Sunteți pe pagina 1din 20

Schiţele: Ing.

Walter Kargel

CUVÎNT ÎNAINTE
Condiţiile deosebit de prielnice pe care regimul nostru de democraţie populară le-a asigurat
an de an turismului de mase în R.P.R. au creat oamenilor muncii posibilitatea de a cunoaşte, pe lîngă
măreţele realizări din ultimii ani, şi frumuseţile naturale ale patriei noastre. Printre acestea,
podoabele masivului Ciucaş alcătuiesc un uriaş parc de recreaţie fizică şi spirituală pentru iubitorii
muntelui. Frumuseţea şi varietatea peisajului său, ca şi atmosfera de linişte şi puritate a mediului, ce
caracterizează toate ţinuturile Ciucaşului, oferă aici, mai bine ca oriunde, atit în lumea codrilor, cît şi
în cea a plaiurilor şi crestelor alpine, condiţii din cele mai prielnice pentru turismul de munte. În acest
scop, al cunoaşterii şi preţuirii Ciucaşului, dăm la iveală prezenta călăuză. Ea se adresează oamenilor
muncii de toate vîrstele şi cu deosebire acelora care n-au cunoscut încă potecile ce brăzdează acest
mănunchi de munţi ai Teleajenului.
In călăuză s-au descris aproape toate potecile marcate; dar alte drumuri şi hăţaşe, vîlcele şi
hornuri au mai rămas să fie cercetate de iubitorii cei mai entuziaşti ai Ciucaşului, după ce vor fi
cunoscut principalele lui artere. Schiţele de trasee şi harta generală a masivului, cuprinse în călăuză,
vor ajuta pe turişti să se orienteze pe teren. Nădăjduim că de aci înainte, drumeţi din ce în ce mai
numeroşi vor porni către masivul Ciucaş şi dinspre regiunile Ţării Bîrsei şi cele ale Buzăului
ardelean, folosind căile de acces ce pleacă din localităţile Zizin şi Vama Buzăului, şi care conduc paşii
turiştilor spre minunata vale a Delghiului. Cînd zona Poienii Delghiului va deveni un loc permanent
de popas şi de recreaţie pentru oamenii muncii, prilejuit de construirea aci a unei cabane de mare
acces turistic, cercetătorii Ciucaşului vor putea admira mai în voie cea mai frumoasă privelişte
panoramică asupra abruptelor nordice şi nord-vestice ale masivului, atît de îmbietoare şi pentru
alpinişti.

AUTORII

I. PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA MASIVULUI CIUCAŞ

OROGRAFIE. Prin masivul Ciucaş se înţelege coama de munţi care începe din pasul
Bratocea (1267 m) şi sfîrşeşte cu trecătoarea de la Tabla Buţii (1379 m), vîrful cel mai înalt fiind
Ciucaşul (1959 m). Masivul face parte din munţii Teleajenului, care se întind din valea Prahovei pînă
în masivul Penteleu.
Aria geografică a masivului Ciucaş este delimitată, spre nord, de apa Buzăului-Mare şi a
afluentului său Delghiu; spre vest se întinde pînă în valea Tîrlungului şi apa Teslei, cuprinzînd şi cei
doi munţi răzleţi, Tesla şi Dungu, din marginea vestică a masivului; spre sud e mărginită de valea
Orlatului şi şoseaua naţională Or. Stalin—Bratocea, de valea Cheiţa şi rîul Teleajen, iar spre est, limita
masivului este marcată de izvoarele văilor Buzăului-Mare şi Telejenelului.
Limita nordică a acestui complex montan atinge localitatea Vama Buzăului, iar spre sud,
localitatea Cheia.
Munţii care alcătuiesc masivul Ciucaş sînt dispuşi foarte neordonat, în toate direcţiile, încît
este anevoios să-i grupezi într-un singur sistem geografic.
In afară de cîteva vîrfuri de altitudine mijlocie, situate la periferia masivului, la nord şi vest,
cum sînt muntele Măgura (1330 m), Tesla (1429'm) şi Dungu (1504 m), ceilalţi munţi pot îi, totuşi,
reuniţi în două mari grupe distincte, şi anume: una, avînd ca pivot Vf. Ciucaş (pe care o vom denumi
grupul Ciucaşului), iar cealaltă, cu centrul în Culmea Stîncoasă (denumită de noi grupul Culmii
Stîncoase).
Relieful acestor două grupe de munţi se prezintă sub formă de sisteme radiale, între care se
întinde plaiul larg şi uşor ondulat al muntelui Chiruşca, care face legătura între cele două mari grupe de
munţi.
Grupul Ciucaşului are în centrul său Vf. Ciucaş, care se prezintă sub forma unei piramide cu
trei feţe, dispuse astfel: una, orientată de la nord-vest spre sud-est, începe din muchia Colţilor Natrii
(numiţi greşit şi Colţii Înalţi) şi sfîrşeşte în coasta muntelui Chiruşca; a doua faţă, orientată spre vest,
porneşte tot din muchia Colţilor Natrii şi, cuprinzînd povîrnişul stîncos presărat de numeroşi colţi
abrupţi ce despart Vf. Ciucaş de muntele Tesla (1429 m), sfîrşeşte în Culmea Bratocei. Cea de a treia
faţă a piramidei, dispusă spre sud, începe de la vest (din Culmea Bratocei) şi merge pînă în platoul
muntelui Chiruşca (spre est), avînd în mijloc colţii de piatră ai Cetăţii Tigăilor Mari, care constituie un
adevărat contrafort, susţinînd dinspre sud piramida Ciucaşului.
Grupul Ciucaşului se prezintă astfel: spre sud-vest se desface din Vf. Ciucaş o muchie
întreruptă de colţi numeroşi, care coboară pînă în şaua Tigăilor, de unde se continuă cu Culmea
Bratocei, dispusă de la nord-est spre sud-vest. Din această culme fac parte munţii Bratocea (1767 m) şi
Zănoaga Bratocei, ultimul nefiind de fapt decît un pinten prelungit din muntele Bratocea. Culmea
Bratocei se lasă spre sud pînă în pasul-Bratocea (1267 m), care este în acelaşi timp şi canatul vestic al
masivului.
Spre sud, Vf. Ciucaş se sprijină pe cei doi munţi gemeni, Tigăile Mari şi Mici, în timp ce spre
est, la poalele piramidei Ciucaşului, se aşterne platoul întins, cu mici ridicaturi în teren, al muntelui
Chiruşca, ceea ce-l face uşor de recunoscut de către turişti, înlesnindu-le astfel o bună orientare în
masiv. Versantul sudic al muntelui Chiruşca, denumit de localnici Chiruşca-Romînească, se
caracterizează printr-un platou larg, acoperit în cea mai mare parte cu ienuperi, cocăzari şi afiniş, care
coboară lin spre sud, pînă în valea Berii, unde sfîrşeşte brusc printr-un perete abrupt. Cu totul altfel se
înfăţişează versantul nordic, numit şi Chiruşca-Ungurească, care prezintă de la început, de sub creasta
muntelui, o coastă repede, acoperită cu molizi.
Spre nord, de sub latura povîrnită a Ciucaşului se desfac două culmi prelungi, una mai scurtă,
dar frumos ferăstruită, dispusă spre nord-est şi purtînd numele de Muntele Şipoate, cealaltă, cu direcţia
nord-nord-est, se prelungeşte pînă la Vama Buzăului: e vorba de Culmea Colţilor Natrii (numită şi
Culmea Colţilor Înalţi), alcătuită din munţii Colţii Natrii (1638 m), Vf. Urlătorii (1444 m), Seciului şi
Dobromirului.
Spre apus, dincolo de colţii prăpăstioşi ce coboară din muchia vestică a piramidei Ciucaşului,
se ridică măgura Teslei (1429 m), acoperită de păduri şi despărţită de Vf. Ciucaş printr-o depresiune
foarte adîncă, la fel ca şi muntele Dungu (1504 m), situat mai la nord, dar pe aceeaşi linie cu muntele
Tesla.

Celălalt grup muntos, al Culmii Stîncoase, se prezintă de asemenea într-un sistem radial.
In centrul grupului se află un nod muntos, cunoscut sub numele de Culmea Stîncoasă
(localnicii l-au mai numit şi „La Răscruce", căci aci, într-adevăr, este o importantă răscruce de
drumuri), din care se răsfiră, ca degetele unei mîini, următoarele şiruri de munţi: Culmea Muntelui
Roşu (1650 m), avînd direcţia sud-vest, despărţită de restul Culmii Stîncoase printr-o mică şa: culmea
se continuă spre sud cu muntele Balabanul (1280 m), peste care suie în serpentine şoseaua naţională de
la Cheia către pasul Bratocea şi apoi se prelungeşte cu dealul Cucului, ce coboară pînă în satul Cheia.
O altă culme, mai importantă, Culmea Gropşoarelor (1882 m), se lasă din Culmea Stîncoasă
drept spre sud, prelungindu-se spre sud-est cu creasta ferăstruită a muntelui Zăganul (1785 m) şi
sfîrşind — în apa Telejenelului — prin pintenul numit Colţul Vînătorului. Tot din Culmea Stîncoasă se
desprinde în direcţia sud-est culmea priporoasă a muntelui Şughiţele, care coboară pînă în Poiana
Stînii, unde sfîrşeşte prin povîrnişuri şi ţancuri ascuţite.
Pe o direcţie aproape paralelă cu a Şughiţelor, se desface, din capătul nordic al Culmii
Stîncoase, o altă culme prelungă, cu creasta ascuţită şi zimţuită: Culmea Valea Stînii, formată din
muntele cu acelaşi nume, continuat cu plaiul Boncuţei, care răzbate pînă în pasul Tabla Buţii, capătul
estic al masivului, între aceste două ultime culmi — Culmea Şughiţelor şi Valea Stînii — curge pîrăul
Valea Stînii, însemnat prin cheile ce şi le-a săpat de-a lungul veacurilor, în pereţii de conglomerat
calcaros ai masivului. Aceste chei, prin lungimea şi pitorescul lor deosebit, constituie unul din punctele
principale de atracţie ale masivului Ciucaş.
In sfîrşit, spre nord se mai desprinde din nodul Culmii Stîncoase o ultimă muchie pietroasă, cu
poalele acoperite de negrul pădurilor de conifere, Culmea Piatra Laptele, ce se continuă spre nord-est
cu muntele Strîmbu, împădurit şi el. Denumirea Piatra Laptele vine probabil de la stîncile albicioase
din vîrful său golaş, stînci ce strălucesc de departe. Deşi nu fac parte din masivul Ciucaş propriu-zis,
menţionăm totuşi cele două culmi printre care curge Teleajenul şi afluentul său Telejenelul, ele
pornind, sub forma unor spinări prelungi, de sub centurile masivului Ciucaş.
Prima, Culmea Buzăianului, susţine, ca un umăr puternic, zidul de piatră al muntelui Zăganul,
începînd chiar de sub Curmătura Zăganului. Culmea se prelungeşte, avînd direcţia nord-sud, pînă la
confluenţa Teleajenului cu Telejenelul, adică pînă aproape de intrarea în comuna Mîneciu-Ungureni.
Culmea Buzăianului se continuă cu Culmea Cămăşii, Culmea Pridvării, muntele Montiorul, culminînd
prin muntele mai înalt, Clăbucetul, la poalele căruia, într-un cadru foarte pitoresc, se află mănăstirea
Suzana.
Dincolo de malul stîng al Telejenelului se ridică cea de-a doua culme, a Buţilor, pe a cărei
creastă se aşterne vechiul drum de pe Plaiul Buţilor, avînd o direcţie aproape paralelă cu a Culmii
Buzăianului, adică tot de la nord spre sud. Această culme începe de la pasul Tabla Buţii, trece prin
munţii Crucea Mandii, Curmătura, Plaiul Chiojdului şi Vîrful lui Crai (1498 m), de unde coboară prin
localităţile Slon şi Ceraşul la Drajna de sus. Drumul acesta de pe Plaiul Buţilor este bine cunoscut
localnicilor şi foarte mult folosit de ei.

GEOLOGIE. Masivul Ciucaş este alcătuit din roci de mare diversitate, fiind situat în zona
numită de geologi a flişului cretacic (diviziunea cea mai de sus a erei secundare), zonă caracterizată de
roci variate ca conglomerate, gresii, argile şi calcare. El se aseamănă din această cauză cu lanţul
propriu-zis al Carpaţilor orientali şi a fost cuprins în consecinţă printre aceştia. Partea cea mai
însemnată a Ciucaşului şi Zăganudui o ocupă conglomeratele, apropiate din punct de vedere al
aspectului general celor din Ceahlău şi Bucegi. Conglomeratele sînt legate între ele cu ciment calcaros.
Prin disoluţie şi eroziune, acestea au dat naştere la versante abrupte (ca Zăganul-Gropşoarele), sau au
constituit stînci uriaşe de forme ciudate, care populează întreaga regiune a Bratocei, Tigăilor, precum şi
versantele nordice şi nord-vestice ale Ciucaşului.
Din mijlocul conglomeratelor se ridică sporadic stînci-calcare, a căror culoare albă şi relieful
tipic vertical contrastează izbitor cu relieful mai domol ca aspect din apropiere. Astfel se înalţă
bastionul Teslei, cel al muntelui Dungu sau muntele numit Piatra Laptele.
Pe văile Teleajenului şi Telejenelului apare o stivă de alte roci, care se caracterizează prin
alternanţa deasă dintre gresii şi şisturi argiloase. Intre şisturile argiloase se distinge un pachet de argile
roşii care se găsesc pe valea Teleajenului, între mănăstirea Suzana şi Cheia, şi care se continuă în sus,
spre est, pînă în valea Telejenelului. Gresiile şi şisturile argiloase fiind mai uşor atacate de eroziune dau
un relief puţin accentuat, cu pante domoale, pe care au loc uneori alunecări de teren.
Ca aşezare a rocilor, masivul Ciucaş formează o uriaşă covată (sinclinal), cu marginile în
Bratocea şi în Zăgan, umplută cu masa mare a conglomeratelor. De sub acestea apar rocile mai vechi,
adică gresiile şi argilele din văile Teleajenului şi Telejenelului.
Modelajul actual al masivului Ciucaş se datorează acţiunii apei şi a vîntului. Apele acţionează
prin disoluţie asupra cimentului calcaros al conglomeratelor, măcinîndu-le şi dînd astfel naştere la
abrupturi (Zăgan-Gropşoare) sau la chei (Cheile Stînii, Cheile Strîmbului). Din aceeaşi cauză apa se
pierde pe culmile înalte ale masivului, care este lipsit de izvoare, pentru a reapare, prin vine puternice,
numai la bază (în valea Berii, în valea Stînii).
Vîntul acţionează şi el puternic, mai ales asupra crestelor înalte, cărora le-a imprimat formele
cele mai bizare.. Astfel, pe versantul nordic şi nord-vestic al Vf. Ciucaş, ca şi pe culmea Bratocei, se
înalţă numeroase turnuri, contraforturi, colţi şi clăi, care toate poartă urmele caracteristice ale eroziunii
vîntului.

