UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANA

FACULTATEA DE TIINE ALE NATURII I TIINE AGRICOLE

SPECIALIZAREA: GEOGRAFIE

Carpatii Occidentali-
Prezentare geologica

PROFESOR: STUDENT:
Conf. Dr. Lungu Marius Dogaru Alexandru Marian
Anul I, Grupa 1

~1~
 Cuprins

Introducere
Capitolul I: Caracteristici generale
Capitolul II: Morfologia si Hidrologia
2.1. Morfologia Muntilor Apuseni
2.2 Hidrografia Muntilor Apuseni
2.3 Morfologia Muntilor Banat
2.4 Hidrografia Muntilor Banat
2.5 Morfologia Muntilor Poiana Rusca
2.6 Hidrografia Muntilor Poiana Rusca
Capitolul III: Stratigrafia

3.1. Stratigrafia Muntilor Apuseni

3.2. Stratigrafia Muntilor Banat

3.3 Stratigrafia Muntilor Poiana Rusca

Capitolul IV: Tectonica

4.1. Tectonica Muntilor Apuseni

4.2. Tectonica Muntilor Banat

4.3 Tectonica Muntilor Poiana Rusca

Capitolul V: Concluzii finale

Anexe

Bibliografie

~2~
 Introducere

Structurat pe trei capitol, proiectul a carui rezumat este prezentat in continuare,

trateaza in principal problemele fundamentale privind prezentarea geologica din Carpatii
Occidentali.

Primul capitol se refera la aspectele introductive legate de clima, istoricul cercetarii

climatice in domeniu, scopul si structura proiectului dar si materialele si metodele
folosite in realizarea proiectului.

In al doilea capitol, s-a facut o prezentare generala a particularitatilor climatice din

regiunea analizata. Aceste particularitati sunt legate in special de factorii climatogeni,
elementele climatice si fenomenele climatice de risc

In al treilea capitol, sunt prezentate concluziile generale desprins din proiect,

evidentiindu-se, pe scurt, elementele cele mai importante.

In final, lucrarea mai cuprinde bibliografia consultata si un set de..5 anexe.

~3~
 Capitolul I: Caracteristici generale

Carpatii Occidentali sunt formati din 3 grupe mai mari, impartite la randul lor n 18
grupe montane distincte morfologic, geofizic si geografic:
-Muntii Banatului
-Poiana Rusca
-Munii Apuseni
Munii Banatului reprezinta subdiviziunea sudica a Carpatilor Occidentali. Sunt
delimitati de Defileul Dunarii la sud, Culoarul Timis - Cerna la est, Campia Lugojului la
nord si o succesiune de dealuri la vest. Muntii Banatului sunt: Muntii Almajului, Muntii
Aninei, Muntii Docnecei, Muntii Locvei si Muntii Semenic.

Muntii Poiana Ruscai sunt o grupa montana extinsa apartinand Carpatilor

Occidentali facand tranzitia intre grupa majora nordica a acestora, Muntii Apuseni si
grupa majora sudica, Muntii Banatului. Cel mai inalt varf al Muntilor Poiana Rusca,
avand 1382 m, este varful Pades.

Muntii Apuseni sunt un lant muntos din Transilvania, parte a Carpatilor Occidentali.
Cel mai inalt varf este Cucurbata Mare (cunoscut si ca Varful Bihor ) cu o altitudine de
1849 de metri. Sunt delimitati la nord de Raul Barcau, la sud de raul Mures, la vest de
Dealurile si Campia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinara a Transilvaniei. In Muntii
Apuseni se afla peste 400 de pesteri. Muntii Apuseni sunt: Muntii Bihorului, Muntii
Codru-Moma, Muntele Gaina, Muntii Gilaului, Muntele Mare, Muntii Meses, Muntii
Metaliferi, Muntii Padurea Craiului, Muntii Plopis (Ses), Muntii Simleu, Muntii Trascaului,
Muntii Vladeasa, Muntii Zarandului.

