ABSTRACT

The area of Dobrogea it is in south east part of Romania, across its exists two
important fault Peceneaga – Camena and Capidava – Ovidiu that devide Dobrogea in three
sectors North Dobrogea, Central Dobrogea and South Dobrogea.
It will present geology for eat subzone in part.

ABSTRACT
In acest capitol se va prezenta geologia Dobrogei , delimitarea si caracteristicile
subzonelor ce o alcatuiesc precum si unele aspecte privind tectonica acesteia .
Se va realiza o paralela între mai multe tipuri de delimitari geologice, clasificari de
formaţiuni ce au fost efectuate de diversi cercetatori.

INTRODUCTION

In ultimii zeci de ani au aparut tot mai des fenomene extreme cum ar fi inundatiile,
seceta, alunecari de teren, modificări de relief, existand tendinta generala de scadere a
regimului pluviometric.
Aceste fenomene se datoreaza acţiunii comune a diferitilor factori cum ar fi:
caracteristicile morfometrice ale bazinelor hidrografice reprezentat de relief si marimea
suprafetei de receptie, geologiei solului, gradul de saturatie cu apa a terenului ,
vegetatia,gradul de eroziune a solului, etc.
Desi conditiile geologice a zonei nu influentează in mod hotarâtor conditiile climatice,
structura geologică a regiunii Dobrogea poate influenta fenomenele de scurgere, infiltrare si
de acumulare a apelor în structurile subterane ale pamantului, datorită acestui fapt se va
prezenta geologia zonei Dobrogea.
,, Poate că nici una din provinciile româneşti nu reflectă , în morfologia ei,
interdependenţa dintre agenţii modificatori ai uscatului si structura geologică, ca Dobrogea. In
relieful actual, modelat continuu în timpurile geologice mai vechi, dar mai ales în timpul
Pliocenului şi Cuaternarului, structura geologică se schitează cu o claritate remarcabilă. De
aceea , unităţile morfologice se suprapun pe unităţile geologice structurale, arătate mai sus,,.
 Zona Dobogea ( figura 1 ) se afla în partea de sud est a Romaniei, pe cuprinsul ei
existând două falii importante Peceneaga - Camena şi Capidava – Ovidiu care împart
Dobrogea în trei sectoare Dobrogea de Nord, Dobrogea Centrala si Dobrogea de Sud.

Figura 1 . a ) Harta geologică a Dobrogei ( dupa Harta geologica sc 1 : 1000000 a

Institului Geologic )

1. DOBROGEA DE NORD

Zona Dobrogea de Nord reprezintă o unitate tectonica majora delimitată în parte de

nord de Delta Dunării, în Sud de falia Peceneaga – Camena, în est de Marea Neagră iar în vest
de fluviul Dunărea .
Platforma Dobrogei de Nord mai este cunoscuta si sub numele de Tinutul muntilor
peneplenizati ai Dobrogei întrucât corespund unei arii in care apar munti si dealuri vechi
( lantul caledonic si lantul Hercinic) care sunt erodate.
Harti geologice ale Dobrogei sunt prezentate în figurile 2 , cea realizată după Mutihac,
in figura 3 este cea realizata de Institutul Geologic, la scara 1 : 500 000 iar în figura 4 o este
prezentată o schiţa tectonica a orogenului Nord Dobrogean .
Figura 2. Geologia Dobrogei de Nord ( V. Mutihac )
Figura 3.Harta Geologică a Dobrogei de Nord ( dupa harta Geologică a Institutului Geologic
sc. 1:500 000 )
Figura 4 .Harta tectonica a Orogenului Nord Dobrogean . EE – Platforma Est Europeana ; Sy
– Platforma Scythian Platform; Mo – Platforma Moessica ; M + N + T – Orogenul Nord
Dobrogean (M – Macin Nappe, N – Niculitel Nappe, T – Tulcea Nappe), FPC – Peceneaga
Camena Fault

Structura geologică a acestei zone este cea mai complicată din Dobrogea din acest
motiv pentru a se avea o imagine cât mai corectă, s –au determinat alte subzone
geomorfologice :
- zona muntilor Macinului, în partea vestică, se intalnesc formaţiuni paleozoice,
partial metarmofozate şi masive granitice;
- zona de est (zona oraşului Tulcea) se dezvolta depozite triasice în facies
preponderent calcaros;
- zona bazinului Babadag, în partea de sud, se dezvolta de asemenea un facies
calcaros;
O imagine a acestor zone este prezentata in figura 5.
Figura 5.
Dobrogea
de nord ( L.
Ionesi 1994 )

a)
Unitat ea
muntilor
Macin ( zona

Paleozoică )

Este situata intre Dunare la vest si nord, depresiunea Luncavita la est si bazinul
Babadagului la sud.
Subzona se prezinta sub forma unui lant de munti insulari, cu creste ascutite, orientati
pe directia nord vest – sud est, care nu depasesc 470 m altitudine.
In baza versantilor sunt prezente grohotisuri, iar zonele dintre culmi sunt acoperite de
depozite eoliene. Eroziunea selectiva a generat un relief tipic in functie de litologie, rocele
dure, granitice generand forme semete, in timp ce rocele calcaroase, sistoase, care au fost mai
usor erodate, au evidentiat forme domoale, cu aspect depresionar.
Depozitele paleozoice au grosimi de cca. 5000 m, strans cutate, partial metamorfozate,
afectate de intruziuni granitice.
In figura 6 este prezentată harta geologică a Dobrogei de Nord precum şi o schiţă
structurală a acestei zone.
Fig. 6 A. - Harta geologica la baza loessului a Dobrogei de Nord ; abrevieri: T-Triasic, J-Jurasic, Ld-No
-Ladiniian-Norian. B. Schiţa structurală Orogenlui nord-dobrogea. C- Harta simplificată a Dobrogei
de Nord ( dupa Seghedi, 2001);

Această zonă este alcătuită din formaţiuni prealpine considerându – se că formaţiunile

alpine au fost îndepărtate prin eroziune si sunt reprezentate doar prin filoane de roci eruptive.
Formaţiunile prealpine
Sunt reprezentate prin sisturi cristaline , formaţiuni sedimentare de vârstă paleozoică
care au fost afectate de un metamorfism incipient si magmatite ,ele sunt strabatute de masive
granitice.
Sisturile cristaline
 De –a lungul timpului au existat mai multe clasificări, astfel N. Oncescu ( 1965 )a
clasificat : sisturi cristaline mezozonale, seria filito- cuarţitică (seria de Boclugea ) ,seria
sisturilor argiloase si a calcarelor siluriene ;seria calcaroasa devonian inferioara şi stratele
de Carapelit, carbonifer inferioara, iar L.Ionesi ( 1994 ) in : grupul de Orliga, grupul de
Megina, grupul de Boclugea – Priopcea, grupul de Cerna,formaţiunea de Bujoare,
formaţiunea de Carapelit

Pot fi efectuate paralele intre cele două clasificari datorită localizărilor aparitiei
sisturilor cristaline, dar pot aparea diferente ca urmare a grosimii stratelor si a rocilor care au
fost luate in considerare.
Putem avea următoarea alcătuire geologică:
- seria sisturilor cristaline mezozonale sau Grupul de Orliga alcătuită din paragnaise,
micasisturi, amfibolite şi calcare.Rocile sunt în faciesul amfibolitelor cu almandin, provin din
metamorfismul unor depozite predominant epiclastice şi a unor magmatite bazice.

Apare la zi pe o suprafaţă mică în dealurile Orliga şi Sărărica.

A. Seghedi, a separat in cadrul acestei serii alte 5 formaţiuni :

- formaţiunea amfibolitelor reprezentată prin amfibolite cu granat sau andezin, gnaise

biotitice;

- formaţiunea gnaiselor de Sărărica,cu paragnaise biotitice în care pot aparea sau nu

granat, disten, sillimanit si cu gnaise leucocrate cu muscovit;

- formaţiunea micasisturilor alcătuită din micasisturi si paragnaise cu granat, disten,

staurolit;

- formaţiunea cuartitelor micacee formata din cuartite micaceee cu sau fara granat,
disten, si din micasisturi si gnaise cuarto – feldspatice;

- formaţiunea gnaiso- carbonatică reprezentată prin gnaise, calcare cristaline cu

diopsid , tremolit;

Prin toate formaţiunile pot fi filoane de pegmatite.

Tot aici se pot asimila si rocile care fac parte din Grupul de Megina, care apar in
dealul Megina şi sunt alcătuite din amfibolite asociate cu gnaise cuarto- feldspatice şi din
gnaise cuarto – feldspatice asociate cu tufuri micacee si cuartite.Pot avea grosimi de 300 m.
 Rocile ce alcătuiesc Grupul de Megina provin din metamorfozarea în faciesul
amfibolitelor cu almandin a unor magmatite bazice de rift ( gabbrouri diorite , tufuri ) cu
intercalatii de tufuri acide, porfirice, apoi acestea au suferit procese retomorfice in faciesul
sisturilor verzi.(L. Ionesi 1994 ).

- seria filito-cuartitica, cambrian-ordoviciana sau Grupul de Boclugea – Priopcea

este formată dintr- o alternanţă de filite si cuartite, sisturi epimetamorfice.
Filitele sunt de culoare cenuşii –verzui sau argintii iar cuartitele sunt masive, pure sau
usor sericitoase, de culoare albe sau galbui.
Ele apar in dealul Boclugea si dealul Pricopan, având o grosime de 1500 m.
Grupul de Boclugea a rezultat din metamorfismul regional , in faciesul sisturilor verzi,
a unor depozite arenito –pelitice.
- seria sisturilor argiloase si calcarelor siluriene- formaţiunea de Cerna ,are o
grosime cuprinsă între 1400 m ( N. Oncesu ) şi 1000 m ( L. Ionesi ) apărând la zi în dealul
Priopcea si dealul Bujoarele.
Este alcătuită din gresii cuartoase şi argile filitice , urmează apoi calcare şi marne
cenuşii în plăci care au intercalaţii de filite grafitoase iar succesiunea geologică se continuă cu
argile filitice grafitoase si argile filitice cenusii.
Seria are un metamorfism slab, incipient.
- seria calcaroasa devonian inferioara ,formaţiunea de Bujoarele,este alcătuită din
argile filitice cu intercalaţii de calcare, cuartite , argile ardeziene şi calcare. Grosimea seriei
este variată între 400 m grosime ( N. Oncescu ) si 800 m ( L.Ionesi ).

-stratele de Carapelit,formatiunea de Carapelit, de vârstă carbonifer inferioara, au

grosimea de aproximativ 1500 m,fiind formata din roci epiclastice( arenite si rudite) şi din
roci de origine vulcanică ( tufuri, rioliticem ignimbrite ).
A. Seghedi ( 1986 ) considera ca formaţiunea prezintă faciesuri sincrone, acumulate în
medii adiacente,fiind formata din paraconglomerate,gresii,argile visinii sau cenusii.
In acdrul formaţiunii de Carapelit , apar la diferite niveluri , intercalaţii de tufuri
lapilice şi ignimbrite riolitice cât şi unele curgerii de lave porfirice şi dyke- uri de riolite.
Toate aceste strate au fost afectate de intruziuni magmatice ce au condus la procese de
metamorfism.

