Studiu de analiza a reliefului

Muntii Vrancei se incadreaza laturii externe a grupei de Curbura, apartinand

Carpatilor Orientali, in cuprinsul careia, laolalta cu muntii Bretcului si muntii Buzaului,
alcatuiesc sectorul estic. Acesta este marginit de depresiunea intramontana a Brasovului, la
nord, de Subcarpatii Curburii, la est, si de valea carpatica a Buzaului, la sud-vest.
Spre est, teritoriul montan vine in contact cu depresiunea Vrancei, de-a lungul unei
limite transante marcata de localitatile Soveja, la nord, pe valea Susitei, Tulnici-pe Putna,
Nereju-pe Zabala, si Vintileasca, la sud, pe Ramnicu Sarat.
La nord-vest sunt marginiti de marea depresiune a Brasovului, reprezentata in acest
sector prin compartimentul sau nord-estic, Targu Secuiesc.
In partea nordica, limita muntilor Vrancei este trasata in mod obisnuit in lungul vaii
Oituzului, incluzandu-se acestora si culmile coborate ale Magurii Casin-1165 m.
Sub raport administrativ-teritorial, zona apartine judetelor Vrancea-cea mai mare
parte, Bacau-sectorul nordic, Buzau-marginea de sud-vest si Covasna-latura nord-vestica,
avand o suprafata de aproximativ 1500 kmp.
Muntii Vrancei au inaltimi mai mari de 1100 m, culminand la 1785 m in vf.Goru.
Acest nivel este dominat de numeroase varfuri care se apropie sau depasesc cu putin 1600 m,
cele mai inalte trecand de 1700 m altitudine: vf.Lacauti-1777 m, Arisoara-1725 m, Giurgiu-
1721 m.
Data fiind apartenența la Carpații Orientali, caracteristicile dominante ale structurilor
geologice și complexelor litologice sedimentare - proprii Munților Vrancei - se înscriu
unității de fliș: Cum însă aceasta s-a realizat în două perioade deosebite din punct de vedere
cronologic, s-au individualizat subunitatea flișului cretacic și subunitatea flișului paleogen
(mai tînăr și dispus în partea superioară a cuverturii sedimentare). Diferențierile privesc atît
caracteristicile petrografice ale sedimentelor acumulate, cît și trăsăturile de ordin tectono-
structural.

Considerate laolaltă, formațiunile cretacice și paleogene din alcătuirea Munților

Vrancei se remarcă prin eterogenitate petrografică, o mare diversitate de structuri și o
tectonică “vie”, actuală - elemente reflectate din plin în aspectele generale sau de detaliu ale
reliefului. Substratul abundă în așa-zise faciesuri litologice, purtînd amprenta rocilor
preponderente din alcătuirea depozitului geologic respectiv. Răspîndirea cea mai largă o au
gresiile cu ,,familiile" lor numeroase și diverse, de la “gresia de Kliwa" și de “Tarcău", la
gresii calcaroase, gresii curbicorticale, gresii micacee, gresii glauconitice, gresii cu cromatică
verzuie și albă etc., în alternanță sau intercalate cu marnocalcare, marnocalcare bituminoase,
marne, calcare cu silicifieri, radiolarite roșii, șisturi, șisturi disodilice, șisturi marnoase, șisturi
bituminoase, conglomerate, conglomerate cu elemente verzi, menilite etc. Toate acestea sînt
dispuse în strate cu grosimi variabile și au o structură cutată, aproximativ paralelă, orientată
pe aliniamente majore cu direcție generală nord-est - sud-vest.

