CURS 11 .4.

Relieful vulcanic Relieful vulcanic se caracterizeaza prin doua tipuri majore de forme, muntii vulcanici si podisurile vulcanice. Muntii vulcanici sunt reprezentati de conurile vulcanice care nu au fost intens erodate. Muntii vulcanici apar sub forma de catene vulcanice - cnd conurile vulcanice sunt aliniate pe una sau mai multe linii de facturi: masive vulcanice grupate - cu cratere amplasate pe fracturi concentrice si masive vulcanice excentrice caracterizate printr-un complex de conuri ca urmare a unor zone de fracturi apropiate. Conul vulcanic , partea proeminenta a aparatului vulcanic se caracterizeaza prin depresiunea centrala a craterului ocupata de obicei de apa unui lac si reteaua hidrografica externa dispusa radiar. Vaile acestea radiare poarta denumirea de barrancos si separa pe suprafata conului o serie de suprafete nclinate de forma triunghiulara sau trapezoidala numite planeze. Prin eroziunea regresiva, marginea craterului este stirbita si lacul vulcanic este drenat (Fig. 65). Fig. 65. Relieful vulcanic: Pv-etajul podiurilor; C-etajul aparatelor (conurilor) vulcanice (Cr-crater; Bbarracanos; P-planeze; D-dyke) Conul vulcanic este distrus treptat de eroziune si n locul lui apare o depresiune circulara, cu cueste dezvoltate pe aglomerate si care privesc spre interior iar n cosul vulcanic ramne numai un stlp numit nek. In felul acesta se ajunge la inversiunea de relief specifica regiunilor vulcanice foarte evoluate sub raport sculptural (Fig.66). Podisurile vulcanice se formeaza n urma eruptiei lavelor bazaltice care fiind foarte fluide se extind pe suprafete foarte mari. Curgerile de lava corespunzatoare unei faze eruptive se suprapun, asemenea straturilor sedimentare, peste orizonturile mai vechi, transversal sau monoclinal.

Fig. 66. Inversiunea de relief n structura vulcanic: c-cueste; n-neck Datorita racirii crusta externa poate fi bombata de presiunea gazelor din magma lichida subiacenta determinnd aparitia unor movile pe suprafata podisului.

Sub actiunea eroziunii platourile vulcanice sunt fragmentate, aparnd elemente morfostructurale reprezentate prin : inversiuni de relief, suprafete structurale, cueste, horsturi vulcanice tectonice. Relieful vulcanic de la noi n tara prezinta mari diferentieri: M-tii Oas - Guti si M-tii Metaliferi sunt puternic erodati, cu suprastructurile pe alocuri complet distruse. Au luat nastere platouri secundare, fragmentate de vai puternic adncite iar numeroase corpuri intruzive (dikuri, nekuri, stlpi gonflati) au fost dezvelite si apar n relief. In lantul muntos Caliman-Gurghiu-Harghita, relieful depaseste 1500-1700 m altitudine si se disting doua etaje morfologice: al conurilor vulcanice si al platourilor de aglomerate. Conurile pastreaza formele vulcanice tipice: cratere si caldere n diferite stadii de evolutie, barrancosuri si planeze. 2.5. Relieful complexelor vulcanogen sedimentare Depozitele vulcanogen sedimentare reprezinta materialul de umplutura al unor bazine lacustre pliocen-cuaternare. In fazele de liniste si dupa ncetarea activitatii culcanice, apele permanente sau temporare au erodat, transportat si depus fragmente andezitice provenite din distrugerea aparatelor, a curgerilor de lava sau a altor formatiuni vulcanice primare. In general, n depozitele vulcanogen-sedimenatre se diferentiaza trei niveluri: nivelul inferior, alcatuit din roci piroclastice depuse n conditii submarine; nivelul intermediar - rezultat din acumularea subacvatica, alcatuit din conglomerate vulcanice cu liant de natura cineritica si mai rar din piroclastite si nivelul superior, constituit aproape numai din depozite grosiere, cu rare orizonturi de ciment la care se adauga brecii si conglomerate. Pe formatiunile vulcanogen sedimentare s-au modelat forme de relief cu trasaturi distince cum sunt: piemonturi, terase, relief rezidual. Piemonturile acumulative din partile nordice si vestice a depresiunii Sarului (Tara Dornelor) sunt constituite din conglomerate vulcanice a caror sedimentare a nceput la sfrsitul sarmatianului, dupa punerea n loc a masivului eruptiv Caliman. Piemonturile acumulativo-sculpturale sunt strabatute de o retea hidrografica radiala, care a determinat aparitia unor culmi prelungi, interfluvii usor convexe ce se ngusteaza treptat spre amonte, latindu-se catre periferie, asemenea unor planeze; vaile sunt simetrice cu versanti abrupti specifici conglomeratelor. In depresiunea Gheorgheni, piemonturile acumulative si erozive, formate din depozite vulcanogen-sedimentare de bazin au aspectul unor cmpii nalte legate genetic de rama montana nconjuratoare. Relieful este evoluat, iar interfluviile cu aspect de coline, coboara constant catre centrul depresiunii. Terasele au luat nastere n lungul rurilor ce strabat depozite vulcanogensedimentare. Astfel, n Depresiunea Toplitei, podul cele mai nalte terase a Muresului este alcatuit din depozite vulcanogen-sedimentare. Aceasta terasa a fost pusa n evidenta n timpul pleistocenului inferior, cnd apele bazinului au fost drenate n urma defileului Muresului. Relieful rezidual ia nastere n urma modelarii diferentiate a aglomeratelor vulcanice, exercitata de dezagregare si alterare, apa din precipitatii, vnt. Se ntlnesc numeroase forme cu aspect de ciuperci, coloane, stlpi, piramide, blocuri sferice, saltele eoliene. Frumoase forme de relief rezidual se ntlnesc n M-tii Calimani. 2.6. Relieful fluviatil