Muntii Apuseni sunt munti tineri, de incretire, formati in orogeneza alpino-carpato-

himalayana. Sunt compusi in general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de
aceea se explica numarul foarte mare de pesteri existente in zona. Relieful este unul
carstic, bine dezvoltat, alcatuit din pesteri (Pestera Ursilor , Pestera Meziad), chei
(Cheile Turzii), defilee (Defileul Muresului). Altitudinile nu depasesc 2.000 m, cu maxime
de 1.849 m, laVarful Cucurbata Mare, 1.836 m Varful Vladeasa, respectiv 1.826 Muntele
Mare. In medie altitudinile oscileaza in jurul a 1.000 de metri. Masivele
muntoase pornesc radiar, din centru si intra in contact direct cu Campia de Vest, prin
depresiunile "golf": Zarand, Beius, Vad Borod, bine populate, asezarile urcand pana la
1600 m. Principalele cai de traversare a Apusenilor sunt Pasul Valisoara Vantului, Pasul
Vartop si Pasul Varfurile.
Clima este una temperat-continentala de tranzitie, cu influente oceanice.
Temperatura medie anuala este intre 6 i 10C, precipitatiile fiind de 700-1.000 mm/an.
Zona se remarca printr-o densitate scazuta a populatiei.
Asezarile sunt compuse din sate mici, numite "cranguri", risipite (gospodarii
imprastiate, despartite prin fanete sau pasuni).

~4~
 Capitolul II: Aspecte introductive
2.1 Morfologia Muntilor Apuseni

Cel de-al treilea segment al Carpatilor romanesti are o pozitie oarecum particulara si
formeaza cea de-a treia latura a unui triunghi ce uneste extremitatile celorlalte doua
segmente (Carpatii Orientali si Carpatii Meridionali), inchizand astfel depresiunea
Transilvaniei.

Muntii Apuseni, ca unitate geologica structural majora, sunt delimitati de cursul

Muresului la sud si de Crisul Repede la Nord; spre vest dau o serie de promontorii care
inainteaza in domeniul Campiei Crisurilor, iar spre est, o linie curba cu un intrand ce
contureaza golful de la Huedin.

Din punct de vedere morfologic, Muntii Apuseni se prezinta ca un bastion compact,

lobat, cu o inaltime medie de 700 m si maxima de 1850 m. Nordul central al Muntilor
Apuseni il constituie Muntii Padurea Craiului, care se intinde la vest de Valea Iadului si
scade treptat in inaltime formand promontoriul nord-vestic al Muntilor Apuseni.

La vest de Muntii Gilau, intre Somesul Cald la nord si Ariesu la sud, sunt Muntii Bihor,
iar intre izvoarele Ariesului si Ariesul Mic se gasesc Muntii Biharia cu cel mai inalt varf
din Muntii Apuseni Curcubeta (1859 m). Intre Crisul Negru si Crisul Alb se intind Muntii
Moma si Muntii Codru care formeaza cel de-al doilea promontoriu al Muntilor Apuseni.
La sud de valea Ariesului, intre Ariesul Mic, Crisul Alb si Valea Abrudului, se gaseste
Muntele Gaina.

La est de acesta se delimiteaza Muntii Abrudului, iar mai la est intre Aries la nord si
Valea Ampoiului la sud, se gasesc Muntii Trascau. In partea sudica a Muntilor Apuseni,
strajuind valea Muresului, de la est spre vest, se individualizeaza Muntii Vintului intre
raul Ampoi la nord si culoarul Brad-Deva la vest, Muntii Drocea intre culoarul Brad-Deva
si culoarul Barzava-Madrizesti spre vest, si Muntii Highis intre acesta din urma si
Campia Crisurilor la vest. Acestia din urma formeaza cel de-al treilea promontoriu al
Muntilor Apuseni.

2.2 Hidrografia Muntilor Apuseni

Reteaua hidrografica, cu exceptia Muresului care traverseaza Muntii Apuseni in

partea sudica, este divergenta. Astfel, unele rauri curg spre vest, cum sunt cele trei
Crisuri: Crisu Repede care strabate Depresiunea Borodului, Crisu Negru care curge prin
Depresiunea Beiusului si Crisu Alb care strabate Depresiunea Zarandului.

~5~
 Sunt mai putin importante apele ce curg spre sud, in schimb spre est curg: Ampoiul,
Geoagiu si Ariesu, ultimul avand ca affluent stanga raul Iara. Toate sunt tributare
Muresului. Mai spre nord, Somesul Cald si Somesul Rece traverseaza o buna parte din
Muntii Apuseni, iar spre nord raurile Dragan si Iadu sunt colectate de Crisu Repede.

