Riscuri hidrologice

în

Bazinul Olăneşti

Mihai Alin Alexandru MADD an I

1
 I. Asezarea geografică

Bazinul hidrografic Olăneşti este localizat în partea central sudică a ţării, în sudul Munţilor Căpăţânii şi
estul Subcarpaţilor Vâlcii, fiind parte componentă a marelui bazin hidrografic Olt (fig.1).
Integrat unităţilor fizico-geografice menţionate, bazinul Olăneşti este situat între 4504' - 4516' latitudine
nordică şi 2402' - 2423' longitudine estică. Se întinde aşadar între punctele extreme nord-sud pe circa 32 km şi
est-vest pe circa 11 km, avănd o dispunere mai mare în longitudine.
Bazinul Olăneşti ocupă o suprafaţă de 231 km2, iar lungimea râului este de 38 km.
Regional, se suprapune culmilor sudice ale Munţilor Căpăţânii şi peste partea estică a Subcarpaţilor Vâlcii,
această poziţie punându-şi amprenta asupra evoluţiei sale paleomorfologice, dar şi în unele nuanţe ale climei din
Cuaternar şi actual, cu urmări în evoluţia reliefului.
Cumpăna apelor delimitează acest bazin hidrografic de bazinele hidrografice învecinate, adică de bazinul
Lotrului (în nord şi nord-est), de bazinul Muereasca (în est), de bazinul Bârsesc (în sud-est) şi de bazinul Bistriţa
(în vest).

II.Limitele

Limita nordică a fost trasată din vârful Plaiul lui Stan spre sud-vest, peste o serie de înşeuări, până în vârful
Folea (1646 m), iar de aici spre nord-vest, până în vârful Gera (1885 m), continuând uşor spre sud-sud-vest peste
muntele Preota şi Muntele Ionaşcu (1978 m - altitudinea maximă din bazin), până în vârful Gavona (1957 m).
Acea abatere a limitei spre vârful Folea se datorează puternicei eroziuni regresive exercitate de unii afluenţi ai
Lotrului.
Limita vestică a fost trasată din vârful Gavona spre sud-est, până în vârful Piscu cu Brazi, de unde coteşte
brusc spre sud-vest, fapt datorat orientării bazei calcaroase din zona Buila - Vânturariţa, până în Muntele Buila de
unde îşi reia direcţia generală spre sud-est, coborând peste Cracul Tisei, Piciorul Mărului, Şuviţa Cacovei, până în
Dealul Curăturii (499 m).
Limita sudică este foarte sinuoasă şi greu de trasat, datorită intenselor procese de modelare actuală. Din
Dealul Curăturii, după ce îşi schimbă direcţia spre nord-est şi apoi spre sud-est, ajunge în dealul Gruiu (462 m),
dealul Castorului (454 m) şi dealul Temelia (462 m), după care coteşte spre nord-nord-est până în lunca comună
cu Oltul.
Limita estică este, ca şi cea sudică, dificil de trasat datorită puternicelor procese de modelare actuală,
îndeosebi alunecări de teren. Din lunca Oltului, limita urcă, pe o direcţie nord-vestică, până în dealul Pătroaia,
dealul Juga (573 m), ajungând în dealul Tălpeasca (681 m), de aici având o direcţie vestică până în dealul Lacul

2
Frumoasei (753 m). De aici, se îndreaptă spre nord până în Creasta Cocoşului (849 m), de unde îşi reia direcţia
nord-vest prin dealul Pietriş (948 m), Dosul Pământului, până în Plaiul lui Stan.

III. Geologia
Din punct de vedere geologic, bazinul hidrografic Olăneşti se suprapune peste unităţile majore ale
Carpaţilor Meridionali (în partea superioară), cea mai mare parte suprapunându-se peste avantfosa Carpaţilor
Meridionali (fig. 2). Dispunerea generală a formaţiunilor este monoclinală. Terenurile cristaline ale Carpaţilor
Meridionali suportă formaţiuni sedimentare care sunt din ce în ce mai recente spre gura de vărsare. Spre deosebire
de celelalte regiuni carpatice, formaţiunile de molasă se instalează începând cu Albianul şi se continuă până în
Terţiar. Atât etajele Mezozoicului, cât şi cele ale Terţiarului marchează transgresiuni evidente, cu importante
lacune stratigrafice.

3
 Fig.1. Harta geologica

4
 IV. Caracteristici morfometrice ale reliefului

IV.1. Forma bazinului hidrografic. Unul dintre parametrii cei mai utilizaţi în studiul
bazinelor hidrografice este indicele de formă. Acesta se poate calcula raportând forma bazinului
cel mai adesea la un cerc, rezultând astfel indicele sau raportul de circularitate (raportul dintre
perimetrul bazinului şi perimetrul unui cerc având aceeaşi suprafaţă - 234,7 km 2), stabilit de
Gravelius în 1911. Pentru bazinul hidrografic Olăneşti, valoarea indicelui de formă este 1,73,
semnificând o formă foarte alungită. Aceasta reflectă condiţiile în care bazinul s-a grefat pe
suprafaţa topografică iniţială (o suprafaţă înclinată, care a determinat un grad de sinuozitate redus
al văii şi o capacitate de eroziune ridicată). Totodată, arată o scădere relativ rapidă a nivelului de
bază, care a favorizat dezvoltarea liniară a bazinului în detrimentul celei laterale, mai ales în
sectorul subcarpatic.