Magmatite prealpine
 Sisturile cristaline si depozitele paleozoice au zone în care sunt metamorfozate ca
urmare a contactului cu diferite corpuri de roci magmatice care le strabat.
Aceste corpuri de roci intrusive sunt alcătuite din granite , granodiorite, riolite.
A.Seghedi şi L. Ionesi au clasificat granitele în mai multe tipuri:
- granitul de Megina , este un granit gnaisic cu mocroclin, albit- oligoclaz, cuart.Se
gaseste în poziţie concordantă cu grupul de Megina;
- granitoidele paleozoice precarapelitice,se gasesc in formaţiunile de Cerna si
Bujoarele, fiind alcătuite din leucogranitele de Hamcearca şi granitele de Coslugea în care
predomina granitele rosii cu mult deldspat potasic.
- granitoidele paleozoice postcarapelitice,se intalnesc in Greci, Iocobdeal ,Pricopan,
Cetate, Dealul lui Manole, strabat si cornifică formaţiunea de Carapelit;
- granite calcoalcaline formate din leucogranite cu ortoză,granite biotitice,
granodiorite ( Masivul Greci ) leucogranite şi granodiorite biotitice ce prezintă structură
gnaisică ( masivul Pricopan) şi granite cu enclave de amfibolite strabatute sau nu de filoane
de cuart , epidot ,opalite. ( afloreaza la Măcin );
- granite alcaline , granite cu riebekit şi/sau egirin, sienite cuartifere, granite si sienite
cuartifere;
- efuziuni de porfire ( riolite) pot avea culoarea neagra sau rosie , au fenocristale de
cuart şi feldspati;

A. Seghedi a intocmit o harta geologică simplificată a subunităţii Măcin ce este

prezentată în figura 7 .
 Figura 7. Harta geologica simplificata a unitatii de Macin ( dupa A.Seghedi )

Formaţiunile alpine

In această zonă acestea au fost erodate , dar ele apar in prelungirea subunitătii
Muntilor Macin , in fundamentul Platformei Babadag.

Tectonica subunităţii
 Se considera ca aranjamentul structural major al acestei subunităţi a fost definit in
orogeneza hercinică , care a condus la ridicarea si cutarea zonei Măcin. Apoi nu au mai avut
loc miscari importante cu efect plicativ ci a funcţionat ca un sistem cutat emers.
Zona Macin se prezintă sub forma unui anticlinoriu , cu revarsare bilaterală, cutele
fiind faliate şi redresate pe vertical, în ax pot aparea corpuri intrusive.( V. Mutihac ).
V. Mutifac a realizat o secţiune geologică prin subunitatea Macin după Harta
geologică sc. 1:200 000 la care a adus modificari ce sunt prezentate în figura 8.

Figura 8. Secţiune geologica prin unitatea Macin ( dupa O. Mirauta completata ) ( GM

– grupul de Megina GBP – grupulde Boclugea- Priopcea, M - granite gnaisice de Megina, C - granite de Coslugea, T -
granite de Turcoaia,FC – formaţiunea de Cerna, FB – formaţiunea de Bujoarele, FCp – formaţiunea de Carapelit, FM – falia
Megina, FLC – Falia Luncavita – Consul, T2 – Triasic mediu )

b )Unitatea zonei Tulcea

Subunitatea Tulcea, reprezinta o peneplena cu relief larg, valurit, cu martori de

eroziune si depresiuni joase si campii interioare acoperite de depozite loessoide.
Se dezvolta la nord-est de falia Sarica intre Dunare si bazinul Babadagului,fiind
formata din formatiuni mezozoice (triasice) de geosinclinal, de sub care apar in cateva
butoniere de anticlinal, formatiuni paleozoice afectate de intruziuni magmatice si vulcanism.
Alcatuirea petrografica a condus la aparitia unor martori de eroziune izolati, culmi
prelungi sau mameloane, cu inaltimi medii cuprinse intre 150 – 200 m si zone depresionare.
Subunitatea Tulcea este o unitate tectonică din cadrul Orogenului Dobrogei de Nord -
structură majoră care reprezintă segmentul cel mai vestic al zonei de cutări chimmerice ce mai
include Peninsula Crimeea şi Caucazul Mare, prelungindu-se spre est cu Chimmeridele
Asiatice (Săndulescu, 1984).
 Subunitatea este alcătuită din formaţiuni prealpine si alpine acoperite de formaţinuile
cuaternare.

Formaţiunile prealpine
Aceste formaţiuni sunt reprezentate prin sisturi cristaline, depozite paleozoice si
magmatice.
Sisturile cristaline sunt prezente prin roci mezometamorfice si roci epimetamorfice
si/sau ankimetamorfice care se separa in funcţie de poziţionarea lor geografica.
Astfel avem următoarle formaţiuni:
- formaţiunea de Uzum Bair, alcătuită din roci mezometamorfice alcătuite din
micasisturi cu disten, în care apar benzi de paragnaise şi pegmatite cu musovit si granati )A.
Seghedi si V. Uricanu 1985 ) considerânsu – se de vaârstă proterozoică.
- formaţiunea de Horia , in care se pot separa doua unitati, una inferioara alcătuită din
roci metapsamitice ( alternante de cuartite si filite ) si una superioara de sisturi sericito –
cuartitice, de vârstă Cambrian inferior.
- formaţiunea de Rediu ( Silurian – Devonian inferior) alcătuită din gresii cuartoase si
silicolite negre sau cenusii, argile filitice negricioase si sisturi ardeziene cu intercalatii de
argile filitice si gresii cuartoase , care pot avea grosimea totala de 300m.
- formaţiunea de Bestepe , este alcătuită din: alternantă ritmică de gresii cuartoase,
gresii calcaroase şi argile , urmată de o depunere de argile filitice si calcare cenusii peste care
s- au asezat silicolitele ( lidiene, jaspuri) argile filitice verzi si calcare. Grosimea acestei
formaţiuni Devoniene este de aproximativ 180m.) ( L. Ionesi 1994 ).

Magmatitele prealpine

Acestea sunt reprezentate prin roci intruziv granitodioritice , filoane de porfire si

diabaze.
Rocile intruzive sunt reprezentate prin granite albicioase cu plagioclaz si biotit
precum si diorite microgranulare cenusii. ( O. Mirauta 1966, R. Stefan si I. Popovici 1970).
Porfirele sunt porfire microgranodioritice verzui si microgranitie albicioase, alcătuind
filoane si dyke- uri care strabat formaţiunile de Horia, Rediu, Bestepe si Dealul Monument-
Tulcea.
Diabazele sunt prezente în formaţiunile de Rediu si Bestepe ( O. Mirauta 1966 ).
 Formaţiunile alpine

In această zonă sunt prezente atât prin depuneri sedimentare cât si prin magmatite
efuzive, bazice si acide a căror vârstă este Triasică şi Jurasica.
In Triasicul superior, in zona Tulcea, a avut loc o intensa activitate vulvanica, cand s-
au format diabazele din zona Platoului Niculitel, si porfirele din zona Consul-Isaccea-
Somova. Diabazele formeaza curgeri de lave submarine intercalate in calcarele triasice, a
caror grosime variaza de la cativa metri la cateva sute de metri.
Porfirele afecteaza de asemenea calcarele triasice si uneori si diabazele la contactul
acestora cu rocele calcaroase, producand fenomene de metamorfism.
Depozitele triasice se pot separa in mai multe unităţi geologice cum ar fi:
- formaţiunea epiclastică de Bogza, formată din conglomerate polimictice, cu matrice
nisipoasă,verzuie sau slab rosiatica, din gresii cuartoase şi cuarto feldspatice albe sau
rosiatice;
- formaţiunea calcaro- marnoasa de Tulcea Veche- Samova , succesiunea incepe cu
argile si siltite cenusii – negricioase cu lentile de calcare sideritice galbui peste care se aseaza
calcare si marne cenusii in placi.
- formaţiunea calcaro – dolomitica de Murighiol alcatuita din calcare si calcare
dolomitice, formaţiunea de Cataloi formata din calcare cenusii – negricioase şi calcare
micritice cenusii, formaţiunea de Popina cu strate de calcare biosparitice masive cenusii,
albicioase şi rosiatice şi formaţiunea calcarelor caramizii formeaza un litofacies de
Murighiol – Popina de vârsta triasic mediu si superior.
- tot de varsta traisic mediu si superior sunt depozitele din :
- litofaciesul de Agighiol format din calcare fine, micritice , cenusii –
albicioase şi rosiatice cu numerosi amoniti şi ortoceratide, intre care se intercaleaza turbidide
bioclastice si lumasele;
- litofaciesul de Cataloi, care are o dezvoltare ce cuprinde formaţiunea
calcaro – dolomitică ce este alcatuita din calcare, calcare dolomitice si dolomite,de culoare
variată; formaţiunea de Cataloi, ce se caracterizează prin prezenta marnelor si calcarelor fine,
cenusii – negricioase, usor bituminoase asociate cu silicolite si formaţiunea de Alba formata
dintr-o alternanta de gresii, microconglomerate, siltite si argile.

Magmatite triasice
 Sunt reprezentate prin roci bazice , bazalte amigdaloide , dolerite şi bazalte care
formează curgeri si dyke – uri precum si din roci acide , riolite asociate cu piroclastite
( aglomerate, tufuri ).
Formaţiunile Jurasice
Succesiunea litologică se continuă cu formaţiunile Jurasice care sunt reprezentate prin
formatiunea de Teliţa ( gresia de frecatei si gresia de Posta ), formaţiunea de Denis Tepe
(gresii cuarto – feldspatice fine cenusii si siltite cu concreţiuni limonitice si bioglife ),
formaţiunea de Dunvat ( gresii cuartoase si argile ), formaţiunea de Carabair ( biomicrite
crinoidale si micrite cu şaiuri ) şi formaţiunea de Zebil ( argile si siltite negricioase si cenusii )
Cuaternarul ocupă suprafete intinse avand grosimi de pana la 20 m fiind alcatuit din
loessuri si pamanturi loessoide.

TECTONICA

Din punct de vedere tectonic, depozitele Triasicului reprezintă un sinclinoriu ale carui
cute sinclinale şi anticlinale sunt faliate si cu tendinta de incalecare de la SV la NE. La acestea
se adauga un sistem de fracturi de profunzime antetriasice care au compartimentat zona
Tulcea in mai multe blocuri ce au fost activate de miscarile kimmerice vechi, imprimand un
stil tectonic de cute solzi.
In timpul depunerii carbonatitelor triasice, zona este afectata de un vulcanism
submarin, cand s-au depus ca intercalatii curgerile de lave diabazice. Umplutura sinclinalelor
in cele mai multe cazuri este alcatuita din depozite liasice, grosiere, ciclu cu care se incheie
evolutia geosinclinalului.

In figura 9 se prezintă o secţiune geologică prin subunitatea zonei Tulcea .

Figura 9. Sectiune geologica prin zona Tulcea ( dupa V. Mutihac )
(PTz – epimetamorfite,  - granite,  - diabaze,  – porphyries, FLC – the Luncavita-Consul
Fault,FVT – the Valea Teilor – Iulia Fault )

Ca urmare a determinărilor efectuate mai recent de diversi cercetatori, in cadrul

unitatii Tulcea s- a separat subunitatea Niculitel.