FLORA. Masivul Ciucaş este acoperit cu o vegetaţie bogată, datorită climei prielnice şi
substratului de roci calcaroase. În special în fîneţele şi poienile de la poalele munţilor, situate între 800
—1000 m, cresc o mulţime de plante de munte, amestecate însă cu numeroase elemente din regiunea
dealurilor şi chiar de la cîmpie. Cele mai des întîlnite şi mai numeroase sînt: ghizdeiul cu flori galbene,
măzărichea, mai multe specii de trifoi cu flori galbene şi roşii, specii de păiuş şi de vulturica, pălămida
cu flori roşii, arnica cu frumoase flori galbene etc.
Dintre orhidee menţionăm poroinicul, stupiniţa, ura cu flori roz-albe ca cele de cais, toate
parfumate. Se mai întîlnesc apoi brîndusa de toamnă cu flori vineţii, stere-goaia, mai multe specii de
măcris, floarea cucului cu flori roz, piciorul cocoşului şi bulbucii cu flori galbene; apoi toporasi, nu-
mă-uita şi, puţin mai retraşi, clopoţeii albaştri. Dincolo de fîneţe apar pădurile, care acoperă cea mai
mare parte a masivului Ciucaş, de la poale şi pînă în golul alpin. Pădurea de fag urcă pînă aproape de
1400 m, uneori formînd chiar limita superioară a pădurii. În pădurea de fag se mai întîlneşte aninul şi
cătina (pe marginea văilor), apoi plopul tremurător, mesteacănul, ienupărul, socul, mai rar paltinul de
munte şi carpenul.
Vegetaţia ierbacee din păduri este de asemenea bine reprezentată; o dată cu primăvara apar
floarea paştilor, cu flori albe şi galbene, ghiocelul, brusturul — pe marginea apelor — cu flori mari
galbene, orhideea saprofită numită cuibul pămîntului, mai multe specii de ferigi etc. Vara pădurea se
umple de flori: plesnitoarea, stupiniţa, angelina sălbatică, piciorul caprei, crucea pămîntuilui, bălbisa,
cinsteţul, lintea pratului, trifoiul mărunt, osul iepurelui, năpraznica, pălăria cucului şi altele. Foarte
răspîndită prin rarişti şi pe coaste este zburătoarea, o plantă înaltă, de culoare liliachie, alături de
garofiţe, nu-mă-uita, diferite specii de vulturica, campanule etc. În partea superioară a zonei sale fagul
se amestecă mult cu bradul, precum şi cu alţi arbori şi arbuşti mai rari ca scoruşul, cununiţn, socul de
munte, salcia căprească şi altele.
Dincolo de făget începe domnia molidului, care înaintează pînă în golul alpin. Şi aci se
întîlnesc unele plante lemnoase din regiunea fagului, cum sînt plopul tremurător, paltinul de munte,
scoruşul, cununiţa; prin văi apare rar aninul de munte şi foarte des zmeura.
In regiunea molidului cresc şi cîteva specii de plante cu flori, mai puţine însă decît în regiunea
fagului. Găsim aci fereguţa, cădelniţa (o campanulă), măcrişul iepurelui, crinul de pădure, vulturica,
părăluţa de munte, briboiul, primula etc. Spre limita superioară a molidului apare zada său laricele. Din
Pinus cembra (zimbru) s-a identificat un singur exemplar înalt de circa 3 m, în fundacul versantului
sudic ai Gropşoarelor, iar din tisă se cunosc numai cîteva exemplare. Încă din regiunea molidului îşi
face apariţia afinul obişnuit şi afinul roşu sau merişorul; aceste afinişuri urcă pînă în golul alpin, unde
acoperă suprafeţe foarte întinse.
In golul alpin nu mai înaintează decît ienupărul şi jneapănul, care se întîlneşte rar, ca şi aninul
de munte şi bîrcocul. În schimb ericaceele sînt foarte răspîndite: afinul, merişorul, cocăzarul şi bujorul
de munte ocupă suprafeţe imense.
Şi în păşunile alpine cresc numeroase flori: cimbrul de munte, luntricica, omeagul galben,
gălbenelele de pădure, primula, campanula, stînjenelul de munte, floarea raiului, ruşuliţa, genţiana,
bănica, vanilia de munte etc.
In fine, pe stîncile de calcar şi conglomerate de pe crestele şi vîrfurile Ciucaşului, trăieşte o
floră cu totul deosebită, bogată în plante, unele rare, altele endemice (specifice Ciucaşului), ca floarea
de colţ, ochiul şarpelui, ochiul boului, iarba surzilor şi ochii şoricelului, arginţica, sînzienele de munte
etc.

FAUNA. Cele mai reprezentative vieţuitoare de codru, ce trăiesc în Carpaţi, au găsit în


pădurile întinse ale Ciucaşului un mediu de viaţă deosebit de prielnic. De aceea, urşii sînt. aci de talie
robustă şi au sălaşuri străvechi. Ei apar uneori, cu osebire în preajma hîrtopului de unde începe Valea
Berii, sau în depresiunea împădurită de la poalele Gropşoarelor, Zăganului şi muntelui Şughiţele, ori pe
coastele vecine văii Delghiului şi cele ale cheilor Valea Stînii. Porci mistreţi se ascund în zonele
împădurite de la poalele versantelor mai domoale, caracterizate de desişuri, cum sînt cele prilejuite de
plantaţiile noi de molizi de sub Culmea Buzăianului, ale muntelui Balabanul, ale muntelui Dobromir
ş.a. Jderul şi rîsul sînt de asemenea prezenţi în codrii Ciucaşului. Din pricina lor, în zonele respective,
veveriţele s-au împuţinat, deoarece cad lesne pradă acestor fiare. Mai rar poate îi întîlnită pisica
sălbatică, cu osebire în pădurile de la periferia masivului.
Prin poieniţe şi rarişti de pădure se arată uneori căprioare. Ciute şi cerbi vieţuiesc în umbra
codrilor, mai cu seamă acolo unde omul pătrunde mai greu, iar liniştea rămîne desăvîrşită. În asemenea
ţinuturi, cocoşi şi găinuşe de munte, ca şi ierunci, sporesc comoara faunistică a Ciucaşului. Preţioasele
păsări se ascund la rîndul lor mai ales prin pădurile întinse şi neumblate ce acopăr munţii
Dobromirului, Şipoatele şi Piatra Laptele. De asemenea, pretutindeni codrii adăpostesc vulpi şi
numeroase reptile de frunzar ca salamandre, sopîrle, iar prin unele locuri cu golisţi şi butirişuri, chiar
vipere (vipera berus; năpîrca).
Dintre păsările răpitoare se pot observa şoimi şi vulturei, rotindu-se pe deasupra stîncilor din
zonele de creastă ale munţilor Gropşoarele şi Zăganul. În ceea ce priveşte vulturul Zăgan, el este astăzi
dispărut; a rămas numai numele celui mai abrupt munte din masiv, semn că odinioară neamul vulturilor
Zăgan şi-a avut aci o patrie.
Numeroase păsări — unele cîntătoare — populează toate regiunile forestiere. Privighetori de
munte, mierle, cuci, piţigoi. codobature, cintezoi, sticleţi, sturzi de piatră şi altele dau farmec pădurilor,
din primăvară şi pînă în toamna.

APE ŞI IZVOARE. Masivul Ciucaş este brăzdat în toate sensurile de văi adînci, prin care
curg numeroase izvoare şi pîraie. Aceste ape se îndreaptă spre trei bazine deosebite. Astfel, pe
versantul nord-estic se formează pîraiele Strîmbu şi Delghiu, afluenţi ai văii Buzăului-Mare, care ţin de
bazinul Buzăului Ardelean. Pe versantul sudic — din apele Berii, Găiţii şi Tîmpei — se formează
Teleajenul care, unit mai jos şi cu Telejenelul, fac parte din bazinul Prahovei: pe versantul vestic al
masivului, apa Tîrlungului se înfiripă din pîraiele Babarunca, Chişagul şi Tesla, şi se varsă apoi în
pîrăul Negru, din bazinul Oltului.
Din cauza constituţiei sale geologice, Ciucaşul nu posedă izvoare la altitudini mari, apa
strecurîndu-se uşor prin conglomeratele calcaroase şi ieşind la iveală la mari depărtări, sub formă de
vine bogate (izbucuri). De aceea, în masivul Ciucaş turiştii urmează sa se aprovizioneze cu apă de la
izvoarele de sub centura munţilor.

MARCAJE. O mulţime de poteci brăzdează masivul în lung şi în lat. Parte din aceste poteci
au fost marcate. Semnele marcajelor sînt apropiate unele de altele şi uşor vizibile. În regiunile
împădurite ale masivului, marcajele au fost executate pe copaci; prin poieni şi în golul alpin s-au
montat stîlpi indicatori de fier; semnele fiind executate pe fond alb, sînt vizibile şi în timpul nopţilor
senine. In general, marcajele din Ciucaş au fost executate de la periferie spre centrul masivului, astfel
încît mai toate converg către cabana Ciucaş, situată în inima masivului; de aceea, în circuitele
prezentate în lucrarea de faţă se folosesc totdeauna cîte două şi chiar trei marcaje pentru completarea
traseului fiecărui circuit.

CABANE ŞI INDICAŢII PRACTICE. Masivul Ciucaş a fost dotat în ultimul timp .cu mai
multe cabane, situate în diferite puncte ale sale. Dintre ele, cabana Muntele Roşu (1260 m) este cea mai
importantă, atît prin capacitatea ei (272 locuri), cît şi prin prielnica ei aşezare, la l oră şi 15 min de mers
de la gara sau satul Cheia, şi cu acces direct la şosea, pentru automobile. Această cabană, de construcţie
recentă, solidă, are două etaje; la parter se află o sufragerie, bucătăria şi locuinţa personalului cabanei.
Etajele sînt rezervate exclusiv pentru dormitoare. Cabana este înzestrată cu mobilier, are lumină
electrică proprie, apă curentă şi canalizare, sobe de teracotă şi spălătoare cu dusuri. Funcţionează în tot
timpul anului, inclusiv restaurantul.
In faţa cabanei se deschide o întinsă poiană, numită Poiana Muntelui Roşu. Aci se poate
ajunge vara cu automobilul, prin şoseaua naţională Ploeşti-Văleni-Or. Stalin, mergînd pînă în dreptul
km 140,5 — de unde o altă şosea, special construită, te scoate prin pădure, după încă 1 km, în faţa
cabanei Muntele Roşu. Iarna, acelaşi traseu poate fi uşor parcurs cu schiurile, Poiana Muntelui Roşu
fiind şi un minunat loc de schi.
Cabana Ciucaş se află pe muntele Chiruşca Romînească, la 1550 m alt. Este vizibilă din mai
toate vîrfurile înconjurătoare, fiind aşezată pe un platou, în mijlocul masivului. A fost construită din
lemn în anul 1937. E dotată cu un dormitor comun (70 locuri), o verandă-sufragerie şi bucătărie. Are
bufet şi uneori şi mîncăruri calde. Cabana funcţionează numai între l iunie şi 30 octombrie; în restul
anului rămîne fără responsabil şi se poate folosi de turişti numai ca adăpost temporar, fiind deschisă,
dar fără posibilităţi de încălzire.
La Babarunca există de asemenea o cabană, situată pe şoseaua Ploesti-Văleni-Or. Stalin, în
dreptul km 154,5. Cabana, bine amenajată, are bufet şi este deschisă în tot cursul anului, fiind situată la
900 m alt. şi avînd o capacitate de 45 paturi.
Spre masivul Ciucaş conduc mai multe linii ferate forestiere şi anume: pe valea Teleajenului,
pe distanţa de la Mîneciu-Ungureni la Cheia; pe valea Telejenelului, tot de la Mîneciu-Ungureni la
Poiana Stînii, iar pe valea Buzăului-Mare, de la Vama Buzăului pînă la staţia Strîmbu. Pe aceste
distanţe turiştii pot folosi trenul, plătind taxele respective.
Timpul favorabil de acces în masivul Ciucaş începe din luna iunie şi ţine pînă la căderea iernii
care, în general, se anunţă pe la începutul lunii decembrie. Totuşi şi în timpul iernii, adică între l
decembrie şi l martie, masivul Ciucaşului este accesibil turiştilor, căci ei pot ajunge uşor la cabana
Muntele Roşu. De la această cabană se pot face excursii (bineînţeles cu echipament de iarnă) de trei
pînă la şase ore, în diferite puncte ale masivului: pe Muntele Roşu, pe valea Berii, la pasul Bratocea, pe
Culmea Stîncoasă, la cabana Ciucaş şi, de aci, pe Vf. Ciucaşului sau la Cetatea Tigăilor.
Se atrage atenţia turiştilor că în timpul verii, pe platoul masivului Ciucaş se dezlănţuie
adeseori furtuni violente, însoţite de ploi, care vin dinspre nord şi se caracterizează prin puternice
descărcări electrice. Dimpotrivă, curenţii care bat dinspre sud-est nu aduc, în general, precipitaţii
Fig 01. Cheia. Privelişte de ansamblu

II. DRUMURI DE ACCES SPRE MASIVUL CIUCAŞ

A. Valea Teleajenului
Poarta principală de pătrundere dinspre sud în masivul Ciucaş rămîne valea Teleajenului,
folosită în general de turiştii care vin dinspre Bucureşti şi Ploeşti. Drumeţul care vrea să urce prin valea
Teleajenului are la dispoziţie trenul din Ploeşti care duce, prin Vălenii de Munte, la ultima staţie de cale
ferată Măneciu-Ungureni. De aci se poate ajunge la Cheia, ultima aşezare sub munţii Ciucaşului,
mergînd fie pe şosea (21 km), fie cu trenul forestier (18 km), care porneşte tot din Mîneciu-Ungureni,
de la gara I.F.E.T.1, situată la o mică distanţă de staţia C.F.R. Trenul forestier posedă un vagon de clasă
pentru călători, care-i apără de curenţi şi de ploi. Calea ferată forestieră urcă pe cursul superior al văii
Teleajenului, la început pe un traseu care domină de la înălţime fundul văii Teleajenului, apoi coboară
pînă în firul apei, pe care-l urmează, pînă la Cheia, şerpuind împreună cu apa Teleajenului şi
traversînd-o de mai multe ori.
Tot atît de pitoresc este şi drumul făcut pe jos sau cu maşina, pe şoseaua care duce de la
Mîneciu-Ungureni la Cheia (21 km). Ajuns aproape de localitatea Cheia îţi apare deodată, în faţa
ochilor, priveliştea impunătoare a versantului sudic al Ciucaşului, care se prezintă sub forma unui vast

1
I.F.E.T. — întreprindere forestieră de exploatare şi transport. — n.a.
amfiteatru, cu pereţi abrupţi. La poalele masivului se întinde un platou mare, pe care este aşezat satul şi
mănăstirea Cheia.
Aci drumeţul se poate aproviziona cu alimente de la bufetul şi magazinul din localitate, şi
poate găsi eventual adăpost pentru noapte. Dar mai practic este s-o pornească spre Poiana Muntelui
Roşu, situată la numai 1¼ oră distanţă de Cheia, unde îl aşteaptă o cabană încăpătoare şi totdeauna bine
aprovizionată.

