UNIVERSITATEA ,,AL. I.

CUZA” IAŞI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE ŞI GEOLOGIE

ESTIMAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL RELIEFULUI VĂII

CERNEI
Proiect geomorfologie

Student,

IAŞI
2023-2024
 CUPRINS

1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Poziţia geografică a zonei studiate

2. CONDIŢII NATURALE

2.1. Alcătuirea şi structura geologică

2.2. Relieful

2.3. Clima

2.4. Hidrologia

2.5. Vegetaţia şi modul de utilizare al terenurilor

2.6. Rezervaţii naturale şi monumente ale naturii

3. POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

3.1. Estimarea potenţialului turistic brut (Pb)

3.2. Estimarea potenţialului turistic pozițional (Pp)

3.3. Estimarea potențialului de atractivitate absolută (Pa)

4. CONCLUZII

5. BIBLIOGRAFIE

2
 1. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. Poziţia geografică a zonei studiate

Valea Cernei este situată în extremitatea sud-vestică a Carpaţilor Meridionali (fig.1). În aval de
confluenţa cu Belareca, valea Cernei reprezintă limita dintre Carpaţii Meridionali şi cei Occidentali. Este o
vale tipic longitudinală, orientată NE-SV, urmând îndeaproape linia tectonică (şi orografică) dintre Munţii
Vâlcan şi Munţii Mehedinţi, pe de o parte, şi Munţii Godeanu şi Munţii Cernei, pe de altă parte
(Badea,1981) (fig.2).

Fig.1. Poziţia geografică a Văii Cernei

2. CONDIŢII NATURALE
2.1. Alcătuirea şi structura geologică
Formaţiunile geologice sunt alcătuite dintr-un ansamblu de roci metamorfice, sedimentare şi
magmatice aparţinând domeniilor getic, autohton şi danubian.
Munţii Godeanu şi nordul Munţilor Cernei sunt alcătuiţi din şisturile cristaline ale pânzei getice.
Partea sudică a Munţilor Cernei aparţine în cea mai mare parte domeniului autohton caracterizat prin
prezenţa rocilor metamorfice, a granitului de Cerna şi a unor roci sedimentare de vârstă paleozoică şi
mezozoică.
Munţii Mehedinţi sunt constituiţi până la sud de Arşasca din formaţiuni aparţinând domeniului
danubian (roci metamorfice, sedimentare şi intruziuni magmatice). La sud de Arşasca aflorează rocile
aparţinând domeniilor autohton şi getic.
În lungul Cernei, între cristalinul getic şi cel danubian, se găseşte o fâşie calcaroasă. Aceste calcare
alcătuiesc relieful de ciuceve şi geanţuri, o particularitate a văii Cernei.
În partea inferioară a bazinului, atât în Munţii Cernei, cât şi în Munţii Mehedinţi, formaţiunile
calcaroase sunt dispuse sub formă de fâşii aproape paralele cu Cerna.
Caracteristica deosebită a Văii Cernei este prezenţa unor şiruri de înălţimi care însoţesc valea, când
pe o parte, când pe cealaltă si care poartă denumirea de ciuceve respectiv geanţuri. Ciucevele se înscriu în
peisaj ca mici masive calcaroase şi însoţesc mai întâi Cernişoara, apoi Cerna, pe partea stângă. Geanţurile,
asemănătoare ciucevelor apar începând de la Cerna Sat (Geanţul Corcoaiei) pâna dincolo de Valea Arşasca,
având înaltimi în jur de 900 m si dominând valea cu diferente de nivel de 400-500 m, fragmentate de văi
înguste sub formă de chei.