Relieful fluviatil a luat nastere prin actiunea apelor curgatoare. Reteaua actuala de vai este relativ noua, ea datnd n cea mai mare parte, din cuaternar desi formarea si ordonarea ei n actuala configuratie s-a facut printr-o evolutie ndelungata. Ea a aparut, s-a extins si s-a definitivat treptat pe masura formarii si adaugirii unitatilor de relief periferice n jurul lantului carpatic, de la sfrsitul mezozoicului si pna n prezent. Reteaua hidrografica veche, din cretacicul superior si pna n eocen a suferit modificari radicale n timpul ororgenezei de la sfrsitul oligocenului si nceputul tortonianului. Din aceasta etapa s-au mentinut unele rudimente de vai din M-tii Apuseni, M-tii Banatului si Carpatii Meridionali. Una din caracteristicile esentiale ale reliefului carpatic o constituie numarul mare al vailor, total sau partial transversale. Daca la vaile transversale propriu-zise se mai adauga si culoarele transversale de vale (Timis - Cerna, Bistra - Poarta de Fier a Transilvaniei, Rucar - Bran, Oituz etc. ) avem o imagine si mai clara a fenomenului de divizare transversala a Carpatilor, cu toate consecintele lui. Aparitia acestor vai transversale a fost explicata fie prin instalarea rurilor n lungul faliei, sau pe discontinuitati geologice importante, fie prin adncire antecendenta, fie prin captare. Spre exemplu, formarea Crisului Repede prin captare, reprezinta o certitudine ca de altfel pentru majoritatea rurilor din jumatatea de vest a tarii n timp ce antecedenta s-a impus n cealalata jumatate a teritoriului. Formele de relief create de apele curgatoare pot fi mpartite n forme de eroziune si forme de acumulare. Forma principala de eroziune a unui ru este albia minora iar pe masura ce rul intra n stadiul de echilibru apar luncile si terasele. Formele de acumulare pot fi subdivizate n forme mici din cadrul albiei cum sunt grindurile si ostroavele si forme mai satbile (conuri de dejectie, glacisuri, piemonturi si pedimente, cmpii de nivel de baza si delte). 2.6.1. Relieful fluviatil de eroziune Albia minora (sau albia propriu-zisa) reprezinta canalul de scurgere al unui ru de debite medii si malurile care l delimiteaza. Albia minora este deci fsia vaii n care rul si exercita si consuma ntrege lui forta n cea mai mare parte a anului. Latimea sa este n functie de debit, de natura vaii, de panta terenului etc. Relieful albiei minore este format dintr-o alternanta de aluviuni de diferite grosimi cu aflorimente de roci n loc. Lunca sau albia majora se ntlneste la rurile care au ajuns la profil de echilibru, unde preponderenta devine eroziunea laterala. Ea este reprezentata de suprafata din lungul vaii ocupata de ape numai periodic, n timpul viiturilor. In raport cu gradul de dezvoltare al luncii exista vai fara lunca, cele al caror fund se confunda cu albia minora, vai cu lunca moderat dezvoltata care se ntlnesc la rurile mici si cu vai cu lunci larg dezvoltate, care apar la rurile mari: Dunarea, Prutul, Siretul, Oltul, Muresul, Jiul, Ialomita, Dmbovita etc. In cuprinsul luncilor pot aparea anumite denivelari pozitive, cum ar fi grindurile de nisip, fsii nguste convexe care urmaresc malurile albiei majore pe lungimi mari si apar ca rezultat al acumularilor din timpul viiturilor mari, conuri de dejectie, formate de afluentii sai si negative (microdepresiuni) ocupate de lacuri sau mlastini.

Fig. 67. Lunca i subdiviziunile ei: a-lunca intern; b-lunca central; luca extern; fa-facies de albie; fl-facies de lunc In cuprinsul unei lunci n raport cu microrelieful sau pot fi separate trei portiuni distincte si anume (Fig.67). lunca interna , zona de lnga albia rului care se ridica deasupra nivelului mediu al apelor cu cca.1-3 m, datorita prezentei grindurilor prealabile. lunca centrala sau zona mijlocie care este cea mai neteda. lunca externa, situata la contactul cu terasele de unde si numele de lunca de sub terasa, cu nivelul cel mai cobort si de regula ocupta de mlastini. Ea se afla sub influenta apelor freatice care apar sub forma de izvoare la piciorul terasei. In zona externa a luncii, se ntlnesc ntinse conuri de dejectie, formate de rurile afluente. Geneza luncilor este strns legata de actiunea eroziunii laterale, care prin meandrare si largesc vaile pna la ctiva zeci de kam, cum este cazul Dunarii n baltile Ialomitei si Brailei. Luncile au un rol hidrologic important, acela de regularizare a apelor n timpul revarsarilor si viiturilor. Depozitele aluviale din luci sunt alcatuite dintr-un strat bazal grosier, format din bolovanisuri, pietrisuri si nisipuri grosiere de 1-3 m, rezultat din transportul n lungul albiei minore si altul superior mai fin argilo-nisipos, gros de 1-3 m, denumit si faciesul de lunca rezultat prin depunerea mlurilor n timpul apelor revarsate. La noi n tara luncile sau albiile majore ale rurilor sunt forme de relief recente. Fizionomia, extinderea si structura lor sunt conditionate de modificarile raportului dintre debitul solid si debitul lichis al regimului de scurgere al rurilor. Extinderea si fizionomia lor se diferentiaza pe trepte de relief. Astfel, n regiunea montana, luncile au o dezvoltare redusa si apar discontinuu sub forma unor fsii nguste, de la ctiva metri naltime, la 30-50 m. Rurile mari care strabat Carpatii Orientali (Suceava, Moldova, Moldovita, Bistrita, Trotusul) au lunci bine dezvoltate care se extind pna la 100-200 m latime. In sectoarele de ngustare a vailor, datorita rezistentei rocilor, luncile aproape dispar, pentru ca n depresiunile intracarpatice acestea sa se dezvolte puternic, ocupnd pna la 1/3 din suprafata acestora. Asa se ntmpla n cazul luncilor rurilor din Depresiunile Giurgeului, Cicului, Brasovului si Beiusului, afectate de usoare miscari de subsidenta, unde luncile se confunda cu nsasi suprafata depresiunilor. In Subcarpati, rurile si-au format de regula lunci largi, diferentiate local pe varietatea petrografica si de neotectonica.