IV.2. Morfometria

Diversitatea aspectelor de relief în stadiul actual al evoluţiei reliefului în bazinul Olăneşti,

pot fi apreciate pe baza indicilor cantităţivi a căror interpretare furnizează date utile studiului
morfologiei şi aprecierii posibilităţilor de valorificare a teritoriului (I. Zavoianu, 1978) .

IV.3. Hipsometria

Analiza hipsometrică a bazinului relevă caracterul de tranziţie între munte, Subcarpaţi şi

culoarul Oltului. De la nivelul inferior al culoarului Oltului (240 -300 m), înălţimile cresc spre
nord, ajungând până la maximul altitudinal de 1979 m în Muntele Ionaşcu (G. Murgoci, 1961).
Cele mai ridicate cote, în sectorul studiat, se înregistrează în partea nordică şi nord-vestică,
de-a lungul liniei de coastă. Astfel, vârful Vânturariţa atinge 1863 m, vârful Ionaşcu 1979 m,
vârful Gera 1885 m. Spre est, altitudinile descresc, coborând sub 700 m: vârful Folea 1646 m,
vârful Sturul Olăneştilor 1416 m.
Scăderea în altitudine poate fi urmărită şi pe direcţia nord-sud: vârful Gera 1885 m, vârful
Cândoaia 1405 m, vârful Stogul 1493 m, şi din ce în ce mai scăzută spre sud: dealul Mare
Bărbăteşti 998 m, dealul Butoi 926 m, dealul Negrosu 622 m, dealul Curături 499 m, dealul Gruiu
462 m, dealul Castorului 454 m, dealul Temelia 462 m.

5
Fig.2. Harta hipsometrică a Bazinului Olănești
IV.4. Pantele

Problemele legate de pante, deci de gradul de înclinare al versanţilor, sunt de importanţă

majoră, dată fiind complexitatea formelor de relief, determinată la rândul ei de alternanţa
interfluvii - culoare de vale, ca şi complexitatea structurii geologice.
Existenţa versanţilor cu grade diferite de înclinare, de la cele aproape plane la cele cu peste
25° înclinare, sau chiar drepte (90°) se datoreşte atât structurii şi prezenţei unei game variate de
roci, cât şi acţiunii sistemului de văi asupra acestora.
Analiza hărţii pantelor evidenţiază prezenţa unor sectoare cu grade diferite de înclinare.
Pantele cu cea mai mică înclinare (< 2° şi 2° - 5°) se întâlnesc în regiunile platformelor de
eroziune, dezvoltate de la nord la sud (Borăscu, Râu Şes, Gornoviţa), în regiunile nivelelor
colinare de eroziune, podurilor teraselor, luncilor, cât şi pentru anumite sectoare de vale din zona
montană.
În general, sunt predominante pantele cu grad mediu de înclinare, respectiv cele cuprinse
între 5° - 10° şi 10° - 25°. Sunt caracteristice pentru zona subcarpatică (aici ocupând cea mai
mare suprafaţă), iar în zona montană se întâlnesc pe versanţii ce fac legătura între vârfuri şi
înşeuări.
Pantele mai mari de 25° sunt specifice îndeosebi zonei montane, în zona subcarpatică ele
suprapunându-se peste râpele de alunecare.
Prezenţa calcarelor aduce în peisaj o notă de puternică discordanţă. În aceste sectoare,
pantele ajung să depăşească cu mult 25°, ajungând frecvent la verticalitate (90°), uneori cu
surplombe pronunţate în chei (cheile Cheia şi Folea), cât şi în zona abrupturilor calcaroase.
În general, pantele se dezvoltă în trepte, în partea superioară a versantului, cu pante mai
line care devin din ce în ce mai înclinate spre culoarele de vale, în cadrul cărora valorile scad din
nou, fiind din ce în ce mai mici cu cât înaintăm spre sud.
În întregul bazin nu se întâlnesc versanţi care să aibă pe toată suprafaţa lor un aspect unitar,
poate doar cu excepţia unei fâşii înguste din imediata vecinătate a liniei de maximă altitudine a
crestei principale.

7
 V. Condiţiile climatice şi influenţa lor asupra proceselor hidrologice

În general, factorii climatici sunt consideraţi factori declanşatori ai proceselor de modelare.

Întregul bazin se încadrează în clima munţilor joşi, adăpostiţi şi a dealurilor cu înălţimi de 200 - 800 m (Gh.
Visan, 1978).
Clima este influenţată de cele două mari unităţi fizico-geografice peste care se suprapun: subcarpaţii
Vâlcii şi zone de adăpost. În cuprinsul lor nu se instalează inversiuni termice cu coborâri accentuate ale
temperaturii, şi totodată sunt feriţi de invaziile de aer rece, cu viscole în timpul iernii (temperaturile minime
extreme coboară numai până la -25C). În timpul perioadelor foarte calde, se înregistrează o evidentă moderare
submontană (cu diminuarea temperaturilor şi aerisire zilnică prin brize locale), caracteristică deosebit de
favorabilă pentru ambianţă, în care se află staţiunea de cură balneară şi odihnă Băile Olăneşti (maxima
absolută: 38C).
Munţii Căpăţânii sunt caracterizaţi de o etajare climatică specifică zonei montane, fiind specifice
temperaturile mai scăzute, precipitaţiile bogate şi inversiunile de temperatură de pe văi.
Climatul local este destul de nuanţat de la un loc la altul, în funcţie de poziţia locului faţă de ansamblul
orografic în care se află: uşor răcoros, dar cu mult mai cald la Băile Olăneşti, şi mai uscat şi cu amplitudini
termice mai mari la Râmnicu Vâlcea, mai frecvent supus curenţilor de aer canalizaţi în lungul culoarului
Oltului.
Cu toate îngheţurile şi brumele târzii ce pot surveni în unii ani până în a două jumătate a lunii aprilie,
condiţiile climatice sunt favorabile pomiculturii.
O menţiune specială pentru topoclimatul cu nuanţă îndulcită din depresiunea subcarpatică unde, sub
adăpostul muntelui şi prin expunerea generală sudică (fără a exclude influenţa calcarului din masivul Buila -
Vânturariţa), se întrunesc condiţii pentru creşterea castanului comestibil.