3
 Din punct de vedere structural, se remarcă prezenţa a două anticlinale şi două sinclinale.
Anticlinalul Cernei - de fapt un megaanticlinal - care se dezvoltă paralel cu Cerna, în versantul ei drept, la
sud de Iuta, şi care are în ax un sâmbure granitic care aflorează pe toată lungimea sa; Sinclinalul Cernei -
plasat la vest de Anticlinalul Cernei, are aceeaşi orientare cu acesta şi cuprinde întreaga serie sedimentară
a domeniului danubian. Acesta se îngustează de la nord (unde are o lăţime maximă de 5 km) la sud (zona
Băilor Herculane se contopeşte cu Anticlinalul Cernei şi cu Grabenul Cernei). Anticlinalul Culmea Cernei se
dezvoltă în versantul stâng al Cernei, la nord de Arşasca, fiind constituit din granitoide de Cerna peste care
se dispun formaţiuni de calcare. Sinclinalul Cerna – Jiul de Vest se întinde peste partea superioară a celor
două bazine hidrografice şi cuprinde o serie sedimentară care debutează cu Jurasicul inferior şi mediu, fiind
alcătuită din arcoze, gresii şi calcare grezoase.
În concluzie, în arealul avut în studiu, din cadrul reliefului structural predomină un relief al
structurilor cutate, iar din cadrul reliefului petrografic se remarcă cel dezvoltat pe calcare (relief carstic),
apoi cel dezvoltat pe şisturi cristaline şi roci magmatice. (ÎN TOATE REFERATELE TREBUIE SUBLINIAT ce
tipuri de relief structural și petrografic se întâlnesc!)

2.2. Relieful

Culoarul Cernei este adâncit cu 400 – 500 m într-o suprafaţă modelată la altitudinea de 950 – 1050
m la periferia masivelor înalte incluzând şi masivele scunde care flanchează valea, iar pe de altă parte, ca
un defileu sau vale propriu-zisă, pe alocuri uşor lărgită, conţinând terase şi conuri aluviale.

Fig.2. Unităţile de relief şi repartiţia în altitudine a acestora (Badea,1981)

Valea adâncită a Cernei sub nivelul ciucevelor şi a geanţurilor prezintă două sectoare diferite ca
înfăţişare: unul de obârşie, prelungit până la Lunca Olanului (de unde încep geanţurile) şi al doilea de la
Valea Olanului până la confluenţa Cernei cu Belareca (fig.2)
Sectorul de obârşie, legat printr-o şa cu bazinul Jiului, este împărţit în două de şirul ciucevelor. În
porţiunea situată amonte de Cheile Cernişoarei, valea este îngustă şi greu accesibilă. După trecerea de

4
chei, valea se lărgeşte considerabil, în lungul ei desfăşurându-se o luncă puţin obişnuită pentru sectorul de
obârşie al unei văi montane. De aici până la gura Olanului se prezintă ca o succesiune de lărgiri de
dimensiuni variabile, despărţite de pinteni alcătuiţi mai mult din roci cristaline, reprezentând în marea lor
majoritate resturi de terasă în rocă, în dreptul cărora valea se îngustează până ce capătă înfăţişare de chei:
Lunca Cernişoarei, Lunca Iovanului, Lunca Balmoşului şi Depresiunea Cerna-Sat.
Al doilea sector are înfăţişarea unui adevărat defileu. Odată cu apariţia calcarelor pe stânga Cernei,
valea capătă un aspect cu totul diferit faţă de ceea ce este în amonte: ambii versanţi sunt abrupţi, local
permiţând apariţia unor lărgiri uşoare de luncă şi terase. Versantul stâng este calcaros, abrupt şi puternic
fisurat, cu hornuri şi creste având la bază acumulări de blocuri. Celălalt versant, sculptat în şisturi cristaline
şi formaţiuni sedimentare vechi, prezintă o mai mare stabilitate, astfel că de la baza lui lipsesc acumulările
de deluvii. În dreptul confluenţei cu pârâul Arşasca, valea se îngustează mult (la circa 200 m) ca urmare a
extinderii calcarelor către vest şi a traversării lor de către Cerna. Aici s-au format cheile Bobotului, dar mai
departe, valea se lărgeşte simţitor şi îşi păstrează asimetria. Versantul estic continuă să fie abrupt până la
valea Iuţii, iar versantul drept, prelung, convex, cu unele schimbări de pantă.
Apariţia calcarelor din Piatra Puşcată (Gura Iuţii) produc o nouă îngustare pe circa 1 km. După
confluenţa cu Topenia, valea se lărgeşte din nou, oferind condiţii pentru dezvoltarea luncii şi a teraselor,
dominate de abrupturile şi crestele masivelor calcaroase din est. Acestui sector îi urmează îngustarea din
avale de Ogaşul Ursului. Numai avale de Băile Herculane, spre confluenţa cu Belareca, valea se lărgeşte mai
mult, căpătând un aspect de unică depresiune alungită, asemănătoare lărgirii de la Cerna-Sat.
Pe latura estică a Munţilor Godeanu, la obârşiile afluenţilor Cernei, au fost scobite mai multe circuri
glaciare, în majoritate fără să se continue cu văi glaciare: Sturu, Gârdomanu, Cărbunele, Vlăsia Mare,
Godeanu, Balmoş, Olanu.

