar din Comarnic, două praguri de fund care
asigură stabilitatea podului feroviar de la Posada, pragul de fund situat în aval de podul
feroviar din Sinaia (în apropiere de gară), pragul de fund ce protejează podul feroviar din
Poiana Țapului și pragul amplasat în aval de podul feroviar de la intrarea în localitatea
Predeal.

Fig. 6.10. Prag de fund amplasat în aval de podul feroviar de la Posada pentru menținerea
stabilității acestuia – foto 2013 (vedere spre amonte).
160
 Chiar dacă rolul lucrărilor de regularizare executate în albia minoră și majoră a
râului este de protecție a drumului național 1, a căii ferate, podurilor rutiere și feroviare și
a conductelor, totuși acestea au o serie de efecte negative asupra morfologiei albiei râului.
Lucrările de consolidare a malurilor prin construirea digurilor de beton și gabioane
împiedică dinamica laterală a albiei determinând astfel o diminuare a producției de
sedimente și o accelerare a procesului de eroziune în adâncime. În sectorul de râu îndiguit,
panta este mai mare, iar viteza de curgere a apei este mai ridicată, ceea ce favorizează
coborârea talvegului. Mai mult, prin construirea digurilor se întrerupe conexiunea dintre
albia minoră și majoră iar biocenozele au de suferit. La fel ca și digurile longitudinale,
pragurile de fund diminuează procesele de eroziune laterală, influențând semnificativ
scurgerea lichidă și solidă. Un alt efect negativ al construirii pragurilor de fund este acela că
îngreunează migrarea peștilor. Intervențiile antropice din sectorul de studiu sunt
reprezentate în Fig.6.11 și 6.12.

161
Fig. 6.11. Intervențiile antropice în sectorul montan al Prahovei
162
Fig. 6.12. Intervențiile antropice în sectorul subcarpatic al Prahovei
163
 Sintetizând dezechilibrele induse de acțiunile umane de-a lungul culoarului Prahovei în
ultimii 200 de ani, pot fi trase următoarele concluzii cu privire la răspunsurile hidromorfologice:
a) Împădurirea care avut loc la începutul secolului al XX-lea, schimbările în modul de
utilizare a terenurilor și urbaniarea crescândă (asociată cu un consum mare de apă) au avut
consecințe directe asupra diminuării debitului lichid și implicit a cantității de aluviuni;
b) Parametrii hidrodinamici (v, τ etc.) ai râului Prahova au fost modificați prin prezența
pilelor și culeelor de la poduri sau prin limitarea perimetrului udat din cauza digurilor ce
protejează calea ferată și drumurile rutiere. Creșterea vitezei și a efortului de frecare pe patul
albiei au accelerat eroziunea locală a albiei;
c) Construirea centralelor hidroelectrice de mică putere (CHEMP Sinaia 0, Sinaia1, Sinaia 2,
Sinaia3, Posada, Comarnic, Breaza, Cornu, Lunca Cornului și Câmpina) și pozarea conductelor de
aducțiune în albia minoră și majoră, au modificat regimul hidrologic natural cu consecințe
majore asupra morfologiei albiei râului Prahova. De asemenea, existența barajelor și lacurilor
de acumulare (Sinaia 0, Sinaia1) sau a captărilor (Posada, Gura Beliei) au creat o
discontinuitate în transportul de aluviuni.
d) Extragerea necontrolată a pietrișului și a nisipului din albia râului Prahova a
determinat o diminuare a cantității de aluviuni. Răspunsul râului la acest tip de intervenție
antropică a fost de îngustare a albiei și coborârea liniei talvegului.
e) Lucrările de rectificare (tăierea meandrelor) și lucrările de regularizare a cursului
de apă (canalizarea albiei cu plăci din beton, diguri longitudinale din beton, gabioane
pentru consolidarea malurilor, lucrări transversale-praguri de fund) au o serie de efecte
negative asupra morfologiei râului, respectiv: (i) împiedică dinamica leterală a albiei
determinând astfel o diminuare a producției de sedimente și o accelerare a proceselor de
eroziune în adâncime; (ii) provoacă o creștere a vitezei curentului cu consecințe în
eroziunea malurilor.

164
6.3. Dinamica fluvială după întervenția antropică

6.3.1. Schimbări morfologice ale albiei râului în plan orizontal

Variațiile în poziția în plan orizontal sunt un tip de ajustare a albiilor specific

secolului al XX-lea (Armaș et. al., 2013). Schimbările în configurația în plan orizontal ale
albiei Prahovei (1864-2012) pot fi observate prin compararea hărților topografice vechi, a
imaginilor satelitare, ortofotoplanurilor și măsurătorilor topografice efectuate în anii 2006
și 2012.
De asemenea, pentru analiza dinamicii în plan orizontal a albiei râului Prahova s-au
măsurat o serie de parametri morfometrici (indicele de sinuozitate, indicele de împletire,
lățimea albiei minore etc.) pentru fiecare perioadă de referință, respectiv 1864, 1915, 1980,
2005 și 2012. Indicii de sinuozitate și de împletire sunt indicatori utilizați frecvent în
studierea comportamentului cursului de apă (Ferguson, 1975; Lewin, 1977) și sunt, în
general, asociați cu schimbări în regimul hidrologic și al inundațiilor (Hooke, 1996). O
reducere a valorilor acestor indici înseamnă o schimbare în alimentarea cu apă și
sedimente (Schumm, 1977a, 1977b). De asemenea, Thompson (1987) afirmă că în urma
unei inundații mari forma în plan a râului, arată o tendință de reducere a indicilor de
sinuozitate și împletire, urmată de o creștere treptată a lor. În orice caz, din cauza
perioadelor lungi de analiză, nu poate fi făcută o corelare între istoricul inundațiilor și
răspunsul albiei (intensitatea debitului maxim și frecvența în timp). Reducerea constantă a
indicelui de împletire poate fi explicată în conformitate cu Schumm (1977a, 1977b) printr-
o reducere a debitului solid lateral și din amonte, precum și a debitului lichid.
Ca sectoare de analiză a dinamicii în plan orizontal a albiei râului Prahova, s-au ales
zonele cu potențial eroziv rezultate din modelul hidraulic (modelarea hidraulică cu
rezultatele obținute va fi prezentată pe larg în subcapitolul următor). Indicele de
sinuozitate (IS) și indicele de împletire (Iîmp) s-au calculat prin metodele prezentate în
capitolul 5. În funcție de valorile acestor indici morfometrici, s-a putut identifica tipul de
albie din fiecare perioadă, astfel: albii rectilinii (IS<1,02), albii sinuoase (IS cuprins între
1,02 și 1,4) și albii împletite (Tabelul 6.1).

165
 Tabelul 6.1. Tipuri de albie a râului Prahova în perioada 1864-2012

Unita Zone cu
tea potențial Anul 1864 Anul 1915 Anul 1980 Anul 2005 Anul 2012
de eroziv
relief rezultate din
modelul
hidraulic
Zona A Albie sinuoasă, Albie predominant Albie sinuoasă Curs singular și sinuos Albie sinuoasă (unitară)
(unitară) sinuoasă (unitară) cu mici (unitară) cu bancuri cu bancuri aluviale
Carpați

sectoare în care albia este aluviale longitudinale longitudinale

împletită
Zona B Albie sinuoasă Albie predominant Albie sinuoasă Albie sinuoasă Albie sinuoasă cu
(unitară) sinuoasă (unitară) cu mici (unitară) cu bancuri (unitară) cu bancuri bancuri aluviale
sectare în care albia este aluviale longitudinale aluviale longitudinale longitudinale (curs
împletită singular)
Zona C Albie împletită Albie împletită Albie predominant Albie predominant Albie sinuoasă (unitară)
sinuoasă cu un sector sinuoasă (unitară) cu
în care albia este mici sectoare în care
împletită albia este împletită
Zona D Albie împletită Albie împletită Albie împletită Albie predominant Albie predominant
sinuoasă (unitară) cu sinuoasă (unitară) cu
mici sectoare în care mici sectoare în care
albia are două sau mai albia are două canale de
Subcarpați

multe canale de scurgere

scurgere
Zona E Albie împletită Albie împletită Albie predominant Albie sinuoasă Albie sinuoasă (unitară)
împletită (unitară) cu bancuri cu bancuri aluviale
aluviale longitudinale longitudinale
Zona F Albie împletită Albie împletită Albie sinuoasă Albie sinuoasă Albie rectilinie
(unitară) cu bancuri (unitară) cu bancuri (curs singular)
aluviale longitudinale aluviale longitudinale

166
 In continuare vom reda sectoarele erozive cu evoluțiile lor specifice.
După cum putem observa în tabelul 6.1. și în figurile 6.13 și 6.14, în zonele cu
potențial eroziv A și B (identificate în sectorul carpatic), nu se remarcă o evoluție
semnificativă în plan orizontal a albiei râului Prahova. În sectorul carpatic, albia râului este
sculptată în roci dure, mai rezistente la eroziune, și din acest motiv este mai puțin mobilă în
plan orizontal comparativ cu sectorul subcarpatic sau cu cel de câmpie.
Totuși, putem sesiza câteva modificări:
- pe hărțile topografice din anul 1915, se observă o tendință a râului de a forma o
albie împletită în zona de confluență a Prahovei cu valea Cerbului și în dreptul localității
Posada față de anul 1864, când albia râului avea un canal unic, sinuos, în aceste zone;
- după anul 1980, se observă o diminuare a suprafețelor ocupate de bancurile aluviale
și o îngustare a albiei minore;

Fig. 6.13. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv A (1980-2012)

167
Fig. 6.14. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv B (1980-2012)

În zona de eroziune C (identificată în Subcarpați, de la podul feroviar din orașul

Comarnic și până la captarea Gura Beliei) albia minoră a râului Prahova s-a îngustat de la
83,13 m în anul 1915 la 22,76 m în anul 2012 (Fig. 6.15 a). O diminuare a înregistrat și
indicele de împletire de la 2,06 în anul 1915, la 1,5 în anul 2005 și valoarea de 1 în anul
2012 (Fig. 6.15 b). Remarcăm că morfologia acestui sector s-a schimbat de la un tip de albie
împletită în intervalul 1864-1915, la o albie predominant sinuoasă cu mici sectoare în care
albia este împletită în perioada 1980-2005 și o albie sinuoasă, cu un singur canal de
scurgere în anul 2012 (Fig. 6.16).

168
Fig. 6.15. Evoluția lățimii albiei minore și a indicilor de sinuozitate și de împletire în
intervalul 1864-2012, în zona cu potențial eroziv C

Fig. 6.16. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv C (1864-2012)

169
 Zona de eroziune D este dezvoltată pe flancul nordic al sinclinalului Breaza (de la
podul feroviar din dreptul localității Nistorești până în amonte de CHEMP Cornu), cu un
trend care se încadrează în schema generală de evoluție, adică de îngustare continuă a
albiei în ultima perioadă; lățimea albiei minore a scăzut de la 170,75 m în anul 1864 la
94,38 m în anul 1980, ajungând ca în anul 2012 sa aibă o lățime medie de numai 22,53 m
(Fig. 6.17 a). Indicele de împletire a înregistrat valori din ce în ce mai scăzute: 2,96 în anul
1864, 2,65 în anul 1915, 2,45 în anul 1980, 1,27 în anul 2005 și 1,26 în anul 2012 (Fig. 6.17
b). Analizând valorile menționate mai sus, putem afirma că, în acest sector, albia a avut o
tranziție de la un tip împletit (în intervalul de timp 1864-1980) la o albie predominant
sinuoasă (unitară), cu mici sectoare în care apar două canale de scurgere (2005-2012);
acest proces de tranziție poate fi observat și în Fig. 6.18.

Fig. 6.17. Evoluția lățimii albiei minore și a indicilor de sinuozitate și de împletire în

170
intervalul 1864-2012, în zona cu potențial eroziv D
Fig. 6.18. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv D (1864-2012)

171
 Zona de eroziune E se desfășoară între podul feroviar și podul rutier ce traversează
râul Prahova în drepul comunei Cornu. Lățimea albiei minore s-a diminuat semnificativ în
intervalul 1864-2012, astfel: o lățime de 166,55 m în anul 1864, 92,44 m în anul 1915,
65,36 m în anul 1980, 24,43 m în anul 2005, ajungând la doar 14,10 m în anul 2012
(Fig.6.19 a). Aceeași evoluție descendentă a avut-o și de indicele de împletire: 2,74 în anul
1864, 2,80 în 1915, 1,58 în 1980, 1,15 în 2005 și 1,05 în 2012 (Fig. 6.19 b). În intervalul
1864-2012, abia râului Prahova a înregistrat un proces de metamorfoză, trecând de la un
tip de albie împletită (1864, 1915, 1980, ) la o albie sinuoasă, cu un singur canal de
scurgere (2005, 2012) (Fig. 6.20).

