Universitatea „Ovidius”, Constanța

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

Specializarea Geografia turismului

Anul II, grupa 3

Relieful structural – prezentare complexă

Studenți: Stamate Ana-Maria

Tudose Elena
Podișul Moldovei

Este considerat unitatea în care rolul reliefului structural este esențial pentru caracteristicile de bază a
acestuia. Structura superioară sedimentară are vârste diferită, tot mai nouă de la nord la sud, și prezintă
o desfășurare monoclinală cu o varietate petrografică mare. Sunt prezente în partea nord vestică roci
precum gresii, conglomerate și calcare; în partea centrală găsim gresii, marno-argile, pietrișuri și nisipuri
cu intercalații argilo-marnoase, iar în partea central-sudică apar tufurile.

Podișul Dobrogei

Este una din unitățile de relief cu cel mai mare grad de complexitate structurală. Această trăsătură este
rezultatul a două cauze de natură evolutivă: activitatea orogenetică îndelungată ce a dat Dobrogei
structurile sale ( proterozoic, paleozoic si mezozoic) și o perioadă la fel de îndelungată caracterizată de o
stare de rigiditate, determinată de trecerea rapidă a Dobrogei în stare de platformă. În aceste condiții,
vechile forme de relief de pe acest teritoriu au suferit o modelare completă până la stadiul de pediplenă.
Complexitatea strcuturală este întregită de structura superioară de sedimente, ce se diferențiază de la o
zona la alta în privința alcătuirii, grosimii și fazelor de acumulare din timpul transgresiunilor ce au
afectat fundamentul dobrogean. În partea nordică și cea centrală, ea este reprezentată de formațiuni
calcaroase mezozoice în timp ce în Dobrogea de Sud apare o placă de calcalre sarmațiene, deasupra lor
se afla loess și depozite loessoide. Mișcările orogenetice alpine s-au reflectat și în Dobrogea prin apariția
unor ondulări mai largi în stratul superior de sedimente și modificarea unor planuri de falie. Accentuarea
trăsăturilor acestui tip de relief a avut loc în timpul mișcărilor neotectonice pozitve din cuaternar (N, C și
SV) și diferențieri petrografice (N). Astfel, în aceste condiții în Dobrogea apar structuri diferite
dezvoltate pe forme de relief adecvat:

1) Structura tabulară - specifică sudului Dobrogei ( la sud de linia tectonică Ovidiu-Capidava), unde
este prezentă o placă calcaroasă sarmațiană. În această zonă întânim: platouri structurale ( mai
largi în C și fragmentate în V); și văi simetrice (uneori în trepte cu polițe structurale). Se mai
folosesc termenii de „chei” sau „canioane”.
2) Structura discordantă simplă - specifică Dobrogei Centrale.Sunt prezente petice de calcar din
Jurasic ușor ondulate suprapuse peneplenei din Paleozoic. Relieful structural în această zonă
deține un caracter local datorită fragmentării slabe a fundamentului cristalin rezultată în urma
altitudinilor mici și durității rocilor; și îndepărtării în mare parte a suprastructurii sedimentare.
Se evidențiază: „pediplena exumată în Podișul Casimcea”, abrubturi structurale și văi dezvoltate
pe contacte de falie - Peceneaga;
3) Structura discordantă complexă, regiunea Babadag-Tulcea – este o zonă cu un fundament
paleozoic-proterozoic fragmentat în blocuri și un strat superior de sedimente ( în special roci
sedimentare carbonatice), în care eroziunea din Neozoic a evidențiat formele structurale. În
 această regiune întâlnim: abrupturi cuestice, fragmente de sinclinale suspendate faliate ( ulteori
devenind inselberguri – Denis-Tepe), abrupturi de falie ( Dealurile Tulcei-N), fronturi de cuestă și
văi și depresiuni structurale ( Pod. Babadag).
4) Structura veche hercinică nivelată, faliată, rejucată neotectonic și modelată în sistem apalașian -
specifică NV Dobrogei. Este o regiune formată din roci cristaline și vulcanice aranjate în cute
strânse. Înălțarea neotectonică din Cuaternar a determinat adâncirea rețelei hidrografice aflate
pe contacte structurale sau petrografice. Astfel, întânim: dealuri pe anticlinale, văi axate pe
sinclinale (Luncăvița), pe axe de anticlinal (Megina), văi transversale pe cute (Greci,Cerna). Toate
aceste forme ale reliefului structural, dându-I aspectul asemănător cu relieful apalașian, însă cu
altitudini mai reduse.
5) Structuri vulcanice vechi scoase la zi datorită eroziunii – specifice regiunii Niculițel-Măcin. Se
împart în două categorii: corpuri magmatice granitice ce străpung cristalinul din perioada
hercinică (Măcin-Greci) și platourile de diabaze consolidate subacvatic ( Pod. Niculițel). Ambele
categorii se caracterizează prin culmi masive și versanți cu prăpăstii.