Fig.3. Căldările Bulzului (www.domogled-cerna.ro)

Unitatea de pe partea stângă, între Vârful lui Stan – Pietrele Albe – Domogled, prezintă o
morfologie carstică foarte complicată cu câmpuri de lapiezuri, humuri, doline, uvale, văi seci, văi oarbe,
sohodoluri, chei, ponoare, creste şi abrupturi calcaroase.
Alături de tipurile specifice reliefului structural şi petrografic, mai pot fi adăugate cele aparţinând
reliefului glaciar şi fluvial.

5
 2.3. Clima
Situat în partea de sud – vest a ţării, arealul avut în studiu este supus predominant influenţei
circulaţiei atmosferice din vest (45%) şi sud - vest. Circulaţia vestică, în perioada rece, aduce mase de aer
maritime, favorabile iernilor mai blânde cu precipitaţii abundente, în majoritate sub formă de ploaie la
altitudini joase. În timpul verii, determină un grad mai mare de instabilitate termică, pus în evidenţă de
frecvenţa averselor, însoţite de descărcări electrice. (Buza, 1981). Valea Cernei prezintă un topoclimat cu
nuanţă de adăpost (mai ales în bazinul superior). Dar cum bazinul Cernei are o fragmentare accentuată şi o
diversitate mare a formelor de relief, în lungul văii întâlnim variaţii evidente ale nuanţelor topoclimatice –
diminuate sau amplificate de la o zonă la alta. Valea Cernei este caracterizată de valori medii anuale ale
temperaturii cuprinse între 8,0-10,5°C. Cantităţile medii de precipitaţii sunt cuprinse între 800 şi 1100 mm.

2.4. Hidrografia
Reţeaua hidrografică din bazinul Cernei are un aspect penat-dentritic (Badea, coord., 1981). În
general este o reţea variată ca aspect şi ca regim, foarte puternic influenţată de diversitatea litologică a
bazinului. Reţeaua de afluenţi este organizată pe generaţii în raport cu treptele de relief şi anume: cei mai
lungi şi mai evoluaţi au obârşia în treapta înaltă a munţilor, cei mai reduşi ca dimensiuni situându-se către
aval. Pe partea dreaptă, afluenţii cei mai importanţi sunt: Pârâul Curmezişa, Pârâul Olanu, Mihalca, Iauna,
Topenia, Naneşul, Iuta, Prisăcina, Bedina şi Racoviţa, cu izvoarele în Munţii Cernei şi Godeanu. Versantul
stâng, prezintă însă două aspecte total diferite în funcţie de structura geologică. Astfel, în partea nordică
constituită din şisturi cristaline, roci eruptive, conglomerate şi gresii, apar cele mai lungi cursuri
permanente, ajungând la 3-4 km. Cei mai importanţi afluenţi în această porţiune sunt Râmnuţa Mare şi
Arşasca unită cu Ogaşul Dracilor. Avale de confluenţa cu Arşasca, deoarece întreg versant stâng este
constituit din calcare, reţeaua hidrografică este foarte slab dezvoltată, toate văile având cursuri temporare
cu pierderi de apă în patul văii. Abundă văile seci şi văile oarbe. Sunt totuşi de amintit Ţăsna, care în
jumătatea ei inferioară, la intrarea în chei se pierde în patul văii, Valea Corbului, Femea, Mlăcile, Şaua
Padina, Jelărău, Feregari şi Valea Pecinişca.
Cel mai important lac este Iovanu (lac de baraj antropic), situate la 45 km amonte de Băile
Herculane. Lacul are un volum de 120 mil. m3 (fig.4).