B. Valea Telejenelului
O altă cale de acces spre masivul Ciucaş o oferă valea Telejenelului, de-a lungul căreia este
construită o linie ferată îngustă ce duce la Poiana Stînii, loc important pentru ascensiuni în Ciucaş.
Trenul pleacă tot din gara mică a I.F.E.T.-ului, din Mîneciu-Ungureni şi intră în valea Telejenelului. La
fiecare cotitură a drumului decorul se schimbă, devenind tot mai sălbatic. Linia ferată şerpuieşte mereu,
trecînd de pe un mal pe altul, ocolind costişe sau ferind maluri priporoase. Jos se vede apa sprintenă şi
limpede a Teiejenelului, care se apropie sau se depărtează.
Din cînd în cînd, malurile rîului, mîncate de ape, îşi arată coastele dezvelite; ici-colo apar
stînci de gresie, ale căror straturi sînt dispuse în toate sensurile. O frumoasă cascadă atrage privirile
drumeţului: e vorba de o piatră ceva mai dură, pe care rîul Telejenelului nu a putut-o străpunge şi de pe
care apa se aruncă în spume de la o înălţime de peste 10 m.
Privelişti pitoreşti îl însoţesc pe turist pe întregul parcurs, pînă la Poiana Stînii. Ajuns aci,
decorul se preschimbă complet: o poiană întinsă apare sub pereţii stîncoşi ai Zăganului şi Şughiţelor,
mergînd pînă în marginea pădurilor ce coboară din coastele munţilor. Flori de toate neamurile
împodobesc, vara, cu multiplele lor culori, chilimul de verdeaţă aşternut la picioarele masivului. Este
Poiana Stînii, cea mai mare şi mai frumoasă poiană din întreaga regiune; aci se poate practica iarna
schiul.

C. Valea Tîrlungului
Pentru turiştii care vin dinspre Or. Stalin, ascensiunea masivului Ciucaş se face de preferinţă
prin şoseaua de pe valea Tîrlungului. Acest pîrău izvorăşte parte de sub versantul apusean al Tigăilor şi
Zănoaga Bratocei, parte din munţii Cailor, Roşca şi Picioarele Caprei, adică din masivul Doftanei.
Se merge pe şosea prin Satu-Lung pînă la km 157, adică pînă la podul Teslei, unde începe
marcajul (cruce roşie) care duce prin muntele Tesla în masivul Ciucaş. La 2 km mai sus de podul Teslei
se află cabana Baba-runca, loc de popas şi cazare. De la cabana Babarunca porneşte un alt marcaj
(bandă roşie verticală) care dă. ceva mai sus, în drumul marcat cu cruce roşie.
De la Babarunca se poate merge pe sosea înainte, pînă la pasul Bratocca, de unde se poate
urca în masivul Ciucaş prin muntele Bratocea, pe marcajul bandă albastră verticală. Amănunte privind
aceste drumuri se găsesc în capitolul „Circuite şi trasee turistice în masivul Ciucaş".

D. Zizin-Valea Delghiului
Acest drum, deşi pitoresc şi de mare interes turistic, este puţin folosit de turiştii din Or. Stalin,
din cauza lipsei de mijloace de transport dintre localitatea Zizin şi Poiana Delghiului. Distanţa care
separă aceste două localităţi este de 18 km şi de multe ori trebuie străbătută pe jos, din care cauză
turiştii sînt nevoiţi s-o evite.
De la Or. Stalin autobuze fac curse zilnice pînă la Zizin (15 km). De aci şi pînă-n Poiana
Delghiului, o şosea lungă de 18 km răzbate printr-o frumoasă regiune de dealuri, acoperite în parte cu
fîneţe, pînă la exploatarea forestieră situată pe apa Delghiului. Aci se întind cîteva poieni de un pitoresc
neîntrecut.
într-una din aceste poieni se află casa Sporea, unică în această regiune, loc de popas în caz de
nevoie. Tot din acest punct încep două marcaje: unul, cruce albastră, conduce prin spatele muntelui
Dungu (versantul sudic) în poiana muntelui Tesla; altul, bandă roşie verticală, suie în masivul Ciucaş
prin curmătura dintre Colţii Natrii şi Vf. Ciucaş.
Continuînd drumul pe şosea, înspre izvoarele Delghiului, după 5 km de mers se ajunge la
cabana de la captarea apelor Delghiului, aparţinînd întreprinderii de canalizare a Or. Stalin, loc de
popas şi cazare. Frumoasele poieniţe de pe malul pîrăului Delghiu le recomandăm turiştilor ca
admirabile locuri de popas, unde se pot ridica corturi. De aici se pot face diferite ascensiuni în masivul
Ciucaş.

E. Valea Buzăului-Mare
Locuitorii satelor de pe valea Buzăului superior (Crasna, Sita Buzăului, Intorsura şi Vama
Buzăului) folosesc mult drumul de pe valea Buzăului-Mare, în legăturile lor cu munţii Ciucaşului sau
cu satele de dincolo de masiv.
Acest drum începe din localitatea Vama Buzăului. Pînă aci se poate ajunge luînd trenul de la
Or. Stalin pînă la Intorsura Buzăului, restul de 14 km pînă la Vama Buzăului făcîndu-se fie pe jos, fie
cu un autocamion ocazional, ce transportă lemne de la Vamă la Intorsura Buzăului; mai direct se poate
ajunge însă luînd autobuzul ce face curse zilnice între Or. Stalin şi Vama Buzăului.
Din comuna Vama Buzăului, situată chiar pe malul Buzăului-Mare, drumul merge de-a lungul
acestei ape, către izvoarele sale, ţinînd direcţia de la nord-vest către sud-est. Din capătul sudic al
satului, unde se află gara I.F.E.T., drumeţul poate folosi trenul forestier ce duce prin valea Buzăului-
Mare pînă la gara Strîmbu, importantă staţie de încărcare şi funicular (8 km). Traseul căii ferate înguste
merge de-a lungul apei, pe care o traversează de mai multe ori.
De la Strîmbu turistul poate urca direct în masiv, părăsind linia decovilului şi apucînd la
dreapta, spre vest, pe apa pîrăului Strîmbu, important afluent, pe stînga, al Buzăului-Mare. În acest caz
turistul va urca în susul apei Strîmbului, pînă ce va întîlni marcajul ,,cruce albastră", care urcă pe malul
Strîmbului pînă la confluenţa cu pîrăul Piatra Laptele, ce coboară din stînga, din muntele cu acelaşi
nume. De aci se va urma poteca de pe malul pîrăului Piatra Laptele, pînă în creastă (vezi traseul Nr. 5).
Drumul principal de acces pe valea Buzăului-Mare se continuă de la staţia Strîmbu înainte, ţinînd linia
decovilului ce urcă domol spre pasul Boncuţa, mai întîi pe valea Tătarului, apoi pe pîrăul Boncuţa.
Cam la jumătatea drumului apar, pe stînga, spre est, Poienile Fetii, în care se mai văd urmele unor
cetăţi ridicate de austrieci, în secolul XVIII, împotriva turcilor care ameninţau Imperiul Austriac. După
6 km de mers se ajunge în pasul Boncuţa, răscruce de drumuri. Spre stînga (est) se poate merge la pasul
Tabla Buţii, iar la dreapta (vest) se poate urca prin muntele Valea Stînii în Culmea Stîncoasă etc. (vezi
traseul Nr. 8).
Continuînd drumul principal de acces, din pasul Boncuţa se coboară domol, ţinînd linia ferată
forestieră pînă cînd drumul la sfîrşit în Poiana Stînii, unde se află staţia I.F.E.T. şi tren zilnic ce duce
pînă la Mîneciu-Ungureni, loc de cazare şi centru de excursii (vezi capitolul „Circuite şi trasee turistice
în masivul Ciucaş").

F. Vama Buzăului-Poiana Delghiului


Tot din Vama Buzăului porneşte prin valea Delghiului un al doilea drum de acces spre
masivul Ciucaş, care conduce în poienile Delghiului de sub Vf. Ciucaş.
Drumul începe din capătul sudic al localităţii Vama Buzăului, şi anume, pe şoseaua ce se
desprinde spre dreapta, dincolo de confluenţa pîrăului Delghiu cu apa Buzăului-Mare. După ce ultimele
case ale satului rămîn în urmă, şoseaua traversează pîrăul Delghiu şi se continuă astfel pe malul stîng al
apei, pînă în Poiana Delghiului, avînd în stînga (sud) ultimele clinuri ale munţilor Dobro-mir şi Colţii
Natrii.
După o oră de mers, în stînga şoselei, spre sud, apare rampa de încărcare şi linia forestieră ce
aduce lemne pe valea Porcului, de sub muntele Şipoate. Aci se află şi un mic canton, loc de adăpost la
nevoie. După încă 1,5 km de urcuş uşor, se ajunge în valea Sasului unde şoseaua se orientează brusc
spre sud-sud-vest. În faţa drumeţului se înaltă, închizînd zarea, silueta întunecată a muntelui Dungu
(1504 m), ce apare ca un bloc uriaş de piatră, dispus de la est spre vest şi împădurit pînă-n creştet de
conifere. În stînga lui încep sa se ridice crestele crenelate şi întrerupte de colţi deşi ale muntelui Ciucaş,
răzbind peste culmile mai apropiate, toate împădurite. Apoi şoseaua străbate o poiană întinsă şi ajunge
la punctul de joncţiune cu şoseaua ce vine dinspre Zizin.
Fig 02. Cabana Ciucaş de pe muntele Chiruşca
De aci, din Poiana Delghiului, turistul poate urca în masivul Ciucaş fie pe marcajul „bandă
roşie verticală" (vezi traseul Nr. 6), fie pe marcajul ,,cruce albastră", care duce pe sub faţa muntelui
Dungu la poiana Teslei, sfîrşind în drumul marcat cu „cruce roşie" (vezi circuitul Nr. 4).

III. CIRCUITE ŞI TRASEE TURISTICE ÎN MASIVUL CIUCAŞ


Fig 03 (tr.1)

1. CHEIA-VALEA CHEIŢEI — BRATOCEA — VîRFUL CIUCAŞ - CABANA


CIUCAŞ—VALEA BERII —CHEIA
Marcaj; pînă la funicularul din valea Babeşului „triunghi albastru"; de la funicular pînă la
cabana Ciucaş „bandă albastră verticală"; de la cabana Ciucaş la Cheia „cruce albastră". Timp
necesar de mers: 8 ore.