V.1. Temperatura aerului

Temperatura medie anuală este de 3C în zona montană şi de 10 - 11C pentru zona subcarpatică joasă.
S-au folosit datele de la staţiile meteorologice Râmnicu-Vâlcea (pentru zona bazinului inferior) şi vf.
Cozia pentru zona montană (pentru ca nu există staţie meteorologică în zona montană a bazinului, s-au luat
datele de la staţia meteorologică vf. Cozia, situată la aceeaşi latitudine şi la o altitudine de 1577 m), pe o parte
de 11 ani (1985 - 1995).
Temperatura medie a lunii ianuarie este de -5C pentru zona montană şi de -1C în zona subcarpatică
joasă, iar cea a lunii iulie atinge 13C în zona montană şi 22C în zona subcarpatică joasă. Deci se observă o
amplitudine termică mai mare în zona de vărsare a bazinului (23C) decât în zona de izvoare (18C), fapt ce

8
arată caracterul adăpostit al versanţilor Munţilor Căpăţânii şi influenţa curenţilor reci ai Oltului în zona de
vărsare.
Spre obârşia bazinului, iernile sunt mai reci decât în zona de confluenţă (- 4,9C faţă de 0C), iar verile
sunt mai răcoroase (11,8C faţă de 20,8C).
Media de primăvară (2,0C, respectiv 10,4C) este mai mică decât cea de toamnă (3,7C, respectiv
10,5C), rezultând o frecvenţă mai mare a gerurilor târzii faţă de cele timpurii.
Vara sunt frecvente furtunile cu grindină, ce produc scăderi bruşte de temperatură, iarna fiind relativ
lungă şi bogată în zăpadă.

9
 Tabelul nr. 1. Temperatura aerului (°C), media lunară şi anuală şi amplitudinea anuală ( ANM, Bucuresti 1985 - 1995)
Media Ampl.
Staţia Anii Lunile anuală anuală
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Vf. Cozia 1985 -8,2 -12,4 -3,6 2,8 8,9 8,3 11,3 12,3 7,7 3,3 -1,8 -1,3 2,3 19,5
Rm.-Vâlcea -5,8 -6,7 2,5 11,9 12,5 18,2 21,4 21,3 15,8 9,7 4,8 1,6 9,3 27,2
Vf. Cozia 1986 -5,8 -8,2 -3,0 4,7 8,6 9,9 10,4 13,5 10,0 3,5 -0,1 -4,3 3,3 21,1
Rm.-Vâlcea 0,4 -2,3 4,0 13,2 12,5 19,1 19,7 21,5 17,4 10,0 3,9 -2,0 10,2 20,1
Vf. Cozia 1987 -8,1 -4,0 -8,3 1,1 5,1 10,8 14,9 10,3 11,5 1,9 -0,3 -4,0 2,5 23,0
Rm.-Vâlcea -4,2 0,9 0,2 9,8 14,3 20,1 23,6 19,9 18,9 9,7 6,1 0,8 10,0 27,8
Vf. Cozia 1988 -2,4 -4,4 -4,0 0,3 6,7 9,5 14,7 13,3 8,3 3,4 -5,5 -5,1 2,9 17,1
Rm.-Vâlcea 1,5 1,7 5,8 9,8 15,7 19,2 23,7 21,4 17,1 9,1 0,4 0,5 10,5 25,2
Vf. Cozia 1989 -3,9 -2,9 0 5,2 6,0 8,4 12,2 12,7 7,6 3,8 -3,0 -3,0 3,6 16,1
Rm.-Vâlcea 0,9 3,4 8,5 13,5 14,8 18,2 21,3 21,4 15,7 11,2 4,3 0,5 11,1 22,2
Vf. Cozia 1990 -3,8 -1,5 1,9 1,8 6,8 10,0 12,5 12,8 6,6 5,3 1,4 -4,6 4,1 16,3
Rm.-Vâlcea -1,6 4,1 9,6 11,0 15,8 19,3 21,8 21,2 15,7 11,0 7,0 1,7 11,4 22,8
Vf. Cozia 1991 -5,0 -8,1 -1,5 0,1 3,3 10,9 13,1 11,3 8,7 3,2 0,8 -7,3 2,5 18,1
Rm.-Vâlcea -0,1 -2,0 5,5 9,8 13,4 19,9 21,2 19,5 16,4 10,9 5,7 -1,3 10,8 21,3
Vf. Cozia 1992 -4,9 -6,5 -3,5 2,6 5,9 10,0 12,0 16,8 7,5 3,8 -0,5 -5,1 3,2 16,9
Rm.-Vâlcea -1,4 1,3 6,0 11,6 14,9 19,0 21,4 24,1 16,0 11,4 6,0 -1,0 10,8 22,8
Vf. Cozia 1993 -4,6 -7,6 -4,2 0,8 8,3 10,4 11,8 13,1 7,8 6,8 -4,2 -2,4 3,1 16,4
Rm.-Vâlcea -0,9 -1,7 3,9 10,1 17,1 20,1 21,1 21,7 15,6 12,7 1,3 1,8 10,3 22,0
Vf. Cozia 1994 -2,4 -5,0 -0,5 3,3 7,4 10,7 13,8 13,8 13,1 4,1 -0,7 -4,3 4,5 16,2
Rm.-Vâlcea 2,8 1,6 7,5 12,3 16,3 19,8 22,3 22,5 21,0 11,2 5,4 1,2 12,0 25,1
Vf. Cozia 1995 -7,1 -1,5 -2,7 1,0 5,8 11,0 14,1 11,7 6,7 5,3 -3,3 -4,5 3,1 21,2
Rm.-Vâlcea -1,8 5,1 6,0 11,0 15,1 20,0 23,0 20,2 15,0 11,2 1,8 0 10,6 24,8