Subunitatea Niculitel

Această zonă a fost până de curând asociată cu Unitatea Tulcea, dar unii cercetători au
luat in considerare unele elemente care conduc la separarea acestei subunităţi.
Subunitatea ( Panza Niculitel ) este delimitată la vest prin falia Luncaviţa – Consul de
pânza Măcin iar prin falia Sarica de pânza Tulcea la est.
Podisul Niculitel este alcatuit dintr-o serie de depozite structurale si dealuri izolate , cu
inaltimi ce variaza intre 200 – 300 m ( dealurile Consul, Malciu, Trestenic ) podis ce se
termina spre valea Dunarii cu un abrupt tectonic.
Din punct de vedere stratigrafic avem atat roci magmatice cat si sedimentare de vârstă
triasică.
Datorită diferentelor care există din punct de vedere tectonic, stratigrafic şi litologic s
–au departajat două pânze: panza Consul şi pânza Sarica.
Panza Consul
Este alcătuită din:
- o formaţiune prealpină vulcanogen – sedimentară formată din brecii vulcanogene,
conglomerate poligene ( cu galeţi de porfire, cuart, granite) silite rosii, jaspuri. Grosimea
acestor strate este de aproximativ 600 m.
- formaţiuni alpine care in bază au depozite epliclastice rudito – arenitice ,
conglomerate si microconglomerate polimictice, gresii cuartoase ( formaţiunea epiclastică de
Bogza -Werfenian inferior), urmează apoi calcare cenusii – negricioase , in placi, cu
intercalaţii de dolomite ( formaţiunea calcarelor in placi de Somova, Werfenian superior),
calcare, calcare dolomitice si dolomite masive si in placi ( triasci mediu ) care au culori
variate ,cenusii, verzui, rosiatice.
Panza Sarica
Se situeaza în estul panzei Consul si este asimilata de unii autori cu subunitatea
Niculitel.
 Formaţiunile prealpine sunt reprezentate prin metamorfite ( filite si cuartite ) si granite
cu feldspat potasic.
Formaţiunile alpine sunt formate din roci epiclastice ( formaţiunea de Bogza si
formaţiune calcarelor in placi de Somova) peste care se aseaza triasicul mediu si superior
alcătuit din marne si calcare fine, arenite cu caracteristici de flis , roci care sunt cu diabaze si
porfire ( formaţiunea de calcaro – dolomitica, formaţiunea de Cataloi, formaţiunea de Alba) .
In cele doua panze se intalnesc magmatite triasice reprezentate prin vulcanite bazice
( bazalte , bazalte amigdaloide , variolite ) intre care apar si mici corpuri sa silluri de gabbro-
dolerite si dolerite spilitizate şi vulcanite acide ( porfire microgranitice , porfire cuartifere ).
Cuaternarul reprezinta o formatiune loessoida care acopera suprafeţe intinse din
această subunitate.
In figura 10 se prezinta o secţiune geologica prin Dobrogea de Nord pe o suprafaţă
delimitată de localităţile Turcoaia şi Tulcea realizată de G. Murgoci.

Figura 10. Sectiune prin Dobrogea de Nord ) 1 – granite, 2 – porfire,3- diabaze, 4 – Devonian,
5 – Carbonifer , 6 – Triasic, F –falii )

Tectonica subunităţii

Subunitatea este bine delimitată faţă de Munţii Măcin si Dealurile Tulcei prin
aliniamente
tectono-structurale majore, respectiv faliile Luncaviţa-Consul, în vest, si falia Isaccea-Posta-
Nalbant, în est.
Subunitatea Niculitel este sariata după falia Sarica peste subunitatea Tulcea iar la vest
este sariata de subunitatea Macin.
 In cadrul acestei subunitati sunt doua digitatii, sau panze solz,digitatia Consul in care
o mare dezvoltare o au porfirele cuartifere şi digitatia Sarica. Aceasta din urma are o
raspândire mult mai mare iar formaţiunile care o alcatuiesc formeaza multe sinclinale si
anticlinale cu vergente estice si solzi in partea frontala.
Se considera ca această subunitate provine dintr-o zona de rift intracontinental iar o
imagine a ei este prezentată în figura 11 în care este prezentată schiţa tectonică a Dobrogei de
Nord ,după O. şi El. Mirauţă .

Figura 11 Schita tectonica a Dobrogei de Nord – ( I- panza Macin,II- panza Consul, III- panza
Niculitel, IV – panza Tulcea, V- platforma Babadag )

c ) Subunitatea Bazinul Babadagului.

Subunitatea deluroasa a Babadagului se caracterizeaza prin forme de relief largi,

valurite, creste si suprafete structurale iar spre est, catre mare, cu forme de relief carstic. In
zona de vest si sud a podisului apar cativa martori de eroziune de natura vulcanica, iar catre
est trecerea se face printr-o campie litorala acoperita cu loessuri.
In subunitatea Bazinului Babdag sunt prezente atat rocile din fundament cat si cele din
cuvertura sedimentara.
 Fundamentul de tip Măcin este alcătuit din formaţiuni prealpine si alpine .

Formaţiunile prealpine

Sunt reprezentate prin sisturile cristaline ( grupurile de Megina si Boclucea- Priopcea)

şi depozite paleozoice şi magmatite .
Formaţiunile sunt similare cu cele din subzona Macin cu deosebirea ca in această
subzonă apar si formatiuni alpine triasice si jurasice , în apropiere de Cîrjelari , Atmagea si
Camena.
Magmatitele prealpine sunt reprezentate prin Granitele de Sacar Bair ( granite alcaline,
cu riebeckit, egirin si hornblenda) si riolitele de Cîrjelari ( riolite curtifere cenusii- violacee,
riolite felsice cenusii si verzui).
In figura 12 este prezentată o schita geologică a Platformei Babadag ( dupa O. si El.
Mirauta ).

Figura 12. Schita geologica a Platformei Babadag

Formaţiunile alpine

Sunt reprezentate prin :

 - formaţiunea de Uspenia, in grosime de aproximativ 750 m ,triasică, alcătuită din
depozite de calcare micritice si calcare argiloase cenusii, diaclazate, calare micritice cu saisuri
nodulare si biomicritice;
- formaţiunea de Aiorman, este un flis ritmic , cu strate subtiri de gresii
cuartoase,siltite si argile cenusii – negricioase, în grosime medie de 150 m, în care pot aparea
intercalatii de calcare crinoidale, calcare oolitice;
- formatiunea de Baspunar ,alcătuită dintr-o alternanta de calcare crinoidale cenusii
galbui, silicolite , tufite;
- formaţiunea de Cîrjelari, în grosime de 150 m, formata din calcare masive micritice,
biosparite, peletale, oolitice )cu rare intercalatii de gresii , conglomerate;

Magmatitele alpine

Sunt reprezentate prin vulcanite acide( riolite, ignmbrite, hialoclastite riolitice )

vulcanite bazice ( spilite de Baspunar )

Cuvertura este predominant cretacica reprezentata prin mai multe formaţiuni:

- formaţiunea de Enisala este alcătuită din calcare biosparitice cu alge, foraminifere si
brachiopode;
- formaţiunea de Iancila ,cu o grosime ce variaza de la 80 m la 170m , formata din
calcare grezoase si gresii calcaroase glauconitice, marne nisipoase friabile cu intercalatii de
calcare, conglomerate;
- formaţiunea de Dolojman , alcătuită din depozite calcaro – grezoase sau calcaro-
marnoase, albe sau galbui;
Litologia se continua cu gresii calcaroase ,calcare cu siliciferi, calcare grezoase albe ,
de vârstă turoniana, conglomerate si calcare, marne si calcare micritice galbui ( Conician –
Senonian )
Cuaternarul este reprezentat prin loessuri si pamanturi loessoide.
In figura 13 este prezentata o secţiune geologica prin zona Dobrogea.
Fig. 13. Sectiune schematică prin Dobrogea ( dupa Visarion et al., 1983). 1 – Platforma Moessica (a
– basement, b – “Green Schists”, c – formaşiuni Paleozoice – Mezozozoice ) ; 2 – Orogenul Nord Dobrogean (a
– Macin Nappe, b – Niculitel Nappe, c – Tulcea Nappe); 3 – Scythian Platform (a – basement, b – Upper
Paleozoic-Mesozoic formations); 4 – Babadag Sinclinoria.

Tectonica

Bazinul Babadag este localizat in compartimentul cazut al faliei Pecineaga-Camena si

orientarea lui generala, este dependenta de structurile geosinclinale.

Intreg podisul este un sinclinal in axul caruia se afla valea superioara a paraului Slava;
Cutele cretacicului superior sunt dispuse discordant si oblic peste cele din fundament,
in partea vestica peste cutele zonei paleozoice a muntilor Macin, in est, peste cutele zonei
triasice , iar in sud-est peste sisturile verzi. Cretacicul superior prezinta cute largi, asimetrice,
caracteristice zonelor de platforma, cu promontorii ale fundamentului ale fundamentului care
determina ridicari anticlinale. Aceste cute au orientari vest-nord-vest, in timp ce cutele
fundamentului sunt orientate nord-vest.

2. DOBROGEA CENTRALA

Masivul central – dobrogean ocupă partea centrală a Dobrogei şi este delimitat :

- în nord-est – falia Peceneaga – Camena ,îl separă de Orogenul Nord Dobrogean
- în sud-vest – falia Capidava – Ovidiu îl separa de Sectorul Sud-Dobrogean;
- în est de selful Marii Negre ;
- în vest falia Dunării il separă de Sectorul Valah;

Dobrogea centrala apare ca un horst fata de unitatile structurale adiacente.Cea mai

mare parte din aceasta unitate este constituita din sisturi verzi slab metamorfozate dispuse
discordant peste un cristalin mezozonal. In unele zone, peste sisturile verzi, apar petice de
depozite epicontinentale jurasice si cretacice, ce apartin unei cuverturi sedimentare,
indepartate in mare parte de eroziune.

2.1. Geomorfologia

Partea centrala a Dobrogei are aspectul unui podiş, a carui altitudine descreste de la
Nord la Sud si catre Marea Neagra ( valoarea maximă fiind de 392 m ).
In aceasta regiune se disting mai multe unitati morfologice.
Zona centrala a sisturilor verzi de la nord de valea Casimcea este denumita podisul
Ulmetum si ea reprezinta portiunea cea mai inalta a regiunii cu altitudine pana la 390 m. Spre
est catre litoral se separa podisul Prispa Fantanele limitata la nord de podisul Babadagului, iar
spre sud de valea Casimcea si lacul Tasaul.
In lungul vaii Casimcea se distinge o zona mai joasa denumita depresiunea Casimcea.
Aceasta depresiune separa podisul Ulmetum spre Nord, de podisul Tortomanului spre Sud,
podisul Tortomanului cuprinzand partea centrala a Dobrogei, intre Vaile Casimcea si Carasu.
Acest podis prezinta spre Est o zona mai joasa denumita podisul Litoralului. Zona
depresionara din lungul vaii Carasu este denumita culoarul Carasu.
Aceste unitati morfologice reflecta geologia regiunii, in sensul ca partea centrala a
Dobrogei respectiv podisul Tortomanului, ar corespunde zonei de boltire a depozitelor
sarmatiene din Dobrogea de Sud. Partea mediana a podisului Ulmetum din Dobrogea centrala
ar corespunde cu zona de ridicare a formatiunilor cristaline din fundamentul sisturilor verzi.

2.3. Stratigrafia
Fundamentul cutat al Dobrogei Centrale, împreună cu pătura sedimentară pot apărea
la zi, fapt ce a permis o cunoastere buna a lor.Pe arii extinse avestea sunt acoperite pe mari
suprafete de depozite cuaternare.