La traversarea anticlinalelor, luncile se ngusteaza ajungnd la fsii nguste. Aceleasi strangulari au loc si la traversarea faciesurilor litologice mai rezistente (gresii, conglomerate etc.). In zona podisurilor si piemonturilor, rurile si-au format de asemenea lunci largi cu latimi de 2-5 km. In Cmpia Romna si n cmpia Banato-Crisana, luncile au de asemenea o larga dezvoltare, ocupnd aprope n ntregime fundul vailor. Panta longitudinala a luncilor este cuprinsa ntre 0,5-0,6 m/km la rurile principale si 0,7-1,5 m/km la cele secundare. Luncile Jiului, Oltului, Argesului, Ialomitei, Buzaului si Prutului ajung la latimi de 4-8 km iar n lungul Siretului inferior chiar de 10-11 km. In ariile de subsidenta, toate rurile si-au format lunci ntinse, care de fapt corespund cu nsasi cmpia. In regiunea de munte, luncile au o dezvoltare alternativ monolaterala cu 1-2 trepte aluvionare de pna la 1-5 m naltime. In sectoarele de vale mai largi si depresionare, lunca este mai dezvoltata taorita glacisurilor coluvio-proluviale ntinse si conurile de dejectie mbucate. Plantele reduse, izvoarele si mustirile la baza teraselor sau a versantilor, faciliteaza dezvoltarea mlastinilor ca de exemplu n Depresiunea Ciuc - Giurgeu Brasov. In lungul vailor mari din Podisul Moldovei si al Transilvaniei, luncile au cele 4 fsii bine individualizate. Dezvoltarea grindurilor marginale nalte de 2-5 m care nu pot fi strapunse de afluentii mai mici, impun acestora cursuri paralele prin aceeasi lunca pe zeci de km, ca de exemplu Bistrita cu Siretul, Jijia cu Prutul, etc. Pe vaile mai mici autohtone, lunca prezenta nca din cursul superior, domina albia minora ngusta cu 1-3 m. Trecerea catre versanti se face prin intermediul glacisurilor coluvio-proluviale. In general, n lunci, grosimea depozitelor aluviale variaza n medie de la 2-4 m la 10-15 m. La cele mai multe lunci, baza aluviunilor se gaseste sub talvegul actual al acestora. Indiferent de extinderea luncii si de grosimea aluviunilor se gaseste sub talvegul actual al acestora. Indiferent de extinderea luncii si de grosimea aluviunilor, la toate apare o evidenta succesiune a doua orizonturi deosebite sub raport litologice si granulometric: un orizont inferior grosier si un orizont superior alcatuit din depozite mai fine. In orizontul inferior predomina pietrisurile si nisipurile iar n orizontul superior formatiile psamo-pelitice. Trecerea de la acumularile grosiere de albie ale orizontului inferior la cele fine de inundatie din orizontul superior corespunde detasarii luncii ca treapta morfologica de relief. Neomogenitatea litologica a acestui ultim orizont (intercalatii grosiere, lentile argiloase, luturi) reflecta schimbarile de regim, revarsarile de proportii si repetate sau pendularea cursurilor de apa n cadrul patului aluvial (Gr.Posea s.a. 1978). Dupa vrsta aluviunilor se poate aprecia ca att sculptarea albiei si aluvionarea ct si detasarea luncii si a treptelor din cuprinsul ei sunt procese ce s-au desfasurat diferentiat de la o unitate de relief la alta, ncepnd cu sfrsitul wrmianului si pna n prezent. In general se admite ca luncile carpatice si subcarpatice au o vechime mai mare, aluvionarea relizndu-se n timpul tardiglaciarului si holocenului inferior. Depozitele aluviale de lunca din zona podisurilor si cmpiilor sunt mai recente, ele datnd din atlantic-subboreal.

Terasele fluviatile sunt trepte care se formeaza de-a lungul apelor curgatoare. Ele reprezinta ramasitele unor vechi sesuri aluvionale (albii majore sau lunci), aflate la o anumita altitudine deasupra nivelului actual al vaii (Fig. 68,69).

Fig. 68. Terase pe o vale Terasele apar ca rezultat al intensificarii eroziunii verticale a rului datorita, fie cresterii debitului apelor fie coborrii nivelului lor de baza, fie unor miscari de ridicare a bazinului rului. In formarea unei tersae se pot recunoaste trei faze: faza de eroziune, faza de sedimentare si faza de formare a terasei propriu-zise. In faza de eroziune se formeaza albia majora a rului, n cea de sedimentare se formeaza sesul aluvionar, iar n cea de formare a terasei se reia fenomenul de eroziune si de transport a materialului aluvionar depus n faza precedenta ramnnd astfel la altitudine initiala resturi din vechiul ses aluvionar care nu reprezinta dect nsusi terasa. (Fig. 70).

Fig. 69. Terase pe interfluviu In evolutia unui curs de apa, acest ciclu de eroziune se poate relua de mai multe ori, aparnd astfel mai multe terase la nivele diferite, terasa superioara fiind cea mai veche. In profilul transversal la o terasa se deosebesc urmatoarele elemente morfometrice componente: fruntea terasei (f), podul terasei (pd), muchia terasei (m) si ttna (t) (Fig.71).