Prin faptul că unele areale sînt mai omogene sub raportul alcătuirii geologice, relieful
este slab fragmentat, mai unitar, cu forme largi și prelungi, conforme în parte cu liniile
structurale principale. Asa se explică masivitatea culmilor muntoase îndeosebi din
extremitatea apuseană a Vrancei, cele de pe rama nordică și cele ce formează cumpăna apelor
Zăbala - Mișîna. Dimpotrivă, acolo unde se impune “mozaicarea" litologică ori alternanța
repetată a faciesurilor cu durități diferite și supuse intens forțelor tectonice (situație
particulară ,,semiferestrei Putna - Vrancea"), relieful este puternic fragmentat, atît în plan cît
și în profil, “tînăr", cu creste proeminente și vîrfuri secundare semețe, cu turnuri, colți și
multe alte microforme zvelte. Astfel se înfățișează sectorul central-nordic al Munților
Vrancei, delimitat la nord de Putna și la sud de valea Bălosu.

Pe lîngă aceste aspecte, formațiunile geologice sînt afectate sensibil de deformări

tectonice: falii, flexuri, decroșări etc. Unele linii de fracturi se evidențiază în peisaj prin
povîrnișuri ori abrupturi, care mărginesc creste propriu-zise. Tot de tectonică sînt legate și
mișcările seismice actuale, deosebit de frecvente în zona Vrancei. Acestea își au originea în
marile energii degajate de dinamica unor microplăci litosferice ce se conjugă în fundamentul
Carpaților Curburii.
De fapt, activitatea tectonică a întregului edificiu muntos vrîncean se face remarcată și
prin mișcări actuale lente, pozitive, cu intensitate cuprinsă între 2,0 și 4,0 mm/an. Ridicarea
este “răspunzătoare" de adîncirea tuturor văilor (frecvent, cu 300-400 m), de formarea
sistemelor de chei (caracteristica văilor din sectorul central-nordic), de ,,încătușarea"
meandrelor, impulsionînd totodată eroziunea fluviatilă, care a “selecționat" rocile după
duritatea lor, creînd serii de cataracte, repezișuri, “săritori" și cascade.
Muntele Coza se extinde la nord de Zboina Frumoasă şi este delimitat de râurile Putna
(la nord), Zăbala (la sud-vest) şi Năruja (la sud-est). Corespunde din punct de vedere geologic
„semiferestrei de Vrancea” în constituţia căreia sunt incluse gresii, argile nisipoase, marno-
calcare etc. Reţeaua hidrografică, în principal afluenţii Putnei, a generat fragmentarea
Muntelui Coza şi individualizarea în cadrul acestuia a mai multor culmi şi înălţimi separate,
printre care se numără: Coza (1629,3 m), Tisaru Mare (1267,8 m), Pietricelele (l162,8 m), şi
Zimcea (1369,2 m).
Rezervaţia Naturală Strâmtura Coza se află în Munţii Vrancei, în partea sud-vestică a
satului Coza și este inclusă în Parcul Natural Putna - Vrancea. Rezervaţia este de tip
geomorfologic și peisagistic şi este o zonă cu văi adânci și versanți abrupți, dealuri, pajiști și
zone împădurite, cu arii unde procesele tectonice (falierea stratelor) şi fenomenele de
eroziune de suprafaţă au scos la suprafață strate litologice (intercalări succesive de roci
sedimentare în diferite nuanțe), ce conferă locului o deosebită valoare peisagistică și
geomorfologică. Relieful rezervaţiei prezintă şi o provocare pentru aventurieri, deoarece
cursurile apelor au format versanţi foarte abrupţi, greu accesibili pentru oricine.. Strâmtura
prezintă un mic platou, sub forma unui pod de terasă, cu depozite de sedimente (nisip, pietriş,
bolovăniş).
Accesul la rezervaţie se realizează pe drumul care urmăreşte Valea Coza, continuat în
aval si o potecă marcată turistic, cu bandă roşie. Poteca merge de-a lungul albiei. Există şi o
altă cale de acces, pe drumul forestier de pe Valea Pârâului Aluni, din care de face un alt
drum, spre dreapta, pe dealul Zmeuriş, care se va continua şi el cu o potecă turistică marcată
cu banda roşie.