2.1. Fundamentul.

Este alcătuit din sisturi cristaline puternic metamorfozate, prezentând caracteristicile

formaţiunilor cristalofiliene mezametamorfice ( grupul de Ceamurlia ) şi formaţiunea
sisturilor verzi .
In figura 14 este prezentată o secţiune geologică în Masivul central – dobrogean
realizate de O. Mirăuţă.
 Figura 14. Secţiune geologică în Masivul Central – Dobrogean ( după O. Mirauţă )
Ptz2 – mezometamorfite Formaţiunea sisturilor verzi: ci – formaţiunea de Dorobanţu, cg
– formaţiunea de Istria, cs – formaţiunea de Măgurele, cb – formaţiunea de Băltăgeşti, C -
strate de Carapelit,  - porfire,FPC – falia Peceneaga – Camena, FP- falia Palazu, FOS – falia
Ostrov- Sinoe

In apropierea de falia Pecineaga- Camena, grupul de Ceamurlia, apare in axul unei cute
anticlinale fiind alcătuită din sisturi cristaline, ce constau din micasisturi cu muscovit, biotit,
granat, cuartite , amfibolite si paragnaise.
Grosimea acestui grup este de aproximativ 2000 m.
Peste aceste sisturi cristaline sunt asezate discordant si transgresiv formaţiunea sisturilor
verzi, care reprezintă o succesiune groasă de aproximativ 5000 m, formată preponderent din
roci epiclastice , afectate de metamorfism fapt ce a condus la transformarea mineralelor
argiloase în clorit şi sericit.
Sisturile verzi se impart în patru formaţiuni:
- formaţiunea de Dorobanţu (complexul infragrauwackie) care se prezinta prin filite ,
roci tufogene şi metagrauwacke, având un caracter flişoid.
In cadrul complexului rocile au o foliaţie conformă cu stratificaţia şi un clivaj secundar.
- formaţiunea de Istria ( complexul grauwackelor inferioare ) are o grosime de
aproximativ 1000 m, si este formata dintr-o alternanţă de gresii de tip grauwacke (care au
grosimi de până la 3 m ) cu pelite verzi.
Mineralele ce intra in alcatuirea rocii sunt prinse intr-o matrice argiloasa cloritizata si
sericitizata. Intercalatiile de pelite sunt usor grezoase si dispuse in foi sau in placi. Depozitele
au caracter tipic de fliş predominând psamitele în comparaţie cu pelitele.
 - formaţiunea de Magurele ( complexul grauwackelor superioare ) formează cea mai
mare parte a Masivului Central Dobrogean, are caracter de fliş, având o grosime de
aproximativ 1200 m.
Este preponderent alcătuită din gresii şi pelite. Grosimea stratelor de gresii creşte pana
la 6 m iar in cadrul lor se intalnesc intercalaţii subţiri de conglomerate si microconglomerate
( cu galeti de cuart, feldspat potasic, granite si diabaze).
- formaţiunea de Băltăgeşti ( complexul supragrauwacke ) este predominant pelitică
alcătuită din filite verzi şi violacee având intercalaţi mici de gresii calcaroase.Grosimea
formaţiunii are valoarea medie de 700 m.
Caracterul petrografic, sortarea slaba si prezenta materialului grosier in partea
superioara a seriei, arata ca sisturile verzi reprezinta o formatiune orogena, fiind considerata
ca o formatiune de flis.
Ca urmare a lipsei dovezilor paleontologice vârsta sisturilor verzi ramane o problema
care trebuie rezolvata , predominând ideea de a le data la Proterozoicul superior.

2.2. Cuvertura sedimentara.

O caracteristică a Dobrogei centrale o constituie dezvolatrea redusă a cuverturii

sedimentare , reprezentată prin depozite jurasice, cretacice si cuaternare.

a. Jurasicul.

Este reprezentat preponderent din roci carbonatice iar în bază apar si roci epiclastice,
a căror grosime este de aproximativ 600 m.Aceste depozite acopera relieful vechi al sisturilor
verzi. Aria lor de raspandire actuala este legata de unele zone structurale cu caracter de
sinclinorii ale formatiunilor de fundament din partea sudica a acestei regiuni, cu o directie
NV-SE.
Se disting astfel trei fasii de depozite jurasice separate intre ele de sisturi verzi si
anume :
- o zona spre Dunare cuprinsa intre Harsova-Ghindaresti-Topalu si Crucea ;
- a doua apare sub forma unor petice in lungul faliei Capidava-Ovidiu in zona
Dorobantu-Balcescu-M. Kogalniceanu catre cariera Ovidiu ;
 - a treia zona urmareste valea Casimcea de la est de localitatea Pantelimonul de sus,
pana la lacul Corbu.
In cadrul depozitelor jurasice s -au delimitat mai multe formaţiuni:
- formaţiunea de Tichileşti ,este caracterizată prin depozite de roci epiclastice
( conglomerate , gresii calcaroase) care trec în roci mixte ( marnocalcare şi calcare grezoase )
sau roci carbonatice ( litomicritice şi biomicritice). Formaţiunea are o grosime de până la 25
m. Vârsta formaţiunii este – Bathovian – Callovian inferior ca urmare a existentei coralilor
( Popites circularis) a bivalvelor ( Bositra buchi, Homoza gibbosa etc) şi respectiv a
gasteropodelor şi amonitilor ( Macrocephalites macrocephalus, Dolikephalites gracilis etc).
- formaţiunea de Gura Dobrogei ,de vârstă Callovian mediu şi superior, are o grosime
de până la 12 m, este alcătuită din calcare crinoidale şi brizoaro- algale, cu accidente silicioase
nodulare subordonata calcare grezoase şi microconglomerate.
- formaţiunea de Casimcea ,poate avea grosimi de până la 500 m, fiind o formaţiune
complexă alcătuită din calcare brecioase, calcare noduloase,calcare recifale etc. Are cea mai
largă dezvoltare , având un caracter transgresiv.
Prezenţa amoniţilor ( Parawedekindia arduennense , Euaspidoceras hypselum etc )
agasteropodelor, a bivalvelor, a foraminiferelor determină vârsta aestei formaţiuni ca fiind
Oxfordian – Kimmeridgian.
In figura 15 este prezentată o secţiune prin sinclinalul Casimcea iar in figura 16 o
secţiune geologică la Topalu prin formaţiunea de Casimcea .

Figura 15 Sectiune prin sinclinalul Casimcea ( PC 3-Fm – grupul sisturilor verzi- formaţiunea
de Măgurele;Jurasic: bt3+cl 1 (formaţiunea de Tichilesti),cl 2 + ax – km ( formaţiunea de Gura
Dobrogei şi formaţiunea de Casimcea )
Figura 16. Secţiune geologică la Topalu ( după A. Barbulescu, 1974 , Ionesi 1994).

b. Cretacicul

Aria de dezvoltare este redusă, depozitele apartinand din punct de vedere stratigrafic
intervalului Aptian-Senonian.
Aptianul se dezvolta in facies continental-lacustru fiind dispus transgresiv peste sisturile
verzi fiind alcătuit din pietrisuri, nisipuri, argile caolinoase policolore.
Albianul, il gasim dispus pe formele negative de relief ale Jurasicului şi este format din
nisipuri şi gresii glauconitice cu Exogyra conica , Neohibolites minimus.
Cenomanianul, in facies detritic, conglomerate si gresii calcaroase glauconitice în care s
–au găsit specimene de Calycoceras newboldi spinosa, Turrilites etc. Aflorimente se găsesc in
zona Baia - M. Viteazu – Sinoe.
Santonian – Campanian este reprezentat prin gresii calcaroase în care se găsesc
exemplare de Conulus conicus, Echinocorys vulgaris.

c. Neogenul

Este reprezentat prin pietrisurile, nisipurile şi argilele de vârstă Sarmatiana.

d. Cuaternarul

Depozitele de vârstă cuaternară ocupâ suprafeţe întinse fiind constituit din argile
verzui si roscate cu gips , lehmuri si loessuri,care muleaza un relief preexistent. Depozitele
holocene sunt constituite din loessuri resedimentate, aluviuni, depozite lacustre si nisipuri de
plaje.Grosimea stratelor este de până la 40 m.
 TECTONICA

Compartimentul sisturilor verzi sau Dobrogea Centrala ocupa o pozitie mediana, de

horst, fiind incadrat intre doua faliii inverse, orientate NV-SE, cu incalecari bilaterale.
In lungul faliei Pecineaga-Camena, sisturile verzi incaleca peste zona Muntilor Macin si
Bazinul Babadagului, iar in sud, in lungul faliei Capidava-Ovidiu, acestea incaleca peste
Dobrogea de Sud.
In partea de vest de- a lungul faliei Dunării vine în contact cu Platforma Valaha.
Falia cea mai importantă a masivului este falia Ostrov – Sinoe cu o direcţie NV-SE
Aceasta delimiteaza doua sisteme de structuri plicative (sinclinale si anticlinale), cu
axele orientate pe direcţia NV-SE, între faliile Peceneaga – Camena si Ostrov – Sinoe si o
orientare vest-est, între faliile Ostrov – Sinoe si Capidava – Ovidiu.
În sectorul nordic, cea mai importanta structura plicativa este anticlinalul Dorobanţu
–
Ceamurlia, în al carui ax apar sisturile de Ceamurlia.
In figura 17 sunt prezentate posibilele relatii structurale între grupul de Ciamurlia şi
grupul sisturilor verzi, în ipoteza emisă de S. Cosma si altii, în care sisturile verzi sunt sariate
peste cristalunul mezometamorfic de Ceamurlia .
 Figura 17. Relatiile structurale între grupul de Ceamurlia si grupul sisturilor verzi ) dupa
M. Muresan 1971 ) GSV – grupul sisturilor verzi, GC – grupul de Ceamurlia ( a – formaţiune
terigena inferioara, b – formaţiune vulcanogen- bazică, c – formaţiune terigena mijlocie, d –
formaţiunea terigena superioara ) ODN – Orogenul Dobrogei de Nord

Masivul central Dobrogean apare ca o unitate coborâtă în patea sudică iar spre nord este
mai ridicat.
Depozitele prezinta o serie de cute anticlionale si sinclinale orientate NV-SE, cu flancuri
asimetrice , cu schimbare de directie a axului acestora.
Se observa ca sistuozitatea nu corespunde cu stratificatia. Trebuie subliniata absenta din
zona sisturilor verzi a intruziunilor granitice, situatie ce indica o tectonica net diferita.
Jurasicul formeaza trei cute sinclinale orientate NV-SE, cunoscute sub numele :
Casimcea-Midia, Harsova-Topalu si Dorobantu-Ovidiu.
Aceste sinclinale au urmatoarele caracteristici :
- sunt slab asimetrice, avand flancul nord-vestic mai inclinat ;
- prezinta o serie de cute secundare, ceea ce le ofera caracter de sinclinorii slab
pronuntate
- au aceeasi orientare ca si structura sisturiolor verzi ;
Celelalte depozite se astern transgresiv peste un relief preexistent, nefiind afectate de
miscari tectonice.
Cuvertura sedimentara de depozite se aseaza discordant peste sisturile verzi, muland un
relief preexistent.
In figura 18 este prezentată o schiţă tectonică a Dobrogei Centrale.
 Figura 18 Schiţă tectonică a Dobrogei Centrale ( după Mirauta, 1969; Ionesi, 1994)
( FB – formaţiunea de Baltagesti, FM – formaţiunea de Magurele, FI – Formaţiunea de Istria,
FD – formaţiunea de Dorobantu, GC – Grupul de Caimurlia , = directii structurale )

