ACUMULAREA HERCULANE.

CONDITII NATURALE IN AMPLASAMENT

Date generale ale acumularii

Barajul Herculane este realizat pe râul Cerna, la cca. 7 km amonte de localitatea Baile
Herculane, jud. Caras Severin (Fig. 1) si face parte din cadrul amenajarii Cerna - Belareca (Fig. 2)
care mai cuprinde, pa lânga acumularea Herculane, acumularea Cornereva pe râul Belareca,
aductiunea principala Belareca – Cerna si CHE Herculane.

Baraj Herculane

Fig. 1 Fragment din trapezul Topo L-34-48-C-b, sc. 1:25.000

Fig. 2 Schema amenajarii râurilor Cerna - Belareca

 Lacul de acumulare are NNR la cota 235 mdM, cota la care suprafata este de 75.2 ha si
volumul acumularii este de 15.8 mil.m3 (din care 13.1 mil.m3 utili energetic), fiind alimentat din debitul
de pe diferenta de bazin Cerna si cel derivat din acumularea Cornereva.
Barajul arcuit din beton. Este fundat pe un masiv granitic de tip Cerna de cca. 600 m lungime
care se afunda treptat, amonte si aval, sub depozite sedimentare.
Centrala hidroelectrica Herculane este amplasata imediat in aval, la piciorul barajului Herculane,
fara a face corp comun cu acesta.
Conform STAS 4273/83 barajul este incadrat in clasa a II-a de importanta, iar in conformitate
cu HGR 766/1997 este incadrat in categoria B de importanta.

Date morfologice
Din punct de vedere morfologic, regiunea apartine marii unitati Carpatii Meridionali (Fig. 3)
si este situata in extremitatea vestica a acesteia reprezentata prin Grupa Retezat – Godeanu. In zona
exista o serie de culmi muntoase (cu câteva vârfuri care trec de 1000 m) ce apartin muntilor Cernei
(NV) si muntilor Mehedinti (SE), printre care râul Cerna are un curs sinuos dar destul de rapid, pe
care apar din când in când mici cascade.

Baraj Herculane

Fig. 3 Unitatea morfologica Carpatii Meridionali

Versantii abrupti si relativ apropiati dau vaii aspectul unui defileu, in care zonele de lunca
sunt inguste si discontinui, iar terasele apar fragmentar, la cote superioare talvegului. Diferentele de
nivel dintre vârfurile principale si firul vaii Cerna sunt cuprinse intre 700 m si 1000 m.

2
 Versantii care incadreaza acumularea Herculane sunt usor asimetrici ca aspect morfologic.
Astfel, de la nord (coada lacului) la sud (baraj), versatul stâng care este mai abrupt cuprinde vf.
Inalatul Mare (1300.7 m), vf. Inalatul Mic (1128.0 m) si vf. Cociu (1119.5 m), in timp ce versantul
drept, cu pante mai domoale, cuprinde vf. Cicilovete (1142.6 m) si vf. Culmea Mare (927.6 m).
In aval de baraj relieful isi mentine aceeasi asimetrie a profilului transversal, versantul stâng
fiind in continuare mai abrupt (vf. Hurcului 1088.0 m, vf. Rudina Mare 1198.0 m si vf. Domogled
1104.9 m), iar versantul drept cu un profil mai larg, are altitudini mai mici (vf. Veschiloz 745.0 m si vf.
Mahornicu 769.0 m).
Din punct de vedere geomorfologic (Fig. 4), conform Hartii Geomorfologice a Romaniei, sc.
1:1.000.000, amplasamentul se gaseste pe un relief muntos (I), dezvoltat pe masive cristaline
prealpine cu cuverturi alpine (B), constituite din munti (1200 – 1700 m) sub forma de creste si
martori proeminenti dominând suprafete de nivelare (8). Zona se evidentiaza, totodata, prin
prezenta defileelor si cheilor, precum si a reliefului carstic (precum versantul stâng al vaii Cerna
reprezentat prin M-tii. Mehedinti).

Baraj Herculane

Fig. 4 Unitatea morfologica Carpatii Meridionali

Reteaua hidrografica a vaii Cerna este bine reprezentata prin afluentii sai. Pe versantul stâng
se remarca câteva pâraie cu debite sezoniere, traseul scurt si panta mare, acestea traversând
abrupturi calcaroase (p. Tezna, p. Pesterii, p. Roset), iar pe versantul drept sunt afluenti mai bine
dezvoltati, cu debite constante (p. Bedina, p. Rainea, p. Prisaca) care au permis formarea unor mici
conuri de dejectie.