Fig. 6.19. Evoluția lățimii albiei minore și a indicilor de sinuozitate și de împletire în

intervalul 1864-2012, în zona cu potențial eroziv E

172
llllllllllll

Fig. 6.20. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv E (1864-2012)

Ultima zonă cu potențial eroziv (F) din sectorul de studiu (de la podul lui Rache ce
traversează râul Prahova spre satul Pietrișu și până în amonte de confluența cu V. Rea),
prezintă același trend evolutiv de îngustare a albiei minore și de schimbarea a morfologiei
albiei de la un tip împletit (1864-1915) la o albie sinuoasă, unitară (1980-2005), devenind
o albie rectilinie în anul 2012 (IS<1.02). După cum putem observa și în Fig. 6.21, lățimea
albiei minore s-a diminuat de la 79,44 m în anul 1915 la doar 14,23 m în anul 2012 iar
indicele de împletire s-a redus de la 2,43 în 1915 la 1,02 în 2012.

173
Fig. 6.21. Evoluția lățimii albiei minore și a indicilor de sinuozitate și de împletire în
intervalul 1864-2012, în zona cu potențial eroziv F

Fig. 6.22. Dinamica albiei în plan orizontal în zona cu potențial eroziv F (1864-2012)

Analiza parametrilor morfometrici calculați arată tendințe specifice în ceea ce

privește evoluția generală a râului Prahova, în sectorul de studiu, pentru ultimii 200 de ani:
o îngustare continuă a albiei minore în ultimele decenii, o reducere a lungimii albiei și a
brațelor secundare, precum și o reducere a lungimii totale, în paralel cu o creștere a pantei
văii, indicând o tendință de îndreptare a albiei și abandonare a canalelor laterale (de la un

174
Indice de împletire Iîmp=2,96 în anul 1864 la Iîmp=1,26 în anul 2012). Această tendință a fost
accelerată după 1900 din cauza utilizării diferite a terenurilor, lucrărilor de regularizare a
albiei, constucțiilor hidrotehnice și extragerii necontrolate a pietrișului din albia râului.
Câteva dintre aceste aspecte au fost, de asemenea, subiectul altor studii efectuate pe
diferite unități de relief străbătute de râul Prahova, astfel încât această lucrare evidențiază
noi rezultate care sunt in acord cu literatura precedentă (Dobre, 2011; Dobre et. al., 2011;
Ioana-Toroimac, 2009, 2010). Astfel, ingustarea progresivă a culoarului râului a fost
observată de mai mulți autori între 1900 și 1980 în sectorul subcarpatic și de câmpie,
însoțită de migrarea laterală și tranziția de la un tip de albie împletită la una sinuoasă, cu
un singur canal.

6.3.2. Modelul hidraulic

Modelarea numerică hidro-sedimentară pe râuri se încadreaza într-un domeniu

complex, care necesită foarte multe date măsurate și cunoștințe interdisciplinare de
hidrologie, hidraulică, hidromorfologie, transport de sedimente, metode numerice etc.
(Gogoașe-Nistoran D. ș.a., 2017). Mai mult, pentru râurile de munte cu pantă mare,
calculele numerice în regim nepermanent pot fi foarte dificile. Din acest motiv, în cazurile
în care nu se poate aplica un model sedimentar, se pot calcula din modele hidrodinamice
mărimile caracteristice pentru analiza pragului de inițiere a transportului de sedimente
târâte și a potențialului de eroziune/depunere al râului.
În prezenta lucrare, pentru descrierea și exemplificarea modurilor în care factorii
hidrodinamici acționează asupra morfologiei albiei cursului Prahovei au fost utilizate
metode specifice modelării hidrodinamice coroborate cu tehnici geospațiale, beneficiind de
sprijinul și îndrumarea dnei. conf. univ. dr. ing. Daniela Nistoran Gogoașe din cadrul
Universităţii Politehnice din Bucureşti. Așa cum s-a menționat în capitolul 4, pentru aceasta
s-a utilizat modelul matematic 1D (unidimensional) din programul HEC-RAS (Hydrologic
Engineering Center – River Analysis System versiunea 5.03, 2017).
Sectorul de calcul are o lungime de 56 km și este situat între izvor (Predeal) și
confluența cu Doftana (Câmpina). Acesta include tronsonul carpatic (Predeal-Posada),
având o lungime de 34,1 km și cel subcarpatic (Comarnic-Câmpina), cu o lungime de 22 km.

175
 Datele topografice ale văii Prahovei (incluzând albia majoră) au fost disponibile din
zboruri LiDAR (efectuate în anul 2012 și obținute de la S.C. Blom România SRL, cu rezoluția
de 2mx2m). Datele topobatimetrice au constat în 140 profile transversale (ridicate în anul
2012 în albia minoră și majoră a râului cu receptoare GPS Topcon GNSS GR-3 cu dublă
frecvență L1/L2 prin metoda RTK-Real Time Kinematic). Această metodă de măsurare
constă în determinarea în timp real a coordonatelor punctelor măsurate cu precizie
milimetrică utilizând receptoare (în cazul de față receptoarele GR-3) ale semnalelor emise
de sateliți și care primesc corecții de la stații fixe terestre. Precizia verticală a cotelor
măsurate depinde atât de receptor, cât și de distanța dintre receptor și diferitele baze
folosite în timpul ridicărilor batimetrice (toate sub 10km). Bazele utilizate pot fi proprii, în
cazul în care se folosesc două receptoare (unul folosit ca base și celălalt ca rover) sau sunt
folosite ca bază, stațiile fixe permanente (sistempul ROMPOS). Pentru măsurătorile RTK
cinematic, precizia pe verticală este de 15mm + 1 ppm (părție pe milion) din distanța
receptor-bază, ceea ce înseamnă mai puțin de 10mm, deci în total 25mm. Datele
topobatimetrice au fost integrate în datele LiDAR, utilizate ulterior în obținerea modelului
digital al terenului. Modelul digital al terenului (DTM) a fost obținut prin metoda de
interpolare de tipul triangulației, în urma căreia s-a obținut o structură TIN (Triangular
Irregular Network) în softul ArcGIS (ESRI, versiunea 9.3). Geometria rețelei modelului
hidrodinamic a fost obținută în HEC-GeoRAS (USACE, versiunea 4.3) prin extragerea din
acest TIN a celor 140 de profile transversale pe linia talvegului albiei râului Prahova
(închise în vale, deci cuprinzând și albia majoră din datele LiDAR), la o distanță medie de
400 m (max. 1100 m, min. 190 m). Această rețea a fost importată în HEC-RAS pentru
modelarea hidraulică. În acest program a fost corectată geometria, prin re-amplasarea
limitelor albiei minore în conformitate cu ortofotoplanurile din 2012, iar apoi s-au efectuat
interpolări la o distanță maximă de 100 m, astfel încât pașii de calcul spațiali să nu dea
instabilități în calcul (construirea geometriei modelului hidraulic a fost prezentată pe larg
în capitolul 4 la partea de metodologie).
Pentru modelarea curgerii apei în albia râului Prahova, pe sectorul de studiu, lung
de 56 km, s-a considerat potrivit modelul 1D HEC-RAS (USACE 2017), întrucât principalele
variabile hidrodinamice (viteza, adâncime, efort de frecare pe patul albiei etc.) se modifică

176
preponderent în lungul curgerii, iar datele hidrologice au fost disponibile doar la două stații
hidrometrice de pe sectorul de studiu.
Programul de calcul integrează ecuațiile Saint-Venant de conservare a masei și
energiei, în curgerile cu suprafață liberă. Astfel, pornind de la niște valori ale debitului și
nivelului la limitele sectorului de calcul și - în cazul regimului nepermanent - la momentul
inițial se pot determina prin iterații succesive nivelul, viteza și toate mărimile
hidrodinamice derivate din acestea, în toate celelalte secțiuni de calcul, respectiv la orice
alt moment de timp, ulterior. Calculele sunt efectuate în pași de spațiu (în profilele
transversale) și timp (aleși aleator) prin metoda diferențelor finite.
În teză, simulările numerice s-au efectuat în regim permanent mixt (subcritic/lent și
supracritic/rapid), capabil să surprindă tranzițiile de la un regim la altul, specifice râurilor
de munte, cu pantă mare (circa 1,1%).

6.3.2.1. Date hidrologice

Pentru lucrare s-a dispus de la ANAR de măsurători sistematice ale debitelor și

nivelurilor medii zilnice la statiile hidrometrice situate pe râul Prahova la Bușteni (distanța
44 km față de limita aval a sectorului de studiu) și la Câmpina (distanța 5km față de limita
aval a sectorului de studiu), chei limnimetrice tabelare și viteze medii. Cu ajutorul acestora
s-au putut trasa grafice ale cheilor limnimetrice la aceste SH. Totodată, au existat
măsurători ocazionale de viteze. Pe profilul în lung din Fig. 6,23 și vederea în plan din Fig.
6.24 se observă confluențele cu principalii afluenți ai Prahovei de al căror aport hidric s-a
ținut cont în modelul hidraulic, în ordine dinspre izvor spre vărsare: Azuga, V. Rea și
Câmpea, pe malul stâng, precum și Vl. Cerbului, Peleș, Vl. Dorului și Vl. Beliei, pe malul
drept. Se remarcă absența afluenților de dreapta între ieșirea din Sinaia și intrarea în
Câmpina.

177
Fig. 6.23. Profil în lung al sectorului de studiu al râului Prahova. Sunt încercuite
confluențele cu principalii afluenți luați în calcul

Fig. 6.24. Principalii afluenți ai Prahovei pe sectorul de studiu, cu amplasarea SH,

microhidrocentralelor (CHEMP) și a locațiilor de unde s-au recoltat probe sedimentare

178
 O primă simulare s-a efectuat la debitul mediu multianual (debitul modul), care este
apropiat de debitul de umplere al albiei minore, Qu (bankfull flow – în literatura de
specialitate). S-a ales această valoare, întrucât mai mulți autori (Henderson, 1963; Carling
1987) consideră că debitul de formare a albiei din punct de vedere morfologic, la care se
inițiază transportul târât se găsește între debitul modul și cel de umplere.
Carling a observat că debitele care modifică în mod semnificativ pavajul (stratul de
suprafață, grosier) se găsesc între 75% și 94% din Qu. Carling (1987) a identificat chiar 3
faze ale mobilității particulelor: faza 1 (la Q ≤ 60% Qu) la care încep fie antrenate
particulele fine (< 4 mm) din pavaj; faza a 2-a, (la Q ≥ 60% Qu) reprezintă pragul
mobilizării stratului grosisier și antrenarea pietrișurilor fine, dar fără expunerea
semnificativă a materialului din substrat; faza a 3-a (la Q ≥ 130% Qu), caracterizată de
mobilizarea masivă a stratului grosier superficial cu potențial de modificări morfologice.

6.3.2.2. Condiții la limită

- în toate secțiunile transversale s-a considerat inițial o valoare estimată a

coeficientului de rugozitate Manning, n(s/m1/3) pentru patului albiei minore și majore, care
apoi a fost modificată în procesul de calibrare. La modelele unidimensionale, acest
coeficient de rugozitate înglobează efectul tuturor factorilor care duc la pierderea energiei
apei în lungul curgerii: granulometria patului albiei, vegetația, forma albiei, neregularitățile
acesteia, obstrucții, turbulență, debitul solid transportat etc.
- amonte (Predeal) Qnatural = ct. = 0.4 m3/s = Qm (modul) Ph la Predeal. Pe parcurs, s-
a considerat aportul afluenților sub forma unor “injecții” laterale de debit egal cu debitul
modul al afluentilor (Fig. 6.25). Aportul pe diferențele de bazin a fost inclus în debitul
afluenților.
Obs: Q natural înseamna Q în absenta funcționării celor 10 CHEMP-uri.
- aval (confluența cu Doftana): regim uniform cu panta suprafeței libere = panta
talvegului = 0.012 = 1.2% pentru calculul nivelului.
Calculele s-au făcut în regim permanent, cu debit constant în timp pe toate tronsoanele.

179
Fig. 6.25. Variația debitului mediu multiannual în lungul sectorului de studiu (stga. – aval –
Câmpina, dr. – amonte – Predeal). Fiecare treaptă reprezinta aportul unui afluent.

6.3.2.3. Calibrare

Calibrarea modelului s-a făcut prin reglarea valorii rugozității patului albiei până
când nivelul apei de la SH Câmpina și SH Bușteni obținut din calcule s-a apropiat de cel
corespunzător debitului (din cheia limnimetrică) până la o eroare maximă admisibilă.
Pentru râurile de munte turbulente, cu adâncimi mici, erorile maxime absolute se situează
între cea de citire la mira – 2cm si până la 10% din adâncime. Detalii ale acestui procedeu
au fost descrise în Vidal ș.a. (2007), USACE (1993). În final, s-au reținut valorile optime ale
rugozității, de 0,035 pentru albia minoră și de 0,06 pentru albia majoră. Validarea
modelului s-a făcut comparând adâncimea apei măsurată în timpul efectuării măsurătorilor
topobatimetrice (când s-a măsurat si cota apei) cu aceea calculată cu ajutorul modelului
hidraulic (Fig. 6.26). Deși erorile relative sunt mai mari de 10% din adâncime, date fiind
condițiile hidrodinamice, de măsură și aproximațiile de calcul, se poate considera că
modelul numeric reproduce în mod rezonabil curgerea reală a râului în plaja de debite
medii anuale.