Fig. 71. Teras fluviatil i elementele ei Fruntea terasei reprezinta planul nclinat care face legatura ntre podul terasei cu lunca sau cu podul altei terase. Podul terasei cu lunca sau cu podul altei terase. Podul terasei reprezinta partea cea mai ntinsa si nalta. Muchia terasei reprezinta partea superioara a formatiei prin care se face legatura cu podul terasei si piciorul sau partea de jos a terasei. Baza sau patul terasei reprezinta partea pe care se sprijina terasa, constituita din roci mai vechi dect depozitele aluviale ale terasei. Terasele pot aparea pe ambele maluri, deci pot fi bilaterale sau numai pe un mal deci unilateral. Cele bilaterare pot fi simetrice sau asimetrice (Fig.72). In functie de altitudine, terasele fluviatile se mpart n terase inferioare (cele situate la 8-10 m si 10-20 m deasupra albiei minore) terase medii, situate la 30-35 m altitudine relativa, si terase superioare cele situate la 55-60 m si 80-100 m deasupra.

Fig. 70. Formarea teraselor: a-faza de eroziune; b-faza de acumulare; c-faza de formare a terasei; d-formarea mai multor nivele de terase

Fig. 72. Tipuri de terase dup evoluia cursului apei

In raport cu geneza se disting trei tipuri de terase , terase n roca sau de eroziune, taiate numai n roca de baza sau cu o slaba cuvertura de pietrisuri, terase de acumulare sau imbricate, taiate n propria cuvertura de depozite aluvionare si terase mixte, la care depozitele aluvionare apar n trepte ce au la baza rocile mai vechi. In raport cu miscarile tectonice suferite, se disting: terase normale sau nedeformate si terase deformate, terase convergente si divergente Terasele piemontane sunt cele dezvoltate n evantai care dispar treptat n aval, au nclinare longitudinala accentuata si sunt taiate n depozite aluvio-proluviale ale conurilor de dejectie asa cum e cazul teraselor Argesului de la Pitesti n jos. Cele mai multe terase ce apar de-a lungul cursurilor de apa n tara noastra sunt de vrsta cuaternara. Terasele mai vechi s-au pastrat mai rar deoarece n majoritatea cazurilor au fost erodate. Cele mai extinse terase de la noi sunt terasele Dunarii din Cmpia Romna, care formeaza un sistem bine studiat, constituit din 6 terase situate la naltimile t1 = 56 m, t2 = 8-10 m; t3 = 18-20m; t4 = 30-35 m; t5 = 55-60 m si t6 = 80-100 m, care se pierd treptat ncepnd de la Drobeta Turnu Severin spre Braila. Studiul teraselor a urmarit cu precadere determinarea efectelor actiunii rurilor si prin acesta, geneza si evolutia releifului fluviatil n cuaternar, ntruct terasele sunt martorii cei mai reprezentativi si concludenti ai tectonicii n raporturile ei cu actiunea factorilor modelatori. Pe baza cercetarilor efectuate s-a acreditat ideea predominarii seriilor de 3-5 terase. Urmarind seriile de terase se detaseaza clar sisteme de terase de pe clina exterioara a Carpatilor de cele de la interiorul lor. Spre exemplu, terasele de pe dreapta Prutului, formeaza un sistem de 7 nivele cu naltime relativa, pna la 130-150 m (V. Bacaoanu, 1978). Valea Siretului prezinta un sistem de terase mult mai variat datorita conditiilor geologice specifice subcarpatilor si Podisului Moldovei. Prin deplasarea sa spre vest, valea a capatat o asimetrie pronuntata cu desfasurarea celor 11-12 terase, mai ales pe dreapta. La ntlnirea sa cu afluentii principali de pe dreapta (Moldova, Suceava, Bistrita, Trotus) terasele de confluenta formeaza adevarate cmpii de terase. Cele 12 nivele cu altitudine relativa de pna la 200-210 m, apar fragmentar pe stnga, iar mai jos ajung sa formeze poduri foarte largi care alcatuiesc cmpia de terase a Tecuciului si Covurluiului. Toate rurile din partea de nord a Cmpiei Romne, dintre Trotus si Dmbovita, prezinta terase numai n bazinul superior si mijlociu, dupa care dispar si se confunda cu cmpia de divagare. Argesul, ca si Dmbovita prezinta 7-9 nivele de terase care odata cu trecerea n cmpia piemontana se reduc ca numar si se pierd n cmpia de divagare Titu-Potlogi. Vaile Jiului si Oltului prezinta 7-9 terase n sectoarele montane si subcarpatice si n partea nordica a Podisului getic, care se reduc ca numar pe masura apropierii de Dunare. Cea mai mare extensiune o au terasele din lungul rurilor importante - Siretul, Prutul, Oltul, Muresul, Somesul, dar diferentiat pe trepte de relief. In mod obisnuit, terasele sunt paralele cu directia de curgere a rurilor, avnd o dezvoltare mono sau bilaterala, dar la contactul dintre piemonturi si cmpii si dintre depresiuni si rama montana (ex. Depresiunea Brasovului, Hategului, Fagarasului, Sibiului etc.) terasele au o desfasurare n evantai, nivelele disparnd unul dupa altul n cmpie.