10
 Tabelul nr. 2. Mediile lunare multianuale şi amplitudinea medie multianuală (ANM, Bucuresti 1985-1995)

Staţiile Lunile Media Amplitudinea

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 multianuală multianuală
Vf. Cozia -5,1 -5,6 -2,6 2,1 6,6 9,9 12,8 12,8 8,6 4,0 -1,5 -4,1 3,1 18,3
Rm. Vâlcea -0,9 0,4 5,4 11,2 14,7 19,3 21,8 21,3 16,7 10,7 4,2 0,3 10,6 23,7

Tabelul nr. 3. Cantitatea precipitaţiilor medii şi maxime lunare (ANM, Bucuresti 1985-1995)

Staţia (perioada) Lunile Anual

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Vf. Cozia medii 34,1 50,1 44,9 71,8 105,4 133,4 69,4 80,9 45,8 61,5 72,6 59,0 823,9
maxime 75,0 97,1 92,8 121,5 202,9 276,2 179,6 158,3 93,2 140,6 203,4 183,7
1985 1986 1993 1991 1995 1991 1991 1995 1995 1994 1985 1990
Rm. medii 25,2 35,1 29,4 51,0 79,8 78,3 63,6 58,5 28,8 40,2 47,3 46,2 535,4
maxime 56,7 101,0 75,0 73,1 141,1 201,3 171,7 101,1 68,3 94,7 132,9 113,2
Vâlcea
1987 1986 1993 1990 1995 1992 1991 1989 1987 1994 1985 1990

11
 V.2. Precipitaţiile atmosferice

Precipitaţiile influenţează atât apariţia, cât şi evoluţia proceselor de modelare.

Precipitaţiile medii anuale cu valori de 800 - 850 mm în zona montană şi de 550 - 600 mm în zona de
confluenţă cu Oltul variază atât lunar cât şi anotimpual (tabelul nr. 3), exercitând tot timpul anului o acţiune mai
intensă sau mai slabă asupra versanţilor, micşorându-le progresiv stabilitatea. De asemenea, se constată o creştere
a cantităţilor de precipitaţii căzute anual în ultima perioadă, cu repercusiuni în dinamica proceselor de modelare.
Pentru bazinul Olăneşti sunt caracteristice perioada ploioasă de toamnă, cu ploi mocnite şi de lungă durată,
care permite o bună infiltrare a apei în sol şi în substrat, precum şi ploile torenţiale din lunile de vară.
În perioada 1985 - 1995, deci în 11 ani, cantităţile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore au fost
înregistrate în lunile iunie şi octombrie în zona montană şi în lunile mai şi iulie în zona de confluenţă maximă
lunară, înregistrându-se în luna noiembrie (pentru zona montană), respectiv iunie.
Media cantităţilor maxime în 24 de ore pune în evidenţă luna mai, urmată de luna iunie. Lunile cu media
cea mai mică a precipitaţiilor maxime căzute în 24 de ore sunt ianuarie, urmată de februarie şi de martie.
Cantitatea minimă de precipitaţii atinge 34,1 mm în zona montană şi 25,2 mm în zona subcarpatică (ambele
în ianuarie).
Cantitatea maximă de precipitaţii atinge 133,4 mm în zona montană şi 79,8 mm în zona subcarpatică (în
lunile iunie, respectiv mai).

Fig.3. Graficul precipitaţiilor medii lunare multianuale la staţiile Cozia si Râmnicu Vâlcea în perioada 1985-1995

12
 Fig.4.Graficul temperaturilor medii lunare multianuale la staţiile Cozia şi Râmnicu Vâlcea în perioada 1985-1995

Fig.5. Graficul temperaturilor medii anuale la staţiile Cozia si Râmnicu Vâlcea în perioada 1985-1995

