TIPURILE DE

REGIM
HIDROLOGIC
Pentru râurile din România
 Despre regimul râului
 Debitul oricărui râu variază pe parcursul unui an, crescând sau
descrescând, în funcţie de mai mulţi factori. Aşadar o definire
simplă pentru REGIMUL RÂULUI ar fi: “variaţia de debit al
unui râu pe o perioadă de timp, în cazul de faţă un an”

 FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ DEBITELE RÂURILOR ŞI ÎN

ACEEAŞI MĂSURĂ ŞI REGIMUL RÂURILOR SUNT:

 Variaţiile sezoniere ale cantităţilor de precipitaţii

 Variaţiile sezoniere ale temperaturilor
 Permeabilitatea rocilor
 Tipuri majore de regim hidric
 În România au fost identificate trei tipuri de regim hidric şi
doisprezece subtipuri.

A. TIPURILE CARPATICE Notat [C] cuprind râurile cu izvorul în

domeniul carpatic şi al căror debit este influenţat de variaţiile
sezoniere a temperaturilor. Topirea zăpezilor influenţează debitul
râurilor mai ales primăvara.
B. TIPURILE PERICARPATICE Notat [Pc] aparţin râurilor din
regiunile de dealuri subcarpatice, piemontane şi de podiş, de câmpie.
C. TIPURILE PONTO-DANUBIENE Notat [PD] prezente în partea
estică a Câmpiei Române, Câmpia Siretului Inferior şi Podişul
Dobrogei.
SUBTIPURILE DE REGIM CARPATIC [C]
 Subtipul carpatic vestic [CV] caracterizează râurile care traversează sau
îşi au izvorul în Munţii Apuseni, Munţii Banatului şi grupa nordică a Carpaţiilor
Orientali, mai ales expoziţia lor vestică aflată sub influenţa maselor vestice de aer,
bogate în umezeală.
 TRĂSĂTURI PRINCIPALE: prezintă ape mari de primăvară (1-2 luni) care pot provoca
inundaţii. Vara se formează viituri. Există un debit minim la început de toamnă.
Exemplu: Someşul, Crişul (în cursurile sale superioare) etc.
 Subtipul carpatic transilvan [CT] caracterizează râurile cu izvoarele
situate până la 1600-1800 m pe versanţii vestici ai Carpaţilor Orientali, estul
Carpaţiilor Occidentali şi nordul Meridionalilor. Alimentarea este pluvială şi mai
puţin subterană. Exemplu Târnavele, Homoroadele, Cibinul etc.
 Subtipul carpatic estic [CE] se distinge prin ape mari de primăvară,
alimentaţie pluvială-moderată. Lipsesc viiturile de iarnă şi sunt rare cele de vară.
Exemplu: Moldoviţa
SUBTIPURILE DE REGIM CARPATIC [C]

 Subtipul carpatic de curbură [CC] se pune în evidenţă între

Trotuş şi Teleajen şi se aseamănă cu subtipul carpatic transilvan [CT],
deosebirea fiind dată de frecvenţa viiturilor mai mare în zona de curbură.
Din cauza Foehnului apar instabilităţi în debit, mai ales iarna când se pot
produce creşteri de debit.

 Subtipul carpatic meridional [CM] se caracterizează prin ape

mici iarna, două valuri de ape mari primăvara, urmate de viituri din ploi în
timpul verii, apoi o scădere a debitului la început de toamnă. Scurgerea
vară-toamnă este bine conturată. Acest tip aparţine râurilor dintre
Prahova şi Culoarul Timiş-Cerna.
 SUBTIPURILE DE REGIM PERICARPATIC [Pc]
aparţin râurilor din regiunile de dealuri subcarpatice, piemontane şi de podiş, de
câmpie, care înconjoară edificiul carpatic.

 Subtipul pericarpatic vestic [PcV] prezent în dealurile şi Câmpia Banato-

Crişană, vestul Carpaţilor Occidentali şi în sudul Olteniei, prezintă o instabilitate
accelerată a regimului de iarnă, viituri de iarnă (60-70%). Ape mari primăvara şi
toamna. Alimentaţia este predominant pluvială, mai puţin subterană. Exemplu:
Crişurile Repede, Negru, Alb.
 Subtipul pericarpatic sudic [PcS] asemănătoare regimului PcV, însă se
accentuează continentalismul climei.
 Subtipul pericarpatic transilvan [PcT] specific bazinului Transilvaniei,
viituri de scurtă durată, debite regulate, alimentate pluvial şi pluvio-nival primăvara
(martie).
 Subtipul pericarpatic de curbură [PcC] reprezintă regimul de tranziţie
între subtipul pericarpatic de curbură [PcC] şi subtipul pericarpatic estic [PcE],
caracterizat la rândul său prin ape mici de iarnă urmate de viituri puternice de
primăvară, specific Podişului Moldovei.
 SUBTIPURILE DE REGIM PONTO-DANUBIENE [PD]
prezente în partea vestică a Câmpiei Române şi Podişul Dobrogei.