3.3 Morfologia Muntilor Banat

Alcatuirea geologica, predominant calcaroasa, imprima regiunii un character

morphologic aparte. Fenomenele carstice sunt foarte frecvente, oferind peisaje
remarcabile prin frumusetea lor.

In aceasta parte, se intalnesc inaltimile cele mai semete din intreaga zona; cel mai
inalt punct este Vf. Leordisului din Culmea Plesiva, care atinge 1159 m, urmat de Vf.
Plesiva 1144 m.

Regiunea se prezinta sub forma unor culmi paralele cu directive nord-sud, ce se

succed de la est la vest dupa cum urmeaza:

Culmea Plesiva porneste din V. Minsului avand directia nord-sud si cuprinde

varfurile: Crohanul Mic, Crohanul Mare, Fruntea Scocului, Piatra Golumba, Vf. Albilor si
Leordisul, unde atinge punctual cel mai inalt si apoi coboara din nou catre V. Nerei.
Inaltimile mentionate trec de 1000 m.

In timp ce versantul vestic al acestei culmi coboara relative lin, dand intinse
suprafete srtucturale, versantul estic formeaza un abrupt aproape vertical, ceea ce face
ca posibilitatea de comunicatie intre bazinul Vaii Golumbului si cel al Beului sa nu se
poata face decat cu piciorul. Calea Mare, care odinioara era singura cale de
comunicatie intre Tara Almajului si Oravita, nu este decat o carare anevoioasa pe care
la un moment dat ta catari cu mare greutate pentru a trece in Poiana Roschilor.

Aici, inca din vechime, cand intreaga zona era acoperita cu paduri secular, s-au
asezat almajerii. O pajiste frumoasa, inconjurata odinioara de paduri, astazi apare ca o
poiana imprejurul careia se vad doar inaltimi golase

O a doua culme, paralela cu cea dintai este Culmea Vf. Dealului-Cununa. Incepand
de la nord de V. Minisului se continua spre sud prin Tilva Vas, Tilva Mindrisacului,
Cununa, unde atinge punctul cel mai inalt 1047 m si apoi coboara prin Vf. Dealului catre
v. Chichirecului unde dispare inainte de a ajunge la Nera. Aceasta denivelare a
inaltimilor inspre sud nu este intamplatoare.

~6~
 Aspectul geomorfologic este in stransa legatura cu alcatuirea geologica a subsolului.
Culmile cele mai inalte corespund si formatiunilor celor mai rezistente la eroziune.
Culmea Plesiva, Culmea Cununa ca si celelalte, corespund ariei de raspandire a
calcarelor cu intercalatii de silex. Care dau rocilor o rezistenta ridicata la eroziune;
reducerea inaltimii cununa-Vf. Dealului catre sud corespunde unei afundari a acestor
formatiuni rezistente, sub depozite mai recente. Aceste doua culmi se suprapun in
acelasi timp unor anticlinale.

Intre aceste culmi se interpune un alt sir de inaltimi, formand Culmea Goruia-
Cetatuia, insa de data ea se suprapune unui sinclinal, oferindu-ne un admirabil exemplu
de inversiune de relief. Axul sinclinalului ocupat in cea mai mare parte de calcare
massive cu concretiuni de silex, de varsta cretacica, formeaza inaltimile: Goruia,
Curmatura, Custura si Cetatuia. Aceasta din urma poarta ruinele unei cetati, dar insasi
ea are aspectul unei catati natural. Calcarele cretacice cu concretiuni silicioase, a caror
support marnos a fost indepartat de eroziune, au ramas sub forma unei cetati uriase cu
pereti abrupt, scrijelati de torenti, ce apar, in comparative ce relieful sters dimprejur, ca
ruinele unei cetati. Pantele dinspre sud si sud-est sunt acoperite de enorme grohotisuri.

Un exemplu asemanator il ofera Culmea Rolului, care incepe de nord de v. Minisului,

trece prin inaltimea Rol, Vf. Baca si Vf. Glava de la nord la satul Socolari.