Fig.4. Lacul Iovanu (www.flickr.com)

6
 2.5. Vegetaţia şi modul de utilizare al terenurilor

Particularitatea florei şi faunei din bazinul Cernei este dată de pătrunderea puternică, pe fondul
elementelor central-europene, a elementelor sudice: teiul argintiu (Tilia tomentosa), mojdreanul (Fraxinus
ornus), cărpiniţa (Carpinus orientalis), alunul turcesc (Corylus colurna), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris),
scumpia (Cotinus coggygris) etc. Frecvenţa şi abundenţa speciilor meridionale este mult mai mare în
jumătatea inferioară a văii Cernei. Totuşi, infiltraţii de elemente meridionale există şi în jumătatea sa
superioară (unele ajungând până spre obârşia Cernei) dar aici ele se găsesc numai pe biotopuri cu expoziţie
sudică şi pe calcare.

Fig.5. Arii funcţionale în bazinul Cernei: 1. Pajişti alpine – păstorit, turim montan; 2. Păduri – arie de
predominare a activităţilor forestiere; 3. Arie de predominare a activităţilor agricole şi forestiere; 4. Relief calcaros –
arie destinată cu precădere activităţilor turistice şi pastorale; 5. Arie de protecţie a staţiunii Băile Herculane; 6. Arie
de protecţie generală a mediului şi de utilizare turistică; 7. Arie de protecţie a construcţiilor hidrotehnice
(Badea,1981)

2.6. Rezervaţii naturale şi monumente ale naturii

Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei a fost înfiinţat în anul 1990 şi are o suprafaţă de 61 211 ha
(este a doua ca mărime după Rezervaţia Deltei Dunării). Din punct de vedere administrative acesta se află
pe teritoriul a trei judeţe şi anume: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj. Din punct de vedere geografic, parcul
se suprapune peste bazinul râului Cerna, de la obârşie până la confluenţa cu râul Belareca, peste Munţii
Godeanu şi Cernei pe versantul drept şi respectiv Munţii Vâlcanului şi Mehedinţi pe versantul stâng. În
interiorul parcului au fost delimitate un numar de 11 rezervatii naturale, dintre care 8 au ca referinţă
forme de relief: (Peştera lui Ion Bârzoni; Vârful lui Stan; Valea Tesna; Piatra Closanilor; Ciucevele Cernei;
Pestera Martel; Cheile Corcoaiei; Domogled).
7
 3. POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

3.1. Estimarea potenţialului turistic brut (Pb)

Pb = F1+F2+F3

 F1. măsura în care obiectivul se constituie ca unicat local, zonal, naţional sau internaţional.
Valoarea indicilor este de 1, 3, 5, 7.

Deoarece în bazinul Cernei se găsesc forme carstice cu valoare de unicat la nivel naţional
(ciucevele, geanţurile, cheile, peşterile, abrupturile etc.) pentru indicele F1 s-a acordat nota 5.

 F2. numărul elementelor geomorfologice de interes.

În bazinul Cernei trei categorii genetice de relief se constituie într-un important potenţial turistic
şi anume: (a) relieful carstic, (b) glaciar și (c) fluvial. În consecinţă, pentru indicele F2 s-a acordat nota 3.
(a) Principalele elemente de interes turistic aparţinând reliefului carstic din bazinul Cernei sunt:
(i) Munţii Cernei – exocarst: creste înguste şi golaşe, versanţi fragmentaţi, abrupturi calcaroase,
chei, lapiezuri, cascade (Vânturătoarea) etc. Endocarst – peşteri - Grota cu Aburi, Peşterile Despicătura şi
Hercule, Avenul lui Adam, Grota Haiducilor (Peştera Hoţilor) etc.