• Principalele trăsături ale acestui tip de regim hidrologic sunt exprimate

prin stratul subţire de zăpadă, absenţa apelor mari de primăvară. Este un
tip de regim torenţial, cu viituri, iar alimentarea este pluvială moderată,
mai puţin pluvionivală în Câmpia Română.
• Subtipul de regim torenţial prepontic danubian [PpD]
se caracterizează prin ape de primăvară mai reduse cantitativ, lipsa
debitelor mari, însă prezenţa viiturilor în urma ploilor torenţiale de vară. Se
aseamănă cu subtipul pericarpatic sudic [PcS] cu deosebirea că lipsesc
apele de primăvară.

• Subtipul de regim torenţial premaritim dobrogean [PmD] regim

dezordonat, cu concentrarea scurgerii mai ales în perioada rece a anului.
Apar debite mari numai iarna când există precipitaţii solide bogate.
 CONCLUZII

În concluzie s-ar putea spune că toate râurile din România

ar putea fi incluse, după regim, într-o singură grupă a
clasificării lui B.D.Zaikov: “grupa râurilor cu ape mari de
primăvară” sau după clasificarea lui D.L.Sokolovski, în “grupa
râurilor cu ape mari de primăvară şi viituri de vară”.
(Hidrologia Generală, 1963)
 REGIMUL SCURGERII

Regimul scurgerii poate fi denumit şi regimul debitului unui râu, acesta depinde
mai ales de regimul precipitaţiilor, luând în considerare faptul că pentru ţara
noastră regimul pluvio-nival este reprezentativ pentru condiţiile climatice ale ţării,
ploile depăşind 50% din totalul precipitaţiilor.
Aşadar scurgerea medie reprezintă o valoare medie multianuală generată şi
influenţată de mai mulţi factori:
 ZONALITATEA VERTICALĂ A CLIMEI ŞI NUANŢĂRILE PE ORIZONTALĂ influenţează
regimul de alimentare a râurilor.
 VARIAŢIILE PE ORIZONTALĂ sunt substanţiale, caracteristica generală dată de
reducerea precipitaţiilor de la vest la est, astfel chiar şi la o altitudine de 1200 m,
scurgerea medie descreşte de la aproximativ 950 mm pe flancul vestic al Bihorului
la 780 mm pe acelaşi flanc al Orientalilor şi la numai
310 mm pe cel răsăritean al acestora.
 STRUCTURA PETROGRAFICĂ A ZONEI TRAVERSATE ŞI VEGETAŢIA influenţează în
mod direct regimul scurgerii.
 TIPURI DE REGIM AL SCURGERII

Scurgerea depinde direct de alimentarea râurilor, cea superficială

(provenind din ploi şi zăpadă) cu predominare în proporţie 60-80% şi
alimentarea subterană (circa 30%).
Deosebim:
• Regimul pluvio-nival – care este caracteristic ţării, legat strâns de regimul
de precipitaţii, putem deosebi mai multe subtipuri printre care: nival-pluvial
la înâlţimi mai mari de 1600 m, unde predomină precipitaţiile sub formă de
zăpadă, nival-moderat, la înălţimi de peste 2000 m şi pluvial-moderat
pentru regiunile joase.

• Alimentare subterană asigură scurgerea permanentă a unor râuri, indicând

ponderea ei scăzută la râurile temporale. Contribuie în procentaj mai mare în
depresiunile intracarpatice (aprox. 35%) şi un procentaj foarte mic în zonele
de câmpie (15%).
 DEBITELE MEDII ALE RÂURILOR

Debitele medii ale râurilor marchează oscilaţii sezoniere, cu

diferenţieri mari de la an la an, ceea ce trădează instabilitatea climatului
de tranziţie. Însumarea acestor debite pentru ţara noastră totalizează
aproximativ 1180 mcb/s la care li se adaugă şi 6300 mcb/s ai Dunării la
Tulcea. HARTA BAZINELOR HIDROGRAFICE ÎN ROMÂNIA.

HARTA RÂURILOR PRINCIPALE ŞI A BAZINELOR HIDROGRAFICE

(Octavian Mândruţ, Geografia României Manual pentru clasa a XII-a, Ed.Corint 2000, pag.43)
 DATE STATISTICE

Sursa: Dicționar Enciclopedic Român,

Ed. Politică, București, 1962-1966
 CONCLUZII

• Din graficele prezentate reiese faptul că deşi este o țară

săracă în resurse de apă, România este unul din cei mai
mari consumatori de apă din Europa. După cum rezultă din
grafice, consumul de apă specific pe locuitor al României
depăşeşte cu mult valorile altor țări europene cu un nivel de
dezvoltare mult mai ridicat.
 Bibliografie

 Irimuş,I.A, Geografia Fizică a României, Editura Casa

Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2003
 Morariu, T. Pişotă, I. Hidrologia Generală, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1962
 Posea, G. Mândruţ, O. Geografie fizică generală,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997
 Octavian Mândruţ, Geografia României Manual
pentru clasa a XII-a, Ed.Corint, 2000