In vecinatatea orasului Oravita si a satului Ciclova, inaltimile nu mai apar insiruite

sub forma de culmi, ci formeaza mai curand mameloane; nici acest fapt nu este
intamplator. Aici intervine un alt factor si anume intrusiunile banatitice, care cornificand
formatiunile sedimentare pe o anumita distanta, le da o deosebita rezistenta. In aceasta
categorie este mentionat, in primul rand, Vf. Simeon, care apare ca un mamelon la
nord-est de satul Ciclova, si care atinge inaltimea de 893 m.

2.4 Hidrografia Muntilor Banat

Principalele ape care strabat regiunea sunt acelea care o delimiteaza la nord si la
sud, respective V. Minisului si V Nerei.

Valea Minisului, care izvoraste de la est de Rol, dup ace traverseaza pe o buna
distant formatiunile geologice, fiind un exemplu de vale transversal, din dreptul inaltimii
Cirsa isi indreapta apele catre sud sic urge spre Nera, pe care o intalneste in
depresiunea bozovivi. In cursul ei, V. Minisului sapa adanc in depozitele predominant
calcaroase, dand frumoasele chei cu acelasi nume. Pe dreapta, primeste V.
Golumbului, la sud de Cirsa Rosie.

~7~
 Valea Nerei fierastruieste, de la est la vest, intreaga zona ocupata de formatiunile
sedimentare, oferind cel mai complet profil geologic. Dupa cursul sau cu meander, s-ar
crede ca Nera isi mana apele alene prin vreo campie, in realitate insa ea strabate o
regiune cu o energie de relief foarte pronuntata. Explicatia este alcatuirea geologica a
subsolului. Alternanta calcarelor cu depozite marnoase a favorizat formarea acestei vai
intortichiate.

In afara de aceste vai transversal, intreaga regiune este strabatuta do o serie de

paraie mai mici si al caror curs este in general in sensul directiei stratelor. In aceasta
categorie se poate numara V. Ciclovei, care izvoraste de la Poiana Iuliei si, dupa ce
curge mai multi kilometric in directia nord-sud, isi schimba cursul spre vest.

Paralela cu V. Ciclovei, mai spre sud, este V. Mare care isi aduna apele de sub
culmea Batatura si formeaza cheile Vaii Mari de la est de satul Ilidia, lasand pe stanga
inaltimea Garja-Sterpari, iar pe dreapta Culmea Dealul Baca.

Culmea Vf. Dealului-Cununa este in acelasi timp si culmea despartitoare a apelor ce

separa bazinul de alimentare al vailor mai sus mentionate , de cel al vaii Beului Sec.
Aceasta vale, dupa cum o arata si numele, este in cea mai mare parte din an seaca.
Apele ce se aduna de la izvorul racajdeana si de pe V. Selestiuta , affluent pe partea
dreapta, dispar repede prin fisurile substratului calcaros si se continua mai departe
subteran. Acest fenomen este foarte frecvent in regiune.

De la confluenta cu paraul Beusnita, afluent de pe stanga, V. Beului isi

improspateaza cursul cu o importanta calitate de apa ce vine din Beusnita si mai ales
din Ochiul Beului, un izbuc cu debit important si permanent. Paraul Beusnita isi aduna
apele de sub Plesiva. Albia acestuia, complet captusita cu travertine, ii da posibilitatea
sa-si pastreze debitul.

V. Nerei primeste pe dreapta V. Rea care izvoraste de sub Plesiva Mica si dup ace
strabate depozitele calcaroase curgand de la nord catre sud, primeste de pe stanga
paraul Cisului cu un curs permanent. V. Rea se varsa in Nera la locul numit la Coveti,
dupa aspectul caracteristic al formelor sculptural pe care-l capata calcarele urgoniene,
prin care strabate valea.

2.5 Morfologia Muntilor Poiana Rusca

Masivul Poiana Rusca se caracterizeaza priuntr-un relief nivelat in trepte si

fragmentat in culmi lungi, ale caror inaltimi maxime oscileaza in jur de 1300 m. In zonele
marginale de est, nord-vest si sud-vest, si anume in regiunile Hateg-Deva, Dobra-Lugoj
si Tincova-Maciova, intre zona muntoasa si depresiunile periferice se contureaza un

~8~
relief de dealuri cu altitudini cuprinse intre 200-300 m.In stanga vaii Bega, intre Margina
si Traian Vuia, acest relief ondulat trece in terase fluviatile axtinse.

