Adâncimea fragmentării – GEOMORFOLOGIE

Adâncimea fragmentãrii

Definiţie, conceptul de adâncime a fragmentării, importanţa realizării hărţii

adâncimii fragmentării. Reprezintă un parametru morfometric care indică gradul
de adâncire a reţelei de văi dintr-un anumit teritoriu, faţă de nivelul iniţial al
suprafeţei topografice, marcat în relieful actual de cumpăna de ape (aceasta se
poate suprapune sau nu cu linia marilor înălţimi). Se mai întâlneşte în literatura
geomorfologică şi sub denumirea de fragmentare în adâncime sau fragmentare pe
verticală. Este un indicator care nu se poate determina pe o suprafaţă oarecare,
delimitată pe caroiajul kilometric sau pe criteriul administrativ, deci prin metoda
cartogramelor. Adâncimea fragmentării se obţine doar în cadrul bazinelor
hidrografice, bine delimitate pe cumpăna de ape (linia marilor înălţimi poate fi
depăşită în cazul captărilor frontale). Aceasta deoarece adâncimea reţelei de văi nu
se realizează unitar, fiecare punct de confluenţă constituind un nivel de bază local
pentru eroziunea fluviatilă. Astfel, adâncimea fragmentării nu se poate determina
corect decît într-un cadru sistemic, singura unitate de acest tip pentru relieful de văi
fiind bazinul hidrografic. Adâncimea fragmentării se confundă adesea cu diferenţa
de nivel şi cu altitudinea relativă. Spre exemplu, confuzia apare atunci când se
vorbeşte despre adâncimea fragmentării unui versant. Cel mai frecvent menţionat
este abruptul prahovean al Munţilor Bucegi, iar greşeala care se face este
următoarea: „Valea Prahovei este situată la 900 m, creasta estică a Bucegilor are
2400 m, rezultă că adâncimea fragmentării este de 1500 m”.
Adâncimea fragmentării este un important indicator care trebuie determinat în
cadrul analizei morfometrice a reliefului unei regiuni. Dă informaţii despre starea
de evoluţie a bazinelor hidrografice de diferite ordine, despre evoluţia reţelei de văi
şi probabilitatea relizării captărilor, respectiv depistarea captărilor care au avut loc,
iar corelaţiile cu densitatea fragmentării permit aprecieri cu privire la raporturile
1
 Adâncimea fragmentării – GEOMORFOLOGIE

existente, în aceeaşi regiune, între diferitele tipuri de eroziune (în suprafaţă,

laterală, în adâncime). Adâncimea fragmentării depinde de mai mulţi factori.
Importanţă directă prezintă debitul organismului hidrografic studiat şi roca pe care
se realizează scurgerea. În mod indirect, valoarea adâncimii fragmentării este în
funcţie de sol, vegetaţie, climă şi topoclimat; de asemenea, influenţă au
neotectonica şi forma majoră de relief. De amplitudinea adâncimii fragmentării este
legat un alt parametru morfometric, energia de relief.

Etape de realizare a hărţii adâncimii fragmentării

 analiza hărţii topografice în vederea alegerii unui bazin hidrografic.

 trasarea cumpenei de ape, reprezentând linia ce închide în interior reţeaua de
scurgere, indiferent de regimul acesteia, cu drenaj către un singur colector
principal; se va realiza în tuş negru, cu linie întreruptă. De-a lungul cumpenei
de ape se vor marca vârfurile principale, printr-un punct cu tuş negru, alături
de care se va înscrie valoarea altitudinii şi denumirea.
 în interiorul bazinului hidrografic se va trece apoi la cartarea reţelei de văi
principale, cu linie continuă de culoare albastră. Nu prezintă importanţă
extragerea întregii reţele de văi şi nici cartarea diferenţiată în funcţie de
regimul scurgerii.
 se va considera artera de drenaj principală, după următorul criteriu – să
prezinte cea mai mare lungime şi să străbată bazinul hidrografic, pe cât
posibil, pe axa de simetrie.
 în lungul acesteia se vor marca toate punctele de intersecţie cu izohipsele
întâlnite. Dacă, spre amunte, intersecţiile dintre talvegul văii principale şi
curbele de nivel sunt prea dese, se pot nota doar intersecţiile dintre talveg şi
curbele de nivel principale / normale.