180
Fig. 6.26. Eroarea relativă între cotele suprafeței libere măsurate și calculate

Fără a intra în detalii de calcul, modelul a fost rulat în regim permanent și pentru
alte debite în condiții la limită similare, rezultatele la cele două SH de la Câmpina și Bușteni
fiind prezentate comparativ cu măsurătorile în Fig. 6.27. Se observă valorile debitelor de
umplere a albiei minore în punctele în care cheia limnimetrică își schimbă curbura (Qu): de
aproximativ 9,5 m3/s la SH Câmpina și de aproximativ 4 m3/s la SH Bușteni.

Fig. 6.27. Cheile limnimetrice de la a) SH Câmpina și b) SH Bușteni

181
6.3.3. Rezultatele modelului hidraulic

În Fig. 6.28 se observă că pentru debitul modul, nivelul apei este foarte apropiat de
limita de umplere a albiei minore.

Fig. 6.28. Nivelul apei corespunzător debitului modul (din calcule) în secțiuni situate la: a)
2,6 km (Câmpina), b) km 29 (av. Sinaia), km 56,8 (Predeal) față de confluența cu R. Doftana.

În Fig. 6.29 se observă că viteza medie variază în lungul sectorului de studiu pe

paliere, valoarea maximă a acestei medii fiind de 1,86 m/s între ieșirea din Sinaia și
confluența cu râul Câmpea. Vitezele cele mai mici (sub 1m/s) sunt pe sectorul din amonte,
până la confluența cu Azuga (0,9m/s).

Fig. 6.29. Variația vitezei medii corespunzătoare Qmodul, pe sectorul de studiu (dreapta –
Predeal, stânga – Câmpina)

182
 Comparativ, la SH Câmpina (km 2 de aval) și la SH Bușteni, s-au măsurat și calculat
în anul 2012 valorile vitezei din Tabelul 6.2, la debite apropiate de Qm pentru verificarea
modelului.

Tabelul 6.2. Debite și viteze măsurate la SH Câmpina și Bușteni

Stația Data Debit Viteza
hidrometrică m3/s m/s
SH Câmpina 3/20/2012 9.75 1.79
3/25/2012 7.48 1.78
6/1/2012 9.35 1.03
6/24/2012 9.78 1.07
7/17/2012 7.58 0.94

Media 8.8 1.32

SH Bușteni 29/04/2012 5.54 1.006

3/05/2012 3.98 0.868
8/06/2012 3.66 0.819
24/06/2012 4.1 0.876

Media 4.32 0.89

Alte mărimi hidrodinamice importante pentru transportul sedimentelor, care depind direct
proporțional de valorile acestor viteze sunt: efortul tangențial de frecare cu patul albiei,
τ = ρ gRJe (1)

(în care ρ este densitatea apei, g accelerația gravitațională, R = A/P este raza hidraulică
egală cu raportul ariei pe perimetrul udat, iar Je este panta liniei energetice; pentru regim
uniform și albii cu lățimea B>10h, R ≅ h, iar Je ≅ i, panta talvegului, deci τ = ρ ghi ); puterea

curentului Ω,
Ω = ρ gQi . (2)

Ω
sau puterea specifică a curentului, ω = , raportată la lățimea albiei, B. Ultima se obține ca
B
fiind produsul dintre viteză și efortul tangențial de frecare
Q AVi BhVi
ω = ρ ghi = ρg = ρg = ρ ghVi = τV
Bh B B

183
 În Fig. 6.30 se prezintă variația puterii specifice a curentului pe sectorul de studiu.
Se observă că potențialul de eroziune maxim este în zona centrală a sectorului de studiu, a
defileului Posada, întrucât în acea zonă, produsul dintre debit și pantă este maxim, iar
lățimea albiei – minimă. Astfel se pot explica eroziunile mari care au necesitat lucrări de
amenajare și consolidare a albiei și malurilor în zonă.

Fig. 6.30. Puterea specifică a curentului pe sectorul de studiu

Efortul tangențial de frecare este un parametru important pentru analiza

potențialului de transport târât, care depinde de parametrii hidraulici (Parker 2008).
Valorile mari din Fig. 6.31 apar în locurile în care panta se modifică brusc (praguri
disipatoare, ruperi de pantă, baraje). De exemplu, în defileul Posada (km 20-30) sunt mai
multe astfel de praguri.

184
Fig. 6.31. Variația eforturilor tangențiale de frecare cu patul albiei

Eforturile de frecare pe patul albiei (formula) sunt maxime (o medie de 40Pa) în

Defileul Posada.
Pentru a analiza în ce condiții se mobilizează în curent particulele cu diametrul
median (d50) s-a calculat efortul de frecare adimensional (parametrul lui Shields
parameter), τ*
τ
τ∗ =
ρ (ρs ρ − 1)gd50 , (3)
În care ρs este densitatea sedimentelor (2650 kg/m3 pentru cuarț). Această valoare se
compară cu pragul critic de inițiere a transportului târât, τ*cr, care s-a calculat cu formula
lui Parker (2008) pentru sedimente de mărimea pietrișului, în funcție de numărul
Reynolds, Rep, asociat particulei solide din pavaj, cu diametrul median, d50, considerat a fi
egal cu 25 mm pe tot sectorul, pentru simplificare:

( −7.7 Re −p0.6 ) (ρ s ρ − 1)gd 50 d 50

τ cr∗ = 0.22 Re −p0.6 + 0.06 ⋅ 10 , Re p =
ν (4)
În aceste relații, ν = η / ρ și n sunt vâscozitatea cinematică, respectiv dinamică ale apei, iar

ρs ρ −1 este densitatea sedimentelor în stare submersă. Antrenarea particulelor se

185
consideră că apare când condiția τ* > τ*cr este îndeplinită. Calcule efectuate cu particule de
alte dimensiuni demonstrează că cea mai mare particulă care poate fi transportată are
diametrul de 10 mm (corespunzătoare pietrișului fin). Aceasta înseamnă că la debite mici,
doar nisipul și particulele foarte fine pot fi transportate, aceasta explicând zonele de
eroziune în care se regăsește o granulometrie mărită: pietriș grosier, pietre sau chiar
bolovaniș, lăsate de marile viituri (Rodrigues et. al. 2006).

Fig. 6.32. Potențialul de eroziune a particulei cu diametru median de 25 mm

Analiza potențialului de depunere și eroziune al albiei din date hidrodinamice se

poate face în graficele din Fig. 6.33 și 6.34. În sectoarele în care raportul lățime / adâncime
(B/h) este mare, iar efortul de frecare pe patul albiei (τ) este mic, înseamnă că albia se
lățește, vitezele și eforturile scad, iar curentul poate depune particulele sedimentare (zone
cu potențial de depunere). În celelalte sectoare, albia este mai îngustă, vitezele și eforturile
cresc și astfel se pot antrena în curgere particulele sedimentare de pe patul albiei (zone cu
potential de eroziune). Astfel, în zonele de depunere se vor întâlni particule sedimentare cu
diametru mediu mai mic, iar în zonele cu eroziune particule sedimentare cu diametru

186
mediu mai mare. Evident că această tendință depinde și de natura materialului din albie și
de lucrările hidrotehnice efectuate pentru amenajarea râului.

a)
Efortul de frecare pe patul albiei τ (Pa)

b)

Fig. 6.33. Valori ale efortului de frecare pe patul albiei din: a) sectorul din amonte, km 19-
56 față de confluența cu Doftana (Comarnic-Predeal) și b) sectorul din aval, km 0-19,
(Câmpina-Comarnic); reprezentarea zonelor cu potential de eroziune (A-F) și cu potential
de acumulare (A'-G').

Având în vedere că zona de studiu este destul de mare (56 km), pentru
reprezentarea grafică și cartografică a zonelor cu potențial de eroziune și acumularea, a
fost împărțită în două sectoare: sectorul din amonte, ce se desfășoară între km 19 și 56 față

187
de confluența cu râul Doftana (între localitățile Comarnic-Predeal) și sectorul din aval, km
0-19 față de confluența cu râul Doftana (între localitățile Câmpina-Comarnic). Astfel, pe
întreg sectorul de studiu (56 km), au fost identificate de la nord la sud, șase zone cu
potențial de eroziune (A-F) și șapte zone cu potențial de acumulare (A'-G') (Fig. 6.33 și
6.34).

a)
B/h (-)

b)

Fig. 6.34. Raportul B/h (B-lățimea; h-adâncimea) din a) sectorul din amonte, km 19-56 față
de confluența cu Doftana (Comarnic-Predeal) și b) sectorul din aval, km 0-19, (Câmpina-
Comarnic); reprezentarea zonelor cu potential de eroziune (A-F) și cu potential de
acumulare (A'-G').

188
 Din figura 6.33 observăm că zonele cu potențial de depunere, cu valori mici ale
efortului de frecare pe patul albiei sunt situate în aval de zonele în care efortul de frecare
pe patul albiei are valori mari (cu excepția zonei de depunere A', care este prima zonă din
sectorul de studiu). Aceleași zone pot fi identificate și în graficul în care sunt reprezentate
valorile raportului lățime/adâncime (B/h-figura 6.34).
Richardson și Thorne (2001) au arătat că dacă efortul de frecare pe patul albiei unui
râu cu un singur canal de scurgere trece de la valori mari la unele mici de-a lungul cursului,
atunci se atinge un prag al nivelului energiei specifice care determină câmpul de viteze să
despartă albia în două sau mai multe canale de scurgere cu viteză mai mare. Acest lucru
determină formarea zonelor din aval în care este favorizată depunerea sedimentelor iar
albia este împărțită în două sau mai multe canale de scurgere. Oricum, dezvoltarea
bancurilor de nisip pe mijlocul albiei și a procesului de împletire depinde și de
aprovizionarea cu sedimente, de panta râului, nivelul energiei (debitul sau intensitatea
viiturii) și de valori ridicate ale raportului lățime/adâncime (secțiuni transversale largi). În
sectorul din aval, situat între Câmpina și Comarnic (Fig. 6.34 b), valori maxime ale
raportului lățime/adâncime au fost atinse în profilele transversale 4, 17, 36 și 44; din
graficele secțiunilor transversale, poate fi observată în detaliu tendința de formare a
bancurilor aluviale în albia minoră.
Lucrările de apărări de maluri împreună cu extragerea pietrișului și a nisipului din
albia minoră au accelerat tendința naturală pe termen lung a râului de a inciza și de a-și
abandona canalele secundare din cauza vegetației crescute în luncă și a aprovizionării
insuficiente cu sedimente (din amonte, de la afluenți și din albia majoră), în contextul
trendului geomorfologic prezentat și a unui regim hidrologic moderat-secetos.

6.3.4. Schimbări în profilul longitudinal

În cadrul acestui studiu, s-a constatat că în perioada 1980-2012 linia talvegului

râului Prahova a coborât în unele locuri cu aproximativ 5 m; acest proces de incizare a
albiei a fost accelerat de intervenția omului, în special prin lucrările de regularizare și
extragerea pietrișului și a nisipului din albia râului. O altă constatare importantă a acestui
studiu este că zonele cu potențial de acumulare sunt dezvoltate pe o lungime mai mică față

189
cele de eroziune. Diminuarea acestor zone cu potențial de acumulare are legătură tot cu
activitatea de extragere a pietrișului și nisipului din albia râului.

6.3.4.1. Zonele cu potențial eroziv

Pe parcursul celor 56 km lungime au fost identificate șase zone cu potențial eroziv,

notate cu literele A, B, C, D, E și F, de la izvor și până la confluența cu râul Doftana. Aceleași
șase zone de eroziune A-F au fost identificate prin analiza diacronică a documentelor
cartografice și prin măsurători topografice. Zonele cu potențial eroziv identificate în
sectorul de analiză au o lungime cuprinsă între 1,9 și 15,9 km. În aceste zone de eroziune, s-
au produs surpări ale malurilor și o incizare a albiei de până la 3-4 m. De la nord la sud,
limitele acestor zone sunt: (A) de la confluența cu Valea Fetei și până la aproximativ 700 m
in aval de confluența cu V. Cerbului (Bușteni), (B) de la confluența Prahovei cu V. Rea ,
afluent de stânga, și cu Peleșul, afluent de dreapta (Sinaia) până la aproximativ 1 km aval
de confluența cu V. Bătrâioarei (Comarnic), (C) de la podul feroviar din orașul Comarnic și
până la captarea de la Gura Beliei, (D) de la podul feroviar din dreptul localității Nistorești
și până în amonte de CHEMP Cornu (E) între podul feroviar și podul rutier ce traversează
râul Prahova în dreptul comunei Cornu și (F) de la podul lui Rache ce traversează râul
Prahova spre satul Pietrișu și până în amonte de confluența cu v. Rea (Fig. 6.35 și Fig. 6.36).

