Hodorog Cristina-Andreea

 Rețeaua hidrografică a Munților Leaota este împărțită între trei

bazine hidrografice importante: Ialomița, Dâmbovița şi, în mică
măsură Olt, iar nodul orohidrografic principal Vârful Sf. Ilie
(1.887 m) (fig.1) le separă.

Fig. 1 Repartiția
cursurilor de apă din
Munții Leaota pe
bazine hidrografice
( dupa G.
Murătoreanu)
 Văile colectoare intră în contact cu Munții Leaota doar
tangențial (Ialomița pe o lungime de aproximativ 6 km şi
Dâmbovița pe aproximativ 5 km) sau nu ating această unitate
montană, așa cum se întâmplă în cazul Oltului. Densitatea
rețelei hidrografice variază altitudinal de la 4,1 – 6 km/km2
(în jurul culmilor principale Leaota – Mitarca şi Cioara –
Albescu), la 3 – 4 km/km2 , la altitudini medii, şi 1 – 1,5
km/km2 în extremitățile masivului, acolo unde apar regiunile
carstice (Sultana, 1976, p. 8). Majoritatea arterelor
hidrografice îşi au obârşia în apropierea axei orografice
principale Românescu – Leaota – Sf. Ilie şi coboară radiar
către colectori.
 Cele mai importante cursuri sunt repartizate astfel:
Bazinul Dâmboviței
 Valea Ghimbavului – are o lungime de 12 km
(Murărescu, 2004, p. 124) şi o suprafață a bazinului de
40 km2;
 Valea Caselor – are obârşia sub Vârful Albescu
(1.755,9 m), urmăreşte un traseu E – V şi, după 7 km, se
varsă în Râul Dâmbovița în dreptul localității
Dragoslavele.
 Valea Bădenilor – are o lungime de 15 km şi o
suprafață a bazinului de 57 km2. Are obârşiile la peste
2.000 m altitudine sub culmea Leaota – Râiosu –
Cioara – Muntele Roşu, printr-o serie de afluenți
precum Valea Râiosului, Valea Vâjei, Valea Hotarului.
Se varsă în Dâmbovița în dreptul localității Bădeni;
 Valea lui Coman – se formează prin unirea Văii
Fiaşului şi Văii Găinii, ambele cu obârşia în muntele
Marginea Domnească, iar după aproximativ 4 km se
varsă în Dâmbovița în dreptul localității Cetățeni;
Bazinul Ialomiței
 Valea Brăteiului – reprezintă limita estică a Munților Leaota
pe întreaga sa lungime de 14 km; are izvoarele sub Şaua
Bucşa, la aproximativ 1.900 m altitudine;
 Valea Răteiului – are obârşia sub culmea Leaota – Răteiul,
o direcție NV – SE, o lungime de aproape 7 km şi se varsă în
Ialomița la 800 m altitudine;
 Valea Raciului – izvorăşte de la 1.900 m şi, după un traseu
de 11 km, se varsă în Ialomița la 740 m altitudine;
 Valea Ialomicioarei - este un important afluent al Ialomiței
pe parte dreaptă, având bazinul hidrografic dezvoltat în
etajul montan al masivului Leaota şi etajul subcarpatic
cuprins între Ialomița în est şi Râul Alb în vest;
Bazinul Oltului
 Pârâul Turcu - este afluent pe partea dreaptă a Bârsei
(afluent pe stânga Oltului) având o lungime de 25 km şi o
suprafață a bazinului de 200 km2 (Teodoreanu, 1980, p. 25)
 În regimul scurgerii afluenților Ialomiței şi
Dâmboviței se individualizează un maxim de
primăvară (aprilie – iunie) datorat suprapunerii între
perioada de topire a zăpezilor din munte şi maximul
pluviometric de primăvară-vară (fig. 2), maxim care se
regăseşte şi în regimul scurgerii arterelor colectoare
(fig. 3).

Fig. 2 Regimul anual al scurgerii pentru principalele artere hidrografice cu obârşia

în Munții Leaota (după G. Murătoreanu)
Fig.3 Regimul anual al scurgerii pentru râurile colectoare (dupa G.
Murătoreanu)
Lacurile

 nu reprezintă o caracteristică dominantă a Munților

Leaota. Cele câteva lacuri de aici sunt de origine
nivală, apărute, în general, la peste 1.400 m altitudine.
Acestea au dimensiuni mici, de ordinul zecilor de
metri lungime şi a câțiva metri lățime.
 Se pot identifica trei areale în care se află astfel de
lacuri: Muntele Albescu, Muntele Lacului şi Muntele
Răteiu, la care se adaugă, sporadic, existența câtorva
lacuri, cele mai multe cu caracter temporar;
 Lacurile din Muntele Albescu sun: Lacul Domniței
(care are o suprafață de 320 m² și o adâncime de 1,5-2
m), Lacul Ascuns, Lacul Mic ( suprafață de 150m² și o
adâncime de 30-70 cm) şi Lacul Verde. Se remarcă și
prezența Lacului Făgețel, care este situat între Muntele
Roşu şi Muntele Făgeșel și nu depăşeşte 1 m adâncime.
Toate aceste lacuri se situează în intervalul altimetric
de 1600 – 1700 m (fig. 4).
Fig.4 Lacurile de nivație din
Muntele Albescu (Sultana, 1972)
 Deşi nu este menționat în literatura de specialitate, a fost
observat în numeroase rânduri, cu ocazia cercetărilor de
teren. Chiar dacă are dimensiuni mici (56 m lungime, 8 –
10 m lățime, o suprafață de aproximativ 450 m2 şi doar 20
cm adâncime – în stadiile de dezvoltare maximă), poate fi
considerat un lac permanent, cu axa mare dezvoltată pe
direcția NV – SE (fig. 5 ).

Fig. 5 Lacul nival de sub Vârful Leaota. 1. suprafața lacului în data de 22

octombrie 2006; 2. suprafața lacului în data de 23 august 2007; 3. areal cu
exces de umiditate ( după G. Murătoreanu)
 Un alt areal în care s-au format astfel de lacuri este
Muntele Lacului, în nordul Munților Leaota. Aici, la
altitudini de 1600 – 1700 m, se află două lacuri permanente
(fig. 6 ), două care seacă foarte rar şi alte câteva care
prezintă apă numai în perioadele foarte umede (Băcăințan,
et.al., 2005, p. 35)

Fig.6 Lac de nivație

permanent în Muntele
Lacului (foto. G.
Murătoreanu)
 Astfel de lacuri apar şi în alte părți ale masivului, la
nivelul suprafeței de nivelare Borăscu, la 2.000 m, sau
la 1.700 m, În muntele Jugureanu (fig. 7 ), muntele
Căpățâna, fiind, de asemenea, lacuri de depresiune
nivală.

Fig.7 Lac de nivație

în Muntele
Jugureanu ( foto. G.
Murătoreanu)
Bibliografie
 George Muratoreanu, “Munții Leaota.Studiu de
geomorfologie”, Editura Transversal, 2009;
 Sultana Viorica, (1972), Lacurile de nivaYie din vestul
MunYilor Leaota, Terra, 5, p. 56 – 58;
 Băcăițan N., et.al., (2005), “Muntele Lacului”, Invitație
în Carpați, nr. 51, p. 34-46.