Geografia Europei- Curs 11

Campiile Dunarene

Reprezinta portiunile cele mai coborate, care se dezvolta pe

fondul general al Platformei Panonice si a Platformei Valahe sau
Moesice, ambele corespunzand unui fundament mai vechi in mare
parte scufundat.
Depresiunea Panonica- este mai mare si mai variata d.p.d.v.
morfologic, avand in cuprinsul ei, pe langa campii, si o serie de
masive muntoase izolate rezultate in urma prabusirii unui lant de
munti mai vechi, ce faceau legatura intre Alpi, dinarici si Carpati.
Dunarea o tranverseaza prin partea de mijloc, in timp ce afluentii
directi izvorasc din toate lanturile muntoase limitrofe. Principala
unitate de relief comp a Depr. Panonice, este Campia Panonica.
Campia Panonica prezinta o forma ovala, fiind localizata intre M.
Carpati la N si la E, M. Dinarici la S si M. Alpi la V. Cele 4 mari cursuri
de apa care o dreneaza sunt in mare parte paralele pe directia E-V,
cele mai mari fiind Muresul si Somesul. Campia Panonica inglobeaza
mai multe compartimente, unele dintre ele mai coborate (Campia
Tisei- localizata la E de albia Tisei), iar altele mai ridicate (Campia
Humanei- localizata in spatiul dintre Tisa si Dunare) , in timp ce alte
compartimente sunt mai inalte, aflate la V de Dunare (Campia
Balatonului- alt cuprinse intre 150-300 m, la care se adauga Campia
si Muntii Insulari, dintre raurile Drava si Sava, fiind o campie
deluroasa cu aspecte piemontane, avand portiunea cea mai joasa in
Valea Savei, intre localitatile Brod si Belgrad.
Fundamentul C. Panonice este constituit dintr-un mozaic de
blocuri cristaline, faliate si cazute in trepte, fapt care este confirmat
de nr. mare de izvoare termale. Compartimentele C. Panonice sunt:
1. Campia Tisei- este numita si Pamantul de jos sau Mare
campie, fiind cea mai mare subunitate a Depr. Panonice, ea
desfasurandu-se de la N la S pe teritoriul Ucrainei, Ungariei, Serbiei,
dar si pe teritoriul Romaniei, Campia de V fiind un sector mai inalt al
C. Tisei. Este drenata de numeroase rauri care isi au izvoarele in
Carpatii Banato-Criseni( Somesul, Crisul Repede, Crisul Negru, Crisul
Alb, Barcau, Mures, Bega, dar si Timis cu afluentul Barzava. La
contactul cu treapta dealurilor, pe teritoriul Romaniei, ea prezinta un
caracter piemontan, avand alt de peste 150 m de ex: in Campia
Bingai, la contactu cu dealurile Lipovei, acolo unde este atinsa
inaltimea max din Campia de V de 174 m.
Sub aspect geologic, este constituita din roci sedimantare
predominant pietrisuri, nisipuri, dar si loess, in subunitatile mai
inalte la contactul cu segmentul deluros. Portiunile cele mai ridicate
sunt
1 reprezentate prin zone de dune, cele din zona Campiei Nirului,
in orasul.., dar si in Campia Deriblat, lacalizata intre Dunare si
Barzava. Pe anumite portiuni, in cadrul acestei subunitati, se
intalnesc zone mai joase cu alt mai mici de 60 m, dar si zone
deosebit de netede. Din aceasta cauza, albiile raurilor sunt abia
schitate, ele putand iesi din matca la cele mai mici cresteri de nivel,
generand inundatii si procese de inmlastinire.
2. Campia Cumanei- este localizata atat pe teritoriul Ungariei cat
si pe teritoriul Serbiei, intre Dunare si Tisa. In contrast cu
subunitatea Capiei Tisei, aceasta se numeste si Pamantul inalt,
caracterizandu-se prin alt care depasesc in cele mai multe puncte
150-200 m, prezinta un relief de dune, numeroase lacuri sarate, dar
si un climat continental excesiv cu nuanta de semi-ariditate.
C. Tise si C. Cumanei constituie d.p.d.v morfologic asa numita c.
Panonica propriu-zisa. La aceasta se adauga si partea cea mai inalta
cu caracter deluros denumita C. Balatonului, in cuprinsul careia apar
si M. Mesec, ce constituie un masiv izolat, ce alt de aprox 650 m.
D.p.d.v bioclimatic Depres Panonica face parte din domeniul
stepei si silvostepei, stepa care pe plan local poarta numele de
pusta. Cant de precipitatii atm scade spre interior acolo unde la
confluenta Crisului cu Tisa ajunge la val de aprox 400-450 mm/an.
Solurile sunt fertile, clasa principala fiind molisolul, in cuprinsul carei
se intalnesc ca si subtipuri componente cernoziomurile proriu-zise si
cele lebigate/spalate.
Depresiunea Valaha/Campia Romana.
Localizata in spatiul din Pod. Moesiei, Dobrogei, Moldovei, Getic,
Subcarpatii de Curbura.
Fundamentul C. Romane corespunde Platf. Moesica, o platf veche
de varsta Precambriana si Paleozoica. C. Romana a rezultat in urma
proceselor de sedimentare, respectiv in ruma depunerilor succesive
de sedimente, de catre raurile de origine carpatica, intr-o vasta unit
acvatica reprezentata de L. Getic/Cuaternar si Marea Sarmatica.
D.p.d.v geologic, C. Romana este constituita din depozite
sedimentare, de varsta recenta, in special nisipuri, pietrisuri, dar si
loess cu precadere in campiile tabulare. Ceea ce diferentiaza
geologia, este grosimea mare a stratului de loess in cele mai multe
puncte aceasta fiind cuprinsa intre 10-20 m, ajungand la 40 m in N-V
Baraganului Ialomitei, in sectorul Campiei Hagieni.
Relieful- d.p.d.v. altitudinal, inaltimile oscileaza intre 5-6 m in
Campia Siretului inferior si 300 m in sectoul piemontan, Campia
Pitesti. O particularitate morfologica definitoare este recurbarea
raurilor in evantai spre C. Siretului inferior, datorita subsidentei
active. In cadrul C. Romane se intalnesc 3 tipuri de campii:
Campii piemontane, cele mai inalte subdiviziuni-C. Pitesti,
Targovistei, Ploiesti, Ramnicului, Focsani
Campii de subsidenta/ de scufundare lenta- sunt cele mai joase,
cu alt mai mici de 30 m, cu numeroase procese de inmlastinire,
ele fiind frecvent afectate si de inundatii: C. Titu, C. Gherghitei,
C. Buzaului, C. Siretului inferior.