190
Fig. 6.35. Zonele cu potential eroziv din sectorul din amonte, km 19-56 față de confluența
cu Doftana (Comarnic-Predeal)

191
Fig. 6.36. Zonele cu potential eroziv din sectorul din aval, km 0-19 față de confluența cu râul
Doftana, (Câmpina-Comarnic)

192
 Zona A (profilele transversale 112-117)- din punct de vedere morfologic, această
zonă, este situată în nordul bazinetului depresionar Bușteni-Poiana Țapului. Efortul de
frecare pe patul albiei (τ) este maxim (83.6 N/m2) în sectorul în care valea este mai îngustă
(intrarea în bazinetul depresionar Bușteni-Poiana Țapului). În ceea ce privește litologia,
această zonă este dezvoltată pe fliș șistos grezos (Strate de Piscu cu Brazi) ce aparține
intervalului aptian-barremian, fliș sistos-grezos: marnocalcare+brecii de vârstă barremian
hauteriviană și pe flișul calcaros (de vârstă neocomiană) al stratelor de Sinaia. Albia
minoră, lunca și terasele Prahovei sunt dezvoltate pe pietrișuri și nisipuri ce aparțin
perioadelor geologice pleistocen mediu-mindel și pleistocen superior-wurm. Potențialul
eroziv mare este confirmat și prin suprapunerea profilelor în perioade successive de
măsurare la stația hidrometrică Bușteni care este amplasată în această zonă de eroziune.
Astfel, prin suprapunerea profilelor transversale efectuate pe o perioadă de cinci ani (2007,
2008, 2009 și 2012) se observă o incizie a albiei râului Prahova de circa 50 cm (Fig. 6.37).

Mal stâng Mal drept

Fig. 6.37. Evoluția în timp a secțiunii transversale prin măsurători efectuate la SH Bușteni
în perioada 2007-2012

Zona B (profilele transversale 63-95) - este sectorul cu cea mai mare lungime din
zona de studiu, respectiv 15,9 Km și este preponderent de eroziune. Depunerile apar doar
în zonele de confluență (confluența cu văile torențiale: V. lui Bogdan și v. Albă, confluența

193
cu pârâul Floreiului). Din punct de vedere morfologic, acest sector se suprapune zonei în
care s-a dezvoltat bazinetul depresionar Sinaia pe flișul șistos grezos al stratelor de Piscu
cu Brazi și pe flișul calcaros al stratelor de Sinaia. Tot în acest sector s-a dezvoltat defileul
Sinaia-Posada, pe flișul calcaros și pe flișul calcaros cu silice al stratelor de Sinaia strâns
cutate și faliate.
În actualul defileu al Posadei, în perioada nivelărilor ce au modelat treapta de 1000
m, cursul subcarpatic al Prahovei a captat Prahova carpatică care curgea spre Păduchiosul,
schimbând brusc direcția de curgere a râului din sud-vest spre sud-est (Armaș, 1999).
Configurația actuală a reliefului din această zonă (vale îngustă puțin evoluată, talvegul
Prahovei prezintă multe rupturi de pantă, fragmentare morfologică ridicată etc.) atestă
procesul de captare și existența unui potențial eroziv pe termen lung. Mai mult, în amonte
și aval de localitatea Posada, râul Prahova traversează o zonă care se caracterizează prin
mișcări epirogenetice pozitive. Pe măsură ce această zonă se ridică, râul se adâncește în
roca în loc, creând un sector de chei antecedente (Orghidan, 1969; Grecu și Comănescu,
1998 preluat din Ioana-Toroimac, 2009).
După cum putem observa, râul Prahova s-a incizat în acest sector din cauza unor
fenomene naturale; însă această tendință naturală pe termen lung a râului de a se inciza a
fost accelerată și de intervenția antropică. În această zonă cu potențial eroziv sunt
amplasate toate amenajările și construcțiile hidrotehnice din Sinaia (Baraj Sinaia 0, CHEMP
Sinaia 0, CHEMP Sinaia 1, Baraj Sinaia 2, CHEMP Sinaia 2, CHEMP Sinaia 3), precum și
CHEMP Posada și CHEMP Comarnic.
Zona C (profilele transversale 49-57) se află din punct de vedere morfologic la
ieșirea râului Prahova din sectorul de chei din Carpați (formate în amonte și aval de
localitatea Posada) și confluența cu V. Beliei, afluent de dreapta a râului Prahova.
Confluența a fost mutată 1 km mai la sud la nivelul terasei 1, ca urmare a captării râului la
acest nivel morfologic (Armaș et al., 2013). Captarea dovedește persistența unui potențial
eroziv mare începând cu acest nivel de terasă. Acest sector se caracterizează prin prezența
marnelor roșii ușor permeabile care nu sunt deteriorate de cursul de apă. Marnele roșii
prezintă multe fisuri și nervuri care se intersectează și sunt umplute cu calcit. Acțiunea
intensă a procesului de eroziune din această zonă poate fi observată și la podul (cu piloni

194
din beton), situat la 250 m aval de podul rutier Comarnic-Breaza, unde fundația pilonilor
turnată pe aceste marne roșii este expusă pe o adâncime de aproximativ 2 m (Fig. 6.38).

Fig. 6.38. Afuierea pilonilor podului situat la 250 m aval de podul rutier Comarnic-Breaza
din cauza procesului de incizare a albiei (vedere spre amonte)

Zona D (profilele transversale 37-43) este dezvoltată pe flancul nordic al

sinclinalului Breaza. Structura sinclinalului prezintă o scufundare accentuată spre est.
Stratele sunt înclinate spre sud și est și sunt perpendiculare pe cursul de apă. În acest
sector se observă o tendință a râului de a se muta spre est. Această tendință este susținută
structural de proximitatea cu axul sinclinalului, accentuată de tendința descendentă a
râului de a forma canale secundare după 1980. Această tendință structurală poate fi
argumentată prin caracteristicile morfologice ale bazinetului Breaza cu o dezvoltare largă a
sistemului de terase fluviale pe partea dreaptă a râului. Tendința de îngustare și adâncire a
albiei din această zonă a fost evidențiată și prin analiza diacronică a documentelor
cartografice. Din figura 6.18 (din subcapitolul schimbări morfologice ale albiei în plan
orizontal) observăm o metamorfoză a albiei râului Prahova, mai ales în partea de sud a
acestei zone: în anul 1980 Prahova forma o albie împletită cu o lățime de aproximativ 200

195
m; după 1980, Prahova și-a abandonat canalul de la baza frunții terasei Breaza ajungând ca
în anul 2005 să aibă doar două canale de scurgere mai incizate, iar lățimea albiei minore nu
depășea 80 m; în anul 2012, în acest sector râul Prahova avea un curs singular cu o lățime a
albiei de doar 18 m.
Zona E (profilele transversale 19-31) râul s-a adâncit în roca în loc creând un al
doilea sector de chei antecedente, în aval de sinclinalul ușor suspendat Breaza (în flancul
sudic). În acest sector, albia râului Prahova s-a incizat în conglomeratele de Brebu și
stratele de Cornu (argile șistoase pseudodisodilice cu intercalații centimetrice de menilite
și gips). Râul a creat un sistem de praguri mici chiar și la valori reduse ale debitului.
După anul 1977, procesul de incizare a albiei în acest sector a început să aibă cauze
antropice: extragerea pietrișului și a nisipului din albia râului, construirea podului rutier ce
asigură accesul în orașul Breaza din drumul național 1, lucrări pentru protejarea drumului
național 1 (ziduri de sprijin, gabioane) împotriva proceselor de albie, în apropiere de Valea
lui Sărăcilă (a necesitat excavații în gips). Lucrările pentru stabilizarea malurilor au fost
ineficiente; drumul a fost afectat în mod constant în această zonă prin migrarea meandrului
cu 110 m mai la sud în perioada 1980-2007. Procesul de eroziune se extinde până la podul
pietonal cu piloni din metal ce face legătura între DN1 și gara Breaza.
Zona F (profilele transversale 6-11) - potențialul eroziv din această zonă a fost
observat pe teren dar a fost evidențiat și de modelul hidraulic. O dovadă a persistenței
procesului de eroziune din aceast sector, este faptul că pentru protejarea uzinei Poiana
(construită în anul 1899), malul drept al râului Prahova a fost consolidat cu plăci din beton
și cuburi mari din beton armat pe o lungime de aproximativ 650 m; în timp, din cauza
eroziunii laterale și în adâncime, aceste plăci din beton au început să se erodeze și să se
prăbușească în albie. Prin compararea profilelor transversale măsurate în anii 2002 și
2006 la SH Câmpina (situată în această zonă), rezultă o incizare a talvegului de circa 30 cm
și o îngustare a albiei cu 5 m (Fig. 6.39).

196
Fig. 6.39. Evoluția în timp a secțiunii transversale prin măsurători efectuate la SH Câmpina
în perioada 2002-2006

În figurile 6.40 și 6.41 sunt fotografii din cele șase zone cu potențial eroziv rezultate
din modelarea hidraulică (reprezentate grafic în Fig. 6.34).

Fig. 6.40. Foto 1- r. Prahova în zona de eroziune A (amonte de SH Bușteni-vedere spre

amonte); Foto2- r. Prahova adâncit în Stratele de Sinaia (Zona B, defileul Posada-vedere
spre aval).
197
Fig. 6.41. Foto 3- zona de eroziune C, amonte de confluența cu v. Beliei (marnele de Gura
Beliei, vedere spre amonte); Foto 4- zona de eroziune D (conductă de apă, îngropată sub
patul de pietriș care a fost scoasă la suprafața prin eroziunea stratului de sediment, vedere
spre amonte), Foto 5- zona de eroziune E, albia r. Prahova incizată în conglomeratele de
Brebu (vedere spre amonte); Foto 6- zona de eroziune F, eroziunea laterală și în adâncime
a râului Prahova au erodat plăcile din beton de pe malul drept care aveau rolul de a proteja
uzina Poiana, Câmpina (vedere spre amonte).

198
6.3.4.2. Zonele cu potențial de acumulare

Pe parcursul celor 56 km lungime, cât are sectorul de analiză, între zonele

caracterizate printr-o eroziune accelerată în adâncime au fost identificate și șapte zone în
care albia râului este stabilă sau prezintă mici depuneri (aproximativ 1 m). Lungimea
acestor zone este cuprinsă între 1 și 9 km. Zonele cu potențial de acumulare rezultate din
modelul hidraulic au fost numerotate de la nord la sud cu literele A', B', C', D', E', F' si G'
(Fig. 6.42 și 6.43).
Zona A' (profilele transversale 118-142) se suprapune unui defileu denumit de prof.
Grigore (1989) „ Defileul Clăbucetelor” care se desfășoară între zona de obârșie a Prahovei
și până la sud de Azuga, unde începe bazinetul depresionar Bușteni-Poiana Țapului. În
acest sector, caracterizat prin pante mici, cuprinse între 5-10⁰ (fundul de vale) și 10-20⁰
(zona glacisurilor de contact ) s-au dezvoltat bazinetul de obârșie al Prahovei (cunoscut și
cu numele de bazinetul Predeal) și depresiunea Azuga. „Depresiunea Azuga este conturată
de umeri și prispe de glacisuri de 1000-1100 de metri sub care apar două terase mai clare la
2-4 m (aluviată, cu poziția de treaptă de luncă) și 4-6 m, aluviată dar și înălțată de conurile
unor torenți cu izvoare pe latura către clăbucete” (Ielenicz, 1981). Raportul
lățime/adâncime (B/h) are o valoare maximă (135,44 m) în zona de confluență a Prahovei
cu râul Azuga, unde lunca este foarte largă.
Zona B' (profilele transversale 97-111) este delimitată la nord de confluența
Prahovei cu Valea Jepilor (afluent de dreapta al Prahovei) iar la sud de confluența Prahovei
cu Valea Rea (afluent de stânga ) și cu Peleșul (afluent de dreapta). Din punct de vedere
morfologic, acest sector cu potențial de depunere se suprapune bazinetului Bușteni-Poiana
Țapului, caracterizat printr-o vale largă unde Prahova primește mulți afluenți (pe partea
dreaptă este situat chiar în aval de confluența cu valea Cerbului, confluența cu Valea Albă,
Valea Jepilor, Valea Urlătoarelor, Valea Babei, Valea Piatra Arsă, Peleșul ce vin din munții
Bucegi și pe partea stângă - Valea Măturarului, Valea Zamora, Valea Șipei, Valea Tufei, Valea
Cășăriei, Valea Rea care vin din munții Baiului). Valorile mari (maximul 55,65 m) ale
raportului lățime/adâncime (B/h) din această zonă se explică prin aportul destul de
important de sedimente al acestor numeroși afluenți.