3
 Substratul geologic deosebit de complex, cuprinzând o gama larga de roci, de la cele mai
dure si rezistente (granite) la cele mai slabe si friabile (sisturi argilo-marnoase), a permis instalarea
unui proces diferentiat de eroziune, fenomen care este bine evidentiat, atât la nivel regional, cât si la
nivel local - respectiv in perimetrul barajului si lacului de acumulare.
La nivel regional se observa coexistenta dintre abrupturile calcaroase ale versantilor si
platourilor domoale instalate pe culmile formate din roci friabile (Culmea Mare, Balta Cerbului).
Lacul de acumulare, cu o lungime de cca. 7 km, s-a instalat pe un sector de vale strâmta
in care aluviunile s-au putut depune numai sporadic, formând mici zone de lunca (Poiana Rusca,
„Sapte Izvoare Reci”) sau de terasa inferioara (Poiana Tasna).
Depozitele cuaternare din zona acumularii sunt putin dezvoltate, prezenta lor limitându-se in
special la depunerile aluvionare din albia minora, la câteva mici conuri aluvionare, la fragmente
inguste de terase si conuri de grohotis suspendate pe versanti.
Depozitele deluviale sunt prezente pe pantele mai linistite, au grosimi variabile si prezinta
uneori tendinta de instabilitate.
Amplasamentul barajului beneficiaza de conditii naturale favorabile, datorita cheilor abrupte
si inguste, sapate in granitul de Cerna.
Valea Cernei, imediat in aval de confluenta cu p. Prisaca se ingusteaza formând in granite un
defileu, lung de cca. 600 m. In amplasament valea are la talveg o deschidere minima de 20 – 25 m si
de cca. 180 m la cota coronamentului (240 mdMN); versantii sunt puternic inclinati având pantele
de 45o pe partea stânga si de 55o – 60o pe partea dreapta.
Acest amplasament, ideal pentru inscrierea unui baraj in arc, prezinta totusi doua elemente
morfologice importante care au fost avute in vedere la proiectarea barajului:
 Grosimea relativ redusa a versantului drept la nivelul retentiei, din cauza unui torent adânc
care debuseaza imediat aval de baraj. Acest inconvenient a fost rezolvat prin rotirea axului
barajului in asa fel incât pe directia eforturilor maxime sa existe o grosime cât mai mare a
masivului de roca in care s-a incastrat barajul;
 Prezenta unei sei de eroziune pe versantul stâng in spatele mamelonului granitic, la cca. 250 m
de umarul barajului. Punctul cel mai coborât al inseuarii este cu numai 11.5 m deasupra NNR
de la cota 235 m, iar grosimea acesteia masurata pe directia amonte-aval (la aceeasi cota
235 m) este de 35 m, considerata suficienta pentru realizarea acumularii. Aceasta sea de
eroziune a fost sapata in roci slabe, intens alterate si brecifiate, constituite din sisturi
argiloase-marnoase, marnocalcare si gresii marnoase, ceea ce a impus protejarea zonei de
actiunea eroziva a valurilor printr-un strat gros de material format din sterilul provenit din
excavatiile de la baraj, peste care s-au depus bolovani de râu, selectati din balastiera Mehadia.

4
 Date geologice
Din punct de vedere geologic, zona studiata apartine Autohtonului danubian (dacidele
marginale) din cadrul Domeniului Cristalino - Mesozoic. In alcatuirea Autohtonului danubian
participa sisturi cristaline constituind masivele cristaline prealpine si formatiuni sedimentare care
formeaza invelisul sedimentar al masivelor cristaline (Fig. 5 si Fig. 6).
Formatiunile care participa la alcatuirea geologica a vaii Cerna au luat nastere in decursu l
câtorva etape geotectonice care au evoluat in arealul carpatic, astfel:
 Prima etapa apartine Precambrian – Cambrianului, timp in care s-au format unele nuclee de
sisturi cristaline (mezo si epimetamorfice) si unele corpuri granitice, ca rezultat direct al
orogenezei assyntice;
 Paleozoicul inferior reprezinta o noua etapa, caracterizata prin formatiuni metamorfice si roci
bazice, care au luat nastere in decursul orogenezei caledoniene;
 Paleozoicul superior este urmatoarea etapa si este reprezentata prin formatiuni sedimentare si
magmatice afectate de un slab metamorfism regional datorat orogenezei alpine;
 Ultima etapa este cea care a generat depozitele tertiare, slab dezvoltate in cadrul unor
depresiuni aparute pe seama miscarilor epirogenice.