Marcajul începe de la staţia Cheia a liniei ferate înguste I.F.E.T. şi urmează şoseaua ce
străbate satul Cheia, urcînd spre capătul lui de nord-vest. Dincolo de km 137, un stîlp metalic indicator,
aşezat în stînga şoselei, arată turistului că trebuie să cotească brusc spre stînga, şi coborînd în valea
Teleajenului să treacă apa pe un podeţ. Ajuns pe celălalt mal, se traversează o frumoasă poiană şi se
intră imediat într-o pădure bătrînă de brad amestecat cu molid.
Din dreapta vine pîrăul Găiţii care, unindu-se aci cu valea Cheiţei, dă naştere rîului Teleajen.
Dincolo de această confluenţă rămîne fosta fabrică de mucava, astăzi transformată într-o încăpătoare
casă de odihnă pentru oamenii muncii. O potecă largă conduce prin pădure de-a lungul învolburatei ape
a Cheiţei, care sare din piatră în piatră în cascade mărunte.
Sîntem pe cunoscutul ,,drum al Cheiţei", locul preferat de plimbare al celor veniţi aci la
odihnă. Ceva mai sus pădurea de conifere se amestecă cu petice de făget, în timp ce poteca traversează
de două ori apa Cheiţei. După alte cîteva minute de urcuş plăcut poteca descrie o largă arcadă spre
dreapta şi răzbate în punctul unde apa Cheiţei formează o succesiune întreagă de mici cascade
înspumate. Aci cărarea trece din nou pe partea- stîngă a Cheiţei, ieşind sub un mal înalt şi rîpos. Sus, pe
coasta malului, linia decovilului urcă de la Cheia în valea Berii. În partea opusă malului, pe partea
dreaptă a apei, se înalţă un stei uriaş de piatră, cunoscut sub numele de ,.Stînca lui Mihai", dominînd
întreg peisajul. La cîţiva paşi mai sus cărarea ajunge dă confluenţa pîrăului Babeş cu pîrăul Berii, abia
scăpat din strînsoarea sălbaticelor chei ale Berii. Drumul se continuă înainte ţinînd malul stîng al
pîrăuiui Babeş, ce se azvîrle în torent tumultuos pe treptele de piatră ale unui perete abrupt. Dincolo de
acest perete de piatră, la cîţiva paşi mai departe, în dreapta potecii, e un izvor de apă sulfuroasă, avînd
forma unui scoc triunghiular, adîncit în piatră.
Marcajul se continuă printr-o vale strîmtă şi împădurită, de-a lungul pîrăului Babeş. Puţin mai
sus însă valea se lărgeşte, copacii se răresc, iar pe stînga, dincolo de apa Babeşului, se înalţă trunchiul
masiv, de formă conică, al muntelui Babeş, ale cărui coaste repezi şi puţin împădurite sînt acoperite la
poale de petice plantate cu brădet des. Poteca ajunge îndată în dreptul funicularului care transportă
lemne din valea Babeşului în valea Berii. După traversarea liniei funicularului poteca urcă printr-un
desiş de făget, în timp ce pîrăul Babeşului se depărtează în stînga, descriind o mare curbură spre vest,
printre două şiruri înalte de munţi. După numai cîţiva metri de urcuş se ajunge într-o altă potecă,
marcată cu ,,bandă albastră verticală", ce vine din Cheia pe linia decovilului, suie pe sub funicular şi-si
continuă drumul în sus, spre pasul Bratocea. În acest punct marcajul ,,triunghi albastru" la sfîrşit (timp
folosit: 30 min) şi drumul nostru se continuă, în sus, pe noua potecă întîlnită.
Apucînd la stînga, pe noul marcaj (bandă albastră verticală), poteca urcă pieptiş pe o cărare
largă, umbrită de o pădure tînără de fag amestecat şi cu alte specii. După un sfert de oră de urcuş
pronunţat, pe un drum ce suie de-a coasta spinarea muntelui Bratocea, se ajunge în şoseaua Văleni—
Or. Stalin, în dreptul km 142, la un stîlp metalic indicator. (Atenţie la stîlp, în special la coborîre). De
aci marcajul duce în sus, pe firul şerpuit al şoselei, care după aproape 2 km de mers te scoate în punctul
ei cel mai înalt, la pasul Bratocea (1267 m) (timp folosit: l oră 15 min).
Aci călătorului i se oferă o frumoasă vedere panoramică asupra versantului sudic, ce se lasă
din Vf. Ciucaşului, începînd din muntele Bratocea pînă-n platoul Chiruşca şi Muntele Roşu, în mijloc
înălţîndu-se stîncile Tigăilor Mari, ce se-nfăţisează drumeţului ca o cetate ruinată.
După un mic popas la umbra molizilor din marginea şoselei, se continuă drumul pe marcajul
„bandă albastră verticală" părăsindu-se şoseaua (care începe a coborî spre Babarunca) şi se intră pe
poteca din dreapta, orientată spre nord. Drumul taie de-a curmezişul o golişte, lăsînd în dreapta, spre
est, stîna din Bratocea. In continuare, poteca urcă potolit spre stîncile cu forme curioase, cunoscute
laolaltă sub numele de „Colţii Bratocei". Apoi drumul urcă prin „Porţile Bratocei", iar ceva mai sus
lasă în stînga potecii steiul denumit de turişti ,,Sfinxul Bratocei", din cauza asemănării lui cu un chip
omenesc. După un urcuş mai îndelungat poteca ajunge în apropierea vîrfului Bratocea (1767 m), de
unde turistul are o privelişte de ansamblu asupra podişului transilvan, masivului Ciucaş şi înapoi, spre
sud, către munţii şi valea Teleajenului.
Dincolo de Vf. Bratocea poteca începe a coborî printre tufe de cocăzar, afine şi ienuperi ce
acoperă aproape în întregime coasta muntelui. Drumul continuă a cobori, de-a curmezişul coastei, către
şaua Tigăilor ce desparte muntele Bratocea de Vf. Ciucaş. În dreapta potecii, spre nord-est, se înfiripă
— tot mai impresionantă cu cît te apropii de ea — măreaţa „cetate" a Tigăilor Mari, formată din turnuri
înalte, ziduri dărîmate şi colţi ruinaţi.
Ajuns în şaua Tigăilor (la borna Nr. 157 a fostei graniţe) drumul se încrucişează cu poteca
marcată cu „cruce roşie" care vine de la Babarunca, suie prin muntele Tesla în şaua Tigăilor, pe care o
traversează, spre a răzbi apoi, pe sub cetatea Tigăilor Mari, la cabana Ciucaş.
De aci, din şaua Tigăilor, se deschide drumeţului o frumoasă privelişte spre platoul
Transilvaniei, culminînd cu crestele Bucegilor şi Pietrei Mari. Aproape, sub şaua Tigăilor, dintr-un
fund întunecat de pădure, se văd cum pornesc în sus numeroase contraforturi din care zvîcnesc colţi
uriaşi, contraforturi ce pjrcă susţin, ca nişte umeri de piatră, pereţii abrupţi ai Bratocei şi Ciucaşului.
După un mic popas se reia drumul cu marcajul „bandă albastră", de astă dată pe o potecă ce
suie pieptiş muchia vestică a piramidei din Vf. Ciucaş. Urcuşul e priporos şi după un efort susţinut se
ajunge în Vf. Ciucaş (timp folosit: 5 ore, vezi pag. 31.)
Din Vf. Ciucaş poteca începe a coborî pe muchia răsăriteană a piramidei Ciucaşului, avînd
acelaşi marcaj, „bandă albastră verticală". Coborîşul este foarte atrăgător, căci pe tot traseul său creasta
Ciucaşului este presărată cu fel de fel de stînci, avînd forme din cele mai ciudate; localnicii le numesc
„Babe". Pe lîngă frumuseţea acestor fenomene de eroziune şi a colţilor înalţi ai Cetăţii Tigăilor Mari ce
urcă pînă aproape de muchia Ciucaşului, drumul prezintă interes turistic şi din cauza unor mici săritori
în teren, care cer atenţie, fără să prezinte însă pericol. Prin aceste locuri se găseşte şi floarea de colţ
(Leontopodium alpinum), pe cale de a dispare din cauza modului necruţător în care a fost culeasă (fie în
număr prea mare, fie smulsă cu rădăcină cu tot). Preţioasa floare, decretată monument al naturii, este
astăzi ocrotită prin lege.
Spre capătul coborîşului poteca trece pe lîngă ,,Sfatul Babelor", o stîncă roasă de vînturi şi de
ploi, semănînd cu un grup de femei care stau la sfat. În fine se ajunge pe platoul muntelui Chiruşca. Aci
se întîlneşte din nou marcajul „cruce roşie" care vine din şaua Tigăilor, trece pe sub Cetatea Tigăilor
Mari şi cînd ajunge iarăşi în creastă, se uneşte cu poteca ce vine din Vf. Ciucaş. De aci înainte, cele
două marcaje, ,,cruce roşie" şi „bandă albastră verticală", merg împreună pînă la cabana Ciucaş.
In continuare drumul începe a urca în direcţia est şi în curînd se ajunge la borna Nr. 156 R. De
aci, marcajul se îndreaptă spre sud-est, pe o potecă ce duce printre tufe de ienupăr şi coacăze, peste
muscelele platoului Chiruşca, la cabana Ciucaş din apropiere. (Timp folosit: 6 ore). După un popas la
cabană, drumeţul porneşte spre ultima etapă a circuitului, urmînd — de data aceasta — marcajul „cruce
albastră" (care merge un timp alături de semnul „bandă galbenă verticală", ce duce la cabana Muntele
Roşu).
Drumul începe din faţa cabanei, în direcţia sud-est, ţinînd muchia unui pinten ce se lasă din
muntele Chiruşca pînă în fundul văii Berii, care delimitează spre vest Muntele Roşu de povîrnişul
priporos al munţilor Chiruşca şi Tigăile, de pe malul drept al apei.
Spre capătul de jos al pintenului poteca devine foarte înclinată, în schimb se ajunge repede în
firul văii Berii, care taie adînc masivul Ciucaşului în două jumătăţi aproape egale: deoparte muntele
Roşu, cu munţii alăturaţi Gropşoarele, Zăganul, Şughiţele şi Valea Stînii, de cealaltă parte munţii
Chiruşca, Tigăile, Ciucaşul şi Bratocea. Valea Berii începe de sub nodul înalt numit „Culmea
Stîncoasă" şi anume din fundul unei scobituri adînci şi împădurite, unde multe jivine îşi mai au încă
adăpost.
Poteca de pe piciorul muntelui Chiruşca răzbate în valea Berii, dincolo de începuturile ei
întunecate, în dreptul unei văcării lăsate în părăsire. De aci înainte poteca ţine neîntrerupt malul văii
Berii şi după 30 de minute de coborîş se ajunge la izvorul Nic. Ioan.
După ce şi-a astîmpărat setea, drumeţul îşi continuă drumul, care acum merge înainte, pe
fundul văii Berii. După cîteva minute de mers se lasă în stînga marcajul ,,bandă galbenă verticală", care
ne-a însoţit pînă aci şi care traversează apa Berii, spre a răzbi la cabana Muntele Roşu, în timp ce
marcajul „cruce albastră" continuă a coborî tot mai lin, pe valea Berii. În punctul unde aceste marcaje
se despart, pe malul drept al Berii se ridică un perete abrupt de piatră, înalt de peste 200 m, culminînd
spre capătul nordic al văii cu o stîncă ascuţită ce seamănă cu o fortăreaţă, numită Turnul Căprioarei.
Zidul de piatră se continuă mult în jos, şi el ţine de M-ţii Tigăilor, rare sfîrşesc brusc în apa Berii.
Poteca continuă să coboare liniştit printr-o bătrînă pădure de fag, pe sub zidul stîncos al Tigăilor. Către
jumătatea drumului, din acest perete ţîşneşte un vîlcel, aducînd apele strînse din coastele munţilor
Tigăile.
Curînd, pe fundul văii Berii, apare linia ferată îngustă a I.F.E.T.-ului; ceva mai jos, atît pe
pîrăul Caprei, cît şi pe pîrăul Bratocica, dăm de cîte o goangă (şine de lemn lustruite cu ulei ars), pe
care alunecă sănii încărcate cu lemne, trase de boi sau de cai. În fine, coborîşul prin pădure la sfîrşit şi
poteca iese la golişte, într-o întinsă poiană — „Poiana Berii". În marginea poienii şerpuieşte şoseaua
Văleni—Or. Stalin. Aci, la podul de peste apa Berii, şoseaua coboară, din stînga, de pe muntele
Balaban şi începe a urca, în dreapta, coastele muntelui Bratocea, spre pasul cu acelaşi nume.
De la podul Berii, unde poteca traversează şoseaua, marcajul ţine linia decovilului, situată în
coasta apuseană a muntelui Balaban, pe deasupra îngustelor chei ale Berii. După un coborîş lin de 20
min (socotite de la podul Berii) poteca părăseşte linia ferată şi, cotind la dreapta, pătrunde într-o pădure
deasă de fag şi coboară în şoseaua Văleni— Or. Stalin, în marginea satului Cheia. De aci, după cîteva
sute de metri, intri în satul Cheia şi circuitul la sfîrşit.

PRIVELIŞTEA PANORAMICĂ DIN VÎRFUL CIUCAŞ


Începînd de la est spre sud, privirile întîlnesc mai întîi platoul cu gheburi mărunte al Chiruşca.
Pe un picior al muntelui Chiruşca apare cabana Ciucaş, cu acoperişu-i de şindrilă argintat de ploi.
Dincolo de brîul de verdeaţă al văii Berii, mai către nord, se ridică nodul de creastă numit „Culmea
Stîncoasă" (său, cum îi zic localnicii, „La Răscruce"), din care se vede desfăcîndu-se spre sud creasta
Muntelui Roşu, ce sfîrşeşte domol în coasta muntelui Balaban. Apoi apare greabănul pietros al
Gropsoarelor (Zăganul rămînînd acoperit de Muntele Roşu). Mai în fund se zăreşte Plaiul Buţilor,
culminînd cu Vîrful-lui-Crai, iar ceva mai aproape, creasta Buzăianului, ce se continuă cu Culmea
Pridvării pînă-n muntele Clăbucetul din dreptul mănăstirii Suzana, formînd împreună malul stîng al
văii Teleajenului. Pe sub această culme se poate deosebi limpede şoseaua aşternută de-a lungul văii,
pînă cînd se pierde în frunzişul codrilor, hăt departe. Pe cestălalt mal al Teleajenului, apar înşiruiţi
munţii Bobul Mare, Bobul Mic, Faţa-lui-Gherghel şi, foarte aproape, Babeşul, la poalele căruia stau
căsuţele puţine ce formează satul Cheia. Din capătul de nord al satului Cheia, rotind ochii spre vest, se
văd înălţîndu-se pe rînd munţii Balabanul, Bălăbănaşul, Bratocea, Tigăile Mici şi Tigăile Mari, ultimii
doi unindu-se în partea lor estică cu Chiruşca Romînească.
Dincolo de pasul Bratocea, pe vreme senină, se descoperă un alt şirag de munţi: munţii Roşca,
Cailor, Picioarele Caprei, Grohotişul, Valea Neagră, mai toţi acoperiţi de codri bătrîni. Dincolo de ei
apar valuri nesfîrşite de creste, pînă-n fund de zare, unde se văd ridicîndu-se munţii Gîrbovei, alături de
Piatra Mare. Deasupra acestora răsare creasta semeaţă a Bucegilor, continuată cu cea a Pietrei Craiului.
Drept sub Zănoaga Bratocei se văd acoperişurile celor cîteva căsuţe de la Babarunca, apoi mai în fund
aşezările preventoriului de la Şanţuri, dincolo de care se zăresc acoperişurile roşii din Satu-Lung.
Intre căsuţele de la Babarunca şi colţii ce se prăvălesc din Vf. Ciucaş, din văile negre ale
brădetului înconjurător, se înalta piatra enormă a Teslei, aşezată lîngă un tăpşan de verdeaţă. Mai spre
nord, privirea alunecă pe valea largă a Delghiului, străjuită de două vîrfuri: Dungu, pe stînga, şi
Măgura, pe dreapta. Dincoace de apa Delghiului şi de şoseaua de alături, care duce la Zizin şi Vama
Buzăului, se înalţă pereţii prăpăstioşi ai Colţilor Natrii şi ai Ciucaşului, din care răsar turle şi colţi de
toate mărimile, în formele cele mai variate.
Privind drept spre nord, vezi cum se desprinde din povîrnişul de sub Vf. Ciucaş greabănul
stîncos al muntelui Şipoatele, despărţit de Colţii Natrii prin valea cu acelaşi nume. Dincolo de Şipoate
se ridică muntele împădurit al Seciului, care se prelungeşte pînă în apa Buzăului-Mare. Mai în fund se
zăresc Vama Buzăului şi întorsura Buzăului, la poalele unor culmi albăstrii.
Urmînd cu privirea către nord-est, te izbesc mai întîi contraforturile puternice de piatră sură,
ce susţin umerii masivului Ciucaş; e muntele Chiruşca-Ungurească mai întîi, apoi muntele Piatra
Laptele, care se uneşte în partea lui superioară cu Culmea Stîncoasă. Intre muntele Seciului şi Piatra
Laptele se ridică muntele Strîmbu, acoperit în mare parte de păduri. Peste umărul Pietrei Laptele
privirile aleargă pe munţii Tătarului Mic şi Mare, peste muntele Siriu, iar în fundul zării, tronînd peste
o mulţime de creste îndepărtate, se lămureşte Penteleul, uşor de recunoscut după vîrful lui în formă de
piramidă regulată.
Fig 04. Cabana Muntele Roşu, construită în anii regimului democrat-popular
Fig 05 (tr. 2)

2. CHEIA—CULMEA BUZĂIANULUI — ZĂGANUL — GROPŞOARELE —


CHIRUŞCA —CABANA CIUCAŞ—VALEA BERII—CABANA MUNTELE ROŞU —
CHEIA
Marcaj: pînă la cabana Ciucaş ,,bandă roşie verticală"; de la Cabana Ciucaş la Cheia ,,bandă
galbenă verticală". Timp necesar de mers: 7½ ore.