199
Fig. 6.42 Zonele cu potential de acumulare din sectorul din amonte, km 19-56 față de
confluența cu Doftana (Comarnic-Predeal)

200
Fig. 6.43. Zonele cu potential de acumulare din sectorul din aval, km 0-19 față de confluența
cu râul Doftana (Câmpina-Comarnic)
201
 Zona C' (profilele transversale 58-62) se desfășoară între CHEMP Comarnic și podul
feroviar din orașul Comarnic. Morfologic, această zonă este situată la ieșirea râului Prahova
din defileul de la Posada și intrarea în bazinetul depresionar Comarnic. Potențialul mare de
acumulare rezultat din modelul hidraulic pentru această zonă poate fi explicat prin faptul
că, după ce iese din sectorul de chei antecedente din Carpați (amonte și aval de localitatea
Posada) râul Prahova își depune aluviunile în bazinetul depresionar Comarnic.
Zona D' (profilele transversale 44-48), este situată chiar în aval de confluența
Prahovei cu doi afluenți care contribuie cu o cantitate destul de însemnată de debit lichid și
solid: V. Beliei, pe partea dreaptă și V. Sarului pe partea stângă. Aportul important de
sedimente al văii Beliei poate fi observat și prin conul de dejecție pe care îl formează la
vărsare în Prahova (Fig. 6.44); cantitatea mare de sedimente se datorează în mare parte
numeroaselor alunecări de teren ce afectează versanții Văii Belia. Această zonă cu potențial
de depunere este dezvoltată în stratele Eocene (marne calcaroase) cu tendința de a forma o
depresiune erozională.

Fig. 6.44. Con de dejecție format de valea Beliei la vărsare în Prahova

202
 Zona E' (profilele transversale 32-36) dezvoltată de-a lungul axului sinclinalului
Breaza (amonte de CHEMP Cornu și podul feroviar din dreptul comunei Cornu). În acest
sector, fruntea terasei Breaza este puternic afectată de alunecări de teren care se unesc în
golfuri largi de tip amfiteatru, formând un adevărat complex de alunecare (Armaș și colab.,
2003). Pe versantul stâng al Prahovei, alunecările de teren au distrus complet terasele I, II
și III transformându-l într-un mare glacis. Pe partea dreaptă a văii, forma terasei II este încă
bine păstrată (Armaș și colab., 2003). Masele alunecate sunt deplasate în lunca Prahovei.
Profilul transversal 36 efectuat prin măsurători topografice dovedește potențialul maxim
de acumulare rezultat din modelul hidraulic din această zonă.
Zona F' (profilele transversale 12-17) este identificată la confluența cu Pârâul
Campea, extinzându-se spre sud până în aval de podul rutier ce face legătura între Câmpina
și comuna Poiana Câmpinei. Profilul transversal 17, care are potențialul maxim de
acumulare în modelul hidraulic, corespunde conului de dejecție al afluentului Campea,
unde râul Prahova a taiat un mal abrupt cu o înălțime de 6 m. În zona de confluență, există
o deschidere cu peste 30 metri înălțime în terasa de pietriș, ceea ce arată caracterul
aluvionar al terasei II.
Zona G' este o altă zonă importantă de acumulare care a fost identificată la ieșirea
râului Prahova din subcarpați și intrarea în Câmpia Piemontană, aval de orașul Câmpina.

203
Sinteză și concluzii

Lucrarea de față a încercat să realizeze o analiză a evoluției și morfologiei albiei

râului Prahova în relație cu condițiile litologice și structurale locale și cu schimbările induse
de om. Este bine cunoscut faptul că sectoarele montan și subcarpatic ale râului Prahova
sunt într-o mare măsură modificate antropic și se caracterizează printr-o mare
vulnerabilitate morfodinamică.
Un prim obiectiv al acestui studiu a costat în identificarea și descrierea factorilor de
control care acționează la nivelul râului, respectiv: geologia, relieful, regimul hidrologic și
factorul antropic. S-a demonstrate că, prin caracterul litologic al rocilor, structură și
tectonică, geologia are implicații majore asupra formei pe care albia râului Prahova o ia în
plan orizontal. Relieful, este un alt factor important care trebuie luat în considerare în
morfodinamica albiei pentru că influențează puternic scurgerea și aportul solid. Din punct
de vedere hidrologic, scurgerea lichidă și solidă sunt factorii care au un rol primordial în
dinamica albiei râului Prahova.
Stabilirea modului de ajustare spațială și temporală a albiei râului Prahova s-a făcut
prin utilizarea unei baze de date complexe și prin aplicarea metodelor de cercetare
specifice mai multor domenii (geomorfologie fluvială, cartografie istorică, topografie,
hidraulică). Fondul de date a fost reprezentat de materiale și documente cartografice (hărți
topografice din anii 1864, 1910 și 1980; ortofotoplanuri din anii 2005 și 2012), date LiDAR
(2012), ridicări topografice efectuate în perioada 2006-2012, date obținute din măsurători
granulometrice, serii de date climatice și hidrologice înregistrate la stațiile meteorologice și
posturile hidrometrice din zona de studiu și informații obținute prin cartarea
geomorfologică. Dintre metodele de cercetare abordate în această lucrare, enumerăm:
analiza cartografică diacronică (DIA), ridicările topografie, modelarea hidraulică 1D și
analiza granulometrică a depozitelor de albie prin metoda „Wolman Pebble Count” (sau
metoda de „măsurare a pietrelor”) și prin metoda imagistică.
Următorul aspect a avut în vedere caracteracteristicile morfologice și sedimentare
ale albiei râului Prahova. S-a remarcat faptul că, profilul longitudinal al râului Prahova are
în sectorul carpatic o pantă mare cu frecvente schimbări de unghi și formă; în zona

204
defileului de la Posada, profilul longitudinal prezintă o „cocoașă” dată de o pantă a liniei
talvegului care crește spre ieșirea din defileu. În sectorul subcarpatic, rupturile de pantă de
natură structurală sunt mai rare, iar reducerea gradientului de altitudine face ca linia
talvegului în profil longitudinal sa aibă o pantă mai redusă. Cu privire la tipul de albie, prin
calcularea indicilor de împletire și de sinuozitate, s-a demonstrat că râul Prahova formează
în sectorul carpatic o albie sinuoasă, unitară iar în sectorul subcarpatic, albia râului este
sinuoasă și împletită. În ceea ce privește albia majoră, rezultatele arată că lățimea acesteia
variază în funcție de natura litologică a sectoarelor străbătute de râu. Analiza
granulometrică a depozitelor de albie arată că râul Prahova are un pat aluvial format din
bolovăniș și pietriș bine rulat în sectorul carpatic și un pat aluvial format din pietriș cu un
amestec sedimentar din nisip, bolovăniș și pietriș în sectorul subcarpatic.
Cel de-al treilea obiectiv major l-a constituit analiza schimbărilor morfologice ale
albiei râului Prahova. În primul rând s-a urmărit formarea rețelei hidrografice actuale și
dinamica fluvială înainte de intervenția antropică, punându-se accentul pe evoluția
cuaternară a văii în context neotectonic, luând în considerare schimbările climatice din
timpul Holocenului, cu focusare asupra Micii Ere Glaciare.
În ceea ce privește impactul antropic asupra comportamentului de ansamblu al
râului, au fost identificate șapte stadii principale: 1) schimbări în modul de utilizare a
terenurilor, 2) dezvoltarea reţelei naţionale de drumuri, 3) construirea căii ferate
București-Ploiești-Brașov, 4) exploatarea petrolului, 5) construirea microhidrocentralelor
(CHEMP- centrale hidroelectrice de mică putere), 6) extragerea pietrişului și a nisipului din
albia râului, 7) lucrări de regularizare a albiei.
Prin analiza cartografică diacronică și prin calcularea indicilor de împletire și
sinuozitate s-a demonstrat că în perioada 1864-2012, lățimea albiei minore, indicele de
împletire și de sinuozitate au avut un trend descendent liniar, iar albia râului Prahova a
suferit un proces de metamorfoză, trecând de la un tip de albie împletită la o albie
predominant sinuoasă, cu un singur canal de scurgere.
Investigațiile cartografice și observatiile efectuate pe teren au indicat o rată a
inciziei verticale de aproximativ 0,2 mm/an a canalului activ al Prahovei în ultimele
decenii. Pot fi observate în mod clar o incizie de 3 până la 5 m în ultimii 10 ani în unele
zone ale albiei minore, precum și abandonarea brațelor laterale.
205
 De asemenea, în zona de studiu, au fost identificate din modelare si evaluate pe
teren șase zone (A-F) care prezintă o eroziune intensă a patului albiei, cu afuierea pilonilor
de pod, scoaterea la suprafață a conductelor prin eroziunea stratului de sedimente,
îndepărtarea materialului din patul albiei până la roca-mamă, eroziunea terasamentelor
drumului și a căii ferate, abandonarea canalelor laterale și aparitia de sectoare înguste, cu
aspect de chei rezultate prin incizia talvegului sau a prăbușirii malurilor. Sectoarele cu
probleme identificate pe teren se suprapun perfect cu zonele cu potential eroziv ridicat din
modelul hidraulic 1D. Acestea se caracterizează prin valori mari ale vitezei de curgere (3-4
m/s), ale efortului de frecare pe patul albiei (95-280 N/m2), având valori mici ale
raportului lățime/adâncime (până în 30).
Modelul de evoluție a albiei râului Prahova, rezultat din metodele de cercetare
abordate în acest demers științific, arată următoarele stiluri de ajustare ale albiei:
îngustarea continuă a albiei minore, coborârea liniei talvegului prin procese de eroziune în
adâncime și schimbarea morfologiei de la un tip de albie împletită la o albie sinuoasă,
unitară. Aceste mecanisme de reacție și reglaj fluvial s-au produs în contextul
disconectivităților impuse antropic, pe fondul unui trend neotectonic specific Curburii.
Procesele de adâncire și îngustare ale albiei, precum și restrângerea albiilor împletite într-
un curs singular se vor amplifica și accelera prin reluarea proiectului de autostradă care va
impune unele amenajări suplimentare pentru stabilizarea versanților și pentru rectificarea
cursului de apă.
Prin urmare, intervențiile antropice viitoare în zona studiată, și în special în zonele
cu potențial eroziv, nu ar trebui planificate fără o înțelegere complexă a tendințelor
evolutive ale albiei râului impuse de condițiile tectonico-structurale și erozive specifice. În
acest sens, prezentul studiu are o importantă valoare științifică dar și o utilitate practică.
Lucrarea poate constitui un reper important în managementul durabil al râului sau în
studiile de fezabilitate pentru proiectul de autostradă (alegerea traseului astfel încât să
evite zonele cu potențial eroziv).
Rezultatele acestui demers științific pot fi utilizate și de alți cercetători ca punct de
plecare pentru studii ulterioare în sectorul analizat. De exemplu, ar fi interesant de urmărit
impactul pe termen mai lung al construirii centralelor hidroelectrice de mică putere (din
perioada 2011-2014) ce impune devierea unei părți însemnate din debitul râului Prahovei
206
prin conducte de aducțiune, asupra morfologiei albiei în special și asupra mediului în
general.
Considerăm, totodată, că prezenta lucrare, având un caracter pluridisciplinar care
integrează în analiză medode specifice mai multor domenii (geomorfologie fluvială,
cartografie istorică, topografie, hidraulică), poate reprezenta un punct de pornire pentru
elaborarea mai multor studii privind morfodinamica albiilor de râu și din alte spații
montane.

207
Bibliografie

Alabyan, A. M., Chalov, R. S. 1998. Types of river patterns and their natural controls. Earth
Surface Processes and Landforms 23, 467-474.
Alexander, D.E. 1991. Applied geomorphology and the impact of natural hazards on the built
environment. Natural Hazards 4 (1), 57–80.
Anderson, J. L. 1996. A method for producing and evaluating probabilistic forecasts from
ensemble model integrations. J. Climate, 9, 1518-1530.
Andrew, S.P., Frederick, N.S., Ellen, E.W. 2010. Lithological and fluvial controls on the
geomorphology of tropical mountain stream channels in Puerto Rico. Earth Surface
Processes and Landforms 35, 1402-1417.
Armaș, I. 1999. Bazinul hidrografic Doftana. Studiu de geomorfologie, Editura Enciclopedică,
București.
Armaș, I. 2011a. An analytic multicriteria hierarchical approach to assess landslide
vulnerability. Case study: Cornu Village/Romania. Zeitschrift fur Geomorphologie 55
(2), 209–229.
Armas, I. 2011b. Weights of evidence method for landslide susceptibility mapping. Prahova
Subcarpathians, Romania. Natural Hazards 60 (3), 937–950, http://
dx.doi.org/10.1007/s11069-011-9879-4.
Armas, I., Damian, R. 2002. Modelul alunecărilor de teren de pe fruntea terasei Breaza,
Lucrările seminarului geografic “Dimitrie Cantemir”,Editia a XXI-a, Iasi, 21-
22/2001–2002: 23–33.
Armaș, I., Damian, R. 2006. Evolutive interpretation of the landslides from the Miron Caproiu
Street Scarp (Eternitatii Street-V. Alecsandri Street) – Breaza Town. Revista de
Geomorfologie 65–72.
Armaș, I., Damian, R., Șandric, I., Osaci-Costache, G. 2003. Vulnerabilitatea versanților la
alunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahova, Editura Fundației România
de Mâine, București.