Numarul si extinderea teraselor sunt o expresie directa a modului n care a decurs evolutia regiunii respective n cuaternar. Formarea teraselor dela exteriorul Carpatilor a depins de nivelul de baza pontic aflat n continua deplasare catre est. Scaderea treptata a numarului de terase ale Dunarii, din Cmpia Olteniei pna n Cmpia Brailei este o dovada n acest sens. 2.6.2. Relieful fluviatil de acumulare Formele principale de acumulare create prin activitatea fluviatila sunt: ostroavele, grindurile, deltele, conurile de dejectie, glacisurile, piemonturile si pedimentele. a) Ostroavele sunt acumulari de materiale n albia minora a rului care formeaza mici insule. Asemenea ostroave apar pe Dunare, Olt, Somes, Mures (Ostrovul Mare, Ostrovul Corbului, Ostrovul Calimanesti). b) Grindurile fluviatile sunt acumulari de ml, nisip si pietris sub forma unor coame paralele pe marginea albiei minore si ele apar cu deosebire pe rurile ce strabat regiuni de stepa sau silvoctepa. c) Deltele sunt forme de acumulare fluvio-marina prin depunerea de aluviuni la punctul de varsare al rului n mare sub forma unui con de dejectie. Prin depunerea continua de aluviuni, conul se ridica deasupra nivelului marii si treptat se acumuleaza cantitati mari de material, dnd nastere la o forma de relief ce aminteste litera greceasca (delta) de unde si numele acestor forme de relief. Vrful ascutit al deltei se afla spre cursul fluviului iar baza spre lac, mare sau ocean. Deltele se formeaza numai acolo unde fundul marii sau oceanului la varsarea flubiilor are o nclinare mica, litoralul sa nu prezinte curenti marini puternici, regiunea sa nu fie afectata de miscari oscilatorii iar marea sa nu fie supusa fenomenelor mareelor. Prin formarea deltelor, uscatul nainteaza n mare. Teritoriul olandez este n cea mai mare parte alcatuit din reunirea deltelor formate la varsarea Rhinului, Meusei, Escautului n mare. Sedimentarea care favorizeaza formarea deltelor este nlesnita si de salinizarea ridicata a apelor marine, care determina coagularea coloizilor si depunerea rapida a materialului din suspensie. In functie de nclinarea fundului marii, de prezenta curentilor si a valurilor si de cantitatea de aluviuni, deltele pot lua forme diferite, rasfirate, cu numeroase brate care se ramifica caracteristic fluviului care se varsa n mari nchise (delta fluviului Volga), digitiforme, frecvente la marile marginale care au fundul bazinului ceva mai adnc (ex. Delta fluviului Mississippi); palmate care se formeaza prin umplerea unor golfuri cu aluviuni (ex. Delta Nilului si a Dunarii) si delte lacustre care se formeaza la varsarea rurilor n lacuri, sau la traversarea acestora (cele mai cunoscute fiind deltele lacustre ale Rhonului la varsarea n lacul Geneva si a Rhinului si la varsarea n lacul Constanta). Delta Dunarii, ca delta plamata, reprezinta un vechi golf al Marii negre al carui fund pe alocuri era cu circa 180 m jos la nivelul marii. Se pare ca n pleistocen linia de tarm era de la Isaccea de astazi. Din pleistocen pna in prezent delta a naintat n mare ajungnd sa acopere o suprafata de cca. 3600 km2. Un rol important n formarea deltei l-au avut cordoanele litorale formate la gurile Dunarii sub actiunea valurilor si a curentilor marini. Viteza de crestere a deltelor este variabila, Delta Dunarii ntre anii 1800 si 1861 a crescut cu 22 km2, delta fluviilor Mississipi, creste cu 80 km2/an. Cele mai importante Delte sunt: Delta Gangelui si Brahmaputrei cu o suprafata de cce.120.634 km2. Delta fluviului Mississippi cu o suprafata de 96.000 km2. Delta Volgai cu 12.000 km2, a Amu-Dariei cu 10.000 km2.

Datorita vitezei diferite a apei si a volumului de aluviuni transporate, depunerea si sedimentarea n delte se face neregulat, att din punct de vedere geometric ct si din punct de vedere al dimensiunilor materialului. Depozitele au o stratificatie ncrucisata, asemanatoare dunelor sau depozitelor litorale. Sedimentele deltaice prezinta variatii granulometrice si geometrice att n plan orizontal ct si vertical, deci att n profil transversal ct si logitudinal. In profil longitudinal apare o sortare a materialelor de la vrf spre baza n sensul ca materialul mai grosier (pietris, nisip) este depus spre vrf lnga tarm, iar cel fin spre baza. Lnga tarm, stratele au o nclianre de 20-30o apoi scade treptat spre baza. d) Glaciesurile sunt piemonturi n formare, sau fazele initiale ale formarii piemonturilor la care este vizibil contactul ntre conurile de dejectie. Glaciesurile au nfatisarea unor suprafete usor nclinate la baza unor denivelari (structurale, petrografice, sau de eroziune) si sau format prin procese de denudare si acumulare n conditii de climat temperat periglaciar. Ele constituie suprafete de racord, acoperite cu depozite deluviale ajunse la o panta generala de echilibru dinamic. Prin geneza si nfatisare, glaciesurile pot prezenta faze incipiente fie de pedimentatie, fie de formare a unor piemonturi locale. In prezent se mai pastreaza numai glaciesurile formate la sfrsitul pliocenului si in cuatrenar. Glaciesurile pleistocene s-au format datorita proceselor periglaciare si a celor din perioadele interglaciare.