Drumul începe de la staţia I.F.E.T., adică din capătul de sud-est al satului Cheia, urmînd
marcajul „bandă roşie verticală". La început acest marcaj este însoţit de semnul „bandă albastră
verticală", pînă în Culmea Buzăianului, unde acesta din urmă se desprinde către Poiana Stînii.
De la staţia I.F.E.T. marcajul se orientează spre nord-est, pe şoseaua ce duce către mănăstirea
Cheia. La poarta mănăstirii, un stîlp metalic indicator precizează: spre cabana Ciucaş, peste muntele
Zăganul, timp necesar de mers 6 ore. Drumul se continuă înainte, pe lîngă gardul ce împrejmuieşte
grădina şi fîneţele mănăstirii, lăsînd pe stînga o plantaţie de conifere. Ceva mai sus poteca se desprinde
din drumul de care, cotind la dreapta, spre est, şi traversează pîrăul Tîmpa în dreptul cantonului silvic
Nr. 33. De aci, stîlpi metalici indicatori conduc mai departe, peste linia ferată îngustă şi după cîţiva paşi
poteca traversează prin vad apa Zăganului, afluent al pîrăului Tîmpa.
Din acest punct poteca se angajează pe muchia Buzăianului, începînd a urca printr-un făget
tînăr, amestecat cu puţine exemplare de brad. După 15 min de urcuş, cînd mai domol, cînd mai pieptiş,
pe un hăţaş rupt de viiturile apelor, drumul face o cotitură spre stînga, apucînd direcţia nord-est, în
dreptul unui stîlp indicator. Apoi urcuşul se continuă ceva mai potolit printre desişuri de fag şi tufe de
zmeură şi mure, iar după ce cărarea mai coteşte din nou la stînga, urcă pieptiş ultima pantă a muntelui
şi răzbate îndată, prin aglomerări de conifere, în Culmea Buzăianului. Aci — stîlp indicator şi bancă
pentru odihnă. (Timp folosit: l oră).
De pe Culmea Buzăianului poteca se orientează nord-nord-est, mergînd pe creastă, în direcţia
Curmăturii muntelui Zăganul. Drumul e plăcut, căci cărarea coboară şi urcă uşor, printr-o pădure de
conifere, amestecată cu făget tînăr. După aproape jumătate de oră de mers pe creastă, pe un drum care
şerpuieşte continuu prin pădure umbroasă, se ajunge la un punct de bifurcaţie, precedat de un mic urcuş
pieptiş. Aci, marcajul „bandă albastră verticală" o ia la dreapta, spre răsărit, începînd a coborî către
Poiana Stînii. Semnul nostru, „bandă roşie verticală", se continuă înainte, spre nord, ţinînd mai departe
drumul de creastă. Drumul merge în sus, în urcuş potrivit, pînă ce dai pe stînga, spre vest, de poiana şi
stîna din Zăgan. De aci, spre nord, drumeţul are o frumoasă privelişte panoramică asupra întregului
perete stîncos al Gropşoarelor şi Zăganului, asemănător cu abruptul prahovean al Bucegilor. Deasupra
peretelui de piatră albicioasă se întinde greabănul ferestruit al Zăganului şi Gropşoarelor, din care
pornesc vîlcele şi viituri, ce brăzdează în întregime versantul sudic, dîndu-i un pronunţat caracter alpin.
Continuînd drumul, poteca suie pieziş pe coasta înierbită, ocolind rîpele vîlcelelor repezi şi şerpuind
după unduirile terenului. După un urcuş mai pronunţat, al ultimului pripor, se ajunge în Curmătura
Zăganului.
La stînga, spre apus, încep să apară primii colţi prăpăstioşi din Zăgan, în timp ce în dreapta,
spre răsărit, se ridică un stei înalt, acoperit în mare parte de păduri, numit „Colţul Vînătorului". De
partea cealaltă a Curmăturii se lasă spre nord un vîlcel care coboară spre Poiana Stînii (vezi traseul Nr.
10). Din această şa, drumeţului i se deschide o adîncă privelişte spre nord-est, asupra plaiului de la
Tabla Buţii, şi asupra munţilor Tătăruţul, Tătarul Mare, Siriul, dincolo de care se zăreşte Penteleul. Tot
de aci se vede şerpuind valea Telejenelului şi muchia de munţi opusă, formată din Tabla Buţii, Crucea
Mandii, Curmătura, Plaiul Chiojdului şi Vîrful-lui-Crai. Abia de aci, din Curmătură, începe urcuşul
propriu-zis al Zăganului, a cărui creastă se răsfiră pe o mare distanţă de la est spre vest. Drumul marcat
cu „bandă roşie verticală" roteşte la stînga, către vest, şi începe a urca printre steiuri golaşe de
conglomerat, spre un prim ţanc ascuţit, de unde se deschide pentru întîia oară o perspectivă panoramică
spre sud-vest, începînd cu Vf. Bratocei şi mergînd pînă dincolo de muntele Babeşul. Mai departe,
poteca suie printre colţi ciudat dăltuiţi, avînd pe dreapta, în tot acest timp, un peisaj nou, care ţine pînă
în Vf. Gropşoarelor; din coasta nordica a muntelui, abruptă şi presărată cu numeroşi colţi de piatră,
pornesc şiştoace şi hornuri, ce coboară pînă-n fundul sălbatic al văii prin care curge Pîrăul Alb; de
partea cealaltă a văii se înalţă crestele muntelui Şughiţele. Mai către vîrf, poteca traversează o
„spălătură" destul de alunecoasă, din care cauză a şi fost întins aci un cablu, cu ajutorul căruia trecerea
nu mai prezintă nici un pericol. Mai sus, drumul urcă mai întîi prin punctul „La Scăriţa", printre două
stînci foarte apropiate, avînd şi cîteva trepte tăiate în stîncă, apoi lasă în stînga o platformă mare de
piatră, care înaintează ca o terasă deasupra genunilor ce se cască sub creasta Zăganului; platforma a
fost botezată de popor, atît de potrivit, „Podul-de-Aramă" şi de pe el se poate privi în prăpastia de
dedesubt. De la ,,Podul-de-Aramă" poteca suie pe Vf. Zăganului, însemnat printr-o piramidă de lemn
(1785 m). Dincolo de vîrf, drumul se aşterne pe creasta muntelui Gropşoarele şi poteca urcă încet,
suind colţ după colţ. În dreapta, pe versantul nordic al muntelui, se întîlneşte „Piatra Vulturilor",
numită astfel din cauza numeroaselor cuiburi, scobite în stîncă, ale vulturilor care roiesc în jurul ei.
Poteca ţine necurmat creasta îngustă a muntelui, urcă două vîrfuri înierbite şi apoi pe cel de al treilea
pisc, cel mai înalt, ajunge în vîrful muntelui Gropşoarele (1882 m). De aci, se pot admira frumoasele
privelişti ce se deschid, atit spre sud, spre Cheia şi valea Teleajenului, cît şi spre nord, unde privirea
cuprinde pe timp senin întreaga creastă a masivului. În general însă, creasta Zăgan-Gropşoare este des
bîntuită de curenţi puternici şi turiştii care-şi propun să urmeze acest circuit trebuie să aibă asupra lor
îmbrăcăminte groasă de rezervă, chiar dacă la plecare vremea se anunţă liniştită şi senină.
Din Vf. Gropşoarele, poteca coboară uşor, ocolind cîţiva umeri de piatră pe muchia muntelui,
acoperită cu tufe de ienuperi, coacăze şi afiniş. Direcţia de mers este vest-nord-vest, pînă ce poteca
coteşte spre dreapta, adică spre nord-est, cînd din creastă se desfac două spinări mari de piatră: una în
dreapta, spre est, numită Culmea Şughiţelor, care merge pînă în Poiana Stînii; cealaltă în stînga, spre
sud-vest, este Muntele Roşu, dincolo de care se deschide o frumoasă privelişte spre muntele Chiruşca,
cu cabana Ciucaş, iar mai în fund Cetatea Tigăilor, sprijinită de creasta colţuroasă a Ciucaşului.
Turiştilor întîrziaţi, surprinşi de vreme rea sau obosiţi de drumul parcurs pînă aci (4 ore), li se
recomandă să scurteze prezentul circuit coborînd prin Muntele Roşu şi cabana Muntele Roşu la Cheia,
drum de aproximativ 2 ore. Pentru aceasta, turiştii vor merge după marcajul „triunghi roşu", care
începe din creasta Gropşoarelor, cotind brusc la stînga, spre sud-vest, coboară printr-o curmătură ce
duce spre Muntele Roşu, apoi drumul se aşterne la vale şi după un coborîş repede răzbate la cabana
Muntele Roşu. De aci, se merge pe semnul „bandă galbenă verticală" care ţine şoseaua din marginea
cabanei şi după circa l km ajunge în şoseaua Or. Stalin-Văleni, ceva mai sus de km. 140. De aci
coboară, o dată cu şoseaua, muntele Balaban şi după 3 km de mers se ajunge în capătul de nord-vest al
satului Cheia. (Timp necesar de mers: Cheia-Zăgan-Gropşoare-Cabana Muntele Roşu-Cheia 6 ore).
Pe creasta Gropşoarelor, din punctul unde se desprinde la dreapta muntele Şughiţele, iar la
stînga Muntele Roşu, circuitul se continuă pe creasta care coboară repede spre nord, pînă ce dă de
piramida de fier Nr. 156. În dreapta, spre est, se deschide o largă vale înierbită, obîrşia Văii Stînii, în
timp ce pe stînga, spre vest, se cască valea seacă a Berii. Sîntem pe Culmea Stîncoasă său, cum îi spun
localnicii, „La Răscruce", căci într-adevăr, puţin mai jos, la borna Nr. 155 G, se încrucişează mai multe
drumuri: unul coboară la dreapta, spre est, în Valea Stînii, altul merge înainte, spre nord-est, ţinînd
creasta muntelui Valea Stînii, iar un al treilea se desface la stînga, spre vest,, pe un drum larg, ce
coboară spre muntele Chiruşca. Traseul nostru merge pe acesta din urmă. Pe marginea potecii, ca şi pe
întreaga coastă a muntelui se întîlnesc numeroase tufe de afine (care dau în copt la începutul lunii
august). După un coborîş destul de repede se ajunge pe plaiul Chiruşcii, unde după cîteva minute
drumul se împreună cu cel care vine de pe muntele Piatra Laptele, marcat cu „bandă albastră verticală"
(vezi circuitul Nr. 3). De aci, ambele marcaje se continuă în urcuş potolit şi după 20 min de mers se
ajunge la borna Nr. 156 M, unde marcajul părăseşte poteca şi, cotind spre stînga, în direcţia sud; te
scoate în cîteva minute la cabana Ciucaş (4550 m). (Timp folosit: 5½ ore).
De la cabană, dacă timpul permite, se poate face o plăcută excursie pînă în Vf. Ciucaş (timp
necesar de mers: 2 ore, dus-întors).
După popasul la cabană se începe coborîşul pe semnul „bandă galbenă verticală", care merge
un timp împreună cu marcajul „cruce albastră". Drumul începe din faţa cabanei şi ţine direcţia sud-est.
După cîteva sute de metri de coborîş lin pe platou, poteca se angajează la vale pe un pinten al muntelui
Chiruşca. Ajunsă sub platou, poteca — acum un drum larg de cai — începe a coborî repede printre
molizi deşi, pînă jos în valea Berii, în dreptul unei văcării părăsite. Mai departe poteca coboară ţinînd
malul drept al văii Berii, pînă la izvorul Nic. Ioan.
După alte cîteva minute de coborîş, marcajul „bandă galbenă verticală" se desprinde de firul
văii (pe care se continuă numai semnul „cruce albastră"), şi traversînd apa Berii exact în dreptul
„Turnului Căprioarei", ce străjuieşte malul drept al văii, intră în pădurea de fag care acoperă un pinten
al Muntelui Roşu. Acum poteca începe a urca malul celălalt, urmînd cu grijă panta cea mai lesnicioasă,
pentru a evita coborîşul vîlcelelor ce spintecă des coasta pintenului. După un urcuş potrivit, de circa 20
min, se ajunge, printr-o portiţă săpată-n stîncă, în creasta pintenului, la punctul numit ,,Stîna
Cojocarului", stînă care a existat multă vreme în mica poiană de dincolo de portiţă. De aci poteca
porneşte la vale, descriind un mare arc de cerc, cu deschiderea spre sud. Din loc în loc, prin frunzişul
pădurii, se deschid frumoase privelişti spre sud, către munţii Babeşului, Faţa-lui-Gherghel, Bobul Mic
şi Bobul Mare.
Curînd poteca răzbate în marea poiană a Muntelui Roşu, în marginea căreia este situată cabana
cu acelaşi nume. (Timp folosit: 6½ ore). De la această cabană drumul se continuă pe acelaşi semn
„bandă galbenă verticală", care ţine şoseaua din marginea estică a cabanei şi după aproape 1 km de
mers, printr-o pădure bătrînă de fag, iese în şoseaua Văleni — Or. Stalin, între km 140—141. Aci sînt
puse table indicatoare, care arată că pînă în Cheia mai sînt 3 km, adică 45 min de coborîş lent.
Marcajul se continuă la stînga, spre est, pe şoseaua care coboară muntele Balaban. După
cîteva sute de metri apare prima piatră kilometrică ce indică 140 km pînă la Bucureşti. Ceva mai jos
treci pe lîngă „Vizuina Ursului", o stîncă uşor scobită în malul drept al şoselei, pe care cineva a scris în
glumă cu vopsea galbenă: „Linişte! Vizuina ursului".
Fig06. Cetatea Tigăilor
In continuare, marcajul părăseşte şoseaua şi, după 2 km de mers, poteca reintră în şosea,
traversează linia ferată forestieră (care suie spre valea Berii prin spatele Balabanului), şi coboară spre
satul Cheia. În marginea satului, marcajul se desprinde de şosea şi, ţinînd muchia de nord-est a
priporului, porneşte în coborîş iute spre pădurea ce mărgineşte satul Cheia. Jos, la intrarea în sat, îşi fac
apariţia şi celelalte două marcaje, ce vin dinspre podul Berii, prin spatele Balabanului: „cruce albastră"
şi „bandă albastră verticală". Toate cele trei marcaje îşi fac intrarea în satul Cheia, iar dincolo de podul
de pe apa Găiţii li se mai adaogă şi un al patrulea marcaj, ,,triunghi albastru", ce vine din valea Cheiţei.
Împreună, marcajele străbat uliţa satului, mergînd către staţia căii ferate, unde drumurile iau sfîrşit.
Fig 07 (tr. 3)