13
 VII.Factorii edafici

Bazinul Olăneşti, prin poziţia sa, se află în domeniul pedogeografic central european, situaţie care se
reflectă în distribuţia zonală a solurilor. Varietatea şi complexitatea reliefului, a condiţiilor topoclimatice şi a
tipurilor de vegetaţie, au determinat trecerea la desfăşurarea lor etajată. Tot prin prisma factorilor modificători ai
învelişului de sol trebuie privită masiva intervenţie antropică, cu precădere în ultimele secole, care a dus al
puternice schimbări ale caracterelor morfologice şi chimice ale solurilor şi uneori, chiar la completa lor înlăturare.
În repartizarea diferitelor tipuri de soluri, factorul primordial îl constituie treptele de relief la care se mai
adaugă influenţa substratului geologic. Aceasta face ca pe fondul general al distribuţiei impuse de relief, să apară
o serie de caractere şi particularităţi condiţionate de rocă.
Astfel, predominarea rocilor acide, variaţia relativ mare a rocilor în spaţiu, alături de fragmentarea
puternică a reliefului, au favorizat dezvoltarea solurilor brune acide şi brune feriiluviale pe suprafeţe mari şi
reducerea suprafeţei ocupate de solurile brune luvice.
Procesul pedogenetic apare, de asemenea, influenţat şi de condiţiile climatice şi biogeografice. În acest
sens, în bazinul Olăneşti sunt realizate condiţiile bioclimatice favorabile podzolirii cu acumulare slabă de argilă
(situaţie caracteristică culmilor între 1600 şi 1900 m).
Prezenţa barei calcaroase a masivului Buila - Vânturariţa a determinat apariţia rendzinelor.
Pe masivele înalte, unde condiţiile climatice sunt mai puţin prielnice dezvoltării vegetaţiei, procesul
pedogenetic este foarte slab, iar solurile prezintă un caracter vădit tânăr, profil foarte scurt şi cu un pronunţat
caracter scheletic.
Influenţa tipului de vegetaţie asupra procesului de soleficare se manifestă prin aportul de resturi organice
care participă la formarea humusului. Astfel, în solurile formate sub păduri de foioase care au un înveliş ierbos
slab dezvoltat, se realizează profilul de humus caracteristic combisolurilor cu acumulare maximă de humus în
primii 10 - 15 cm, imediat sub litieră, pe când solurile formate sub păduri de răşinoase sau de amestec, în
condiţiile de temperaturi scăzute şi precipitaţii abundente, se constată o puternică acumulare a humusului în partea
superioară a profilului, care se menţine ridicată şi în profunzime.

14
 Fig.6. Harta solurilor

15
 CARACTERIZAREA HIDROLOGICĂ A BAZINULUI

IX. Apele curgatoare

IX.1. Activitatea hidrometrică

Pentru realizarea acestei lucrări s-au analizat datele hidrologice de la cele două staţii hidrometrice din
cadrul bazinului, respectiv Băile Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea.
Staţia Băile Olăneşti al cărui indicativ cadastral este VII.1.145 a fost înfiinţată în anul 1969, are bazinul de
receptie de 69 de km², altitudinea medie a bazinului de 900 de metri, iar distanţa de la confluenţă este de 16,8 km.
Staţia Râmnicu Vâlcea are indicativul cadastral VIII.1.145, a fost înfiinţată în anul 1959, bazinul de
receptie are 226 km², altitudinea medie a bazinului este de 764 de metri şi distanţa de la confluenţă este de 5,2 km.

Tabelul nr.4. Date despre posturile hidrometrice ( Direcţia Apelor Olt )

Nr crt. Râul Staţia Distanţa Suprafata Altitudinea Data

de la bazinului bazinului înfiintarii
confluenţă de receptie de receptie (anul)
(km) (km²) (m)
1 Olăneşti Băile 16.8 69 900 m 1969
Olăneşti
2 Olăneşti Râmnicu 5.2 226 764 m 1959
Vâlcea

16
17
 IX.2. Reţeaua hidrografică

Principala arteră hidrografică, care de fapt dă şi numele bazinului studiat, este Olăneştiul.
Caracterizarea hidrologică a râului Olăneşti şi a principalilor săi afluenţi comportă analiza unor
coeficienţi morfohidrografici şi hidrometrici.
Râul Olăneşti izvorăşte de sub vârful Gera (1885 m). În amonte de confluenţa cu râul Cheia, are
o direcţie generală N - S, după care coteşte brusc spre SE.
Legat de prezenţa celor două sectoare caracteristice, se constată două tendinţe de evoluţie.
Astfel, în sectorul subcarpatic, prezenţa unei pante mai mici şi a unei secţiuni hidraulice mai mari
contribuie la scăderea vitezei şi la împrăştierea apei în cadrul luncii şi albiei minore (despletiri). Ca
urmare, energia şi competenţa râului scad,
iar debitul solid transportat include cu predominanţă particule cu diametru redus. Cu totul alta este
situaţia în sectoarele înguste ale văii, din sectorul montan, unde viteza şi forţa hidraulică ale râului
cresc, ca rezultat al măririi pantei în profil longitudinal şi al îngustării profilului ei transversal.
Dinamica râului este deosebit de mare, mai ales la viituri.
Privit mai în amănunt, bazinul hidrografic al Olăneştiului apare ca fiind asimetric. Astfel,
principalii afluenţi, cu bazine de recepţie bine dezvoltate se întâlnesc pe partea dreaptă (Cheia,
Debrădet). Obârşiile principalilor afluenţi se situează nu departe de cumpăna hidrologică şi
morfologică.
Suprafaţa bazinului hidrografic al râului Olăneşti este de 231 km 2, iar lungimea râului colector
Olăneşti este de 38 km.

IX.3.Scurgerea lichidă
Scurgerea se află atât sub influenţa factorilor climatici (precipitaţii, temperatură, evaporaţie),
cât şi sub influenţa condiţiilor existente în bazinul de recepţie (relief, structură geologică, cuvertura de
sol şi vegetaţie).
Scurgerea medie este cel mai general indice al resurselor de apă din bazin. Ea oferă măsura
potenţialului de apă al râului, fiind deosebit de utilă în activitatea de dimensionare a planurilor de
gospodărire a apelor.
Rolul predominant în formarea scurgerii unui râu îl au factorii climatici, deoarece cantitatea de
apă dintr-un bazin de recepţie, ca şi repartiţia ei în timp, depind de cantitatea totală de precipitaţii şi
variaţiile temperaturii şi evaporaţiei. Factorii neclimatici influenţează substanţial regimul scurgerii,
condiţionând însă într-o măsură mică volumul anual al acesteia. De exemplu, de mărimea pantelor
depinde forma viiturilor, deoarece odată cu creşterea pantelor, se intensifică concentraţia curgerii,
cresc debitele extreme, concomitent cu reducerea duratei viiturilor.