208
Armaș, I., Gogoașe Nistoran, D.E., Osaci-Costache, G., and Brașovanu, L., 2013. Morpho-
hydrodynamic evolution patterns of Subcarpathian Prahova River (Romania). Catena
100, pp. 83-99.
Armaș, I., Manea, G. 2002. Artificializarea peisajului și vulnerabilitatea terenurilor la
alunecări în sectorul subcarpatic al văii Prahova. Comunicări de GeografieVI,31–38.
Armaș, I., Osaci-Costache, G., Brașovanu, L. 2014. Forest Landscape History Using
Diachronic Cartography and GIS. Case Study: Subcarpathian Prahova Valley, Romania,
in Crăciun C. și Boștenaru M., ed, Planning and designing sustainable and resilient
landscapes, Springer Geography, ISBN 978094-017-8535.
Balteanu, D., Jurchescu, M., Surdeanu, V., Ionita, I., Goran, C., Urdea, P., Radoane, M.,
Radoane, M., Sima, M. 2012. Recent Landform Evolution: The Carpatho-BalkanDinaric
Region. In: Stankoviansky, Milos, Kotarba, Adam (Eds.), Springer, Berlin. ISBN: 978-
94-007-2447-1, pp. 249–287. Chpt. 10.
Beven, K., Carling, P., Lewin, J. 1989. Floods. Hydrological, Sedimentological and
Geomorphical Implications. John Wiley and Sons Ltd.
Bevenger, G., King, R. 1995. A Pebble Count Procedure for Assessing Watershed Cumulative
Effects. Res. Pap. RM-RP 319. Fort Collins, CO: U.S. Department of Agriculture, Forest
Service, Rocky Mountain Forest and Range Experiment Station. 17 p.
Bledsoe, B.P., Watson, C.C. 2001. Logistic analysis of channel pattern thresholds: meandering,
braiding and incising. Geomorphology 38, 281–300.
Boix-Fayos, C., Barberá, G.G., López-Bermúdez, F., Castillo, V.M. 2007. Effects of check dams,
reforestation and land-use changes on river channel morphology: case study of the
Rogativa catchment (Murcia, Spain). Geomorphology 91, 103–123.
Botez, C., Urmă, D., Saizu, I. 1977. Epopeea feroviară românească, Editura Sport-Turism,
București.
Brasington, J., Rumsby, B.T., McVey, R.A. 2000. Monitoring and modelling morphological
change in a braided gravel-bed river using high resolution GPS-based survey. Earth
Surface Processes and Landforms 25, 945–969.
Brice J.C. 1964. Channel patterns and terraces of the Loup Rivers in Nebraska. Geological
Survey Professional Paper 422-D.

209
Brice J.C. 1975. Airphoto interpretation of the form and behaviour of alluvial rivers. Report to
the U.S. Army Research Office.
Bravard, J.P., Amoros, C., Pautou, G., et. al. 1997. River incision in South-east France:
morphological phenomena and ecological effects. Regulated Rivers: Research &
Management 13, pp. 75-90.
Bridgland, D.R. 2016. IGCP 449/518.
Bridgland, D.R., Westaway, R. 2014. Quaternary fluvial archives and landscape evolution: a
global synthesis. Proceedings of the Geologists’ Association 125 (5-6), 600-629.
Brummer, C.J., Montgomery, D.R. (2003) Downstream coarsening in headwater channels,
Water Resources Research, vol 39, no.10, pp 1-14.
Bunte, K. and S.R. Abt. 2001. Sampling Frame for Improving Pebble Count Accuracy in Coarse
Gravel-Bed Streams. Journal of the American Water Resources Association
37(4):1001-1014.
Bunte, K., S.R. Abt., J.P. Potyondy., K.W. Swingle. 2006. Comparison of three Pebble Count
Protocols (EMAP, PIBO, AND SFT) in two mountain gravel-bed streams. Journal of the
American Water Resources Association, Vol. 45, NO. 5.
Buscombe, D., Rubin, D.M., Warrick, J.A. 2010. A uni-versal approximation of grain size from
images of non-cohesive sediment. Journal of Geophysical Research,115(F02015).
Carrara, A., Guzzetti, F. (Eds.).1995. Geographical Information Systems in Assessing Natural
Hazards. Kluwer, Dordrecht.
Carling, P. A., Hurley, M. A. 1987. A time-varying stochastic model of the frequency and
magnitude of bed load transport events in two small trout streams; In Problems of
sediment ort m Gravel-bed Rivers, ed. C. R. Thome, J. C. Bathurst and R. D. Hey, John
Wiley & Sons, Chichester, U. K., 897-920.
Casas, A., Benito, G., Thorndycraft, V.R., Rico, M. 2006. The topographic data source of digital
terrain models as a key element in the accuracy of hydraulic flood modelling. Earth
Surface Processes and Landforms 31, 444–456.
Cencetti, C., Fredduzzi, A. 2008. Analisi attraverso metodologia GIS delle variazioni dei
caratteri morfologico-sedimentari nella bassa valle del F. Sinni (Basilicata). Il
Quaternario 21 (1B), 147–160.
Cencetti, C., Duranti, A., Fredduzzi, A., Marchesini, A. 2004. Narrowing and bed incision of
210
 a cobble bed river in central Italy. European Geosciences Union 2004, 1st General As-
sembly (Nice, France, 25–30 April): Geophysical Research Abstracts, vol. 6, 03792.
Sref-ID: 1607-7962/gra/EGU04-A-03792, ISSN: 1029–7006.
Chanson, H. 2004. The Hydraulics of Open Channel Flows: An Introducțion. Butterworth-
Heinemann, Oxford, UK, 2nd edition .
Chorley, R. J., Kennedy, B.A. 1971. Physical geography. A system approach: Prentince-Hall,
London, 370 pp.
Chorley, R. J., Schumm, S. A., Sugden, D. E.1984. Geomorphology. xxiii + 607 pp. London, New
York: Methuen. Volume 122 Issue 5-A.S.G.
Collins, R.F., Scott, M.S., Thomas, D., Hodgson, M.E. 1997. Working bibliography on hazards
and geographic information processing techniques. Discussion Paper 10. University
of South Carolina, Department of Geography, Columbia, SC.
Comiti F., Da Canal M., Surian N., Mao L., Picco L., Lenzi M.A. 2011. Channel adjustements
and vegetation cover dynamics in a large gravel bed river over the last 200 years,
Geomorphology 125, 147-159.
Cucu, V. 1988. Valea superioară a Prahovei - regiune de intensă umanizare, Terra.
Davis W.M. 1899. The geographical cycle, Geographical Journal 14.
Detert, M., Weitbrecht V. 2013. User guide to gravelometric image analysis by BASEGRAIN.
Advances in River Sediment Research – Fukuoka et al. (eds), 2013, Taylor & Francis
Group, London, ISBN 978-1-138-00062-9.
Diaconu, C., Şerban P. 1994. Sinteze şi regionalizări hidrologice, Editura Tehnică, Bucureşti.
Di Matteo, A., Milli, M., Surace, L. 2008. La cartografia catastale nelle recenti variazioni della
morfologia fluviale: un caso di studio. Atti 12 a Conferenza Nazionale ASITA,
Federazione Italiana delle Associazioni Scientifiche per le Informazioni Territoriali e
Ambientali, 21–24 ottobre 2008: L'Aquila, vol. II, pp. 1043–1048. Dobre, R. 2011.
Dobre, R. 2011. Pretabilitatea reliefului pentru căi de comunicații și transport în Culoarul
Prahovei (sectoarele montan și subcarpatic), Editura Universitară, București, 245
pagini – teză de doctorat.

211
Dobre, R., Mihai, B., Săvulescu, I. 2011. The Geomorphotechnical Map: a highly detailed
geomorphic map for railroad infrastructure improvement. A case study for the
Prahova River Defile (Curvature Carpathians, Romania). Journal of Maps 2011, 126–
137, http://dx.doi.org/10.4113/jom.2011.1155.
Dunn, R., Harrison, A.R., White, J.C. 1990. Positional accuracy and measurement error in
digital databases of landuse: an empirical study. Internațional Journal of
Geographical Information Systems 4, pp. 385-398.
Eaton, B.C., Church, M. 2007. Predicting downstream hydraulic geometry: a test of rational
regime theory. Journal of Geophysical Research-Earth Surface 112, F03025.
Eaton, B.C., Moore, R.D., Giles, T.R. 2010. Forest fire, bank strength and channel instability:
the ‘unusual’ response of Fishtrap Creek, British Columbia. Earth Surface Processes
and Landforms 35, 1167–1183.

Etienne, M., Aronson, J., Le Floc'h, E. 1998. Abandoned lands and land use conflicts in
Southern France. In: Rundel, P.W., Montenegro, G., Jasik, M.F. (Eds.), Landscape
disturbance and biodiversity in Mediterranean-Type ecosystems: Ecological Studies,
vol. 134. Springer, pp. 127–140.

Feier, I. 2010. Reconstituirea evoluției geomorfologice a văii Someșului Mic în Holocen. Teză
de doctorat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Ferguson, R.I. 1975. Meander irregularity and wavelength estimation. Journal of Hydrology
26, 315–333.
Ferguson, R. I. 1987. Hydraulic and sedimentary controls of channel patterns, in Richards, K.
S. (Ed.), River Channels: Environment and Processes, Blackwell, Oxford, 129–158.
Florea, N., Munteanu I. 2003. Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, Edit. Estfalia,
București, 182 p.
French, J.R. 2003. Airborne LIDAR in support of geomorphological and hydraulic modelling.
Earth Surface Processes and Landforms 28, 321–335.
Fryirs, K. Brierley, GJ. Preston, NJ. Spencer, J. 2007. Landscape (dis)connectivity in the upper
Hunter catchment, New South Wales, Australia. Geomorphology 84, 297-316.

212
Fryirs, K.A., Spink, A., Brierley, G.J. 2009. Post-European settlement response gradients of
river sensitivity and recovery across the upper Hunter catchment, Australia. Earth
Surface Processes and Landforms 34 (7), 897–918.
Gogoașe Nistoran, D.E., Ionescu, C.S., Pătru, G., Armaș, I., Grigorie Omrani, Șt. 2017. One
dimensional sediment transport model to assess channel changes along Oltenița-
Călărași reach of Danube River, Romania, Sustainable Solutions for Energy and
Environment, Energy Procedia 112, pp. 67-74.
Graf, W. L., 1996. Transport and deposition of plutonium-contaminated sediments by fluvial
processes, Los Alamos Canyon, New Mexico, Geol. Soc. Am. Bull., 108, 1342–1355.
Graham, D.J., Rollet, A.-J., Piégay, H., Rice, S.P. 2010. Maximizing the accuracy of image-based
surface sediment sampling techniques: Key issues. Water Resources Research, 46,
W02508.
Grecu F., Comanescu L. 1998. Dynamics of slide-affected slopes in the Prahova valley
subcarpathian sector. Analele Universitatii din Oradea, Seria Geografie-
Geomorfologie, VIII-A 103-115.
Gregory, K.J. (Ed.), 1977. River Channel Changes. Wiley, Chichester.
Gregory, K.J. 1995. Human activity and palaeohydrology. In: Gregory, K.J., Starkel, L., Baker,
V.R. (Eds.), Global Continental Palaeohydrology. Wiley, Chichester, pp. 151–172.
Gregory, K.J. 2006. The human role in changing river channels. Geomorphology 79, 172–191.
Grigore, M. 1979. Reprezentarea grafică șsi cartografică a formelor de relief, Ed. Academiei,
București.
Habersack, H., Piégay, H. 2008. River restoration in the Alps and their surroundings: past
experience and future challenges. In: Habersack, H., Piégay, H., Rinaldi, M. (Eds.),
Gravel-bed Rivers VI — From Process Understanding to River Restoration. Elsevier,
Amsterdam, pp. 703–737.
HEC-RAS, USACE, Hydraulic Engineering Center, River Analysis System, versiunea 5.03,
2017.
HEC-RAS, Hydrologic Engineering Center, River Analysis System, 2010. version 4.1 —
User's manual. Hydraulic reference manual. U.S. Army Corps of Engineers.
Henderson, F. M. 1961. Stability of alluvial channels, ASCE Transactions, 128.657-720.