Dobrogea de Sud

Dobrogea de Sud constituie parte integrantă a Platformei Moesice fiind delimitata la

nord prin falia Capidava-Ovidiu de teritoriul Dobrogei Centrale, de falia intra-Moesiana
(Calarasi-Fierbinti-Sabla) la sud, Dunarea la vest si Marea Neagra la est.
Datorită faptului ca această zonă este traversata de Canalul Dunare – Marea Neagra, ca
aici se gasesc cele mai mari orase si majoritatea statiunilor turistice ale Mării Negre, aceasta a
fost analizata din punct de vedere geologic mai in detaliu.
Dobrogea de Sud corespunde sectorului cu aspect colinar sau de podiş cu altitudine
redusă ( mediu + 100 m ), avand sectoarele laterale , estic ,, Podisul Litoralului,, iar celălalt,
reprezentând „Podişul Dobrogei dunărene” a carui cote cresc pe măsura îndepărtării de
Dunăre şi apropierii de sectorul central al podişului sud-dobrogean.
 Exceptând sectoare laterale sus-menţionate, morfologia «de podiş» a Dobrogei de Sud
prezintă o creştere continuă a altitudinii, începând din sectorul nordic, străbătut de canalul
Dunăre – Marea Neagră, sectorul depresionar al culoarului Carasu, unde platoul podişului
atinge altitudini ale terenului cuprinse între + 60 şi + 80 m, doar excepţional atingând + 100
m.
Urmează, spre la Sud de acest culoar, un sector cu altitudini mai ridicate, „Podişul
Cobadin”, al cărui platou se caracterizează prin altitudini cuprinse, în general, între + 100 şi +
140 m, iar la Sud de acesta, în vecinătatea frontierei bulgare, sectorul cel mai ridicat de podiş
al arealului sud-dobrogean „Podişul Negru Vodă”, care se ridică la altitudini de + 150…+ 180
m şi depăşeşte, la extremitatea sa vestică – pe porţiuni restrânse aparţinând teritoriilor
comunelor Dobromir şi Independenţa – altitudinea de + 200 m.
Toate componentele morfologice ale arealului sud-dobrogean au fost puternic
fragmentate de componentele reţelei hidrografice, care au erodat în profunzime platourile de
podiş.
Intrucât litoralul romanesc o parte importanta din punct de vedere economic si turistic
a Dobrogei de Sud se va face o scurtă prezentare a sa.
El este cuprins intre gura bratului Chilia si localitatea Vama Veche, pe distanta de 236
km,avand o desfasurare longitudinala larg ondulata, orientata NNE-SSV. In mare, tarmul se
continua cu o larga platforma continentala, care reprezinta o campie submarina submersa, cu
adancimi pana la – 200 m, pe o latime de cca 200 km in dreptul gurii Portita si de 100 km la
paralela localitatii Vama Veche.
Platforma litorala submersa reprezinta o campie pleistocena, cu panta lina de la V la E,
pe care se afla vai submarine, stanci izolate, diferite bancuri sau cuverturi de acumulare
marina.
Inecarea acestei foste campii subaeriene se datoreaza miscarilor eustatice pozitive din
Pleistocenul superior, cand apele Marii Negre au crescut treptat.
Litoralul propriu-zis, adica zona de contact direct dintre apa si uscat, s-a format mai
tarziu, in timpul transgresiunii dobrogene, cand apele Marii Negre au luat contact direct cu
uscatul dobrogean cu cativa metri deasupra nivelului actual al marii, invadand gura vailor
fluviatile, golfurile mari si mici (golful Razemului, golful Deltei sau Tulcei). Aceasta
transgresiune, care a dus la ridicarea nivelului apei cu circa 5 m fata de 0,00 m, a avut o
importanta deosebita pentru evolutia intregului litoral romanesc, ca nivel de referinta pentru
fazele ulterioare.
Privit in ansamblu, litoralul romanesc prezinta doua sectoare mari: unul nordic,
coborat, de acumulare, constituit din nisipuri si altul sudic, inalt, de abraziune, separate intre
ele prin Capul Midia.
Sectorul sudic, in care se incadreaza si zona Constanta, este caracterizat printr-o faleza
abrupta, cu inaltime de 15-20 m, taiata in sisturi verzi, calcare si loess. De la gura Buhazului
(unde incepe) si pana la Constanta, el prezinta un caracter de tranzitie (cu faleza si cordoane
litorale intinse – Mamaia), dupa care incepe sectorul inalt propriu-zis, cu faleza ce se intinde
pe zeci de kilometri.-
Pe faleza dobrogeana exista o alternanta de capuri mai inaintate (Tomis, Agigea,
Tuzla, etc) si bai retrase (Mamaia, Sud-Costanta, 2 Mai,etc).-
In sens vertical, faleza este fragmentata de vai adanci si largi, unele de forma unor
mici golfuri, barate de cordoane nisipoase, inguste si transformate in limane litorale (Agigea,
Techirghiol, Tatlageac, Mangalia).
Profilul transversal al falezei este aproape peste tot vertical, cu aspect de perete abrupt,
insotit de numeroase surpari ale loessului si calcarelor.
Litoralul este supus unor fenomene de eroziune marina. Ilustrativa in acest sens este
zona din nordul sanatoriului Agigea si zona nord Costinesti, unde o cazemate de beton
construite in anul 1940 se afla in apa, ceea ce denota ca in timp de 60 de ani faleza s-a retras
cu cca 10-11 m cat si prin misorarea tarmului marii , aferente plajei .
Au loc micsorari de plaja precum si alunecările de teren , de mica sau de o amploare
mai mare de-a lungul intregului litoral.
Pentru prevenirea acestor fenomene se prevăd executarea de lucrări prin care se reduce
eroziunea costiera si se reabiliteaza plajele.
Acestea sunt executate pentru urmatoarele scopuri: lucrari pentru disiparea energiei
valurilor; lucrari pentru retinerea nisipului pe plaja; lucrari pentru reducerea transportului
longitudinal de sedimente si stabilizarea plajei, reabilitare diguri sparge-val de larg pentru
reducerea eroziunii si stabilizarea plajei; innisiparea artificiala pentru reabilitarea plajei si
protectia impotriva eroziunii.
Stratigrafia

Dobrogea de Sud fiind parte integrantă a Platformei Moesice a avut o evoluţie

geologică comună cu unele unităţi structurale învecinate, dar este definita ca o unitate
structurală datorită anumitor caracteristici proprii.
In figura 19 este prezentata harta geologica a Dobrogei de sud.

Figura 19 . Harta geologică a Dobrogei de sud

 Împreună, Dobrogea Centrală si Dobrogea de sud reprezintă sectorul Moesic cu
pozitia structural cea mai ridicată, aducând la zi atât fundamental Precambrian, în
Dobrogea Centrală, cât si termenii jurasici si cretacici ai cuverturii sedimentare.
O hartă geologică a Dobrogei Centrale si de Sud este prezentaă în figura 20.

Figura 20. Harta geologică a Dobrogei Centrale şi de Sud

 Termenii cretacici alături de cei neozoici, partial reprezentanti în coloana stratigrafică,
sunt larg dezvoltati numai în cuprinsul Dobrogei de sud.
La nord de falia Capidava-Ovidiu, pe teritoriul Dobrogei Centrale, sunt bine
reprezentate depozitele jurasice, în timp ce depozitele cretacice si neozoice formează doar
petece sporadice si cu suprafată restrânsă.
Pe baza observaţiilor aflorimentelor si a datelor obţinute cu ajutorul forajelor , în zona
Dobrogei de sud se disting două etaje structurale : fundamental cristalin alcătuit din roci
cristaline metamorfice de vârstă arhaică si proterozoica si cuverta sedimentară ,format din
depozite sedimentare paleozoice, mezozoice si neozoice.

Fundamentul cristalin

Formaţiunile ce alcătuiesc fundamentul au fost întâlnite în foraje la diferite adâncimi

funcţie de căderea pe care o are acest compartiment spre vest. La marginea nordică a acesteia
(Palazu-Cocosu), acestea au fost interceptate la adâncimi de peste 500 m, iar spre vest si spre
sud acestea se afundă, găsindu-se la adâncimi de cca. 3000-4000 m la Cernavodă si respective
la Mangalia (Visarion et al., 1988).
Sisturile cristaline ce alcatuiesc fundamentul sudic sunt diferenţiate ca vârstă,
caracteristici petrografice, grad de metamorfozare în mai multe grupuri, formaţiuni.
S –a constat ca rocile din fundament aparţin următoarelor grupuri,care se separa intre
ele prin discordante:
- grupul de Ovidiu, alcătuit din gnaise granitice cu microclin, strabatute de filoane de
pegmatite, ce a fost intalnit la adâncimea de – 950 m la Palazu Mare si - 1750 m la
Cocosu,fiind cea mai veche formaţiune interceptată în forajele din
zonă,catamezometamorfică, gnasaică, este de vârstă Arhaică; Gnaisele granitice sunt similare
cu cele din fundamentul Platformei Moldovenesti.
- grupul de Palazu, cu grosimi de cca. 500-1000 m, de vârstă Proerozoic inferior,
care este formata din două formaţiuni : una inferiora amfibolitică ( cuartite amfibolitice,
micasisturi amfibolice si piroxenice cu sau fara granati) şi alta superioara formata din
micasisturi cu andaluzit, almandin, sillimanit; Se considera ca acest grup este echivalent cu
cel de Krivoi Rog ( Masivul Ucrainean );
- formaţiunea de Cocosu , este asezată discordant,anchimetamorfică, alcătuită dintr-
un complex bazal magmatogen-tufogen basic (spilite si piroclastite) si un complex superior
terigen (gresii arcoziene cu rare intercalatii de sisturi argilo-grezoase). A fost interceptată pe o
grosime de cca. 1000 m întotdeauna la sud de falia Cocosu, care reprezintă limita sudică a
blocului tectonic Palazu Mare.
Din punct de vedere litologic este comparabila cu complexul bazal al Seriei Sisturi
Verzi din Dobrogea Centrală, dezvoltată intotdeauna la nord de falia Palazu Mare, care
reprezintă limita nordică a blocului tectonic Palazu Mare si care, la rândul său, reprezintă
tronsonul estic al faliei Capidava-Ovidiu.
Fundamentul, consolidate în orogeneza assyntică (baikailiană sau cadomiană), este
acoperit discordant de cuvertură sedimentară.

Cuvertura sedimentară

Formatiunile geologice ale cuverturii sedimentare (paleozoice, mezozoice si

cenozoice) , dispuse discordant pe fundamental de roci cristaline,prezintă mari variatii de
facies si au o dispozitie spatială neuniformă .
 După etapa de evoluţie paleozoică, care debutează cu depozite marine si se încheie cu
depozite continental-lacustre, în perioada mezozoică si neozoică, Dobrogea de sud
reprezintă sediul unei sedimentari de tip platform, acumulându-se fie depozite carbonatici si
evaporitice în intervalul Jurasic sup.-Neocomian, partial Cenomanian inf., fie depozite
terigiene în intervalul Aptian-Tutonian, fie depozite terigen-carbonatice în Nezozoic. În
perioada Mezozoicului si Nezozoicului Dobrogea de sud a fost supusă unor repetate miscări de
exondare sau basculare, care s-au concretizat prin prezenta a numeroase lacune stratigrafice
de amploare variabilă în coloana stratigrafică a cuverturii sedimentare.
Termenii stratigrafici imediat anteriori etapei de exondare , supusi unor procese de
eroziune intense, au în general suprafete de dezvoltare (si grosimi) mult mai reduse în raport
cu ariile intiale de dezvoltare sau, uneori, au fost complet erodati.
Depozitele carbonatice jurasice sup. si neocomiene, precum si depozitele terigen-
carbonatice miocene, au suferit procese intense de carstificare, ale căror efecte s-au
acumulat de la o etapă la alta de exondare. Urmare a proceselor complexe de exondare si
eroziune, controlate, la rândul lor, de existent unei tectonici rupturale sin-sedimentare (care a
condus la aparitia unui mozaic de blocuri faliate) relatiile spatiale dintre diversii termeni
stratigrafici ai cuverturii sedimentare mezozoice si nezozoice sunt foarte complexe.
Spre exemplu, depozitele aptiene stau direct peste depozitele jurasice superioare,
depozitele cretacice superioare repauzează uneori direct pe fundament sau depozitele
neozoice stau, in unele cazuri, direct peste depozitele cretacice inferioare.
Având în vedere aspecte de ordin structural si hidrogeologic, se consideră oportună
prezentarea formaţiunilor geologice ale cuverturii sedimentare din Dobrogea de sud prin
încadrarea acestora în mai multe cicluri : avem ciclul Cambrian – Westphalian, ciclul
Permian – Triasic, Ciclul Bathonian superior - Campanian, ciclul Eocen – Oligocen, Ciclul
Badenian Superior - Romanian