3. POIANA STÎNII — CHEILE VALEA STÎNII — IZVORUL PIATRA LAPTELE-


CHIRUŞCA —CABANA CIUCAŞ — VALEA BERII—CHEIA
Marcaj: pînă la cabana Ciucaş „bandă albastră verticală"; de la cabana Ciucaş la Cheia „cruce
albastră" Timp necesar de mers: 7 ore.
Traseul începe din staţia I.F.E.T.—Poiana Stînii, în faţa căreia se află un stîlp metalic
indicator pe care scrie: Pînă la cabana Ciucaş, marcaj „bandă albastră verticală", 4 ore.
Se urmează marcajul (pe stîlpi de fier) care traversează calea ferată şi apa sprintenă a
Telejenelului, apoi taie o pajişte mare trecînd printre două căsuţe nelocuite şi curînd intră din nou în
traseul căii ferate, scurtînd astfel marea buclă pe care a făcut-o decovilul pînă aci. Din acest loc, stîlpii
indicatori ne conduc pe lîngă linia ferată ce urcă spre Boncuţa, avînd pe stînga o frumoasă plantaţie de
conifere. Curînd plantaţia din stînga la sfîrşit şi în locu-i apare pîrăul Valea Stînii, în timp ce pe dreapta
se menţine o pădure deasă de molizi.
După 10 minute de mers, se trece pe un pod pîrăul Valea Stînii şi se urmează stîlpii indicatori
ce urcă uşor pe un drum de care. Curînd poteca lasă pe stînga o mare stîncă albă de calcar (vizibilă de
departe), căreia exploatarea, întreruptă acum, i-a dat forma unui uriaş portal. Dincolo de stînca izolată
de calcar, poteca trece peste apa Văii Stînii şi se angajează pe o pantă care urcă pieptiş pe o culme
împădurită. De sus se poate urmări cu privirea cursul Văii Stînii. Marcajul se continuă pe un drum greu
de urmat pe vreme ploioasă. După aproape o oră, socotită de la intrarea în traseu, poteca pătrunde în
cheile Valea Stînii, Drumul trece peste podişti de traverse, care acoperă din loc în loc cursul şuvoiului.
Mai departe, apa curge pe sub prundişul Cheilor şi se poate înainta nestingherit. Aceste chei,
împreună cu creasta ferestruită a Zăganului, ca şi cetatea de basm a Tigăilor, ori priveliştea grandioasă
din Vf. Ciucaşului constituie punctele principale de atracţie ale masivului şi toate merită, în aceiaşi
măsură, sa fie văzute.
Cheile Stînii, pline de pitoresc, se continuă pe o mare distanţă, semănînd întrucîtva cu vestitele
prăpăstii ale Zărneştilor. După o jumătate de oră de urcuş (socotită de la intrarea în chei) drumeţul
ajunge într-o zonă unde prundişul este acoperit de urzici, din care pricină i se spune „La Urzicării". In
tot lungul cheilor clopoţei albaştri de stîncă împodobesc pereţii verticali de piatră. Mai către capătul
văii. pe dreapta, se întîlneşte o potecă ce urcă la stîna situată deasupra cheilor. Marcajul continuă însă
pe fundul văii. Curînd, înfăţişarea cheilor se schimbă. Relieful devine mai accidentat şi mai sălbatic.
Bolovani şi trunchiuri de copaci obligă pe turişti să-i ocolească urcînd pe maluri. După încă o oră de
mers se ajunge la capătul cheilor. (Timp folosit: 2 ore).
Ieşit la goliştea întreruptă de cîţiva molizi mărunţi, stîlpi indicatori orientează pe turist spre
dreapta (nord), pe fundul unei văi înierbite ce urcă spre şaua Valea Stînii, în timp ce înainte, către vest,
Valea Stînii se prelungeşte, urcînd pînă sub creasta Culmii Stîncoase. Drumul urmează stîlpii de
marcaj, urcînd coasta pronunţată ce duce pînă-n şaua Valea Stînii, unde poteca se întretaie cu drumul
nemarcat ce vine din Culmea Stîncoasă şi coboară pe spinarea muntelui Valea Stînii, pînă-n pasul
Boncuţei.
Aici se deschide o largă privelişte de ansamblu asupra versantului nordic al masivului — se
văd munţii Siriului şi chiar vîrful Penteleului, pînă dincolo de Vama şi Intorsura Buzăului. Din şa,
drumul se continuă după stîlpii de marcaj, cotind la stînga (spre vest) pe sub o muchie acoperită cu
conifere şi îndată dai de semnul „cruce albastră", ce vine din Vama Buzăului, urcînd pîrăul şi muntele
Piatra Laptele (vezi traseul Nr. 5).
Poteca se continuă în direcţia vest şi după cîteva minute ajunge la Izvorul Hoţului, loc de
popas şi aprovizionare cu apă. (Timp folosit: 3 ore). De la Izvorul Hoţului poteca o apucă spre vest şi
merge costiş, pe sub nodul de munţi ai Culmii Stîncoase, suind şi coborînd pe nesimţite. Drumul
străbate două golişti destul de mari, trece pe sub o coastă plină de afine şi intră într-un molidiş des, prin
care poteca pare o adevărată alee de parc. Drumul e foarte pitoresc şi uşor, iar în dreapta se deschid tot
timpul privelişti spre colţii păduroşi ai muntelui Chiruşca-Ungurească, spre M-ţii Şipoate şi Colţii
Natrii, sau spre Vf. Ciucaş şi Cetatea Tigăilor. Decorul se schimbă mereu, după fiecare cotitură a
drumului.
După alte 45 min de mers poteca dă iarăşi în drumul larg ce vine din Culmea Stîncoasă, exact
deasupra gropii cu maluri abrupte, de unde începe valea Berii. Marcajul de pînă acum, „bandă albastră
verticală", se continuă, împreună cu cel care vine din Gropsoare, „bandă roşie verticală", ţinînd direcţia
vest; poteca urcă cîteva mameloane înierbite din Chiruşca-Romînească şi ajungînd la borna Nr. 156 M
coteşte brusc la stînga, spre sud, iar după cîteva minute — urmînd stîlpii indicatori ai marcajului — se
ajunge la cabana Ciucaş de pe muntele Chiruşca, loc de popas. (Timp folosit: 4½ ore).
Dacă turistul mai are timp disponibil, poate face o plăcută excursie pînă în Vf. Ciucaş. (Timp
necesar: 2 ore, dus-întors).
De la cabana Ciucaş se porneşte pe marcajul „cruce albastră", care coboară prin piciorul
Chiruşcii din faţa cabanei în valea Berii. Poteca lină conduce mai departe spre stînga, pe versantul ce
domină încă fundul Văii Berii, de unde turistul se mai poate bucura încă o dată de o privelişte de
ansamblu asupra piciorului de munte al Chiruşcii şi asupra împrejurimilor lui. Apoi cărarea şerpuieşte
şi pătrunde în pădurea deasă de conifere ce coboară pînă în vecinătatea imediată a văii. Drumul se
lărgeşte, devine o minunată alee de munte şi după mai puţin de o jumatate de oră de mers de la cabana
Ciucaş, turistul poate poposi cîteva minute lîngă un izvor. (Coborîşul de la cabana Ciucaş la Cheia este
descris amănunţit în circuitul Nr. l — pag. 25). Timp folosit: 7 ore, fără a socoti popasurile făcute pe
traseu.
Fig 08. Sfinxul din Bratocea
Pentru completarea acestui circuit, adică pentru a ajunge din nou la Poiana Stînii, turistul
poate merge de la Cheia la Poiana Stînii pe marcajul „bandă albastră verticală", ce suie peste Culmea
Buzăianului. Timp necesar de mers: 2½ ore (vezi traseul Nr. 9 de la Cheia peste Culmea Buzăianului—
Valea Şipotelor la Poiana Stînii, pag. 69).
Fig 09. (tr. 4)

4. CABANA BABARUNCA— MUNTELE TESLA —ŞAUA TIGĂILOR — CABANA


CIUCAŞ—VALEA BERII - CABANA MUNTELE ROŞU — CHEIA
Marcaj: pînă la cabana Ciucaş „cruce roşie": de la cabana Ciucaş la Cheia „bandă galbenă
verticală". Timp necesar de mers: 7 ore.

Marcajul „cruce roşie" începe de la podul de peste apa Teslei, adică din dreptul km 157 de pe
şoseaua Văleni— Or. Stalin. Poteca bine bătută suie domol o muchie de deal împădurită ce duce spre
muntele Tesla.
După 45 min de mers, poteca se uneşte cu cea marcată cu „bandă roşie verticală", care vine
din dreapta, suind direct de la cabana Babarunca. Acest din urmă drum porneşte din faţa cabanei, trece
printr-un petic de pădure şi, traversînd şoseaua construită de I.F.E.T. pentru transportul lemnelor, intră
în valea Babarunca, pe care de asemenea o traversează. Dincolo de apă, poteca pătrunde într-o bătrînă
pădure de fag, prin care urcă pieptiş, ocolind vîlcelele ce se formează la tot pasul, pînă cînd se uneşte
cu firul principal al traseului, marcat cu „cruce roşie". De aci înainte marcajul urmează o potecă bine
bătătorită, care suie domol muchia împădurită ce duce spre vîrful muntelui Tesla. Cu cît drumul urcă
mai sus, cu atît se defineşte mai lămurit, în dreapta potecii — spre sud-est — fundul întunecat al văii
Babarunca, mărginită pe malul ei stîng de ţancurile stîncoase ce se desprind din versantul apusean al
Bratocei şi din prelungirea sa, Zănoaga Bratocei. După 1½ ore de mers, poteca răzbate în marea poiană
a muntelui Tesla, înconjurată de conifere, prielnic loc de popas lîngă izvorul din poiană.
În continuare marcajul străbate poiana, ţinîndu-se spre marginea ei dreaptă, apoi poteca începe
a coborî lin spre curmătură, care leagă muntele Tesla de masivul Ciucaş propriu-zis. În drum, în
marginea dreaptă a potecii, întîlneşti un stei înalt cu streaşină (surplombă), numit „Piatra Dudului",
adăpost în caz de ploaie, şi uneori loc de popas pentru o noapte întreagă (loc pentru 4—5 persoane).
Coborîşul continuă uşor printre fagi amestecaţi cu molizi, pînă ajunge în curmătura Teslei,
cumpănă de ape între pîrăul Babarunca, spre sud, şi valea Delghiului, spre nord. Din curmătură drumul
începe a urca, la început mai domol, apoi din ce în ce mai accentuat Curînd pădurea rămîne în urmă şi
drumul, ieşind la gol, începe a urca pieptiş, mai întîi printr-un grohotiş, apoi direct pe stîncă. Din
pricina conglomeratelor calcaroase ce se sfărîmă uşor, trebuie mers cu băgare de seamă. În faţă ai
mereu această coastă priporoasă ce trebuie s-o urci din greu; în schimb, atît din dreapta, dar mai ales
din stînga, nenumărate ţancuri ascuţite, turle şi colţi prăpăstioşi ţîşnesc din fundul pădurilor şi cresc
parcă din ce în ce mai înfricoşători.
După un urcuş bun poteca răzbate în Şaua Tigăilor, de unde se poate cuprinde cu privirea o
mare parte din versantul sudic al Ciucaşului, dar mai ales către vest şi nord-vest, spre cele şapte sate şi
platoul Transilvaniei. (Timp folosit: 3¼ ore). Aci poteca se întretaie cu marcajul „linie albastră
verticală", care vine de pe muntele Bratocea şi suie spre Vf. Ciucaş.
Coborînd din Şaua Tigăilor, marcajul „cruce roşie" se continuă pe drumul care, spre a evita
urcuşul greu al Vf. Ciucaş, trece pe sub Cetatea Tigăilor şi răzbate astfel uşor în partea de jos a muchiei
sud-estice a Vf. Ciucaş. Marcajul ne duce deci pe acest drum uşor plin de pitoresc alpin ce se degajă
din steiurile înalte, din care răsar colţi de formă ciudată, formînd la un loc Cetatea Tigăilor Mari.
Poteca coboară şi urcă apoi, domol, pe drumul larg, ce încinge ca un brîu lat centura de piatră a
muntelui Tigăile Mari. Chiar sub colţii Cetăţii Tigăilor se înfiripă valea cu acelaşi nume, din multiplele
vîlcele ce se lasă din coastele Tigăilor, ale Bratocei şi Chiruşcii. Străbaterea acestei văi a Tigăilor este
foarte dificilă din pricina numeroaselor săritori, cascade şi blocuri mari de piatră, prăvălite din vîrful
muntelui şi care împiedică mersul.
După ce trece pe sub colţii Tigăilor, poteca urcă spre cealaltă muchie a versantului, unde
întîlneşte din nou marcajul „bandă albastră verticală", ce vine din Vf. Ciucaş. Împreună cu acesta,
drumul merge spre răsărit, pînă la borna Nr. 156 R, unde amîndouă marcajele, „cruce roşie" şi „bandă
albastră verticală", părăsesc poteca bătătorită şi luînd direcţia către sud-est se îndreaptă după stîlpii
indicatori spre cabana Ciucaş. Poteca urcă liniştit, printre tufe de ienuperi şi cocăzari, trece peste
ghebele caracteristice muntelui Chiruşca şi curînd ajunge în spatele cabanei Ciucaş, loc de popas mai
îndelungat. (Timp folosit: 5 ore).
De la cabana Ciucaş drumul se continuă pe marcajul „bandă galbenă verticală", care merge un
timp împreună cu marcajul „cruce albastră". Poteca începe din faţa cabanei, coboară pintenul muntelui
Chiruşca pînă în valea Berii, pe care o urmează pînă cînd se desface de semnul „cruce albastră", şi,
traversînd apa Berii, suie pe malul stîng al văii, pe o potecă al cărei capăt iese la cabana Muntele Roşu.
(Timp folosit: 6 ore).
De aci se merge pe şoseaua ce începe din marginea cabanei şi care după l km de mers iese în
şosea, de unde mai sînt 3 km pînă în satul Cheia. (Pentru coborîşul de la cabana Ciucaş la Cheia, vezi
lămuriri mai amănunţite în Circuitul Nr. 3, pag. 43). (Timp folosit: 7 ore, fără a se socoti popasurile
făcute pe traseu). Pentru completarea circuitului, adică pentru a se ajunge din nou la Babarunca, locul
de pornire în circuit, turistul poate merge pe următorul traseu: o dată ajuns în şoseaua Văleni-Or. Stalin
(l km dincolo de cabana Muntele Roşu) va coti la dreapta, spre vest, şi va coborî pe şosea pînă la podul
Berii, de unde va urca pe semnul „bandă albastră verticală" pînă la pasul Bratocea, iar de aci va coborî
pe şosea pînă la cabana Babarunca, parcurgînd în total 14 km (3 ore).
Fig 10 (tr. 5)

5. VAMA BUZĂULUI—MUNTELE SECIULUI - PÎRĂUL STRÎMBU IZVORUL


PIATRA LAPTELE - CABANA CIUCAŞ
Marcaj: pînă în creasta muntelui Piatra Laptele ,,cruce albastră"; de aci pînă la cabana Ciucaş
„bandă albastră verticală". Timp necesar de mers: 6 ore.