213
Hooke, J.M. 1996. River responses to decadal-scale changes in discharge regime: the Gila
River, SE Arizona. In: Branson, J., Brown, A.G., Gregory, K.J. (Eds.), Global continental
changes: the context of palaeohydrology: Geological Society Special Publication, 115,
pp. 191–204.
Hooke, R.LeB. 2000. On the history of humans as geomorphic agents. Geology 28 (9), 843–
846.
Hooke, J. 2003. Coarse sediment connectivity in river channel systems: a conceptual
framework and methodology. Geomorphology 56, 79–94.
Hooke, J.M., Kain, R.J.P. 1982. Historical Changes in the Physical Environment: a Guide to
Sources and Techniques. Butterworths, Sevenoaks.
Hooke, J.M., Redmond, C.E. 1992. Causes and nature of river planform change. In: Billi, P.,
Hey, R.D., Thorne, C.R., Tacconni, P. (Eds.), Dynamics of Gravel-Bed Rivers. Wiley,
Chichester, pp. 557–572.
Horritt, M.S., Bates, P.D. 2001. Effects of spatial resolution on a raster based model of flood
flow. Journal of Hydrology 253, 239–249.
Horritt, M.S., Bates, P.D. 2002. Evaluation of 1D and 2D numerical models for predicting river
flood inundation. Journal of Hydrology 268, 87–89.
Huggett, R. J. 1985. Earth Surface Systems. Springer Series in Physical Environment 1,
Heidelberg: Springer.
Ichim, I., Bătuca, D., Rădoane, M., Duma, D. 1989. Morfologia și dinamica albiei râurilor ,
Editura Tehnică, București.
Ichim I., Rădoane M., Rădoane N., Grasu C., Miclăuş C. 1998. Dinamica sedimentelor.
Aplicaţie la râul Putna-Vrancea, Editura Tehnică, București.
Ielenicz, M. 1981. Munții Baiului. Caracterizare geomorfologică. Analele Universității din
București, Geografie 31, pp. 114-119.
Ielenicz, M. 1985. Munții Baiului, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Ielenicz, M. 1988. Terasele din Carpați, Terra, Bucureşti.
Ioana-Toroimac, G. 2009. La dynamique hydrogéomorphologique de la rivière Prahova
(Roumanie) : fonctionnement actuel, évolution récente et conséquences
géographiques. Thèse de doctorat en géographie, Université Lille 1, Universitatea din
Bucuresti, 341 pp.
214
Ikeda, H. 1975. On the bed configuration in alluvial channels: Their types and condition of
formation with reference to bars. Geographical Review of Japan 48, 712–730 (in
Japanese, with English abstract).
Ioana-Toroimac, G. 2010. Evolution 2D de la bande active de la Haute Prahova (Roumanie)
durant les 150 dernières années. Géomorphologie: Relief, Processus, Environnement
3, 275–286.
ITC, 2001. ILWIS 3.0 Academic — User's Guide. ITC, Enschede, Netherlands.
Jarett, R.D. 1984. Hydraulics of high-gradient streams. Journal of Hydraulic Engineer- ing,
ASCE 110, 1519–1539.
Kaufmann, P.R., P. Levine, E.G. Robison, C. Seeliger, D.V. Peck. 1999. Quantifying Physical
Habitat in Wadable Streams. EPA/620/R-99/003, U.S. Environmental Protection
Agency, Washington D.C.
Kershner, J.L., E.K. Archer, M. Coles-Ritchie, E.R. Cowley, R.C. Henderson, K. Kratz, C.M.
Quimby, D.L. Turner, L.C. Ulmer, M.R. Vinson. 2004a. Guide to Effective Monitoring of
Aquatic and Riparian Resources. Gen. Tech. Rep. RMRS-GTR121, U.S. Department of
Agriculture, Rocky Mountain Research Station, Fort Collins, Colorado, 57 pp.
Klingeman, P. C., Chaquette, C. J., Hammond, S. B. 1979. Bed Material Characteristics near
Oak Creek Sediment Transport Research Facilities, Oak Creek Sediment Transport
Report No. BM3, Water Resources Research Institute, Oregon State University,
Corvallis.
Knebl, M.R., Yang, Z.-L., Hutchinson, K., Maidment, D.R. 2005. Regional Scale flood modeling
using NEXRAD rainfall, GIS and HEC-HMS/RAS: a case study for the San Antonio River
Basin Summer 2002 storm event. Journal of Environmental Management 75, 325–
336.
Kondolf, G.M. 1992. The Pebble Count Technique for Quantifying Surface Bed Material Size in
Instream Flow Studies. Rivers, 3, 80±87.
Kondolf, G.M. 1994. Geomorphic and environmental effects of instream gravel mining.
Landscape and Urban Planning 28, 225–243.
Kondolf, G.M. 1997a. Application of the Pebble Count: Notes on Purpose, Method and
Variants. Journal of the American Water Resources Association 33(1):79-87.

215
Kondolf, G.M. 1997b. Reply to Discussion by Panayiotis Diplas and Vinod K. Lohani:
‘‘Application of the Pebble Count: Notes on Purpose, Method, and Variants.’’ Journal of
the American Water Resources Association 33(6):1395-1396.
Lamb H.H. 1995. Climate, History and the Modern World. Routledge, London, 433.
Landon, N., Piegay, H., Bravard, J.P. 1998. The Drôme river incision (France): from
assessment to management. Landscape and Urban Planning 43, pp.119–131.
Lăzărescu D., Panait I. 1957. Tipurile de regim ale râurilor din R.P.R. Meteorologia şi
Hidrologia, 4:22-37.
Lăzărescu D., Panait I. 1957. Bilanţul hidrologic al României. Meteorologia şi hidrologia,
2(4):52-61.
Legleiter, C.J., Kyriakidis, Ph.C. 2007. Spatial prediction of river channel topography by
kriging. Earth Surface Processes and Landforms 33, 841–867.
Leopold, L.B., Maddock, T. 1953. The hydraulic geometry of stream channels and some
physiographic implications. United States Geological Survey Professional Paper, 252.
Leopold, L.B., Wolman, M.G. 1957. River channel patterns: braided, meandering and straight.
US Geological Survey Professional Paper, 282B.
Lewin, J. 1977. Channel pattern changes. In: Gregory, K.J. (Ed.), River Channel Changes.
Wiley, Chichester, pp. 167–184.
Leys, K.F., Werritty, A. 1999. River channel planform change: software for historical analysis.
Geomorphology 29, 107–120.
Liébault, F., Piégay, H. 2001a. Assessment of channel changes due to long-term bedload
supply decrease, Roubion River, France. Geomorphology 36, pp. 167-186.
Liébault, F., Piégay, H. 2001b. Assessment of channel changes due to long-term bedload
supply decrease, Roubion River, France. Geomorphology 36, pp. 167-186.
Liébault, F., Piégay, H. 2002. Causes of 20th century channel narrowing in mountain and
piedmont rivers of southeastern France. Earth Surface Processes and Landforms 27,
pp. 425-444.
Lillesand, Th., Kiefer, R., Chipman, J.W. 2004. Remote sensing and image interpretation. John
Wiley and Sons Ltd.

216
Maffini, G., Arno,M., Bitterlich, W. 1989. Observațions and comments on the generation and
treatment of error in digital GIS data. In: Goodchild, M., Gopal, S. (Eds.), The Acuuracy
of Spatial Data Bases. Taylor and Francis, London, pp 55-69.
Marks, K., Bates, P.D. 2000. Integration of High-resolution topographic data with floodplain
flow models. Hydrological Processess 14, 2109–2122.
Martiniuc, C., Donisă, I., Hârjoabă, I. 1962. Geomorfologia teritoriului oraşului Vatra Dornei,
An. Șt. Ale Univ. A. I. Cuza, secț. II, t VIII, Iași.
Matenco, L., Bertotti, G., Leever, K., Cloetingh, S., Schmid, S.M., Tărăpoancă, M. 2007. Large-
scale deformation in a locked collisional boundary: Interplay between subsidence and
uplift, intraplate stress, and inherited lithospheric structure in the late stage of the SE
Carpathians evolution. Tectonics 26/4 TC4011, doi:10.1029/2006TC001951.
Matthes, G. 1956. River engineering. In: P.O. Abbott (Editor), American Civil Engineering
Practice. Wiley, New York, Vol. 11, pp. 15-56.
Mejia-Navarro, M., Wohl, E.E. 1994. Geological hazard and risk evaluation using GIS:
Methodology and model applied to Medellin, Colombia. Bulletin of the Association of
Engineering Geologists XXXI, 459–481.
Melton, F.A. 1936. An empirical classification of flood-plain streams. Geographical Review
26, 593-609.
Meybeck, M., 2003. Global analysis of river systems: from Earth system controls to
Anthropocene syndromes. Philosophical Transactions of the Royal Society of London.
Series B 358, 1935–1955.
Miall A.D. 1977. A review of the braided river depositional environment. Earth-Science
Reviews, 13, p: 1-62.
Micalevich-Velcea, V. 1961. Masivul Bucegi – studiu geomorfologic, Editura Academiei R. P.
Române, București.
Mihai, B., Buterez, C., Nedelcu, A., Cruceru, I., Olariu, B., Rujoiu-Mare, M., Săvulescu, I.,
Tudose, I. 2016. Județul Prahova- spațiu, societate, economie, mediu. Editura
Academiei Române, București.
Mihăilescu, V. 1928. Harta austriacă din 1791. Buletinul Societății Regale Române de
Geografie XLVII, 366–372.

217
Montgomery, D.R., Buffington, J.M. 1998. Channel processes, classification, and response. In:
Naiman, R.J., Bilby, R.E. (Eds.), River Ecology and Management. Springer-Verlag, New
York, pp 13-42.
Morant, Ph., Le Henaff, F., Marchand, Y.P. 1995. Les mutations d'un paysage bocager: essai de
cartographie dynamique. Mappemonde 1, 5–8.
Mutihac, V. 2003. Geologia României, Ed. Universității, Bucureşti.
Nanson, G.C., Croke, J.C. 1992. A genetic classification of floodplains, Geomorphology, 4, p.
459-486.
Necea, D., Fielitz, W., Kaderiet, A., Andriessen, P.A.M., Dinu, C. 2013. Middle Pleistocene to
Holocene fluvial terrace development and uplift-driven valley incision in the SE
Carpathians, România. Tectonophysics 602, 332-354.
Niculescu, Gh., Dragomirescu, Ș. 1961. Observații geomorfologice pe Valea Doftanei,
Probleme de Geografie, vol.8, Editura AcademieiR.P.R., București, pp. 221-231.
Nistoran, D.E., Ionescu, C.S., Brașovanu, L., Armaș, I., Opriș, I., Costinaș, S. 2018. Modeling
Hydrodynamic Changes Induced by Run-of-River Hydropower Plants along the
Prahova River in România. Journal of Energy Engineering 144 (2):04017078.
Nistoran, D.E., Moatar, F., Rodrigues, S., 2007. Hydraulic modeling of an anabranched river
reach: riffle-pool reversal and maintenance mechanism during a flood event. 32nd
Congress of IAHR, Harmonizing the Demands of Art and Nature in Hydraulics, July
1–6 2007, Venice.
Nistorescu, Ghe., 2004. De la Plaiul Prahovei la Sinaia, istorie şi contemporaneitate, Ed.
Horanda Press, Bucureşti.
Olsen, D.S., B.B. Roper, J.L. Kershner, R. Henderson, E. Archer. 2005. Sources of Variability in
Conducting Pebble Counts: Their Potential Influence on the Results of Stream
Monitoring Programs. Journal of the American Water Resources Association
41(5):1225-1236.
Oprea, R. 2004. Bazinul montan al Prahovei, potențial natural şi evaluarea peisajului, Ed.
Universității, Bucureşti.
Osaci-Costache, G. 2004. Muscelele dintre Dâmbovita si Olt în documente cartografice.
Reconstituirea și dinamica peisajului geografic în secolele XVIII-XX. Editura
Universitară, București.
218
Osaci-Costache, G. 2006. Evidențierea dinamicii albiilor pe baza documentelor cartografice.
Comunicări de GeografieX,49–54.
Osaci-Costache, G., Armaș, I. 2004. Peisaje subcarpatice și susceptibilitatea la alunecări de
teren în lungul văii Prahovei, Analele Universității Spiru Haret, Seria Geografie, nr.7.
Parker, G.P. 1976. On the cause and characteristic scales of meandering and braiding in
rivers. Journal of Fluid Mechanics 76, 459–480.
Parker, G. 2008. Transport of Gravel and Sediment Mixtures (Chapter 3) in García M. H.,
(Ed.), Sedimentation Engineering. Processes, management, modeling and practice.
ASCE Manual and Reports on Engineering Practice, 110, 165-251.
Pascu, M. 1999. Research on the influence of radical regulation works in river channels on
the stability of construction works and on the environment - Prahova River basin, Ph.D
Thesis, Facultatea de Hidrotehnica,Iasi (manuscript).
Patraulius, D. 1969. Geologia masivului Bucegi și a culoarului Dâmbovicioarei, Ed.
Academiei, București.
Pazzaglia, F. J., Gardner T., 1994. Late Cenozoic flexural deformation of the middle U.S.
Atlantic passive margin. Journal of Geophysical Research 99, 143–157.
Perșoiu, I., Rădoane, M. 2011. Spațial and temporal controls on historical channel responses -
study of an atypical case: Someșu Mic River, Romania. Earth Surface Processes and
Landforms, http://dx.doi.org/10.1002/esp. 2169.
Petts, GE. 1989. Historical analysis of fluvial hydrosystems. In: Petts, G.E., Muller, H., Roux,
A.L. Eds., Historical Change of Large Alluvial Rivers: Western Europe. Wiley,
Chichester, pp 1–18 and 323–352.
Pisota, I., Zaharia, L. 1994. Bazinul Prahovei - Considerații privind regimul hidrologic,
în „Analele Universitații București”.
Pitlick, J., Cui, Y., Wilcock, P. 2009. Manual for computing bedload transport using BAGS
(Bedload Assessment for Gravel-bed Streams) Software.
Posea, Gr. 1997. O regiune de dezvoltare durabilă (Culoarul Buzăului și Curbura Carpaților).
Comunicări de Geografie, I.
Posea, Gr. 2002. Geomorfologia României, Editura Fundației România de Mâine, București.