Ciclul Cambrian – Westphalian

S- au delimitat unitati in functie de fenomenele evolutive care le- au format

obţinându – se astfel:
- formaţiunea gresiei cuarţică de Mangalia (Cambrian-Ordovician ) întâlnită în
forajele de la Mangalia ,Ciobănita şi Cobadin prezentând o grosime de 523 m la Mangalia.
- formaţiunea argilelor de Tăndărei (Silurian-Devonian mediu, bazal) reprezentând o
formatiune pelitică întâlnită în forajele de la Costinesti , Tuzla , Biruinta si Mangalia cu
grosimi ce variaza de la 11 m la 495 m.Este alcătuită predominant din argile si siltite partial
bituminoase , cu intercalaţii de marne, calcare si gresii.
- fomaţiunea de Smirna, este formata din gresia curtoasă cu intercalatii de siltite si
argile (Devonian mediu) predominant arenitică, ce a fost traversată de forajele de la Mangalia
pe o grosime de 180 m.
- formaţiunea de Călărasi (Devonian mediu, terminal-Carbonifer inf.), predominant
carbonatică, care a fost interceptată în forajele de la Oltina, Negru-Vodă , Comana ,Mangalia
si Adamclisi .Este alcatuita din calcare si dolomite putând avea grosimea de până la 1280 m.
- formaţiunea de Vlaşin ( Namurin – Westphalian ) se intalneste pe suprafete mai mici,
în partea sudica, fiind alcatuita din argile, siltite si gresii ( roci epiclastice) cu intercalatii
subtiri de carbuni, putând avea o grosime de pana la 285 m.A fost intalnita in zona
Dobromiru.
In figura 21 se prezintă sistemul de falii de ordinul II si principalele formaţiuni din Dobrogea
de sud.
 Figura 21 Sistemul de falii si formaţiuni din Dobrogea de sud (Paraschiv et al., 1983; Ionesi,
1994)

Ciclul Permian – Triasic

A fost foarte rar intalnit in foraje fiind interceptat in forajul din Dobromiru, fiind
alcatuit din brecii, conglomerate, asociate cu gresii de culare rosii si verzui ( depozite
epiclastice ), în grosime de aproximativ 36 m.
În forajul de la Dobromiru au fost interceptate următoarele formţiuni:formaţiunea de
la Dobromiru atribuită Carboniferului inf. (Visean mediu-sup.) este constituită dintr-o
succesiune de depozite calcaro-detritice;Formaţiunea de Vlasin, de vârstă Carbonifer sup.
(Namurian-Westphalian) este reprezentată de o succesiune de depozite detritice cu caracter
paralic (alternante de argilite negre, siltite si gresii cenusii cu resturi de plante si intercalatii
subtiri de cărbuni);Breccia de Cetate-Dobromiru (Permian inf. ) este alcătuită dintr-o breccie
conglomeratică calcaroasă, rosie-verzuie sau cenusie.
In localitatile Techirghiol, Independenta, Castelu au fost interceptate depozite
epiclastice ( gresii feldspatice şi gresii litice, feruginoase, argiile si siltite feruginoase), având
o grosime medie de 100 m, care au fost atribuite Triasicului.

Ciclul Bathonian superior - Campanian.

Cele mai vechi depozite jurasice ale acestui ciclu de sedimentare sunt de vârsta
Bathonian-Calloviană şi sunt constituite din calcare grezoase, calcare conglomeratice, calcare
silicioase şi marne.
Ele nu aflorează în Dobrogea de sud, dar au fost interceptate în forajele de la Palazu
Mare,P Poiana, Ovidiu şi Medgidia şi reprezintă un facies lateral (sudic) al Formaţiunii de
 Tichileşti (terigen-carbonatica) ce se dezvoltă la zi şi pe suprafeţe importante în partea
central-sudică a Dobrogei Centrale.
În continuitate de sedimentare,în foraje urmează calcare în alternanţă cu dolomite
calcaroase, uneori silicioase, atribuite Oxfordianului, pe baza elementelor macrofaunistice.
Depozitele kimmeridgiene aflorează în zona faliei Capidava-Ovidiu în zona localităţii
Dunărea, Dorobanţu precum şi în săpăturile canalului Poarta Albă –Midia Năvodari. Acest
interval stratigrafic este reprezentat prin dolomite, calcare dolomite, marno-calcare şi argile
(Ciocârdel and Patrulius, 1950 et., 1977).
Descrieri litologice ale depozitelor jurasice din Dobrogea de sud mai provin şi din
forajele executate la Viroaga , Dobromiru (Iordan et., 1987) şi Rasova (Neagu&Dragastan,
1984).
În forajele de la Viroaga şi Boromir, succesiunea jurasică include două complexe : un
complex detritic (Callovian?- Oxfordian) , care este alcătuit dintr-o succesiune greyo-siltica
cu fragmente cărbunoase şi pirită, uneori cu bioclaste şi un complex calcaros- dolomitic
(Oxfordian- Kimmeridgian).
În forajul de la Rasova, intervalul Oxfordian –Tithonian este reprezentat prin depozite
carbonatice în facies salmastru, cu recurenţe marine. Această formaţiune , denumită şi
formaţiunea de Rasova( Dragastan, 1985), ocupă partea centrală şi sudică a Dobrogei de sud,
dar se extinde şi la vest de Dunăre până în zona Slobozia –Ciochina.
Se evidenţiază faptul că procesele de dolomitizare secundară afectează diverse tipuri
de calcare jurasice începând de la limita Callovian-Oxfordian pana la Tithonian mai ales în
partea sudică a Dobrogei de sud.
Ca urmare a proceselor de dolomitizare, rocile carbonatice jurasice superioare, în
special dolomitele şi calcarele dolomitice , prezintă un grad de porozitate, atât intergranulară
cât şi disoluţie (vacuole de dimensiuni variabile, microcavităţi rezultate din dizolvarea
cochiliilor de moluşte).

Cretacicul

Depozitele cretacice aflorează pe văile afluente Dunarii , cât şi în versantul drept al

acesteia.
Cercetările realizate de către V. Atanasiu,F. Toula, M.Chiriac au stabilit pe baze
paleontologice că in acestă zonă se intalnesc toate subdiviziunile acestei periode geologice .
In funcţie de evolutia sedimentării sunt grupate în mai multe formaţiuni:
Depozitele carbonatice ale Cretacicului inf. sunt încadrate în două formaţiuni
distincte reprezentate prin Formaţiunea de Cernavodă ( Tithonian sup.?- Berrisian –
Valanginian) şi respectiv Formaţiunea de Ramadan (Bedoulian, local Barremian-
Bedoulian) (Avram et al.,1988)
- Formaţiunea de Cernavodă carbonatică , subordonat marno-argiloasă sau
evaporitică, aflorează discontinuu de la Dunăre către est până la aliniamentul Poarta Albă-
Dumbrăveni şi de la obârşia văii Agigabul (sud Mihail Kogălniceanu) către sud până la
frontiera româno- bulgară. În foraje, aceasta a fost întalnită la sud de aliniamentul Capidava-
Ovidiu, numai la vest de linia Palazu Mare- Valul lui Traian- Cobadin- Plopeni- Negru Vodă (
Vasilescu, Dragomirescu, 1977). Dezvoltarea sa completă s-a constatat în sectorul Cernavodă,
pe vaza datelor de suprafaţă faleza Dunării la sud de podul de la Cernavodă, săpăturile de la
ecluza Saligny, canalul Dunăre – Marea Neagră şi fundaţia centralei atomo- electrice de la
gura văii Ceşmelei precum şi în aflorimentele din faleza Dunării la sud de Cochirleni şi din
foraje publicate (Băncilă,1973).
În întreg arealul de dezvoltare, Formaţiunea de Cernavodă acoperă direct depozitele
carbonatice jurasice ce aparţin intervalului Oxfordian- Kimmeridgian.
 La partea inferioară, această formaţiune este constituită dintr-un complex gipsifer
urmat de un pachet de argile policolore recunoscute în foraje între aliniamentele Capidava-
Ovidiu şi Peştera- Cochirleni (Băncilă,1973).
În general, formaţiunea de Cernavodă este constituită din alternanţe de calcare,
dolomite, marno- calcare, argile şi marne cu grosimi maxime de 50m.
Se poate concluziona ca în zona Cernavodă avem următoarea succesiune:
- Berrasianul alcătuit din depozite carbonatice;
- Valanghianul reprezentat prin calcare noduloase si calcare marnoase de culoare
vânătă;
- Hauterivianul este format din calcare marnoase albe –cenusii şi calcare cretoase;
- Barremian fiind reprezentat prin depozite carbonatice ,foarte fosilifere ( calcare
oolitice cu foraminifere, gasteropode şi lamelibranhiate,calcare compacte si calcare grezose)
- Formaţiunea de Ramadan se dezvoltă numai în partea de vest a Dobrogei de sud, în
arealul cuprins între cursul Dunării şi un aliniament aflat la est de localităţile Dunărea-
Ţibrinu-Medgidia- Băneasa. Ea acoperă discontinuu şi discordant depozitele Formaţiunii de
Cernavodă (Cernavodă, Medgidia, Alimanu, Băneasa şi Lipniţa) şi suportă transgresiv
formaţiunile de vârstă Aptian- Campanian, Neogen sau Cuaternar.
Secţiunea tip a Formaţiunii de Ramadan se găseşte expusă pe malul sudic al lacului
Ramadan. Ea este alcătuită, pe cca. 10m grosime, dintr-o alternanţă neregulată, atât pe
verticală cât şi pe orizontală, de nisipuri şi pietrişuri cuarţo- bioclastice cu diverse grade de
cimentare (cele puternic cimentate devenind gresii/calcarine şi conglomerate/calcirudite).
Deasupra lor urmează calcare lumaşelice cu pachiodonte, grase de 4-5 m. Termenii cei
mai vechi ai Formaţiunii de Ramadan apar la zi doar pe suprafeţe foarte restrânse, la sud de
secţiunea tip, în malul stâng al văii Adamclisi- Alimanu şi în malul lacului Bugeac (Gârliţa).
În primul punct, Alimanu, pe o grosime de 10 m apar alternanţe de marne verzui şi roşiatice,
calcare şi dolomite, iar deasupra calcarenite algale-foraminiferice cu intercalaţii de marne
verzui. În al doilea punct, Gârliţa, apar la zi calcare lumaşelice cu pachiodonte în alternanţă cu
calcare foraminiferice şi marne.
Formaţiunea de Ramadan mai este reprezentată prin termeni sincroni şi de regulă
similari litologic celor din secţiunea tip, şi în alte puncte din Dobrogea de sud cum sunt : pe
interfluviul dintre calea Ceşmelei şi valea Carasu la centrala atomo- electrică, pe calea Remus
Opreanu, Ştefan cel Mare, la Lipniţa,în malul Dunării la capătul sudic al ostrovului Hinog.
În foraje, depozite ale acestei formaţiuni au fost întâlnite la Tortomanu, Gherghina,
Mircea Vodă, Dunărea şi Băneasa ( V.Moldoveanu.)
Aptian mediu –Campanian inf.