Zona periferica a masivului este marcata prin campiile aluviale si terasele raurilor
Mure, Timis, Bega, Strei, Cerna si Bistra. In zona muntoasa propriu-zisa se disting doua
unitati geomorfologice principale: in partea de vest, de la depresiunea Caransebesului
pana la bazinele superioare ale raurilor Bega si Cerna, se contureaza un relief puternic
modelat, cu pante accentuate, ce urca relativ repede, mai ales din campiile aluviale ale
Timisului si Bistrei, spre partea centrala a muntilor, jumatatea estica a masivului se
prezinta, in schimb sub forma unui platou inalt, ferastruit adanc de ape. In aceasta zona
de platou, care reprezinta o peneplena pretortoriana, se recunosc mai multe trepte de
nivelare situate la altitudini de 400-500 m in partile marginale, la 600-800 m in partea
medianasi la 900-1000 m in aria centrala a masivului. Culmile largi din zona inalta a
Muntilor Poiana rusca, la altitudini de peste 1100 m, conserva un relief vechi, imbatranit,
partial reactivat, sincron cu platoul fosil situate la est.

Muntii Poiana rusca sunt dominati de o culme centrala inalta care unesc cele doua
culminatii principale ale masivului- Vf. Pades (1374 m) si Vf. Rusca (1356 m). Din
aceste varfuri se desprind radiar culmi lungi, numite de localnici picioare, care coboara
pana in depresiunile periferice.

Din Vf. Pades se desprinde catre nord o culme care, prin varfurile Balaurul, Preslop.
Ambros, Beneseu, ajunge pana la Tomesti: din Vf. Balaurului se desface spre vest o
alta culme care se extinde prin varfurile Brainul Mare si Gomila Mare pana la Fardea:
spre sud culmea Pades-Rares-Fantanii se bifurca di Vf. Poeti spre Maciova, peste Vf.
Trei Hotare sis pre Voislova, prin Ascutita Mica, Scarisoara si Magura.

Din Vf. Rusca porneste catre NV, pana la Romanesti, o culme peste varful Stalpului,
Druja si Vf. Scalinului.Un alt picior ajunge prin Vf. Chiciora in Dealul Batrana, de unde
se desprinde o ramificatie spre Roscani si alta spre cotul vaii Bobra. Spre SE se
contureaza o culme prin Dealul Cririnii si Vf. Chiciora, pana in Magura Fruntii, de unde o
ramificatie coboara spre sud, la Marga, iar culmea principal se indreapta spre E, pentru
a ajunge pana la Hateg prin Dealul socilor, titiana, Varaticu, salasele Mesteacan, Pislop
si Vf. Curatului.

La est de Vf. Rusca, in dreptul localitatii Vadu Dobrii se desfac trei picioare, populate
cu precadere de catre padureni: catre NE, piciorul cu localitatile Poiana Rachitelii,
Fereg Poienita tomii, Muncelul Mare, Muncelul Mic; catre E, piciorul Vadu Dobrii, Bunila,
Poienita Voinii, Ruda, ghelari; catre sud-est, piciorul care coboara spre Meria.

~9~
 2.6 Hidrografia Muntilor Poiana Rusca

Bazinul hidrografic al Muresului dreneaza pe o suprafata de 1452 kmp intreaga

jumatate estica a Muntilor Poiana Rusca. Principalele rauri colectoare din aceasta arie
sunt Cerna, Streiul si Dobra.

Cerna este, dupa distant ape care o parcurge prin masiv, 65 km, si suprafata de
colectare, 740 kmp, raul cel mai mare al masivului. Izvoraste de sub Vf. Rusca, fiind
cunoscut pana in amonte de localitatea Lunca Cernii sub denumirea de Valea Bordului.
In aval de Lunca Cernii traverseaza Cheile Cernei, apoi sesul alluvial pe care se afla
vetrele asezarilor Hasdau si Dobaca, pentru a ajunge, printr-o vale spata adanc, in lacul
de acumulare Cincis.

Capitolul III: Stratigrafia

3.1 Stratigrafia Muntilor Apuseni

Muntii Apuseni de nord, ca unitate structurala, include masivele: Gilau, Bihor,

Vladeasa, Padurea Craiului, Biharia, Moma-Codru si Highis; ca arhitectura, ei sunt un
rezultat al ciclului tectonomagmatic aplin cand au fost regenerate structure mai vechi.
Asadar, in istoria Muntilor Apuseni de nord se distinge o etapa prealpina.