Fig. 5 Harta geologica AHE Cerna – Belareca, dupa datele Institutului Geologic Român

5
Fig. 6.a. Fragment din Harta Geologica 32 Baia de Arama (L-34-XXIX), sc. 1:200.000

LEGENDA

6
 Fig. 6.b. Fragment Legenda Harta Geologica 32 Baia de Arama (L-34-XXIX), sc. 1:200.000

Structura geologica a regiunii este, in cea mai mare masura, rezultatul orogenezei alpine,
caracterizata de pânze de sariaj si cute rasturnate. Formatiunile geologice sunt grupate in doua mari
domenii: geticul (numit si “pânza getica”) si danubianul (sau “autohtonul”), intre care exista
raporturi tectonice de incalecare, marcate de linii tectonice regionale de tipul liniilor de sariaj si
faliilor inverse.
In bazinul mijlociu al Cernei, in care se inscriu acumularea si barajul Herculane, au o mare
dezvoltare formatiunile domeniului danubian, iar cele apartinând domeniului getic apar numai
sporadic si au o importanta mai mult structurala decât petrografica.
Stratigrafia generala
In bazinul mijlociu al vaii Cerna, in cadrul autohtonului danubian se intâlnesc formatiuni
metamorfice, sedimentare si eruptive care apartin Precambrianului, Paleozoicului si Mezozoicului
(Fig. 5 si 6), formatiuni ce vor fi prezentate in mod sintetic in cele ce urmeaza:
Precambrianul
Cea mai veche formatiune este reprezentata de sisturile cristaline ale seriei de Neamtu care
afloreaza pe malul drept al vaii Cerna, in sectorul Pecinisca.
Cambrianul
Granitul de Cerna care strabate seria de Neamtu, are o mare dezvoltare in amonte de Baile
Herculane, constituind terenul de fundare al barajului si o buna parte a chiuvetei lacului de
acumulare; el apare sub forma unor butoniere situate intre Hotelul Roman si “Sapte Izvoare Calde”
si intre p. Raina si p. Vânturatoarea.

7
 Permianul
Peste sisturile cristaline ale seriei de Neamtu sau peste granitul de Cerna se aseaza
discordant depozite de conglomerate, gresii si argile grezoase, toate de culoare rosie – violacee,
acestea fiind atribuite Permianului. In perimetrul acumularii, depozitele permiene apar in amonte
de baraj, pe versantul stâng, direct pe granitul de Cerna si suportând cristalinul pânzei getice. Desi
arealul ocupat de depozitele permiene este redus la numai câteva puncte, prezenta lor este
importanta pentru interpretarea structurala a regiunii.
Jurasicul inferior
Depozitele mezozoice din bazinul Cernei se aseaza discordant pe formatiunile mai vechi si
incep printr-un orizont de conglomerate masive, de la care se trece progresiv la un orizont de
microconglomerate, apoi la unul grezos constituit din bancuri de gresii, cu intercalatii de gresii
argiloase sau sisturi argiloase. Grosimea intregului ansamblu de depozite variaza intre 300 – 450 m.
Aceste depozite alcatuiesc o buna parte a versantului drept al lacului de acumulare, imbracând
flancul vestic al butonierei formata de granitul de Cerna.
Jurasicul mediu – superior
In continuitate de sedimentare peste depozitele predominant grosiere ale Jurasicului inferior,
urmeaza depozitele calcaroase mezojurasice alcatuite din doua orizonturi: unul inferior din calcare
detritice si unul median format din calcare sau marnocalcare. Grosimea insumata a acestor
orizonturi este de 5 – 15 m, ele fiind puternic laminate si strivite impreuna cu depozitele din
substratul lor (Permian – Jurasic inferior).
Tot in continuitate de sedimentare urmeaza o stiva groasa de 50 – 100 m de calcare si
calcare dolomitice cu accidente silicioase sau calcaroase brecioase. Aceste calcare apar in zona
acumularii pe versantul drept, sub forma unei benzi care se intinde intre ogasele Raina si Scotina. In
zona barajului banda este fragmentata in petece izolate.
In aval de baraj acestea formeaza din nou o banda, bine evidentiata si morfologic, banda
care ajunge pâna in statiunea Herculane.
Cretacicul inferior
Peste calcarele mezo–neojurasice urmeaza calcare recifale sau organogene, groase de 200 –
300 m, cu aspect masiv. Relatiile acestor calcare cu formatiunile subadiacente nu sunt clare, putând
exista o mica perioada de intrerupere a sedimentarii. Aceste calcare formeaza abruptul predominant
al versantului stâng al vaii Cerna, au un grad ridicat de carstificare si in sectorul numit “Sapte Izvoare
Reci” dau nastere unor puternice izvoare carstice.