18
 Debitul mediu multianual la staţia Băile Olăneşti în perioada 1985-2005 este de 0.981 m³/s.
Astfel volumul (W) mediu multianual de apă scurs este de 309 015 000 m³. Debitul specific
multianual înregistrat la Băile Olăneşti este de 14.21 l/s.km², iar stratul mediu de apă scurs este de
4478 de mm (tabelul nr.7).
Debitul mediu multianual înregistrat în perioada 1985-2005 la Râmnicu Vâlcea este de 2.42
m³/s. Debitul se traduce într-un volum mediu multianual de 763 752 000 m³. La staţia Râmnicu
Vâlcea debitul mediu specific (q) înregistrează valori de 10.7 l/s.km², iar stratul de apă scurs (h) este
de 3379 mm (tabelul nr.5).

Tabelul nr.5. Parametrii caracteristici scurgerii medii lichide în perioada 1985-2005 la staţiile Băile
Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea ( Direcţia Apelor Olt )

Staţia Debit mediu Volumul de apă Debitul Statul de apă

multianual-Qm scurs-W (m³) specific-q scurs-h (mm)
(m³/s) (l/s.km²)
Băile Olăneşti 0.981 309 015 000 14.21 4478
Râmnicu Vâlcea 2.42 763 752 000 10.7 3379

Scurgerea medie anuală. Dacă se urmăreşte figura 15 se observă că debitele medii anuale
urmăresc în general aceeaşi curbă pentru ambele staţii hidrometrice, cu un maxim în anul 2005,
diferenţa esenţială constând în debitul mediu minim, acesta fiind înregistrat în anul 1990 la staţia
Băile Olăneşti şi în anul 2000 la staţia Râmnicu Vâlcea (tabelul nr.6).
Tendinţa evoluţiei debitelor medii anuale ale râului la cele două staţii hidrometrice nu
urmăreşte aceeaşi curbă, ea fiind în creştere mult mai pronunţată la staţia Râmnicu Vâlcea,
spre deosebire de staţia Băile Olăneşti unde, curba tendinţei este mai lină (fig.7).

19
 Fig.7. Hidrograful debitelor medii anuale şi a tendinţei la staţiile Băile Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea
în perioada 1985-2005

Tabelul nr.6. Debitele medii anuale ale râului Olăneşti (m³/s) în perioada 1985-2005

20
 ( Direcţia Apelor Olt )

Anii Staţia Băile Olăneşti Staţia Râmnicu Vâlcea

1985 0.886 2.16
1986 0.880 1.82
1987 0.956 1.79
1988 0.804 1.81
1989 0.622 1.10
1990 0.424 0.784
1991 1.92 5.04
1992 0.469 0.761
1993 0.728 1.34
1994 0.589 1.04
1995 1.21 2.97
1996 1.07 2.90
1997 0.874 2.27
1998 1.30 3.28
1999 1.36 2.08
2000 0.5 0.518
2001 0.738 2.06

2002 0.915 2.74

2003 0.824 2.76

2004 1.49 4.55

2005 2 7.12

Scurgerea medie lunară multianuală diferă şi ea de la lună la lună şi de la anotimp la

anotimp. În figura 16 se poate observă că scurgerea medie lunară cea mai mică se înregistrează în luna
ianuarie la Râmnicu Vâlcea ( 4.1%) şi în luna septembrie la Băile Olăneşti ( 4.3%). Scurgerea medie
lunară cea mai mare se înregistrează în luna aprilie la ambele staţii: 16.7% la Băile Olăneşti şi 17.4%
la Râmnicu Vâlcea (tabelul nr. 9).

21
 Fig.8. Graficul scurgerii medii lunare la staţiila Băile Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea
perioada 1985-2005

Tabelul nr.7. Debitele medii lunare multianuale (m³/s) şi ponderea (%) fiecărei luni în
cadrul scurgerii anuale în perioada 1985-2005 ( Direcţia Apelor Olt )
Staţia I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Băile 0.581 0.703 1.16 1.96 1.45 1.2 0.855 0.7 0.51 0.571 0.882 1.11
Olăneşti
4.9 6 10 16.7 12.4 10.2 7.3 5.9 4.3 4.8 7.5 9.5
Rm. 1.2 1.56 2.55 5.03 4.3 3.1 2.14 1.81 1.24 1.26 1.93 2.7

Vâlcea 4.1 5.4 8.8 17.4 15 10.9 7.4 6.2 4.3 4.3 6.6 7.1

22
 Râul Olăneşti în Râmnicu Vâlcea. Regularizarea cursului

Scurgerea maximă. Cunoaşterea regimului scurgerii maxime are o deosebită importanţă