In evolutia sa prealpina, spatial Muntilor Apuseni de nord a suferit transformarile a

cel putin doua cicluri tectonomagmatice, dintre care ultimul a fost ciclul hercinic. La
sfarsitul acestuia , aria Muntilor Apuseni de nord constituia un bloc unitar format din
sisturi cristaline. Spre sfarsitul Paleozoicului, in Permian, aria Muntilor Apuseni de nord
a constituit sediul unei acumulari de depozite cu caractere de molasa.

Odata cu inceputul ciclului alpin, cea mai mare parte din domeniul Muntilor Apuseni
a fost acoperita de o mare cu character epicontinental care a dainuit, cu unele
intermitente, pana spre sfarsitul Jurasicului. In acest timp s-au acumulat depozite
calcaroase. Spre sfarsitul Jurasicului a avut loc dezmembrarea ariei unitare, prin
detasarea din zonele ei marginale a unor portiuni care, in Cretacic, au continuat sa se
fragmenteze, rezultand mai multe blocuri. Acestea s-au miscat diferentiat ciocnindu-se
intre ele si incalecandu-se unele peste altele.

Cele periferice au incalecat peste marginea ariei ramase oarecum rigida care a
capatat functia de autohton, denumit autohtonul de Bihor; in timp ce blocurile

~ 10 ~
suprapuse tectonic alcatuiesc panzele sau sistemul de panze de Codru. Ultimile, la
randul lor au fost incalecate de blocurile de pe un aliniament mai extern care in
structura actual alcatuiesc panzele sau sistemul de panze de Biharia. In felul acesta a
luat nastere structura in panze a Muntilor Apuseni de nord.

Dupa edificarea structurii de panza, la sfarsitul Cretacicului s-a manifestat

vulcanismul laramic, acelasi ca si in Carpatii Meridionali, cand s-au pus in loc banatitele.

Ca ultim act s-au format depresiunile intramontane sau posttectonice in care s-au
acumulat depozite de molasa care formeaza invelisul posttectonic. In continuare, Muntii
apuseni de nord au evoluat ca sistem cutat rigid supus eroziunii agentilor externi.

Sisturile cristaline prehercinice

Formatiunile cristalofiliene preherinice ocupa cea mai intinsa suprafata din aria de
aflorare a fundamentului cristalin, insa, datorita fragmentarii acestuia in timpul tectonicii
alpine, este mai greu de urmarit continuitatea diverselor entitati litostratigrafice descries
drept serii.

In ordinea presupusa cronostratigrafica , in suita sisturilor cristaline prehercinice, s-

au separat mai multe serii:

Seria de Somes, presupusa ca cel mai vechi termen al sisturilor cristaline

prehercinice ocupa suprafete intinse in Muntii Gilau si in bazinul Crisului Repede.
Aceasta include sisturi cristaline cu un metamorphism avansat, provenite din
metamorfozarea a unor formatiuni sedimentogene si magmatogene bazice si
ultrabazice. Printre principalele tipuri de roci sunt praignaisele cu doua mice frecvent
granatifere, sisturi cuartitice micacee, micasisturi cu muscovite si biotit etc. La partea
superioara a seriei de Somes se intalneste o zona diaftorizata formata din sisturi
sericito-cuartitice cu biotit, in unele interpretari descrisa drept seria de Arada.

Seria de Baia de Aries include sisturi cristaline mezometamorfice care formeaza in

intregime pintenul de cristalin de la Baia de Aries. Este alcatuita din filite microblastice
cu granati, sisturi micacee cu granati, pragnaise cu biotit si granati, amfibolite si calcare
marmoreene. Sisturi cristaline similar se cunosc si in partea estica a Muntilor highis,
unde au fost descrise drept seria de Madrizesti, fiind socotita sincrona cu seria Baia
de Aries. Tot in randul cristalinului de Baia de Ariesar intra si ceea ce s-a numit
marmurele de Sohodol dintre Avram Iancu si Campeni, care in unele interpretari sunt
trecute in randul sisturilor cristaline hercinice.