Podișul Getic - este alcătuit din pânze de pietrișuri villafranchiene, nisipuri, pietrișuri și argile
înclinate spre sud. Datorită valorii mai mare de cădere în nord și mai mică în sud, apare supoziția
relieful structural trece de la o structură monoclinală la contactul cu Subcarpații, la o structură
tabulară spre Câmpia Română. Prin urmare, întâlnim: interfluvii asimetrice în nord, platouri aproape
orizontale în sud ( de unde și numele de „platformă”), văile ce au același sens cu stratele înclinate,
cueste simple și unghiulare în sectorul monoclinal nordic unde predomină depresiuni mici sau văi
subsecvente; platouri și văi simetrice în sud.

Dealuri de Vest / Banato-Someșene - au o structură variată. Fundamentul cristalin se află la

adâncimi diferite, mai mari in est și mai mici în vest, însă apare și la suprafață sub forma unor culmi (
Culmea Făget) sau măguri ( Măgura Șimleu) ce ajung să depășească și 100 m diferență de zonele
vecine (horsturi). Suprastructura sedimentară alcătuită din marne, strate de nisip, argile și tufuri,
pune în evidență o structură monoclinală, datorită căderii sedimentelor dinspre munte spre câmpie,
adică de la est la vest, pe alocuri însă ivindu-se anumite modificări ( roci vulcanice sau depozite
sedimentare mai vechi). În Cuaternar, relieful cu altitudini reduse între 150-450 m, a suferit o
adâncire a rețelei hidrografice ce a determinat apariția locală a formelor de relief cu specific
structural. Cele mai reprezentative sunt: bazine depresionare de contact între culmile cristaline și
sedimentele din Pliocen ( ex.: Culmea Făget), defilee epigenetice ( râurile ce s-au impus în rocile
cristaline sau vulcanice; ex.: Crasna la Șimleu), masive cu caracter de horsturi exhumate ( Prisaca,
Culmea Lespezi), cueste și suprafețe structurale (ex.: Dealurile Crasnei).

Relieful structural din Carpați:

Carpații au o structură complexă ce variază local, astfel formele de relief rezultate ajung să aibă
diferite dimensiuni și să redea raportul dintre rocă-structură și agenți, prin modalități diferite.
În Carpații Meridionali și Munții Banatului

Se impune marele șariaj getic în care Pânza Getică prezintă bombări, ondulări și fracturi.Rezistența
mare a rocilor cristaline și a corpurilor magmatice nu a permis dezvoltarea unui relief structural de
amploare. Se conturează horsturile ( Poiana Ruscă, Semenic, Cozia) ce sunt de fapt rezultatul
fragmentării în bloc înălțate ulterior; culmi pe anticlinorii (Făgăraș); și bazine sedimentare de tip
graben (Petroșani, Loviștea). Local, mai apar polițe stucturale, suprafețe structurale, abrupturi pe
capete de strate dure de roci, simetrii și asimetrii în configurația circurilor și văilor glaciare (ex.:
M.Făgăraș, M.Retezat) ce au fost determinate de păstrarea pe aliniamente a unor fragmente de
structuri de tip sinclinal sau a unor cute restrânse în masă cristalină.

Relieful structural se impune în peisaj în masivele și culmiele alcătuite din roci precum:
conglomerate, gresii sau calcare cu grosime mare și prinse în cute largi, fracturate tectonic sau
extins deformate. Așadar, în M.Bucegi apar platouri structurale extinse, fronturi de cuestă, văi cu
caracter structurale ( văi obsecvente). În M. Piatra-Craiului întâlnim o creastă de tip hogbacks,
rezultată din redresarea la vertical a unui flanc de sinclinal. În M. Banatului, de a lungul a celor două
sinclinorii - Reșița-Moldova Nouă și Svinița-Svinicea Mare – apar forme ale reliefului structural de
diferite dimenisuni precum: creste, platouri, abrupturi, văi; foarte bine păstrate în culmile calcaroase
(V. Sencu).

În M. Apuseni întâlnim două situații.

Prima situație se referă la faptul că M. Apuseni alcătuiesc un sistem formați din unități cu structuri
majore deosebite reflectate în peisajul morfologic. Astfel, se impune prin masivitate un ansamblu
cristalin central, din acesta pleacă în formă radiară mai multe masive de dimensiuni mai reduse cu
caracter de horst ( ex.: Plopiș, Codru-Moma, Zarand) fiind despărțite de depresiuni tectonice tip
graben ( ex.: Brad, Zarand, etc.). Munții Metaliferi și Trascău având o structură complexă ce
determină o varietate de forme structurale ca: vârfuri pe formațiuni vulcanice (Detunatele),
depresiuni suspendate în spatele unor chei sau platouri și creste.

A doua situație se referă la influențe structurale locale ce se reflectă în forme de relief izolate sau în
sistem. Prin umare, remarcăm o serie de sectoare de chei epigenetice tăiate de râuri precum:
Crișurile, Barcău sau Mureș, în calcare sau în corpuri andezite, acoperite inițial de sedimente;
abrupturi; hogbacksuri; suprafețe și platouri structurale.