practică în proiectarea, executarea şi valorificarea tuturor construcţiilor hidrotehnice şi drumurilor.
Scurgea maximă multianuală. Din analiza debitelor înregistrate în perioada 1985-2005, la
staţiile Băile Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea reiese un debit maxim maximorum de 136 m³/s la Băile
Olăneşti produs în data de 12 august 2002 şi de 195 m³/s la Râmnicu Vâlcea produs la aceeaşi dată
(tabelul 15). Această situaţie se află în strânsă corelare cu perioada de intense precipitaţii martie-
aprilie-mai şi iulie-august.
Scurgerea maximă anuală variază de la an la an, fiind o consecinta directă a caracteristicilor
climatice ale anului respectiv (an ploios-an secetos). Dacă se urmăresc tabelele 11 şi 12 se observă că
anul 2004 a fost anul cu debitul maxim cel mai mare din întreaga perioadă analizată atât la Băile
Olăneşti cat şi la Râmnicu Vâlcea (fig.9).
Scurgea maximă lunară variază şi ea de la lună la lună şi de la an la an atingând un maxim în
luna noiembrie 2004 la ambele staţii hidrometrice (fig.10). Tendinţa evoluţiei debitelor este de
creştere accentuată din ianuarie până în decembrie la staţia Râmnicu Vâlcea şi de creştere lentă în
acelaşi sens la Băile Olăneşti.
In mod normal ,inundatiile nu trebuie considerate dezastre ,deoarece ele se prezinta sub forma
unor fen nat ,cu repetabilitate in timp,facand parte din lantul normal al scurgerii din albie,putand fi
considerate dezastre doar in conditiile in care snt favorizate de om ( Romanescu,2006)

23
Fig.9 Hidrograful debitelor maxime anuale şi tendinţa evuluţiei lor la staţiile Băile Olăneşti şi Râmnicu
Vâlcea în perioada 1985-2005

Fig.10 Hidrograful debitelor maxime lunare multianuale şi tendinţa evuluţiei lor la staţiile Băile Olăneşti
şi Râmnicu Vâlcea în perioada 1985-2005

24
 IX.4. Viiturile
Sunt momente de vârf în evoluţia scurgerii apei râului Olăneşti.Geneza lor este legată, în primul rând, de
condiţiile climatice .Ele se produc ca urmare a unor ploi torenţiale cu intensităţi şi strate de ape mari (viituri
pluviale-caracteristice în timpul verii), a topirii zăpezii (viituri nivale-înregistrate mai ales în perioadele calde ale
iernii) sau mixte (pluvio-nivale prezente în lunile de primăvară). Producerea viiturilor mai este determinată şi de
alţi factori, precum: gradul de permeabilitate, temperatură şi gradul de umiditate al solului, vegetaţie, pantele
albiilor şi ale versanţilor etc. Prin defrişarea pădurilor şi lucrarea necorespunzătoare a terenurilor în pantă, omul
contribuie indirect la favorizarea producerii viiturilor.
Pentru a prezenta mai bine acest fenomen de risc hidrologic, am analizat cea mai mare viitură produsă în
data de 8-15 august 2002 ca urmare a ploilor abundente căzute pe teritoriul bazinului hidrografic în data 6-14
august . Astfel se observă că debitul maxim înregistrat de râul Olăneşti în perioada studiată a fost înregistrat în
cadrul aceleiaşi viituri la ambele staţii: 136 m³/s la Băile Olăneşti şi 195 m³/s la Râmnicu Vâlcea.

Fig.11. Hidrograful viiturii din data de 8-15 august 2002 la cele două staţii

25
 Tabelul nr.8. Viitura din 8-19 august 2002 ( Direcţia Apelor Olt )
Staţia Debit Debit Timp Timp de Timp Volum de Stratul Coeficient
de maxim de descreştere total apă scurs de apă de formă
bază (m³/s) creştere (ore) (ore) (m³) scurs (γ)
(m³/s) (ore) (mm)
Băile 1.65 136 4 36 40 2 160 000 33.75 0.11
Olăneşti

Rm. 7.6 195 44 75 119 5 760 000 25.48 0.8

Vâlcea

X. Procesele fluvio - torenţiale

Se pun în evidenţă atât prin eroziunea laterală şi liniară, cât şi prin acumulare.
Modelarea fluviatilă se desfăşoară în arealul albiilor minore şi asupra malurilor. În timpul creşterii
nivelurilor, apar modificări importante în profil transversal şi longitudinal. Au loc formări şi migrări ale
pragurilor aluviale, formări şi modificări ale ostroavelor. În general, albiile râurilor montane (Olăneşti,
Căprăreasa, Radiţa) au o stabilitate mai mare, diferenţieri în dinamică. Această se datorează succesiunii
de îngustări şi bazinete. În aceste sectoare, râurile sunt alimentate cu sfărâmături grosiere, care sunt
deplasate în timpul viiturilor prin rostogoliri, dar pe distanţe mici. Mişcarea diferenţiată a aluviunilor pe
patul albiei duce la formarea unor praguri de acumulare care pot apare la zi sub formă de ostroave sau
acumulări laterale. În albiile râurilor Olăneşti şi Cheia, acumulările submerse sunt frecvent modificăte,
mai stabile fiind ostroavele formate în aval de confluenţa celor două.
În Subcarpaţi, unde panta de scurgere scade, iar râurile sunt mai încărcate cu aluviuni, apar: braţe
secundare, ostroave, renii etc. Procesul de subminare a versanţilor şi de eroziune a malurilor, atât în
unitatea montană cât şi în cea subcarpatică, este în funcţie de litologie. Procesul este mai intens în
sectoarele unde predomină rocile friabile (marne, argile, nisipuri etc.) şi invers. Dinamică proceselor are
un pronunţat caracter sezonier atât în zona montană cât şi în cea subcarpatică, fiind legată de creşterile
de nivel ale râurilor, ca urmare a topirii zăpezilor, ploilor de lungă durată şi a celor torenţiale.

