Hidrosfera – Apele Continentale & Apele Curgatoare – MIHAI ROBERT

Clasificarea apelor continentale:

După poziţia lor, în raport cu suprafaţa scoarţei terestre, apele continentale sunt de două feluri: ape de
suprafaţa si ape subterane.
Apele continentale de suprafaţă se prezintă sub formă de:
- ape curgătoare;
- ape stătătoare;
- gheţari.
I. Apele Curgatoare:
Apele curgătoare provin din apele de precipitaţie şi din izvoare, care curg la suprafaţa scoarţei terestre
concentrându-se pe anumite direcţii (făgaşe).
Elementele hidrografice ale unui râu sunt:
a. izvorul, care reprezintă locul (punctul) de unde începe să se formeze cursul unui râu; acesta poate fi
punctul de ieşire naturală a apei dintr-un strat acvifer subteran la suprafaţa scoarţei terestre sau locul de
topire a unui gheţar, ori chiar un lac.
b. cursul de apă, făgaşul (albia minoră) prin care se scurge apa râului între izvor şi gura de vărsare. Acest
curs este încadrat de maluri şi conţine talvegul, partea morfologică cea mai joasă, în care apa râului are
viteza de curgere cea mai mare.
În lungul cursului de apă se pot distinge trei sectoare distincte bine evidenţiate la râurile ce străbat unităţi
de relief variate:
• cursul superior, în care de regulă, relieful este mai înalt şi accidentat, versanţii sunt proeminenţi, albiile
sunt înguste şi cu praguri, iar scurgerea apei se face vijelios, râurile formează repezişuri şi cascade, care
apar însă şi în celelalte sectoare;
• cursul mijlociu, caracterizat prin relief mai puţin înalt, cu fragmentare mai redusă, cu lunci şi terase, iar
scurgerea apei este mai bogată, dar mai puţin tumultoasă;
• cursul inferior, în care altitudinile sunt reduse, relieful este slab fragmentat, luncile şi terasele sunt bine
dezvoltate, apa are viteză redusă; unele râuri meandrează puternic.
c. gura râului, locul de vărsare într-un alt râu, un lac, o mare sau în ocean. Locul în care un râu debuşează în
altul poartă numele de confluenţă, râul care se varsă în altul se numeşte afluent, iar râul care primeşte
afluentul se numeşte râu colector.
Râurile se varsă în mări şi oceane printr-o gură de vărsare simplă sau prin estuare ori delte.
Delta este gura de vărsare a unui râu sau fluviu în mare sau lac, unde aluviunile se acumulează, impunând
o înaintare a uscatului în mare și o desfacere a cursului de apă în brațe.
Estuarul este gura de vărsare a unui râu sau fluviu în mări sau oceane, cu maree puternică, cu aspect de
pâlnie.
d. lungimea râului, distanţa dintre izvor şi gura de vărsare, poate varia de la câteva zeci de metri la mii de
kilometri; cel mai lung curs de apă este Nilul, care măsoară 6.671km.
e. bazinul hidrografic, suprafaţa de pe care un râu îşi adună apele. Are mărime şi formă diferite, în funcţie
de zonele de climă, de relief şi alţi factori.
Un bazin hidrografic apare ca un sistem de cursuri de apă cu mărimi variabile care se ierarhizează, fiecare
având un izvor şi un punct de vărsare cu poziţie altimetrică diferită.
f. cumpăna de ape, linia marilor înălţimi ce separă două bazine hidrografice vecine. Prin adâncirea mai
rapidă a pâraielor dintr-un bazin ce determină înaintarea izvoarelor lor, poziţia cumpenei de apă se poate
modifica, ceea ce face ca, în timp, un bazin hidrografic să se extindă treptat, iar celălalt să se micşoreze.

Fluviile Europei:
Principalele fluvii din EUROPA:

 Dunarea
 Vistula
 Elba
 Rin
 Sena
 Loara
 Tajo

Fluviile Asiei:
Principapele fluvii din ASIA:

 Lena
 Enisei
 Obi
 Indis
 Brahmaputra
 Gange
 Chanh Jiang
 Huang He

Fluviile Americii de Nord:

Principalele fluvii din AMERICA DE NORD:

 Mackenzie
 Yukan
 Colorado
 Rio Grande
 Mississippi

Fluviile Americii de Sud:

Principalele fluvii din AMERICA DE SUD:

 Orinoco
 Amazon
 Paraguay
 Parana
Fluviile Africii:
Principalele fluvii din AFRICA:

 Nil
 Niger
 Zair
 Orange
 Zambezi

Modul de alimentare si regimul de scurgere a raurilor:

1. Sursele de Alimentare:
Apa râurilor provine din ape subterane, din ploi, din topirea zăpezii şi a gheţii sau din lacuri şi
mlaştini. La alimentarea râurilor participă de obicei mai mult surse, distingându-se râuri cu alimentare
pluvio-nivală (din ploi şi zăpezi), pluvio-glaciară (din ploi şi topirea gheţarilor) etc.
În anumite regiuni predomină un anumit tip de alimentare: pluvială - în regiunile ecuatoriale, nivală
- în regiunile cu ierni aspre şi cu multă zăpadă, subterană
- în regiunile cu roci permeabile sau solubile.
2. Debitul:
Debitul râurilor reprezintă volumul (cantitatea) de apă scurs într-o unitate de timp prin albia râului,
într-o anumită secţiune a sa, şi se exprimă în metri cubi pe secundă (m 3/s) sau în litri pe secundă (l/s).
Această cantitate poate varia foarte mult de la o zi la alta sau de la o lună la alta. Din acest motiv, se
calculează debitul mediu zilnic, lunar şi anual. Din necesităţi practice se iau în calcul şi extremele: debitele
minime şi maxime.
Variaţiile în curs de un an ale debitului şi nivelului râului reprezintă regimul de scurgere sau regimul
hidrologic al râului.
Factorii care influenteaza debitele:
- cantitatea de precipitaţii care cade în bazinul râului. De aceea cursurile de apă cu cele mai mari debite se
întâlnesc în regiunea ecuatorială, unde plouă constant, aproape zilnic (Amazon, Congo);
- temperatura aerului, variabilă de la o zi la alta şi de la un anotimp la altul, influenţează debitul după cum
urmează:
a. temperatura ridicată face ca o parte din apa ploilor sau apa din sol să se evapore şi să nu mai ajungă în
râu, determinând producerea unor debite mici;
b. - topirea rapidă zăpezii, datorită temperaturilor pozitive de la sfârşitul iernii, favorizează debitele mari
(viituri)
- temperaturile negative conservă zăpada şi gheaţa, nefavorizând alimentarea râurilor;
c. vegetaţia influenţează mărimea debitului în mai multe moduri:
- constituie un ecran care opreşte, pe tulpini, crengi şi frunze, o parte însemnată din precipitaţiile căzute,
împiedicându-le să participe la scurgere;
- asimilează o parte din apa din sol, pe care o elimină prin evapotranspiraţie.
d. - relieful este un factor care influenţează mărimea debitului prin două caracteristici:
- altitudine, în zonele montane, cantitatea de precipitaţii este mai bogată decât pe dealuri sau câmpii;
- panta, cu cât aceasta este mai mare, scurgerea apei este mai rapidă şi, ca urmare, se reduc
evapotranspiraţia şi infiltrarea în sol.
e. suprafaţa bazinului, cu cât este mai mare, cu atât debitele vor fi mai mari; (bazinul Amazonului
7.050.000 km2, bazinul Dunării (805.000 km2, 4
bazinul Siretului 43.900 km2)
f. rocile, pot influenţa debitul prin proprietăţile lor după cum urmează:
 - în regiunile cu roci permeabile (nisipuri, pietrişuri, loess), infiltrarea apei din ploi se face
rapid, astfel încât concentrarea ei în albiile râurilor se produce mai încet şi ca urmare,
debitele vor fi reduse;
 - în masivele calcaroase, o mare parte din precipitaţii participă la circulaţia din interiorul lor;
aceasta va asigura izvoare cu debite bogate, numite izbucuri, ceea ce se va reflecta şi în
mărimea debitului râului.
- rocile impermeabile la munte
3. Regimul Hidrologic al Raului:
Regimul hidrologic al râului sau regimul de scurgere reprezintă variaţiile în curs de un an ale debitului şi
nivelului râului.
După modul în care se asociază fazele cu scurgere minimă cu cele cu scurgere maximă se disting două
tipuri de regim hidrologic:
a. regim hidrologic simplu, care se caracterizează, în timpul unui an, printr-o scurgere a apei râurilor cu o
creştere însemnată, urmată de o scădere. În funcţie de evoluţia elementelor climatice (precipitaţii,
temperaturi) se pot distinge mai multe subtipuri:
- tropical (musonic), cu scurgere bogată vara (sezon ploios) şi minimă iarna (sezon secetos);
- mediteranean, cu scurgere bogată iarna (ploi) şi minimă vara (secetă);
- temperat continental:
• de câmpie şi de dealuri joase (Volga), cu scurgere mare primăvara (ploi şi topirea
zăpezilor) şi minimă vara şi toamna (secetă prelungită);
• de munte (Rhin, Rhon), cu ape mari primăvara şi la începutul verii (topirea prelungită a
zăpezilor şi ploi) şi ape mic toamna.
b. regim hidrologic complex, caracteristic râurilor care, desfăşurându-se în mai multe zone climatice sau pe
mai multe etaje, într-un lanţ muntos înalt, dobândeşte influenţe diferite în evoluţia scurgerii. De exemplu,
Nilul îşi are izvoarele în zona ecuatorială (cu ploi bogate permanent) trece prin regiunea de savană (cu un
sezon ploios şi unul secetos) şi prin deşert (Deşertul Sahara, cu uscăciune mare şi ploi foarte rare) şi ajunge
la vărsare în regiunea climatului mediteranean.
 În funcţie de regimul hidrologic, râurile pot fi clasificate în trei tipuri:
 - permanente;
 - intermitente (seacă o dată la câţiva ani);
 - temporare (seacă în fiecare an).
4. Revarsarile si Inundatiile:
Râurile au oscilaţii sezoniere normale care determină revărsări ciclice, de regulă moderate. Există însă şi
creşteri mari de debite, excepţionale, produse întâmplător şi de scurtă durată, numite viituri, care pot
determina inundaţii. În timpul inundaţiilor apa acoperă întreaga luncă şi treptele înalte ale acesteia,
rezultând pierderi materiale foarte mari.
Cauzele viiturilor care provoacă inundaţii de proporţii sunt:
- ploi îndelungate;
- ploi torenţiale;
- ploi bogate, concomitent cu topirea bruscă a zăpezii;
- îngustarea albiei, datorită unor condiţii naturale (un sector de chei provoacă inundaţii în amonte, la o
creştere bruscă a debitului râului) sau artificiale (bararea parţială a unui sector din albie).