2
Campia tabulara/orizontala- o remarcabila netezime, st
orizontale, usor inclinate. Sunt acoperite cu loess cu grosime de
peste 20 m. Subdiviziuni: C. Olteniei, C. Teleorman/ Olt-Arges, C.
Baraganului( Baraganul Ialomitei, Calmatui, Campia Brailei,
Galati, Hagieni).
 Europa de Nord-Vest

Reprezinta prima mare unit fizico-geografica a caui separare s-a

facut pe baza pozitiei in lat, dar si in raport cu oceanele Atlantic si
Arctic, la care se adauga o serie de caractere morfostructurale si
bioclimatice specifice.
D.p.d.v morfostructural, Europa de N si N-V reprezinta un
complex de campii, podisuri si muntii foarte vechi de varsta
Caledoniana, co rientare de la N la S, toate acestea fiind dezvoltate
pe o unitate de platforma foarte veche de varsta precambriana.
Amprenta cea mai puternica si cea mai vizibila, atat in morfologie
dar si in hidrografie este data de urmele glaciatiei continentale,
urme care apar sub forma unor morene, a unor cuvete lacustre, dar
si sub forma unor vai cu numeroase cascade, repsectiv un adevarat
labirint hidrografic, destul de nou ca si varsta.
D.p.d.v bioclimatic, Europa de N si NV prezinta mai multe
caracteristici: datorita asezarii in latitudine, conditiile climatice sunt
deosebit de aspre, tinand cont si de faptul ca influenta curentului
cald al Atlanticului de Nord se atenueaza foaret mult in Nordul
Europei. Ghetarii ocupa suprafete relativ restranse de aproximativ
4500-5000 km pattrati, datorita reliefului accidentat.
Sub aspect fizico-geografic, in cuprinsul Europei de N si NV se
pot distinge 2 parti importante: o parte continentala si una insulara.
Partea continentala/Fenoscandinavia.
Inglobeaza teritoriul situat intre Pen Scandinavia si Pen Kola,
precum si spatiul cuprins intre marea Baltica si marea Alba, de-a
lungul unei linii in lungul raurilor Neva, Svir si Onega.
D.p.d.v morfologic, Fenoscandinavia se suprapune peste Scutul
Baltic, dar si peste unitatea caledoniana a M. Scandinavici. Scutul
Baltic este una dintre cele mai vechi unitati tectonice ale scoartei
terester, fiind onstituit cu precadere din ststuri cristaline strapunse
din loc in loc de mari mase granitice.
In prezent, acest scut se evidentiaza in morfologie ca fiind o
intinsa peneplena, larg ondulata si modelata intens in Cuaternar de
calota glaciara, ale carei urme apar la tot pasul.
M. Scandinavici reprezinta un bloc de varsta caledonica, intens
peneplenizat, faliat, dar si reinaltat neotectonic de catre cutarile mai
moi, hercinice si repsectiv alpine. Fenoscandinavia mai iesemin
evidenta si prin litoralul deosebit de crestat, cu o lungime de peste
35 000 km, cu numersae fiorduri si insule de mici dimensiuni, dar si
prin marile intinse, de tip punga, de ex: Marea Baltica si Marea Alba.
Pin intermediul Capului Nord, Fenoscandinavia atinge punctul
extrem nordic al Europei continentale spre poli. Ghetarii actuali de
3
tip scandinav, acopera platourile mai inalte din M. Scandinanviei, la
partea superioara a padurilor de conifere care formeaza taigaua.
In ultima faza glaciara, Wurm, calota glaciara acoperea
Fenoscandinavia complet.In a doua parte a Cuaternarului, in
Holocen, dat incalzirii climatice generale aceasta calota s-a topit
treptat si pe masura disparitiei ei, s-au format marile: Alba si Baltica.
Marea Baltica a trecut in evolutia ei prin mai multe faze, drept
pentru care a cunoscut mai multe denumiri: Marea Yoldia Arctica,
atunci cand Marea Baltica era legata de Oc. Arctic prin Depresiunea