Fig. 73. Profile de glacisuri: A-la contactul deal-cmpie; B-la contactul munidepresiune; C-glacisuri de teras; D-glacis structural sub cuest calcaroas; E-glacis n depresiune; F-glacis sub abruptul petrografic Dupa pozitie si aspect, glaciesurile apartin la doua mari trepte de relief, una superioara (carpatica, mai extinsa) unde glaciesurile iau forma de pedimente si a doua, la contactul dintre relieful mai nalt si cmpii, depresiuni sau vai. Cele carpatice s-au format n acelasi timp cu suprafetele de eroziune aflate sub nivelul pediplenei carpatice adica a platformei Rul Ses si apoi, a celor de tip Gornovita. Glaciesurile din depresiunile intracerpatice si subcarpatice urmaresc cu fidelitate abrupturile dar sunt

mult diferentiate n functie de conditiile geomorfologice locale. In general, rocile mai friabile si interfluviile mai putin nalte au permis o mai rapida retragere a versantilor, asa nct s-a ajuns la aparitia unor suprafete de glacis mai ntinse si mai accentuat nivelate (Fig. 73). Intinse suprafete de glacis s-au format n interglaciarul riss-wurm la ttna si sub fruntea teraselor principale cursuri de apa, glacisuri care au rolul de a domoli trecerea de la interfluviu la fundul vailor. Asemenea glacisuri apar pe terasele nalte ale Dunarii, Oltului, Jiului, Argesului, Siretului si Bistritei. Glacisurile de pe rama depresiunilor sunt bine reprezentate pe latura sudica a culoarului depresionar FagarasSibiu-Apold, n depresiunea Hategului si Brasovului si n depresiunea subcarpatica a Olteniei. La contactul cmpiilor si depresiunilor cu subcarpatii sau cu muntii (ca de exemplu cea dintre Cmpia Banato-Crisana si munti sau cele dintre Subcarpatii de Curbura si Cmpia Romna) s-a format un tip de glacisuri cu panta redusa si au aparut acolo unde nu s-au putut forma piemonturi. Ele se prezinta n fsii paralele - una superioara, mai nclinata, extinsa mult pe versantul n dauna caruia s-a format si alta inferioara, cu panta redusa, ce se pierde treptat n cmpie. In afara acestora, pot aparea si glacisuri de lunca sau de vale care dau vailor aspectul unei copai largi. e) Piemonturile sunt forme de relief primare care apar la contactul dintre catenele montane (alpine) si cmpiile subalpine (piemontane). Deci piemonturile (de la fr.pied du mont = piciorul muntelui) sunt forme de relief cu suprafete ce se nclina usor din amonte spre aval, rezultate prin acumularea depozitelor proluviale si coluviale erodate din zona montana si transportate de torenti la baza muntilor. Uneori, pantele lor sunt concave iar liniile generale ale suprafetei piemontului sunt asemanatoare profilelor de echilibru ale vailor.

Fig. 74. Structura i dispunerea etajat sau terasat a piemontului de acumulare Suprafetele piemontane alcatuiesc prispe continui la periferia lanturilor montane, ele dezvoltndu-se pe latimi de zeci sau chiar sute de km, asemenea unor podisuri (ex. Piemontul Getic). In profil transversal, piemonturile prezinta o serie de trepte care coboara spre aval, dispuse perpendicular pe directia vailor. Aceste trepte sunt alcatuite din pnze de depozite proluviale, corespunzatoare diferitelor serii de conuri (Fig. 74).

Reteaua hidrografica initial divergenta, prin captari se poate transforma n una dendritica si mai rar longitudinala. Piemonturile joase, formate din pietrisuri si nisipuri proluviale si aluviale permeabile, contin importante rezerve de apa din precipitatii si din scurgeri subterane din zona montana. Piemonturile rezulta deci prin acumulare, prin justapunere si suprapunere a conurilor de dejectie si prin netezirea acestora, prin depozitele deluviale si coluviale aduse de apele din precipitatii. De multe ori acestea alterneaza cu materiale provenite din nisipuri, alunecari si rostogoliri determinate de gravitatie mai ales n imediata apropiere a catenelor montane. Aceste depozite proluviale pot fi antrenate n miscarile tectonice, astfel ca orogeneza nainteaza n vorland, ca de exemplu zona de curbura a subcarpatilor unde cutarea s-a deplasat treptat n detrimentul Cmpiei Romne prin naltarea n villafranchian a stratelor de Cndesti cu peste 1000 m (Magura Odobesti, 1000 m). Formarea si evolutia piemonturilor ncepe deci cu acumualrea unor depozite proluvial, urmata apoi de o detasare a acestora de rama montana prin sculptarea depresiunilor de contact (periferice) si apoi a dealurilor de eroziune (de ex. Piemontul Getic) si transformarea piemonturilor ntr-o zona deluroasa (Subcapatii Getici) si apoi transformarea sa n piemont de eroziune (Fig.75).

Fig. 75. Evoluia unui piemont aluvial: 1-faza de glacis; 2-faza de fragmentare n suprafee larg extinse sau sub form de benzi; 3-cmpie de eroziune presrat cu martori din fostul piemnont