8
 Cretacicul superior
Depozitele cretacice superioare din valea Cernei acopera discordant termenii mezozoici mai
vechi. In zona lacului de acumulare Herculane aceste depozite sunt reprezentate prin câtiva termeni:
formatiunea de wildflysch, flisul de Mehedinti si depozite poligene.
 Formatiunea de wildflysch care se aseaza transgresiv peste diversi termeni mai vechi, este
alcatuita din sisturi argiloase, gresii argiloase, marnocalcare, toate de culoare neagra, in care
se afla incluse olistolitele de calcare jurasice si cretacice. Aceste depozite au o dezvoltare
aproape continua pe versantul stâng al acumularii, incepând din inseuarea din frontul de
retentie, pâna la coada lacului (p. Tasna), insa inregistrând o intrerupere tectonica in sectorul
de la “Sapte Izvoare Reci”.
 Flisul de Mehedinti este constituit din alternante de marne, marne grezoase si gresii, strate
care stau in continuitate de sedimentare peste formatiunea de wildflysch. Depozitele de flis au
aceeasi extindere ca si stratele suport, respectiv numai pe versantul stâng al lacului de
acumulare.
 Calcarele si conglomeratele poligene constituie orizontul superior al depozitelor mezozoice si
apar numai in câteva petece izolate, in pozitii suprapuse pe formatiunile mai vechi.
Cuaternarul
Depozitele cuaternare sunt reprezentate prin terase, aluviuni si conuri aluvionare, al caror
areal este limitat, in general, la sectorul albiei minore. Pe versantul stâng apar alunecari care sunt
situate in apropierea drumului DN67D.

Aspecte tectonice
Formatiunile din regiune reflecta in cea mai mare masura efectul orogenezei alpine. Ca
momente principale se considera faza austrica, când incep sariajele (pânza getica, pânza de Cerna) si
faza laramica, când se definitiveaza aceste sariaje.
Peste tectonica plicativa se suprapune o tectonica disjunctiva post-laramica, al carei element
major este grabenul Cerna.
Principalele elemente tectonice din regiune sunt urmatoarele:
 Sinclinalul Cerna este evidentiat de formatiunea de wildflysch care ii marcheaza zona axiala.
Sinclinalul este deversat spre est si are flancul vestic partial sau total laminat de falii.
 Anticlinalul Cerna muleaza nucleul principal al granitului de Cerna si prezinta o afundare lenta
spre sud. Flancul vestic este alcatuit din depozite mezozoice dispuse intr-o succesiune aproape
completa, pe când flancul estic este puternic afectat de faliile grabenului Cerna.

9
  Anticlinalul Jelereu-Roset este marcat de ridicarea fundamentului granitic. Prezinta flancul
vestic cazut si putin dezvoltat si flancul estic dezvoltat normal catre un sinclinal acoperit de
pânza de Cerna.
 Pânza de Cerna este reprezentata de petice de calcar urgonian care stau pe depozite
senoniene.
 Pânza de Severin este constituita din roci detritice si bazice (strate de Azuga) care stau peste
depozite senoniene.
 Pânza getica este constituita din micasisturi si acopera toate depozitele sedimentare
cunoscute in regiune. Ea este prezenta sub forma unor petece mici cazute in grabenul Cerna.
 Grabenul Cerna este reprezentat printr-un aliniament de falii orientate NE–SW, intre care se
afla cazut o parte a flancului estic al anticlinalului Cerna. Falia estica este bine evidentiata de
abruptul calcarelor urgoniene, iar falia vestica este in mare parte acoperita de depozitele
aluvionare ale vaii Cerna. Latimea grabenului este in general mica (50-100 m) putând ajunge
uneori la strangulare prin contopirea celor doua falii. Numeroase falii fragmenteaza grabenul
Cernei in mai multe compartimente

Date hidrogeologice
Diversitatea litologica a formatiunilor care intra in alcatuirea chiuvetei de acumulare permite
gruparea lor in complexe hidrogeologice in care sunt reunite tipuri de roci cu parametri
asemanatori.
In acest sens, se pot distinge mai multe complexe care vor fi descrise in cele ce urmeaza:
Complexul hidrogeologic al granitelor de Cerna cuprinde un singur tip de roca, teoretic
impermeabila, dar care prin fisuratia partial necolmatata poate permite acumularea si circulatia
unor mici cantitati de apa. In interiorul masivului granitic fisuratia existenta este de regula colmatata
cu material secundar, bine cimentat (clorit, calcit, cuart etc.), prin care apa pluviala sau din râu
poate patrunde foarte putin. Dislocatiile tectonice mai importante, de genul faliilor secundare sau
principale sunt si ele de regula cimentate – colmatate cu materialele citate in zona fisuratiei.
Probele de permeabilitate efectuate in forajele de studii (1978) au indicat valori destul de
reduse care scad cu adâncimea, astfel:
q = 1 – 2.2 UL pe intervalul de adâncime 5 – 40 m;
q = 0.02 – 0.07 UL pe intervalul de adâncime 40 – 70 m.
Aceste valori ale permeabilitatii, de altfel inofensive in regim natural, pot deveni mult mai
mari, in cazul modificarii gradientului prin realizarea unui baraj de acumulare.