Marcajul începe din gara I.F.E.T., situată în capătul sudic al localităţii Vama Buzăului şi are
semnul „cruce albastră". La început marcajul este aplicat pe stîlpii de telefon ce însoţesc calea ferată
care duce spre staţia Strîmbu.
După 10 min de mers calea ferată traversează apa Buzăului-Mare, care rămîne în dreapta
drumului. Marcajul se continuă pe stîlpii de telefon încă 1,5 km, cînd drumul se desface brusc la
dreapta, îndreptîndu-se spre sud, peste apa Buzăului. Dar, din lipsa unei punţi, turistul e nevoit sa
continue drumul pe linia ferată încă 3—400 m, trece pe lîngă două cantoane părăsite, pe stînga, şi
ajunge la podul de peste apa Buzăului, pe unde traversează rîul. Ajuns pe malul celălalt al apei, se
înapoiază şi reintră în marcajul „cruce albastră" ce începe să urce de-a curmezişul o coastă înierbită.
Semnele, puse pe fagi răzleţi, întovărăşesc un drum ce duce spre inima masivului. Curînd urcuşul se
accentuează. În urmă se profilează valea largă a Buzăului - Mare. Drumul urcă cu spor, răzbind pe
creştetul unui deal, printr-o rarişte de făget. De acum înainte marcajul — care ţine mereu traseul
drumului de căruţă — merge de-a lungul crestei, urcînd şi coborînd uşor. În dreapta apare o pădure de
molid ce acoperă tot versantul vestic al dealului, continuîndu-se apoi pînă în muntele Seciului. În
stînga, către est, atenţia este atrasă de vaste depresiuni, puţin adînci, mărginite în zare de culmile
Tătarului şi Siriului.
In continuare poteca suie potolit pe lîngă liziera unei plantaţii de molid, aflate în dreapta
(vest). După aproape o oră de mers (socotită de la traversarea apei Buzăului-Mare), poteca răzbate pe o
platformă înierbită, în vecinătatea căreia se află un bloc izolat de calcar, înalt de peste 10 m, numit
„Piatra Mitocului", care domină întreaga platformă. Din acest loc, marcajul cu semnul „cruce albastră"
se continuă spre stînga (sud-est), pe marginea depresiunii ce se deschide sub platforma Pietrii
Mitocului şi după ce ocoleşte pe la răsărit culmea muntelui Strîmbu, ajunge în valea pîrăului Strîmbu,
pe care-l urcă apoi pînă la confluenţa sa cu pîrăul Piatra Laptele.
Se atrage atenţia drumeţilor că de pe platforma Pietrii Mitocului se poate ajunge la confluenţa
Strîmbului cu pîrăul Piatra Laptele, pe o potecă-derivaţie ce prezintă elemente turistice mai interesante,
şi pe care o descriem în continuare, deşi nu este marcată.
Drumul începe prin a sui Piatra Mitocului, fie prin dreapta, fie prin stînga ei şi, ajungînd
deasupra, poteca se continuă pe drumul de care ce se orientează spre vest, pe un plai înierbit, cu fagi
rari. După un sfert de oră de urcuş uşor se ajunge în poiana Seciului, de unde se deschide, spre apus, o
largă privelişte spre Colţii Natrii, Vf. Ciucaş şi Tigăi. Din poiană cărarea coboară într-un vîlcel rîpos,
pe care-l traversează pe la obîrşie. Ajuns dincolo, drumul coboară repede pe malul vîlcelului care
sfîrşeşte în Valea Dracului, ce vine dinspre vest. De la confluenţă, drumul merge de-a lungul Văii
Dracului, pe urmele unui vechi terasament. Ceva mai jos, valea face o mare cotitură spre sud, printre
două culmi împădurite şi, în sfîrşit, după 15 min de mers pe Valea Dracului, se ajunge la confluenţa
acesteia cu pîrăul Strîmbu, care aduce apele izvoarelor de sub munţii Şipoatele şi Chiruşca-Ungurească.
Se trece pe malul drept al Strîmbului peste un podeţ şi se continuă coborîşul pe stînga (est), mergîndu-
se pe o potecă bătută ce coboară de-a lungul rîului. Curînd, malurile încep sa se strîngă între muntele
Piatra Laptele, pe dreapta (sud), şi muntele Strîmbu, pe stînga (nord), pînă ce se formează chiar un mic
defileu, numit Cheile Strîmbu. Se trece prin chei şi, ceva mai jos de ele, la distanţă de numai cîteva
minute, se ajunge la confluenţa pîrăului Piatra Laptele, care se azvîrle din dreapta în apa Strîmbului. În
acest punct se întîlneşte din nou marcajul „cruce albastră", părăsit pe platforma de sub Piatra Mitocului,
şi care acum vine de jos, urcînd pe apa pîrăului Strîmbu.
De aci, drumul se continuă pe semnul „cruce albastră", care începe a urca, la început mai
domol, prin pădurea de pe malul pîrăului Piatra Laptele. Drumul se continuă în sus, printre molizi şi
fagi, în timp ce pîrăul Piatra Laptele, aflat în dreapta, se depărtează. Acum cărarea urcă de-a coasta un
oblînc stîncos împădurit; în dreapta, pîrăul Piatra Laptele coboară în şuviţe înspumate, în timp ce
poteca suie malul şi părăseşte firul apei, care dispare curînd din vedere. Mai sus, poteca descrie o mare
arcadă spre stînga, pînă ce răzbate deasupra unui vîlcel (în stînga) cu numele de Izvorul Lăptişorului.
Acum drumul e mai îngrijit şi după o oră de urcuş pe coasta muntelui Piatra Laptele, se ajunge pe o
golişte înierbită, situată pe un promontoriu larg, cunoscut sub numele de poiana Pietrii Laptele. Din
această poiană drumeţul are o privire panoramică spre nord, către munţii Seciului şi Dobromirului, în
spatele cărora se înalţă albăstruie piramida Penteleului. (Timp folosit: 4 ore).
Drumul continuă spre vest, străbate poiana pe sub liziera unei păduri de conifere şi intră,
printr-o potecă largă, într-o pădure umbrită şi răcoroasă (Atenţie la marcaj!). De aici drumul urcă prin
pădure şi după 10 minute de mers ajunge într-o golişte ce se lasă de sub creasta muntelui Valea Stînii.
După alte 10 minute de urcuş orientat nord-sud, poteca intră în drumul marcat cu „bandă albastră
verticală", ce vine din şaua Valea Stînii şi se îndreaptă spre Izvorul Hoţului. Aci marcajul „cruce
albastră" la sfîrşit. La punctul de intersecţie al marcajelor se află un stîlp metalic indicator, pe care
scrie: Spre Vama Buzăului, 2¾ ore, marcaj „cruce albastră".
Drumul spre cabana Ciucaş se continuă la dreapta (spre vest) pe semnul „bandă albastră
verticală", pus pe cîţiva stîlpi metalici, şi îndată se ajunge la Izvorul Hoţului, care formează obîrşia
pîrăului Piatra Laptele, loc de popas şi aprovizionare cu apă. (Timp folosit: 4½ ore).
De la Izvorul Hoţului poteca la direcţia vest şi merge costiş, pe sub nodul de munţi al Culmii
Stîncoase, suind şi coborînd pe nesimţite. Drumul străbate prin două golişti destul de mari, trece pe sub
o coastă plină de afine şi intră într-un brădet des, prin care poteca pare o adevărată alee de parc.
Drumul e cu totul pitoresc şi uşor, iar în dreapta se deschid privelişti spre colţii păduroşi ai muntelui
Chiruşca-Ungurească, spre munţii Şipoate şi Colţii Natrii, sau spre Vf. Ciucaş şi Cetatea Tigăilor,
privelişti ce par mereu altele, după fiecare cotitură a drumului.
Fig 11. Stînci din vîrful Ciucaşului – “Babele la sfat”
După 45 min de mers (socotite de la Izvorul Piatra Laptele), poteca dă iarăşi în drumul ce vine
din Culmea Stîncoasă, chiar deasupra gropii cu maluri abrupte, de unde începe valea Berii. Marcajul de
pînă acum, „bandă albastră verticală", se continuă împreună cu cel care vine din Gropsoarele, „banda
roşie verticală", ţinînd direcţia vest: poteca urcă cîteva mameloanc înierbite din Chiruşca-Romînească
şi ajungînd la borna nr. 156 M coteşte brusc la stînga, spre sud. După cîteva minute — urmînd stîlpii
indicatori ai marcajului — se ajunge la cabana Ciucaş.
Fig 12. (tr. 6)

6. POIANA DELGHIULUI - ŞAUA CIUCAŞULUI - VF. CIUCAŞ - CABANA CIUCAŞ


Marcaj : ,,bandă roşie verticală" pînă în Vîrful Ciucaş; de aci înainte ,,bandă albastră
verticală". Timp necesar de mers: 5½ ore.

Pînă în Poiana Delghiu se poate ajunge fie din Zizin (distanţă 18 km), fie din Vama Buzăului
(distanţă 8 km). (Vezi „Drumuri de acces spre masivul Ciucaş", punctele D şi F).
Drumul ţine marcajul de pe copacii din marginea şoselei. La început semnul „bandă roşie
verticală" merge împreună cu marcajul „cruce albastră", ce duce prin faţa muntelui Dungu, în poiana
Teslei. Şoseaua urmează cursul pîrăului Delghiu, urcînd domol printr-o golişte. Curînd apare
priveliştea măreaţă a abruptului nord-vestic al Ciucaşului. Din vîrful masivului o coastă repede coboară
spre Colţii Natrii, întreruptă de numeroase stînci colţuroase, între care se profilează un ţanc mai înalt, în
forma unui mare dinte de piatră, numit „Colţul Uriaşilor", care domină de departe întreaga creastă.
Între acest repeziş şi Colţii Natrii se deschide o largă adîncitură, ce constituie Şaua Ciucaşului. (Deşi pe
hărţi muntele Colţii Natrii figurează cu numele de Colţii Înalţi, localnicii şi ciobanii îl cunosc sub
numele de Colţii Natrii).
După aproximativ 15 min de urcuş pe şosea, marcajul „cruce albastră" coteşte brusc spre
dreapta (sud-vest), lîngă un pîrăiaş în dreptul căruia se află doi copaci izolaţi (un brad şi un fag). De aci
semnul „cruce albastră" traversează în urcuş un dîmb înierbit, semnul următor fiind vizibil aplicat pe un
fag izolat, cu braţe în formă de liră; apoi poteca pătrunde într-o zonă împădurită, trece pe sub umerii de
piatră ai muntelui Dungu (care rămîne în dreapta, spre nord), şi răzbate tocmai în muntele Tesla.
Drumul nostru, însemnat cu „bandă roşie verticală", continuă să urce potolit pe şoseaua care
însoţeşte apa Delghiului, prin rarişti de pădure. Curînd, după ce lasă pe stînga un canton părăsit,
şoseaua ajunge în dreptul unei poieni întinse, unde se arată din nou priveliştea masivă şi îmbietoare a
Ciucaşului. (Timp folosit: ½ oră).
Aci trebuie să fim atenţi la săgeţile indicatoare puse pe un fag gros din dreapta şoselei, care
marchează punctul unde semnul părăseşte şoseaua, îndreptîndu-se spre apa Delghiului, pe care o
traversează. Dincolo de rîu poteca taie prin mijloc o poiană mare, pentru a intra apoi în pădurea ce
acoperă dîmbul din faţă (direcţia nord-sud). Aici marcajul este pus pe copacii de la intrarea în pădure,
începînd din acest loc, drumul ce suie pînă-n creasta Ciucaşului este cunoscut de localnici sub numele
de Plaiul Domnesc. Intrînd în pădure, poteca ţine un hăţaş ce urcă pieptiş muchia împădurită din faţă,
apoi poteca brăzdează de-a coasta o a doua spinare, împădurită la început cu fag, apoi cu molid.
Drumul suie cînd mai accentuat, cînd mai domol, pînă ce ajunge la golişte şi apoi trece peste nişte colţi
spălaţi, la baza cărora se află un pîlc de molizi mărunţi. Aci, cărarea a ajuns sub şaua Ciucaşului. Ca să
răzbeşti sus, în şa, trebuie să urci pieptiş un vîlcel priporos, care te scoate direct pe creastă. (Timp
folosit: 3½ ore).
După un mic popas în şa, în care am admirat larga privelişte ce se deschide în toate direcţiile,
drumul se continuă după marcaj spre dreapta (în direcţia sud). Poteca urcă printre stînci şi rare boschete
de jnepeni, şi curînd lasă în dreapta un steiu, semănînd cu o mînă uriaşă cu cele cinci degete ridicate în
sus, numit „Mînă Dracului". Drumul urcă mai departe prin muşchi, cocăzari şi afiniş, şi printre cîţiva
molizi chirciţi de curenţii puternici ce bîntuie în mod obişnuit pe aceste creste; trece pe lîngă două
stînci alăturate şi ascuţite, ce-au primit numele de „Gemenii Ciucaşului", şi ajunge sub Vf. Ciucaş, ce
se aseamănă cu o piramidă uriaşă. Poteca începe a urca pieptiş muchia povîrnită care se lasă din vîrful
muntelui, drumeţul fiind nevoit sa urce repezişul coastei în cît mai multe serpentine.
Ajuns sus, drumeţul are satisfacţia de a se afla într-un punct de unde se deschide o foarte
cuprinzătoare vedere de ansamblu asupra întregului masiv şi împrejurimilor sale (vezi pag. 31). (Timp
folosit: 4½ ore).
De aici, din acest loc de popas, poteca începe a coborî pe muchia răsăriteană a piramidei
Ciucaşului, pe marcajul „bandă albastră verticală", care, după ce a suit dinspre Bratocea pînă în Vf.
Ciucaş, coboară acum spre cabana Ciucaş. Coborîşul este foarte plăcut, căci pe tot traseul său creasta
Ciucaşului este presărată cu fel de fel de stînci, cu forme din cele mai ciudate; localnicii numesc aceste
pietre „Babe" sau „Mese". Pe lîngă frumuseţea acestor fenomene de eroziune şi a colţilor înalţi ai
Cetăţii Tigăilor Mari, ce urcă pînă aproape de muchia Ciucaşului, drumul este de mare interes turistic.
Spre capătul coborîşului, poteca trece pe lîngă „Sfatul Babelor", o stîncă roasă de vînturi şi de
ploi. În fine se ajunge pe platoul Chiruşca, unde poteca sfîrşeşte într-un drum bătătorit. Aci se întîlneşte
marcajul ,,cruce roşie", care vine din Şaua Tigăilor, trece pe sub Cetatea Tigăilor Mari şi cînd ajunge
iarăşi în creastă, se uneşte cu poteca ce vine din Vf. Ciucaş. De aci înainte cele două marcaje, „cruce
roşie" şi „bandă albastră verticală", merg împreună pînă la cabana Ciucaş din apropiere.
Fig 13 (tr. 7)

7. POIANA BERII —IZVORUL MUNTELE ROŞU-CABANA MUNTELE ROŞU


Marcaj: „punct roşu" Timp necesar de mers: ¾ oră.

