Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 11 – Regimurile hidrologice

7.1. Introducere Măsurarea debitelor unui râu de-a lungul unei lungi serii de ani prezintă variaţii sezoniere sistematice (poziţia apelor înalte şi a apelor joase) în funcţie de principalii factori care influenţează curgerea: regimul precipitaţiilor, natura bazinului hidrografic, situarea sa geografică, infiltraţia etc. Regimul hidrologic al unui curs de apă rezumă totalitatea caracteristicilor sale hidrologice şi modul lor de variaţie. El se defineşte prin variaţiile debitului său, reprezentate de obicei prin graficul curgerii lunare medii (calculată pentru un anume număr de ani şi numit, de asemenea, debit „inter-lunar” sau modul lunar). Figura 7.1 prezintă valori ale modulelor medii lunare ale câtorva cursuri de apă din lume.

Emme la Emmenmat (Elveţia) Ronul la Gletsch (Elveţia) Niger amont de Koulikoro (Mali) Senegal la
Emme la Emmenmat
(Elveţia)
Ronul la Gletsch
(Elveţia)
Niger amont de Koulikoro
(Mali)
Senegal la Bakel
(Senegal)
Mississippi Superior la Clinton
(S.U.A.)
Padul la Piacenza
(Italia)
Loire la Blois
(Franţa)
Rinul la Rees
(Germania)
Sena la Paris
(Franţa)
Ronul la Chancy
(Elveţia)
Fraser la Hope
(Canada)
Lena la Kusur
(Rusia)
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oc t
Noe
Dec
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oc t
Noe
Dec

Fig. 7.1 Regimuri medii (în m 3 /s) ale câtorva fluvii din lume

Se utilizează, de asemenea, coeficientul lunar de debit, care este definit ca raportul dintre debitul lunar mediu şi modulul inter-anual (media inter-anuală calculată pentru un anumit număr de ani). Acesta permite reprezentarea repartiţiei, în procente, a debitelor lunare în cursul anului.

C

l

(%) =

Lama medie cursa

Modul Interanual

100

(9.1)

De asemenea, se defineşte coeficientul de curgere anual, prin următorul raport:

C

a

(%) =

Lama medie cursa

100

Ploaia medie anuala

(9.2)

Curba coeficienţilor lunari de debit ai anului mediu permit punerea în evidenţă a

caracterului sistematic al variaţiilor sezoniere şi compararea râurilor între ele. Cunoaşterea acestui coeficient este, de asemenea, de mare interes pentru a putea estima volumele curse în timpul unui sezon cu scopul de a dimensiona un rezervor. În acelaşi mod, curbele frecvenţelor relative ale debitelor pe o serie lungă de ani,

, 90% indică valorile

debitelor lunare care au respectiv 10, 25,

definesc variaţia sezonieră a cotelor (fig. 7.2). Curbele cotate 10, 25,

, 90 de şanse din 100 de a nu fi atinse sau depăşite.

l Timp
l
Timp

Fig. 7.2 Exemple de curbe frecvenţiale (frecvenţe de ne-depăşire) ale debitelor lunare

7.2. Clasificarea regimurilor hidrologice În consecinţă, este posibil să se caracterizeze un bazin hidrografic şi curgerea sa adoptând o clasificare a regimului cursurilor de apă, bazată pe de-o parte pe aliura fluctuaţiei sezoniere sistematice a debitelor pe care le are şi, pe de altă parte, pe modul său de alimentare, adică natura şi originea apelor înalte (pluviale, nivale sau glaciare). Repartiţia lunară a debitelor este deci utilizată pentru a clasifica regimul de curgere al unui curs de apă, numit regim hidrologic Una dintre cele mai simple clasificări ale regimurilor hidrologice ale râurilor este cea a lui Pardé (19339, care distinge trei tipuri de regimuri:

Regimul simplu: caracterizat de o singură alternanţă anuală a apelor înalte şi joase (un maxim şi un minim lunar în cursul anului hidrologic) şi, în general, de un singur mod de alimentare.

Regimul mixt: 2 maxime şi 2 minime pe an, corespunzând mai multor moduri de alimentare.

Regimul complex: mai multe extreme şi moduri de alimentare.