2
 Adâncimea fragmentării – GEOMORFOLOGIE

 construirea perpendicularelor. Din fiecare punct de intersecţie marcat pe

talvegul arterei principale de drenaj se trasează linii perpendiculare spre
cumpăna de ape. Acestea vor fi trasate perpendicular pe fiecare curbă de
nivel întâlnită, tinzând către cumpăna de ape (pe principiul trasării liniilor
reprezentând aliniamentele de profiluri; vezi tema „Profilul geomorfologic”).
Perpendicularele se vor executa de la talveg către ambele sectoare ale
cumpenei de ape.
 obţinerea punctelor cu aceeaşi valoare de adâncime a fragmentării. Pe fiecare
perpendiculară, dinspre cumpăna de ape către talvegul văii principale, se va
marca a cincea intersecţie dintre linia perpendiculară şi curbele de nivel
întâlnite. Acel punct reprezintă nivelul de 25 m (pentru echidistanţa de 5 m)
de adâncime a fragmentării. Deci, pe fiecare perpendiculară, în dreptul
fiecărui punct de intersecţie astfel obţinut1, ne aflăm cu 25 m sub cumpăna de
ape, care reprezintă nivelul iniţial de la care s-a declanşat eroziunea şi,
respectiv, adâncirea văii. De menţionat este faptul că în această etapă se
produce de obicei o greşeală în realizarea hărţii. Aceasta constă în faptul că
mulţi autori recomandă obţinerea punctelor cu aceeaşi valoare de adâncime a
fragmentării dinspre talveg către cumpăna de ape. Greşeala nu este
întâmplătoare, ea ţine de confuzia care există între metodologia de realizare a
hărţii adâncimii fragmentării şi cea prin care se obţine un alt parametru
morfometric – energia de relief).
 obţinerea izoliniilor şi a intervalelor de adâncime a fragmentării. Punctele
obţinute anterior se unesc, rezultând izolinia cu valoarea de 25 m a adâncimii
fragmentării. Spaţiul dintre cumpăna de ape şi această izolinie constituie
intervalul în care adâncimea fragmentării este cuprinsă între 0 şi 25 m. Ca şi
în cazul curbelor de nivel, izolinia se va întrerupe şi se va nota valoarea.

1
În situaţia bazinelor hidrografice mari, ramificate, perpendicularele se vor trasa de pe mai multe artere de drenaj.
Este necesar acest lucru pentru a se obţine mai multe puncte cu aceeaşi valoare a adâncimii fragmentării şi, implicit,
pentru o mai corectă delimitare a fiecărui nivel de fragmentare a reliefului.

3
 Adâncimea fragmentării – GEOMORFOLOGIE

 pe fiecare perpendiculară se va continua notarea punctelor de intersecţie

dintre acestea şi curbele de nivel, obţinându-se succesiv nivelurile de 50 m,
75 m etc. ale adâncimii fragmentării. Punctele se vor uni şi vor rezulta
izoliniile cu respectivele valori. În situaţia în care numărul intervalelor de
adâncime a fragmentării astfel obţinute, va fi mai mare de şase, acestea se
grupează către două: 0 – 50 m, 50 – 100 m etc.
 intervalele de adâncime a fragmentării se vor carta diferenţiat, în culori sau
haşuri.
 se trec elementele de definitivare a hărţii.
 se vor realiza cele două reprezentări grafice (ciclograma şi histograma).

Interpretarea hărţii adâncimii fragmentării. Cu ajutorul celorlalte elemente

oferite de harta topografică (vegetaţie, aşezări, culturi agricole, diferite intervenţii
antropice), plus cele extrase din harta geologică (roca şi structura), se încearcă
explicarea gradului actual de adâncire a fragmentării şi, respectiv, a direcţiilor de
evoluţie, prin identificarea factorilor favorizanţi şi a celor restrictivi. În cadrul
bazinului hidrografic se fac comparaţii între bazinele hidrografice componente, pe
ordine de mărime.
Se realizează corelaţii cu harta hipsometrică, prin raportarea intervalelor de
adâncime a fragmentării la treptele hipsometrice. De asemenea, foarte importante
sunt corelaţiile cu harta densităţii fragmentării. Astfel, se urmăreşte raportul dintre
eroziunea pe verticală (în suprafaţă) a reliefului, dintre numărul de văi şi gradul de
adâncire al acestora.
Se fac aprecieri asupra ponderii şi frecvenţei procentuale a fiecărui interval de
adâncime a fragmentării (informaţii oferite de ciclogramă şi histogramă).