In apţian a avut loc o retragere a mării şi instalarea unui regim lacustru, fapt datorat unei
inaltări a zonei.
Depozitele sedimentare aparţinând acestui ciclu de sedimentare sunt grupate intr-o
succesiune de formţiuni descrise de Avram et. al., 1988, fiecare reprezentând subcicluri de
sedimentare distincte, separate prin lacune stratigrafice de mică amploare şi anume :
formaţiunea de Gherghina (Gargasian- Clansayesian), formaţiunea de Cochirleni
(Clansayesian?-Albian), formaţiunea de Peştera (Cenomanian inf.), formaţiunea de Cuza
Vodă (Tutonian mediu?) şi formaţiunea de Murfatlar (Santonian- Campanian inf.)
Majoritatea formaţiunile s-au depus, în principal, în condiţii costale sau subcostale în
facies predominant detritic (Cochirleni, Peştera, Cuza Vodă) şi subordonat sau predominant
neritice- pelagice, de mică adâncime (Murfatlar).
Lacunele stratigrafice corespund intervalelor Clansayesian, Albian sup., Cenomanian
mediu-sup., Coniacian- Santonian bazal si Campanian mediu- Maastrichtian.
 Aceste depozite , ca şi celelalte formaţiuni cretacice, aflorează în lungul văilor, sub
forma unor fâşii discontinue.
Depozitele cretacice sunt acoperite local si cu extindere mai mare de depozite
sarmatiene medii si superioare precum si de depozite cuaternare, ultimile acoperând mai
mult de 90% din întregul areal al Dobrogei de sud.
Datorită întreruperilor de sedimente însotite de etape de eroziune ce au determinat
discontinuităti stratigrafice, atât dezvoltarea areală actuală cît si grosimea diverselor formtiuni
cretacice apar adesea reduse în comparatie cu situatia initială.
Formatiunea de Gherghina(Gargasian- Clansayesian) este o formatiune continental
lacustră si aluvială ce se dezvoltă în partea nordică a Dobrogei ( pe valea Carasu între
Medgidia si Poarta Albă, valea Remus Opreanu, Cernavodă, Pestera, etc)
Din punct de vedere litologic această formaţiune este alcătuită dintr-o succesiune de
nisipuri si argile caolinoase având grosimea de până la 50 m.
Formatiunea de Cochirleni (Clansayesian- Albian) aflorează discontinuu în partea
vestică si centrală a Dobrogei de sud, de la Dunăre către est până la aliniamentul Cuza Vodă-
Medgidia-Sipota.
Formatiunea de Cochirleni este construită, în cea mai mare parte , din nisipuri si gresii
cuartoase, bogat glaucognitice, în general argiloase, cu trovanti, sectiunea tip aflându-se în
faleza Dunării, de la valea Hinogului către sud până la Cochirleni si pe valea Pestera-
Cochirleni până la Ivrinezu Mic.Grosimea formaţiuni este cuprinsa intre 30 m şi 100 m.( V.
Moldoveanu ).
Formatiunea de Pestera (Cenomanian inf.) apare la zi în versantii văii Pestera-
Cochirleni între localitătile Pestera- Ivrinezu Mic unde se gaseste succesiunea tip.
Depozitele formatiunii de Pestera nu apar la zi la nord de linia Dunăre- Cuza Vodă la est de
linia Medgidia- Negresti si nici pe malul Dunării între Ostrov si Seimeni.
Această formatiune este alcătuită în ansamblu dintr-un pachet inferior de nisipuri si
gresii cuartoase grosiere, cu lentile de pietrisuri si un pachet superior de crete glaucognice
grezoase . În zonele de aflorare se remarcă existenta unui nivel de conglomerate bazal , iar la
partea superioară, peste creta glaucognica apar nisipuri si gresii cretoase, slab cimentate.
Considerând ponderea nisipurilor si gresiilor în raport cu cea a cretelor, în cadrul
formaţiunii au fost deosebite : o succesiune litologică tip Pestera, unde nisipurile si gresiile
ating grosimi până la 25 m si o succesiune de tip Ivrinezu dominată de pachetul cretos, cu
grosimi de 15- 25 m. Grosimea maximă a întregii formtiuni este de până la 80 m.
Atât limita inferioară cât si limita superioară ale formaţiunii Pestera reprezintă
discordante stratigrafice simple, ea repauzând pe diferiti termeni ai Albianului si suportând
depozite mai noi Turoniene până la Sarmatiene
Formatiunea de Cuza Vodă (Turonian mediu) aflorează exclusiv la est de localitatea
Cuza Vodă, unde apare deschisă într-o carieră neexploatată.
Grosimea depozitelor acestor formaţiuni nu depăseste 10 m si este alcătuită dintr-un nivel
bazal subtire (cca 40 cm) de conglomerat grezos slab cimentat cu găleti de cuartite de la care
se trece treptat la nisipuri si pietrisuri cuartoase slab cimentate în partea superioară si puternic
cimentate în partea mediană.
- Formatiunea de Murfatlar (Santonian- Campanian inf.) este constituită din depozite
formate din microconglomerate sau gresii grosiere, cu rare concreţii de fosfati, ce trec în
gresii calcaroase, urmează apoi creta alba cu concretii de silex, marne cretoase si lentile de
bentonite.
Grosimea maximă a depozitelor atribuite Formatiunii de Murfatlar deschisă la zi nu
depaseste 40 m, din care nisipurilor din partea inferioară a formatiunii ( inclusive
conglomeratul bazal) le revin cca 4-6 m.
 Formatiunea de Murfatlar are un caracter transgresiv extreme de evident, depozitele ei
alternându-se pe formatiuni de vârstă foarte diferită ( dolomite jurasic superioare la Ovidiu,
calcare si dolomite neocomiene în jurul localitătilor Poarta Albă, depozite aptiene la Castelu
si Valea Adâncă, depozite albiene la nord ce Cuza Vodă, nisipuri si crete ceromaniene la sud
de Satu Nou, gresii si conglomerate turoniene la Cuza Vodă etc.). La rândul lor, depozitele
formatiunii suportă depozite de vârste diferite , de la Eocen inferior până la cuaternar.
Sectiunea tip a formatiunii Murfatlar este oferită de versantul sudic al văii Carasu între
localitătile Basarabi si Castelu, unde succesiunea de cretă atinge grosimea maximă (cca.30
m)si repauzează peste termenul bazal cretos- detritic al formatiunii care este , de asemenea,
bine deschis.
Succesiunea litologică a formatiunii de Murfatlar implică 3 termeni litostratigrafici
succesivi:
- conglomeratul bazal, reprezentând ca si în cazul conglomeratului cenomanian,
termenul de instalare a sedimentării marine (0-80 cm grosime);
- pachetul intermediar de gresii/nisipuri cretoase-glaucognitice la crete cuartoase-
glaucognitice cu macrofaună atât remaniată cât si proprie (1-4 m grosime);
- creta albă,masivă, cu numeroase accidente silicioase (20-30 m grosime maximă).
Ciclul eocen – oligocen

Acest ciclu este reprezentat de depozite cu o larga raspândire fiind întâlnite atat in
aflorimente cat si in foraje.
Eocenul a fost întâlnit la Azarlic ( Cetate ) şi Lespezi fiind reprezentat prin calcare cu
numuliti.
Formaţiuni eocene se intalnesc în sudul Platformei sud – dobrogene aflorând în zone
precum: cursul superior al vaii Mîrleanu, între localitatile Valeni – Cetate - Lespezi .
In versantul vaii Enisenliei, la NE de Văleni s-au intalnit nisipuri cuartoase
glauconitice cu intercalatii de gresii cuartoase glauconitice şi de calcare grezoase.
Pe baze biostratigrafice a fost argumentată prezenta Eocenului prin Cuisian (nisipuri
glaucognitice cu intercalatii de gresii glaucognitice si calcare grezoase) si Lutetianul (în bază
gresii calcaroase si calcare grezose, si în partea suuperioară, calcare grezose sau gresii
calcaroase glaucognitice (Gh. Bombita).
Cuisianul este reprezentat prin nisipuri verzi, glauconitice.
Lutetianul apare în zone cuprinse intre localitatile Cetate si lespezi, fiind reprezentat
prin calcare lumaselice.
În câteva sondaje la Vama Veche si forajele de la Mangalia s- au intalnit argile si
siltite disodilice cu resturi de pesti, sisturi argiloase bituminoase semnalând astfel prezenta
Oligocenului.

Ciclul Badenian superior - Romanian

Depozitele Neogenului sunt reprezentate atât prin formatiuni micocene (Badenian si

Sarmatian) cât si pliocene (Pontian si Romanian inf.).
Badenianul, dezvoltat sub formă de petice pe diversi termeni cretatici, are faciesuri
variate predominând calcare lumaselice cu treceri la faciesuri detritice ( pietrisuri în vest si
nisipuri bentonitice în est).
Aceste depozite sunt cunoscute ca aflorimente pe valea Adamclisi, pe versantii lacului
Baciu, pe valea Pietreni.
Aflorimentele cele mai estice sunt delimitate de un aliniament care uneste localitătile
Curcani, Furnica, Tufeni, Olteni si Peris. Depozitele badeniene au fost interceptate si în multe
foraje, dintre care se mentioneză cele amplasate pe valea Adamclisi si valea Deleni si pe
interfluviul dintre lacul Baciului si valea Caramancea.
Sarmatianul este reprezentat prin depozite volhiniene, bessarabiene si kersoniene si
este larg răspândit în Dobrogea de sud sub forma unei plăci aproximativ continue de calcare
lumaselice, aceasta fiind uneori si sectionată de cursurile diverselor văi care au erodat-o.
Cu grosimi de la cativa metri (în nord-vest) până la cca. 150 m (în zona sud-estică),
placa de calcare sarmatiene constituie rocamagazin a unui acvifer în general carstic cu
potential relativ important în zona litorală.
În ceea ce priveşte raporturile dintre depozitele sarmaţiene şi alte depozite subiacente
(ce cantonează la rândul lor acvifere) se constată următoarele :
a) Există un sector în cadrul căruia, cu unele excepţii locale, depozitele calcaroase
sarmaţiene se suprapun peste cele eocene, delimitat cu aproximaţie la est de aliniamentul
localităţilor Eforie sud- 2 Mai, la sud de graniţa cu Bulgaria între localităţile 2 Mai şi
Dărăbani, la vest aliniamentul Dărăbani- Amzacea Est- Topraisar Est şi la nord Eforie Sud-
Topraisar.
b) Există un sector discontinuu, afectat uneori de falii, în cadrul căruia depozitele
calcaroase sarmaţiene sunt suprapuse direct peste cele senoniene, formaţiunile eocene fiind
erodate. Acest sector este delimitat la nord de aliniamentul localităţilor Ovidiu- Barabi, la sud
de Tuzla-Moşneni-General Scărişoreanu, la vest de Basarabi-Bărăganul-General Scărişoreanu
şi la est Marea Neagră.
c) În zona central sud-estică a Dobrogei apare un sector în care depozitele
calcaroase sarmaţiene se suprapun direct peste complexul Jurasic sup.-Valanginian în
absenţa depozitelor eocene şi senoniene, erodate. Aceste sector este limitat la nord de
aliniamentul localităţilor Poarta Albă-Siminoc-Peştera-Băneasa, la sud de Negru Vodă-
Viroaga-Independenţa-Dobromiru, la vest de Dunăre şi este de Poarta Albă-Plopeni vest-
Negru Vodă etc.
Depozitele Volhiniene sunt dispuse discordant peste termeni stratigrafici mai vechi şi
sunt alcătuite din elemente argiloase, argile si marne,ce pot fi substituite ( Negureni ) prin
nisipuri si calcare, groase de 15-20 m în general.
Apar pe o suprafata mai retransa, a fost semnalată prezenţa acestora numai în partea
meridională a Dobrogei de sud.
Depozitele Bassarabiene cuprind litofaciesuri carbonate (calcare colitice, calcare
lumaşelice , etc.) în cadrul cărora au fost individualizate patru orizonturi :
- orizontul argilei verzui, care lateral devine argilă nispoasă sau chiar nisip argilos;
adesea include şi lentile de nisipuri cuarţoase;
- orizontul calcarelor inferioare, dispus peste argiala verzuie, care este constituit din
calcare lumaşelice în alternanţă cu straturi subţiri de argile sau diatomite;
- orizontul diatomitic-bentonitic, ce este constituit din diatomite, calcare şi argile
bentonitice cu grosimi de 6-9 m;
- orizontul calcarelor superioare, care este dispus peste orizontul diatomitic-bentonitic
şi este alcătuit dintr-un complex de calcare cu grosimi de 8-30 m.
Grosimea totala a acestor depozite este de aproximativ 70 m grosime.
Depozitele Chersoniene sunt reprezentate prin calcare lumaşelice, calcare
ooliticemarne şi intercalatii subţiri de argile şi nisipuri şi s-au dezvoltat numai în jumătatea
estică a Dobrogei de sud (de la aliniamentul localităţilor Cobadin-Negreşti-Olteni).Insumeaza
aproximativ 30 m grosime.
Pliocenul este construit dintr-o succesiune detritic-pelitică cu grosimi de 15-30 m
separat de Pană et al.(1974) fiind intâlnit în lungul malului drept al Dunarii numai până la
câtiva kilometrii spre interiorul Dobrogei.
S –a întâlnit în următoarea succesiune :
 - Pontianul, constituit din nisipuri şi marne argiloase vinetii, local cu pietrişuri bogat
fosiliere în grosime de aproximativ 6 m. Afloreaza pe malul baltii Gîrlita de la est de Ostrov
şi la gura vaii Mîrleanu.
- Dacianul, este foarte variat din punct de vedere litologic, cuprinde nisipuri
albicioase care trec spre partea superioara la nisipuri galbui feruginoase cu intercalaţii
grezoase.
Are grosimi cuprinse intre 2 m si 15 m. Se intalneste pe malul Dunarii, de la Rasova până la
Ostrov şi pe malul lacurilor Gârlita, Oltina şi Mîrleanu.
- Romanianul inf., începe cu marne cu nivele lumaşelice, urmate de nisipuri cu
stratificaţie torenţială, cu separaţii concreţionare şi cu calcare de apă dulce.