Această clasificare poate fi, eventual, rectificată în funcţie de cauzele hidrologice care provoacă apele înalte. Acesta este cazul pentru fenomenele de formare a zăpoarelor şi de rupere a acestora. Zăporul desemnează o acumulare, datorită unui obstacol (prezenţa unui pod, a unui baraj, a unei îngustări etc.) a blocurilor de gheaţă sau a lemnelor pe un curs de apă, creându-se un baraj. Atunci când acest baraj cedează din diverse motive are loc eliberarea apei acumulate în spatele lui. Atunci când este vorba de dezmembrarea unui strat de gheaţă pe un curs de apă, aceasta traduce efectul dezgheţului. Se produce atunci o curgere de blocuri de gheaţă de diferite dimensiuni, care pot la rândul lor, când sunt oprite de un alt accident hidrografic, să formeze baraje provizorii care provoacă adesea inundaţii. Pe de altă parte, geologia poate modifica sensibil curgerile şi prin aceasta regimul de alimentare al cursurilor de apă. Acest lucru este adevărat în mod particular în regiunile carstice.

7.2.1 Regimul simplu Este caracterizat de un singur maxim şi un singur minim anual al coeficientului lunar al debitelor şi traduce preponderenţa unui singur mod de alimentare (regim glaciar, nival sau pluvial). Acest caracter poate totuşi ascunde combinaţia mai multor influenţe şi conferă astfel regimurilor râurilor respective o simplicitate aparentă.

7.2.1.1. Regimul glaciar Regimul glaciar se regăseşte, în general, atunci când 15 până la 20% din bazin este ocupat de gheţari. În zonele cu climă temperată, regimul glaciar se caracterizează, printre altele prin:

Curgere destul de importantă.

Debite foarte importante vara, datorită topirii gheţii.

Debite scăzute la sfârşitul toamnei, iarna şi la începutul primăverii.

Amplitudine a variaţiilor lunare ale debitelor foarte mare (raportul între coeficienţii lunari extremi), datorită raportului viitură/etiaj foarte mare.

Oscilaţii ale debitului între zi şi noapte în anotimpul cald (de 2 până la 3 ori mai importante ziua decât noaptea).

Regularitate mare de la un an la altul al regimului, deoarece temperatura este, dintre toţi parametrii meteorologici, cea mai puţin neregulată.

În funcţie de altitudinea medie a bazinelor hidrografice, aceste caracteristici vor fi mai

mult sau mai puţin pronunţate. De exemplu, amplitudinea variaţiilor lunare ale debitelor este superioară lui 25 pentru bazinele hidrografice de mare altitudine (altitudine medie mai mare de

2500

metri) şi variază de la 12 la 35 pentru bazinele cu altitudini medii cuprinse între 2300 şi

2600

metri. Rhonul în amont de Lacul Leman este caracterizat de un regim de tip glaciar (fig.

7.1).

7.2.1.2 Regimul nival Regimul nival pur prezintă sub o formă atenuată unele dintre caracteristicile regimului glaciar. Maximul are loc totuşi mai curând (iunie). El se subdivizează în regim nival de munte şi nival de câmpie. Regimul nival de munte se regăseşte în zonele montane unde majoritatea precipitaţiilor sunt sub formă de zăpadă. El este caracterizat prin:

O topire progresivă a zăpezii, care începe întâi la altitudinile cele mai joase şi provoacă o viitură în mai-iunie (pentru emisfera nordică).

Ape joase vara (temperaturi crescute şi ET 0 mare).

Râul Fraser la Hope în Canada (fig. 7.1) este caracterizat de acest regim. Regimul nival de câmpie interesează regiunile continentale şi maritime de altitudine mică din nordul Europei. Caracteristicile sale sunt:

Viituri violente şi scurte de primăvară (în aprilie-mai) ca urmare a topirii masive a zăpezilor hibernale. Pentru o aceeaşi latitudine, viitura de câmpie are loc totuşi mai devreme decât cea de munte.

Variabilitate zilnică mare.

Variabilitate mare în cursul anului, datorită apelor joase de toamnă foarte marcate (temperaturi mari şi ET 0 puternice).

Variabilitate interanuală mare (cantitatea de zăpadă poate varia puternic de la un an la altul).

Curgere importantă. Fluviile siberiene, cum ar fi Lena (fig. 7.1) au un regim nival de câmpie.

Se poate, de asemenea, distinge regimul nival de tranziţie care poate fi întâlnit în bazinele hidrografice cu altitudini medii cuprinse între 1200 şi 1600 de metri. El este apropiat mai mult de un tip complex, în sensul că el prezintă patru anotimpuri hidrologice. Caracteristicile lui sunt următoarele:

Curbe de coeficienţi lunari ai debitelor prezentând două maxime (unul puternic în mai-iunie şi unul mai moderat în noiembrie-decembrie) şi două minime.

Coeficient minim în ianuarie, de ordinul 0,2 la 0,5.

După un etiaj relativ în octombrie, se observă în noiembrie o creştere uşoară datorată ploii care induce un maxim secundar de coeficient inferior lui 1.