Seria de Bistra cuprinde o suita groasa de sisturi cristaline cu caractere

epimetamorfice care se dispun peste zona retromorfozata a Seriei de Somes. Este
reprezentata prin sisturi sericito-cloritoase si sericito-cuartitice cu intercalatii frecvente

~ 11 ~
de sisturi amfibolice. De la diferite nivele se cunoaste o asociatie microfloristica cu
Leiospharcridium sp., Laminarites sp, care ar indica intervalul Proterozoic terminal-
Cambrian inferior. Seria de Bistra se intalneste in partea de sud-vest a Muntilor Gilau, in
partea estica a acestora si in bazinul raului Dragan.

Seria de Biharia isi are dezvoltarea tipica in masivul cu acelasi nume si se urmareste
in lungul vaii Ariesului si in bazinul vaii Iara. Printre principalii constituent se numara
sisturile cloritoase cu profiroblaste de albit in alternanta cu alte varietati de sisturi verzi
car formeaza fondul acestei serii; la acestea se adauga gnaise albitice, sisturi cloritoase
si epidotice cu clacit etc.; sunt frecvente si ortoamfibolitele . Caracteristica este de
asemenea o intercalatie de calcare dolomitice cristaline. In nivelele inferioare ale seriei,
local, biotitul si granatul sunt cloritizate.

Seria de Muncelu incheie suita sisturilor cristaline prehercinice. Isi are dezvoltarea
tipica in Varful Muncelu, de unde se continua spre est. Seria de Muncelu include sisturi
sericito-cloritoase, sisturi sericitoase cu albit, gnaise albitice, gnaise ocular, cuartite
grafitoase , sisturi amfibolice etc. Din diferite nivele provine asociatia cu
Protosphaeridium, Leiosphaeridis, care se considerasemnificativa pentru Cambrian.

Capitolul IV : Tectonica
4.1 Tectonica Muntilor Apuseni

Tectonica Muntilor Apuseni de Nord

Spre sfarsitul Mezojurasicului si inceputul Neojurasicului, prin dezmembrarea

microplacii transilvano-panonice ca urmare a aparitiei zonei de rifting vest-carpatice, s-a
produs si o fragmentare a marginilor celor doua blocuri, indeosebi a celui panonic.

In urma proceselor de ingustare a scoartei care au urmat etapei de expansiune,

diversele portiuni ale marginii continentale fracturate, mai mobile, au suferit deplasari,
unele incalecand peste altele. Acestea, la randul lor, mai ales in urma unor procese de
subimpingere, au incalecat peste marginea blocului panonic ramasa mai rigida. In felul
acesta s-a ajuns la un aranjament architectural in panze de sariaj, in care se
deosebeste un autohton, denumit de Bihor, si doua unitati cu rol de panze, la randul lor
deformate, constituind sistemul panzelor de Codru si sistemul panzelor de Biharia

In ansamblu, Muntii Apuseni de Nord se delimiteaza de restul blocului panonic

neregenerat printr-o falie crustala care se surprinde in sudul Muntilor Plopis si care
poate fi definita ca atare (falia Plopis). In lungul acesteia, intreg edificiu al Muntilor

~ 12 ~
Apuseni a fost deplasat spre blocul transilvan, de unde caracterul de transcurenta al
faliei Plopis.

Deplasarea s-a produs in principal ca urmare a proceselor de subimpingere de catre

blocul panonic, procese care, in parte, sunt responsabile de deformarile domeniului
nord-apusean, si, mai ales, explica directia inversa de rasfrangere a structurilor Muntilor
apuseni, in comparatiecu structurile din celelalte doua segmente ale Carpatilor
romanesti.

Tectonica Muntilor Apuseni de Sud

Aranjamentul tectonic al Muntilor Apuseni de sud s-a desavarsit in urma diastrofismul

laramic si se caracterizeaza prin structure de cute-solzi. Principala structura tectonica
se intalneste in Muntii Trascaului unde calcarele tithonic-neocomiene si ofiolitele ce
formeaza culmea Bedeleului in vin in contact tectonic cu depozitele cretacice de la vest
si suporta tectonic depozite cretacice dinspre est.

In unele interpretari se considera ca in culmea Bedeleu este o structura in panza.

Aranjamentul in cute-solzi se intalneste si mai spre vest, in regiunea Halmagiu, precum
si in partea de vest a Muntilor Drocea, unde depozitele barremian-albiene vin in contact
tectonic cu depozite senoniene. Tendinta de incalecare este de la sud sud-est spre
nord-vest.