Suediei Centrale, in care se gasesc lacurile tectono-glaciare. De
asemenea, in aceasta faza, Marea Baltica era legata printr-o zona
larg deschisa si cu O. Atlantic.
Lacul Aneilus- In aceast faza s-a intrerupt treptat legatura cu Oc.
Atlantic, ca urmare a aparitiei Depresiunii Suediei
Littorina -Littorea- este faza in care Fenoscandinavia si implicit
Marea Baltica a ajuns de forma actuala, stabilindu-se legatura prin
intermediul stramtorilor Kattegat si Skagerat. Depozitele argiloase
ramase de la aceste mari si lacuri apar in Campia Marii Baltica, pe
care s-au format numeroase soluri fertile. Din intreaga calota
glaciara au ramas in prezent doar anumite petice, care apar doar in
M. Scandinaviei. Pe masura topirii calotei de gheata, uscatul s-a
ridicat treptat cu fateva sute de metrii, ajungand la dimensiunile
actuale.
Paricularitatile climatice. Marginea de V si de S stau sub
influenta directe si dominanta a maselor de aer umede de la
latitudinile temperate. In partea de E, acolo unde influenta oceanica
se diminueaza, se resmite aerul arctic caracterizat printr-un grad
accentuat de constinentalism, impunand astfel o clima deosebit de
aspra. Pe litoralul vestic si versantul occidental al M. Scandinaviei,
clima este mai blanda si mai umeda datorita influentei oceanului,
dar mai ales datorita influentei moderatoare a Curentului Cald al
Atlanticului de Nord. Datorita acestui curent, iernile sunt deosebit de
blande, izoterma de 0 gr C, fiind localizata in luna ianuarie in partea
de N a Pen. Scandinave si a Finlandei.
Particularitatile morfologice. In lungul coastei Oc. Atlantic, au
luat nastere in prima parte a Paleozoicului, cu precadere in Silurian
M. Caledonici. Pe o lung de 1400 km, pe terit Pen Scandinave, ei se
prelungesc in N insulei Marea Britanie, pe teritoriul Scotiei, dar si
spre Nord, in Arh. Svalbard. Cu toata vechimea lor foarte mare,
inaltimile M. Scandinaviei depasesc 2000 m in unele masive,
ajungand la 2500 m. Inaltimile cele mai mari scad de la s catre N,
inalt max fiind de 2469 m, in partea de SV pe teritoriul Norvegiei. In
centrul lantului muntos, inaltimile sunt mult mai mici trecand foarte
rar de 1500 m. Acesti munti sunt cunoscuti in literatura de
specialitate si sub numele de Alpii Scandinavici datorita atat
inaltimilor mari, dar si dat reliefului glaciar, precum si datorita
gradului ridicat de masivitate, ceea ce ii face greu accesibili. Alpii
Scandinaviei se caracterizzeaza prin 3 forme de relief:
1. Forma de Horn- este evidentiata prin varfuri piramidale, care
4
strapung calota glaciara drept pentru care au inaltimi mri, de peste
2000 m.
2. Forma de Fjeld- este specifica podisurilor netezite de calota
glaciara
 3. Fiordul- reprezinta o fosta vale glaciara care a aparut in
Holocen, atunci cand clima s-a incalzit, o parte din ghetari s-au topit
ceea ce a determinat ridicarea nivelului oceanului planetar.
Prin origine, evolutie si morfologie, Alpii Scandinavici constituie
elementul fundamental al Fenoscandinaviei.
Regiuni naturale componente:
1. Regiunea Iutlandei-reprezinta partea cea mai sudica si parte
cea mai legata de continentul european. Aceasa regiune este
constituita atat din unitatea peninsulara propriu-zisa, dar si din
insulele adiacente, fie din Marea Nordului/Baltica. Nota morfologica
de baza este data de predominarea reliefului scund de campie, cu
altitudini medii cuprinse intre 80-100 m, cu un maximum de 180 m.