Cuaternarul

Depozite cuaternare sunt reprezentate în special prin loessuri şi argile loessoide, local
argile, nisipuri şi mâluri.
In cadrul argilelor se intalnesc concretii calcaroase, cristale si agregate de cristale de
gips.
Depozitele loessoide au rol de cuvertură acoperitoare pe toată Dobrogea de sud cu
implicaţii hidrogeologice legate de procesul de infiltraţie a apelor meteorice şi de suprafaţă şi
acviferele subterane cantonate în general în depozitele carbonate.
Depozitele loessoide ating grosimi de cca. 55 m (la cca. 2 km este de localitatea
Şipotele), dar grosimile medii nu depăşesc 20-25 m.

TECTONICA

Pe baza datelor obţinute în teren s-au determinat două sisteme principale de falii cu
orientare NNE-SSW, respectiv WNW-ESE, dintre care cele paralele cu falia majoră
Capidava-Ovidiu (a doua grupă), fiind mai noi, au continuitate.
Aceste falii sunt următoarele: falia Cernavodă-Constanţa, falia Rasova-Costineşti,
falia Nord-Mangalia şi falia Mangalia, de la nord la sud.
Între aceste falii principale se dezvoltă alte falii cu direcţia NNE-SSW, formând o
retea cvasi-ortogonală ceea ce a dus la delimitarea a 31 de blocuri tectonice pe suprafata
Dobrogei de sud, a caror dimensiuni variaza.
Sistemul de falii,începând de la litoral spre Dunăre include faliile : Vest-Constanţa,
Techirghiol, Tatlageac, Vânători, Est-Hagieni, Moşneni, Est-Bărăganu, Est-Tătaru, Vârtop –
Vest-Mangalia, Vest-Dărăbani, Nazarcea, Lazu-Cumpăna, Palas, Valul lui Traian, General
Scărişoreanu, Est-Negru Vodă, Agicabul, Est-Siminoc, Est – Valea Plopeni, Est-Cobadin,
Medgidia, Gherghina, Est-Adamclisi, Est-Oltina.
In figura 22 se prezinta harta structurala a Dobrogei de Sud.
Figura 22 Contactul dintre Dobrogea de Sud si Dobrogea Centrala, de-a lungul faliei listrice Capidava
– Ovidiu (Sandulescu, 1984; Ionesi, 1994)

Blocul Sud Dobrogean care reprezinta un accident tectonic major, încaleca spre nord-est
peste sisturile verzi din soclul Dobrogei Centrale (Fig. 22).
Aceasta incalecare se realizeaza prin intermediul faliei Capidava – Ovidiu care în zona
precontinentala, iniţial, are o directie spre sud-est, apoi directia se schimba spre est, venind în
contact cu Orogenul Nord-Dobrogean .
Falia produce ridicarea fundamentului cristalin cu 700 – 1000 m, astfel încât limita
inferioară a complexului carbonatat (J3-K1) se plasează la cote izobatice de – 30 ÷ – 300 m în
compartimentul nordic şi cu variaţii de la – 500 ÷ – 1200 m în compartimentul sudic.

Prin intemediul faliei Dunarii se separa în vest compartimentul valah de cel sud-
dobrogean si de-a lungul acestei falii Compartimentul Sud-Dobrogean este înaltat tectonic, iar
cel Valah afundat.

In figura 23 se prezinta o harta structurala in care sunt prezentate faliile principale,

precum si numerele corespunzătoare blocurilor tectonice (Sandulescu, 1984; Pârvu si
Catuneanu, 1989; Ionesi, 1994; Seghedi, 2009)
 Figura 23 Harta structurala a Dobrogei de Sud

Falia Cernavodă-Constanta pune în contact blocuri tectonice cu pozitii structurale

diferite, astfel încât săriturile măsurate la diferite limite sunt foarte variate. În ansamblu,
compartimentul sudic este mai ridicat în medie cu 300 m în zona Cernavodă-Poarta Albă (200
m în vest si peste 500 m la nord de Siminoc), iar spre est este mai coborâtă datorită ridicării
accentuate a blocurilor nordice Poiana si Constanta.
Deplasarea pe această falie s-a făcut atât de verticală cât si pe orizontală pe o distantă
de cca. 8 km (deplasare senestră) astfel încât falia transversală Agicabul din compartimentul
nordic se continuă cu falia Est-Siminoc.
In zona delimitata de faliile Capidava – Ovidiu si falia Cernavoda – Constanta sunt
delimitate 5 blocuri tectonice.
Zona cuprinsa intre falia Cernavoda – Constanta şi falia Rasova – Costinesti este
alcatuita in 8 blocuri tectonice.
Falia Rasova-Costineşti care traversează întreaga Dobroge de Sud, pune în contact
numeroase blocuri tectonice cu poziţii tectonice ridicate sau coborâte, iar în lungul ei săritura
este variabilă atât ca mărime cât şi ca sens. Are loc şi o deplasare pe orizontală în lungul faliei
cu cca. 6 Km măsurată pe continuarea faliei Est-Siminoc cu falia Est-Cobadin (săritura
dextră).

In cadrul zonei cuprinse intre falia Rasova-Costineşti şi falia Nord-Mangalia sunt

evidenţiate 7de blocuri tectonice cu poziţie ridicată sau coborâtă, care de la vest la est,
prezintă caracteristicile descrise în continuare.
Falia Nord-Mangalia este o falie complexă care pune in contact blocurile tectonice cu
pozitii relative ridicate sau coborâte, cu sărituri variabile (100-300 m), cu schimbări de sens
de la un compartiment la altul. Se remarcă şi o deplasare orizontală senestră de cca. 3 Km (la
nivelul faliei Est-Cobadin).7
Zona dintre falia Nord-Mangalia şi graniţa cu Bulgaria alcătuita din 10 blocuri
tectonice, prezinta două sectoare cu structură diferită şi anume: sectorul vestic (între Dunăre
şi falia Est Negru Vodă) şi sectorul estic (dezvoltat între falia Est Negru Vodă şi litoral).
În sectorul estic se remarcă o structură mai complicată datorită numeroaselor falii care
îl compartimentează, dintre care cea mai importantă este falia Mangalia, cu orientare est-vest,
de acelaşi tip cu falia Nord-Mangalia.
Falia Mangalia are caracter complex punând în contact blocuri cu pozitii diferite,
astfel încât sensul săriturii se poate schimba dacă o urmărim de-a lugul faliei. Săritura variaza
între 100-300m la nivelul limitei inferioare a complexului carbonatat. De asemenea, are şi o
deplasare pe orizontală de cca. 6 Km având caracter senestru.
Zona de la sud de falia Mangalia si la est de falia Est Negru-Voda este puternic
fragmentată de falii cu orientare NE-SV şi de o falie cu direcţia VSV-ENE. Sunt 5 blocuri
tectonice in aceasta zona.
Dacă se analizează în ansamblu structura de blocuri tectonice (ale formaţiunilor pre-
sarmaţiene) din Dobrogea de Sud se remarcă o serie de blocuri cu poziţie structurală ridicată,
amplasate în zona centrală pe un aliniament orientat aproximativ N-S.
În ansamblu, tectonica fracturală are, în arealul sud-dobrogean, o importanţă
primordială, tectonica plicativă având o importanţă minoră.

Concluzii

Dobrogea de nord prezintă un relief tipic de peneplenă cu având ca element

caracteristic Muntii Macin , erodati, ramasi ca un rudiment al sistemului cutat hercinic.
Datorită evolutiei pe care a avut – o Dobrogea de nord acesta include formaţinui cu o
mare variabilitate atât în ceea ce priveste alcătuirea petrografică cât şi vârsta, astfel încât pe
drept cuvânt s- a spus ca Dobrogea de nord este un ,, muzeu geologic natural,, .
Este alcătuită din formaţiuni prealpine ( sisturi cristaline, depozite sedimentare
paleozoice, magmatite ) si formaţiuni alpine ( depozite sedimentare triasice şi jurasice,
magmatite ) Aceste formaţiuni sunt cuprinse in structuri unitare realizate in miscările
neocimmerice sau austrice timpurii.
 Dupa definirea stucturii majore a avut loc o sedimenatre portiala datorită scufundării
unor zone care au avut loc in Cretacic, luand nastere astfel Bazinul Babadag cât si in
Badenianul superior perioada in care s-a scufundat regiunea de la Nord de Dunare.
Ca urmare caracteristic acestor zone este fundamentul intens cutat si cuvertura
sedimentara nedeformata. (V. Mutihac ).

Dobrogea centrala aduce la zi fundamental Precambrian cât si termenii jurasici si

cretacici ai cuverturii sedimentare.
Pe teritoriul Dobrogei Centrale, sunt bine reprezentate depozitele jurasice, în timp ce
depozitele cretacice si neozoice formează doar petece sporadice si cu suprafaţă restrânsă

Dobrogea de Sud reprezinta o portiune din prelungirea estică, pe malul drept al

Dunării, a platformei Moesice. În succesiunea stratigrafică a depozitelor sedimentare, care se
dispun discordant pe un fundament de roci cristaline arhaice si proterozoice, au fost separate
formatiuni apatinând ciclurilor de sedimentare paleozoic si mezozoic-neozoic. Formatiunile
paleozoice sunt dispuse homoclinal având faciesuri marine în intervalul Silurian-Carbonifer
inferior si continentale în intervalul Carbonifer mediu-Permian. Ele au fost deformate în
orogeneza hercinică formând, împreună cu sisturile crisraline din substrat, soclul Platformei
Moesice în această zonă, cu o tectonică diferită de cea a cuverturii sedimentare de deasupra.
Formatiunile geologice ale cuverturii sedimentare au o distributie areală neuniformă si
variatii mari de faciesuri, ceea ce indică sedimentarea lor intr-o zonă cu dinamică activă, de
blocuri cu pozitie ridicată sau coborâtă în diverse etape geologice. Structura cuverturii
mezozoice, în cadrul căreia predomină depozitele calcaroase, este complicată datorită
existentei a numeroase falii verticale sau subverticale, care o divizează în blocuri tectonice.
Faliile s-au creat după depunerea calcarelor jurasice superioare-valanginiene si au fost active
în tot timpul cretacicului si paleogenului, majoritatea încetând a se mai misca înaintea
depunerii sarmatianului. Reactia zonei la actiunea diverselor faze de diastrifism a fost de
miscare a blocurilor atât pe orizontală cât si pe verticală, de-a lungul faliilor verticale.
Miscarile verticale au adus blocurile tectonice deasupra sau sub nivelul mării, astfel încât, în
aceeasi perioada, unele blocuri erau supuse eroziunii (si carstificării), iar în altele se prodecea
sedimentarea.

Prezentarea formaţiunilor ce alcătuiesc zona nu se pot considera definitiva întrucât

exista posibilitatea completării si detalierii acestora pe baza de noi date care pot fi obţinute
prin metode mai complexe si realizarea de foraje de adâncimi mult mai mari si in locuri
necercetate.