7.2.1.3 Regimul pluvial pur (sau oceanic)

Deşi regimul pluvial aparţine regimurilor simple, el prezintă caracteristici diferite de cele

ale regimurilor precedente. El se distinge prin:

Ape mari (cu un maximum mai mult sau mai puţin marcat) iarna şi ape joase vara. Deşi frecvent ploile sezonului cu ape joase sunt egale sau superioare celor din sezonul cu ape mari, temperaturile fiind mari, evaporarea este importantă.

O anumitp neregularitate interanuală. Epoca maximului apelor mari se deplasează sensibil de la un an la altul după „capriciile” ploilor.

Curgere, în general, destul de slabă (exemplu Sena: 6 l/s/km 2 , cf. Fig. 7.1).

Acesta este regimul cursurilor de apă de altitudine mică până la medie (500-1000 metri).

El se regăseşte în regiuni temperate fără zăpadă.

7.2.1.4 Regimul pluvial tropical

Se distinge regimul pluvial tropical cu o aliură a curbelor de variaţie a C l asemănător cu regimul glaciar. El prezintă următoarele caracteristici:

Uscăciune în sezonul rece şi abundenţă a ploilor în sezonul cald (din iunie în septembrie); maximul se plasează la sfârşitul verii.

O mare variabilitate a debitelor în cursul anului cu minime care pot atinge valori foarte mici. De exemplu la Koulikoro (fluviul Niger), debitele instantanee pot depăşi 8000 m 3 /s în septembrie, dar rămân sub 100 m 3 /s la sfârşitul primăverii (vezi şi fig. 7.1).

O regularitate relativă de la un an la altul; se observă adesea ani marcaţi de un deficit net al ploilor (cazul anilor 1971 şi 1973) în regiunile subsahariene.

Fluviul Senegal (Fig. 9.1) şi Nigerul (fig. 9.1) sunt râuri caracteristice ale regimului tropical

7.2.2 Regimul mixt Este caracterizat de două maxime şi două minime ale coeficienţilor lunari în cursul anului hidrologic. După modul de alimentare principal se disting regimul nivo-glaciar, glacio-nival, nivo- pluvial, pluvio-nival.

7.2.2.1 Regimul nivo-glaciar

El prezintă următoarele trăsături:

Un singur maxim anual adevărat destul de precoce (în mai-iunie-iulie), corespunzând topirii nivale, urmate de topirea glaciară.

Variaţii diurne relativ ridicate în timpul anotimpului cald.

Variaţii mari de la un an la altul, dar totuşi mai mici decât cele pentru regimul nival.

Curgere importantă.

7.2.2.2 Regimul nivo-pluvial

Este caracterizat de :

Două maxime nete, unul destul de pronunţat în aprilie-mai la topirea zăpezilor şi un altul toamna (către noiembrie) mai moderat. Acest al doilea maxim, dependent de ploile căzute toamna, poate fi slab (de coeficient inferior lui 1).

Un etiaj principal în octombrie şi un etiaj secundar în ianuarie, amândouă de ordinul 0,6 până la 0,8.

Amplitudinea (raportul între coeficienţii lunari extremi) este cuprinsă între 2 şi 5.

Variaţiile de la un an la altul pot fi importante.

Cursul superior al fluviului Mississippi (înainte de confluenţa sa cu Missouri) prezintă acest maxim de primăvară corespunzând topirii zăpezilor (fig. 7.1).

7.2.2.3 Regimul pluvio-nival

Tendinţa pluvială este cu atât mai marcată cu cât bazinul este situat la altitudine mai joasă (650 până la 750 metri). Regimul pluvio-nival este caracterizat de:

Două maxime nete, dar, în general, domină maximul pluvial din toamnă-iarnă. Topirea zăpezilor nu face decât să prelungească viitura hibernală dându-i o tresărire primăvara.

Neregularitate importantă de la un an la altul.

O amplitudine mai mult sau mai puţin slabă.

Râul Po (Pad) din Italia prezintă un regim pluvio-nival (fig. 7.1).

7.2.3 Regimul complex

Regimul complex este, în general, întâlnit la marile fluvii, ai căror afluenţi, din amonte spre aval, influenţează în moduri foarte diverse curgerea generală. Regimul marilor fluvii se prezintă ca o sinteză a regimurilor sub-bazinelor lor constitutive, cel mai adesea foarte variate din punct de vedere al altitudinii, climatului etc. De obicei, aceste influenţe diverse tind să atenueze debitele extreme şi să crească regularitatea anuală a debitelor medii lunare, din amont spre aval (vezi fig. 7.1 pentru Rin la Rees şi Ronul în aval de lacul Leman la Chancy).