10
 In acest sens s-a recomandat si executat in frontul de retentie un voal de etansare prin foraje
injectate pâna la adâncimea de 50 m, obtinându-se permeabilitati mai mici de 1 UL.
Complexul hidrogeologic al formatiunii de wildflysch desi este alcatuit dintr-o serie de tipuri
litologice (sisturi argiloase, argile grezoase, gresii, marnocalcare si calcare) care au caracteristici
hidrogeologice contradictorii, va fi prezentat in mod unitar, deoarece elementul litologic
predominant este sistul argilos, considerat impermeabil. Celelalte tipuri au o pondere redusa si nu
au o continuitate structurala datorita dislocatiilor plicative (cute, microcute etc.) si a celor
disjunctive (fisuri, falii, laminari). Totusi, local, in lentilele sau blocurile (olistolite) de calcare se pot
dezvolta retele fisurale de tip carstic, dar care functioneaza in circuit inchis, fara a afecta
permeabilitatea de ansamblu a acestei formatiuni.
Desi investigarea in faza de studii a zonei de inseuare a indicat permeabilitati subunitare,
q = 0.2 – 0.8 UL (in forajul F7, 1978), din aceleasi ratiuni ca si in cazul granitelor s-a considerat utila
realizarea voalului de etansare prin foraje injectate pâna la adâncimea de 50 m.
Complexul hidrogeologic al formatiunilor carbonatate cuprinde depozite de vârsta jurasica–
cretacica, cum ar fi calcare, marnocalcare, gresii, micro-conglomerate si conglomerate. Prin natura
lor, aceste roci sunt permeabile prin masa lor care este susceptibila de dizolvare in contact cu apa.
Apar in acest fel golurile de natura carstica, goluri care in combinatie cu fisuratia genereaza o retea
de spatii libere, in care apa se poate acumula si mai ales poate circula cu debite si viteze apreciabile,
ducând la aparitia unor izvoare carstice.
Cea mai evidenta manifestare sunt cele “Sapte Izvoare Reci” care sunt izvoare arteziene si au
debite importante, ele drenând apele pluviale si din reteaua permanenta dintr-un perimetru extins
ce include versantul stâng al Cernei si o parte din Platoul Mehedinti. Sub aspect structural, aceste
izvoare carstice sunt de tipul “prea–plin”, iesirea lor fiind determinata de o ecranare tectonica ce
pune in contact anormal calcarele cu formatiunile flisoide impermeabile. Prin modul de aparitie,
aceste izvoare se constituie intr-un sistem carstic ale caror ape au debite importante si calitati fizico-
chimice si bacteriologice caracteristice apelor plate.
Debitele lor totale sunt cuprinse intre 110 – 330 l/sec , variatia lor fiind dependenta de
debitele precipitatiilor.
Prin crearea lacului de acumulare Herculane, aceste izvoare au fost inundate, ele situindu-se
la cca. 35 m sub NNR.
Complexul hidrogeologic al depozitelor cuaternare este localizat in depozitele in general
reduse ca areal care constituie aluvionarul din albia minora, terasele, conurile aluvionare, deluviile si
grohotisurile.

11
 Constitutia geologica a acestor depozite face ca ele sa fie permeabile, fapt care nu le
permite sa retina decât cantitati foarte mici de apa provenita din precipitatii.
Ca o exceptie se prezinta terasele, in care stratele de nisipuri prafoase sau pietrisuri slab
argiloase pot acumula din precipitatii cantitati mai mari de apa, pe care rândul lor o cedeaza sub
forma unor izvoare cu debite mici si relativ constante. Un exemplu in acest sens, se mentioneaza
cazul terasei de pe versantul stâng al barajului (situat la cca. 30 m deasupra DN67D), din dreptul
zonei de inseuare. Aceasta terasa alimenteaza un izvor care prin scurgerea difuza pe panta, intretine
starea de umiditate a terenului si care, alaturi de precipitatiile bogate, poate duce la declansarea
unor alunecari de teren.

12