De la podul Berii, de pe şoseaua Văleni—Or. Stalin, se urcă pe valea Berii traversînd marea
poiană a Berii, şi curînd din poteca însemnată cu „cruce albastră", ce suie spre cabana Ciucaş, se
desface la dreapta un drum marcat cu „punct roşu", care duce la cabana Muntele Roşu. Chiar în punctul
de bifurcaţie al marcajelor, se află un stîlp metalic, pe a cărui tăbliţă indicatoare scrie: Spre Cabana
Muntele Roşu, ¾ oră.
Drumul urcă uşor, la început printr-o pădure de fag în exploatare, mergînd tot timpul pe
marginea pîrăiaşului Izvorul Muntelui Roşu. Cam la jumătate cale se ajunge la confluenţa cu un alt
pîrăiaş, şi de aci înainte poteca ţine culmea dintre cele două izvoare, suind printre rarişti şi poieni pline
de pitoresc. În fine, la capătul a 45 min, poteca iese la golişte, răzbind în şoseaua din faţa cabanei, şi
anume, spre latura ei sud-estică. (In cazul cînd acest drum se parcurge invers, atenţie la indicatorul
metalic de lîngă cabană, care dă direcţia potecii de urmat, întrucît la început poteca este îoarte puţin
vizibilă).
Fig 14 (tr. 8)

8. CABANA CIUCAŞ - CULMEA STÎNCOASĂ - MUNTELE VALEA STÎNII - PASUL


BONCUTA — POIANA STÎNII
Marcaj: pînă în Culmea Stîncoasă „bandă roşie verticală"; de aci înainte, drum nemarcat.
Timp necesar de mers: 4 ore.
De la cabană, drumul la direcţia nord-est, orientîndu-se după stîlpii de fier cu marcajele:
„bandă roşie verticală", care duce pe Gropşoare şi Zăgan, şi „bandă albastră verticală", care te scoate
prin Valea Stînii la Poiana Stînii. În cîteva minute se ajunge la borna 156 M. De aci drumul se continuă
la dreapta, spre est, pe poteca largă ce suie domol peste mameloanele mărunte ale muntelui Chiruşca.
Poteca urcă pe nesimţite pe după mici vîrfuri de piatră şi după ce lasă pe dreapta hîrtopul adînc de unde
începe valea Berii, ajunge la o bifurcare de drumuri: marcajul „bandă albastră verticală" se desface la
stînga, spre nord-est, îndreptîndu-se spre izvorul Piatra Laptele, în timp ce semnul ,,bandă roşie
verticală" se continuă înainte, spre est. Puţin mai departe poteca se angajează pe coasta Culmii
Stîncoase pe care o suie pieziş, pînă în creastă. Drumul urcă apoi pieptiş, şi în cele din urmă ajunge în
creasta Culmii Stîncoase.
Aci drumurile se încrucişează, din care cauză locul se mai numeşte de localnici şi „La
Răscruce". La dreapta, se desprinde spre sud o potecă de creastă, ce urcă spre munţii Gropşoarele şi
Zăganul; înainte, spre răsărit se continuă un drum larg care coboară pieziş pe sub muchia Culmii
Stîncoase. Din creastă, de la borna Nr. 155 G, drumul nostru se continuă spre est, coborînd pieziş pînă
în şaua Valea Stînii; aici se întîlneşte din nou cu poteca însemnată cu „bandă albastră verticală", care
vine din stînga, dinspre izvorul Piatra Laptele şi coboară în dreapta, pînă în albia Văii Stînii. Drumul,
după ce traversează acest marcaj, se continuă pe poteca largă, care coboară spre est, ţinînd mereu
grumazul muntelui Valea Stînii; drumul este foarte plăcut, cu suişuri şi coborîşuri line, şi însoţit de
privelişti: pe dreapta colţii din creasta zimţuită a muntelui Şughiţele, iar pe stînga vîrful golaş al Pietrei
Laptele, continuat — spre est — de munţii împăduriţi ai Seciului şi Strîmbului.
Drumul nostru şerpuieşte mereu, ocolind domol ţancurile de piatră, încît aproape nu prinzi de
veste cînd ai trecut de pe spinarea muntelui Valea Stînii pe Plaiul Boncuţei. Cărarea continuă a coborî
apoi în pas grăbit prin Plaiul Boncuţei, printre cîţiva molizi izolaţi şi îndată se ajunge la pasul Boncuţa.
(Timp folosit: 3 ore).
Fig 15. Cascada mare a Teleajenului
Aci se întîlneşte linia ferată îngustă care vine de la Vama Buzăului, urcă pînă în pasul
Boncuţa, de unde coboară apoi în valea Telejenelului. De aici se poate cuprinde întreaga privelişte ce
se desfăşoară spre sud, est şi nord, către Plaiul Buţilor, Tabla Buţii, muntele Tătarul, Siriul şi Penteleul.
Din pasul Boncuţa se coboară uşor timp de o oră pe linia decovilului, printr-un ţinut pitoresc, acoperit
cu păduri de conifere şi se ajunge în poteca marcată cu „bandă albastră verticală" ce vine din Cheile
Stînii. Drumul se continuă pe acest marcaj, pînă la staţia I.F.E.T.—Poiana Stînii, unde traseul la sfîrşit.
Fig 16. (tr. 9)

9. CHEIA-CULMEA BUZĂIANULUI - VALEA ŞIPOTELOR - POIANA STÎNII


Marcaj: „bandă albastră verticală". Timp necesar de mers; 2½ ore.

Drumul începe de la staţia I.F.E.T., adică din capătul sud-estic al satului Cheia, urmînd
marcajul „bandă albastră verticală". Aproape jumătate din drum acest marcaj merge împreună cu
semnul „bandă roşie verticală", ce duce spre creasta Zăganului şi Gropşoarelor. De la staţia I.F.E.T.
marcajul se îndreaptă spre nord-est pe şoseaua ce duce către mănăstirea Cheia. La poarta mănăstirii, un
stîlp metalic indicator precizează: Spre cabana Ciucaş, peste muntele Zăganul, timp necesar 6 ore.
Drumul duce înainte, pe lîngă gardul ce împrejmuieşte grădina şi fîneţele mănăstirii, lăsînd pe stînga o
plantaţie de conifere. Ceva mai sus, poteca se desprinde din drumul de care, cotind la dreapta, spre est,
şi traversează pîrăul Tîmpa în dreptul cantonului silvic Nr. 33. De aci, stîlpi metalici indicatori conduc
mai departe, peste linia ferată îngustă, şi după cîţiva paşi poteca traversează prin vad apa Zăganului,
afluent al pîrăului Tîmpa. Din acest punct poteca se angajează pe muchia Buzăianului, începînd a urca
printr-un făget tînăr, amestecat cu puţine exemplare de brad. După 15 min de urcuş, drumul face o
cotitură spre stînga, apucînd direcţia nord-est, în dreptul unui stîlp indicator. Apoi urcuşul se continuă,
ceva mai potolit, printre desişuri de fag şi tufe de zmeură şi mure, şi după ce cărarea mai coteşte din
nou la stînga, la în piept ultima pantă a muntelui şi ajunge îndată, prin aglomerări de conifere, în
Culmea Buzăianului, unde găsim un stîlp indicator şi o bancă pentru odihnă. (Timp folosit: l oră).
De pe Culmea Buzăianului poteca se orientează nord-nord-est, mergînd pe creastă, în direcţia
Curmăturii muntelui Zăganul. Drumul e plăcut, căci cărarea coboară şi urcă uşor, printr-o pădure de
conifere amestecată cu făget tînăr. După aproape ½ oră de mers pe creastă, pe un drum care şerpuieşte
continuu printr-o pădure umbroasă, se ajunge la un punct de bifurcaţie, precedat de un mic pieptiş.
Aci, marcajul „bandă roşie verticală" se continuă înainte pe creastă, spre a atinge Curmătura
Zăganului, în timp ce traseul nostru, marcat cu „bandă albastră verticală", se desface la dreapta, spre
est. În punctul de bifurcaţie al marcajelor se află un stîlp metalic, cu următoarea indicaţie: Spre Poiana
Stînii 1½ ore, marcaj „bandă albastră verticală".
Părăsind Culmea Buzăianului, poteca începe a coborî, la început uşor, apoi accentuat, printr-o
pădure tînăra de brad amestecat cu fag, pînă ajunge în valea Sipetelor ce-şi adună apele de sub Culmea
Buzăianului. Se traversează apa limpede a Sipetelor şi drumul se continuă în urcuş, pe celălalt mal al
văii. În stînga, spre apus, aproape de creasta Coltului Vînătorului, apare o zonă naturală de aglomerări
de larice, conifer rar întîlnit în Ciucaş. Poteca largă şi mult umblată de localnici conduce în urcuş uşor
prin pădure, în care încep să apară şi molizi. După 30 min de mers (socotite de la bifurcarea
marcajelor), poteca coboară din nou, la început printr-o umbroasă alee de molizi, apoi pe limita de
întîlnire a pădurii de fag (în dreapta) cu cea de molid (stînga). Făgetul este mult amestecat şi cu alte
esenţe, ca salcia căprească, socul de munte, plopul etc. După 10 min de coborîş se ajunge la o
încrucişare de poteci, marcată prin două săgeţi de culoare albastră, puse pe fagi, în dreptul unei bănci
de lemn. Din acest punct, urmînd poteca din stînga, orientată spre nord-vest, se poate ajunge pe un
drum foarte scurtat la cariera de piatră de sub Coiful Vînătorului.
Drumul nostru însă se continuă pe marcajul „bandă albastră verticală", ce coboară spre est, şi
pătrunde într-o deasă pădure de molid, ca o alee de parc. După un coborîş plăcut ce durează 15 min,
poteca iese pe neaşteptate la lumină, în valea Telejenelului, în marginea vestitei Poieni a Stînii. Drumul
merge mai departe după stîlpii de marcaj, trece peste o podişcă apa Telejenelului şi apoi urmează linia
decovilului, ce duce la staţia Poiana Stînii din apropiere. Pe stînga, înainte de a ajunge la staţie, se află
o crescătorie de păstrăvi ce merită a fi vizitată de drumeţi.
Fig 17 (tr.10)

10. POIANA STÎNII - PÎRĂUL STERP - COLŢUL VÎNĂTORULUI — CURMĂTURA


ZĂGANULUI —CULMEA BUZĂIANULUI - CHEIA
Marcaj: de la Poiana Stînii pînă la Curmătura Zăganului drum nemarcat; de aci înainte, la
Cheia, ,,bandă roşie verticală". Timp necesar de mers: 3 ore.

Drumul străbate frumoasa Poiană a Stînii, îndreptîndu-se spre marginea, ei dinspre sud-vest,
trece printr-un colţ de pădure, ţinînd mult spre stînga şi după un sfert de oră de mers ajunge la Pîrâul
Alb, a cărui apă o urmează cîtva timp, urcînd spre izvoarele ei. Drept în faţă apare „Colţul Vînătorului"
şi parte din Curmătura Zăganului, acoperiţi în mare parte de molizi, în timp ce din dreapta încep să
apară pereţii stîncoşi ai muntelui Şughiţele. După o jumătate de oră de mers, socotită din Poiana Stînii,
poteca ne scoate la o carieră de piatră. Se continuă drumul pe hăţaşul ce coteşte la stînga, spre sud, care
drum începe a sui din greu o coastă împădurită şi după alte 15 min de mers, socotite de la carieră, se
ajunge la un pîrăiaş pe care poteca îl urmează în susul lui. Curînd apa dispare sub bolovănişul des, de la
care vine şi numele de Pîrăul Sterp. Poteca, acum mult mai largă şi mai sigură, ţine fundul văii Pîrăului
Sterp, suind mereu printr-o pădure de fag. Mai sus făgetul încetează şi în locul lui apar molizi
singuratici. Drumul suie pieptiş încă o coastă repede şi numai cînd ajungi la gol, îţi dai seama cît de
mult ai urcat. În dreapta, spre vest, creste zimţuite se lasă dinspre Zăgan şi Şughiţele, acoperind orice
privelişte mai îndepărtată; numai în jos, spre Poiana Stînii şi Tabla Buţii, privirile aleargă pînă în
munţii Tătarului şi Siriului.
Ajunsă la 50 m sub vîrful de piatră din capătul vîlcelului pe care l-am urcat, poteca o ia la
stînga, urcînd printre molizi şi scoruşi, pînă ce ajunge la Curmătura Zăganului. Din acest loc se pot
admira priveliştile ce se deschid spre sud, asupra văii Teleajenului, sau spre nord-est, către Poiana
Stînii, pasul Boncuţa şi munţii Siriului. (Timp folosit: 1½ ore).
De la Curmătură drumul coboară spre Cheia, în direcţia sud, pe drumul marcat cu „bandă roşie
verticală", ce vine din creasta Gropşoarelor şi Zăganului. Poteca apucă pe o coastă înierbită şi
priporoasă, coborînd repede. În dreapta, spre vest, începe să se arate peretele stîncos ce se lasă de sub
greabănul Gropşoarelor şi Zăganului, brăzdat de viituri şi şiştoace. Mai jos, coborîşul se face mai uşor
şi te scoate în poiana unde se află stîna din Zăgan. De aci drumul intră pe Culmea Buzăianului, pe
grumazul căreia se continuă în coborîş lin, prin rarişti de pădure, pînă cînd se uneşte cu poteca marcată
cu „bandă albastră verticală" (ce vine de la Poiana Stînii prin Valea Şipotelor) şi împreună coboară spre
Cheia. Drumul se continuă spre sud, ţinînd creasta Buzăianului în coborîş uşor, prin umbra pădurii de
brad şi fag, pînă ce ajunge la un stîlp indicator şi o bancă pentru odihnă. Aci poteca părăseşte direcţia
nord-sud de pînă acum şi, orientîndu-se spre vest, se angajează într-un coborîş repede pe coasta vestică
a Culmii Buzăianului. Un hăţaş larg, mîncat de apele ploilor, coboară pieziş printr-un făget amestecat
cu brad şi cu alte specii de copaci, pînă ce dă în pîrăul Zăganului, în apropierea mănăstirii Cheia.
Poteca traversează pîrăul, apoi — urmînd stîlpii indicatori — trece şi peste apa Tîmpei şi îndată intră în
drumul de căruţe ce merge pe lîngă gardul mănăstirii Cheia; se urmează acest drum pînă la capăt, adică
pînă la staţia I.F.E.T., de la intrarea în satul Cheia.
CUPRINSUL
Cuvînt înainte
I. Privire generală asupra masivului Ciucaş

II. Drumuri de acces spre masivul Ciucaş.


A. Valea Teleajenului
B. Valea Telejenelului
C. Valea Tîrlungului
D. Zizin—Valea Delghiului
E. Valea Buzăului-Alare
F. Vama Buzăului—Poiana Delghiului.

III. Circuite şi trasee turistice în masivul Ciucaş


l. Cheia-—Valea Cheiţei—Bratocea — Vîrful Ciucaş — Cabana Ciucaş — Valea Berii—Cheia
Priveliştea panoramică din Vf. Ciucaş
2. Cheia—Culmea Buzăianului — Zăganul—Gropşoarele—Chiruşca—Cabana Ciucaş—Valea Berii—
Cabana Muntele Roşu—Cheia
3. Poiana Stînii—Cheile Valea Stînii—Izvorul Piatra Laptele—Chiruşca—Cabana Ciucaş—Valea
Berii— Cheia Circuitul
4. Cabana Babarunca—Muntele Tesla—Şaua Tigăilor—Cabana Ciucaş— Valea Berii—Cabana
Muntele Roşu —Cheia
5. Vama Buzăului — Muntele Seciului—Pîrăul Strîmbu—Izvorul Piatra Laptele—Cabana Ciucaş
6. Poiana Delghiului—Şaua Ciucaşu-lui—Vî. Ciucaş — Cabana Ciucaş.
7. Poiana Berii — Izvorul Muntele Roşu—Cabana Muntele Roşu
8. Cabana Ciucaş—Culmea Stîncoasă —Muntele Valea Stînii—Pasul Boncuţa—Poiana Stînii
9. Cheia—Culmea Buzăianului — Valea Şipotelor—Poiana Stînii
10 Poiana Stînii—Pîrăul Sterp—Colţul Vînătorului—Curmătura Zăganului —Culmea Buzăianului—
Cheia

Redactor de carte: E. Slănculescu Tehnoredactor: Gh. Lacob Dat la cules 19.11.1958. Bun de tipar 31.1.1959.
Tiraj 12.150 ex. Hirtie semivelină de 80 gr. Jm.p. Coli de tipar 2,75. Coli de editură 3.7. Ft. 32/70x92.
Com. editurii 3029. Edin I. Planşe l tipo. A. 08017 Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 796 Tiparul executat sub
comanda nr. 3173, la întreprinderea Poligrafică ,,13 Decembrie 1918", str. Grigore Alexandrescu nr 93—95, Bucureşti — R.P.R.

Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com


Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea [şi cheltuiala] d-lui Dragoş Bora.