219
Rădoane, M. 2004. Cercetări de geomorfologie aplicată pentru cunoașterea modificărilor la
nivelul albiilor de râu, Analele Univ. „Ștefan cel Mare” Suceava, sect. Geografie, anul
XIII, Suceava.
Rădoane, M., Rădoane, N. 2003. Morfologia albiei râului Bârlad şi variabilitatea depozitelor
actuale, Revista de Geomorfologie, 4-5, 85-97.
Rădoane, M., Rădoane, N. 2008. Răspunsul unei albii adâncite în roci coezive la acțiunea
factorilor de control naturali și antropici. Studii şi cercetări de geografie, T. LIII-LIV,
București.
Rădoane, M., Rădoane, N., Cristea, I., Oprea-Gancevici, D. 2008c. Evaluarea modificărilor
contemporane ale albiei râului Prut pe graniţa românească, Revista de
Geomorfologie, 10, 57 - 71.
Rădoane, M., Rădoane, N., Dumitriu, D. 2003. Geomorpological evolution of longitudinal river
profiles in the Carpathians, Geomorphology 50, pp. 293-306.
Rădoane, M., Rădoane, N., Dumitriu, D., Cristea, I. 2008. Granulometria depozitelor de albie
ale râului Prut între Orofteana si Galaţi, Revista de Geomorfologie a Universității din
București, pag 53-64.
Rădoane, M., Rădoane, N., Ichim, I., Dumitriu, D., Miclăuș, C. 2002. Granulometria depozitelor
de albie în lungul unor râuri carpatice. Revista Geografică, t. VIII, Bucuresti, 70-77.
Rădoane, M., Rădoane, N., Ichim, I. 2002. Analia granulometrică si petrografică a faciesului
de albie al raului Suceava, Seminarul „D. Cantemir” nr. 21-22.
Rădoane, M., Ichim, I., Dumitriu, D. 2002. Geomorfologie, vol. I și II, Editura Universității
Ștefan cel Mare, Suceava.
Reina-Rodríguez, G.A., Soriano, I. 2008. Diachronic cartography and spatial pattern
assessment in coastal habitats: the case of Torredembarra (Northeast Spain). Journal
of Coastal Research 24 (1A), 87–98.
Richards, K.S. (Ed.) 1987. River Channels: Environment and Process. Blackwell Scientific
Publications, New York.
Richardson, W.R., Thorne, C.R. 2001. Multiple thread flow and channel bifurcation in a
braided river: Brahmaputra-Jamuna River, Bangladesh. Geomorphology 38, 185–196.
Rigaux, P.H., Scholl, M., Voisnard, A. 2002. Spatial Databases: with Applications to GIS.
Morgan Kauffmann Publishers.
220
Rinaldi, M. 2003. Recent channel adjustments in alluvial rivers of Tuscany, Central Italy.
Earth Surface Processes and Landforms 28, pp. 587-608.
Rinaldi, M., Simon, A. 1998. Bed-level adjustements in the Arno River, central Ialy.
Geomorphology 22 (1), pp. 57-71.
Rinaldi, M., Surian, N., Comiti, F., Bussettini, M. 2011. Guidebook for the evaluation of stream
morphologivcal conditions by the Morphological Quality Index (IQM), version 1, ISPRA
Instituto Superiore per la Protezione e la Ricerca Ambientale, Roma, 84 p.
Rinaldi, M., Wyzga, B., Surian, N. 2005. Sediment mining in alluvial channels: physical effects
and management perspectives. River Research and Applications 21: 805-828.
Rodrigues, S., Breheret, J.-G., Macaire, J.-J., Moatar, F., Nistoran, D., Juge, P. 2006. Flow and
sediment dynamics in the vegetated secondary channels of an anabranching river: the
Loire river (France). Sedimentary Geology 186, 89–109.
Rosgen, D.L. 1994. A classification of natural rivers. Catena 22, 169–199.
Rust, B.R. 1978. A classification of alluvial channel systems. In: Miall, A.D. Ed. , Fluvial
Sedimentology. Canadian Society of Ž . Petroleum Geologists Memoir 5, Calgary, pp.
187–198.
Rutherfurd, I. 2000. Some human impacts on Australian stream channel morphology. In:
Brizga, S., Finlayson, B. (Eds.), River Management: the Australasian Experience.Wiley,
Chichester, pp. 11–49.
Schumm, S.A. 1963. The sinuosity of alluvial rivers on the Great Plains, Geol. Soc. America
Bull., v. 74.
Schumm S.A., Lichty R.W. 1963. Channel widening and floodplain construction along
Cimarron River in southwestern Kansas. US Geological Survey Professional Paper
352-D.
Schumm, S.A. 1969. River metamorphosis. Journal of the Hydraulics Division, Proceedings of
the American Society of Civil Engineers 95, 255–273.
Schumm, S.A. 1977a. River Variability and Complexity. New York, Cambridge.
Schumm, S.A. 1977b. The Fluvial System. Wiley, New York.
Schumm, S.A. 1985. Patterns of alluvial rivers. Annual Review of Earth and Planetary
Sciences 13:5–27.
Schumm, S.A. 2005. River variability and complexity. Cambridge University Press.
221
SC. JUST INVEST SRL. 2011. Proiectul- Amenajarea hidroenergetică a râului Prahova pe
sectorul Comarnic-Florești prin centrale hidroelectrice de mică putere: Etapa I
sectorul Comarnic-Câmpina.
Sear, D.A., Archer, D. 1998. Effects of gravel extraction on stability of gravel-bed rivers: the
Wooler Water, Northumberland, UK. In: Klingeman, P.C., Beschta, R.L., Komar, P.D.,
Bradley, J.B. (Eds.), Gravel-Bed Rivers in the Environment. Water Resources
Publications, LLC, pp. 415–432.
Shekhar, S., Chawla, S. 2002. Spatial Databases: A Tour. Prentice Hall.
Smith, L.C. 1997. Satellite remote sensing of a river inundation area, stage and dis- charge: a
review. Hydrological Processes 11, 1427–1439.
Stähly, S., Friedrich, H., Detert, M. 2017. Size Ratio of Fluvial Grains’ Intermediate Axes
Assessed by Image Processing and Square-Hole Sieving, Journal of Hydraulic
Engineering Volume 143 Issue 6, p.06017005-1-06017005.
Strahler, A.N. 1956. The nature of induced erosion and aggradation. In: Thomas, W.L. (Ed.),
Man's Role in Changing the Face of the Earth. University of Chicago Press, Chicago,
pp. 621–638.
Strahler A. 1980. Systems theory in physical geography. Phys. Geogr., 1.
Strom, K.B., Kuhns, R.D., Lucas, H.L. 2010. Comparison of automated photo grain sizing to
standard pebble count methods. Journal of Hydraulic Engineering, 136(8), 461-473.
Surian, N. 1999. Channel changes due to river regulation: the case of the Pieve River, Italy.
Earth Surface Processes and Landforms 24, 1135-1151.
Surdeanu, V. (1998). Geografia terenurilor degradate, Presa universitara clujana, Cluj-
Napoca.
Surian, N., Rinaldi, M. 2003. An overview of morphological response to river engineering and
management in alluvial channels in Italy. Geomorphology 50, 307–326.
Thompson, A. 1987. Channel response to flood events in a divided upland stream. In:
Gardiner, V. (Ed.), Internațional Geomorphology. Part 1.
Trimble, S.W. 1997. Stream channel erosion and change resulting from riparian forests.
Geology 25 (5), 467–469.

222
Uribelarrea, D., Pérez-González, A., Benito, G. 2003. Channel changes in the Jarama and
Tagus rivers (central Spain) over the past 500 years. Quaternary Science Reviews 22
(20), 2209–2221.
USACE - EM 1110-2-1416, Hydraulic Engineering, 1993.
Vartolomei, F., Armas, I. 2010. The intensification of the anthropic pressure through the
expansion of the constructed area in the subcarpathian sector of the Prahova
Valley/Romania (1800–2008). Forum Geografic IX 9, 125–132.
Vasiliev, I., Matenco, L., Krijgsman, W. 2009. The syn- and post-collisional evolution of the
Romanian Carpathian foredeep: new constraints from anisotropy of magnetic
susceptibility and paleostress analyses. Tectonophysics 473, 457–465.
Vâlsan, G. 1915. Câmpia Română. Ateliere grafice SOCEC &CO., Societate anonimă,
București.
Vâlsan, G. 1940. Morfologia văii superioare a Prahovei şi a regiunilor învecinate, B.S.R.R.G, an
LVII.
Walters, W. H. Jr. 1975. Regime changes of the lower Mississippi River: unpublished M. S.
Thesis, Department of Civil Engineering, Colorado State University.
Werner, M.G.F. 2001. Impact of grid size in GIS based flood extent mapping using a 1D flow
model. Physics and Chemistry of the Earth, Part B 26 (7–8), 517–522.
Winterbottom, S.J. 2000. Medium and short-term channel planform changes on the Rivers
Tay and Tummel, Scotland. Geomorphology 34, 195–208.
Wohl, E. 2006. Human impacts to mountain streams. Geomorphology 79, 217–278.
Wolman, M. G. 1954. A method of sampling coarse river-bed material. Transactions of the
American Geophysical Union 35(6):951-956.
Wyzga, B. 2008. Gravel-bed rivers VI: from process understanding to river restoration. A
Review on Channel Incision in the Polish Carpathian Rivers during the 20th Century.
Elsevier, p. 525. Chap. 20.
Zaharia, L., Grecu, F., Ioana-Toroimac, G., Neculau, G. 2011. Sediment transport and river
channel dynamics in Romania — variability and control factors in Sediment transport
in aquatic environments. In: Manning, Andrew J. (Ed.), . ISBN: 978953-307-586-0, pp.
293–316. Chpt. 14, InTechweb.org,.

223
Zawiejska, J., Wyzga, B. 2010. Twentieth-century channel change on the Dunajec River,
southern Poland: patterns, causes and controls. Geomorphology 117, 234–246.
Zeuner, F. E. 1959. The Pleistocene Period: Hutchinson, London, 447 pp.
Zugravescu, D., Polonic, G., Horomnea, M., Dragomir, V. 1998. Recent vertical crustal
movements on the Romanian territory, major tectonic compartments and their
relative dynamics. Revue Roumaine de Geophysique 42, 3–14.
Zugravescu, D., Polonic, G., Horomnea, M., Dragomir, V. 2000. A new drawing mode of the
recent vertical crustal movements map on the Romanian territory. XXV Gen. Assembly
of the EGS, Nice, France, April 22–29.
https://www.dur.ac.uk/geography/research/research_projects/?mode=project&id=101.
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0ahUKEwi-
kdmQn7DZAhXRY1AKHabTB6QQFggnMAA&url=http%3A%2F%2Fwww.publicatio
ns.usace.army.mil%2FLinkClick.aspx%3Ffileticket%3D3a1bxJd3rH0%253D%26tab
id%3D16439%26portalid%3D76%26mid%3D43544&usg=AOvVaw0AN3DZqmNK
1jhSdkZteF0.
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1&ved=0ahUKEwj50
qbCtqzZAhWHbVAKHQ1ZCIUQFggyMAA&url=https%3A%2F%2Fwww.fs.fed.us%2
Frm%2Fpubs%2Frmrs_gtr223.pdf&usg=AOvVaw33LE7hRVViDyVUkEUyKodP.
https://www.researchgate.net/publication/293609860_User_guide_to_gravelometric_ima
ge_analysis_by_BASEGRAIN.

224