Fig. 76. Piemontul Getic i piemonturile vestice

Un ciclu piemontan complet cuprinde deci toate fazele, ncepnd cu acumularea piemontana si terminnd cu distrugerea totala a piemontului aluvionar, urmata de nivelarea prin denudare si formarea piemontului peneplenizat si apoi fragmentarea sa pe verticala. Desfasurarea unui ciclu piemontan, presupune realizarea sincrona a mai multor conditii - tectonica, bioclimatica, hidrologica si de nivel de baza. In evolutia sa, relieful Romniei dupa ridicarea Carpatilor, a dispus de conditii favorabile formarii piemonturilor n doua cicluri: unul n miocen si altul n pliocencuaternar. Din ciclu din miocen se mai pastreaza urme ale piemonturilor n Dealul Feleacului, la poalele M-tilor Trascaului si n Depresiunea Hateg-Orastie si Petrosani. In ciclu pliocen-cuternar s-au format predominant prin acumulari submerse piemonturile laturii vestice a M-tilor Banatului si M-tilor Apuseni si Piemontul Getic, la acesta din urma dominante fiind acumularile subaeriene (Fig.76). Formarea si evolutia ulterioara a piemonturilor extracarpatice au fost influentate direct de trasaturile ramei carpatice. Astfel, cele din estul Carpatilor Orientali se prezinta sub forma unui relief colinar, cu altitudinea de 450-500 m, marginit de cmpii piemontane cu altitudini de 100-300 m. Piemonturile dintre Trotus si Buzau (Piemontul Rmnicului), apar sub forma unei fsii continue si largi mai putin afectata de eroziune. La vest de Buzau, apar mai multe feciesuri si cmpii piemontane. Cele mai dezvoltate sunt piemonturile getice care se pastreaza ca podisuri piemontane desprinse de munte, fragmentate n cicluri paralele a caror suprafata topografica corespunde cu suprafata piemontana initiala. Piemonturile intracarpatice apar att n depresiunile intramontane ct si cele din interiorul Transilvaniei (ex. Piemontul Sacele, Piemontul Oasului, Piemontul Sohodolului, sau Piemonturile de Depresiune ale Fagarasului, Sibiului si Salistei. d. Pedimentele sunt suprafete netede sau usor nclinate (1-7o), modelate n roci la poalele unor regiuni muntoase cu versanti abrupti. Prin distrugerea totala a masivului muntos se ajunge la pediplena. Pentru ca acest relief sa nu se confrunte cu cel de glacis, el trabuie privit ntr-o scara evolutiva n care glacisul, pedimentul si peniplena reprezinta trei stadii succesive n lantul evolutiv de fragmentare si nivelare a unei regiuni. Spre deosebire de glacisuri care sunt nivelari incipiente marginale, pedimentele apar odata cu modelarea interioara si formarea inselbergurilor iar pediplena se realizeaza n stadiul avansat al disparitiei majoritatii inselbergurilor. Un exemplu tipic de pedimente cu inselberguri si cupole, apare n Dobrogea de Nord si Centrala unde s-au format prin fragmentarea aproape completa a podisului si a Muntilor Hercinici si partiala a Dobrogei centrale de est. Pedimentele din Dobrogea sunt deci suprafete de nivelare usor nclinate, dispuse n jurul unor inselberguri, pe alocuri reunite si nclinnd ntr-o singura directie. Inselbergurile ca de exemplu, Dealul Marii sau Denistepe, sunt netede, sub forma de cupole sau reduse la cioturi cau ace ca si M-tii Macinului. Cel mai avansat proces de pedimentatie se constata n depresiunea Nalbert care nconjoara inselbergul Delul Mare (270 m altitudine). La vest, pedimentele patrund n Podisul Niculitel iar pe latura nordica apar depresiuni golf. Unii autori, ca Gr. Posea, Gh. Pop sau P. Cotet, considera ca si suprafetele de nivelare din complexul sculptural Rul Ses pot fi consecinta unui ndelungat proces de pedimentatie iar suprafata Borascu poate fi considerabila o pediplena. 2.7. Relieful glaciar si periglaciar 2.7.1. Relieful glaciar

Relieful glaciar apare ca rezultat al actiunii ghetarilor care la altitudinea tarii noastre s-au format n timpul glaciatiunii pleistocene Riss si Wrm.

Fig. 77. Elemente glaciare i periglaciare pleistocene pe teritoriul Romniei; 1-masive muntoase nalte cu relief glaciar; 2-curgeri de pietre; diferite alte criostructuri periglaciare (P. Cote, 1970) Conformatia generala a Carpatilor si fragmentarea lor n masive bine individualizate au facut ca aceste glaciatii pleistocene sa aiba un caracter insular. Glaciatia pleistocena a fost mai puternica n Carpatii Meridionali unde relieful atinge 2400-2500 m altitudine (Fig.77). Cele mai reprezentative forme de relief glaciar sunt circurile si vaile glaciare. Adeseori, circurile sunt asociate cu ntinse suprafete de nivelare ale complexului sculptural Borascu n M-tii Tarcu, Godeanu si Iezer. Alteori, ghetarii au afectat martorii de eroziune transformndu-i n "custuri" si vrfuri piramidale despartite de sei adnci care apar frecvent n Retezat, Parng si Fagaras.

Fig. 78. Lrgirea circurilor nivale (c-c) i transformarea lor n circuri glaciare (1-1, 2-2, 3-3)

Inaltarea reliefului de la sfsitul pliocenului si nceputul cuaternarului, precum si racirea climei au favorizat instalarea zapezilor perene si aparitia ghetarilor, astfel nct

sistemul de modelare pluvio-fluvial din pliocen a fost nlocuit la altitudinile mari ale Carpatilor de modelarea glacionivala si glaciara. S-au format mai nti nise de nivatie pe suprafetele platformei Borascu si la obrsia vailor (Fig. 78). De aici, ghetarii formati au invadat vaile fluviatile. Acest fenomen s-a produs cu precadere pe versantii de nord, est si sud-est adapostiti fata de directia dominanta a vnturilor din vest. Vaile au fost largite prezentnd profile transversale n forma de U, iar de-a lungul talvegurilor au aparut trepte si praguri. Procese crionivale au avut un rol important n eliberarea unui imens material detritic transportat de ghetari si depus sub forma de morene, cele mai numeroase fiind cele frontale. Aceste morene sunt alcatuite din blocuri mari si putin rulate, pietrisuri, nisipuri grosiere si un procent redus de argila. Actiunea unor torenti subglaciari este atestata pe alocuri de prezenta unor depozite stratificate la capatul unor circuri sau vai glaciare. Pe masura acumularii masei de gheata, vaile glaciare s-au largit ajungnd la 600-800 m latime. Raportata la prezenta umerilor glaciari care nsotesc circurile glaciare, se pare ca ghetarii au putut atinge grosimi de la 100 - pna la 200 m. Orict de intensa a fost eroziunea glaciara, ea nu a reusit ntotdeauna sa stearga unele trasaturi morfostructurale ale relliefului periglaciar. Acest lucru este atestat de asimetria unor circuri si vai glaciare subsecvente, mai ales acolo unde formatiunile sedimentare se asociaza cu cele cristaline (Tarcu, Bucegi, Parng).

