Poezia este o artă poetică, întrucât defineste viziunea poetului despre menirea

creației (opera), tee

artistului (creator) și raportul creator-creație-cititor. Termenul de "ars poetica
" provine din de la seriete
Antichitatea greacă. Aristotel defineste opera prin două dimensiuni. mimesis" şi
"katarsis". Apoi
poetul latin Horatiu ("Epistola către Pisoni") atribuie operei trei perechi de
factori: talent – meşteşug
formă – conţinut, util - plăcu. In epoca romantică. V. Hugo in Prefața dramei
"Cromwell" proclamă
principiul libertăţii de creație artistică. Sintetizând aceste acceptii arta
poetică dezvăluie aspectele
dominante ale creatiei.
"Eu mu strivesc ..." este o artă poetică modernă, ce dezvăluie concepția filozofică
a lui Blaga.
adică asupra misterelor lumii pot acționa, fie cunoaşterea luciferică, fie cea
paradisiacă
concepţie surprinsă în „Trilogia cunoaşterii". Cunoaşterea luciferică este de tip
intuitiv, artistul
amplificând misterul prin simboluri, mituri şi semnificații. In cunoaşterea
luciferică obiectul are
două dimensiuni, pe de o parte se arată - fanicul, iar pe de altă parte se ascunde
- crypticul. In
schimb, cunoaşterea paradisiacă este de tip rațional, prin intelect se incearcă
descifrarea tainelor
universului, fără a reusi, fiindcă Marele Anonim impune o cenzură, pe care L. Blaga
o numeşte
"cenzură transcendentală".
Modernismul este un curent literar-artistic apărut odată cu revoluţia industrială
și dezvoltat în
secolul al XX-lea. S-a născut ca o reactie impotriva conservatorismului şi a
tradiției poetice, promovând
principiile novatoare de creație. In literatura română, curentul a fost inițiat în
1919 de Eugen Lovinescu
prin cenaclul și revista literară "Sburătorul", in lucrarile de doctrina susținând
principiului
sincronismului, teoria imitației (a lui Gabriel Tarde) şi teoria formelor fără fond
(a lui Titu Maiorescu). E.
Lovinescu porneşte de la ideea că există un spirit al veacului" (saeculum) care
impune procesul de
sincronizare a literaturii române cu literatura europeană.
Poetul işi aşează opera sub semnul modernismului, implicit a expresionismului, prin
subiectivismul pronunțat, adică exacerbarea eului liric in raport cu potentarea
tainelor
universale ..dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii taină", ambiguitatea
dezvăluie
intelectualizarea emoției și inhibarea sentimentelor. Opacitatea mesajului
ilustrată de ideile
filosofice privind iubirea ca formă de cunoaştere, apolinicul - dionisiac și
tentația spre absolut
ilustrează sentimentul absolutului „căci eu iubesc / și flori şi ochi și bize şi
morminte", iar
principiul disonanței, sinele liric fiind prins intre trăiri contradictorii,
accentuează orfism
(lumea-cântare, trăirea-cântec) şi metaforism. Se remarcă dinamismul discursului
liric.
puternicul imaginism poetic şi renuntarea la constrângerile de ordin prozodic
clasic, preferând
prozodia modernă prin alternanța dintre versul scurt şi versul lung, tehnica
ingambamentul /
enjambamentul, prin care se continuă ideea poetică într-o strofă bloc dintr-un vers
în altul fără
să se țină seama de rimă, ritm şi măsură.
-ilustrează conceptia despre creație și creator folosind o metaforă revelatorie a
cunoaşterii luciferice,
prin care poetul poate potența amplifica misterele Universului ("corola ...") fără
să lămurească ceva
("nu strivesc"), având accentul unei confesiuni (“eu”), adică act programatic.
!!! - ca atare, titlul sugerează un eu liric dictatorial, prin pronumele meu", o
isterie vitalistă, un eu liric
stihial, valorificând expresionismul, iar corola " trimite la mitologia indică la
"lotusul cu o mie de
petale" simbol al setei de mister.
de !!! - este o poezie de tip confesiune, iar lirismul subiectiv se valorifică prin
exprimarea directă și prin
mărcile subiectivității - pronume personale "eu" și verbe la persoana I "nu ucis,
nu strivesc", adjective
pronominale posesive "mea”) și chiar cezură, adică pauza intenționată.
- discursul liric se organizează în jurul misterului prin metafora "ne-nțelesului"
şi motivului lumini
(care implică principiul contrar, intunericul) este o metaforă pentru cunoaştere,
iar iubirea este o cale de
cunoaştere.
laitmotivele flori, ochi, buze şi morminte" şi "neintelesul", ce definesc
cunoaşterea
luciferică
că
de simetria discursului liric se realizează la nivelul discursului liric prin
reluarea simbolurilor ,,flori, ochi,
şi buze şi morminte" în finalul poezie, in schimb opoziția se remarcă prin raportul
cu / alții, adică „lumina
e mea" și lumina altora", accentuată prin conjunctia adversativa dar (dar eu / eu
cu lumina mea...) şi
prin conjunctia cauzala caci (caci eu iubesc...)