Fig.5. Ciucevele Cernei şi Cheile Corcoaiei (www.unibuc.ro)

(ii) Munţii Mehedinţi, Dintre formele exocarstice, întâlnim abrupturi şi stânci golaşe,
impresionante prin înălţimea lor (500-800 m; astfel de forme pot fi observate foarte bine din staţiune, spre
Crucea Albă şi Domogled); văi seci (Jelerău, Feregari, Şaua Padinei); depresiuni carstice, situate la
aproximativ 1.000 m înălţime, cum sunt cele dintre văile Ţăsnei şi Arşasca; chei înguste (Cheile Corcoaiei,
Cheile Râmnuţelor, Ţăsnei, Feregari, Jelerău, etc.); sorburi şi ponoare, izvoare carstice (Izvorul Slătinic,
Şapte Izvoare Reci, izvorul din cariera Pecinişca etc.); doline şi lapiezuri. Din culmea principală a Munţilor
Mehedinţi se detaşează câteva vârfuri: Piatra Mare a Cloşanilor (1.421 m), Vârful lui Stan (1466 m), Înălăţu
Mare (1.301 m), Domogledu Mare (1.105 m). Relieful endocarstic este de asemenea bine reprezentat, prin
numeroase peşteri şi avene, remarcabile prin dimensiuni, frumuseţe şi valoare ştiinţifică (Peştera Mare de
la Soronişte sau Peştera din Domogled, Peştera Ungurului din Cheile Pecinişca, Peştera dintre Pietre, Grota
lui Şerban).
(b) În Munţii Godeanu condiţiile climatice deosebit de favorabile au facilitat dezvoltarea unor
gheţari puternici, care au modelat relieful preglaciar grefat predominant pe roci cristaline metamorfozate,
sculptând creste glaciare cu frecvente sectoare de custură cu aspect ruiniform (rezultat în urma proceselor

8
intense de degradare), vârfuri impozante – uneori cu versanţi aproape verticali, ce prezintă la baza lor
întinse „mări” de grohotişuri. Se constituie în atracţii turistice pitoreşti:
o creasta principală stâncoasă, de circa 12 km lungime, a Masivului Godeanu, orientată pe
direcţia vest–est, cu versantul nordic abrupt şi punctată de o serie de vârfuri de peste 2100 m: Paltina,
Borăscu Mare, Galbena, Gugu, Moraru, Godeanu;
o surprinde numărul mare al circurilor glaciare asociate sub forma unor complexe glaciare, cu un
diametru de circa 2 – 3 km: complexul Paltina şi cel din bazinul Pârâului Cârnea din Munţii Godeanu, cu
numeroase circuri suspendate. Acestora li se adaugă circurile simple, izolate, sculptate fie în jurul resturilor
suprafeţei de eroziune Borăscu: Zănoaga, Zănoguţa, Slăveiul, Radeşu.
o lacuri glaciare – Godeanu, Scărișoara.
(c) Dintre elementele reliefului fluvial se distinge Defileul Cernei care se suprapune văii
superioare a râului, pe circa 40 km, desfăşurându-se din dreptul Culmii Gârdoman şi până la confluenţa cu
Belareca, fiind flancat în vest de Munţii Cernei şi Godeanu, iar în est de Munţii Mehedinţi. Pe ansamblu,
defileul se prezintă ca o succesiune de porţiuni de vale îngustă, dintre care unele sunt chei tipice (Cheile
Corcoaiei – cu numeroase forme carstice, Cheile Bobotului, Piatra Puşcată, Cheile de la Ogaşul Ursului) şi
bazinete ori lărgiri ale luncii cu dimensiuni variabile (Lunca Cernişoarei, Iovanului, Balmoşului – dezvoltate
în zone de confluenţă, adesea cu profil asimetric).

 F3. modul şi timpul cât satisface cererea turistică. Valoarea lui poate fi 1,2,3,....n, fiecare cifră
corespunzând numărului de zile în care este satisfăcută cererea turistică.
Ţinând cont de densitatea elementelor de relief cu atractivitatea turistică şi de posibilităţile de cazare
din Băile Herculane şi Cerna Sat, Valea Cernei poate fi cunoscută din punct de vedere turistic pe parcursul a
cel puţin 5 zile (în zonă există peste 35 de trasee turistice – fig. 6).