Fig. 79. Tipuri de circuri glaciare: 1simple; 2-alungite; circuri complexe (conjugate); 4-complexe de circuri Relieful glaciar se caracterizeaza deci prin prezenta circurilor glaciare care n toponimia locala sunt cunoscute sub numele de : caldari, gauri, groape, scoabe, hrtoape, catunuri, zanoage etc. si a vailor glaciare . Circurile glaciare n raport cu forma lor pot fi simple, dispuse frecvent pe marginea suprafetelor de nivelare n care sunt sculptate, alungite si complexe (conjugate) (Fig.79). Circurile simple apar n Tarcu, Godeanu, Parng, Bucegi, Rodna si pe versantii sudici al Iezerului si Fagarasului. Circurile complexe, care evidentiaza un grad mai naintat de modelare, apar cu precadere la altitudini de peste 2300 m, n Retezat, Parng si Fagaras (Bucura-Retezat), Gaurile si Rosiile din Parng etc.). Vaile glaciare se ntlnesc n prelungirea circurilor si se caracterizeaza prin ulucuri n forma de U, bine conturate de umeri glaciari (Fig.80).

Fig. 80. Valea glaciar i specificul ei morfologic: A-comparaie cu valea fluviatil; B-umerii vii glaciare (U)

In profil longitudinal ele prezinta rupturi de panta, uneori de natura litologica si structurala. Capatul inferior al vailor glaciare este marcat de cele mai multe ori de praguri si morene relativ bine conservate la altitudini de 1500-1350 m (fig. 81). In Carpatii Meridionali, ghetarii au invadat o buna parte din vaile evoluate, apartinnd complexului sculptural Rul Ses. Vaile glaciare sunt cele mai bine reprezentate pe versantii nordici si estici, exceptie facnd Masivul Fagaras unde, abruptul nordic nu a permis ghetarilor sa se dezvolta n lungime, pe cnd cei sudici, mai domoli si prelungi, au favorizat formarea unor ghetari de vale, de 6-8 km lungime. Formele de relief elementare (microrelieful) de eroziune glaciara sunt reprezentate de trepte glaciare, etajate n circuri si n lungul ulucurilor (fig.81).

Fig. 81. Praguri glaciare n profil longitutidal. P1, P2, P3 praguri, S1, S2, S3 zone de subspare In cuprinsul acestor trepte apar depresiuni de subsapare, asociate n aval cu praguri sau zavoare care constituie cuvetele lacurilor glaciare (Bucura, Zanoaga n Retezat, Blea, Podragu, Capra si Caltun n Fagaras, Rosiile si Clcescu n Parng, Lal si Buhaescu n Rodna, etc. Treptele de eroziune glaciara sunt separate de praguri cu naltimi de la ctiva metri pna la 200 metri facnd racordul ntre circurile suspendate si ulucurile vailor glaciare sau racordul ntre vaile glaciare si vaile fluviatile actuale. De cele mai multe ori, pragurile si treptele glaciare coincide cu formatiuni de roci dure, avnd caracter litologic-structural. Berbecii glaciari apar frecvent pe treptele glaciare sau n portiunea pragurilor. Pe culmile ce despart circurile si vaile glaciare se pot observa sei de transfluenta glaciara ca de exemplu n M-tii Parng ntre Vaile Urdele si Muntinu sau n Bucegi, ntre Vaile Malaiesti si Tiganesti. Formele de acumulare sunt reprezentate prin morene frontale, de cele mai multe ori distruse de eroziunea postglaciara. Forme arcuite ale valurilor de acumulare a morenelor, apar n Valea Ialomitei-Bucegi, Valea Pietrele-Retezat, Soarbele si Olanului-Godeanu, Capra, Buda, Zrna-Fagaras. Microrelieful vailor este alcatuit din valuri morenice, dispuse haotic sau din blocuri eratice mari, pe fundul vailor ca de exemplu n M-tii retezat. In afara formelor glaciare tipice apar si forme mixte glacio-nivale ca rezultat al acumularilor de zapada si neveuri la nivelul zapezilor perene.

2.7.2. Relieful periglaciar Releiful periglaciar se refea la relieful format n pleistocen, la periferia calotelor de gheata, unde solul eera un regim permanent de nghet (permafrost), ca urmare a unui climat continental rece, cu temperaturi medii anuale n jur de 0o C. In domeniul extracarpatic, vnturile puternice au favorizat acumularea depozitelor de loess din Dobrogea, sudul Moldovei si din partea de est a Cmpiei Romne precum si formarea dunelor de nisip din estul si vestul Cmpiei Romne. In domeniul carpatic, versantii abrupti, neacoperiti de zapada au fost puternic afectati de procese de gelviatie care au dus la formarea unei coverturi ntinse de grohotisuri (Fig.82). Ca rezultat al acestor procese crionivale s-au format cele mai multe depozite eluviale de pe suprafetele de nivelare Borascu.

Fig. 82. Microrelief periglaciar de congeliflucie: a-terase de soliflucie; b-mri de pietre; c-toreni de pietre La altitudini mai mici, versantii au fost modelati prin procese de solifluxiune, determinate de alternanta nghetului si dezghetului, ceea ce a favorizat nasterea unui microrelief valurit sau terasat. Solifluxiunea a avut astfel un rol determinant n modelarea reliefului (Fig.83).

Fig. 83. Fazele formrii circurilor nivale Depresiunile intramontane (Maramures, Giurgeu, Ciuc, Brasov, Hateg si altele) au avut un regim morfogenetic aparte. Aici, inversiunile termice au favorizat un permafrost continuu, dovedit de prezenta penelor de fisuratie si a structurilor poligonale n depozitele superficiale.