26
 Atât în zona carpatică cât şi în cea subcarpatică, în cadrul bazinetelor, la confluenţe, apar conuri de
dejecţie plate, iar la confluenţele din sectoarele înguste apar conuri de dejecţie bombate, care în timpul
viiturilor sunt deplasate spre aval.
Modelarea torenţială este intensă în timpul ploilor torenţiale, când viitura este însoţită de eroziune
laterală şi liniară, de surpări de maluri şi de un masiv transport de aluviuni. Eroziunea afectează
suprafeţe întinse de versant, ducând la formarea sau alungirea accentuată a ogaşelor, ravenelor şi
torenţilor. Materialul rezultat din eroziune se împrăştie la gura de vărsare, uneori cu efect negativ
(acoperă şoselele, drumurile etc.).
Ploile torenţiale, rocile moi, pantele mari, protecţia redusă a covorului vegetal, la care se adaugă
arăturile, drumurile sau potecile în lungul pantei, sunt factori care permit declanşarea rapidă a
torenţialităţii. Modelarea torenţială este întâlnită atât în zona carpatică, cât şi în cea subcarpatică, cu
toate că, în zona montană se înregistrează o densitate mare a reţelei torenţiale, eroziunea este mai
scăzută, ca urmare a durităţii rocilor.

XI. Amenajari hidrotehnice intreprinse in bazin cu scopul eliminarii riscurilor hidrologice

În secolul al XX-lea, intervenţia antropică asupra organismelor torenţiale şi albiilor râurilor din bazinul
Olăneşti a vizat controlul scurgerii superficiale prin construirea unor baraje de retenţie a aluviunilor sau de
acumulare (în scop hidroenergetic şi de control al undelor de viitură), îndiguiri şi rectificări ale albiei râului
Olăneşti, amenajarea luncii şi terasei inferioare pentru extinderea spaţiului construibil (între altele, a fost anulată
derivaţia Iazul Morilor de pe teritoriul oraşului Râmnic).
Barajele de retenţie a aluviunilor au fost construite pe văile torenţiale în scopul reducerii intensităţii
eroziunii regresive şi laterale (V. Pătulelor, V. Plutii din Dealul Lacul Frumos), al preîntâmpinării efectelor
distructive ale viiturilor asupra drumurilor forestiere (V. Călăuzul Mare, V. Lupului) prin aterisarea talvegului în
bieful aval al barajelor. Aterisarea s-a produs în timp foarte scurt (10 - 15 ani, în unele cazuri şi mai repede),
profilul în trepte al văilor urmând a reduce eroziunea liniară şi evacuarea unor cantităţi mari de material.
La Băile Olăneşti a fost construit un baraj cu înălţimea de 15 m şi o microhidrocentrală pentru uzul local.
Acumularea este colmatată complet cu material aluvionar.
Amenajarea hidrotehnică cu impactul cel mai mare asupra dinamicii albiei râului Olăneşti o constituie
construirea barajului din anrocament (cu înalţimea de 11,5 m) şi crearea lacului de acumulare de la Vlădeşti, la 6
km distanţă de confluenţa cu Oltul. Amenajarea nu mai îndeplineşte rolul pentru care a fost proiectată - furnizarea

27
de energie hidroelectrică şi controlul undelor de viitură, ea fiind colmatată integral după 25 ani de funcţionare
(anul P.I.F. - 1984). Circa 1 milion m3 de aluviuni constituie în prezent umplutura cuvetei lacustre. Decolmatarea
cuvetei şi renaturarea cursului inferior al râului Olăneşti în primii 2 km de la confluenţa cu Oltul se află
deocamdată în stadiu de proiect.

Fig. 12 Dinamica albiei râului Olăneşti în urma construirii lacului de acumulare de la Vlădeşti

Datorită degradării unor întinse suprafeţe de terenuri prin procese fluviotorenţiale, se impun luarea unor
măsuri, cum ar fi: consolidarea şi protejarea malurilor, baraje, garnisaje, plantaţii forestiere, păşunat
raţional etc.

Lucrari de regularizare a torentului Puturoasa Stabililzare a malului pe cursul raului Cheia

28
 Amenajarea unui torent

Lucrari de regularizare a cursului in orasul Rm.Valcea

29
Bibliografie

Badea, L. (1955), Câteva observaţii geomorfologice în regiunea Olăneşti - Cheia, Probleme de

geografie, vol. II, Bucureşti
Badea, L. (1963), Depresiunea Subcarpatică dintre Bistriţa - Vâlcii şi Olt, Probleme de geografie, vol.
IX, Bucureşti
Diaconu, C. (1971), Studiul repartiţiei scurgerii de aluviuni în suspensie pe teritoriul R.S.România,
Studii de hidrologie, XXVIII, Bucuresti
Romanescu,Gh (2006) - Inundatiile ca factor de risc : studiu de caz pentru viiturile Siretului din iulie
2005,Edi Terra Nostra,Iasi
Pişota, I. Zaharia, Liliana Diaconu, D. (2005), Hidrologie, Edit. Universitară, Bucuresti
Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M. (1974), Relieful României, Edit. Academiei, Bucureşti
Tiscovschi, A., Diaconu, D. (2004), Meteorologie şi Hidrologie- Lucrări practice, Edit.
Universitara, Bucuresti
Zaharia, Liliana (1999), Resursele de apă din bazinul râului Putna. Studiu de hidrologie, Edit.
Universităţii din Bucuresti
Zăvoianu, I. (1978), Morfometria bazinelor hidrografice, Edit. Academiei R.S.R., Bucureşti
*** (1985 - 1995), Anuare meteorologice, staţiile vf. Cozia şi Râmnicu Vâlcea, A.N.M., Bucureşti
*** (1985 - 2005), Anuare hidrologice, staţiile Băile Olăneşti şi Râmnicu Vâlcea, Direcţia apelor Olt,
Râmnicu Vâlcea

30