Aranjamentul tectonic al Muntilor Apuseni de sud care s-a format in timpul miscarilor
austriece si laramice, in ansamblu s-a conservat; deranjamentele postlaramice au dus
la deformari rupturale, principalul efect al acestora fiind depresiunile posttectonice
intramontane.

4.2 Tectonica Muntilor Banat

Depozitele paleo-mezozoice au fost supuse unor cutari intense, care au dus la

structura actual a regiunii. In ansamblu, regiunea se prezinta sub forma unui sinclinoriu
ale carui cute sunt faliate longitudinal si au o tendinta de aplecare spre est. Incepand de
la est catre vest se intalnesc o serie de sinclinale. In samburii acestora din urma apar
formatiunile cele mai vechi din regiune.

Din V. Minisului, din regiunea Vaii Golumbului, se poate urmari spre sud un sinclinal,
in umplutura caruia sunt depozitele albiene, sinclinal. Flancul vestic al acestuia este
rasturnat, depozitele avand inclinari pana la 8 00 spre vest, in timp ce flancul estic inclina
in general cu 20-300spre vest. Aici depozitele mesocretacice apar cu intinderi destul de

~ 13 ~
mari. Pe flancul vestic care este faliat, aceleasi depozite, care la est sunt foarte
dezvoltate, aici apar pe suprafete reduse, suportand anormal depozite ce apartin
diferitilor termini ai Jurasicului.

De la Poiana Roschilor spre sud, axul sinclinalului este mult mai greu de urmarit, dat
fiind ca depozitele albiene, in cea mai mare parte au fost indepartate de eroziune, iar in
calcarele cu aspect masiv, cu greu se pot observa inclinarile.

Mai spre centrul regiunii se afla sinclinalul Pitulati-Pauleasca-Seaca. Umplutura

acestuia este ocupata de calcarele cu intercalatii, cu marne, cu orbitoline ce apartin
Aptianului superior. Flancul vestic al acestui sinclinal, ca si in cazul anterior, este faliat,
incat nu se intalnesc decat depozite baremiene si aptiene.

Intre cele doua cute sinclinale se interpune anticlinalul Crohanu-Plesiva, in

samburele caruia apar depozitele liasice de la est de Crohanu Mare, cele de la est de
Plesiva si de pe paraul Ciungilor. Anticlinalul este faliat axial, iar depozitele liasice vin in
contact ce depozitele baremiene si chiar aptiene, de la est.

La vest de sinclinalul Pitulati-Pauleasca, inaltimile: Goruia, Curmatura si Cetatutia

alcatuite din depozite baremiene si aptiene, marcheaza un alt synclinal, care la sud de
V. Minisului se poate urmari incepand de la Iudina, peste Goruia, iar de la Cetatuia,
sinclinalul se afunda, in centru pastrandu-se depozite aptiene. Flancul vestic, pe o buna
distant, este mascat de depozite tertiare.

Anticlinalul Beului Sec, care separa sinclinalul Pitulati de sinclinalul Iudina si in

samburele caruia apar depozitele liasice de la Beu Sec, sufera aceeasi faliere axiala ca
si anticlinalul Crohanu-Plesiva.

La vest de sinclinalul Iudina, anticlinalul Anina se prelungeste pana in V. Nerei.

Aceasta cuta anticlinala, bine cunoscuta, datorita interesului economic pe care il
prezinta si in a carui sambure in regiunea Steierdori-Anina, apar depozitele permiene.
Anticlinalul Anina, spre sud, se afunda treptat, iar axul sau este marcat de depozite din
ce in ce mai tinere.

Ultima aparitie, spre sud, a depozitelor permiene din samburele acestui anticlinal
este aceea de pe V. Minisului. De aici mai departe, dup ace axul sufera o mica
decrosare spre est, este marcat de depozitele aeleniene, putandu-se urmari pe tot
cursul Vaii Mindrisacului pana la izvoarele acestuia. In continuare spre sud, in sambure
raman calcarele caloviene, pana la nord de Vf. Dealului. De aici si pana in V.
Chichirecului axul este desemnat de calcarele cu silexuri stratificate, de varsta
Lusitanian-kimeridgiana si apoi de calcarele noduloase titonice, pana la Campul Beului.

~ 14 ~
~ 15 ~