Fig.6. Traseele turistice din Valea Cernei (https://sites.google.com/site/romanianatura35)

9
 Astfel, indicele F3 a primit valoarea 5.

Pb = F1+F2+F3 =5+2+5= 12

3.2. Estimarea potenţialului turistic pozițional (Pp)

Pp = F4
F4. favorabilitatea sau defavorabilitatea punerii în valoare (poziţia în spaţiul economico-
geografic). În acest caz, indicii, cu trepte de apreciere de o unitate, au fost stabiliţi pentru următoarele
situaţii mai caracteristice: (a) favorabilitate (indice 6 – amplasarea în apropierea arterelor de intensă
circulaţie, în apropierea zonelor cu o mare cerere turistică, într-un cadru geografic accesibil, care necesită
investiţii reduse pentru amenajare etc. SAU obiectivul se află la mai puţin de 20 km faţă de axele majore de
circulaţie; se află la aproximativ 50 km faţă de zonele cu o cerere turistică mare; este situat într-un cadru
morfologic care nu necesită amenajări premergătoare deosebite.); (b) uşor realizabil (indice 4) (c) greu
realizabil (indice 2); (d) defavorabilitate (indice 0).
Pentru indicele F4 Valea Cernei a primit valoarea maximă (6) din următoarele considerente:
 Zona avută în studiu se află la sub 20 km faţă de o axă majoră de circulaţie şi anume se află
amplasată pe traseul drumului european E70, un drum de clasă A, de referință vest-est, care se întinde din
orașul La Coruña, aflat în regiunea autonomă Galicia din Spania, până în partea de vest a
orașului georgian Poti. E70 trece prin zece țări europene și include o traversare maritimă, de
la Varna în Bulgaria la Samsun în Turcia. Pe teritoriul României are următorul traseu: Timişoara-Orşova-
Craiova-Bucureşti-Giurgiu;
 Se află la mai puţin de 50 de km faţă de zonele cu o cerere turistică mare şi anume. Zona studiată
este inclusă în zona Porţile de Fier-Valea Cernei care ocupă locul 2 în România în cadrul “Ierarhizării zonelor
turistice după potenţial şi reţeaua de căi de comunicaţii” după Litoralul Mării Negre;
 Valea Cernei este traversată de DN 67D Băile Herculane-Baia de Aramă-Târgu Jiu şi din această
cauză nu necesită amenajări deosebite.
3.3. Estimarea potențialului de atractivitate absolută (Pa)

Pa = Pb + Pp = 12+6=18

4. CONCLUZII
Valoarea (18) obţinută pentru potenţialul de atractivitate turistică a reliefului din bazinul Cernei
plasează această zonă între cele mai importante regiuni turistice din România. În cadrul “Ierarhizării
zonelor turistice după valoarea potenţialului turistic”(sursa: MLPAT) zona Porţile de Fier+Valera Cernei
ocupă locul II (după zona Vâlcea-Câmpulung-Muscel) cu un total de 67 de puncte, din 70 posibile. O mare
parte din acest punctaj este asigurat de către formele reliefului carstic din Valea Cernei. În ceea ce priveşte
“Ierarhizarea zonelor turistice după resurse, echipare turistică şi reţeaua de căi de comunicaţii”(sursa:
MLPAT) zona avută în studiu ocupă locul II (după zona Braşov-Bucegi-Valea Prahovei – 94 puncte), cu 93 de
puncte.

5. BIBLIOGRAFIE
Badea L. (coord.) (1981) – Valea Cernei. Studiu de geografie. Ed. Academiei.
Cândea M., Erdeli G., Simon T., Peptenatu D. (2003) – Potenţialul turistic al României şi
amenajarea turistică a spaţiului. Ed. Universitară, Bucureşti.
Tratatul de Geografie al României, vol III
http://www.domogled-cerna.ro/

10